Ca sa caut raspunsul, la nivelul acesta de generalizare (adica sa fie valabil in toate cazurile de probleme cu care ne batem capul), a trebuit sa caut in lucruri simple.

Hai sa intoarcem putin situatia pe alta fata! In loc sa spunem ca nu gasim raspunsul, sa spunem ca raspunsul exista deja si este acolo. Doar ca mai trebuie sa invatam sa-l vedem. Daca raspunsul e acolo dar eu nu-l vad, inseamna ca problema nu este in afara mea ci tocmai in imaginea din mintea mea. Si cum operez cu imaginea din mintea mea? Cum caut prin ea?

INTREBAND! Asa caut si asa modelez reprezentarea: punand intrebari.

Asta trebuie sa facem ca sa rezolvam problemele: sa punem cat mai multe intrebari. Legate de fiecare element in parte si de relatiile dintre ele. Pentru ca fiecare element, fiecare caracteristica a lui si fiecare relatie (toate relevate de intrebari) reprezinta cate un punct de acces intr-o problema. Iar punctele de acces in problema ne duc la rezolvari.

Atunci cand ne blocam, raspunsul este o intrebare mai buna!

Iata un exercitiu: directorul unui turneu de tenis trebuie sa puna la punct calendarul evenimentului. Pentru asta, ele are de calculat, mai intai, cate meciuri se vor juca intre cei 131 de jucatori inscrisi. Cate meciuri se vor desfasura pe parcursul turneului?

Decolteu

...fereastra triunghiulara catre fantezii fierbinti.

Desi stiu ca este cu mult diferit fata de incercarea initiala, ceea ce mi se pare acum deosebit este faptul ca ideea de baza a conceptului poate fi aplicata si in creativitate - fereastra catre minte, catre gandire si imaginatie. O fereastra catre un teritoriu in care, plecand de la un "dat" placut, atragator, poti ajunge la elemente dezirabile, la posibilitati nelimitate si neingradite.

Intr-un fel, este ceea ce face Robert Dilts in cartea "Strategies of Genius (vol. II) - Albert Einstein" despre care pot sa spun ca este cea mai importanta carte ce mi-a trecut prin mana. In urma a zeci de ani de munca, strategia gandirii creative a lui Einstein este sintetizata intocmai ca un poem hai-ku. Pentru Einstein, procesele psihologice fundamentale pentru gandire erau "sense experiences", "memory pictures", "images", "feelings" si "language". Acestea erau folosite in felul urmator:

1. Experientele senzoriale formau input-ul pentru demersul creativ/strategie.
2. Aceste experiente senzoriala lasa in memorie imagini care intra intr-un joc al combinarilor cu constructele imaginate, printr-un proces de asociere stimulat de senzatiile kinestezice si de activitatea musculara (/ideea de miscare).
3. Numeroasele siruri de imagini care rezulta din aceste combinari sunt observate apoi de la un nivel superior prin prisma unor concepte despre care se observa ca se repeta, niste pattern-uri care constituie elemente ordonatoare prin faptul ca realizeaza conexiuni intre serii de imagini care anterior nu aveau vreo legatura.
4. Un sentiment va indica apoi (la un moment dat) gradul de completare, de conexiune intre elemente, furnizand un feedback si o intarire pentru jocul combinarilor care este astfel modelat si directionat.
5. Conceptele vizuale care rezulta din interactiunea dintre jocul combinarilor, pattern si sentiment sunt apoi evaluate si exprimate cu ajutorul conceptelor logice (matematice sau verbale). 

Cine doreste sa citeasca "Strategies of Genius" ma poate contacta.

Deosebit de important este sa identifici corect problema; nici chiar Einstein nu ar fi reusit sa gaseasca solutiile unor probleme incorect definite. Altfel, in loc sa-ti largesti aria optiunilor, iti pui o multime de restrictii. Mai rau este faptul ca tocmai gandirea conventionala pare sa fie corelata cu "orbirea" in fata problemelor. Einstein reusea sa sparga tiparele si sa incalce regulile care pareau de neincalcat pentru contemporanii sai. Asta s-a petrecut mai ales in zorii carierei sale cand, pentru ca nu s-a aflat in contact cu lumea stiintifica, a reusit sa evite modelele de gandire ineficiente ale oamenilor de stiinta de la acea vreme, ceea ce i-a permis sa faca si cele mai importante descoperiri (contributiile sale remarcabile au venit la inceputurile carierei sale!).

Principiul central al cartii este acela al incalcarii regulilor. Poate fi vorba despre nesocotirea regulilor, de ocolirea lor, de adoptarea regulilor opuse, de exceptii de la reguli sau, pur si simplu, de neglijarea regulilor. Evident, intai va trebui ca regulile sa fie identificate. :)

Mi s-a parut deosebit de importanta ideea ca redirectionarea gandirii are nevoie de o structura - adevar la care ajunsesem si eu cand incercam sa inteleg modul in care se formeaza reprezentarile si cum pot fi ele influentate ori schimbate. Apoi mi-a mai placut faptul ca am mai primit doua, trei confirmari: cele referitoare la retinerea (pe cat posibil) a cat mai multe idei si - derivat din aceasta necesitate - notarea lor pe cartonase, apoi reprezentarea prin desene/scheme mai mult sau mai putin complexe a oricaror situatii si probleme. Sunt cam trei ani (din ultimii zece in care scriu cam toate ideile care imi vin) de cand imi reprezint ideile - in cuvinte ori fel de fel de desene - mai intai pe cartele de metrou (si am tot timpul la mine cateva!) si abia apoi le dezvolt si le transcriu in agenda. Recomand asta cu caldura tuturor! Rezultatele sunt dincolo de asteptari si de imaginatie! Se intampla sa ajung seara acasa chiar si cu zece asemenea cartonase care-mai-de-care pline cu idei geniale. Am impresia ca, permanent, creativitatea si cartelele de metrou din buzunare isi dau mana! :)

Cartea mai abunda si in citate. Cele mai multe sunt ale lui Einstein. Si cele mai importante! ...si cele mai hazlii! Iata doua dintre ele:

"Problemele importante cu care ne confruntam nu pot fi rezolvate la acelasi nivel al gandirii ca atunci cand le-am creat!" (Albert Einstein)

 "Principiul telegrafului fara fir nu este greu de inteles. Telegraful obisnuit este ca o pisica foarte lunga. O tragi de coada in New York si ea miauna in Los Angeles. Telegraful fara fir este la fel, numai ca lipseste pisica." (Albert Einstein)

     Dupa tot episodul ramane o concluzie foarte importanta: umorul ne face sa acceptam pana si lucrurile in mod obisnuit inacceptabile! De fapt, rasul are efecte multe si benefice asupra organismului. Pentru ca - incet, incet - sa ajungem acolo unde ne intereseaza (adica la capitolul Creativitate), trebuie sa spun ca unul dintre aceste efecte consta in dilatarea pupilelor astfel incat una dintre consecinte este pur si simplu aceea ca vedem mai mult si vedem mai bine decat in mod normal. Lucrul acesta nu este valabil numai strict fiziologic vorbind (adica doar in legatura cu simtul vazului) ci se extinde si in ceea ce priveste reprezentarea. Creand o stare de bine, de relaxare, umorul aduce cu sine flexibilitate, adica exact ceea ce este necesar pentru a surprinde perspective diferite si - implicit - solutii noi.

    Pe tot parcursul proceselor care necesita creativitate-inventivitate pastilele de umor sunt bine-venite. Mai mult, ele sunt absolut necesare atunci cand ne-am impotmolit. Schimbandu-ne starea, ne vom putea schimba si perceptia asupra situatiei, asupra provocarii. "Change the way you look at things and the things you look at will change!" este valabil mai mult ca oricand in aceasta situatie. Asta mai are legatura si cu un alt aspect: ar putea sa para chiar paradoxal dar nu numai ce nu stim (sau ceea ce nu stim ca nu stim) ne afecteaza, ne ingusteaza optiunile, ci si ceea ce stim! Chiar din momentul alegerii cuvintelor, noi alegem o anumita perspectiva si judecam situatia numai prin lentilele respective. Ori masura in care reusim sa jonglam cu punctele de vedere este masura libertatii noastre in gandirea inventiv-creativa. Iar pentru a fi creativi chiar avem nevoie de o asemenea libertate. Edison avea o replica "La naiba cu regulile! Incercam sa realizam ceva aici!"...

     Concluzia: umorul inseamna si genereaza flexibilitate iar flexibilitatea creaza mediul necesar in care noul poate sa apara si sa se dezvolte, in care resursele interioare si exterioare pot fi folosite mai eficient. Si ciclul se poate inchide apoi, amplificand procesele si randamentul.

     Lucrurile stau in felul urmator: emisferele cerebrale sunt specializate. Pe langa acest aspect, fiecare emisfera coordoneaza activitatea jumatatii opuse a corpului. Astfel, atunci cand scriem cu mana dreapta, activitatea noastra este coordonata de emisfera stanga (care este specializata pe procese logice). Atunci cand incercam sa scriem cu mana stanga, se formeaza un nou centru al scrisului, de aceasta data pe emisfera dreapta (specializata pe procese emotionale, procese imaginativ-creative, perceptie holistica, imagine si muzica). Scriind cu mana stanga facem ca acel centru nervos nou format, care se invecineaza de centrul proceselor imaginativ-creative, sa-l activeze si pe acesta din urma. Pentru ca nu exista decat un centru al imaginatiei si creativitaii, cei care scriu cu mana stanga au un avantaj fata de cei care scriu cu mana dreapta: activand in mod repetat acest centru nervos ei “vad” in permanenta mai multe solutii posibile ale aceleeasi situatii. Aceasta le permite sa ia in considerare mai multi factori care influenteaza situatia si, in acest fel, sa creasca probabilitatea ca decizia pe care o iau sa fie una mai buna decat deciziile la care cei care scriu cu mana dreapta s-ar opri (de cele mai multe ori, trebuie sa recunoastem, avem tendinta sa ne oprim la prima solutie pe care o gasim).

     Ca sa avem acum o privire de perspectiva asupra fenomenului - comparatie intre stangaci si dreptaci - sa ne gandim ca in orice situatie de viata, indiferent de complexitatea ei, persoanele care scriu cu stanga au toate sansele sa ia decizii mai bune. Asta ii va propulsa, bineinteles, mult mai sus si mult mai usor, in cariera!

     Ar mai fi interesant de facut o cercetare in acest sens pentru a se stabili cam care este rata aparitiei caracteristicilor specifice geniilor printre cei ce scriu cu mana stanga, sau de vazut cam cate dintre genii scriau cu mana stanga. Este cunoscut faptul ca si Leonardo da Vinci era stangaci.

1. Majoritatea oamenilor sunt obisnuiti sa se opreasca la prima solutie care le vine in minte. Asta le scade receptivitatea si disponibilitatea pentru noi puncte de vedere si le scade implicit sansele de a gasi alte posibilitati. Atentie! Cea dintai solutie are sanse mari sa nu fie cea mai buna pentru ca, de cele mai multe ori, ea ne vine imediat, fara ca noi sa intelegem in profunzime situatia cu care ne confruntam si fara sa luam in calcul factori importanti care concura la situatia respectiva. Chiar si in cazul in care solutia propusa nu este prima, tot o idee va constitui - pe baza unor considerente specifice contextului respectiv - o piedica in cautarea altor solutii/idei (poate fi cazul in care o solutie foarte buna nu mai apare pentru ca ne-am oprit deja la o solutie buna). Sau poate fi cazul in care doua idei/solutii sunt percepute ca opuse si se dezbate cu privire la alegerea uneia sau celeilalte.

2. Exista o idee-prag (poate fi situata undeva intre a 3-a si a 6-a sau a 7-a solutie pe care o vedem posibila)  dincolo de care, daca vom opera cu schimbari si re-asezari ale perspectivei asupra situatiei, vom putea genera si nenumarate optiuni. Cu alte cuvinte, va exista un moment in care vom considera ca nu mai exista posibilitati cand - de fapt - trebuie sa ne schimbam doar perspectiva pentru a putea gasi alte solutii. Ideea-prag corespunde unei reprezentari-prag. Din moment ce creativitatea umana nu are limite, este evident ca "pragul" este doar o limitare de moment, data de un slab exercitiu, de folosirea improprie a resurselor si a abilitatilor. In acest moment, tot ce trebuie sa facem este sa ne schimbam perspectiva asupra situatiei.