Belicos, cum se ştie, aflat în permanentă ciorovăială cu cine se nimereşte, numai scandal să fie, netam-nesam, Băsescu îl atacă pe preşedintele de onoare al PSD, declarîndu-l "specialist în lovituri de stat" şi afirmînd că ar fi negociat, cu Călin Popescu Tăriceanu, suspendarea sa din funcţie.

Greu de spus cîte puncte a cîştigat chiriaşul actual de la Cotroceni pentru "buldogul" Blaga, însă Iliescu nu s-a lăsat aşteptat şi l-a catalogat pe "atacator" drept "un om obsedat pur şi simplu", arătînd chiar că modul său de comportament este de-a dreptul îngrijorător.

Este drept că Iliescu nu a prea fost de acord cu referendumul din 2007, privind suspendarea lui Băsescu, condamnat din start la eşec. Acest lucru nu contează însă, este campanie electorală, şi orice atac se poate solda cu oarece procente.

De ce însă se luptă Băsescu cu Iliescu, în timp ce adversarii, aflaţi deja în ringul electoral, doar simulează loviturile, cam greu de explicat.

Motivul solicitării îl reprezintă declaraţiile făcute de acesta presei italiene, în care exprimă opinia că directiva privind libertatea de mişcare a cetăţenilor în spaţiul european este depăşită şi ar trebui revizuită. De asemenea, Frattini - prietenul Monicăi Macovei, cel care o lăuda şi cînd era, şi cînd nu era cazul - a declarat că simpla expulzare a suspecţilor nu ar fi de ajuns, aceştia trebuind să fie arestaţi imediat, judecaţi în procedură de urgenţă şi trimişi să-şi execute pedepsele în ţările de unde vin.

Faptul că Frattini a făcut aceste declaraţii, care încalcă grav Cartea Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi alte documente în vigoare, în prelungitul său concediu pre-electoral şi post-electoral nu are nici o importanţă şi nici nu îl scuză.

Ceea ce trebuie remarcat, în acest caz, este modul operativ şi ferm în care Renate Weber a taxat ieşirile comisarului slobod la gură. Este o premieră în ceea ce priveşte prestaţia europarlamentarilor noştri, de obicei, timoraţi, defazaţi, marcaţi de mentalitatea potrivit căreia capul plecat, sabia nu-l taie.

Iată că se poate şi altfel, chiar declanşînd o mică furtună, ce poate creşte însă, la vîrful Comisiei Europene.

Mă opresc doar la un exemplu, care a stimulat aceste rînduri, pentru că este de actualitate, Romtelecom. La vremea "măritişului", cu grecii de la OTE, am scris despre suma ridicolă încasată de statul român, ceea ce mi-a atras o serie de reacţii, evident, neprietenoase. Acum, presa anunţă negocieri ale guvernului Greciei, care mai deţine o participaţie de 28% la OTE, cu Deutsche Telekom, căruia vrea să-i vîndă 3% din această participaţie.

Evident, cu bani grei. De altfel, Deutsche Telekom a cumpărat deja o participaţie de 20% de la OTE, cu suma de 2,5 miliarde euro, la citirea căreia nici nu mai are rost să amintesc cu cît a dat guvernul român, şi în ce condiţii, Romtelecom firmei greceşti, în care statul dicta atunci.

Grecii vor să stoarcă cît mai mult şi folosesc tot "arsenalul" destinat acestui scop, inclusiv vînturarea ideii că "angajaţii şi populaţia elenă sînt împotrivă". Desigur, se va bate palma şi toată lumea va fi mulţumită. O afacere bună, făcută şi pe spinarea Romtelecom, controlat de OTE, cu 54,01%. Poate că statul român ar trebui să încerce să mai facă ceva cu participaţia pe care o are prin Ministerul Comunicaţiilor.

Pentru a mai scoate din pagubă, ar fi necesar să apeleze, aşa cum au făcut grecii - care îi au consultanţi pe cei de la Credit Suisse, UBS şi EFG Eurobank - la firme pricepute şi să nu lase negocierea la mîna ţeparilor noştri dîmboviţeni, combinaţi cu diverse filiale şi sucursale locale ale unor consultanţi la care numele sună bine dar reputaţia se află la o cotă extrem de joasă. Ştiu o ţară mult mai mică, cu mai puţin de jumătate populaţie decît a României, care a vîndut 20% din compania de telefoane cu 4 miliarde de dolari, la vremea respectivă.

Ai noştri negociatori şi guvernanţi, care schimbau avioanele pentru a purta discuţii prin Luxemburg, de exemplu, sau care puteau fi întîlniţi, fără vreo treabă anume, întîmplător, pe culoarele ministerelor de resort din ţări "interesate", s-au făcut, atunci, cînd se punea la cale şi păguboasa noastră tranzacţie, că nu observă "preţul corect".

Acum, greu de imaginat că vor proceda altfel, pentru că, la urma urmei, dacă mă uit la numele care vor fi împinse în faţă la alegerile generale, îmi dau seama că sînt cam aceleaşi, şi pe stînga, şi pe dreapta, de centru, ce să mai vorbesc.

Altfel, iată, Romtelecom se îndreaptă, este drept, via OTE şi prea tîrziu pentru proprietarul român, spre Deutsche Telekom, unde bine ar fi fost să se ducă, pe bani buni, de la început.

Aici, desigur, este vorba de infractori cu gulere albe, constituiţi în grupuri de tip mafiot, sprijiniţi de instituţiile statului, aşa zis de drept, care dau lovituri mortale băncilor ai căror acţionari naivi, între care, adeseori, şi statul complice, se trezesc în stare de faliment.

Lista "întîmplărilor" de acest fel, puse în operă sub nasul supraveghetorilor de la BNR, este una cunoscută, cazurile cele mai "spectaculoase" fiind Bancorex, Bancoop, BIR, Dacia Felix - reanimată, într-un fel, sub numele de Eurom, pe urmă Bank Leumi - BID şi, ca să nu mai lungim "pomenirea", nu în ultimul rînd, Banca Astra Braşov, pe crucea căreia scrie Banca de Scont.

De fiecare dată a curs multă cerneală, au fost arătate cu degetul persoane importante, de la cele din mediul politic, bancar, de afaceri, pînă la cele din lumea interlopă, însă, niciodată nu s-a întîmplat nimic, devalizatorii fiind bine mersi.

Ca să nu mai vorbim de supraveghetorii de la BNR, care nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le miroase, deşi, în fiecare din cazurile de decese anunţate, au exercitat sau simulat supravegherea specială. Supraveghere sub care s-a mers, la sigur, spre faliment!

De ce acum aceste rînduri? Simplu, pentru că "spălătoria" - pentru cine trebuie - DNA a decis scoaterea de sub urmărirea penală a celor 14 persoane implicate în lichidarea Băncii Internaţionale a Religiilor!

S-a dat NUP pentru toată lumea, de la foştii "protagonişti" de la BNR, pînă la judecătorii acuzaţi de luare de mită sau avocaţii bănuiţi de abuz în serviciu. Cît despre cei care au umflat banii, ca şi în celelalte cazuri, nu mai spune nimeni nimic.

Aşa că, nici "omerta" instaurată în cazul defunctei bănci braşovene Astra (sau de Scont, cum preferaţi), nu trebuie să mire pe nimeni. Mai ales că o altă bancă "celebră", prin faliment, dar şi nume... predestinat, BID (probabil, de la bidonare), pe unde a bătut acelaşi... Vântu, se află şi ea, firesc, sub acelaşi tratament, prescris de însuşi devalizatorul - şef.

Potrivit acestei iniţiative, zic unii, populistă şi de dreapta, deşi, la noi, stînga - dreapta, nu contează, e cam acelaşi lucru, IMM-urile, în care persoanele de sex feminin sînt administrator sau acţionar majoritar, pot obţine, prin Eximbank, evident, bancă de stat, credite ale căror dobînzi şi garanţii sînt subvenţionate de generosul nostru stat.

Conform amintitei "găselniţe" a "Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări", dobînda subvenţionată înseamnă un cadou de 5 puncte procentuale sub dobînzile practicate pe piaţă! Trecînd peste faptul că iniţiativa reprezintă, clar, o discriminare pozitivă - în fond, de ce nu ar beneficia de acelaşi tratament şi bărbaţii, chiar dacă nu au încă o zi a lor - cred că românii vor găsi repede soluţii pentru a beneficia din plin de noua pomană.

Astfel, în IMM-urile care, dintr-un motiv sau altul, sînt conduse de bărbaţi, care mai sînt şi acţionari majoritari, "frîiele" vor fi trecute în mîinile "cabinetelor 2", adică ale nevestelor, amantelor, soacrelor mai puţin, fiicelor, altor persoane de sex feminin şi de încredere, pentru ca afacerea să prospere şi datorită accesului deschis la un credit subvenţionat de stat.

Aşa că, bărbaţii nu au de ce să se supere, femeile nu numai că se simt băgate în seamă, dar vor promova şi pe acte semnate şi parafate - chiar dacă, în realitate, "cabinetele 2" conduc, oricum, din umbră - iar de pierdut vor pierde proştii. Să fie primit!

Această stare este agravată şi de faptul că înşişi părinţii lor au îngrozit Europa, mulţi dintre ei comiţînd grave încălcări ale legii, alţii uitînd pur şi simplu de copiii lăsaţi acasă. În paranteză fie spus, numai în Italia aproape 3000 de români se află în puşcării. Faţă de această stare de lucruri îngrijorătoare, care dă o perspectivă sumbră viitorului societăţii româneşti, onor conducătorii manifestă o pasivitate condamnabilă. Declaraţiile lor demagogice privind ridicarea nivelului actului de învăţămînt, ocazionate, în special, de anul electoral în care ne aflăm, nu ţin loc de programe, menite să amelioreze măcar condiţiile în care cresc sute de mii de copii lăsaţi, practic, la voia soartei.

Desigur, cauzele sînt mult mai adînci, ele fiind generate de lipsa de viziune, de cultură politică, de strategie economică a celor care, ei înşişi ameţiţi de putere, de ambiţii meschine, de dorinţa de îmbogăţire rapidă etc., etc. conduc o corabie beată, aflată în derivă, fără să ştie încotro se îndreaptă.

Cei 350.000, dacă nu or fi mult mai mulţi, ceea ce oricum se va întîmpla în perioada următoare, sînt, totuşi, copiii noştri şi ar trebui să facem ceva pentru ei. Asta, pînă nu se vor transforma în monştri, mai periculoşi decît părinţii lor care fură, violează, omoară etc., etc, pe unde se află, trimiţînd România undeva, dincolo, de limitele cele mai de jos ale civilizaţiei.

Dacă ar fi să ne luăm după BEC, aceştia pot să "le bage" cetăţenilor brichete - cu care aceştia să arunce în arbitrii dar şi în candidaţii adverşi - pixuri, tricouri, găleţi - aici este greu de apreciat cu ce vor fi umplute înainte de aruncare - tricouri, fulare, toate inscripţionate cu însemnele partidului şi numele "donatorului".

Mai la vale, comunicatul zice că se constituie ca infracţiune oferirea de bani, alimente, băuturi alcoolice şi nealcoolice, produse din tutun şi produse nealimentare. Cum ne aflăm în plină campanie de pomeni, iată cam ce conţine una dintre "sacoşele de partid" oferite în aceste zile: un cozonac, un kilogram de zahăr, o sticlă cu vin, o cutie de bomboane, o sticlă cu suc, un iepuraş de ciocolată şi un ou de ciocolată.

Curat interzise toate, ar spune "vigilenţii" de la BEC. Cum, însă, trăim în România, de acum, pînă în ziua votului - căci şi atunci se dăruieşte, este drept, mai mult în bani, pentru că este mai simplu de cumpărat votantul - o să asistăm cu toţii la încălcarea constantă a interdicţiilor formulate de BEC. Evident, sancţiunile vor fi puţine şi absolut întîmplătoare.

Cît despre "daruri", în legătură cu care tot BEC zice că acelea admise nu costă mare lucru, în timp ce cele interzise au o valoare semnificativă, să fie primite! Teoria potrivit căreia oferirea de bunuri interzise urmăreşte obţinerea de voturi şi nu popularizarea candidaţilor, este de-a dreptul imbecilă. Păi, ce vor candidaţii? Popularitate sau voturi?

Desigur, ne aflăm în campanie electorală de multă vreme, partidele, prin vocile cele mai autorizate, îşi promovează zilnic argumentele cu care speră să cîştige electoratul, însă, oficial, competiţia se va declanşa la începutul lui mai.

Competitorii nu mai au însă răbdare şi s-au avîntat, care cum a putut şi cu ce este dotat, în lupta electorală. Cu cît a investit mai mult - se vorbeşte de "tarife" plecînd de la cîteva zeci pînă la cîteva sute de mii de euro - "concurentul" se mobilizează mai tare, fiindcă riscul de a rămîne în pagubă, în caz că nu va fi ales, este destul de mare.

În această conjunctură, firesc, ne aşteptăm la o bătălie crîncenă. Bine ar fi să se poarte decent, cît de cît în spiritul fair-play-ului politic dar şi al bunului simţ, fără desfăşurări de aruncări cu noroi sau chiar cu rahat asupra adversarilor, fără atacuri la persoană şi la familii, confruntarea rămînînd în zona programelor care îi interesează pe cetăţeni.

Sigur, vor fi şi promisiuni care nu se vor împlini niciodată, pentru că, în politica românească, a promite şi a nu te ţine de cuvînt este un lucru obişnuit, pe care, cel puţin pînă acum, electoratul, care votează mai mult emoţional, nu s-a prea înghesuit să-l sancţioneze.

Deci, concurenţii, cu fulare colorate, cu felicitări de Paşte în dinţi, cu publicaţii de campanie răspîndite prin cutiile poştale ale alegătorilor, cu berea la rece şi carnea de mici la macerat, mă rog, cu tot arsenalul de campanie, s-au aliniat la start. Să vezi comédie cînd vor porni, evident, lansat!

Iată, noua vedetă a PD-L, Elena, nu Udrea, ci Băsescu, a produs o nouă perlă de a căzut naţiunea pe spate. Încercînd să îi aducă un elogiu "gînditorului" Traian, pardon, Emil Boc, ea a afirmat că acesta "editează perfect cîteva fraze", în timp ce "unii dintre noi spunem numai cîteva cuvinte".

Măi, să fie! În timp ce unii spun cîteva vorbe, Boc, cel care făcea poc la emisiunea lui Gheorghe, editează fraze. Dacă domnişoara ar fi luat în mînă, absolut întîmplător, un dicţionar al limbii pe care o face praf de cîte ori apucă, ar fi aflat că a edita înseamnă "a efectua operaţiile legate de pregătirea pentru tipar, de tipărirea şi de răspîndirea unei cărţi sau a unei publicaţii".

Cum însă dumneaei are probabil tot timpul ocupat de defilările pe diverse podiumuri ale prezentărilor de modă şi de prezenţa în locaţiile de fiţe, ceea ce presupune o constantă duşmănie pe cărţi, "scăparea" este una normală, care îi defineşte nivelul de cultură cu care s-a aruncat, cu aplomb, în politică.

În timp ce dumneaei "editează", adică emite tîmpenii, tineri remarcabili, cu cîte două-trei facultăţi, cu masterate în România sau peste hotare, lipsiţi de "spate", dezamăgiţi de sistem, îşi caută drumul cît mai departe de ţara care îi refuză.

Exemplele cele mai semnificative vin dinspre Cehia şi Polonia, care, deşi au obţinut de la "unchiul Sam" avantaje legate de mult-discutatele vize, negociază extrem de dur amplasarea controversatului scut antirachetă, despre care, de altfel, şi unii oficiali ai Pentagonului afirmă că ar fi un fel de frecţie la un picior de lemn, nefăcînd faţă, din punct de vedere al performanţelor, unei eventuale dar puţin probabile ameninţări iraniene.

Scurt, cehii, cărora li s-a cerut să găzduiască întregul scut, adică şi radarul şi rachetele, fac fiţe, în timp ce polonezii, mai duri - aşa cum au procedat şi în negocierile pentru Uniunea Europeană, în special la capitolul agricultură, unde noi ne-am pus poalele-n cap, ca de obicei - pun condiţii legate de un ajutor american substanţial, pe termen lung, pentru dotarea armatei, inclusiv cu un sistem de apărare antiaeriană "Patriot" - împotriva cui? - dar şi de alte avantaje.

Noi, cu coada sus, dacă ar fi să ne luăm după preşedinte şi cîntătorii lui, oferim orice, contra nimic sau, pardon, pentru o oarecare laudă, rostită, în batjocură, după linsul unei îngheţate băsesciene. Conjunctura politică şi militară internaţională este una complicată. România, cu o diplomaţie jalnică, cu o strategie de politică externă după cum i se năzare preşedintelui sau după cît pot "yesmanii" cunoscuţi, nu contează în ecuaţia respectivă, "eforturile" de organizare a summit-ului - exagerate, şi voi reveni pe această temă într-o însemnare viitoare - fiind de domeniul efemerului.

Nu numai Cehia şi Polonia au discuţii "aplicate" cu SUA, ci şi Uniunea Europeană, care a anunţat, cu fermitate, că nu va oferi americanilor acces nelimitat la informaţiile personale obţinute în cadrul controalelor de la frontierele sale, în schimbul ridicării vizelor.

În acest context, modul în care sînt "negociate" interesele României - adică, în nici un fel sau prin scenarii valabile 50%, de care ştim numai noi, fiind vînturate electoral pe plan intern - poate fi unul cu efecte negative majore, chiar şi pe termen scurt, ca să nu mai vorbim de perspectiva mai îndepărtată. La această temă, strofocările penibile, cu Ucraina şi Georgia în NATO, cu Moldova în UE, nu se pun, ele intrînd în zona ţînţarului care tot încearcă să dialogheze cu elefantul plecat de-acasă.

În acest context triumfalist, miercuri, la unul dintre forumurile menite să facă alte baloane de săpun pe tema summit-ului, prezidat de însuşi întîiul stătător de la Cotroceni, o celebră blondă a ieşit în faţă, cu un text învăţat pe deasupra, menit să îi ridice o minge la fileu celui căruia i-a fost consilier(ă) şi sprijin de nădejde.

Întrebarea - referitoare la situaţia Georgiei şi Ucrainei, în legătură cu care ne-am tot agitat fără să ne-o ceară nimeni, precum şi la relaţiile cu Rusia - nici nu are importanţă. Interesant este modul în care onor-preşedintele a fructificat pasa celei răsfăţată şi cu apelativul - glorios, dacă ne gîndim la o "antemergătoare" arsă pe rug - de fecioara din Pleşcoi.

Cel de care aceasta a declarat că este mîndră, s-a izmenit puţin, adică "lăsaţi, lăsaţi, nu e nevoie...", după care a luat-o americăneşte, grăind cam aşa: "OK! O întrebare foarte complicată, Partidul Democrat a devenit foarte curios...". S-a produs o oarecare nedumerire, unii, mai naivi, închipuindu-şi chiar că preşedintele nu mai are comunicare cu cea pe care a alintat-o, numind-o "Partidul Democrat", deşi, se ştie, dumneaei se află în plin asalt asupra poziţiilor înalte oferite de o viitoare victorie în alegeri a Partidului Democrat Liberal, cel apelat, probabil, cu "Dragă, Stolo".

După care, stimulat de "curiozitate", a mai dat una spunînd că Băsescu şi Putin îşi respectă întotdeauna cuvîntul. Despre Băsescu, OK sau haraşo, ca să folosim limba celui pe care, pînă mai ieri, îl considera duşman, aşa este, sîntem convinşi, însă nimeni nu poate garanta că Putin, care în curînd nici nu va mai fi preşedinte, ştie ceva despre vreun cuvînt pe care l-ar fi dat celui care îl acuza, cîndva, că a făcut din Marea Neagră un lac rusesc şi, cu cîteva zile înaintea "istoricului" summit, îl îndemna să nu-i fie frică (!?!) să vină la Bucureşti.

Acum, noroc că a venit singur, Armata a 14-a avînd altă treabă, însă, lăsînd gluma la o parte, tot spectacolul, pus în scenă sub genericul "Curiozitatea doamnei Udrea", nu numai că este de prost gust, aducînd aminte de înscenările din "iepoca de glorie" a lui Ceauşescu, dar oferă şi destule motive de îngrijorare pentru cei care mai cred încă în democraţia noastră, originală sau cum o fi ea.

Cioroianu a fost un ministru care nu a lăsat în urmă decît gafe. Nu-i vorbă că nici Ungureanu - care a beneficiat din plin de susţinerea preşedintelui şi de simpatia unei părţi, deloc neglijabilă, a presei - nu a strălucit prea tare. În fond, am avut de-a face, din nefericire, într-o perioadă extrem de importantă pentru politica externă a României, cu doi plezirişti.

Dacă protestează cineva, vizavi de Ungureanu, amintesc doar cum, la Bruxelles, într-una din primele sale apariţii, la o întrebare nu foarte complicată a declarat că nu poate să răspundă, pentru că nu a mai fost "la un asemenea nivel". Mă rog, nu este cazul, acum, să le facem bilanţurile, bine că s-au dus. În legătură cu Cioroianu s-a scris că ar fi fost învins de "oamenii din sistem".

Un sistem căruia nici unul dintre miniştrii de externe pe care i-a avut România, în perioada de după '89, nu i s-a împotrivit. Un fost ambasador îmi povestea, mai zilele trecute, cum se poartă angajaţii din sistem, şi se referea la întregul acestuia, de la portarul ambasadei, pînă la primul consul. Experienţa lui merită atenţie, aşa că o prezint, în rezumat. Cît timp a fost la putere cel care l-a trimis la post, toată lumea s-a făcut preş în faţa lui, mai mult, fiecare a avut cîte o dorinţă sau mai multe, pe care, elegant, excelenţa sa, domnul ambasador, le-a îndeplinit.

În momentul în care a venit schimbarea "stăpînului", oamenii din sistem nu numai că i-au întors spatele, ci au făcut un coşmar din perioada de aproape un an de zile, pînă a sunat semnalul retragerii. De la nesupunere evidentă, pînă la aducerea Curţii de Conturi, respectivii i-au "servit" toate mizeriile posibile, cu tupeul slugilor care devin obraznice.

Oamenii din sistem, din nefericire, sînt o realitate - desigur, nu numai în diplomaţie - ignorată de cei care, fiind chiar vremelnic în funcţii, ar fi putut face reforma atît de necesară, inclusiv pentru schimbarea imaginii României. Sigur, Cioroianu nu a avut foarte mult timp la dispoziţie dar nici nu a încercat să atace sistemul. În consecinţă, l-au "înghiţit" oamenii din sistem.

Se fac "portrete" mai mult decît "binevoitoare", bazate pe CV-uri umflate cu pompa, pe argumente, gonflabile şi ele, procente îndoielnice etc., etc. deplîngîndu-se "crunta" soartă a unor inşi - care, după cîte ştiu, au intrat de bună voie în politică, ba şi-au mai şi cîştigat notorietate dar şi alte avantaje de pe urma "prestării" de partid - ajunşi în postura de candidaţi de primar sau preşedinte de consiliu judeţean sau pe listele de consilieri locali, cică, împotriva voinţei şi destinului lor "luminos", probabil, în alte zone ale politichiei şi administraţiei.

Chiar sînt etalate feţe mai mult decît triste - un exemplu emblematic îl constituie aceea a lui Cristian Diaconescu, "între tîlhari" scria cineva - de îţi vine să crezi că respectivii tocmai au fost forţaţi să înghită un rahat cît casa. Or, după cîte ştiu eu, nimănui nu i s-a pus pistolul la tîmplă pentru ca să admită "să se aleagă", vorba unui personaj al lui nenea Iancu.

Aşa că, tot corul de bocete cade în ridicolul nesfîrşitei noastre balcaniade. Iar ifosele de fete mari, de genul "n-am vrut dar m-au forţat" - "căci îmi place", aş adăuga eu - nu sînt de natură să impresioneze pe nimeni. Tristeţea este doar că electoratul va trebui să-i aleagă, dintre astfel de "claponi", pe cei care vor conduce, pe diverse paliere ale administraţiei, timp de patru ani.

Bineînţeles, ştiind că, dacă, într-adevăr, nu ar fi vrut, cu nici un chip, să fie pe liste sau în capul lor, oricare dintre cei care se miorlăie şi pentru care varsă lacrimi bocitoarele, îngrijorate că se vor compromite, ar fi putut să manifeste bărbăţie - chiar şi în cazul muierilor - şi să spună un NU hotărît.

Cîteva ore mai tîrziu, social-democraţii au produs "surpriza" desemnîndu-l pe Cristian Diaconescu să îi reprezinte în bătălia pentru Bucureşti! O soluţie de avarie, însă, menită să împace orgoliile, pentru că numirea unuia dintre ceilalţi posibili candidaţi, Vanghelie, Mitrea sau Oprescu, ar fi declanşat un scandal care ar fi adus prejudicii de imagine grave, mai ales într-un an electoral. Ce şanse are Cristian Diaconescu?

S-ar putea spune că mai multe decît a avut, la vremea respectivă, Mircea Geoană - "paraşutat" din smoking-ul de diplomat direct în cizme şi pufoaică - însă, greu de crezut că acesta ar fi omul cu care PSD ar reuşi, în sfîrşit, să instaleze un primar al Bucureştiului. Adversarii jubilează.

Agentul electoral Băsescu anunţa că "buldogul" Blaga îl va face "franjuri" pe Mitrea, anunţ rămas valabil şi pentru Diaconescu. Interesant este însă faptul că se foloseşte, împotriva PSD, aceeaşi placă de patefon, uzată de acum, care reproşează că social-democraţii nu s-au reformat.

Desigur, dacă privim, atît spre vîrf, cît şi spre organizaţiile locale, PSD a rămas cam acelaşi partid, cu aceiaşi exponenţi şi aceleaşi obiceiuri, doar luptele interne, trădările, schimbînd oarecum percepţia de partid aliniat şi anchilozat în "admiraţia" pentru liderii de pe diverse paliere.

Auzindu-l, însă, pe cel care, din ţuţărul lui Iliescu, şi al cui s-a mai nimerit, a ajuns trompeta lui Băsescu, recte Stolojan, scrîşnind printre dinţi, "Pe-se-de nu es-te ca-pa-bil să se re-for-me-ze, ră-mî-ne par-ti-dul lui Mi-trea, Hre-ben-ciuc...", şi privindu-l pe "vameşul" Blaga, de exemplu, orice om de bun simţ se întreabă dacă nu cumva ar fi trebuit ca şi celelalte partide să se reformeze, să scoată în faţă alţi oameni decît cei despre care se pot spune cam aceleaşi lucruri ca şi cele legate de pesediştii "nereformaţi".

Placa, aşa cum se observă cu ochiul liber, s-a cam uzat, cît despre mult invocata reformare a clasei politice se poate spune că nu s-a pus în operă la nici una dintre formaţiunile politice cu şanse de a trece pragul electoral. Aşa că, reformă să fie dar să ştim şi noi cînd... Poate, cine ştie, prin 2020, în primăvară sau în toamnă sau...

Acum, stînd şi judecînd, dacă îi privim pe Cristian Diaconescu şi Vasile Blaga, primul are, totuşi, o imagine mai aproape de o posibilă reformă, pe cînd al doilea face parte din categoria care îl oripilează pe Sto-lo-jan.

O astfel de piesă, a unui anume Mănescu - iată, ţin minte un nume care nu spune nimic - despre oarece ilegalişti, dintre aceia care "puţini au fost, mulţi au rămas", în care jucau legendarii Toma Caragiu şi Octavian Cotescu, mi-a revenit din memorie, acum, cînd, pe scîndura celui mai frumos teatru al României, s-a jucat o comédie.

Cu două personaje, Naşu' şi Băselu, cu figuraţie cît cuprinde, cu transmisie în direct şi cu rating la românii dornici să se rîdă. Nu fac un inventar al zicerilor de pe scenă - de la Costanda pînă la "prietenul" Putin totul a fost ca-n filmele cu şi pentru proşti, evident, proştii fiind românii, în general - pentru că aparţin efemerului, chiar dacă sînt, într-un fel, simptomatice, pentru ceea ce este politichia dîmboviţeană.

De asemenea, prestaţia de scenă, adică, actoria, ca şi dicţia, fiind în zona submediocrului, nu merită băgate în seamă. Masochişti, telespectatorii - pentru că figuranţii erau cei "de serviciu" - au rezistat, care cum a putut, au mai rîs, au mai tras cîte o înjurătură printre dinţi, au ţîţîit de admiraţie, mă rog, care după cum a simţit, înţeles şi trăit comédia.

Întorcîndu-mă la spectacolul evocat în debutul acestei însemnări, îmi aduc aminte că, la o replică "dramatică", rostită de Caragiu, care agita "ameninţător" - dar cu una dintre "feţele" lui căreia nu puteai să-i rezişti serios - un pistol sub nasul comunistului Cotescu, cel din urmă a pufnit în rîs şi a fugit din scenă.

Sala a fost în picioare, era oarece "destindere" la începutul anilor '70, Cotescu s-a întors, a savurat, împreună cu "torţionarul" Caragiu aplauzele care nu se mai sfîrşeau, după care, comédia a continuat într-o atmosferă veselă, chiar dacă ilegalistul a mierlit-o pînă la urmă, dacă nu mă înşeală memoria.

De această dată, sala, înţesată cu cine trebuie - oameni care, în cea mai mare majoritate, nu au văzut niciodată o piesă de teatru live - a aplaudat la comandă, chiar dacă actorii au fost de doi bani. Drept care, au şi rămas în scenă nepermis de mult, într-o prestaţie impardonabilă într-un spaţiu care aparţine teatrului românesc, culturii naţionale, pus la dispoziţie, inexplicabil, de un director care, înainte de '89, tînăr fiind, a încercat să însceneze cîte ceva care deranja sistemul.

Generali şi colonei care, desigur, costă mult, sînt chiar un lux, aprecia cineva, făcuţi la grămadă, "la apelul de seară", de toate puterile din România de după '89, ai căror exponenţi au mers pe ideea că dacă aruncă cu grade şi ploi de stele asupra cui se nimereşte a purta o uniformă sau asupra cui aparţine "de cine trebuie" - prin relaţii politice, de afaceri sau de cumetrie - Armata va fi cu ei.

Acum, fiind an electoral, marinarul din fruntea ţării s-a gîndit că este bine să joace o carte populistă împotriva ministrului apărării, liberalul Meleşcanu, lovind "blînd" şi în amiralul pe care şi l-a tras în funcţie la minister, reproşîndu-le faptul că, în România, se înregistrează un excedent de 1.400 de colonei şi locotenent colonei, că la generali, "cîtă frunză, cîtă iarbă", nu s-a mai referit.

Desigur, ar fi un semnal de alarmă corect, mai ales că ne aflăm într-un proces de reformare a armatei, însă, dacă ne gîndim bine, "comandantul suprem", din fruntea CSAT, este chiar cel supărat. Ce se va întîmpla, pe termen scurt, cu generalii, coloneii şi locotenent coloneii "în exces", greu de spus.

Probabil, guvernul minoritar - tot pe principiul Armata să fie cu noi - îi va lăsa să-şi încaseze, în continuare, stipendiile uriaşe. La aceste cheltuieli se adaugă şi cele care vor fi făcute, prin "reparaţii" generoase, la trecerea în rezervă, cum s-a întîmplat şi cu "disponibilizările" anterioare, ca să nu mai vorbim de pensiile de-a dreptul sfidătoare, de care beneficiază toţi cei aflaţi, mai mult sau mai puţin întîmplător, sub ploaia de stele.

Această "umflaţie" de grade face rău Armatei, pentru că ofiţerii adevăraţi, profesioniştii într-adevăr merituoşi, de care ţara are nevoie, se pierd în îmbulzeala de generali şi colonei. Şi cum gradele nu se predau, mai ales că nici nu este nevoie să moară, proştii vor plăti în continuare. Iar după alegeri, dacă vor ieşi ai lui, Băsescu va face noi avansări.

Luni, în megascandalul afacerii FNI, în care mii de români au "cotizat" la averea se ştie cui, "martorul" şi "părintele" fondului amintit a refuzat, pentru a nu se ştie cîta oară în această cauză - lucru valabil şi pentru "tratarea" altor invitaţii la tribunal, în alte speţe, evident, din domeniul financiar-bancar - să se prezinte în faţa instanţei, chiar dacă avea mandat de aducere.

Rezultatul a fost o amendă "blîndă" iar la următoarea "înfăţişare", desigur, respectivul domn va lipsi din nou. Motive se găsesc. Trecînd spre o zonă deasupra căreia bănuielile de corupţie plutesc permanent, fotbalul nostru, aranjamentele, blaturile de tot felul, cu jucători, conducători, antrenori, fluieraşi sau ce or mai fi, au ajuns să fie tratate la mişto, ca să folosesc limbajul agreat în acest mediu.

Aproape pe faţă se spune că se dau bani, că se iau, că orice "schemă" este posibilă, într-un sistem unde legile şi regulamentele acţionează după cum dictează interesele. Iată, la ultima acuzaţie de blat, este vorba despre întîlnirea dintre Steaua care urcă, urcă şi Mioveniul, aflat în grevă generală, bazată şi pe nişte imagini filmate şi fotografii cu o servietă, etalată la o întîlnire între aparent adversari, dar şi amici, rubedenii, naşi etc., la un restaurant oarecare, patronul Gigi, cavaler al luminii şi şef de partid, explică lucrurile cam aşa: "În servieta aia erau tablele lui Neţoiu.

Noi cînd jucăm table trimitem după ale lui Neţoiu, că alea sînt frumoase şi cu nişte puluri mari". Cît de mari erau "pulurile" din servieta lui Neţoiu, Becali nu mai spune. Normal, fiindcă "babaroasele" - zaruri, pentru cine nu ştie - au căzut şi or să cadă, întotdeauna, indiferent dacă bate vîntul sau nu, bine pentru toată lumea.

Bush şi Putin au plecat, românii s-au trezit în aceeaşi atmosferă mohorîtă, şi la propriu şi la figurat, starea naţiunii şi poziţia României pe plan internaţional au rămas aceleaşi. Bush a dat o fugă pînă în Croaţia, unde a mai tras o repriză de laude de le-au crăpat piepturile băştinaşilor, pe care, este drept, americanii i-au scăpat de sîrbi, de mîndrie patriotică.

Astea fiind zise, hop la Soci - nu la Neptun, cum s-a sperat şi mincinos anunţat cîndva - unde s-a întîlnit cu Putin. Acolo, complimentele au fost reciproce, chiar dacă Bush le-a emis făcînd cu ochiul şi cu gura pînă la urechi iar Putin din vîrful buzelor, cum îi stă bine unui kaghebist credincios misiei sale.

Desigur, d'alde cîntătorii gloriosului nostru conducător nu au înţeles nici acum valoarea zero a vorbelor de protocol, pe care şi le adresează nu numai şefii de state şi guverne - uneori chiar înainte de a declanşa războaie - ci şi politicienii cu ştaif şi bun simţ. Aste vorbe fiind zise, cei doi "granzi" şi-au reiterat punctele de vedere, după care, aparent relaxaţi au anunţat că lasă "moştenirea" urmaşilor lor, care o fi, la americani şi lui Medvedev, ales de Putin, la ruşi.

Sigur, relaxarea lui Bush este una aparentă, fiindcă doar Băse şi oamenii lui nu au înţeles că acesta nu va mai fi, peste cîteva luni, decît un fost preşedinte al Statelor Unite ale Americii, şi nimic mai mult. Ba, chiar mai puţin decît un Clinton, carismatic în continuare, şi bine plătit pentru orice discurs, un Carter, diplomat marcant, angajat în medierea marilor conflicte, ca să mă opresc doar la două exemple. În schimb, Putin nu are de ce să-şi facă griji, pentru că, începînd din momentul în care va deveni din preşedinte premier, îl va chema, ori de cîte ori va avea chef, pe "băiatul" acela de la Kremlin - pe care l-a şi lăudat la Bucureşti, inclusiv pentru studiile "excepţionale" - la el, la "Casa Albă" (moscovită), pentru a-i da sarcini.

În această poveste, de primăvară mohorîtă, cum scriam, singurul îngrijorat ar trebui să fie idolul madamei Udrea, însă, hă, hă, hă, ameţit de complimente, sufocat de pupăturile şi odele clientelei sale, aflată în extaz, nu are altă problemă decît aceea a fructificării demagogice a unui presupus cîştig de imagine în faţa unui electorat naiv. Care electorat va fi chemat la urne, pentru a-l realege, abia în 2009, prin noiembrie.

Cînd Bush se va juca de-a petrolistul pe la ranch-ul său din Texas iar Putin va conduce Federaţia Rusă din poziţia de premier.

Ce rămîne? Nimic. România a organizat, cu cheltuieli imense, un exerciţiu ce se vroia istoric, în condiţii nici mai grozave, nici mult mai proaste decît au făcut-o alte ţări, din categoria celor care se iluzionează că printr-o asemenea "tichie de mărgăritar" - nici o aluzie! - se scot din anonimat şi din toate celelalte.

Politicienii, comentatorii, de serviciu sau de ocazie, întorc întîmplarea pe toate feţele, deşi, pînă la urmă, totul s-a rezumat la "meciul" de ping-pong dintre Bush, care s-a pupat cu Năstase (Ilie) şi Putin, care s-a încruntat la hăhăielile lui Băsescu.

Meci cîştigat de viitorul premier al Federaţiei Ruse, cu sprijinul explicit sau tacit al puterilor europene, avînd-o pe Angela Merkel la fileu. Niet, pentru Ucraina şi Georgia, propuneri "indecente" la celelalte lucruri care îi deranjează pe ruşi, aruncarea în ridicol a unor ţări cum ar fi România, care au cîntat country-ul american şi s-au trezit băgate la kazacioc.

Desigur, un eveniment, care nu a reuşit să atingă anunţata dimensiune "istorică" şi va fi contabilizat, undeva, la "printre alte summit-uri", important, eventual, pentru Albania şi Croaţia.

Cît ne priveşte pe noi - cei fără vize şi cu un scut antirachetă virtual şi nu se ştie cît de îndepărtat - am fost gazde bune, iar oaspeţii ne-au apreciat fiecare după inima lui. Trebuie însă să fim mîndri pentru că, în relaţiile cu primul om al planetei sîntem chit.

Astfel, o blondă care a exclamat pe blogul personal, "M-am simţit mîndră de ţara mea, de Preşedintele meu", a molfăit în faţa oaspetelui gumă de mestecat, "ciunga" cum îi spuneau, în vremuri de criză, "întreprinzătorii" coloraţi, aducînd astfel un omagiu produsului american, în timp ce "cel mai puternic om al planetei" a lins şi el îngheţata băsesciană, la gustul căreia a căzut în extaz, ceea ce l-a determinat să o recomande, ca un bun comisionar, şi altora.

În rest, sîntem aceiaşi, ţara rămîne tristă, politicienii încăieraţi, cîinii vagabonzi revin pe stradă, gropile reapar, boschetarii ies sau intră în canale, poliţiştii se întorc şi ei, obosiţi de atîta vorbit cu mîinile, pe la secţiile lor, din provincie sau chiar din Capitala scăpată de sub asediu.

Totodată, s-a lansat o idee ce poate deveni extrem de productivă pentru zonă, realizarea Parcului tehnologic şi expoziţional Braşov. Parc pentru care, primarul George Scripcaru a şi promis, prompt, sprijinul instituţiei pe care o conduce.

Trecînd peste partea "tehnică", merită subliniat că, pe lîngă oamenii de afaceri şi reprezentanţii instituţiilor care au susţinut prezentări în cadrul mesei rotunde, la Sala Europa a complexului ARO-Palace au fost prezenţi mai mulţi parlamentari ca niciodată, acoperind practic tot spectrul politic semnificativ.

Cu alte ocazii, participarea aleşilor era destul de "subţire". Desigur, şi de această dată unii au făcut doar act de prezenţă, ceea ce ne duce cu gîndul la goana după capital electoral, obţinut pe toate căile, prin strădania de a apare oriunde se adună lume multă, dacă se poate şi importantă, precum şi presă.

Preocupările pentru problemele puse în dezbatere rămîn, de regulă, minime. Singurii care au rezistat pînă în final şi au avut intervenţii consistente, au fost deputaţii Ioan Ghişe şi Gheorghe Gabor şi senatorul Otilian Neagoe. Acestora, de altfel, oamenii de afaceri prezenţi le-au adresat observaţii şi propuneri interesante, îndeosebi legate de modul în care legislaţia actuală acţionează negativ asupra mediului economic, şi chiar de iniţiative legislative.

S-a dovedit că, un astfel de dialog, atunci cînd este purtat cu responsabilitate, cu dorinţa de implicare nemarcată de interese oculte, poate fi util. În condiţiile în care Braşovul, deşi are un PIB semnificativ, a părăsit de mult poziţia secundă din 1990, după Bucureşti, fiind depăşit de Timiş, Constanţa, Cluj, o abordare activă, sincronizată mediului de afaceri european, este mai mult decît necesară iar succesul acesteia poate fi asigurat şi cu aportul politicienilor.

Cu condiţia ca aceştia să se angajeze, într-un proces dificil, cu pertinenţă, convingere dar şi... bună credinţă. Şi să înţeleagă că politicul nu trebuie să dicteze mediului de afaceri - şi să-l "căpuşeze" - ci doar să îl sprijine.

Tot mai mulţi austrieci au devenit eurosceptici, nu emoţional, ci în urma unei evaluări atente a pericolului de pierdere a neutralităţii, raportat la "avantajele" promise, de multe ori iluzorii.

Venind acasă, pentru că tot a fost cosmetizat Bucureştiul, iar autorităţile române se fac încă o dată "preş" în faţa oricui, numai pentru a-şi crea o imagine virtuală de apartenenţă la elitele politice, să vedem ce nu ne va aduce reuniunea NATO, nu privind din interior ci dinspre ceea ce se spune şi se scrie în exterior.

În primul rînd, nu va da României nici un răspuns concret la cererea de instalare a unui scut antirachetă suplimentar, care, aşa cum se întîmplă în Polonia şi Cehia, unde lucrurile sînt "bătute în cuie" în această privinţă, să ne asigure securitatea. Apoi, nu vom obţine nici un fel de semnal legat de sprijinirea unei viitoare uniri cu o Moldovă aparţinînd tot mai mult Rusiei. De altfel, Bush îl va întîlni pe Putin la Soci şi nu la Neptun, cum iniţial au anunţat - anunţ "uitat" acum - organizatorii români.

Nu se va întîmpla nimic nici în scurtele şi formalele întîlniri bilaterale ale liderilor noştri cu oaspeţii "de seamă", nici în privinţa ridicării vizelor pentru SUA, nici legat de îmbunătăţirea relaţiilor cu Uniunea Europeană - "aricită" de neproductiva politică pro-americană a "licuriciului mic" (Băsescu) - nici nu va trece vreo conductă spre Europa prin România, nici, nici...

Va fi un exerciţiu de "balamuceală", în urma căruia mass-media internaţională va face comentarii suculente.

Comentarii care, înaintea summit-ului, se ocupă de cosmetizarea frenetică a oraşului de obicei tern, vînarea cîinilor vagabonzi, sigilarea canalelor şi scoaterea pubelelor de-a lungul rutelor oficiale, ridicarea maşinilor, înnebunirea traficului etc. etc., toate într-un fel de "olimpiadă a prostiei", cum inspirat o definea un coleg.

Bref, după ce cortina va fi trasă, cîinii vagabonzi şi boschetarii vor bîntui din nou pe străzi, vopselurile se vor spăla de pe "traseu", nu ne vom simţi deloc mai "liberi", ci, dimpotrivă, ne vom gîndi cu teamă la alte "taxe" pe prostie, promovate de "fudulia" celor care îşi propun să însceneze, cu megalomania ce-şi are sorgintea în perioada ceauşistă, evenimente extrem de costisitoare şi care nu produc nimic.

Astfel, Ion Iliescu, tot mai activ - unii zic că din cauză de... "chinezării" - după ce, ca un liber cugetător ce este, precizează că "ţara s-ar fi dus dracului dacă PSD nu sprijinea guvernul PNL", explică cum beţia puterii "te duce prin toate etapele: la început eşti cocoş, apoi maimuţă, apoi leu şi la urmă porc". În ce etapă se situează el însuşi, fostul preşedinte nu a precizat, după cum nu a arătat cu degetul spre nici un politician, fie el cocoş sau leu, dar mai ales maimuţă sau porc.

În acest context, hop şi Tăriceanu, tot mai ofensiv, care îi identifică pe Stolojan şi Boc, ceea ce toată lumea ştia de multă vreme, ca fiind "papagalii lui Băsescu". Este limpede, menajeria politichiei româneşti se arată la vedere.

Nu numai cu porci, papagali, maimuţe, lei(?), cocoşi, ci şi cu şobolani (sau guzgani rozalii), şerpi (chiar dacă cel cu ochelari lucrează tot pe sub pămînt), ulii, corbi, lipitori de tot felul, cîini (loviţi de rabie, nicidecum credincioşi şi prieteni ai alegătorului), vulpi şirete, broaşte rîioase şi inventarul zoologic ar putea fi îmbogăţit la nesfîrşit.

Din păcate, însă, spaţiul, în care evoluează bezmetic această faună mizerabilă, rămîne tot biata ţară românească.

O deplasare care l-a umplut de nervi datorită drumului de la Bucureşti la Braşov, parcurs în vreo trei ore jumate, ceea ce, la o distanţă de 170 km, i s-a părut inadmisibil. Cum municipiul nostru este unul de cultură europeană, care are ce arăta, şi-a revenit repede.

Dar nu despre problemele presei şi despre vizita sa la Braşov vreau să scriu în editorialul de faţă, ci doar despre o referire punctuală, la un eveniment, întîmplător legat şi de Franţa, greva angajaţilor de la Renault. Distinsul meu coleg nu a avut absolut nimic împotriva a ceea ce se întîmplă în aceste zile la "Dacia", dimpotrivă, mi-a furnizat şi alte informaţii legate de întîmplări similare cu care se confruntă producătorul de automobile care a investit şi în România.

Ceea ce l-a frapat a fost faptul că demonstranţii, care cer, în principal, participare la profit, au cîntat "Internaţionala", adică "Sculaţi, voi, oropsiţi ai vieţii...". Nu imnul "oropsiţilor" l-a nedumerit - el se cîntă încă peste tot în lume, rămîne un imn al stîngii - ci ceea ce i-au spus muncitorii cu care a stat de vorbă referitor la preferinţele lor... electorale.

În proporţie covîrşitoare aceştia au declarat că votează cu dreapta, cea de centru, nu extremă. Or, a trage "Internaţionala" pe dreapta, lui i s-a părut ciudat şi, "combinînd" întîmplarea cu altele, trăite în cele cîteva zile de cînd se află în România, inclusiv bălăcăreala de la ceremonia preluării Craiovei de către Ford, mi-a spus că se simte ca într-o "colivie de nebuni".

Eu aş zice, fără să greşesc, "casă de nebuni", căci aceasta este, la urma urmei, realitatea. Iar faptul că interpreţii "Internaţionalei" sînt pe dreapta, nu mă miră.

De fapt, ei nu ştiu care-i stînga, care-i dreapta, votează emoţional, ca toţi românii, rătăciţi într-o politichie unde doctrinele sînt, eventual, fluturate demagogic, la nivel declarativ, căci cei care şi le asumă nu le cunosc sau le bagatelizează, ignorîndu-le pur şi simplu în jocul intereselor.

În fond, stînga nici nu există într-o Românie în care exponent al acesteia se vrea un PSD cu melon în loc de şapcă sau bască. Greu de explicat, greu de înţeles, chiar şi de către un ziarist care bate lumea în lung şi-n lat, la o ţară care, totuşi, se pretinde de sorginte şi cultură europeană şi care chiar a devenit membru cu drepturi depline al UE.

Iată, românii devin şi ei subiectul aplicării ferme a "toleranţei zero", însă nu la noi în ţară, ci în Italia. Astfel, Francesco Rutelli, candidat din partea democraţilor la Primăria Romei, a declarat clar, în cadrul campaniei electorale, că nu va fi bun cu românii răi, cărora le va aplica strategia amintită mai sus!

Delincvenţa "made in Romania" este de-acum şi o temă electorală pentru politicienii italieni, dar şi o probă a ceea ce sîntem ca popor şi nivel de cultură şi civilizaţie.

Interesantă este şi opinia lui Franco Frattini, fostul vicepreşedinte al Comisiei Europene: "... cine vine în Italia pentru a comite infracţiuni, trebuie să fie întîmpinat cu aceeaşi toleranţă zero cu care românii sînt trataţi în propria ţară...". Domnul Frattini se referă, probabil, la cu totul altă ţară, pentru că, la noi, situaţia este cu totul alta, legile fiind pur şi simplu călcate în picioare, de cine vrei şi cine nu vrei, pe toate palierele, de la tîlharii de rînd, pînă la infractorii cu gulere albe.

Ce ar mai trebui să ştie respectivul domn - ca şi alţii, dezinformaţi şi ei - este faptul că, pentru străini, în România, toleranţa este şi mai mare decît pentru români. Aşa sîntem noi, un popor cu mentalitate de slugi. Şi ca să nu o mai lungesc, iată ce mi-a declarat un slujbaş care se străduieşte să aplice legea, în mod egal, pentru toţi cei care o încalcă: "Ni s-a spus să o lăsăm mai moale cînd e vorba de străini...". Orice comentarii sînt de prisos.

Deocamdată, "toleranţa zero" este, în actualul sistem, imposibil de aplicat într-o Românie în care, este de notat şi acest lucru, se mai practică şi o discriminare pozitivă, pentru străinii care au voie să-şi facă de cap mai ceva decît românii, şi ei lăsaţi destul de liberi din acest punct de vedere.

Scandalul "bricheta" a picat "mănuşă", pentru că, altfel, lunga ceremonie ar fi fost, în ciuda aglomerării de vedete, una plictisitoare. "Regia" a stabilit însă - inspirat, trebuie recunoscut - ca ultimul pe listă, cu voia preşedintelui, să fie tocmai arbitrul Deaconu, cel  care a avut, este drept, curajul să întrerupă un meci cu grad de risc ridicat, căci despre nivelul la care s-a jucat nu se poate spune acelaşi lucru.

S-a creat suspans, mass-media audio-vizuală a făcut totul pentru a-şi creşte rating-ul, jucîndu-se cu "uite decoraţia, nu e decoraţia", şi astfel toată lumea a cam uitat de fostele şi actualele glorii, aşteptînd "momentul de vîrf", în care preşedintele urma să îl decoreze pe cavalerul fluierului şi să îi spună un "Bravo, bă, hă, hă, hă...".

Scena s-a produs cum s-a planificat şi românii, chiar şi cei care nu se prea dau în vînt după fotbal, au avut parte de circ. Revenind însă la ceremonia de la Cotroceni, cum spuneam, "planificată" pe o stare conflictuală în interiorul fotbalului românesc şi în avanpremiera unui meci cu echipa celor care, după Băsescu, au făcut din Marea Neagră un lac rusesc, rămîne un gust amar, provocat de încă o manipulare electorală a unei categorii, mă refer la sportivi, de care, ca şi de artişti, cei aflaţi la putere sau dornici să acceadă la "ciolan" îşi aduc aminte doar atunci cînd au nevoie de imagine aducătoare de voturi.

Desigur, contextul în care s-a produs decorarea "la grămadă", laureaţii parcă stăteau la coadă la "împinge tava", nu umbreşte meritele unor sportivi care au adus bucurii suporterilor lor, care au scris - aşa cum s-a putut în cadrul nesfîrşitei noastre "balcaniade" - filele istoriei "zbuciumate" a fotbalului românesc. Peste ani manipularea aceasta va fi uitată iar urmaşii îşi vor aminti doar de goluri, fente, autogoluri, victorii, înfrîngeri, blaturi, etc. etc.