Ca să-mi iau rămas bun. Pentru că ai reușit și tu să omori încă o parte din mine... Tu una mai mare ca oricine... Sau poate pare așa mare pentru că rămăsese puțin... Și acum ai luat tot, nu mai e nimic... Acum, după agonia asta urmeză purificarea; suferința mea nu va aduce ruine, ci o transfigurare esențială.

M-ai făcut (într-o manieră sadică, monstruoasa, inumană) să fiu convinsă de faptul că am depășit orice limită a durerii pe care un om o poate suporta și să-mi doresc, astfel, cu toată ființa mea, moartea! Desigur, ai declanșat și răutatea și ura (care erau într-o sinistră dezarmonie cu iubirea și durerea); astfel, în visele mele deja perverse, moartea mea avea să fie un sângeroasă, să vă împroaște cu sângele meu, care v-ar fi pătat iremediabil fericirea și iubirea atât de pură, de care sunteți nedemni, de care vă folosiți în mod egoist.

...pentru că tu, dragul meu, nu faci decât să fugi de propriile tale probleme înconjurându-te de oameni cu probleme aparent mai mari și încercând să le rezolvi... Ei bine, îmi pare rău să te scot din lumea ta unde ești un fel de trimis al lui Dumnezeu și faci minuni, dar nu faci decât să le amplifici. Furi și ultima mică bucurie, distrugi și ultima urmă de inocență și tragi după tine suflete naive. Sau doar disperate...

“I have found the paradox, that if you love until it hurts, there can be no more hurt, only more love.”

]]> http://doarfum.wordpress.com/2008/03/31/farewell/ Mon, 31 Mar 2008 06:47:42 +0000 virgingoddessofthesun http://doarfum.ro.wordpress.com/2008/03/31/farewell/ Aprinzându-mi încă o ţigară, aştept nerăbdătoare ploaia să-mi spele păcatele. După mult Soare, după înflorirea sufletului meu îmbinată atât de armonios cu cea a naturii, după acea minunată sincronizare, accept ceea ce ştiam că va fi: furtuna. O aştept împăcată. M-ai învăţat să mă bucur iar de nimic concret, dar în acelaşi timp de tot; şi pentru că m-ai lăsat cu atât de frumoase amintiri, lacrimile şiroind pe obrajii mei nu anunţă tristeţe, regrete sau remuşcări, zâmbetul înmărmurit de pe faţa mea nefiind deloc fad, ci mai degrabă nostalgic.

Deci dacă mă vei vedea pe la vreun colţ de stradă unde ştii că am împărţit atâtea, pe bancă, sub stelele care ne vegheau sau, întâmplător, pe străduţa noastră, oftând uşor, surâzând şi înghiţindu-mi lacrimile, nu mă înţelege greşit. E felul meu de a sărbători ieşirea din starea atât de neplăcută de "comfortability numb".

El e camera aia, el e camera asta, el e hanoracul pe care-l port acum, care e al lui; el e eu, de fapt. Dar totul s-a terminat şi nu o să mai fie niciodată ce-a fost. Dar a fost, oare, vreodată ceva? A fost, oare, totul în capul meu? Un vis, o iluzie, o minciună?

Haos.

A fost real. Este. Ceva mai este. Bun, rău, nu contează. Este! Era în ochii lui. Este în mine. Dar, totuşi, nu va mai fi nimic.

"Ce spun se aude aiurea!"

Ce rămâne de făcut? Să aştept. Ce să aştept? Să uit, să apară un altul, să mă reîndrăgostesc de... Sau să îl am din nou pe el...?

...ca în zilele alea.

Dar n-aş putea să renunţ la tine! Nu că aş fi vrut vreodată, deşi poate aşa ar fi moral. Ştii cum mi-am dat seama că trupul frumos nu mi-ar fi de ajuns? L-am scos azi la cafea. De ce? Să mă conving... de... ceva! L-am sunat, i-am dat întâlnire în Marijuana Coffee Shop. Da, da, locul unde n-ai vrut să intri tu cu mine pe motiv că "e kitschos". Aveai dreptate, dar am ales tare bine locul. A mers cu întâlnirea... tensiunea dintre noi, tăcerea atât de sugestivă... După "Bună, ce faci" n-au mai fost decât zâmbete politicoase şi priviri plictisite pe pereţi, cu rare observaţii pertinentă legate de decor, aruncate ostentativ pentru a sparge tăcerea... Şi-a luat o bere (puteam să ghicesc!) şi eu am încercat o cafea simpatică... Şi mă jucam cu paiul uitându-mă la Bob Marley care-mi zâmbea de pe pereţi, rememorând prima noastră întâlnire...

Mă vedeam păşind timidă în Cool Cat (ai ţinut neapărat să ne vedem acolo, ziceai că mi se potriveşte), căutându-te... Şi nu trecuse nici o oră şi noi eram la al treilea sortiment de ceai, contrazicându-ne care carte e mai bună, "Procesul" sau "Castelul"... eu râzând zgomotos, tu schiţându-mi portretul pe un serveţel...

Îmi amintesc de pasiunea din ochii tăi în seara aia. Acum te vreau... strivind ţigara în scrumiera ciobită, te chem, te vreau lângă mine.

"Passion's overrated anyway"