Suta de movile, Centum monticulli.

(însemnări de drum)

Dorinţa de a vizita Suta de movile, una dintre enigmele Basarabiei de nord,

s-a împlinit într-o frumoasă după amiază de primăvară.

Urmând drumul din valea Prutului, între satele Brăneşti ( Râşcani ) şi Cobani ( Glodeni), la circa 200 km de Chişinău şi 130 km de Iaşi, am ajuns în sfârşit într-un ţinut al minunilor, un fenomen unic în spaţiul dintre Prut şi Nistru ce poartă numele de „Suta de Movile”. În realitate movilele sunt mult mai multe decât o sută, peste 3500, ocupând o suprafaţă de circa 1072 ha, cu o lungime de peste 8 km şi 2,3 km. Înălţimea lor variază între 1,5 si 30,5 m. (ultima numită „Movila Ţiganului” )

Peisajul „Suta de Movile”cuprinde 6 terase ale Prutului, marcate de la altitudinea de 50-60 m. a luncii până la 160-170 m. a versantului şi se desfăşoară pe o suprafaţă de cca 1600 ha. fâşiile dintre rândurile de movile sunt slab valuroase. Movilele şi rândurile formate de ele sunt paralele cu lunca Prutului.

„O Suta de Movile" prezintă un peisaj de o mare valoare ştiinţifică şi estetică. Prima atestare documentara a acestui peisaj o găsim în 1716, în cunoscuta lucrare „Descrierea Moldovei” - “Descriptio Moldaviae”, a lui Dimitrie Cantemir, care îl numeşte „Centum monticulli”.

În anul 1927 s-a făcut pentru prima oară o cercetare şi o descriere detailată a complexului, pentru a explica formarea acestor movile. Unii savanţi constată că „Suta de Movile" este unicul loc din Europa, unde sunt concentrate într-un număr atât de mare recife submarine ale Marii Mediteraneene - bazin de apă tertiar, ce acoperea cu vreo 20 de milioane de ani în urmă teritoriul de azi al Republicii Moldova. Alţi savanţi consideră că movilele s-au format datorită alunecărilor de teren şi prăbuşirilor care s-au produs, detaşând repetat, sub forma de valuri, pachete de roci mobile ce constituiau iniţial versantul terasei Prutului, iar inundaţiile sezoniere ale Prutului au modelat periodic movilele dindu-le forma respectivă.

Această ordonare a movilelor a născut o mulţime de legende care fac trimitere la civilizaţiile demult apuse. Susţinute de câteva descoperiri arheologice, ele au creat mituri că ar fi în totalitate morminte ale geto-dacilor. Se spune ca aici au avut loc bătălii crâncene pe acest imens câmp. Biruitorii şi-au îngropat eroii, ridicand aceste movile: pentru cei de rând - mai mici, pentru căpetenii - mai mari".

Totuţi majoritatea specialiştilor în domeniu consideră că peisajul „Suta de Movile” sunt de fapt un fenomen natural, deocamdata neelucidat în toate aspectele sale. Între aceste movile se acumuleaza apa freatică şi cea din precipitaţii atmosferice, formând pe alocuri mici lacuri.

Suta de movile, Centum monticulli, este bogată în plante medicinale. Aici şi-au găsit refugiul specii de plante deosebit de rare: ruscuţa de primăvară, tartanul sau varza tătărească, dediţelul, stânjeneii, diverse specii de in, garofiţele de câmp, zambila, etc. Începind cu primele flori timide prevernale şi până în zilele toride de iulie, mulţimea plantelor de stepă înfloresc eşalonat, oferind în fiecare zi noi culori, noi aspecte, bucurând ochiul şi sufletul cu farmecul lor.

După o jumătate de zi petrecută între movile, cel puţin pentru mine enigma „Centum monticulli” a devenit mai clară. Într-adevăr „Suta de Movile” este un fenomen natural unic în spaţiul dintre Prut şi Nistru, o concentrare mare de recife submarine preistorice, plus alunecări de teren, plus pachete de roci mobile plus inundaţiile sezoniere, toate acestea au adus la aparaţia monumentului natural „Suta de Movile”. Nu trebuie însă de subestimat şi factorul uman în consolidarea movilelor. Pe lângă aceste movile în decursul miilor de ani s-au perindat numeroase triburi pentru care… părerea mea… „Centum monticulli” era cel mai potrivit loc pentru înhumarea răposaţilor. Nu este exclus faptul că „Suta de Movile”- „Centum monticulli”, datorită landşaftului său favorabil, a fost arena mai multor lupte sângeroase din vechime, despre care totuşi până acum nu prea s-au găsit mărturii documentare.

A scris Mihail BORTĂ, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiul Cluj-Napoca, Transilvania, România.

La alcătuirea acestui material am folosit sursa documentară: ONG INQUA-Moldova, "Suta de movile"

© Fotografii din colecţia personală.

( însemnări de drum )

Acum câteva zile am trecut pe la părintele Irinarh de la Fântâniţa.

Când am intrat la părintele, acesta era în casa mare la rugăciune. Obosit de zile, la ai săi 80 de ani, pensionat de aproape 5 ani, părintele cânta cântările Vecerniei. Nu-l mai văzusem de mult timp., m-am apropiat, am cerut binecuvântare... părintele s-a bucurat foarte mult...

Părintele : Mihailllll nu mai vii pe la mine, ai uitat de cel mai netrebnic popă din lume (ştie părintele ce înseamnă smerenia)

- Părinte vreau să scriu despre mata în internet?

Părintele : Unde măi să scrii.... la gazetă?

- Da la gazetă, i-am răspuns eu fâsticit, ne ştiind cum să-i explic părintelui ce este internetul. ))))

Părintele : Ţi-ai găsit şi tu despre cine să scrii... mai bine ai scri despre sărăcia şi nevoile din ţărişoara aceasta., despre cum pleacă nevestele peste hotare şi îş lasă copilaşii singuri acasă., despre cum bărabaţii noştri merg la Moscova şi se întorc înapoi în sicrie... off, Doamne iartă-i pe cei de la conducere că nu ştiu ce fac...

Aceste vorbe m-au dezorientat puţin., eu doar venisem cu scopul de a aşterne pe hârtie istorisiri interesante (ca din pateric) din viaţa bătrânului, o viaţă care a fost una nu din cele uşoare.

- Bine, bine părinte, despre toate acestea mai scriu şi alţii, dar eu aş vrea să scriu despre viaţa matale., despre cum a fost în timpul războiului, în timpul foamei din 47, despre cum aţi păstrat neştirbită Credinţa Ortodoxă în timpul ateismului sovietic...

Părintele m-a ascultat cu luare aminte, de parcă era de-acord să înceapa povestirea, numai că în loc de povestire am primit încă un „sfat”

Părintele : Dragu popii, dute mai bine la Soroca, acolo nişte creştini doresc să ridice locaş Domnului., scrie despre ei...Da despre mine poţi să scrii că este la Fântâniţa un moşneag prost, obraznic şi leneş...

Discuţia cu părintele a ţinut vre-o două ore., timp în care părintele mi-a povestit din pateric, din vieţile sfinţilor., mi-a povestit „viaţa mucenicului pentru Hristos, Plachida” - Sfântul Mare Mucenic Eustatie Plachida şi soţia lui Teopisti, cu fii: Agapie şi Teopist.

La plecare, după ce am luat biecuvântarea, i-am lăsat părintelui o slujbă pentru sănătate... părintele cu mare greu a aceptat banii, care i-am oferit.

Părintele : Dumnezeu şi Măiculiţa Domnului să te binecuvânteze şi să te ajute!

Apoi părintele m-a rugat :

- Măi dacă mergi la Chişinău, să-mi cumperi calendaru' ortodox pe 2008 da nu acela cu fotografia mitropolitului.

Dar de care părinte?

Părintele : Cu icoana lui Hristos, a Maicii Domnului, sau a unui sfânt, ai înţeles?

Am înţeles, i-am răspuns părintelui şi... mi-am, răspuns şi mie.

1 martie c. civ./ 17 februarie c.bis. Fântâniţa, Drochia, anul 2008.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

De când mă ţin minte mi-au plăcut călătoriile. Cuvintele călătorie şi cunoaştere dintodeauna le-am considerat sinonime :)  La o masă într-o companie de oameni cunoscuţi, aş fi în stare ore întregi să povestesc despre ţări, oraşe, sate, locuri, prin care am trecut şi pe care am avut ocazia să le cunosc. La fel, aş putea ore întregi să ascult relatările altora despre locuri în care piciorul meu nu a călcat... touşi câtă experienţă, câtă învăţătură, câte amintiri, aduc cu sine călătoriile!                 

 Aşa a binevoit Dumnezeu, ca în acest miez de toamnă ( octombrie ) să poposim trei zile în capitala Federaţiei Ruse, - oraşul Moscova.          O ocazie unică de a vedea cea dea treia Romă, mi-a fost oferită de către ... Valera şi Ion, călăuzele mele din vara aceasta în pământurile Poloniei. Aceşti doi bravi bărbaţi, vorba celor de la Planeta Moldova - cu inimă de moldovan şi trup de rus, buni cunoscuţi de-ai mei, s-au oferit din nou, să mă călăuzească în drumul meu spre inima Rusiei – giganticul megapolis Moscova.        

Pregătiri de drum, totuşi mergem la Moscova!:))) 

Capitala Moscovei o visam deja de ani buni. Ultima dată am fost în vizită în acest oraş, nici mai mult nici mai puţin cu şapte ani în urmă. De atunci multă apă a curs prin Moskva-reka...         Pornirea noastră a fost amântată de trei ori, din câte am înţeles din cauza problemelor tehnice cu care se confruntau Valera şi Ion. Amânarea insuportabilă de pe mâine pe poimâne sa întins aproape trei săptămâni. Astfel că am avut destul şi de rămas timp pentru o bună pregătire a călătoriei.         În sfârşit în dimineaţa unei zile calde de octombrie, cu Mila şi Ajutorul lui Dumnezeu am pornit la drum. Punctul nostru de plecare a fost capitala Moldovei de Răsărit (Republica Moldova) oraşul Chişinău. Pentru evitarea problemelor nedorite, Valera şi Ion au hotărât să ocoloească teritoriul enclavei separatiste transistrenie „ Pridnestrovia” şi să treacă vama moldo-ucraineană prin punctul de trecere a frontierei Otaci – Movilău (Moghiliov Podolsk)         Încă din «campania poloneză», am sesizat la Valera şi Ion comportamentul lor de gentilomi manieraţi în discuţiile purtate cu lucrătorii vamali. Astfel şi de data aceasta am trecut vama fără complicaţii de genul „răscolitul prin bagaje”, „declaraţie în scris a bunurilor materiale şi valutei”, „controlul maşinii, nr. caroseriei şi motorului” etc.etc... La vama ucraineană vameşul ne-a înregistrat „tranzitul timp de trei zile lucrătoare pe teritoriul Ucrainei” urmând ca frontiera ucraineano-rusească să o trecem prin punctul de trecere „Gremiaci”, Ucraina – „Pogar”, Rusia.        

Tranzităm – „Ucraina ridna mati”        

Vama a rămas în urmă, am intrat pe teritoriul Ucrainei în ţinutul Podoliei. Ion conduce stabil maşina ( un mercedes 124 „bunicel”) nu accelerează mai mult de 120 de kmh, probabil din cauza drumurilor care lasă de dorit. Până la Chiev avem aprox. 400 de kilometri. În câteva ore trecem Viniţa, Calinovca, ajungem în localitatea Berdicev, care din vorbele lui Valera pe timpuri era populat în exclusivitate de evrei. Oprim în centrul oraşului Berdicev, lângă un „bazar” în tot sensul deplin al acestui cuvânt., aici am văzut în vânzare de la ciapă şi usturoi până la uşi şi ferestre din lemn şi termopan. Am cumpărat ceva, nu ţin minte ce anume, am intrat în vorbă cu vânzâtoarea, o ucraineancă de vre-o 45 de ani. După ce i-am achitat banii, ne-a întrebat : а вы сами откуда с Израиля ?![1] Din vorbele ucrainencei am înţeles că evreii care au plecat cu ani în urmă din Berdicev spre ţările „în care curge lapte şi miere”, odată la câţiva ani vizitează Berdicevul – patria lor de odinioară.     

    De la Berdicev ţinem calea spre Jitomir., iar de la Jitomir străzile „M06” şi „E40” duc direct la Chiev. În drumul parcurs de la întrarea în Ucraina oraşul Movilău şi până la Chiev, foarte mult mi-au atras atenţia denumirile cu specific moldovenesc al unor localităţi : Vendicianî – Vendiceni, Lozovaia – Lozova, Singurî – Singuri, Rea etc... 

La Chiev – în aglomeraţia de seară...

 În capitala Ucrainei, oraşul-erou Chiev, am ajuns seara aprox. între orele 19-20.00. Am început să mă orientez numai în momentul în care am intrat pe bulevardul centarl „Cresşiatic” – „Крещатик”., am văzut din maşină „Maidan Nezalejnosti” – unde s-a jucat piesa de teatru „ revoluţia Orange” dar şi multe altele...Ca să ajungem la autostrada Chiev-Moscova, trebuia neapărat să trecem Niprul. Am coborât pe „Naberejnaia Şosse”, trecând pe lângă Lavra Kievo-Pecerska., Pe strada „Naberejnaia” vizavi de Lavra Pecerska, am nimerit într-o avalanşă de maşini - „probkă”,  mişcându-ne foarte lent şi pierzând aproape o oră pentru a trece podul peste Nipru. Trecem Nipru, care este... imens, - de vre-o 3-4 ori mai lat ca Nistru.Într-un sfârşit ieşim din oraş., la ieşirea din Chiev, am fost martorii  unui tragic eveniment. Idicatorul instalat de curând de către agenţii poliţiei rutiere „Внимание ДТП!”-„Atenţie accident rutier!” strălucea în lumini fosforiscente aprinse, iar pe asfalt în apropierea unui Jepp „Toyota Land Cruiser” odihnea în sânge (probabil de vre-o 10-15 minute) trupul neînsufleţit a unei persoane... nu se vedea de-i bărbat ori femeie, era învelit în prostire albă, iar la căpătâi cineva îi aprinse o lumânare...M-am tulburat adânc în suflet, - am zis Doamne Fereşte! După care mi-am întors privirea către Ion, aşteptând parcă... un cuvânt de susţinere din partea lui. Ion, de la volanul maşinii, deşi văzuse totul clar, nu a zis nimic văzându-şi mai departe de drumul său. Probabil experienţa vieţii sale zbuciumate şi pline de primejdii, nu-i dădea voie să se avânte în  vorbe deşarte şi comentarii de prisos. 

Vama Gremiaci-Pogar, în miez de noapte... 

La hotarul Ucrainei cu Federeaţia Rusă, nici nu am simţit cu am ajuns., mai ales că  eu,  (dar probabil şi Valera) am adormit foarte strâns, iar Ion, de la Chiev până în vamă nu a făcat nici un popas, menţinând viteza nu mai jos de 100 km/oră.La  întrarea în vama ucraineană – haos! 2 kilometri rând de TIR-uri cu marfă., mă uit la plăcile de înmatriculare : Ucraina, Rusia, Belarus, Republica Moldova, România, Bulgaria, Turcia, Polonia, Lituania, Ungaria, Germania... sute de maşini de tonaj mare şi nici măcar una mică., nici-o maşină mică, doar noi...Le întrecem iute pe toate şi intrăm în vama ucraineană...Control rapid de paşapoarte, vameşul ucrainean – un rus de vreo treizeci de ani, în mare grabă a pus ştampilele în paşapoartele noastre, dorindu-ne „Drum bun” – probabil i se răcea cafeaua în biroul de lucru.         Ieşim din vama Ucraineană – „Gremiaci”. Până a ajunge în vama rusească –„Pogar”, trecem un fel de teritoriu neutru, de vre-o 700-800 metri. În vama rusească încep problemele...Completăm cărţile de migraţiune – migration card., Valera face „Ввоз” la maşină,- o altă invenţie a ruşilor – un fel de declaraţie de introducere a mijlocului de transport pe teritoriul Federaţiei Ruse pe un termen de 14 zile. Rusul de la vamă îi cere lui Valera pentru această hârtie echivalentul în ruble ruseşti a o sută de dolari americani. Valera se împotriveşte., începe o discuţie cam dură, dar totuşi puţin monotonă, – „care pe care”. Vameşul rus văzând insistenţa lui Valera de a negocia preţul hârtiei, s-a dovedit a fi foarte ingenios. La întrebarea lui Valera, dacă chiar nu există altă modalitate de a plăti mai puţin, dar... direct unde trebuie., vameşul rus îi dă o replică genială : păi de ce nu aţi spus de la început că mergeţi la înmormântare!?  Valera a reacţionat rapid, rezolvând problema pozitiv în favoarea ambelor părţi, filosofia populară a vechiului proverb : ...şi lupul sătul şi oaia întragă! Ei bine aproape întreagă – cu douăzeci de dolari mai puţin (dar nu tocmai c-o sută) în buzunarul lui Valera... bravo Valerică! 

«Доброе Утро» şi-un popas... – la 250 kilometri de Moscova - în întinsurie fără de margini ale Rusiei      

    La ieşirea din vama rusească, s-au efectuat câteva schimbări de poziţii. Valera a preluat conducerea automobilului, iar eu i-am cedat locul  lui Ion pe bancheta din spate, trecând pe scaunul din faţă. Ion obosit de atâta drum a adormit buştean., într-o jumate de oră i-am urmat exemplul... iar Valera accelerând viteza, nu a mai oprit decât dimineaţa... a doua zi dimineaţă. Afară se făcuse ziuă de câteva ore bune. Nu ştiu cât am dormit, dar m-am odihnit bine. L-am întrebat pe Valera de ce nu am opri să facem un popas. Valera mi-a lămurit că pe această stradă (Chiev-Moscova) popasurile sunt numărate, iar benzinăriile apar odată la 80-100 de kilometri.În sfârşit, în jurul orei 11.00-12.00, Valera a tras pe dreapta. În faţă ne-a apărut un mic popas – o bodegă din bârne de lemn, pe care era scris cu litere mari : „КАФЕ”. Am ieşit din maşină., afară sufla un vânt rece de toamnă-iarnă rusească. Ne-am grăbit să intrăm în cafenea. Ne-am aşezat la masă., în câteva minute chelneriţa ne-a servit cu ceai negru cu lămâie şi prăjitură „Тула” – „Tula”. Vântul rece, ciaiul negru cu lămâie şi renumita prăjitură „Тула”, ne-a trezit din moleşeală şi somn, aducându-ne ca pe tavă, - buna dispoziţie de dimineaţă... Când am ieşit din cafenea, în direcţia nord-est am observat un indicator : „Москва 250”, deci nu mai avem mult., cu Doamne Ajută în vre-o 3-4 ore ajungem la destinaţie.

 La intrarea în Moscova...

 Trecem pe lângă oraşul Narofominsc – suburbia Moscovei., Până la şoseaua de centură M.K.A.D[2]  mai sunt vre-o 40 de kilometri., autostrada se aglomerează tot mai mult. La aproximativ 10-12 kilometri de giganticul megapolis, traficul practic se opreşte în loc. În apropiere de M.K.A.D, Valera trage la o spălătorie auto., intrăm în Moscova – maşina trebuie spălată. Spălarea simplă, doar pe din-afară a maşinii ne-a costat 300 de ruble, aprox. 10 dolari americani., jaf în ziua mare nu altceva. În Chişinău la Petricani cu 10 dolari îţi spală maşina lună, pe dinafară şi pe dinăuntru, aplicându-i toată procedura cuvenită de curăţare, - aspirator, silicon etc... într-adevăr mare diferenţă de preţuri. 

Moscova de nerecunoscut 

 Kremlinul pictat în ulei...

Anul 2007, luna octombrie, miez de toamnă, mulţumim Domnului, intrăm în capitala Federaţiei Ruse – oraşul Moscova. După ce am parcurs aprox.  20 de kilometri pe M.K.A.D - şoseaua de centură a Moscovei, Valera încadrându-se hotărât pe banda de coborâre, a cotit către prospectul  Kutuzov.De pe prospectul Kutuzov ţinem calea în direcţia bulevardului Fili. Undeva în regiunea micro-raionului Fili, trebuia să rămânem  peste noapte în gazdă.De la ultima mea vizită în Moscova, care avuse loc acum şapte ani, - Super megapolisul rusesc se transformase foarte mult., pentru uşurarea traficului, care din an în an devine tot mai aglomerat şi insuportabil, se mai construise o şosea de centură (3-е колъцо) în interiorul Moscovei. Dintre noi, cel mai şocat de toate aceste transformări şi schimbări, era Ion, care la începutul anilor 90 ai secolului trecut a activat aproape 5 ani în capitala Rusiei. - Uite aici pe partea stângă au fost mai multe blocuri de pe timpul lui Hruşciov - „hruşciovci”... ne spune Ion. Acuma pe locul lor a fost construită o stradă cu patru benzi, evident pentru uşurarea circulaţiei. În zare, de pe prospectul Kutuzov apar două clădiri ultra moderne „zgârâie nori”- nici acestea nu erau acum câţiva ani... În general, Moscova de câţiva ani buni, a fost transformată într-un gigantic şantier de construcţie. La gazdele noastre de pe bulevardul Fili, am ajuns odată cu întunericul serii. Erau nişte prieteni foarte buni de-ai lui Ion încă din timpurile când activa la Moscova. Ruşii ne-au primit foarte frumos, cu inima deschisă şi... masa întinsă. E drept că nici noi nu am venit cu mâina goală., vinuri şi şampanie moldovenească în semn de respect!:)Discuţiile la masă cu prietenii ruşi, a continuat până târziu după miezul nopţii...- Вот так мы живём и терпим... этих Путинов, Лужковов...[3] Din vorbele acestor ruşi moscoviţi, am înţeles că nu prea sunt încântaţi de activitatea preşedintelui Putin şi a primarului de Moscova – Iurii Lujcov. Putin este acuzat de dictatură, iar Lujcov de faptul că în Moscova nu mai este nici un teren de vânzare, toate au fost vândute pe bani grei. Dicatură, populism, interese personale... şi alte multe învinuiri şi înjurături, adresate la adresa înalţilor demnitari ruşi Putin şi Lujcov. A doua zi dimineaţa am mers împreună cu Valera şi Ion, până într-o suburbie a Moscovei, oraşul Balaşiha. După ce şi-au rezolvat întrebările personale, am pornit într-un „marş turistic” prin Moscova.   

Kremlin, Piaţa Roşie, catedrala Sf.Vasile... 

În drum spre centrul Moscovei, Valera mi-a arătat teatrul Dubrovca NORD-OST, locul unde acum câţiva ani s-a produs  drama „Cecenilor komikadze”. Nici azi nu este clar cine a fost organizatorul măcelului de pe Dubrovca... Intrăm pe şoseaua „Садовое Колъцо”, ne îndreptăm spre Piaţa Roşie... Ion şofează atent şi se orientează foarte bine pe străzile fără de capăt ale Moscovei. Parcăm maşina la o parcare supraterană. Clădirea parcării este construită după cele mai avansate tehnologii şi poate primi până la 2000 de unităţi de transport.         Piaţa Roşie ne-a întâmpinat în toată splendoarea ei. Toate erau exact cum le văd oamenii la televizor : zidul Kremlinului, maosoleul lui Lenin, catedrala Sf.Vasile., doar că în realitate teritoriul şi clădirile sunt de dimensiuni mult mai mari.          Ne-am dorit mult, să vizităm maosoleul conducătorului revoluţiei           ( bolşevice ) mondiale -  Vladimir  Ilici Lenin, dar nu a fost cu putinţă, pentru că ... era închis... aproape de intrare pe o coală albă cu litere de o şchioapă era scris : НЕ РАБОТАЕТ !      

     Ţari Puşca şi Ţari Colocol

 Mai departe, urma să admirăm clopotul gigantic de pe teritoriul Kremlinului şi... faimosul tun «Царь Пушка». Istoria acestuia este una de-a dreptul îngrozitoare. Tunul «Царь Пушка» a împuşcat o singură dată în 1604 atunci când moscoviţii îl omoară pe falsul ţar Dimitrie ( Grigori Otrepiev ) după care îi ard corpul, iar cu cenuşa rămasă încarcă tunul şi împuşcă hăt departe de hotarele Moscovei.

În ospeţie la Lubianka 

         RENUMITA CLĂDIRE LUBIANKA

O ploiţă ciobănească, cu stropi mărunţi dar reci, a prins să împrăştie mulţimea de turişti din Piaţa Roşie. Nici noi nu aveam de ales, trebuia să ne grăbim să ajungem undeva la adăpost...  Ion a propus să mergem la un vechi prieten de-al său - Iachim Iachimovici – moldovean originar de prin părţile Hotinului. Din câte am înţeles de la Ion, - Iachim Iachimovici de ani buni era angajat în clădirea cea mare de la Lubianka,  în slujba «intereselor imperiale». Monumentul lui Felix Edmundovici din faţa clădiri celei mari, Iachim Iachimovici îl vedea de câte 7-8 ori pe zi şi... spre deosebire de alţii – «Железный Феликс» – “Felix cel de fier” de mult nu-l mai impresiona...         Iată-ne ajunşi în încăperile fortăreţei Lubianka. Ion ne face cunoştinţă cu Iachim Iachimovici. Katiuşa - secretara lui Iachim Iachimovici ne serveşte cu ceai negru de Sri-Lanka. Mă aşez comod întru-un fotoliu din piele neagră, savurez cu placere ceaiul şi mă gândesc... oare atunci în timpul represiilor staliniste din  37' pe acei bieţi nenorociţi tot îi serveau cu ceai!?          La plecare Iachim Iachimovici s-a oferit amabil, să ne ducă cu maşina    (sa) de serviciu până la parcarea în care am lăsat maşina noastră... la despărţire ne-am îmbrăţişat frăţeşte... Daaa... mi-am zis în gând, trăim în anul 2007, atunci în 37' ar fi fost altfel.         

  În apropierea turnului de televiziune Ostankino     

     Valera a pornit motorul Mercedesului, ţinem calea mai departe, dar unde? Toate planificările mele de-acasă de a vizita ceva anume, s-au risipit de mult. De ce? Pentru că în compania lui Valera şi Ion, orice călătorie turistică gen standard capată o nouă dimensiune...          Trecem pe lângă turnul de televiziune Ostankino. Odată demult, când eram copil, împreună cu tata am vizitat acest turn gigantic  ( 500 metri înălţime ). Restaurantul «Седьмое Небо» - «al şaptelea cer» situat la înălţimea de 350 metri, mi s-a întipărit adânc atunci în minte – de la o înălţime de unde norii poţi să-i atingi cu degetul, să admiri oraşul fără de margini... copil fiind, eram  extrem de entuziasmat şi foarte fericit., şi astăzi îmi amintesc  cum tata încerca să mă înveţe poezia lui...Moscovă iubită mândră capitală,Toţi copii-ţi cântă cântece de fală...            

      Ваганьковское Кладбище – cimitirul Vaganicovscoe în ritmuri de Toccata şi ... 

 ... sculpatat în bronz Vîsoţchi

Acceptând propunerea lui Ion de a vizita cimitirul Vaganicovsc(oe), nu prea îmi închipuiam unde mergem. Chiar la aprox 20 metri de intrarea centrală ne-a întâmpinat înecat în flori mormântul jurnalistului Vladislav  Listev, omorât la comandă în anul de tristă amintire 1995. La câţiva paşi de Listev ne zâmbea sculptat în bronz Vladimir Vîsoţchi... am rămas fără cuvinte... „Taganca”, „Ohota na volkov”, „Na neitralinoi polose ţvetî”, „Ona bîla v Parije” – cântece care întodeauna le-am ascultat cu admiraţie!Mergem printre morminte ca printr-o carte deschisă a marilor personalităţi de altă dată., iată mormântul actorului Viţin, iată şi mormântul lui Leonov, Coroliov, Iaşin... numai şi numai personalităţi. În depărtare văd un mormânt cu gard de fier înalt străjuit din patru părţi de patru îngeri poleiţi cu aur., m-am grăbit să văd al cui este mormântul. Când am ajuns în faţa acelui mormânt, am înţeles totul... cei patru îngeri-heruvimi poleiţi cu aur străjuiau bustul de bronz în mărime naturală a unui tânăr necunoscut, iar pe placa de granit de la picioarele necunoscutului de bronz, erau scrise următoarele : Володя1971-1995 Никогда не забудем…твои друзья În Moscova anilor 92-96, era mai ceva ca pe front... grupările criminale se omorau fără de milă, în goană nebună după bani şi putere., mii de bărbaţi tineri şi puternici, au căzut morţi în acei ani, în timpul aşa numitelor reglări de conturi.         

 Moldoveni măturători la Vaganicovsc(oe)

 După aproape două ore petrecute în cimitir, ne apropiam înapoi de ieşire. Eram profund impresionaţi de cele văzute. Chiar lângă mormântul lui Vîsoţchi, un măturător – ( un tânăr de vre-o 23-25 ani ),  aduna de pe jos în cărucior frunzele îngălbenite, îngânând răguşit pe sub mustăţi o melodie., defapt observasem pe teritoriul cimitirului mai mulţi măturători toţi mişcându-se mahmuri, în ritmuri sobre ala Toccata de Johan Sebastian Bach. Apropiindu-ne tot mai aproape de tânărul măturător, care trebăluia de-aici colea, m-am cutremurat, nu-mi venea să cred urechilor ce cânta  măturătorul, să auzi chiar în în mijlocul cimitirului Vaganicovscoe, în interpretare live piesa  maestrului Volontir – Viaţa asta-i scurtă tare...  sincer mărturisesc : te cam apucă groaza... 

La plecare...

Mănăstirea "Danilovschi"

 Totul bine şi frumos în Moscova zilelor noastre., în trei zile am reuşit să cunosc ceva extraordinar, o avalanşă  de locuri istorice... care până nu de mult puteam să le văd doar la televizor. Înainte de plecarea la Republica Moldova, am trecut pe la mănăstirea „Danilovschi”. Această sfântă mănăstire a fost întemeiată de către Sf. Cneaz Daniil al Moscovei aprox.  între anii 1282-1300. Acolo la  mănăstirea „Danilovschi”, plecând genunchii am mulţumit Împăratului Ceresc pentru Mila Sa cea mare şi pentru Darurile sale cele bogate... Nu am uitat să mulţumesc Domnului şi pentru bravii mei călăuzitori,  robii lui Dumnezeu Ion (Ioan)şi Valera (Valeriu) care mi-au fost de mare ajutor în această călătorie.   -Dumnezeule dăruieşte-le lor credinţă cât grăuntele de muştar... şi mântuire. Amin. 

Am terminat de scris  în vama Moldovenească „Ocniţa”la reîntoarcerea acasă, sfârşit de Octombrie 2007                                        

[1] Din rus. Dvs. De unde sunteţi, din Israel ?

[2] M.K.A.D – М.К.А.Д. - Московская Кольцевая Авто Дорога – Şoseaua de centură a Moscovei.

[3] Din rus. Uite aşa noi trăim şi-i răbdăm pe aceşti alde Putin şi Lujcov.

 Kalwaria Zebrzydowska                       

    Auschwitz-Birkenau   

 Când mi s-a propus această călătorie, nu prea eram hotărât dacă voi merge. În ultimul moment însă, am acceptat propunerea, lăsând la o parte alte întrebări, toate importante amânându-le rezolvarea la revenirea mea în ţară.În data de 3.08.2007 am pornit la drum din orăşelul Edineţ ( nordul Rep. Moldova ) însoţit de doi bărbaţi, buni cunoscători ai traseului pe care aveam de-l parcurs. În după amiaza zilei, mi-am făcut semnul crucii şi am urcat în autocarul Chişinău-Cernăuţi.

 Vama moldo-ucraineană am trecut-o fără complicaţii, aşa încât în jurul orei 19.00 am ajuns cu bine în cel mai nordic oraş românesc : bătrânul Cernăuţi. Coborând din autocar, am luat un taxi până la gara feroviară. În gară am procurat bilete în vagonul de dormit pentru trenul Cernăuţi-Livov, ora 21.30. În tren am dormit foarte puţin, pentru că aproape toată noaptea am discutat pe diferite teme cu  cunoscuţii mei buni care au acceptat să mă însoţească Valera şi Ion. Aceşti bravi bărbaţi de ani buni circulă regulat pe traseul Chişinău – Katowice – Berlin în scopuri comerciale şi de afaceri.Discutând cu Valera şi Ion, am aflat de la ei mai multe detalii, despre traseul pe care urma să-l parcurgem şi despre locurile pe care mi le-am propus să le vizitez. Discuţia noastră s-a întins până aproape de ora 4.00 dimineaţa, când am adormit. Nici nu am simţit cum s-a făcut ora 8.00, iar trenul nostrum intrase deja în oraşul Livov ( Lemberg ).

În gara feroviară Livov, am coborât din trenul Cernăuţi-Livov, pentru ca doar peste zece minute, de pe alt peron să urcăm în trenul Kiev-Livov-Premysl-Krakow.În general trenurile ucraineşti ( vagoanele de dormit şi cuşetă ) cu care am avut ocazia să călătorim mi s-au părut destul de aranjate, cu băi curate şi îndrumători de tren amabili.Din oraşul Livov în aproximativ o oră am ajuns la hotarul dintre Ucraina şi Polonia ( punctul de trecere a frontierei Mostitska ). Vameşii ucraineni au efectuat foarte rapid controlul; ne-au pus din mers ştampila în paşapoartele noastre albastre şi s-au făcut nevăzuţi.  

Przemysl – un pitoresc orăşel la frontiera polono-ucraineană 

În mai puţin de cinsprezece minute am parcurs cu trenul distanţa de la punctul vamal ucrainean Mostitska până în prima localitate poloneză orăşelul Przemysl, unde am fost supuşi unui strict control din partea vameşilor şi grănicerilor polonezi.Autorităţile poloneze ţinând seama de exigenţele impuse de U.E, au lucrat enorm la securizarea, cât mai ieficientă a hotarelor sale de est. De fapt noi ne-am convins şi singuri cât de netrecute au devenit hotarele de est ale Poloniei, mai ales pentru cetăţenii rep. Moldova.În tren eram şapte persoane cu paşapoarte moldoveneşti. Din şapte persoane, în urma controlului efectuat de către grănicerii polonezi, patru persoane au fost urcate în Jeepul poliţiei de frontieră şi în ciuda faptului că aveau vize legale eliberate de ambasada poloneză de la Chişinău, au fost transportaţi înapoi la vama ucraineană.Unul din însoţitorii mei, fiind vorbitor de limbă poloneză, i-a întrebat pe grănicerii polonezi, de ce i-au întors înapoi pe cei patru moldoveni. Unul dintre grăniceri i-a explicat următoarele : Cei patru moldoveni, chiar dacă aveau vize poloneze legale, totuşi nu au fost în stare să explice clar scopul vizitei lor în Polonia. Prin urmare s-ar putea afirma că intenţiile lor erau ca şi a multor altor moldoveni, care doar cu viza poloneză tranzitau Polonia, treceau ilegal frontiera polono-germană, cu scopul de a munci ilegal în unul din statele membre U.E.  În sfârşit am ajuns în Polonia... prima impresie despre această ţară – berea poloneză Lejaisk. Împreună cu însoţitorii mei aveam tot motivul să ne oprim la o terasă din centrul orăşelului Przemysl şi servim câte-o halbă de bere Lejaisk şi să ne bucurăm că respirăm aer polonez şi că nu am fost întorşi înapoi către vama ucraineană. 

O incursiune în istoria Poloniei 

Naţiunea poloneză a început să se formeze în unitate şi entitate teritoriale în secolul al X-lea sub dinastia Piast. Primul conducător istoric al Poloniei menţionat în documente Mieszko I, a fost botezat în 966, adoptând regilia creştină catolică ca noua religie oficială a ţării la care mulţimea s-a convertit în cursul secolului următor. În secolul al XII-lea, Polonia s-a fărâmiţat în mai multe state mici care au fost mai târziu prădate de armatele mongole ale Hoardei de Aur în 1241. În 1320 Władysław I devine rege al Poloniei reunificate. Fiul său Casimir cel Mare reface economia Poloniei, construieşte noi castele şi câştigă războiul împotriva Ducatului Rus (Lviv devine oraş polonez). Sub dinastia Jagielonienilor, Polonia îşi construieşte o alianţă cu vecina sa Lituania. O epocă de aur survine în secolul al XVI-lea în timpul Uniunii Lublin cu Lituania în Uniunea Polono-Lituaniană. Cetăţenii Poloniei se mândresc cu libertăţile antice şi sistemul parlamentar, deşi Szlachta a monopolizat multe din beneficii. Odată cu acea perioadă, polonezii au privit libertatea ca cea mai importantă valoare. Polonezii de multe ori se numesc naţiunea oamenilor liberi. La mijlocul secolului al XVIII-lea, o invazie suedeză a trecut peste ţară în vremuri tulburi denumite "Potopul" (pl: potop). Numeroasele războaie împotriva Imperiului Otoman, Rusiei, Cazacilor, Transilvaniei şi a Prusiei Brandemburgice  s-au încheiat în 1699. În următorii 80 de ani, lipsa de strălucire a guvernului şi impasul instituţional au slăbit naţiunea conducând la tendinţe anarhiste şi crescând dependenţa faţă de Rusia. În democraţia poloneză orice membru al parlamentului avea dreptul să suspende orice lucrare sau proiect strigând 'Liberum Veto' în timpul sesiunii. Ţarul rus a reuşit să transforme acest fapt într-un avantaj al acestei vulnerabilităţi politice unice oferind bani trădătorilor parlamentari care în acest fel blocau consistent şi subversibil reformele necesare şi noile soluţii. 

Polonia şi polonezii 

Numele oficial al Poloniei în poloneză este Rzeczpospolita Polska. Numele ţării, Polska şi cel al naţionalităţii, polonezii sunt de origine slavă. De pe WikipediA   aflăm că : Numele poate fi derivat de la numele tribului Goplanie - oameni care locuiau în jurul lacului Gopło - leagănul Poloniei menţionat ca Glopeani având 400 de fortăreţe circa 845 (Geograful bavarez). Varianta obişnuită susţine că numele Polska provine de la tribul slav Polanie care a întemeiat statul polonez în secolul X (Polonia Mare). Etimologia convenţională a denumirii etnice a polonezilor se leagă de aceste Polanie poloneze, "locuitor al câmpului"; pole, "câmp", analogie la polyî din limba rusă, "loc deschis", din Indo-Europeanul pelè-, "plat" + -anie, "locuitori", analogie la -anus din limba latină, "provenind din" (a se compara Yuriev-Polsky). În latina veche apar în cronici termenii terra Poloniae (Ţara Poloniei) sau Regnum Poloniae (regatul Poloniei). În paralel cu această terminologie, o alta, Lechia, intră în discuţie, care se pare să derive de la numele tribului Lędzianie. Aceasta naşte nume alternative pentru "polonezi": Leşi în Română, Lęch, Lęchowie în Slavona Veche Bisericească, Lechia, Lechites în latină, Lach în ruteană, Lyakh în rusă, precum şi cuvântului din germana veche Lechien, din maghiară Lengyelorszag, Lengyel, din lituaniană Lenkija, lenkas şi din turcă Lechistan (de la persianul Lehestan.)

 În drum spre Katowice 

Din gara feroviară a orăşelului Przemysl, am procurat bilete în direcţia Katowice. Până a ajunge în oraşul Katowice, trenul a făcut scurte opriri în câteva oraşe mai mari şi anume Rzeshow, Krakow....Distanţa de aproximativ cinci sute de kilometri de la Przemysl la Katowice trenul a parcurs-o în aproximativ şase ore jumate. Din compartimentul vagonului de clasa a doua ( echivalent clasa I CFR ) admiram câmpiile fără de sfârşit ale voievodatelor ( judeţelor ) poloneze.Valera însoţitorul meu a remarcat : uitaţi-vă cât de verzi sunt pământurile Poloniei, iar acasă la Moldova este secetă.În spre seară am ajuns în gara oraşului Katowice, de unde însoţitorii mei Valera şi Ion au procurat bilete pentru Berlin ( la piaţa de automobile ) iar eu am luat un taxi şi am mers să înoptez la un hotel din suburbia oraşului. 

La  Kalwaria Zebrzydowska 

 Întotdeauna ştiam că prima ţintă a călătoriei mele pe pământurile Poloniei    v-a fi renumitul muzeu de la Oswencim Auschwitz Birkenau, lagărul de exterminare a evreilor şi a popoarelor ne-ariene,  care în decursul a cinci ani ( între 1940-1945 ) a semănat groază între ţările lumii ocupate de trupele naziste. Rămânând la hotel peste noapte, am fost surprins să aflu de la doamna de la recepţie, că la doar 35-40 de kilometri de Oswencim la poalele munţilor, este situată Kalwaria Zebrzydowska un mare centru monastic, inima catolicismului polonez. Chiar în acel moment am hotărât că nu trebuie să ratez aşa ocazie; aflându-mă la doar 40 de kilometri de Kalwaria Zebrzydowska ( inima catolicismului ) şi să nu trec să văd aşa frumuseţe, ar fi pur şi simplu incorect şi de neînţeles. Asta în măsura în care eu demult îmi doream să văd o mănăstire catolică      ( cu toate rânduielile ei ) şi nu una oarecare ci faimoasa Kalwaria Zebrzydowska.         

 În drum spre mănăstirea catolică Kalwaria Zebrzydowska, am trecut prin localitatea Wadowice, unde s-a născut şi şi-a petrecut copilăria Karol Woytila, Papa Ioan Paul al II-lea, renumitul suveran pontif care a condus Biserica catolică timp de 26 de ani. În sfârşit iată-ne ajunşi în dealul mănăstirii  Kalwaria Zebrzydowska. Mesa, liturghia catolică era în toi. Când am intrat în basilica mare a mănăstirii, clericii împreună cu toată mulţimea rosteau Simbolul Credinţei ( cu adaosul Filioqve, mărul discordiei dintre catolici şi ortodocşi ). Am ascultat cu atenţie mesa catolică, până aproape de sfârşit, chiar încercând să compar în gând cultul liturgic ortodox cu cel catolic săvârşit în limba poloneză de către clerul mănăstirii Kalwaria Zebrzydowska. Iar în momentul în care câţiva slujitori au ieşit să împartă lumii anafora, am ieşit afară din biserică ca să nu observe nimeni că refuz să primesc cuminicătura catolicească. 

Din istoria mănăstirii Kalwaria Zebrzydowska 

Primele mărturii documentare despre Kalwaria Zebrzydowska vin în strânsă legătură cu începutul Ordinului Sf.Bernard în pământurile Poloniei, sec XV d.Cr.Fondatorul actualului aşezământ a fost nobilul Mikolaj Zebrzydowski din Krakowia, care între anii 1600-1620 a ridicat primul Kosciol ( biserică ) la poalele muntelui Zar şi câteva clădiri aferente, care urmau să aparţină mănăstirii.         

După terminarea lucrărilor de construcţie, nobilul Mikolaj Zebrzydowski, a închinat mănăstirea călugărilor din Ordinul Sf.Bernard. Aceştia urmau să-şi trăiască viaţa călugărească în mănăstire, săvârşind slujbele religioase şi lucrând la edificarea noilor construcţii mănăstireşti.Astăzi, această mare mănăstire catolică, situată la 38 de kilometri de Krakowia, la poalele munţilor în apropierea localităţii Wadowice, atrage în fiecare an mii de catolici şi sute de mii de turişti, care vin în pelerinaj turistic din toate colţurile lumii.          

     Icoana Maicii Domnului de Kalwaria       

    În anul 1641, nobilul Stanislaw Brzezia Paszkowski dăruieşte mănăstirii o icoană a Prea Sf.Fecioare Maria cu pruncul în braţe, pictată după o copie mai veche a Madonei lui Rafael. Călugării bernardini au ridicat o căpliţă ( bisericuţă ) în cinstea Prea Sfintei Fecioare, în care au aşezat pentru închinare această icoană.       

  Icoana Maicii Domnului de Kalwaria a fost întotdeauna în centrul atenţiei pelerinilor catolici din întreaga lume. În istoria sa de peste trei veacuri şi jumătate, chipul maicii Domnului de Kalwaria, a fost ajutorul duhovnicesc şi sprijinul moral a tuturor catolicilor polonezi. Însăşi marele Papă, Ioan Paul al II-lea, de fiecare dată când vizita Polonia, neapărat trecea pe la Kalwaria Zebrzydowska, pentru a se închina icoanei Maicii Domnului de Kalwaria.    

 Impresii meritorii la plecare...       

            un catolicism mai aproape de Dumnezeu        

  Deşi eram în mare criză de timp, totuşi înainte de plecare, am reuşit să fac o scurtă plimbare în jurul mănăstirii. Într-adevăr locuri foarte pitoreşti, plăcute ochilor trupeşti dar mai ales celor duhovniceşti.        

  Aici la Kalwaria Zebrzydowska pentru prima dată după mai mulţi ani de impresii nu din cele plăcute faţă de cultul catolic din Transilvania, am simţit catolicismul dintr-o nouă perspectivă... aş putea spune că la Kalwaria Zebrzydowska, am întâlnit un catolicism mai aproape de Dumnezeu.       

  La ieşire, lângă porţile mănăstireşti, m-am întors cu faţa către mănăstire,    mi-am făcut cu mâina dreaptă cruce, mulţumind Domnului pentru darurile sale cele bogate.     

    De la Kalwaria Zebrzydowska la Auschwitz-Birkenau 

Când am ieşit din mănăstire, era ora 13.30; Până în localitatea Oswencim,      ( în germană Auschwitz ) aveam de parcurs un traseu de aproximativ 40 de kilometri.; era zi de odihnă şi aveam toate şansele să găsim muzeul închis. În mare grabă am urcat în maşină şi am pornit imediat la drum. În treizeci şi şapte de minute ne aflam deja la intrarea în lagăr. Teritoriul memorialului de la Auschwitz era supra aglomerat de vizitatori din mai multe ţări ale lumii. Abia de am reuşit să găsim un loc de parcare, lângă un autocar cu numere de Italia. Coborând din maşină am tras în piept aerul istoric de Auschwitz şi ne-am îndreptat în spre intrare...  

 Lagărul de la Auschwitz, simbol al Holocaustului  

Despre Auschwitz ( în poloneză Oswencim ) s-au scris nenumarate cărţi: memorii, însemnări, jurnale, romane, povestiri şi analize. Auschwitz-ul a devenit astfel un sinonim pentru crima singulară comisă de nazişti împotriva unor oameni consideraţi inferiori din punct de vedere rasial. Lagarul de concentrare şi exterminare nazisto-german de la Auschwitz-Birkenau, memorialul e un rechizitoriu desfăşurat pe mai multe sute de metri, în cele mai fine tuşe ale animalicului masacru din anii ’40. Obiectele de muzeu, atent dispuse, nu sunt altceva decât probe într-un proces virtual ce incriminează, clipă de clipă, secundă de secundă, holocaustul nazist. Dovezi că sute de mii de oameni au fost împuşcaţi, spânzuraţi sau gazaţi la Auschwitz şi Birkenau. Turiştii sunt chemaţi sa fie martorii acestui proces chinuitor, continuu. Interioarele clădirilor din cărămidă, înalte şi reci, cu tocuri urmărite pretutindeni de ecouri, ca-n filmele de groază, sporesc sentimentul de sentinţă, de ultimativ. Condamnaţii stau lipiţi de pereţi, ochii lor umplu culoarele de rugaciuni neînţelese – un imens cor mut –, iar vocile se sting în urmă, pas cu pas, în ritmul în care citeşti verdictul final pe etichetele de sub seturile de câte trei poze, faţă-profil-semiprofil: „September 1942“, „November 1943“, „April 1944“... 

Uzinele de distrus oameni 

Patru dintre clădiri găzduiesc expoziţia permanentă a muzeului de la Auschwitz I. Fiecare clădire are o tematica proprie. Cladirea 4 conţine probe ale exterminării, clădirea 5 probe ale crimelor împotriva umanităţii, clădirea 6 probe legate de viaţa prizonierilor, iar clădirea 7 probe ale condiţiilor de trai din lagăr. Munţi de pamatufuri de bărbierit, de piepteni, de valize, de zdrenţe şi de pantofi, munţi de rame de ochelari călcaţi în picioare de cizme de SS-işti, cu tureac înalt. Câteva jucării, păpuşi orfane de copilărie. Munţi de proteze şi de cârje, alte zdrenţe, mostre ale încălţărilor din lemn în care mergeau la munci prizonierii. Apoi iarăşi munţi de badoage de Zyklon B, gazul cu care erau asfixiaţi cei trimişi „la duşuri“. Dintr-o vitrină, două covoare lucrate ca la carte sparg monotonia vechiturilor. Sânt covoare executate din păr uman, luat de la femeile care ajungeau la Auschwitz. «Uzinele morţii» furnizau materia primă. 

Auschwitz-Birkenau, Bine aţi venit în INFERN!

1,1 milioane de prizonieri se estimeaza ca au fost executati la Auschwitz-Birkenau, din care peste 90% au fost evrei.  

Arbeit Macht Frei! ( Munca te va face Liber! ) 

Chiar de la intrarea în lagărul morţii, probabil fiecărui cunoscător de limbă germană îi trec fiori reci în spate citind invitaţia cinică a nazistului Rudolf Hess, comandantul lagărului : Arbeit Macht Frei! ( Munca te va face Liber! )Să fim serioşi ce libertate putea să-i aducă munca fizică istovitoare unui biet artist de teatru, pianist sau pictor evreu!? Moarte sigură în câteva zile şi nici-o dată libertate! Ca să reuşesc să trec prin toate expoziţiile memorialului, m-am alăturat unui grup de elevi evrei italieni care erau însoţiţi de un ghid vorbitor de limbă engleză. Împreună cu ei am trecut prin toate expoziţiile, ascultând cu atenţie ( în limita posibilităţilor ) relatarea ghidului în limbă engleză.Am rămas surprins când pe teritoriul lagărului am întâlnit şi turişti musulmani ( din Germania ) ; probabil au venit şi ei să răspundă la întrebarea preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinijad :   

 A avut loc Holcaustul sau nu?!  

Dintr-o librărie de pe teritoriul muzeului am procurat o broşură de 24 pagini ( ghid ) în limba rusă : Muzeul de stat din Oswencim, Auschwitz-Birkenau pe care până la ieşirea din lagăr am şi citit-o toată. Pentru prietenii din Ţară şi din R.Moldova am procurat mai multe vederi cu Auschwitz-Birkenau   

Auschwitz-Birkenau : O carte de învăţătură pentru întreaga umanitate!

 Vizita noastră la Auschwitz s-a prelungit mai mult decât ne-am gândit. Începând cu ora 14.10 când am intrat pe teritoriul memorialului victimelor nazismului şi până aproape de ora 18.00, doar o singură dată mi-am permis să stau câteva minute pe o bancă de lemn de lângă blocul nr. 5, în care sunt expuse probe ale crimelor împotriva umanităţii.În aceste aproape patru ore petrecute în lagăr, am avut ocazia să întâlnesc sute de oameni de diferite naţionalităţi şi religii, polonezi, germani, austrieci, cehi, belgieni, americani, chinezi, evrei de pe tot cuprinsul globului pământesc; toată această masă de oameni roia ca un stup de albine deplasându-se din bloc în bloc, fiecare dorind să vadă şi să cunoască cât mai multe mărturii despre ceia ce a fost a cândva lagărul de concentrare şi exterminare nazisto-german de la Auschwitz-Birkenau.       

  În încheierea acestei relatări doresc să-mi expun părerea în legătură cu genocidul nazist, care a avut loc pe teritoriul Auschwitz-Birkenau în tre anii 1940-1945; momente tragice, care au întrerupt sute de mii de vieţi, oameni de diferite naţionalităţi, nu numai evrei şi ţigani, cum zic unii. Totuşi cel mai mult mi-aş dori, ca întreaga omenire să tragă concluzii drepte din lecţia Auschwitz-Birkenau 1940-1945; şi ca aceste tragisme să nu se mai repete, umanitatea ar trebui să încerce să abordeze această problemă din alt punct de vedere. 

( 4.08.2007-7.08.2007 )

 A scris Mihail BORTĂ masterand la Universitatea Babeş-Bolyai,specialitatea istorico-practice,Cluj-Napoca, Romania