Domnul S-a dovedit credincios şi binevoitor şi de data aceasta!

De fapt, El e credincios şi binevoitor întotdeauna, nu trebuie să dovedească acest lucru.

Îndurător Domn!

M-am uitat în Oglindă şi am văzut un Olar ce lucra la un vas (Ieremia 18). Voia să-l facă vas de cinste, sfinţit, folositor pentru Stăpân, destoinic pentru orice lucrare bună (2 Timotei 2:21). Ce încăpăţânat era vasul! Se tot văieta şi parcă nicidecum nu dorea formarea… Ce răbdare avea Olarul…

M-am uitat iar în Oglindă. Imaginea unui pom sădit lângă un izvor de apă, ale cărui frunze sunt tot timpul verzi şi care aduce roadă la timpul potrivit (Psalmul 1:3, Ieremia 17:8 ) mi-a apărut. Sursa frumuseţii acestui copac era Izvorul vieţii (Ieremia 17:13).

M-am privit din nou în Oglindă. Am văzut o mlădiţă ce voia să rămână în Viţă (Ioan 15). Şi lucru mai natural decât atât nu putea fi: Viţa nu o respingea. Nu mlădiţa a ales Viţa, ci Viţa a creat mlădiţa (Ioan 15:16).

Da, Oglinda nu e una obişnuită, ci e Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.

Uneori imaginea de sine e neclară. Primul pas: privitul în Oglinda divină, Cuvântul lui Dumnezeu.

Cu inima deschisă spre Hristos, Cel ce oferă adevărata imagine de sine a unei persoane, cunosc fericirea reală (Psalmul 1 „Ferice…”, Ieremia 17:7 „Binecuvântat…”, Iacov 1:25 „… va fi fericit în lucrarea lui”).

Psalmul 1, Ieremia 17,18, Iacov 1- The way God sees His child

]]> http://indicatoarepedrum.wordpress.com/?p=96 Wed, 07 May 2008 07:15:46 +0000 indicatoarepedrum http://indicatoarepedrum.wordpress.com/?p=96 Da, Domnul nu doarme niciodată!

Cel ce te păzeşte nu va dormita. Psalmul 121:3

Cuvinte foarte sugestive (unele imagini nu sunt, după părerea mea, potrivite, dar nu am găsit sub altă formă clară această melodie).

„ Odată, pe creasta unui munte, creşteau trei copaci visând la lucrurile măreţe pe care le vor face.

Primul, privind la cerul înstelat, a spus: Când voi creşte aş vrea să fiu transformat într-un cufăr care să ţină cele mai de preţ comori ale lumii.

Al doilea, privind curgerea cristalină a râurilor, a spus: Când voi creşte aş vrea să fiu transformat într-o corabie puternică, să duc pe mare regi şi regine.

Al treilea copac privi spre satul din vale, admiră oamenii care lucrau şi spuse: Nu vreau să părăsesc muntele acesta! Aş vrea să cresc atât de înalt şi de falnic ca oamenii, privind la mine, să se gândească la veşnicie şi la Dumnezeu.

Anii au trecut. A venit ploaia, a bătut vântul, soarele a strălucit şi cei trei copaci au crescut.

Într-o zi, nişte tăietori de lemne au urcat pe munte. Cei trei copaci au fost tăiaţi, purtând încă speranţa că visurile lor măreţe se vor împlini.

Însă primul copac a fost făcut iesle pentru animale. În loc de aur şi diamante a fost umplut cu paie pentru animale. Al doilea a fost dus într-un sat de pescari şi transformat într-o barcă de pescuit. Era prea mică pentru a putea naviga pe mări şi oceane, aşa că a fost lăsată pe lac, umplută de pescari cu peşti mirositori. Al treilea copac a fost tăiat în două bucăţi şi lăsat într-un grajd pentru mulţi ani. Visul de a arăta către Dumnezeu părea că nu se va împlini niciodată.

Povestea, însă, nu se sfârşeşte aici.

Au trecut multe zile şi multe nopţi şi cei trei copaci aproape că au uitat visurile lor. Până într-o noapte, când un bărbat şi o femeie au aşezat în iesle un Prunc. Atunci copacul a realizat că ţine cea mai mare comoară a lumii. Într-o seară, mulţi ani mai târziu, barca făcută din cel de-al doilea copac mergea pe lac ducând un grup de oameni. Când o furtună puternică s-a abătut asupra lor, unul din ei a vorbit şi a liniştit vântul şi apa. Atunci copacul a înţeles că purta pe Regele cerurilor şi al pământului. Apoi, într-o zi de vineri, Acelaşi Om care a potolit furtuna ducea o cruce făcută din cel de-al treilea copac. Urma să fie răstignit pe ea. Copacul s-a simţit atunci plin de urâţenie şi cruzime. Dar duminică dimineaţa, când soarele a răsărit şi când totul fremăta de bucurie, cel de-al treilea copac a înţeles că dragostea lui Dumnezeu a transformat totul. A făcut din primul copac un lucru plin de frumuseţe, din al doilea copac ceva puternic. Şi visul celui de-al treilea copac s-a împlinit. Oricând oamenii se gândeau la el, se gândeau la Dumnezeu."

Dumnezeu are un mod minunat de a împlini, în modul Lui, visurile noastre.

sc copii IM, 27.4.08

Dimineaţă o aşteptam pe Simona să se întoarcă în România, dar în loc de a o vedea pe ea am primit un mesaj cum că nu poate intra în ţară. Nu ştiu încă detalii, dar ştiu că nu la întâmplare exact dimineaţă am citit pasajul din Ioan 14.

Are nevoie de rugăciune. Domnul a folosit-o printre oamenii din Speia si acum urma să se întoarcă pentru o perioadă mai lungă în ţară.

Dacă ai deschis azi aceasta pagină, nu este la întâmplare. Dacă o cunoşti, poate Domnul îţi pune pe inimă să o încurajezi printr-un mesaj. Ceea ce poţi face sigur e să te uneşti în rugăciune cu cei ce o cunosc şi cu cei care vor să se roage pentru ea. Să cerem în Numele Domnului Isus ca voia Lui să se facă şi în această situaţie cu Simona pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.

Ne bazăm pe promisiunile Tale, Tată, şi aşteptăm răspunsul Tău, cu mulţumire că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Te iubesc!

„O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi..." Luca 24:25

Ce naivitate să nu-L crezi pe Mântuitorul când spune că, după ce va fi chinuit şi omorât, va învia (Matei 16:21, Marcu 8:31, Luca 18:31-34)!

Şi totuşi, în acele zile şi eu aş fi fost naivă! Nu L-aş fi crezut! Acesta e adevărul! Şi când mă gândesc că în atâtea alte aspecte din viaţa aceasta sunt naivă… Sunt naivă când, în atâtea momente, uit de promisiunile Domnului, uit că El e credincios în împlinirea lor…

Hristos, în dragostea Sa, prin puterea nemărginită demonstrată prin înviere, a vrut să spulbere naivitatea ucenicilor Lui. El vrea să o spulbere şi pe a mea.

Maria plângea la mormântul gol… Prea sensibilă? Cum poţi să nu fii sensibil la pierderea aceasta? Şi totuşi, Hristos Domnul îi redirecţionează sensibilitatea (să spună celorlalţi de învierea incredibilă), arătându-i realitatea. Hristos vrea să redirecţioneze sensibilitatea, darul Creatorului.

Realitatea era că Domnul Isus era viu.

Realitatea e că Domnul Isus e viu!

Hristosul cel viu nu dispreţuieşte oamenii naivi, dar nu-i lasă a persista în naivitatea lor, ci le arată realitatea.

Domnul înviat apreciază sensibilitatea, dar doreşte să-i ajute pe oameni să folosească sensibilitatea spre slava Lui, trăind în realitate.

Da, Hristos m-a înviat şi pe mine cu El. Anul acesta a vrut să îmi arate încă o dată realitatea învierii, dincolo de naivitate şi sensibilitate!

„Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă”. Romani 6:4

Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Isaia 53:3-5

Ţi s-a arătat, omule, ce este bine şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău. Mica 6:8

Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Filipeni 3:10-11.

Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi. Matei 21:22

Aveţi credinţă în Dumnezeu! Marcu 11:22

De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea. Marcu 11:24

Şi când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre! Marcu 11:25

Puterea credinţei vine de la Domnul Atotputernic!

Aseară m-am bucurat aşa de mult să fiu alături de Cristiana, la botezul ei, în ziua în care noi am sărbătorit intrarea Domnului Isus în Ierusalim! Cerul s-a bucurat cu noi!

Mărturia întoarcerii ei la Domnul m-a întărit şi mă provoacă în acelaşi timp. Abia aştept să mi-o scrie, ca să nu uit anumite lucruri pe care mi le-a povestit de-a lungul acestor ani de lupte interioare până să ia hotărârea de a face publică, prin botez, dragostea ei pentru Domnul.

„Cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul”. Ieremia 9:24

Lucruri mici, dar importante. Dependenţă de Domnul în toate! Credincioşie în toate, nu uita!

înainte de CN18.04tim

În sat era o familie simplă, dar a căror casă era deschisă tuturor. Oamenilor le era drag să viziteze această familie gata să le ofere o ureche ascultătoare şi o inimă iubitoare pe lângă hrana necesară. Cei ce cunoşteau familia nu puteau ocoli casa lor, ştiind că Dumnezeu era preţuit şi iubit de ei. Oamenii ştiau că, demult, omul casei fusese un tâlhar. Dar el se întâlnise cu Domnul şi Îl prezenta pe Acesta ca pe Cel mai bun Prieten, dar şi ca pe Dumnezeu suveran.

Şi în peşteră, şi în casa acestei familii era sărbătoare. Sărbătoarea tâlharilor se limita la cercetarea prăzii, la mândria pe care o aveau că au pus mâna pe lucruri preţioase. Sărbătorile familiei din sat erau multe şi închinate lui Dumnezeu. Această familie ştia că cea mai mare sărbătoare a lui Dumnezeu era ascultarea lor de El!

Gândul mi se duce în aceste zile la afirmaţia plină de durere a Domnului Isus: Este scris: “Casa Mea se va chema o casă de rugăciune”. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâhari (Matei 21:13). Oare fariseii şi cărturarii şi-au adus atunci aminte de vorbele proorocului Ieremia: Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tâlhari înaintea voastră?(Ieremia 7:11)

Templul trebuia să fie o casă a rugăciunii, dar devenise o peşteră de tâlhari.

Lucruri groaznice se întâmplă în peştera tâlharilor. Peştera nu e un loc de odihnă, ci doar unul de contabilizare a bunurilor furate.

Casa de rugăciune e un loc al păcii. Rugăciunea reală nu se referă la a sta pe genunchi, în picioare, pe scaun şi la a rosti nişte vorbe. Rugăciunea este însăşi relaţia cu Dumnezeu. Rugaţi-vă neîncetat!(1 Tesaloniceni 5:17) nu e o afirmaţie a extremismului religios, ci realitatea unei legături permanente cu Hristos.

Credinciosul salvat prin credinţa în Domnul Isus ştie că el este Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în el (1 Corinteni 3:16).

Oare cum sărbătoresc anul acesta: într-o peşteră de tâlhari sau într-o casă a părtăşiei cu Dumnezeu?

Dacă ar trebui să fiu caracterizată în trei cuvinte, care ar fi descrierea mea: PESTERĂ DE TÂLHARI sau CASĂ DE RUGĂCIUNE?

]]> http://indicatoarepedrum.wordpress.com/?p=77 Fri, 11 Apr 2008 07:13:29 +0000 indicatoarepedrum http://indicatoarepedrum.wordpress.com/?p=77

„…Iată, cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea…” Ieremia 18:6

Le-am văzut pierind în zori şi m-a durut deşteptarea,

Dar prin harul lui Dumnezeu mi-am realizat suficiente vise

Ca să doresc să mai visez în continuare.

Am înălţat multe rugăciuni la care nu a venit nici un răspuns

Cu toate că am aşteptat mult şi cu răbdare,

Dar am primit suficiente răspunsuri la rugăciuni

Ca să doresc să mă mai rog în continuare.

Am avut încredere în mulţi prieteni care m-au dezamăgit

Şi m-au lăsat să plâng singur în ceasul de-ncercare,

Dar am găsit suficienţi prieteni fideli şi minunaţi

Ca să doresc să am încredere în prieteni în continuare.

Am semănat multe seminţe care au căzut şi lângă drum

Şi s-au hrănit păsările cu ele,

Dar am ţinut în mână atâtea spice aurii din grâul bun

Ca să doresc să mai continui semănatul.

Am băut până la fund cupa dezamăgirii şi a durerii

Şi multe zile am rămas fără cântare,

Dar Tu mi-ai dat să sorb atât nectar din trandafirii vieţii

Ca să doresc să mai trăiesc, în ciuda spinilor, în continuare .

Autor anonim

„De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru din lăuntru se înnoieşte din zi în zi.

Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.

Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice”.

2 Corinteni 4:16-18

Indicatoare precum „Drum îngustat” sau „Drum în lucru” sunt avertizări ale faptului că circulaţia se desfăşoară mai greu pe acele porţiuni de drum, că se cedează sau nu trecerea. Răbdare...

Uneori, în viaţă, Domnul ne îngustează drumul ca să lucreze. Atunci ritmul vieţii se încetineşte, câteodată trebuie să stăm un timp pe loc, să avem răbdare cu alţii şi ei cu noi.

E destul de neplăcut ca, la un moment dat, circulând pe un drum aparent deschis, să vezi indicatorul „Acces interzis”. Ştii că trebuie să ajungi la destinaţia finală, chiar dacă nu mergi pe drumul acela, aşa că urmezi alte indicatoare.

Destinaţia finală a credinciosului este întâlnirea cu Domnul său. Chiar dacă în viaţă va cunoaşte momente în care Dumnezeu interzice o anumită direcţie, credinciosul ştie că ţinta lui nu e drumul, ci întâlnirea cu Hristos, şi asta după ce se formează pe drum. O, şi uneori indicatoarele lui Dumnezeu par să ne facă să fim confuzi. Totuşi ele sunt la dispoziţia noastră, ajutoare pe drum: Cuvantul Lui, rugăciunea, oamenii Lui credincioşi, împrejurările. E nevoie de mare atenţie! Atenţie ce înseamnă dependenţă de Domnul!

E tare ciudat când pleci la drum nou, necunoscut. E aşa de bine însă când ai alături pe cineva care ştie drumul.

Domnul e Cel care ne e Ghidul pe drumuri noi. El e alături dacă Îl lăsăm să vină cu noi.

Îmi place să conduc, dar mai bine Îl las pe Domnul să conducă! El ştie drumul!

Iată, voi face ceva nou, şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie şi râuri în locuri secetoase”.

Isaia 43:18,19

Industria publicităţii exploatează din plin minţile oamenilor. Oraşele sunt pline de reclame. Diferite branduri îşi expun ideologia sau ceea ce ei vor ca alţii să considere a fi ideologia lor: „Moving forward”, „Impossible is nothing”, „Your potential. Our passion”, „Urmează-ţi instinctul. Urmează-ţi setea.”, „Să auzim de bine” etc.

Ce pot să gândesc când, în treacăt zilele acestea (prinsă în pregătiri pentru 18 aprilie), mintea îmi este asaltată de tot felul de reclame imediat ce ies din casa?

Îmi place tare mult când văd că oamenii sunt creativi, dar unele reclame mă fac să râd, altele să îmi dau seama de naivitatea noastră, a oamenilor.

Zilele trecute am văzut o reclamă a unei firme de asigurări: o casă realizată din 6 beţe de chibrit ia foc, firma îşi prezintă oferta, iar imaginea finală este tot a unei case construită tot din 6 beţe de chibrit, de data aceasta având deasupra sigla firmei de asigurări. Mesajul pe care mi l-a transmis acea reclamă a fost acesta: şi cu asigurarea, şi fără asigurarea firmei respective, casa mea nu poate fi ferită de evenimente nedorite.

O altă reclamă, pe care eu am găsit-o tare neinspirată: „Comunică gratuit”. O, nu, comunicarea reală nu e gratuită!

Şi câte altele…

Nu mai vorbesc de inscripţionările de pe magneţi, lumânări decorative, tablouri, brelocuri, pixuri… Unii consumă materialul degeaba.

Trebuie să recunosc însă că sunt şi excepţii extraordinare, puse într-un loc anume pentru cineva anume (cred din toată inima că absolut nimic nu e la întâmplare). Un caz este acela al unei felicitări pe care am văzut-o zilele trecute şi pe care erau scrise cuvintele: „Răspunsurile lui Dumnezeu sunt mai înţelepte decât rugăminţile noastre”. Cred că era în acel loc special pentru mine- era un fel de mini-mall unde magazinele nu erau cu materiale cu mesaj creştin.

Reclamele dau de gândit, dar unele ar merita să fie reclamate.

Am ajuns la concluzia că oamenii pot fi creativi, dar nu înţelepţi, căci numai „frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc au o minte sănătoasă şi slava Lui ţine în veci” (Psalmul 111:10).

Urmărind clipul de la Rebeca nu am putut să nu continui să mă minunez de capacitatea creativă pe care o are omul. Şi când mă gândesc că omul e numai o fărâmă a reflectării chipului lui Dumnezeu !

Am vrut să înalţ lui Dumnezeu strigăte de bucurie… Nu am putut… Nu găseam bucuria…Nu voiam surogate, înlocuitori…

Asigurasem casa sufletului la Cel mai Bun Asigurator existent nu numai pe pământ, ci şi în cer.

Într-una din zile am descoperit însă că mi-a fost furată bucuria. Nu i-am văzut pe hoţi, nici măcar nu ştiu când au pătruns, dar bănuiesc că vinovata principală a fost dezamăgirea, împreună cu prietenele ei bune: teama, frământarea şi îngrijorarea. Au ajuns chiar aproape de seiful în care era, la loc sigur, pacea. Au încercat să o fure şi pe ea. Ce bine că seiful era aşa de bine închis de Cel Neschimbător! Ştiam că mă puteam bizui pe promisiunea Lui că stăpâneşte pe vecie, prin puterea Lui (v.7)! Ce bine că El mi-a păstrat sufletul cu viaţă (v.9)!

Când m-am văzut înconjurată, am strigat către Paznicul pe Care Îl îndepărtasem crezând că mă pot descurca singură.

Şi ştiţi ce? El nu s-a făcut că nu mă aude: Dumnezeu nu mi-a lepădat rugăciunea şi nu mi-a îndepărtat bunătatea Lui (v.20)!

Au fugit hoţii fiindcă Asiguratorul cel Bun m-a auzit şi a venit să-mi redea bucuria! În Casa Lui şi în mijlocul copiilor Lui (v.13).

Veniţi de ascultaţi, toţi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, şi voi istorisi ce a făcut El sufletului meu (v. 16).

Vor mai ataca hoţii, dar am cea mai bună Pază şi „Paza bună trece primejdia rea”. Vă recomand şi vouă asemenea Pază!

În faţa tronului de sus eu am un bun Apărător,

Un mare Preot, pe Isus, la care aflu ajutor.

Săpat eu sunt pe mâna Sa şi pe-a Lui inimă sunt scris

Iar cât în ceruri El va sta, pârâşul meu va fi învins,

Pârâşul meu va fi învins.

Satan când mă va acuza spunându-mi că sunt vinovat,

Privesc la Domnul, Stânca mea ce-a şters pe cruce-al meu păcat.

Fiindcă Domnul a murit, eu am ajuns neprihănit;

Dreptatea s-a îndeplinit, prin moartea Lui sunt mântuit,

Prin moartea Lui sunt mântuit.

Şi iată Mielul înălţat, Cel nepătat, neprihănit,

Cuvântul viu şi întrupat e Rege-al regilor slăvit.

Unit cu El nu voi muri, cu sânge m-a răscumpărat;

Voi fi cu El în veşnicii, cu Domnul meu glorificat!

Cu Domnul meu glorificat!

Din ce în ce mai mulţi copaci înfloriţi în Bucureşti! Parca începe Bucureşti-ul să fie frumos (doar copacii si florile poate :) ).

Nu ştiu cum se simte un copac înflorit (de fapt, copacul nu simte :) ), dar văd efectul pe care îl produce imaginea sa. Parcă totul prinde culoare, parcă veselia, optimismul cuprinde fiinţa ce îl priveşte. Pe mine mă bucură primăvara. Creatorul a făcut-o aşa de frumoasa pentru noi!

Mă gândeam că prietenii sunt cei care ne înfloresc viaţa. Am petrecut un sfârşit de săptămână „înflorit” alături de prieteni scumpi. Aşa de bine a fost să străbat aproape 900 km dus-întors şi să-mi aduc aminte că Prietenul cel mai Bun mi-a dăruit prieteni şi m-a dăruit ca prietenă. Oboseala drumului şi a nopţilor nedormite a fost infinit mică în comparaţie cu bucuria şi dragostea cu care m-au întâmpinat Ica şi Titus. Un timp aşa de special petrecut cu ei! Şi exact când plecam spre gară să mă întorc în Bucureşti, mi-am dat seama că nici cei mai mult de 1000 km la care se află şi nici hotarul străin nu au împiedicat-o pe Simona să mă sune ca să schimbăm două-trei vorbe, aşa, „ca între prietene”.

Nu pot să nu mă gândesc la Simona, sora mea, Cristina, Nely. Fiecare din ele, în modalităţi diferite, au fost exemplul adevarului că "prietenul sigur se cunoaşte în împrejurări nesigure".

Chiar că e aşa de bine, cum spunea şi Seneca, să poţi găsi „o inimă sinceră, căreia să-i încredinţezi în linişte tainele tale, care să fie mai îngăduitoare cu tine decât tu însuţi, care să-ţi aline grijile prin vorba ei plăcută, al cărei sfat să te lămurească, a cărei veselie să-ţi împrăştie mâhnirea şi a cărei privire doar să-ţi poată însenina faţa şi să-ţi reverse în suflet bucuria”.

Orice prietenie e într-adevăr un tablou nefinisat, dar expus în marea galerie a vieţii de către Prietenul perfect, Domnul Isus. El a ales să-i facă pe prieteni asemenea sării în bucate, adică să dea gust vieţii.

Mulţumesc, Doamne, pentru toti prietenii pentru care m-ai rânduit prietenă şi prin dragostea, grija, mustrarea şi răbdarea cărora mi-ai adus aminte de dragostea, grija, mustrarea şi răbdarea Ta! Mulţumesc că m-ai ales prietena Ta!Tu eşti Cel ce îmi dai puterea să fac ce îmi porunceşti! Sunt aşa slabă, dar vreau să mă încred în Tine, Domn al îndurării!Tu, Doamne Isuse, îmi înfloreşti plenar viaţa!

CS, 22-23.03.08

Chiar si in perioada aceasta.

Asa de mult mi-a placut cand am ascultat melodia azi! Revigorant!

Greu, greu să ierţi... Şi mai greu însă a nu ierta...

Ce pace după ce decizi să ierţi (şi puterea de a ierta este de la Domnul)!

Acum ceva timp am amânat o sarcină pe care trebuia să o îndeplinesc. Mi-am zis că nu e urgentă, aveam altele de rezolvat mai repede, dar lucrurile s-au complicat încât nu mai ştiam cum să scot totul la capăt. Dacă nu li se răspundea solicitării în termen de 5 zile, persoanele în cauză riscau să plătească amendă şi poate chiar să suporte alte consecinţe. Din punct de vedere omenesc, foarte mică era probabilitatea ca acel document să fie obţinut într-un termen aşa de scurt (termenul legal era de 30 de zile). Cunoşteam pe cineva de la instituţia care trebuia să elibereze actul, dar acea persoană mi-a vorbit foarte rece şi nu mai aveam speranţă. Am venit înaintea Domnului şi mi-am cerut iertare pentru necredincioşia mea în îndeplinirea sarcinilor de lucru şi am cerut îndurarea Lui peste persoanele care nu greşiseră, dar care aveau poate să suporte consecinţele greşelii mele. Peste 4 zile am plecat să ridic actul şi, spre surprinderea mea, solicitarea era aprobată, deşi nu mai vorbisem cu nimeni. Mi-au dat lacrimile. Ruşinată, am mulţumit Domnului pentru iertarea Lui!

Am contactat persoana responsabilă să vină pentru a ridica documentul şi, când a sosit, uimită fiind de faptul că lucrul acesta s-a realizat aşa repede, mi-a adus şi o cutie de bomboane (era chiar un sortiment care mie îmi plăcea şi nu era din ţară de la noi). Mi-au dat lacrimile din nou, gândindu-mă: „După ce că am greşit, Domnul nu numai că m-a iertat şi m-a scos cu puterea Lui din încurcătură, dar mi-a dat şi bomboane pe deasupra”. Da, aşa e Dumnezeu: iartă pe cel greşit, îl ajută să iasă din situaţia în care e şi îl copleşeşte cu binecuvântări!

Mă simţeam aşa de bine să fiu iertată!

Peste puţine zile m-am confruntat cu o situaţie în care îmi era foarte greu să iert. Chiar într-una din dimineţi am citit pilda fiului risipitor şi ceva timp m-am tot gândit că sunt exact fiul cel mare, orgolios că tatăl îl primeşte minunat pe fiul care greşise faţă de el, dar care îşi ceruse iertare şi se întorsese din căile lui. Mi-am adus aminte cum Domnul Isus m-a iertat chiar şi pe mine şi m-a primit cu atâta dragoste când am venit la El. Când acea persoană şi-a cerut iertare de la mine, nu am putut să-i spun decât ceea ce Dumnezeu, numai prin puterea Lui, lucrase în acea săptămână în viaţa mea: „Te-am iertat!”

Şi asta fiindcă Hristos mi-a rostit mie atât de dulce: „Te-am iertat, copilul Meu!” Ce extraordinar eşti, Doamne Isuse!

A ierta sau a ierta? (Nu am scris greşit.) Aceasta este întrebarea!

A ierta pentru a rămâne în pacea şi îndurarea lui Dumnezeu! Pentru a rămâne în părtăşie cu Cel ce e Domn şi unii cu alţii!

16.03.08