România este o ţară democratică. „Democraţie = formă de organizare şi de conducere a unei societăţi, în care poporul îşi exercită puterea.” Care putere? Şi care popor?

În niciun caz cele din cărţi. În niciun caz cele din Tratatul de Drept Constituţional al lui Dănişor, sau din orice altă lucrare de teorie politică. În niciun caz puterea ca decizie de guvernare a unei societăţi sau ca logică de dezvoltare. Puterea – adică pârghii de făcut bani şi de strâns şi mai multă putere. Adică ocazia să stai la o masă cu alţi oameni aflaţi la putere, pentru a vă ajuta reciproc să păstraţi obiectul în cauză.

Puterea, adică entitatea abstractă proiectată de existenţa noastră, ca popor, şi de nevoia noastră de organizare, care nu serveşte decât spre îmbuibarea altora. Unii care trăiesc într-o lume paralelă cu a noastră. O lume care nu a auzit de cuvântul „huroaie” şi care nu ştie că porumbul se prăşeşte ca să scape de pălămidă. O lume care nu ştie să stea la coadă să-şi plătească factura de la CEZ şi care habar nu are cât costă un bilet de tramvai.

Sper că aţi înţeles că puterea asta nu este cea despre care se vorbeşte la televizor, ci este o lume în care toţi foştii, prezenţii şi actualii politicieni trăiesc, indiferent de culoarea lor politică. Singurul moment în care cele două lumi se intersectează se întâmplă o dată la patru ani. Acest moment este aproape, o să aibă loc pe 30 noiembrie. Pun pariu că aţi început să îi vedeţi faţă în faţă tot mai des pe cei care în ultimii patru ani au trăit în cealaltă lume, tocmai mulţumită intersectării „bisecte”. Intersectare care mă aduce la popor.

Care popor? Aveţi cumva impresia că vă aparţine în vreun fel puterea? Puteţi să o pipăiţi cumva? Măcar cu ochii închişi, în gând? Aveţi cumva impresia că participaţi la luarea deciziilor pentru bunul mers al societăţii? Sau că măcar sunteţi luaţi în calcul când deciziile sunt luate? Puterea cărui popor este democraţia noastră? Credeţi că însemnaţi ceva pentru cei care se vor votaţi? Sunteţi cu toţii nişte statistici. Sunteţi acei „la sută” din sondaje. Sunteţi o unitate dintr-o categorie target – tineri, pensionari, studenţi, muncitori, şomeri. Sunteţi o cifră dintr-un tabel cu voturile pe secţii la alegerile locale, adică la simularea momentului zero de pe 30 noiembrie. Şi, atenţie, aproape că nici nu sunteţi o variabilă în ecuaţia care duce la rezultatul alegerilor.

Sunteţi şi voi că trebuie să fiţi. Cineva trebuie să joace rolul poporului în povestea asta şi unde găseşti câteva milioane de fraieri o dată la patru ani?

Aşa că, dacă vreţi democraţie, nu aveţi decât să vă creaţi propriul stat. Ca de exemplu, statul Gigel. Voi vă faceţi legile de funcţionare, voi hotărâţi cu cine stabiliţi relaţii externe şi voi aveţi grijă de afacerile interne. Deci, dacă vă gândiţi mai bine, deja sunteţi un soi de stat, pentru că, timp de patru ani, doar voi aveţi grijă de voi. Cu diferenţa că cele 22 de milioane de state Gigel plătesc taxe şi facturi încasate ghici de cine. De putere.

Grinderman - No Pussy Blues

Una din cele mai stralucite minti ale culturii romanesti, Ion Creanga, demonstreaza cat de normal poate sa functioneze mintea unui geniu. Si inca cat de apreciata a fost aceasta poveste de restul geniilor contemporani cu el (doar daca erau barbati probabil, ca sunt convins ca orice geniu-femeie a vremii ar fi replicat cu "wai, mi-e rau")! Adica pana nu baga omul si o caterinca, parca restul operelor nu au nici un gust.

Am dat exemplul de mai sus ca sa arat ca absolut toti oamenii sunt la fel cand vine vorba de seriozitate... si anume ca... nu merge prea mult. Mie imi place sa cred ca toti avem tot timpul chef de şotii cand avem ceva serios de facut. E lucrul care ne confera sanatate mintala. Cred ca tinem toti minte cazul fetei aleia care a murit "de prea multa munca"; ca era nemancata, nebauta si probabil ca era si cam nefu...matoare. Desi nu cred ca cineva ar putea muri din acest ultim motiv. Cel putin, in mod sigur nu o fata. Asa, revenind la subiect, credeti ca sarmana fata facea caterinca la servici... ca eu ma indoiesc serios ca ea era aia care flirta cu toti si care lipea biletele cu "kick me" pe spatele sefului. Pentru ca daca ea facea aceste lucruri, demonstra probabil ca are si capacitatea mentala de a realiza ca trebuie sa pape ceva de graba cand dadea coltul. Probabil saraca a murit cu pixul in mana si ochelarii pe nas.

Acuma nu vreau sa fiu rau cu saraca fata,  ca doamne fereste sa citeasca parintii ei blogul asta. Dar pana la urma, tot in iad ajung, ca nu vad ce mare speranta de caterinca ai in rai. Eu nu cred ca Iisus are simtul umorului. Si el a murit tot ca fata aia, din prea multa munca. Daca mai baga si el o caterinca pe acolo nu il lua nimeni in serios si nu mai patea atatea. Si probabil el face legea in rai, deci e instructie acolo. Mai bine jos cu dracusorii mei mai bem si noi o bere, un misto ceva. Cred ca au si meciuri in iad pana la urma, ca in viata de zi cu zi mereu ii dam dracu' pe aia din fotbal.

 Asa, revenind la oile noastre, caterinca de zi cu zi este cea care adauga frisca vietii. Mereu cand ajungi acasa la nevasta si copii, sau la sot (daca esti homo), incepi sa povestesti cum a cazut Gigel pe scari de a uitat de toate necazurile, sau cum s-a basit Eliza de i-au crapat izmenele. Sunt micile picaturi de bucurie care ne condimenteaza viata atat de monotona si plictisitoare. Eu incerc in fiecare moment al vietii sa gasesc umorul in tot ceea ce ma inconjoara si... imi merge destul de bine. Voi cum o duceti ?

PS: rog persoanele pe nume Gigel, Eliza si Iisus sa nu comenteze la articol ca oricum sterg commentul, ca nu-mi vine a crede ca ar scrie ceva de bine in el.

Alex

Misterele Pucioasei (XI)

Televiziunea ProTv rămâne datoare

Studiu independent despre fenomenul religios NIP

( ”Noul Ierusalim de la Pucioasa” )

În urma emisiunii de azi de la ora 13:15 intitulată “Te vezi la Ştirile ProTv: Taina Noului Ierusalim”, televiziunea independentă ProTv rămâne datoare ca într-o emisiune viitoare să restabilească adevărul, grav viciat de unele dezinformări pe care cei intervievaţi le-au strecurat cu bună ştiinţă printre răspunsurile pe care le-au dat la întrebările puse lor de către Cristian Tabără. Realizatorul a încercat să abordeze subiectul dintr-o perspectivă cât mai neutră, expunându-se, probabil în mod voluntar, unor dezinformări cărora nu li se puteau estima consecinţele, şi lăsând în final la latitudinea telespectatorilor să aprecieze ce este credibil şi ce nu din “povestea” Noului Ierusalim de la Pucioasa (NIP). Or, aici rămâne datoare televiziunea ProTv, îndată ce ea nu a respectat nici măcar pe departe principiul “audiatur et altera pars”. Ea va trebui acum să studieze reacţiile telespectatorilor, dându-le şansa să se exprime faţă de veridicitatea celor declarate de cei intervievaţi. Degeaba au fost întrebările lui Cristian Tabără inteligent formulate, dacă multe dintre ele au rămas fără replică, la altele s-a răspuns pe lângă subiect, iar la altele s-au însăilat ca răspuns tot felul de minciuni.

O primă observaţie:

Ca la toate emisiunile regizate, cei intervievaţi şi-au ales cei mai potriviţi actori şi cele mai studiate scene. Teatrul de păpuşi fiind pregătit, persoanele care trag sforile au rămas pitite în umbră, filtrând de acolo “tainele Noului Ierusalim”. Este vorba de liderii pucioşi, Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu, care în loc să aibă responsabilitatea de a recunoaşte deschis că ei sunt cei care conduc destinele acestei biserici auto-intitulate Biserica Noul Ierusalim (BNI) şi ale acestor creştini (şi nicidecum soţii Zidaru, aşa cum sugerează în fals această emisiune), apoi să iasă în faţă şi să dea socoteală de felul cum îi conduc, au trimis “la înaintare” garnitura a doua (Marian şi Victoria Zidaru), a treia (ceilalţi creştini care au mai răspuns la întrebări) şi a patra (restul de “figuranţi”, plasaţi strategic în scenă ca să creeze o imagine idilică de “sfântă familie”).

Cei care îi cunosc bine pe cei doi lideri de la Pucioasa ştiu şi care este motivul principal pentru care au stat ei ascunşi. Ei se tem ca va veni cândva şi ziua când va trebui ca amândoi să dea socoteală de toate mistificările lor, prin care au târât la rătăcire zeci, poate sute de creştini, şi de aceea caută pe cît posibil să nu lase în urma lor dovezi palpabile, probe materiale care să-i încrimineze. De aceea ei evită întotdeauna să fie fotografiaţi sau filmaţi, lăsând impresia, pentru cei care iscodesc din afară “tainele Noului Ierusalim”, că ei nici măcar nu există. În acelaşi timp, supuşilor lor li se sugerează că doar “din prea multă modestie” nu vor să apară ei în înregistrările video sau în fotografii.

Să încercăm să urmărim mai îndeaproape cum a evoluat această emisiune şi care sunt dedesubturile dialogurilor dintre realizator şi “actorii” de la Pucioasa. Notele explicative inserate în text îmi aparţin în totalitate.

_____________________________________________________

VICTORIA ZIDARU: Sfântul apostol Luca, care este şi fotograful cerului, a venit şi a făcut această fotografie cu ajutorul unui aparat, concret, material, din oraşul Pucioasa.

MARIAN ZIDARU: Eu vă mărturisesc că nu sunt în toate minţile, dar nu sunt în toate minţile care îl strică pe om.

(Notă: Aceste două replici, însoţite de imaginile aferente, au fost alese de realizator ca un fel de preambul, probabil considerându-le el că sunt cele mai semnificative din tot reportajul. Dintr-o anumită perspectivă, şi anume din perspectiva acestui reportaj, n-a greşit deloc. Să sperăm însă că vor urma şi alte reportaje, care să dea o imagine ceva mai realistă asupra acestor “taine” de la Pucioasa, păstrate până acum cu mare grijă, departe de iscodirile curioşilor. Ulterior, în cele două clipuri puse de ProTv pe situl www.protv.ro de pe internet, intitulate Partea I şi Partea a II-a, această secvenţă introductivă nu a mai apărut.)

REPORTER(Cristian Tabără): Bine v-am regăsit. Noi suntem acum la Pucioasa, loc în care, zic eu, avem toate motivele să fim. De ce ? Pentru că în spatele meu se află un aşezământ pe care mulţi îl cunosc sub denumirea de “Mănăstirea Noul Ierusalim”. De fapt, dacă vă uitaţi bine în spatele meu veţi vedea o poartă superb sculptată (Notă: Este vorba de poarta de la intrarea principală a “mănăstirii” Noul Ierusalim. Ea a fost sculptată la Ghelari de către Marian Zidaru, împreună cu câţiva ucenici, şi adusă apoi după multe peripeţii, la Pucioasa. Pe acea poartă nu se intră şi nu se iese niciodată. Intrarea se face printr-o portiţă laterală. Adepţii de la Pucioasa au sperat că, aşa cum anunţau profeţiile lor, reîncoronarea regelui Mihai ca rege al României moderne ar fi însemnat şi prilejul ca prin aceste porţi să treacă în triumf însuşi regele. Această perspectivă devine pe zi ce trece tot mai irealizabilă.) , ceea ce reprezintă un fapt artistic nemaipomenit. Alături de poartă sunt nişte oameni cu înfăţişări, hai să spunem, nu foarte obişnuite pentru ceea ce ştim noi despre înfăţişarea omului din România modernă. Dincolo de acea poartă nu trece aproape nimeni. Nici măcar cei din comunitatea Noului Ierusalim nu intră acolo decât după un anumit timp, în anumite condiţii.

De fapt, ce se întâmplă aici? Dacă vă amintiţi bine, în anii ’90 locul acesta a fost supus diverselor contestări: din partea unor teologi ai bisericii, din partea unor ziarişti, din partea unor oameni care n-au înţeles foarte multe din ceea ce se întâmplă aici, dar nici n-au ştiut foarte multe. Recunosc că nici eu nu ştiu foarte multe.

Urmează însă să aflăm împreună cu dumneavoastră dacă ceea ce ne spun aceşti oameni, şi anume faptul că aici se aude Cuvântul lui Dumnezeu, este aşa; (Notă: Sancta simplicitas! Dacă drăguţul de reporter îşi închipuie că ar putea afla de la ei altceva, diferit de ceea ce deja ştie bine că ei propovăduiesc, şi anume că “doar aici se aude Cuvântul lui Dumnezeu” , ei bine, se înşeală. Cum ar putea nişte oameni, întrebaţi fiind, să-şi renege propriile lor convingeri? Asta-i ca într-o schiţă de Caragiale: – Este adevărat că pământul e rotund? – Da, domnule!) şi dacă da, care este Cuvântul lui Dumnezeu? Dacă aici este Cuvântul lui Dumnezeu, care este semnificaţia acestui loc? Şi dacă aceşti oameni poartă această ţinută care te duce cu gândul al strămoşii noştri, ce rost are România în Cuvântul lui Dumnezeu? Şi dacă aici se aude Cuvântul lui Dumnezeu, cum se raportează acest Cuvânt al lui Dumnezeu în ceea ce ştim noi despre Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind Sfânta Scriptură? Dacă aceşti oameni spun că sunt creştini ortodocşi, atunci ce trebuie să ştim noi de la ei despre acest lucru, şi de ce unii le contestă această calitate? De fapt, cine sunt ei? Ce este adevărat şi ce nu este adevărat din suita de lucruri care s-au tot povestit despre aşezământul de la Pucioasa? Mă refer la comunitatea Noul Ierusalim şi la Mănăstirea Noul Ierusalim, unde cred eu că se întâmplă lucruri pe care merită măcar să le ascultăm, (Notă: Da, merită să la ascultăm, dar să nu ne grăbim să le dăm apă la moară şi să le promovăm ca fiind adevărate, atunci când nu suntem siguri de ce parte se află adevărul) şi apoi cine, cât înţelege şi cum judecă, asta este deja o chestiune de opţiune personală. N-am să vă pot duce dincolo de aceste porţi…însă sper să putem merge în sânul comunităţii, un pic mai încolo. Dar deocamdată… iată… Haideţi , cât se poate, încolo…

A vorbi despre comunitatea Noul Ierusalim este delicat şi complicat deopotrivă. Delicat, fiindcă poate reaprinde vechile dispute şi complicat fiindcă ceea ce susţin membrii ei este greu de acceptat. De aceea, pentru a nu fi bănuiţi de vreun gând ascuns, îi lăsăm pe adepţii grupării să se prezinte singuri.

Primul cuvânt îi revine lui Marian Zidaru, absolvent al Academiei de Arte frumoase, fost profesor universitar, artist plastic recunoscut mondial, membru marcant al mişcării Noul Ierusalim şi personaj aprig contestat, tocmai pentru aceasta.

MARIAN ZIDARU: Pe aceste meleaguri, din 1955 se aude Cuvântul lui Dumnezeu. La început, Dumnezeu a transmis Cuvântul Său printr-o fecioară, Virginia, (Notă: Se afirmă în unele mărturii ale creştinilor că pe vremea aceea, Cuvântul era rostit de Virginia pe când se afla în stare de somn profund – catalepsie –, nefiind conştientă de ceea ce spune) care locuia în satul Maluri, aici, lângă Pucioasa, şi lucrul acesta a durat până în 1980, când a trecut în cele nevăzute. (Notă: Adică a murit şi a fost îngropată în cimitirul satului, unde a stat şi n-a mai fost văzută de nimeni timp de 7 ani, până când a fost deshumată, văzută şi apoi reînhumată în acelaşi loc) Acest cuvânt al lui Dumnezeu a continuat, nu s-a oprit. A fost o perioadă când a fost o pauză de câţiva ani (Notă: Între 1980 şi 1982) şi apoi s-a reluat cuvântul lui Dumnezeu prin sora ei, mama Lelica. Asta a durat până în anul 1990(Notă: De fapt, lelica Maria “a vorbit de la Domnul” până în 1994). În 1990, Dumnezeu a dat Cuvânt ca să se ridice în ograda lui Bunea Ilie (Notă: Ilie Bunea este cel care a devenit primul preot al BNI) de aici, din satul Glodeni, să se ridice o biserică şi să se termine casa care era în construcţie atunci, să se amenajeze un spaţiu pentru locuit în care să poată vieţui 14… tinere, 14 suflete, să spunem. (Notă: La început au fost 14, apoi o parte s-au risipit şi au venit alţii. În prezent mai sunt rezidenţi stabili doar 6: Iliuţă, Spiridon (zis “Spirică”), Dănuţ (zis “Tataia”), Milică (zis “şoferul”), alt Milică (zis “al lui Mihaela”) şi Marinică (zis “Mormăilă”). Din când în când mai dau pe aici, pe la chiliile lor, soţii Zidaru (care locuiesc împreună la Bucureşti), precum şi Mihaela, Nicuşor şi Gigel, (care locuiesc împreună într-o locaţie din altă grădină, numită “Legănuţ”) . A folosi în aceste zile formula “cei 14 care aud Cuvântul” este de două ori un nonsens: în primul rînd că nu mai sunt 14, şi oricum nu mai sunt cei 14 de altădată; în al doilea rând, pentru că nu 14 “aud” cuvântul sau pretind că îl aud, ci doi: Mihaela şi Nicuşor (iar cel care aduce Cuvântul la lumină este, de fapt, numai unul)).

REPORTER(Cristian Tabără): Mesajul acesta a fost adunat în timp, într-o lucrare amplă, (Notă: Este vorba de cartea intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”, pe care cei de la Pucioasa o identifică a fi “Cartea cu şapte peceţi” din Apocalipsă) care, la rândul ei, a ajutat la întemeierea unor mici comunităţi de credincioşi. Aceştia se consideră membri ai bisericii ortodoxe (Notă: Dar nu sunt. Reporterul a fost minţit. În realitate, ei se consideră aparţinători ai altei biserici: Biserica Noul Ierusalim, care are următoarele însuşiri definitorii:

- are preoţii ei, care s-au hirotonit singuri ; trei dintre aceştia sunt simultan şi “arhierei”, iar Nicolae este şi “prooroc” pe deasupra;

- are locaşul ei de cult cu o arhitectură neortodoxă şi necanonică (nu este structurată distinctiv în naos, pronaos, şi altar, ci este o singură încăpere rotundă, înconjurată de douăsprezece uşi);

- are proorocii ei, în persoana Mihaelei Tărcuţă , respectiv a lui Nicolae Nedelcu;

- are un patriarh imaginar, pe care cei de la Pucioasa îl asociază cu persoana episcopului Irineu, dar acesta nu se consideră patriarhul lor, şi nici n-ar avea cum, deoarece nimeni nu l-a investit cu această funcţie; în plus, el nici nu-i recunoaşte ca enoriaşi, ba dimpotrivă, îi reneagă în mod public;

- au două Sfinte Scripturi: Biblia şi Cuvântul lui Dumnezeu;

- la slujbe nu-l pomenesc pe patriarhul B.O.R. şi nici pe episcopul locului, ci numai pe “patriarhul” lor fictiv;

- nu participă la slujbele din biserica ortodoxă majoritară, şi nici la biserica ortodoxă pe stil vechi, biserici pe care le consideră apostate şi lipsite de “duhul proorociei”;

- preoţii din B.O.R. sunt consideraţi că “au pecetea lui Antihrist”;

- pretind că duc o viaţă mănăstirească, dar nu respectă canoanele referitoare la mănăstiri, nu au tundere în monahism, nu fac ascultare de episcopul ortodox al locului;

- contestă o parte din Sfintele Taine, cu precădere Taina Căsătoriei;

- în antecedente au fost cazuri în care laici şi femei din această “lucrare” au săvârşit sfînta liturghie.

Toate aceste încălcări ale canoanelor şi multe altele îi califică mai degrabă ca o mişcare sectară pseudo-ortodoxă, cu nuanţe milenariste, naţionaliste şi anarhiste.) , respectă toate cele ortodoxiei (Notă: În mare, dacă ne referim la tipicul slujbelor, aşa este, dar excepţiile sunt prea numeroase şi grave; câteva dintre ele au fost expuse deja mai sus.) , iar o parte trăiesc după reguli călugăreşti. (Notă: Doar aparent: aceştia nu au tundere în monahism, nu au portul călugăresc, nu au stareţ sau stareţă, nu au ascultare canonică faţă de episcopul locului, convieţuiesc în aceeaşi incintă şi chiar în aceeaşi chilie persoane de sexe diferite.) Multă vreme, unii au crezut şi susţinut ideea că la Pucioasa ar funcţiona o ciudată mănăstire mixtă. (Notă: Susţineau şi ei ceea ce vedeau cu ochii. Mă întreb de ce reporterul nu a intervievat pe acest subiect şi pe sătenii vecini, care i-ar fi spus ce văd ei de ani de zile în curţile aşa-zisei mănăstiri) Vă întreb şi pe dumneavoastră, cum am întrebat şi pe alţi fraţi şi pe alte surori din acest aşezământ: vă vorbiţi cu seninătate, cu convingere şi fără nici un fel de reţinere, folosind expresii de genul: “a spus Dumnezeu”, “ne-a vorbit Dumnezeu”, “acesta a fost cuvântul lui Dumnezeu”. Privite din afară, mulţi ar putea spune: “Măi, e ceva în neregulă cu aceşti oameni; cum pot să spună ei că Dumnezeu le vorbeşte?” (Notă: Într-adevăr, ceva este în neregulă. Aceşti oameni se mint pe sine cu o seninătate dezarmantă. Niciunul dintre aceştia NU L-A AUZIT PE DUMNEZEU VORBIND, ci numai pe Nicuşor, care le citea cu o intonaţie adecvată “Cuvântul lui Dumnezeu”. Sistematic li s-a inoculat această idee că “Dumnezeu tocmai le-a vorbit aleşilor Lui, proorocii, acest Cuvânt, pe care Nicuşor îl citeşte acum şi lor”, până ce supuşilor li s-au spălat creierele, de au ajuns să fie convinşi că Dumnezeu le-a vorbit indirect şi lor, nu numai proorocilor. Toate textele ajung la creştinii de rând NUMAI prin interpuşi. Nimeni nu poate să confirme: “Da, eu L-am auzit pe Dumnezeu vorbind”. Ei pot afirma doar atât, dacă sunt sinceri: “Da, l-am auzit pe părintele Nicuşor citindu-ne Cuvântul, despre care ne-a spus că tocmai a fost rostit de către Dumnezeu”.) Şi am să vă întreb şi eu: “Cum vă vorbeşte Dumnezeu?” Sau… de unde această linişte, încredinţare neclintită, că aşa stau lucrurile?

BOGDAN: Da, chiar pot să vă spun... Deci în momentul când asculţi cuvântul lui Dumnezeu (Notă: Din capul locului, Bogdan face o subtilă deturnare a sensurilor. Reporterul a întrebat clar: “Cum vă vorbeşte Dumnezeu?”, dar Bogdan nu răspunde la întrebare, ci o ocoleşte cu viclenie, arătându-şi intenţia de a explica altceva, şi anume “cum se ascultă cuvântul lui Dumnezeu”. Şi de fapt nici asta nu explică, ci trece mai departe la identificarea şi certificarea sursei. Dar cum se ascultă cuvântul de fapt? Ce trebuia Bogdan să spună, dacă tot a promis? Asta trebuia să spună: că toţi creştinii, aproape întotdeauna, ascultă un cuvânt înregistrat pe suport magnetic, rostit nu de Dumnezeu, ci de Nicuşor Nedelcu, care la rândul lui îl citeşte din caietul Mihaelei, în care se află copiat acest Cuvânt, aşa cum pretinde ea că l-a auzit prima cu urechile ei. Numai la prima citire, de regulă Cuvântul este citit din caiet, în primă audiţie, tot de către Nicuşor, şi abia după aceea este înregistrat. Nimeni nu poate să certifice nici măcar dacă, în primă instanţă, acest cuvânt este auzit sau nu de urechea omenească, iar a dovedi că este de la Dumnezeu şi nu de la altcineva, este practic imposibil. Până şi Mihaela a fost auzită în mai multe rânduri îndoindu-se, cu cuvintele: “Oare Cuvântul acesta este de la Dumnezeu, sau de la Dracul”? Pentru ceilalţi însă, totul se rezolvă doar prin credinţă, printr-o credinţă oarbă că Mihaela e un om cinstit şi nu poate să mintă. Din păcate (în alte probleme, nu aici), Mihaela a fost de nenumărate ori prinsă cu ocaua mică. Deci, răspunsul corect al lui Bogdan trebuia să fie următorul: “Nouă niciodată nu ne vorbeşte Dumnezeu, ci numai Mihaelei Tărcuţă, care este un prooroc. Mihaela îl transcrie, Nicuşor îl citeşte, şi aşa îl auzim şi noi”. Coroborând părerile de mai sus, concluzia lor este aparent simplă: acest Cuvânt este fie de la Dumnezeu, fie de la Mihaela, fie de la Dracul. Deocamdată însă, nimeni n-a fost în stare să dovedească ceva concret), Dumnezeu Se certifică, Se identifică ca orice om care are un buletin de identitate. (Notă: Aici vedem cât de pueril este răspunsul lui Bogdan pentru a doua întrebare a reporterului: “de unde această linişte, încredinţare neclintită, că aşa stau lucrurile?” Bogdan e convins că “buletinul de identitate” al lui Dumnezeu stă ascuns în nişte fraze, a căror provenienţă oricum este incertă. Adică, cel care compune cuvântul, îşi compune şi propria sa legitimare, pe care o strecoară în acelaşi cuvânt. Or, legitimarea se face întotdeauna de către o autoritate exterioară. Bogdan desigur că şi el se legitimează ca individ cu o carte de identitate, dar pe care nu şi-a emis-o singur, ci Poliţia a emis-o, căci altminteri actul său de identitate ar fi un fals, şi cine ar mai crede în el?) Şi El Se identifică ori prin frazele: “Sunt Dumnezeu. Sunt Fiul Tatălui Savaot, şi am norii şi…norii suire şi coborâre şi vin la poporul Meu de pe pământ”.(Notă: Da, e frumos ce spune Bogdan aici, dar L-a văzut el oare pe Dumnezeu, tot suindu-Se şi coborându-Se pe norii cerului, ca să aducă acest argument aici , ca susţinere a propriilor lui convingeri?) Un om nu ar putea aduce un astfel de argument. (Notă: Această afirmaţie fermă şi seacă este în acelaşi timp total gratuită, deoarece nu se certifică prin nimic. Tot aşa de bine Bogdan ar fi putut spune contrariul: “Numai un om ar putea aduce un astfel de argument”. Se vede bine cât de puţin cunoaşte Bogdan oamenii, dacă face asemenea afirmaţii superficiale! Să zicem totuşi că un om obişnuit nu ar putea, căci oamenii, în general, se feresc de sacrilegii. Dar un drac, care la nevoie se preface chiar în înger de lumină, ar putea. Ar face-o chiar cu mare plăcere)

REPORTER(Cristian Tabără): Multă vreme, despre aşezământul dumneavoastră şi despre comunitatea de aici s-a spus că ar fi o comunitate mixtă, sau că ar fi mănăstire mixtă. Văzând că sunt şi surorile acum aici, vă întreb: există această vieţuire mixtă, sau cele două comunităţi sunt separate? Comunitatea surorilor locuieşte în altă parte, comunitatea dumneavoastră aici, şi în praznice sau în diverse momente vă întâlniţi pentru a sărbători. Cum stau lucrurile din punctul acesta de vedere?

BOGDAN: Deci nu există mănăstire mixtă, deci...…cuvântul nu…îl punem…cu foarte multe…că de multe ori, de nenumărate ori, că nu există mănăstire mixtă la Noul Ierusalim. (Notă: Bâlbâielile lui Bogdan arată că, în prima secundă, el a fost prins aici pe picior greşit. Dar s-a redresat repede, cu un răspuns la fel de sec: “nu există mănăstire mixtă la Noul Ierusalim”. Adevărul în această problemă este extrem de alambicat. Iată cum ar fi trebuit să răspundă Bogdan, relatând sincer nişte lucruri pe care el le ştie foarte bine, dar pe care el n-a vrut să le dea pe faţă, ci i-a spus reporterului doar un sfert de adevăr:

În primul rând, la Pucioasa nu este nici o mănăstire. Trecând peste faptul că cei de acolo n-au fost tunşi în monahism, nici nu s-au îmbrăcat vreodată călugăreşte, ba mai mult, au oroare de aşa ceva, trebuie evidenţiat că actuala comunitate care vieţuieşte între zidurile aşa-zisei “mănăstiri” nu are un stareţ (cum are orice mănăstire de pe lumea aceasta), nu dă ascultare niciunui episcop, inclusiv episcopului locului, şi este compusă atât din bărbaţi, cât şi din femei. Încercările repetate ale răposatului episcop Vasile al Târgoviştei de a-i aduce sub ascultare canonică s-au izbit de refuzuri încrâncenate, tari ca stânca. Actualul episcop al Târgoviştei, Nifon, cunoscând istoria şi eşecurile predecesorului său, nici n-a mai încercat să-i înduplece spre ascultare pe adepţii NIP, ştiind că ar trebui să se lupte cu morile de vânt. Dar nici cei de la Pucioasa n-au venit vreodată cu rugămintea la el ca să-i păstorească, deşi pretind că respectă rânduielile ortodoxe, bisericeşti şi monahiceşti. Comunitatea iniţială, cea din 1990, a avut într-adevăr aspiraţia la o viaţă mănăstirească, şi de aceea ei s-au şi auto-denumit aşa: “mănăstire”. Îi încurca însă tocmai faptul acesta, care se discută acum: cei adunaţi acolo în aceeaşi ogradă erau şi femei, şi bărbaţi, iar lumea din sat începuse să cam cârtească. Femei erau ceva mai puţine: era monahia Gabriela Belinschi (poreclită “maica Gaby”), era Victoria Zidaru (poreclită “Doamna Profesoară”), era Mihaela (soţia lui Emilian Tărcuţă) şi mai erau şi soţiile celor doi creştini care îndată după aceea au fost “făcuţi” preoţi: Spiridon Şerban şi Nicolae Nedelcu. Mai erau şi două fetiţe, fiice minore ale preoţilor Nicolae şi Spiridon. Prin abile presiuni şi ameninţându-le cu “mesaje primite din cer”, Mihaela Tărcuţă a reuşit să le îndepărteze pe toate femeile din “mănăstire”, pe motivul perfect plauzibil “ca ele să nu dăuneze imaginii mănăstirii”, căci oamenii încă de pe atunci îşi dădeau coate că e ceva suspect în adunătura aceea mixtă de bărbaţi şi femei, sub acelaşi acoperiş. Pe soţiile preoţilor împreună cu fetiţele lor, Mihaela le-a stabilit cu domiciliu forţat la o creştină din comuna Valea Lungă; maica Gaby (care era călugăriţă de-adevăratelea) şi-a luat câmpii şi a ajuns până la urmă să se închinovieze la o mânăstire autentică; iar “Doamna Profesoară” s-a retras la atelierul din Bucureşti. Însă, nu se ştie cum se face că Mihaela a uitat să se îndepărteze şi pe sine, aşa că “mănăstirea” tot mixtă a rămas. Dar, odată rămasă singură la cârmă cu atâţia bărbaţi, Mihaela a pus şeaua pe ei. Pe Nicuşor Nedelcu l-a obligat să divorţeze de soţia lui, şi de atunci Mihaela a rămas nedespărţită de Nicuşor, ca marca de scrisoare, încât (ca o excepţie, desigur) ei dorm şi în aceeaşi chilie, de atunci încoace. Emilian Tărcuţă a fost cam cătrănit la început, văzând că trebuie să renunţe la “sora Mihaela” în favoarea unui “frate” mai tinerel, dar s-a consolat, aflând de la Mihaela că “aceasta e voia neabătută a Domnului”: ca Mihaela şi Nicuşor să lucreze zi şi noapte, nedespărţiţi, pe ogorul Domnului. Peste câţiva ani comunitatea a mai crescut, dezvoltându-se însă doar în afara zidurilor mănăstirii, în alte locaţii şi în alte clădiri. La început a fost un grup de băieţi la Târgovişte, în casa unui creştin, pe nume Halău Gheorghe. Apoi, când au venit şi fete, atrase de mirajul “vieţii în sfinţenie”, băieţii au fost mutaţi la Pucioasa, în “Căsuţa din deal”, iar în locul lor, la Târgovişte, au rămas fetele. Peste alţi câţiva ani (prin noiembrie, anul 2000) la Pucioasa a început construcţia unei alte clădiri, numită de ei “Casa Întâlnirii”, care avea în proiect şi aproape douăzeci de “chiliuţe”. La lucrări au fost convocate şi fetele de la Târgovişte, pentru a merge treaba mai cu spor, dar după terminarea lucrului, unele nu s-au mai întors la Târgovişte, şi au rămas la Pucioasa până în ziua de astăzi. Ele s-au stabilizat în “căsuţa Corneluţei”, situată în aceeaşi curte cu “Căsuţa din deal”, în care stau băieţii. Aşadar, Bogdan are dreptate, nu stau în aceeaşi casă fetele cu băieţii, dar stau în aceeaşi curte şi mănâncă întotdeauna împreună la mesele de prânz şi de seară. La rugăciunile ce se ţin într-un paraclis improvizat într-un pod, de asemenea sunt împreună. La început au existat trei closete comune, nefiind nici o cabină cu destinaţie separată ( aşa cum, pretutindeni unde sunt mai multe cabine, se întâlnesc indicaţiile simbolice B şi F) şi o baie cu apă caldă, de asemena comună, dar care se folosea alternativ. Au apărut însă şi incidente, pentru că erau deja prea mulţi. La baie, fetele stăteau mai mult timp decât băieţii şi îi făceau să aştepte la uşă, ceea ce pe undeva pare firesc. Când veneau şi celelalte fete de la Târgovişte, la sărbători sau la unele lucrări mai ample, la singura baie existentă se crea un adevărat balamuc. S-a mai întâmplat (foarte rar, ce-i drept,) ca băieţii să uite să încuie uşa, încît au dat fetele peste ei în baie. La closete, altă trăznaie! A ieşit la un moment dat o fierbere şi o tulburare mare între fete, pentru că Valy-Baba pretindea că i-a văzut pe Nicuşor Nedelcu şi pe Mana că au ieşit imediat unul după alta din aceeaşi cabină de closet. Noroc cu Mihaela care, mai înţeleaptă, a lămurit-o pe Valy-Baba că dracul i-a dat vedenii, ca să-l compromită pe Nicuşor. Adică, dracul special a luat înfăţişarea lui Nicuşor, ca să-şi bată joc de Valy-Baba, şi să creadă ea că Nicuşor este; dar în realitate era dracul. De atunci, Valy-Baba e şi ea convinsă că i s-a părut, deşi atunci ea fusese pusă special să-i spioneze pe cei doi, pe Mana şi pe Nicuşor, de către alte fete, care bănuiau ele că o să se întâmple ceva, din pură invidie, probabil. După aceea, ca să se evite alte scandaluri, Mihaela a hotărât ca să se zidească un closet separat şi pentru fete, apoi şi o băiţă numai pentru ele în “căsuţa Corneluţei”. Băiţa aceasta a apărut mai târziu, acum vreo trei ani şi, oricum, nici ea nu făcea faţă la cerinţe, mai ales cînd veneau şi celelalte fete de la Târgovişte, câte 10-12 odată.

De atunci, incidente de acest gen n-au mai apărut, şi în comunitatea mixtă de la Pucioasa e acum pace, armonie şi linişte. În prezent, alături de băieţi, aici au statut de rezidente permanent: Valentina-Veronica (poreclită Valy-Baba), Mitrodora (poreclită Mitzy), Maria (poreclită Mariutza sau Mary-hoatza) şi Irina, căreia deocamdată nu i s-a găsit o poreclă. O perioadă a stat şi Constantina (poreclită Katy) dar i s-a părut prea grea munca la Pucioasa şi, pretextând că e bolnăvicioasă, s-a cerut a fi “transferată” la Târgovişte. Dar nu i-a ţinut multă vreme figura, pentru că a fost adusă înapoi la treabă, la Pucioasa, de către Mihaela. Mai mult, în ultima vreme au fost stabilizate în chiliile din “Casa Întâlnirii” şi alte fete din grupul de la Târgovişte, adică tocmai acelea care erau acolo şi atunci când s-a făcut acest reportaj. Toate aceste aspecte Bogdan le-a trecut sub tăcere, deşi le ştia foarte bine, erau de ani de zile sub ochii lui. De ce? Ştie el de ce.) Aici este… casa… băieţilor…

MANOLIŢĂ (Emanuel): Deci, comunitatea.

BOGDAN: … deci… (Notă: Dacă era corect, Bogdan trebuia să adauge apoi, arătând cu degetul spre “căsuţa Corneluţei”, situată în aceeaşi curte: “…iar acolo este căsuţa fetelor de la Pucioasa”) iar la Târgovişte este casa fetelor… surorilor… a fetelor,(Notă: Bogdan începe iarăşi să dea în bâlbâială, pentru că realizează că acum a ajuns deja să mintă de îngheaţă apele: nu toate fetele locuiesc la Târgovişte, ci mai puţin cu cele patru fete, uneori cinci, care stau permanent la Pucioasa, plus celelalte, mutate de către Mihaela în ultima vreme în “Casa Întâlnirii”. Iar casa de la Târgovişte nu este a fetelor, ci a lui Halău Gheorghe, care stă şi el în ea, împreună cu soţia şi cu băiatul, deci şi acolo, la Târgovişte, e tot un fel de comunitate mixtă) deci nu există aşa ceva. (Notă: Nu există “mânăstire”, după cum am văzut, dar există “ comunitate mixtă”, după cum iarăşi am văzut. E drept că “băieţii” şi “fetele” stau la Pucioasa în case separate, dar locuiesc în aceeaşi curte şi mănâncă la aceeaşi masă. Fetele le gătesc permanent demâncare băieţilor şi, o dată pe săptămână, le şi spală rufele murdare, şi apoi le calcă. Aşa, ca în orice familie mai numeroasă. În plus, mai e şi cazul neobişnuit al cuplului nelegitim Nicolae-Mihaela, care dorm în aceeaşi încăpere, ca “frate şi soră”. Pentru a elimina însă orice suspiciune de viaţă imorală ei l-au implantat de câţiva ani încoace în chilia lor pe Gigel, nepotul păstorului nea’Mişu [Dănciucă Gheorghe din comuna Măneşti], care fiind mereu cu ei, oricând poate da garanţie asupra moralităţii lor ireproşabile.

Aşadar, răspunsul corect la întrebarea raporterului “există această vieţuire mixtă, sau cele două comunităţi sunt separate?” este următorul: “Da, există vieţuire mixtă, atât la Pucioasa, cât şi la Târgovişte, iar cele două comunităţi NU sunt separate”).

Sunt venite numai pentru ajutor, la marile sărbători, iar fiecare îşi duc modul de viaţă creştineşte, cu o conştiinţă de creştin. (Notă: Una din două:

- ori, “marile sărbători” ţin încontinuu şi nu se mai termină niciodată;

- ori, este remarcabil cu câtă naturaleţe a ajuns să mintă acest tinerel, fără să clipească, el fiind de altfel fiul unor creştini de treabă, care l-au crescut de mic cu frică de Dumnezeu. Bogdan ştie bine, (după cum toţi cei de faţă la acest interviu ştiau, dar nimeni n-a intervenit cu vreo corecţie, deci toţi au consimţit la minciuna lui) că unele fete care locuiesc acum la Pucioasa sunt plecate de la Târgovişte de 7-8 ani, iar unele n-au locuit la Târgovişte nici măcar o zi! Se vede bine că la el, ca şi la ceilalţi complici prin tăcere, educaţia minciunii, propovăduită de liderii de la Pucioasa, a dat roade bogate)

MANA (Marilena): Ţin să vă mărturisesc ce-am simţit şi de la aceşti oameni (Notă: Mai mult ca sigur că aici e vorba de liderii din umbră Mihaela şi Nicuşor, deoarece Mana este unul dintre sfetnicii lor de bază) pe care i-am cunoscut şi de la această coborâre cerească, din ei izvorau şi emana o putere care te făcea să iubeşti şi tu sfinţenia, să iubeşti postul, rugăciunea… Deci izvora din ei această putere care te făcea să iubeşti şi tu şi să poţi şi tu, să vezi că se poate.

REPORTER(Cristian Tabără): În ce constă viaţa dumneavoastră în această comunitate?

MANA (Marilena): Deci, plecând… sunt aceleaşi rânduieli ca şi în mănăstire: rugăciune, post… în ceea ce priveşte rugăciunea: cele şapte laude, sfânta Liturghie, mărturisirea, spovedania, împărtăşania cât mai deasă, ceea ce ne-a făcut mai mult să ne ataşăm chiar în lucrarea fiinţei noastre…

VALY (Valentina Mihai): …lăuntrice…

MANA (Marilena): …lăuntrice…

VALY (Valentina Mihai): …a omului cel dinăuntru…

MANA (Marilena): …a omului cel nou…

VALY (Valentina Mihai):…la care…

MANA (Marilena): …lucru care, da, greu mai vezi că se lucrează cu amănunt la lucrarea fiinţei lăuntrice, la îndumnezeirea omului, că de fapt, asta e şi ţinta ortodoxiei. Deci această coborâre cerească se aude deasupra mănăstirii, acolo, şi cei vieţuitori de acolo, aud… (Notă: Exprimare vag-mincinoasă, care sugerează celui neavizat că toţi cei de acolo, de la mănăstire aud Cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce nu este adevărat. Au fost şi cazuri , nu puţine, când Cuvântul n-a coborât deasupra mănăstirii , ci prin alte părţi, tocmai pentru simplul motiv că Mihaela şi Nicuşor nu erau atunci în mănăstire, ci peregrinau prin acele locuri)…. iar, cum aţi spus despre noi, că noi prin credinţă, deci nouă ne-a fost uşor să credem că …acolo se aude şi ni se transmite şi nouă această învăţătură sfântă,…

REPORTER(Cristian Tabără): Dacă vine cineva şi vă spune… ăă…: “asta e exaltare”, “asta e mai degrabă treaba unui psiholog sau a unui psihiatru”, “asta nu e neapărat trăire autentică, ci vreun dezechilibru”, ce-i răspundeţi?

VALY (Valentina Mihai): Asta vroiam să spun că nu e nimic fanatic, nu e o exaltare în tot ce facem. De ce? Pentru că acest urcuş, această cale este şi grea. E un paradox: ceea ce vrei să fie frumos nu poţi să-l dobândeşti decât prin foarte mare greutate. De aceea toţi cei care vin, şi se alătură de noi, nu pot rămâne mult timp, dacă nu, vor, ei, singuri, şi nu se… nu se împovărează…să spun aşa, cu această sarcină greu de dus… (Notă: Ortografia ceva mai neobişnuită, cu atâtea virgule, încearcă să reproducă dicţia folosită de Valy)

REPORTER(Cristian Tabără): Pe de altă parte, iată, dumneavoastră v-aţi întemeiat comunitatea în jurul revelaţiilor pe care le-a avut o femeie simplă, nu? catalogată de mulţi drept nebună, urmărită de securitate în perioada comunistă, ameninţată, batjocorită. Vorbim despre Virginia, sau cea pe care dumneavoastră o numiţi Sfânta Virginia, şi pe care, deocamdată, unii o văd aşa cum vedeţi dumneavoastră, iar ceilalţi o văd ca pe mulţi alţi trăitori aparte, ceva mai degrabă greu de acceptat decât uşor de acceptat. Nu… ăă…Vă întreb, de unde aveţi încredinţarea că ceea ce a auzit Virginia, sau sfânta Virginia, ceea ce aveţi dumneavoastră mai departe este într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu?

VALY(Valentina Mihai): Pentru că oamenii… mărturia celor care au cunoscut-o de-a lungul vremurilor…

MANA (Marilena): … de cincizeci de ani…

VALY (Valentina Mihai):…de cincizeci de ani, şi cei care i-au fost alături au mărturisit aceasta, şi nu poţi trece peste mărturia celor care văzut şi au stat lângă această fiinţă.

MANA (Marilena): Şi nu mai mult…

VALY (Valentina Mihai): …nu poţi trece aşa de uşor…

MANA (Marilena): …da …şi nu mai mult… să numai spun, atîtea exemple şi mărturii care sunt şi în carte scrise, când a fost dezgropată, …la şapte ani… deci trupul ei, a fost găsit moaşte.

Nea’MILICĂ “şoferul” (Emilian Bănescu): A fost multă luptă împotriva acestui loc şi la mănăstire. Acolo, în Cuvântul lui Dumnezeu, scria: că “sfânta Virginia e piatra de temelie a Noului Ierusalim”. Şi pe acest considerent, preoţii şi cei care erau împotriva acestui loc, au socotit că noi am venit noaptea şi am furat-o şi că nu mai este aicea. Deşi că ştiu toţi, cei din sat, şi preotul (nu acesta, altul, dinainte) că la 7 ani când am venit aici cu toţii şi am dat piatra la o parte, Sfânta Virginia venise la sora ei(Notă: în vis sau în vedenie) şi-i spusese: “Aveţi voie doar să priviţi, dar să nu atingeţi”. Dar, din cauza situaţiei,…

ADY (Adrian): S-au luat de ei!

Nea’MILICĂ “şoferul” (Emilian Bănescu): …am coborât în mormânt, după mireasmă, şi era moaşte, şi am atins-o şi faţă şi pe haine…

REPORTER(Cristian Tabără): Domnu’ Nicolae, spuneţi-mi, vă rog, de cât timp faceţi parte din comunitatea de la Noul Ierusalim?

Nea’NICU “tâmplarul” (Nicolae Achim): Din…’60.

REPORTER(Cristian Tabără): Din ’60!

Nea’NICU “tâmplarul” (Nicolae Achim):Da!

REPORTER(Cristian Tabără): Asta înseamnă, că dumneavoastră de exemplu aţi cunoscut-o pe Sfânta Virginia!?

Nea’NICU “tâmplarul” (Nicolae Achim):Da…da.

REPORTER(Cristian Tabără): Ce puteţi să-mi spuneţi despre dânsa, ce fel de om era?

Nea’NICU “tâmplarul” (Nicolae Achim): Era un om cu multă pace, cu multă smerenie. Nu e…se cunoştea că e Dumnezeu în ea. Se cunoştea! Oricum ai fi făcut, n-aveai cum să… depăşeşti prin mintea ta ceva. Pentru că se cunoştea de…după faţă că era Duhul lui Dumnezeu în ea. Că acolo unde… unde este Dumnezeu, omul are o altă înfăţişare faţă de în lume, faţă de oamenii normali. (Notă: Dimpotrivă, tocmai oamenii normali au chipul lui Dumnezeu, şi îşi lucrează necontenit asemănarea cu El) Este un om… o fire…blândă, o…smerit…

REPORTER(Cristian Tabără): Fără îndoială că lucrurile care se spun sunt tulburătoare şi ridică multe, multe semne de întrebare pentru foarte mulţi, însă, pentru cei care caută dovezi palpabile şi materiale ale… eu ştiu, Împărăţiei lui Dumnezeu, fotografia pe care o am acum în mână ar putea fi una dintre aceste dovezi. Are o poveste extrem de complicată şi extrem de tulburătoare, pentru că… în această fotografie, dacă am înţeles eu bine, şi mi s-a spus bine… se văd două planuri: lumea aceasta şi împărăţia lui Dumnezeu; Sfânta Virginia, purtătoarea cuvântului, respectiv, nimeni altul decât Iisus Hristos.

Nu ştiu dacă am înţeles bine aşa, şi aş dori explicaţia acestei fotografii. Cine a făcut-o, când a făcut-o? văd că aici scrie “vara anului 1964”… Ce se află exact în ea?

VICTORIA ZIDARU: Deci, în această perioadă, mama… sfânta Virginia, era foarte bolnavă, avea o stare de neputinţă şi o mare tristeţe. Era singură în cameră, doar cu o creştină care o însoţea. Ea a fost anunţată în timpul somnului că dimineaţă va găsi ceva, un…un semn de la …un semn de la Domnul. Dimineaţă, când s-a trezit, a găsit într-adevăr pe masă această fotografie. Ce reprezintă ea? Este camera sfintei Virginia, aici se poate vedea maşina de cusut, un obiect concret, real, care a existat în camera ei, dar pe care este prezentă silueta coroanei de spini a Domnului. (Notă: Coroana de spini era prezentată a fi un simbol, care semnifică suferinţele Virginiei pe pământ. Nu pare reală, ci mai degrabă desenată: pe o treime din circumferinţa ei se văd doar 5(cinci!) spini, grupaţi în două mănunchiuri – unul cu 2 spini, iar celălalt cu 3 – , toţi spinii fiind îndreptaţi în sus) După aceea, ca şi cum peretele ar fi spart, (Notă: Aceasta este doar o impresie. Mai degrabă, urmele “spărturii” certifică faptul că este vorba de un colaj) – această – acest arc, în care sfânta Virginia este aşezată pe un sicriu, (Notă: Mărturia creştinei Dănciucă Elena din Măneşti arată că este aşezată pe pat, dar că ar fi şi “o formă de sicriu la baza patului”, cu aceeaşi semnificaţie ca a coroanei de spini) iar Domnul este în faţa ei. În spate, foarte departe, – se zăreşte – se zăresc cele trei cruci. (Notă: Distanţa este, într-adevăr, atât de mare încât crucile abia se văd conturate. Totuşi, ele sunt atât de stângaci desenate, disproporţionate faţă de restul “fotografiei”, încât o apreciere subiectivă le arată a fi de înălţimea reală a unor stâlpi de telegraf, ceea ce este absurd. Întrebarea este: dacă planul din faţă este camera, iar planul din spate este Împărăţia Cerurilor, ce caută Golgota şi cele trei cruci în Împărăţia Cerurilor??

REPORTER(Cristian Tabără): De pe Golgota?

MARIAN ZIDARU: De pe Golgota.

VICTORIA ZIDARU: De pe Golgota, da!

MARIAN ZIDARU: Şi pietrele… de pe drum, sunt…

VICTORIA ZIDARU: Da.

MARIAN ZIDARU: …pietrele Golgotei.

VICTORIA ZIDARU: Sigur că această fotografie a stârnit şi atunci destule… destulă curiozitate,…

REPORTER(Cristian Tabără): Şi probabil şi destule controverse, pentru că e greu de acceptat, mai ales când nu ştii cine a făcut fotografia aceasta…

MARIAN ZIDARU: Controversa consta în faptul că… nu înţelegeau cum de… s-a realizat această fotografie…

REPORTER(Cristian Tabără): A, aici e problema, şi cine…

VICTORIA ZIDARU: Da, da…

MARIAN ZIDARU: …se întrebau foarte mulţi că… în cer există aparate de fotografiat?…

VICTORIA ZIDARU: …şi atunci, Domnul i-a explicat sfintei Virginia că în această – că în acea noapte, sfântul apostol Luca, care este şi fotograful cerului (Notă: pe plan teologic, aceasta pare a fi o noutate absolută, revoluţionară, care arată că şi cerul se modernizează, în pas cu cuceririle tehnicii de pe pământ, adică nu bate de fel pasul pe loc. Dar, întrucât tehnica fotografiei nu are nici măcar 200 de ani vechime, să nu ne aşteptăm să regăsim această informaţie pe undeva prin Sfânta Tradiţie. Ce se întâmplă cu arhiva pentru perioada dinaintea ultimilor 200 de ani, când tehnica fotografică nu se inventase? Pe atunci nu erau aparate foto, deci nu se puteau face nici poze. Cum s-o fi descurcat “sfântul apostol Luca”, aproape 2000 de ani (mai puţin ultimii 200), numai el ştie. Ceea ce pare ciudat este că, exact în aceeaşi perioadă, în care se pretinde că s-a făcut această “fotografie”, cerul nu vedea deloc cu ochi buni modernizarea lumii, un aspect nedorit fiind chiar introducerea iluminatului electric în oraşe şi sate. Cităm din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, la pagina 92: “Am adus un îngeraş cu un ciocănel şi a spart toate becurile de la policandru şi a pus lumânări de ceară curată”), adică este cel care se ocupă cu documentaţia de pe pământ… el face un fel de arhivă a evenimentelor importante – cele mai importante ale… – din pământ – de pe pământ. Deci sfântul apostol Luca a venit şi a făcut această fotografie cu ajutorul unui aparat concret, material, din oraşul Pucioasa. A pătruns, sigur că da, prin zidurile – prin uşă, într-un laborator foto din oraş, a luat aparatul, (Notă: Caz de forţă majoră: “Sfântul Luca”, “doctorul cel iubit” , “doctor fără de arginţi” şi “fotograf fără de aparat”, e nevoit să dea o fugă vreo 5-6 Km până în urbea Pucioasei, şi să dea “o spargere” în plină noapte, ca să se poată folosi fraudulos de un aparat de fotografiat de pe pământ. Oare de fiecare dată era nevoit să procedeze la fel, ca să-şi completeze “arhiva” din cer? Din mărturisirea creştinei Dănciucă Elena din Măneşti reiese că aparatul acela a avut şi blitz, fiindcă poza s-a făcut noaptea – deşi blitzul e tot pe bază de electricitate, şi cu electricitate am văzut că nu prea era voie – dar, în fine, s-a făcut o derogare, că era noapte) a făcut fotografia, (Notă: pentru aceasta, “sfântul Luca” s-a întors înapoi la Maluri, deoarece tot în acea mărturisire se spune că fotografia a fost făcută în comuna Maluri, la peste o oră de mers pe jos, prin pădure, faţă de oraşul Pucioasa) s-a întors, (Notă: înapoi, la Pucioasa) a developat-o, şi după aceea a venit din nou (Notă: înapoi, la Maluri) cu două exemplare; un exemplar l-a lăsat pe masă, şi un exemplar i s-a spus sfintei Virginia că este luat în cer, ca mărturie; ca atunci, la Judecată, când se vor depune mărturii despre tot ceea ce s-a întâmplat pe pământ, să fie mărturia în cer. (Notă: Săracul “Luca”, cum de s-a înhămat el la o treabă aşa de grea!? Să fii nevoit să culegi mărturii şi probe materiale despre tot ce s-a întâmplat pe pământ, ca să faci o arhivă universală, a tuturor timpurilor, dar să n-ai tu la îndemână un aparat foto performant, şi un blitz, şi o cameră obscură, şi revelator, şi fixator, şi hârtie fotografică, şi un exponometru, şi curent electric pentru expunere, atâtea angarale pentru o treabă aşa de complicată! Să fii tu, un sfânt aşa de serios, nevoit să umbli de colo-colo şi să dai spargeri în fiecare noapte prin laboratoarele foto, să consumi materialele oamenilor şi să-ţi însuşeşti cu japca hârtia fotografică, fără a o plăti, numai ca să-ţi faci trebuşoara! Mai bine făcea o pictură, că tot fusese el cândva şi pictor talentat; ar fi fost mult mai simplu şi mai cinstit. Oricum ar fi, fotografia aceea mai degrabă aduce cu un colaj, cu un desen fotografiat, decât cu o poză autentică, făcută noaptea la blitz.) De atunci noi păstrăm această fotografie, din 1964.

REPORTER(Cristian Tabără): Vă daţi seama cum sună astea pentru urechile unui om supus îndoielilor şi care nu…ăă…

MARIAN ZIDARU: Suntem convinşi că lucrul acesta poate să stârnească chiar şi hohote de râs, adică “Dumnezeu se ocupă de fotografii acuma”, sau de lucruri de genul ăsta, dar a fost un mic semn, de care sfânta Virginia avea nevoie (Notă: Asta este explicaţia sinceră a motivaţiei reale pentru care s-a “lucrat” această “fotografie”: era nevoie de ea, ca oamenilor să li se ofere argumente palpabile ca “să creadă” că între Virginia şi Dumnezeu este o legătură directă, nemijlocită.) în acel moment, şi de care şi noi toţi avem nevoie, peste ani şi ani de zile. (Notă: Dacă şi acum, după aproape cincizeci de ani, cei de la Noul Ierusalim mai au nevoie de asemenea trucuri ieftine pentru a-şi legitima autenticitatea în faţa oamenilor, se explică de ce au ei o credibilitate atât de scăzută.)

REPORTER(Cristian Tabără): Acuma, vrând-nevrând sunt obligat să leg două lucruri între ele…mă întrebam la un moment dat, preluând vocea celor care ne urmăresc, dacă sunteţi sau nu în toate minţile. Acuma, vă întreb altceva: Nu există riscul, dacă tot ceea ce ne povestiţi, e aşa cum ne povestiţi, ca cineva să vă suspecteze de mândrie, de exemplu? …că sunteţi cei aleşi ca să…eu ştiu…altfel, mai presus…

MARIAN ZIDARU: Mândria este un diavol care ne pândeşte pe toţi. Deci atunci când un om nu mai poate fi doborât prin păcate, diavolul urmăreşte să-l doboare prin mândrie. (Notă: Oare mândria nu este şi ea un păcat? Este chiar unul dintre cele 7 păcate capitale) Deci, nu negăm faptul că suntem pândiţi de această… de această ispită(Notă: Mândria este un păcat, nu o ispită), ci într-o anumită măsură suntem mândri. Eu mărturisesc că sunt mândru: sunt mândru că sunt român, sunt mândru că am cunoscut acest Cuvânt al lui Dumnezeu, sunt mândru că sunt creştin ortodox (Notă: Culmea este că, până şi în acest caz special, mândria tot păcat rămâne! Iar culmea culmilor este că, în însăşi Cartea de care se face atâta caz, în “Cuvântul lui Dumnezeu”, stă scris la pag. 152: “Poporul Meu, nu te mândri că eşti poporul Meu.“. Dar cartea asta e cam prea voluminoasă. Ea mai trebuie şi citită, pentru ca cei de la Pucioasa să o cunoască şi apoi să poată împlini ce scrie în ea), şi aşa mai departe.

REPORTER(Cristian Tabără): Siguranţa, încredinţarea pe care o aveţi, e uluitoare, şi probabil că o parte dintre cei care vă vor urmări acum se vor întreba: “Ce se întâmplă cu aceşti oameni? De unde le vine siguranţa, de unde le vine puterea”? Sunt – şi am să fiu brutal în exprimare - pentru că sunt convins că unii vor gândi exact cum vă voi spune acum: “Sunt aceşti oameni în toate minţile,sau nu"?

MARIAN ZIDARU: Eu vă mărturisesc că nu sunt în toate minţile. Dar, nu sunt în toate minţile care îl strică pe om. Sunt într-o singură minte: în mintea lui Dumnezeu.

REPORTER(Cristian Tabără): Cei mai mulţi dintre membrii comunităţii Noului Ierusalim trăiesc şi muncesc în aşezământ, însă un număr de 14 au fost aleşi să vieţuiască în mănăstire şi să audă direct Cuvântul lui Dumnezeu.(Notă: Acesta este cea mai mare şi cea mai gravă minciună cu care reporterul a fost "intoxicat" în acest reportaj. Ea compromite definitiv orice urmă de speranţă că povestea "coborârii cuvântului pe aripile vântului", de la Dumnezeu la oameni, ar putea fi adevărată. În prezent nici măcar nu mai locuiesc 14 vieţuitori între zidurile “mănăstirii”. Deşi într-o perioadă de mult trecută, în incinta “mănăstirii” de la Pucioasa locuiau, într-adevăr, 14 persoane, niciodată ele n-au auzit toate (simultan, sau măcar pe rând) Cuvântul lui Dumnezeu. Singurele persoane care ar fi putut eventual să-l audă sunt cele care îl prezentau, sistematic, poporului: Mihaela şi Nicuşor. Întrebarea care se pune imediat este: “dar ei, îl auzeau într-adevăr, sau îl fabricau?”) Restul comunităţii nu are voie să intre în mănăstire şi nici nu ştie ce se află înăuntru.(Notă: Nici nu trebuie să ştie, pentru că dacă ar şti, ar da toţi bir cu fugiţii) Cu atât mai puţin ştiu străinii.

Vă număraţi printre cei care vieţuiesc aici în mănăstire, sau…sus, în comunitate?

GIGEL(Gheorghe Pantelimon): …Ăă.. Da!...pot să zic că sunt… aicea… deşi am fost … şi cu băieţii …şi…

REPORTER(Cristian Tabără): Da!?

GIGEL(Gheorghe Pantelimon): Da!

REPORTER(Cristian Tabără): Asta înseamnă că, într-un fel, dumneavoastră aţi corespuns cerinţelor, ca să spunem aşa …ăă… care au… ales să locuiţi în această mănăstire … şi înseamnă că vă număraţi printre cei care aud “Cuvântul lui Dumnezeu”… în sfârşit...cum să zic…în primă instanţă…

GIGEL(Gheorghe Pantelimon): Da…(Notă: Nu-i adevărat. Gigel n-a auzit niciodată Cuvântul în primă instanţă, ci numai citit fiind de către Nicuşor)

REPORTER(Cristian Tabără): Explicaţi-mi, cum… cum e, să se întâmple asta?

GIGEL(Gheorghe Pantelimon): Asta este un… nu ştiu cum să vă spun (Notă: Evident. Nu poţi descrie un fenomen care îţi este complet străin), dar este un lucru care nu ştiu dacă se poate explica. Nu ţine de… nu poţi să explici aşa ceva… e mai presus de… adică nu este o taină pe care să o ispiteşti, sau să…(Notă: Toţi cei care au încercat vreodată să dezlege “taina” coborârii Cuvântului pe pământ (inclusiv Gigel) au fost puşi la punct cu aceeaşi formulă interogativă: “De ce ispiteşti tu tainele lui Dumnezeu?”. Vrând-nevrând au învăţat bine lecţia, iar acum o aplică şi ei altora. Aşa că şi Gigel e pe fază: nu-i dă nici o şansă “ispititorului” trimis de ProTv ca să “iscodească”.)

“GLASUL LUI DUMNEZEU” (Nicolae Nedelcu): “Sunt deasupra Grădinii Cuvântului Meu cu mare slavă cerească. Sunt cu Tatăl, intru prin porţi în Grădină. Amin.

Am venit, fiilor străjeri, ieşiţi înaintea Mea. Vă dau cununiţă din slava Mea lucrată, că Mi-aţi fost cărare ca să vin şi să Mă slăvesc cu slava Cuvântului Meu. Iată, Tatăl vă grăieşte…”(Notă: Realizatorul a inserat acest fond sonor ca să ilustreze felul în care primesc Cuvântul creştinii de rând de la Pucioasa. Vocea înregistrată magnetic aparţine, evident, nu lui Dumnezeu, ci lui Nicolae Nedelcu.)

REPORTER(Cristian Tabără): O bună parte a activităţilor de la Noul Ierusalim se leagă de arta ortodoxă şi au în vedere elementul tradiţional românesc. Hainele membrilor amintesc de cele strămoşeşti, agricultura este una tradiţională şi tot ceea ce este pur românesc este preţuit în mod deosebit. În “planul lui Dumnezeu” anunţat la Noul Ierusalim, România are un rol definitoriu.

MARIAN ZIDARU: Dumnezeu a ales România, asta a fost opţiunea Lui. Pentru că, aşa cum spune Dumnezeu, “România a fost primul pământ care a apărut din ape la Facerea lumii” (Notă: Pe plan teologic, aceasta este o a doua noutate absolută, revoluţionară, inexistentă în Biblie! Vom vedea mai departe că tot Marian Zidaru va face afirmaţia că prin “Cuvântul lui Dumnezeu” nu se adaugă nimic nou la Biblie!) , “a fost primul pământ care a ieşit din ape de după potop” (Notă: A treia noutate revoluţionară a Noului Ierusalim de la Pucioasa!) şi, mă întorc cu 7500 de ani înapoi, şi spun că “România, din pământul românesc, Dumnezeu l-a plămădit Adam” (Notă: A patra noutate revoluţionară a Noului Ierusalim de la Pucioasa! România pare a fi aşadar un fel de Ombilic al Lumii, dar a trebuit să apară secta de la Noul Ierusalim ca să-l descopere şi să-l arate cu degetul, nud, lumii întregi. Ultima aserţiune nu este numai o “noutate” pe plan scripturistic, dar contrazice flagrant Biblia, care localizează Edenul în valea fluviilor Tigru şi Eufrat, din Mesopotamia) Şi după cum mărturiseşte Cuvântul lui Dumnezeu în acest loc, chiar… să zicem, bulgărele de pământ din care l-a plămădit pe Adam a fost exact cel din ograda aceasta(Notă: Precizia localizării devine aproape milimetrică!) în care s-a construit biserica. Şi relaţia dintre noi, relaţia cu pământul se face în acelaşi mod, deci noi ne arăm pământul cu plugul tras de cai (Notă: Pentru că plugul este tras de cai, deci ei duc greul. Când e vorba însă de cosit, ei au abandonat coasele, înlocuindu-e cu cositoare mecanice, care funcţionează cu motorină (asta în ciuda faptului că tot ei consideră că petrolul e spurcat, fiind rezultatul fosilizării grăsimii oamenilor păcătoşi şi a animalelor care au pierit prin potop), pe cât posibil facem lucrul pământului manual, iar atunci când avem nevoie de un contact cu societatea modernă apelăm şi la tehnologia contemporană, la maşini, la calculatoare, la tot ceea ce ţine de noile media, pentru că tema pe care ne-a dat-o Dumnezeu a fost aceea de a ne integra în spaţiul social contemporan.

REPORTER(Cristian Tabără): Asemenea învăţături au dus la divergenţe între Biserica Ortodoxă Română şi comunitatea Noului Ierusalim. Cu toate acestea, cei de la Pucioasa se declară ortodocşi, slujesc în rit ortodox, dar pe stil vechi, merg în bisericile de parohie şi sprijină construcţia lor, se îngroapă în cimitirele parohiale după rânduiala ortodoxă şi ţin toate cele strămoşeşti. Atunci, care sunt, totuşi, problemele?

MARIAN ZIDARU: Noi avem un respect deosebit pentru tot ceea ce însemnă “lăcaş sfânt”, (Notă: Care e contrazis doar de faptul că ei n-au mai călcat în vreo biserică sau vreo mănăstire – altele decât biserica de la Pucioasa – de ani de zile, iar unii dintre ei chiar de zeci de ani!) pentru tot ceea ce înseamnă mănăstire şi pentru tot ceea ce însemnă ortodoxie. Avem un respect deosebit pentru ierarhii aşezaţi peste biserică (Notă: Este vorba de un respect teoretic, care nu se materializează niciodată în ceva pe plan pragmatic ; adică este un "respect deosebit" , dar este deosebit doar de cel pe care ceilalţi creştini, cei din biserica majoritară, îl acordă ierarhilor lor), pentru că au rostul lor, şi, în cât ne-a stat în putinţă, deci, în ceea ce nu încălca acest regulament, am făcut ascultare de ierarhii locului şi chiar de patriarhul Teoctist. (Notă: Tocmai “regulamentul” fiind chichiţa prin care s-au motivat toate neascultările lor de până acum)

REPORTER(Cristian Tabără): Care este relaţia între, să spunem, cele două …ăă…volume pe care le avem pe masă: Sfânta Scriptură, aşa cum o cunosc cei mai mulţi dintre creştini, respectiv această carte. (Notă: “Cartea Mare”, care cuprinde selecţiuni din Cuvântul lui Dumnezeu dintre anii 1955 şi 2006) Ce sunt ele una pentru alta? Sunt complementare, sunt egal adevărate…Între ceea ce “se aude aici” şi ceea ce “spune Dumnezeu aici” şi “ceea ce a spus aici”, care este relaţia?

MARIAN ZIDARU: Deci, în aceste 2000 de pagini pe care Dumnezeu le-a…le-a coborât în aceşti 50 de ani – deci, ea este Cuvântul auzit în aceşti 50 de ani – în aceste 2000 de pagini Dumnezeu nu contrazice Sfânta Scriptură, nu adaugă Sfintei Scripturi nici măcar o filă (Notă: Să revedem doar cele trei-patru “noutăţi revoluţionare ale Noului Ierusalim de la Pucioasa”, evidenţiate cu puţin înainte, care propulsează România în prim-planul lucrării soteriologice a lui Hristos! Nu mai vorbim despre nenumăratele “proorocii despre România”, de un naţionalism incisiv, de care până şi Joseph Goebbels ar fi invidios, care o încoronează drept “regină a tuturor popoarelor”!), ci pur şi simplu în aceste 2000 de pagini Dumnezeu împlineşte Sfânta Scriptură, o decriptează. Ne-a explicat cuvânt cu cuvânt cum să înţelegem fiecare frază, cum să alegem dintre două variante pe care le propune Sfânta Scriptură (Notă: Biblia este recunoscută pentru caracterul ei consistent, care nu dă loc la variante “paralele, dar cu o finalitate comună”), să o alegem pe cea mai bună. Există un “mai bine” şi există un “şi mai bine”. Această carte de 2000 de pagini este calea cea mai scurtă spre Împărăţia cerurilor. (Notă: În Noul Testament nu sunt mai multe căi, ci o singură cale: Hristos, a Cărui jertfă a fost unică şi suficientă. O nouă jertfă, consumată de-a lungul a peste cincizeci de ani în trupuri bolnăvicioase şi muritoare ca Virginia, Maria, sau Mihaela, nu poate fi decât superfluă)

REPORTER(Cristian Tabără): Dacă ar fi să vină cineva să spună: “Dumneavoastră sunteţi în afara bisericii”, dumneavoastră ce i-aţi spune? Sunteţi în biserică, sunteţi creştin ortodox?

Nea’NICU “tâmplarul” (Nicolae Achim): Nu suntem…nu suntem – ortodox! (Notă: Aici, pe nea’Nicu l-a luat gura pe dinainte, pentru că nu asta a vrut el să spună; dar nea’Nicu s-ar putea să fie tocmai unul dintre aceia care pot număra cu zecile, anii de când n-a mai călcat în vreo biserică)… nu suntem în afara bisericii… atâta că, vieţuirea noastră nu mai se potriveşte cu a lor (Notă: O mărturisire foarte sintetică a realităţii de la Pucioasa: aici, vieţuirea îşi are tainele ei. Cum este şi inovaţia numită “mănăstire mixtă”, tăinuită până acum cu cea mai mare grijă.Vorba ceea: Gura păcătosului, adevăr grăieşte!), şi ei nu poate suporta treaba asta! (Notă: …de-aia “e insuportabili ” popii ăştia! Nu “poate” suporta mănăstirile mixte!)

REPORTER(Cristian Tabără): Multe vor rămâne nespuse şi încă neclare despre comunitatea Noului Ierusalim din Pucioasa, însă noi am încercat să vă oferim doar câteva elemente pentru o mai echilibrată înţelegere a fenomenului, care se auto-încadrează în Ortodoxie şi aminteşte, întrucâtva, de mişcarea Oastea Domnului din Ardeal.

REPORTER(Cristian Tabără): Ei bine, aici se încheie povestea acestei comunităţi creştine de la Pucioasa, numită Noul Ierusalim. Lumea lucrează în jur, fiecare probabil îşi vede de treaba lui, fiecare îşi va face probabil propriile judecăţi după ceea ce a văzut aici. Eu n-am ce să vă spun pentru că nu cred că mă simt capabil să emit vreo judecată şi nici nu doresc să fac vreuna. Aşa că, aţi văzut, aţi privit, aţi auzit… Aţi înţeles, n-aţi înţeles, nu ştiu. Eu cred că fiecare trebuie să se cerceteze pe sine, să-şi facă o rugăciune, să se gândească la ceea ce a văzut, şi apoi, bineînţeles, opţiunile sunt individuale. La revedere.

____________________________________________________

Concluzii

Cristian Tabără este acum un om avizat. Reportajul lui a fost abil deturnat de la adevăr şi măsluit de către cei intervievaţi, pentru că el, om de bună credinţă, i-a lăsat liberi să-şi facă jocul, aşa cum au vrut.

Cristian Tabără este dator să se întoarcă la Pucioasa în cel mai scurt timp pentru a face un al doilea reportaj, în care să le pună celor de la Pucioasa (cel puţin!) următoarele întrebări :

1. Este adevărat că în “Cuvântul lui Dumnezeu”, Biserica Noul Ierusalim (BNI) este tratată ca Biserică separată, iar “Dumnezeu-Cuvântul” anunţă că nu-Şi mai revarsă harul în nicio biserică din lume, ci numai în Biserica de la Pucioasa?

2. Este adevărat că, în consecinţă, credincioşii ierusalemiteni nu mai calcă în bisericile din lume decât - eventual - ca spectatori sau colindători, din An în Paşti, refuzând toate serviciile religioase (în afară de înmormântare, căreia nu i-au găsit încă “leacul”)?

3. Este adevărat că BNI are preoţii ei, care nu sunt hirotoniţi de către episcopii B.O.R.?

4. Este adevărat că cei trei preoţi n-au fost hirotoniţi prin punerea mâinilor de către episcopi, ci “prin umbrirea lor , mai presus de fire, cu harul nevăzut al lui Dumnezeu”?

5. Este adevărat că preoţia din bisericile din lume nu mai este de actualitate, fiind înlocuită (deocamdată numai la BNI) de către o preoţie nouă, numită de ei “după rânduiala lui Melchisedec”?

6. Este adevărat că cei trei preoţi fondatori ai BNI (Ilie Bunea, Nicolae Nedelcu şi Spiridon Şerban) sunt simultan şi arhierei, deşi n-au fost hirotoniţi ca arhierei de către episcopi ai B.O.R.?

7. Este adevărat că la slujbele rânduite de tipic, preoţii BNI rostesc următoarele ectenii:

“Pentru Prea Fericitul Părintele nostru Irineu, patriarhul Bisericii Noului Ierusalim, Domnului să ne rugăm”.

“Încă ne rugăm pentru Prea Fericitul Părintele nostru Irineu, patriarhul Bisericii Noului Ierusalim, şi pentru toţi fraţii noştri cei întru Hristos”.

“Pe Prea Fericitul Părinte Irineu, patriarhul Bisericii Noului Ierusalim, să-l pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa!” ?

8. Este adevărat că la aceleaşi slujbe, nu se pomeneşte niciodată în ectenii nici numele patriarhului B.O.R., şi nici al episcopului locului ( la momentul actual, este vorba de Patriarhul Daniel, respectiv Arhiepiscopul Nifon) ?

9. Este adevărat că în interiorul slujbelor sunt introduse rugăciuni care nu fac parte din rânduiala tipiconală, rugăciuni extrase din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”?

10. Este adevărat că la slujbe, preoţii BNI citesc succesiv două Evanghelii, dintre care prima este luată din Sfânta Scriptură, după anunţarea obişnuită, iar a doua, un text oarecare selectat “prin deschiderea Cărţii”, din volumul “Cuvântul lui Dumnezeu”, după anunţarea următoare: “Din Sfânta Evanghelie cea după Sfânta Virginia, citire!” ?

11. Este adevărat că formula “sunt 14 creştini, care toţi aud Cuvântul lui Dumnezeu” nu corespunde realităţii? Este adevărat că ea n-a corespuns niciodată realităţii?

12. Este adevărat că la Pucioasa Cuvântul lui Dumnezeu este “auzit” din 1990 încoace de către o singură persoană (Mihaela Tărcuţă) asistată întotdeauna de către Nicolae Nedelcu, cel “desemnat” cu citirea ulterioară a Cuvântului către popor?

13. Este adevărat că în perioada 1990-1994 Cuvântul era auzit alternativ şi la concurenţă de către două persoane (Mihaela şi Maria) iar în 1994 Maria a fost silită să se retragă de la “proorocie”?

14. Este adevărat că BNI nu recunoaşte căsătoria drept “taină a Bisericii”, condiţionând tuturor membrilor?

15. Este adevărat că la Noul Ierusalim de la Pucioasa (NIP) creştinilor li s-a interzis consumul tuturor produselor de origine animală, inclusiv peştele, dar şi măslinele, care sunt considerate spurcate?

16. Liturghiile din bisericile BNI se fac cu antimise, sau fără? Dacă se fac cu antimise, ce episcop şi-a pus semnătura pe aceste antimise?

17. Este adevărat că Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu sunt prooroci? Este adevărat că ei sunt “cei doi prooroci”,“cei doi măslini” şi “cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului”, anunţaţi în Apocalipsă?(Apoc.11:3-12; Zaharia 4:1-14; Cuvântul lui Dumnezeu din 8/21 septembrie 2002)

18. Adepţii NIP mai aşteaptă reîncoronarea regelui Mihai ca rege al României, sau au abandonat această “profeţie”?

19. Adepţii NIP mai aşteaptă întronizarea oficială a arhiereului Irineu Bistriţeanu ca “al şaptelea patriarh al României”, sau au abandonat această “profeţie”?

20. Cartea Mare, editată în anul 2006, şi care conţine “Cuvântul lui Dumnezeu” dintre anii 1955-2006, este una şi aceeaşi cu “cartea cu şapte peceţi” despre care se vorbeşte în Apocalipsă (Apoc. 5:1) ?

21. Este adevărat că adepţii NIP consideră că preoţii şi episcopii B.O.R. “au pecetea lui Antihrist”?

22. Vieţuitorii din “Mănăstirea Noul Ierusalim” au primit tunderea în monahism , cu primirea schimei şi schimbarea numelui de botez?

23. În antecedente, au fost cazuri de laici ai NIP care au săvârşit sfânta Liturghie, făcând lucrarea preotului?

24. În antecedente, au fost cazuri de femei ale NIP care au săvârşit sfânta Liturghie, făcând lucrarea preotului?

25. Mănăstirea Noul Ierusalim, în calitate de mănăstire de bărbaţi, are stareţ? Care este numele lui?

26. Mihaela Tărcuţă, vieţuitoare în această mănăstire, face parte dintre membrii de drept ai Mănăstirii Noul Ierusalim? Este aceasta o mănăstire mixtă?

27. La Târgovişte sunt şi cîteva maici, tunse în monahism în mănăstirile B.O.R., care şi-au declarat ulterior adeziunea la NIP( ex: Anisia, Teodora, Minodora,Varvara, Fevronia ş.a.). Sun