Formula pe care a ales-o Andrei Şerban pentru a valorifica întâmplarea de la Mânăstirea Tanacu constă într-un spectacol format din mai multe spectacole.

Primul este acela al regizorului însuşi, care se dezvăluie în persoană, spre bucuria asistenţei. De la domnia sa aflăm că acest fel de teatru, pe care urmează să îl vedem, este unul de tip documentar, cu mare priză la New York şi categorisit de Şerban însuşi ca fiind nou pe scena românească. Iată că la Bucureşti, un regizor considerat o somitate este pus în ipostaza cel puţin ciudată de a îşi lăuda singur creaţia. Un alt scop declarat de la bun început este acela al comunicării, al dialogului. Dacă nu eram curioşi, după o asemenea introducere suntem cu aşteptările întinse la maxim.

Structural, ni se dezvăluie un plan al unor multiple realităţi: pe de o parte este vorba de aspectele surprinse la momentul respectiv de mass-media, în focurile evenimentului, aproape înainte de a se fi întâmplat, un plan figurat de viziunea scriitoarei Tatiana Niculescu Bran (în volumul apărut la Humanitas) şi un plan al reprezentaţiei teatrale. Relaţiile care se pot stabili între aceste planuri constituie în fapt adevărata experienţă pe care o trăieşti la „Spovedanie la Tanacu”, de la Odeon. Pentru că, în construcţia lui Şerban, ele funcţionează alternant, uneori concomitent, iar selecţia se face în timp real. Astfel, spectacolul devine şi un test de vigilenţă pentru spectator, care trebuie să recompună piesele unui puzzle aflat în mişcare perpetuă. Din acest punct de vedere miza este atinsă, cu atât mai mult cu cât efortul la care eşti supus îţi oferă –cel puţin– satisfacţia vizionării, a momentului.

La final se oferă posibilitatea spectatorilor să îşi expună părerile, impresiile şi să adreseze întrebări actorilor. Despre actori mai aflăm şi că sunt obosiţi deoarece au avut spectacol, ceea ce ni se pare amuzant datorită evidenţei. Mai aflăm şi că personajul fetei ucise de procesiunea de exorcizare a fost împărţit în două actriţe, din respect pentru acea fată. Deodată suntem limitaţi la a înţelege demersul într-o lumină săracă, derizorie. Iar asta, din păcate, ca rezultat al unui efort care se presupune că ar fi trebuit să ne lămurească mai bine despre adevăratele intenţii şi realizări ale spectacolului. La nivel verbal. Pentru că l-a nivel spiritual ne-am lămurit vrând ne-vrând.

Din alt unghi de vedere, cazul -sub multitudinea aspectelor sale- este prezentat ca un semnal de alarmă. Se atrage atenţia că o crimă din fanatism religios este încă posibilă, într-o lume care se presupune civilizată, sau mai bine zis, experimentată. Propiru-zis, tuşele trase de mass-media, grosiere prin definiţie, sunt îngroşate până la saturaţie, ajungându-se la câteva scene cu adevărat hilare, în care kitch-ul şi prost-gust-ul se întrec unul pe altul. Finalul este apoteotic, iar aplauzele vin parcă într-un efort disperat de a opri spectacolul printr-un zgomot mai puternic. Altfel, gestul prin care actorii ţintesc ochi în ochi spectatorii sau momentul în care obiectivul camerei de filmat ne ia pe noi în vizor, ne fac părtaşi la eveniment, iar această senzaţie este plină, la nivel spiritual.

Văzut prin ochii New-York-ez-ului plictisit de atâta armonie şi căutător acerb şi neobosit de diversitate, spectacolul-documentar devine o suită de gesturi extreme care se dezvoltă pe cale de consecinţă. Cumva, se pare că se subliniază tristeţile unor plaiuri care şi-aşa sunt triste. Dar tristeţea nu ar fi nimic dacă nu ar fi şi violenţa, prostia, falsa cultură.

Ceea ce este semnificativ însă pentru noi, ca valoare documentară, în cazul montării „tragediei de la Tanacu”, ca să folosim termeni jurnalistici, de tabloid, este sesizarea unui mecanism de corupere a realităţii prin nerespectarea unor norme sau prin pervertirea altora. Cazul morţii unei fete din neglijenţă medicală devine proces de exorcizare datorită mass-mediei, sunt acuzaţi oameni care nu poartă în fapt nicio vină, biserica intervine pentru a negocia alte date decât cele ale vinovăţiei privind presupusa exorcizare, înalţii prelaţi vorbesc despre asumarea unor păcate şi despre rugăciune pentru izbăvirea sufletului fetei decedate, sunt amestecate interese financiare. Mai mult, medicul care s-a ocupat de tratarea fetei este inhibat de propriul caz şi face apel la alte date decât cele ale ştiinţei pe care o stăpâneşte. Coerenţa în tratarea realităţii a dispărut de mult. Ciocnirea acestor mentalităţi naşte o serie de confuzii pe care, pierduţi cum suntem în apele contingentului, nu suntem în stare să le limpezim. În acest ton, al pildei, al luării aminte, al meditaţiei la cele întâmplate, spectacolul face cinste regizorului de teatru şi actorilor şi efortului colectiv.

În piesa de teatru „Spovedanie la Tanacu”, pusa in scena la Teatrul Odeon, Andrei Şerban nu a dorit să ofere vreo interpretare a faptelor de la mănăstirea vasluiană, nici explicaţii ale evenimentului. „Este doar un fragment de viaţă prezentat cât mai intens şi obiectiv, capabil însă de a suscita întrebări şi discuţii nesfârşite“, a declarat regizorul.

A fost pentru prima dată când regizorul a pus în scenă un caz real, iar actorii au fost adunaţi din toate colţurile ţării. Piesa „Spovedanie la Tanacu” a ajuns la Bucureşti după ce a avut premiera la New York. Spectacolul susţinut sâmbătă seară a fost ultimul dintr-o serie de şase reprezentaţii.

Nu am vazut piesa, nu intentionez s-o vad, desi poate fi interesant modul de abordare al cutremuratorului episod, doar m-am multumit sa culeg cateva date desprea ea din presa zilei. Nu cronica piesei de teatru „Spovedanie la Tanacu” este tinta acestui articol, ci cazul posedarii, al demonizarii, al indracirii, plecand de la cumplitul eveniment, dar vazut din perspectiva cuiva care a trait experienta posedarii propriului trup de duh(-uri) necurate. Dar sa ne reamintim mai intai despre ce este vorba.

Scurt istoric al cazului

În vara anului 2005, o tânără crescută la orfelinat şi diagnosticată cu schizofrenie şi-a pierdut viaţa în urma unei crize violente de nervi, pe care Daniel Corogeanu şi cele cinci călugăriţe au încercat să o trateze prin rugăciuni şi imobilizare. Anterior, Irina Cornici, de 24 de ani, fusese internată la secţia de psihiatrie a spitalului judeţean Vaslui unde a fost de câteva ori legată pentru a i se administra medicamente anti-depresante.

Pe parcursul procesului, medicul care a tratat-o a declarat că a greşit că nu a aplicat legea internării nevoluntare şi că i-a pus diagnosticul de schizofrenie înainte de a fi urmărit timp de câteva luni evoluţia bolnavei.

Încredinţată de spital mănăstirii de la Tanacu, Irina Cornici şi-a revenit după câteva săptămâni, dar apoi a avut o nouă criză violentă pe care preotul şi călugăriţele au interpretat-o drept posedare. Au legat tânăra pe o targă improvizată şi au transportat-o în biserica mănăstirii, unde i-au citit Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Acestea sunt rugăciuni tradiţionale de alungare a duhurilor rele cuprinse în cartea bisericească numită Molitfelnic şi sunt folosite în toate mănăstirile din România şi, săptămânal, în bisericile ortodoxe.

După trei zile de imobilizare şi rugăciuni, Irina Cornici şi-ar fi revenit, potrivit fostului preot şi călugăriţelor. Agitaţia extremă şi refuzul de a bea şi mânca din zilele precedente, i-au provocat însă o stare de şoc din care ar fi putut ieşi numai în urma unei intervenţii medicale rapide şi competente, după cum au arătat primele concluzii medico-legale. Fostul preot a chemat ambulanţa, iar fetei i-au fost aplicate proceduri de resuscitare şi a fost transportată la secţia de primire a urgenţelor a Spitalului Judeţean Vaslui, unde s-a constatat decesul.

Cazul a fost intens mediatizat în România şi în străinătate şi s-a considerat că Daniel Corogeanu şi cele patru călugăriţele ar fi omorât cu cruzime o tânără călugăriţă, în cadrul unui ritual de exorcizare străin Bisericii Ortodoxe. În zilele care au urmat evenimentelor de la Tanacu, episcopia Huşi a decis caterisirea preotului şi excluderea lui şi a călugăriţelor implicate în acest caz din viaţa monahală.

Ulterior, în cadrul procesului penal care a durat aproape trei ani, probele din dosar şi declaraţiile martorilor au arătat că responsabilităţile şi vinovăţia morţii Irinei Cornici sunt împărţite între medici şi cei cinci călugări. În cazul medicilor, Parchetul a decis neînceperea urmăririi penale.

Ce spun rapoartele medico-legale

Prima analiza medico-legala, facuta sub presiunea emotiilor starnite de cazul de la Tanacu, il acuza pe preotul Daniel Corogeanu de omucidere. Cauza presupusa a mortii era insuficienta cardio-respiratorie acuta, insuficienta respiratorie restrictiva prin contentie (mecanica), soc hipovolemic (scaderea volumului de oxigen din sange), deshidratare importanta in contextul unui bufeu delirant halucinator (schizofrenie) neglijat, cu stare de agitatie psihomotorie severa.

Raportul medico-legal intocmit in urma exhumarii tinerei Irina Cornici rastoarna datele primului raport medico-legal. Raportul redactat de medicul Dan Gheorghiu, medic primar de medicina legala din Constanta, ajunge la concluzia ca moartea Irinei Cornici a fost cauzata de o eroare medicala facuta de medicul ambulantei care i-a administrat tinerei sase fiole de adrenalina. Noul raport medico-legal arata ca, potrivit expertizei facute dupa exhumare, Irina Cornici mai era inca in viata atunci cand i s-au aplicat perfuzii cu o supradoza de adrenalina.

BBC (23 Decembrie 2005) a obtinut in exclusivitate concluziile raportului pe care le publicam mai jos:

1. Moartea numitei Irina Cornici Maricica Irina a fost violenta

2. Moartea s-a datorat unei insuficiente cardiace acute survenite in urma administrarii contraindicate si incorecte si ca mod si ca doza (mare) de adrenalina

3. Leziunile de violenta constatate au putut fi produse prin comprimare de corpuri dure - contentie. Sunt minore si nu au legatura cu cauza mortii. Leziunea de violenta de la nivelul cotului drept a fost produsa prin intepare cu ac de seringa, in timp ce victima traia.

4. Moartea poate data din 15.06.2005 si, datorita existentei elementelor de reactie vitala (tromb si infiltrat hemoragic) aparute in urma punctiei venoase pentru montarea perfuziei, momentul mortii poate fi stabilit in intervalul situat intre orele 1200 si 13.20.

5. Din datele medicale existente rezulta ca victima era in evidenta sectiei de psihiatrie Vaslui cu schizofrenie de tip dezorganizat. Afectiunea psihica, precum si tratamentul aplicat la internarea din 21.04.2005 in sectia Psihiatrie nu au legatura cu cauza mortii.

In fisa intocmita de medicul ambulantei, doctorita Lenuta Ciocan, scrie ca i s-au administrat Irinei Cornici sase doze de adrenalina.

Raportul medico-legal intocmit de doctorul Dan Gheorghiu cuprinde o descriere a efectelor adrenalinei: "Cantitatea mult peste normal de adrenalina administrata, cat si timpul de actiune prelungit asupra cordului au avut efecte letale prin fibrilatie ventriculara si stop cardiac ireversibil", se spune in noua expertiza medico-legala.

Sentinta definitiva si irevocabila

În urma condamnării pronunţate pe 29 ianuarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fostul preot Daniel Corogeanu şi călugăriţele Nicoleta Sofia Arcălianu, Simona Bârdănaş, Elena Oţel şi Lucia Cepreaga au fost arestaţi şi conduşi la Penitenciarul Vaslui. Recursul a fost judecat pe 15 ianuarie 2008, când Înalta Curte a decis să rămână în vigoare condamnările făcute de Curtea de Apel Alba Iulia în septembrie 2007: Daniel Corogeanu a fost condamnat la 7 ani de închisoare, Nicoleta Sofia Arcălianu la 6 ani de închisoare, iar celelalte trei călugăriţe la câte 5 ani de închisoare. Cei cinci au fost acuzaţi, în iunie 2005, de omor deosebit de grav, iar ulterior de lipsire de libertate urmată de moartea victimei. Daniel Corogeanu şi cele patru călugăriţe au fost însoţiti de poliţişti ai IJP Vaslui, de la casa retrasă din satul Portari, unde au trăit pe parcursul procesului penal, la sediul Poliţiei şi apoi la Penitenciarul din localitate.

Cazul unei maicute, exorcizate de Sfantul Ilie Lacatusu

Inainte de a vorbi despre posedare, asa cum am trait-o personal, as vrea sa relatez cazul unei maicute demonizate care a fost exorcizata doar atingandu-se de moastele unui sfant roman contemporan, Parintele Ilie Lacatusu, inca necanonizat.

In urma cu cativa ani, vizitand aproape saptamanal mormanul sfantului, am intalnit oameni care au fost martorii unui eveniment tulburator de exorcizare. O calugaritta demonizata, ce suferise pacatul curviei si al avortului, a fost adusa la capela Preotului Ilie Lacatusu, aflata in cimitirul "Adormirea Maicii Domnului", langa Instit. Pasteur, din cartierul bucurestean Giulesti-Sarbi, sa se atinga de moastele Parintelui, dar duhurile necurate din trupul nefericitei nu-i permiteau asta, se opuneau, se agitau, se zvarcoleau. La un moment dat, unul dintre ei, il intreaba pe sfant: "- Ce trecere ai tu, Ilie, pe langa Iisus din Nazaret?" Deci, duhul necurat din femeie il recunostea pe Fiul lui Dumnezeu de Domn, intocmai ca in urma cu 2000 de ani! Intr-un final, insotitorii femeii au reusit sa o faca pe aceasta sa atinga hainele sfantului, iar demonii au parasit gazda, lasand-o in ne-simtire.

Despre demonizare, cum am trait-o pe propia-mi piele

Asa cum am scris si in Marturiile mele, am suferit si eu un caz de posedare demonica, dar din fericire, am reusit sa scap relativ repede de aceasta situatie printr-o credinta puternica si prin rugaciuni fierbinti adresate lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfintilor Sai:"...cea mai urâtă experienţă a fost cea în care am suferit o posedare, în care corpul îmi era luat în stăpanire de un astfel de duh întunecat. La un moment dat, în timpul somnului simt ceva străin ce se cuibărise în trupul meu, ceva malefic, rău, sufletul meu, pur si simplu, era prins ca într-o menghină în propriul corp. “Doamne, ajuta-mă!”- mă rog în gând cu însufleţire, imediat duhul slăbeşte strânsoarea, dar din nou începe să preseze. “Maica Domnului, apără-mă!”, şi strânsoarea slabeşte iar. Această luptă pentru propriul trup a durat ceva vreme, nu mult, dar Slavă lui Dumnezeu că s-a încheiat cu victoria rugăciunii şi a credinţei puternice în purtarea de grijă a Sfintei Treimi şi a sfinţilor Săi. Îmi este greu să descriu în cuvinte sentimentul de posedare, dar asta a fost simţământul, de strangere ca într-o menghină a propriului suflet în propriul trup, de înghesuială…" Aceasta e o experienta personala, traita, si nu citita! Din pacate exista multi cei care cred ca posedarea este doar o boala psihica, ca si cand ar stii cineva dintre acestia ce e psihicul uman, si mai mult de atat, in universul lor ideatic nici nu exista credinta ca diavolul, duhul razvlatit si intunecat, dusmanul omului si al lui Dumnezeu, exista cu adevarat!

Final fericit si pentru altii

Odata fiind prezent la Manastirea Antim, de Parintele Sofian Boghiu se apropie o tanara care-i spune: "-Parinte, eu fata aceea caruia dvs. ati scapat-o de diavol. Am venit la masluri si mi-ati citit moliftele Sfantului Vasile cel Mare". Blandul Parinte a spus ca nu-si mai aminteste si si-a vazut mai departe de treaba, caci era la spovedanie.

Nu vreau sa vorbesc de cazuri de demonizati, care isi gasesc alinarea sau chiar vindecarea in Biserica, deoarece ele sunt ceva obisnuit pentru credinciosii carora bisericile nu le sunt doar loc de intalnire si de barfa! De altfel, doar sa vrei sa fi orb sa nu vezi ca demonizarea e un fenomen real, care a facut parte din istoria umanitatii si va fi prezent in ea pana la sfarsitul ei.

Despre cazul Tanacu mai puteti citi si aici:

http://www.romfest.org

http://www.nistea.com

http://www.laurentiudumitru.ro

http://www.9am.ro

http://www.bbc.co.uk

http://www.nistea.com

http://www.bbc.co.uk

http://tanacu.blog.com

http://www.mediafax.ro

http://www.rostonline.org

„Tanacu" vine la Odeon

Regizorul Andrei Şerban aduce teatrul documentar în Capitală şi pregăteşte un „Regele Lear" cu distribuţie exclusiv feminină.

Teatrul Odeon va prezenta, în perioada 12-16 mai, spectacolul „Spovedanie la Tanacu", după romanul jurnalistic omonim de Tatiana Niculescu Bran, în regia lui Andrei Şerban. Regizorul va începe pe 15 mai şi repetiţiile la Bulandra, pentru spectacolul „Regele Lear", de Shakespeare, „o adevărată bombă" în care va avea o distribuţie exclusiv formată din actriţe. Mariana Mihuţ va juca în rolul titular, întruchipându-l pe „Regele Lear".

A treia „Spovedanie"

Spectacolul „Spovedanie la Tanacu" reprezintă o a treia etapă a proiectului iniţiat vara trecută, sub forma unui laborator de creaţie, desfăşurat într-o primă fază la Plopi, în Munţii Apuseni. Proiectul a continuat cu o reprezentaţie susţinută, pe 1 octombrie, la Teatrul La MaMa din New York, locul debutului regizoral al lui Andrei Şerban în SUA.

„La New York, spectacolul a avut un succes foarte mare, tocmai pentru că americanii sunt atraşi de tot ce este exotic", mărturiseşte Andrei Şerban. „În România, va fi mult mai greu pentru că publicul nostru s-a confruntat direct cu situaţia şi acum trebuie să înfruntăm toate prejudecăţile autohtone", explică regizorul.

„Nu fac acelaşi lucru de două ori"

„La Odeon, va fi o experienţă cu totul diferită. Eu nu fac acelaşi lucru de două ori. Spectacolul va avea elemente de film, de documentar. Scenele reale din timpul procesului se vor împleti cu cele de ficţiune ale actorilor. Va fi un teatru documentar", declară Şerban. Scriitoarea Tatiana Niculescu Bran a participat la dramatizarea cărţii. Spectacolul ce va fi prezentat la Teatrul Odeon păstrează în mare parte aceeaşi echipă de actori şi are la bază o nouă versiune a textului.

„Mistica dramaturgică a lui Andrei Şerban m-a convins că regizorul căuta altceva şi era pregătit să rişte de dragul propriei căutări. Voia să urmeze personajele în autenticitatea reacţiilor şi, eventual, a delirului lor mistic, fără să le judece şi fără să livreze spectatorului o teorie proprie", spune Tatiana Niculescu Bran.

„Regizorul înţelegea de ce era tulburătoare această poveste: cu toţii aveam multe lucruri în comun cu personajele întâmplării, de la nevoia de speranţă la ataşamentul faţă de propriile fantasme şi la dorinţa şubrezită de îndoieli de a crede în Dumnezeu", declara autoarea, într-un dosar realizat de Corina Şuteu şi Ştefania Ferchedau pentru „Suplimentul de cultură". Proiectul este dezvoltat în coproducţ ie cu Institutul Cultural Român (ICR), în cadrul Academiei Itinerante „Andrei Şerban", iniţiat de ICR New York şi Asociaţia Ecumest.

Simona CHITAN

Marţi, 06 Mai 2008

sursa> http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/802298/Tanacu-vine-la-Odeon/

Un sportiv în plină glorie, care nu se bate numai pentru titlul de cel mai bun fotbalist străin din campionatul Italiei, ci şi pentru o poziţie de frunte în clasamentul golgeterilor Seriei A, un om cu un trecut "complicat", care a dovedit însă că poate să depăşească o perioadă ce părea fatală pentru cariera şi pentru existenţa lui.

Ce a făcut Mutu? Păi, a dat o lecţie celor de la Catania, unde a fost umilit, jignit, într-un mod mizerabil, făcut ţigan şi trimis acasă în România. Venind "returul", Mutu, fără declaraţii belicoase, s-a exprimat în teren: un gol fabulos, de la 25 de metri, golul victoriei, şi un dans cu mingea prin care şi-a ridiculizat pur şi simplu adversarii. Desigur, sînt mulţi care consideră nesportive fentele prin care Mutu a ţinut să se răzbune.

Ele fac parte din fotbal, fotbalul este meseria lui, pentru aceste fente este aplaudat, adulat, aşa cum se întîmplă şi în cazul altor megavedete, la "jocurile" cărora nu a mai sărit nimeni în sus. Oricum, majoritatea este de partea fotbalistului nostru, iar noi, ca români, avem ceva de învăţat din această poveste: singurul mod în care ne putem impune, ne putem face respectaţi, este valoarea.

Valoarea etalată fără reţineri, prin performanţe care să înfrîngă adversarii, din orice domeniu. De altfel, se spune că întotdeauna cel învins te respectă. Şi nu numai la fotbal.

De personalităţi cu notorietate avem mare nevoie şi ar trebui să le cultivăm, să le sprijinim, să le folosim ca brand şi nu să le tăvălim, cu orice ocazie, prin mlaştina dîmboviţeană, împroşcîndu-le cu noroi.

Legat de acest subiect, simt nevoia să aduc în atenţie relatarea unui prieten, legată tot de acest fel de a ne impune, de a ne simţi egali şi uneori superiori celor care, chiar dacă nu ne iubesc, sînt obligaţi să ne respecte.

Într-un aeroport fiind, acesta, cunoscător al limbii germane - nota bene, căci străinii sînt mereu surprinşi cînd le vorbim limba - a intrat în vorbă cu nişte austrieci. După mirarea legată de posibilitatea de comunicare, aceştia şi-au dat drumul într-un mod absolut surprinzător, aducînd în discuţie un nume care la Viena a devenit legendă: românul Ioan Holender, directorul Operei de Stat, al primei opere a lumii, se poate afirma, fără să greşeşti.

Nu despre romi, nu despre falsificatorii de cărţi de credit, despre cerşetori au vorbit acei oameni, ci despre ceea ce înseamnă valoare românească. Mi-am adus aminte de primăvara lui 2007 cînd, la Viena, cu prilejul premierei operei "Manon" - am şi scris atunci despre acest eveniment de rezonanţă mondială - numele lui Andrei Şerban, care a regizat un spectacol uluitor, cu două megavedete, Netrebko şi Alagna, spectacol care se joacă şi acum cu casa închisă, era rostit cu admiraţie de toată lumea.

Fără a mai insista, este clar că acestea sînt argumentele prin care ne putem integra într-o lume pe care trebuie să o obligăm să ne respecte. Chiar şi "ascunzîndu-i", uneori... "mingea"!