Faptul că nu discuţi motivele ce au dus la conflict nu face decât să mărească tensiunea conflictului, să îl amplifice. Trebuie să îl rezolvi repede, imediat ce situaţia s-a mai calmat şi se poate discuta de la om la persoană.

2. Non-negocierea – nelăsarea dreptului la replică celuilalt. Unul se ambalează, doar el vorbeşte şi nu îi lasă celuilalt dreptul la replică, nici nu vrea să îl asculte măcar. Americanii numesc acest mod de comportare steamrolling < steamvoller (să treci cu compresorul peste celălalt, să nu-l iei în seamă, să îl turteşti).[2]

3. Redefinirea conflictului – după o ceartă straşnică să spui făcând pe seninul: „Vai dragă, ţi se pare că ne-am certat ? Nu e nici un conflict. Stai liniştită!”(varianta soft) sau „Ar trebui să mergi să consulţi un medic. Ceva nu este în regulă cu tine.”(varianta hard). Prin acest mod de abordare negi existenţa conflictului. Atribui unei dereglări a celuilalt faptul că există un conflict. Aceasta nu face decât să-l scoată din sărite pe celălalt şi mai mult.

4. Recurgerea la forţă - Poate să fie vorba de forţă fizică manifestată prin bătaie, dar şi forţă emoţională, prin exercitarea de presiuni nervoase asupra celuilalt. Cel care este mai tare încearcă să se impună celuilalt. Există foarte multă violenţă în familii. Se spune că aceasta ţine de lipsa de civilizaţie, însă, se întâmplă şi în naţiunile cele mai bune. În SUA au fost analizate cupluri de diferite vârste. S-a constat că între tinerii logodnici cam 25% din conflicte se rezolvă prin bătaie. Ce este mai îngrijorător este faptul că 75% din cei care se bat consideră că nu e nimic rău în asta, iar 30% din ei susţin tocmai că violenţa le consolidează relaţia. Unele femei consideră că este bine că sunt bătute pentru că asta înseamnă că prietenul sau soţul le iubeşte, este gelos pe ele. Dacă în trecut bărbaţii îşi băteau femeile, azi şi femeile îşi bat bărbaţii, mai ales cele care trag de fiare şi fac diverse sporturi mai violente.

5. Minimalizarea conflictului sau interlocutorului - este şi ea des întâlnită. El întârzie două ore de la întâlnire şi spune: ,,Ei, nu-i aşa de important ce s-a întâmplat, nu-i capăt de ţară ! Am întârziat şi eu jumătate de oră,” în loc să îşi ceară scuze. În loc să-şi ceară scuze şi să dea o explicaţie, minimalizează interlocutorul sau conflictul şi zice: „Ai, ce faci atât caz din aceasta,” asta fiind o dovadă de nesocotire a celuilalt.

6. Blamul - De multe ori dăm vina pe altcineva, pe o terţă persoană, pe cineva cu care interlocutorul este în legătură strânsă, o persoană dragă sau apropiată celui cu care te cerţi: „Maică-ta este de vină. Ea te-a crescut aşa.” Alteori dăm vina pe anturajul interlocutorului. Este dureros pentru victimă pentru că în lipsa ei, persoana este învinuită. Este o formă de lovitură sub centură.

Se mai practică şi o formă de autoblam. Autoblamul urmăreşte să înduioşeze pe celălalt, să apeleze la mila celuilalt în aşa fel încât celălalt să renunţe la punctul lui de vedere, la motivele lui, să cedeze.

7. Amuţirea preopinentului (a persoanei cu care eşti în conflict) prin simularea unor stări fizice extreme: criză de inimă etc.. „Vai aşa îmi e de rău!”, ,,am palpitaţii.” Prin aceasta îl faci pe celălalt să renunţe la punctul lui de vedere. Decât să ştie că mori, mai bine renunţă.

8. Gunnysacking (o geantă foarte mare în care un om depozitează foarte multe lucruri pe care nu le foloseşte: scule, materiale). Aceasta înseamnă o geantă emoţională în care să acumulezi de-a lungul timpului diferite nemulţumiri, dar fără să discuţi despre ele, ci le depozitezi. Dar în momentul în care se declanşează un conflict, se umple paharul, atunci încep să-şi aducă aminte de toate nemulţumirile: ,,Acum 7 ani ai făcut asta ! Ţii minte că şi luna trecută mi-ai mai făcut asta, mi-ai zis acel lucru care m-a jignit foarte tare.” Unul dintre marile pagube ale gunnysaching-ului este că el produce gunnysack în cealaltă parte. Tu îi aduci aminte de greşelile lui pe când el îţi aduce aminte de greşelile tale. După ce s-au răcorit, ei iau cu grijă aceste lucruri şi le pun la loc, ca să le arunce în capul interlocutorului şi altă dată. Acesta este un lucru păgubos.

9. Manipularea – de obicei prin seducţie. Cineva s-a supărat pe tine pentru un motiv oarecare. Schimbi poziţia faţă de persoana respectivă şi te porţi frumos cu ea, ca să uite de motivul pentru care v-aţi certat. Dar motivul continuă să existe şi dacă nu îl veţi discuta, el nu va dispărea, ci va apărea în alte momente.

10. Retragerea temporară a afecţiunii - Între doi oameni care se iubesc, dacă apare un conflict, ca să-l faci pe celălalt să renunţe la poziţia lui, faci pe supăratul (şantaj sentimental) şi îi declari în mod indirect să nu mai aibă nici o pretenţie, îi retragi pentru o perioadă sentimentele. Îl obligi să cedeze printr-un asemenea şantaj şi îi redai această afecţiune când îşi retrage motivele şi îşi cere scuzele de rigoare.

Fiecare om are nevoi fundamentale: să iubească, să fie iubit, să fie apreciat, şi fiecare se străduieşte să-şi împlinească nevoile fiziologice în primul rând, şi apoi celelalte nevoi: de siguranţă, de iubire şi de apartenenţă. Conflictul şi dezacordul poate apărea în urma neîmplinirii anumitor nevoi, sau chiar a unei singure nevoi. Trebuie să descoperim ce nevoie încearcă cealaltă persoană să-şi împlinească şi să ne străduim să o împlinim noi.[1]

Alimentarea dezacordului este denumită ca fiind cea de-a doua fază a conflictului. Ea implică intensificarea dezacordului printr-o susţinere exagerată a propriului punct de vedere şi prin sublinierea accentuată a erorilor din punctul de vedere susţinut de partea cealaltă. Comunicarea devine defectuoasă, şi generează astfel o atmosferă tensionată care antrenează frustrarea şi ostilitatea reciprocă.

Conflictul presupune manifestarea unui comportament concurenţial exagerat şi accentuarea ostilităţilor care pot scăpa de sub control, alunecând spre agresivitate verbală sau comportamentală.[2]

Primul pas în arta rezolvării conflictului este de a privi conflictul ca pe o oportunitate de dezvoltare a relaţiei existente între cele două persoane şi de a căuta indiciile conflictului. [3] Conflictul este ca dinamita- poate fi util dacă este folosit în mod constructiv, dar poate fi distructiv dacă este folosit într-un mod neadecvat.[4]

Recunoaşterea unui conflict: se poate observa din comunicarea personală, relaţia interpersonală şi starea psihică a persoanei.

Dacă există o comunicare superficială, formală, marcată de nervozitate, cu replici din care răzbate tensiunea existentă, discuţii în contradictoriu, atunci se poate recunoaşte “plutirea” unui conflict în atmosferă.

 Dacă la nivelul relaţiilor există rezervă, reţinere, ostilitate, agresivitate şi se evită unele contacte sociale directe, atunci conflictul nu este departe.

Dacă o persoană are o atitudine morocănoasă, este irascibilă şi predispusă spre supărare, atunci conflictul este inevitabil.[5]

Imediat ce ne aflăm într-un conflict, sau îl vedem declanşându-se, putem să alegem abordarea strategiei de rezolvare. Putem vorbi de o gestionare corectă a conflictului, cu rol constructiv, dar la fel de bine putem vorbi şi de o gestionare eronată a conflictului care va avea rol distructiv.

                Primul este conflictul de sumă zero, denumit aşa pentru că este un conflict bazat pe câştig- pierdere, în care se caută acumularea, mobilizarea şi utilizarea variatelor resurse de putere, astfel încât una din părţi să se poată sprijini în conflict pe o putere mai eficientă şi mai relevantă decât a adversarului.

                Cel de-al doilea este conflictul din motive mixte, când amândoi pot câştiga- amândoi pot pierde, sau când unul poate câştiga- iar celălat poate pierde.

                Cel de-al treilea este conflictul pur de cooperare, când amândoi pot câştiga, sau amândoi pot pierde.^[1]

                Conflictul poate avea diferite nuanţe: de neînţelegere, de ciocnire de interese, de ceartă, de discuţie evidentăşi de dezacord.^[2]

                Helena Cornelius şi Shoshana Faire oferă o altă tipologie de conflicte.

                Criza este un simptom evident al conflictului. Când cineva întrerupe o relaţie sau demisionează, este clar că acolo există un conflict, care probabil nu a fost rezolvat.

                Violenţa este un semn indubitabil al crizei, întrucât cearta se înfierbântă, iar oamenii întrec măsura lăsându-se dominaţi de sentimente.

                Tensiunea este un alt simptom evident. Propria tensiune distorsionează percepţia asupra celeilalte persoane şi se răsfrânge şi asupra acţiunilor acelei persoane. Atitudinea negativă afectează relaţia, şi tot ea crează opinii fixe. O situaţie tensionată este ca o căpiţă uscată de fân, care abia aşteaptă o scânteie ca să ia foc. De exemplu, o astfel de situaţie tensionată se poate percepe şi în cazul următor, când soţul cere la masă sarea pentru a-şi pune în mâncare, şi soţia înţelege gestul ca fiind o nemulţumire faţă de mâncarea pregătită de ea.

                Neînţelegerea, un alt tip de conflict, se întâmplă din cauza înţelegerii greşite, a perceperii greşite a unei situaţii. Perspectivele diferite duc la opinii şi preferinţe diferite, rezultatul fiind conflictul, care este inevitabil chiar şi între oamenii care se iubesc şi care doresc să stabilească o relaţie profundă. De exemplu, conflictul fiind o realitate inevitabilă în căsnicie, trebuie văzut şi folosit spre binele partenerilor, făcând parte din procesul creşterii.^[3]

                Cuplurile diferă în concepţii şi preferinţe, iar deosebirile acestea duc la neînţelegeri. Dacă partenerii renunţă la preferinţele lor, atunci rezultatul va fi că amândoi se vor simţi frustraţi şi se vor învinovăţi reciproc. Dacă numai unul va renunţa , mai devreme sau mai târziu, se va ajunge la situaţia în care nici unul nu va mai fi dispus să renunţe, şi astfel vor intra într-o situaţie fără ieşire, conflictul fiind iminent.^[4]

                Incidentele- indiciul că te afli într-un conflict se relevă prin fapte sau evenimente minore. Incidentul poate fi o problemă simplă, dar dacă este perceput greşit, poate fi escaladat. Disconfortul este un sentiment intuitiv că ceva nu este în ordine, chiar dacă nu poţi spune ce anume, dar totuşi este bine să acorzi atenţie intuiţiei.^[5]

Părţi implicate în conflict: o persoană cu ea însăşi (conflict interior), două sau mai multe persoane, un grup de persoane, clase sociale, partide, comunităţi (etnice, religioase) şi chiar state.^[6]

Conflictul evocă imagini ale unor stări generate de lucruri nedorite.[3]

            La baza apariţiei unui conflict stă îndeosebi o comunicare negativă, realizată între două sau mai multe persoane, aceasta conţinând obiecţii, reproşuri, critici.[4]

            M. Vlăsceanu spune că un conflict este “o formă de opoziţie centrată pe adversar” şi care se bazează pe “incompatibilitatea scopurilor, intenţiilor şi valorilor părţilor componente”.[5]

            Conflictul poate fi pozitiv sau negativ, constructiv sau distructiv, şi aceasta în funcţie de ce aleg părţile implicate în conflict să facă din el. Foarte rar se poate vorbi de un conflict static, pentru că el se poate schimba oricând: se poate transforma cearta în distracţie, însă această transformare este o artă care necesită o pregătire specială.

 Certurile şi diferenţele individuale fac parte din viaţă şi aceasta poate fi îmbunătăţită dacă se poate anticipa un conflict şi dacă se poate trata în faza incipientă constructiv.

Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conştientizarea lor.[6]

            Freud credea într-un conflict fundamental,universal şi care nu putea fi rezolvat, conflict existent între impulsiile noastre instinctuale şi mediul prohibitiv: familia şi societatea; tot ceea ce se poate face, susţine Freud, este să se ajungă la un mai bun compromis sau la un mai bun control.[7]

Datorită diferenţelor psihologice, fizice, psihice şi a perspectivei diferite asupra vieţii conflictul este inevitabil. Câteodată parcă, conflictul este înlăuntrul nostru şi imediat răbufneşte înspre exterior ori de câte ori trăim crize, eşecuri, neînţelegeri.

Deşi fiecare persoană are aceleaşi nevoi fundamentale, problema se pune atunci când se ia în calcul împlinirea şi raportarea la nevoile celui de lângă noi. Dacă conflictul este ceva specific rasei umane atunci este de dorit să se cunoască o gestionare cu un rol constructiv.

Lucrarea de faţă este una pe care am abordat-o la şcoala teologică la Cursul de consiliere. Ea va cuprinde câteva capitole mai mici, care vor fi reduse la esenţă:

            Definirea conflictului

            Tipuri de conflict

            Fazele aparitiei unui conflict

            Strategii eronate de abordare ale conflictului

            Reguli de comportare corecta in situatii de conflict

            Concluzii