Eu sunt foarte incantata de ce am gasit aici.

Daca dati click pe imaginea aleasa va sunt prezentate in detaliu toate schitele necesare, iar daca va logati le puteti si downloada.

Enjoy!

Trecand pe langa cuptor, o apuc pe una din aleile strajuite de palmieri. Stiam eu ca sunt inalti, dar am constatat ca sunt cu totul si cu totul diferiti de cei pe care ii cultivam noi in Romania pe plajele de la malul marii, sau... doamne fereste, cum am auzit, in centrul Bucurestiului... O placuta verde ne lamureste ca suntem in fata unor palmieri cu nume pretentios: "Washingtonia Filifera - Pritchardia Filifera - Chamaerops Zwerg Palm"... va e clar acum, nu?

Mai incolo, un alt copac, pe placuta caruia scrie: "Mango tree - Mangifera Indica"

Totul mi se pare de o frumusete uluitoare... A! iata si palmierul care face curmale... Sunt rosii si cresc asa de sus... cum as putea sa iau una... hmmmm... nici o sansa, sunt prea sus.  Mai departe, un bananier si cine stie ce fel de plante si flori, care mai de care mai frumos colorate! Pana si cactusii sunt uriasi... ati stiut ca "limba soacrei" poate fi inalta cat un copac? ...dar mai bine uitati-va ps slide show-ul de mai jos... cuvintele sunt de prisos... nu as putea descrie nici macar statuile din metal, care se potrivesc atat de bine in peisaj...

E frumos Egiptul chiar si cu extremele lui, este o alta lume, o alta civilizatie... plina de extreme: oamenii, unii foarte bogati iar altii foarte saraci au in privire ceva care te duce cu gandul la istoria lor milenara... esti impresionat , pe de o parte de maretia piramidelor, de frumusetea gradinilor iar in momentul urmator, esti impresionat de tumultul si agitatia din strada... Cladiri inalte, cu o arhitectura deosebita, "erup" parca din mijlocul desertului, dintre pietre si nisip... oamenii nu se grabesc, stiu ei ce stiu... In Egipt timpul are alta dimensiune, minutele sunt parca mai lungi... nimeni nu se grabeste, totul parca e cuprins de o toropeala care te scoate din ritm... Singurii care se grabesc sunt soferii, toti circula cu viteza, toti claxoneaza si isi fac loc printre celelalte masini, cand pe dreapta, cand pe stanga... Singura regula este ca nu exista reguli... sau poate nu le-am inteles eu... Un lucru am inteles insa: Egiptul trebuie revazut, pentru a-l intelege...

!!!

~Pictures were taken from a moving car

---------

Pentru Alex

Friburgo nasce durante l’epoca medievale, XI secolo, ad opera dei duchi di Zahringen, per poi divenire nel 1120 un importante polo commerciale.

Dopo le distruzioni dell’ultima guerra, il centro storico è stato totalmente e fedelmente  ricostruito e ad oggi il cuore della città palpita attorno a Kaiser-Joseph-strasse: la prima zona pedonale dell’intera Germania, voluta dal partito dei verdi nel 1970.

Non si tratta di una grande città, ma indubbiamente di una piccola cittadina da sogno, rilassante e nel contempo cosmopolita. 

Addentrandosi nella parte est del centro storico, è possibile apprezzare le molteplici strutture architettoniche, tra cui degna di nota è senz’altro la cattedrale di Munster, edificata in calcare rosso tra il XIII e il XIV.

E’ stato interessante scoprire che, la sua completa costruzione durò circa 300 anni e venne definitivamente terminata nel 1513.

E’ considerata una delle migliori costruzioni dell’architettura gotica tedesca e definita addirittura, come una delle più belle cattedrali cristiane al mondo!!

Inoltre, salendo circa 600 piccoli gradini all’interno della torre ottogonale, alta 160 metri circa, uno dei più antichi campanili gotici d’Europa, è possibile ammirare uno splendido panorama delle colline circostanti, una vista davvero mozzafiato.

Non è in ogni caso indispensabile scalare il campanile, per poter conservare un fantastico ricordo di Friburgo!

Infatti, è molto piacevole anche intraprendere una rilassante passeggiata tra i suoi innumerevoli vicoli, pavimentati con ciottoli provenienti dal Reno.

E’ possibile anche rinfrescarsi le mani, durante le caldi giornate d’estate, con l’acqua che scorre al centro delle vie, lungo quasi tutta la città.

Si tratta di micro-canali d’acqua scoperti, che esistono dai tempi antichi e che in passato avevano lo scopo di salvare gli edifici e le case, dai frequenti incendi.

Sono rimasti sino ad oggi, in qualità di marchio identificativo di Friburgo e nondimeno  come ottima fonte di sollievo per la sete dei nostri amici a quattro zampe!

Friburgo esprime solarità ed energia in ogni angolo della sua superficie, sarà anche per questo che diventa spesso meta preferita per ragazzi universitari in erasmus, basti considerare che su 180'000 abitanti, 22’000 sono studenti!

Questa amabile cittadina ai confini tra Svizzera e Francia, oltre ad essere facilmente raggiungibile e profondamente vivibile, potrà soltanto rimanervi nel cuore.

Potrete addentrarvi nel coloratissimo mercato di fiori, frutta e verdura, che si trova in Munsterplatz proprio di fronte alla cattedrale ed acquistare qualche fiore da portare a casa come ricordo, oppure potrete scegliere una bottiglia di vino di quello che producono proprio qui a Friburgo, considerato il più buono del Baden.

Questo variopinto e vivacissimo mercato, gestito esclusivamente da contadini ed artigiani delle zone circostanti, è presente in tutti i giorni della settimana, fatta eccezione per la domenica.

Cosa si può desiderare di più? Un po’ di natura?

Friburgo, è la principale porta d’acceso alla zona meridionale della foresta nera, da qui   potrete addentrarvi nei meandri più oscuri di questa intera regione, alla scoperta di laghi, cascate, boschi...

Una città da respirare fino in fondo, in una regione da percorrere fino alla fine delle proprie forze.

Infatti è anche la posizione strategica a regalare una considerevole dose di fortuna a questa città che, pur continuando a conservare intatto il suo antico ruolo di polo commerciale di riferimento per Francia, Svizzera e Germania, diviene centro nevralgico del turismo sia di stranieri alla ricerca della foresta nera, sia di Tedeschi.

Non mancano neppure le curiosità in questo luogo dalle mille sorprese, ovunque lungo la città è possibile trovare affascinanti memorie storiche, come la casa della Balena, con il suo portale tardo-Gotico, dove soggiornò Erasmo da Rotterdam, oppure la fontana situata  nella piazza del municipio, dedicata a Berthold Schwartz, lo scopritore della polvere da sparo.

Avevo letto da qualche parte che difficilmente Friburgo rimane indifferente a coloro che la incontrano ed infatti sono qui a scrivere di lei e delle sue meraviglie, con l’entusiasmo di un bambino alla scoperta dello splendore, che la natura gli sa regalare.

(cine vrea poze de la Viena de weekendul asta, am aproape 1 GB de poze si stie unde ma gaseste pe messenger)

Am stat numai weekendul asta acolo (vineri samabata si duminica).
Asa cum ma asteptam orasul este invadat de turisti si de predomina spiritul german, lucrurile foarte bine facute si foarte civilizate. Casele mari si impozante frumos renovate, palatele, institutiile, muzeele, dom`ul, opera care e frumoasa cu stele pavate pe trotuar, bulevardele largi si luxoase, toate magnifice stralucind de perfectiune si curatenie, fara inghesuiala, fara nimic din aerul ieftin de Bucuresti de fomisti la vanat bani.
Oamenii orasului sunt foarte rasati si foarte civilizati, politicosi si in acelasi timp mandrii ca locuiesc intr-un oras pentru care au muncit mult pentru a il aduce la standardele de oras de 4 poate 5 stele.
M-am bucurat mult observand ca orasul nu este plin de negrii, asiatici sau arabi, este deranjant sa vezi oameni strambi intr-un oras asa de perfect curat si ordonat, tot orasul inspira muzica, Strauss, Chopin, Verdi, oamenii adora concertele de muzica clasica si opera, muzeele sunt mari si cuvantul care ma face sa caracterizez cel mai bine orasul este "imperial" o adevarata capitala de imperiu unde ce este cel mai bun si frumos de pe continent se aduna pentru deliciul turistilor sau localnicilor.
Pe strada rar se vad masini urate cum ar fi masinile frantuzesti, italiene sau japoneze lasand locul luxoaselor masini germane care sunt majoritatea noi iar cand nu sunt noi sunt masini de epoca. Scuterele nu sunt pocnitori chinezesti sau no name ci in mare majoritate Vespa (adica cele mai tari), tinerii urbani folosesc cu mare incredere trotinetele tip scooter, uneori longboard.
Preturile sunt un pic peste media europeana, calitatea este intalnita la tot pasul si locurile unde se gasesc kitsch`uri sunt foarte rare.
O alta senzatie foarte clar care mi-a ramas in minte si in inima a fost clar ca Viena este cu mult mai frumoasa decat Amsterdam`ul, Praga sau Budapesta, acestea din urma aratand acum in mintea mea ca o copie nereusita si saracacioasa a Vienei.
Ma simt foarte motivat dupa vizita aceasta foarte intensiva la Viena in care am vazut multe muzee si majoritatea locurilor frumoase din Viena sa vad si Paris-ul, ramane de gasit oportunitatea si persoanele cu care sa fac vizita, pentru ca daca nu ai cu cine sa impartasesti placerea de a descoperi sau de a te bucura de frumos parca acea bucurie turistica este mult indoita.
Viata de noapte in Viena este iar foarte plina sunt multe cluburi si preturi bune, partea urata este ca magazinele se inchid toate la ora 7.00 PM si cumparaturile devin aproape misiune imposibila la acea ora, droguri se gasesc la podul peste dunare scumpe putine si bune dupa ora 23.00 .
Preturile la haine sunt bune, nu foarte bune dar bune, colectiile sunt noi si calitatea este buna, dupa mine tot la Amsterdam hainele sunt mai ieftine si mai rentabil de comparat. Hrana este buna si la preturi EXCELENTE, am mancat foarte bine cu 5 euro de multe ori fara sa imi fie rusine in locuri mult mai dragute in care cu 10 Euro nu mananc la fel de bine in Romania si imi lasa si un gust mai rau.
Localnicii sunt niste oameni frumosi si amabili, fizic sunt frumosi, fac mult sport, relaxati, imbracati mai mult decat civilizat, chiar elegant. Ni s-a intamplat de multe ori sa fim intrebati cu amabilitate si zambet din ce tara suntem pentru ca limba noastra era cu totul deosebita de limba turistilor (turistii romani sunt rari in Viena) eu am mintit de cateva ori ca sunt din Estonia sau Letonia pentru ca la iesirea din Dom`ul din Stephanplatz erau cersetori romani goniti cu vorbe de genul "Marsch Romania, marsch!". Mi-a fost rusine pentru asta dar nu aveam ce sa fac, am remarcat insa printre nenumaratele masini scumpe ale localnicilor un Aston Martin cu numere de Bucuresti din Romania in leasing, ceea ce ma face sa ridic din sprancene pentru ca austriecii nu au asa masini scumpe si cred ca a fost cea mai scumpa masina care am vazuto acolo.
Foarte multe Mini Cooper, Porsche`uri de toate felurile pe strada acolo, de asemenea multe Logan`uri MPV mai ales taximetre, nu mai ii inteleg pe germani.
Cu metro`ul si autobuzul se circula gratis majoritatea timpului, dar daca esti prins fara bilet te prajesti de 70Euro pentru ca nu ai cum sa o intorci cu o spaga cu controlorii ca te duc la Polizei, te pui cu neamtu?
Alte amanunte care mi-au placut foarte mult, foarte putina politie pe strada (si aceia eleganti si draguti / deloc amenintatori), avea masini de serviciu MErcedes A class sau Smart`uri :) ii face foarte gunny :) deci nu creea deloc un disconfort peste tot domina o senzatie de completa securitate si pace, foarte multe camere de luat vederi pe strada, dar am apreciat ca sunt plasate foarte discret si frumos camuflate.
Rezumand, Viena este un oras pentru oameni cu adevarat finuti unde nu merge oricine, recomand vizitarea muzeelor, sunt EXCEPTIONALE, inmultiti cu 10 cel mai frumos muzeu din Romania si acela este un muzeu normal in Viena.

Administrativ, Blanes tine de regiunea autonoma Catalonia (considerata cea mai bogata regiune a Spaniei), provincia Gerota.

Clima in perioada verii este foarte placuta: aerul umed si proaspat, diferente de temperatura relativ mici intre noapte si zi, temperaturi moderate (media pe timp de zi fiind de 31 – 32 C0). Tipicul mediteranean este individualizat aici de relieful usor inaltat si de vegetatia bogata.

Ce iti ofera Blanes

Plaje cu nisipul putin grunjos, senzual la atingere si o mare de un albastru pur, neverosimil; din ape ies, aproape de mal, cateva stanci cu forme ascutite.

Atentie la tarmul destul de abrupt (la 5-6 m de mal apa poate atinge 1,5 m adancime) si la curentii inselatori.
Faleza avand pavaj deschis, cu care hotelurile si restaurantele in culori pastelate se asorteaza bine. Vegetatie de o diversitate rara: palmieri drepti si impunatori, pini de numeroase soiuri, leandri si alti arbusti specific mediteraneeni dau peisajului o armonie si o prospetime aparte. Liniste. Fosnetul timid al frunzelor ori tipatul razlet al pescarusilor este acompaniat doar seara, in dreptul cate unui restaurant, cu acordurile discrete, dar surprinzatoare ale muzicii flamenco.

Turisti si localnici joviali, deopotriva sedusi de frumusetea acestui loc. Curatenie, respect pentru natura si mai cu seama fata de semeni. Amabilitate. Locuiesc in Bucuresti si, chiar daca stiu ca unii pot fi deranjati de ceea ce urmeaza sa spun, realitatea este ca, din punct de vedere al oamenilor, mi-a venit greu sa ma obisnuiesc cu ideea ca aceasta atmosfera este…autentica si fireasca.

Obiective turistice

In Blanes:

Gradinile botanice Mar i Murtra si Pinya de Rosa – se afla in partea inaltata a coastei, intinzandu-se pana la peretii abrupti si neregulati care intra in mare. Se poate ajunge pe jos (se urca din centrul Blanes-ului cca o ora), bucurandu-va astfel din plin de parfumul florilor galbene altfel intalnite mai mult pe coasta Maresme, sau cu minicar-ul. Serpentinele cu vile cochete pe margine si gradini pline de arbusti si flori intens colorate alcatuiesc un preambul demn de splendoarea gradinilor botanice. Sunt cunoscute ca unele dintre cele mai frumoase din Europa, reusindu-se aici recrearea a aproape tuturor zonelor si subzonelor climatice ale Planetei. Odata ajunsi in aceste spatii, va poate fi foarte dificil sa mai plecati…

Fortul Sant Joan si manastirea Santa Barbara – sunt localizate aproape unul de cealalta, tot in partea inalta a tarmului. Fortul este cel mai inalt punct apropiat marii, oferind o priveliste unica.

In apropiere de Blanes:
Barcelona – se poate ajunge cu trenul, luand mai intai autobuzul pana la gara (in Barcelona trenul are statii subterane; din centrul Blanes-ului si pana in Placa Catalunia faceti 90 – 100 de minute). Va sunt necesare minim 4-5 zile ca sa va puteti face o imagine de ansamblu asupra acestui oras incantator, incadrat de colinele Montjuic si Tibidabo.

Dintre atractiile turistice:

- Palatul National din Barcelona si ale sale Fantani. In perioada estivala, de doua ori pe saptamana Fantanile fac obiectul unui spectacol magnific de forme, sunet si culoare. Daca nu stati in Barcelona, este mai bine sa mergeti la acest spectacol cand vizitati Barcelona in cadru organizat, deoarece finalul este aproape de ora 10 PM iar sansele de a “prinde” ultimul tren inapoi sunt aproape nule.

- Sagrada Familia, catedrala proiectata de celebrul arhitect Antoni Gaudi si aflata inca in constructie (finalizarea este estimata pentru intervalul 2020 – 2025). A fost inceputa in 1882 iar Gaudi, intristat ca regele si demnitarii nu i-au acordat fondurile necesare construirii, a lasat scris in testamentul sau ca acest templu sa fie ridicat doar din donatii.

- MontJuic, cu Castelul Montjuic, arena olimpica, stalpul de telecomunicatii, gradina botanica si parcul; o telecabina face legatura intre versantul dinspre mare si portul orasului;

- zona portului vechi, cu Acvariul, Muzeul Maritim si statuia lui Cristofor Columb; aleea Ramblas;

- Tibidabo, cu a sa catedrala impunatoare si cu parcul de distractii;

- Palatul si Parcul Guell, proiectate tot de Gaudi;

- Bulevardul Passeig de Gracia;

- Casa Gaudi (in care arhitectul a si locuit o vreme);

- Turnurile Europei.

Montserrat (muntele zimtat), cu formele sale stranii si cu varfuri sterpe si agresive, dand iluzia unor inaltimi mari (in fapt, Muntele are doar putin peste 1,200 m).
In afara peisajului, principala atractie a Montserrat-ului este Manastirea din Montserrat, locasul Madonei Negre.
Statiunile coastei Maresme, Santa Susana avand cea mai frumoasa arhitectura; statiunile de pe Costa Brava.
Asadar, daca inca nu v-ati hotarat asupra zilelor libere ramase si nu ati mai fost in nordul Spaniei, puteti alege Blanes. Veti petrece momente cu adevarat speciale. Gustul pestelui gatit in condimente traditionale, potentat de aroma exotica a sangriei, plajele scaldate intr-un soare bland si de o mare curata, parcurile pline de vegetatie, stancile salbatice, arhitectura creativa si impunatoare a Orasului si mai ales a Barcelonei – toate va vor patrunde adanc in suflet, dand un tonus nou ritmurilor vietii.

Liviu Deculescu

deculescu_liviu@yahoo.com

vezi stirea

Oricum nouă ne-a convenit de minune faptul că trecuse prânzul şi căldura aferentă. Am putut deci să ne bucurăm de o plimbare prin vastele grădini ale Palatului. Grădinile astea conţin o parte "publică" (imensă!) şi o groază de zone în care accesul se plăteşte - printre care şi un labirint de care am auzit că ar fi mişto. Noi ne-am plimbat pe unde era pe gratis, în principal pentru că am zis că oricum n-avem timp foarte mult şi atunci să nu dăm banii degeaba... Şi încă nu ştiam cum să ne dozăm banii ca lumea, că oricum eram la început -şi ei puţini :) Oricum, grădinile erau tare animate: o groază de oameni care se plimbau sau făceau sport (!) şi o groază de animăluţe. Spre exemplu, în poza de mai jos se poate observa o fântână din peisaj, cu raţele aferente.

Şi la puţin timp după ce a fost făcută această poză, am alergat după o veveriţă care nu s-a lăsat pozată defel. În final ne-am resemnat şi am reluat pasul de plimbare. Revenind la oameni, aici a fost prima dată când am observat (cu adevărat) o particularitate care prin minunata noastră ţară nu prea e "la modă": sportul! La ceas de seară, parcul era plin de oameni care se mişcau: de la tineri care alergau susţinut până la un cuplu mai în vârstă care mergea întins cu ajutorul beţelor de trekking. Dacă nu ştiţi ce-s beţele de trekking, aflaţi că sunt nişte beţe cam ca şi cele de ski, folosite în general la drumeţii pe munte, în locul "crengii rupte din pădure ca să mă ajute la coborât". Mai ecologice, zic eu - şi numai pentru că sunt refolosibile - deşi unii ar spune că sunt "fiţe". Dar am deviat de la subiect... de la mic la mare, toată lumea face sport în Viena. Sau cel puţin aşa ai impresia daca stai jumătate de oră în grădinile de la Schönbrunn. Numai uitându-mă la toţi oamenii ăia îmi venea să mă apuc şi eu de alergat! Şi parcă gândul la Bucureşti a fost dintr-o dată mult mai gri şi prăfuit...Dar să revenim la plimbarea noastră - nu fără ţintă, cum se va putea vedea. Ne-am încurcat puţin în alei pentru că nu mai ştiam în ce parte să mergem şi ce să vedem mai întâi, mai toate erau presărate cu diverse monumente, ridicate de obicei în cinstea monarhilor care patronau construcţia. Mai jos e o fântână închinată Impăratului Josef II şi Mariei Tereza, construită în anul 1777 (din ce spun cifrele romane de pe postament).

Construcţia imită un obelisc egiptean fixat pe spatele a 4 broaşte ţestoase. Ba chiar sunt improvizate şi inscripţii "hieroglifice" care ilustrează istoria Habsburgilor. Cum zice şi ghidul turistic, hieroglifele nu au fost descifrate decât în 1822, aşa că astea sunt o imitaţie - ceea ce mi se pare aiurea - adică demonstrează faptul că şi în trecut oamenii deţineau chestii pentru că erau "trendy", chiar dacă nu au cine ştie ce semnificaţie. Mai zice tot ghidul că în iconografia barocă obeliscul reprezintă o clasă conducătoare puternică... dar hieroglifele tot false rămân! În afară de obelisc fântâna mai cuprinde o pleiadă de zeităţi ale apei şi o mască prin gura căreia în mod normal ar cuge apa. Cică dacă urci scările ajungi la o mică peşteră de unde se vede aleea... Interesant, dar n-aveam voie să urcăm.

Am continuat în schimb să urcăm pe alei, spre ţinta finală: o construcţie ce se cheamă Gloriette - un fel de combinaţie între un arc de triumf şi o clădire.

De pe acoperişul ei poţi vedea mai bine palatul şi oraşul. Se zice că ar fi fost construită în amintirea unui "război just". A suferit tot felul de modificări de-a lungul timpului, de la transformarea în sufragerie "de vară" (pentru luat masa) până la încasarea unei bombe în timpul celui de-al doilea război mondial. Dar a trecut prin toate cu bine şi acum e oricând gata de oaspeţi. Restaurarea i-a păstrat arhitectura şi decoraţiunile baroce - apropos, o mare parte din construcţiile de la Schönbrunn sunt baroce. Stilul baroc este caracterizat prin folosirea formelor grandioase şi dramatice (vezi clădirea palatului propriu-zis). A, dacă tot apare şi aici vulturul imperial: simbolistica vulturului consideră că acesta este singura creatură care se poate apropia de soare fără să păţească ceva - evident devine uşor o metaforă pentru conducătorul ca mediator între ceruri şi pământ.

Ne-am odihnit pe iarbă puţin sus, la Gloriette, şi am admirat soarele de după-amiază peste oraş. Parcă nu-mi venea să cred că nu trecuse nici măcar o zi de când plecasem din Mediaş. Şi la fel mi se părea incredibil că totuşi am pornit în excursia asta, chiar eram acolo, în prima zi din aproape o lună de umblat lela de la un tren la altul. Şi acum când mă gândesc parcă nu-mi vine să cred... şi totuşi, am facut-o! Şi a fost o aventură mult mai frumoasă decât speram!

După ce mi-am adunat gândurile (şi împinsă din spate de Radu, care nu are porniri de-astea meditative prea des) am pornit iar în jos spre grădini, pe alt drum. Am mai făcut o poză cu palatul din spate:

Şi una cu noi :)

Şi într-un final am pornit-o înapoi spre centru, către ultima destinaţie înainte să urcăm în următorul tren...

“INDIA. ALLE ORIGINI DEL KUNDALINI YOGA DAL 15 OTTOBRE AL PRIMO NOVEMBRE”.

Tutto ha inizio da una locandina appesa nella palestra che Francesca frequenta; un invito a partecipare a un viaggio molto particolare.
India, kundalini yoga… senza dubbio un viaggio spirituale, che porta alla conoscenza e alla pratica di una disciplina fino alla “prova” degli 84 gradini, esperienza fondamentale per il gruppo e avvincente per il lettore.

A questo punto ci si aspetterebbe la narrazione di una ricerca spirituale, di un percorso religioso e filosofico della mente e dello spirito, una storia esclusivamente fatta di riti, preghiere, penitenze, guru e visioni.
Il viaggio di Francesca, narrato da Alessandra Corsini, è anche questo. Sveglia alle quattro di mattina, yoga, preghiera, insegnamenti; ma è soprattutto un percorso umano, dove le passioni, i sentimenti “terreni”, la stanchezza, l’insofferenza, la tenerezza e l’amicizia sono sempre presenti.

“Ora del Japji, siamo sempre di meno. Sono distratta, seguo una mosca e mi perdo le parole e le mille spiegazioni. Copierò da Sandra”.

Un romanzo sincero, onesto, raccontato in prima persona da una donna che affronta un percorso spirituale e una scoperta. Scoperta di sé, delle persone che la accompagnano, di un popolo e di una terra, l’India.
La narrazione è costruita attraverso un “tessuto stilistico” che richiama i versi e poi si scioglie, intenso e piacevole, come un canto, come una preghiera. E come la preghiera, con poche parole ha il potere di scuotere l’anima.

La storia è quella del strong>viaggio, delle persone — ben presentate una per una in un lungo e colorato capitolo — della preparazione al rito degli 84 gradini, culmine della ricerca spirituale e dell’esperienza della comitiva. Il rito, in maniera diversa, scaverà un solco in ognuno, da chi ha “scalato” due gradini a chi, con immensa fatica, li ha percorsi tutti.

È un viaggio del corpo alla scoperta dell’anima; un viaggio fra preghiere e mercati di stoffe, fra comunione di spiriti in cerca e sentimenti “terreni”.
Si prega un dio a cui con diversi nomi si rivolgono — ci rivolgiamo — tutti e si segue, a volte con la stoica disciplina dei guru, a volte con fatica e stanchezza, l’ascesa fisica e simbolica verso l’84° gradino.

Molto interessante e avvincente il racconto del rito che prevede ogni volta, ogni gradino scalato, un’abluzione. Primo gradino, discesa, bagno; primo e secondo gradino, discesa, bagno; primo, secondo e terzo gradino, discesa, bagno; e via così fino in cima. Ottantaquattro gradini moltiplicati a livello esponenziale da percorrere con le lunghe e pesanti vesti bagnate e la stanchezza che per alcuni è esasperante; un rito a cui Alessandra Corsini in qualche modo, pur se dall’esterno, permette al lettore di partecipare, attraverso una resa molto fisica e palpabile delle emozioni e delle sensazioni o con le parole.

Finito il libro ci è chiara la “paura” di Francesca:
“Ho paura di tanta vita che mi cade addosso, del canto del cuore, che qualcuno possa sentirlo”
perché tutti lo abbiamo sentito.

libro iniziato a Siracusa, in un albergo della splendida Val di Noto e finito sull’Eurostar Reggio Calabria-Roma, stranamente puntuale.