Responsabilitatea este de mai multe feluri: juridica, morala etc. Eu voi vorbi despre ea la modul general. Numesc persoana responsabila cineva care isi asuma actiunile intreprinse si consecintele care decurg din ele.

Te-ai angajat sa organizezi un eveniment? Foarte bine. Esti responsabil de tot ce se intampla: ca toti invitatii sa stie ce se intampla acolo, unde are loc, de la ce ora, iar desfasurarea trebuie sa se apropie de adjectivul "ireprosabil". Stii foarte bine ca vei consuma oaresce resurse, dintre care amintesc doar timp si nervi. Alergi in toate partile pentru a gasi locatia potrivita, te certi cu patronul pentru a-ti face o oferta decenta. Apoi te pui pe trimis invitatii, ca apoi sa constati ca nu toata lumea isi confirma prezenta. Recalculezi bugetul si ai grija ca toti, fara exceptie, sa inteleaga ce ai facut tu acolo. Te mai gandesti si la ce muzica o sa asculte oamenii, ce ar putea discuta, cine le va cuvanta sau la alte activitati care sa-i scoata din rutina si plictiseala. Daca lucrezi in echipa, pe langa faptul ca toti membrii vor stii exact ce au de facut, ar fi de preferat ca totul sa se lege cu o oarecare logica, pentru a nu te trezi cu surprize. Tu ai responsabilitatea morala ca toti invitatii sa se simta bine.

Studiu de caz: organizarea unui curs festiv.
Se anunta 3 dudui ca se ocupa ele. Una de robe, togi si esarfe (OK), una cu filmatul, sampania, pozele, florile, fursecurile etc, iar cealalta cu cadourile si cu managementul financiar. Lasam deoparte fata cu costumatia de magistrat, pentru ca a parut o chestie independenta de curs, la care se adauga faptul ca eu am facut nota discordanta si nu mi-am luat.
Sala s-a gasit usor (era aia standard, actually), ora si data au fost OK. Fursecuri asezate frumos pe masa, alaturi de suc si sampanie. Aula arhi-plina, dar fara toti profesorii. Organizare tehnica not OK (prietenii stiu de ce). Imbulzeala si caldura mare, mon cher!, dar flori au fost din belsug, iar cat de reusite sunt pozele si filmul va spun dupa ce intru in posesia faimosului DVD.
Rezumat: se putea si mai bine. Mult mai bine!
Concluzie: cu postul asta imi voi pune in cap cativa colegi. Imi vor adresa clasica intrebare "dar de ce nu te-ai implicat tu?". Raspunsul il gasesc in primele randuri. Iar acum revin la responsabilitate. Daca ti-ai luat in spate angajamentul organizarii unui astfel de eveniment, fa-l ca la carte. Iti cunosti colegii (in mare parte) si stii ca au gura mare. Organizarea implica mari responsabilitati, iar daca nu iti poti asuma consecintele acestui fapt sa nu te astepti la prea multa intelegere. Cu atat mai mult nu e indicat sa o pasezi ca pe o minge de volei, in alt teren.

Astept acum sa aruncati cu oua si rosii stricate dupa mine!

- Pentru ca la final, toata lumea zambeste. Chiar si cand isi aduc aminte de ce ai facut rau :)
- Ca sa stai la masa cu poate-nu-cele-mai-frumoase, poate-nu-cele-mai-destepte sau poate-nu-cele-mai-dive (trendy sau blonde) fete din tot anul, dar cea mai frumoasa combinatie intre toate atributele de mai sus.
- Ca sa-i vezi pe profi imbracati mult mai stiff, dar comportandu-se mult mai casual decat de obicei.
- Pentru ca poti sa faci poze cu toata lumea si sa le folosesti apoi ca mijloace de santaj :)
- Pentru ca la sfarsit sunt zambete, emotii si prajituri peste tot (evident, chiar si in locuri unde nu te-ai astepta sa le gasesti).
- Ca sa simti ca faci parte dintr-un colectiv (suna patetic si cliseistic, dar e adevarat).
- Pentru ca oamenii sunt mai distractivi cand mananca, beau si danseaza (in ordine aleatorie), decat cand incearca sa-si dea seama din privirile incurcate dintr-o sala de curs cati au priceput propozitia tocmai finalizata.

O zi placuta.

 Am primit albumul foto editat după concursul de arhitectură Century 21. Tiparul este excelent. Chestia nasoală e că o poză este tipărită pe 2 pagini. Mie îmi zgârie ochiul o fotografie secţionată de legătura cărţii.  Legătură  care s-a desfăcut în prima zi, iar paginile au luat-o la plimbare.  

Ieri seara, timp de câteva ore,  web-ul foto românesc mi s-a părut o reţea plină de superingineri. Am avut impresia că trei sfert dintre internauţii fotografi discută doar despre tehnică.  Obiective, softuri, filtre, inele, algoritmi, optică, developări.  Jumătate din forumurile foto par a fi ciuruite de aceleaşi întrebări tehnice, sufocante şi recurente: Nikon sau Canon, care aparat îşi merită banii etc. Mă rog, moartea pasiunii. :) 

Am (re)văzut şi site-uri faine, pagini personale cu poze absolut încântătoare.  Blog-uri frumuşele, cu fotografii drăguţe sau reportaje bine închegate. De ex. Leigh Perry - seria fractured

 Am mai făcut ceva poze pentru un fluturaş şi-un banner.

Am mai pozat la cursul festiv al lui Marion. (sus)

As trage cu tunul sa sparg vidul. In rest, despre banchet, facultate, colegi, realizari, dezamagiri doar pot sa mai zic. Am ramas fara cuvinte.

Zbor, cu aripi frante
Rad, cu buze strambe
din cand in cand, in gand
mi-ajung din vant ei ,
am aripile frante de prietenii

dupa un an , dupa 2 ani , dupa 3 ani
dupa golani si bani
dupa mult timp peste un vid
ai strans nu mai multi anii
iti plangi soarta e dura partea
cand iti vezi in mana necastigatoare cartea
iti vine in minte , fara cuvinte
o fata de prieten pierduta in pareri de rau tardive
trebuia sa-l sun , trebuia sa-i spun poate mai am
o alta sansa dar e un alt final de drum
s-a intamplat , se va intampla mereu
si nopti preacum taciunele ,
spui as fi vrut sa fiu eu
ar fi de multe ori usor sa ierti
n-o faci si vezi valoarea doar atunci cand il pierzi
si pierzi odata , m-ai pierzi si a doua oara
te trezesti singur , ca un strain intr-o gara
pacat iti spui mereu in sinea ta
gara asta e pana la urma viata mea

ai intrat in casa mea pe fereastra
se intampla pe la 5 dimineata
te purtai ca si cum ne stiam de-o viata
ti-ai aprins un chistoc de pe masa
si spuneai cat de cald e afara
si ca stam pe aceeasi scara
am vorbit cat in luna si-n stele
mi-ai intrat chiar si-n visele mele
esti cum mine mereu , n-ai plecat
sufletul tau stie
PRIETENEEEEEEEEEEEEEEEE nu te-am uitat
nu te-am uitat , nuuu ... nu te-am uitat !

imi numar prietenii in lipsa de la an la an
si cei mai buni imi par acum cei care nu-i mai am
satul de oamenii care vorbesc de pe patul de moarte
satul de mintii inchise care nu vor departe
lasate deoparte , plecate , departe sunt amintiri
nascute , facute , pierdute de mult , de multe despartiri
si n-ai putea sa spui intotdeauna : " am ales eu "
pentru ca uneori alege dumnezeu
nici eu , nici tu , nici el , nici ea
poate n-ar vrea sa fie asa
si ma gandesc ca nu putea sa fie altcumva
atata timp cat nu va fi un pic de armonie
atata timp cat nu vor fi momente ci chiar prietenie
am inima sfasiata de coltii unui gand dureros
patata de sange , preacum camasa lui hristos
ma despart de prieteni zilnic , neintrerupt
tot ce se naste moare chiar de la inceput

"... sunt doar cuvïnte " !

La un moment dat nu mai vedeam lumina de la capatul tunelului. Ce sa fac, sun un prieten. Imi spune ca ma reprogrameaza, ca vedem cum facem, poate merg la ambasada prin perioada de licenta. De treaba, e greu cu programarile astea. Vedeam nisipul, auzeam oceanul si muzica aia stupida care mai e cateodata in barurile de bikeri pe timpul zilei. Finalul .."Trage tare!!" Am avut in cap imaginea aia cand dai zoom-uot la SUA si ajungi sus, departe.....  Eram rupt de somn... Daca nu erau colegii sa o scoata la liman cat eu am citit in interes personal pentru a lua examenul(cu 9), nu reuseam.   Ma duc maine la cursul lor festiv sa le multumesc. Azi am fost la Finante la cursul festiv.

Probabil terminan asa de repede FEAA, in 3 ani, pt ca iti dispar emotiile in legatura cu ce iti pregateste facultatea. Imi doream imens sa vad examenele trecute, dar tot nu m-am emotionat deloc, nici n-am simtit bucuria aia cand am vazut 5 la mate la examen in semestrul 1.

LATER EDIT : Observ că foarte multe persoane ajung pe blog căutând discursuri pentru cursurile festive. Repet încă o dată, dacă are cineva nevoie de ele, le dau, lasaţi numai un comentariu care să conţină eventual o adresă de mail şi le voi pune acolo.