Eu dau la schimb doar... contratimp.

Aigle este plin de vii - de aici si faptul ca este unul dintre mai renumite orase "furnizoare" de vin din Elvetia. Viile sunt cultivate oriunde - pe camp, pe culmea dealului, pe langa sosea... Orice metru patrat este cultivat cu vie (ca peste tot in cantonul Vaud de altfel). Orice metru patrat de pamant este sistematizat - dealurile sunt terasate, terasele sunt intarite si, evident, cultivate si irigate.

Aigle a fost si punctul de plecare catre ghetarul de la Les Diablerets (si anume Glacier 3000). Din gara oraselului un nene ne-a indemnat sa ne suim mai repede in tren pentru ca in cinci minute pleca. In cinci minute a plecat :).

Trenul era de fapt un fel de tramvai care urca dealurile balanganindu-se precum tramvaiu 16, trecand peste viaducte si pe marginea rapelor. Dupa o ora de peisaj pitoresc si zgaltaiala (timp in care Andreea a dormit bustean) am ajuns in pasnicul orasel Les Diablerets. Peisajul era scarbos de frumos - casute cochete, flori la ferestre, dealuri verzi... Conductorul trenului ne spune ca trebuie sa luam autobuzul postei pana la Col du Pillon si de acolo telecabina pana la ghetar asa ca ne indreptam spre posta. Cineva pe drum ne spune ca e cam tarziu pentru o excursie la ghetar (era ora doua jumate) asa ca Andreea intra pe modul organizatoric in timp ce eu ma asez pe o banca langa gara unde de altfel si atipesc vreo 15 minute.

"Ok, la trei avem autobuz spre Col du Pillon, pe urma avem telecabina pana sus care face vreo 20 de minute, apucam sa stam sus vreo... 20 de minute"
Cum dragostea mea de telecabina se apropie in intensitate de dragostea de avion m-am aratat reticent la inceput. Mi-am zis totusi ca rau nu poate fi - ce nu te omoara te face mai puternic.

Autobuzul ne lasa fix in statia telecabinei iar omul de ne-a vandut biletele (115 CHF, fara reducere pentru Swiss Pass, bastards !) ne-a zis ca stam cam 25 de minute sus si ca sunt cam 15 grade. Ceea ce era ok pentru imbracamintea noastra - pantaloni scurti, maneca scurta etc. Apare si telecabina (imensa, scaune capitonate, geamuri mari) si pornim spre spre oprirea intermediara de unde luam alta telecabina spre Glacier 3000.

Vederea de sus m-a lasat fara cuvinte - de aceea nici nu prea am ce sa descriu aici, o sa las pozele sa vorbeasca. Din pacate am ajuns prea tarziu pentru orice manifestare de genul plimbare cu motosania, dat in roller coaster etc. dar peisajul a fost de-ajuns.

Am prins ultima telecabina la intoarcere si, cu toate ca exista poteca si peisajul era minunat, am facut autostopul pana in Les Diablerets (ultimul autobuz trecuse de mult), un nene amabil ducandu-ne peste cei 3 km de serpentine. Trenul inapoi, Andreea dormind si uite asa a mai trecut o zi elvetiana...

Poze aici.

Brig, ultima gara din Elvetia. Ne luam la revedere de la munti si oameni amabili. Domodossola, prima gara din Italia - vamesi, politisti, 50 de minute intarziere. Stresul creste. Ce naiba am ?!?! De-as avea un Extraveral :)...

12:50 - Milano. Stau semi-calm si astept sa vina Andreea care a plecat sa-i caute unui coleg nu-stiu-ce parfum. "Bergamo - Orio !" striga baiatul de langa autocar. Andreea apare intr-un final, cumparam bilet, ne suim in autobuz. Caldura mare. Aeroportul plin ochi, fuga la check-in de WizzAir - ultimul ghiseu. Coada mare, romani de toate natiile, ajungem in fata.

"Ok, this bag is over 20 kilos...."
The hell it was, avea 32 !
"You will have to pay the difference..."
Fuga la "ticket counter number 3" ca sa platesc 120 de euro. Blestem in gand pe toata lumea si fug inapoi - inca 5 minute de checkin. Depun bagajul, trecem spre poarta - stai. "Aveti doua sticle de apa !"... Ok, le aruncam. "...si un surub". Are you kiddin me ?!?!? Da, aveam un surub, l-am aruncat si p-ala. Damn it !

Poarta de imbarcare. Coada mare. Inexplicabil stresul meu a ajuns la apogeu. Ma enerveaza ca nu stiu de ce. Bat din picior... Ajung in fata, dau biletu, ne suim in autobuz. Ajungem in avion, ne gasim locuri. Ok, sa incerc sa ma relaxez. Ma las pe spate, inchid ochii... Ma gandesc pe unde am fost, ce-am vazut, pe unde o sa ma duc...

Avionul incepe sa ruleze pe pista. Ajunge in capatul pistei. Porneste vijelios spre decolare... Scartaie din toate incheieturile si se ridica. Se aude bazaitul slab al trenului de aterizare ridicandu-se. Tin ochii inchsi si incerc sa ma imaginez in alt loc. Deodata deschid ochii... In primul rand e agitatie. Sefa echipajului s-a ridicat de pe scaun si sta aplecata asupra randului doi. Ce naiba ??! E decolare, ar trebui sa stea jos. Din spate apare un baiat cu un tub de oxigen. Dumneseule, i s-a facut cuiva rau.Stewardesa intreaba la interfon daca printre pasageri e vreun doctor. Incepe agitatia. Pare grav. Stewardesele cam pierd teren. "Luati loc si prindeti-va centurile de siguranta".

Un bazait enervant se aude dinspre aripi. Andreea ma intreaba cu o unda de panica in glas ce se intampla si ma prinde de picior. Ma uit la aripa, vad flapsurile desfacute si imi dau seama de ce se intampla. "Stai linistita, aterizam inapoi". Avionul coboara. "Dar ce dom'le, nu urca ?" intreaba un nene. Stewardesa raspunde pe un glas isteric ca aterizam, cum sa urce. Andreei ii dau lacrimile. "Eu nu mai stau aici, hai sa coboram. Tu ce zici ?". Ce pot sa zic ? "It's your call !" Sufletul meu e rupt intre a sta dracului in avion si a ajunge acasa si a inceta cu apucaturile astea de copil mic (desi unui copil mic nu-i e frica in avion :) ) si intre a ma da dracului jos si a ma sui in primul tren. Cand rotile ating pista incep sa-mi doresc din tot sufletul sa fi pierdut avionul asta.

Chem una din insotitoarele de bord.
"Nu va suparati, avem cea mai mica sansa... sa coboram ?"
"Nu."
"..."
"Am aterizat de urgenta, ce credeti ca noi facem aranjare de cabina asa mereu... Nu va puteti lua geanta si pleca..."
"Nu, nu m-ati inteles. Vreau sa reunt la zbor"
Liniste. Se duce sa intrebe. Apare sefa de echipaj.
"Aveti vre-un motiv medical"
Andreea se uita fix in ochii ei, cu barbia tremurand... "Da, mi-e frica"
Stewardesa sta 5 secunde si zice "Ok, decat sa ma mai intorc pe urma iar mai bine coborati"
Se fac formele, ni se gasesc bagajele, coboram pe langa ambulanta parcata la scara si scapam ! Dumneseule, scapam. Nu suntem siguri cu ce ajungem acasa, dar am scapat de avionu' ala.

Cea mai mare surpriza o au cei de la pasapoarte care se uita la noi ca la extraterestrii. Noroc ca stiu indeajuns de multa italiana cat sa le explic ca suntem din cursa care a aterizat de urgenta si ca doamnei i-a fost frica si uite asa... Ne recuperam bagajele si iesim in soarele din fata aeroportului sa luam autobuzul inapoi...

Analizand apoi in autobuz ce s-a intamplat ne-am dat seama ca "low cost" inseamna de fapt si personal destul de nesimtit. Fetele alea de la bord n-au avut pic de profesionalism in gestionarea "crizei". Nu ne-a anuntat nimeni ca aterizam inapoi, nu ne-a anuntat nimeni de ce. Am aflat ca am aterizat abia atunci cand rotile au atins solul. Cand Andreea le-a zis ca pur si simplu ii e frica nimeni nu a vorbit cu ea si nici nu s-au oferit sa-i dea macar un calmant (nu ca ar fi acceptat, dar principiul conteaza...). Data viitoare luam masina :). Cat priveste reactia noastra... poate toate greutatile zilei (intarziere, caldura, plata bagajului, fuga) precum si faptul ca un foarte bun prieten de-al nostru era in spital operat de doua ori de ocluzie intestinala ne-au biruit si subconstientul a zis sa o luam mai incet. In fond si la urma urmei... amandurora ne place sa ne plimbam cu trenul.

Miercuri, 2 iulie.

Am lasat imensul trolly de 32 kg (vi-l mai amintiti, am mai zis odata de el), am dat rucsacul jos si am trimis concubina (ok, sa-i zicem pe nume, o cheama Andreea) la bilete. Ghinion, wrong place. Trebuie mers in partea ailalta a garii. Am oftat, am saltat geamantanul injurand roata care s-a rupt si am purces pe scarile rulante in sus. Am blestemat imaginatia italienilor care au facut scari rulante numai pentru urcare. Pentru coborare dadeai bagajul de-a dura pe scari...

"Ticket to Bucharest is... around four hundred euros. First class ?!"
"Yeah, first class..."
"Ok, so you have second class from Milano to Mestre then first class to Bucharest".

Platim si brusc ne simtim mai usori, mai relaxati. Dam o tura pe la un minisupermarket de prin gara pentru aprovizionare - paine, biscotti, cola, apa. In timp ce Andreea e la cumparaturi casc gura la un chiosc de ziare in speranta ca gasesc ceva de citit. Cu toate ca pricep cand mi se vorbeste italiana cu cititul nu le am, asa ca las in plata Domnului. In buzunar ciocolata mea Swiss Army cu cofeina si guarara se lichefiaze in cele 40 de grade care ne-au insotit toata ziua. Am lins cu regret ce s-a mai putut linge de pe ambalaj si am scapat de ea.

Vin proviziile, gasim trenul, ne suim si drum bun ! Pe drum ne simtim usor, sporovaim, dam telefoane la rude si prieteni sa le spunem ca "change of plans, venim cu trenul"... La Mestre ne pisca zeci de tantari pana vine trenul nostru. Parca ne-a saltat inima de bucuria cand am vazut "Venetia - Bucuresti". Vagon romanesc, neon care nu merge (dar s-a rezolvat cu niste gadilat de starter - conductorii astia romani se pricep la tot)... Trenul pleaca, desfacem valiza, scoatem tot ce e perisabil (branza, ciocolata) si punem intr-o punga pe care o atarnam romaneste deasupra fantelor de aer conditionat (da, aveam aer conditionat :p).

Intr-un tarziu ne culcam... Ca de obicei am stat indelung si-am urmarit peisajul nocturn din tren (cat am putut sa vad), indeletnicire de care nu ma mai satur. Pe la 4 dimineata au inceput strigatele "Politia. Passport !". Patru randuri de oameni s-au uitat la mutrele noastre adormite (cum naiba si-or fi dat seama ca suntem noi ?!?!). Pe la 11:00 trenul a tras in Budapesta.

In ciuda faptului ca am fost prin mai multe locuri in Europa nu am fost niciodata in Budapesta (ok, am trecut cu masina pe langa ea dar nu se pune). In jurul garii - infect. M-a bucurat sa vad ca era mai mizerabil si mai degradant decat in jurul Garii de Nord. Cu ocazia unui tur in jurul garii am ajuns si la McDonald's de unde am luat o cafea... ocazie cu care am constatat ca vorbitul limbii engleze nu este o cerinta la angajare. Cafeaua mi-a fript limba, ca orice cafea maghiara patrioata cand da de un roman - inca mai am o zona a limbii cu care nu prea simt gustul.

Ne suim din nou in tren si purcedem spre dulcea noastra patrie. Ajungem la Curtici, gara de granita. Schimb de locomotive, aratat de pasapoarte. Trenul se urneste din loc... Atunci am avut un cap imaginea din "California Dreaming... Nesfarsit" - pe peron se vede un conductor cu gentoiu de gat, un politist gras si transpirat cu cascheta pe spate, un pierdevara citind ziarul, iar dintr-un compartiment se aude "when the boys come in tooo toooown / aaaall the girls gooo crazyyy". Eh, dulce Romanie...

Arad. Foame. Ne dam jos, iesim in fata garii. Nu stiu daca ma credeti dar este absolut pustiu pe o raza de 500m in orice directie. In loc de mult asteptatul McD, sau chiosc de fornetti... gol. O piata imensa si o fantana arteziana. Suuper ! In bufetul garii, pe o tava, se odihnea un sandwitch, probabil membru fondator al bufetului. Luam patru beri ca poate tin de foame.

Oprim in Vinţu de Jos a.k.a. Middle of Nowhere. Schimbam locomotiva. Un porumbel se aseaza pe firul electric si cade electrocutat. Conductorul incearca sa-l resusciteze dar degeaba. Socializare cu vecinii de vagon. Dupa 30 de minute trenul pleaca. Punem masa - paine feliata, branza elvetiana din bagaj...

Sibiu. Gara in paragina. Iar schimbam locomotiva.

Un ciocanit puternic in usa ne trezeste. "Bucuresti, urmatoarea !". Ma dezmeticesc, o trezesc pe Andreea. Ne imbracam... Strangem ultimele bagaje. Gunoi, vagoane in paragina, blocuri gri... Peisajul devine dureros de familiar. Cu un scrasnet trenul opreste in Gara de Nord. Tarasc geamantanul jos din tren si ma oftand pe peronul gol. Era vineri, 4 iulie, ora 5:15 am si ajunsesem acasa. Ma astepta o zi de munca.

Cum au putut unii sa se imbete pulbere de la pishwasseru ala de bere ?

Vom reveni cu amanunte...

PS: In Romania parca si calea ferata are gropi...

"Domnu' <am uitat cum il cheama>," zice fata de la mezeluri, " iar a venit asta cu scandal. Cred ca in seara asta... folosim butonu'"
"Ha... Beleaua e... ca tot el raspunde si la buton"
"... ?"
"Da, se duce la aia de peste drum [magazinul de vis-a-vis adica] si se bate cu aia. Si pe urma zic aia ca l-am trimis io"
Matahala intra in magazin. Domnul il dojeneste:
"Ce faci ma, mi-ai spart scrumiera !"
"Uite dom'le, o platesc, nu te supara" zice el cu glas cleios si arunca pe masa 10 lei.
"Lasa ba ca nu saracesc dintr-o scrumiera... Numai nu te mai du la aia sa te bati, pe urma zic aia ca te-am trimis io"
"Dom'le... te rog io, uite, iti platesc scrumiera... Mi-e rusine de dumneata, nu de alta"
"Ba tu n-auzi ? Nu te mai bate cu aia..."

Platim, iesim si ne indreptam spre pensiune carand a doua sticla de vin. Era o noapte linistita in 2 Mai...

O mare angoasa...atata pot sa zic momentan...dar stiti ce??? o sa fie bine...Cristos e cu mine!

Trec peste excursia prin Herastrau, plin de cocalari, mamici, tatici, bunici, popcorn roz si maro (don't ask...), mere glazurare, muzica, fum de gratare, miros de mici etc... Ajungem in sfarsit la pavilionul 15, locul de start.

In primu rand... multa lume. Nu stiu cine a zis ca romanul nu citeste. Ma rog, fapul ca se inghesuie la standuri nu inseamna ca citeste dar... must count for something. Si acu... teh list:

• Inghesuiala mare la Cotidianul care dadea carti la 6 lei bucata - am luat Asimov, Kerouac si Lewis Caroll (nu radeti, chiar mi-am dorit sa recitesc Alice in Tara Minunilor, si Alice in Tara Oglinzilor, uite aici de ce);
• Paralela45 sunt absolut degeaba pentru ca nu au reeditat "Picnic la marginea drumului" - am marcat si de aici doua Serge Brossolo si un Strugatki (desi de la Krucifix incoace am zis ca nu mai citesc Brussolo);
• "doamna" mea a plecat cu bratul plin de la editura Corint - Pe aripile vantului, Egoistul, Marile Sperante, carti pe care voia de mult sa le citeasca;
• RAO a fost sursa de Sartre (ok, am decis sa ma cultiv un pic, am luat o carte cu piese de teatru :) ) si niste carti subtirele si scumpe cu retete interesante. Oh, si sa nu uitam de Auschwitz, carte-documentar din seria despre cel de-al doilea razboi mondial... Am citit Stalingrad si Berlin si au fost exceptionale (tre' sa ajung la Anthony Frost sa iau Paris ca vad ca romanii nu se inghesuie sa-l traduca);
• Aici ni s-au terminat banii si am facut o excursie la atm ca sa intram mai adanc in cheltuielile de concediu :(;
• Curtea Veche sa traiasca, am gasit in sfarsit "Ma numesc Rosu" (Orhan Pamuk) pe care mi l-a recomandat o colega;
• Nemira a fost furnizor de seria Ender ca era la reducere (Umbra Hegemonului, Umbra nu stiu cui si Umbra altcuiva);
• Editura ART a vrajit-o pe "doamna" si a plecat cu seria Mihail Drumes plus ceva de Flaubert
• De la Editura Trei am luat un prim volum de Stephen King... urmatorul cica apare in cateva saptamani. Bastards !
• Polirom ne-a luat banii pe Zbor Deasupra Unui Cuib de Cuci, Graham Greene si ceva de Palahniuk;
• In pavilioanele cu edituri mici era foarte cald, oamenii cu Islamul proiectau un film despre... Islam, restul editurilor se apucasera sa stranga.

Am plecat plini de cultura, carand 5 sacose si un ghiozdan de carti (asa incarcatura n-am mai vazut decat la oamenii care fac piata), convinsi ca vom avea de citit pana la urmatorul BookFest. Pe terasa la Hard Rock Cafe le-am scos pe toate pe masa sa facem numaratoarea - sunt 29.

- In primul rand am primit asta de la emag, trai-mi-ar filmele si muzica de-o sa stea pe el

- in al doilea rand cele patru roti pe care le astept demult mi-au intrat in sfarsit in parcare. Quick review: in coada de la Otopeni pana pe Dimitrie Pompei s-a comportat excelent ! :)

(ala de langa masina e tata care a fost mai "excited" decat mine desi are una la fel numai bej. Bleah :) ).

Am ajuns in aceasta "dumbrava minunata" a zonei dupa o plimbare de trei ore cu vaporasul, adica infometati. In fata este un mini-loc de parcare pentru trei masini dar asta nu conteaza pentru puzderia de vwuri, audiuri, opele si alte marci ingramadite in fata pe marginea drumului judetean (oh yeah, si o Dacie, asta e a mea :) ).

Am descins pe scarile inguste spre terasa care arata mirific in poze. Arata mirific si in realitate. Din prima privire - terasa plina. O tanti care nu-si mai vedea capul de munca ne zice "Nu stiu, asteptati ca noi avem..." si pleaca. Ne-am gasit o masa de doi insi si ne-am asezat contempland privelistea si ascultand povestirile tipate de un om gras, rosu la fata si cu un ranjet nesigur, care avea in fata jumate de sticla de vin alb (si o sticla de J&B goala).

Meniul - "Nu va suparati, peste..." "Numa' saramura de crap". Am mentionat ca era sambata seara ? Nu ? Ei bine mentionez acum: e sambata seara si esti unul din cele mai cautate localuri din zona. Pop-quiz: Ce ar trebui sa ai in primul si in primul rand pe meniu, avand in vedere ca esti pe malul Dunarii. Nu conteaza, sa trecem peste moment... Am cerut o ciorba de vacuta. Ciorba in zona aia cred ca se face asa: se pune apa, conopida, morcovi, mazare, telina, patrunjel si carne; tipul carnii va determina denumirea ciorbei - de vacuta, de porc, de pui... Concluzie: ciorba infecta. Felul doi: "Ceafa la gr... " "Cotlet !" "...ok, COTLET la gratar cu piure...". You CANNOT go wrong with that ! And we didn't. A fost ok. Doar ca "stiti, piureul dureaza, pana-l fierbe pana..." "E ok, asteptam"

Overall: inghesuit, galagios, servire dezastruoasa ("Scrumiera... a... dati si dvs. pe jos ca acum sunt la spalat"), mancare jalnica, meniu doar pe jumate.

Nu am stat acolo, nu stiu cum sunt camerele (care cam toate au priveliste la Dunare) dar daca as fi fost oaspetele lor (la niste preturi destul de consistente) nu cred ca m-as fi distrat enorm sa am o terasa plina, galagioasa si inghesuita sub mine. Si cu servicii de rahat. Parere mea.

...ne-am hotarat ca si la intors sa o luam pe ocolite. Dupa o cina copioasa la "Ciresica" in Orsova (ma rog, restaurantul se cheama "New Cherry" dar dl. Lazarescu de care o sa mai auziti ni l-a recomandat ca "Ciresica"), local pe care vi-l recomand cu caldura pentru ca este bun (FOARTE bun) si ieftin am purces la drum inapoi.

Ca sa fie treaba mai ocolita (si mai pitoreasca) am ales traseul Tr. Severin - Calafat - Bechet - Tr. Magurele - Alexandria - Bucuresti (cotele apelor Dunarii :) ). Si intrucat nu-s in stare sa leg ceva coerent la ora asta iata un conspect:

- de la Tr. Severin la Calafat drumul este pe alocuri in lucru dar in general foarte bun;
- la Calafat am dat peste doi pisoi in mijlocul soselei si i-am donat unor copii care au promis ca o sa aiba grija de ei;
- de la Calafat la Bechet drumul e aproape ca-n palma - drept si pustiu;
- intre Corabia si Tr. Magurele drumul este infect;
- daca vreodata vreti sa mergeti de la Tr. Magurele la Alexandria cascati bine ochii. La cca. 1 km de la iesirea din Tr. Magurele e o bifurcatie amarata semnalizata cu o placa pe care abia se zareste ca drumul spre Alexandria e cel la dreapta;
- Tr. Magurele - Alexandria e drum de alergat - pustiu si bun (ma rog, era noaptea pe la ora 23:00);
- mor de somn dupa ce am condus 6 ore si jumatate (din care cea mai mare parte pe noapte) si m-am culcat la 1 jumate;
- cu mici exceptii si drumul a fost foarte frumos.

Sculare, durere de cap, pastila, plecare - toatea astea pe la 9 dimineata. Cap-compas - Pitesti. Dupa talpa de pe A1 a urmat o coada de cca. 1 ora la iesirea de pe autostrada pentru ca se lucra. Am fost placut surprins de noua "ocolire" a Pitestiului.
Pitesti - Rm. Valcea - Horezu. Oprire pentru vaze, vazuce, ulcele. Cetatean in ML in costum de taran - trening, ciorapi, papuci, plod ascultand muzica la telefon.
Tg. Jiu. - Drobeta Turnu Severin. Cam un kilometru de drum in lucru, plin de pietris. Un pic denivelat cam vreo 10km dupa ce iesi din Tg. Jiu. In rest - superb.
Motel Continental. Daca nu era o placa indicatoare cu o minuscula sageata care arata stanga, plasata la 10m de motel treceam ca vantul pe langa el (stfu, Solenza POATE sa mearga ca vantu !). Conditii - trei stele romanesti. Locatie - superba, FIX pe malul Dunarii (de la masuta pe care sta o bere la Dunare sunt 10 metri). Concubina doarme dusa pe un izopren pe iarba. In spatele meu discutii "craiovene" ("Ia uite cica mamaliguta... polenta" "I-auzi ba a dre.. Cat costa o pulenta d-asta ?" "Cinshpe mii. Ia uite... cabanos sosaj*"). Liniste, lume care pescuiteste, bere rece, greieri.
Seara "mexicana" la hotel. Probabil ca retetele de mancare le au de la Sica Mexicanu' - pline de porumb si derivate; am mancat o turtiţă de malai, niste fasole cu porumb, clatite cu porumb... In culmea blasfemiei au adus Tequilla in pahar de sampanie cu un cub de gheata in ea si sare pe marginea paharului. Infidels !! O bere pe malul apei a rezolvat tot.

Noapte buna !

*sausage in limba Craioveana

- maine plec la Portile de Fier ca sa pestrec sfintele sarbatori de 1 mai intr-un loc mai "exotic"
- luni imi vine HDD-ul asadar sa-mi traiasca Ubuntu 8.04 de-o sa-l pun...
- luni posibil sa-mi iau masina de la dealer
- mi-am luat de lecturat carti de Design Patterns

Partea 1 - Adevarat sa fie...

Eh da, am fost la biserica. Undeva vis-a-vis de peste drum printre niste blocuri pe la Piata Sudului este o biserica gen "3 camere confort doi" (am incheiat citatu') in fata careia erau cateva cete razlete de enoriasi. Pana sa vina ceasul mare cetele s-au unit si format un adevarat popor care se uita constant la ceas ca deh ! intarzia invierea. Lumea isi facea loc, dadea din coate, voia sa ajunga in fata sa "prinda loc" - babe, mosi, mamici, bunici, copii, cocalari, pitzipoance,  puştime, pulime etc. etc. etc. toţi bâţâiau de pe un picior pe altul aşteptând lumina. In uşa aşezământului doi oameni de bine se chinuiau sa fixeze un fir electric care atârna in calea luminii.

La un moment dat show-ul începe: se stinge lumina, lumea freamătă, din biserică ies oameni cu lumânări aprinse. De undeva de departe dinauntru se aude o voce lălăind (literally !) treaba cu luatul luminii. Din biserică iese preotul cu două lumânări aprinse şi pe loc este asaltat de mulţimea de credincioşi care începe să-şi care coate si ghionturi ca să ia lumină "direct de la preot". Preotul încearcă să-i calmeze, ridică lumânarea mai sus, doar ca se pare ca erau şi ceva Ghiţi Mureşeni prin preajmă pentru că tot mai erau mâini care se băteau un jurul flăcării. La un moment dat o lumânare din cele două se stinge. Şah ! Preotul se supără vizibil, încearcă să facă ordine, mainile reiau bătaia pe cealaltă lumânare. Un înţelept de la etajul 8 al blocului de lângă biserica face poze cu bliţul...

Spiritele se calmează şi începe slujba, punctată din loc în loc de sunete de mobile, copii orăcăind, "pensionari" dând din coate şi facându-şi loc afară din mulţime. După 10 minute de diverse recitări pe un ton de patefon defect preotul zice "Hristos a-nviat !", se pune pe cântat vreo 5 minute după care totul se termină abrupt cu preoţii intrând in biserica şi cântând de mama focului in timpul ăsta (nici vorbă de partea cu batutul cu crucea in uşa bisericii etc). Toată gloata s-a răspândit pe la casele lor cu "lumina" bine aparată cu tehnologie de ultimă oră in materie de lumânări.

Partea 2 - Freeedooom

Luni dimineaţă (ok, era cam prânz când s-a trezit toată familia...) ne-am decis că este o zi bună de a da iama in visteria familiei (deşi să dai bani de luni nu e un lucru deştept cică). Totul a început când mi-am comandat aceasta sculă cu scopul bine definit de muta pe ea tot ce acum pe HDD din domeniul muzică / film / poză, după care să pun Linux curat şi partiţionat ca la carte... Eh, poveste lungă...

După această ispravă am pornit întinşi spre mall ("Hai şi noi la un film..."). Pentru a doua oară in viaţa recentă am intrat la un film fără să ştiu nimic despre el inainte. Cât concubina se uita la program eu am apucat să văd trailer-ul de la Vantage Point. "Gata, la ăsta mergem. Şi uite, e acu la 14:45".

Acum... eu vă sfătuiesc să vă duceţi să vedeţi Vantage Point. Dincolo de faptul ca plauzabilitatea scenariului tinde la zero, filmul este chiar bun - bine realizat, bine filmat, acţiune bine gradată, suspans garantat. Avem împuşcături, curse cu maşini, twists, turns...

Ieşind de la film am dat iama in magazine din care am ieşit dotat cu trei (TREI !) perechi de încălţări - o adevărată colecţie pentru mine.

Am părăsit această cetate a buzunarelor sparte gândindu-ne că de fapt, dacă ieri n-ar fi plouat am fi mers doar cu bicicleta în parc...

Partea 3 - Slavery

...şi astăzi sunt la muncă. Cee drăăăguuţ !

  Port urme sub piele, urme fosforescente lăsate de vârful arătătorului tău de fiecare zi. Nici o parte din mine nu-mi aparţine şi oricâte straturi de celule moarte am lăsat pe drum, noaptea strălucesc ca un felinar ruginit.

  Numai părul şi unghiile îmi vor creşte la nesfârşit ca o nevoie acută de reînnoire. Sau poate o dorinţă urâtă de a fi prinsă şi de a mă prinde de ceva. Părul se va hrăni din trecut, devorându-l încet, cam 1 cm pe lună. Unghiile îmi vor zgâria viitorul cu încă 4 mm în fiecare lună.

  Noaptea e greu să ne ignorăm propriile urme dacă ne vine cheful să ne privim vreun ochi sau vreo încheietură. Însă, de cum se lasă întunericul eu ştiu ce să fac şi acopăr toate oglinzile din casă (ce obicei funebru! mi-o fi murit trecutul?!), apoi privesc prin fereastra neagră a viitorului ca să mă liniştesc. Pentru că nu vom putea niciodată cunoaşte negrul…

Update:

încă nu am reuşit să găsesc o legătură între Mozart şi Marin Sorescu în afară de cele două M-uri.

-

  Zgomot. În mine se contruiesc poduri. Şi toate-s provizorii, simple poduri din funii, din buşteni căzuţi în furtuni, paie uscate aruncate peste apă şi foc, milioane de trestii vechi...

-

  Am un gust ciudat care mă urmăreşte. Fug de el ca un fluture pe timp de ploaie. Un gust de vânt cald de vară. Pot să număr pe un deget verile în care l-am simţit. Pot să număr pe unghia de la un deget verile în care am zâmbit cu ochii. D-abia aşteptam toamna asta ca să înţep lumea din jur cu ale mele colţuri de buze, să privesc oamenii cum cad aiurea în gropiţele din obraji. Acum trebuie să mai aştept. Să aştept iarna. Primăvara... Vara nu o mai aştept de mult.

-

  Meteorologie. „Diferenţa de sunet dintre exterior şi interior determină producerea de furtuni violente ca atunci când se întâlnesc două mase de aer – una rece‚ alta caldă.”. Un interior zgomotos, un exterior liniştit. Un interior liniştit, un exterior îmbibat cu zgomot... Încerc să aleg, dar nu am poftă de nimic. Dau cu sufletul să văd pe ce parte cade…

oare?