Tocmai am terminat de vazut "Alexander". Dragutz filmul, desi este ingrozitor de lung si plictisitor. DAR...vazut la o viteza de doua ori mai mare decat cea normala e admirabil. :D Pot chiar sa spun ca m-a marcat. Si...sa ma gandesc ca poate numai visatorii au parte de lucrurile pentru care merita cu adevarat sa traiesti. Eu de exemplu nu am un vis. Sunt doar anumite chestii pe care le vreau in viata asta. Banale. Cariera, familie, copii. In ordinea asta. Viata e grea. Si ne pune piedici la tot pasul. Eu deja a trebuit sa renunt la visul de a avea un bichon. Desi era o vreme cand imi doream asta mai mult decat orice.

Am avut un prieten care ma epuiza cu ideile lui. Un visator. Intreaga lume imi parea altfel atunci. Eu eram alta. Nu a murit... m-a sunat acum o vreme sa-mi puna ca m-a iubit. Dar stiam asta. Ascult "Chansing cars" si ma gandesc ca iubirea la care am visat in adolescenta poate nici macar nici nu exista. Romeo si Julieta au fost doar niste copii nebuni.

Forget what we're told
Before we get too old
Show me a garden that's bursting into life ...