Iar acum sa vin cu critica. :)

Majoritatea filmelor din top 30 sunt extraordinare. Nu mai e nevoie sa laud The Exorcist, Psycho (care dupa parerea mea trebuia sa detina locul 1 in acest clasament), Shining, Carrie, Halloween, Silence of the Lambs, Night of the Living Dead sau Rosemary's Baby. Nici celelalte nu sunt de ignorat, insa nu Jaws lider. Stiu ca monstrul din adancuri inca mai rascoleste amintiri celor care se balacesc prin ocean dar cred ca nu e un film exceptional in adevaratul sens al cuvantului. Nici Alien nu l-as pozitiona pe locul 2...de fapt nici nu m-am gandit vreodata ca ar fi horror, am vazut in el doar un SF de calitate, dar in fine cea de-a saptea arta are multe fete si mistere. Si daca tot vorbeam de mistere m-am frecat la ochi atunci cand am vazut (pe la coada ce-i drept) filme ca Wizard of Oz sau Willy Wonka & The Chocolate Factory....Ma intreb sincer de ce in situatia asta nu au inclus in top si Frumoasa si Bestia, productia Disney, ca de....aparea o bestie acolo.

Sa privim catre un Batman uman, fara super-puteri, fara o lume sumbra puerila in care Gotham e cuprins de intuneric iar rau-facatorii sunt conturati sumar ; sa ne imaginml o lume in care eroul inaripat e cat se poate de real. Si daca ar fi sa fie asa atunci ar avea de luptat cu capii mafiei si cu rau-facatori complecisi.

Nu voi vorbi despre un Joker mascarici caci Heath Ledger a reusit sa-l reinventeze. S-a trecut peste bariera nebuniei prost conturate si apare un personaj nou, care se bazeaza pe o logica sfidatoare. E imposibil sa infirmi ca: "I believe whatever doesn't kill you simply makes you... stranger!". Oare asta ma transforma pe mine intr-un Joker?

Cum obisnuiesc sa ma axez pe personajele negative l-am remarcat si pe Two-Face. A fost un personaj nou fata de cum mi-l aminteam eu...s-a vrut a face din el un justitiar manipulat, o victima a soartei care isi axeaza nebunia pe eterna moneda. Si ghiciti ce? Surpriza a fost placuta, caci mi-a placut noul Two-Face, chiar daca desfigurarea sa batea clar inspre grotesc.

Nu am sa dau detalii asupra plotului caci e mult de povestit si nici nu si-ar avea rostul. Nu pot decat sa va invit la un film, fara super-eroi, fara copilarii si fara happy-end sau romatism lamentabil!

La recomandarea unei colege, am vazut acum cateva saptamani filmul "A Beautiful Mind" despre viata matematicianului John Nash, laureat al premiului Nobel in 1994. Ma gandeam, de cand eram mica la faptul ca dupa terminarea studiilor o sa fiu un mic geniu, statut castigat cu greu in urma unui studiu asiduu. Dar nu am fost niciodata mai mult decat un elev eminent, nu am stralucit niciodata. Nu pot spune despre mine ca sunt si eu "A Beautiful Mind".

Nici nu stiu daca pot afirma ca il admir pe Nash, pentru ca stiu doar o teorema a lui asupra varietatilor riemanniene. Poate ca nu e vina mea, poate ca e de vina sistemul care inca nu mi-a spus ce inseamna teoria jocurilor si mi-a aratat prea tarziu ce inseamna cu adevarat matematica. Sau poate ca e vina mea si arunc cu noroi de pomana in sistem. Nu trebuia sa ma complac in situatia de lene aparenta si de repaus mintal fortat. Trebuia sa fi vrut mai mult...Insa acum e tarziu si nu am invatat nimic.

Poate ca nici nu merit sa am idoli!

http://andreanum.wordpress.com/2008/03/16/scaphandre-et-papillon/

http://agenda.liternet.ro/articol/6646/Andrei-Gorzo/Evadare-Le-scaphandre-et-le-papillon.html

siii

http://www.thedivingbellandthebutterfly-themovie.com/

Enjoy! ;)

Povestea lui Sweeney Todd cerea pur si simplu atingerea baghetei lui Tim Burton. Si iata ca inevitabilul s-a produs si a iesit o adevarata capodopera cinematografica. De ce mi-a placut atat de mult acest film? Pentru ca e atat de complex, complet, exact un film pe gustul meu. E in acelsi timp gothic, macabru, morbid, trist, romantic, pe alocuri amuzant, liric si per total, extrem de frumos.

O picatura de sange ne introduce in lumea gri si moarta a lui Benjamin Barker, candva fericitul barbier care traia un vis alaturi de o sotie frumoasa si un copilas minunat. Dar lumea plina de viata si culoare a lui Barker a murit acum 15 ani, cand a fost inchis pe nedrept, iar acum nu a ramas decat un om condus de razbunare si care are drept cel mai bun prieten taisul mortal al briciului. Asa ca, faceti cunostinta cu Sweeney Todd! El taie gatlejuri fara mila, iar doamna Lovett ii completeaza munca si il ajuta sa se debaraseze de cadavre facandu-le ... placinta.

Nici distrubutia nu este de ignorat. Am remarcat un Johnny Depp pur si simplu superb, chiar daca are cearcane adanci in jurul ochilor, o Hellena Bonham Carter fermecatoare, chiar daca uneori pare un demon de femeie, si nu in ultimul rand un Alan Rickman parca mai impunator si mai rau ca niciodata.

Si cum viata este mai frumoasa prin cantec, "Sweeney Todd: the Demon Barber of Fleet Street" abunda in pasaje muzicale mai mult decat oricare alta opera burtoniana. Dar nu face audienta sa motaie plictisita in fata ecranului, din contra, o trezezste la viata, o face sa fredoneze refrenuri romantice, sa simta si sa planga.

Acestea fiind spuse, va invit la film, in caz ca ati ratat ocazia!

Pe această cale vă anunţ cu un vag regret că Portretul se va închide. Pentru mine a fost o călătorie interesantă din care mă retrag cu o listă infimă, dar importantă, de succese şi cu una mult mai lungă de idei cărora nu le-am dat încă o formă. Acestea sper să se concretizeze în cel puţin două moduri. Voi începe în curând lucrul la un site care va fi mai mult decât o pagină personală, dar despre care deocamdată nu pot să vă spun nimic, fiind doar în stadiu de proiect. Însă, până atunci, veţi putea citi în continuare cronicile mele de film la cinefilul.com, de îndată ce site-ul se va pune în mişcare (din câte înţeleg, maxim o lună), aşa că updataţi-vă semnele de carte.

It's been nice having you here. Acum scoateţi această pagină din blogroll, favorites, bookmarks, rss feeder sau din orice altă parte.

I don't want to achieve immortality through my work... I want to achieve it through not dying.

– Woody Allen

Ei bine...despre ce e vorba...in primul rand o poveste despre destin, caci atunci cand esti special cu siguranta ai un loc aparte in istoria omenirii. Pornind de la acest laitmotiv, serialul (un fel de X-men mai diluat as zice) urmareste destinele mai multor indivizi care descopera ca sunt speciali si ca trebuie sa salveze lumea. Sunt prea multe de spus ca sa fac un rezumat exact al celor 23 de episoade. Cred ca totul a plecat de la Peter Petrelli care s-a trezit intr-o zi crezand ca poate sa zboare. Daca poate sau nu e cu totul o alta poveste, caci personajul se dovedeste a avea puteri mult mai complexe decat zborul. Apoi mai e si Isaac, care poate picta viitorul. Asa ca si cele mai sceptice dintre personaje incep sa creada cu adevarat in faptul ca unii oameni sunt speciali. Ca in fiecare poveste trebuie sa exista si un erour negativ, pe nume Syler aici. Ei bine, Syler este "rau" pentru ca pur si simplu vrea sa dovedeasca lumii intregi ca este special...Si de aici un milion de conflicte. Alte personaje sunt cu duimul...iar puterile lor nu sunt chiar atat de impresionante si originale pentru cineva care stie ceva despre X-men. Doar ca aici nu se mai numesc mutanti...ci pur si simplu eroi.

Am petrecut cateva sari placute in compania eroilor. Asa ca dati-le o sansa...macar primelor 10 episoade pe care eu chiar le-am urmarit captivata! :)

O sa fac o descriere a episoadelor din sezonul 1. Sezonul 2 nu l-am vazut complet. De fapt, maine fac o saptamana de cand sun in pauza de Masters of Horror dupa seriile reptate de cosmaruri. Mi-am zis ca mintea mea merita o saptamana de pauza. Mi-am luat liber de orori o saptamani dar de maine cred ca o sa imi reiau distractia macabra.

1. Incident on and off a Mountain Road - in regia lui Don Coscarelli, deschide seria primelor 13 episoade din Masters of Horror. O poveste interesanta si bine tesuta in jurul unei femei, care se vede obligata sa aplice cateva din regulile de supravietuire invatate de la brutalul sau sot, in lupta cu un fel de monstru al soselelor colectionar de cadavre.

2. Dreams in the Witch-House - se bazeaza pe creatia lui Lovecraft si e regizat de Stuart Gordon. Din nou o poveste interesanta, poate insa un pic uzata, despre un tanar student care se muta intr-o casa inca bantuita de fantoma unei batrane vrajitoare practicanta a magiei negre. Si daca luminile cidate si soarecii cu fata umana nu sperie prea tare cu siguranta povestea in sine, prin impletirea ciudata a intamplalilor, o face.

3. Dance of the Dead - in regia lui Tobe Hooper, recunosc ca nu m-a impresionat prea tare. Povestea se invarte in jurul unei distractii destul de ciudate dintr-un pub...morti reanimati care se misca haotic intr-un dans macabru.

4. Jenifer - o poveste plina de sange si mate imprastiate sub regia lui Dario Argento. Insa e interesant de urmarit modul in care o femeie cu corp de vampa si fata de demon reuseste sa seduca, sa manipuleze mintea unui politist ce o scapa din mainile unui "criminal" si in cele din urma sa il distruga.

5. Chocolate - regizat de Mich Garris. Un episod surprinzator de "dulce" pentru Masters of Horror despre pasiunea ciudata a unui barbat pentru o femeie din interiorul careia are viziuni. O dragoste ciudata...si dulce ca ciocolata...dulce-amaruie insa!

6. Homecoming - Joe Dante semneaza regia acestei povesti despre visul american si dragostea de patrie. Soldatii mortii se intorc la viata ca sa voteze si sa lupte astfel cu sistemul care i-a condamnat la pierzanie.

7. Deer Woman - acest episod, sub regia lui John Landis, mi-a amintit de Dosarele X. Un mit ciudat pare-se ca prinde viata. O frumoasa pe jumatate caprioara pleaca in cautare de victime..si de aici crime oribile...membre sfartecate si asa mai departe.

8. Cigarette Burns - John Carpenter arunca manusa si semneaza poate cel mai bun episod al primei serii. Episodul urmareste cautare unui film bizar "La Fin Absolue Du Monde", film care la momentul lansarii sale a produs valuri de violenta in sala si a trebuit sa fie retras din circulatie. O poveste care impresioneaza nu numai prin compozitie cat si prin imagine (hai ca nu iau in considerare matele imprastiate si ochii scosi)..vorbeam de ingeri cu aripile rupte si de durerea ilustrata prin imagini cat de bine posibil.

9. The Fair Haired Child - regizat de William Malone..imi amintesc ca l-am vazut intr-o noapte si mi s-a parut cam infricosator...sau daca nu infricosator atunci poate scarbos. Povestea urmareste un fir simplu..o familie face un pact ciudat astfel incat singurul lor copil mort sa revina la viata; 12 victime pentru o aratare schiloada care omoara cu sadism.

10. Sick Girl - in regia lui Lucky Mckee, e poveste despre un cuplu de lesbiene si despre...gandaci. Mai precis despre un "evil bug" care transforma oamenii intr-un fel de mutanti ucigasi...Insa acest episod nu e chiar atat de groaznic pe cat pare..pe departe de a fi cu adevarat horror!

11. Pick Me Up - regizat de Larry Cohen, mi s-a parut unul dintre cele mai bune episoade. Nu e neaparat un horror ci mai degraba un thriller pe care il urmaresti cu sufletul la gura despre un grup de calatori, care se vad prinsi in mijlocul lui nicaieri, intre doi criminali psihopati. Sfarsitul e cu adevart ironic dar nu il divulg! :)

12. Haeckel's Tale - directed by John McNaughton, mi-a provocat cu adevarat cosmaruri. Povesteste o intamplare stranie a unui student la medicina ce cauta sa demonstreze ca mortii pot fi reanimati. Ei bine, e o zicala ce spune ai grija ce iti doresti caci se poate indeplini. Tanarul Ernst Haeckel exact prin asta trece...asa ca pregatiti-va pentru un episod cu zombie si scene de necrofilie! Enjoy!

13. Imprint - prima serie Masters of Horror se incheie cu scarbosul ( ca alt cuvant nu imi vine in minte) "Imprint", care poarta amprenta japoneza a lui Takashi Miike. Ei bine, se spune ca asiaticii sunt un pic nebuni (poate mai mult), oricum ceea ce este cert e ca imaginatia lor zboara departe si grotesc cand este vorba de filme horror. Episodul urmareste povestea unui barbat care pleaca sa isi caute iubita, o dama de companie asiatica. Insa nu il intampina decat o poveste crunta spusa de o prostituata mai mult decat ciudata.

Un asemenea film este ,,Waking Life”, ce prezinta viata unui adolescent anonim, care incearca sa gaseasca ADEVARUL despre existenta si despre moarte.

Personajul devine prin absenta numelui sau un reprezentant al tinerilor, care cauta raspunsuri.

Titlul filmului este foarte sugestiv, intrucat cuvantul ,,waking” poate fi inteles in doua moduri : atat ca adjectiv, starea de a fi treaz,iar atunci impresia este ca personajul traieste o viata in care este mereu treaz, cat si ca verb, exprimand starea de a se trezi, personajul urmand probabil a reveni la viata.

Pe parcursul intregului film baiatul poarta dialoguri cu diferite persoane sau este martor la anumite convesatii.

Prima discutie este purtata cu un sofer, care conduce o barca (Charon). Acesta ii explica faptul ca nu este important in ce crezi, ce faci sau ce obtii, ci modul in care faci un anumit lucru conteaza cel mai mult, iar ca fiecare pas si fiecare miscare iti determina cursul vietii.

O teorie importanta, pe care tanarul baiat o discuta cu un profesor, este cea a existentialismului, care pretinde ca, tot ceea ce faci este important pentru lume atat material cat si pentru ceilalti oameni. Baiatul devine derutat intrucat toate discutiile i se par verosimile iar el nu stie pe care anume sa o aleaga, deoarece aceasta teorie este urmata de o alta conversatie despre evolutionism, urmata la randul ei de alta teorie si tot asa.

Personajul are senzatia continua de visare, iar atunci cand crede ca s-a trezit nu reuseste sa distinga cifrele de pe ceas, fapt ce ii confirma ca visarea nu a luat inca sfarsit, crescand astfel suspansul. Aceasta stare il ajuta totusi pe baiat sa treaca foarte usor de la un dialog la altul sau traind experiente de decorporalizare, sa fie martor la discutiile altor oameni.

Filmul a fost realizat prin deformarea imaginilor si reasambarea lor, ceea ce accenteaza foarte bine senzatia de visare. Imbinarea cu diferite desene, ce redau anumite cuvinte din conversatie, confera filmului o simbolistica vasta, ce te indeamna sa faci diferite analogii.

Muzica din film este in general tango modern, instrumentat de orchestra Tosca Tango, ce are ca scop exprimarea sentimentelor interioare ale personajelor, dar si de a pune in legatura anumite scene exprimand diverse idei.

In final, pot spune ca acest film este pura filosofie, creat insa special pentru tineri, ce iti deschide ochii asupra faptului ca nu exista DOAR un adevar. Este un film pe care il recomand a fi vazut de mai multe ori si ii dau nota 10+.

"28 Days Later" m-a facut sa il urmaresc cu respiratia taiata. Nu e vorba doar despre efecte speciale, mate imprastiate si batai la greu ca in "Resident Evil" (nu am putut sa nu fac comparatia...chiar daca recunosc ca si "Resident Evil" mi-a placut pentru Milla :) ) ci mai mult despre drama umana si lupta pentru supravietuire. Un mic grup de supravietuitori, printre care si Jim, tipul despre care am vorbit in primele randuri, se decid sa paraseasca adapostul din Londra pentru a se indrepta sper o baza militara ce promitea salvarea. Culmea e ca nimic nu e ceea ce pare si odata ajunsi la destinatie descopera un regiment mult mai panicat si disperat decat ei.

N -as clasifica "28 Days Later" neaparat in genul horror, decat daca as considera de groaza atitudinea umana in situatii de criza. Asa e, suntem cu totii monstrii atunci cand e vorba de a ne salva propria noastra viata. Doar ca nu suntem constienti de asta si avem nevoie de filme care sa ne-o spuna...

Am regasit sentimentul acesta dupa urmarirea fiecarei parti din Piratii din Caraibe. Recent am vazut si partea a treia si am savurat fiecare moment din film. Imbinare oarecum ciudata intre fantastic, aventura, romance pe alocuri si umor fac din "Piratii din Caraibe" unl din cele mai bune filme pe care le-am vazut. Desigur...nu spun ca e un film de Oscar...exista si parti mai slabe. Dar trec cu vederea faptul ca uneori actiunea m-a ametit si nu stiam cine de partea cui e sau ca n-am inteles de ce Jack se lovea de el insusi captiv fiind pe corabia lui Davy Jones. Si poate se face totodata abuz de ochiul lui Ragetti care se incapataneaza sa se rostogoleasca pe punte sau de maimutica Jack ce aproape ca devine un personaj central.

Insa, pentru mine, Piratii din Caraibe = magnificul Jack Sparrow, un pirat asa cum eu nu am mai vazut. De ce spun asta? Ei bine pentru ca e tot timpul in incurcatura si mereu reuseste sa scape, pentru ca pare mereu beat si cu toate astea gandeste limpede si nu in ultimul rand pentru ca e interpretat de Johnny Depp. Ah, cum sa nu iti placa Johnny Depp?

Mi-a placut ascensiunea personajelor Elisabeth si Will, care ajung din oameni "cumsecade", ceea ce urau mai mult, si anume pradatori ai marilor. Chiar daca m-am declarat un antifan Orlando Bloom si Keira Knightley acest ultim film mi-a cam schimbat parerea. Nu sunt chiar asa de rai :) , sunt chiar simpatici atunci cand se casatoresc in mijlocul luptei, in timp ce imparteau pumni in colo si incoace.

Capitanul Barbossa devine dintr-un erou total negativ un pirat oarecare (si nu spun asta intr-un sens negativ). Spun doar ca publicul nu a mai fost nevoit sa il urasca doar pentru ca era "rau". Le-a aratat tuturor ca are si o fata umana si poate fi chiar simpatic pe alocuri.

Inchei prin a recomanda din inima "Prates of the Caribbean: At World's End", un film pentru toate varstele, ce incanta in aceeasi masura atat pe bunci cat cat si nepoti! GO AND WATCH IT!!!

...savy???

Peter era timid, sincer, destept, amuzant dar ca erou devenea un curajos care lupta nu pentru faima, ci pentru oameni. Insa in acest film, am gasit un Peter total schimbat, ce lasa timiditatea la o parte si flirteaza chiar si cu secretara. Si cum se vrea a fi rebel, ajunge sa o loveasca chiar si pe Mary-Jane. Deh..simbiotul bata-l vina.

Insa chiar si fara blestematul de simbiot, Spiderman tot se comporta aiurea. Asa ca nu ezita sa se simta ca o vedeta hollywoodiana si sa se duca la o petrecere tinuta de populatia New-Yorkului pentru el. Si ca sa fie paharul plin o saruta in fata tuturor pe frumoasa Gwen, chiar daca Mary-Jane, femeia pe care dorea sa o ceara in casatorie, se afla si ea prin multime.

Finalul insa e un punct forte al filmului...grandios si tragic, tipic american, dar cel putin bine facut.

"Spiderman 3" a fost pentru mine o dezamagire...pentru ca nu a mai fost cu Spiderman. Am intalnit un personaj nou si confuz care danseaza prin cluburi de jazz, se piaptana cu breton si isi trateaza prietena ca pe o carpa...O citez pe Mary-Jane care intr-un moment de disperare il intreaba :"Who are you?". El raspunde parca..."I don't know". Nici eu nu stiu...

Personajele au chipuri bolnave parca, excesiv de slabe si cu cearcane prelungi. Tristetea din ochii lui Victor aminteste parca de misterul ochilor lui Johnny Depp, actor ce da glas acestui remarcabil personaj. Mireasa moarta mi-a parut frumoasa chiar daca era dusa din lumea celor vii. Pielea ei albastra, suvitele aruncate in vant si rochia sfasiata pe alocuri o fac sa fie un "cadavru frumos" la care sa nu te uiti cu dezgust ci, mai degraba cu melancolie, amintindu-ti de viata rapita prematur a unei tinere.

Despre ce este vorba in acest straniu film de animatie? Ei bine, Victor si Victoria urmeaza sa se casatoreasca chair daca nu se cunosc. Parintii lor au aranjat totul dinainte iar ei nu pot decat sa se supuna. Culmea e ca intre ei a fost dragoste la prima vedere.Victor insa este infricosat de nunta si ale naibii juraminte nu ii ies deloc...asa ca in noaptea dinaintea nuntii pleaca in padure pentru a se putea reculege si repeta in voie cuvintele pentru ziua cea mare. Rostite din inima, juramintele sale reusesc sa o trezeasca din mormant pe o tanara mireasa ce nu a mai apucat sa asiste la propria sa nunta...Si cum juramintele i-au fost rostite atat de frumos moarta crede ca Victor este acum sotul ei....De aici numai confuzie, atat pentru Victor, pentru Victoria (care este obligata sa se marite cu un alt barbat), cat mai ales pentru mireasa moarta care nu intelege de ce bujorii din obrajii Victoriei il fac pe Victor sa o prefere in pofida aspectului sau cadaveric si rece.

O imbinare ciudata a genului fantasy, cu o nota de macadru, amuzament dar in acelasi timp sensibiliate si dramatism fac din "Corpse Bride" un film de animatie exceptional! Il recomand amatorilor genului si nu numai!

Sa spun un pic despre ce e vorba: tema centrala...ei bine, o incursiune in a viata a 2 femei: Sheba, o tanara profesoara de arte, casatorita cu un om cu 20 de ani mai in varsta decat ea, cu care are si 2 copii, are o relatie cu un elev de 15 ani. Barbara e cea care ne relateaza povestea prin paginile ei de jurnal. Barbara e rece, parca e un sloi de gheata, insa tanjeste dupa companie; nu neaparat dupa compania unui barbat ci dupa un prieten pe care il intalneste in Sheba. Insa prietenia ei este un fel de obsesie, caci vrea sa posede in intregime persoana in cauza. Un prieten nu ar trebui sa existe decat pentru ea....restul nu mai conteaza, ca si cum pe Pamant ar fi doar 2 persoane.

Finalul nu vreau sa il dezvalui, poate pentru ca e intr-un fel previzibil (orice rau se plateste). As vrea sa spun ca aveam nevoie de un astfel de film pentru ca in ultimul timp ma condamnnam pe mine. Pentru ce? Pentru ca indraznesc sa ma gandesc la schimbari. Nu o pot condamna pe Sheba pentru relatia cu Steven (elevul de 15 ani) pentru ca a fost ca o gura de aer. Nu, sotul nu ii putea oferi alinare pentru ca nu i-ar fi pasat ca ea se simte singura, ca vrea altceva, ca s-a plictisit si ca vrea sa se indragosteasca din nou. Poate ca a fost aiurea dar cel putin s-a simtit fericta un pic...Ceilalati insa decat au condamnat-o. Nu o condamn nici pe Barbara pentru ca fiecare dintre noi ne-am dorit sa avem un prieten numai al nostru...si de multe ori ramanem doar cu dorinta.

Stau si ma gandesc acum de ce nici una din ele nu a obtinut ce a vrut? De ce au fost condamnate de o lume intreaga doar pentru ca au indraznit sa fie altfel??? Asa e lumea....

Mi-am dorit mereu ca viata mea sa fie un film ceva gen fantasy sau sf dar o sa raman doar cu dorinta... Anyway, exista si altfel de filme care imi plac...chiar si cele romance (chiar daca sunt putine - dar exista exceptii). Un film romance face gospodinele sa planga la sfarsit caci cuplul chinuit de soarta si-a gasit intr-un final fericirea....(bine si spre deosebire de o telenovela e de o calitate mai buna).

Comedia romantica? Pana si eu rad uneori de viata mea.....cu siguranta ca asta ar face si spectatorii mei imaginari...

Si a mai ramas drama....nu imi place ca inchei cu ea, dar e de obicei un film exceptional....De obicei o drama buna impresioneaza aproape pe oricine si cine stie poate chiar criticii de film si ia chiar premiul Oscar.

Insa eu sunt o persoana modesta si nu vreau premii si poate ca nu vreau nici sa-mi satisfac spectatorii cu intrigi suculente...vreau doar un film simplu, neinteresant in care toata lumea e fericita de la inceput pana la sfarsit. Pacat ca nu se fac astfel de filme...