Pentru adulti, recomand sa afle cate ceva despre How to green your sex life (sub voiosul motto : "
"there’s a lot we can do to make our sex lives greener") :

What’s the Big Deal?

Whether you’re single and playing the field, settled down with that special someone, or someplace in between, most of us consider good, satisfying, sexy sex an important part of this complete breakfast. It might not be the first thing we think of while working towards a sustainable and graceful life on this fragile planet, but there’s a lot we can do to make our sex lives greener. In the process of greening the ecological footprint of our love making, we might also open up some new doors to deeper pleasure, satisfaction, and romantic connection.

1. Sex toys

According to the Durex Global Sex Survey, 43% of Americans have used a vibrator. Dildos, vibrators, anal beads, cock rings, and the rest of the happy sex toy family can be thrilling and fulfilling, either alone or with a partner, but many store-bought sex toys contain, among other things, chemicals called phthalates, a substance used to soften hard plastics like PVC and provide that jelly feeling. There is quite a bit of concern about the toxicity and health risks of phthalates (in 2004, the EU banned a range of phthalates from children’s toys), especially in sex toys that are used in warm, moist places. One suspicious warning sign is the disclaimer you’ll find on most sex toy packages stating that the device within is for “novelty purposes only.” TreeHugger suggests playing it safe. Look for toys made from glass, metal, silicone, hard plastics, or elastomers. Putting a condom over a suspicious dildo is also a good move. If your sex toy of choice is a power tool, buy a rechargeable one or use your own rechargeable batteries. Rechargeable vibrating toys include the Aphrodite Wand, the Acuvibe, the Lily and Iris from Lelo, and toys from Fun Factory. Check out TreeHugger TV's How to Buy a Green Sex Toy for more.

2. Lube

Whether you feel you need lube or not, a little extra slipperyness can add something extra to any roll in the hay. As you would with any other personal care product, go as natural as possible and try to avoid petroleum products, artificial scents, flavors, and colors. There are even organic lubes to be found. For more info on what to look out for, see How to Green Women’s Personal Care—advice also suitable for men).

3. Condoms

For safer, baby-free sex, nothing beats a latex condom. Vegans looking for a latex option (though derived from trees, most latex has a milk enzyme added) can check out Glyde condoms. The jury is still out as to whether latex condoms are biodegradable and what effects additives and lubricants have on biodegradability. According to most sources, lambskin condoms are biodegradable but are only effective against pregnancy, not STDs. Polyurethane condoms are essentially plastic and not biodegradable. Used condoms are best sent to the landfill. Flushing condoms down the toilet is definitely no good as this clogs pipes, treatment plants, and rivers. So let’s face it, reduce, reuse, recycle just doesn’t apply when it comes to the rubbers.

4. Sexy giving

Getting a stylish and useful gift is always a turn on. Organic massage oils, fair trade chocolate, or a bottle of biodynamic red wine are hot options. For Valentine's, you can even get an all fair trade goodie bag for your lovie. Of course, romance and good sex know no price, and a poem from the heart, a massage, some hot role playing, or a home-cooked dinner for two can be the hottest gifts of all.

5. Green and sexy fun

Sexy play can be green and efficient as well. As seen on TreeHugger TV, showering together can save water (if things get steamier, we suggest taking it to the bedroom and not leaving the shower running). In the winter time, some nice warm loving before bed can get the bedroom toasty, meaning the thermostat can be lower (see How to Green Your Heating, for more). A nice bike ride for two is a fossil-fuel-free way to get the blood flowing and can also be quite stimulating, especially for the ladies. And of course the classic candle-lit dinner is a delicious way to set the mood and save on energy bills.

6. Bamboo in bed

If you’ve never experience bamboo bed sheets, you’re missing out. Bamboo fabric is silky and slippery (but not so slippery you’ll slide out of bed), wicks moisture, has natural antimicrobial properties, comes from a rapidly renewable resource, and is super sexy.

7. Eco-undies

Slinky, slippery, sexy. These are all good things when it comes to some sassy skivvies for the bedroom. Organic cotton, hemp silk, bamboo, and other renewable fibers make ultra-sexy lingerie and underwear. When browsing around, go for quality, not novelty. Buying a bedroom outfit that will be used only a couple times isn’t a great buy. Face it, unless you're famous, nobody on Ebay is gonna buy those crotchless panties, even if you just wore them once. We suggest shelling out the extra bucks for something classy, sexy, and sustainable that can be donned when the mood is right for years to come. For something on the exotic end, check out Enamore and g=9.8. For sensible and simple, look at Buenostyle and American Apparel. For something in between, try GreenKnickers.

8. Sweeter juice?

There are some very strong rumors going around that vegetarians have the best tasting love juices (though some items from the vegetable kingdom you may want to avoid, like asparagus and garlic). If you aren’t already a veggie-lover and there’s a romantic occasion/hot date in your future, give the veggie or vegan diet a try. Even if it does nothing for your flavor, you may score points for being a good steward of the planet. The meat industry is immensely resource intensive and accounts for 70% of the water pollution in the US. Reducing your meat consumption is one of the greenest things you can do. Plus, many triathletes and other super-people swear by a vegan diet for prolonged endurance (always a good thing). For a very funny but totally explicit investigation of the food/body fluid connection, read Hank Hyena’s essay at Salon.com.

9. Natural aphrodisiacs

Since days of yore, lovers have turned to natural herbs and special foods to find stimulation, endurance, and sexual health. While we can’t vouch for any of these, and all supplements should be taken with caution and/or professional advise, it is rumored that herbs like ginseng, kava kava root, damiana leaves, kelp, tribulus, ginko biloba, rhodiola rosea, and of course horny goat weed can help stoke the flames of passion—even more so if certified organic. A host of foods are also used to stimulate the sexual senses, and of course organic wine and Champaign are trusted aphrodisiacs as well.

10. Meeting that special tree hugger

Nothing’s quite worse than meeting some really promising guy or girl and then realizing that he or she is an Escalade-driving, non-recycling, Earth fucker-upper. What are you going to do? Try to reform them? Sleep with them anyway and try to ignore their unconscious ways? Forget it. Go for the green lover. Farmers markets, Critical Mass, your local Green Drinks, Whole Foods checkout isle can be great places to meet people. A host of match-making sites (see below) can also be great venues for finding that special tree hugger to hug.

----

... despre eco-coşciug, in numai 10 pasi, tot de la treehugger.

Aici o avem pe Emma, cea care face fericita o lume intreaga cu frumoasele ei sicrie :

si inca ceva :) :

si, nu in ultimul rand, de la Ecopod, " the sleekest-looking biodegradable coffin "

1. Seek Good Advice

Not long ago, the idea of green burial was unheard of by most funeral directors, and today, for a variety of practical and emotional reasons, many people still resist te idea. However, there are signs that the industry is awakening to the concept, especially since many people with environmental sympathies wish to leave the world as they have tried to live in it. A growing number of products and services can help them do just that. Key points to think about include:

-- Funeral Director: Ask your funeral director about more sustainable options, or seek out a funeral home that offer green practices (more on this below).

-- Green Burial: Likewise, green burial specialists can help you explore greening your final resting options.

-- Literature on Green Funerals: Read one of the books that can guide you through the process. (See our "Where to Get this Stuff" section below for suggestions.)

2. State Your Intentions

If you are reading this guide with an eye to what happens to your remains when you are gone, it would make sense to talk to your loved ones about it or make arrangements ahead of time. Death can be a difficult process and, unless prompted, those left behind may not think to consider the environment in making arrangements. Even if they do, they may not have a grasp on what are the best and greenest courses of action to take.

-- Define Your Wishes: Add a clause in your will or create an advanced funeral wishes document that stipulates your green funeral concerns. Consider including a copy of this guide with your instructions.

3.Cremate Your Remains

On the face of it, cremation doesn’t seem like a particularly green idea. Burning anything creates pollution, especially if there are toxic substances present (via embalming, for example), and returning nutrients to the ecosystem via decomposing matter is a core tenet of environmental thinking. That said, modern crematoriums have made significant reductions in emissions. Plus, as many cemeteries, particularly in the U.S., have rules and regulations stipulating the use of concrete vaults, coffins, and other such requirements that use significant resources and space, becoming one with nature isn't as straightforward and simple (or quick) as it may seem. Cremation, therefore, may make more sense from a green perspective, after all. If it seems like the right choice to you, you can ask the crematorium about what they are doing to reduce emissions. A previous TreeHugger post also discusses more about efficient and green cremation.

4. Bury Your Remains

Ultimately, our remains are part of the food chain. Unfortunately, many of the trappings of modern burial--such as embalming, hardwood coffins, and concrete vaults--are designed to delay the natural process of decomposition. Though these ideas have become modern standards, the truth is that anything we can do to return to the earth more easily will lessen our impact on the environment. See our previous article, The Green Goodbye, which explores new trends in eco-burials. Key ecological points include:

-- Preservation: Embalming slows the decomposition process. For those whose tradition does not designate embalming as part of the burial practice, consider skipping this step, and opt for a closed casket and rapid burial.

-- Coffins: Cardboard, bamboo, or jute coffins; shrouds; or biodegradable urns are all dignified ways to unite with nature more rapidly.

-- Green Burial Grounds: The Green Burial Council and other organizations are taking strides to develop and identify sustainable burial and cremation practices, locations and companies.

5. Leave a Living Marker

It can be important for mourners to have somewhere to go to remember their loved ones long after the funeral is over. Natural or living memorials can be wonderful alternatives to quarried headstones or marble mausoleums. Consider planting a tree or a bush that will carry on in honor of the deceased. Online memorials are also becoming increasingly popular. For inspiration, New York’s New School and the The U.S. Forest Service have explored visions of the living memorial through their project, Land-markings: 12 Journeys through 9/11 Living Memorials.

6. Give Gifts of Sympathy

Cut flowers have a short shelf-life; besides, flower-farming can be a resource-intensive endeavor. It's already common practice to ask for donations to charity in lieu of flowers; after all, what better way to remember the dead than to create a better world for the living? From organizations that provide solar power to the developing world to others that provide bicycles for AIDS caregivers, charity-giving is a magnificent way to honor the passions of deceased friends or relatives. Out roundup of green non-profit organizations offers several causes worthy of support.

7. Deliver a Just Tribute

So much of what we hold dear about a person includes their ideals and convictions. It is fitting, then, to commemorate the life of a departed fellow TreeHugger with a memorial ceremony that touches on the subject of the environment. We are not suggesting a 10-hour lecture on Gaia Theory, but a joyful remembrance of a passionate green life well-lived. With more and more faiths and denominations from Catholicism to Judaism and beyond embracing stewardship of the environment, it shouldn’t be hard to find a minister with sympathies for your cause. Green funeral providers and any funeral director will also be able to offer advice on how to create a unique, personalized ceremony.

8. Green Your Funeral Service

As with any event, much of the environmental impact is in the details. Even if you don't opt for any of the ideas above, you can still make a funeral greener by incorporating the following practices into the gathering.

-- Programs: Use recycled paper for programs or hymn sheets.

-- Flowers: Source any flowers from organic, local growers.

--Procession: Make arrangements for carpooling from location to location during the funeral.

--Refreshments: If the deceased was an environmentalist, the chances are they enjoyed local, organic food. If refreshments are being served, it makes sense then to look closely at where they come from. TreeHugger’s How to Green Your Meals provides helpful tips and guidelines for selecting the refreshments of your choice.

Coffins and Urns:
-- A Scottish company aims to revive the traditional jute industry by creating eco-friendly coffins.
-- Ecopod create what is probably the sleekest-looking biodegradable coffin on the market.
-- TreeHugger marvels at the funky German-made Uono biodegradable coffin.
-- Not for the vegetarians: Econatur, a Spanish company, specializes in biodegradable urns made from animal byproducts.
-- An urn is impregnated with a tree seed, making life after death a certainty.

Burial and Cremation:
-- TreeHugger talks to Joe Sehee of the Green Burial Council.
-- The Trust for Natural Legacies aims to establish nature conservation sites through green burial.
-- Natural burials reach Canada.
-- Metal surgical pins, plates and artificial joints are being recycled in an effort to reduce waste from one crematorium.

End of Life Traditions and Alternative Practices:
-- An environmental group in India works to create more energy efficient funeral pyres.
-- Be frozen and smashed into smithereens for compost, or become part of a coral reef – two more slightly bizarre options for a greener end.
-- More on the freezing, smashing and composting option - it’s not as weird as it sounds.

In finalul programului, moda. Azi, gentute ecologice - probabil din fibre de rostopasca si matase de porumb :

* Burtaverzimea era un fel de protoecologism?!

[googlevideo=http://video.google.com/videoplay?docid=1003875157308634534&hl=en-GB]

Cateva idei disparate, desi probabil ca ar fi fost de preferat un studiu mai amplu:

- nu inteleg de ce filmele ecologiste au si obsesia documentarului obiectiv, si a filmului artistic. Pentru a te convinge cu orice pret de orbirea in care traiesti si de lumina revelatoare pe care ti-ar da-o vegetarianismul ideologic, regizorii ajung la aberatii de tipul muzicii chopiniene pe fundalul unor imagini cu vite decapitate - peisaj al carui ridicol grotesc mai e amplificat si de o voce de prohod care anunta zooapocalipse.

- inca de la inceput ni se induce ca omul este inferior animalelor. Asta se face printr-un procedeu de etichetare (tipic altminteri pentru stanga) a oamenilor drept "specişişti" (adica de la species, specisism), sintagma pusa explicit pe acelasi palier cu termeni tabu de tipul : nazism, rasism, sexism etc. Zooholocaust, cum ar veni. O dovada in plus ca, in lipsa unei morale sanatoase, incercam sa salvam lumea prin concept.

- apropo de asta, iata ce am gasit in Omul recent al lui H.R. Patapievici : "Cand si-au inceput predicatia pseudo-religioasa pe la inceputul anilor '60, ecologistii radicali postulau in mod revolutionar ca omul este egal si in rand cu toate celelalte animale. Astazi, ecologistii moderati si publicul iubitor de animale iau ca de la sine inteles faptul ca, in fond, omul este inferior animalelor". Mai departe, autorul vorbeste despre ideologia sloganului de la Animal Planet : "animals are better than humans" - naturalist, new-age, panteism, politeism reincarnare etc.

- o surpriza la minutul 10 : "ceea ce se intampla intr-o macelarie e o varianta pe tema exploatarii celor slabi de catre cei puternici" (subl. mea).

- se mai vorbeste in film si de un Principle of Equality, pe care nu il inteleg din doua motive. Primul, ca eu consider totusi omul superior animalului. Al doilea, ca realizatorii filmului de mai sus se considera inferiori paramecilor. Acest principiu este detaliat la un moment dat prin urmatoarea fraza de hailamilcovcugrabire : "We have some common desires " - adica noi, oamenii cu "hogs, cows, chicken and turkeys".

- bizar : in cadrele din lumea oamenilor, vedem numai abatoare, fabrici infricosatoare, strazi in care sunt fugariti cainii, depozite sordide - un iad continuu. In cadrele din lumea animalelor, e mereu veselie. Vrabiute gangurind, roiuri de fluturi zburand imperial, giboni tandri etc. Nici o vanatoare, nici macar o pândă.

- sunt in film si o serie intrebari foarte mobilizatoare, de tipul "Daca macelariile ar avea pereti de sticla, n-am deveni cu totii vegetarieni?".

- la capitolul dedicat pescuitului, se foloseste o sintagma stupefianta pentru a denumi animalele marine : "animale neumane"

- catre final, filmul deraiaza total in privinta ideilor. Dupa ce mai intai ni se spune ca experimentele stiintifice medicale oricum nu dau rezultate (!?!), aflam ca mai avem un mirobolant punct comun cu vecinii nostri necuvantatori : "Ca si noi, ele [animalele] cauta confortul mai mult decat disconfortul" (din nou, !?!) - daca nu credeti (nici eu nu as crede) vedeti la minutul 83.

- stupida, ridicola declaratia impotriva durerii si suferintei animalelor. Pe ecologisti, deci, nu ii doare in primul rand nanismul moral al celor care produc cruzimi si dureri, ci doar efectele acestuia. E ca si cum ai incerca sa vindeci pe cineva de gripa dandu-i aspirine afara, in ploaie. Imi aminteste de Shaw : Nu inteleg de ce ai deveni mai bun daca mananci numai laptuci.

- Concluzia filmului, panteista, civica si militanta, dar fara criterii de selectie : "Exista trei forte ale vietii : natura, animalele, oamenii...". Sigur?

***

Sa ma fac inteles : filmul e infricosator, dar la el trebuie sa se reactioneze uman, nu ideologic. Iubesc animalele, am copilarit la tara (o copilarie pe care probabil multi dintre ecologisti nu ar si-ar fi dorit-o. Pentru multi dintre ei, animalele se iubesc aseptic, cu filtru de oxigen si manusi de plastic, fiindca in fond Azor are purici, gainile mananca de pe jos , iar vaca are virusi). Pana pe la vreo 14 ani, m-au insotit doua animale totem : un caine, Nero, si o văcuţă - tot neagra (pe care bunica nu a fost in stare sa o taie, fiindca o iubea. A vandut-o cand bietul animal avea deja vreo 13 ani). Nu intamplator am zis ca trebuie sa ma raportez omeneste la ororile din filmul asta. Pentru ca altfel as ajunge cum a ajuns o cunoscuta de-a mea, proaspat convertita la ecologism, sa nu mai bea lapte pentru ca laptele... este muls de la vaca (adica exploatare, am mai vorbit despre asta mai sus). Pentru ca altfel as ajunge sa cred ca peste tot si la orice grad de "dezvoltare" se practica la scara larga astfel de lucruri, ceea ce ar fi fals : filmul acesta nu este decat privirea (bovina, ca sa zic asa) a civilizatiei care se mira de ce a facut ea insasi pentru propriile beneficii. In lumea rurala, povestile astea se intamplau mult mai rar, si niciodata sistematic. Poate altadata am sa va povestesc de nea Petrica care, beat cui, plangea in hohote intr-un şanţ, tinand in brate cainele pe care tocmai i-l calcase o masina.

Regimul comunist, cu mult mai criminal decât cel nazist (îmi asum riscul de a fi făcut adept al lui Nolte- ceea ce nu ar fi chiar aşa de dezonorant pentru mine), nu a  beneficiat de un tratament similar cu cel impus naziştilor. Regimul comunist a căzut, dar comunismul a continuat să rămână voios şi prosper.  În toate avatarurile sale, stafia comunismului continuă să bântuie nestingherită Europa şi lumea. Fie că vorbim de regimurile lui Kim Jong Il sau Fidel Castro (relicve ale vechiului bolşevism), fie că vorbim de marxismul intelectual al şcolii de la Frankfurt şi al urmaşilor săi, fie că ne ciocnim de regimurile comuniste „soft” ale unui Chavez sau Lulla sau de ideologiile noii stângi, precum multiculturalismul, „combaterea discriminării”, noua toleranţă sau corectitudinea politică, spectrele lui Marx ne surâd de peste tot.

În 1989 am crezut că am terminat-o cu regimul comunist. Cuplul Ceauşescu a fost executat, statuia lui Lenin a fost aruncată la gunoi, partidul comunist român s-a volatilizat într-o clipă. Dar iată că nu a fost aşa. Practic România a continuat să fie condusă de către membri din aparatul de partid până în zilele noastre. Mai mult chiar, orice încercare de discutare deschisă a istoriei celor 50 de ani de comunism s-a lovit de reacţii din cele mai dure.

Fie că vorbim de isteria demoniacă din acea teribilă zi de 18 decembrie 2006 (despre care voi vorbi şi mai jos), fie că vorbim de decizia relaxată a Curţii Constituţionale cu privire la CNSAS, ultimii ani stau sub un singur semn: cel al unui refuz hotărât de a ne rupe de comunism.În vremuri care ar fi trebuit să stea sub semnul penitenţei şi reconcilierii, stafiile comunismului atacă absolut din toate părţile. Te şi întrebi de unde atâta energie din partea unui sistem presupus mort. Desigur că întrebarea este naivă: Marx, deşi a pierdut o bătălie în est, a reuşit să cucerească Occidentul. 

Comisia „Tismăneanu”

Este meritul incontestabil al lui Traian Băsescu acela de a fi încercat să ia taurul de coarne, condamnând comunismul. Cum nu a vrut să fie singur în acest demers, şi cum nu avea nici o legitimitate morală în a formula această condamnare, el a creat o Comisie Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Ea va rămâne în istorie sub numele de Comisia Tismăneanu.

Alegerea lui Vladimir Tismăneanu în fruntea acestei Comisii a făcut şi continuă să facă valuri. Foarte probabil, nimeni de pe acest pământ nu ar fi scăpat de atacurile şi înjurăturile chiţibuşarilor şi rău-intenţionaţilor de pe la noi. Însă e la fel de probabil faptul că puţini ar fi avut autoritatea morală şi pregătirea necesară pentru conducerea unei asemenea Comisii, precum Vladimir Tismăneanu. Atât metanoia prin care a trecut în anii 80, cât şi pregătirea sa academică, îl făceau să fie unicul preşedinte acceptabil al unei astfel de Comisii.

Dar cei ce îl atacă pe Vladimir Tismăneanu uită un alt lucru esenţial: Comisia nu este alcătuită din domnii Vladimir, Tismăneanu şi Vladimir Tismăneanu. Compoziţia acestei Comisii este una mult mai generoasă. Şi nu este alcătuită doar din prieteni ai domnului Tismăneanu. Comisia a avut 19 membri (incluzându-l aici şi pe preşedintele ei), şi a apelat de asemenea la o echipă de 20 de experţi). Printre membrii comisiei îl întâlnim pe Levente Salat, un teoretician al multiculturalismului, pe Constantin Ticu Dumitrescu sau pe Stelian Tănase, oameni ce nu sunt tocmai în armonie de idei cu domnul Tismăneanu. Aşa cum Marius Oprea nu este în armonie de idei cu...Traian Băsescu.

Mâna dreaptă a lui Vladimir Tismăneanu în acest demers a fost un tânăr istoric (cu pregătire şi în domeniul ştiinţelor politice), Cristian Vasile. Mulţi dintre experţi proveneau din rândurile unei generaţii de istorici ce s-a format intelectual după decembrie 1989, deci oameni „fără de vicleşug”, ca să preiau o frumoasă expresie biblică.

Spunând aceasta, o fac pentru a arăta că atât Comisia Tismăneanu, cât şi Raportul „Tismăneanu”, nu sunt opera lui Vladimir Tismăneanu şi a prietenilor domniei sale şi nici măcar opera lui Traian Băsescu şi a aliaţilor săi politici. Avem în schimb o Comisie gândită în aşa fel încât să fie cât mai aproape de idealul obiectivităţii.

Ar fi multe de reproşat acestei Comisii. Principalul lucru de reproşat ar fi lipsa timpului. O Comisie însărcinată să discute nu mai puţin de 44 de ani de istorie a României ar fi trebuit să lucreze „la foc continuu” pentru o perioadă de timp mult mai lungă, probabil chiar un an sau doi.

Al doilea lucru reproşabil membrilor Comisiei este lipsa de unitate. Din toţi cei 19 membri ai Comisiei, toate înjurăturile sunt încasate de Vladimir Tismăneanu, Cristian Vasile şi Dorin Dobrincu.  Ceilalţi membri sunt fie timid prezenţi în dezbaterile ce au urmat, fie se transformă, din raţiuni politice, în acuzatori (cazul domnului Marius Oprea).

De asemenea, membrii Comisiei nu au simţit nevoia continuării demersului lor prin asumarea unui dialog cu societatea civilă (şi nu mă refer aici la droaia de ONG-uri neomarxiste sau doar de stânga de pe la noi). O vizită la Patriarhia română, cu prezentarea exactă a părţilor privind BOR-ul din Raport, ar fi scutit probabil Comisia de multe atacuri inutile şi penibile. 

Raportul final

Vladimir Tismăneanu a spus, în mai multe ocazii, că a acceptat orice acuză adusă acestui Raport final până în ziua de 18 decembrie 2006, ziua condamnării Comunismului de către Traian Băsescu, în plenul Parlamentului României.

Pe 18 decembrie, isteria din Parlament a arătat cât de posedaţi sunt unii români de stafia comunismului. Un raport cu foarte multe lipsuri, cu destule semne de întrebare, şi un discurs ce păcătuia (din punctul meu de vedere) prin blândeţe şi refuzul de a asuma pe deplin răul comis de comunism, a reuşit să stârnească pe energumenii din Parlamentul României. Isteria, urletele, fluierăturile, comportamentul de pieţar al lui Corneliu Vadim Tudor, agresivitatea cu care au fost trataţi atât membrii Comisiei cât şi toţi cei ce veniseră să participe la acel moment istoric, dar mai ales tăcerea şi refuzul de a reacţiona al majorităţii parlamentarilor, au arătat că răul comunist este atât de bine infiltrat în această ţară, încât orice accent mai „tare” al discursului prezidenţial ar fi putut duce chiar la violenţă fizică.

Discursul prezidenţial a fost îngăduitor, poate prea îngăduitor, în prezentarea şi condamnarea fiarei comuniste. Reacţia presei la Raport a fost de asemenea una partizană. Mai interesaţi de cine era bunica lui Bogdan Olteanu, jurnaliştii au pierdut de cele mai multe ori esenţialul: la 17 ani de la evenimentele din decembrie 1989, România încă nu divorţase de comunism.

Anul ce a urmat a fost anul unor dezbateri publice în jurul Raportului final şi, desigur, pe lângă Raportul final. Am aflat, pentru a mia oară, cine sunt părinţii, unchii, verişorii, prietenii din copilărie, colegii de grădiniţă şi de şcoală ai lui Volodea Tismăneanu. Am aflat ce cărţi teribile a scris acesta în tinereţe.

Am aflat de asemenea şi despre cum Patriarhul Teoctist, pe patul de moarte, ar fi afurisit pe membrii Comisiei prezidenţiale. Nu ştiu dacă independent, sau în legătură cu acest demers duhovnicesc, BOR „a pus” de o Comisie paralelă ce a scos la rândul ei, un Raport final (în care multe reverende au fost spălate şi curăţate, se pare).

O polemică mai interesantă din presa culturală a fost cea dintre domnii Ciprian Şiulea şi Caius Dobrescu, căreia i se adaugă excelenta analiză polemică a domnului Bogdan Cristian Iacob, care, încercând să privească obiectiv atmosfera dezbaterilor în jurul raportului, cade victimă vânătorului de fascişti, legionari, negaţionişti, adepţi ai lui Nolte, mereu încrâncenatul domn Michael Shafir.

Gafele sunt din ce în ce mai numeroase iar atacurile la persoană se înmulţesc în anul 2007. Lovit este Vladimir Tismăneanu, iar pe „linie de culte”, Cristian Vasile. Faptul că aceste atacuri nu urmăresc nici o logică academică e dat de felul în care atacatorii se raportează la Raport, în general, ca la o carte pe care nici măcar nu au răsfoit-o.  Un reproş, pe care şi eu l-am adus la vremea mea, cu privire la estimarea numărului victimelor directe ale regimului, estimare ce fluctuează între 500.000 şi două milioane de persoane, poate fi înţeles în lumina unei dezbateri dintre membrii comisiei (domnii Constantin Ticu-Dumitrescu şi  Dorin Dobrincu) lucru de altfel clar menţionat în raport (a se vedea nota 4 de la pagina 463, ediţia de la Humanitas). În contextul în care nu avem încă o cifră exactă a victimelor Holocaustului nazist, la atâţia ani după evenimente, ar fi fost chiar un record absolut, încropirea exactă, în câteva luni, a unui recensământ al suferinţei din Gulagul românesc.

Domnul Michael Shafir a avut o intervenţie punctuală şi pe o altă chestiune: cea a utilizării termenului de genocid. Dacă luăm definiţia din dicţionar, desigur, această utilizare nu poate să fie considerată validă.  Dar există două motivaţii ale utilizării acestui concept: una este obiectivă: primele persoane pedepsite pentru crimele comunismului, soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu, au fost găsiţi vinovaţi, condamnaţi şi împuşcaţi pentru infracţiunea de genocid, într-un proces încă recunoscut ca legitim.

Al doilea argument este unul subiectiv. Termenul se regăseşte doar în capitolul dedicat gulagului, capitol scris chiar de victimele directe ale comunismului, membrii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici. Glasul victimelor, mărturia lor, nu poate să fie blocată de o chichiţă terminologică precum aceasta.

Capitolul despre culte a fost şi el citit „în diagonală”. Refuzului BOR de a-şi asuma integral trecutul i s-a adăugat şi dorinţa unei anumite părţi a dreptei ortodoxiste de a apăra cu orice preţ Biserica Ortodoxă de orice calomnie. Astfel, un text echilibrat a fost citit ca un fel de atac la adresa instituţiei BOR.

Partea din Raport dedicată economiei în comunism a fost ignorată. Motivul? Este simplu. Dacă este uşor să îţi dai cu părerea pe diverse teme, de la problema gulagului până la cea a dizidenţei, este mai greu să poţi să faci afirmaţii critice într-un domeniu ce presupune rigoare ştiinţifică, precum este domeniul economic. Iar apoi acest aspect nici nu prezenta un aspect polemic imediat.

O altă parte din Raport tratată cu tăcere este cea dedicată problemei minorităţilor. Nu mă pot pronunţa asupra calităţii acestei părţi din Raport, însă îndrăznesc să cred că această tăcere este motivată ideologic. Atacurile venind de obicei dinspre stânga societăţii civile, unul din autorii principali ai acestei părţi din raport, domnul Levente Salat, fiind unul din teoreticienii acestei noi stângi, dar şi natura temei cercetate (minorităţile) fiind foarte sensibilă pentru reprezentanţii stângii cultural politice de la noi, tăcerea respectuoasă pare justificabilă, nu? 

O lansare interesantă la Târgul Gaudeamus

Lansarea Raportului final la Târgul Gaudeamus s-a făcut cu mare tam-tam. Preşedintele Traian Băsescu a ţinut să participe la eveniment şi să ţină un discurs care să arate implicarea sa serioasă în acest proces al comunismului. Paralel cu lansarea Raportului, înţeles ca un fel de triumf  moral al dreptei româneşti, Ion Iliescu lansa o carte devenită best-seller internaţional al stângii. Cartea lui Al Gore, oscarizatul şi nobelizatul milionar ecologist american, „Un adevăr incomod”, făcea concurenţă Raportului final.

O întrebare se poate pune: oare, cel puţin pentru Ion Iliescu şi pentru colegii săi de partid, un adevăr incomod nu ar fi trebuit să fie cel conţinut în Raportul final al Comisiei Tismăneanu şi nu în gogoriţele apocaliptice ale plictisitorului (Michael Moore e mult mai simpatic) star al „societăţii civile” americane?

Noua stângă, intelectuală şi ong-istă are însă grijă ca bătrâneţile lui Ion Iliescu să nu fie prea mult deranjate... 

Unde „pică” prost Vladimir Tismăneanu

Deşi doar preşedinte al Comisiei prezidenţiale, deşi doar unul din cei trei editori ai Raportului final (alături de Dorin Dobrincu şi Cristian Vasile), deşi lipsit de orice statut de demnitar, Vladimir Tismăneanu a devenit pentru foştii comunişti, noua stângă şi pentru dreapta ortodoxistă principalul vinovat pentru condamnarea comunismului, iar pentru dreapta, responsabilul cu întregul proces al condamnării comunismului. Iată o poziţie ingrată în care eu, cel puţin, nu aş vrea să fiu.

Pentru foştii comunişti, cărora condamnarea comunismului le-a provocat reacţiile de posedaţi (nu întâmplător, precursorii bolşevismului rus erau consideraţi de Dostoievski ca fiind posedaţi de diavol) de la 18 decembrie, Tismăneanu este „jidanul”, Tisminenţki, lupul în piele de oaie, fiul principalilor vinovaţi, etc. Sistemul nervos al profesorului Tismăneanu poate să fie zguduit pe mai departe de atacurile găzduite sau provocate de un Corneliu Vadim Tudor şi de asociaţii acestuia.Pentru noua stângă lucrurile sunt ceva mai complexe. Se dorea o condamnare a comunismului, probabil pe logica discursului lui Hrusciov de condamnare a crimelor lui Stalin. 

Noua stângă a susţinut prin vocile sale autorizate desconspirarea arhivelor Securităţii, chiar vânarea şi trimiterea în faţa instanţei a vinovaţilor de abuzuri. Dacă ar fi dorit să fie condamnat ceva, acel ceva trebuia să fie reprezentat doar de sistemul represiv (Securitate, eventual şi Miliţie) şi nu însăşi ideea de comunism. Asemenea lui Ion Iliescu, mulţi dintre cei ce chiar se declară anticomunişti (Smaranda Enache, Gabriel Andreescu, Ioan Bogdan Lefter, etc) cred de fapt că reprezentanţii regimului comunist doar au întinat „nobilele idealuri” ale marxismului, marxism pe care, mai mult sau mai puţin făţiş (curajoşi sunt doar tinerii: Bucurenci, Cistelecan Jr., Goldiş, etc.) şi-l asumă şi revendică.Dreapta ortodoxistă fie se pare că este incapabilă să scape din vraja fascinantului naţional-comunism, fie este incapabilă să înţeleagă (şi aici mă gândesc la grupul celor de la Civic-Media) că dincolo de partizanate există valori ce trebuiesc apărate.

Toţi aceştia au găsit în Vladimir Tismăneanu un vinovat. Vinovat pentru că Raportul final este prea academic, vinovat că nu este academic, vinovat că e prea lung, vinovat că e prea scurt... Însă mai mult ca sigur vinovat pentru că numele său va rămâne asociat de actul condamnării  comunismului în România.

Din partea „aliaţilor”, Vladimir Tismăneanu este „gratulat” cu responsabilităţi ce îl depăşesc. I se cere şi i se va cere socoteală pentru toate neputinţele clasei politice ( Traian Băsescu fiind inclus pe listă) în a asuma Raportul final şi a continua procesul comunismului. 

Cât de „final” este Raportul final

Un loc comun al discursului tuturor membrilor Comisiei prezidenţiale (din care, repet, nu sunt receptate decât două glasuri, al lui Vladimir Tismăneanu şi al lui Cristian Vasile), este acela că Raportul final nu este o piatră de mormânt, punctul conclusiv al demersului intelectual de cercetare critică şi de condamnare a ceea ce a însemnat şi înseamnă comunismul.

Împreună cu Sorin Lavric, Ana Petrache, Cătălin Buciumeanu şi Răzvan Andrei am iniţiat în continuarea demersului acestui Raport, un proiect de seminar privat pe tema tipologiilor de intelectuali din comunismul românesc. Cred că ar fi mai mult decât necesare tot mai multe proiecte ce să completeze, corecteze şi să continue demersul din Raportul final, mergând până la ziua (aici, recunosc, sunt deja într-o utopie), când Marx, Engels, Lenin, Stalin Troţki, Gramsci, Castro, Mao, Guevara, Pol Pot, Kim Jong Il, Chavez, Lulla, Şcoala de la Frankfurt şi alţii asemenea lor vor ajunge la „groapa de gunoi a istoriei”.

Abbath, Demonaz, Iscariah si Horgh (tipi foarte rai, cu nume de klingonieni) au hotarat sa se lase de cantat si sa se apuce de lucruri mai serioase: salvarea pinguinilor si ursilor polari. Urmand exemplul Puff Daddy, au hotarat sa-si schimbe numele din Immortal in Greenpeace Immortal si sa aduca un suflu nou in scena Black/Death Norvegiana. Horgh declara pentru "Blogul onorabil": "Trebuie sa responsabilizam tinerii blackeri. Pe vremea noastra adolescentii ardeau biserici in numele satanei... Ei bine lucrurile au evoluat, blackerii adevarati s-au apucat sa cante industrial, si-au dat jos pletele si arata ca niste fetite tunse frantuzeste. Immortal vrea sa duca insa ideologia satanisto-pagana mai departe. Vrem sa trecem de la Black Metal cu influente Epic si Viking, la black metal cu influente Ecologic. E minunat... putem sa facem lucruri marete impreuna, cantam despre deseuri, pungi de plastic, becuri incandescente, pure holcauste de foci si balene albastre, CO2, lumea ne va cumpara albumele, si cu putin noroc, poate la concertele noastre se vor umple stadioanele ca la U2."

Iniativa baietilor este laudabila. Horgh si Abbath mi-au lasat o impresie deosebita. In ciuda machiajului extravagant mi-au declarat ca nu sunt gay, dar planuiesc sa se sarute la viitorul concert pe scena ca fetele de la Tatu... sau ca Britney cu Madonna (in felul acesta vor reusi sa atraga de parte lor un public cat mai divers si multicultural, black metalul fiind considerat pana acum un gen muzical destul de exclusivist).

1. Immortal - One by one - Un videoclip din perioada premegatoare schimbarii. Se poate vedea violenta necanalizata.

2.Immortal - Antartica - Un videoclip realizat cu ajutorul organizatiei Greenpeace. Se pot vedea efectele devastatoare ale incalzirii globale. Nu conteaza ca imaginile sunt din Groenlanda.

Enjoy!
Resurse:
Site oficial Immortal: http://www.immortalofficial.com/
Biografie Immortal: http://www.rockul.info/biografie-immortal/
Articol wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Immortal_(band)
Fan site: http://immortal.battlegrim.net/

Finalul il impresionase spre lacrimi, simtise tristetea in masele, iar gura a inceput sa miroase a cocleala. Nu, nu avea carie. Realizase ca fiecare felie de paine pe care o inghite, fiecare strop de coca-cola din atmosfera, orice bucata de salam victoria, toate alimentele, dar toate poarte in ele sudoarea maselor oprimate, durerea mamelor care alapteaza copii infometati. Nu putea sa mai inghita nimic, ar fi fost un canibal de suflete, ar fi facut parte din aceasta conspiratie globala... de la Craciun nu mai mancase aproape nimic. Acum era slabit, postise atata timp, mergea in pustia marelui oras si diavolul il imbia cu shaorma la tot pasul. Nu se gandise niciodata ca instinctul sau de fiara sociala va fi atat de puternic. "Scumpii mei cersetori, va inteleg foamea, dar voi nu realizati ca in mizeria voastra sunteti atat de putin pacatosi pentru ca mancati rar. Voi sunteti cei fericiti, voi sunteti cei necanibali, voi sunteti cei pe care trebuie sa cladim lumea noua, caramida pura si puternica care va rezista pentru totdeauna."

Norocul sau a fost ca s-a intors Ileana de la tara, de la rude si a venit cu plasele pline. L-a gasit intr-o stare foarte proasta. A pus repede apa la fiert, i-a facut o ciorba de porc si niste sarmale. La inceput Patrunjel inghitea dispretuitor: "Criminalo, ce imi faci, o sa ne ingropi pe amandoi!", dupa vreo cinci minute a prins gustul si a mai cerut o portie. "Mai da-mi un soylent green de porc. Hahaha ce prost am fost... fata, da' tu nu realizezi ce bine gatesti!"

De fapt problema era alta: lui Patrunjel ii fusese lene sa puna mancarea l-a incalzit. Se stricase in frigider. Avea nevoie de o scuza buna. A gasit-o.

Link: Viata lui Patrunjel

- perversiuni sexuale;
- sado-masochism;
- sindromul lui Oedipe;
- parazitism;
- boli cu transmisie sexuala;
- violenta domestica;
- incest borgieresc.

Sa vina muntii la om, de fiare, biociment si in general de gunoaie parfumate.
Consuma-te-as fa ' Terro, asa cum nimeni nu te-a mai consumat pana acum, sa-ti extrag diverse maruntaie, sa te ard, sa te imput, sa te fac sa te scarpini, sa stranuti cu o tornada, sa ai febra in desert, gauriti-as stratul de ozon, sa te reciclez la infinit da' cu prezervativ!
Naduf de consumo-capitalist convins si mandru - - - -> acum urmeaza partea vizuala:

Munte (in sectiune) de telefoane mobile:

Pajiste de integrate:

Oaza de incarcatoare de telefon:

Lac de gloante:

Platou de diode:

Cheile Bicazului - Varianta Masini Turtite:

Munte de rumegus:

Murale naturale:

Padurea Neagra:

Sursa: http://www.chrisjordan.com/ (vizitati-l pentru alte colectii interesante).

Nu voi vorbi aici despre fariseismul lui Al Gore şi nici despre penibila apocalipsă climatică pe care domnia sa o profeţeşte. Nu o voi face pentru că aceste subiecte nu ar fi importante ci pentru că sunt din ce în ce mai oripilat de lumea nebună în care mi-a fost dat să trăiesc.

De multe ori îmi vine să spun asemenea micului Frodo Baggins, din „Stăpânul Inelelor”: „Aş fi vrut să nu se fi întâmplat astea în vremea mea” dar de fiecare dată îmi soseşte şi răspunsul primit de Frodo de la Gandalf: „La fel doresc toţi cei ce trăiesc acum asemenea vremuri. Dar nu stă în puterea lor să hotărască aşa ceva. Tot ce putem hotărî este ce să facem cu timpul ce ne este dat.”

Trăiesc într-o lume ce pare că şi-a suspendat atât criteriile logice cât şi bunul-simţ. O lume care îşi inventează valori în funcţie de ratingul acestora la televizor. O lume în care totul se desfăşoară într-un ritm ce nu mai îngăduie răbdarea sau liniştea meditaţiei. Sunt în lumea unde Premiul Nobel pentru Pace este decernat unui profet plătit (şi nu de Dumnezeu) al unui anume tip de sfârşit al lumii. Sunt în lumea unde Premiul Nobel pentru Literatură este oferit nu pe criterii artistice ci pentru aprecierea unor atitudini ...feministe.

Sunt în lumea în care se pot provoca isterii de masă în faţa perspectivei dispariţiei nu ştiu cărei specii de libelule, dar care priveşte cu o indiferenţă mai rece decât Răul însuşi spre pruncii nenăscuţi, ucişi fără milă prin avort. Sunt într-o lume care cere interzicerea pedepsirii crimelor grave cu moartea dar care, în acelaşi timp, luptă pentru „dreptul la moarte” prin eutanasia controlată medical.

Sunt în lumea în care Che Guevara este un model „sănătos” propus tuturor tinerilor. O lume care refuză să condamne Comunismul şi care îşi mimează filantropia în spatele unor fariseice atitudini de stânga. O lume care poate să poarte cu plăcere chipul unui ucigaş precum Che Guevara pe tricouri dar care condamnă cu fermitate scăpările din tinereţe ale unui scriitor precum Gunther Grass. Suntem într-o lume în care opinii incorecte politic cu privire la istoria celui de-al doilea război mondial se pot solda cu pedepse cu închisoarea dar în care suferinţa produsă de bolşevism este considerată a fi cel mult un simplu „accident de drum”.

Sunt într-o lume care denunţă imoralitatea „misoginismului” creştin, care vede în religie un atentat la demnitatea umană dar care, în acelaşi timp, îşi asumă ca fiind a sa un libertinism moral de-a dreptul babilonic. O lume în care căsătoria este pângărită de homosexuali sau de libertinajul cuplurilor, o lume în care marşurile pederaştilor sunt receptate ca fiind semn de democraţie iar simbolurile religioase purtate public ca semn al intoleranţei. O lume în care o cruce într-un borcan de urină este o capodoperă artistică dar o caricatură cu Mohamed este considerată a fi un atentat adus principiilor sfinte ale multiculturalismului.

Sunt în lumea în care minciuna este numită corectitudine politică şi devine principială iar orice căutare a adevărului trebuie să se facă în aşa fel încât să nu afecteze „sensibilităţile” celorlalţi.

Sunt în lumea în care se duc campanii ferme împotriva fumatului dar în care se luptă pentru legalizarea drogurilor uşoare. În lumea în care a fi drogat este mai „cool” decât a fi creştin.

În faţa unei asemenea lumi nu am altă dorinţă decât aceea de a nu fi în ea. Din păcate însă nu am altă alternativă decât aceea de a decide ce să fac cu timpul ce mi-a fost dat. Şi am decis: voi lupta împotriva acestui timp!

potecuta: Degeabatologie
(Completare: Sunt de acord cu inasprirea pedepselor in cazul celor care tortureaza animalele, dar Politia Animalelor... cam fortat.)

Uriasii de piatra cu nas proeminent, urechi mici, gura cu colturile lasate, barbie lunga, trunchi drept, brate lipite de trup si mainile impreunate pe abdomen, aveau rolul protectiei spirituale a insulei. Dar in acelasi timp, oamenii au actionat si spre distrugerea resurselor naturale (daca iei incontinuu fara a pune nimic in schimb, resursele naturale seaca la un moment dat) , populatia a intrat in declin, astfel ca povestea Insulei Pastelui e o ironie si o dovada a nechibzuintei omului.

(Picture, google search)

"What would happen if every blog published posts discussing the same issue, on the same day?
One issue. One day. Thousands of voices."

Asta scrie pe site-ul Blog Action Day. Ce este Blog Action Day? se vor intreba multi. Este o initiativa pentru protectia mediului care strange in jurul sau mai mult de 4000 de bloguri din tari diferite, cu scopul de a mari interesul pentru protejarea naturii. Cum se poate realiza acest lucru? Prin inscrierea blogului vostru pe site-ul mentionat mai sus si scrierea de articole in ziua de 15 octombrie ce au ca subiect mediul, natura, probleme actuale si posibile solutii, etc.

Noi ne-am inscris, asteptam confirmarea! Sper sa faceti acelasi pas si voi cat mai curand! :)

```````````````````````````````````````````````````````````````````````````````

Articolul care urmeaza se inscrie in actiunea mentionata mai sus. E o zi a vorbelor, ideilor, atentionarilor, invatarii de lucruri utile. Nu uitati insa ca fiecare zi e o zi a faptelor. :)

Nu e deloc greu sa traim in armonie cu natura, totul e sa vrem. Fiecare avem un rol cat de mic. In poluarea si in curatarea mediului de impuritati. Cert e ca dintre toate fiintele vii, omul este singurul care isi distruge mediul in care traieste, datorita nepasarii, lipsei educatiei, inculturii, inconstientei, pentru ca nu traieste in armonie cu natura. Si cum putem schimba ceva? Simplu: recicland sticla, hartia, plasticul, calatorind mai des cu bicicleta si mijloacele de transport in comun decat cu automobilul propriu, si reducand astfel poluarea din orase..

Oamenii produc in fiecare zi cantitati imense de deseuri (ambalaje, ziare, baterii, haine si mobila veche, electrocasnice stricate, si altele de genul). Ele ocupa din ce in ce mai mult spatiu in natura, si ajung in aerul pe care il respiram, in pamantul pe care il cultivam, in apa pe care o bem, si distrug de asemenea si plantele si animalele in habitatele lor, si minunate privelisti ce ne incanta ochii. Este imposibil sa renuntam la a fi consumatori, chiar daca reusim o micsorare a consumului de resurse, dar o solutie pentru depoluare ar fi reciclarea. In acest fel mediul ramane curat si resursele naturale se intrebuinteaza cu masura.

Sa le luam pe rand.
Ambalajele - din ce in ce mai multe si mai frumos colorate - se degradeaza greu sau niciodata, si nu au ce cauta in spatiile verzi, nici pe malurile raurilor. Sa nu le mai aruncam la intamplare, pamantul e viu. Ele pot fi reciclate daca sunt colectate separat. Tot ce trebuie sa facem e sa ne interesam daca exista asemenea programe, de colectare separata a ambalajelor, in localitatile unde traim. Din hartie si carton se fabrica din nou hartie, metalul de la cutiile de bauturi se topeste, sticla e faramitata si topita si se fabrica sticle noi, plasticul se toarna in fire si se utilizeaza in industria de imbracaminte. O tona de hartie reciclata salveaza 17 copaci. Pungile de hartie si plastic nu mai sunt luate de vant, muntii de gunoaie nu mai sunt atat de impunatori.
Bateriile portabile - inca nu exista un program bine definit de colectare separata a lor, la noi, dar: din 1000 de baterii se obtin 190kg de fier! Mercurul dintr-o baterie poate polua 500l de apa sau un m2 de sol pentru urmatorii 50 de ani! Sa nu le aruncam in natura.
Deseurile periculoase, precum detergentii, insecticidele, otravuri, baterii auto, uleiuri, medicamente, vopsele, degradeaza solul si polueaza apele. Doar deseurile de la automobile si bateriile de la telefoane mobile se colecteaza in prezent separat, chiar de catre firmele care le comercializeaza, cert e ca ele trebuie sa ajunga la gropi de gunoaie speciale. Ce putem face? Sa evitam folosirea celor foarte toxice, marcate cu semne avertizatoare, si inlocuirea lor cu alte produse nepoluante, sau folosirea bateriilor reincarcabile.
Deseurile voluminoase - ocupa mult spatiu, multe contin metale grele si mercur, fiind de mai multe tipuri. Ceea ce consideram un pic stricat, o mobila veche de exemplu, ar putea fi de folos unei familii care nu are deloc. Ele trebuie ridicate separat de catre firmele de salubritate. Ce putem face noi? Putem cumpara electrocasnice ce consuma mai putina energie, putem reconditiona mobila veche, putem darui obiecte vechi familiilor nevoiase.
Deseurile din constructii, reconstructii, reamenajari etc, cum ar fi molozul, trebuie colectat in saci speciali, nu aruncat in lada de gunoi, a.i. sa fie ridicat de lucratorii de la salubritate; acest moloz e reciclat, transformat apoi in nisip si pietris care e din nou utilizat in constructii.

La noi in tara sortarea deseurilor e doar la inceput, si programul va sta din ce in ce mai bine pe picioare pana in 2010.

Mediul inconjurator descrie cel mai bine gradul de civilizatie al societatii in care traim. Prin urmare, a face un bine naturii, inseamna a face un bine societatii si oamenilor. Iata cateva site-uri utile unde puteti citi mai multe lucruri:

green thinkers

sortare deseuri

ambalaje PET

ecologie si societate

forests forever

Daca iubiti natura, ganditi-va de doua ori inainte de a o distruge.

sau cum sa distrugi un brand...
Cu putina dioxina si bineinteles cu tulpinile sale probiotice de bifidobacterii care ajuta la scoaterea argintului viu, cresterea parurului, sinuzita si balonari provocate de excesul de alimente nesanatoase si indopatoare. Si-a dat oare cineva de la firma demisia de onoare ?

PS: Danonu nu are nici o legatura cu Danone, doar o coincidenta nefericita de nume.

* energia consumata pe cap de locuitor arata cam asa:

Asa arata Pamantul noaptea; fantastic, nu-i asa? Si totusi, resursele sunt limitate. Precizam si ca acolo unde nu se vad lumini electrice se vad sigur mai bine puzderiile de stele.

datele sunt furnizate de link

Intunecarea globala interfereaza cu circuitul apei in natura, reduce evaporarea apei si astfel devine una din cauzele secetelor din ultimii ani.
Regiunile amenintate in viitor: Africa de Nord si Africa Centrala, Asia, America de Sud.

Mai multe informatii: Wikipedia, Global Issues, Altermedia.
"Articol" dedicat Partidului Noua Generatie Crestin Democrat Ecologist Roman.

Vine sfârşitul lumii! Fanatici religioşi şi sectari ne-au ameninţat cu finalul catastrofic al lumii încă de la începuturile acesteia. Se pare că există o plăcere morbidă în a cere un final cât mai dramatic acestei lumi.

În vremurile noastre, glasurile predicatorilor apocaliptici şi-au pierdut mult din autoritate. Secularizarea a făcut locul unor noi secte care profeţesc sfârşitul lumii. Aceste secte nu sunt religioase, ci se pretind ştiinţifice. Mă refer la ecologişti. De aproximativ 50 de ani suntem bombardaţi cu profeţii ştiinţifice ale sfârşitului lumii: răcirea planetei, încălzirea globală, riscul presupus de alimentele modificate genetic. Toate aceste mesaje au o singură finalitate: lumea este angajată irevocabil pe drumul dezastrului.

În anii ‘70, toată umanitatea era speriată de avertismentul „ştiinţific” al ecologiştilor: lumea se răceşte şi vom muri toţi din pricina unei glaciaţiuni teribile. Greenpeace, organizaţia cea mai reprezentativă (şi una din cele mai extremiste) a ecologiştilor, promova atunci discursul unor profesori suedezi ce cereau nici mai mult nici mai puţin decât încălzirea globală prin eliminarea de CO2 în atmosferă!

Anii ‘80 au adus o modificare a climei. Planeta refuza să se răcească, ba mai mult, a început şi un proces de încălzire. Profeţii apocalipsei ecologice au schimbat imediat discursul: sfârşitul lumii trebuie să vină prin încălzirea globală. Iar această schimbare de discurs le-a adus şi incredibilul succes pe care îl au în zilele noastre.

Avantajele încălzirii globale

Nenumărate sunt avantajele încălzirii globale pentru ecologişti. Se poate spune că reîncălzirea planetei ar putea fi considerată un veritabil „dar de la Dumnezeu” pentru talibanii ecologişti. O dată cu soarele cald, noi aliaţi au venit în tabăra ecologiştilor. Marxismul, reminiscenţele ideologice ale mişcării hippie, dar şi teama oamenilor de globalizare, efectul revoluţiei media şi al progresului tehnic rapid asupra moralului locuitorilor planetei au făcut o alianţă de nerupt cu ecologismul. De fapt, ecologismul a devenit arma imbatabilă a tuturor criticilor capitalismului şi globalizării.

Căci ce miraculoasă este încălzirea globală! Dă un crez, un mobil serios luptei împotriva societăţii industrializate şi acordă acoperire ştiinţifică tuturor viselor hippie de lume în care totul este coordonat axiologic de sex, droguri şi muzică. Însă, ce este mai important, pentru că este interpretarea unui fenomen real, trăit de toţi, încălzirea globală este şi calea prin care se pot obţine fonduri.

Cu un pic de manipulare, cu un pic de panică indusă de mass-media, ecologiştii au preluat controlul asupra jocului de-a „sfârşitul lumii”. Toate utopiile ecologiştilor, reminiscenţe ale perioadei „flower power”, toate soluţiile incredibile ale acestora devin brusc plauzibile o dată cu creşterea temperaturii cu câteva grade. Omul simte că anotimpurile nu mai sunt ca în vremea copilăriei sale şi este dispus să accepte orice teorie cât de cât plauzibilă care să îi explice această situaţie. Ecologiştii, susţinuţi de stânga militantă vin în mass-media cu un discurs în care toate spaimele omului occidental capătă un singur nume: încălzirea globală provocată de om.

De aici vin efectele: popularitate, interes crescând faţă de problemele de mediu, înţelese ca panaceu, presiuni politice. Şi mai ales finanţări. Mai mult, lumea occidentală îşi identifică şi duşmanul. Cine să fie acesta? Duşmanul etern al comuniştilor: capitalismul.

Ecologismul ca luptă de clasă

Ecologiştii au reuşit performanţa de a reînvigora comunismul, aflat în pierdere de viteză în urma eşecului evident al lagărului socialist. Toţi ideologii marxişti de la sfârşitul secolului XX au înţeles că doar prin baterea monedei pe chestiunea ecologică se mai poate continua „lupta de clasă”. Despre ce mai are în comun „lupta de clasă” a lui Marx cu conceptul de „luptă de clasă” al marxiştilor actuali, acesta este un alt subiect de discuţie.

Adversarii ecologiştilor coincid cu cei ai marxiştilor. Industrializarea şi globalizarea economiei libere de piaţă îi sperie şi pe ecologişti şi pe marxişti în egală măsură. Amândouă sunt aducătoare de bunăstare materială, invalidând teoria marxistă conform căreia doar comunismul poate aduce această bunăstare. Aceeaşi bunăstare materială generează şi plictiseala, lipsa de activism social pe care o speculează, din interese concomitent revoluţionare şi pecuniare, ecologiştii.

Globalizarea sperie însă pe oameni care ideologic ar trebui să fie adepţii ei. Ecologiştii deşi se ocupă de chestiuni de mediu locale au o perspectivă în mod necesar globală. Întreaga lume, spun ei, este afectată negativ de viaţa şi activitatea omului. Pentru marxişti, globalizarea este, probabil, un pericol pentru că nu este globalizarea lor.

Antiumanismul ecologist

Un alt izvor privilegiat al ecologiştilor constă în filosofiile panteiste ale religiilor necreştine. Pentru a fi ecologist, în mod necesar trebuie să ai o doză mare de panteism. Respectul faţă de natură trebuie să egaleze (dacă nu cumva să depăşească) pe cel faţă de om. O balenă albastră sau nişte copaci pot valora în ochii ecologiştilor mai mult decât vieţile unor oameni.

În general locuitori ai lumii occidentale, beneficiari ai bunăstării materiale oferite de industrializare, ecologiştii, după ce şi-au încălzit mâncarea la cuptorul cu microunde, au avut grijă să utilizeze toate produsele poluante oferite de societatea industrializată pentru un trai decent, consumă benzina maşinilor sau avioanelor înt-un „du-te vino” în ţările mai slab industrializate, încercând să convingă „lumea a treia” că nu este nimic mai frumos decât să trăieşti în subdezvoltare.

O doamnă, mare militant ecologist, explica minerilor de la Roşia Montana, de exemplu, că trebuie să se apuce de oierit în loc să accepte şansa reală oferită de investiţiile unei companii străine. O meserie bucolică, nu-i aşa? Se prea poate ca doamna respectivă să nu aibă habar de tot ceea ce presupune oieritul. În Africa, aceiaşi ecologişti îi îndeamnă cu toată bunăvoinţa pe locuitorii celui mai sărman continent să folosească doar surse alternative de energie, surse atât de costisitoare şi de nerentabile, încât nici chiar ei înşişi nu sunt dispuşi să le folosească.

Brazilia este supusă oprobriului public de către ecologişti pentru defrişarea pădurii amazoniene din raţiuni de dezvoltare a agriculturii. Aceeaşi ţară însă este victima campaniei împotriva industrializării poluante. Care ar fi alternativa? Dacă îi întrebăm pe ecologişti ni s-ar răspunde probabil, cu occidentală inocenţă: „traiul în copaci”.

Celebrul protocol de la Kyoto, dacă ar fi pus în aplicare, nu ar afecta atât industriile marilor puteri occidentale (unde legislaţia cu privire la mediu, denotă o grijă sănătoasă pentru echilibrul dintre om şi natură). Lovite ar fi ţările sărace, condamnate la o iremediabilă subdezvoltare. În numele a ce? În numele „încălzirii globale”, fenomen atât de natural încât „a îndrăznit” să aibă loc şi în vremuri când omenirea nu era industrializată (aduceţi-vă aminte din istorie de Groenlanda cea plină de verdeaţă).

Problema reală a foametei ce afectează bună parte din lume ar putea fi rezolvată cu ajutorul ingineriei genetice. Ecologiştii (de data asta urmând instinctele păgân-panteiste din ideologia lor) consideră alimentele modificate genetic ca fiind... o crimă împotriva naturii. Cu ce ne-ar afecta pe noi alimentele modificate genetic? Foarte probabil doar cu o stare de saţietate. Ecologiştii ne avertizează însă (o vizitare a site-ului www.greenpeace.ro v-ar ajuta pentru documentare) că: „nu există cercetări suficiente care să arate cum şi în ce măsură alimentele manipulate genetic afectează sănătatea omului”. Cu alte cuvinte, dacă mesajul este adresat celor afectaţi de foamete: „Muriţi de foame! Noi studiem pentru voi!”. Oricum, moartea prin înfometare este o moarte ecologică, nu?

Se cunosc multe cazuri in care oameni au fost atacati de rechini - cum ar fi cazul scafandrului Mark Tisserand, care se afla la o adancime de 8m sub apa cand a vazut o umbra apropiindu-se din adancuri. Cu iuteala fulgerului, rechinul ii inhata piciorul si-l trage in abis, pentru ca dupa 7 secunde sa il elibereze si sa se indeparteze. Este foarte posibil ca rechinului nu i-a placut gustul carnii de om, stiut fiind ca hrana sa, in intreaga sa evolutie s-a axat pe pesti, caracatite si moluste, sau chiar foci si balene. E drept ca temutul rechin-tigru devoreaza tot ce gaseste, inclusiv cutii de conserve sau canistre de tabla. Dintre speciile ce ataca omul, amintim rechinul alb, rechinul ciocan si rechinul albastru, dar cauzele sunt de obicei neatentia omului. Anual mor cam 10 oameni din cauza rechinilor, iar de pe urma intepaturilor de albine, peste 100 de persoane.
De fapt, rechinii ar trebui sa se teama de oameni, anual fiind vanati 60-100 de milioane de exemplare, iar o parte din ei sunt macelariti cu brutalitate. Multi ajung in bucataria asiatica. Deseori se intampla ca ei sa fie doar o captura ocazionala, fiind apoi aruncati in mare, morti. Si intreg ecosistemul marin este periclitat, rechinii fiind o adevarata politie sanitara naturala. Ce-i face vanatori de temut? Silueta lor eleganta, forma aerodinamica, pielea acoperita de nenumarati solzi minusculi din piele, cu o forma asemanatoare dintilor sai, si care la pipait da senzatia unui smirghel - pe vremuri chiar era utilizat astfel. Ei nu au basica inotatoare, astfel ca tasnesc mai usor prin apa, cand se ridica/coboara. In ficat se afla numeroase lipide si lichide cu o vascozitate asemanatoare uleiului. Scheletul e format din cartilagii, nu oase, astfel ca e perfect pentru mediul marin, dar pe uscat s-ar strivi sub propria greutate. Rapiditatii si agilitatii lor li se adauga organe de simt foarte dezvoltate, pot auzi de la distante de kilometri si pot vedea la peste 100 de m, pot mirosi sangele chiar la o dilutie de 1:100 de milioane sau mult mai mult, depinzand de specie. Si se stie ca au si un al 6-lea simt, reprezentat de simtil electric, ce lipseste omului, posedand organul numit "ampulele lui Lorenzini" ce pot fi recunoscute sub forma micilor pori din piele de pe maxilarul inferior, din jurul ochilor si de deasupra cozii. Sub acesti pori se afla un sistem de canale umplute de gel bun conducator de electricitate, semnalizand creierului, unde stimulul este interpretat. Receptorii sunt foarte sensibili - rechinul poate simti o baterie total consumata ca pe o puternica sursa de energie. Orice fiinta produce semnale electrice prin activitatea sa musculara, rechinii intercepteaza aceste semnale si chiar reusesc sa deosebeasca tipul de prada. De asemenea, cu ajutorul cozii, lovind prada, o "degusta" si abia apoi musca din ea, scuipand imbucatura daca nu este pe placul sau.
Cel mai mic rechin atinge doar 15 cm, cel mai mare, 18 m.

Ce se face pentru protectia lor puteti afla si de aici

Petty Harbour, Newfoundland - un vant rece ce bate in acest mic port de 900 de locuitori ne zvarle inapoi in istoria de secole a pescuitului de cod din Newfoundland si Labrador.

Codul, peste specific fundului oceanului, era atat de abundent pe aceste maluri, ca exploratorul John Cabot si oamenii sai il scoteau din apele Atlanticului de Nord cu cosurile, dupa cum spune legenda.Era apusul unei ere, spune azi un pescar.Pescuitul de cod a fost cel mai important tip de pescuit nu doar vreme de decenii, ci secole. E ca o parte a culturii din Newfoundland. E ca si cresterea animalelor in preerii.In 2 iulie 1992, John Crosbie, pe-atunci ministrul federal al pescuitului, a anuntat un moratoriu al pescuitului de cod pe costa de est a Newfoundland-ului. Oprirea pescuitului a determinat migratia masiva a oamenilor de la tara la oras, pana in prezent.Moratoriul trebuia sa fie in vigoare pentru doar doi ani, dar la sfarsitul lui 93 era clar ca rezervele de cod erau mult mai putine decat si-ar fi imaginat oricine. Asa incat un moratoriu similar s-a aplicat si pentru coasta de sud. Aproape 40.000 de oameni si-au pierdut mijloacele de existenta.Au urmat proteste intr-o provincie in care multi inca sustin, si azi, ca pescuitul e un drept dat de Dumnezeu locuitorilor din Newfoundland."Nu e vina mea, nu eu am luat pestele afara din apa" a spus atunci Crosbie.Privind inapoi, acelasi Crosbie declkara ca nimic nu s-a schimbat. "Inca nu se face nimic important pentru remedierea situatiei. Sunt pesimist pentru ca guvernul a decis redeschiderea unei mici usi, in sensul pescuitului la scara mica". "E o minune ca codul a supravietuit".

Acum abia trei saptamani Departamentul pt pescuit si oceane a intocmit un raport avertizand ca pesuitul impiedica eforturile de a mari stocurile de cod din lungul tarmului, precum si ca, daca pesuitul limitat continua, numarul de pesti va scadea cu 33% in urmatorii trei ani.Pe de alta parte, ministrul pescuitului a declarat ca prefera ca pescuitul pe scara mica sa continue, rezervele fiind acum suficiente. Pescarii sunt si ei entuziasmati, in timp ce oamenii de stiinta sunt ingrijorati. "E un lucru cu totul imprudent sa gandesti astfel, hai sa ne bucuram de ceea ce mai avem, hai sa pescuim codul cat mai este, oricum nu se mai intoarce inapoi" spune un profesor universitar. Pe de alta parte, daca heringul din Marea Norvegiei si-a revenit, de ce n-ar face-o si codul?

In anii '70, Norvegia a implementat o serie de masuri pe termen lung de protejare a speciei. Dorinta de a aduce heringul inapoi a fost atat de puternica incat oamenii de stiinta prindeau minimul de pesti necesar pentru studiu si ii aruncau inapoi in apa dupa cercetari.La mijlocul anilor '90 stocul de heringi a inceput sa creasca. A fost nevoie de multa dedicatie, rabdare si protectie, dar acum norvegienii au heringi din belsug.Pescuitul de cod din Newfoundland poate fi urmarit inca din secolul 16, iar pana in 1960, in jur de 300.000 de tone de cod erau pescuite anual, cand au aparut metode de prindere mai avansate, si cantitatile de peste pescuit au crescut la 800.000 de tone anual. Dupa repunerea in aplicare a pescuitului limitat, anul trecut, doar 2.700 de tone de cod s-au pescuit.

Azi cantitatea de cod din apa e de 1% din ceea ce era in 1970. Rashid Sumaila, profesor la University of British Columbia’s Fisheries Centre, ofera o solutie, eliminarea fondurilor care sunt alocate vapoarelor de pescuit pentru combustibil si reparatii, fonduri pe care pescarii le folosesc pentru pescuit. Canada aloca 250 milioane de dolari pentru astfel de fonduri, rau folosite.Earle McCurdy, presedinte al Sindicatului Muncitorilor din Pescuit, Alimentatie si Afiliati acestora, spune ca ideea lui Sumaila ar lasa multi lucratori din domeniu fara locuri de munca. "Acesti profesori stau mult si bine in Turnul lor de Fildes si vin cu asemenea idei". Pentru Sumaila ecuatia e simpla: e vorba de pescuit si pesti - azi, pe de o parte, si de pescuit si de pesti, azi si maine, pe de alta parte.Inapoi in Petty Harbour, pescuitul crabilor e cea mai importanta indeletnicire azi. Si din nou, se pune problema sigurantei speciei.

Iar pescarii sunt putin optimisti in revenirea codului.

Prima casa

Se numeste E-Cube, o constructie cu de doua ori eficienta in gestionarea energiei fata de o casa standard. De asemenea, atinge si chiar depasesteorice alte cerinte. Si in plus, foloseste materiale ecologice.

Trasaturi:

• pereti, tavan si podea super izolate
• ferestre Energy Star din argon
• izolatii cu fibra de ciment
• dispozitive de captare a caldurii solare
• ventilatie
• panouri solare exterioare

Recomandari la finisare:

• acoperis verde
• apa de ploaie sa fie captata in bazine subterane
• podele de lemn, bambus, pluta
• aparate casnice cu functionare pe baza de energie alternativa
• instalatii sanitare ce permit economisirea apei in baie

Al doilea exemplu de casa:

Casa rotativa Hanse Colani

Patru camere compacte intr-o singura casa

Designerul Luigi Colani a creat un spatiu de locuit in forma unui cilindru de numai 6 metri patrati, inauntrul caruia gasim dormitor, bucatarie, baie. Cilindrul se roteste dreapta-stanga in functie de ce camera vrem sa se gaseasca in fata camerei de zi. Exista si o baie separata si un hol mic si totul e controlat cu o telecomanda. Casa se potriveste de minune celor care au nevoie de un spatiu mic de locuit... Sa vedemsi cateva fotografii...

A treia casa:

O casa in intregime din lemn, construita in Cehia, in mijlocul unei gradini, dand impresia ca este parte componenta din vegetatia inconjuratoare:

A investit in constructia casei in jur de 1500 de ore de munca si maxim 3000 de lire sterline... Si totul pentru a dovedi ca se poate trai foarte bine si respectand natura. Iata o imagine a casei:

Click aici pentru a afla mai multe despre minunata casa.

One of the most interesting and critical investigations in the world of physics right now is doubtless the world of the Higgs Boson. According to Wikipedia:

The Higgs boson is a hypothetical massive scalar elementary particle predicted to exist by the Standard Model of particle physics. It is the only Standard Model particle not yet observed, but plays a key role in explaining the origins of the mass of other elementary particles, in particular the difference between the massless photon and the very heavy W and Z bosons.

Simply put, it's the missing link in our chain of understanding of fundamental particles. Think of something small, like a flea. Now think of something smaller - a cell. Carry on - an atom, a proton, quarks and *onomatopoeic whooshing sound* we're well into the weird world of fundamental particles.

But that's it. It doesn't explode. It doesn't fuel cars. It doesn't win wars. It doesn't give hideous symptoms. Eventually, some derivative of the experimental theory will be applicable in practice, perhaps in the world of ballistics and weaponry, whatever. My point is that the immediate shock value of it, as far as Citizen Joe is concerned, is very close to 0.

The man on the moon was something tangible, something you could experience from your own home, a historic moment on national television.

The search for the Higgs boson, however is a little less 'shock and awe'. It's prestigious. It's intellectual. It's mind blowing. But it doesn't plant a flag on Man's last frontier live on TV.

Perhaps I chose a wrong example. Perhaps I should have used the Millenium Math problems. But I hope you can catch my (unfortunately widely true) point.

Now, global warming? It sells mucho money. Second hand smoke? I can hear the ca-ching from here. Hideous diseases, paranormal effects, UFOs, the list is long.

I'm going to gloss well over the well established evidence in the field of climatology. I'm not discussing the science behind it. It could be sound or fraud, it wouldn't make a difference. The same thing goes for second-hand smoke.

Seeing that people lapped up the dangers of second-hand smoke, the new frontier is, drum roll, third hand smoke! Or drift smoke, whereby smoke particles in one apartment cause terminal lung cancer in the adjacent one. I do not want to imagine what flatulent gases might do under the parameters of this wacky theory.

But it's scary. It's dangerous. You could be inhaling tar right this instant as your neighbour smokes his cigar! It's a blood curling prospect. It's front page material.

As Nigel Calder, former editor of New Scientist, pointed out, "If you wanted to, say, investigate feeding habits of squirrels in Sussex today, you wouldn't present your research application as 'Feeding habits of squirrels in Sussex'. You wouldn't get the grant. If you, however, presented it as 'Feeding habits of squirrels in Sussex under the effects of global warming', money would flow".

Richard Feynman, one of the greatest modern physicists of the 20th century, wrote about what he called Cargo Cult Science. Cargo Cults are a phenomenon in the South Pacific which sprung up after World War II. The islanders would see a plane land bearing bountiful supplies, and so the islanders performed everything in perfect imitation - bamboo headphones, wooden antennae, fires for landing lights. Just no planes would land.

Feynman extends the analogy to pseudoscience, which works for an agenda, with no scientific principles and an agenda to push.

For example, if you're doing an experiment, you should report everything that you think might make it invalid--not only what you think is right about it: other causes that could possibly explain your results; and things you thought of that you've eliminated by some other experiment, and how they worked--to make sure the other fellow can tell they have been eliminated.

It takes a true, honest scientist to look at controversial results and play the disclaiming game.

Notice this does not extend to evolution. Evolution deals with the gaps in the evidence with elegance and attribution. Besides, Creationism (or variations thereof) has had 10,000 years to make its case. Good science will, simply, always win in a head on argument.

In the arguments I used before, pertaining to global warming or second-hand smoke, I'd like to make the distinction that I was not slamming those theories per se (that could be for another better thought out post). I slam, or try to at any rate:

• The absence of scientific principle
• The forfeit of rigorous experimental technique in exchange for results
• Outright manipulation of model parameters in order to get a satisfying result
• The sale and marketing of drama science in exchange for research grants

The world of science is competitive. People compete for grants to continue their work. But the taxpayer money, the layperson's money, the contributor's money will tend to go to a project with more shock value, and it's often that shock value projects aren't real science at all. A carcass of a planet left for our kids - shock value. Dying of lung cancer just by having a smoking neighbour - shock value. Million dollar investments in Creation Museums - shock value. Not much meat around these bones, however.

Back to Feynman:

So I have just one wish for you--the good luck to be somewhere [...] where you do not feel forced by a need to maintain your position in the organization, or financial support, or so on, to lose your integrity. May you have that freedom.

The entire text.

We're so self-important. So self-important. Everybody's going to save something now. "Save the trees, save the bees, save the whales, save those snails." And the greatest arrogance of all: save the planet. What? Are these fucking people kidding me? Save the planet, we don't even know how to take care of ourselves yet. We haven't learned how to care for one another, we're gonna save the fucking planet?

I'm getting tired of that shit. Tired of that shit. I'm tired of fucking Earth Day, I'm tired of these self-righteous environmentalists, these white, bourgeois liberals who think the only thing wrong with this country is there aren't enough bicycle paths. People trying to make the world save for their Volvos. Besides, environmentalists don't give a shit about the planet. They don't care about the planet. Not in the abstract they don't. Not in the abstract they don't. You know what they're interested in? A clean place to live. Their own habitat. They're worried that some day in the future, they might be personally inconvenienced. Narrow, unenlightened self-interest doesn't impress me.

Besides, there is nothing wrong with the planet. Nothing wrong with the planet. The planet is fine. The PEOPLE are fucked. Difference. Difference. The planet is fine. Compared to the people, the planet is doing great. Been here four and a half billion years. Did you ever think about the arithmetic? The planet has been here four and a half billion years. We've been here, what, a hundred thousand? Maybe two hundred thousand? And we've only been engaged in heavy industry for a little over two hundred years. Two hundred years versus four and a half billion. And we have the CONCEIT to think that somehow we're a threat? That somehow we're gonna put in jeopardy this beautiful little blue-green ball that's just a-floatin' around the sun?

The planet has been through a lot worse than us. Been through all kinds of things worse than us. Been through earthquakes, volcanoes, plate tectonics, continental drift, solar flares, sun spots, magnetic storms, the magnetic reversal of the poles...hundreds of thousands of years of bombardment by comets and asteroids and meteors, worlwide floods, tidal waves, worldwide fires, erosion, cosmic rays, recurring ice ages...And we think some plastic bags, and some aluminum cans are going to make a difference? The planet...the planet...the planet isn't going anywhere. WE ARE!

We're going away. Pack your shit, folks. We're going away. And we won't leave much of a trace, either. Thank God for that. Maybe a little styrofoam. Maybe. A little styrofoam. The planet'll be here and we'll be long gone. Just another failed mutation. Just another closed-end biological mistake. An evolutionary cul-de-sac. The planet'll shake us off like a bad case of fleas. A surface nuisance.

You wanna know how the planet's doing? Ask those people at Pompeii, who are frozen into position from volcanic ash, how the planet's doing. You wanna know if the planet's all right, ask those people in Mexico City or Armenia or a hundred other places buried under thousands of tons of earthquake rubble, if they feel like a threat to the planet this week. Or how about those people in Kilowaia, Hawaii, who built their homes right next to an active volcano, and then wonder why they have lava in the living room.

The planet will be here for a long, long, LONG time after we're gone, and it will heal itself, it will cleanse itself, 'cause that's what it does. It's a self-correcting system. The air and the water will recover, the earth will be renewed, and if it's true that plastic is not degradable, well, the planet will simply incorporate plastic into a new pardigm: the earth plus plastic. The earth doesn't share our prejudice towards plastic. Plastic came out of the earth. The earth probably sees plastic as just another one of its children. Could be the only reason the earth allowed us to be spawned from it in the first place. It wanted plastic for itself. Didn't know how to make it. Needed us. Could be the answer to our age-old egocentric philosophical question, "Why are we here?" Plastic...asshole.

So, the plastic is here, our job is done, we can be phased out now. And I think that's begun. Don't you think that's already started? I think, to be fair, the planet sees us as a mild threat. Something to be dealt with. And the planet can defend itself in an organized, collective way, the way a beehive or an ant colony can. A collective defense mechanism. The planet will think of something. What would you do if you were the planet? How would you defend yourself against this troublesome, pesky species? Let's see... Viruses. Viruses might be good. They seem vulnerable to viruses. And, uh...viruses are tricky, always mutating and forming new strains whenever a vaccine is developed. Perhaps, this first virus could be one that compromises the immune system of these creatures. Perhaps a human immunodeficiency virus, making them vulnerable to all sorts of other diseases and infections that might come along. And maybe it could be spread sexually, making them a little reluctant to engage in the act of reproduction.

Well, that's a poetic note. And it's a start. And I can dream, can't I? See I don't worry about the little things: bees, trees, whales, snails. I think we're part of a greater wisdom than we will ever understand. A higher order. Call it what you want. Know what I call it? The Big Electron. The Big Electron...whoooa. Whoooa. Whoooa. It doesn't punish, it doesn't reward, it doesn't judge at all. It just is. And so are we. For a little while.

Iata un link unde puteti citi despre acest proiect! Click aici.