La un moment dat, Vanila incepe sa faca show pe o strada pustie, intaratand cateii si babele care isi frecau mosii. In capat se vedeau patru figurine de barbati. Avand mereu mirosul politiei, stiam ca sunt ei, cioparlanii in albastru.
Ciopartitu' ne zice ca trece prin mijlocu' lor si ca o sa urineze pe perciunii lor. Ne-am apropiat de ei, iar cand am trecut prin mijlocu' lor i-am vazut mai bine. Erau trei postelnici de gabori si o gainatzata de gaboritza, stand acolo de parca astepta ca cei trei sa îi dea cu gainatzul la ridikie.
Cei trei mancau ca umflaturile de la calcaîe. Bagau in ei cum baga pula lu' Vio "microproteine" in "livada" lu' Nico.

Ne-a oprit unul care semana cu Samy la 20 de ani si ne zice: "Nu mai tineti pula in gura, tineti-o in pantaloni".
Probabil sperau sa o impresioneze pe bashica de langa ei. Asa ca ne-au promis o amenda, dar cred ca nu aveau caietu' de amenzi la ei. Neavand hartie igienica, s-or fi sters cu el la cururile lor paroase ca matasea de cimpanzeu mort.

I'm not unsatisfied with it... It represent one of Mr. Metziu's turkeys, beautiful, bizarre birds, very capricious and to whom Mr. Metziu ( an interesting character from my Romanian past, who helped me - and many others - the ex-accountable and factotum at the old Transilvania magazine in Sibiu where I was a redactor) was totally dedicated. That wouldn't stop him to sacrifice the superb birds in order to organize one of his famous "festivities" where usually the Archbishop of Transylvania (Mitrolpolitul Transilvanie) and many of the Sibiu intelligentsia participated... Good, rare vines and strong "tzuica" (plum brandy) helped to digest the turkeys...

I did photograph this turkey (not the usual, ordinary turkey) sometimes in the 1990 ties, at his house in Saliste (another famous - historically and culturally- place, near Sibiu, my native town). Never manage to paint it until yesterday... and I did it on Windsor & Newton watercolor 600 g paper... And it counted, no doubt! Not only it was a pleasure to work on it (and even to smell it) but the watercolor like quality of this paper really is exceptionally!   Arches, Canson, Fabriano aren't bad at all... but I have to admit that Windsor & Newton is even better... From now on I have a new goal in life: to paint watercolors on Windsor & Newton 600 g paper...

-------------------------------------------------------------------------------------

Pictura de mai sus este ultima mea creatie in acuarela (nu o acuarela "pura" fiindca folosesc si tusuri acrilice, cand am nevoie...)

N-as spune ca sunt total nemultzumit de ce a iesit... Personajul representat e unul din vestitzii curcani ai lui domnu' Metziu (personaj interesant, fostul contabil al revistei Transilvania, care m-a ajutat, pe mine ca si pe multzi altzii, pe vremea cand eram redactor acolo).  Aceste pasari superbe, bizare (nu erau obisnuitul curcan ordinar) erau mandria domnului Metziu ceea ce nu-l impiedica, cand venea vremea, sa le sacrifice pentru una din vestitele lui "mese festive". Deseori, Mitropolitul Ardealului si multzi altzi reprezentantzi ai elitei culturale a Sibiului, participau la aceste mese la care domnul Metziu se dadea peste cap sa procure vinuri rare si aromante si o tzuica veche de pruna, ca sa ajute la digerarea curcanilor...

Am fotografiat curcanul acesta prin anii 1990, odata, cand l-am vizitat la casa lui de la Saliste (alt loc vestit, istoric si cultural, din apropierea orasului meu natal, Sibiu). Pana ieri n-am apucat sa-l pictez, insa. Am facut-o pe hartie de acuarela Windsor & Newton, de 600 g. Si as spune ca a contat... Nu numai ca mi-a facut mare placere sa pictez pe aceasta hartie (ba chiar si mirosul este placut) dar am constatat ca, desi Arches, Canson si Fabriano nu-s rele deloc, totusi calitatea hartiei acesteia Windsor & newton este realmente exceptzionala. De acum inainte am un scop in viatza: sa pictez acuarele pe Windsor & Newton de 600 g!

Cat despre cum am ajuns sa avem curcan, un fel de pet crescut de la distanta ...

In anul cand l-am primit (de fapt cerut), curcanii fusesera adusi deja in Europa din America de catre spanioli, care facusera treaba asta inca din secolul XVI. Imprastiati pe vechiul continent, curcanii ajunsesera inclusiv la Baiculesti, langa Curtea de Arges, unde locuieste, cu drept de azil pe viata (ca si curcanii care trec vii pe la Casa Alba, iertati de presedintele american in fiecare an in cadrul ceremoniei oficiale National Thanksgiving Turkey Presentation), curcanul meu si a lui Liviu. Povestea cu iz de viata lunga a pasarii a inceput intr-o vara, cu o vizita a lui Liviu la rude, la tara. Curcanul respectiv, desi fara nume, se distingea printr-un comportament atipic pentru o pasare. Se pisicea (mai corect ar putea fi, probabil, curcanea) pe langa picioarele lui Liviu si se lasa mangaiat mai ales pe spate si cap (dar in niciun caz pe gusa). Liviu povesteste ca a fost intampinat de el la poarta, in prima faza fiindu-i neclar daca intentiile sunt sau nu bune. Momentul de indoiala a fost spulberat de stapana de drept, care l-a asigurat pe Liviu nu numai ca e un curcan prietenos, dar si ca ... il place in mod deosebit, judecand dupa cum se tinea dupa el ca dupa nimeni altcineva pana atunci.

Motivatia comportamentului a ramas numai in capul curcanului sau, posibil, in mostenirea lui genetica neconstientizata, care il face sa reactioneze pozitiv la accente care aduc cu ale primilor crescatori ai stramosilor lui. Ori auzise, poate, ca daca vreun curcan nu ajunge friptura sau ciorba, salvarea numai de la un american poate veni (fara sa stie insa amanunte despre ceremoniile cu procedura stricta de la Casa Alba).

Indiferent insa ce a fost in capul pasarii, s-a gudurat pana la urma cu fler pe langa Liviu. Ca si pentru primul curcan al tarii lor de bastina, si soarta lui a stat in mainile unui american, care i-a cerut matusii clementa pe viata pentru prietenoasa creatura. Iar eu l-am trecut si pe numele meu nu numai pentru ca ne-a spus preotul la cununie sa impartim si bine si rau (deci si curcanii buni, si pe cei rai ;) ), ci si pentru ca i-am pus o vorba buna curcanului la momentul cand avea nevoie.

Am fost plecat la rudele de langa Tampa, de miercuri seara pana astazi, duminica, dimineata. Drumul de dus a fost palpitant pe alocuri, datorita aglomeratiei de pe I-4. M-am uitat de cateva ori daca aveam vreun nasture desfacut la camasa sau imi statea parul ravasit, ca altfel nu imi explicam de ce cativa idioti incercau sa se apropie de masina mea asa de mult incat sa poata sa ma mangaie crestineste pe cap fara sa se dea jos din masina lor. Oricum, bun ca exercitiu condusul seara, inainte de o sarbatoare importanta, pe o autostrada americana. Deja au aparut decoratiunile de Craciun, care vor disparea pe 26 decembrie ca si cum n-ar fi fost. Cum naiba sa ai Christmas spirit, cand poti sta afara in tricou si pantaloni scurti?

Thanksgiving s-a suprapus si cu o zi de nastere, asa ca am sarbatorit mai mult semicentenarul matusii mele decat comuniunea apache-pilgrims. Destul de spus ca am vazut ditai curcanul de 8 kg gatit intreg, am gustat doar din cranberries sauce (care e nici prea acru-dulce, nici dulce-acrisor, ci undeva se termina acreala si incepe dulceata; nu voi mai repeta experienta) si am incercat sa mananc cate putin din toate. Programul TV, asa si asa. M-am odihnit, am citit presa, am vazut niste filme pastrate de ceva timp pe laptop, am mai vorbit cu lumea, am mai stat la palavre cu rudele pe care nu le vizitasem de vreo 2 luni.

Am experimentat, indirect, un alt fenomen culturaloid american: Black Friday. Nu o sa ma stradui sa descriu prea tare, ca de aia aveti linkul catre wikipedia. Destul de spus ca m-am lamurit inca o data ce inseamna (lipsa de) traditii la americani. Pe scurt, e inceputul sezonului de cumparaturi pentru Craciun si e ziua cand multe (pe dracu) magazine ofera reduceri substantiale (ei, as!) la multe (da, da!) produse. Destul cat sa vezi la toate posturile TV oameni care isi fac cina de Thanksgiving in parcarile supermarketurilor, dormind in cort sau direct in scaunele, pentru a fi primii la deschiderea magazinelor, care se petrece si la 4-5 dimineata. Si nu sunt putini si, precum in spusele lui Lapusneanu, e stupid people. Ca sa nu fiu acuzat de lezarea marilor "spirite" redneck, redau aproximativ spusele unei tanti care statea mandra in cortul ei din fata BestBuy (magazin de electronice) si astepta deschiderea: "Cred ca voi cheltui cam 3000 de dolari, dar sunt sigura ca si economiile vor fi tot pe atat. L-am luat pe sotul meu si am pus pe hartie toate electronicele de care avem nevoie pentru urmatorii 10 ani, le luam acum si apoi nu mai cumparam nimic!". Evident, era foarte mandra de faptul ca avea ditai dosarul cu ofertele pentru Black Friday, de la mai multe magazine, pe categorii etc. Sper sa fi fost concludent!

De altfel, in newsletter-ul lunar pe care il primesc de la complexul de apartamente unde stau chiar scria ca Black Friday e perioada din an cand o buna parte din americani isi distrug credit history, pentru ca mai tot ce cumpara acum e luat pe cardul de credit. Cam 10 miliarde de dolari incasari pe tot teritoriul US pentru aceasta vineri.

Am vazut si eu ofertele de la 3 magazine de electronice: BestBuy, Radioshack si CircuitCity. Pentru cumparatorul neavizat, suna foarte tentant, reducerile par mari, oferta e aparent bogata. Dar... pentru cineva care cumpara un produs pentru calitatile sale si nu doar pentru ca e la reducere, oferta respectiva devine destul de inutila: sunt puse produse entry-level din fiecare categorie, in general cu cel putin o generatie sau mai multe in urma standardului actual, cate un singur produs din acea gama (cam o singura camera foto, un singur LCD, o singura imprimanta, un singur laptop etc). Asadar, desi la prima vedere ar putea fi interesant, daca vrei sa iei ceva bun, nu prea vei gasi la reduceri. Of course, imensa majoritate a clientilor cumpara dupa pret, apoi vad ei ce fac cu ele. Ca sa nu fiu total carcotas, am vazut un singur lucru ce m-ar fi interesat: un card SD-HC de 4 giga, la 27 de dolari (l-as fi luat pentru camera foto, dar si cu gandul la o viitoare camera video ce suporta un astfel de mediu de stocare). Dar doar pentru atat nu aveam de gand sa dorm prin parcari.

Ca sa inchei totusi intr-un ton optimist, la intoarcerea la Orlando am prins o vreme frumoasa si niste privelisti superbe, cu soarele abia rasarit peste Tampa Bay, de pe podul ce leaga Tampa de peninsula (facute cu telefonul, din goana masinii; click pe ele pentru versiunea mai mare):

Asa arata la 70 de mile pe ora sky-line-ul din Tampa, vazut de pe I-4:

Pe drum am vazut si cateva baloane cu aer cald. Numai buna vremea pentru o plimbare!

Cam asta a fost weekend-ul prelungit. De maine, inapoi la i colai, vectori si receptori.

Ah, pentru cei care se intreaba ce e cu titlul postului, carnea de curcan contine mult triptofan, un aminoacid esential, care este un bun somnifer. Am zis ca un titlu ce contine "mania" da bine!

PS: Arata bine, bestia dreaq!