Preot, deputat în prima Dumă Imperială

Vasile Guma (1865-1954)

Un preot model şi un simbol al toleranţei şi milosteniei.

Părintele Vasile Guma, s-a născut în anul 1865, în comuna Ciuciuleni, plasa Văsieni, judeţul Lăpuşna. Absolveşte în 1886 Seminarul Teologic din Chişinău. Tânărul Vasile Guma era un element deosebit – conştiincios la învăţătură şi dotat cu har şi o profundă dorinţă de a deveni un păstor, în adevăratul înţeles evanghelic al cuvântului.

Este apreciat de profesorii lui, cât şi de personalul clerical superior. Încrederea care i s-a acordat în toată perioada administraţiei ruseşti, se datorează calităţilor sale morale şi spirituale, precum şi puterii sale de muncă, pusă în serviciul bisericii şi societăţii.

În Seminar dorea să se facă misionar, ca să meargă în ţări păgâne. La numai 20 de ani, a plecat în pelerinaj la sf. Munte Athos, în Egipt şi Palestina.

Timp de 24 de ani, între 1886-1910, preotul Vasile Guma a fost  parohul bisericii din Floreşti, unde majoritatea populaţiei era compusă din români moldoveni, populaţia rusă constiuia o minoritate limitată, cuprinzând unele autorităţi şi personalul câtorva instituţii – păr. Vasile Guma a efectuat serviciul religios, atât în limba rusă cât şi în moldoveneşte, spre deosebire de alţi preoţi, care slujeau numai în limba rusă.

În anul 1906, a avut cinstea să fie ales deputat în prima Dumă Imperială de la Petersburg. Luând cuvântul în Dumă, părintele Guma, a susţinut necesitatea atribuirii pământului la ţărani. Cuvintele lui de atunci sunt actuale şi astăzi; cităm din argumentele prezentate : „Înzestrarea cu pământ a ţăranilor, le crează posibilitatea independenţei, asigurându-le hrana. Îi face iubitori de muncă şi devotaţi ţării… Şi cum să nu se dea pământ, celor care sunt mai aproape de pământ… Parcă poate peştele să nu trăiască în apă, ori pasărea în cuibul său.”

A îndeplinit funcţiile de Mare eclesiarh „cliuciar”, la catedrala din Chişinău şi membru al consistorului. Munceşte cu un rar devotement, cu deplină dezinteresare, dusă până la abnegaţiune.

Părintele Vasile Guma, a refuzat în mai multe rânduri, să accepte propuneri de a primi funcţii superioare, prin transfer în interiorul Rusiei. El răspundea „Din părţile mele natale, eu mai departe nu plec”.

La 60 de ani, se înscrie la Facultatea de teologie din Chişinău, pe care o încheie cu succes.

Memoriile protoiereului Vasile Guma, au fost tipărite la Paris în anul 1999, prin osârdia scriitorului Eugen Holban, şi intitulate “Povestea vieţii mele”. Această lucrare, constituie un document inestimabil al vieţii de pe meleagurile floreştene la intersecţia secolelor XIX-XX.

O relatare interesantă, există în amintirile din copilărie ale preotului Vasile Guma, care a  slujit, până în 1940, la catedrala din Chişinău :

„Când eram de 8 ani, vărul meu, bădiţa Toader Lupaşcu, m-a luat la Chişinău să văd oraşul prima oară…La Străşeni s-a înoptat şi după un popas am continuat drumul noaptea pe Valea Bâcului până la Chişinău. Între Străşeni şi Ghidighici, pe o costişă, după Bâc se zăreau scalii (pietroaie, stânci, în limba rusă) de piatră înşiraţi în linie. Tovarăşii mei mi-au spus o legendă, ca aici dracii, într-o noapte, s-au grămădit şi au vrut să iezească (a face un zid) până la cucoşi şi apele grămădite să înece Chişinăul, însă ei nu au dovedit să aducă scalii de ajuns, căci cucoşii au cântat mult înainte şi dracii auzindu-i au lăsat lucrul neâmplinit şi s-au împrăştiat, iar pietrele înşirate au ramas o amintire.”

Remarcabil prin faptele sale duhovniceşti şi filantropice, întreaga sa viaţă, părintele Vasile Guma, a dedicat-o săracilor, oropsiţilor, suferinzilor, flămânzilor etc. indiferent de locul unde s-a aflat. Această înclinaţie a inimii şi conştiinţei sale, a izvorât, pe de o parte din profunda lui credinţă, iar pe de altă parte de la educaţia căpătată de la părinţi. Cuvintele pe care mama lui i le-a spus în ziua când s-a despărţit de căminul familial – „să nu-i uiţi pe săraci, să nu-i obijduieşti” – i-au rămas întipărite în conştiinţă pe tot restul vieţii.  Începând de la activitatea sa caritativă, în cadrul parohiei de la Floreşti, dar mai ales în mijlocul „Asociaţiei în numele lui Hristos” pe care a condus-o din anul 1917, până în 1944, când a trebuit să se refugieze în România.

Pe lângă atribuţiile sale religioase, el îşi consacră cea mai mare parte a timpului coordonării activităţii  „Asociaţiei în numele lui Hristos”, care consta în colectarea de donaţii şi supravegherea acestor bunuri.

În zilele de Crăciun, Paşte şi alte sărbători, erau văzute la Chişinău, căruţe şi care pline cu alimente şi îmbrăcăminte, care erau distribuite în închisori şi spitale. Renumele pe care l-a căpătat opera filantropică a părintelui Vasile Guma în anii interbelici, depăşise cu mult limitele teritoriului Basarabiei, fiind cunoscută şi apreciată de marile personalităţi culturale şi politice din România. Faima acestei activităţi depăşise graniţile ţării. O notă a Vaticanului semnala instituţia caritativă creştinească de la Chişinău.

Viaţa şi opera merituosului preot basarabean Vasile Guma, poate constitui un model pentru cei care doresc să îmbrăţişeze apostolatul preoţesc, iar în rândul personalităţilor basarabene, el trebuie să-şi găsească un loc bine meritat.

Bibliografie :

Guma Vasile, preot – „Povestea vieţii mele”, editura „Căpriana”, Paris, anul 1999. ( ediţie îngrijită de Eugen Holban )

Popovschi Nicolae, „Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi”, „Museum” 2000, Chişinău, pag.306

autor : Mihail BORTĂ, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia istorice-practice.

Resurse electronice :

www.mihailmaster.wordpress.com  –  /†Personalităţi Basarabene/

www.documentar-ortodox.blogspot.com  – /Din istoria Bisericii Ortodoxe din Basarabia/

mihailmaster@yahoo.com

Primul fotograf al Mişcării Naţionale din Basarabia. (Iurie Colesnic)

   Petre Gheorghian, anul 1935.

S-a născut în oraşul Orhei la 26 martie 1886 din părinţi români. Din 1908 până în 1910, şi-a făcut studiile la Seminarul Teologic din Chişinău.

A fost coleg de seminar şi prieten bun al tânărului poet Alexei Mateevici, căruia i-a dedicat şi o poezie, tipărită în revista „Viaţa Basarabiei” (1932, nr.5).

Fiind încă elev la seminar, în timpul ocupaţiei ţariste, a făcut parte dintr-o grupare moldovenească. Împreună cu Constantin Popescu, Grigore Constantinescu, apoi împreună cu colegii săi, Al. Mateevici, Th. Inculeţ, I.Inculeţ, M.Madan, Pan Halippa, Mihai Vântu, Nicolae Popovschi, Vasile Hartia şi alţii, colaborează la ziarul Basarabia (1906-1907).

 Începând cu anul 1908, a colaborat la revista Luminătorul, căci alte publicaţii în limba română nu se editau.

În 1910 este numit paroh în satul Prajila ( Pravila ) din jud. Soroca, unde desfăşoară o intensă activitate culturală, organizând coruri populare şi şezători. Continuă colaborarea cu Luminătorul.

Înainte de Unire, ia contact cu Onisifor Ghibu şi colaborează la revista România nouă.

După Unire, începând cu anul 1921, a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Iaşi, unde şi-a luat licenţa în 1925.

Din anul 1932, a deţinut postul de controlor referent în Consistoriul Episcopal al Episcopiei Hotinului. Apreciat de forurile bisericeşti, face parte din diferite delegaţii.

În anul 1936, a fost pensionat din cauza unor tensiuni în relaţiile cu superiorii. Se dedică albinăritului, prozei de inspiraţie creştină, artei fotografice şi recapitulează „poetic” momentele trăite.

S-a trecut din viaţă în anul 1947, în timpul celui de al doilea refugiu la Buziaş, unde îşi deschise un atelier fotografic şi unde şi-a scris  ultima carte rămasă în manuscris : „Manual pentru fotografii amatori”.

A fost înmormântat în Buziaş departe de locurile natale. Această stare de exilat în propria ţară l-a umilit nespus. Are mai multe poezii scrise în această dramatică perioadă. O mare durere în suflet, un dor adânc de scumpa sa Basarabie, l-a dominat până în ultima clipă a vieţii :

Ca o frunză desprinsă prin locuri străine,

Departe de vatra şi scumpul pământ,

Tu eşti aruncată de soartă cu mine;

Nu ştim unde-un loc vom găsi de mormânt.

(Fragment din poezia Toamna, Buziaş, iulie 1947)

Dar în suflet mai tânjeşte

Dor de casă părăsită

Şi de zumzetul stupinei

În grădina înflorită.

Dor de muncă roditoare,

Dor de oamenii blajini

Şi de inimi iubitoare,

De prieteni şi vecini.

Ori mai sunt ca altă dată

Doritori de sfat şi haz?

Ori sunt risipiţi de soartă

Prin Siberia şi Caucaz!?

( În pribegie, fragment )

Lucrări :

"Clerul din Basarabia în raportul lui juridic cu averile eparhiale", Chişinău, 1925, extras din revista Luminătorul 1925, nr.1

"Popasuri sufleteşti, Povestiri cu tâlc din viaţa poporului din Basarabia", Chişinău, 1935

"Popasuri sufleteşti, Povestiri cu tâlc din viaţa poporului din Basarabia", vol II, Bălţi, 1940.

"Manual pentru fotografii amatori".  ( manuscris )

"Fotografia elementară, curs pentru îndrumarea amatorilor şi ucenicilor fotografi". (manuscris)

Bibliografie :

Colesnic Iurie, „Basarabia Necunoscută”, vol IV, Chişinău, editura „Museum”, anul 2002, pag. 154-173

a scris Mihail BORTĂ, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiul Cluj-Napoca, Transilvania, România.

Prietenul Sfinţilor şi a celor din nevoi

Părintele Mihail Cazacu s-a născut la 6 noiembrie 1922 în comuna Boghenii Vechi, judeţul Bălţi, într-o familie de ţărani drept credincioşi, Pavel şi Nina care au avut 4 copii, la botez primind numele de Mihail.

Mihail era cel de-al doilea copil al familiei Cazacu, prima fiind Eugenia o soră mai mare, care se stinge din viaţă la vârsta de 12 ani în urma unei boli de tif, iar ceilalţi mai mici fiind Dimitrie si Iulia.

Părintele Mihail face 4 clase gimnaziale în satul natal după care continuă să facă liceul comercial cu plată încă 8 clase, de micuţ îi plăcea foarte mult să citească şi astfel la vârsta de 12 ani începe să citească Vieţile Sfinţilor pe care îi îndrăgise mult pentru că din relatările unor rude aflăm că părintele cunoştea vieţile şi faptele sfinţilor mai mult decât ar fi ştiut anumite evenimente mai importante din viaţa rudeniilor, dar era şi nelipsit de la sfintele slujbe încă de micuţ.

Sfântul Apostol Pavel scrie în epistola sa către Romani:”de este pârga sfântă, şi frământătura este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, sfinte sunt şi ramurile”(Rom 11,16), dar bineînţeles această atracţie a lui faţă de Sfinţii Părinţi i-a fost transmisă în mare parte din partea tatălui Pavel pe care părintele îl descria ca fiind dintr-o filă de pateric "era un bătrân înţelept, cu o barbă mare albă şi foarte rugător, spunea că la văzut adesea rugându-se în faţa icoanelor cu mâinile ridicate la сer, ore în şir, mai ales noaptea şi bătea foarte multe metanii, era şi un om foarte milostiv din fire", aceste cuvinte referindu-se la educaţia micuţului Mihail din partea părinţilor despre care vom vorbi în continuare.

Părinţii părintelui Mihail

Mama părintelui era o femeie drept credincioasă şi se trăgea dintr-o familie de preoţi, tatăl Pavel era un om simplu dar foarte credincios şi muncitor. Când au început copiii să mai crească în urma insistenţelor soţiei sale, Pavel Cazacu a fost nevoit să vândă pământul şi să se transfere împreună cu toată familia la Bălţi, pentru că mama voia foarte mult ca copiii ei să fie bine crescuţi şi cu o educaţie aleasă. Chiar dacă au fost nevoiţi să suporte multe neajunsuri, totuşi ei s-au jertfit pentru copiii lor, Pavel Cazacu stând în rând pentru a se angaja la o fabrică de spirt mai mult de o lună, după care a mai avut şi alte servicii.

Părintele Mihail de multe ori îşi aducea aminte de părinţii lui cu mult drag şi amintea ca ar fi moştenit înţelepciunea mamei şi credinţa fierbinte a tatălui pe care îl numea dulceag “tăticuţu”.

Dezrădăcinarea din sânul familiei

După cum am amintit mai sus mama părintelui şi-a dorit foarte mult ca copiii ei să fie şcoliţi şi culţi, şi iată că aşa pleacă tânărul Mihail Cazacu la studii la Iaşi unde face Academia Comercială după care este înrolat în armată, iar la puţin timp este trimis în Germania pentru cursuri speciale în domeniul detunării tancurilor de luptă şi i-a parte activă în timpul celui de-al doilea Război Mondial luptând în linia întâia, pentru care a primit şi o medalie de merit. După armată se angajează la Banca Naţională a României ca director pe reţeaua de calculatoare a băncii.

Se căsătoreşte destul de târziu după 30 de ani, fiind de tânăr foarte ruşinos, cu o fată cu care face cunoştinţă la Balul Basarabenilor cu care are o fată Gabriela şi un băiat Mihai.

Pierdut a fost şi s-a aflat

Pierduse orice legătură cu familia sa în urma plecării sale la studii crezând că în timpul războiului familia i-ar fi murit în urma căderii unui proiectil chiar peste casa lor.

Dar totuşi în anii 1960-1961 reuşeşte să se reântoarcă în Basarabia pentru a se interesa de soarta familiei chiar cu riscul de a fi arestat de către regimul comunist de atunci. Se întâlneşte la Ungheni în gară cu fratele lui Dimitrie şi cu câţiva prieteni vechi pe care îi recunoaşte însă pe fratele lui nu-l recunoaşte de îndată.

Trebuie de menţionat că şi familia lui credea că el este mort deja însă doar mama lui spunea:”fiul meu este viu şi el se va întoarce”, bineânţeles că a fost o bucurie mare pentru întreaga familie, nepoţii părintelui din partea fratelui povestesc:”moşul Mihai era un om foarte calculat, nu avea obiceiul să steie, la el totul fiind calculat, dimineaţa când se trezea îşi făcea rugăciunea după care asculta un pic de muzică clasică, apoi ori suna undeva sau obişnuia să citească numai să nu steie, la fel nu-i plăceau discuţiile lungi, la câteva zile l-a rugat pe tata sa-i găsească un profesor de limbă rusă şi a început să înveţe, noi ca copii ne minunam de el că la o vârstă înaintată el mai era interesat să înveţe”. După această vizită a început să vină în fiecare an pentru o săptămână, doua.

Deja când a venit a doua oară, mama îi murise la o vârstă nu foarte înaintată având doar 60 de ani, tatăl în schimb a fost un om mai puternic el trăind până la vârsta de 95 de ani.

Plecarea în Canada

În anul 1982 părintele Mihail pleacă pe neaşteptate în Canada unde începe o viaţă nouă, un timp rudele nu au ştiut nimic despre dânsul timp de 3 ani după care a sunat şi ne-a spus unde se află. Din spusele lui ştim că a lucrat mult timp ca menajer la un hotel din Toronto unde a avut mult de suferit. Obţine cetăţenia Canadiană în anul 1994 la data de 1 aprilie după care face prima vizită la Athos îndeplinindu-şi o veche dorinţă, iar de atunci în fiecare an vizitează Ierusalimul şi stabileşte relaţii prieteneşti cu diferite persoane ecclesiastice printre care arhiepiscopul Damian al Sinaiului, părintele Ioanichie ucenicul Sf.Cuv.Ioan Iacob de la Neamţ. Rămâne îndrăgostit de pustiul Sinaiului pomenind până în ultimele clipe despre Sf. Ioan Scăraru şi peştera sa, despre Sf. M. Mc. Ecaterina pe care o numea "Sfânta mea", despre monahii şi pusnicii pe care i-a întâlnit în pustia Sinaiului.

Chemarea la treapta preoţiei

Odată la mănăstirea "Sf.Maria Magdalena" de la Ierusalim, simţindu-se rău s-a rugat fierbinte către Sfânta ca să-l facă bine şi a auzit o voce care i-a spus că trebuie să se facă preot, iar el primind aceste cuvinte ca voia Lui Dumnezeu în anul 1992 la data de 2 august este hirotonit preot în catedrala episcopală din Bălţi, după care se reântoarce în Canada unde este primit de IPS Sotirios arhiepiscop al Canadei ce ţine

canonic de patriarhia Constantinopolului şi rânduit ca preot slujitor la biserica ‘’SF. M. Mc. Gheorghe’’ din Toronto unde s

Datorită vârstei înaintate, a culturii bogate şi a unei vieţi bineplăcute în faţa lui Dumnezeu părintele Mihail a putut aduna în jurul lui oameni de diferite etnii pe care i-a mângâiat cu vorbele sale pline de har dar şi cu blândeţea cu care îi odihnea pe toţi cei în suferinţă. Pe foarte mulţi fii duhovniceşti ai părintelui i-a captat în deosebi felul său de a sluji, avea un fel aparte de a sluji după cum mărturisesc ucenicii săi, trăia liturghia intens după cum putem

ea pe fiecare slujitor în parte. Ca exemplu spunea un părinte ca odată slujind cu părintele Mihail a slujit nepregătit adică necitindu-şi rânduiala înainte de împărtăşanie şi ce a fost mai impresionant pentru tânărul slujitor că după Sfânta Liturghie este chemat de către părinte care ii spune cu blândeţe ‘’ puiu tu chiar dacă ai fi obosit şi nu ai putea să-ţi îndeplineşti canonul să citeşti măcar rugăciunile înainte de Sfânta Împărtăşanie’’ din această mică istorisire ne putem da seama cu

Ctitoria Părintelui Mihail

În urma unei vizite făcute în Moldova spre aşi vedea rudeniile în anul 1999 pe când zidurile mănăstirii "Sf.M.Mc.Iacov Persul" de la Sireţi abia începuseră a se înălţa, din pronie divină părintele Mihail s-a întâlnit cu stareţul mănăstirii arhimandritul Porfirie şi a fost interesat ce se construieşte la Sireţi, a efectuat o vizită, s-a uitat un pic şi a plecat, iar de atunci an de an a început să îndrăgească cât mai mult locul dar şi harnicii părinţi ai mănăstirii care-şi depuneau tot efortul pentru a face un locaş de odihnă sufletească pentru ei dar şi pentru oamenii care aveau nevoie de a-şi elibe

ra greutăţile sufleteşti. La sfârşitul anului 2004 părintele Mihail face donaţie mănăstirii trei clopote iar la sfinţirea clopotelor tot el vine cu iniţiativa de sfinţire a locului viitoarei biserici cu hramul "Buneivestiri şi a Sf.Cuv.Ioan Iacob de la Neamţ" lucrările căreia încep în primăvara anului 2005 şi sunt finisate în toamna aceluiaşi an, iar de aici părintele Mihail îşi îndreaptă toate eforturile pentru finisarea sfântului locaş care după cum spunea el este ‘’casa Măicuţei Domnului’’ pe care o cinstea deosebit, îndemnând chiar şi pe unii dintre ucenicii săi să se roage fierbinte Maicii Domnului cu mâinile ridicate căci

spunea ca mult ajutor căpătăm rugându-ne aşa. As vrea să adaug aici faptul că ctitoria unei biserici de către părintele Mihail era un vis al său încă din frageda tinereţe şi că foarte mult a colindat căutând un loc potrivit pentru aşa un lucru mare şi mai spunea părintele că are dorinţa ca să-i dea Dumezeu zile pentru a ajunge ca s-o vadă împodobită această biserică.

Tunderea în monahism a părintelui Mihail

Din tinereţile sale a fost un iubitor al sfinţilor pe care i-a iubit în mod deosebit citindu-le vieţile din fragedă copilărie şi pe care se străduia să-i imite tot timpul fiind într-o legătură permanentă cu ei, iar atunci când săvârşea cele sfinte la otpustul slujbelor pomenea zeci de sfinţi de la care spunea părintele că a primit multe bucurii duhovniceşti, vorbea cu ei ca şi cu nişte prieteni foarte apropiaţi, când intra într-o biserică şi zărea chipul unui sfânt drag lui se bucura ca un copil şi le arăta şi celor din jur, pe marea mea Ecaterina, pe Ioan Scărarul, sau pe gigantul Serafim de Sarov şi alţi nenumăraţi.

Trăind într-o comuniune directă cu sfinţii, fiind nelegat de cele materiale, iubind monahii în mod deosebit hotărăşte a intra şi el în îngerescul cin şi astfel la 15 august 2006 depune voturile monahale la mănăstirea sa, devenind ieromonahul Mihail, considerând această zi cea mai importantă din viaţa sa.

15 august 2006

Plecarea din Toronto

Reântorcându-se la Toronto pentru tratament este înştiinţat de medici că boala progresează foarte rapid iar părintele hotărăşte să se întoarcă în ţară pentru a-şi petrece ultimele clipe din viaţă alături de obştea sa. Liturghiseşte la biserica Sf. Gheorghe din Toronto şi îşi ia ramas bun de la obştea creştinilor ortodocşi greci şi români fiii săi duhovniceşti care îl petrec până la aeroport cu lacrimi.

Astfel la sfârşitul lunii ianuarie 2007 părintele Mihail se reîntoarce în ţară pentru totdeauna. Ajuns la mănăstire unde se simţea sub protecţia Maicii Domnului aştepta în bucurie şi bărbăţie mutarea la cereştile locaşuri. În această perioadă i s-a săvârşit Sfântul Maslu şi chiar a participat de mai multe ori la Sfânta Liturghie împărtăşindu-se regulat cu Sfintele Taine. Trecând prin această perioadă grea a bolii niciodată nu s-a plâns de durere din contra îmbărbătându-i pe toţi şi povăţuindu-i duhovniceşte, nu-a refuzat pe nimeni din cei care veneau să-l cerceteze sau să-i ceară cuvânt de folos oricât de rău nu i-ar fi fost.

Cu o săptămână înainte de trecerea la cereştile locaşuri i-a chemat pe toţi cei dragi pentru a-şi lua ultimul rămas bun, rugându-i să-i continuie lucrarea începută, asigurându-i că dacă va afla trecere la Domnul tot timpul se va ruga pentru dânşii.

Ultimele zile din viaţă petrecute la Mănăstirea Sireţi

După ce i-a binecuvântat pe toţi cei dragi lui şi după plecarea lor marţi 6 martie 2007 părintele a intrat în comă după care a doua zi şi-a revenit şi s-a trezit vesel, fiind lângă el părinţii Porfirie şi Iacov a rugat să fie chemat şi părintele Natanael îmbrăţişându-se cu toţi trei, sărutându-i părinteşte şi dându-le sfaturi duhovniceşti, a cerut să fie spovedit şi împărtăşit după care iarăşi a căzut în comă care a durat până vineri 9 martie orele 19 când părintele Mihail trece în lumea celor drepţi fiindu-i alături fiii duhovniceşti împreună cu sora părintelui Iulia.

Cuvânt către fiii duhovniceşti

La 27 februarie, părintele Mihail simţindu-şi sfârşitul aproape a avut marea dorinţă de a transmite un ultim cuvânt de mângâiere către fii săi duhovniceşti din Canada, rugând să fie şi filmat. Vă prezentăm în continuare acest mesaj:

„De aici de la sfânta mănăstire Sireţi transmit dragilor şi scumpilor mei copii duhovniceşti în Canada, ca Domnul să-i Binecuvânteze pe ei, să le Binecuvânteze casele lor.... vor fi pomeniţi aici permanent, permanent, permanent. Când aveţi vre-o nevoie sau vre-un necaz spuneţi: „Sfinte Mare Mucenice Iacov Persul mijloceşte la Măiculiţa Domnului pentru noi”, iar sfânta mănăstire se roagă permanent pentru voi.

Domnul să vă Binecuvânteze pe toţi in vecii vecilor. Amin.”

Adormirea pr. Mihail

Trecând către veşnicele locaşuri trupul părintelui Mihail a fost pregătit după rânduiala monahilor, înveşmântat în sfintele veşminte pregătite de monahiile Olimpiada si Eupraxia de la mănăstirea Văratec şi aşezat în biserica Sf. M. Mc. Iacov Persul unde s-a citit psaltirea şi a fost privegheat de rude şi fii duhovniceşti până duminică 11 martie.

Înmormântarea

Duminică înainte de săvârşirea Sfintei Liturghii trupul părintelui Mihail a fost mutat în biserica Buneivestiri unde s-a săvarşit Sfânta liturghie în prezenţa familiei, fiilor duhovniceşti şi a credincioşilor din Sireţi. După Sfânta liturghie s-a săvârşit rânduiala înmormântării călugărilor de către un sobor de preoţi în frunte cu arhimandritul Porfirie stareţul mănăstirii Sireţi, după săvârşirea prohodului s-a ocolit biserica după rânduiala preoţilor iar pe platoul din faţa bisericii Buneivestiri fiii duhovniceşti, rudele şi credincioşii şi-au putut lua ramas bun de la părintele lor duhovnicesc, după care trupul părintelui Mihail a fost aşezat în cripta ctitoriei sale unde se va odihni până la obşteasca înviere.

Fragment din Viaţa părintelui Mihail ( Cazacu )

Alexei Mateevici, 120 de ani de la naştere…

Pe data de 16 martie 2008, preotul şi proorocul limbii noastre Alexei Mateevici ar fi împlinit vârtsa patriarhilor 120 de ani de la naştere.

Trecut prin focul şi războiul de la Mărăşeşti, Podoleni şi Tecuci, dacă nu ar fi murit atunci în 1917, străpuns de apocalipticul tif… alta ar fi fost soarta celui care a fost psalmistul limbii noastre – profeticul poet al pământului şi graiului strămoşesc.

Au existat scriitori redutabili, care s-au bucurat de o mare popularitate în timpul vieţi, dar peste care, după sfârşitul lor fizic, s-a lăsat irevocabil valul uitării. Şi dimpotrivă au fost şi asemenea scriitori, aproape nesocotiţi de contemporani, cărora totuşi le-a fost hărăzită o glorie postumă. Anume acesta este şi cazul părintelui Alexei Mateevici.

Cunoscut în vremea sa doar de grupuri restrânse – colegi, tineri studioşi, clerici, după trecerea în eternitate se bucură de o apreciere şi recunoaştere tot mai largă. Fenomenul se explică prin aprofundarea continuă a înţelegerii celor scrie de dânsul, prin determinarea adevăratelor dimensiuni ale moştenirii sale literare, prin relevarea necontenită a noi şi noi sensuri ale acesteia în dependenţă de circumstanţele schimbătoare.

E ceea ce a intuit perfect poetul contemporan Vasile Romanciuc în versurile care le-a închinat ilustrului său predecessor :

În cartea ta ne întâlnim ca fraţii

Şi n-o putem citi până la capăt

Numai cu ochii unei generaţii…

Cu cât mai mult trec anii

Ea cu atât se face mai adâncă.

16 martie 2008, preotul şi proorocul limbii noastre Alexei Mateevici ar fi împlinit vârtsa patriarhilor 120 de ani de la naştere. Prea mult ar spune unii, pentru o viaţă omenească, şi totuşi Alexei Mateevici este contemporanul nostru! Adormitul întru fericire preotul-poet Alexei Mateevici v-a fi actual atâta timp cât va fi auzită limba noastră din gurile copiilor noştri, iar sub pietrele vechi de la Căuşeni se vor odihni în pace bravii noştri strămoşi.

"cel care a pus pe note versurile eternei Limba Noastră"

Alexandru Cristea, preot-compozitor (1890-1942)

dirijor de cor, compozitor şi profesor de muzică, a învăţat la Şcoala de Muzică "Vasile Kormilov" (1928) cu Gavriil Afanasiu şi la Conservatorul "Unirea" (1927-1929) din Chişinău cu Alexandru Antonovschi (canto). A fost maestru de muzică vocală la Chişinău (1920-1940), profesor de muzică şi dirijor al corului Gimanziului de băieţi "Ion Heliade Rădulescu" din Bucureşti (1940-1941) şi al corurilor Liceului "Regina Mamă Elena" din Chişinău (1941-1942). În anul 1920 a fost hirotonisit diacon al Bisericii Sf. Gheorghe din Chişinău, din 1927 până în 1941 a fost diacon titular al Catedrei mitropolitane din Chişinău.

Este autorul muzicii imnului actual al Republicii Moldova, compus în baza versurilor poeziei preotului-poet Alexei Mateevici "Limba noastră". A fost decorat cu ordinul "Răsplata muncii pentru biserică".

Bibliografie :

Enciclopedia: Chişinău, 1997, Ed. "Museum", pag. 174

Maria Vieru-Işaev, „Alexandru Cristea (1890-1942), Viaţa şi activitatea reflectate în timp” Chişinău, editura „Civitas”, 2001.

        

Părintele Ieremia Ciocan şi-a făcut studiile la seminarul din Chişinău, a fost preot în comuna Nişcani, judeţul Orhei., între anii 1905-1916, păr. Ciocan  a desfăşurat o activitate  intensă pe teren politic şi ca scriitor-publicist, director al revistei fondată de el „Uniunea Noastră” –„Наше объединение”. Scopul revistei, după cum anunţa însăşi redacţia, era :

  N0. 13, (anul 1910)  „Uniunea Noastră” –„Наше объединение”,

( material preluat din arhiva istorică-religioasă "Între Nistru şi Prut" )

1.) să unească pe clerici între ei şi cu parohienii lor pentru a colabora, cu scopul de ridica starea spirituală-morală a parohienilor rurali şi de a îmbunătăţi situaţia lor economică.,

 2.) să readucă preoţimii acea putere de înrâurire asupra societăţii şi vieţii ei, pe care preoţimea trebuie s-o aibă în virtutea împuternicirii ei.

 În această revistă se vorbea despre starea clericilor din Rusia, se interesa însă, foarte mult şi de starea clerului basarabean., conţinea articole consacrate preoţimii, cântăreţilor, soţiilor de preoţi, seminarului teologic, şcoalelor bisericeşti-parohiale, învăţătorilor acestora, parohiei, gospodăriei rurale, emeriturii şi ajutorului reciproc al preoţimii, binefacerii, sectantismului, asigurării materiale a clerului, trecutului basarabean, bisericilor moldoveneşti, tipografiei centrale,, cum şi altor aşezământe bisericeşti din Basarabia, alegerilor din Duma imperială etc.

Plin de energie şi înzestrat cu un temperament de luptător înfocat, păr. Ieremia Ciocan nu cruţa pe nimeni şi nimica. El a dus o luptă neîmpăcată contra preotului Constantin Parfeniev, învinuindu-l de mari incorectitudini în treburile fabricii de lumânări., a avut o aprigă polemică cu misionarul eparhial T.Volovei., s-a războit cu congresul eparhial, care luase apărarea preotului C.Parfeniev., a scris împotriva revistei eparhiale, a reprezentanţilor curentelor noi ca preotul N.Stoicov., contra preotului A.Baltaga – preşedintele comisiunii de control de la fabrica de lumânări, unde s-au dovedit mari fraude.

Congresul eparhial din 1910, luând în cercetare atitudinea preotului Ciocan faţă de unii conducători ai eparhiei în diferite ramuri (la fabrica de lumânări ş.a.), au ajuns la hotărârea de a interveni pe lângă stăpânirea eparhială ca preotul Ciocan să fie expulzat din eparhie. Hotărârea însă, n-a fost adusă la îndeplinire, dovedindu-se că cele mai grave destăinuiri ale părintelui Ciocan (în chestiunea preotului C.Parfeniev) erau justificate.

În decursul activităţii sale, părintele Ciocan, a intrat în relaţii cu membrii guvernului ţarist, cu oamenii politici din Rusia şi Basarabia, cu diferiţi ziarişti etc. Cu Serafim Ciciagov, chiriarhul Basarabiei a avut grave conflicte în lupta politică, - care în cele din urmă s-au terminat cu împăcăciune.

Chestionarul arestatului Ieremia Cecan

1.     Cecan

2.     Eremei Fedotovici

3.     1867, s.Beleuţa, jud. Hotin, Basarabia

4.     –

5.     or. Chişinău, str. Gospitalnaia 1 (Spitalului)

6.     Pensionar din 1929, plătit de Guvernul Român

7.     Din 1934, membru al Partidului Naţional Socialist al României, preşedinte onorific al secţiei Chişinău.

8.     Moldovean

9.     Fost cetăţean român.

10. Paşapotul a fost luat în timpul arestării.

11. Superior. Seminar de Teologie şi Facultatea de Teologie.

12. Slujitor al cultului.

13. Din ţărani.

14. Am casă.

15. Până în 1929, preot ăn s. Novaci, jud. Chişinău şi, din 1915 până în martie 1918, preot militar.

16. În armata albă n-am fost.

17. Am fost scos de la evidenţă.

18. N-am participat.

19. N-am fost supus judecăţii.

20. Preşedinte de onoare a organizaţiei naţional socialiste, secţia Chişinău.

21. Tata : Cecan Fedot, a decedat în 1896, Mama a decedat în 1919. Soţia : Cecan Eugenia Ivanovna, 68 de ani, casnică. Copii : fiul – Cecan Alexandru, 1897, contabil, lucra în banca Basarabia. Cecan Nicolai – 1898 – jurist, lucra avocet în satul Bâcoveţ, jud. Chişinău, pe lângă sectorul de pace. Cecan Boris - funcţionar la primăria or. Chişinău. Cecan Ludmila, fica, 1892 – casnică. Toţi locuiesc în Chişinău. Fica Chirşa + Cecan Zinovia, a.n 1894, locuieşte împreună cu soţul Chirşa Iulian în or. Făgăraş – România, soţul ei este avocat.

La 12 iulie 1940, organele N.K.V.D.-ului l-au arestat pe Ieremia Cecan, iar la 27 iunie 1941, el a fost împuşcat în închisoarea din Chişinău.

Bibliografie :

Popovschi Nicolae, „Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi”, Museum, Chişinău, 2000, pag.262., 272-273., 278.

Colesnic Iurie, „Basarabia necunoscută”, Vol. IV, Museum, Chişinău, 2002, pag. 301

Ioan Neaga, protoiereu (1834-1901)

Bunicul preotului - poet Alexie Mateevici  

Născut la 3 septembrie  1834 în Chişinău., copilăria şi-a petrecut-o în satul Răzeni, judeţul Chişinău.

În 1844 a fost înscris de către tatăl său (Anastasie Neaga) la Seminarul Teologic.În timpul războiului ruso-turc 1853 - 1856 (campania din Sevastopol), când întregul Petresburg trecuse pe la Chişinău, a intrat în relaţii de prietenie cu militari din armata ţaristă.La 26 octobmbrie 1857, a fost hirotonit de către arhiereul Basarabiei Irinarh Popov ( 1844-1858 ) şi numit la biserica din târguşorul Petrovca din judeţul Tighina.Fiind însetat de cunoaştere, era mereu abonat la cărţi ştiinţifice, reviste şi gazete ale timpului, pentru obţinerea cărora trebuind să se ducă tocmai în târgul Căuşeni (25 verste)În prima sa parohie la Petrovca, judeţul Tighina, părintele Ioan Neaga, având de la Dumnezeu darul predicii, i-a determinat foarte repede pe parohienii săi să umble regulat la biserică, să nu fure, să nu umble numai în chefuri şi beţii. De remarcat faptul că până la părintele Ioan Neaga, predecesorii acestuia au băut la cârciumă la un loc cu ţăranii!Părintele Ioan fost un bun istoric al timpului ( a interprins investigaţii ştiinţifice, publicând studii privind teme istorice şi arheologice. )

A tradus din rusă „Învăţăturile protoiereului Puteatin”. Exemplarele tipărite au fost expediate la toate bisericile din Basarabia.Ca personalitate proeminentă, părintele Ioan Neaga  a înaintat şi în serviciu cu paşi repezi. La sfârşitul anului 1862 ajunsese deja protopop şi cercetător fruntaş, consilier al Zemstvei din Tighina.Diriginte şi profesor de religie la şcoala din Căuşeni, în acelaşi timp se ocupa de gospodărie şi de educaţia copiilor săi.În 1881 a fost numit de către arhiereul Pavel Lebedev ( 1871-1882 ) , în funcţia de preot pentru catedrala „Înălţarea Domnului” din Chişinău. Tot atunci a fost ales şi membru în conducerea Şcolii Spirituale din Chişinău.În 1882 a fost ales preşedinte a făbricii eparhiale de lumânări.Dintre toţi preoţii din Chişinău, s-a evedenţiat prin predicile sale rostite la catedrală. Darul cuvântului şi intonaţia, profundul său bariton, atrăgeau la catedrală întregul oraş. 

În octombrie 1892, baritonul de tunet al părintelui Ioan Neaga, a răsunat în piaţa Căuşenilor în timpul unui scandal ţărănesc. Ţăranii în frunte cu căpetenia lor Anton Donţu, s-au adunat ca să-l omoare pe doctorul evreu Sverdlov, pentru că el după părerea lor, infecta bolnavii de holeră, producând douăzeci de victime. Nici un fel de autoritate, nici chiar ispravnicul, ce-i ameninţa cu cazacii, nu au fost în stare să potolească spiritele., doar cuvântarea rostită de părintele Ioan, în limba moldovenească,  i-a convins pe ţărani să se împrăştie pe la casele lor. 

În ultimii ani de viaţă, a avut de suferit foarte mult din pricina acceselor de paroxie şi a durerilor crâncene de picioare. Părintele Ioan Neaga pleacă în lumea celor drepţi la 1 iulie 1901, în al 67-lea an al vieţii sale pământeşti. Biblioteca sa cu ediţii şi colecţii de periodice rarisime rămâne moştenire copiilor şi nepoţilor, unul dintre ei fiind nimeni altul decât Alexie Mateevici, care v-a petrece mult timp printre cărţile şi manuscrisele rămase de la bunicul.

 Lucrări : 1. „Biserica străveche din târgul Căuşeni.”

2. „Buchetul vieţii.” ( jurnal )

3. „Învăţăturile protoiereului Puteatin” ( traducere din rusă ) 

a scris Mihail Bortă, teolog, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia Istorice-Practice.  

Episcopul martir

Teodosie CHIRICĂ 1866 – 1937 (?)

(scurte date biografice) 

S-a născut la 11 ianuarie 1866 în Basarabia. A absolvit Seminarul Teologic din Chişinău. A fost numit misionar eparhial în Basarabia contra sectanţilor, stundiştilor, baptiştilor, inochentiştilor. A purtat discuţii publice cu staroobreadţi ( lipovenii ).Avea o înfăţişare foarte impunătoare - cu părul retezat şi barba mare.În timpul revoluţiei din 1917 a trecut în Transnistria, unde i-a murit preoteasa.S-a călugărit., la scurt timp a fost ridicat în treapta de Arhimandrit.În data de 14.10.1933 a fost hirotonit episcop în oraşul Nicolaev, Ucraina de către mitropolitul Odesei şi Chersonului  Anatolie (Grisiuc).Între ( 14 octombrie 1933 - 23 mai 1937 ) episcop de Nicolaev vicar a eparhiei de Odesa.În data de 23.5.1937 a fost transferat la catedra episcopală din Cursc. Pentru ca mai apoi să fie numit episcop de Costroma ( 8.1937 )În data de 26.08.1937 a fost arestat de N.K.V.D şi întemniţat. După toate probabilităţile a fost omorât de nkvd-işti. 

Lucrări :  

1.     Misionar Eparhial Pr. Teodosie Chirică,  „Pro domo sua. Amintirile din raiul lui Inochentie.”

2.     Misionar Eparhial Pr. Teodosie Chirică , „Despre hrană, nedreptatea inochentienilor”, Nr.590. Editura Frăţiei Ortodoxe Naşterii lui Hristos, din Chişinău. 18 Mai, anul 1916. Cenzor, protoiereul Constantin Popovici.   

Bibliografie :  

1. Мануил (Лемешевский В.В.), митр. Русские православные иерархи периода с 1893 по 1965гг. (включительно). Erlangen, 1979-1989. Т.6.
С.351.

2. Цыпин В., прот. История Русской Церкви, 1917-1997. Т.9. М., 1997.
С.767.

3. "ЖМП" 1934, № 18-19, с. 8.
ФПС I, № 278, с. 11, II, с. 7, IV, с. 7, V, ? 193. "Списки архиереев 1897-1944 гг. Патриарха Алексия", с. 27, 119. Regel'son 556: 1937 verhaftet.

4. Martirologiul Bisericii Basarabene, de pe Wikipedia, enciclopedia liberă -http://ro.wikipedia.org/wiki/Martirologiul_Bisericii_Basarabene

5. Guma Vasile, preot – „Povestea vieţii mele”, editura „Căpriana”, Paris, 1999, pag. 186.   

Blagocinul Hotinului Ioan Cornovan (1846-1906)

Fiu de preot, născut în 1846, părintele Ioan Cornovan şi-a făcut studiile la Seminarul teologic din Chişinău, trecând apoi la Universitatea din Odessa. Neavând însă mijloace, a fost nevoit să-şi întrerupă studiile, iar mai târziu a fost preoţit.

Timp de aproape trei decenii a fost blagocin de Hotin, păstorindu-şi cu cu credinţă şi cu dreptate turma pe care i-a încredinţat-o Dumnezeu.

A lucrat cu mult success în domeniul administraşiei bisericeşti, ca membru al consistorului, ca preşedinte al congreselor eparhiale 1880-1882, 1884-1886, 1892, 1894, 1899. 

A trecut la cele veşnice în 1906, fiind “nastoiatel” al catedralei din Hotin şi blagocin. 

 Bibliografie : 

Popovschi Nicolae, „Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi”, „Museum” 2000, Chişinău, pag.191., 314.   

a scris Mihail Bortă, teolog, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia Istorice-Practice.  

  Preotul tipograf Iustin Ignatovici  - Coresi al Basarabiei.

 Pe tine, frate în Domnul , uitat pe nedrept în anii de după Unire, dar atât de drag sufletului meu, te chem. Şi te doresc. Chipul tău aşa cum îmi închipui că trebuie să fi fost, blajin, smerit, muncitor, nu l-am găsit reprodus prin cărţi. Socotesc de datoria mea să însemnez câteva ştiri despre activitatea ce ai desfăşurat.        

 După absolvirea Seminarului, promoţia 1866-1867, ai fost preot de ţară la Năpădeni, lângă Cornova, rugător, postitor şi miluitor. Slujbele tale erau o sărbătoare pentru satul păstorit şi pentru credincioşii veniţi şi din alte parohii. Grăirea şi curăţenia vieţii tale erau cunoscute nu numai în tot ţinutul codrului, ci şi în ţinuturile învecinate. Conducerea bisericească însă te-a trecut cu vederea şi nu te-a apreciat. Ai rămas senin preot de ţară, cu conştiinţa împăcată de a fi slujit satul şi credincioşii, în nevoile lor obşteşti şi religioase, iar ei te-au sprijinit în viaţa ta, rămas văduv de tânăr.        

 În zilele şi în nopţile de iarnă, te îngânai cu scrisul şi tălmăcirea cărţilor în româneşte, căutând cuvinte în Epistolii, Alexandrii, Cazanii şi hârtii bătrâne, scriind coale caligrafice pentru nevoia hranei sufleteşti a poporului.       

  Iar când Domnul te-a chemat, după anul răzmeriţei (1905), la redeşteptarea vieţii naţionale şi duhovniceşti a neamului tău, tu ai contribuit cu toată truda vieţii tale. Din manuscrisele tale ai ales „Psaltirea” (1907), cea dintâi carte sufletească pentru popor ieşită din teascurile recent înfiinţatei tipografii eparhiale. Precum zice Marele Vasile, „Nici o altă carte nu slăveşte pe Dumnezeu ca Psaltirea”, iar, după Ioan Gură de Aur, „Psaltirea este mai folositoare decât toate cărţile”, căci după cum au grăit cei vechi cu veacurile în urmă : „ea este ca o comoară mare de obştie, într-însa aflându-se visteriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei de Dumnezeu.”       

  De aceea ai tipărit Psaltirea. Cetirea psalmilor în limba strămoşilor storcea lacrimi, era mângâierea bătrânilor, înţelepciunea tinerilor, luminarea şcolarilor, înfrumuseţarea femeilor, podoaba bărbaţilor şi odihna ostenelilor zilei.       

  Te-ai trudit pentru tipărirea „Ceaslovului”, a „Cărţii de rugăciune” (1909) , 480 de pagini pentru şcolile bisericeşti începătoare, şi mai mult te-ai ostenit pentru „Evanghelia” (1912), răspândită în peste 200.000 exemplare.      

   Te-ai ostenit şi pentru a pune la îndemână credinciosului cărţi de citire în casa sa. De aceea ai tălmăcit numeroase Acatiste şi Vieţi de Sfinţi; „Acatistul Acoperământul Maicii Domnului” (1909) a fost cel mai căutat, iar „Acatistul Sfintei Treimi” (1915) a fost tipărit atunci pentru a doua oară în Moldova.    

     Vieţile sfinţilor Antonie cel Mare, Atanasie al Alexandriei, cuviosului Macarie, Sfântului Teodosie al Cernigovului (1908), Sfintei Ana şi cuviosului Serafim de Sarov, au alcătuit hrana sufletească a credincioşilor, dornici de a citi în limba maternă. Sub mâna şi ochiul tău au trecut miile de foi de corecturi ale operei monumentale „Vieţile Sfinţilor”, în opt volume. Numai cu sufletul, cu dragostea şi cu smerenia ta ai biruit munca migăloasă, iar priceperea şi trăirea duhovnicească au încununat aceea ce astăzi  constituie un titlu de mândrie pentru biserică : faptul de a fi tipărit „Vieţile Sfinţilor” în limba română în epoca premergătoare Unirii.        

Cărţile cu Vieţile Sfinţilor au pătruns în cele mai îndepărtate sate din Moldova. Vitejiile sfinţilor mucenici au întărit vitejia strămoşească a moldovenilor. Credinţa întru Hristos şi dreptatea cerească au susţinut credinţa poporului în neamul său şi l-au convins că dreptatea trebuie să domnească între oameni. Cărţile tale au fost citite de toţi cei care au învăţat slovele, de tineri şi vârstnici, de bărbaţi şi femei. Ele au fost cumpărate prin târguri, plătindu-se preţul lor în piei de miei sau în cereale celor ce le aduceau prin satele cele mai uitate. Epitropiile bisericilor le-au dăruit fruntaşilor creştini şi ctitorilor. Vieţile Sfinţilor au fost mult citite în vremea războiului din 1914-1918, când bărbaţii erau duşi de acasă. Au fost citite în nopţile de iarnă de mamele cu copii, cum spunea Măria Stratan din Nişcani, ba au fost citite şi cerute şi dincolo de fluviul cel mare, de unii, ca Mihail Bălan din satul Mălăieşti, şi chiar departe de tot, în oblastiile Tersc şi Tobolsc de către prizonierii transilvăneni în anii 1916-1918. Le-am citit şi eu. Curăţenia limbii m-a feremcat şi m-a înălţat. În cele peste zece mii de pagini ale celor opt volume n-ai săvârşit greşeli, n-ai făcut schimonoseli de cuvinte şi înţelesuri, ai spus adevărul asupra sfinţilor. La sfârşitul trudei tale celei mari, ai cerut iertare de la cititori, ca şi înaintaşii tăi din veacurile trecute.     

    Alfavitarul cărţii a doua a vieţii sfinţilor pe luna ianuarie (1909) lămureşte că „se pune înaintea dragostei voastre o carte nouă acum cu tiparul, iar cuprinderea este plină de spuneri prea slăvite din vechime, de la începutul creştinătăţii şi peste toate cele 19 veacuri şi începutul veacului al 20-lea... Împotriva celor mai înainte tipărite la anii 1812 şi 1835 cărţi ale Vieţilor sfinţilor (de la mănăstirea Neamţ)... într-această de acum carte „este mult adaus însemnările la toate Vieţile Sfinţilor şi descrierea din nou a multor vieţi”, sau că n-au fost până acum tălmăcite, sau au fost la rând în cărţile  de demult numai în scurt pomenite numele Sfinţilor.” De aceea, noi cei de astăzi te asemănăm cu hagiografii cei vechi, iar slujba ta la tiparniţa eparhială cu munca celor dintâi deschizători de drumuri în Ţările Române, Macarie şi Coresi.     

    Tălmăcit-ai şi mulţime mare de Voroave (Cuvântări), alcătuite după felurite izvoare începând din anul 1907 şi până la 1914, pentru trebuinţa credincioşilor, şi ele au fost răspândite de Asociaţia „Frăţimea Naşterii lui Hristos” sub a cărei ocrotire ai lucrat. Şi în revista „Luminătorul”, la a cărei înfiinţare ai participat, ai tipărit predici în graiul străbun, care sînt podoabe de limbă şi de simţire ortodoxă.     

    Iar când vederea ţi-a slăbit, trupul s-a încovoiat, mîinile s-au uscat, te-ai retras la mănăstirea Curchi, sub numele de smeritul monah Ignatie. În chilioara ta, ai adus manuscrisele tale, precum şi cărţi şi tipărituri. Încă ai zăbăvit asupra lor şi le-ai păstrat până a venit războiul şi s-au prăpădit. Fosta-i în mănăstire pentru călugări şi ucenici, pildă de smerenie şi de rugăciune. Pentru ei încă din 1913 ai tipărit „Cuvânt bun posluşnicului începător”, iar celor care veneau să te vadă le împărţeai Voroave şi pomelnice imprimate în 1907 şi 1909.    

     Iar când în 1918 Domnul te-a chemat, prietenii, fraţii în Hristos şi ostenitorii de la tipografia eparhială şi „Frăţimea Naşterii lui Hristos” au mărturisit : „ Că nimeni altul nu s-a trudit aşa de mult şi cu aşa folos pentru luminarea cea duhovnicească a moldovenilor, cât s-a trudit părintele Ignatie.”

Bibliografie 

„Luminătorul”, Chişinău, februarie 1918. 

După Pr. Paul Mihail, “Pagini despre Basarabia, Mărturii de Spiritualitate românească din Basarabia”, Chişinău, editura “Ştiinţa” 1993, pag 247-248. 

 Pavel Guciujna, preot, parlamentar  (1881-1953) Promotorul şi aprigul susţinător a  înfiinţării Facultăţii de Teologie din Chişinău  

Faimosul cleric şi parlamentar în mai multe legislaturi, Pavel Guciujna,

născut în data de 8 octombrie 1881, în Moleşti, jud. Lăpuşna., preot de la 10 mai 1910 pe seama bisericii Mana, din jud. Orhei. În iunie 1940 s-a refugiat în România, unde, între 1 octombrie 1940 - 13 septembrie 1941, a slujit la biserica Mavrogheni, din Bucureşti. S-a întors la biserica sa din Orhei, însă numai până în septembrie 1943, când a revenit definitiv la Mavrogheni. La 15 februarie 1949 a ieşit la pensie şi a decedat la 20 martie 1953 în spitalul Panduri din Bucureşti. A fost unul dintre cei mai reprezentativi clerici ortodocşi interbelici, responsabil la ziarul preoţesc „Raza", apropiat al mitropolitului Gurie Grosu şi deputat al partidului condus de Alexandru Averescu, apoi de Octavian Goga, în mai multe legislaturi (ANIC, fond Dudu Velicu, dosar 286, f. 280-281; ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, vol. 2, f. 88). 

Ministru Instrucţiunii Publice Ion Petrovici se referea la el fără să-i dea numele, ca cel mai „guraliv” dintre susţinătorii înfiinţării facultăţii chişinăuene, - „În luna septembrie 1926 o delegaţie de preoţi a unui mare centru provincial ( Chişinău ) a obiectat că toate centrele egale cu a lor posedă instituţii de învăţămînt superior, aşa că şi dânşii cereau înfiinţarea unei facultăţi de teologie pe lângă mitropolia localităţii ( Mitropolia Basarabiei ). Dintre toţi delegaţii cel mai guraliv era un Popă, pe care îl cunoşteam toţi miniştrii de la Cameră unde se alegea regulat şi apărea la tribună în numeroase ocaziuni” referindu-se, deci, la Părintele Pavel Guciujna. 

„Avem o mică pretenţie: ca Facultatea de azi, care este înfiinţată pe lîngă Universitatea din Iaşi să devie, în timpul cel mai apropiat, temelia unei Universităţi în provincia aceasta” ( fragment din discursul Pr. Pavel Guciujna, în Camera Deputaţilor ). 

În cele din urmă, basarabenii şi-au văzut împlinită dorinţa: la mijlocul lunii august 1926, pe adresa Consiliului Eparhial de la Chişinău soseşte o telegramă cu vestea cea mare: că la 10 august, Ion Petrovici, Ministru Instrucţiunii Publice, a aprobat proiectul de înfiinţare la Chişinău a unei Facultăţi de Teologie.  Expeditorul era nimeni altul decât preotul şi deputatul Pavel Guciujna.  

Bibliografie : 

1.     Adrian Nicolae Petcu, Teodor M. Popescu, în documentele Securităţii.

2.     Silvia Grossu, conferenţiar, doctor, Mitropolitul Gurie, misiunea de credinţă şi cultură, Chişinău, editura Epigraf, 2007        

a scris Mihail Bortă, teolog, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia Istorice-Practice.                                                                                        

S-a născut la 10 iunie 1921 în com. Hârtopu-Mare, jud. Orhei. A urmat şcoala primară în com. Bravicea, apoi Seminarul Teologic din Chişinău (1932-1940) şi Facultatea de Teologie "Petru Movilă" la Cernăuţi (1940-1944). Dupa obţinerea titlului de licenţiat în teologie, s-a căsătorit în anul 1944 cu învăţătoarea Stela-Victoria Mărculescu. În familia lor s-a născut un singur copil - Rodica-Angela (Mihai), în anul 1946.Student în ultimul an universitar, Gheorghe Mihai a fost şi pedagog la Institutul de Educaţie din Cernăuţi, până în 1944, când în s-a refugiat la Buzău. Aici se angajează pedagog la liceul comercial de băieţi. În 1946 e hirotonit ca diacon onorific pe seama mănăstirii Rogozu, dar funcţionând efectiv la catedrala episcopala din oraş. Avea o pregatire teologică corespunzatoare şi, în plus, o voce plăcută de tenor.

În anii 1945-1947 a predat religia, fiind profesor la şcoala normală de baieţi din Buzău, la liceul comercial şi la liceul industrial. La data de 21 aprilie 1947, diaconul Gheorghe Mihai a fost hirotonit preot pe seama parohiei Rusavatu, protoieria Patarlogele, raion Cislău, unde a făcut o adevarată misiune preoţească şi de unde s-a mutat la parohia Clondiru (1949-1962) din protoieria Neizie.

Din 1956 pana în 1983, datorită prestaţiilor sale apreciate de Episcopie, a fost încadrat profesor la Seminarul Teologic din Buzău şi la şcoala de cântăreţi, unde între anii 1960-1962 este numit director. Tot atunci s-a mutat cu familia în oraşul Buzău, în 1960-1981 a activat la parohia Lipia II din protoieria Buzău, iar dupa moartea părinţilor săi (1983), la cerere, a fost transferat la parohia "Cuvioasa Parascheva" din Buzau, ne mai lucrând la seminar. Rămane la aceasta parohie până la ieşirea sa la pensie (1995), dar mai departe a slujit, cu drag, la "Catedrala copiilor", construcţie nouă în cultul creştin, păstorită de un preot care fost elev al sau. A ramas aici pana în ultimele zile ale vieţii sale. Pentru activitatea sa pastoral-misionara deosebită, P. S. Sa Episcop Antim al Buzăului i-a acordat rangul onorific de iconom stavrofor.

A trecut la cele veşnice în ziua de 22 aprilie 2001, slujba de înmormântare fiind oficiată la biserica "Sfantul Gheorghe" de către un sobor de slujitori ai altarului.  

Ca fost elev de şcoala cu fostul elev Gheorghe Mihai, el puţin mai mare ca mine, pot spune ca în Seminar era preocupat de studii, avea o comportare prietenească, avea talent artistic pentru teatru, talent muzical, o voce caldă de tenor. Cânta în corul şcolii. A participat în cadrul corului Seminarului din Chişinău la concursurile "Tinerimii române" - 1938, când, împreună cu elevele de la Şcoala Eparhială, au luat "Premiul Onorific Excepţional", corul fiind pregătit şi condus de către diaconul, profesorul, compozitorul şi talentatul dirijor Alexandru Cristea, autorul muzicii la poezia "Limba noastra" a preotului poet Alexei Mateevici.Elevul Gheorghe Mihai a luat parte la multele serbări din şcoală, unde, prin talentul său muzical şi fizionomia sa delicată şi plăcută, interpreta minunat rolurile de gen femenin din piesele de teatru cu multă simtire.

În martie 1940 a luat parte la un concurs deosebit al şcolii noastre şi al Şcolii Parohiale de fete "Florica Mita", corul interpretând "Requiemul" de W. A. Mozart, o piesă religioasa pretenţioasă. Cum fiecare grup de voci (tenor I, tenor II, bariton, bas) avea un "şef de partidă", dumnealui era responsabil pentru grupul tenor I.

Ca preot la Buzău, împreună cu fostul preot spiritual al Seminarului din Chişinău, Dimitrie Luca, veneau la întâlnirile foştilor seminarişti la Bucureşti, la hramul şcolii noastre, la alte întâlniri, comemorari ce le ţinem şi azi la biserica "Precupeţii Noi", cu acordul preoţilor parohi, nelipsind preoţii Vasile Ţepordei, Sergiu Rosca şi alţii.  

Text de Vlad DUMBRAVĂ.

Protosinghel Gherontie Guţu  ( 1887-1937) 

 Protosinghel Gherontie Guţu, stareţul mănăstirii „Sfânta Ana”, Rohia., originar din Basarabia, a fost un monah priceput, cu multă experienţă şi bun cunoscător al vieţii monahale. S-a născut la 26 octombrie 1887, în comuna Holeşniţa, judeţul Soroca. În 1915 a fost tuns în monahism iar la 29 iunie 1918 a fost hirotonit preot fiind numit, la 3 iulie 1918, stareţ la mănăstirea Căpriana. La 1 martie 1931 protosinghelul Gherontie Guţu depune o cerere la Episcopia Clujului prin care cere să-i fie încredinţată conducerea mănăstirii Rohia din care doreşte să facă „un nou Sion românesc”. În calitatea sa de stareţ a reuşit să organizeze viaţa monahală, să achite toate datoriile care planau asupra mănăstirii (aproximativ 325.000 lei în 1934), să termine de construit casa de lângă biserică (1936), să repare şi să mărească biserica (1937) şi să formeze în jurul său o obşte alcătuită din 14 vieţuitori. Înzestrat cu o aleasă cultură, s-a îngrijit şi de pregătirea teologică a vieţuitorilor mănăstirii. În acest scop a trimis, între anii 1931-1937, şapte fraţi la Seminarul monahal de la Cernica, pe care i-a întreţinut, la studii, pe cheltuiala mănăstirii. S-a stins din viaţă la 1 august 1937, la vârsta de 50 de ani. Prin tot ceea ce a realizat la mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, atât din punct de vedere material, cât mai ales pe linia vieţii duhovnicesti şi culturale, stareţul Gherontie Guţu este considerat, pe drept cuvânt, al doilea ctitor al acestei mănăstiri.      

Pãrintele Arhimandrit Felix Dubneac   „Chip de Călugăr”