M-am ingrasat iarasi. Incep sa arat ca Gene Hunt, minus parpalacul ala maro. Camasa bleu, cea a carei achizitionare m-a entuziasmat atat de mult anul trecut, zace straina pe umeras. Din cand in cand o mangai si ii soptesc cateva cuvinte calde, insa deja relatia dintre noi s-a stricat. Intr-una dintre saptamanile trecute am imbracat-o. Cand am auzit-o tipand de durere, m-am dezbracat in graba.

Pantalonii in carouri m-au parasit demult. Deja au o alta relatie, foarte stabila, cu cutia IKEA in care i-am asezat anul trecut. Nici cu prietenii cei mai apropiati nu mai e cum mai era. Tricourile, camasile si pantalonii nu mai socializeaza cu/pe mine ca pe vremuri.

Dar, cel mai tare, I miss my belly. Nu ne-am mai vazut de asta vara. Regret atat de tare ca n-am apucat sa ii fac o fotografie... Regret ca n-am apucat sa imortalizez acele momente frumoase in care ne priveam, ne zambeam si ne vorbeam in diecare dimineata, la dus... Of!

Acum...

Si toate astea din cauza anturajului. Nenorocitii de cartofi prajiti sunt de vina! Ei si chips-urile. Ma rog, si serile de desfrau cu Cola in vena, si noptile decadente cu jointul de grisine, sticks si biscuiti, si petrecerile cu cioco, praji, bombo, inghe.

Dar gata! Pana aici! No more!

I do realy miss my belly.

Asadar, de maine dimineata, regim.

O suta plus and downcountig.

Wish me luck!

In DEX n-am gasit definitia. Pe dictionary.reference.com zice ca:

BLOG. Definition: an online diary; a personal chronological log of thoughts published on a Web page.

Intr-o mare romanesca de bloguri cu mii si mii de editorialisti purtatori de informatii, opinii, analize si alte plictiseli, blogul jurnal (acel initial online diary) e neinteresant. Cine mai are timp sa citeasca despre cum imi beau eu cafeaua cu un ochi la Realitatea si cu altul pe cotidianul.ro? Pe cine ar interesa cum ma plimb eu zilnic cu 41? Ar sta cineva sa afle ce traire sufleteasca intensa am eu stand in rand la casa, in Billa?

Well, respunsurile nimeni si pe nimeni explica absenta traficului pe mai toate blogurile in care viata mica e povestita zi de zi. Cine mai are chef de viata mica? Nimeni. Economia americana se zdruncina si se clatina, apar filme porno cu vedete, e campanie electorala, politicienii isi dovedesc tembelismul zilnic, vin uragane, inundatii sau secete, se publica carti care vor schimba lumea, apar filme-capodopere, CFR-ul bate la Roma... Sunt atat de multe lucruri importante pe lumea asta!

O voce care urla si ea din tribuna, un alt blog in care un anonim isi da cu parerea, acelasi subiecte importante, toate astea sunt prea mult. Sau prea putin.

Io m-am plictisit. D'aia o sa imi fac iarasi blogul jurnal si in acest jurnal o sa-mi notez iarasi cand ma imbat, cand fac schimb de flegme cu imbecilii, cand imi cumpar yellow boots noi, cand raman fara tigari, cand ma impiedic de borduri si imi zboara ochelarii, cand ma plictisesc la birou, cand am prea multe de facut, cand ma duc la meci, cand imi ratacesc bricheta, cand dau peste oameni prea plini de ei, cand prind coada mâţei in usa...

Acum cateva saptamani, ziceam la fel. M-am trezit neputand rezista tentatiei de a-mi da cu parerea despre diverse chestii. Mai incerc odata.

For instance, astazi, dupa ce am coborat din...

Ploaia.

Picaturile de apa scurgandu-se pe fereastra. Rapaitul monoton care se aude, care umple camera, care ma amorteste. Aerul rece si curat intrand pe fereastra intredeschisa. Cenusiul care sterge culorile, le uda si le diluaza in toamna. Mirosul de fum. Mirosul de frig. Strada pustie si inecata in suvoaie murdare.

Catei zgribuliti si uzi, privind in gol cu ochi tristi. Cerul stiut, acum ascuns, golit de ciripitul pasarilor. Maidanul, acum pustiu si noroit, tacandu-si posac dorul de minge.

Oameni ascunsi sub umbrele negre, mergand grabiti si cocosati. Frunzele copacilor dansand stangaci impreuna cu ploaia si cu vantul ultimul vals, cazand grele pe pamant. Tacerea. Norii grei soptind poezia monocroma a sfarsitului de vara.

I fucking hate it!

Vand poezie autumnala de cacat, cumpar soare si vara! Astept provincia.

"...La fel s-a spus si despre modificarea organismelor genetice" zice Razvan Dumitrescu fara sa clipeasca, cu ochii ficsi, sprijiniti se prompter. "Despre ce?!?" zic eu din fotoliu. Ce-s alea? Razvan! Concentreaza-te! E timpul sa reincepi sa intelegi ce spui.

Si o sa fie din ce in ce mai bine! Incepe Realitatea Zilei, emisiunea in care Razvan Dumitrescu pune punctele pe y. Hai sa vedem!

OH MY GOD!!! A invitat o horoscoperita, o Uranie! Inteleg de ce a invitat un cretin agramat senator PC, insa o horoscoperita? Ei bine, despre asta vorbeam in "Realitatea TV goes fleosc": despre promovarea imbecilitatii.

And there you go! Dar m-am inselat. Imbecilitatea nu era la doamna Urania, care s-a dovedit (aproape) decenta, ci la domnul politician invitat.

Razvan il intreaba pe idiotul perfect de la PC pe care il are invitat daca stie ce se intampla cand se ciocnesc doi protoni si primeste urmatorul raspuns: "Da' ii intereseaza pe romani ce se intampla cu protonii? Pe romani ii intereseaza ca se intampla cu pensiile...". Razvanica insista: bine, dar sunt o multime de tari implicate... "Da' Romania n-are nevoie... Se cheltuie banii... Pe mine nu m-a intrebat nimeni! Trebuia intrebat fiecare roman daca vrea sa se intample experimentul"...

Doamne Dumnezeule... Acest om voteaza legi in Senat!!!

Nesimtirea e fara limita, scarbosul e de neoprit: "Sa ne spuna daca e vreun pericol la adresa omenirii! Asta am pus noi intrebarea!". Asta a pus omul intrebarea. Daca asta a pus domnul senator intrebarea, cu Voiculescul mortilor ma-sii in gura, ce pot sa mai spun?

Mda, asta e Realitatea Zilei, asta e Romania. Asta ti-e invitatul, domnule realizator? S-ar putea spune ca nu e vina ta, ca imbecilul e imbecil si ca nu e treaba ta, nu? Dar niste oameni decenti si informati nu erau buni de invitati? Sau ti-era teama ca se plictiseste ţaţa Floarea la o discutie bine argumentata pe subiectul abordat si nu mai iese punctul de rating? Grrrr! Ma simt mult mai informat, acum ca am aflat ce zic stele.

Apropos, ar fi bine sa renunti la obiceiul de a intrerupe oamenii decenti, coerenti si care au idei si explicatii. Nu intrebarile pasate cu invitatii sunt cheia, ci ideiile lansate peste masa.

Nu de alta, dar parca era cumva altfel: Cei mai buni analişti sunt la Realitatea Zilei.

Iarasi partea VI

In care, incet incet, incepe sa se scrie si sa se citeasca pe bune si in Moldova.

Idioti, imbecili, hoti, statuti, cu caftanele alea imputite, libidinosi, rai, prefacuti, lasi... Asa sunt toti. Nu stiu sa scrie, dar stiu foarte bine sa fure. Nu stiu sa citeasca, dar stiu sa insele. Nu stiu sa se spele, dar stiu sa fie ai dracului cu taranii. Nu stiu sa vorbeasca, dar stiu sa barfeasca. Asa isi spunea Dimitrie Cantemir, privindu-i printre gene pe boierii Divanului insirati in sala mare a tronului.

Isi rasuceste tacut o suvita de par, in timp ce unul dintre boieri iese inaintea lui si isi incepe pledoaria pentru transformarea taranilor liberi in serbi.

- N-avem nevoie, luminatia ta, de d'astia. Azi sunt aicilea, maine colea, dupa cum bate ploaia. Mai deunazi, am prins o familie care pleca de la mine de pe mosie, de la Saucesti, spre Falticeni, ca, cica, acolo, alde Movilestii platesc mai bine munca. Nu se poate asa ceva, nu?

Cantemir il priveste abia stapandu-si repulsia. Urmele dejunului se mai vad inca in barba boierului. Filthy creature, gandeste domnitorul. Du-te inapoi in grota, Capitain Caveman!

Isi imagineaza pentru o clipa, ce efect ar fi avut prezenta boierului din fata lui la Curtea imparatului de la Viena. Probabil ca Marea Ducesa von Nassau Hadamar ar lesina simtindu-i mirosul de picioare imputite. Revazand pentru o clipa chipul ducesei si reamintindu-si luna petrecuta impreuna cu ea la Timisoara, Dimitrie Cantemir zambeste: Iata o modalitate cate se poate de eficienta de a invata o limba straina - in pat cu o femeie maritata cu un impotent.

Boierul ia zambetul domnitorului drept incuviintare si se hazardeaza:

- Si, prea-marite, chiar trebuia sa ne bagam in razboiul asta dintre rusi si turci? Si de partea rusului? Io zic sa schimbam tabara, asa cum a facut Brancoveanu, ca turcii sunt mai aproape decat rusii.

Zambetul lui Cantemir dispare. Buzele ii se subtiaza intr-un rictus rece. In definitiv, ce obligatii are fata de tampitii astia retrograzi? Se intoarce catre cei trei scotieni din garda personala (scotieni pripasiti pe langa domnitorul Moldovei dupa ce au fost goniti de George I, regele Angliei, duce de Hanovra, care nu intelegea ce spun):

- Oi?

- Woot?

- Take this asshole out and cut his head off!

- That shshshall preshent no shignificant prrroblem, ssshir!

Unul dintre cei trei roscovani inalti se apropie de boier si, cu un gest scurt, ii reteaza capul cu o lovitura de sabie. Strigate de uimire se aud din toate colturile marii sali. Capul boierului se rostogoleste la picioarele domnitorului care s-are ca ars si incepe sa urle, inainte ca trupul decapitat sa atinga podeaua:

- What the fuck, man? Fuck! You fucking moron! You had to do it here, you stupid fucking idiot?

Scotianul il priveste nedumerit:

- Wooooot?!

- I said to TAKE HIM OUT! Out, you dumb fuck! I said OUT!

Mercenarul ridica din umeri.

- Out... in... Hish head hash to be cot anyway, no?

- Take the body away from here, you... You...

Nervos, Cantemir isi inghite cuvintele si se aseaza imbufnat pe tron. Boierii, crispati, il privesc pe uriasul soldat care iese tarand dupa el corpul fostului boier si cantand şâşâit si rârâit, in timp ce loveste cu piciorul capatana insangerata: "Herrre we arrrre. Born to be kings... We'rrre the prrincesh of the universh..."

- Who the fuck is this clown, this new guy? il intreaba Cantemir pe unul dintre cei doi soldati ramasi langa el.

- Duncan MacLeod, from the clan MacLeod.

In sala larga, boierii, desi obisnuiti cu autoritarismul noului lui domnitor, nu-si pot reveni din soc. Tremura si privesc fix urmele de sange din fata tronului.

- Asa, se aude glasul subtire al lui Dimitrie Cantemir, dupa cum spuneati, boieri dumneavostra, vreti sa ii tradam pe rusi, sa ne dam de partea turcului, sa transformam taranii in serbi, iar la intrebarea Ati citit "Galceava inteleptului cu lumea"? mi-ati raspuns ca nu stiti sa cititi... Foarte frumos, boieri dumneavoastra! Te pomenesti ca o sa-mi spuneti ca nu stiti nici ce e Academia din Berlin sau Renasterea? Cu voi trebuie sa implementez eu conditiile de integrare europeana?

Cei mai multi dintre boieri privesc in pamant. Unul mai tanar ridica mana precipitat, incurcandu-se in poalele caftanului:

- Io am facut harta mosiei, maria ta.

- Bravo. Stai jos. 8.

Un aprod se strecoara prin spatele tronului si ii sopteste ceva mariei sale care sare in picioare. In acelasi timp, pe usa intra un barbat foarte inalt, rosu in obraz, care calca cu pas apasat. Cantemir ii iese in intampinare.

- Petru!

- Dimitrie!

Cei doi se imbratiseaza. Petru cel Mare isi arunca privirea in jur, uitandu-se lung la boierii din incapere. Se intoarce catre domnitorul Moldovei:

- Ce ai facut? Nu i-ai pus sa-si dea hidoseniile alea de barbi jos?

- N-am avut cand. Cate sa schimb si eu intr-un an?

- Macar hainele astea...

Dimitrie Cantemir ridica din umeri:

- Abia incep sa invete a citi. Poate la anul...

- Nu mai ai timp, Dimitrie. Ne-au batut turcii. Am venit sa te iau cu mine.

- Pai si Moldova?

- Nu schimbi tu Moldova nici in 300 de ani. Hai cu mine! Oricum turcii n-or sa te mai lase pe tron. Te fac print si o sa ai tot timpul din lume sa scrii. Hai! Acum! Nu mai e timp.

Ezitand, domnitorul se indreapta spre iesire alaturi de prietenul sau, urmat indeaporape de cei trei uriasi din garda. Ajuns in usa, se opreste si se intoarce catre boieri. Ii priveste incruntat pentru o clipa si isi cheama scotienii mai aproape:

- Oi, mates?

- Yesh, shir, ii raspund cei trei.

- Shave all this bastards before you go.

- Oooh! Yesh, shir! Thou shshshall be done, shir!

Petru, razand, isi ia prietenul de brat si ies amandoi cantand: It's good to be king and have your own way / Get a feeling of peace at the end of the day...

Partea VI

In care, incet incet, incepe sa se scrie si sa se citeasca.

Sfarsit de secol XVI - inceput de secol XVII: turcii pun domnitori in Tara Romanesca si'n in Moldova; Transilvania e si ea acolo; Sobieski si plaiesii; turcii asediaza Viena; Horea, Closca si Crisan; Coresi (diaconul cu tiparnita, nu S.A.-ul cu tipografie din Casa Presei); Grigore Ureche; Neculce (cronicarul, nu liceul); Brancoveanu (domnitorul, nu statia de metrou) si Dimitrie Cantemir - that cool dude. The end?

Nu atat de repede. Vine weekend-ul si n-avem treaba.

Asadar, dupa ce aduce Coresi tiparnita chinezeasca a lui Gutenbeng si pe aici, dupa ce incepe sa se tiparirea ziarului Lumina si a celei mai citite carti din lume (Neaaaah! Nici Harry Potter, nici Codul lui DaVinci, nici asul de trefla, ci Biblia), dupa ce Horia, Closca si Crisan, dupa Cantacuzini si inca vreo cativa Basarabi, la domnia Tarii Romanesti e asezat Constantin Brancoveanu. Sau invers. In fine...

Ora de istorie la clasa a VI-a A

Blah blah blah, Constantin Brancoveanu, blah blah blah, Brancoveanu, blah blah blah. Probabil ca va amintiti textele: cultura, infiintarea Academiei din Bucuresti, arhitectura bizantina la asorte cu influente a la Rome, bogatie and stuff.

Se supara sultanul pe el, il aresteaza, il condamna la moarte si il decapiteaza.

Toata lumea stie povestea: e decapitat si el si cei patru fii: incepand cu fiul cel mare, terminand cu domnitorul. Se povesteste ca, inainte de fiecare decapitare, victima era intrebata daca vrea sa se turceasca. NU? Hars! Si tot asa. Da' cica fiul cel mic a zis "Io ma fac turc, evreu, armean, musulman sau budist, maiost sau trotskist, orice, numa nu ma omorati!", dar Brancoveanu, cu privire semeata si cu crucea tatuata pe cur, i-a trantit fiului sau un "Mai bine decapitat de o mie de ori, decat sa te turcesti". Hars! Si hars inca o data. The end! Oare?

Says who? Ok, si de unde povestea asta? Din scrisorile atasatilor culturali de la Stambul? Intelegeau romana? Balada lui Brancoveanu? Adica marele erou mort cu o suta de ani inainte, Mihai Viteazul, n-are nici un cantec, desi a infaptuit mareata Unire a tarilor romane, insa Brancoveanu are? Adica dupa ce marit taxele ca la balamuc si pentru tarani si pentru oraseni, astia i-au facut balada? De ce? Pentru ca gestul a fost maret? Oare?

First: eu i-as intreba pe toti parintii care isi pierd vremea cititnd pe aici ce religie din lumea asta i-ar putea convinge sa-si lase copiii decapitati in fata lor, fara sa dea credinta la schimb pentru a-i salva. Nici una, stiu. Carcotasii fara copii mi-ar explica cum ca nu mai exista credinta adevarata in zilele noastre. Le-as raspunde ca o credinta care incepe cu cererea jetfei unui copil, chiar daca oprita ulterior de Dumnezeu (sau de regretele lui Avraam), e o religie care e stramba pe alocuri.

Second: Brancoveanu era bogat, foarte bogat, si foarte priceput in a atrage bogatia asta. Trec in viteza peste marirea peste masura a birurilor care, sincronizata cu averile sale din bancile din Amsterdam, Venetia sau Viena, imi spune IARASI ca in tara asta NIMIC nu se schimba.

Revin: gesturile anterioare povestii cu decapitarea nu anuntă deloc caracterul imbecilo-idealisto-integru demonstrat in clipa mortii. Desi vasal al sultanului, el sprijina Viena si germanii. Capata mosii, bogatii, titluri. De la nashu' din Germania, fara numar, sa fie primit!

O data cu inceperea razboiului ruso-turc, promite sprijin fratilor ortodocsi. ASTA E! Asta spune despre el ca isi iubeste credinta! Cute, but wrong! Cand rusii ajung fata in fata cu turcii, speriat ca osmanlaii pot afla de intelegerea cu rusii, Brancoveanu se suceste si isi trimite sprijinul la turci. De ce? Ca sa-si pazeasca curul, zic eu si logica.

Concluziile? Dupa mine, singurii care au avut de castigat din povestea decapitarii au fost popii ortodocsi din Romania si cei care au nevoie de eroi (de mucava sau nu, e irelevat pentru ei). Ca simbol e tare draguta povestea. Dati-mi voie sa ma indoiesc de veridicitatea ei. Daca era adevarat, acest Brancoveanu-tatal ar fi fost mai tare decat Avraam, insa nu cred ca a avut de ales si a ales asa cum se povesteste. It doesn't make sense.

Maine, daca am net: Dimitrie Cantemir - acest moldovean nascut in partea gresita a Europei.

Partea V

Da' mai lasa-ma, Rafiro, [...] cu chestii d'astea efemere.

(sau unde dragostele de Viteazu se sucomba)

Cine? Mihai Viteazul? Mare om! Mare caracter.

Marea Unire! Tasty! Steaua rasariteana a crestinatatii! WOW! Calugareni! Magnific! Ura! Ura! Ura!

Yeah, but...

1ST: la vreo doi ani dupa numirea sa ca domnitor cu binecuvantarea turcilor, Mihai capata, vrand-nevrand, un tratat de vasalitate cu ungurii. Ete na! I-au tras teapa delegatia boierilor trimisa la discutii. Fie, dar...

2ND: Soon after, vine turcu si ia o asa bataie la Calugareni... de ocupa Tara Romaneasca. Nu. N-am scris gresit. Repet: au luat turcii o bataie atat de teapana, ca a fugit Mihai Viteaza pana in munti, in Transilvania. De bucurie, evident. Ce altceva? Ca doar era Bravul.

3RD: Venit inapoi cu armata de transilvaneni, moldoveni si mercenari croati, sarbi, albanezi, ii impinge pe turci inapoi la Dunare. Cine? Cum cine? Mihai - the brave one! Dragut, dar gresit. Aia 25.000 de secui. In momentul respectiv smecherul smecherilor in Tara Romanesca era Bathory, unguru fiind regele tarii.

Gloriasa victorie se incheie apoteotic cu semnarea de catre Mihai a unui tratat de vasalitate cu turcii: ma recunoasteti pe mine domnitor si eu va dau banii de la fraierii de muncesc. Da, ar spune un observator american, britanic sau peruan, dar nu era deja vasalul ungurului? Details, baby! Da' cum poti sa fii vasal la doi regi? Uite ca poti! Cand esti smecher! Ba chiar...

4TH: Mihai a facut un drum pana la Praga si, dupa ce a vazut cat de frumos e orasul, a decis sa semneze un tratat de vasalitate si cu habsburgii. Inca unul! Hai ca se poate! Noroc ca Roma si Franta erau departe, ca Viteazul era chitit sa semneze tot ce prindea. Anyway, Rudolf al Austriei, habsburgul, era mai tare decat Bathory si, EVIDENT, de ce sa sugi pula unui licurici mic, cand poti s-o sugi unui licurici mai mare? A dracului history repeting.

5TH. Bine, bine, da' pe romani i-a intrebat cineva ce si cum? Mult-iubitul erou al lui Balcescu, Iorga sau al altora, nu trezea aceleasi trairi nobile si lu' nea Gheorghe. Cu armata de mercenari (deh, ce stia vacarul ce sa faca cu muscheta?) care trebuia hranita, motivata si intretinuta, marele voievod a inceput sa dea la oase taranilor, mai ceva ca batranelul simpatic de mai tarziu chitit sa plateasca datoriile externe: bine, rau, n-ai voie sa te mai misti de colo-colo in cautare de mancare! Legarea de glie (ce frumos suna: glie!).

6TH: Hai cu Unirea! Complicata treaba! Sefu mai mic al lui Mihai, Sigismund, i-a suparat pe ardelenii maghiari si a fost trimis la plimbare, inlocuit fiind cu varu-sau care era mai clipicios cu turcii. Sefu mai mare al lui Mihai, suparat la randul lui pe ardeleni, i-a dat mana llibera si oaste romanului sa faca ordine in Transilvania. Ceea ce s-a facut.

Si hop peste munti, in Moldova, unde Movila era si el prietenos cu turcii la comanda Poloniei. Si ne-am unit! Cateva luni.

Ca n-a tinut, stim. Ca nobilii maghiari i-au dat-o la ghioale, ca polonezii l-au trimis la plimbare, stim. Ca i s-a facut dor de Praga si ca a fugit acolo, nu stiu daca mai stim, insa s-a intamplat.

7TH. Incheierea e scrisa tot de seful cel mare, austriacul Habsburg, care, dupa ce il trimite pe Brav sa se bata cu ungurii, vazand ca Misu se apuca iar sa se bata cu toata lumea, se suceste si scrie sfarsit pe intreaga poveste, ordonand uciderea lui.

Aventura a luat sfarsit. Nu cred ca e nevoie de cine stie ce traire anti-romanesca sa recunosti in toata povestea asta doar o aventura. Or sa mai treaca niste sute de ani pana la trezirea si pe aici, in ton cu moda europeana, a trairii si simtirii romanesti. Dar, nu! Noi avem nevoie de un erou cu simtire nationala avant la lettre.

De ce au aparut cantecele cu Mihai Viteazul in cultura populara abia dupa inventarea nationalismului prin Europa si de ce romanul simplu nu l-a tinut minte ca erou pana nu i s-a spus la scoala? Si de ce acest cult al eroilor? De ce e nevoie sa fim gloriosi in trecut? De ce trebuie sa mascam neputinta de acum in putirinţa celor ce au fost?

Da' de ce tin eu cu ursul? Pentru ca, vorba aia, istoria e subiectiva. Obiectivitatea e pentru matematica.

Partea IV

Piesa scurta intr-un act (si ala scurt) in care unitatea românilor isi ia scurtu din nou.

Intuneric. Se ridica cortina. Decor: sala mare a unui castel.

Stefan sta pe un tron. Isi asteapta oaspetii si fumeaza Nationale. Sala se umple de fum urat mirositor. Se aud pasi. Intra un slujitor:

- Altetea sa Regele lu' Marea Ungarie, Matei Corvinul.

Intra Matei. Stefan se ridica de pe tron si il intampina cu bratele desfacute.

- Mateias, bine ai venit, draga. Intra.

Fara sa spuna nimic, Matei ii zambeste rece, trece pe langa el si se aseaza pe tron. Stefan, volubil, incepe sa turuie:

- Mateias, dragule. Iti multumesc ca ai venit. Cum a a fost drumul? OK, sper. Vremea? Adorabila, nu-i asa? Inca o data, multumesc ca ai venit. Sincer sa fiu, nu ma asteptam. Dupa bataia pe cate ti-am tras-o la Baia, ai parut a fi destul de suparat pe mine. No hard feelings, ok? Intelege-ma si pe mine, trebuia sa-ti iau Cetatea Alba si Chilia. Tu te mai descurci, ai Brasovul, Sibiul, Belgradul... Ca sa nu mai spun de ce mai e pe la tine, prin Ungaria. Apropos, am auzit ca vrei sa te faci imparat? Nu-i rau! Nu-i rau deloc. Daca vrei sa te bati cu nemtalaii, nu vrei un ajutor?

Matei Corvin il priveste serios.

- Hai, ma, recunoaste, ca iar incep sa-ti spun mut si iar te superi. Vrei nu? Stiam eu! Am trei sute de calareti care sunt gata sa mearga cu tine pana la Viena. Eh, cum ar fi sa avem si noi un romanas de-al nostru imparat in Sfantul Imperiu Roman? Foarte taaaaare, nu?

Matei clipeste confuz, intimidat de fluxul verbal al interlocutorului. Deschide gura sa raspunda, dar nu apuca. Stefan reincepe:

- Pai da. Nu meritam si noi, romanii, puii de Traian? Da' vezi tu, si d'aia te-am chemat aicilea si pe tine si pe Vladut, pe varu'tau, ce dracu' face nu nu mai apare?, vezi tu, ziceam, avem o problema de rezolvat mai intai. Da, cu sultanu asta de-al doilea. Ne saraceste, nene. Rau de tot. I-am tras-o io de cateva ori, da' si el mie. Si acum aud ca a pus ochii pe cetatile port. Ti le-am luat eu tine, ma rog, tie, lu' Vladut, lu frac'sau, e irelevant, da' macar au ramas la noi, romanii, nu?

Matei il priveste incordat.

- Hai, uite cum zic eu sa facem: o punem de-o alianta, io tragem turcului si p'orma te facem imparat. Eh, ce zici? Il luam si nebunul ala de Vladut, unde dracului umbla?, ca am auzit ca s-a dus peste turci dincolo de Dunare. Are coaie nebunul, nu? Dar care-i treaba cu tepele alea de le tot infige un curul lumii?

Se apropie de Matei si incepe sa-i vorbeasca soptit.

- Pare a fi un complex freudian. Ce zici? Crezi ca-i gay?

Continua, coborandu-si si mai mult vocea:

- Am auzit ca-i place sa suga...

- E o porcarie sinistra! se aude o voce cavernoasa. Nu sug pula nimanui.

Stefan se intoarce. Aparut de nicaieri, Vlad, invesmantat cu o pelerina neagra cu captuseala sangerie si guler inalt, ii priveste aspru pe cei doi.

Stefan tuseste incurcat.

- Am vrut sa spun sange.

Se lasa tacerea.

- Ai venit de mult? il intreaba Stefan pe noul venit.

- Inaintea lui, ii raspunde Vlad indicandu-l cu barbia pe tacutul rege al Ungariei.

- Si ai auzit tot ce am spus?

- Da.

- Si ce zici?

- De acord! Daca vrea si el.

- Da?!?

Stefan, entuziasmat, ii sare in brate.

- Asa mai Vladut, mai! Asa! Sa facem iar tara asta mare, ma! Sa-l facem mandru pe Decebal, mai!

Vald, raspunde si el imbratisarii entuziaste si priveste fix, cu ochii scaparand, gatul aflat la cativa centrimetri de el.

- Daca imi pui mana pe cur, te omor, se mai aude soptit vocea lui Stefan.

Vlad sare ca ars.

- Ce ai, ma? Ai o obsesie?

- Nu. Am patit-o cu frac'tu, Radu!

- Oh! Pretty boy.

Iarasi se lasa tacerea cateva clipe. Stefan isi revine repede.

- Atunci hai sa discutam termenii! Imi vine sa chiui de bucurie. Romanasii mei pentru prima oara impreuna.

Cei doi, Vlad si Stefan, discuta cateva ore sub supravegherea atenta a lui Matei.

- Ok. Asta e! batem palma!

- Da! Toti trei! Sau nici unul!

- Toti trei, nu-i asa Mateias?

Amandoi se intorc cu privirea catre Corvin.

- ???

- ???

- Nem tudom.

Partea III - cea plictisitor de serioasa.

Mare ban, mare vornic, mare vornic, mare spatar, mare boier.

(Sau cum pizda ma-sii de nu s-a schimbat nimic in ultima mie de ani?)

Boierii, adica cetatenii calitatea I fara os, au aparut in tinuturile noastre chiar inainte de infiintarea tarii, inca de pe vremea Marelui Ţarat Bulgar si erau, zice-se, de origine slava. Slava, ungara, valaha sau cumana, e irelevant. Importante sunt naravurile.

Boierii sunt cei care au dat cate o mana de ajutor la infiintarea tarilor romane. Ceea ce nu-i rau, s-ar putea spune, nu? Ain't that cute? But it's wrong!

Boierii (si vorbesc acum despre boierii de acum o mie de ani) erau cei care au spus, iar imbecilii localnici i-au crezut, ca: Bueeei, fraierilor, asta e pamantul meu, iar voi trebuie sa munciti pentru mine! Ca era sau nu legitima declaratia, nu se stie. Ca nu exista un stat puternic care sa le garanteze dreptul la propietate, asta-i cert. Deci, pe scurt, boierii au fost niste smecheri aparuti in vremuri pre-statale, profitand de vidul de autoritate din zona.

Boierii erau, in tarile romanesti, cei care stabileau care dintre ei avea sa fie domnitor. Adica se alegea cel mai smecher dintre smecheri. Daca o natie mai smechera de prin apropiere(unguri, turci, rusi, poloni) punea piciorul in prag, se alegea domnul dupa cum ziceau ei, insa tot dintre smecheri. Uneori, domn ramanea si puiul de smecher domnesc, beizadeaua domneasca, insa mai rar. In schimb, beizadeaua locala, fii boierilor, ramaneau stapani peste mosiile tatilor.

Smecherii astia numiti boieri aveau un mare grad de autonomie. Fata de stat, fata de domn, smecherii nu prea aveau obligatii. Mai mergeau la oaste cand era cazul, mai dadeau cate o spaga, cate o atentie, cate o maslina la cetatea de scaun, si cam atat. Daca n-aveau chef de razbel, nu se duceau. Domnul nu putea sa le faca mai nimic.

Sistemul feudal din tarile romanesti nu prea a avut de-a face cu sistemul feudal pe care il stim noi de prin Franta, unde unsul lui Dumnezeu, regele, era legatura dintre Dumnezeu si tara, via Papa, si putea imparti tara in feude alora de puneau un genunchi in pamant.

In tarile romanesti, rumanii au inventat un alt sistem: un regim boieresc, de sorginte (futu-i gura ma-sii!) bizantin. Boierimea noastra n-a avut spinarea franta in fata domnitorului, domnitorul fiind, dupa cum ziceam, un smecheras dintre ei. Boierul era smecherul smecherilor in satul lui, domnitorul neavand mare putere pe acolo. Boierii erau sefii ostirilor, sefii paharelor, sefii visteriilor, sau sefii vamilor.

Daca v-am plictisit in seara asta, este numai din cauza ca, fiind cu o secunda mai atenti la istoria romanilor, putem afla ca Romania e eterna, ca unele lucruri sunt facute sa nu se schimbe niciodata.

N-am avut putere sa trag paralele intre boierii evului mediu si boierii evului curent. Baronii locali sunt, imi pare rau sa va spun si eu asta, de cand tara asta aici. Si aici or sa ramana. Prea multele asemanari intre boierii de atunci si cei se acum mi-au impuscat umorul in genununchi.

Baronii locali, boierii de atunci, smecherii. Aceeasi persoana. Eterna.

Sfarsit.

_________________

Iubito, unde-i vinul? Realitatea asta-i de cacat!

__________________

Maine: Mircea, Iancu, Vlad, Mathias si Stefan.

Partea II.

O mie de ani de absenta. De ce a ramas lumea fara români/daci/goruni?

(Nu stiu raspunsul, insa mi s-a parut un subtitlu misto)

- No?

- No, astia's... Slavi.

- Slavi?

- Rusi. Un fel de vikingi ratati, beti si slabanogi.

- Ahaa... Da' aia de-i biciuiesc cine sunt?

- Avarii.

- Si cand or sa plece slavii mai departe?

- N-or sa mai plece.

- Nu?

- Nu.

Cei doi români stateau in varful unei coline si priveau valurile migratoare care curgeau unul dupa celelalt. Nici nu apucau sa se opreasca, sa adape caii, sa puna de-o coliba, ca si veneau altii din urma: Hai hai! Hai! Dati-i drumul! Mai sunt si altii la coada! Pana la Roma mai e drum mult.

- Aia nervosi? Aia cine sunt, nene?

- No, aia sunt bozgorii!

- Bozgori?!?

- Da. Un fel de turci. Astia's primii locuitori de pe aici, ma!

- Pai si noi?

- Noi nu suntem aici.

- No?

- No!

- No.

Hunii, căci despre ei era vorba, trecusera in viteza prin Moldova, fosta Dacie Libera si, in drumul lor catre pasuni, erau acum in trecere si prin Transilvania. Nevazand pe nimeni pe strazi, erau fermi convinsi ca tinuturile pe care tocmai le traversau erau nelocuit. Supermarketurile erau goale, trotuarele pustii, bancile devalizate, invatamantul lipsit de valoare, sperantele in aparitia unei clase solide de mijloc erau naruite, iar viitorul era innegurat.

Ce nu stiau hunii la momentul trecerii lor prin fosta Dacie, este motivul pentru care tinutul parea pustiu: toti localnicii erau in fata televizoarelor. Exact in acel moment, la o televiziune locala, un ziarist obscur dezvaluia, impreuna cu Magda si bona, in direct locul unde a disparut tezaurul lui Decebal, totul la concurenta pe punctul de rating cu finala campionatului european de fotbal dintre Moesia Superior si Galia (0-3 la pauza, goluri inscrise de Asterix, Trezegix si tanara speranta lombarda - Charlemagne).

***

Arpad era trist! Nu mai jefuise nimic de cateva luni. Senzatia e ca n-a mai ramas nimic de ciordit in intreaga lume. Auzise de niste romani bogati, numai buni de capacit, insa nu ajunsese pana la ei.

In mijlocul unor paduri ce pareau a nu se mai termina, hunii lui fusesera hartuiti in permananta de spirite. De ce li se spuneau spirite entitatilor care le furau ba caii, ba nevestele, ba seile de sub cururi? Pentru ca asta erau! Ce altceva puteau fi, avand in vedere marturiile istoricilor cum ca tinutul era nelocuit?

Arpad isi jura ca, dupa ce ajunge la Budapesta, o sa trimita un Verestoi ca sa lase tinutul asta fara paduri. Lucru care s-a si intamplat, insa nu in episodul de fata.

Revenind.

Inainte ca in Imperiul Roman croatii catolici si sarbii ortodocsi sa traga o granita intre culturi, prin viitoarea mandra Romanie se perindau, ca politicienii prin sate in perioada electorala, tot felul de natii, fie nemti barbosi, fie slavi unsurosi, fie asiatici negriciosi. Valahii (dupa cum ne-au botezat pe noi, latinii, germanicii - si spun asta cu mandrie), lenesi cum ii stim, şed si cugeta. Sau numa' şed.

***

In mijlocul unui sat romanesc...

- Achtung, achtung! striga un avar.

- Eh?

- Mergem sa jefuim Roma!

- Roma? mormaie un localnic. Da' e departe!

Germanicul se opreste o clipa. Pragmatic, reconsidera rapid discursul.

- Mergem sa jefuim Constaninopole!

- Eh?

- Vom avea prazi bogate, sclavi si bani, bogatii nenumarate.

- Eh?

- Voi, cumanilor, veti merge alaturi de noi?

- Eh... Stim si noi...? Sa vedem... Sa mai vorbim...

- ?

Avarul e confuz. In jurul lui n-a mai ramas nimeni. Toti valahii au plecat catre colibele lor. Un singur pui de dac a ramas sa caste gura.

- Bogatii!

- Eh?

- Sclavi!

- Oh?

- Razboi!

- Ah!

- Ba, mergeti sau ce dracu faceti?

- Aaaa... Mda... Da' Constantinopole asta, e departe?

- O ora cu avionul.

- Ah! Ăăăă... Si noi cu ce mergem?

- Cu caii!

- Ah! Ăăăă... Mai vedem.

Acest eveniment s-a tot repetat. De-a lungul a sute de ani, nici avarii, nici vandalii, nici pecinegii, nici protobulgarii, nici ostrogotii nimeni n-a reusit sa-i clinteasca pe fostii daco-romani de langa televizoarele lor. Pana si cumanii s-au chinuit cateva sute de ani sa-i scoata in piata ca sa le faca cunostinta cu noul lor rege, Basarab.

- Munteni, io sunt noul vostru domnitor! Io sunt Basarab! Tinutul asta a devenit tara!

- Domnitor? se aude o voce din public.

- Da!

- Da' noi nu suntem republica?

- Nu.

- Nici federatie?

- Nu.

- Macar monarhie constituionala?

- Nu!

- Oh! Asa... Si? insista cetateanul.

- Si ce? se enerveaza domnitorul.

- Si acum ce facem? Acum ca suntem tara, ce facem?

- Ne batem cu ungurii, cu tatarii si, probabil, cu turcii.

- Oh! Da' ce avem cu ei? se mira un altul.

- Ca sa ne aparam tara si nevoile, tuna Basarab cu voce puternica.

- Si neamul, ii sopteste un aghiotant cu fruntea lata si ochii scaparatori.

- Si neamul! compleateaza domnitorul.

- Eh?

- Da. Asadar, rumani, acesta este un moment maret...

O rumoare pune stapanire peste public. Strigate de mirare. Incepe sa se auda un vuiet din ce in ce mai puternic si lumea pare a se precipita.

- Ramaneti la locurili voastre, incearca un batranel simpatic sa linisteasca multimea.

Dar oamenii se agita cuprinsi de panica. Incep sa alerge care incotro. Un copil, ratacit de mama sa, plange. Tipete. Zarva. Agitatie.

In cinci minute, piata se goleste.

Basarab, mirat, isi intreaba aghiotantii ce se intampla.

- Nimic. Da' cred ca tre' sa mai amanam formarea Tarii Romanesti.

- De ce?

- Au gasit-o pe Elodia.

Partea I

Dacii. Dacia romană. Dacia Felix. Dacia română. Dacia - group Renault.

Traian era nervos. Idiotii daci de la nord de Dunare apareau din ce in ce mai des in metrourile si in magazinele latine. Nu era ceva serios. Adica nu se putea compara cu viitoarele navaliri barbare de peste cateva sute de ani. Da' era annoying. Mailurile cu petitii venite de la administratorii de la sud de Dunare ii stricau siesta in fiecare dupa-amiaza.

Pe ecranul iPodus-ului petitia sosita astazi astepta un raspuns.

Ave Caesar, domnule presedinte al Imperiului. Imi pare rau sa va deranjez, insa nu se mai poate. Zilnic, dacii cu fuste inflorate (sau sotiile lor - nu se poate spune, data fiind asemanarea dintre sexe) navalesc peste noi. Gradul ridicat de disconfort urban provocat de aceste incursiuni este justificat, conform declaratiilor unuia dintre cei prinsi asupra faptului (adica cu mana sub toga unui nobil roman), in felul urmator: "Lasa-ma, ba, in pulos mea, ca sa mananca si gura mea un panus. Am noua pui de daci acasa si, pa Zamolxes, sa 'nebunescus de am ce sa le dau sa mananca. Nu saraciti voi, da-va'n zobosus, din atat!".

Caesare, am reprodus mai sus exact cuvintele barbarului. Dupa cum am mai spus, vecinatatea cu asemenea subculturi nu face bine Imperiului. Propunerea cetatenilor de la sud de Danubius este, asa cum stii deja, solutionarea acestei stari de fapt, in conformitate cu dreptul politic international universal acceptat, cu invazia.

PS. Se vorbeste ca muntii lor aur poarta, ceea ce pare a fi adevarat, avand in vedere ghiulurile si salbele barbarilor.

PPS. Daca aveti nevoie de un guvernator peste minele de aur din muntii barbari, ai un attach cu calificarile mele in ceea ce priveste marketingul minier.

PPPS. Fa ce ceva, ca asa nu se mai poate!"

Nu, nu se mai poate, isi spune Traianus.

- Apolodor? Oi! Unde dracu esti?

Ideea imparatului era simpla: ca sa scapi de idiotii astia de daci, trebuie sa-i civilizezi, introducandu-i, cu forta daca e nevoie, intr-un program de integrare sociala, economica si politica in structurile imperiale. Ergo, tre' sa intram peste ei. Domitian, babalaul ala care a fost prea moale cu ei, e un cretin! Bag o divizie dinspre est si cu alta trec Danubiusul.

- Apolodor! striga el iarasi.

Zornaind niste monede in palma, Traian zambeste. Aur, huh? Poate imi bat si eu niste monede mai serioase. Astea, daca te asezi pe ele, se rup imediat in cinzeci de romanocenti. Si femeile dace... Hmmmm... Daca sunt, asa cum se spune, cu barba si pula, pot sa impac si capra si varza: sa raman gay si sa fac copii.

- Apolodor! Unde-i idiotul ala?

Un sclav isi face aparitia.

- Escuse me, sir.

- Unde-i Apolodor?

- La Damasc.

- La Damasc???

- E la un taiat de mot.

- Arăbete manelist, mormaie nemultumit imparatul.

Cateva luni mai tarziu, invingator in razboiul cu dacii, Traian dicteaza termenii contractuali ai armistiului.

- 1: Dacii nu mai au voie sa treaca Dunarea altfel decat cu pasaport.

- Ete na! intervine Decebal. Si cu dreptul ala libera circulatie, cum ramane?

- Ca'n tren! Shut the fuck up! 2: Saptamanal, doua femei dace vor fi trimise pentru cursuri de specializare la Roma. Ma voi ocupa personal de instruirea lor.

Decebal ranjeste ironic:

- Lasati, lasati!

- 3: Se vor construi strazi largi cu sase benzi, orase, mine...

- Strazi? Oooh... Mmmm... Paiiii... Unde?

- Peste tot. Dinspre Apuseni spre Roma. Ca, deh, toate drumurile...

- Ma rog, intreb pe unde pentru ca... Ar ca fi ceva de discutat. Trebuiesc facute expropieri si... la ce pret? Io as cam avea niste pamanturi prin Dacia si... stii tu... poate facem strazile alea pe unde trebuie.

Decebal face cu ochiul. Traian ii zambeste complice.

- 4: Se vor numi administratori romani pentru a pune in practica politica de impozitare imperiala...

- Ha ha ha! Impozite? He he he! Hi hi hi. Adica sa plateasca dacii impozite? Ho ho ho!

Decebal se sufoca de ras

- ?!? se mira Traian

- Mai vorbim, noi!

Dupa cativa ani, invingator in cel de-al doileal razboi cu dacii, Traian sta pe o buturuga si privese ingandurat trupul lui Decebal.

- Ce dracu, ma, prost mai esti! murmura el catre cadavru. Sa cazi si sa te infigi ca boul cu gatul in propiul cutit? Si toata harababura asta cu razboiul pentru ce? Doar pentru ca i-am tras-o lu' frumuselul ala de frac'tu? De unde dracu era sa stiu ca si voi aveti femei normale, nu cu mustati, asa cum au grecii si spaniolii?

Dintr-un tufis, un batranel simplu, sarac si cinsit se apropie de imparat.

- Tovarase imparat, pot sa discut cu dumneavostra?

- Tu cine ma-ta mai esti?

- Cine sunt e irelevant. Ce am sa va spun e esential pentru viitorul acestei tari.

- Eh?

- Stiu, din surse sigure, ca aveti probleme cu administrarea provinciei. Am aflat ca mai multi daci liberi au organizat o contra-revolutie la Sarmisegetusa. Va pot rezolva aceaste probleme. Stiti, in ultimii ani, i-am organizat pe minerii pe care i-ati adus de pe tot cuprinsul tarii intr-o structura sindicala puternica, solida, insufletindu-le puternice trairi civice. Va pot elibera Dacia de aceste scursuri intelectuale libere. La nevoie, plantam si panselute.

Traian priveste cu scarba alunitele urate de pe obrazul batranului.

- De unde stiu eu ca pot avea incredere in tine?

Interlocutorul sau zambeste fals, cinic si rece:

- Dar cine crezi tu, Cesare, ca l-a sinucis pe Decebal?

- Huh?

- Eo. Cu un tovaras revolutionar dac. L-am sinucis la Tragoviste, impreuna cu un camarad, Ghilău (sau Gelu, dupa unele atestari) Voican Voiculescu.

Traian tace.

Traian a tacut si atunci, tace si acum. Batranul a luat tacerea drept incunviintare si a organizeat alegeri libere de continut si inteligenta si a impins Dacia inapoi, la deal, catre evul mediu.

________________________

In urmatorul episod o sa povestim despre celelalte invazii barbare si despre sosirea salbaticilor huni. Pardon, a ungurilor.

Ta taaa!

este ora la care bucurestiul isi arata o fata putin cunoscuta. un bucuresti bland, linistit, primitor, un oras care iti da ce e mai bun din el. este ora la care poti sa respiri plimbandu-te spre casa. un bucuresti care te lasa in tainele lui.

isi arata colturile frumoase si rotunjite de timp. e un bucuresti vazut de putini si apreciat de si mai putini.

Dar nu. Prostia e everlasting. Prostia e nimicitoate, atotcuprinzatoare, ba chiar molipsitoare. Spun molipsitoare pentru ca, in fata ei, eu mor, ma prostesc. Paralizez. Imi doresc sa spun ceva, insa nu pot. Cum sa-i explic eu unui perete ca realismul magic din literatura sud-americana... Si de ce as incerca sa-i explic? Constientizarea futilitatii oricarui demers ma face sa inlemnesc. Paralizez.

Ce sa-i spun? Ce sa mai spun? Ce mai este de spus?

Traiasca berea? Ba s'avem pardon. Sa moara! I hate it! Un borhot pe care il bei de sete si care, trei-patru-cinci-sase episoade mai tarziu, te baga in priza, da' te scoate de pe sine, facandu-te sa dai cu oistea in gard.

Dar gustul? Gustul de dupa. Aaah! Gustul ala de otrava proasta, luata cu doi lei de la Cooperativa, care iti invadeaza fiinta imediat ce te-ai oprit din baut. Bei sa te racoresti, insa, dupa, te trezesti ca ai nevoie de un ocean intreg ca stingi setea.

Iar a doua zi... Durerea de cap. Capul imeeeeens de a doua zi. Capul care pare a fi copia locala a unui Univers in expansiune, sau senzatia ca are un experiment in spatele fruntii care testeaza limitele dilatarii? Foaaarte dragut.

Berea. Berea? O juma' de litru de apa amestecata cu malt, hamei si mult fotbal? Ete na! O juma de litru de apa amestecata cu bule, tarate fermentate, gust de sobolan (probabil) si doua-trei zambete.

Va reamintim ca excesul consumului de alcool... Pfff!

Berea must die!

Long live Absolut!

In urma cu multi ani, intr-o galaxie (not) so far away...

Berea numarul unu: invinsa prin knock out. Berea numarul doi: invinsa prin knock out. Ginul tonic numarul unu: invins prin knock out. Berea numarul trei: invinsa prin knock out. Berea numarul patru: tot knock out.

Eram la ultimul meci, inainte de finala cu votca - campioana cea mai titrata din istoria acestui sport. Ginul tonic numarul doi, in a treia repriza, la doua guri distanta de final, se clatina vizibil. Urma sa fie o victorie grea, la puncte, insa avea sa fie cu atat mai satisfacatoare. Ginul numarul doi era, intr-adevar, cel mai puternic adversar.

Podeaua se clatina, ba chiar o simteam ondulandu-se. Ma simteam de parca mergeam, mesianic, pe apa. "You can do it, kid! You are the stronger one! Two more shots, kid! The Finale it's right in front of you!" mi se parea ca-l aud din coltul meu pe... In coltul meu... In coltul meu... In coltul rosu... In coltul meu rosu din club.

M-am asezat pe boxa cu paharul in mana. Fundul imi flutura in ritm de "Love me twice today". Evervant cum, in momente ca astea, impresia e toata lumea e cuplata cu toata lumea si ca numa' tu stai ca un bou patetic si beat, fara sa transpiri dansand tembel langa o tipa la fel de afoana in miscari ca si tine.

Desfasurarea ulterioara a evenimentelor e la fel de previzibila ca un film western din anii 50: urma sa ma uit fix la o tipa, sa-mi imaginez ca am tupeul sa ii spun ca imi place cum danseza, sa joc finala cu portia de votca, sa pierd categoric (si iremediabil - pana a doua zi - contactul cu realitatea) si sa ma fac de ras, busindu-ma de toti peretii pana se sesizau badigarzii si ma aruncau in strada.

Asadar, am ales tinta si am inceput sa casc ochii la fustita ei scurta, asteptand ca o miscare circulara facuta in febra dansului sa-mi releve raspunsul la intrebarea "Chilotii: negri, albi sau rosii?".

- Buna. Dansezi?

Se prea poate sa ma fi intrebat daca astept troleul, daca am abonament la Romania Libera, daca Boca a castigat derby-ul cu River, daca sunt gay sau daca turcoazul se poate asorta cu rosu. Raspunsul ar fi fost, inavariabil, NU! Deci...

- Nu, stau pe boxa si beau gin.

M-a privit nedumerita o clipa si a ras. Preferam sa nu rada si sa se supere. Nu era tocmai zambetul pe care ti-l doresti aproape, nici macar beat. Am fost tentat sa o imping nitel intr-o parte, fiindu-mi teama ca tinta mea s-ar fi putut uita inspre mine si m-ar fi vazut conversand cu o...

Ah, am uitat esentialul! Am uitat sa spun ca tocmai fusesem invitat la dans de catre una dintre fetele lui Oleg, ucrainianul moldovean rus care pastorea cele trei curve ce isi faceau veacul in club - asta cand nu distribuia marijuana si H distrusilor sau studentilor dornici de trairi jamaicane.

- Esti dragut.

Eh, cum dracului sa-i intorci complimentul asta unui crocodil batran care parca tocmai a halit un leopard intr-o fabrica de vopseluri reflectorizante? Tipei in cauza meseria i-a sculptat in fiinta nistre trasaturi de travestit si nistre trairi stilistice pentru care ar invidia-o vanatorii de feline mari din savanele africane. Inchipuiti-va, doar de dragul exercitiului, un Freddy Mercury fara mustata, gatit cu un top mulat verde fosforescent si cu o fustita scurta din plastic cu motive leopardiene. Yaaap! The pain! The nightmare! The horor!

- Eu? ii respund, incercard sa fur timp.

Trebuie sa gasesc un way out, fara sa fiu nevoit a-mi face dusman din rusul doi pe doi care, din care se aude, are mereu pistolul la el.

- Da! Tu!

- Oh!

Am ales! Fac pe prostul.

- Dansezi cu mine?

- Nu pot sa dansez.

- Da' de ceeeee?

De greata. Mda, bine ca raspund sincer doar in gand!

- Ma doare un picior.

- Da' ce-ai patit?

- Am calcat stramb.

- Vrei sa bem ceva?

Yeees! The way out!

- Nu mai am bani.

- Eh, nu mai ai. Ai!

Fac ochii cat cepele. E drept ca am tot salariul luat astazi la mine, insa am fost atent cand am scos banii ca sa platesc la bar. Cum dracului de m-a ginit? Instincul meu de supravietuire nu mă'nşală! Il vad pe Oleg cum sta cu ochii pe noi. Ma trezesc. Am impresia ca n-a mai ramas nici urma de alcool in mine, ca s-a evaporat tot, ca imi merge creierul ceas, ca pot rezolva ecuatii de fizica cuantica si ca, off topic, in curand o sa fac pe mine.

Imi fac repede o socoteala in gand: adun anii de cand vin in club, adun si sumele date pe alcool, adun si betiile crancene soldate cu vatamari corporale (cucuie, julituri, vanatai), adun si datile in care am plecat acasa singur, scad acea data in care am agatat, scad muzica ok, aduna muzica nasoala, adun coatele incasate, miasmele respirate si baschetii stricati, scad saruturile intre tipe bete vazute si ma decid!

- Eh, mda, mai am ceva. Cat sa iau un taxi pana acasa. Asta daca vrei sa te invit la o cafea.

- Oooo! Obraznicule!

- Cat?

- Cat? Doua pe ora!

- In care intra... ce?

- Tot.

- Tot?

- Tot! Lung, scurt, pe fata, pe tate, filmat... Tot!

- Filmat??

Da.

- Vrei sa vorbesc cu Oleg sa vina cu camera?

Imi vine in minte o cautare pe net: "Romanian stalion fucking a cute girl", in care un tigan urat fute o tirista daramata. Smashing! Abia astept sa ma caut pe porntube.

- Da. OK. Hai, te astept sus.

"Bravo!" raspunde ea, zambindu-mi. Zambetul imi intareste concluzia ca am facut o alegere buna. Ma ridic de pe boxa, ma strecor printre cei care danseaza, ma lipesc libidinos de tinta mea cu fustita care se intoarce furioasa si ma impinge, continuu marsul catre iesire si ii fac cu ochiul lui Oleg. Acesta imi da aprobarea sa parinteasca, batandu-ma pe umar.

Ajuns afara, fac doi pasi si, fara sa ma mai uit inapoi, o rup la fuga.

Stiu, am ratat aparitia in primul meu film porno, asa ca nu mai cautati "romanian fucked up guy robed, fucked and filmed by a russian monster and his crocodile". Nu exista. Si nici prin clubul ala n-am mai trecut, desi am auzit ca Oleg e arestat de cativa ani. It's better to be safe than porn star.

Partea aceea complicata din luna o simtim venind. Ba chiar o simtim inainte ca ele sa isi arunce ochii in calendar si sa pufneasca nervoase: Ufff! Iar!. Semnele isi fac aparitia inainte ca ele sa ne trimita la farmacie dupa Always. De exemplu:

- Ce naiba, ti-am spus sa arunci gunoiul!

- Dar l-am aruncat, iubito.

- L-ai aruncat pe naiba!

- L-am aruncat acum doua zile.

- S-a facut la loc. Tu nu verifici niciodata?

- Gunoiul? Nnnuuu! De ce as verifica gunoiul? Poate fi ceva in neregula cu el?

Daca nu arunca dupa noi cu lingura de lemn cu care invartesc in mancare, pun bot. Atunci stim. De obicei, se amuza de raspunsurile noastre imbecile. Dar nu si inainte sau in timpul acelei perioade.

Doua-trei-patru zile mai tarziu, seara, intrebam naivi:

- Iubito, ce mancam in seara asta.?

- Crezi ca pot sa fac ceva de mancare? Abia stau in picioare, vine raspunsul rastit.

- Ti-e rau?

- DA!

- Ai patit ceva?

- Mi-eeee raaau!

Da, iar suntem naivi. Habar nu avem noi de cat de complicata e viata lor fiziologica. Cele mai grave complicatii fiziologice ciclice ale noastre sunt mahmurelile si bataturile. Ce stim noi?

Nici macar nu nastem. Singurele lucruri cu care putem compara complexitatea durerii unei nasteri sunt, dupa mintea noastra, fie un glont incasat in umar (si un barbat adevarat, ca de exemplu Rambo, strange o creanga intre dinti si se coase singur - dupa ce cauterizeaza rana cu un cutit inrosit in foc - so, it's gotta be easy, nu?), fie o constipatie serioasa (despre care, evident, un barbat adevarat nu vorbeste niciodata).

Sau, vai!, sensibilitatea empatica. Deci, nu. Habar nu avem. Cand vedem o mâţă mica cum miauna intr-un tufis, ne uitam dupa mâţa mama care trebuie sa poarte responsabilitatea, ca o mâţă mama ce este. Daca vedem o pisica oarecare prin zona, ne resetam si trecem mai departe. Mai sunt 15 minute pana la meci

Ele nu. Ele STIU imediat ca pisoiul e responsabilitatea lor. Se intorc catre noi si, cu ochii umezi, ne spun ca trebuie sa il luam acasa.

- Dar... Crezi ca o sa se inteleaga cu celelalte doua puricoase pe care le-am adunat de prin parc saptamana trecuta?

- Daaaaa... Uite cat de dragut eeeeeee!

- Mdaaaa, aprobam noi.

Deh, nu putem fi niste insensibili, nu?

- Trei e un numar rotund, completam tusind.

Desi zero si mai rotund, ba chiar perfect.

Sau dezgustul in fata unui film porno. Ce sa mai spun despre asta? Habar nu avem! In timp ce noi ascultam gemete si privim forme, straluciri si o cat mai multa si mai variata actiune, ele stiu ce este in mintea tipelor care joaca in filme porno. Noi asteptam finalul eliberator, iar ele studiaza atente gestica si mimica in cautarea confirmarii: nu-i place ce face! Yeah, like we give a damn! Dar ce stim noi?

Dupa orgasmul (fake, evident) al pornettei, in timp ce noi punem pariuri (in gand) privitoare la locul unde va avea loc sfarsitul si il zorim (tot in gand) pe tipul/tipii care presteaza, ele deja au aflat, privind detasat ca la un documentar de pe Animal Planet, ca tipa (actrita) are doi copii acasa, ca e casatorita cu brunetul, ca a fost abuzata in copilarie de catre un unchi pervers si ca viseaza sa joace in filme (macar) de serie B.

Barbatii sunt, cred, prosti. Nu reusesc sa inteleaga chestii. Barbatii nu pricep ca lumanerele parfumate sunt (ca televizarea derby-urilor) un must, ca florile pot fi un preludiu (asta daca este adevarat ca preludiul exista), ca aspiratorul nu e tortura de weekend, sau ca magaziul Bamboo, desi am fi jurat contrariul, nu este un depozit de lucruri inutile.

Ooof! Ce stim noi?

Well, imediat dupa 90, imediat dupa ce apucasem sa invat pe dinafara "APOCALYPSE '91-THE ENEMY STRIKES BLACK", fara sa inteleg prea bine ce-l facea pe Chuck D atat de furios, am dat de Anthrax, de Suicidal Tendencies si de Faith no More. Si cum toate astea nu se amestecau decat in cateva melodii, cand am descoperit "Def before dishonor", albumul celor de la HARD CORPS, i was like... H E L L ,  Y E A H !!!

Si, pana sa apara in scena RATM si Portishead, pana sa-si ia Everlast chitara de gat, pana sa zdranga zdranga Noel si Liam, pana la Judgement Night (the best soundtrack ever), cea mai tare trupa era, pentru mine:

Gata cu parerile! Nu mai cred ca nimic. Intr-o harababura de glasuri care tasteaza fara ajutorul ideilor, unul mai putin nu conteaza. In timp ce eu scriu asta, probabil ca mai apar cinci voci noi care or sa urle acelasi lucruri pe care le urlu si eu.

Gata cu mârâitul de nerv, cu haznaua golita in capul idiotilor. Oricum, pe ei nu-i deranjeaza, asta fiind mediul lor natural. Ma enervez degeaba, ii enervez si pe cei care trec pe aici si, intr-un final, nu mai ramane nimic.

Gata cu stirile care conteaza, gata cu newsflash-ul, gata cu realitatea. Gata cu hai sa va spun si eu cum vad situatiunea. Mai toti cei care - si va multumesc pentru asta - isi pierd vremea cititnd aproape zilnic ce spun eu pe aici au aceleasi pareri. Cei care cred altceva scuipa si se cara, in felul asta dezbaterea murind inainte sa inceapa. Sa cantam toti aceeasi melodie? Ne plictisim.

N-am mai batut campii, reiventand mica realitate, de multa vreme. N-am mai povestit nimic despre nimic si e pacat. Asadar...

]]> http://untrecator.wordpress.com/?p=443 Wed, 20 Aug 2008 06:12:38 +0000 un trecator http://untrecator.ro/2008/08/20/candidez-ii/

M-am gandit ca, lansand un "hai cu propunerea", o sa fac rost de lista numa' buna de pus sub nas celor care or sa-mi ceara votul peste cateva luni. Acum vad cum se pune diagnostic exasperarii.

Confortul urban e la pamant p'acilea. Si nu este neaparat vina administratiei, cat a celui de langa mine. Se pare ca cel mai enervant lucru din oras e bucuresteanul. Bucuresteanu