Asa s-ar numi biroul prin care sa se realizeze toate intrarile si toate iesirile de informatii dintr-o institutie care se respecta. Electronic, if possible.

...sau administrative, if I may say so.

Si anume:

Aveam prea multe categorii, asa ca am mai desfiintat cateva (ah, voluptatea masochista a lul delete). De fapt am relocat posturile de la astea la alte categorii, redundanta a murit, traiasca virtutea.

Daca cineva cauta dupa etichetele:

"editate" - golite de continut, ramase numai cu un titlu si un mesaj zadarnic

"cufarul din pod" - povesti adevarate

"ganduri insomniace" - intrebari fara raspunsuri

"confesiuni pe podeaua de dans" - si pe fereastra mea tot d'astea sunt

o sa afle ca "Nu e nici un post care sa se potriveasca descrierii". Le-am taiat gatul, gata.

Poemele le-am mutat la Pagini.

Au mai ramas:

autopsihologheticos - incercare timida de autocunoastere

ca o ata, viata - rutinele, neintamplarile, pragmaticele, deceurile

cuvintele duhului (apelor) - de la altii care mi-au placut mie mult

dezastre in bucatarie - rare dar dragutze

gasite prin eter - oncle Gugl, tante Wiki si rudele lor

inefabilul aburit - asta e ala cu invariantele si stringurile

jocul de-a vacanta - cu busola si catarg si domnul Bogoiu

lepse luate de una singura - meme

mirunisme - si alte asemenea intelepciuni ad-hoc

muzichie - more or less

neinsemnarile zilei - frunze, pietris, moloz, vopsea de par si lac de unghii

onirice - ce a mai visat Madelin in ultimele cinci secole

plostina, mistere in munti - sacrul si profanul, vesnicia

poeme- de-ale mele si de-ale altora

priveste pe fereastra mea - cu sau fara perdea

scorneli - povesti, compuneri, eseuri fara rost

scrisori imaginare pt stefan - stefan este myeximaginaryboyfriend. N-am apucat sa-i spun prea multe cat timp am fost impreuna, canta Julio Iglesias prea tare. Si Marin Sorescu la fel.

una pe zi, de mada - scurtissime

Categoria "1" - apare singura, asa, pe negandite, cand intorc capul in alta parte

2)

Am fost cautata de, imi pare rau ca n-am auzit soneria, latra cotoiul:

National Institute for Physics and Nuclear Engineering

Romanian Ministry of Justice

NetBridge Investments SRL

Special Telecommunications Service

ING Bank NV Amsterdam Bucharest Branch

Hewlett-Packard Company

Leo Burnett & Target SRL

Transelectrica

Societatea Nationala Telecomunicatii ROMTELECOM SA

Bulgarian Telecommunications Company Plc.

si din:

Pickering Canada

Hollywood USA

Si la mai mare!

3)

Cele mai misto nume lately:

Un catzel pe nume Linguritza

si un sit numit Sedativ.ro

Semnat, pentru conformitate,

Madelin

Distribuit la: Site all

Si, in acest avant revolutionar, iata ce trasee supercalifragislistice s-au tors acuma din "drafturile dintre rafturile" literaturii de sertar:

Ce mi se pare mie sexy la un barbat:

Vara, incaltat cu sandale. Nu flipflopsi, aia sunt odiosi. Nu sandale de mosh (Mosule, no offence, pe tine te iubex oricum!)

Parul lung, curat, strans intr-o coada sau parul foarte scurt, de vara. Uneori, chiar si cheliile, alea de frunte mai ales.

Par grizonat, chiar alb, ten creol.

Mainile ingrijite.

Cearcanele.

Nebarbiereala putin obosita. Barbiereala care sclipeste otelos.

Hanoracele cu gluga.

Mirosul de colonie foarte discreta.

Ochii negri. Sclipirile din.

Camasile roz, mov, lila, vernil, chocolat, visinii, fara cravata, descheiate la doar un nasture, fara nimic la gat (lant, lantic, zgarda reala sau virtuala).

Cand intelege ce este, de fapt, dansul.

Cand tine un bebelus in brate sau in marsupiu.

Cand fumeaza pipa.

Sapca-cadrilata.

Cand poarta fular, iarna.

Cand nu poarta manusi iarna dar are mainile calde. Si prin preajma, de fapt.

Cand are un rucsac mijlociu in spate.

Cand vorbeste sasait, rarait, shashait.

Cand nu are ochelari de soare. Nici umbrela. Decat de soare.

Melon, ghetre, baston cu maciulie.

Boxerii.

numaistiu, noapte buna.

Another later edit: Ce de barbati adevarati si sexy o sa atrg io cu postul asta, eheeeeeeeeeeeeeeeeii...

Soarele a fost mancat de varcolaci, am vazt io pe stirile fierbinti. Un colt, azi.

In rondurile linistite de pe langa sinele de tramvai 101 zboara gura leului galbene.

Io cred ca m-am facut rea de gura. N-am tacut la provocari, incredible not me. Ce-o fi, semn? Desi astazi s-a mai indragostit un domn in varsta, de la Financiar, de vocea mea la telefon. E o istorie intreaga, asternuta pe gene, cu domnii foarte in varsta care se indragostesc de mine. Pe unii ii iubex si io.

Flanerii: 'Bacanie" (nu stiu ce vindea ca langa se exista si o Alimentara), "G Point" (asta era de croieli femenine); "Citadinul (asta erau birouri).

De bunvenit: ziceri indiene, secretele conturarii sprancenelor si a treia profetie de la Fatima. Si domnul sau doamna Yacouna Adama, din Oagadougou.

Vorbeam de nume femenine, colega C. se pregateste de al doilea bebe. Iar colegul S., citand caragialesco-musatescian: "Manusele sunt ale Coletzichii!" Noi, intrebator. El: "Pai dac-o cheama Colette!"

Prin jurul pranzului, la jupanie, tribulau in paralele si perpendiculare, intersectandu-se deasupra sistemului meu limbic, urmatoarele armonii: rugamintea si tactilul.

Ghemul desirat - eseu inspirat de o papusa de lemn vrajit: Pomii tunsi incorect devin invalizi pe inaltime si de aceea nu mai suporta furtunile. Pinul cel mare ucis miseleste de o zapada fragil-inselatoare e inca pretext. Se pot depune plangeri de neinlocuire la Autoritatea pentru Protectia Mediului. Horea, daca citesti asta, iata, oarecum? s-ar salva Rosia Montana si Vama Veche... Me moire: Eram la Cernavoda, intr-o iarna fara vrajba. Duminica tihnita. Zapada ninsese zile in sir. Era decembrie, stiu sigur, tocmai ne sosise de la dealer masina cu portbagaj mare. Pe la orele discrete ale breakdawn-ului, batai si strigate la usa. Era Calin, vecinul de la 1. "Vecine, zice, hai ca ti-a cazut un pom pe masina". Noi, cu blugii trasi peste pijamale, cu geaca de fas imbracata aiurea cu maneca prin fular, buluc, sa vedem pozna. Cazuse o tuia, indoita si franta in tulpina de greutatea plapumei de zapada, si se intinsese sa se odihneasca pe capota masinii (meravigliosa creatura, stiti voi, numai ca nu bravo, alta). Nu patise nimic Melissa (asa o cheam pe creatura). Insa tuia, tuia, si vrabiile din ea... Cine s-o inlocuiasca? Nenea Dragan de la 4? Protectia mediului who?

Gluma zilei, chiar daca rasuflata: "Cum se salutau dacii? "Uatz ap dac?"

Si nedumerirea zilei (Lulu se mira, de exemplu, ca cine i-o cumpara lenjerieintima reginei, io am alte nedumeriri, tot pe zile): Statistic vorbind, exista barbati care m-au iubit. Exista barbati care ma iubesc. Exista barbati care sunt gata sa ma iubeasca. Exista barbati care ma vor iubi. Si atunci de ce ma lupt de una singura, donquijotesc, cu usile grele de tren accelerat comunist? O palma de racoare pe fruntea-mi fierbinte, la o adica?

Iarasi cuvintele. Dependenta mea de ele, mai ales. Devoratoarea de cuvinte, eu. Facatoarea de iluzii. Torcatoarea de aluzii, ramase in ceata, oricum. Neraspunse. Si ce daca! Altadata nu mai fac! promit cu degetele la spate crucis.

2) Sa-mi treaca calea cate-o pisica. Alea portocalii sunt insurmontabile si insuportabile. Daca sunt in card nu ma deranjeaza, da' dracu' a mai vazut matze incarduite!

3) Sa vaz/auz ciori, in zbor sau in pauza. Acuma, in parcul dintre blocuri, e ciorarie in toata regula, au migrat toate alea de pe Bulevard, nus de ce, asa ca... sa ma las de fumat?

4) Cand 202 da coltul pe langa casa mea cea oarba de pe Vlad Tepes, sa cetesc firma GrafoAnaytis. Daca intorc capul premeditat, sunt leapsa, tre' sa fie firesc...

5) Sa gasesc un text scris cu ArialUpR, in aliniament vraiste masurat in tzoli, pe format default Letter si cu Space-uri in loc de Tab-uri sau Left/Center/Right;

Inca la Ploiesti, la cafea si tzigara in locul special amenajat, stateam cu coatele pe masa inalta. Un coleg (mai tanar si mai nestiutor) ma intreaba ce-i cu toate semnele si cicatricile de pe bratul si mana mea stanga. "Sunt semne de mare gospodina, heh (copirait Zaza). Fier de calcat, cutit de paine, stropi de ulei din tigaia supraincinsa, degete date pe razatoare, d'astea", zic.

Acu' am si o mare taietura, transversal pe lobul degetului mare stang, de untiera...

Poate fi o frunza. Cand de leandru, cand de leustean.

Poate fi o omida verde, o gargaritza, o Vaca Domnului, o libelula, si chiar o arachnida cu panza efemera tesuta intre doi nori.

Poate fi samburele dintr-o madarina, indulcind o dimineata.

Poate fi ploaia unui dus de dupa amiaza, cu spuma parfumata mangaind un umar si un burete verde brotac uitat pe etajera.

Poate fi racoare, poate fi frison, poate fi abur fierbinte.

Poate fi zid innegrit de vremi si nepasare, peste care s-a asternut inflorirea trandafirie a unor agatatoare petale, asa, degeaba.

Poate fi un ornic care si-a pierdut secundarul. Nu, nu despre timp vorbesc ci despre masurarea lui.

Poate fi cubul de gheta in clinchet usor de peretele translucid al unui pahar cu Martini Orange.

Poate fi nota Mi, si cheia fa, si sonatina, si bacarola.

Poate fi soare in ochi si luna in crestere. Umbrele raman mereu in spate.

Poate fi un felinar cu gaz lampant, o umbrela cu buline sau o palarie de soare cu panglici turcoaz.

Poate fi zornait de castaniete, sacadat de roti de tren, vibratie de coarda de viola, cantec de cuc repetandu-si, natang, numele.

Poate fi miros de levantica, sau de mere coapte, sau de gutui rase, sau de zahar vanilat.

Poate fi gust usor astringent, bule intepatoare la limba, indefinibil parcurs de impuls electric de la papila.

Madelin canta

Madelin da trandafiri gratis

Madelin grafitizeaza verde

Madelin se pricepe la incuietori

Madelin da nume la reguli despre asigurari si impozite

Madelin face albume Mini pentru prietene

Madelin e si rumba

Madelin deseneaza colaje cu paduri si flori de soare

Madelin nu recunoaste nici un blazon

Porn Star Name: Madelin Crox, fara linc :-)

Madelin se joaca cu jesteri si clauni, isn't she good at this?

Madelin canta la tobe

Baby Madelin, baby Madelin, baby Madelin, baby Madelin...

Si, daca ai veni in Patagoria si m-ai intoarce pe dos si m-ai pune la uscat pe o sarma cu clesti veseli, iata ce ai descoperi...

Cumpar electrocasnice dupa forma, culoare si nume. Sunt imuna la cai putere, fiabilitate, preturi, performante. Daca ar aparea un frigider care s-ar numi "Dreams kept in ice", sau un aragaz numit "Sunt fierbinte numai cand vrei tu" sau o masina de spalat numita "Curcubee in alb-negru",  le-as alege imediat, no matter what else. Cand am plecat in oras sa cumpar frigider, voiam frigider. Nu combina, nu congelator, nu vitrina frigorifica. Doar un frigider la care sa ajung din picioare si pe raftul de sus. Am ajuns acasa cu o combina, pentru ca avea colturile rotunjite si pentru ca vanzatoarea m-a convins ca incape in ea o oala de ciorba pentru 10 persoane, ca are si ea acasa. Congelatorul s-a si stricat, in garantie. Tineam in el gheata, aluat de placinta si doua pachete de vinete. Si niste pesti mici pentru cotoi.

Asortez culorile dupa legile lui Murphy. Daca ma trezesc dimineata mai intai cu ochiul stang, sigur portocaliul merge cu verde brotac. Daca ma trezesc pe partea dreapta, rozul merge cu bej, rosu si buline. Daca nu dorm, e randul violetului cu caramiziu. Daca sunt trista, doar coraille si fucsia cu turqoise, eventual pepit si tartan.

Fac de mancare in functie de fazele lunii. Cand luna e dodoloantza, omul cu palarie paraseste craterul cu straluciri stranii, cel descoperit recent de Apollo, si pleaca la pescuit. Eu raman incurcata, nici o reteta nu mai naste fluturi in stomac si artificii solare. La semiluna prepar cartofi noi cu rozmarin, cu lumina aprinsa obligatoriu in cuptor. Daca e innorat, merge doar pestele oceanic de apa rece spre foarte rece. Fructele exotice se curata de coaja, se elibereaza de samburi (care se pun deoparte), se scobesc estetic in oval si se umplu cu polenta. Sandvisuri de ciocolata cu prosciuto si frunze de rucola. Supe de usturoi cu branza de capra rasa julienne. Briose, croasante, clatite, pana la urma, nu gogosi. Tepuse cu arici de mare, mozarella si sirop caramel. Porumb fiert cu pepene galben si branza de vaci. Gris cu lapte, taietei cu lapte, spaghete cu lapte, macaroane cu lapte, tocatei cu lapte, foi cu lapte (stevie sau spanac, lapte batut si rosii) cand luna e pe sfert. La eclipsele de luna incep cure complicate de slabire care-mi consuma 10 ani din viata (asa cica specialistii).

Nu-mi place sa merg la cumparaturi ca sa cumpar ceva. Imi place sa merg la cumparaturi ca sa fur testere de parfumuri pe care sa le arunc in sacosa de rafie si sa ma cred Grace Kelly. Imi place sa merg la cumparaturi ca sa admir candelabre de cristal, sa ma plimb cu scarile rulante pana la Lyon(esse) si inapoi, sa salut manechinele intepenite gratios in vitrine si si sa le intreb daca au de gand sa ceara o marire de salariu, sa privesc posterele lucioase si sa caut poarta de evadare in muntii Anzi, stiu sigur ca e pe langa tocul cui al domnisoare tot un zambet, un gloss si o bosumflare gratioasa, care prezinta posete de piele si rimel asortat.

Sunt misandra si acuz misoginii, dar numai in soapte. Nu ma pricep sa particularizez, desi reactiile sunt comune, pe undeva, pe la numarator. Mi-ar placea sa fiu barbat ca sa pot tacea impreuna desi m-ar obosi ingrozitor afacerea asta. Cand tac io singura, uneori, in parc, intrezaresc cate o evadare.

M-am nascut intr-un oras industrial si grotesc pe alocuri. Mirosul de gazolina mi se pare familiar, ca si mirosul de paine coapta de turci pe vetre false. Miroase si a praf de pusca, insuportabil. Si a scrumiere vetuste. Nu-mi gasesc locul, desi. Mi-ar placea o piata larga, labellamusica, domni in varsta, distinsi, cu baston, aplecandu-se discret la urechea partenerelor de discutii sa le sopteasca ceva scandalizator. Cum ar fi ca la Paris e prea multa lene. Sau ca plinuta nu inseamna grasa, dimpotriva.

Am accese revolutionare interioare. La suprafata razbat zambete sau grimase de resemnare, dupa caz. Iau apararea romantismului meu dar cumpar aragaze turcesti, frigidere nemtesti, brichete chinezesti, papuci taivanezi, paine araba, ciocolate suedeza, castraveti bulgaresti, esarfe indiene si balerini iranieni. Unde e Made in Romania? Doar in frunte.

Asa ca, atipica, m-am hotarat cum sa votez duminica. Am facut liste. Intr-o miercuri am citit despre averi, dar joia urmatoare ma interesau numai pantofii (candidatilor). Acum o luna priveam pozele dar dupa numai o saptamana m-am hotarat sa fac un clasament dupa varsta. Inca o saptamana am studiat temperamente si personalitati. Am avut si un accent feminist dar m-a tinut putin, Gratiela e prea serafica iar Elena prea normala. Cineva m-a intors din drum spunand ca nu exista independenta, e numai un bluf. In sfarsit, duminica, intorcandu-ma din parc acasa, sa zugravesc primul cal verde pe peretele din dormitor, am avut revelatia. O sa-l votez pe candidatul care m-a deranjat cel mai putin. Pentru ca: in fiecare zi am strans din casa scarii afise si plicuri aruncate pe jos din cutiile postale de vecinii mojici sau comozi. In fiecare zi am adunat de pe covoarele copiilor bete de plastic alb si ramasite de cauciuc portocalii si albastre si galbene. Cotoiul a cunoscut extazii nebanuite, n-a avut atatea baloane de spart nici cand a fost ziua papusii blonde Maria. Am strans plicuri cu scrisori de dragoste, aduse la usa de elevi angajati temporar, cu planuri de fantani arteziene, autostrazi suprapuse, parcuri cu trandafiri si alei asimetrice, parcari miraculoase pliabile dupa nevoi, vazute din avion. Nonsensuri in grafii de guglmap, frumos colorate, hartie irosita din inimi de molizi si mesteceni. Si galagia, galagia... Masini urlatoare, trecand neobosit pe Bulevard, pancarde mari si soferi ursuzi dar insistenti, portavoci si muzici electorale comandate anume. Panglici, spectacole, artificii, confetti, mingi, betoane, corturi si baraci si tarabe improvizate, comandamente de criza si declaratii somnatice. Micii si berea sunt absolut inofesive, dupa toata harababura asta. Pentru ca toate astea au deja nume si ochi, sau maini cu degete intinse, stranse, intinse pasnic cu palmele in sus, aduse meditativ la tample (afisele electorale de anul asta au pus un accent deosebit pe maini, cred ca sunt la moda iar), o sa-l votez pe candidatul de care n-am auzit, n-am vazut, n-am curatat, n-am oftat resemnat si n-am bombanit absolut nimic. Daca o exista, nustiu. O sa vad duminica, in cabina de vot.

Dupa aceea plec iar in Patagoria. Sau pana la Brasov, macar. Poate de tot.

[start of disclaimer]

In cele ce urmeaza nu vreau sa vorbesc de cutremurul din China si ploile din Myanmar, despre eradicarea foamei, despre descoperirea tratamentului pentru cancer, despre copiii orfani, despre necazuri sau boli curabile si incurabile, despre saracie sau depresie, despre razboaie sau temnite, despre deznadejdi sau nefericire. Nu vorbesc despre oamenii care infrunta toate acestea, ei sunt eroi.

Vorbesc numai despre mine, asa cum sunt, un om obisnuit, cu o viata obisnuita, intr-o lume obisnuita, chiar daca angoasanta cateodata. Normala, mda.

[end of disclaimer]

Sunt zile si zile. Sunt zile monotone, sunt zile fericite. Sunt zile inefabile, sunt zile plictisite. Sunt zile agitate, sunt zile triste. Sunt zile efervescente, sunt zile terne. Sunt zile unice, si zile nesfarsite.

Ieri a fost bine, dupa un sir de nedumeriri si meditatii. Mi-am cumparat rochie pentru nunta de sambata a verisoarei. Pantofi de dans cu trandafiri negri si strasuri micute. Push-up si ciorapi fini. Evantai. Pieptene de baga cu plasa. Ruj revlon carmin. Contur negru pentru ochi, geanta asortata si sal de matase. Voi fi dansatoarea de flamenco. Doar ochii verzi nu prea se asorteaza. Ziua s-a terminat la o terasa, langa o bere, un american cu ochii albastri si multe tigari.

Azi in schimb, azi. Myreya e suparata, a pierdut interviul, eu ma simt vinovata ca eu l-am luat pe al meu si nu stiu cu ce cuvinte sa o imbarbatez fara sa mint, nu merita sa fie mintita. Sarcinile de la servicii devin din ce in ce mai urgente si mai apasatoare. Eu m-am agatat iarasi, fara rost, de o speranta firava. Nu ma invat minte ca ajutorul, suportul, incurajarea nu trebuie asteptate niciodata din afara ta. Ce e, e in inima ta. Ce nu, nu. Acasa, problemele marunte care se umfla, se aduna, se fac ghem colorat si incurcat de senzatii, si crispari, si vine absurde, si angoase, si iritari, si zumzete, si teorii ale chibritului, si pareri de rau. E bine ce fac? Nu e bine ce fac? Ce sa fac ca sa fac? Desi lumea se invarteste si fara mine, uneori chiar mai bine. Nu e nimic important, nu ma bagati in seama, I'm passing the middle age crisis, cel mai probabil.

Trebuie sa-mi fac timp sa ma gandesc bine cum sa ma misc in continuare. Frunza calatorita in vant? Sau ancora in aceasta realitate? Ca alta n-am.

Blogul.

Am vazut bloguri sterse cu totul, am vazut bloguri cu acces controlat, am vazut bloguri parolate. Fiecare scriitor de blog a trecut, macar o data, pe langa plictiseala, sau saturatie, sau lipsa de timp, sau infuriere, sau dorinta de experimentare, sau nevoia de incurajari, sau mai stiu eu ce alte motive. Gandindu-se ce-ar fi daca. Io nu caut raspuns la aceasta intrebare, deja m-am hotarat cumva.

Am, in medie, cam 100 de accesari pe zi. Doua minute si jumatate, in medie, o accesare. Scazandu-ma pe mine, dublarile, triplarile, raman vreo 60. Scazandu-i pe cei ce nimeresc din motoare de cautare, raman cam 30. Numarand-i matematic pe cei ce comenteaza regulat si pe cei ce ma citesc regulat, dupa spusele SiteMeterului, raman, sa zicem, cam 25 de cetitori care gasesc timp sa rasfoiasca paginile acestui jurnal personal public. En fin. Pe cativa nu-i cunosc deloc, desi, pasamite, ei gasesc ceva aici de revin cu atata asiduitate. Or fi fantomele blogului.

Apoi sunt cunoscutii, din real sau numai din cyber. Pe unii ii iubex, altora le port o deosebita afectiune, unii erau iubiti mai demult, altii sunt cunoscuti cu care mi-am intersectat, la un moment dat, viata. Randurile ce urmeaza sunt pentru voi, cunoscutii, virtualizati sau devirtualizati, n-are importanta.

Voi pleca in Patagoria. E o tara necunoscuta, va fi o calatorire care mai mult ma exploreaza ea pe mine decat eu pe ea. Sa las calatoririle sa ma calatoreasca ele pe mine, ca sa citez oameni dragi mie. Nu stiu cat va dura, nu stiu ce voi gasi, nu stiu trasee exacte, nu am proiecte speciale de urmarit. Living and seeing.

Am auzit ca reteau prin care vreau eu sa transmit impresii de calatorire este contaminata cu barbiduci, asa mi-a zis sefa tribului, cand mi-a facut lista cu "chestii de luat in calatorie" si "chestii pe care ai vrea sa le iei in calatorie dar pe care ar fi bine sa le lasi acasa". Asa ca nu stiu inca ce voi face.

Sa privatizez blogul? Am voie sa dau acces la 30 de useri. Taman cati cetitori, ce zici coincidenta? (Later Edit: Lasati-mi un semn, cei ce doriti sa mai cititi minipuseurile mele despre lume si viata...)

Sa parolez posturile? ca sa ma protejez de purici si bacterii?

Sa-l sterg nu pot.

Sa-l uit nu pot.

Plang la reclame, de exemplu. Aia cu marmota care a ramas somera ca s-a inventat ciocolata cu fermoar. Sau aia cu copilasii care alearga prin bucataria fara de microbi. Sau aia cu pisoiul care priveste picurii unui turture de gheata. Sau altele. Baiu'i ca niciodata nu stiu exact marcile produselor reclamate, ca ma fura peisajul.

Mai plang si la comediile romantice. La alea indiene nu, nus de ce. La drame, ce sa mai vorbim...

Mai plang si cand castiga fetele noastre la gimnastica sau baietii la baschet. La fotbal nu plang, nus de ce. La patinaj artistic dau gata 10 pungi cu servetele.

Mai plang si la unele muzici. Si la cele ascultate cu cochiliile la urechi dar, mai ales, in timpul concertelor "pe viu". Muzica clasica, sau jazz, sau festivalul de la Mamaia, sau folk pe nisipul din 2 mai, nu conteaza.

Si, in sfarsit, plang la productiile astea scoase la xerox dupa formate straine lacrimogene. Tiu minte, demuuult, cand Mihu inca imi zicea "mamica, mamica mea, frumoasa si dragastoasa", ne asezam amandoi sambata la surprizesurprize si da-i cu plans si cu explicatii.

In ultimele vreo sase saptamani am avut dansezpentrutine. Ultima editie a fost cu copii. Asa ca am ras, am zambit printre lacrimi, am plans sanatos.

Miru ma tot intreba: "Mami, dar ce au patit copiii? Eu ii spuneam si ea continua "dar de ce s-a intamplat asta?". Ce-i pot spune? Ca traim intr-o lume nebuna si cu susul in jos? Ca exista soferi care accidenteaza copii (cand ea a invatat ca trotuarul, semaforul si zebra sunt sigure), ca exista case fara curent electric in anul de gratie 2008 ("da' de ce e asa de greu, mami, sa le faca si lor un stalp cu fire?"), ca exista copii care se imbolnavesc grav ("dar de ce nu-i vindeca, mami, Doamne-Doamne si pe ei?), ca exista copii care nu au avut o jucarie sau un tort de ziua lor niciodata ("dar de ce nu le-a cumparat mama lor tort daca nu stie sa faca?"), ca exista copii care sunt ei sprijin familiei si nu invers (da' de ce e mamica lui asa bolnava, de ce nu a avut grija de ea?"), ca sunt copii ai caror parinti nu au bani ("da' de ce nu se duc la bancomat sa scoata, sau la fabrica de bani?").

Copii frumosi, mai veseli sau mai tristi, urmarind cu atentie concentrata perechile de adulti care dansau pentru ei, incurajandu-i sau certandu-i duios, copii cu sclipiri in ochi, dansurile lor, ce siguranta, ce lipsa de crispare, ce naturalete. Jocurile lor impreuna, intelegandu-se unii cu (pe) altii atat de bine, sceneta Scufita Rosie, pregatita si jucata de ei, bataile cu frisca (uniii copii si-au serbat prima oara in viata ziua de nastere), dansul din emisiunea finala, ei imbracati in alb, dansand impreuna cu adolescenti in carucioare cu rotile, dansul, cel ce apropie, cel ce sterge diferente, cel ce deschide suflete... Copii isteti, copii normali, atat de normali in aceasta lume anormala, copiii nostri, de care trebuie sa ascultam si de care trebuie sa fim mereu mandri, caci ei ne sunt salvarea:

Andreea, 7 ani, din Oradea. La 4 ani accidentata de un sofer inconstient pe trotuar, bunicul ei a murit atunci. Are o proteza in loc de un picior si zburda, si danseaza, si merge pe role, canta, e vesela mereu. Ii trebuie proteze din 6 in 6 luni, pana va implini 18 ani.

Cristina, 11 ani, din Vorona, Botosani. Canta la fluier, caval, nai si ocarina. Solista vocala in ansamblul folcloric din localitate. Tese la razboi si la gherghef. Picteaza icoane pe sticla. Mama a plecat, bunica e bolnava, locuieste cu tatal si fratiorul mai mic intr-o camera fara baie, bucatarie, apa.

Denis, 11 ani, din Arad. La doi ani, in urma unui accident rutier, a ramas paralizat. S-a recuperat greu dar merge in carje. Se descurca singur acasa, mama lui lucreaza in ture. Tatal i-a parasit si plateste pensie alimentara cand isi aduce aminte. Face ore de clarinet si pian.

Raul, 8 ani, Bucuresti. S-a nascut fara mana dreapta. Mananca, scrie, picteaza de la 4 ani numai cu mana stanga. Face niste picturi de ramai cu gura cascata. Ii trebuie o proteza mioelectrica.

Stefanel, 11 ani, din satul Fâstâci, Vaslui. Traieste intr-o casa fara apa curenta si fara curent electric, invata la lumina de lumanari. A venit in Bucuresti sa ceara ajutor pentru scoala din sat, si a reusit sa il obtina. Este poreclit "domnu' inginer" pentru ca stie numai din carti cum functioneaza toate masinariile si le explica si celorlalti, firesc.

Alin, 12 ani, Iasi. A castigat premiul I la concursul "Prelucrarea artistica a lemnului" la festivalul "Micii mesteri din Copou". Trebuie sa aiba el grija de mama si fratele sau, care au retard mintal. Mama lui nu stie sa taie nici paine fara ca el sa-i arate cum se face. Tine singur o casa in spate.

Robert, 11 ani, Molid, Suceava. Orfan de mama, tatal nu il recunoaste. Il cresc bunicii. Danseaza muzica populara, s-a inscris la liceul de muzica din orasul apropiat si trebuie sa plateasca o gazda.

Diana, 11 ani, Bistrita Nasaud. Are deficiente de auz, ea si toata familia ei. Ia numai premiul I, picteaza icoane pe sticla si confectioneaza obiecte de ceramica. E obligata sa invete la o scoala speciala, tocmai in Cluj, asa ca sta la internat.

Toti acesti copii, in afara de necazurile particulare cu care se confrunta fiecare in parte, au de infruntat, in principal, o hidra mult mai hidoasa: stigmatizarea de catre noi, ceilalti. Copiii din jur nu-i accepta mereu in jocurile lor, adultii ii privesc cu mila trecatoare. E o discriminare atat de crunta ca te inspaimanta din nou lumea in care alegem sa traim fara sa o schimbam cu nimic.

Dar, ca sa termin intr-un ton mai nelacrimogen, Miruna mi-a marturisit tainic ca, dintre toti participantii la emisiune, ei cel mai mult si mai mult ii place de CRBL!!! La oricine m-as fi asteptat, cei mai blonzi, sau cei mai zambareti, sau cei ce seamana mai bine cu printul Ken, numal la CeReBeL nu. Am urmarit mai atent emisiune si culisele si mi-am dat seama ca, intr-adevar, CRBL, privit dincolo de aparente, are un suflet de aur. Inca o data imi dau seama ce intuitie extraordinara au copiii!

Filozofia e simpla, rezumata de Maria, 4 ani, fetita colegului meu Mircea: "De ce sunteti, mami si tati, suparati? Mai bine sa ne bucuram, sa ne distram, sa ne jucam, cum facem noi la gradinita!"

Later Edit (ca mi-adusei aminte):

Miru, de Pasti, a vizitat un complex de fostercare in Valea Plopului. Au mers cu clasa, au pregatit de acasa cate un cadou, fiecare copil (ea a fost suparata ca doamnele de acolo nu au lasat-o sa ofere ea cadou unui copil dar i-am explicat ca doamnele au dreptate, ele vor strange toate cadourile si le vor imparti frateste astfel ca fiecare copil de acolo sa primeasca ceva, ca sa nu se supere).

Miru mi-a zis: "Stii, mama? Intr-o casuta din aceea, care avea un mama si un tata, traiau zece frati. Iti dai seama, ZECE! Cred ca si tu daca ai fi avut zece copii, ne mai duceai pe unii dintre noi si ne lasai acolo!"

Iar aseara am vazut intamplator un reportaj despre Mel Gibson, parintii lui au avut zece copii, erau foarte saraci (ca animal de casa si-ar fi permis o tenie, a glumit acum actorul, amar) dar parintii lui au mai adoptat inca un copil si s-au mutat in Australia, dupa ce tatal, singurul intretinator al familiei, a fost accidentat in munca.

Am ochii negri si prietenosi, par lung si castaniu, am gresit si o sa mai gresesc, am iubit la saisprezece ani si am fost pedepsita amarnic, urmele razbunatoare ma urmaresc. "De ce n-ai venit mai devreme? intreb cu glas resemnat. Nu, niciodata nu-i prea tarziu, imi zic mai apoi. Urasc Brazilia pentru ca mi-a ascuns iubirea in ea, de doua ori chiar. Imi iubesc fratii si surorile, pentru ei voi gresi din nou. Am trecut prin noroaie si mucegai, prin ploi lungi si seci sub cer nepasator, muncind cu palmele amandoua la galera nesperantei. Am fugit apoi langa pietrele stravechi ca sa prind rasaritul zeilor uitati. Mi-am lasat palaria de soare si manusile pe o masa de lemn, intr-o casa cu panze albe pe mobile, intaia si ultima noapte de dragoste. Asa m-au gasit. Numele meu este Tess, si probabil ca as ucide din nou.

Par in suvite, pana sub talie, sprancene in forma de surprindere si ochi gri argintii. Tin nuielusa vrajita dupa ureche, ce daca ma dau de gol ca sunt scamatoare! Pierrota. Si Colombina. Citesc toate cartile numai cu susul in jos, doar din revista preferata "Ironia de dimineata" citesc randurile de jos in sus. Clipesc rar si sunt visatoare, mai ales dupa amiezele. Stiu multe vorbe de duh pe care le spun cand ti-e lumea mai draga. Regula e sa se potriveasca cu susul in jos, ca si cartile, normal. Cred cu tarie ca exista Blibbering Humdingeri si heliopati. Cand totul devine prea incuiat ma duc sa mananc o budinca de vanilie si sa beau un coctail cu ceapa, lucrurile o sa-si revina, intr-un sfarsit. Nu ma intereseaza niciodata scorul meciurilor pe care le urmaresc atata vreme cat am o palarie cu boruri mari de pe care rage un leu rosu. Port coliere nesfarsite din materiale reciclate, la urechi cercei de ridichi portocalii iar in par o floarea soarelului, de decor. De fapt ridichile sunt prune dirijabile care maresc capacitatea de a percepe extraordinarul. Nu prea imi place sa dansez iar daca inversez runele transform urechile dusmanilor in fructe cazatoare. Ma cheama Luna.

Eu-eu, cea de zi cu zi, imi iau cateodata traista in spinare si-mi astern ghetele la drum si plec in calatoriri interioare. Ma intalnesc cu fiecare, pe rand, pe furtuna, pe inserare sau pe impacare. In unghere colbuite si cotloane calde, printre umbre incerte si crepuscule mirate, se mai ascund si altele... Sa am rabdare, sa iasa la lumina, ele, celelalte, cele ce se ascund in mine ca samburele in pulpa carnoasa sau poate numai severa, fibre subtiri si transparente, aripi de libelula, flash, stop cadru, uimire...

Am mai povestit de simturile mele de orientare prin roza de vanturi. Astazi am comis-o din nou, dar eu cred ca e de La Tiganci si deaia. Am coborat din metrou si, desi mai fusesem de cateva ori, am luat-o iegzact in partea opusa. Am mers io ce am mers (mergeam la un interviu, nu-i de colea) si mi-am dat seama ca nu seamana. Am trecut pe langa un spital, era prima oara cand il vedeam. Si pe langa o fantana arteziana cu lumini. M-am oprit pentru ca ceva suna, suna, suna intr-un asa un fel... Pana am realizat ca fantana canta. Si canta chiar asa... Si ploua, si canta, si ploua, si canta... Cum pot sa dispara asa, deodata, masinile de gaurit asfalte, clacsoanele, larma, foiala, jurul prozaic, asa, intr-o clipire de ochi verde...

M-am ratacit si in microbuz, cand mi-a cantat melodiile tuturor iubirilor reale, iete asa, de semn. "La un semn deschisa-i calea, si se-apropie de cort"...

Se aud pescarusii, prin ploaie...

Si o nedumerire: cum fac sirenele dragoste?

Perfect de acord. Cateodata imi vine sa scriu si de 3 ori pe zi. Alteori nici macar o data. Recunosc, deschid blogul meu si pe cele cateva pe care le citesc regulat, in fiecare zi. Poate ca e o dependenta. Imi place sa vad si cine ma viziteaza, am scris zilele trecute despre asta.

Insa.

Pentru cotidiene, fiindca twitter nu-mi instalez, mi-am facut mai multe pagini, langa "About" (la asta nu i-a gasit wordpresu' traducerea)

Buletin de stirissime - stiri, de la altii, scrise pentru orientare in timp. Mie imi cam lipseste memoria datelor asa ca-mi este utila.

Calendarul Naturii - un fel de Domnul Bogoiu (remember Jocul de-a vacanta, Mihail Sebastian). Nu zilnic, ci cand imi vine. Termometru, barometru, alethiometru. Culori, petale. Inspirata de Vlad, Pinocchio si Tapirul.

Comment elle fait - viata de mamica, de gospodina (atat cat e), de razvratita, de job not addicted. Inspirata de Allison Pearson (si retraind niste clipe intamplate in alta paralela).

Mada now listening - reintoarcerea la muzici. Lincuri catre favoritele zilelor, care sunt la fel de eclectice ca si gusturile mele la barbati.

Quest for Camelot - citate, quote of the day, tip of the day, vorbe de duh. Inspirata de Arina si Nusitatu. Cuvinte de pomina. Din vechime sau din zilele acum-ului. Celebritati sau anonimi. O sa ma citez si pe mine, cand oi spune ceva memorabil.

Sala de lectura - ce carti mai citesc. E o pagina cu motivatie imbolditoare. Pentru mine.

Later edit:

Am mai deschis o pagina

Raspund ascultatorilor - sau ce mai clicaie oamenii pe aici

Posturile scurte de pe vremuri se vor regasi acum in paginile de mai sus.

In rest, jurnalul continua. For the time being.

Mi-am curatat de crengi si blogrollul. Am o categorie noua "Amice mamici de pitici" (inspirata de Carmen si de Laura). Later edit: acum se numeste "Aici prietenii cu copiluti" pentru ca la gemeni posta mai des taticul decat mamica :-). La "Incantari curcubee" au ramas blogurile care imi dau cate o reverie, atunci cand cetesc. "Raita pe bloguri" e colectia de bloguri de divertisment care-mi plac. "Seriously speaking" sunt seriosii, cei ce scriu pe teme bine conturate. "Strangers in the night" sunt bloguri in alte limbi decat romana.

Bineinteles ca, din cand in cand, se vor produce mutatii, vibratii, conotatii si senzatii.

Acum sunt gata sa astept vara, cu brize si stropi sarati.

Titlul original: "Din jurnalul unei (gospodine) ratate"

De aici a plecat chestiunea.

Laura si Mosu m-au incurajat iar eu m-am pus pe ganduri. Si m-am gandit eu asa, cale de vreo trei ocale si sapte schioape. Mai demult, si Vlad m-a incurajat, in felul sau. Pinocchio mi-a zis odata ca n-as putea fi banala nici daca as vrea (asta in scris, ca de aproape...). Nebanala ratata nu prea merge, nu? Cu Lituma am descoperit de ce am fluturi in comun. De capricorn. Toti cei ce sunt trecuti la prietenii cei noi, in dreapta, au pus cate o caramida la hotararea mea de azi. GATA! Scot parantezele din titlu :-) ;-)

Nu m-am facut scriitoare dar am cel mai filozofic job care se putea inventa pentrru o inginera. Nu stiu sa fac tiramisu dar niciunuia dintre ai mei nu le place tiramisu. Nu am aprofundat nici o disciplina, arta, studiu (in afara celor de serviciu) insa uneori chiar ca ma mir si eu cum reusesc! asta-i titlul cartii Allisonei Pearson in care e vorba de o mamica cu cariera si care vrea sa le impace pe toate pana la perfect. Nu reuseste, biensur, dar tot cariera de mama ramane cea mai tare. Vreau intotdeauna sa fac mai mult iar uneori chiar imi iese. Sunt nehotarata dar am simtul umorului. Sunt nepriceputa in lucrul cu oamenii dar invat sa ma deschid. Sunt timida dar imi place sa dansez. Imi tratez anxietatea cu flori iar insomniile cu carti. Sunt tacuta dimineata, nevorbareata la pranz, trista cateodata, melancolica alteori, fara chef de nimeni deseori, insa o buna ascultatoare. Nu iau numai note de excelent si FB dar observ ca reusesc sa empatizez cu multi. Ma inteleg bine chiar si cu colegii dificili chiar daca, organic, nu ma pricep sa organizez oamenii. Iubirea e si ea pe acolo, pitulata, cand in adancuri cand la luciul inimii, la rascrucea dintre teluricul Pamant, jucausul Aer, nestapanitul Foc si inefabila Apa (de mare, se intelege, sau chiar de ocean). Intelepciunea trebuie sa soseasca si ea, numa-numa.

Doar gospodina ratata sunt, recunosc spasit, am scris pana acum vreo trei episoade despre.

Las' ca fac eu si prajituri, acus-acus :-)

Asta seara, la ora 20.00, in cinstea Pamantului, sa stingem macar un bec, sa deschidem macar un geam si sa inspiram macar o adiere de primavara. Merita!

Friday in the morning am fost mai vesela. Diminetile, pana isi fac efectul cafeaua si aurora, sunt cazuta in reverii sau tristeti (aparente).

Pe la mijlocul diminetii, la pauza de altecafele si ceaiuri si tigari, am inregistrat si ras cu gura pana la urechi expresia zilei, Mario ne-a povestit de avatarurile prin care a trecut varul sau cel slabanog ca "sa-si lase burta". Pentru prestanta si personalitate. Cica a si reusit, cu bere si fotbal. Pe principiul: "ce faci, Nae? Ia, imi las si io burta!"

La pranz am incercat sa o ascult fara sa protestez pe Myreya in nervi, turbata ca nu primeste invitatia la interviul facetoface din Elvetia. I-a intrat in cap ca tre'sa-si ia bilet de avion musai azi. Mai bine ii dai muncile lui Sisif si Hercule la un loc decat sa o pui sa astepte orice. Chiar si un tren in gara.

Dupa amiaza mi-am tratat dependenta cum am putut si m-am priceput. Am trimis o intrebare intre Luna si Venus, m-am gandit la ce sa fac mai departe, cu scrisurile mele. Bag seama ca dependenta de orice e la fel cu aia de tiutiun, adica tre' sa iei masuri radicale. Merge numai daca te lasi de fumat dintr-o data, nu cu incetisorul sau cu surogate pentru nicotina. Sau cu plasturi? Chiar, cu plasturi o merge? Dependenta mea, zic. O merge daca-i gasesc un plasture potrivit? Sau tot taiatul din radacina e mai dureros da-i mai sanatos? Timpul le va raspunde tuturor.

Pe la patru am plecat spre Bucuresti. Sa ma re-analizez. Medical. Atatea analize am facut in ultimele trei luni, atatea vizite am bifat la dentist, atatea programari am reprogramat, atatea cerculetze rosii are calendarul meu de birou cu picturi "20 incepi tratamentul", "18.04 dr.Bratila", "suna la policlinica", "atentie programare pe Praga", "medic de familie", "28 luat analize". Ma simt ca un animalutz cu blana si fara dinti care asteapta sa fie disecat. Roata de invartit imi mai lipseste. Acuma sunt chitita pe un tratament numai pentru insomnii, unul complementar, ca somnifere nu o sa iau in veci. Iar de ceaiul somnlinistit m-am saturat.

Pe la noua jumate seara mi-a terminat aparatul analizele. Da. Sunt plina de bife rosii, of course. Care m-ai certat acum doi ani? Cel mai mult ne-am amuzat cand am spus resemnat ca pot sa deschid o mina si o fabrica de termometre, daca-i asa grava situatia. Continuam, in saptamana dupa nebunia cu pogorarea sfantului duh in campia lui Bucur.

Pe la zece jumate seara haladuiam prin Gara de Nord cu Myreya cautand disperate ceva de mancare. Am gasit niste covrigi si niste sticsi. Si doi dogi fierbinti.

Pe la unspe si ceva eram in rapidul de Iesi, pe culoar langa veceu (unde s-o duce domne atata lume?), dezbatand probleme importante si citind amandoua o carte de vanzari a lui Peace. Pe langa noi se perindau domni mai mult sau mai putin beti, mai mult sau mai putin pisaciosi, mai mult sau mai putin fumatori.

Pe la doispe noaptea am ajuns in Gara de Sud, Marius ne-a asteptat si a dus-o pe Myreya la Vest unde-si parcase masina (nu a vrut sa ramaie la mine ca am asternuturi de pat apretate). I-am povestit apoi lui Marius cum decurge o "sedinta de plans". De fapt io n-am plans (desi plang incredibil de usor), nu mi-a fost somn, nu am simtit furnicaturi, nici curenti reci, nici calduri, nici senzatii de greata, n-am vazut nici curcubee sau moristi rotitoare din care sa picure fluturi. Mie doar mi-a venit sa dansez cu ochii inchisi cum stateam io asa, pe muzici, imi intepenise ceafa de la stat pe scaun si de la curentul de dimineata din birou dar mi-a si trecut miraculos, m-am si plictisit si am trisat deschizand ochii, am intrevazut forme numai alb-negru: un fluture tacut, o randunica plonjand si un val cu vartejuri.

Pe la unu jumate am adormit si am visat frumos.

Maine poimaine trebuie sa explic ratarea si sa ma hotarasc daca scot parantezele. Sau daca pun in hold totul. Sau daca privatizez blogul. Sau daca deschid altul, secret si paralel cu realitatea.

Acuma ma duc sa manac ciocolata si sa ma uit la dansezpentrutine (cumva sunt semidependenta si de emisiunea asta)

Prima tema: sa vin cu ideea centrala a cartii, cu un fir calauzitor, ca sa ne apucam repede de un plan (ea e planner asa ca s-ar pricepe, mi-l face in Primavera :-)

A doua tema: sa modific titlul blogului ca e pesimist si negativist din start. 'Ce-i aia ratata? Daca te vezi ratata atunci asta vei fi!' a subliniat bataios. Eu am refuzat delicat, 'ma cunoaste lumea', i-am adus argumentul-as din maneca. 'Iete cati oameni ma citesc, de pe cate continente!' i-am aratat eu counterul, omitand sa-i arat si ca majoritatea petrece o sublima zero secunda rasfoindu-ma. 'Bine', a acceptat in cele din urma. 'Atunci sa incepi in paralel un blog nou, pe care sa-l tratezi cu toata seriozitatea, nu poezii cu floricele si cai verzi pe pereti, optimistic la maxim, in care sa strangi tot ce-i pozitiv in jur, cu luminoase si trandafirii si devreme acasa. Ca o balanta contra ratarii'.

Asa ca, doamnelor, domnisoarelor si domnilor, am de scris, nene!!!

O idee, ceva? Ca maine sigur ma ia la intrebari...

Mi-a intrat in cortex incredibila idee ca vreau sa merg El Camino. De Santiago.

Imboldul a venit de aici, pur si simplu intamplator. Cartea am citit-o cu niste rezerve. Insa drumul a fost asa: Shirley a mers 780 kilomeri spre vest : (4 iunie) Saint-Jean-Pied-de-Port - Collado de Izandorre - trecatoarea Ibaneta - Roncesvalles (refugio) - (carare pietruita spre Venta del Puerto) Zubiri (nu e refugio) - Larrasoana (refugio) - Pamplona (refugio la subsol biserica) - Puente la Reyna (refugio) - Estella (magazin) - Los Arcos (refugio "masaj picioare") - Santo Domingo - Belorado - Villafranca (fluturii) - San Juan de Ortega - Burgos (hotel apa calda) - cel mai dificil traseu - Castrojeriz (tantari plasa) - Fromista (refugio) - Palencia (refugio murdar) - Carrion de los Condes - traseu dificil si monoton - Calzadilla de la Cueza (barul celor doi frati de langa meseta) - Sahagun (21 iunie) - El Burgo Raneros - Mansilla de las Mulas - Leon (cruciulita de aur) - Rabanel - Foncebadon (refugio, sat parasit, cu caini) - satucul cu baia in rau - Ponferrada (hostel apa calda) - Portomarin - Arzua (refugio abandonat) - Cacabelos - urcus, cascade, rauri - Villafranca del Bierzo (urcus, "pelerinul care ajunge aici este absolvit de pacate", Calle del Agua) - Muntele Bucurie (se vede Santiago de sus - ea l-a ocolit)) - Santiago de Compostella - (3 iulie). Finisterre e finalul, capatul lumii cunoscute, legatura cu lumea scufundata.

Citate:

"O singura picatura de bucurie este atat de puternica incat va transforma ingrijorarea in bucurie. Aceasta este capacitatea de a da de la tine, stiind ca tot ceea ce dai se va reintoarce la tine, imbunatatind viata ta sio a celor din jurul tau. O picatura de bucurie plus curaj devine pasiune, care te face capabil sa actionezi efectiv, fara sa gandesti prea mult. O picatura de bucurie plus disciplina devine empatie - capacitatea de a sti ca toate emotiile tale sunt reale si cei din jurul tau sunt real, ceea ce iti reda constiinta divina. [...] Cand te golesti de durere, iti dai tu insuti forta de a primi urmatorul nivel de bucurie./ Sfantul Graal este un exemplu. Este ca oricare cupa, doar ca valoarea ei reala se afla in faptul ca este goala. Bucuria vine atunci cand cupa durerii este golita".

"calatoria interioara, cunoaste-te"

"omenirea are datoria morala de a cauta BUCURIA"

"tot ce se afla pe un munte, in cele din urma se prabuseste intr-o vale. Totul curge catre o vale"

"tema indragostiilor care nu iubesc indeajuns de profund, datorita unor puternice prejudecati" - lanturile

"Lemuria si Atlantida"

"suflete-pereche" si "suflete gemene"; "pereche femeie-barbat recreeaza androginul"; "doua suflete androgine-pereche"

"armonie este iubire si ea da nastere la pace"; "armonia colectiva"

"calea de mijloc - asa cum coarda unei harpe scoate sunetul pur cand este stransa cat trebuie, nici prea incordata nici prea libera"

"imaginatia si creativitatea si visele vin din memoria ancestrala?"

Ruta imaginara aleasa de mine pana una alta: Le Puy-en-Velay.

O calatorire interioara? O detasare de trup si de minte. Prilejuri de cugetare. Aer, mult aer. Liniste uneori. Eu si cu mine, proba de foc, cum ne vom intelege? Calatorirea se poate face si in doi. Nimic religios, pur si simplu o ... calatorire...

Poate o sa castig inapoi placerea de a asculta muzici.

PS

Ultreya e suseya (Curaj! Inainte!)

E ceva si in legatura cu simbolul acestui drum:

Acum as vrea asa:

- datatoare de nume de autostrazi (ca toate celelalte lucruri au fost deja numite)

- numaratoare de pietre albe si de poduri (statistica)

- culegatoare de margean si scoici transparente (concologie practica)

- degustatoare de reviste (unele au gust de vacanta, altele de mucegai)

- poetessa ca Amelie Murat (pentru ca azi am calatorit in Riom, Vorey Sur Arzon, Vichy, Vic-le-La Bade, Beaumont si Chamalires)

- calatoare (asta e ceva foarte misto, nu ca te urci in avion, ai ajuns, tragi trolerul si cartile de credit dupe tine, gasesti statuia si restaurantul, faci poze si gata)

- desenatoare de cai verzi pe pereti (dar imi trebuie talent de pictor si n-am)

- statatoare pe ganduri si grabnic bagatorie de seama

- suflatoare in papadii (puful se strange si se fac sosete si pilote)

- pazitoare de far (as sterge si sticlele mari si oglinzile rotitoare)

- responsabila cu usile secrete din bibliotecile Orasului (acelea permise numai initiatilor, eu as fi si purtatoarea de cheie)

- insarcinata cu ungerea parghiilor lunetei astronomice (as numara suruburile sa vad cate lipsesc)

- vanzatoare de inghetata colorata la pachet cu baloane, creioane, matzipan si surprize mici (m-as deghiza in Printesa Lulybelle)

- facatoare de floricele (neaparat cu vin rosu, pene culcus si tromboane vorbitoare)

- lucratoare cu foarfece, pelicanol, carpe colorate, sfori, castane si flori uscate (colaje care sa stea cu fata la perete)

- gradinareasa (asta ar insemna ca in fiecare dimineata as bea ceaiul in coltul cu miozotis din sud, la pranz as manca supa de stele de mare sub chioscul cu caprifoi din nord iar seara m-as plimba cu o umbreluta roz pe marginea lacuita a raului si as privi trandafirii si glicina la apus)

- spargatoare de valuri de ocean

- stergatoare de praf de pe stringurile dintre galaxia aceasta si cealalta

- florareasa fara ciolofan si fara pamblici incolacite

- cultivatoare de dovlecei, lucerna si ghebe

- adulmecatoare de mirodenii exotice

- liftiera in teleportator

- culegatoare de gutui, prune si kiwi

- timonier

- fericita?

Ca sa pot sa iau un ban ar trebui sa fiu asa: aburitor pluta; acordor armonici; argintar; cardator; caricaturist studii superioare; caserator si slefuitor de celuloid pentru carcase acordeoane; chevrasames; codificator; colector si sortator par; conducator de motocicleta; confectioner de: bibelouri din Jenille, cocleti, corsete, corzi din intestine, creta, gamalii chibrituri, nasturi, piepteni; copiator note muzicale; decuscutor; defectolog; decapsulator; derulatorist; destramator; discotecar; ecariseur; facturist; fascinar; frânar; gazda club; ghemuitor; haham; hatip; hipnotizator; impregnatoruscator chibrituri; împâslitor; înnobilator scândurele pentru creioane; înnodator fire matase naturala; jonctor; lansator produse; lutier; macheur; magician; majghian; melanjorist; naphtolator la imprimerie; namolar; observator far maritim si statie semnal de ceata; opincar; organizator relatii; parasutist încercator; pâslitor; pescar în ape interioare si de coasta; reparator umbrele; rezinator; râsnitor smalt; rotar caretas; salvator la strand; schimbator fise changeur; scriitor vagoane; senzitometrist; smântânitor; spalator vitrine; stereotipar; stopeur; snuruitor Jaqard; turnator valuri; tintuitor; valorificator glande; verificator bani; vestitor (conform COR Romania)

Poorma m-am tot gandit ce i-as scrie eu strainului KAY? Pe care nu-l cunosc, ca d'aia e strain, dar stiu ca e invidios pe un el care are o ea: "Dear KAY. What the fuck are you going to do about all this mess and so? Hell, grow up an find your balls! Just fuck off didn't mean anything, you know. Go elope the bride, man! Be a man, man! It's your last chance!" Sau poate ca i-as croseta o poveste frumoasa cu printese date uitarii sau poate numai necunoscute.

Poorma am aruncat evantaiul cu Winnie the Pooh la gunoiul menajer portocaliu si in locul lui am pus o morisca verde de vant.

Poorma mi-am amintit ca trebuie sa-mi cumpar Omega 3 si ulei de masline si sa mananc cinci legume pe zi. Si ca maine imi sosesc analizele alea complicate, ori e alba ori e neagra.

Poorma am aflat ca underwerele PIERA sunt cool.

Poorma am citit ca self-antonimele se mai numesc si contronime, antilogii sau enantiodromuri. Gata!

Poorma i-am trecut in revista pe agentii de la M16, sectiunea 00: 001 no lo so; 002 asesinado en Beirut desde 1969; 003 asesinado en Siberia; 004 asesinado en el ataque a Gibraltar; 005 no lo so; 006 se creia muerto; 007 James Bond; 008 viene de Hong Kong; 009 asesinado en Octupussy.

Ma bate gandul sa plec vineri seara pe la Cernavoda si apoi la Constanta si apoi la Marea Neagra si apoi nu mai stiu.

Obsesia zilei, dedicatie pentru Imogen si KEY

Mai tarziu

Imi doresc doar sa plutesc...

Noapte buna tuturor dar, mai ales, noapte buna tie.

Daca esti intr-o dispozitie proasta si vrei sa-ti treaca in 30 de secunde

Sau ai nevoie de cuvinte de imbarbatare 

Gluma zilei: Un betiv se intorcea intr-o seara acasa, se opreste in fata unui felinar si incepe sa bata in el. La scurt timp trece un alt betiv care ii spune: "Insista, insista, ca e lumina aprinsa!"

Din pataniile Myreyei abroad: La frontiera Italia-Switzerland, mergand dimineata la interviu, bussiness woman, costum clasic bleumarin, camasa cuvioasa, cizme negre cu toc decent, palton bleumarin, esarfa albastra cu auriu. Granicerii nici nu-i cer actele, e prea lady. La intoarcere, seara la 11, obosita dupa tirul intrebarilor psihologice RU, dupa colindarea cu gura cascata prin micul orasel, in tren, dupa ce ultimul coleg de compartiment a coborat, se descalta de cizmele chinuitoare, pune un ziar jos si isi intinde cu voluptate picioarele eliberate pentru un masaj binefacator la talpi. Moment in care se deschide brusc usa compartimentului si apare "nasul". Myreya se uita cu vinovatie vadita spre el si ingaima un "Excuse me!" Bineinteles in secunda doi suspiciune maxima, voce serioasa, ochi de gheata: "Actele la control! De unde veniti si unde va duceti?". Ea se apleaca sa se incalte cum s-o incalta si il zareste pe ofiterul al doilea, pe hol, un negru cat usa, ducand mana la buzunare gata sa pronunte fatidicul: "Freeze!". Moment la care Myreya ingaima un firav "I had a pain...!".

Pe urma ne povesteste si Yol cum sterge ea pe furis frigiderul soacrei ei, cu buretele de vase palmat, ca sa nu jigneasca sentimente si sa nu-si aprinda paie in cap. Mi-am si imaginat instantaneu cum o prinde cineva cu capul in frigider asteptandu-se sa o vada cu obrajii umflati de batoane slimfast cu iaurt de fructe... 

Melodia zilei 

Azi dimineata am vazut palcuri de ghiocei infloriti intr-o curte de casa, printre vajaiala de masini si norul de smog...

M-am gandit eu ce m-am gandit si mi-am dat seama ca asa e. Da, domnule, n-am pasiuni arzatoare, hobbiuri fulminante (hobbituri da!), extazieri fara respiratii si explozii de entuziasm. Placerile mele sunt cuminti, retinute, ascunse, ponderate (blestem?). Ca ceaiul caldut. Ca o supa careia ii este frica sa dea in clocot. Ca un vulcan, stins oare? Ca un horn abea fumegand. Ca o dupa amiaza fara ploaie, fara soare, fara vant, fara furtuna, doar ea, asa, de una singura. Ca o lacrima tinuta prizoniera. Ca nici-nici nici foarte-foarte. Ca nota mi. Ca lemnul fostei corabii, uscandu-se esuat sub soare. Ca florile ce se ascund sub frunze, in padure.

Chiar si asa imi plac destule, pe langa cele spuse de buna prietena, ingrijorata pentru endorfinele mele. Felicitarile incropite de mine, oamenii pe care-i iubesc chiar si fara sa-i stiu, intalnirile cu oameni care au chef de chef de chef sau doar de un pahar de vorba, parfumurile nu pentru miros ci pentru nume zornaitor, bratarile si cerceii de tinichea cu stele de mare si delfini, gentile cu fluturi chiar daca tin doar o vara, soarele in ochi, mirosul algelor, creioanele dermatograf cu nume funny (Chip&Dale), diminetile cu luna, sa lalai, povestile, lanternele, paturile moi, focul in soba. Pot trai fara barfe, reviste glamour, blanuri de leopard, zanganele, cupoane de reduceri. Nu vreau sa cos, tes, crosetez, impletesc pulovere, goblenez. Mi-ar placea sa pot picta si bricola, in schimb.

Cuvintele si muzicile fac din mine ce vor ele, ca sa citez un clasic in viata.

Nedumerirea zilei: ou sont les femmes...

Melodia zilei - uite asa, de anti-valentina care face ingeri in zapada ce sunt. Si am recidivat cu reply pe 'Anii', 'Daca ai sti', 'Am nevoie de tine', 'Cu tine sa zbor', asa, ca remediu...

Reteta zile: supa-crema de trandafiri cu mure...

Gluma zilei: cu ingineri...

In alta ordine de idei, nu poooooooci sa doooooorm... M-au navalit iar insomniile alea crancene, hunele, vizigotele, longobardele, gepidele, vikingele. Nu-mi trece nici cu lapte cald, nici cu ceai Guten Abden, nici cu oi, nici cu gandire pozitiva, nici cu nimic. Ce sa faaaaaac?...

Cateodata stau in manusa verde a unei fetite care vede prima zapada.

Mai stau cu spatele lipit de umbra nucului, privind la gugustiucul el, in vara erau ‘ei’.

Ma mai pitulez printre banutii de aur ai soarelui sclipicind in frunzisul tanar, camerele mele inalte devin, in acele clipe-anotimpuri, prea intunecoase iar eu urasc becurile.

Rar de tot stau la un capat al curcubeului, cautand curaj sa pasesc catre celalalt. N-am.

Cel mai des ma culcusesc intre cuvinte care imi tin de cald sau de racoare, ca bumbacul.

Daca-i musai si musai sa ma gasesti, sigur voi fi pe niste nisipuri, cu gandurile inspumate, cu fata uda (si) de lacrimi sarate, cu pletele suflate de niste vant strecurat printre degete, cu flori in par si nimic in picioare, pasind pe digul unei dimineti. Sau nu, nu pe dig, doar la stanga cum stai cu cu fata spre oceanul de dincolo.

Imi fac curaj sa ma urc pe corabii cu panze, si sa purced spre Insule, atunci voi sta in hamacul de la prora.

Stau si-ntre patrusprezece vanturi, incercand sa-mi gasesc un drum.

Ma mai ascund in cate o scoica de rau, si cant de acolo cantece de sirena spre o ureche in forma de calut de mare.

La capatul fulgerului, dar numai cand e senin.

Ma asez intre ploi, rasfirandu-le perdelele, neterminandu-le, clasificandu-le, reinventandu-le seara.

La Hanul Piratilor, unde suspinele s-au inganat de mult cu noaptea, stau Eu, hangita cu ochii verzi si torn pocale cu vin nesecat.

Primavara stau la panda de muguri si ma dezmortesc.

Vara stau in fan si mananc zmeura colorata.

Toamna stau in septembrie si sper sa fie al meu.

Iarna ma incolacesc in jurul meu si torc.

Cel mai mult, insa, stau dupa niste jaluzele portocalii, care-mi ascund soarele, si, cand nu mai suport si nu mai suport, imi bag picioarele (si castile in urechi, cantand in gura mica).

Locuiesc banal intr-un bloc rosu pe o strada cu nume in metru antic.

Daca ma intrebai unde as vrea sa stau ar fi fost mai simplu: Norvegia fiorduri, Japonia ciresi, Tahiti hamac, pe Insule orice, oricand, oricum. Intr-un barlog.

De curand vreau pe o limba de magma neagra occitana (between cinder cones). De fapt mie imi place rombul.

Cel mai mult si cel mai mult: o casa mica si alba, intre meri si corcodusi, cu prispa si peretii in forma de ferestre, fara ziduri inutile, carti puse direct pe podele, multe, multe, o masa simpla, de scris, miros de tufe schimbatoare la geam, ciutura, lac, ierburi, doar iarba, satelitul, eu, inserarea.

Melodia zilei: Patricia Kaas – La nuit est mauve (comme des lilas, zic eu)

Apoi m-am facut mare si tare. Familie, serviciu, casa, masa. Am primit niste bani cadou de la perechile de parinti, am pus si noi cat ne-am indurat si ne-am cumparat la mana a doua o Dacie. Tot alba. Din 1972, motor Renault original. Ca focul. O iubesc si acum. Prima mea masina. Primele drumuri scurte, apoi o fuga la Busteni, apoi primul drum la mare, la Eforie Nord, in gazda, Mihai era mic, nici nu-si aminteste. Apoi primul drum la Plostina, mergea ca un ceas elvetian. Ca un calutz de munte. Amintirea nestearsa a drumul de la Bucuresti acasa, pe o caldura torida, cu cerceafuri in geam, aducandu-ne nou-nascuta acasa. Drumuri intre casa noastra si mama, cu tarcuri, carucioare, portbebeu, biberoane, cutii de Milumil, pampersi, tzutzunici si paturi pufoase si moi. Apoi drumurile saptamanale Ploiesti-Cernavoda si retur, mii de kilometri. A imbatranit. Ne-a lasat de putine ori in drum iar atunci cu piese minore, de 2 lei. Au vandut-o. Eu nu am fost de acord, of course, chiar daca ma suparasem putin pe ea atunci cand ma lasase in mijlocul campului, in toiul iernii, intr-un camp baragan, cu copiii. Dar, fiind Dacie, se repara si cu un ciorap de dama sau cu un capac de bere. Monica se numea.

Am o masina noua de trei ani. I-am platit ultima rata de leasing si o inmatriculam acum. E Fiat. Fancy. Prima data m-am urcat in ea timorata. E un armistitiu tacit intre noi doua acum, ne mai maruntim printre dinti. Toata condescendenta asta trebuia sa poarte un nume. Melissa se numeste. Si poarta cu ironie nou inmatriculatul numar MOM.

Prin oras, printre blocuri, prin parcari, multe masini abandonate. La tara sunt numai carcase. De curand vad una mereu in drumurile mele pietonale, e rosie, are cauciucurile dezumflate, nu mai are scaune si canapele, doar multe cutii de carton. Probabil o cheama Vasilica. Si alta, o Lada, in parcarea unui supermarket. Era plina de copii catarati pe capotele toate, ca un agris plin de vrabii.

Nu ma pricep la marci de masini. Am vazut Hummer numai la TV, desi era sa merg intr-o excursie la Vatra Dornei cu unul. M-a uluit o singura data o masina, intr-o parcare din Mamaia, avea cauciucurile cat roata carului, Marius mi-a spus ca sunt numai cateva in toata tara. Era neagra, Lexus? Imi plac culorile masinilor, in schimb. Verde brotacel, portocaliu, rosu metalizat, bej cafeniu, verde stins, albastru azur, galben stralucitor, argintiu nins. Sau formele. Sau siglele. Sau numerele (ca SHY-ul Mini Cooperului rosu de zilele trecute).

Imi plac Trabanturile. Si Volkswagenurile broscutza. Si masina Lastun pe care o canta Anda Calugareanu. Alte preferinte n-am. Doar sa le dau nume.

Ceaiul miroase a scortisoara si cuisoare si izma creata. Frunze carnoase si pline de seva vindecatoare.

Plansul a ramas undeva, indaratul umbrei.