DUPĂ

DUPĂ - DUPĂ

DOWNLOAD LINK ::

http://rapidshare.com/files/110977863/MAY2008.rar

Este cert ca nuntile cu surle si trambite nu sunt doar un trend, un curent recent, un val trecator. In toate timpurile (de pe vremea cand fata era furata pe bune de la parinti, pana azi, cand e furata de gasca de prieteni in noaptea nuntii pentru cateva sticle de whisky), nuntile zgomotoase au fost nuntile cele mai reusite.
Aproape in fiecare casa exista dovada: si pentru bunici si pentru mame, cele mai valoroase amintiri sunt pozele de la nunta, bucatile de voal, asa zisele 'marturii', pastrate toate intr-un sertar...
Pozelor ingalbenite le-a urmat caseta video, Cd-ul, DVD-ul si ... tehnica ne va sprijini mereu sa ducem peste timpuri aceste marturii ale momentului respectiv... moment de glorie.

Numai ca in spatele fiecarei nunti, aparent perfecte se afla ceva ce nu toata lumea stie, se afla o poveste, ca o adevarata proba de foc a unui cuplu. Si cand vine vorba despre cuplurile celebre despre care scrie presa, fiecare amanunt este senzational, orice detaliu poate fi o adevarata 'bomba', un moment memorabil, despre care poti vorbi zile, saptamani, ani la rand...
Livia Axente

In special pentru voi baieti...ati avut (sau aveti) prietene,neveste,amante,pe care pur si simplu vreti sa le alintati cu daruri si cadouri speciale?Ati ramas in pana de idei?Nu mai stiti cum sa le "satisfaceti"?....Vreti sa le "cadorisiti"?;Aveti chef de facut surprize sexului frumos?Simtiti nevoia sa cheltuiti bani?...Pai e simplu....Aruncati un ochi AICI si poate gasiti ceva interesant ;) (sau costisitor,sau necostisitor...).E un blog care mie imi place in primul rand ca idee...Cu siguranta il voi urmari ;)

     Hahaha, o ştire foooarte tare in "Ring". Ce e Ring? Ziaru' ăla de se vrea tabloid, e gratis, la metrou (cum e şi ziarul Compact). Acum ştirea: spun despre ce e vorba, pe scurt - Topul celor mai urâţi fotbalişti români. Faza e copiată de la englezi, acolo primul loc al celor mai urâţi fotbalişti e ocupat de Rooney urmat de Ronaldinho şi Tevez. Si românii de ce să nu facă şi ei aşa ceva, dacă englezii au făcut?

Cine a realizat topul în România?

     Cine l-a realizat? ALINA PLUGARU. Cum care Alina Plugaru? "Regina porno", aia blondă (la minte) şi frumoasă de pică (în cap - şi aici ma refer, fireşte, la capul ei - cel de pe umeri).

Şi acum topul

     E, şi a stat ea şi s-a gândit că cel mai urât fotbalist e Mihai Neşu - "E mic, subţirel şi spălăcit", a spus despre stelist. Fireşte, dacă e mic, subţirel nu e bun pentru o "regină porno", trebuie ceva mare (mă refer la fotbalist, bineînţeles). Spălăcit? Părerea mea e că ea, parcă e o idee mai spălăcită decât Mihaiţă.

     Locul 2, în opinia "reginei" este ocupat de către un jucător rapidist şi anume Vasile Maftei. "E urât cu totul" a fost descrierea spălăcitei ( spălacită - aşa mi se pare că e, aşa îi spun, nu?), probabil ea nu are oglindă in casă.

     Locul 3 este ocupat de Bănel Nicoliţă. Despre Bănel, spălăcita a spus: "După ce că dă autogoluri, mai e şi urât!". Asta îmi aduce aminte tot de o vorbă şi anume: "După ce că e curvă, mai e şi proastă", fără nici o referire la cineva, Doamne fereste! Aşa e vorba...

     Locurile 4 şi 5 sunt ocupate de către fraţii Goian, despre ei, nespălata spălăcita spune: "Dorin e mai urât decât fratele lui de la Dinamo, şi îmi pare rău că spun asta!". Şi mie îmi pare rău, dar mi se pare că eşti nasoală rău, regino!

     Moţi şi Săpunaru ocupă locurile 6 respectiv 7.

     Locul 8 este ocupat de către Ionel Dănciulescu, despre care regina, spălăcita, cum vreţi, spune: "Nu-mi place deloc de el, şi mai e şi figurant!". Hai, dragă, că tu nu eşti figurantă, şi mai eşti şi frumoasă rău de tot. Eu sunt revoltat că s-au născut oameni ca ăstia pe care i-ai clasat tu. Era bine să se nască numai oameni ca tine - frumoşi, deştepţi şi să ştie s-o facă cu cât mai multe/mulţi (fireşte că munca, meseria, nu vă gândiţi la prostii că la urmă intervine aia cu "După ce că sunteţi răi, mai sunteţi şi uraţi").

     Ultimele două locuri sunt ocupate de Cosmin Contra pe 9 "pentru că nu ştie să se îmbrace, şi mai are şi părul lung". Aici intervine o problemă, cum adică nu ştie să se îmbrace? Jur că ultima dată când l-am văzut pe Contra, era imbrăcat. În ceea ce priveşte părul, ştiţi cum pun problema cocalarii: (ai părul lung = eşti nespălat, eşti inadaptat societăţii şi eşti şi urât) sau în cazul copiilor mai mici, eşti fată. Şi am ajuns la concluzia că inteligenţa Alinei Plugaru e deopotrivă cu inteligenţa copilului din postul anterior.

     Locul 10 Cătălin Mulţescu.

Câteva cuvinte adresate Alinei Plugaru

     Dragă Alina, regină porno, a sexului, sau cum te-au mai catalogat tabloidele de 2 lei vechi în care apari, am fost curios să văd şi eu ce laudă la tine şi nu mi s-a părut că eşti chiar aşa o regină. Ştii ceva? Cred că eşti nasoală rău, cred că eşti foarte nasoală şi mai cred că eşti spălăcită şi cred că ai IQ subunitar şi mai cred că eşti de prost gust si cred mai multe dar îmi irosesc timpul pe nimic.

     PS: Ai nişte coşuri foarte urâte în anumite zone ale corpului, ăia de la Budoar (parcă aşa se numeşte producătorul) nu au văzut?

Mi-ar placea sa cred ca fetele de langa mine au plecat de la film cu chilotii uzi. Sunt un optimist, ce mai...

unul din blogurile economist pune în paralel clasamentele acestea şi problemele demografice pentru că în continuare ţările dezvoltate, unde e bine să fii mamă, au o rată a natalităţii foarte mică.

Experienţa aceasta a devenit interesantă pentru o prietenă de-a mea abia la raionul de cosmetice. Acolo a întrebat vânzătoarea dacă este bun un anumit fond de ten şi, bineînţeles, a primit răspunsul deja clasic: "este foarte bun, şi eu îl folosesc!". Dar, în momentul în care s-a uitat la faţa vânzătoarei, s-a lămurit complet şi a plecat fără să cumpere nimic. Cred că trebuie să ai şi puţină minte ca să ştii când are rost să dai acest răspuns, iar, câteodată, e nevoie chiar să te uiţi în oglindă...

Aspectele astea sunt foarte importante în cazul în care vei fi angajatul lor. Ţinând cont de o doză de relativitate şi "actorie", din discuţiile de la interviu îţi poţi da seama ce viaţă vei avea acolo şi dacă are rost să mergi mai departe. Dacă nu eşti la primele interviuri din viaţă, în mare parte poţi anticipa cum ar trebui să te porţi după angajare şi de unde se vor isca neînţelegerile şi conflictele viitoare. Abia după ce vei mai sta un timp în firmă vei putea să înţelegi şi cum să le eviţi.

* Men are never impotent.

* When going down on a woman 10 seconds is more than satisfactory.

* If a woman gets busted masturbating by a strange man, she will not scream with embarrassment, but rather insist he fucks her.

* Women smile appreciatively when men splat them in the face with spunk.

* Women enjoy having sex with ugly middle-aged men.

* Women moan uncontrollably when giving a blow job.

* Women always orgasm when men do.

* A blow job will always get a woman off a speeding ticket.

* All women are noisy fucks.

* People in the 70's couldn't fuck unless there was a wild guitar solo in the background.

* Those tits are real.

* A common and enjoyable sexual practice for a man is to take his half-erect penis and slap it repeatedly on a woman's butt.

* Men always groan 'OH YEAH' when they cum.
* If there is two of them they 'high five' each other. (and the girl isn't disgusted!)

* Double penetration makes women smile.

* Asian men don't exist.

* If you come across a guy and his girlfriend having sex in the bushes the boyfriend won't bash seven shades of shit out of you if you shove your cock in his girlfriend's mouth.

* There's a plot.

* When taking a woman from behind, a man can really excite a woman by giving her a gentle slap on the ass.

* Nurses suck patients' cocks.

* Men always pull out.

* When your girlfriend busts you getting head from her best friend, she'll only be momentarily pissed off before fucking both of you.

* Women never have headaches.

* When a woman is sucking a man's cock, it's important for him to remind her to 'suck it'

* Assholes are clean.

* A man ejaculating on a woman's butt is a satisfying result for all parties concerned.

* Women always look pleasantly surprised when they open a man's pants and find a cock there.

* Men don't have to beg.

* When standing during a blow job, a man will always place one hand firmly on the back of the kneeling woman's head and the other proudly on his hip.

* Pigtails = handlebars.

Niste lucruri foarte interesante si reale:)))

Let's say a guy named Roger is attracted to a woman named Elaine. He asks her out to a movie, she accepts, and they have a pretty good time. A few nights later he asks her out to dinner, and again they enjoy themselves. They continue to see each other regularly, and after a while neither one of them is seeing anybody else.

And then one evening when they're driving home, a thought occurs to Elaine, and, without really thinking, she says it aloud: "Do you realize that, as of tonight, we've been seeing each other for exactly six months?" And then there is silence in the car. To Elaine, it seems like a very loud silence. She thinks to herself: Geez, I wonder if it bothers him that I said that. Maybe he's been feeling confined by our relationship; maybe he thinks I'm trying to push him into some kind of obligation that he doesn't want, or isn't sure of.

And Roger is thinking: Gosh. Six months.

And Elaine is thinking: But, hey, I'm not so sure I want this kind of relationship, either. Sometimes I wish I had a little more space, so I'd have time to think about whether I really want us to keep going the way we are, moving steadily toward... I mean, where are we going? Are we just going to keep seeing each other at this level of intimacy? Are we heading toward marriage? Toward children? Toward a lifetime together? Am I ready for that level of commitment? Do I really even know this person?

And Roger is thinking: ...so that means it was...let's see...February when we started going out, which was right after I had the car at the dealer's, which means... lemme check the odometer...Whoa! I am way overdue for an oil change here.

And Elaine is thinking: He's upset. I can see it on his face. Maybe I'm reading this completely wrong. Maybe he wants more from our relationship, more intimacy, more commitment; maybe he has sensed - even before I sensed it - that I was feeling some reservations. Yes, I bet that's it. That's why he's so reluctant to say anything about his own feelings. He's afraid of being rejected.

And Roger is thinking: And I'm gonna have them look at the transmission again. I don't care what those morons say, it's still not shifting right. And they better not try to blame it on the cold weather this time. What cold weather? It's 87 degrees out, and this thing is shifting like a garbage truck, and I paid those incompetent thieves $600.

And Elaine is thinking: He's angry. And I don't blame him. I'd be angry, too. I feel so guilty, putting him through this, but I can't help the way feel. I'm just not sure.

And Roger is thinking: They'll probably say it's only a 90-day warranty... scumballs.

And Elaine is thinking: Maybe I'm just too idealistic, waiting for a knight to come riding up on his white horse, when I'm sitting right next to a perfectly good person, a person I enjoy being with, a person I truly do care about, a person who seems to truly care about me. A person who is in pain because of my self-centered, schoolgirl romantic fantasy.

And Roger is thinking: Warranty? They want a warranty? I'll give them a warranty. I'll take their warranty and..........

"Roger," Elaine says aloud.

"What?" says Roger, startled.

"Please don't torture yourself like this," she says, her eyes beginning to brim with tears. "Maybe I should never have... Oh God, I feel so..." (She breaks down, sobbing.)

"What?" says Roger.

"I'm such a fool," Elaine sobs. "I mean, I know there's no knight. I really know that. It's silly. There's no knight, and there's no horse."

"There's no horse?" says Roger.

"You think I'm a fool, don't you?" Elaine says.

"No!" says Roger, glad to finally know the correct answer.

"It's just that... it's that I... I need some time," Elaine says.

There is a 15-second pause while Roger, thinking as fast as he can, tries to come up with a safe response. Finally he comes up with one that he thinks might work. "Yes," he says. Elaine, deeply moved, touches his hand.

"Oh, Roger, do you really feel that way?" she says.

"What way?" says Roger.

"That way about time," says Elaine.

"Oh," says Roger. "Yes."

Elaine turns to face him and gazes deeply into his eyes, causing him to become very nervous about what she might say next, especially if it involves a horse. At last she speaks. "Thank you, Roger," she says.

"Thank you," says Roger. Then he takes her home, and she lies on her bed, a conflicted, tortured soul, and weeps until dawn, whereas when Roger gets back to his place, he opens a bag of Doritos, turns on the TV, and immediately becomes deeply involved in a rerun of a tennis match between two Czechoslovakians he never heard of. A tiny voice in the far recesses of his mind tells him that something major was going on back there in the car, but he is pretty sure there is no way he would ever understand what, and so he figures it's better if he doesn't think about it.

The next day Elaine will call her closest friend, or perhaps two of them, and they will talk about this situation for six straight hours. In painstaking detail, they will analyze everything she said and everything he said, going over it time and time again, exploring every word, expression, and gesture for nuances of meaning, considering every possible ramification. They will continue to discuss this subject, off and on, for weeks, maybe months, never reaching any definite conclusions, but never getting bored with it, either.

Meanwhile, Roger, while playing racquetball one day with a mutual friend of his and Elaine's, will pause just before serving, frown, and say: "Norm, did Elaine ever own a horse?"

And that's the difference between men and women.

Pilar Rubio a fost votată de cititorii şi internauţii FHM drept cea mai frumoasă femeie din lume, detronând-o pe Elsa Pataky, cea care ocupă acum locul al doilea.

Megan Fox, ocupă locul al treile în topul frumuseţilor, urmată de Jessica Alba şi Amaia Salamanca.

Scarlett Johansson se află pe locul 6, înaintea Angelinei Jolie care se află pe locul imediat următor.

Carolina Cerezuela este cea care urmează în top iar penultimul loc se adresează Patriciei Conde. (http://www.madone.ro/25-04-2008/Top-10-cele-mai-sexy-femei-din-lume.html)

Este greşit să se considere celulita drept un moft al femeilor cochete, preocupate de aspectul estetic al corpului. Apariţia celulitei ar trebui privită şi ca o consecinţă a unor tulburări primare în metabolismul organismului, cu urmări ce pot agrava, treptat, starea generală de sănătate, mai ales la persoanele supraponderale.

Afecţiunea poate fi constatată la circa 70-80% dintre femeile de peste 18 ani, atât la cele obeze, cât şi la cele suple, care, din comoditate, evită să facă mişcare, cu un minimum de efort fizic. Apare, mai ales, în perioadele „exploziilor hormonale“, respectiv la vârsta pubertăţii (12%), la consumul de anticoncepţionale (25%), în timpul şi după sarcină (20%) şi la menopauză (25%).

Recunoaştem că majoritatea femeilor, indiferent de vârstă şi de stare socială, doresc să aibă o înfăţişare plăcută a pielii, atât la nivelul feţei, cât şi pe tot corpul. Această dorinţă este însă învinsă uneori de celulită, care apare ca un duşman nemilos al frumuseţii, ar armoniei corpului şi al stării psihice normale. Ea produce femeilor sentimente de inferioritate şi jenă faţă de cei din jur, devenind o veritabilă obsesie în timpul verii, când ţinutele mai lejere fac vizibile excesele de grăsime din conturul corpului.

Ca afecţiune maladivă, celulita a fost descrisă, prima dată, de un medic francez din Lyon. Se manifestă printr-o deformare inestetică a pielii, cu edeme şi umflături ale straturilor superficiale şi profunde ale pielii, cauzate de formarea de conglomerate (micronoduli) pline cu apă şi un anumit tip de grăsime, cu structură alveolară. Aceste conglomerate, la început dure şi apoi moi, dau pielii aspectul de gropiţe şi moviliţe, asemenea cojilor de portocale (comparaţia a fost făcute în Suedia cu 150 de ani în urmă şi preluată de francezi sub denumirea de „peau dâorange“). Ca aspect nu trebuie să fie confundată cu vergeturile (dungi alb-roze pe piele) care apar la slăbirile bruşte, în zona unde au existat grăsimi.

La început, celulita se localizează pe pulpe, coapse şi fese, dar, treptat, avansează spre braţe, umeri, ceafă şi abdomenul inferior. În cazul când celulita coboară de la coapse spre genunchi, glezne şi laba piciorului este un indiciu al unei proaste circulaţii sanguine.

Apariţia celulitei este legată de prezenţa unor celule adipoase care cresc în volum, până la dimensiunile unui bob de fasole şi îşi modifică forma în urma acţiunii estrogenilor (hormonii sexuali feminini), determinând dereglarea circulaţiei sângelui la nivelul vaselor periferice din ţesutul adipos subcutanat, reducerea aportului de oxigen (hipoxie) şi acumularea de lichid limfatic care transportă reziduurile şi toxinele ce congestionează matricea conjunctivă.

Factorii care favorizează apariţia bolii

Factorii favorizanţi ai formării celulitei pot fi:

- dereglări hormonale şi glandulare (exces de foliculină, disfuncţii ovariene şi ale suprarenalelor), mai ales la pubertate şi după declanşarea menopauzei, având un posibil caracter ereditar;

- alimentaţie greşită cu exces de grăsimi animale, glucide, conservanţi şi aditivi alimentari, tutun, cafea, alcool, care provoacă acumularea unor deşeuri metabolice toxice;

- stil de viaţă sedentară, cu stat prelungit în picioare sau pe scaun, fără un minim de efort prin mişcare şi gimnastică;

- stres zilnic şi stări nevrotice care provoacă o hipersecreţie de hormoni;

- abuz de medicamente chimice (diuretice sau laxative) şi de pastile anticoncepţionale;

- îmbătrânirea prematură a pielii.

În evoluţia bolii se disting patru stadii:

- scade tonusul pielii şi apare aspectul cojii de portocale la apăsarea pe coapse, la ciupire sau la strângerea între degete;

- pielea se ofileşte, celulele grase cresc în volum, se reduce circulaţia sângelui spre epidermă şi apar edeme uşoare cu gropiţe, mai ales în poziţia culcat;

- pielea prezintă un aspect respingător, cu noduli subcutanaţi şi umflături, datorită creşterii în volum a celulelor adipoase de 30-50 de ori faţă de mărimea iniţială;

- în stare gravă, celulita desfigurează corpul, pielea arătă ca un aluat frământat, cu mari denivelări şi cu dilatări de vene varicoase, datorită unor dereglări severe în circulaţia sanguină.

Retenţia apei indică un nivel ridicat al colesterolului

Treptat, pielea devine sensibilă şi dureroasă la atingere, prezintă pete roz-violacee la nivelul gleznelor şi gambelor. Pacienta acuză răceli frecvente, dureri de articulaţii, dureri de cap, apatie, somnolenţă sau nervozitate. Se atrage atenţia că retenţia apoasă cu exces de lichid limfatic hidro-salin şi acumularea de toxine în stratul subcutant indică un plafon ridicat al colesterolului din sânge, o deficienţă a circulaţiei periferice (ateroscleroză coronariană, arterită, trombo-flebită) şi o reducere a fluxului sanguin la nivelul rinichilor.

La bărbaţi, celulita apare mult mai rar şi este localizată pe abdomen şi piept.

Măsuri terapeutice

Tratamentele celulitei sunt dificile şi de lungă durată, deşi se urmăreşte ca, în scurt timp, să se poată refolosi fustele şi pantalonii care, odinioară, arătau bine pe corp.

În ansamblul măsurilor terapeutice se includ:

- înlăturarea factorilor care au declanşat celulita;

- tratamentele fitoterapeutice cu uz intern şi extern;

- controlul riguros ale alimentaţiei;

- îmbunătăţirea modului de viaţă.

Aceste măsuri vor contribui la activarea schimburilor de substanţe la nivel periferic, la eliminarea reziduurilor toxice şi a excesului de lichide, îmbunătăţirea circulaţiei sângelui şi întărirea musculaturii în detrimentul stratului de celule grase şi lichid limfatic.

Masaje uşoare cu extracte şi tincturi din plante

Tratamentul naturist se bazează pe folosirea unor preparate de natură vegetală cu acţiune diuretică, depurativă şi sudorifică, contribuind la îmbunătăţirea aspectului general al pielii.

În tratamente externe sunt deosebit de eficace masajele cu extracte vegetale, uleiuri sau unguente pe zona corpului unde există celulita. Pe lângă frecţii, sunt indicate comprese, cataplasme şi băi generale sau locale.

Masajele cu preparate din plante acţionează asupra întregului organism, întrucât principiile active din plante sunt preluate prin circulaţia sanguină periferică şi distribuite în tot corpul unde îşi exercită acţiunile terapeutice, cu refacerea supleţii pielii şi vigorarea ţesuturilor.

Primele masaje uşoare se fac cu extracte, tincturi şi oţeturi din coada-calului, muşeţel, salvie, rozmarin, păpădie şi coada-şoricelului, luate separat, sau cu o loţiune anticelulitică complexă, preparată cu amestec din fructe de ienupăr (30 g), herba de trei-fraţi-pătaţi (20 g) şi creţuşcă (20 g), frunze de salvie (10 g) şi flori de soc (10 g). Acest amestec se macerează timp de 15 zile în 700 ml alcool 450, se filtrează, se păstrează în sticle închise ermetic şi se aplică zilnic, pe zonele cu celulită, mai ales după băi.

În continuare se fac masaje mai energice cu uleiuri din flori de muşeţel şi arnică, rădăcini de ghimbir, frunze de pin şi Gingko biloba, herba de iederă şi lemn câinesc, seminţe de struguri, caise sau migdale.

Reţete propuse de autor

Reţetele autorului cuprind trei formule de uleiuri distincte care se folosesc în trei zile consecutive:

- R-1: ghimbir, lavandă, pin, mentă, lemn dulce;

- R-2: ghimbir, ienupăr, salvie, busuioc, germeni de grâu;

- R-3: creţuşcă, muşeţel.

Reţeta 1 se aplică luni şi joi, reţeta 2 se aplică marţi şi vineri, iar reţeta 3 se aplică miercuri şi sâmbătă. În fiecare zi se fac masaje energice, dimineaţa şi seara.

Tipuri de unguente recomandate

Unguentele anticelulitice se prepară din iederă, şovârv, creţuşcă şi gălbenele, încorporate într-un substrat lipidic (lanolină, untură), având proprietăţi nutritive, revitalizante şi antiseptice, cu efecte directe în eliminarea pachetelor de grăsime.

De remarcat eficienţa preparatelor din ghimbir, iederă, lavandă, creţuşcă şi ienupăr care reduc stratul de grăsime de sub piele, accelerează arderea lipidelor, elimină surplusul de apă, stimulează circulaţia sângelui în zona afectată şi calmează eventualele dureri. Pe ansamblu, contribuie la destinderea tegumentelor şi redarea supleţei şi elasticităţii pielii.

După masaje este indicat să se aplice comprese sau cataplasme locale cu decoct din frunze de iederă, viţă-de-vie sau soc, herba şi rădăcini de creţuşcă, cartofi raşi, seminţe de castan sălbatic (de 2 ori pe zi timp de 3 săptămâni), având rol de stimulare a circulaţiei sanguine şi de protejare a reţelei vaselor capilare.

La intervale de 3 zile se pot face băi locale sau generale cu decoct din frunze proaspete de iederă (500 g la 3 litri apă se fierbe timp de 5 minute) sau din herba uscată şi mărunţită de creţuşcă, muşeţel sau coada-şoricelului (200 g la 3 litri de apă cu fierbere timp de 20 minute); se adaugă la apa din cadă şi se face baia timp de 15-20 minute, cu masaj continuu sub apă pe locurile celulitice.

Remedii pentru uz intern:

- infuzii din plante luate separat cu frunze uscate de anghinare, frunze de frasin, frunze de coacăz negru, frunze de urzică, herba de creţuşcă, rădăcini de păpădie şi rădăcini de mărar; din aceste infuzii (preparate cu 1 linguriţă la 200 ml apă clocotită) se beau câte 2 căni pe zi, timp de 45 zile;

- decocturi din plante luate separat cu herba de coada calului (cu efecte diuretice), frunze de viţă, frunze de praz, rădăcini de brusture şi cozi de cireşe (câte 5-10 grame la 200 ml apă care se fierb 10-15 minute); se beau câte 3 ceaiuri pe zi, de preferat între mese. Acestea au efecte diuretice şi depurative contribuind la eliminarea toxinelor din organism şi a apei reţinută în ţesuturi;

- tinctură din frunze de Gingko biloba cu rol de activare a microcirculaţiei sanguine şi decongestionarea ţesuturilor de excesul de toxine şi lichide;

- infuzie dintr-un amestec de frunze de frasin, coacăz negru şi mătase de porumb având efecte diuretice;

- decoct din amestec cu herba de anghinare, mătase de porumb, petale de trandafir şi cozi de cireşe (în părţi egale) din care se beau câte 2-3 căni pe zi;

- decoct din amestec cu herba de păpădie şi coada calului, flori de soc, frunze de mesteacăn, coajă de cruşin (în părţi egale) preparat din 1 lingură la 250 ml apă; se fierbe 2-3 minute, se infuzează acoperit 5-10 minute şi se beau 2-3 căni neîndulcite pe zi, între mese, timp de 2-3 luni;

- decoct (reţeta Raymond Dextreit) cu amestec de 8 plante (în părţi egale): frunze de creţuşcă, herba de păpădie, coada-calului şi grâuşor, mătase de porumb, cozi de cireşe şi rădăcini de căpşuni şi pir; se iau 8 linguri din amestec la 8 pahare cu apă, se fierb 3 minute, se infuzează acoperit 15 minute, se strecoară şi se beau câte 2 căni pe zi, între mese;

- tinctură din amestec cu herba de păpădie, flori de rozmarin şi scoarţă de cruşin (în părţi egale), macerate în alcool 40%; se iau câte 25 picături dimineaţa şi seara.

Prezenţa păpădiei în mai multe reţete de consum intern se explică prin efectul benefic asupra ficatului, care va fi stimulat să descompună toxinele şi reziduurile metabolice, precum şi asupra rinichilor de a elimina excesul de apă.

Legumele crude şi fructele proaspete, obligatorii în dietă

Pentru a avea reuşită în eliminarea celulitei se impune o dietă echilibrată, strict controlată, care poate contribui la îndepărtarea excesului de lichide, a grăsimilor, reziduurilor şi a toxinelor din organism. Cea mai mare parte a alimentelor consumate zilnic ar trebui să fie legumele crude şi fructele proaspete, bogate în săruri minerale, vitamine şi fibre vegetale, uşor digerabile.

Dintre legume nu trebuie să lipsească tomate, fasole verde, salată, spanac, pătrunjel, mărar, castraveţi, ceapă, praz, ţelină, supe de varză şi varză fiartă. Nu pot fi neglijate sucul de sfeclă roşie care elimină grăsimile şi ajută în activitatea ficatului, precum şi sucul de ţelină amestecat cu suc de morcov şi sfeclă. Acestea pot provoca o pierdere din greutate de 2-3 kg în 2 săptămâni.

De asemenea, sunt foarte eficace fructele cu un conţinut de glucide sub 10% (cireşe, vişine, piersici, caise, mere, gutui, lămâi, portocale, coacăze, căpşuni, fragi, zmeură), care se consumă în stare proaspătă sau prelucrate în sucuri, compoturi şi citronade fără zahăr.

Proteinele necesare organismului se asigură din peşte slab, lactate degresate, brânzeturi, ouă, carne slabă de vită sau pui, soia, nuci, alune neprăjite, seminţe de cereale integrale, grâu germinat etc.

Zilnic, măcar 1,5 litri de apă plată

Uleiurile vegetale (din măsline, floarea-soarelui şi dovleac, presate la rece) ajută la menţinerea elasticităţii pielii, iar acizii graşi din untura de peşte contribuie la descompunerea grăsimilor saturate care măresc colesterolul şi duc la formarea celulitei, în paralel cu complicaţiile cardiace, (ateroscleroză, hipertensiune arterială).

Cel mai simplu procedeu de combatere a celulitei şi cu acţiune rapidă în dispariţia edemelor este la îndemâna fiecărei gospodine folosind cepe tăiate mărunt care se storc prin tifon curat şi se beau câte 3 ceşti de zeamă pe zi.

Persoanele care vor să scape de celulită vor consuma zilnic minim 1,5 litri de apă potabilă. Se va evita apa minerală şi gazoasă care conţine multe săruri şi favorizează retenţia apei în ţesuturi.

De altfel, dieta hipocalorică (1500-1700 calorii pe zi) va fi însoţită de un regim hiposodic care scade savoarea alimentelor şi reduce pofta de mâncare, cu efecte vizibile la femeile cu edeme la picioare. Pentru diminuarea poftei de mâncare se recomandă ca, înainte de masă, să se bea sucul de la o lămâie diluat într-un pahar de apă, cu sau fără îndulcire.

Renunţaţi să ronţăiţi gustări între mese

Se vor evita consumurile de alimente prea mult procesate prin căldură, precum şi grăsimile animale, carnea de porc, pizza, pielea de la găină şi pui, mezelurile, pateurile, prăjelile, lactatele grase, aluaturile, pastele făinoase, prăjiturile rafinate, alcoolurile, cafeaua, îngheţata, băuturile acidulate şi dulci. Un sfat binevenit propune să se renunţe la obiceiul de a ronţăi între mese uscături amidonoase (sticks-uri, sărăţele, biscuiţi, chipsuri, fursecuri, prăjituri).

Este dovedit că nicotina din tutun blochează circulaţia sanguină şi schimbul de substanţe la nivel celular, ducând la formarea celulitei.

Multă mişcare în fiecare zi

Se impune, mai întâi, prevenirea sau tratamentul corect al cauzelor care favorizează apariţia celulitei.

Printre măsurile cu bună eficacitate se recomandă exerciţii aerobice şi multă mişcare în fiecare zi, având efecte de întărire a muşchilor, reducerea grăsimii şi a apei din corp şi refacerea aspectului normal al zonelor care au fost afectate de celulită.

În casă se va face, de două ori pe zi, mersul pe loc timp de 5-10 minute, cu genunchii ridicaţi.

În aer liber este benefic mersul pe jos, cu paşi mari, călcat apăsat şi cu mişcarea braţelor, jogging, sporturi adecvate vârstei, săritul corzii, dansul, urcatul scărilor şi mersul pe bicicletă. În aceste deplasări se va folosi o vestimentaţie lejeră, ştiind că îmbrăcămintea prea strâmtă şi pantofii cu tocuri înalte împiedică oxigenarea ţesuturilor.

În fiecare seară se vor face băi, locale sau generale, calde (la 400C), timp de 10-15 minute sau băi alternative (calde-reci la 400 – 200C). De 2-3 ori pe săptămână se pot face duşuri sau băi reci pe jumătatea inferioară a corpului timp de câteva secunde. După fiecare baie se face un masaj sau automasaj energic, de jos în sus, pe zonele cu celulită, fie manual, cu mănuşi aspre, cu o perie uscată şi moale sau cu aparate speciale, începând de la tălpi şi urcând spre inimă.

Rezultate bune prin împachetări cu parafango

Pentru stimularea irigării sanguine şi netezirea pielii se folosesc intens comprese calde cu sare de mare (bogate în magneziu sau brom), geluri sau creme anticelulitice reducătoare şi unguente de termosudaţie care provoacă o transpiraţie abundentă, elimină apa reţinută în corp şi contribuie la arderea stratului adipos.

Bune rezultate s-au obţinut şi prin împachetările cu parafango (amestec de nămol marin, alge şi parafină) şi, mai obişnuit, cu parargil (amestec de argilă şi parafină pură). Tratamentul durează minimum 10 şedinţe (câte 3 pe săptămână), urmate de o şedinţă la 8-10 zile. Împachetările vor elimina celulita prin reducerea stratului adipos, eliminarea apei şi a toxinelor din corp, iar pielea va deveni elastică, moale şi netedă.

Există şi metode mai complexe: lipoaspiraţia, subincizia cutanată a pungilor de grăsime şi mezoterapia cu injectarea unor substanţe (vitamine, minerale, aminoacizi) care topesc ţesutul adipos şi dau elasticitatea pielii.

Procesul de eliminare a celulitei este de lungă durată şi necesită multă răbdare. Cu toate acestea considerăm că tratamentele naturiste aplicate corect şi cu perseverenţă vor duce, în mod sigur, la realizarea visului prin care femeile doresc să scape de formele în exces şi de aspectul neplăcut al pielii şi vor lepăda uşor „coaja de portocale“ de pe anumite zone ale corpului.

Angelica sau iarba îngerilor este planta care a fost cultivată în grădinile mănăstirilor încă din Evul Mediu, fiind recomandată pentru proprietăţile sale medicinale şi condimentare şi pentru aroma deosebit de plăcută, cu gust dulce-amărui. Multiplele mijloace de vindecare a bolilor fizice şi psihice cu ajutorul preparatelor din angelica arată valoarea deosebită a darului pe care îngerii l-au oferit oamenilor spre păstrarea sănătăţii. Orice gospodar este îndemnat să-şi cultive în grădina proprie această „iarbă a îngerilor“ sau „iarba Sfântului Spirit“ şi va avea o farmacie a casei permanent deschisă.

Cunoscută sub denumirile de angelică, aglică, antonică, anghelină şi buchiniş, planta cuprinde circa 50 de specii, dintre care cea mai valoroasă este Angelica archangelica a cărei denumire de gen vine de la cuvântul latin angelus - înger, iar denumirea de specie, din combinaţia dintre cuvântul grecesc arho-primul şi aggelos - înger, ducând la credinţa că a fost adusă pe pământ de un înger şi recomandată oamenilor pentru păstrarea sănătăţii.

În Evul Mediu, angelica era considerată un adevărat panaceu pentru multe suferinţe fizice şi psihice care se puteau vindeca sub ocrotirea îngerilor protectori. Însăşi denumirea ştiinţifică ar fi legată de un vis al unui om sfânt, care ar fi trăit în Evul Mediu şi căruia i-a apărut Sfântul Mihail şi i-a arătat planta care va putea vindeca molima de ciumă din localitate. Într-adevăr, toţi bolnavii care ţineau în gură o bucată din rădăcina Sfântului-Spirit, deveneau imuni la această boală foarte contagioasă.

Din amintiri transmise de la generaţie la generaţie, se spune că „iarba îngerilor“ a salvat de la moarte un mare oraş european bântuit în secolul al VII-lea de o epidemie de ciumă.

Multe secole la rând , s-a crezut că angelica ar avea virtuţi magice, fiind folosită contra farmecelor şi a deochiului. Mamele aveau grijă să pună rădăcini de angelica în scăldătoarea copiilor bolnavi, având forţa de a chema îngerul păzitor la capul copilului care se va însănătoşi curând.

În legendele românilor era cunoscut că Pintea, haiducul din munţii Maramureşului, cunoştea forţa de tămăduire pe care o are „iarba îngerilor“ şi consuma palincă cu angelica, pentru a fi ferit de ciumă şi holeră, de supărări, sminteală, lingori şi de gloanţele duşmanilor. Tot în Transilvania exista convingerea că o înghiţitură de palincă, cu macerat din seminţe, tulpini sau rădăcini de angelică, poate să vindece bolile de stomac, răcelile, gripele, reumatismul şi depresia psihică apărută pe vreme mohorâtă, cu ploaie, iar bătrânii căpătau vigoarea tinereţii.

Din folclorul locuitorilor din satele de munte , rezultă că „iarba-îngerilor“ este eficientă în tămăduirea oamenilor cu cuget curat, deoarece în faţa unui om rău sau lacom, planta îşi pierde forţa vindicativă, prin plecarea îngerilor de pază. Din dragoste faţă de locurile în care a crescut, angelica plânge în momentul recoltării ei şi, de aceea este recomandat ca tăierea să se facă numai seara, după ce planta a adormit.

Angelica este originară din ţările nordice

Specia este originară din Islanda, Groenlanda, ţările scandinavice şi Siberia, de unde s-a răspândit în zonele temperate ale Europei şi Asiei.

Creşte spontan în etajul montan şi submontan, la altitudini de 500-1500 de metri, prin locuri stâncoase şi umede, în chei, la marginea pădurilor, a pâraielor şi râurilor.

Fiind declarată monument al naturii, ocrotită prin lege, la specia spontană nu este admisă recoltarea plantelor, pentru a evita dispariţia lor din natură. De aceea, este intens cultivată în unele ţări europene, mai ales în Germania, Franţa, Belgia, Olanda şi Polonia, mari producători de uleiuri volatile. Culturile ocupă suprafeţe mari la altitudini de 500-600 metri, pe terenuri adăpostite şi însorite, în apropierea apelor curgătoare.

Angelica este o plantă erbacee, bienală sau perenă, cu un rizom gros, în formă de nap, şi miez alb-gălbui în interior, continuat cu rădăcini adventive lungi. Tulpina robustă groasă, cilindrică şi goală în interior, este înaltă de 1-2 metri şi apare numai din anul II de vegetaţie. Frunzele sunt mari, dinţate pe margini şi cu teaca umflată, iar florile alb-verzui se grupează în inflorescenţe umbeliforme, globuloase, de 10-20 cm în diametru.

În scopuri medicinale se folosesc rădăcinile, tulpinile, frunzele şi seminţele, deci toate organele plantei. Rizomii cu rădăcini se recoltează după anul II de cultură, în lunile august-octombrie sau la începutul primăverii (martie-mai). După uscare la soare sau în camere puţin încălzite (sub 400C), rădăcinile capătă un miros aromat, caracteristic şi gust amar-aromat, uşor picant. Frunzele şi tulpinile se recoltează în iunie-iulie, iar seminţele, în iulie. La recoltare, planta nu va fi atinsă cu mâna umedă, deoarece sucul său este iritant asupra pielii şi a mucoaselor sensibile, ca urmare a prezenţei furano-cumarinelor. Poate declanşa unele fotodermatoze prin fotosensibilizarea dermei expuse îndelung la radiaţiile solare.

Cultura de angelica se înfiinţează prin semănatul imediat după recoltarea seminţelor (luna august), deoarece îşi pierd repede facultatea germinativă.

Conţinut chimic extrem de variat

Compoziţia chimică a organelor plantei explică multiplele proprietăţi terapeutice, valorificate în diferite forme de utilizare internă şi externă.

Atât în rizomi şi rădăcini, cât şi în seminţe, frunze şi tulpini, există, în medie, 1 % uleiuri eterice în care predomină hidrocarburile ciclice şi aromatice (pinen, felandren, limonen, ocimen), sesquiterpenoide (cariofilen, cadinen, bisabolen) şi mai puţin compuşi oxigenaţi (linalool, borneol, cineol, carvacrol).

Uleiul este galben-verzui, cu miros aromatic, uşor ierbos, picant şi lemnos, asemănându-se cu uleiul de mosc şi ambră. Se extrage din plantă prin antrenare cu vapori de apă timp, de 24 de ore.

În afară de ulei eteric mai există cumarine şi furano-cumarine, acizi organici (angelic, valerianic, cafeic, clorogenic), acizi graşi, taninuri, substanţe amare, rezine, glucide, vitamina B.

Proprietăţile terapeutice şi aromatice stau la baza multiplelor efecte asupra diferitelor afecţiuni maladive:

- stomahice, tonic-amare, aperitive, eupeptice, antibiotice, antiseptice, depurative, antifermentative, calmante ale durerilor gastrice, digestive, carminative, excitante ale poftei de mâncare şi ale secreţiei hepato-pancreatice, antidot împotriva otrăvirii cu beladonă, cucută şi brânduşă de toamnă;

- sedative ale sistemului nervos (datorită angelicinei), antinevralgice, antiisterice, analgezice şi antispastice;

- antireumatice, antiinflamatoare, diuretice;

- expectorante, sudorifice;

- cardiotonice, antiaritmice;

- energizante în anemie şi convalescenţă.

Angelica tămăduieşte arsurile stomacale

Preparatele din organele vegetale care folosesc „iarba îngerilor“ sunt foarte eficiente în numeroase afecţiuni maladive.

- La nivelul aparatului digestiv au fost constatate efecte favorabile în:

gastro-duodenită cronică, arsuri stomacale, ulcer gastroduodenal, dispepsii de origine hepato-pancreatică, stimularea secreţiei pancreatice, hepatite, ciroze, dischinezie biliară, dureri de stomac, vome spastice, crampe stomacale, colici, enterite, balonări, rectocolită ulcero-hemoragică, constipaţii, bulimie pe fond nervos (poftă necontrolată de mâncare).

Se folosesc:

- decoctul din rădăcini şi seminţe;

- tinctură (luând câte 1 linguriţă de 3-4 ori pe zi, înainte de mese);

- pulbere din rădăcini şi seminţe uscate şi măcinate fin care se ţine sub limbă timp de 5 minute.

- Pentru bolile aparatului respirator există efecte în: astm bronşic, bronşite cronice, epidemii de gripă, tuse, febră, tuberculoză, fortificarea bronhiilor, sinuzită.

Se folosesc:

- decoct din rădăcini şi seminţe uscate;

- tinctură din rădăcini;

- ulei volatil din seminţe luat în doze reduse;

- mestecarea seminţelor de 3 ori pe zi ceea ce reduce frecvenţa bolilor cu 50%.

Ajutor pentru astenici şi epileptici

- Contra afecţiunilor sistemului nervos acţionează în: astenie fizică şi intelectuală, sindrom isteric neuroastenic, nevralgii, agitaţie nervoasă, labilitate psiho-vegetativă, stress, migrene, oboseală, surmenaj, anxietate, stări depresive, excitarea funcţiilor cerebrale, dureri de cap, spasme de origine nervoasă, paralizie, epilepsie, rahitism.

Se folosesc:

- infuzie sau decoct din rădăcini;

- macerat la rece într-o cură de 30 de zile;

- ulei volatil din seminţe luat în doze reduse;

- pulbere din rădăcini uscate şi măcinate.

- În bolile aparatului genital s-au dovedit eficienţe în: reglarea ciclului menstrual, dismenoree, amenoree, leucoree, dureri menstruale, infertilitate, dereglări hormonale la femei şi tonic uterin (prin combinare cu ghimbir proaspăt).

Se utilizează:

- pulberea din rădăcini şi seminţe uscate.

- În reumatismul cronic degenerativ, poliartroze şi gută se folosesc:

- decoct din rădăcini uscate;

- decoct amestecat cu oţet pentru frecţii locale;

- tinctură din ulei de angelică şi camfor în alcool 700;

- ulei eteric de angelică (se iau 25 picături în 50 ml ulei de floarea soarelui sau măsline);

- pulbere din rădăcini uscate.

- În afecţiunile cardiovasculare există efecte bune în: aritmii extrasistolice, palpitaţii, întărirea inimii.

- În boli canceroase se poate utiliza uleiul eteric extras din seminţe măcinate.

Uleiul din seminţe corectează dificultăţile de concentrare

- Pentru întârzierea în dezvoltarea mentală şi în dificultăţi de concentrare la copii şi şcolari, se foloseşte uleiul din seminţe cu rol de excitant cerebral.

La guşa exoftalmică se indică macerat timp de 8 ore din rădăcini proaspete.

Pentru erupţii tegumentare, eczeme, plăgi, acnee, contuzii, ulceraţii, muşcături de câine turbat şi afecţiuni bucale se utilizează:

- comprese cu decoct din rădăcini proaspete şi frunze crude;

- comprese cu tinctură diluată.

În anemii provocate prin pierderi hemoragice, boli infecţioase şi convalescenţă prelungită, se recomandă tinctură din rădăcini.

Pentru întârzierea procesului de îmbătrânire este indicat uleiul eteric din seminţe în doze reduse, cu rol de excitant cerebral. A devenit cunoscut că Annibal Camoux, care s-a stins din viaţă în anul 1759, la vârsta de 120 de ani, mesteca premanent bucăţi din rădăcini de angelică.

Forme de preparare şi utilizare a produselor terapeutice

- Infuzie din rădăcini, seminţe şi tulpini preparată dintr-o lingură la 250 ml de apă clocotită; se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi, înainte de mese;

- Decoct din 10-15 g rădăcini uscate la 500 ml apă; se fierbe 10-15 minute la foc mic şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi, înainte de mese;

- Decoct din seminţe de angelica: o linguriţă se fierbe 5 minute, se infuzează acoperit şi se beau câte două căni pe zi, îndulcite cu miere de albine;

- Macerat din rădăcini şi seminţe (în părţi egale), care se prepară din 20 de g plantă la un litru de apă rece, având efecte în crampe stomacale, colici intestinale, vome, astenie, ameţeli, vertij, nevralgie şi afecţiuni ale glandei tiroide ;

- Tinctură din rădăcini (20 g în 100 ml alcool 700): se lasă la macerat timp de 10 zile şi se iau câte 10-20 picături de 3 ori pe zi, înainte de mese, într-o cură de 30 de zile;

- Tinctură din amestec de angelica, podbal, iarbă mare (în părţi egale); se consumă câte 1-2 linguriţe de 3 ori pe zi, cu bune efecte în astmul bronşic;

- Comprese reci cu macerat din rădăcini proaspete sau frunze crude (50 g la litru) pentru plăgi, contuzii, ulceraţii, hemoroizi şi fisuri anale;

- Cataplasme din frunze de angelica, frunze de ruta, miere de albine pentru răni provocate prin muşcături de câine sau şarpe;

- Vin din rădăcini sau tulpini mărunţite (50 g macerate într-un litru de vin alb sec timp de 10-14 zile); se agită zilnic, se strecoară şi se beau 1-2 păhărele de 100 ml pe zi, înainte de mese ;

- Vin din amestec de angelica şi pelin, care se macerează 8-10 zile şi se consumă câte o lingură de 3 ori pe zi, având efecte în parazitoze intestinale şi ca întăritor digestiv;

- Lichior tonic din 25 g de tulpini verzi şi 1 g de nucşoară, care se macerează timp de 15 zile în 1,5 litri alcool, 700 din fructe; după strecurare se adaugă sirop făcut din 1 kg zahăr şi 500 ml apă şi se păstrează la rece;

- Cremă alcoolizată preparată din: 10 g de tulpini de angelica, 4 g nucşoară, 1,5 g de scorţişoară, 0,3 g de cuişoare; totul se macerează timp de 6 săptămâni într-un litru de alcool 700, se adaugă sirop format din 300 g zahăr  300 g apă, se continuă macerarea şi se strecoară;

- Pulbere din rădăcini uscate şi mărunţite, din care se ia câte un vârf de cuţit; se ţine timp de 5 minute sub limbă de 3-4 ori pe zi, înainte de mese, în cure de durată.

Tenul gras se tratează tot cu angelica

În cosmetică şi parfumerie se foloseşte, cu rol de catalizator al mirosului, datorită lactonelor macrociclice, mai ales în parfumuri erbacee care capătă o notă de mosc (se adaugă 10 mg la 1 kg parfum).

Măştile cosmetice pentru ten gras, seboreic şi cu pori mari se prepară sub formă de pastă din pulbere fin măcinată de angelică umectată; se ţine 30 minute pe faţă, eventual cu adaos de muşeţel sau cu sânziene galbene.

Primăvara se fac incizii în partea superioară a rizomului, de unde se colectează o gumă-rezină cu miros de mosc.

Ca produse casnice pe bază de angelică se prepară săpunuri şi detergenţi (folosind ulei din seminţe) , precum şi în vopsitorie pentru obţinerea culorii galben-aurie.

Tulpinile verzi ale plantei dau aromă dulceţurilor

În alimentaţie se foloseşte ca legumă din tulpinile şi frunzele fragede, tăiate în bucăţi de 8-10 cm, care se fierb 10-20 minute în sirop de zahăr şi se păstrează în borcane bine închise pentru a fi consumate sub formă de conserve (Niort, Chateaubriant).

Părţi din plantă pot servi la aromatizarea multor mâncăruri preferate de locuitorii din vestul Europei. În nord, laponii fierb frunzele şi rădăcinile de angelica în lapte, pregătind o mâncare specială, foarte aromată.

La prepararea unor produse de cofetărie (dulceţuri, prăjituri, bomboane) se folosesc tulpinile verzi care sunt înălbite concomitent cu peţiolurle.

Rădăcinile de angelica intră în tehnologia de preparare a unor băuturi alcoolice, mai ales lichioruri amare (Chartreuse, Benedictine, Theriaque, English bitter şi apa Carmelitelor). Formulele de preparare a lichiorurilor au fost elaborate iniţial de călugării din ordinul benedictin, care foloseau angelica în diverse elixiruri şi în misteriosul „teriac veneţian“, care intră astăzi în reţeta original a Bitterului suedez. În aceste reţete se mai adaugă mentă, roiniţă, coriandru, anason, fenicul, şofran, ardei, lămâie, scorţişoară, nucşoară, cuişoare, ghimbir şi cardamom.

O reţetă mult căutată se prepară din: seminţe de angelica (12 g), fructe de anason şi fenicul (câte 8 g), alcool (200 ml) şi apă (25 ml); se macerează 10 zile, se adaugă 500 g zahăr, se lasă în repaus şi se strecoară.

Angelica intră în compoziţia celebrului lichior Vespetro

Lichiorul Vespetro, atât de lăudat în Occident, se prepară tot dintr-un amestec din: seminţe de angelica (55 g), fructe de anason şi fenicul (cât 7 g) şi de coriandru (6 g). După măcinare se macerează timp de 8 zile în alcool 700, se strecoară prin tifon dublu şi se îndulceşte cu 500 g zahăr şi 60 ml apă, având cele mai bune efecte în tulburările digestive şi balonări cu gaze intestinale.

Mult succes are balsamul Comandorului, preparat din: rădăcini de angelica (10 g), sunătoare (20 g) şi alcool 800 (720 ml); se lasă la macerat 8 zile cu agitare zilnică după care se adaugă smirnă (10 g), tămâie (10 g), iar după 10 zile se mai adaugă balsam de Tolu (60 g), smirnă (60 g) şi aloe (10 g). După o macerare de încă 10 zile se filtrează şi se dă în consum.

Pentru uz casnic se poate prepara un lichior de angelica cu efecte aperitive şi digestive din tulpini verzi de angelica (45 g) la 1 litru alcool 400; se lasă la macerat 4 zile, se adaugă 1 kg zahăr şi 750 ml apă, se continuă macerarea încă 7 zile, se filtrează şi se păstrează în sticle bine închise.

Coroana este rară şi luminoasă, adesea globuloasă, formată din ramuri spinoase şi frunze compuse, cu 7-19 foliole eliptice, inserate pe un rahis lung. Florile sunt mari, albe sau uşor roze, grupate în raceme cu formă de ciorchine, lung de 10-20 cm, cu miros dulce-parfumat. Înflorirea are loc în a doua jumătate a lunii mai şi prima parte din iunie. Înainte de înflorire, ciorchinii sunt îndreptaţi în sus, iar după înflorire, în jos.

Florile rămân deschise 8-12 zile, iar secreţia nectarului începe să fie apreciabilă din momentul în care temperatura nopţilor depăşeşte 14 grade C, mai ales în zone apropiate de o sursă de apă, pentru a contribui la ridicarea umidităţii relative a aerului.

În anii foarte favorabili, producţia de nectar a unei plantaţii de salcâm poate atinge 1.100-1.700 de kg de miere la hectar, iar în perioada culesului maxim, coloniile puternice de albine pot aduna circa 10-12 de kg de nectar pe zi.

Fructele salcâmului sunt păstăi, ca orice specie din familia leguminoaselor, lungi de 5-10 cm, turtite, brun-roşcate, cu 4-10 seminţe în formă de rinichi.

Salcâmul, cu denumirea ştiinţifică Robinia pseudoacacia este originar din America de Nord, de unde s-a răspândit în toată Europa şi Asia. În România a fost adus de turci prin anul 1750, mai întâi în sudul ţării, de unde s-a răspândit în toată ţara, atât ca arbore spontan cât şi plantat în liziere masive sau, izolat. Predomină în zonele de câmpie şi de deal, în sudul Olteniei, Muntenia şi sudul Moldovei, pe marginea drumurilor şi pe lângă aşezările săteşti. Se remarcă printr-o mare capacitate de lăstărire şi de adaptare ecologică la condiţii climatice foarte variate, cu o bună rezistenţă, atât la gerurile iernii, cât şi la secetele de vară.

Având o creştere rapidă şi rădăcini puternice, cu o extindere laterală până la 20 metri, salcâmul poate asigura fixarea terenurilor nisipoase, a dunelor de nisip din Oltenia şi sudul Moldovei, a coastelor erodate şi alunecoase şi a taluzurilor cu pantă mare. De asemenea, constituie o specie ideală pentru amenajarea perdelelor de protecţie, a parazăpezilor (datorită rezisteţei la umezeală) şi ca material de construcţie (şarpante la case, stâlpi de gard, araci în vie, material de parchet şi în construcţii navale), fiind cel mai puţin atacat de carii.

În parcuri şi grădini este plantat în scopuri decorative, melifere şi medicinale, fiind preferat de gospodari pentru frumuseţea florilor albe şi plăcut mirositoare şi a frunzelor de culoare verde-crud.

România are 100.000 de hectare de salcâm

Teritoriul ocupat de salcâm în România, atât în plantaţii masive, în liziere şi ca exemplare solitare, ajunge la aprox. 100.000 de hectare.

În scopuri medicinale, florile se recoltează în faza de maximă dezvoltare, prin strujire de pe axul principal al inflorescenţelor, numai pe vreme bine însorită şi se usucă la umbră, în straturi subţiri, în încăperi bine aerisite sau în podurile caselor acoperite cu tablă. Prin uscare se obţine un randament de 1 kg de flori uscate din 7 kg de flori proaspete.

Scoarţa se recoltează prin jupuire de pe ramurile tinere, la începutul primăverii (martie-aprilie), când porneşte circulaţia sevei sau la începutul toamnei (luna septembrie) şi se usucă la soare.

Conţinutul chimic al florilor este foarte divers, cu glicozizi flavonici (robinină, acaciină), taninuri, glucide, acizi organici (cafeic, clorogenic), mucilagii, ulei volatil.

Florile proaspete conţin un ulei eteric complex, care se extrage cu eter de petrol, obţinându-se concretul, cu un randament de 0,15-0,20 %. Materia primă este folosită pentru parfumerie, mai mult în Bulgaria, Ungaria şi Rusia, având la bază un mare număr de componente aromatice, ca de exemplu pinen, limonen, linalool, citronelol, geraniol etc. Acestea intră în compoziţia unor parfumuri şi cosmetice cu notă odorantă de tip jasmin, liliac şi oriental.

Florile de salcâm sunt un bun calmant

Proprietăţile terapeutice ale preparatelor din flori de salcâm dau posibilitatea intervenţiilor în tratarea multor boli, mai ales în afecţiunile sistemului nervos şi în boli digestive şi pulmonare.

Sunt binecunoscute efectele antitusive, antispasmodice ale tractului respirator, emoliente ale secreţiilor bronşice, antiseptice, antinevralgice, calmante, uşor sedative etc.

Efectele vindecătoare ale florilor de salcâm se exercită la toate persoanele, indiferent de vârstă.

Acţiunile asupra sistemului nervos se manifestă prin capacitatea de a linişti, de a calma şi de a tonifia organismul aflat în diferite stări nevrotice.

Bune pentru depresivi

Produsele din flori de salcâm sunt utilizate în multe afecţiuni psihosomatice care apar drept consecinţe directe ale unor tensiuni sufleteşti:

- stări conflictuale frecvente, cu tendinţe de agresivitate şi criticism exagerat;

- accese de mânie şi iritabilitate psihică;

- crampe musculare de natură nervoasă;

- epuizare nervoasă şi a forţei fizice şi intelectuale, degradând până la insomnii, stări de anxietate şi depresie psihică prelungită;

- reacţii necontrolate la stări stresante, dureri de cap şi migrene pe fond de stres;

- tulburări de memorie, de echilibru şi de văz ajungând, în unele cazuri, la erupţii herpetice pe piele;

- tulburări de apetit, cu lipsa poftei de mâncare sau cu foame excesivă, produse de o stare de gol afectiv, respectiv o lipsă a „hranei sufleteşti“.

Din experienţe îndelungate s-a constatat că aceste afecţiuni ale sistemului nervos dereglat se pot trata prin:

- inhalarea parfumului florilor de salcâm, cu efecte liniştitoare asupra psihicului, recomandându-se scurte plimbări prin preajma salcâmilor înfloriţi;

- aromatizarea camerei de lucru şi de dormit a bolnavului cu buchete de flori proaspete;

- consumul unei infuzii din flori uscate (1 lingură la 200 ml apă clocotită) luată în 3 reprize pe zi, într-o cură de 3 săptămâni, înlocuind total apa de băut;

- consumul zilnic a unui macerat la rece din flori ţinute 2-3 zile în miere de albine, luând câte 3-5 linguriţe pe zi;

- tinctură din 20 de grame de flori uscate care se macerează în 100 de ml de alcool 700, timp de 10-14 zile, din care se iau zilnic de 2 ori câte 10 picături.

În tratament extern al bolilor sistemului nervos sunt recomandate băi generale cu extracte din flori.

Infuzie din flori de salcâm pentru arsurile de stomac

În tratamentul bolilor aparatului digestiv, de multă vreme este cunoscută acţiunea benefică a florilor de salcâm asupra gastritei hiperacide, mai ales cea apărută pe un fond de nervozitate, la acest efect contribuind glicozizii flavonici, care acţionează ca hipoacidifianţi.

Bune efecte se constată în combaterea arsurilor de stomac (pirozis), apărute mai ales noaptea, cu localizări retrosternale, datorate hiperacidităţii. De asemenea, sunt atenuate durerile în ulcerul gastric şi duodenal, în gastralgii hiperclorhidrice, reflux gastro-esofagian, indigestii după mese copioase cu alimente grase, în insuficienţă hepatică, crampe abdominale şi hernie hiatală. La copii, florile de salcâm pot avea efecte benefice în diareea acidă sau vărsături de lapte, precedate de agitaţie.

Tratamentele acestor boli digestive se pot face cu încredere, folosind o infuzie din amestec, în părţi egale, cu flori de salcâm şi frunze de dud bogate în carbonat de calciu cu efecte alcalinizante, de reducere a hiperacidităţii gastrice; se ia o linguriţă din amestec la 250 de ml de apă clocotită, se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau două ceaiuri pe zi, după mesele principale, în cure de lungă durată.

Ceaiul de salcâm combate bolile pulmonare

În cursul zilei, în locul apei potabile sau a sucurilor, este recomandat să se consume apă din flori de salcâm (o mână de flori uscate se macerează la rece, minim 8 ore, într-un litru de apă curată de izvor).

În bolile aparatului respirator, florile de salcâm sunt eficiente la combaterea tusei convulsive şi astmatice, răceli, viroze, a răguşelii, în infecţii acute ale căilor respiratorii, astm bronşic etc.

Tratamentul acestor afecţiuni se face cu ceai din flori de salcâm care acţionează asemănător cu supa de pasăre ce s-a dovedit a fi un aliment cu mare valoare nutritivă dar şi cu deosebită eficienţă în reducerea proceselor inflamatorii, calmarea tusei, a strănutului şi a secreţiilor nazale. Este demn de subliniat, că în cazul bolilor pulmonare nu să se neglijeze consumul ceaiul de salcâm, iar ca alimentaţie să se consume supe de pasăre, cel puţin la o masă pe zi.

Tamponări cu infuzie pe dintele cariat

Datorită conţinutului ridicat în flavone şi robinozide, infuzia din flori de salcâm acţionează cu efecte diuretice, antiinflamatoare, de reducere a conţinutului de uree din sânge şi de calmare a durerilor reumatice sau a nevralgiilor dentare.

În afecţiunile dermatologice se folosesc florile uscate şi pulverizate care se pun pe răni provocate de arsuri şi pe furuncule sau se aplică prişniţe (cataplasme) preparate din 3 părţi miere de salcâm, o parte făină de grâu, schimbate la intervale de 10-12 ore.

Tot extern se foloseşte infuzia din flori pentru spălături vaginale în caz.

Ceaiul din boboci de salcâm galben previne apariţia cheagurilor de sânge

Salcâmul japonez, cu denumirea ştiinţifică Sophora japonica este un arbore mai puţin cunoscut în ţara noastră, fiind originar din China, Coreea şi Japonia.

Are tulpini flexibile , lipsite de spini, flori galben-verzuie, grupate în inflorescenţe ramificate. Înflorirea este mai târzie, spre vară. Acest pom frumos este plantat în parcuri şi grădini cu scopuri ornamentale.

Pentru aplicaţii terapeutice se recoltează bobocii florali, care conţin substanţe glucidice, mucilagii, pectine şi rutozizi cu multiple proprietăţi în reducerea nivelului de lipide din sânge, dizolvând plăcile de colestrerol din interiorul vaselor sanguine. De asemenea, măreşte rezistenţa capilarelor fragile, întăreşte contracţiile inimii şi reglează ritmul cardiac.

Datorită conţinutului ridicat în rutozizi, ceaiul din bobocii florali de salcâm galben inhibă agregarea trombocitelor şi eritrocitelor, evită formarea cheagurilor de sânge, are efecte antiinflamatoare, prevenind apariţia edemelor cardiace şi măreşte rezistenţa peretelui capilar venos.

Prezenţa cvercetolului din boboci are acţiune protectoare asupra capilarelor, dilată vasele coronariene, prevenind accidentele vasculare, mai ales la persoane cu hipertensiune arterială, ateroscleroză coronariană, tromboflebite, ulcere varicoase, hemoptizii, hemoragii retiniene, glaucom, retinopatie diabetică, hemoroizi sângerânzi etc.

Mierea de salcâm, singura care nu se zahariseşte

Mierea de salcâm constituie un deliciu de neegalat, fiind mult apreciată pentru savoarea sa, pentru valoarea energetică mare (300 kcal la 100 grame produs) şi pentru multiplele proprietăţi terapeutice. Faptul că este singurul sortiment de miere care nu se zahariseşte, decât după foarte mult timp, constituie un avantaj luat în consideraţie de către consumatori.

Aroma naturală şi calităţile terapeutice se păstrează mai bine în mierea din fagure decât în cea centrifugată, întrucât fagurele conţine şi o anumită cantitate de ceară, polen şi propolis, constituind un amestec ideal pentru tratarea multor boli de plămâni şi inimă, pentru colite şi enterocolite, afecţiuni de ficat, boli ginecologice, anemie şi pentru menţinerea funcţiilor fiziologice active până la bătrâneţe. Nu întâmplător s-a constatat că apicultorii au o durată de viaţă mai mare cu 8 ani decât restul oamenilor, datorită unui consum frecvent de miere (mai ales în fagure), şi altor produse apicole (polen, propolis).

Mierea cu nuci, energizant garantat

S-a dovedit că mierea de salcâm, diluată în puţină apă caldă şi luată înainte de mese sau seara înainte de culcare, are efecte deosebite în vindecarea ulcerelor (gastric şi duodenal).

Dacă se amestecă cu nuci mărunţite se realizează un produs delicios, cu efecte imediate în cazuri de oboseală fizică şi intelectuală, la persoane convalescente, la bătrâni, la sportivi şi la mame care alăptează.

Specialiştii gastronomi au integrat mierea şi florile de salcâm în multe preparate culinare cu efecte liniştitoare, mai ales în produse de patiserie, dulceaţă, peltea, marţipan cu migdale, antreuri, gogoşi cu aluat de clătite, salate, siropuri şi băuturi (hidromel, vin tonic şi lichior).

Urechea este un organ de o nebănuită sensibilitate şi complexitate, atât prin structură, cât şi prin funcţii legate de auz şi echilibru. De aceea, trebuie îngrijită cu o deosebită atenţie pentru a nu ajunge la boli grave, cum sunt otita, otoscleroza sau chiar surditatea.

Urechea este formată din trei segmente distincte: externă, medie şi internă.

Urechea externă este alcătuită din: pavilionul auricular (cu o structură specială pentru captarea maximă a undelor sonore din afară) şi conductorul auditiv extern.

Urechea medie cuprinde o cavitate numită casa timpanului, limitată spre exterior de o membrană, iar spre interior de un sistem de cavităţi mastoidiene şi de rinofaringele, prin intermediul trompei Eustachio. Aici se găseşte lanţul oscioarelor auditive (scăriţa, ciocanul şi nicovala), perfect articulate între ele pentru a asigura transmiterea vibraţiilor sonore.

Urechea internă (numită labirintul) este formată din seria de cavităţi săpate în stânca osului temporal ce conţin un lichid numit endolimfă. Aici se găsesc celule dotate cu perişori şi cristale, cu funcţii de senzori ce dictează omului sensul de mers (stânga, dreapta), ritmul mersului (încet, rapid) şi păstrarea echilibrului.

În partea anterioară a labirintului există melcul, iar în cea posterioară se găsesc trei canale semicirculare. Pe peretele extern al labirintului osos se află fereastra ovală, acoperită de talpa scăriţei şi fereastra rotundă acoperită de o membrană cu rol important în funcţia auditivă.

Să ne explicăm mecanismul auzului

Pavilionul auricular percepe vibraţiile sonore din exterior, care sunt conduse prin conductorul auditiv extern şi determină vibraţia timpanului. Prin intermediul lanţului de oscioare, unda sonoră este transmisă până la scăriţă cu mişcări ritmice în fereastra ovală şi înaintează până la lichidul endolimfatic. În această zonă, celulele senzoriale auditive prevăzute cu perişori, transformă unda mecanică sonoră în undă electrică, ce este preluată de filitele nervoase şi dirijată, prin nervul auditiv, spre scoarţa cerebrală (lobul temporal). În creier se formează senzaţia auditivă.

Există unele particularităţi de funcţionare ale celor două urechi. S-a constatat că urechea dreaptă captează mai bine sunetele asemănătoare vorbirii, în timp ce urechea stângă percepe mai bine vibraţiile provocate de sunetele muzicale.

O dată cu vârsta, auzul scade din cauza îmbătrânirii nervului auditiv şi a filetelor nervoase. Totodată, are loc o subţiere a timpanului şi o pierdere treptată a capacităţii de vibrare în vederea amplificării sunetului.

Principalele boli ale aparatului auditiv sunt: otita, labirintita, otoscleroza şi surditatea, sindromul Meniere, zgomotele acufene, oreionul şi ceara în exces.

Otita poate duce la perforarea timpanului

Otita externă este o inflamaţie congestivă sau supurată, acută sau cronică, a pielii conductului auditiv extern, provocată de scurgeri auriculare, de iritaţiile produse prin scărpinatul în urechi cu diferite obiecte tari (chibrit, scobitori, agrafe), care provoacă eczeme, sau de pătrunderea unor corpi străini sau a unor substanţe iritante. Se manifestă prin mâncărimi intense în ureche, senzaţie de căldură şi dureri acute, accentuate prin mişcările de la mestecat şi cu o secreţie cremoasă galben-maronie.

Otita medie este o inflamaţie acută sau cronică a casei timpanului, cauzată de infecţiile cu streptococi şi stafilococi, proveniţi frecvent din nas şi gât. Declanşarea bolii se corelează cu prezenţa vegetaţiilor adenoide (polipi, amigdalite), a deviaţiei septului nazal şi a hipertrofierii unei corzi de cornet.

Bolnavul are auzul scăzut, senzaţie de înfundare, zgomote în urechi (vâjâieli) şi dureri acute. Evoluţia bolii poate fi spre vindecare dar şi spre cronicizare, cu supurare (puroi) şi surditate prin scleroză. În otita cronică apar dureri de cap cu caracter pulsatil, cu iradieri în ceafă, creştetul capului şi dinţi, cu complicaţii până la paralizie facială şi abces cerebral. Bolnavul are febră mare (39-400C), cu frisoane, scăderea auzului, dureri în urechi (mai ales noaptea), scurgeri purulente, treptat urât mirositoare, ameţeli, vertij, insomnie, lipsa poftei de mâncare. După puţin timp (ore sau zile), timpanul se perforează, iar puroiul adunat în casa timpanului se evacuează, lăsând o pată pe perna bolnavului.

În cazul unei evoluţii favorabile, durerea scade, febra descreşte iar după 2-3 săptămâni, timpanul se închide, iar auzul revine, treptat, la normal. Dacă apar complicaţii, infecţia se propagă la mastoidă, labirint sau meninge, dând boli grave (mastoidită, labirintită, encefalită şi meningită la creier).

Nu fumaţi în preajma copiilor

O mare atenţie trebuie să fie acordată copiilor, mai ales sub vârsta de 3 ani care fac, frecvent, o formă de otită acută sau cronică, ca urmare a sensibilităţii la diferite afecţiuni. Aceştia îşi freacă, insistent, capul pe pernă, sunt foarte agitaţi şi nu dorm liniştiţi. Foarte uşor prezintă infecţii contagioase (pojar, scarlatină) sau afecţiuni ale nasului şi gâtului (răceală, gripă, sinuzită, faringită, polipi). Sunt mai supuşi la îmbolnăvire copiii care cresc în colectivitate (cămin, creşe), cu risc mai mare de 7-8 ori datorită posibilităţilor de transmitere a unor boli. În plus, otita este mai frecventă la copiii născuţi prematur sau în familii cu părinţi alergici sau care fumează în încăperea copilului (în familiile unde se fumează peste 20 ţigări pe zi, riscul de otită la copil creşte cu 40 %).

Dacă nu este tratată la timp, otita medie cronică, cu scurgeri muco-purulente, poate evolua în complicaţii foarte grave. Sunt posibile paralizia facială, encefalita, septicemie cerebrală şi, mai frecvent, labirintita.

Otoscleroza, frecventă la femei

Este procesul de osificare progresivă a labirintului. Începe la articulaţia dintre talpa scăriţei şi fereastra ovală care blochează aparatul de transmisie a sunetelor. Se produce o surditate de transmisie.

Treptat, leziunile progresează la nivelul urechii interne (melc) şi se produce surditatea mixtă sau de percepţie.

Otoscleroza apare mai des la femei; poate începe la adolescenţă şi se stabilizează în jurul vârstei de 50 de ani.

Se manifestă prin zgomote în urechi (vâjâituri, pocnituri, fâşâituri şi scăderea auzului). Atacă mai întâi o ureche, dar curând, trece şi la cealaltă ureche.

Bolnavul nu se poate adapta în orice mediu social, vorbeşte şoptit, este timorat, nu merge la teatru, nu-şi îndeplineşte obligaţiile de serviciu dar aude mai bine în tren şi în tramvai. Treptat, pierde total auzul şi urmăreşte mişcarea buzelor la conlocuitori ceea ce impune fie operaţie fie proteză auditivă.

La nevoie se extirpă scăriţa bolnavă şi se înlocuieşte cu o plăcuţă din material plastic pe care se aplică un tub de plastic ce vine în contact cu nicovala.

Surditatea (hipoacuzia) creează dificultăţi de adaptare

Este o boală neurosenzorială la nivelul urechilor, care constă din scăderea acuităţii auditive, din cauza deteriorării funcţionării nervului auditiv, mai frecvent la femei. Apare încă din adolescenţă şi se stabilizează în jurul vârstei de 50 de ani, mai întâi la o ureche şi apoi la ambele urechi. Se manifestă prin scăderea auzului, însoţită de zgomote în urechi, pocnituri şi vâjâituri. Boala crează greutăţi progresive de adaptare în mediul social (serviciu, colectivitate, săli de spectacole). Bolnavii sunt şterşi, timoraţi, retraşi şi cu sentimente de inferioritate, nu mai percep decât sunetele foarte tari. De aceea, sunt obligaţi să citească cuvintele după mişcarea buzelor interlocuitorului. Din fericire, rareori, auzul se pierde complet.

Principalele cauze care provoacă hipoacuzia sunt: vârsta înaintată, o boală arterială, un furuncul în urechea externă, ceară adunată în canalul extern, expunere prelungită la plafoane excesive de zgomot (peste 85 decibeli), inflamaţia urechii medii, menţinerea unui lichid gros în urechea internă, îmbolnăvirea de scarlatină (o boală a copilăriei extrem de contagioasă), unele medicamente de sinteză chimică şi tratamente hormonale care afectează auzul femeilor aflate la menopauză.

Surzenia temporară (înfundarea urechilor) din timpul zborului cu avionul sau la ascensiunile la înălţime, este provocată de diferenţa de presiune atmosferică dintre urechea medie, care păstrează presiunea existentă în aerul de la decolare şi cea a aerului rarefiat de la înălţime. Pentru egalizarea celor două presiuni se mestecă în sec de câteva ori cu nările strânse, ceea ce permire deschiderea trompei lui Eustachio. Chiar şi suptul unei bomboane pune în mişcare o serie de muşchi care deschid sau închid trompa.

După locaţia de declanşare există trei tipuri de surditate: de transmisie, de percepţie şi mixtă.

Surditatea de transmisie se produce din cauza unor obstacole situate la nivelul urechii externe (dopuri de ceară), stenoză înnăscută sau leziuni ale urechii medii (nedezvoltarea oscioarelor auditive). Bolnavul nu aude vocea şoptită şi nici sunetele groase, dar aude bine vocea de conversaţie.

Surditatea de percepţie este produsă de leziuni ale urechii interne (melc) sau ale căilor nervoase auditive. Bolnavul nu aude deloc vocea şoptită, dar aude slab vocea de conversaţie şi sunetele subţiri. Vorbeşte cu voce tare, pentru că nu se aude pe sine.

Surditatea mixtă este cauzată de modificări, atât la urechea medie, cât şi la cea internă, cu lezarea centrului auditiv din lobul temporal al scoarţei cerebrale. Bolnavul aude greu, atât vocea şoptită, cât şi cea de conversaţie.

Surditatea prin traumatism sonor este produsă din cauza unor zgomote intense de lungă durată (frecvent la cazangii şi nituitori) sau zgomote de scurtă durată (tunete, detunături). Boala evoluează, treptat, de la scăderea auzului până la surditate definitivă.

Ceara din urechi

Cunoscută sub denumirea de cerumen, este formată prin acumularea, în conductorul auditiv extern, a unei cantităţi de secreţie a glandelor cerumeniene. Are rol de protejare a timpanului faţă de diferite impurităţi şi praf din exterior. Treptat, migrează spre pavilionul extern, pe măsură ce se usucă şi va fi înlocuită cu o ceară nouă.

Uneori se formează un dop tare de ceară, care diminuează capacitatea auditivă sau provoacă dureri interne şi acufene (zgomote). Aceste simptome apar frecvent după baie şi înot, când picături de apă se strecoară în spatele dopului şi rămâne blocată lângă timpan.

Tratamente naturiste

Pentru otită:

Cele mai frecvent uzitate sunt plantele cu proprietăţi vasodilatatoare şi antiinflamatoare aplicate în uz extern.

- infuzie de muşeţel sau de urzică (o lingură la 250 ml apă clocotită); se fac spălături calde sau băi de aburi la ureche timp de 10 minute seara;

- infuzie din amestec cu flori de gălbenele, trifoi roşu şi coada şoricelului, frunze de salvie şi rădăcini de tătăneasă (în părţi egale); se ia o lingură amestec la 250 ml apă fiartă, se infuzează acoperit 5 –10 minute şi se fac spălături calde în ureche, după care se usucă lichidul din ureche.

- instilaţie pe conductul auditiv cu ulei de muşeţel (3 picături), ulei de cimbru (3 picături) sau suc de şovârv (15 picături), repetate de 3 ori pe zi.

- tampon de vată îmbibată cu fiertură din sămânţă de cânepă în lapte;

- ulei din cimbrişor, muşeţel, cânepă şi usturoi pus în urechi (câte 3 picături la intervale de 2 zile), alternativ cu 3 picături suc de urechelniţă ;

- comprese calde pe urechea bolnavă cu 250 ml de vin alb fiert cu o lingură de herba proaspătă de rozmarin;

- comprese calde cu zeamă de varză acră ţinută o oră pe ureche;

- uleiuri esenţiale pe bază de busuioc care pătrund în interiorul ţesuturilor conductului auditiv şi acţionează asupra nucleului ce a generat infecţia (eficacitate mult mai mare decât antibioticele).

Reţeta autorului: salvie, gălbenele, muşeţel, urzică vie, trifoi roşu, busuioc, tătăneasă şi coada şoricelului (spălături calde cu infuzie de 2 ori pe zi).

Apiterapia recomandă în tratamentul otitei:

- soluţie alcoolică de propolis 5 % din care se pun câte 10 picături în conductorul auditiv, de 3 ori pe zi;

- meşă de tifon înmuiată în soluţie alcoolică de propolis 10 % şi introdusă în conductorul auditiv, seara la culcare, într-un tratament ce durează 2 săptămâni;

- alifie cu propolis 20% pusă pe puţină vată pentru a unge conductorul de 2 ori pe zi.

- tinctură de propolis 10% utilizată intern, câte 30 de picături de 3 ori pe zi.

Pentru otoscleroză şi surditate:

Există metode diverse de folosire a unor tampoane de vată, introduse în urechea bolnavă după imbibare în:

- infuzie din 2 linguriţe frunze uscate şi mărunţite de muşeţel la 100 ml apă clocotită; se strecoară şi se fac băi locale;

- suc de varză şi suc de lămâie, în părţi egale sau suc de usturoi;

- suc de urechelniţă în ulei de migdale dulci, în părţi egale;

- suc de cimbru (câte 3 picături de 3 ori pe zi);

- suc de ceapă (30 g), rachiu (30 ml) pus de 3 ori pe zi câte 3 picături;

- suc de piersici (câte 3 picături de 3 ori pe zi) în caz de surditate însoţită de acufene;

- decoct la rece timp de 4 zile din 60 g muşeţel, 60 g vârnanţ în 60 g ulei cald de măsline, care se picură în ureche sau pe un dop de vată;

- cataplasme cu frunze proaspete de muşcată, salvie sau iederă;

- comprese cu bitter suedez în zona temporală;

- băi de aburi din cimbrişor, mentă sau pelin care se fierb în oţet (conduse în urechi cu ajutorul unei pâlnii), timp de 15 zile consecutiv.

Alimentaţia şi îngrijirea bolnavilor cu otită

Se propune o cură bogată în sucuri, crudităţi, cereale, legume şi fructe precum şi suc de orz verde (câte 50 ml de 3 ori pe zi), cu suplimentarea vitaminei B.

Bolnavul de otită va sta în repaus la pat, într-o încăpere bine încălzită şi cu aer umidificat. Va fi legat la cap, peste urechi, sau va ţine, pe ureche, un săculeţ cald, plin cu mălai, sare sau nisip. În sezonul rece, nu va ieşi afară cu capul descoperit deoarece pot să apară complicaţii (otită supurată şi chiar surditate).

Prin tratament se urmăreşte desfundarea nasului şi combaterea infecţiilor din nas, gât şi urechi prin instilaţii nazale, de 3-4 ori