De foarte multe ori se intampla sa vezi pe cineva pe strada, in magazine, si sa te cuprinda un sentiment de ciuda…”Ce n-as das a fiu si eu asa”...Fara ca tu sa ai idee de ce fel de perosana este respectivul/a.
Te legi de anumite lucruri superficiale pe care le vezi la acea persoana, cum ar fi felul in care se imbraca, felul in care vorbeste si iti doresti pentru o clipa sa fi ca ea.
Daca stai sa cunosti persoana respectiva, o sa vezi probabil ca nu e deloc ceea ce ti-ai dori sa fii, dar pur si simplu ideea de a te accepta asa cum esti te sperie al dracului de tare..In final, la asta se rezuma totul...ne e teama sa ne privim in oglinda si sa ne iubim pentru ceea ce suntem, asa ca ne consolam cu a privi realizarile altora, mai bine zis aparentele realizari ale altora.
Pentru ca oamenii merg pe principiul ”tot mai buna e capra vecinului”, ajungi la un moment dat sa te pierzi pe drum si sa nu mai fii tu...sa incerci din rasputeri sa fii altceva, altcineva, pentru ca asa ti de pare tie „cool”. Pentru ca pur si simplu nu te poti mobiliza sa lasi deoparte smiorcaiala si sa faci ceva pentru tine.
Din experienta, pot sa spun ca nu exista „nu pot”, exista doar „nu vreau” si „mi-e frica”. Daca reusesti sa lasi doeparte teama si comparatiile patetice cu alte persoane mai „realizate” decat tine, sa incetezi sa iti mai plangi de mila ca nu ai putut face mai mult pentru tine si ca asta e...ai putea sa iesi din colivie si sa te faci remarcat...
Mi s-a intamplat de multe ori sa stau pentru o perioada mai lunga de timp pe langa anumiti oameni si sa incerc sa fac lucrurile ca ei...o imitatie proasta care nu are in nici un caz efectul dorit...
In general sunt o persoana destul de usor influentabila si preiau de multe ori atitudini, gesturi si idei de la cei din jur...Initial este o forma de a te apropia de cineva, pe parcurs insa, este o forma de a te indeparta tot mai mult de tine. In the end, ajungi sa nu mai stii ce esti de fapt, si ce vrei...
Traiesti prin ceilalti, pentru ca ti se pare ca e mai bine, mai usor...dar in felul asta pierzi lucruri esentiale...te pierzi pe tine...
Se ajunge la un sentiment de negare al propriei fiinte si la un razboi interior in care indiferent ce ai face tot pierzi.

- in continuare fara nici cea mai mica legatura cu textul, va prezint o melodie.
Personal nu sustin si nu promovez crezul domnului din imagine. O melodie de plaja, nisip, si liniste dupa ce pleaca toti adevaratii din Vama.

Ma numesc Antica Maria Tereza,am 20 de ani si sunt studenta la Facultatea de Stiinte politice din cadrul scolii nationale de stiinte politice.
Ca toti tinerii,acum caut sa imi construiesc un drum in viata si sper ca lumea de maine sa fie una mai buna.Dar cum acestea par a fi vorbe prea mari si au devenit deja clisee, incerc sa schimb ceva in universul meu mai mic si apropiat.Imi place sa calatoresc,sa cunosc oameni multi si noi,sa gust din viata tot ce are ea frumos si simplu. Pentru ca aici scopul nu e sa vorbesc despre mine, ci despre religia mea,ma voi opri din a ma descrie.

2.Care este primul lucru pe care trebuie sa il stim despre confesiunea ta?

Cred ca primul lucru pe care ar trebui oamenii sa il stie despre Biserica Catolica este ce inseamna catolic.Cuvantul "catolic insemna "universal"in doua moduri,si anume, dupa "integralitate' si dupa "totalitate". Integralitatea se refera la cuprinderea TUTUROR oamenilor in iubirea si invatatura lui isus.Totalitatea se refera la faptul ca Biserica face parte cu totul din Isus Cristos,care a fondat-o la Rusalii prin coborarea Duhului Sfant,prin intermediul caruia a impartit toate mijloacele de mantuire pentru oameni.

3.Care e cea mai importanta invatatura propagata de biserica din care provii?

Voi raspunde la aceasta intrebare citand un pasaj Noul Testament :"Iubirea este indelung rabdatoare,iubirea este plina de bunatate;iubirea nu este invidioasa,nu se lauda,nu se umfla de mandrie,nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau,nu se aprinde de manie,nu se gandeste la rau,nu se bucura de nelegiuire,ci se bucura de adevar.Sufera TOATE,crede TOATE,nadajduieste TOATE,rabda TOATE.Iubirea nu piere niciodata!Proorociile se vor sfarsi, limbile vor inceta,cunostinta va avea sfarsit!(...)Acum,deci,raman aceste trei:credinta,speranta si iubirea;dar cea mai mare dintre ele este dragostea!" 1Cor 13,4-13.

 
4.Care e atitudinea confesiunii din care faci parte fata de celelalte confesiuni?

 Atitudinea Bisericii Catolice fata de celelalte confesiuni este cea de toleranta,respect,chiar acceptare,atata vreme cat nu incalca in sanul lor drepturile si valorile fundamentale ale oamenilor si demnitatea lor. Biserica recunoaste in celelate religii cautarea,ce-i drept,inca "in umbre si chipuri" a unui Dumnezeu necunoscut,dar apropiat si ca apreciaza tot ce este "bun si adevarat" ca fiind o pregatire la Evanghelie si un dar de la Dumnezeu,dar in acelasi timp, condamna tot ceea ce ataca valorile crestine si face din fiinta umana doar un obiect,un mijloc,un sclav.

 
5.Ce ai vrea sa schimbi in cadrul confesiunii?

La nivelul la care ma aflu in acest moment in ceea ce priveste cunoasterea si trairea credintei catolice,nu simt ca ar trebui sa se faca vreo schimbare.Desi multe lucruri par a fi iratioanale,nebunesti chiar pentru lumea in care traim. Odata cu aprofundarea si intelegerea lor,vor parea naturale,coerente,drepte si logice.

 
6.Numeste un lucru, o trasatura pe care o cunosti si o apreciezi la o alta confesiune.

Deoarece nu cunosc in amanunt teologiile celorlalte religii,nu ma pot arunca in aprecieri de acest fel. Atat timp cat exista taria credintei,onestitatea,transparenta in activitatile sale si implicarea directa in societate,binefacerile pe care le face nu pentru propria faima, ci cu dorinta sincera de a ajuta oamenii si raspandirea valorilor umane si teologale, e de apreciat.

 7.Numeste un lucru, o trasatura pe care o cunosti si o dezaprobi la o alta confesiune.

Consider ca nu sunt in masura sa critic religia nimanui,mai ales atata vreme cat nu le cunosc mai detaliat.Doar unele generalitati stiute de mine,transmise poate si eronat,nu imi sunt suficiente.In mod evident,in orice padure exista si uscaturi,

8. Exista vreo prejudecata in randul celorlalti legata de confesiunea ta?

 
Este evident ca in randul oamenilor exista idei preconcepute despre noi(de exemplu cele referitoare la viata consacrata si celibatul pe care il presupune-iar aici nu as vrea sa detaliez,sunt prea raspandite si cunoscute aceste comentarii "de masa").
 

And did they get you to trade
Your heros for ghosts?
Hot ashes for trees?
Hot air for a cool breeze?
Cold comfort for change?
And did you exchange
A walk on part in the war
For a lead role in a cage?

How I wish, how I wish you were here.
We're just two lost souls
Swimming in a fish bowl,
Year after year,
Running over the same old ground.
What have we found?
The same old fears.
Wish you were here.

Ma numesc Ioana si sunt studenta la Litere, Comunicare si relatii publice. Imi plac oamenii si artele, copiii si natura. Imi place si centrul Bucurestiului si ma fascineaza sa descopar case vechi, acoperite de iedera, ca niste veterani de razboi intr-un oras din ce in ce mai modern.

2. Care este primul lucru pe care trebuie sa il stim despre confesiunea ta?

Sunt crestina, adventista de ziua a saptea. Mai exact, ziua mea de odihna este sambata, si nu duminica. Cred ca Sabatul iudaic, biblic, este ziua lasata de Dumnezeu pentru a ne detasa de problemele din celelalte zile ale saptamanii si a ne reaminti ca suntem fiinte create de un Dumnezeu iubitor.

3. Care este cea mai importanta invatatura propagata de biserica din care provii?

Cea mai importanta invatatura a adventistilor este aceea ca Isus va reveni. Asa cum a promis atunci cand S-a inaltat la ceruri, El va veni pe pamant pentru a-i lua cu El pe cei care Il iubesc. Iubirea lui Isus Hristos pentru oameni este probabil cel mai repetat gand spus de adventisti: Fiul lui Dumnezeu, care a venit ca om acum 2000 de ani pe pamant, s-a jertfit pentru pacatosi si a inviat dupa trei zile, pregateste locuri in ceruri pentru cei care cred in El.

4. Care e atitudinea confesiunii din care faci parte fata de celelalte confesiuni?

Adventistii respecta libertatea de gandire a fiecaruia si sunt de parerea ca un studiu temeinic al Bibliei ar trebui sa fie caracteristic oricarei confesiuni crestine.

5. Ce ai vrea sa schimbi in cadrul confesiunii?

Nu as vrea sa schimb nimic in cadrul confesiunii, mi-ar placea poate doar ca oamenii sa se implice tot mai mult in ajutarea celor din jur. Desi cred ca asta este o optiune pe care o face fiecare, in dreptul lui.

6. Numeste un lucru, o trasatura pe care o cunosti si o apreciezi la o alta confesiune.

O trasatura pe care o apreciez la alta confesiune este in privinta catolicilor, si anume faptul ca au multa solemnitate, sunt simpli, si totodata biseicile lor insufla mult respect.

7. Numeste un lucru, o trasatura pe care o cunosti si o dezaprobi la o alta confesiune.

Mi se pare ca exista o tendinta in biserica ortodoxa de a nu implica prea mult tinerii in activitati care sa le aminteasca de Dumnezeu.

8. Exista vreo prejudecata in randul celorlalti legata de confesiunea ta?

Sigur, exista prejudecati in randul celorlalti fata de adventisti. Dar cine cauta raspunsuri, gaseste. Fiecare om trebuie sa Il gaseasca pe Dumnezeu si sa se imprieteneasca cu El. Personal, eu cred ca Dumnezeu este mai viu decat Il percepem noi, oamenii. Mai viu si mai aproape. Si cred ca Isi doreste sa fim fericiti.

Urma sa vina intr-o seara la mine si stiam asta,asa ca aprinsesem toate lumanarile pe care de dragul lui le cumparasem. Il asteptam cu nerabdarea femeii care te are atat de rar dar intotdeauna complet. Imi pregatisem cateva lucruri folositoare nascocite tot in fantasmele cu el.
A ajuns, l-am oprit in hol si l-an legat la ochi…vroia sa se-mpotriveasca dar l-am oprit cu un simplu shhhh.
L-am dus in camera semi- intunecata si am inceput sa il dezbrac…m-am opri putin sa ma joc cu fiecare punct sensibil dar asta era doar inceputul pentru cat il doream. Asa ca l-am intins frumos pe pat si i-am legat mainile…din momentul ala era al meu si puteam sa fac ce vroiam din el.
Am inceput sa il sarut usor, apoi din ce in ce mai tare, usor, sa il musc si sa il ling din cap pana in picioare.
Simteam cum era din ce in ce mai excitat si incepuse sa aiba miscarile-alea care ma urcau pe mine pe pereti…imi spunea ca ma vrea, ca-i place si ca vrea mai mult.
Si eu vroiam sa il vad aproape de orgasm, imi placea sa stiu ca eu l-am dus acolo asa ca am inceput o partida de sex oral…cu pofta si rabdare, tare si-mprejur facad mici pauze in care o lingeam in sus si in jos incet de tot.
Cand am simtit ca era aproape gata am luat o gura de apa minerala si mi-am continuat treaba…in trei rotiri de limba era aproape de orgasm si-atunci m-am oprit si am luat un cub de gheata cu care am inceput sa-i trasez corpul.
Il vroiam mai mult, vroiam sa-l chinui si vedeam cat ii place asa ca i-am dezlegat esarfa de la ochi dar nu si mainile.
Vroiam sa-l vad, sa ma uit in ochii lui si sa vad cat de tare ma doreste.
Un alt cub de gheata a continuat sa se plimbe pe el iar cand am ajuns intre coapse a tresarit atat de tare…mi-am luat si eu unul care aluneca frumos pe sani, in jurul sfarcurilor intarite deja si am inceput sa ma joc.
Ii placea sa ma priveasca si asta ma excita foarte tare
Am inceput sa gem si sa-l ating din ce in ce mai tare, sa-l musc de umar si sa ne sarutam in cel mai senzual mod.
Deja nu mai puteam suporta asa ca i-am dezlegat mainile si a inceput sa ma mangaie frenetic…fierbeam amandoi; m-a luat si m-a trantit pe spate, a intrat in mine si am inceput sa ne miscam salbatic, necontrolat si instinctual.
Eram atat de excitata si imi placea atat e tare sa ma domine…
Cand a simtit ca aproape termina s-a oprit putin, m-a privit si m-a intors.
Mi-am pus o perna sub bazin si mi-am incrucisat picioarele ador pozitia asta si el stie cel mai bine cat de mult imi place sa-l simt peste mine…aproape ca nu mai pot respira si-ajung la al nu stiu catelea orgasm.
Simultan asa cum ne place noua.

E din nou una din serile in care iesim in cuplu, fara sa fim de fapt cuplu. Bem un vin rosu, sa ne porneasca discutiile si energiile care ne atrag mereu in pat. Povestim orice ne vine in cap. Eu iti zic de prietenul meu, tu de noile tale cuceriri. Ma incita si mai tare ideea de a ajunge in pat cu tine, cand stiu ca e interzis.

Cand ajungem acasa, putin piliti si cu zambete pe buze, ma intrebi daca dorm la tine. Ma incrunt un pic si te refuz, cu un NU tipic femeilor care vor sa spuna DAAAA. Ajung la tine in camera pana la urma, si ma invart in mijlocul ei fara sa imi gasesc locul. Ma intind intr-un final in pat, invitandu-te din priviri cat mai aproape. Te descalti in graba si esti gata sa ma dezbraci dintr-o miscare. Te opresc cu o mana ferma si o privire sagalnica.

„Nunu, ti-am spus ca vin doar daca stam cuminti…”

Te intinzi cuminte langa mine si iti simt erectia prin blugi. Stiu prea bine ce se ascunde acolo si zvacneste sa iasa la lumina. Iti cunosc penisul mai bine decat il cunosti tu, l-am simtit in mine de atatea ori… Te-as dezbraca intr-o secunda si l-as lua in gura, sa il simt tare si zemos cum pulseaza sub magaierile mele. Te asezi peste mine si ma dezbraci senzual. Imi promiti ca ma si imbraci inapoi, daca asta imi doresc.

„Ma exciti stand asa. Simt ca am puterea, ca pot sa fac ce vreau cu tine, stand asa deasupra ta. Esti siguta ca vrei tricoul?”

Te las sa ma imbraci cu tricoul tau alb, prin care mi se vad sfacurile intarite. Te intinzi iar langa mine si incepi sa ma mangai prin chiloti. Sunt tanga negri, ca de obicei… se uda de la mangaierile tale. Te prind de mana ferm si iti spun pe un ton serios sa te opresti.

„Imi iau mana imedit. Promit!”

Ma retrag si te las sa continui. Deja mi s-a accelerat respiratia si oftez din cand in cand. Simt ca pulsezi… si iti dai jos chilotii incet, parca ar fi un secret pe care nu trebuie sa il aflu inca. Nu zic nimik, sunt fierbinte si te vreau in mine.

„Ti-am promis ca iau mana…”

Mi-o bagi si incepem sa ne miscam intr-un ritm salbatic. Te opresc putin… si crezi ca e finalul. „shhh”, iti spun, si ma dezbrac intr-o secunda. Imi framanti fericit sanii, ii saruti si ii musti de parca ar fi o prajitura pe care nu ai gustat-o demult. Cobori mai jos cu limba, si incepi sa ma lingi. Fierb. Imi sugi clitorisul si imi oferi primul orgasm. Gem, oftez adanc si te prind de par. Te ridic si ma saruti in timp ce intri inauntru iar. Cat de perfect se potriveste penisul tau in mine, de parca nu ar mai trebui sa iasa niciodat de acolo. Miscarile devin tot mai puternice, la fel si sunetele pe care le scot. Iti musti buza de jos si ai privirea aia de copil satisfacut.

Vrei sa-mi demonstrezi ce poti, de parca ar fi prima data cand facem sex. Ma pun pe tine si incep sa ma misc mai puternic ca niciodata… tu te prinzi de pat… „Te roooggggg…. opreste-te putin, ca nu mai pot… nu vreau sa se termine inca…”

Ma opresc pentru un minut, si-apoi ma las in jos. Mi-era dor sa ti-o sug, si iti bag penisul in gura cat de adanc pot. Gemi si tu si nu mai rezisti, esti gata sa ejaculezi… ma opresc „Inca nu…”

Ma arunci pe spate si intri iarasi in mine, mai adanc, mai fiebinte.

„Stai! Lasa-ma sa ma intorc!”

Ma pun in genunchi si imi despart fesele. Te invit inauntru si intri din nou. Imi bagi un deget in anus si incepi sa te misti fericit. Mai tare si mai repede, mai fierbinte, mai mult. Am orgasm!!!!!!!!!! Si tu, in aceasi clipa, ma stropesti pe tot spatele. Puternic si efervescent, plin de energie si placere… am avut orgasm simultan…

Imi vine sa te intreb daca iti place sa futi mereu femeia altuia, dar as strica momentul…

1

„Nu pleci din oraşul ăsta în veci! Ai să faci cum ţi-am spus eu!” a zbierat domnul Romcea la fiul său, în timp ce îşi încheia nasturii de la pantaloni, uitându-se peste umăr către uşa întredeschisă a băii. „În plus, aici ai tot ce vrei! Bani ai! Orice poftă ai, îţi este îndeplinită! Avem două case una lângă alta! Ce mai vrei altceva? Spune! Ce mai vrei?”

Speriat, Raul şi-a coborât privirile în pământ, încercând să descopere dacă există vreo regularitate geometrică în încrengătura de linii întortocheate desenate pe pardoseală. Şi-a terminat dintr-o înghiţitură paharul cu laptele de dimineaţă. Senzaţia aceea gustativă incertă, se întruchipa în mintea lui asemenea unui trup fierbinte, clocotind sub cuvertura de pluş sidefiu, ca un cer de amurg în apele căruia se odihneau norii fardaţi cu violet, ca şi cum în ţesătura de argint a zilei ar fi fost atârnate la întâmplare imense fâşii de in murdar sau draperii din stofa aceea grea, folosită la confecţionarea ciudatelor vestoane ale unui întreg regiment de circari, înarmaţi cu ultimele raze de soare. Nu auzise ce i-a spus tatăl şi nici nu-şi dorea să afle. Asemenea reacţii umorale îi erau prea bine cunoscute pentru a-l mai putea impresiona. De ceva timp îşi ignora părintele şi prefera să se gândească la zbieretele lui ca la ciudatele sunete ale junglei pe care o cunoştea din revistele pentru copii. Simţea pericolul indiferenţei, dar îl fascina pur şi simplu nebuloasa melodică din care, uneori, desprindea câte o notă, câte un sunet şi se juca în minte cu ele, gândindu-se că are înainte fie un elefant impozant, fie o superbă pasăre paradis ori un leopard zăcând toropit de căldură pe creanga unui cedru sau o mulţime de papagali viu coloraţi forfotind printre liane. Şi-a trecut degetele prin părul proaspăt vopsit, după care şi-a atins buzele. I se păreau inutile; propriul chip i se părea irelevant şi el însuşi, întreg, se considera fără sens şi incapabil de a-şi da singur vreunul.

Lama de inox a cuţitului pentru tăiat pâinea reflecta un soare mic şi stingher, amintindu-i de zilele în care se tăvălea singur în zăpadă şi obişnuia să observe cristalele minuscule strălucind fără să se topească în palma lui cadaverică. Rozul catifelat al obrajilor rima cu irisul brun al ochilor desenaţi cu o tuşă de rimel negru-infern, iar expresia generală a sufletului său tulburat dintr-un motiv nedesluşit se prelingea parcă de pe pleoapele indigo, răspândindu-se în încăpere ca ambra sau mirtul jertfite pe altarul unui zeu obscur. Tremura fără să îi fie cu adevărat frică. Pe uşa umedă a unui dulap se agăţase un fir de păr ce desena reticent o spirală ciudată. El era? Da. În închipuirea unui Caravaggio învingător a toate! Prin buclele imaginare ale îndrăzneţului Amor putea vedea textura, irizarea propriului viitor şi clipea eterat, aşa cum toţi copiii emo o fac. Şi-a muşcat buza superioară pentru a-i încerca substanţa delicată, urmărindu-i cu ochii minţii forma suplă, arcuindu-se discret ca aripile unei pisici de mare şi rozul opac, dăruit de Genialul Pictor cu stigmata unei înţepături purpurii, abia perceptibile, în colţul stâng. Răsfoia ziarul. Matrimoniale. Din când în când îşi contempla discret în oglindă noile şuviţe albe, contrastând perfect cu negrul-jais aplicat în seara precedentă. Doamnă decentă. Caut tânăr intelectual pentru relaţie. Amatoare de teatru, concerte simfonice. Îl ador pe Chopin! Relaţii la... Studentă. Ofer masaj erotic la domiciliu. Plata în avans: 50/50... Se gândea la capacitatea oamenilor de a-şi asuma ridicolul, de a se face de râs în mod programatic şi fără frustrări inutile. În asemenea cazuri obţin ce vor. Bărbat bine. 33 ani. Gay. Activ. Caut persoană pentru relaţie de durată, bazată pe înţelegere şi afecţiune reciprocă! Relaţii la telefonul... Tatăl plecase şi acum era singur. Din când în când putea auzi inflexiunile vocale ale mamei care părea să fie uşor iritată. Părinţii discutau despre felul în care se îmbracă el. A împăturit coala de ziar cu anunţuri matrimoniale şi a plecat în camera lui. Deschizând uşa şi măturând încăperea cu privirile i s-a părut că este groaznic de singur şi că lumea aceea mică a lui – calculatorul, webcam-ul, şifonierul cu haine, draperiile din mătase verzuie, patul, scaunul ergonomic şi albastrul mobilei – se comprima şi devenea subit o abstracţiune, o limită interpusă artificial între el şi ceilalţi. Pătrunzând înăuntru lista în minte câteva fragmente de la rubrica anunţuri. Şi colegul acela din ultimul an, emo şi el, era drăguţ. Câteodată îşi închipuia că îl parfumează înainte de culcare pentru a-i adulmeca mirosul dulce amestecându-se cu mireasma naturală a corpului. Îi plăcea linia gâtului acelui băiat şi se gândea cum ar fi fost dacă l-ar fi atins pentru câteva secunde cu vârful nasului sau, măcar, cu perişorii abia perceptibili de deasupra nărilor. A încuiat uşa şi s-a aşezat pe pat. A desfăcut ziarul şi a decupat anunţul bărbatului. Şi-a notat numărul de telefon pe o bucăţică de hârtie şi s-a întins pe spate pironindu-şi ochii în tavan. Steluţele fosforescente agăţate acolo sus păliseră dar el încerca să le capteze lumina pentru a le putea aranja în forma unei constelaţii sui generis. Două dintre ele, cele de culoarea azurului, erau ochii bărbatului. Dincolo de spaţiul lor nu mai era nimic. Apoi forma chipului; asta ar trebui să fie mai la dreapta; asta aici, mai spre ureche, cealaltă dincolo. Tăietura nasului rămânea imperfectă; atunci a aşezat cu puterea imaginaţiei încă o steluţă lângă cele deja existente, pentru a împlini chipul fantasmei de pe cerul imaculat al tavanului.

Fluxul plăsmuirilor, puterea expresivă a creaţiilor succesive devenea imediat un torent clocotitor, întrerupt din când în când de inserţiile inconştiente ale unor detalii groteşti de care se chinuia să se descotorosească. Poate, tocmai din acest motiv ele durau şi se fixau pe retina imaginaţiei până ajungeau să-i răstoarne percepţia extatică, transformând-o într-o stare de emoţie ambiguă ce se amesteca neliniştitor cu parodia existenţială a unui frustrat vulgar. Şuvoiul se năpustea asupra lui cu putere sporită iar el îşi deruta reflexele de apărare prin exerciţii autohipnotice de amator, aruncându-se din fatasmă în fantasmă, până când lumea din mintea lui se făcea ţăndări, epuizând-i toate resursele de vitalitate pe care le-ar fi putut utiliza. Îşi muta privirile alert de la mobil la foiţa de hârtie pe care îşi notase numărul de telefon al bărbatului enigmatic. A format numărul, întârziind câteva secunde la fiecare cifră. A apăsat tasta de apelare. A închis imediat. Ferestrele transpirate încurcau ultimele raze să pătrundă până la el, împrăştiind lumina pe toată suprafaţa dreptunghiulară, ca şi cum soarele ar fi fost lichid şi s-ar fi prelins din cer peste geamurile camerei lui, dându-le aspectul unor perdele de fum sulfuros. Toate astea se potriveau cu un vis pe care l-a avut în noaptea de dinainte. Numai că reţelele complicate de atunci urmau altă logică şi acum se constituiau într-un sistem de trimiteri contingente mult mai bine închegat, deşi sublinierile executate de conştiinţa vigilă ascundeau în umbră întregul edificiului, păstrând în raza privirii atente numai aspectele importante sau, dimpotrivă, amănuntele care, în starea cataleptică ori în faza somnului paradoxal ar fi trecut neobservate. Îşi dădea seama totuşi că orice încercare de a face corespondenţe între starea de surescitare provocată în vis de vederea unei coapse năpădite de păr şi pomeţii zdreliţi de colţurile stelelor aparent negre de pe tavan era o activitate ilicită şi vag hazardată. Ar fi putut face asta dacă ar fi găsit o posibilitate, măcar una, de a schimba între ele percepţia creionului bont dintr-un vis recent cu cea a unui falus obosit după o experienţă masturbatorie reconfortantă. În vreme ce prima percepţie îl neliniştise toată ziua următoare, a doua îl eliberase de tensiune. Corespondenţele dintre cele două tipuri de senzaţii, se gândea, nu pot fi susţinute decât în măsura în care eu aş fi resimţit, în timpul actului autoerotic, nevoia de a scrie; dar aşa ceva nu s-a întâmplat. Şi nu s-a întâmplat numai pentru că relaţia simbolică dintre două lucruri, fie ele imaginare sau reale, nu poate fi stabilită în felul în care spunem că unei bucăţi de pâine îi corespunde mistic trupul Fiului lui Dumnezeu sau flăcării unei lumânări pneuma transfigurată a unui păcătos. Îşi spunea că faptul concret ascunde în el tot atâta poezie cât cel visat şi că între ele se întinde un ocean de unde Theta pe care nu-l poate traversa nimeni în manieră conceptual-psihanalitică. S-a uitat iar la cifrele micuţe îngrămădite cu pixul în colţul hârtiei dictando. A apelat.

„Da, vă rog!” s-a auzit vocea viguroasă şi totuşi caldă a bărbatului. „Cine e? Alo!” Nimic. „E cineva acolo? Alooo!” A închis. Raul îşi simţea inima bătându-i în tot corpul. A închis ochii. Spasmele cardiace aproape că reuşeau să zgâlţâie patul. S-a agăţat de pata galbenă care îi inundase întunericul de sub pleoape. Îi modifica elasticitatea în ritmul pulsului, o restrângea la un punct mic, apoi încerca să îi dea aspectul unui cerc de foc, al unui resort, al unui chip. Vocea bărbatului îi suna în tâmple şi nu-i putea simţi decât braţele puternice – ca ale tatălui, se gândi – cuprinzându-i mijlocul, apăsându-i uşor pântecul, urcând spre piept. Nu a trăit niciodată aşa ceva. Îşi dorea să mai întârzie ceva timp în compania acelui spectru. A deschis ochii. I-a închis la loc. Fierbinţeala din zona coapselor urca încet, împingând parcă de la spate milioane de insecte ce tropăiau soldăţeşte pe câmpul de luptă al corpului său. Mâinile acelea au rămas pe loc, dar forţa lor de presare se propaga asemenea hulei marine, desfătându-i puful de pe faţă, accelerându-i respiraţia. Pentru câteva secunde fantasma a dispărut şi Raul a tresărit ca după o pierdere iremediabilă dar, imediat, braţele l-au cuprins din nou şi el a zâmbit de plăcere, liniştit. Se simţea ca la 8 ani. Avea încă limpede în minte şi în memoria simţurilor actul sodomit al unchiului. Dar îşi spunea că acea amintire nu trebuie să îi tulbure fantasma actuală. Totuşi, legătura se stabilise. Mai exact, o stabiliseră lecturile; era o teorie; o hermeneutică vulgară ce plutea în aerul epocii.

Spui ca-ti sunt draga...ca ma vrei,macar esti cinstit.Ai dreptate,totul se reduce la sex.Si tu mi-esti drag,dar nu ...ceva nu se leaga.

O sa ne avem,stiu sigur chestia asta.Nu stiu in schimb daca maine,peste doua zile sau cinci ani.O simt undeva,o certitudine tacita viitoare.Si va veni ca o eliberare totala,ca o confirmare blanda a faptului ca ne-a fost dat doar sa ne intalnim,niste persoane nepotrivite,care s-au impiedicat placut una de alta pentru o scurta perioada.Foarte scurta,si nimic mai mult.

Din nou mp duceam azi la şcoală[asta ca să vedeţi ce băiat silitor sunt XD] şi pe cine văd în staţie? Pe gaşca noastră de cartier, cei 3 tipi, aşteptau şi ei în staţie. Bineînţeles, când i+am văzut m+a pufnit râsu, la gândul că voi scrie un alt episod. Mă duc în staţie, se uitau ăia cam ciudat la mine că rânjeam, dar au trecut peste, în 10 sec a venit şi 300+le, şi ne+am urcat cu tonţii, eu pe la mijloc împreună cu ăla micu cu aparat, şi m+am postat în faţa unei ferestre, el în faţa mea, da cu spatele.

Se închid uşile, blochează ăştia aparatele, ne controlează, eu m+am sincronizat cu ăla micu la scos de legitimaţii, el aia de controlor[apropo, e CONTROLOR 866 tipu] eu aia de abonat, eu am fost mai rapid, a rămas un pic surprins tipu, dar mă rog, totul bine şi frumos :)

Se mai urcă la a doua staţie, ei nu au coborât, vreo 10 pers printre care 2 tipe, bineânţeles, ele au fost cele controlate, una a luat un bilet de la cealaltă, dar au scăpat fără amendă. Între timp tipu cu căciulă din poza cu cei trei[care tot aceiaşi căciulă o avea, ca să se recunoască între ei presupun] a prins o tanti că nu avea abonament,şi scria de zor la amendă, iar al treilea s+a pus pe un scaun lângă fereastra me, şi discuta cu ăla micu.

De aici devine interesant. Conversaţie reprodusă din minte:

Ăla Micu: [...] Mă, ce zi proastă azi, abia 500...[părea dezamăgit]

Ăla de pe scaun: Da mă, ai dreptate. Eu ţi+am zis să venim mai târziu, da' tu nimic!

Ă.M.: Mă, asta e, mai încolo...

Ă.S.: Da. Noi acum coborâm şi luăm 41 şi mergem la Agronomie, că trebuie să îmi iau #########[nu am auzit ce a zis :(]

Ă.M.: Bine mă.

End of convo.

Şi într+adevăr, au coborât la Miciurin, împreună cu tipa amendată, şi cred că au luat 41+u. Îmi pare rău că nu am auzit ce voia ăla să ia.

Better luck next time.

Wiz out.

Mi-am petrecut ultimele nopţi cu lectura acestei mărturii scrisă, din anul 2005 până cu câteva zile înainte de moartea lui Octavian Paler în 2007, la iniţiativa criticului Daniel Cristea-Enache care, după cum spune Dan C. Mihăilescu, "a perceput bine şi generos năvalnicul impuls confesiv care l-a dominat irepresibil dintotdeauna pe Octavian Paler, dar cu o acuitate aproape dureroasă, aş zice, în ultimii ani". Astfel, confesiunile, mai degrabă decât convorbirile, scriitorului şi-au lăsat asupra mea o puternică amprentă; m-au emoţionat, fascinat şi intimidat totodată.

Am fost emoţionat în principal de fermitatea cu care Octavian Paler s-a luptat toată viaţa, încă din copilăria de ţăran sărac trimis să studieze la liceul Spiru Haret pe bursă şi umilit de burghezul "unchi George", directorul liceului, care nu concepea să împartă masa cu nepotul său şi care, sub aparenţa mărinimiei, îi trimitea tatălui scriitorului chitanţe pentru fiecare leu, ca într-un final să-l exmatriculeze din liceu datorită corectitudinii sale (încă de adolescent, Paler nu "a turnat"). Pe urmă emoţionat de nebunia cu care a absolvit trei facultăţi ale universităţii concomitent, mergând până în centru pe jos, din Ferentariul unde statea cu chirie într-o casă fără lumină şi căldură, deoarece nu avea bani de bilet pentru tramvaiul opt. În fine, emoţionat de bucuria cu care se ducea să vadă filme americane din banii strânşi cărând lăzi în Gara de Est -- bucurie care, la maturitate, avea să facă loc dispreţului faţă de aceleaşi producţii cinematografice, mărturiseşte Octavian Paler, zăpăcit de descoperirea atât de târzie a filmelor ruseşti pe care, în vremea aceea, le evita "din instinct".

Ce m-a fascinat e stilul admirabil de savuros, dar în acelaşi timp sănătos, al lui Octavian Paler. Uşurinţa cu care compune fraze memorabile sau autoironii cuceritoare, relaxarea şi francheţea care străbat fiecare rând, bunul simţ echidistant şi rectitudinea morală cu care numai un anumit tip de bătrân intelectual, autentic şi aristocratic -- pentru că, în ciuda celor mai modeste origini, aristocraţia minţii se simte ca acasă în persoana lui Octavian Paler -- poate fi înzestrat, mi-au amintit de farmecul altor doi bătrâni, Borges şi Sabato, surprinşi în dialog tot de un tânăr jurnalist. Astfel, m-am consolat cu gândul că numai în câteva limbi de origine latină se poate exprima cineva atât de suculent, imaginându-mi frusteţea unei confesiuni în limba engleză de pildă, venită din partea unui literat rigid şi plin de autoimportanţă cum se găsesc pe acele meleaguri. Probabil că nici apropierea pe care a simţit-o întotdeauna Octavian Paler faţă de Don Quijote nu e una întâmplătoare -- Borges şi Sabato îl discută şi ei pe larg, cum nu mai puţin bântuite de iluzia acestui personaj sunt şi bătrâneţile lui Jose Ortega y Gasset bunăoară.

Am spus că pus faţă-n faţă cu scriitura lui Octavian Paler am fost intimidat, deoarece am simţit cu acuitate propria micime şi frăgezime intelectuală. Ca şi cum pretenţiile mele de maturitate, care până acum păreau legitime, au devenit dintr-o dată o farsă, o ipocrizie îngâmfată a tinereţii care clocoteşte în mine; pe neaşteptate, dramele mele au luat o înfăţişare de caraghioslâc în comparaţie cu gravitatea abandonului angoasant în faţa morţii. Probabil că numai acest conflict ultim te poate înzestra cu caracter, ştiind că morţii nu-i mai poţi ascunde nimic. Deşi, sigur, asta nu se întâmplă pentru toată lumea -- e de ajuns să priveşc în jur pentru a vedea, nu rar, bătrâni ruşinoşi, plini de invidie şi de lăcomie, slinoşi şi coruptibili. Ceea ce Octavian Paler avea prin naştere -- cinste, dârzenie -- sunt trăsături ce tind să dispară complet, până când cuvintele ce le desemnau odată vor deveni arhaisme goale de conţinut pentru urechile noilor şi noilor generaţii.

Cum o să reuşească, mă întreb, scriitorii tineri din România să le facă cinste predecesorilor lor? Îmi aduc acum aminte de o emisiune radio la care am participat şi la care s-a discutat, printre altele, şi despre literatura tânără din ţară. În acel moment Gramo m-a criticat amical pe chat, nu neapărat nejustificat, pentru nerăbdarea şi indiferenţa cu care dădeam la o parte aceşti scriitori. Deşi răspunsul meu vine aşa de târziu, mă simt obligat să-mi reîntăresc poziţia: nu pot să iau în serios postmodernismul dezlânat şi incoerent, preocupat exclusiv de cea mai joasă speţă de sexualitate literară, care e perpetuat de aşa-zisa nouă generaţie de scriitori, cum nu pot să iau în serios nici accesele lor de infatuare intelectuală. Genul acesta de literatură a constituit la un moment dat un experiment interesant, dar a fost abandonat rapid, ca infantilismul oricărei revoluţii -- numai aici din păcate continuă să fie practicat ca mainstream, dovedind încă o dată, dacă mai era nevoie, înapoierea noastră culturală. Tot ce poate fi lăudabil în asta e că distanţa noastră faţă de occident s-a redus la jumătate de secol. Sigur, or mai fi existând şi excepţii, dar eu n-am dat încă de ele şi nici n-am răbdare să fac efortul de a le descoperi.

Primul meu post pe un blog a fost pentru a testa o anumita chestie. Era o chestie primita pe mail. Apoi am inceput sa-mi scriu gandurile personale. Mici ganduri pe care nu le-as spune in fata nimanui. Le-am scris pe blog fiindca credeam ca nu o sa am prea multi vizitatori, maxim 1 pe saptamana si ala sa stea maxim 2 secunde. Credeam ca internetul e asa de mare incat nu credeam sa existe vreo sansa sa intre pe aici cineva cunoscut. Mi-am permis sa devin un om vulnerabil, un om a carui amura era tocmai acea invizibilitate pe care i-o ofera pajistea unui fir de iarba. Am inceput sa imi expun colturi ale sufletului demult inchise pentru vizitatori. Am expus si atacat lucruri pe care altfel nu le-as fi recunoscut. Am inceput cu un articol relativ obiectiv si apoi am coborat garda si am expus acele varfusi si depresiuni ale vietii mele. Ceea ce se vrea doar o chestie de test a devenit un test de sinceritate. Si totusi am picat testul. Am fost sincer dar am omis sa dezvalui jumatate din adevar.

Incet au inceput sa vina vizitatori. Pe primii i-am urat, dar am invatat sa accept ca poate adevarul nu are valoare decat daca e cunoscut. Si am inceput sa devin obsedat sa elimin din gandirea mea orice element care ar fi facut sa fiu usor de gasit. Dar adresa lui m-a dat de gol. Si mi-a ramas sa ma apere doar numele lui. Incet am observat ca ideile mele care au fost enuntate pentru prima si ultima data doar in vre-un post oarecare ajung subiect in discutiile cu prieteni, cu dusmani... Apoi au aparut dovezile clare ca sunt citit de cunsocuti. Am fost obligat sa discut subiecte care trebuiau sa ramana doar niste foi scrise. Apoi am inceput sa atac oameni doar pentru ca oricum discutia cu ei ar fi fost doua monologuri paralele. Apoi am reusit sa atac si oameni pe care nu ii cunosc si care nu au fost niciodata tinta mea. Am inceput sa duc razboaie cu oameni care nu au aceiasi idei ca mine.