chipuri « WordPress.com Tag Feed

N.D.Petniceanu : ,, S-a stins un far românesc"

vestea — Sat, 15 Mar 2008 22:15:39 +0000

S-a stins lumina LUMINÃTORULUI, GLIGOR POPI, în ultima zi din ianuarie 2008, lumina românilor din Banatul sârbesc, din oraşul Vârşeţ, oraş cândva românesc.
L-am cunoscut, în graniţa românã, în Punctul de Control Frontierã Moraviţa (rutier), într-o vreme când sâmbãtã de sâmbãtã, în „Ficia” sa (maşina Zastava, una modestã) cãlãtorea, însoţit de doamna sa, doamna Ileana, cãlãtorea la bãnãţenii lui dragi (avea în Timişoara familia surorii sale), aducea ziarul Libertatea şi revista Lumina, în limba românã, editate la Vârşeţ şi la Panciova.
Din aceste publicaţii, şi altele în limba românã, pãstram contactul cu mediul românesc din Iugoslavia, ştiam cum o duc, în orice caz o duceau mai bine decât românii din România, ei, fãrã prejudecãţi, aveau paşapoarte şi libertatea de-a cãlãtori în Vest. Apoi magazinele lor erau burduşite cu mãrfuri de calitate, în mare parte importate. Ei de ei cãlcau, vorba aceea pe banane şi portocale, în timp ce la noi se aflau doar la Cantina Partidului Unic. Dacã beneficiau de aceste importante avantaje, în schimb erau lipsiţi de drepturi de altã naturã, cu precãdere românii din Valea Timocului nu aveau bisericã, nu aveau şcoalã, nu aveau presã în limba românã, nu aveau o viaţã româneascã, dupã care tânjeau, se plângeau, se cãinau, însã nu-i lua nimeni în seamã>>>>N.D.Petniceanu>>>>

Nica Drăgan: „N.D.P.“

vestea — Sat, 05 Jan 2008 22:15:21 +0000

Sunt trei litere care apar sub unele articole din periodicul „Vestea”. Ştim cu toţii ce semnifică aceste litere şi de asemenea cu toţii îl apreciem pe cel ce poartă acest nume pentru efortul pe care-l depune pentru a face cunoscute valorile, de orice natură, ale comunei Mehadia.
Am avut deosebita plăcere de a-l cunoaşte într-o seară de iulie 2007, când m-a vizitat, împreună cu primarul Iancu Panduru, având plăcuta surpriză să constat că este un vechi prieten al tatălui meu.
Imediat mi-am dat seama că este o enciclopedie de date şi fapte, de nume, amintiri şi că are o memorie foarte fină, discutând de întâmplări şi persoane de acum 30 40 de ani împreună cu prietenul său Drăgan Ion, de parcă acestea au fost ieri. Am aflat de perioada când a fost ofiţer activ la Serviciul paşapoarte din Timiş, a ajutat foarte multă lume, care a apelat la dânsul, fapt ce demonstrează că totdeauna a avut un suflet mare. >>>Nica Drăgan>>>

Nicolae Danciu Petniceanu: „Părintele Protopop Pavel Boldea (1861-1920)“

vestea — Sat, 05 Jan 2008 22:13:25 +0000

A studiat primele clase primare în satul natal, cu tatăl său, apoi a urmat Şcoala trivială, Şcoala germană din Borloveni, metropola Ţării Almăjului, instituţie şcolară cu tradiţie, fondată în 1777, a doua în Banatul istoric, după Şcoala trivială din Mehadia anului 1774. Ne gsim în Veacul Luminii, cu irizări spirituale, iluministe, benefice, venite de la Curtea Imperială vieneză, fapt cultural cunoscut şi receptat de luminatul dascăl şi părinte Pavel Boldea.
După trei ani de germanistică, tânărul Pavel Boldea frecventează Şcoala Civilă din Oraviţa, de aici trece la Gimnaziul Superior din Biserica Albă, ca în final, sfătuit de tatăl său, urmează şi absolvă în chip strălucit Institutul Teologic-Pe-dagogic din Caransebe ş , institut supranumit „Cuib de vulturi”, locaş de învăţământ românesc binecuvântat, unde creşteau şi se formau luminătorii satelor bănăţene, candele pe cărările devenirii conştiinţei de neam şi limbă întru reîntregirea pământului românesc.
După absolvirea institutului, Pavel Boldea se căsătoreşte cu Silvia Ivănescu, fiica preotului Gheorghe Ivănescu din Marga, a fost hirotonit şi numit preot în Borlovenii-Vechi, anul 1883. >>>Nicolae Danciu Petniceanu>>>

Preoteasa Ioana

vestea — Sat, 05 Jan 2008 22:05:35 +0000

Însoţindu-l pe tânărul coleg Costel Vlaicu, redactorul-şef adjunct al gazetei „Vestea”, am ajuns în scop de documentare în casa parohială din Globu-Rău, prilej cu care părintele Vasile, parohul din acest sat de munte, ne-a prezentat familia sa: preoteasa Ioana şi pruncii Andrei şi Anamaria, trei, respectiv un an şi ceva, micuţa se trage încă de-abu-şălea. Am cunoscut-o pe preoteasa Ioana şi pe cei doi îngeri. Am stat preţ de-o cafea îmbunătăţită, timp în care colegul Vlaicu se căznea să pună în mişcare internetul şi faxul, cu care preotul Vasile şi preoteasa Ioana lucrează, dar aveau mici defecţiuni.
În vremea aceasta sufrageria, o săliţă într-o casă grănicerească de pe timpul Mariei Terezia, se umpluse de copilamă: fete şi băieţi de şcoală - Cercul de pictură - de care vorbisem într-un număr anterior al „Vestei”, aşadar ora de desen, în Casa parohială, cerc iniţiat de preoteasa Ioana, în chip de voluntariat. Forfotă, glas de celulare şi Anamaria abuşălea, atmosferă tensionată, iritantă pentru un preot care are nevoie şi de oleacă de linişte, odihnă etc. Oare de ce nu se ţin orele de pictură la şcoală?! Care este contribuţia şcolii, a cadrelor didactice de aici, de la Globu-Rău pentru frumosul artistic?! >>>continuarea aici>>>