- îţi flutură o oportunitate aparent tentantă (fie profesională, fie personală) pe la nas

-dispar cu ea cu tot

-se lasă sunaţi - mailuiţi - căutaţi, dacă se poate imploraţi şi acatist-uiţi (probabil de fiecare dată când îi suni se masturbează frenetic şoptind printre gemete "Mamă, ce bengos, EMPORTANT şi CĂUTAT îs! eu-eu-eu! Ah!" şi jetul de spermă (sau, după caz, de lichid vaginal)împodobeşte tavanul.

-dacă în cele din urmă îţi acordă o audienţă, se lasă aşteptaţi până te găsesc dracii. (şi probabil mai dau o labă la gândul că EMPORTANTA lor personalitate e aşteptată.)

-în cele din urmă, apar cu un aer de burici exclusivi ai pământului

-îţi fură toate ideile, şi le lansează la apă cu numele lor - şi nici morţi n-ar recunoaşte că sunt ale tale.

CONCLUZIA LU' STAN CEL PĂŢIT PENTRU BUNII SĂI PRETINI DE LA BLOG:

-data viitoare, când cineva vă face o aparentă ofertă/un aparent avans şi îl găsesc brusc fumurile fumigene, fugiţi!!! ăla e omul care nu va trece niciodată peste propria bengoşenie (reală sau închipuită) pentru a vă recunoaşte meritele. Ăla e omul care îşi va asuma laudele pentru tot efortul vostru, care vă va înşela la bani, care vă va părăsi pentru una mai tânără / unu' mai coios, şi care după aceea, vă va înfige în roate toate beţele, beţigaşele chinezeşti, ciomegele din bătrâni şi tacurile de biliard posibile.

Spuneţi voi dacă nu am dreptate!

Eu am fost genul care s-a maturizat târziu. În studenţie, eram încă un copil naiv, de aproape doi metri, cu look de vampă. Nici dracu' nu şi-ar fi dat seama cât de tare mă oripilau şi mă crispau vulgarităţile. (bine, după cât de ferm reacţionez la ele, cred că încă mă oripilează. pe atunci însă, treaba era fatală: o vulgaritate prost plasată îmi omora libidoul pe loc. Şi nu exagerez - pur şi simplu, în clipa aia îmi murea orice impuls amoros.)

Seară romantică. X. era tot ce îmi doream. Eram între patru ochi, şi mirosea îmbătător a piersici coapte. Era acel moment, când aerul din jur se înfioară, se electrizează, momentele pulsează aproape hipnotic, şi...

Şi unii oameni enervanţi, în loc să fizicalizeze acţiunea (după învăţămintele lui Stanislavski), simt nevoia complet aberantă să verbalizeze. De ce dracu' simt unii nevoia să bată câmpii în momente cruciale - n-am înţeles niciodată. Cert e că X mă întreabă:

-Tu de fapt vrei să ne-o ardem?

Haoleeeeu, îmi moare mie subit orice formă de erotism latent, incipient sau hibernant. Îmi las capul în palmă, închid ochii, mă simt prost, de parcă aş fi venit la tâlhăreală şi aş fi fost prinsă asupra faptului.

-Te rog, şoptesc eu, spune-i altfel. E oribiiiiiiil!

-What? Bine - vrei să ne babardim?

Simplul fapt că emoţia rafinată pe care o simţisem până nu demult putea fi redusă la un termen atât de dezgustător, ca "babardit", mi-a făcut stomacul să se întoarcă pe dos.

-Te rog, nu-i mai spune aşa. Sună sinistru.

-Bine, bine. Atunci... vrei să... ăsta. Vrei să... executăm un act sexual?

------

Da, ştiu, e de râs. Verba volant. Dar odată cu verba, volat şi pasiunea.

Uite ştirea:
"Un barbat a murit miercuri seara pe drumul dintre spitale. Acestuia i s-a facut rau, colegii lui au sunat la 112, insa nu i-a lamurit nimeni daca vine sau nu ambulanta.

Colegii barbatului au decis sa-l duca ei la un spital, in Pitesti. Au ajuns la un azil de batrani, dar cei de acolo au refuzat sa-l ingrijeasca pe omul bolnav, pe motiv ca nu au competenta necesara sa intervina.

I-au trimis inapoi de unde au venit, la un dispensar din zona. Acesta era inchis insa de mai bine de un an. Dupa doua ore, barbatul murise fara ca vreun medic sa il vada.

Barbatul muncea in constructii si era cazat in judetul Valcea pentru o lucrare. Medicii legisti vor stabili in perioada imediat urmatoare circumstantele in care a murit barbatul. "

Când am văzut Moartea Domnului Lăzărescu, plimbat de ambulanţe de colo până colo, am zis că ceva mai macabru de atât nu există. Ei uite, nene, că există. Cazul în care ambulanţa nu vine, unii se autodeclară incompetenţi şi te mai şi trimit în origini, iar spitalul s-a desfiinţat de un an. Şi mori în maşina prietenilor care te plimbă de colo până colo, degeaba.

Bine măcar că beneficiezi de o autopsie după toate regulile etichetei. Barem atât, nu?

---

eu sunt un om prietenos şi amabil.  nu mă zborşesc la nimeni pe nemeritate. nu îmi place să ridic vocea, certurile de orice tip îmi repugnă. ador armonia. îmi place să discut, îmi place să cunosc oameni, îmi place să le descopăr personalitatea, originalitatea, gândurile, sentimentele. Umorul. Îmi place să râd cu ei, să plâng cu ei, să mănânc cu ei, să beau, să chefuiesc, să povestesc. Să plecăm la munte şi la mare. Să vânăm vise. Să hăituim idealuri.

Daaaaar... când, de câte ori te trezeşti şi, cu ochii încă lipiţi de somn, sorbindu-ţi cafeaua, deschizi mess-ul şi dai de o mie de mesaje şi offline-uri... când îţi deschizi mailul şi te trezeşti cu căsuţa plină... zi de zi... când ajunge să îţi fie teamă să intri online... când eşti offline, dar ştie că eşti acolo, probabil pentru că are Buddy Spy... începe să te doară stomacul. Toată povestea devine un stress teribil.

Frate, e ok să comunicăm, dar nu mă intoxica. Nu mă sufoca. Nu mă sătura până peste gât de tine. Lasă-mi loc să respir. Caută-mă, nu zic nu, dar mai lasă-mă să te caut şi eu. Nu mă trata de parcă am fi făcut armata împreună - nu, nu zic să ne formalizăm, ca bunicile noastre care beau cafele de 30 de ani şi tot "doamna Păsărescu - doamna Cuculescu" îşi ziceau - dar nici nu ne-am câştigat la belciuge. Puţin respect n-a omorât pe nimeni. E dreptul meu de om să am "Busy" la status - asta înseamnă că lucrez, mă concentrez şi pisălogeala mă deranjează. Poate ai şi tu treburi, nu?

-----

Acum, de exemplu, mă doare capul. Poate am hărţuit şi eu pe câte unii-unele, din prea multă dragoste. Dar... nu aşa. Nu m-am băgat pe gâtul lor ca albastrul de metil. Am ştiut să-i las să li se facă dor de mine. Şi li s-a făcut. Dar dacă îi cicăleam regulat şi metodic, sigur nu li se făcea.

----

Şi după ce îmi faci creierii omletă, mai ai şi tupeul să mă acuzi că sunt nesuferită? Dar pe tine nu te vezi?

Nu ştiu dacă ceea ce faci tu e o încercare de a mă susţine - cu efect contrar - sau o încercare de a mă pune într-o lumină proastă. Eu mă detaşez de orice fel de activităţi de acest gen. Oricum, activitatea ta e monitorizată, deci problema poate fi considerată rezolvată.

Îmi pare rău că lucrul acesta i s-a întâmplat blogului meu, şi îi mulţumesc lui adi ciubotaru, că mi-a atras atenţia.

 Într-un singur lucru nu evoluează, 'tu-le muma-n gât de finlandezi transplantaţi la Jucu. Blocarea tastelor.

 Drept pentru care, până acum, cu modelul vechi, aveam următoarea problemă: trimiteam o mie de mesaje goale la primul număr din agendă. Ghinioniştii se ştiu. :)

Între timp, cum spuneam, Nokia a evoluat. Drept pentru care, în seara asta, m-am pomenit că geanta mea a trimis opt mesaje unui adrian, cu următorul text: "Draga mea, am teribil de mult de lucru azi. Cam până la opt. Nu am cum să ajung. Mulţumesc pentru invitaţie." (mesaj trimis cu câteva zile în urmă unei amice şi memorat de noul Nokia performant.)

Menţionez, respectivul adrian e un el, nu o ea, şi nu mă invitase nicăieri. Şi oricum, ora opt trecuse...

 Cred că la primul a ridicat o sprânceană. La al doilea, a ridicat-o şi pe cealaltă. La al treilea deja nu mai avea ce ridica. La al patrulea i s-a ridicat şi părul în cap. La al cincilea a dat cu mobilul de masă. La al şaselea a dat cu masa de mobil. La al şaptelea, m-a şters din agendă...

Noroc că i l-am trimis şi a opta oară, să mă reintroducă...

(în origini.)

NOKIA. CONNECTING PEOPLE.

Şi cel mai naşpa moment al existenţei umane - v-o zic io, aia care nu v-am sufocat cu sentimentalisme, ceruri înstelate, roze îmbobocite şi tricourile cu paiete pe care (nu) mi le-am luat de la Mall - e ăla în care te laşi de acest drog numit altul. Faza unu' poartă numele tehnic denial. Simptome: . Şi iar . Încerci cu disperare să nu fii , că e de-a dreptul , şi preferi să adopţi atitudinea , cu accente de . Chit că asta te costă mai mult decât . Din 5 în 5 minute îţi vine să , să îi spui că . Apoi îţi aminteşti că , şi te la loc. E drept, te mai ţine în funcţiune, dar îţi simţi capul ca un . Şi iar îţi vine să , să , apoi îţi aduci aminte că . Şi .

Cerc vicios, ha?

Acum doi ani, mi s-a întâmplat un episod care m-a descumpănitenervatrănitdurutofticat. Treceam prin faţa magazinului "Unirea" şi am văzut un ţigan, ţinând în mână trei sau patru dobermani mititei - recent născuţi.

Am uitat să menţionez, era miez de decembrie. Frig de crăpau pietrele. Astfel că animăluţii stăteau flămânzi şi înfriguraţi, tremurând din toate încheieturile lor fragile. Imaginaţi-vă nişte bebeluşi scoşi la vânzare în faţa Unirii, taman la fix pentru Crăciun. Imaginaţi-vă efectele unui frig crâncen asupra organismului sensibil...

-Cu cât îi daţi? l-am întrebat pe ţigan.

-Două milioane.

Whaaaaat!?

-Păi e pur-sânge!

-Aşa, şi dacă sunt pur-sânge, trebuie ţinuţi atâtea ore pe frig?

-Dă-te, fă, în sânge, dacă n-ai două milioane, cară-te, nu-mi ţine mie predici!!

Într-o situaţie similară sunt puişorii de găină şi iepuraşii de la Universitate. Bine, ăia măcar sunt accesibili ca preţ... şi au şanse mai mari să găsească repede cumpărători.

Şi totuşi, cum să omori de frig, cu sânge rece, trei căţeluşi, în ideea că vei găsi un turist fraier să ţi-l cumpere pe al patrulea?

Azi urăsc. Urăsc cu premeditare, urăsc în mod deliberat, urăsc din imprudenţă, urăsc de gradul 1, 2, 3... n. Şi urăsc aşa:

-Pe cei care depind de mine.

-Pe cei care au aşteptări mari de la mine.

-Pe cei care au aşteptări mici de la mine. (gen: "Oricum nu eşti tu în stare să...")

-Pe cei care cred că mă provoacă, simulând aşteptări mari, respectiv mici.

-Pe cei care vor să-mi impună reguli stupide.

-Pe cei care mă stresează cu lucruri pe care nu le vreau.

-Pe cei care ştiu ce e cel mai bine pentru mine (sau vor să-şi impună interesele lor drept ce e cel mai bine pentru mine.)

-Pe ăia de sus care tot sparg pereţi de câteva săptămâni (mă mir cum de le-a mai rămas ceva de spart prin casă)

-Pe vaca de administratoare de bloc, care ne-a trecut două persoane la întreţinere, deşi m-a vizitat o prietenă fix patru zile.

-Traficul gălăgios de pe bulevard.

-Pe toţi cei care n-au ştiut cum să mă iubească, deşi ar fi putut s-o facă atât de simplu, dacă n-ar fi preferat să joace false atitudini bengoase.

-Pe toţi cei care mi-au tras ţepe financiare (this is a long list, dar pe ăştia îi urăsc doar când stau prost cu caşcavalu' curent).

-R.A.T.B.-ul şi Metrorexul (mai mult R.A.T.B.-ul, Metrorexul îmi place, e mediul meu fertil de scris, dar azi îl urăsc aşa, din oficiu.)

-toate alimentele sărace în calorii şi în e-uri.

-pe Ion Ion Ţiriac, că s-a născut într-o familie bogată, şi freacă menta degeaba. Eu, să nu fi existat lupta cu ziua de mâine, şi să fi fost liberă să fac ce vreau, aş fi fost cel mai creativ şi mai fericit om din Univers.

-uşile închise.

-şi cheile care nu se potrivesc la ele.

Later edit: Cel mai tare mă urăsc pe mine, şi neglijenţa faţă de un biet animăluţ negru, nebăgat în seamă (din cauză de deadline-uri) şi iubit doar expeditiv. Mă urăsc la culmea culmilor, când mă surprind că fac ceea ce urăsc la alţii.

-Ce faci, nea Gore?

-Ei uite...

-Păi vezi că habar n-ai? Pune matale un chil de sare şi să vezi cum dispare şi mama zăpezii.

---

Ieri, în supermarketul de vizavi, nu era fărâmă de pâine. În schimb, era un sortiment bogat de cozonaci. A la Marie Antoinette.

---

Wooooow, zăpadăăă! copii nebuni de fericire. Eu, veterană greu-încercată a unei sinuzite de prim-rang, chinuită de o durere fioroasă de cap din cauza frigului, bombăn în guler: "fi-v-ar... " Exact în momentul respectiv, îmi vâjâie un bulgăre pe lângă urechi.

---

Vreau în Tahiti!

Azi, coadă la poştă. Printre participanţii la coadă, eu, care casc de mi se desfac fălcile, în urma nopţii muncite până dimineaţa. Funcţionarele se mişcă încet, încet, de parcă fraierii de dincolo de ghişeu ar avea toată ziua. Mai mult, pe unele din cliente le şi recunosc, se mai înfiripă o conversaţie amiabilă, în genul: "Şi bărbatul? Păi avea problema aia, ştii tu, dar s-a operat, şi doctorii etc. etc. Şi nepoţii? Păi să vezi, bietul Mircea, a lucrat la patron, şi nenorocitul bla-bla-bla puiul maichii, decât să se chinuie, mai bine îl ţine mamaia acasă. Şi căţelu'? Vai, doamnă, să vezi căţelu'..."

În cele din urmă, descopăr că înaintea mea e doar un puştan cu foi de xeroxat în mână. Aleluia!!!

Puştanul: Stimată doamnă, am tras la xerox astea şi s-au tras prost. Vă rog să mi le mai trageţi odată!

Funcţionara: Da, sigur. (Se duce, bz-bz-bz, se întoarce.) 3 lei, vă rog frumos.

Puştanul: Ce faaace?

Funcţionara (sec): Am spus, 3 lei, vă rog frumos!

Puştanul: Cum adică, 3 lei, cucoană?? Păi n-am plătit de dimineaţă, când le-am tras tot aici?

Funcţionara (iritată): Da' ce, domnule, ţi le-am tras eu? 3 lei, vă rog frumos!!

Puştanul: Nu, nu mi le-ai tras matale, dar mi s-au tras aici! Am şi bonul, mi le-a tras o domnişoară mai devreme... Ce-s io de vină dacă domnişoara nu ştie să tragă?? Ce, poşta nu primeşte reclamaţii?

Funcţionara (furibundă): Angelicoooo! Angelicooo!

Angelica (mică, inconsistentă, buburuzică): Da, doamnă...

Funcţionara: Dacă nu ştii să tragi, de ce te apuci să tragi?

Angelica: Da' eu nu...

Funcţionara: "Da' tu nu" ce? Nici una nu ştiţi nimic, şi faceţi numa' prostii!

Puştanu': Era doamna de colo!

Funcţionara (către doamna de colo): Ia zi, madam, de când depăşeşti mata ghişeul matale? Ce dracu' vă băgaţi toţi unde nu vă fierbe oala!!

(Între timp, eu căscam epuizată, şi nu-mi venea să cred. Atâta bâlci pentru 3 ron! Îmi venea să-i dau eu, dar... pe de altă parte... dacă aş fi avut eu nevoie, ar fi scos vreunul din cei de faţă suma cu pricina?)

Puştanul: Hai, cucoană, dă-mi odată foile alea. Vă socotiţi p-ormă. Io nu plătesc de două ori acelaşi servici!

Funcţionara: Trebuia să observi când ţi-a tras-o, nu acum!

Puştanul: Păi dacă am bonul, şi e de aici?? Vreau să vorbesc cu şeful dumneavoastră.

(Pfuuuuu... eu, epuizată, sătulă, intoxicată.)

Funcţionara (sec şi rece): Gata, puteţi pleca. Vă rog să părăsiţi incinta!

Puştanul: Da' ce-i incinta matale de-acasă? E loc public, plec când vreau eu!

(Îşi adună tacticos foile, le pune frumos în chiloţel, apoi în dosar, şi iese...).

Între timp, în faţa mea se înfige rapid un moş:

Moşul: Daţi-mi şi mie pensia.

Funcţionara: Nu eliberăm pensia pe baza talonului de pensii.

Moşul (ameninţător): Ce ziceţi???

De-aici semnificaţia termenului poştă. Adică: again and again...

Motto:

"Daca stergi acest mesaj dupa citire, vei avea un an de ghinion, vei ramane fara prieteni, te va calca masina, nu-ti va mai merge netu', nu vei mai putea bea si fuma, vei asculta numai andreea balan, vei munci 20h zilnic, te vei uita numai la "ciao darwin" (DA! cu dan negru), iti va creste par pe nas, nu vei mai putea face pipi zilnic, o sa ramai fara hartie igienica de 3 ori pe saptamana, te va musca cel putin un caine o data pe luna (locul de care te va musca nu se poate stabili cu precizie...), vor intra mascatii peste tine in casa si nu-si vor cere scuze, cand te vei plimba prin parc va incepe ploaia, te vei ingrasa peste masura, iti va creste colesterolul cu toate ca vei manca numai soia, vei munci in week-end, te va calca masina (din nou!), nu-ti vor mai merge jocurile pe calculator, telefonul nu va mai avea semnal, se vor strica apometrele, vei avea atacuri de panica, te vei imbolnavi nasol si te vei chinui,vei avea diaree din 3 in 3 zile, vei fi alergic la soare, televizorul iti va lua foc (ceea ce nu e asa rau, avand in vedere ca singura emisiune la care te vei uita e "ciao darwin" – tot cu dan negru), te vei electrocuta incercand sa-ti faci cafeaua, vei fi concediat!
Daca il trimiti prietenilor tai, vei avea automat NOROC trei ani!!!"

( ... deşi la mine n-ar ţine blestemul, că eu fac cafeaua la ibric şi muncesc oricum în weekend.)

O sursă serioasă de spam, pe care nici un spamfilter din lume nu o poate anihila, este aceea constituită de prietenii noştri, şi de tâmpeniile pe care ei ni le trimit, fie prin mail, fie pe mess. Unele sunt foarte asemănătoare cu pancartele cerşetorilor din metrouri "Suntem trei copi necajiti cu mama are cancer si tata nu nil stim traim dintro pensie de un milion nu ne ajunge nici de cheltuieli". Unora însă le ajunge de net şi, cică, dacă îţi fuţi tu la zona erogenă 1 (adică la creier) tot mail/mess listul, yahoo, aol, google sau mama naibii le va da 5 cenţi de fiecare mesaj trimis.

Bun. Dar nu toate sunt la fel de crâncene. Există şi "lanţul prieteniei" (să-ţi legi amicii de mâini şi picioare), "gândurile bune" etc. etc. etc. Chestii nu neapărat dăunătoare, dar exasperante pt. un om prins într-o muncă. În orice caz, toate, fără excepţie, îţi promit îndeplinirea unei dorinţe dacă...

Şi acum, contraexemplul: Într-o seară, pe când jucam Mahjong online, primesc pe mess o tâmpenie: mingea iubirii. Bla-bla-bla, dragostea-i un lucru mare/ Care leagă două inimi tare, bla-bla-bla-bla-blu. Dacă dai la toată lista, vei fi contactat(ă) de persoana care te iubeşte cu adevărat.

Ia să vedem. Şi dau la toată lista. În nici 5 secunde, cineva (care, culmea, era offline!): Eşti o idioată!! Unii stau pe net să muncească, nu s-o frece!! Nu mai vreau să te văd în viaţa mea!

Şi nu m-a mai văzut. Dar ideea e... s-a îndeplinit profeţia au ba??

Well, interviul apare în Glamour în jur de 20 octombrie, cel de la radio e marţi de la 4... marţea asta, sau următoarea, mulţi dintre voi ştiu ce e ăla un DEADLINE şi sigur v-aţi băgat deseori ce-aţi avut la îndemână în mama ăluia de-a inventat respectivul concept... dar ceea ce nu ştiţi e... cum e să duci pisica la veterinar.

Menţiune: când l-am adoptat pe Pully-cat, locuiam în Dristor, şi l-am tot dus la o tanti adorabilă, care îşi avea cabinetul pe Calea Vitan. V-o recomand tuturor!! Promptă, iubitoare de animale, atentă, şi nu te jumulea de bani.

Între timp, m-am mutat la dracu-n praznic. Şi... acum, când îl văd pe Pully crizat... repede, nene, să găsesc un doctor pe-aproape, că poate ăsta are blocaj renal, şi trebuie acţionat de urgenţă.

Şi am găsit... cabinetul Blue Point, de pe Vasile Lascăr, care afirmă aici cu fală: orar 08-20. Acelaşi lucru îl afirma şi saitul lor, dar între timp, afirmaţia a dispărut.

Buuuun. Pun ceasul să mă sune la 7 a. m. - oră horror pentru orice somnoros cu ştaif, şi la 8 sunt în faţa cabinetului, ţinând în braţe un motan care miaună de-ţi vine să-ţi iei câmpii.

Fatalitate! Mă întâmpină un lacăt imens şi inscripţia: Orar 09-20. Wow!!!

Vizavi, e un părculeţ cu două bănci oropsite şi scorojite, fără verdeaţă, dar năpădit de o sumedenie de gunoaie. Mă aşez pe una din bănci, staaaau şi caaaasc a pustiu, mă ocheşte şi mă ia la taifas o bătrână pensionară, care îmi detaliază istoria întregului ei arbore familial, până se face nouă. Apoi, nouă şi un sfert.

Când mă ridicam, pregătindu-mă sufleteşte să caut celălalt cabinet care mi se explicase că era la o distanţă de 2 staţii de tramvai, apare o donşoară care descuie. Ce tare! Mă duc cu Pully într-acolo.

-Am venit cu motanul la consultaţie.

-Păi dom' doctor vine după-amiaza.

-Şi atunci de ce aveţi pe net orarul de la opt la douăzeci? mă enervez eu îngrozitor de tare. Ştiţi că stau de o oră pe frigul ăsta, pe banca aia?

-Păi intraţi, să-l sun pe dl doctor.

Desigur, domnului doctor îi mai ia o oră să ajungă. Pasămite, Dumnezeu nu mă bătea cu parul...

Vine doctorul, se uită la Pully.

-Care e problema?

-A stat toată noaptea pe litieră şi a mieunat. Să nu fie blocaj renal.

Îl pipăie.

-Are vezica goală. A făcut el pipi pe undeva...

-Aha.

Apoi, doctorul emite următoarea enormitate:

Vă rog să-l luaţi, să colectaţi de la el urină cât să umplem o eprubetă şi să reveniţi cu ea pt. analize!

Îmi venea să urlu: Băi imbecilule: una la mână, eu plec de cum ajung acasă, două la mână, Pully nu e pisica pe care s-o pui să se pişe la borcan şi trei la mână, dacă NU SE PIŞĂ, ce să colectez?

-Şi, altă formă de a-l consulta acum nu aveţi?

-Nu.

-Aha. Cât vă datorez pentru această... consultaţie?

Şi individul s-a uitat senin în ochii mei şi a pronunţat: 20 RON. Adică... 200.000 lei vechi, pentru informaţia că Pulică are vezica goală!

Concluzia: animal lovers, EVITAŢI BLUE POINT. Str. Vasile Lascăr, Nr. 81. Site: www.blueserv.ro .

nimic nu e mai iritant decât un pasager care să-ţi tulbure binefăcătoarea singurătate în tren... libertatea de a-ţi împleti visele cu filmul pe repede înainte al peisajelor...

e bătrân. neras şi slinos, umflat. îmi simte ranchiuna mocnită, completează:

-...nu vă supăraţi.

ba mă cât se poate de supăr, da' n-ai ce-i face. mi-e lene s-o improvizez p-aia cu "familia mea e aici, da' s-a dus să-şi ia ziare", n-am decât un prăpădit de rucsac, aşa că...

-da, e liber...

pe un ton de parcă aş confesa cinci masacre şi un viol în serie al babelor din văscăuţii de jos.

japp! se aude sunetul fatidic al trântirii unui cur pe o canapea.

pauză:

domnişoară, nu vă supăraţi...

şi dacă mă supăr, foloseşte la ceva?

vreau să cobor la ploieşti...

aha

nu, să mă duc la judeţean, da io mă duc la voila, la câmpina, ce fac?

mergeţi la casa de bilete şi cereţi viză de întrerupere.

pauză. brusc, hohote de râs:

auzi tu, prostul de doctor... io i-am zis: dom' doctor, n-am cu ce să plătesc, că-s sărac, iar amărâtu' mi-a mai şi dat cin'zeci de mii! Tare faza, nu?

îhî

altă pauză:

futu-ţi grijania mă-tii de doctor! io îi zic sotosigur că am ciroză, ştiu io sută la mie că am... şi el, nu şi nu! da' mă duc io la judeţean, îmi scot adeverinţă de ciroză, şi-l dau în judecată, de nu se vede! îl bag la închisoare pe viaţă!

îhî.

-domnişoară, nu vă supăraţi, ce fac să cobor la ploieşti şi să merg p'ormă la câmpina?

coborâţi şi vă faceţi viză de întrerupere.

unde se face treaba aia?

în gară, la casa de bilete.

-da' un ceas aveţi?

nu

da' cât e ceasul?

nu ştiu, că n-am ceas.

da' tu mergi des la biserică, nu?

hopa! om fi băut brudărşaft pe neprevăzute...

de ce?

ai aşa o faţă bisericoasă... domnişoară, să te rogi pentru mine, da?

îhî

n-ai o biblie la matale, să-mi citeşti un psalm?

nu.

ba ai, da' nu vrei să-mi citeşti!

n-am domnule...

intră muta tipică pentru ruta bucureşti-braşov, cu toate bibilurile ei de douăzeci-treizeci de mii, ne lasă şi nouă un pumn de fleacuri...

el : astea-s cadouri, nu?

ea: hmmm... ghmmm... îhhhh...

eu: zice că sunt de vânzare pe bani.

el: păi n-am. da' matale iei?

eu mă uitam cu jind la nişte leucoplaşti cu rivanol foarte ieftini... prea ieftini, la banii ăştia, or fi second-hand...

-da' voi ce credeţi, că io nu pot să muncesc? când vreau io, mă duc la râmnicu-vâlcea şi-mi scot diploma... diploma mea de vopsitor-zugrav... e nevoie pe şantier, mă duc să muncesc pe şantier, nu stau io la mila voastră!!!

pauză: auzi, dom'le, ăştia e doctori? crede el că e aşa uşor să dormi pe bancă, în gară?

-biletele la control, vă rog!

-domnu' naş... vreau şi eu să cobor la ploieşti, şi după aia să mă duc la câmpina, ce fac?

-cu viză de întrerupere.

-da' ce e aia ?

ibidem...

-da' biletul matale e din 4 ianuarie, moşule.

-păi, da. şi azi nu e 4 ianuarie?

-bine. io zic să mergeţi direct la voila, că e mai bine. călătorie plăcută în continuare.

naşu' iese. lung oftat:

-ăsta da, băiat drăguţ, ştie să se poarte... ce frumos mi-a vorbit!