din "Mântuirea în viaţa de familie "
Sfantul Teofan Zavoratul
Cartea Ortodoxă 2004

CAPITOLUL AL PATRULEA - SOŢIA

DESPRE ÎNDATORIRILE FEMEII CĂSĂTORITE

Mila lui Dumnezeu să fie cu Dumneavoastră!
Domnul să vă dea binecuvântare în calea pe care mergeţi. Domnul e pretutindeni şi vede toate: vede ce face omul pentru El, fiind totdeauna gata să ajute pe cei care aleargă la El după ajutor. Astfel, dacă veţi pune în inima Dumneavoastră hotărârea de a lua aminte întotdeauna la Domnul, Care este lângă Dumneavoastră şi în Dumneavoastră, îndreptându-vă toate puterile spre a plăcea Lui, cerându-i ajutorul în orice nedumerire, în orice nevoie duhovnicească, puteţi aştepta ajutor fără vreo îndoială când alergaţi la Dânsul cu credinţă.

Conştiinţa să vă fie curată întotdeauna - însă ea trebuie luminată prin Cuvântul lui Dumnezeu, altminteri ne tulbură adesea fără folos, în acest scop trebuie citită Evanghelia şi luate de acolo regulile după care trebuie să se călăuzească conştiinţa.
Sunteţi soţie, sunteţi mamă, sunteţi stăpână a casei. Toate îndatoririle soţiei, mamei, stăpânei casei sunt înfăţişate în scrierile sfinţilor Apostolii. Cercetaţi-le si apucaţi-vă să le împliniţi cu conştiinciozitate, fiindcă este îndoielnic că mântuirea se poate rândui fără împlinirea îndatoririlor pe care ni le impun poziţia socială şi ocupaţia noastră. Acestea sunt de la Dumnezeu şi se pot întoarce ori spre plăcerea Lui, dacă sunt împlinite cu credincioşie, ori spre jignirea Lui, de nu sunt împlinite.
Domnul să vă binecuvânteze. Rugaţi-vă pentru multa mea păcătoşenie nepocăită. Al vostru rugător către Dumnezeu,
Episcopul Teofan

DESPRE RUGĂCIUNEA FEMEII MĂRITATE

Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră!
Daţi-vă osteneala să faceţi astfel: dimineaţa, la pravila de rugăciune, faceţi aşa încât să vă opriţi cu luare-aminte înaintea lui Dumnezeu. Astfel veţi fi tot restul zilei înaintea Lui, orice s-ar întâmpla să faceţi. De vă veţi rândui aşa şi veţi începe, împreună cu prorocul, să-L aveţi pururea pe Domnul înaintea Dumneavoastră (având, fireşte, simţăminte pe măsură), vă veţi ruga neîncetat, şi atunci nu vă veţi plictisi.
De la pravila de rugăciune să nu vă depărtaţi până ce se va naşte frângerea inimii însoţită de încredinţarea în voia lui Dumnezeu. Sunteţi soţie, mamă, stăpână a casei, în datoriile legate de aceasta stă mântuirea Dumneavoastră.

Citirea Evangheliei şi a Psaltirii este un lucru bun. Nu lăsaţi cărţile din mână până ce nu culegeţi din ele vreo lecţie sau regulă de viaţă.
Pace vouă! Domnul să vă binecuvânteze! Binecuvântarea Dumnezeiască fie asupra soţului şi a copiilor Dumneavoastră!
Al vostru rugător către Dumnezeu,
Episcopul Teofan

DESPRE ACEEAŞI

Întrebaţi dacă vă puteţi ruga să se facă răcoare. De ce nu ? Dar trebuie să adăugaţi: „Dar fie voia Ta, Doamne!" Si trebuie să fiţi întotdeauna gata să răbdaţi. Mult preţ are răbdarea înaintea Domnului şi stă în rând cu lacrimile. Să vă rugaţi şi pentru copii. Domnul are putere să îi îndrepte, iar de zis, mai bine să nu le ziceţi nimic, decât dacă vedeţi că sunt gata să asculte.

DESPRE ACEEAŞI

Nu pot să îmi împodobesc primele rânduri cu laude pentru Dumneavoastră. Scrieţi: „Mă rog rău, sunt leneşă la învăţat psalmi, m-am lăsat aproape de tot". Halal progres, ce să zic!
Aceasta poate avea urmări rele: nepăsarea faţă de lucrurile lui Dumnezeu se poate preface în nărav, şi atunci adio cucernicie. Trebuie să prevenim lucrul acesta. Binevoiţi să faceţi astfel: învăţaţi psalmii când veţi avea chef, alegându-i pe cei pe care îi înţelegeţi mai bine şi care vă merg mai mult la inimă. Şi mai bine va fi dacă nu îi veţi învăţa totdeauna în întregime, ci stihurile care vă rămân mai uşor în suflet, cum ar fi: Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte, Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte; nu întoarce faţa Ta de la mine; unde mă voi duce de la Duhul Tău ?, şi aşa mai departe. Spuneţi-le apoi pe dinafară întorcân-du-vă mintea spre Dumnezeu în timp ce vă faceţi treburile... Puteţi „scrie" aceste versuleţe pe orice pas pe care îl faceţi - şi veţi fi ca într-un veşmânt frumos, îmbrăcată în cuvântul lui Dumnezeu...

Dimineaţa moţăiţi, şi ca atare nu vă rugaţi, sau vă rugaţi la plesneală... Este foarte rău. Rugaţi-vă puţin, însă aşa cum trebuie, după toată rânduiala rugăciunii. Dacă întârziaţi cu trei minute acolo unde vă grăbiţi să ajungeţi, nu este mare lucru! Aşadar, rugaţi-vă neapărat aceste trei minutele dimineaţa, în atare caz, n-aveţi de ce vă apuca să citiţi rugăciuni după carte sau pe dinafară... rugaţi-vă cu propria gândire şi propriile cuvinte. Puneţi-vă în faţa lui Dumnezeu... Dumnezeu este aproape şi de Dumneavoastră, măcar că Dumneavoastră puteţi fi departe de El cu gândul şi cu simţămintele: apropiaţi-vă de El atât cu unul, cât şi cu celelalte... Dati-I mulţumită că v-a păzit în vremea somnului şi că v-a dat să vedeţi din nou lumina Sa şi să mai trăiţi o vreme... fiindcă mulţi se culcă, dar de sculat nu se mai scoală.

Cereţi de la El binecuvântare pentru treburile zilei care începe, ca să vă arate pe cele bune şi să vă ferească de cele rele... Chemaţi-o pe Maica Domnului, chemaţi pe îngerul păzitor, pe sfânta a cărui nume îl purtaţi şi pe sfinţii toţi...
Rugaţi-vă pentru mama, fratele, rudele şi cunoscuţii voştri; pomeniţi-i şi pe cei adormiţi. După aceea, încredinţându-vă voii lui Dumnezeu, mergeţi la treburile pe care le aveţi, străduindu-vă în tot chipul să nu uitaţi că înaintea feţei lui Dumnezeu umblaţi...
Faceţi toate acestea cu minte adunată şi cu simţire nerăspândită: rugăciunea Dumneavoastră va fi atunci adevărată, iar conştiinţa nu vă va reproşa nicicând că nu v-aţi rugat ori că v-aţi rugat rău. îndeajuns va fi aceasta, mai ales dacă veţi păstra lipită de inimă aşezarea cea rugătoare.

La fel vă puteţi ruga şi seara. Totuşi, întrucât aici vă puteţi face mai mult timp, rugaţi-vă şi cu rugăciunile învăţate din cărţi; ele vor ajuta să îndreptati catre Dumnezeu cu mai multa putere si intelegere cuvintele rugaciunii Dumneavoastra.

DESPRE CLIPELE DE SINGURATATE
ALE FEMEII CASATORITE

Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastra!
lata ca sunteti singura, si va plictisiti! Va plictisiti fiindca aveati multe de facut, iar acum ca ati ramas singura nu stiti cu ce sa va umpleti timpul. De aceste clipe trebuie sa va folositi in-dreptandu-le numai si numai spre lucrarea lui Dumnezeu: rugaciunea si cugetarea la cele sfin-te. Aceste indeletniciri, indata ce vor incepe sa mearga cat de cat cum se cade, nu va vor lasa sa va plictisiti, fiindca din ele izvoraste mangaiere duhovniceasca, pe care n-o poate da nimic din cele pamantesti. De pilda, atunci cand la citirea (sa zicem) Evangheliei se nasc in minte intre-bari, iar dupa adancirea cuvenita sufletul gases-te raspuns multumitor la ele, in asta este multa mangaiere duhovniceasca. Lucrul este cu atat mai placut cu cat un astfel de succes da aripi spre mai mult, iar atunci ia nastere si deprinde-rea cu asemenea indeletniciri. Sufletul devine atunci larg, repede zburator si mult ganditor.

DESPRE NECAZUL UNEI TIN ERE CASATORITE

,,Albisoarei" ii este greu. Prin aceste greutati ale vietii de familie ea capata o lectie despre purtarea de grija a lui Dumnezeu. Da, da, totul e de la Domnul si totul este spre binele nostru. Acum este cam greu, dar roadele rabdarii se vor dovedi dulci. Ajuta-i, Doamne!
Soacra n-are decat sa se supere... Ce zice sotul ?! Pentru ea, sotul e principalul. Cu soacra ce treaba are ?! Poate sa-si faca treaba fara s-o contra-zica. N-are decat sa se inversuneze soacra, tot pentru ea este mai rau. Domnul sa dea intelepciune...

Ma bucur impreuna cu voi ca va merge bine in toate. Fie ca Domnul sa prelungeasca aceasta stare de lucruri. Doar ,,Albisoarei" ii este greu. Sa fie mai ,,smechera" decat sotul. Va putea face asta daca nu ii va da de inteles ca despotismul ii este neplacut si facandu-se ca iesirile lui sunt absolut normale. Neintampinand impotrivire, despotismul se va manifesta din ce in ce mai po-tolit. In cele din urma va inceta. ,,Albisoara" va putea atunci sa-si controleze din nou sotul, fara sa schimbe tonul si purtarea smerita. La ,,lectii" nu trebuie niciodata sa raspunda, ci sa fie de acord intru totul, sa para ca ,,ia notite", chiar daca ceea ce se spune este invederat un lucru gresit.
Sa o ajute Domnul sa indure incercarea!

POVAŢĂ PENTRU O TÂNĂRĂ CĂSĂTORITĂ

Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră!
Aveţi numai necazuri şi iar necazuri! Să ştiţi că acestea sunt doctorii mântuitoare ale lui Dumnezeu şi mărturie a atenţiei pe care El v-o dă. Daţi mulţumită Domnului şi trataţi-vă, altfel spus nu împiedicaţi prin vreo cârtire lucrarea vindecătoare a doctoriilor acestora.
Pentru „Albişoara" ne vom mâhni şi-L vom ruga pe Domnul să o însufleţească spre a răbda cu bărbăţie ceea ce s-a întâmplat. Soţul ei este mohorât: se simte cu musca pe căciulă. Ei bine, acum şi-a băgat la cap să nu mai facă aşa ceva. Ea să nu-1 bată la cap, ci să-1 compătimească şi să-1 încurajeze, spunându-i că lucrurile, puţin câte puţin, se vor îndrepta. Dacă va începe să-1 bată la cap, de aici nu va ieşi nici un folos, ci numai neplăceri şi dezbinare.
Domnul să vă mântuiască pe toţi şi să vă miluiască!
Al vostru rugător către Dumnezeu,
Episcopul Teofan

CUM SĂ SE POARTE FEMEILE
CU SOŢII NECREDINCIOŞI

Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră!
Continuaţi să vă ţineţi în frâu necazul prin răbdare şi mai ales prin încredinţarea întregii Dumneavoastră sorţi în voia Domnului, aflând mângâiere în încredinţarea că toate ni se întâmplă cu voia Lui, spre binele nostru. Cât priveşte pasajul de care vorbiţi din (l Petru 3,1), nu ştiu de ce lămuriri ar mai fi nevoie. Este limpede că Apostolul are în vedere bărbaţii care nu cred în Evanghelie şi spune femeilor să fie soţii cât se poate de bune, în nădejdea că văzând la ele o purtare atât de minunată, izvorâtă din creştinism, şi soţii necredincioşi să se încredinţeze de adevărul acestuia şi să se convertească.
Domnul să vă binecuvânteze!
Al Dumneavoastră rugător către Dumnezeu,
Episcopul Teofan

DESPRE DEVOTAMENTUL SOŢIILOR
FAŢĂ DE SOŢII BOLNAVI

Soţul Dumneavoastră este bolnav. Bineînţeles că acest lucru este atât spre binele lui cât si pre binele Dumneavoastră, fiindcă toate sunt de la Domnul. Aşadar, si boala este bună, oricât de amară ar fi. Aşa să o priviţi.
Slavă lui Dumnezeu pentru acest gând: că boala soţului se datorează păcatelor Dumneavoastră. Si acest gând e bun! E bine că vă aduceţi minte de păcătoşenie şi că vă socotiţi vrednică e pedeapsă pentru ea. Nici Apostolul Pavel nu uitat toată viaţa sa că a fost prigonitor al Bisericii, cu toate că prin ostenelile sale pentru Biserică r fi putut şterge păcatele a zece prigonitori. Să urmaţi însă sfântului Pavel şi în altă pri-nţă: amintindu-şi că a fost prigonitor al Bisericii, el nu se socotea străin de mântuire, ci spunea cu încredinţare: Mi s-a gătit mie cununa drepţii... dorinţă am a mă slobozi si împreună cu Hristos a fi (2 Tim. 4, 8; Filip. l, 23). Dacă omul şi-a ovedit si şi-a urât păcatul, acesta se şterge din aţe cărţile în care este scris: si din cărţile drepţii lui Dumnezeu, si din cărţile firii noastre, şi n cărţile atingerilor noastre de lumea văzută nevăzută. Astfel, el nu mai este pomenit la judecată. Având aceasta în vedere, trebuie, fără a micşora simţământul păcătoşeniei, să vă răcoriti totdeauna sufletul cu nădejdea cea bună a mântuirii. In trupul Său, Domnul a înălţat pe cruce păcatele noastre şi astfel a rupt zapisul lor.

Ne însuşim această comoară prin credinţă, prin spovedania cu frângere de inimă, prin ostenelile de ştergere a păcatelor şi prin urârea lor. Aveţi toate acestea: prin urmare, vi se cuvine, pe lângă simţirea păcătoşeniei, şi simţirea marii milostiviri a lui Dumnezeu. V-aţi încredinţat soarta în mâinile Lui. Bine, bine! Aşa e cel mai sigur! Facă-se ceea ce este plăcut sfintei Lui voi! întru aceasta să staţi. Domnul să vă binecuvânteze şi să vă mângâie!
Al vostru rugător către Dumnezeu,
Episcopul Teofan

POVAŢĂ CĂTRE O FEMEIE
PE CARE SOŢUL O ÎNSALĂ

Bine aţi făcut sfătuindu-i să nu dea năvală cu reproşuri. Reproşurile nu ajută cu nimic. „El" şi-a călcat deja conştiinţa în picioare. Aducerea „ei" este încheierea unei îndelungi lupte, în care el a rămas învins. Totuşi, nu mi se pare că lucrurile vor rămâne aşa. O să se sature de „ea" şi o va alunga. Se va răci faţă de „ea": conştiinţa lui se va răzvrăti şi poate că îşi va primi drepturile.

Cu această nădejde să se însufleţească cei ce suferă, adăugând la ea rugăciunea plină de râvnă. Aici, fireşte, s-a amestecat vrăjmaşul, iar pe el nu-1 poţi goni decât cu rugăciunea.
Învăţaţi-i să primească mângâiere din gândul că răbdând devin părtaşi ai cununii muceniceşti. Lot a fost mucenic, fiindcă, după cum ne încredinţează Apostolul, s-a chinuit sufleteşte văzând faptele nelegiuite ale concetăţenilor. La fel este şi situaţia suferinzilor noştri.

Fie ca ei să privească această nefericire ca pe oricare alta: moartea, boala, prigoana, incendiul. Dumnezeu îngăduie acestea ca să le pună răbdarea la încercare. Iar pe „el" îl smereşte Domnul. Acum este înnebunit de trufie, dar când va trece negura şi îşi va da seama ce a făcut, se va vedea pe sine în starea cea mai înjosită. Pesemne că este mândru şi se impunea o asemenea doctorie de ruşine.

Să le mai daţi de înţeles că grija noastră de căpetenie este mântuirea propriului suflet. Oare neruşinarea „lui" împiedică lucrarea mântuirii lor ? Nicidecum. Dacă vor privi problema inteligent vor vedea că pot preschimba totul în unealtă de mântuire. Să se înstrăineze pentru o vreme de simţămintele neplăcerii faţă de purtarea „lui" şi să stăruie asupra gândului că ea nu poate împiedica lucrarea lor. Să facă asta cu smerenie, rugându-se pentru „el".

Este greu, ce-i drept, dar ce mare lucru poate înfăptui fără osteneală ?! Cel mai greu este pentru soţie. In schimb, răsplata ei va fi mai mare dacă va răbda cu inimă bună acest necaz.
Domnul să mângâie inimile lor şi să îi umple de tihnă cu prisosinţă.

POVAŢĂ CĂTRE O VĂDUVĂ

Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră!
Tot sunteţi necăjită. Este în firea lucrurilor, însă durerea va trece. Simţămintele de mâhnire se vor potoli şi va rămâne amintirea lină.
Cu privire la soarta răposatului, care din muritori poate spune ceva limpede ? în duhul credinţei noastre însă, nu avem cum să nu nutrim nădejdea că Domnul Cel Milostiv va face cu el după mila Sa. Această nădejde este întărită de starea în care ştim că a petrecut răposatul în vremea dinaintea morţii.

Gospodăritul nu e un lucru complicat, în curând o să vă daţi seama care e rânduiala lucrurilor şi nimic nu o să vi se mai pară atât de greu. Trebuie să nu arătaţi însă nepăsare. Gospodăria şi toate cele ce ţin de ea sunt dar al lui Dumnezeu, care trebuie păzit şi lucrat, atâta doar că scopul trebuie să fie slava Lui. Păziţi cu sfinţenie acest sfat: faceţi parte nevoiaşilor, însă după putere, nu mai presus de putere, şi totul va merge bine.
Rugaţi-vă cu osârdie pentru cel adormit.

FIREŞTILE NEPUTINŢE ALE FEMEII
NU SPURCĂ ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU

În ce priveşte cele ce spuneţi despre scurgerea lunară de sânge... nu sunt familiarizat cu problema, însă în general judec astfel: aceste scurgeri de sânge nu sunt necurăţie sufletească sau duhovnicească, ci material-trupească...

Visurile pătimaşe avute în somn înainte de menstruaţie nu sunt socotite întru păcat, fiindcă sunt fără voie. Totuşi, trebuie să vă întristaţi şi să vă frângeţi inima din pricina lor. De ce iese aşa ceva din suflet ? Nici dacă v-aţi dat învoirea în vis nu este mare necaz, însă aceasta împovărează mai mult conştiinţa. Ca atare, ar fi bine să povestiţi acestea, dacă e cu putinţă, duhovnicului. Conştiinţa vă va fi mai liniştită. Faptul că v-aţi căit după acaea, tot în vis, este un lucru bun. Prin aceasta se curăţeşte necurăţia cu pricina. Rugaţi-vă pentru tot lui Dumnezeu, ca El să vă izbăvească de asemenea întâmplări.

Plânsul pe care 1-aţi avut în suflet este de asemenea o mişcare curăţitoare a sufletului. Puteţi să îl doriţi şi să îl întreţineţi. Aceasta este cu adevărat întristare după Dumnezeu.
Folosiţi sfânta aghiasmă mare după cum credeţi de cuviinţă, dar cu credinţă şi evlavie.

Cuvantari despre viata de familie
Sfântul Ioan Gură de Aur
Traducere: Pr. Marcel Hanches
Editura “Invierea”
2005

Comentariul capitolului 7 din Epistola I către Corinteni 1
(Migne,P.G. 61, 151-160)

„Despre cele ce mi-aţi scris: bine este omului să nu se atingă de femeie, dar din pricina desfrâului fiecare bărbat să-şi aibă femeia lui şi fiecare femeie bărbatul ei” (I Corinteni 7, 1-2).

1. Îndreptând cele mai grele trei probleme - mai întâi sfâşierea Bisericii, a doua cazul desfrânatului şi a treia cazul celui lacom - a întrebuinţat mai departe un cuvânt mai blând. Şi a pus după [acestea] îndemnul şi sfâtuirea cu privire la nuntă şi feciorie, odihnind pe ascultător după cele mai împovărătoare2, în cea de-a doua epistolă face exact pe dos: începe de la cele mai blânde şi sfârşeşte în cele mai întristătoare. Dar şi aici, potrivind bine cuvântul despre feciorie, iarăşi ajunge la cele mai biciuitoare; şi nu le pune pe toate dintr-o dată, ci variază cuvântul în fiecare [caz], după cum cere momentul şi nevoia lucrurilor puse [în discuţie]. De aceea zice: „despre cele care mi-aţi scris”. Căci i-au scris dacă trebuie să stea departe de femeie sau nu. Şi răspunzând la acestea şi legiuind pentru nuntă, introduce şi cuvântul despre feciorie: „bine este omului să nu se atingă de femeie”.

Dacă tu cauţi ceea ce e bine şi ceea ce este în vârf de tot, mai bine este nicidecum să te însoţeşti cu femeie [omilein gynaiki]. Iar de cauţi ceea ce e sigur şi de ajutor neputinţei tale, însoţeşte-te prin nuntă. Şi pentru că era firesc - ceea ce se întâmplă şi acum - ca bărbatul să vrea, iar nu femeia - deşi se poate şi invers -, ia aminte cum vorbeşte despre fiecare din cei doi3.

Iar unii zic că pentru preoţi a fost spus prin el cuvântul acesta. Dar eu, privind la cele ce urmează, nu aş zice că aşa stau lucrurile. Căci dacă nu, nu ar fi pus la modul general îndemnul. Dacă ar fi scris acestea numai pentru preoţi ar fi spus: „Bine este celui ce învaţă [pe alţii] să nu se atingă de femeia”. Dar acum a dat îndemnul în general, zicând: „bine este omului”, nu numai preotului. Şi iarăşi: „Te-ai dezlegat de femeie, nu căuta femeie” (I Corinteni 7, 27). Nu a zis: „Tu, preotule sau învăţătorule [să nu cauţi femeie]”, ci a spus-o  fără deosebire. Şi tot cuvântul în întregime este în acest fel rostit: [pentru toţi, nu numai pentru preoţi]. Şi spunând: „din pricina desfrâului fiecare bărbat să-şi aibă femeia lui”, a adus [în atenţie] însăşi pricina [nunţii]: îngăduinţa [concesia] [sygkoresis] faţă de [neputinţa] de înfrânare4.

„Bărbatul să dea femeii preţul [time] datorat5. Asemenea şi femeia bărbatului” (l Corinteni 7, 3). Ce este preţul datorat?

„Femeia nu este stăpână peste trupul ei” (I Corinteni 7, 4), ci este şi roabă şi stăpână a bărbatului6. Dacă te lepezi de robia cuvenită, L-ai jignit pe Dumnezeu. Iar dacă vrei să te lepezi de ea, [o poţi face numai] când vrea bărbatul, chiar dacă este [numai] pentru scurt timp7. Căci de aceea şi datorie a numit lucrul, ca să arate că nimeni nu este stăpân peste sine, ci sunt robi unul altuia8. Iar când vezi vreo desfrânată care te ispiteşte, spune-i: „Nu este trupul meu, ci al femeii”. Acestea şi femeia să le spună către cei ce vor să-i sape întreaga ei înţelepciune: „Nu este al meu trupul, ci al bărbatului”.

Iar dacă bărbatul sau femeia nu au stăpânire asupra trupului lor, cu mult mai mult n-au asupra banilor şi lucrurilor9. Auziţi câte aveţi bărbaţi şi câţi aveţi femei. Căci dacă nu trebuie să ai trupul tău, cu atât mai mult lucrurile şi banii tăi. În altă privinţă, dă bărbatului multă întâietate şi în Noul şi în Vechiul Testament, zicând: „Către bărbatul tău întoarcerea ta şi el te va stăpâni” (Facerea 3,16). Iar Pavel face deosebire şi scrie astfel: „Bărbaţi, iubiţi pe femeile voastre iar femeia să se temă de bărbat” (Efeseni 5, 25; 5, 33). Aici însă nu mai este „mai mare” şi „mai mic”, ci o singură stăpânie.

- Cum aşa?

- Deoarece cuvântul său era despre întreaga înţelepciune [feciorie], în celelalte [privinţe] să fie mai mare bărbatul, unde însă e vorba de întreaga înţelepciune, nu10. Bărbatul nu are stăpânire asupra trupului său, nici femeia. Multă este egalitatea şi nu este nici o superioritate.

„Nu vă lipsiţi unul de altul decât din bună înţelegere” (I Corinteni 7, 5).

- Ce înseamnă de fapt aceasta?

- Să nu se înfrâneze femeia dacă bărbatul nu vrea, nici bărbatul dacă femeia nu doreşte.

- Cum aşa?

- Fiindcă mari rele se nasc din înfrânarea aceasta. Căci şi adulterele şi desfrânările şi răsturnarea caselor adesea de aici se fac. Fiindcă dacă având femeile lor, desfrânează, cu mult mai mult dacă îi lipseşti de această mângâiere. Şi bine a zis: „Să nu vă lipsiţi” - numind-o aici lipsire şi mai sus datorie - ca să arate tăria stăpânirii [unuia asupra celuilalt]. Căci a se înfrâna fiecare fără să vrea amândoi înseamnă a se lipsi. Iar dacă e de bunăvoie, nu mai este [lipsire]11. Că dacă m-ai îndupleca să iei ceva de la mine, nu o numesc lipsire. Iar cel ce ia fără voia mea şi fiind eu silit, mă lipseşte.

Lucrul acesta îl fac multe femei, lucrând [astfel] un păcat mai mare decât dreptatea, devenind prin aceasta vinovate de desfrâul bărbatului şi împrăştiind toate. Însă trebuie să se cinstească mai înainte de toate buna înţelegere [homonoia]12 fiindcă şi aceasta este mai importantă decât toate;  iar dacă vrei, să cercetăm acest lucru din fapte.

Fie o femeie şi un bărbat, şi femeia să se înfrâneze fără să vrea bărbatul. Aşadar, cum? Dacă acela din această pricină desfrânează, sau chiar dacă nu desfrânează, însă suferă şi se tulbură, şi se aprinde, şi se luptă, şi mii de probleme îi face femeii, care e câştigul postului şi al înfrânării, de vreme ce dragostea [agape] e sfâşiată? Nici unul! Căci câte ocări, câte probleme, cât război nu ies sigur de aici?

2. Pentru că atunci când într-o casă bărbatul şi femeia sunt dezbinaţi, casa nu e cu nimic mai bună decât o corabie bătută de furtuni şi cu cârmaciul depărtat de la cârmă. De aceea zice: „Nu vă lipsiţi unul de altul, decât din bună înţelegere pentru o vreme, ca să zăboviţi în post şi rugăciune”13. Aici vorbeşte de rugăciunea cu mai multă râvnă14.

Căci dacă ar opri să se roage pe cei ce se împreunează unul cu altul, cum ar avea o anume vreme rugăciunea neîncetată15? Aşadar, este cu putinţă Şi a te însoţi cu femeie, şi a lua aminte la rugăciune, însă rugăciunea este mai intensă când e şi înfrânare. Că nu a zis simplu „să vă rugaţi”, ci „să zăboviţi [scolazete] [în rugăciune]”. [Şi a spus aşa], fiindcă [însoţirea cu femeie] îţi ocupă [timpul şi mintea] [ascholia], iar nu că ar fi necurăţie16.

„Şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească Satana” (l Corinteni 7,5).

Ca să nu creadă că lege este lucrul, adaugă şi pricina17. Şi care e aceasta? „Ca să nu vă ispitească Satana”. Şi ca să înveţi că nu numai diavolul lucrează ceea ce ţine de adulter, a adăugat: „Din pricina neînfrânării voastre” (7, 5).

„Aceasta o spun ca îngăduinţă nu ca poruncă. Căci vreau ca toţi oamenii să fie ca şi mine” (I Corinteni 7, 6-7), în înfrânare. Aceasta o face pretutindeni când îndeamnă pentru lucruri anevoioase. Pe sine se pune în mijloc şi zice: „Fiţi următori mie” (I Corinteni 11, 1).
„Însă fiecare are darul [charisma] lui de la Dumnezeu, unul aşa, altul în alt fel” (I Corinteni 7, 7).

Pentru că i-a osândit foarte când le-a zis: „din pricina neînfrânării voastre”, iarăşi îi mângâie, adăugând: „fiecare are darul lui de la Dumnezeu”. Iar prin aceasta nu arată lămurit că virtutea nu are nevoie de sârguinţa noastră, ci ceea ce am zis: o spune ca să-i mângâie18. Căci dacă e dar [charisma] şi omul nu aduce nimic de la sine, cum adaugă: „Le spun celor necăsătoriţi şi văduvelor: bine este lor dacă rămân ca şi mine. Iar dacă nu se înfrânează, să se căsătorească” (I Corinteni 7, 8-9)? Ai văzut priceperea lui Pavel, cum şi în frânarea o arată mai bună şi nici nu îl sileşte pe cel ce nu poate, înfricoşându-1 cum că ar fi vreo greşeală [căsătoria]?

„Căci mai bine este să se căsătorească decât să ardă” (I Corinteni 7, 9). A accentuat tirania poftei. Ceea ce zice, ceva de felul acesta înseamnă: „Dacă suferi multă silă şi aprindere, renunţă la osteneli şi sudori, ca nu cumva să te răstorni vreodată”19.

„Iar celor căsătoriţi le poruncesc nu eu, ci Domnul” (l Corinteni 7, 10).
Fiindcă urma să citească o lege pusă chiar de Hristos - ca bărbatul să nu-şi lase femeia în afară de pricină de desfrânare - de aceea zice „nu eu”. Căci cele spuse înainte, chiar dacă nu au fost spuse direct [de Hristos], însă şi [El] este de acord cu ele. Această [lege] însă a predanisit-o chiar El. Deci „eu” şi „nu eu” au tocmai această deosebire20. Şi ca să nu socoteşti că omeneşti sunt cele ale lui [Pavel], de aceea a adăugat: „Cred că şi eu am Duhul lui Dumnezeu” (I Corinteni 7, 40).

Aşadar, ce înseamnă ceea ce le-a poruncit Domnul celor căsătoriţi: „Femeia să nu se despartă de bărbat. Şi dacă chiar se desparte să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul. Şi bărbatul să nu-şi lase femeia” (I Corinteni 7, 10-11)? Fiindcă şi pentru înfrânare şi pentru alte pretexte şi micimi de suflet se întâmplă să fie dezbinări, mai bine este să nu se facă nici începutul acestora21. Dar dacă se întâmplă [asemenea necazuri în căsnicie], să rămână femeia cu bărbatul chiar dacă nu se mai împreunează; ci [să rămână] ca să nu intervină nici un alt bărbat22.

„Iar celorlalţi le spun eu, nu Domnul. Dacă un frate are femeie necredincioasă şi aceasta vrea de bună voie să locuiască cu el, să nu o lase. Şi femeia dacă are bărbat necredincios şi el vrea de bunăvoie să locuiască cu ea, să nu-l lase” (I Corinteni 7, 12-13). Căci după cum, discutând despre despărţirea de desfrânaţi, a făcut uşor acel lucru prin explicaţia care a dat-o: „dar nu cu totul de desfrânaţii acestei lumi” (I Corinteni 5, 10), aşa şi aici, s-a gândit mai înainte la o mare uşurare când a zis: „dacă o femeie are bărbat necredincios sau un bărbat o femeie necredincioasă, să nu o lase”23.

- Ce zici? Dacă e necredincios să rămână cu femeia, iar dacă e desfrânat, nu? Şi asta cu atât mai mult cu cât desfrâul este [păcat] mai mic decât necredinţa.

- Mai mic e desfrâul, însă Dumnezeu cruţă foarte pe cei ai tăi24. Aceasta o face şi în cazul jertfei, când zice: „lasă jertfa şi împacă-te cu fratele tău” (cf. Matei 5, 24). Aceasta [a făcut-o] şi în cazul celui dator cu zece mii de talanţi (cf. Matei 18,21-35). Căci şi acela, fiind dator cu zece mii de talanţi, nu a fost pedepsit, dar când a cerut o sută de dinari de la cel împreună rob cu el a fost pedepsit.

Apoi, ca să nu se teamă femeia [credincioasă] că devine necurată din pricina împreunării [cu bărbatul necredincios], zice „Căci s-a sfinţit bărbatul necredincios prin femeie şi s-a sfinţit femeia necredincioasă prin bărbat” (I Corinteni 7, 14). Iar dacă cel ce se lipeşte de desfrânată este un singur trup cu ea, e lămurit că şi cea care se lipeşte de un idolatru este un singur trup cu el. Şi un singur trup este, însă nu este necurat, ci biruieşte curăţia bărbatului credincios necurătia femeii necredincioase25.

3. Deci, pentru că în acest caz este biruită necurătia, de aceea şi este îngăduită însoţirea.

- Dar [atunci |, in cazul femeii care desfrânează, nu este osândit bărbaţii care o leapădă?

- [Nu], pentru că aici este nădejde să se mântuiască prin nuntă parte pierdută, pe când acolo nunta deja a fost destrămată26. Acolo [în cazu desfrâului] amândoi s-au stricat, aici [cazul necredinciosului] este doar vina unuia. Ce vreau să spun? Cea care a desfrânat odată este întinată. Deci dacă cel ce se lipeşte de desfrânată, este un singur trup cu ea, şi el devine întinat odată ce se amestecă cu cea desfrânată27. Şi de aceea s-a dus toată curăţia Aici însă nu e aşa.

- Dar cum?

- Necurat este [bărbatul] idolatru, dar femeia nu este necurată. Dacă ar fi avut părtăşie cu el în ceea ce era el necurat - adică în necredinţă [asebeia]28 -, şi ea urma să devină necurată. Acum însă idolatrul este necurat în ceva iar femeia are părtăşie [koinonei] cu el în altceva, în care el nu este necurat29. Căci nunta este şi amestecare a trupurilor, precum [se înţelege] prin [cuvântul] „părtăşie” [koinonia]. Şi iarăşi, acesta30 nădejde a fost numit pentru femeie, căci ea este strâns legată [de bărbatul ei]31. Acela32 însă [nu poate fi numit] foarte uşor [nădejde pentru soţia lui]. Căci pentru cea care a necinstit timpul de mai înainte şi a fost a altuia şi a distrus cele ce ţin pe drept de nuntă, cum va mai putea să-i fie [soţul] nedreptăţit numit [„nădejde”] de vreme ce acesta i-a rămas ca un străin? Iarăşi, în acel caz, după desfrâu bărbatul nu mai este bărbat [al femeii sale]31. Aici însă, chiar dacă idolatră este femeia, nu se nimiceşte dreptul bărbatului34. Şi nu a spus simplu: „să locuiască împreună cu cel necredincios”, ci cu cel [necredincios] care vrea [şi el să stea cu ea].

De aceea a zis: „Şi el vrea de bunăvoie să locuiască împreună cu ea”. Căci, spune-mi, când şi cele ale dreptei credinţe rămân curate şi sunt si nădejdi bune pentru cel necredincios35, ce fel de vătămare este ca cei deja însoţiţi să rămână [împreună] şi să nu se introducă pricină de războaie de prisos? Că nu despre cei ce nu au fost vreodată însoţiţi se vorbeşte acum, ci despre cei care sunt deja însoţiţi36. Că nu a zis: „dacă cineva vrea să ia un [soţ] necredincios”, ci „dacă cineva are [soţ] necredincios”. Adică dacă cineva, după ce s-a însurat sau s-a măritat, a primit cuvântul dreptei credinţe [eysebeia] iar cealaltă parte a rămas în necredinţă. Dacă [partea necredincioasă] iubeşte să locuiască împreună, [cel credincios] să nu se despartă. „Căci s-a sfinţit bărbatul necredincios prin femeie”. Atât de mare e bogăţia curăţiei tale!

- Aşadar, ce? Sfânt [hagios] este elinul?

- Nicidecum. Că nu a zis „sfânt este”, ci „s-a sfinţit prin femeie”. A zis aceasta  nu ca să-l arate pe acela [pe păgân] sfânt, ci ca să alunge frica femeii, având în vedere bogăţia ei37 [duhovnicească] şi să-l aducă pe acela către dorirea adevărului. Căci necurăţia nu ţine de trupuri - de ele ţine părtăşia [koinonia] -, ci de libera alegere şi de gânduri [proairesis kai loghismoi].

Apoi dă şi dovedirea [acestui fapt]. Căci dacă ai naşte rămânând necurată38, copilul, nefiind numai din tine, ar fi fost necurat sau pe jumătate curat39. Acum însă [copilul] nu este necurat. De aceea a şi adăugat: „Fiindcă copiii voştri ar fi fost necuraţi. Acum însă sunt sfinţi” (I Corinteni 7, 14), adică nu sunt necuraţi. I-a numit sfinţi [agia] printr-un abuz de limbaj, lepădând [astfel] frica unei asemenea bănuieli?0.

„Iar dacă cel necredincios se desparte, despartă-se” (I Corinteni 7, 15). Căci în acest caz lucrul nu mai este desfrâu. Dar ce înseamnă „dacă cel necredincios se desparte”? De pildă, dacă îţi porunceşte, [luând ca pretext] nunta, să jertfeşti [idolilor] şi să fi părtaşă cu el la necredinţă sau să te depărtezi [de credinţă), mai bine este să se piardă nunta, iar nu dreapta credinţă. De aceea a adăugat: „Nu este robit fratele sau sora în unele ca acestea” (I Corinteni 7, 15). Dacă în fiecare zi ar porni război pentru aces lucru, mai bine este să se despartă. Căci aceasta o spune în ghicitură, când zice: „Şi în pace ne-a chemat pe noi Dumnezeu” (I Corinteni 7, 15). Căci acela41 , [iar nu cel credincios], a dat pricina [de despărţire], ca şi cel ce desfrânează.

„Că ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul?” (I Corinteni 7, 16)

Pe lângă „Să nu-l laşi”, zice şi aceasta: „Dacă el nu se împotriveşte rămâi cu el. Căci are şi el câştig. Rămâi şi îndeamnă-l, şi sfatuieşte-l, şi înduplecă-l. Că nimeni nu va putea să fie învăţător aşa de puternic precun femeia42. Şi nici nu pune asupra ei vreo silă43, nici nu-i spune să lase cu totul baltă acest lucru, ca nici să nu producă ceva prea împovărător [femeii], dar nici să-i poruncească să renunţe, ci lasă lucrul pe seama nesiguranţe viitorului, atunci când zice: „Căci ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântu bărbatul şi ce şti tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia?”

Şi iarăşi: „însă fiecăruia după cum i-a împărţit Dumnezeu, cum l-a chemat Domnul, aşa să umble. A fost chemat cineva fiind tăiat împrejur? Să nu se ascundă. A fost chemat cineva în netăiere împrejur, în aceasta să rămână. Ai fost chemat rob, nu te îngriji” (cf. I Corinteni 7,17-21). Acestea nu aduc nimic mai mult credinţei. Aşadar, nu te supăra, nici nu te tulbura. Căci credinţa le întrece pe toate acestea44.

„Fiecare în chemarea în care a fost chemat în aceea să rămână” (I Corinteni 7, 20). Ai fost chemat având femeie necredincioasă? Rămâi ci ea. Nu îţi alunga femeia din pricina credinţei. Ai fost chemat fiind rob? Nu te griji. Rămâi rob. Ai fost chemat netăiat împrejur? Rămâi netăiat împrejur. Ai crezut fiind tăiat împrejur? Rămâi tăiat împrejur. Căci aceasta înseamnă „fiecăruia după cum i-a împărţit Dumnezeu”. Fiindcă acestea nu sunt oprelişti pentru dreapta credinţă. Tu ai fost chemat fiind rob, altul având femeie necredincioasă, altul fiind tăiat împrejur45.

4. Vai, vai! Unde a pus robia! După cum tăierea împrejur nu foloseşte nimic iar netăierea împrejur nu vătăma cu nimic, aşa nici robia sau libertatea. Şi ca să arate aceasta mai limpede, zice prin abuz de limbaj: „însă şi dacă poţi să fii liber, mai degrabă foloseşte-te” (I Corinteni 7, 21), adică mai degrabă rămâi rob46. Şi de ce porunceşte ca cel ce poate să se elibereze [din robie] să rămână totuşi rob? [Face asta] vrând să arate că robia nu vătăma cu nimic, ci chiar şi foloseşte.

Şi nu trec cu vederea faptul că unii spun că „mai degrabă foloseşte-te” s-a zis despre libertate [nu despre robie]. Ei spun că [el ar vrea să zică aici]: „De poţi să te eliberezi, eliberează-te”, însă, dacă aşa pricep ei, mult se împotriveşte cuvântul [lor] la ceea ce a vrut să spună Pavel. Căci spre a-l mângâia pe rob şi a-i arăta că nu este nedreptăţit cu nimic [prin starea lui de robie], de aceea a poruncit să nu fie liber.

[Şi asta a spus-o] pentru că, [poate] ar fi zis careva: „Păi cum? Dacă nu pot, să fiu nedreptăţit şi înjosit?”. Nu aceasta o spune, ci ceea ce am zis: vrea să arate că, [în ceea ce priveşte credinţa], nimic mai mult nu are cel devenit liber [decât cel rob]. Chiar dacă ar fi în puterea ta eliberarea, rămâi mai bine rob. Apoi adaugă şi pricina.

„Căci cel chemat în Domnul rob este eliberat al Domnului. Asemenea şi cel chemat liber este rob al lui Hristos” (I Corinteni 7, 22). Fiindcă în cele ce ţin de Hristos amândoi sunt egali. La fel şi tu şi stăpânul tău sunteţi robi ai lui Hristos. Deci cum este robul liber? Pentru că te-a eliberat pe tine cel ce rămâi rob nu numai de păcat, ci şi de robia din afară. Căci nu a lăsat pe rob să fie rob, nici pe om să rămână în robie. Căci aceasta este minunăţia47. Şi cum este liber robul, rămânând rob? Când se leapădă de patimi şi de bolile sufletului, când dispreţuieşte banii şi lucrurile, şi mânia, şi celelalte astfel de patimi.

„Aţi fost cumpăraţi cu preţ. Nu fiţi robi oamenilor” (I Corinteni 7, 23). Acest cuvânt nu este doar pentru slugi, ci a fost spus şi pentru cei liberi. Căci există şi rob care nu e rob, dar şi liber care e rob. Şi cum, rob fiind, nu este rob? Când le face toate pentru Dumnezeu, când nu făţărniceşte, nici nu face ceva de ochii oamenilor. Asta înseamnă ca cel ce robeşte oamenilor să fie de fapt liber. Şi cum, iarăşi, fiind cineva liber, se face rob? Când slujeşte oamenilor vreo slujbă rea fie pentru lăcomia pântecelui, fie pentru pofta banilor, fie pentru putere48. Căci unul ca acesta este mai rob decât toţi, chiar dacă este liber.

Ia aminte la amândouă aceste [situaţii]. Rob era Iosif, însă nu rob oamenilor. De aceea şi în robie era mai liber decât toţi cei liberi. Nu a îngăduit stăpânei ceea ce ea a vrut. Iarăşi, liberă era aceea, dar mai roabă decât toţi, de vreme ce se linguşea şi se ruga de sluga ei. Însă nu l-a înduplecat pe cel liber să facă ceea ce ea vroia. Prin urmare, nu robie era lucrul acesta, ci  libertatea cea mai înaltă. Căci cu ce l-a împiedicat robia pe acela spre virtute? Să audă cei robi şi cei liberi! Cine era rob? Slujitorul sau stăpâna? Cea care îl ruga sau cel care dispreţuia pe cea care îl implora? Căci sunt şi hotare pentru robi, puse de Dumnezeu. Şi până unde trebuie ca ei să păzească [poruncile stăpânilor lor] şi peste ce nu trebuie să treacă - chiar şi aceasta este legiuit. Căci atunci când stăpânul nu porunceşte ceva din cele ce nu sunt în acord cu Dumnezeu, trebuie ca robii să urmeze [poruncilor] şi să se lase convinşi [să facă ce li se spune]. Dar mai mult, nu. Aşa devine cel rob liber.

Iar dacă faci mai mult [decât îngăduie Dumnezeu], chiar dacă eşti liber, te-ai făcut rob. Aceasta o spune în chip tainic când zice: „Nu fiţi robi oamenilor”49. Iar dacă nu acesta [e înţelesul], ci ar fi poruncit să lepădăm pe stăpâni şi să ne luptăm să devenim liberi, cum îndeamnă: „Fiecare în ceea ce a fost chemat în aceasta să rămână”? Şi în altă parte: „Câţi sunteţi robi sub jug socotiţi pe stăpânii voştri vrednici de toată cinstea şi cei ce au stăpâni credincioşi şi au parte de binefacerile lor să nu-i dispreţuiască pentru că sunt fraţi” (I Timotei 6, 1-2)?

Când le scrie şi efesenilor şi colosenilor, le porunceşte şi le legiuieşte aceleaşi [lucruri]50. De unde e limpede că [Pavel] nu nimiceşte această robie [văzută], ci pe cea în care sunt şi cei liberi de pe urma răutăţii, care [robie] este preacumplită, chiar dacă liber ar fi cel ce robeşte ei.

Ce folos au avut fraţii lui Iosif că erau liberi? Nu erau mai robi decât toţi robii, de vreme ce şi minţeau faţă de tatăl lor şi către neguţători grăiau cele ce nu erau [adevărate] şi către fratele lor? Însă cel liber nu este astfel, ci pretutindeni şi întru toate adevărat. Şi nimic nu poate să-l robească pe el, nici lanţul, nici robia, nici dragostea stăpânei, ni străinătatea, ci el rămâne liber pretutindenea. Căci aceasta, mai cu seamă, este libertate: când şi în robie luminează.

5. Astfel e creştinismul. Dăruieşte libertate în robie. Şi după cum un trup, prin fire nerănit, atunci se arată nerănit, când primind o săgeată nu pătimeşte nimic rău, aşa şi cel cu adevărat liber, atunci se arată [liber] când, şi stăpâni având, el de fapt nu este rob. De aceea şi porunceşte să rămână rob. Iar dacă nu e cu putinţă ca un rob să fie creştin aşa cum trebuie, păgânii vor osândi multa slăbiciune a dreptei credinţe. Dar tot aşa, dacă vor învăţa că robia nu vătăma cu nimic dreapta credinţă, vor admira propovăduirea [noastră].

Căci dacă moartea nu ne vătăma, nici biciuirile, nici lanţurile, cu atât mai mult robia, focul şi fierul, şi miile de tiranii, şi bolile, şi sărăcia, şi fiarele sălbatice, şi alte mii de lucruri mai cumplite decât acestea, nu au vătămat pe cei credincioşi, ci i-au făcut chiar mai puternici.
Şi cum va putea să vatăme robia? Nu această robie vătăma, iubitule, ci cea care e prin fire robie, adică cea a păcatului. Căci dacă nu eşti rob cu robia aceasta a păcatului, îndrăzneşte şi te veseleşte. Nimeni nu va putea să te nedreptăţească cu nimic, căci e deprindere [ethos] nerobită. Iar dacă eşti robit cu această robie [a păcatului], chiar de ai fi de mii de ori liber, nu ai nici un folos din libertate.

Că ce folos este, spune-mi, când nu robeşti omului, dar te pleci patimilor? Căci oamenii adesea ştiu să cruţe, dar acei stăpâni [patimile] niciodată nu se satură de pierzania ta. Robeşti omului? Însă şi stăpânul tău robeşte ţie, îngrijindu-se de hrana ta, purtând grijă de sănătatea şi hainele, şi încălţămintea ta, şi de toate celelalte. Şi nu te temi tu - [desigur], dacă nu te iei la certă cu stăpânul -, cât se teme acela ca să nu-ţi lipsească ceva din cele necesare.

- Însă acela [stăpânul] zace, pe când tu stai în picioare.

- Şi ce dacă? Pentru că asta nu o face numai el, ci şi tu. Adesea, pe când tu zaci şi dormi cu plăcere, acela nu numai că n-a stat nici măcar în picioare, ci suferă mii de siliri în for şi priveghează mai abitir decât tine. Deci cum? Oare a pătimit Iosif din partea stăpânei ce a pătimit aceea de pe urma poftei? Acesta nu a făcut cele ce aceea a vrut să-i poruncească, pe când aceea a făcut toate câte le-a poruncit stăpâna ei, adică desfrânarea. Şi nu a lăsat-o până când nu a făcut-o de ruşine. Ce fel de stăpână porunceşte acestea? Care tiran este atât de crud? „Roagă-te de robul tău”, îi zicea [desfrânarea], „imploră-l pe cel robit, linguşeşte-l pe cel cumpărat cu bani. Chiar dacă te scuipă, rabdă. Chiar dacă îi spui adesea şi el nu te suferă, lasă-te pustiită şi sileşte-te şi fă-te de ocară”. Ce este mai lipsit de cinste? Ce este mai ruşinos decât aceste cuvinte?

Nimic nu te zoreşte aşa [ca desfrâul]: „Acuză-ţi soţul pe nedrept şi înşeală-l.” Ia aminte cât de lipsite de libertate, cât de ruşinoase sunt poruncile, cât de lipsite de milă şi crude şi nebuneşti! Ce stăpână porunceşte aşa ceva precum a poruncit desfrâul atunci acelei femei de neam împărătesc? Şi nici nu a îndrăznit să nu asculte. Iar losif nimic de acest fel nu a suferit, ci toate dimpotrivă şi care i-au adus multă slavă şi cinste.

Vrei să vezi şi un alt bărbat căruia i s-au poruncit multe de o stăpână cumplită şi nu a îndrăznit nicidecum să n-o asculte? Cugetă la Cain şi la câte i-au fost poruncite de invidie. Aceea i-a poruncit să ucidă pe fratele [său], să mintă pe Dumnezeu, să întristeze pe tatăl său, să fie fără de ruşine. Toate le-a făcut şi nimic nu a trecut cu vederea. Şi ce te minunezi, dacă această stăpână a avut atâta putere asupra unuia singur? Adesea a pierdut popoare întregi. Căci femeile madianiţilor i-au luat pe iudei aproape prizonieri legaţi, avându-i în mâna lor pe toţi aceştia prin poftirea frumuseţii lor.

Aşadar, această robie lepădând-o Pavel, a zis: „Nu fiţi robi oamenilor” adică „Nu vă lăsaţi înduplecaţi de oamenii care vă poruncesc cele nelalocul lor, însă nici vouă înşivă [nu vă fiţi robi]. Apoi ridicând mintea şi făcând-o înaltă zice:

„Despre fecioare poruncă de la Domnul nu am, însă vă dau sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de crezare” (I Corinteni 7,25).
Înaintând cu rânduială, pomeneşte mai departe şi de feciorie. Fiindcă i-a antrenat şi i-a strunit cu cuvinte despre înfrânare, trece şi la ceea ce e mai bun. „Poruncă nu am”, zice, „însă socotesc că e bine”.

- De ce?

- Pentru aceeaşi pricină pe care a pus-o şi la înfrânare.

„Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie” (I Corinteni 7, 27).

Acestea nu sunt potrivnice celor de mai înainte, ci foarte potrivite. Căci şi acolo zice „Decât din împreună învoire”. Şi aici, iarăşi: „Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare”. Aceasta nu este contrară [aceleia]. Căci „Iară bună voie” [para gnomen] înseamnă dezlegare. Iar dacă de bună voie [kata gnomen] amândoi se înfrânează, atunci nu este dezlegare.

6. Apoi ca să nu creadă că lege este aceasta51, a adăugat: „Dacă te vei însura, n-ai păcătuit” (I Corinteni 7, 28). Apoi pune ca pricină cele prezente şi nevoia de acum, şi vremea scurtă, şi necazul. Căci multe atrage după sine nunta, pe care le-a sugerat şi aici, şi în cuvântul despre înfrânare, acolo zicând: „Nu are femeia stăpânire asupra sa”, aici zicând: „te-ai legat”. „Iar dacă te vei însura, n-ai păcătuit”. Nu vorbeşte despre cea care a ales fecioria, căci aceasta deja a păcătuit [dacă se mărită]. Căci dacă văduvele, care au ales odată văduvia, însoţindu-se cu a doua nuntă, au osândă, cu mult mai mult fecioarele.

„Necaz în trup vor avea unii ca aceştia” (I Corinteni 7, 28).

- „Dar şi plăcere”, ar zice [careva].

-  Însă şi pe aceasta [plăcerea], ia aminte cum a trecut-o repede cu vederea, pentru scurtimea timpului ei, zicând: „Vremea s-a scurtat” (l Corinteni 7, 29), adică: „Poruncim să te depărtezi şi să o laşi, iar tu alergi mai înăuntru?”. Şi chiar dacă nimic împovărător nu ar fi avut nunta, şi atunci ar fi trebuit să fie pusă mai prejos de cele viitoare52. Dar când şi necaz are, de ce mai trebuie să-ţi pui şi povară? De ce trebuie să iei atâta greutate, când şi după ce o iei, aşa trebuie să te foloseşti de ea ca şi când n-ai avea-o? Căci şi „cei ce au femei să fie ca şi cei care n-au” (I Corinteni 7, 29).

Apoi intercalând ceva şi din cele viitoare, iarăşi aduce cuvântul către cele prezente. Căci unele lucruri [ce privesc nunta] sunt duhovniceşti - [de pildă], „una se îngrijeşte de ale bărbatului, iar alta de ale lui Dumnezeu” (cf. Corinteni 7, 32-33) -, altele ţin de viaţa aceasta - [de pildă], „Vreau să fiţi fără grijă”53, însă şi aşa îi lasă stăpâni [să aleagă ei]. Căci cel care, după o demonstraţie, sileşte iarăşi libera alegere pare că nu are îndrăznire în cuvintele sale. Încât, fiind mânat şi ţinut mai degrabă de îngăduinţă, a spus: „Aceasta o spun spre folosul vostru nu ea să vă întind o cursă, ci spre bun chip şi buna stăruire” (cf. Corinteni 7, 35).

Să audă fecioarele că nu în aceasta stă fecioria. Că cea care se grijeşte de cele ale lumii nu poate fi fecioară, nici cu bun chip. Căci zicând: „Se deosebeşte femeia de fecioară”, a pus această deosebire prin care ele se deosebesc unele de altele. Şi punând o definiţie fecioarei şi celei ce nu e fecioară, nu a grăit de nuntă sau înfrânare, ci de lipsa de grijă şi de multa grijă. Căci nu împreunarea e răul [nuntii], ci faptul că ne împiedică de la filosofie.

„Iar dacă cineva socoteşte că e necuviincios pentru fecioara lui” (I Corinteni 7, 36).
Aici pare că vorbeşte pentru nuntă. Dar totul este [de fapt] despre feciorie. Fiindcă îngăduie şi a doua nuntă „numai în Domnul” (I Corinteni 7, 39). Ce înseamnă „în Domnul”? Cu întreagă înţelepciune, cu cuviinţă. Căci pretutindeni e nevoie de aceasta şi trebuie să o urmăm54. Căci altfel nu este cu putinţă să vedem pe Dumnezeu.

Iar dacă trecem cu grabă pe lângă cele ce ţin de feciorie, nimeni să nu ne osândească ezitarea. Căci o carte întreagă am scris despre acest subiect55 şi am tratat acolo despre toate cu amănunţimea care ne stă în putinţă şi am socotit că este vorbire de prisos ca şi aici iarăşi să le punem.

De aceea, trimiţând pe ascultător pentru aceste lucruri acolo, aici vom spune aceea că trebuie să urmăm înfrânarea. „Urmaţi pacea”, zice, „şi sfinţirea [hagiasmos], fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14). Deci, ca să fim învredniciţi să îl vedem, fie că suntem în feciorie, fie la prima nuntă, fie la a doua,pe aceasta [înfrânarea] să o urmăm56, ca să avem parte de împărăţia cerurilor cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, cu Care Tatălui şi Duhului Sfânt slavă, putere şi cinste acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

1 Omilia a XIX-a a Comentariului la Epistola l către Corinteni.

2  Esenţial în predică este ca omul să plece zidit. Uneori e nevoie să-l scuturi pe credincios, alteori să-l domoleşti, scopul fiind acela ca el să plece întărit şi hotărât spre a fiice cele auzite.

3 Sfântul Pavel spune ca şi bărbatul să aibă femeia lui şi femeia bărbatul ei.

47 Prin botez, robul care avea până atunci conştiinţa de rob şi se întrista în starea aceea primea conştiinţa cîă el nu mai este rob. Nu se mai simţea rob chiar dacă în ochii oamenilor era încă rob. Criteriile sale lăuntrice nu mai ţineau de starea de rob.

49 Nu încălca pentru dorinţele oamenilor şi ale tale voia lui Dumnezeu.

50 Ar fi de cugetat dacă creştinii ar putea face răscoale pentru drepturi socio-politicc Căci orice revoluţie sau răscoală se face pentru o schimbare pământească, pe când creştinul tinde către o schimbare duhovnicească, pentru veşnicie. Dacă ar fi dezlegaţi de lumea aceasta, nu ar face aşa ceva sau, cel puţin, nu ar face-o pentru ei înşişi, ci doar ca să ajute pe  fraţii lor.

56 Idee fundamentală. Scopul adânc atât al fecioriei, cât şi al nunţii este să-l aducă pe om la vederea lui Dumnezeu. Toate celelalte implicaţii şi scopuri ale nunţii sunt subordonate acestuia. Şi fiecare va primi darul în funcţie de scopul spre care tinde. Acest scop adânc a fost comentat de Sf. Maxim Mărturisitorul în Ambigua, când spune că la Schimbarea la Faţă erau prezenţi Moise şi Ilie, adică un căsătorit şi un necăsătorit. Scopul celor două căi, după Sf. Maxim, este vederea luminii taborice.

Din Omilii la Facere - PSB 21
SFANTUL IOAN GURA DE AUR
PAG 321

Să imităm pe Stăpînul nostru !

Să nu luăm în seamă cînd greşesc alţii faţă de noi, să iertăm pe cei ce ne greşesc !

Dar cînd păcatul se întinde la Dumnezeu, atunci să pedepsim !

Dar nu ştiu cum se face că noi facem cu totul dimpotrivă !

Nu ne străduim deloc să pedepsim păcatele săvîrşite împotriva lui Dumnezeu, dar dacă se întîmplă să păcătuiască cineva faţă de noi, îl mustram şi-l osândim cu asprime ; nu ne dăm seama că pornim cu asta şi mai mult cu mînie asupra noastră pe Iubitorul de oameni Dumnezeu.

Că Dumnezeu obişnuieşte adeseori să nu ţină seama de păcatele ce le săvîrşim faţă de El, dar pedepseşte cu multă asprime păcatele ce le săvîrşim faţă de semenii noştri,   ascultă că o spune fericitul Pavel :  «De are cineva femeie necredincioasă şi ea vrea să locuiască cu el, să n-o lase. Iar femeia dacă are  bărbat necredincios şi el vrea să locuiască cu ea, să    nu-1 lase» .

Ai văzut ce mare pogorămînt ?

«Chiar dacă este păgînă, spune Pavel, chiar dacă este necredincioasă şi vrea să locuiască cu el, să nu o îndepărteze!».

Şi iarăşi :  «Chiar dacă este păgînă femeia, chiar dacă este necredincioasă, să n-o alungi, dacă vrea să locuiască cu tine. Ce ştii, femeie, de-ţi vei mîntui bărbatul sau ce ştii, bărbate, de-ţi vei mîntui femeia ?» .

Ai văzut că nu opreşte căsătoria cu un necredincios sau cu o necredincioasă ?

Ascultă-L iarăşi chiar pe Hristos grăind ucenicilor  Săi : «Iar Eu vă zic vouă : Oricine îşi va lăsa femeia lui afară de pricină de desfrînare, o face să săvîrşească preadesfrînare» .

Cit de mare şi covîrşitoare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu !

«Chiar de este necredincioasă, spune Dumnezeu, chiar de este păgînă, primeşte-o, ţine-o ! Dar dacă păcătuieşte faţă de tine, dacă uită îndatoririle căsătoriei şi trăieşte cu alţii, ţi-i îngăduit s-o izgoneşti din casă, s-o laşi».  

Aş dori să ne daţi câteva sfaturi celor care suntem căsătorite cu necredincioşi, atei şi care parcă ne rupem în două: între soţ, familie şi între Biserică şi nu ştim cum să le împăcăm pe amândouă. Cel mai greu e faptul că tragem în direcţii diferite şi este acuzată credinţa, religia ("îndoctrinarea") pentru toate nemulţumirile soţului faţă de soţie. Când spun nemulţumiri, subliniez viaţa sexuală, dar şi dispariţia atracţiei pentru celelalte plăceri lumeşti. Uneori am impresia că despărţirea de soţ e cea mai bună soluţie pentru obţinerea libertăţii în creşterea duhovnicească a soţiei care porneşte pe drumul credinţei. Apoi, apare conştiinţa jurământului făcut prin Taina Sfintei Cununii şi a întrebărilor legate de măsura în care am respectat sau nu aceste jurăminte, capacitatea sau puterea de a alege între răbdare şi dorinţă (râvnă). Cum poţi să nu cazi în ispita de a-ţi condamna soţul pentru slaba creştere duhovnicească şi a fi realistă la neputinţele duhovniceşti proprii, la a căuta adevărata cauză în propria persoană? Cum să alegi între Liturghii, slujbe, conferinţe, cărţi, rugăciuni etc., generând tulburare, silă etc. în sufletul soţului tău şi varianta evitării certurilor pe această temă? Şi mai ales atunci când soţul este un om bun, cu o moralitate medie-ridicată, fără vicii etc.? Cum să procedezi atunci când apar diferenţe de opinii asupra vieţii sexuale, asupra obiectivelor familiale, asupra intereselor profesionale, financiare etc.?
Credeţi că un om care nu crede în existenţa lui Dumnezeu, şi care nici măcar nu vrea să-i cerceteze această existenţă de dragul familiei, credeţi că se poate ca Dumnezeu să treacă peste libertatea lui de alegere şi să-l caute să-l aducă spre El?

Vă mulţumesc din suflet!

C.

Dragă C.,
Un Părinte spunea că un credincios căsătorit cu un necredincios este un apostol şi chiar un martir al Sfintei Biserici, dacă acesta trăieşte poruncile Mântuitorului acolo unde este şi unde, asta e de la mine, a intrat din dragoste.

Draga mea surioară, împlinirea poruncilor, aşa cum le rosteşte Dumnezeu pentru tine, cu trimitere vie şi concretă la viaţa ta, la casa ta, la soţul tău, îţi va deschide o perspectivă cu totul şi cu totul diferită decât cea în care te frămânţi acum. Acum împarţi lumea în două: bună şi rea. Oamenii în două categorii: cei care vor intra în Rai şi cei care nu vor intra. Acum te temi că cei necredincioşi te pot împiedica să intri în Rai. Şi încă altele.

Când principala preocupare va fi împlinirea poruncilor şi, în primul rând cea a iubirii aproapelui şi nejudecarea lui, pusă pe acelaşi nivel cu iubirea de Dumnezeu, totul se va schimba. Vei vedea, vei auzi, vei simţi cu vederea, cu auzul şi cu simţirea lui Hristos. Este cea mai concretă şi pipăibilă realitate, pentru cine se hotărăşte să lucreze Poruncile fără împotrivire. Când soţul tău va simţi că-l iubeşti, că bucuria lui pământească şi veşnică e foarte importantă pentru tine, când nu-l vei mai judeca nici măcar în gând, când nu vei mai răspunde răului cu rău, când vei binecuvânta şi ierta toate în Numele Domnului, o să-mi scrii ca să îmi povesteşti ce minunat lucrează Dumnezeu...

Când nu vei putea să faci acestea e nevoie doar să-I spui asta lui Dumnezeu, în chiar clipa aceea şi să-I ceri ajutorul. Vine gând de judecată, respinge-l şi binecuvântează, în gând.

Fii atentă, cu delicateţea specifică femeii, la nevoile reale ale soţului tău şi împlineşte-i-le, cu rugăciune. Când nevoile lui ţi se par pretenţii sau modul în care cere să i le împlineşti este păcat, roagă-te, binecuvântează în gând şi apoi spune-i că nu poţi şi că nu vrei să faci asta. Dacă o vei spune fără să-l jigneşti şi fără să-l judeci va înţelege şi te va preţui.

Cred că cel mai mare duşman al vostru, surioarele mele dragi, este judecarea. Biruindu-l pe acesta veţi deveni "întocmai ca apostolii".

Cu încredere şi dragoste în Domnul,

M. Siluana