Părintele Ion Petrică, autor al cărţii ” Conceptul sentimentului de comuniune socială la Alfred Adler ” ( o părere şi completare teologică, o abordare speculativă constructivă ) , alocă un întreg capitol ” Sentimentului de comuniune socială ca principiu determinant în asistenţa socială ”.

Am spicuit câteva rânduri, lăsându-vă plăcerea lecturării , aprofundării acestei cărţi, ce trebuie să recunoaştem vine cu ceva nou, căci Adler nu ” atacă ” doar conceptul de comuniune, ci, pe celde comuniune socială, iar părintele Ion Petrică, abordează concepţia lui Adler din pespectivă teologică şi nu numai, invitând, veţi constata , la dezbateri şi inspirându-ne a cumpăni, a căuta soluţii, a medita ...

” O comunitate care nu trăieşte ca perspectivă comuniunea este o comunitate care va fi mereu presărată cu probleme sociale şi, într-o asemenea situaţie, chiar rezolvarea cazurilor sociale va fi una de durată. Comuniunea socială este şi trebuie să reprezinte unul din principiile funcţionării - dacă se poate spune aşa - asistenţei sociale. Datorită comuniunii, din punct de vedere idealist vorbind, ar trebui să se reducă problemele sociale până la existenţa lor ca şi cazuri izolate.

Unul din exemplele care putea fi dat aici îl reprezintă România. Acum, România trece printr-o situaţie de criză majoră. Problemele sociale sunt multiple, iar rezolvarea lor lasă de multe ori de dorit. Se cunosc marile frământări de la noi din ţară care sunt în problemele de protecţia copilului ( ... ), apoi cu cei ce au deficienţe, criza economică, locul de muncă, problema familiei, ş. a. Adâncirea acestor crize este dată atât de lipsa trăirii în comuniune, cât şi de lipsa modului creştin de viaţă. Spre exemplu, există centre maternale care preiau cazurile grave în care tânăra mamă împreună cu copilul ei, aflaţi în dificultate, îşi găsesc refugiul pentru o perioadă de timp în astfel de centre . Prin intermediul consilierii, apoi prin legătura cu şcoala, prin pregătirea unui loc de muncă, tânăra mamă şi copilul ei sunt daţi din noucomunităţii. Problema se pune în felul următor : societatea românească este în stare să rezolve astfel de cazuri ? Se poate vorbi de o reintegrare totală a unui caz ca cel menţionat mai sus sau are loc o simplă ameliorare de situaţie ( vorbind de şederea în centru ) după care totul revine la normal. tare cred că , în societatea românească, cei ce deţin puterea se implică mai puţin în oferirea unor alternative pentru rezolvarea unui caz social, dacă nu chiar, prin politica dusă, peste noapte răsar alte cazuri sociale care duc la mărirea numărului celor în neputinţă. ”

Ne mai spune părintele, în loc de concluzie, şi, zic eu, ca o invitaţie pentru noi toţi dar mai ales pentru dreguitori şi legiuitori, pentru toţi cei care lucrează în sistemul de protecţie socială, mai ales cred, pentru cei care ar trebui să lucreze cu dăruire şi să-şi îndeplinească misiunea, responsabilităţile la care au consimţit în momentul în care s-au înhămat în această muncă, o invitaţie la a ne face meseria în adevăr, măcar cei care avem disponibilitate, har, potenţial şi competenţe în acest sens :

” Sentimentul de comuniune socială trebuie să vină ca un lucru important în asistenţa socială. Nu caut şi nu voi căuta să dezvolt acum aspecte, principii sau tratate cu privire la asistenţa socială. .... Dincolo de principii, de referate, de prezentări PowerPoint, de tratate, de mii de pagini scrise, de acea latură ştiinţifică a asistenţei sociale, există şi oameni flămânzi, suferinzi, bolnavi cronici, copii fără părinţi, etc. Eu altceva vreau! Acea coborâre către semen. Lumea e lipsită de afecţiune ! Mi se pare că oamenii sunt tot mai depărtaţi unii de alţii acum mai mult decât în alte peridoade de istorie, când viaţa avea ca ritm poate un puls al groazei, al suferinţei eternizate. .......... Satisfacerea nevoilor altora - aşa cum s-ar putea defini asistenţa socială - poate avea ca impuls hotărâtor sentimentul de comuniune socială. ”

Aş aduăga, câteva consideraţii personale, doar câteva, pe viitor şi pe parcurs mai multe, şi, cu voia lui Dumnezeu, în timp, voi aşterne într-o carte experienţe, trăiri, gânduri, etc. cu care m-am ” confruntat ” în mai mult de 15 ani în sistem ... desigur, cu respectarea ” dreptului la intimitate şi al confidenţialităţii ”,( am făcut completarea necesară, ca să nu stârnesc din nou, valuri, taifunuri, zminteli şi scenarii, fabulaţii şi false consideraţii ale, probabil, celor ce se simt cu musculiţele pe căciulă ) dar care vor fi folositoare generaţiei viitoare de lucrători în sistem, şi, mai ales pentru ca unele ” experienţe ” să nu se mai întâmple ... :

- poate că într-o zi, încadrările se vor face ţinându-se seama de competenţe, abilităţi, experienţă ... poate că într-o zi, tinerii beneficiari ai sistemului de protecţie, ai serviciilor sociale, la părăsirea sistemului, vor găsi , măcar cei care şi-au continuat studiile, un loc de muncă în sistem, pentru că ei cunosc mai bine ca oricine atât de multe, poate prea multe, nu ?

- poate că într-o zi, vom reuşi să ” ne coborâm spre semen ” cum spune părintele Ion Petrică, ne vom coborî din norişorii aroganţei, funcţiilor deţinute, puful nepăsării, din nefericire, şi, vom vedea suferinţele, tristeţile, dramele de lângă noi ... spun cu toată inima, spun mai ales cu sufletul, nu ştim nici unul din noi ce ne rezervă viitorul, de ce să facem rău când putem să ne implicăm făcând un bine cât de mic, pentru conştiinţa noastră, ca să ne privim direct şi limpede copiii în ochi sau pe oricine pe stradă, căci ne vom tot întâlni, pentru că este moral, creştineşte, şi mai ales de datoria noastră ...

- poate că într-o zi, vom reuşi să ne înălţăm la aşteptările copilului, tânărului aflat în dificultate şi mai ales nu-i vom arunca în spinarea şi aşa încovoiată de dramele trăte deja în familiile de provenienţă sau mediile din care provin, şi carenţele, lacunele, disfuncţionalităţile sistemului ... poate vom învăţa să ne asumăm greşelile şi vom încerca a le corecta nu a le piti sub preş, poate vom găsi timp să descoperim cauzele manifestărilor comportamentelor deviante ale unora din ei şi nu vom mai eticheta şi a ne zugrăvi pe noi înşine în porumbei pe ei continuând să-i tratăm drept ... dosare ...

- poate că într-o zi, vor exista în fiecare instituţie de ocrotire, în şcoli, în grădiniţe, etc, acei specialişti şi mai ales profesionişti : asistent social, psiholog, psihopedagog, consilier şcolar, psihosocilog, etc ... şi poate se va lucra în echipă, acea echipă pluridisciplinară mult trâmbiţată deocamdată ...

- poate că într-o zi, numirile pe posturi cheie în sistem se vor face altfel decât pe criterii politice, căci e vorba de destine, nu de altceva şi cu toate riscurile la care mă expun, ei bine, trebuia s-o spun, pentru că-mi doresc din tot sufletul să văd măcar un singur tânâr absolvent al unei facultăţi, într-un astfel de post de conducere, şi da, cu drag aş lucra în subordinea lui ... poate că sunt idealistă , dar eu cred că se poate, cred cu tărie !

Există desigur o mulţime de oameni cu suflet mare, oameni care-şi fac meseria cu dăruire, care înţeleg ce spun eu, care ştiu exact la ce mă refer, care cunosc că multe s-ar putea face, dacă, ni s-ar auzi vocile şi am fi încurajaţi, sprijiniţi, pentru că interesele beneficiarilor ar trebui să primeze, nu ale noastre ... Dar mai există şi acei care nu sunt compatibili deloc cu acest sistem, şi care chiar nu au ce căuta într-un domeniu pe care poate că nu-l înţeleg ... şi mai există şi , din nefericire, unele zvâcniri de promovare a unor nonvalori, pe ici pe colo, ei bine aceste gusturi amare i-au făcut pe mulţi oameni cu adevărat profesionişti, să renunţe şi să plece departe de praful de nouri, cum am eu obiceiul de a numi mizeria şi netrebniciile, şi sistemul a pierdut valorile ... păcat, mare păcat ....

Poate că într-o zi, sistemul de protecţie socială va fi ceea ce trebuie să fie, comunitatea se va implica mai mult, biserica asemenea, vor începe să funcţioneze eficient instituţiile statului, nu vor mai exista suspiciuni, cei ca mine care spun lucrurilor pe nume nu vor mai fi catalogaţi sec ” nebuni ” , rapoartele de activitate vor cuprinde rezultate cu care să ne mândrim, se vor înregistra ceva progrese căci de destine pierdute undeva pe drum m-am cam săturat şi am ajuns să mă simt vinovată pentru ruşinea şi vinovăţiile altora , şi nu mă plac neputincioasă ... asta e altă poveste, ei bine mă voi ocupa şi de mine, îmi voi continua studiile în aşa fel încât să pot lua eu însumi decizii şi să intervin la timp şi cu folos .... Poate că într-o zi, Dumnezeu va zâmbi !

- va urma -

Sibilla Poesis

Palmieri stradă dar,
Culoarea garaj înaltă
Trei mic acoperiş
Moi alb BMW
Camere, om pentru
Cântec frigider copil.

Bate închide repede,
Nu strică niciodată
Sau prea valuri?
Scrie mare gândeşte!

(16:42 12 iulie 2008 )

"Cred că iubirea este în primul rând o alegere şi numai uneori un sentiment. Dacă vrei să simţi iubire, alege să iubeşti şi apoi ai răbdare." (Gordon Atkinson)

M-am întrebat de unde are psihologul Gordon Atkinson acest tip de raţionament? Asta pentru că dicţionarele lingvistice cât şi cele psihologice definesc iubirea drept un sentiment sau un complex de sentimente. DEX-ul defineşte dragostea drept "sentiment de afecţiune pentru cineva sau ceva. Sentiment de afecţiune faţă de o persoană de sex opus; iubire, amor". Această definiţie seamănă foarte mult cu ceea ce grecii înţelegeau prin eros - dragostea unei persoane faţă de persoana de sex opus, dragoste însoţită de pasiune. Cam asta înţelege şi lumea postmodernă prin dragoste. Însă ideea lui Atkinson seamănă mai degrabă cu ceea ce Biblia numeşte dragoste. Ea aduce un alt sens noţiunii de dragoste şi care a fost numită de greci agape. Termenul semnifică dragostea cuiva faţă de altcineva ce nu posedă şi nu manifestă niciun fel de atractivitate, şi implicit simţăminte, ci mai degrabă respingere. Se pare că acest concept a fost necunoscut (destul de necunoscut şi de lumea de azi) până în momentul în care a fost adus sacrificiul Divinităţii faţă de omul care L-a respins pe Dumnezeu ce a venit în persoana Fiului Său să-l salveze din condiţia sa mizeră şi nenorocită. Se poate scrie foarte mult despre dragoste. Însă nu doresc să vă explic prin propriile puteri, ci doar făcând apel la bunăvoinţa voastră de a urmări în articolul următor convorbirea dintre un consilier şi un cuplu în cadrul unei consilieri de cuplu. E vorba de o consiliere de tip creştin şi am făcut apel la expunerea unei astfel de consilieri deoarece consider că religia are de oferit cele mai bune răspunsuri în a ne ajuta să înţelegem această problematică: ce e dragostea? sentiment, alegere, raţiune. Cred că veţi înţelege foarte bine acest lucru urmărind trăirile acestui cuplu şi argumentele aduse, iar apoi vă invit cu căldură să vă prezentaţi comentariile voastre!

Cei mai multi, atunci cand sunt respectati, apreciati si tinuti in brate, cand au totul in fata si nu trebuie decat sa se bucure, se simt deja superiori celuilalt si au tendinta de a-l domina. Si asta chiar daca pana atunci au tanjit dupa atentie, s-au zbatut sa o obtina, chiar daca au plans si s-au rugat sa fie tinuti in brate. Imediat ce au obtinut acele lucruri si nu a mai fost nevoie sa le vaneze, aproape ca le dispretuiesc.

In primul rand, cautam sa ne implinim nevoile de baza ale Piramidei lui Maslow - cele fiziologice, de siguranta si apartenenta. Cautam afectiune. Cautam pe cineva care sa ne fie aproape, pe care sa ne sprijinim sau pe care sa-l sprijinim, din sentimente materne, respectiv paterne, cu care sa fim prieteni, sa ne sfatuim, cu care sa fim parteneri, pe care sa-l iubim. De aceea, suntem permanent in cautare de atentie.

Ce se intampla cand o obtinem prea repede, sau dupa ce indelung am cerut-o si acum o avem? Se pare ca unii din noi, mai competitivi, urcam mai sus la celelalte doua trepte ale piramidei si ne dorim recunoastere, auto-depasire. Acele nevoi care implinite satisfac ceea ce se numeste orgoliu, sau ego personal. Dorinta de putere va spune ceva? La unii dintre noi este adanc intiparita in gene.

Vanatoare sau Cultivare

Se spune ca in general barbatii au tendinta de a pune mai mult pret pe vanatoare, pe seductia in sine, decat pe obtinerea rezultatului. Si asta ar fi normal, daca ne gandim la faptul ca prin constructia lor au un mai mare apetit pentru risc, resimtind adrenalina ca o intensa placere. Femeile, de cealalta parte, par a fi mai dispuse sa se bucure de ce au si sa cultive acele lucruri la care poate cu greu au ajuns. Si totusi, rolurile se pot schimba.

Nimeni nu vrea sa i se ofere totul de-a gata, direct, fara nici o tatonare, tachinare sau negociere prealabila. In asta consta arta seductiei, in a nu te lasa prea repede, in a-l face pe celalalt sa te doreasca mai mult. De fapt, la fel este cu orice placere, pe langa cea afectiva sau sexuala, chiar si celelalte tipuri iti provoaca o senzatie mult mai intensa daca le astepti mai mult. Sau daca trebuie sa muncesti pentru a le obtine.

Cum ar fi sa mergi in fiecare luna in capitala ta preferata pe gratis? Cum ar fi sa mananci in fiecare zi icre negre aduse la pat? Sunt sigura ca te-ai plictisi destul de repede. Ar fi interesant la inceput insa apoi ai vrea mai mult, sau altceva. La fel este si cu afectiunea pe care ti-o ofera cel de langa tine. Cred ca este ceva ce trebuie cultivat, mereu cautat, mereu muncit pentru a o obtine, mereu dorit si niciodata avut in intregime. Este vorba de acea nuanta de mister necesara.

Sa oferim cate putin si incet

Prin urmare, cred ca respectul, aprecierea, afectiunea, intelegerea, trebuie oferite in timp, incet, pe masura ce il cunosti pe celalalt si ai incredere in el.

Nici chiar dupa multa munca si dorinta intensa sa nu fie oferite de tot si irevocabil. Sa nu creezi acea senzatie de deplina siguranta care, pentru ca nu depui nici un efort pentru a o obtine si pentru ca este multa, pe gratis, ajunge destul de repede sa te plictiseasca. Sa avem rabdare, sa construim :)

Exprimat si pe empower

Poti spune asta doar daca observi constitutia mea firava, vocea suava, privirea calda si inocenta,  comportamentul mai tot timpul copilaros si nu in ultimul rand "pisiceala" mai tot timpul prezenta sau sensibilitatea exagerata! ;;)

As fi vrut sa fi fost la fel de frumoasa ca si copila din imagine, dar a decis altcineva pt. mine, asa ca am iesit un pui de chinezoi :) :inchisa la culoare  si cu ochii de chinezoaica :P ! Era alt gen de frumusete - mai normala :D, nu asa de maaareeee asa ca a blondinei de mai sus, dar eram si eu ca si majoritatea , un copil dragut!

Singura asemanare dintre fetita blonda si cea bruneta este atitudinea! Foarte indreptatita de altfel, in cazul meu!

Dar nu la asta m'am referit cand am spus ca's o fetita dulce caci cele enumerate mai sus pot fi repere de atractie (privite de  unii intr'un sens pozitiv) iar pentru altii pot duce la mari probleme de incompatibilitate. Chiar si pentru mine aceste caracteristici sunt uneori un mare impediment! Ahh..cat mi'as dori sa fi fost baiat! Dar n'a fost sa fie! Poate in viata urmatoare voi avea sanse mai mari.

In fine, vroiam sa spun ca ideea acestui post a venit atunci cand mi'am pus la statusul de la mess titlul cu acc. nume.

Am primit diverse reactii, dar stiti ce am observat? Cele rautacioase si putin ironice au fost ale fetelor (ex: "Ai mancat f. mult zahar la viata ta!!?? sau " O sa faci diabet!") iar cele ale baietilor...tipice :P : "Stiam ca esti dulce!" sau "Dulcico!"

De ce intotdeauna reprezentantele sexului frumos sunt atat de rautacioase cand vine vorba de calitatile altor domnisoare/doamne puse foarte bine in evidenta? Care'i problema daca ARATI ca esti constienta de valoarea ta sau de vre'una din calitati ?? De ce sa fim ipocrite? Invidie? Frustrari? Spirit de competitie? Oferta prea mica a baietilor face ca lupta dintre noi sa fie mai apriga? :))

Eu una admir tot ce'i frumos! Chiar admir fetele la egalitate cu baietii as putea spune. Imi plac persoanele "lipicioase", calde, afectuoase! Uneori sunt invidioasa (dar o si spun: Ce'as vrea sa am si eu ochii tai sau picioarele aleia! :D ) dar nu ipocrita! Nu'mi plac domnisoarele care nu sunt feminine, nu'mi plac nici cele care incearca sa epateze , nu'mi plac fetele de cartier, samd!

In copilarie n'am avut parte de afectiune (de atingeri, mangaieri, laude -ale parintilor evident :) iar cand mi se ofera din alta parte ma bucur asa de mult incat mi se face inima mareeee mareeeee si ma lipesc de persoanele respective instantaneu, de parca le'as cunoaste de o mie de ani!

In incheiere tin sa precizez ca astazi mi'au facut analizele cei de la Protectia Muncii. Printre altele a fost si cea de glicemie = NIVELUL ZAHARULUI DIN SANGE. Limita superioara normala a glicemiei in EU este 110, iar in America 100. Mie mi'a iesit 108, asa ca va las pe voi sa faceti legatura cu titlul acestui post. A fost o glumita, mi'a placut sa ma joc si sa ma alint putin. Am facut ceva condamnabil?!!!??

Raeka

„Voi sunteti sarea pământului. Dar, dacă sarea îsi pierde gustul, prin ce îsi va căpăta iarăsi puterea de a săra?” (Matei 5,13)

Asteptam cu nerăbdare să facem cunostintă cu familia care se mutase lângă noi. Văzându-l pe sot, Ron s-a apropiat de el cu mâna întinsă. „Bună ziua, sunt Ron Flowers. Bine ati venit în ...”. Ignorând salutul, nou-venitul a lungit lesa la cei doi dobermani, s-a întors brusc si s-a îndepărtat cu pasi mari.

Această primă întâlnire a marcat relatia noastră cu acest om cât ne-a fost vecin. E drept că, din când în când, peste gardul din spatele casei, am mai stat de vorbă cu timida lui sotie, care părea că doreste prietenie, dar ne-a rămas în minte băiatul lor cel mic. Vârsta lui fragedă si obiceiurile bizare l-au izolat de ceilalti copii. Când veneau de la scoală băietii nostri, el stătea prin preajmă, sperând să se joace cu ei sau să fie invitat în casă.

Într-o zi, Karen l-a găsit pe băiat la noi, stând singur pe canapeaua din sufragerie. Evident, intrase singur.

– Ah, Darron, nu stiam că esti aici!, a exclamat ea, putin speriată.

– Vă rog, doamna Flowers, dati-mi voie să mai rămân, a rugat-o el. Îmi place aici, la voi. E frumos si nimeni nu se ceartă.

Karen s-a asezat lângă el, asigurându-l că poate să stea cât vrea si s-a gândit de câte ori îl trimisese acasă, pentru că i se părea că îi stă în cale.

Într-o zi, Darron si familia lui au plecat pur si simplu. Nimeni nu stie unde. Casa a avut alti proprietari si a fost usor să uităm. Dar ne mai gândim din când în când la Darron. Continuăm să sperăm că, datorită faptului că în casa noastră a observat un bărbat si o femeie care se iubesc unul pe altul, doi băieti care râd, se joacă si stiu că părintii îi iubesc, poate spera ca lucrurile acestea să existe si în căminul pe care îl va întemeia el într-o zi.

Nenumărati Darroni în jurul nostru tânjesc după afectiune si după iubire. Ei caută un model de familie atentă, iubitoare. Tânjesc după căldura iubirii noastre, a îmbrătisării noastre. Prin noi, Dumnezeu vrea să-si arate iubirea fată de lume. Poate că pentru Darron, chiar dacă iubirea nu se manifesta foarte bine la el acasă, faptul că s-a aflat aproape de ea în căminul nostru va avea o oarecare importantă.

Ce lucru ai putea face astăzi care le-ar da gust vietii sau i-ar impresiona pe vecinii tăi cu iubirea lui Dumnezeu?

Karen si Ron Flowers

Fericirea- e ceva ce nu putem atinge, suntem oameni... dar merita sa facem din mijloacele de a o obtine un scop...

Tristetea- un rau necesar... nu ma pot abtine sa nu asociez tristetea cu suferinta.. suntem tristi pentru ca suferim, mereu...fie ca vrem sa o acceptam sau nu, fie ca o stim si o constientizam, sau nu... suntem tristi pentru ca suferim...cand nu e un motiv palpabil, suferim pentru ca suntem goi, pentru ca petrecem prea mult timp cu noi, in noi... pentru ca in loc sa respectam conditia de "om", fiinta sociabila, stam singuri, izolandu-ne de ceilalti, gandind... murind...

Puritatea- oricat de pur ar fi ceva, va interveni mai devreme sau mai tarziu carnalul, nevoia sangelui, si chiar daca ne vom simti scarbiti de noi, dezgustati de ceea ce suntem, nu ne vom putea impotrivi total.. iar incercarea noastra de impotrivire.. s-ar putea sa raneasca

Amorteala- starea dinaintea  mortii, stare de sfasiere totala, moarte clinica... este total opusa starii de sevraj, cand esti vivid, simti ca traiesti si incerci sa faci orice pentru a obtine drog....

Aceste randuri sunt crampeie de ganduri... gandurile avute astazi...cand nu voiam deloc ... cand nu aveam deloc nevoie sa gandesc...da' stiti cum e "I think my thoughts when I don't really want to, and I don't need to , 'cause I'm getting away with murder"....

Gandurile astea s-au nascut din amorteala, o amorteala care nu stiu de ce m-a cuprins... poate din lipsa drogului... un drog numit....

AFECTIUNE

Faptul că nu discuţi motivele ce au dus la conflict nu face decât să mărească tensiunea conflictului, să îl amplifice. Trebuie să îl rezolvi repede, imediat ce situaţia s-a mai calmat şi se poate discuta de la om la persoană.

2. Non-negocierea – nelăsarea dreptului la replică celuilalt. Unul se ambalează, doar el vorbeşte şi nu îi lasă celuilalt dreptul la replică, nici nu vrea să îl asculte măcar. Americanii numesc acest mod de comportare steamrolling < steamvoller (să treci cu compresorul peste celălalt, să nu-l iei în seamă, să îl turteşti).[2]

3. Redefinirea conflictului – după o ceartă straşnică să spui făcând pe seninul: „Vai dragă, ţi se pare că ne-am certat ? Nu e nici un conflict. Stai liniştită!”(varianta soft) sau „Ar trebui să mergi să consulţi un medic. Ceva nu este în regulă cu tine.”(varianta hard). Prin acest mod de abordare negi existenţa conflictului. Atribui unei dereglări a celuilalt faptul că există un conflict. Aceasta nu face decât să-l scoată din sărite pe celălalt şi mai mult.

4. Recurgerea la forţă - Poate să fie vorba de forţă fizică manifestată prin bătaie, dar şi forţă emoţională, prin exercitarea de presiuni nervoase asupra celuilalt. Cel care este mai tare încearcă să se impună celuilalt. Există foarte multă violenţă în familii. Se spune că aceasta ţine de lipsa de civilizaţie, însă, se întâmplă şi în naţiunile cele mai bune. În SUA au fost analizate cupluri de diferite vârste. S-a constat că între tinerii logodnici cam 25% din conflicte se rezolvă prin bătaie. Ce este mai îngrijorător este faptul că 75% din cei care se bat consideră că nu e nimic rău în asta, iar 30% din ei susţin tocmai că violenţa le consolidează relaţia. Unele femei consideră că este bine că sunt bătute pentru că asta înseamnă că prietenul sau soţul le iubeşte, este gelos pe ele. Dacă în trecut bărbaţii îşi băteau femeile, azi şi femeile îşi bat bărbaţii, mai ales cele care trag de fiare şi fac diverse sporturi mai violente.

5. Minimalizarea conflictului sau interlocutorului - este şi ea des întâlnită. El întârzie două ore de la întâlnire şi spune: ,,Ei, nu-i aşa de important ce s-a întâmplat, nu-i capăt de ţară ! Am întârziat şi eu jumătate de oră,” în loc să îşi ceară scuze. În loc să-şi ceară scuze şi să dea o explicaţie, minimalizează interlocutorul sau conflictul şi zice: „Ai, ce faci atât caz din aceasta,” asta fiind o dovadă de nesocotire a celuilalt.

6. Blamul - De multe ori dăm vina pe altcineva, pe o terţă persoană, pe cineva cu care interlocutorul este în legătură strânsă, o persoană dragă sau apropiată celui cu care te cerţi: „Maică-ta este de vină. Ea te-a crescut aşa.” Alteori dăm vina pe anturajul interlocutorului. Este dureros pentru victimă pentru că în lipsa ei, persoana este învinuită. Este o formă de lovitură sub centură.

Se mai practică şi o formă de autoblam. Autoblamul urmăreşte să înduioşeze pe celălalt, să apeleze la mila celuilalt în aşa fel încât celălalt să renunţe la punctul lui de vedere, la motivele lui, să cedeze.

7. Amuţirea preopinentului (a persoanei cu care eşti în conflict) prin simularea unor stări fizice extreme: criză de inimă etc.. „Vai aşa îmi e de rău!”, ,,am palpitaţii.” Prin aceasta îl faci pe celălalt să renunţe la punctul lui de vedere. Decât să ştie că mori, mai bine renunţă.

8. Gunnysacking (o geantă foarte mare în care un om depozitează foarte multe lucruri pe care nu le foloseşte: scule, materiale). Aceasta înseamnă o geantă emoţională în care să acumulezi de-a lungul timpului diferite nemulţumiri, dar fără să discuţi despre ele, ci le depozitezi. Dar în momentul în care se declanşează un conflict, se umple paharul, atunci încep să-şi aducă aminte de toate nemulţumirile: ,,Acum 7 ani ai făcut asta ! Ţii minte că şi luna trecută mi-ai mai făcut asta, mi-ai zis acel lucru care m-a jignit foarte tare.” Unul dintre marile pagube ale gunnysaching-ului este că el produce gunnysack în cealaltă parte. Tu îi aduci aminte de greşelile lui pe când el îţi aduce aminte de greşelile tale. După ce s-au răcorit, ei iau cu grijă aceste lucruri şi le pun la loc, ca să le arunce în capul interlocutorului şi altă dată. Acesta este un lucru păgubos.

9. Manipularea – de obicei prin seducţie. Cineva s-a supărat pe tine pentru un motiv oarecare. Schimbi poziţia faţă de persoana respectivă şi te porţi frumos cu ea, ca să uite de motivul pentru care v-aţi certat. Dar motivul continuă să existe şi dacă nu îl veţi discuta, el nu va dispărea, ci va apărea în alte momente.

10. Retragerea temporară a afecţiunii - Între doi oameni care se iubesc, dacă apare un conflict, ca să-l faci pe celălalt să renunţe la poziţia lui, faci pe supăratul (şantaj sentimental) şi îi declari în mod indirect să nu mai aibă nici o pretenţie, îi retragi pentru o perioadă sentimentele. Îl obligi să cedeze printr-un asemenea şantaj şi îi redai această afecţiune când îşi retrage motivele şi îşi cere scuzele de rigoare.

Îţi dau, rebuie să-mi întorci gestul altfel devii dator, prin simplul fapt că primeşti. Legea nescrisă în ceea ce priveşte arta de a oferi/primi afecţiune (sau altceva) ne obligă la ceva. Totul trebuie întors cumva la origini, trebuie închis cercul.

În vânzări, se spune că reuşeşti mai repede să închei o afacere cu cineva dacă-i prezinţi produsul ca şi cum deja ar fi al lui, gata folosit. Pe unii îi prinde, alţi fug.

În celelalte relaţii, lucrurile par a sta mult mai simplu dar de fapt au devenit obiceiuri şi cam atât.

X m-a ajutat cu o problemă, trebuie să fiu disponibil să-l ajut şi eu, Y îmi vorbeşte când se simte singur, trebuie să-l ascult şi eu altfel sunt egoist şi nepăsător. Aici este deja o problemă ce ţine de bunul simţ dar cum rămâne cu politeţea de suprafaţă? De multe ori suntem siliţi de circumstanţe, să le salvăm.

De exemplu, nu-mi place să merg la nunţi. Am fost la foarte puţine tocmai pentru că nu am avut de ales şi am observat ce se mai poartă: nu contează că-ţi este dragă persoana respectivă sau nu, totul e o afacere. Nu contest tradiţiile ci doar bucuriile perimate. Este un exemplu banal, sunt sigură că există şi altele, depinde de evenimente.

Indiferent că oferi sau primeşti, termenul de egalitate va fi sub semnul întrebării. Mereu va exista unul ce a primit prea puţin şi altul căruia nu i se cuvine nimic, cu atât mai mult atunci când în vizor se află sentimentele umane.

              Si la telefon? Sau cu microfon si camera web? Auzi vocea, vezi, dar incomplet, simti emotiile altfel, dar afectiunea exprimata fizic? Limbajul corpului? Lumina din ochi? De-aia imi place sa vorbesc cu oamenii fata-n fata. In special lucruri importante si profunde. Se pierde mult "pe fir" prin mijloacele moderne. Nu contest avantajele in ceea ce priveste distanta, finantele, timpul economisit... Da, spun "multumesc" tehnologiei.

              Si totusi: daca se poate, prefer sa am omul langa mine.

Tot de la TeVeu am aflat aseara ca se contureaza o noua "boala profesionala" si anume "bloggerita" cu simptomatologie "patognomonica" localizata in termenii: neliniste, subfebrilitate, abatere, inapetenta-slabire-emaciere, ori bulimie-ingrasare, deficiente de atentie, auz, vaz, echilibru psihoafectiv si chiar infarcte in diferite organe datorate imobilitatii fizice cuplat cu stres, tulburari de circulatie, metabolism denaturat, ateroscleroza, hipertensiune, urmate de logice , decompensare, infarcte cardiace, stop cardiac, mai ales daca se promoveaza o constanta excitare a organismului cu cafea, nicotina, alcool in scop de potentare IQ... Evident ca si exitusul intra in carti....Si cand te gandesti ca toate astea sunt numai si numai datorita stresului indus de constiinta completarii la zi (update-ului) a blogului personal cu date ce autorul le considera ca il mentin sau urca intr-un iluzoriu top, dar mai ales de lipsa informatiilor, imaginatiei, blocajului inspirational...

Ce mesaj pot transmite din partea mea... Mai oameni buni, nu luati blogul ca pe un capat de tara, ca pe o cale de a scurta sau ocoli furcile caudine ale realizarii profesionale, sociale, sentimentale din viata reala. Singurii cu adevarat castigati din aceasta afacere sunt personalitatile publice ce mizeaza pe dorinta voastra-noastra de a sta la taifas (psihologic de a ne urca artificial la nivelul interlocutorului), demonstrand ca sunt trendy, vesnic moderni si de succes, musai de votat si promovat "inca o tura"... Iar pentru restul... D-zeu cu mila...Nimeni dintre favorizati, pe fond, nu dau nicio ceapa degerata pe munca si sacrificiul ce le prestati...

Evident ca stirea a fost mult mai subtire, dar eu am incercat sa traduc mesajul prin prisma viziunii unui medic, ca poate sunt si unii cu adevarat afectati si trebuie sa lucreze la "profilaxie si combatere".

1=