Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae"

Ed. Sophia

Bucureşti, 2004

In 1993, paroh al bisericii ortodoxe Hristos Mântuitorul din Toronto (Canada) a devenit protoiereul Nikolai Boldârev. Numele preotului care slujea alături de el era Nikolai, şi la fel şi al mireanului care slujea în altarul acestei biserici. Enoriaşii s-au înţeles între ei să-l numească pe paroh Nicolae „cel mare", iar pe preotul care slujea alături de el - părintele Nicolae „cel mic", el fiind mic şi de statură.

Dimineaţa, în ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ilie, părintele Nicolae „cel mic" a deschis uşile bisericii cu cheia, s-a rugat şi, după rânduială, a intrat în altar ca să se pregătească pentru Sfânta Liturghie. Era luni, iar în ajun părintele ieşise ultimul din biserică. Imaginaţă-vă mirarea lui, când a văzut pe jertfelnic icoana Sfântului Nicolae cu părticele din moaştele lui, icoană care nu fusese înainte în biserică. Ea stătea în mijlocul mesei, iar obiectele sfinte erau puţin mutate spre marginile ei.

Părintele Nicolae a căzut pe gânduri. Intre timp, citeţul aştepta răspuns, însă în locul răspunsului, a apărut părintele Nicolae cu icoana în mâini pentru a-şi împărtăşi emoţiile. Citeţul şi cântăreţul au sărutat icoana, iar părintele Nicolae a aşezat-o pe analog, alături de cea praznicală.

Deoarece sărbătoarea era în timpul săptămânii, biserica era aproape pustie, iar parohul era plecat. Aşa că vestea despre minune nu a reuşit să se răspândească. In schimb, întorşi acasă de la biserică, toţi cu emoţie discutau despre acest eveniment, mai ales că majoritatea martorilor locuiau în acelaşi bloc. Părintele Nicolae a spus printre altele că icoanele apar deseori oamenilor ca semn pentru evenimentele ce vor urma, pentru ca mulţi să se întărească în credinţă şi să capete nădejde în ajutorul dumnezeiesc, în mijlocirea Maicii Domnului şi a sfinţilor.

Când parohul s-a întors din călătorie, părintele Nicolae i-a povestit despre apariţia minunată a icoanei. Parohul a fost foarte mirat şi a spus că icoana a dispărut din biserică fără urmă cu câţiva ani în urmă, iar înainte de aceasta o femeie încercase s-o restaureze, însă culorile „curgeau" mereu, ca, brusc, într-o clipă, toate asperităţile şi trăsăturile pierdute să apară de la sine. Icoana a reapărut în biserică complet renovată. Preotul paroh a anunţat poporul despre apariţia icoanei şi a explicat evenimentul ca o purtare de grijă a sfântului faţă de noi.

Despre cele întâmplate a fost anunţat episcopul Serafim al Canadei. Drept răspuns, el a întărit afirmaţia că America de Nord se află în grija deosebită a sfântului, care în ultimul timp, prin multe minuni, îşi arată grija pentru locuitorii ei ortodocşi. Vlădica a binecuvântat ca în fiecare joi seara să se facă o slujbă cu acatistul sfântului.

Cel mai mult m-a uimit însă faptul că evenimentul a trecut neobservat pe lângă cea mai mare parte a enoriaşilor, ca soarele prin faţa unui orb. Nimeni nu venea la acatist. Chiar şi cântăreţii care erau în acest timp la repetiţie, într-o încăpere alăturată, n-au pregetat cel puţin să intre şi să sărute icoana făcătoare de minuni, însă nici ispitele nu s-au lăsat mult timp aşteptate.

Intr-o zi, în urma unor clevetiri, a fost alungat părintele Nicolae „cel mic" din biserică. Nici mijlocirea parohului, nici lacrimile celor apropiaţi nu au putut să înmoaie inimile împietrite ale enoriaşilor. Nici până în prezent nu pot găsi un motiv raţional al acestor uneltiri.

Tatiana Volhonskaia,

oraşul Tubingen, Germania

Biserica Sfantul Mare Mucenic Mina poate fi localizata pe harta utilizand site-ul: Salut Bucuresti.ro

Despre Sf. Mare Mucenic Mina puteti citi la urmatoarea adresa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie11.htm

Ed. Pars Pro Toto

Iaşi, 2007

Diac. Dr. Ioan Valentin Istrati

În final, aş dori să istorisesc o minune pe care Sfântul a săvârşit-o printr-o icoana a sa, trecând de graniţele ţărilor şi ajungând într-o Biserică a sa din România.

În 1998, am fost la Kiev şi Moscova pentru a mă închina la Bisericile şi Mânăstirile de acolo. La Moscova, am găsit într-un magazin de obiecte bisericeşti o icoană preafrumoasă a Sfântului Ierarh Nicolae, îmbrăcată în aur. Icoana este o copie fidelă a unei icoane făcătoare de minuni foarte vestită în toată Rusia.

Deşi icoana a fost cumpărată dintr-un magazin, mai mulţi prieteni mi-au spus că voi avea probleme la vămile prin care voi trece spre casă. Aveam de trecut vama ruso-ucraineană, vama ucraineano-transnistreană, cea transnistreano-moldovenească şi cea moldo-română.

Am plecat din Moscova cu trenul. La prima vamă, doi ofiţeri s-au răstit la mine de unde am icoana, afirmând că nu am voie să trec. Dar, deodată, conductoarea vagonului în care mă aflam, a zis că este icoana ei, pe care o poartă cu sine de fiecare dată când pleacă în cursele feroviare. Am mulţumit lui Dumnezeu pentru acest ajutor neaşteptat şi am aflat apoi că această femeie evlavioasă era mama a doi băieţi care studiau la Seminarul teologic din Odessa.

La fiecare vamă, până în Republica Moldova, această doamnă lua cu ea icoana, pe care o prezenta vameşilor ca fiind icoana ei personală, pe care o ducea mereu cu sine. Vameşii strâmbau din nas, dar trebuiau să accepte, doamna fiind lucrător în Căile Ferate Moldoveneşti şi responsabilă cu vagonul în care eram şi eu. La Chişinău am coborât din tren şi am luat un autocar spre Iaşi.

La vama moldo-română, ni s-a cerut să coborâm cu toţii din autocar, pentru a fi cercetaţi. Unul dintre vameşi a urcat din autocar, pentru a controla şi acolo. Deodată, am auzit pe vameş strigând: „Bă, ală cu icoana de aur, vino aici!" Am împietrit. Din toate bagajele, vameşul găsise tocmai icoana mea.

Am urcat înfricoşat, iar vameşul, cu o faţă fioroasă, m-a întrebat de unde o am şi apoi mi-a zis pe un ton dur că se confiscă. Apoi, privind cu atenţie icoana, vameşul a exclamat: „Ce minune de icoana! Cât e de frumoasă!  Ar trebui să stea numai într-o Biserică". Într-o clipă, ceva s-a schimbat în el în mod miraculos şi definitiv, dintr-o brută a devenit mai bun, s-a înseninat la faţă. A devenit un alt om. Ca străfulgerat de o lumină nevăzută, a făcut semnul Sfintei Cruci, a sărutat icoana şi mi-a zis în şoaptă: „Am ţipat de icoană şi ofiţerul de afară a auzit. Cum să facem să scăpăm de asta? Sigur mă va întreba de icoană. Nu cumva ai vreo icoană pe hârtie, pe care să i-o arătăm?' Am scos imediat o icoană pe hârtie, aurie, pe care am dus-o afară, la ofiţerul  care bineînţeles m-a întrebat: „Ce icoană ai?" I-am arătat-o şi acesta a zis: „E frumoasă, i-ar sta mai bine in biroul nostru". Iar eu am zis, cu inima cât un purice: „V-o dau cu plăcere. Mai am una".

Aşa a venit icoana Sfântului Nicolae cu mine în România, apărându-se de piedicile vămilor şi săvârşind minuni, înmuind inima  celor care o vedeau şi trecând ca o lumină de graniţele celor care uitaseră de Dumnezeu. Astăzi icoana străjuieşte altarul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae" din Valea Seacă, acolo unde tatăl meu este preot de mai bine de douăzeci de ani. La fiecare hram. Pe 6 decembrie şi pe 9 mai, icoana este scoasă în procesiune din altar, toţi credincioşii o sărută, iar Sfântul din icoană parcă zâmbeşte. E ceva ceresc şi de negrăit, ca o putere de har ce uneşte lumea de aici cu lumea cea de dincolo de moarte. Un credincios mi-a mărturisit că atunci când s-a rugat la această icoană a simţit un fior sfânt de iubire şi bunătate şi a hotărât să-şi schimbe viaţa. O credincioasă mi-a spus că Sfântul a ajutat-o, vindecându-i boala de ochi de care suferea, atunci când s-a rugat la icoana Sfântului. O preoteasă credincioasă din familia mea s-a vindecat  de o boală fără leac (infectarea cu bacilul Pseudomonas Aeruginosa), rugându-se Sfântului.

Mulţi credincioşi mărturisesc de puterea pe care o simt atunci când sărută icoana Sfântului şi slăvesc pe Dumnezeu, Cel ce este minunat întru Sfinţii Lui.

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae"

Ed. Sophia

Bucureşti, 2004

In 1997, în familia noastră era o situaţie critică din cauza certurilor permanente. Soţul mă alunga de acasă. Eu ba plecam, ba mă întorceam, însă împăcarea nu dura mult timp. Toate încercările mele de a ne păstra căsnicia erau inutile. Pe zi ce trecea, noi ne îndepărtam tot mai mult unul de altul. Şi iată că, după o nouă ceartă, soţul mi-a arătat uşa şi am înţeles că încă o împăcare nu mai avea sens. M-am îmbrăcat ca să plec. Imi era greu. Căsnicia noastră se destrăma din cauza unor fleacuri. Deodată, în minte mi-a apărut chipul Sfântului Nicolae. Pe suflet mi s-a aşternut pacea. Câteva minute am stat la balcon şi am admirat copacii, iar apoi am intrat în casă şi cu hotărâre am spus: „Nu plec de aici. Mă vei răbda aşa cum sunt!" Nici nu vă închipuiţi cât de mult s-a bucurat soţul meu auzind acestea! Eu cred că de fapt nu el mă alunga, ci demonul din el. De atunci, aproape că nici nu ne mai certăm. Din păcate, familia noastră a rămas o familie bolnavă, pentru că soţul meu este departe de biserică. Sfinte Nicolae, ajută-ne să dobândim duhul credinţei!

In 1998, Dumnezeu m-a învrednicit să săvârşesc un pelerinaj în Ţara Sfântă şi în oraşul Bari, la moaştele sfântului lui Dumnezeu. Inainte de călătorie, am citit timp de 40 de zile Acatistul Sfântului Nicolae. Dumnezeu mi-a trimis multe ispite, necazuri şi boli. Odată, când aveam febră mare, în somn, l-am văzut pe Sfântul Nicolae, care mergea pe malul mării, îmbrăcat în veşminte. Era încă departe de mine, dar ştiam că venea anume în întâmpinarea mea. Mă temeam că Dumnezeu nu mă va lăsa pe mine, nevrednica, să ajung la locurile sfinte. Dar, prin rugăciunile sfântului, am ajuns pe corabia „Dmitri Şostakovici".

Pe 21 mai [după calendarul vechi], în ajunul sărbătorii sfântului, am ajuns în oraşul Bari. Cu procesiune ne-am îndreptat spre biserică pentru priveghere. Oare nu a fost aceasta o minune? Sfântul Nicolae, atât de mult iubit în Rusia, a adunat la sărbătoarea sa, tocmai în depărtata Italie, peste 500 de oameni din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Estonia. Arhiepiscopul Nifon de Luţk şi Volânsk, care era în fruntea pelerinajului, a ţinut o predică emoţionantă. Lacrimile curgeau din ochii femeilor şi ai bărbaţilor, ai copiilor şi ai preoţilor; plângea chiar şi arhipăstorul. El spunea cât de apropiat este Sfântul Nicolae de fiecare dintre noi şi că încă înainte de creştinarea Rusiei el venea în ajutorul ruşilor. Când din Ţarigrad au venit preoţi ca să boteze poporul, în una din icoane oamenii îl recunoşteau pe sfântul: „El mi-a întins o vâslă când mă înecam!", spunea unul; „El mi-a arătat drumul prin pădure!", striga altul. Şi până în prezent rugătorul milostiv ne ajută pe fiecare dintre noi.

In biserica catolică nu există icoane, de aceea unui ortodox îi vine greu să se roage. In timpul Liturghiei, întâmplător, am ridicat ochii în sus - şi am înlemnit: pe cupolă apăruse o icoană, formată din umbrele becurilor. Se vedeau clar conturul capului, umerii şi o mână binecuvântând. In mijlocul nostru se afla Sfântul Nicolae! El ne binecuvânta pe toţi cei adunaţi la sărbătoarea sa. Acum mă puteam ruga, cu ochii aţintiţi în sus, asupra icoanei nefăcute de mână omenească. Minunile Sfântului Nicolae sunt nenumărate.

Nu demult, câteva zile la rând m-a durut un dinte pe care abia îl tratasem. Aplicam pe el un tampon cu ulei sfinţit de la moaştele sfântului şi mă rugam: „Sfinte Nicolae, vindecă-mi dintele, iar eu, în schimb, voi trimite o scrisoare în Sankt-Petersburg cu minunile tale!" Dintele însă continua să mă doară. Cu smerenie m-am adresat medicului. S-a constatat că nu era bine pusă plomba. Medicul a făcut toate cele necesare, fără să-mi ia bani şi durerea a trecut. Din spital am ieşit mulţumind Domnului şi Sfântului Nicolae.

Olga Zubkova

Din cartea „Minuni ale Sfantului Nicolae"

Ed. Sophia

Bucureşti, 2007

Robul lui Dumnezeu Evghenie s-a îmbolnăvit şi şi-a pierdut vederea, devenind practic neajutorat. A fost internat în spital multă vreme, însă tratamentul medicamentos nu i-a fost de nici un folos. Aflând că în paraclisul spitalului se află icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae din mânăstirea Krupiţki, bolnavul a mers într-acolo împreună cu soţia. Evghenie a făgăduit că dacă va primi vindecare, va vieţui creştineşte şi se va cununa cu soţia - lucru despre care altădată nici nu vroia să audă. Bolnavul a primit vindecare în prezenţa multora şi apoi şi-a îndreptat viaţa.

N. Staviţkaia

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae"

Ed. Sophia

Bucureşti, 2004

Fierăria în care lucra tatăl meu se afla la depărtare de vreo sută de stânjeni [aprox. 210 metri] de vechea bisericuţă de lemn. Preotul şi fierarul se cunoşteau bine, fiind buni prieteni. Clopotele de la biserică fuseseră date jos, însă slujba continua să se ţină chiar şi în anii vitregi de dinainte de război. În raion, cu scoaterea clopotelor se ocupa o brigadă specială. În popor aceşti oameni erau numiţi „şabaşnici".

În 1934, „şabaşnicii" au apărut şi în satul nostru şi au dezafectat trei clopote. Bineînţeles, credincioşii erau nemulţumiţi, dar ce era de făcut: conducerea raională era mai puternică. Iar a chema enoriaşii la slujbă, mai ales de sărbători mari, era necesar. Satul era mare şi nu reuşea să treacă pe la toţi. Atunci şi-a amintit de prietenul său, fierarul. A venit la el şi i-a spus: „Afanasievici, scoate-mă din încurcătură! Toată nădejdea e la tine."

În locul clopotului se putea agăţa o bucată de şină sau un vechi brăzdar de la plug şi să baţi în el, însă nici unuia nu le-a fost pe plac această idee. Atunci fierarul a propus să făurească un tun, să-l aşeze în clopotniţă şi de fiecare dată  înainte de începerea slujbelor să se tragă de trei ori. Părintelui i-a plăcut foarte mult ideea şi ei au căzut de acord.

Fiind în tinereţe fierar în cadrul armatei, meşterul ştia cu ce să înceapă. A adus o ţeavă de fontă de grosimea unei mâini, la un capăt a turnat plumb, a potrivit suportul de lemn cu juguri de fier şi a făcut o gaură pentru aprindere: tunul era gata. L-au urcat în clopotniţă şi au tras din el de probă de două ori.

Drept mulţumire pentru lucrare, părintele a vrut să-i cinstească pe fierar şi ciocănar, însă aceştia au refuzat, spunând că pentru lucrul plăcut lui Dumnezeu nu cer plată. Atunci părintele Alexie a scos din săculeţul de la piept iconiţa Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni şi tămâie, a agăţat-o la pieptul prietenului şi i-a poruncit: „Afanasievici, când va trebui să pleci într-un loc unde viaţa îţi va fi ameninţată, s-o iei cu tine. Ea este sfinţită şi te va păzi de necazuri."

Nu cu mult timp după această întâmplare, preotul Alexie a fost arestat, iar iconiţa a fost păstrată de tatăl meu ca o amintire de la un om bun şi inimos.

Apoi a început războiul. După vârstă, tata nu trebuia să ajungă pe front, însă a fost luat într-o unitate necombatantă, lângă Murom, unde în acea vreme se pregătea linia de apărare: se săpau şanţuri antitanc şi se înălţau stâlpi şi obstacole de protecţie. Toate uneltele cu care lucrau miile de oameni paşnici mobilizaţi trebuiau reparate şi reglate zilnic. Fierăria de campanie la care a fost trimis tata fumega zile întregi. Avioanele de recunoaştere nemţeşti reperau astfel de obiective şi îndreptau asupra lor avioane de bombardament. Aglomeraţia permanentă de oameni şi tehnică din jurul fierăriei o demascase şi exista pericolul de a fi atacată.

Mama, conducându-l pe tata la război, îi şoptise să nu uite să se roage. Îi cususe în cămaşă Simbolul Credinţei, scris de mână. Apoi îşi amintise şi de iconiţa cu tamâie: o prinsese de pieptul tatei, îl însemnase cu semnul crucii şi adăugase: „Păstrează-o şi sfântul te va ocroti". Iconiţa din bronz, un pic mai mare decât o cutie de chibrituri, îi aminte întotdeauna tatei că Sfântul Nicolae este aproape şi că în clipa cea grea, fatală, el îi va veni în ajutor.

„Doamne miluieşte! Sfinte Părinte Nicolae, ajută-mă!", repeta tata când alergau spre adăpost, ca să se salveze de bombardament. Pământul fierbea de explozii. Toţi s-au adăpostit, doar tata s-a oprit pentru o clipă, să vadă dacă fierăria era întreagă.

Suflul exploziei l-a aruncat la pământ, ca şi cum un ciocan greu l-ar fi lovit la piept. S-a trezit apoi într-un bordei sanitar improvizat. Un felcer între două vârste l-a examinat şi a dat uluit din cap: „Ei, fierarule, se pare că te-ai născut sub o stea norocoasă!" I-a arătat o bucăţică de fier de mărimea unui degetar. „Ţi s-a oprit la piept, dar în corp nu a putut pătrunde: iconiţa din bronz a împiedicat-o. Altfel, ţi se făcea parastas şi toţi cei şase copii ai tăi rămâneau fără tată."

„Oare cu adevărat e minunea Sfântului Nicolae şi a îngerului păzitor? S-a întrebat tata. Cu adevărat iconiţa să fi „luat" moartea mea asupra sa?" I-au răsărit în minte preotul Alexie cu sfatul său, soţia care îl conducea la drum... „Cu adevărat mare este Dumnezeu!" s-a încredinţat tata.

Această iconiţă se păstrează până azi în familia noastră şi se transmite din generaţie în generaţie, ca o relicvă sfântă.

Alexei Neliubin,

Oraşul Nijni Novgorod

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae"

Ed. Sophia

Bucureşti, 2004

Când lucram la biserică doream foarte mult să învăţ slavona bisericească, însă nicidecum nu reuşeam. În biserica noastră se păstra o icoană mare şi veche a Sfântului Nicolae. După sfatul unei enoriaşe, m-am rugat în faţa acestei icoane Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni să mă ajute la învăţătură.

Peste puţin timp am avut o vedenie. Se făcea că mă aflu într-un paraclis. Pe un perete am văzut icoana Sfântului Nicolae, mai erau şi alte icoane. În mijlocul paraclisului, pe un analog, era o carte veche, ce semăna a fi o Biblie Slavonă. Era foarte frumoasă: îmbrăcată în argint şi cu o cruce mare la mijloc. Când am deschis-o, paginile îi erau ca şi noi. Am început să citesc din ea, ca şi când ştiam slavona bisericească din fragedă copilărie. De atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfântului Nicolae, citesc cursiv din această limbă.

Fotinia, regiunea Kirov

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”

Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004

În anul 1918, în timpul revoluţiei bolşevice, Moscova a fost zguduită de semnul care a fost dat de icoana Sf. Nicolae. Una din icoanele sfântului care se afla pe zidul Kremlinului a fost acoperită cu o bucată de stofă roşie. Şi iată că, în văzul a miilor de oameni adunaţi în Piaţa Roşie, această stofă, care ascundea chipul sfântului, s-a rupt. Bucăţi de materie cădeau pe pământ şi astfel chipul Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni a apărut din nou în faţa oamenilor. Atunci, această minune a fost tălmăcită ca un semn de apropiată izbăvire de „acoperământul roşu” care se lăsase peste Kremlin şi Sfânta Rusie.

Mai târziu, pe parcursul celui de Al Doilea Război Mondial, organele locale evacuau populaţia din zonele din apropierea frontului. O bătrânică ţinea în mână o boccea. Comisarul a întrebat-o:

- Ce ai acolo?

- Icoana Sfântului Nicolae, a răspuns bătrânica.

- Arunc-o, i-a poruncit comisarul.

- Nu, nu o voi arunca.

Comisarul a scos pistolul, l-a îndreptat asupra bătrânei şi i-a poruncit:

- Dacă acum n-o arunci, te împuşc.

- Împuşcă-mă, oricum n-o voi arunca. Această icoană m-a păzit toată viaţa, a fost răspunsul.

În aceeaşi clipă deasupra capului comisarului a explodat un obuz nemţesc, care l-a rupt în bucăţi. De frică, bătrânica n-a reuşit decât să se aşeze, continuând să ţinâ în mâini icoana dragă.

Cu puţin timp înainte ca războiul să se dezlânţuie, am văzut în Belgrad, în mânăstirea de maici Vvedenski, ce se află în pe Topciderski Brno, pe analog, o icoană mare a Sfântului Nicolae, care s-a reînnoit în chip minunat, transformându-se dintr-o icoană veche şi înnegrită într-una nouă, cu culori vii, ce au căpătat prospeţime şi puritate.

Împreună cu toţi mucenicii, care au primit moartea din mâna necredincioşilor pentru adevărul dumnezeiesc, peste tot unde este proslăvit, Sfântul Nicolae parcă ne-ar vorbi cu cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos (1 Cor 4;16).

Arhiepiscop Nikon

Pe Soseaua Bucuresti-Urziceni dupa km 38 intalnesti un drum pietruit ce se lasa in dreapta spre Satul Bitina.

Din insemnarile gasite prin cartile de ritual - cu litere vechi, chirilice - se constata ca in satul Bitina a fost biserica inca din secolul XVIII, cea mai veche insemnare fiind din anul 1775.

In anul 1852 s-a pus temelia actualei biserici, in forma de corabie cu o singura turla. Pisania de la intrarea in biserica sta marturie. Se spune ca Biserica a fost zidita de sateni pe mosia boiereasca a Stolnicului Nicolae Creteanu. Satenii au facut transporturile si diferite munci. Boierul, insa, a vrut sa-si treaca numai numele lui pe pisanie, dar locuitorii au vrut sa fie trecuti si ei. Atunci proprietarul nu a mai deschis-o si a folosit-o ca magazie pt grau. Dar Sf. Nicolae nu a suferit prea mult aceasta nedreptate si in anul 1859 mai 18 a fost deschisa si sfintita. Pisania insa a ramas incompleta.

CE MARI MINUNI FACE SFANTUL NICOLAE!!!

Multe intamplari dumnezeiesti cu adevarat s-au intamplat in acest sat catranit de razboaie si de regimul comunist. Multi sateni au fost martori ai acelor intamplari. Ghidul Icoanelor facatoare de minuni din Romania aminteste si el de Icoana Sfantului Nicolae din Bitina, Ialomita.

Dar eu as vrea sa va povestesc ceva aparte...din zilele noastre. Din mila lui Dumnezeu am fost hirotonit anul trecut in ziua Pogorarii Sfantului Duh, pe 19 iunie 2005 pe seama Parohiei Bitina, Protoieria Urziceni, Episcopia Sloboziei si Calarasilor de Prea Sfintia Sa P.S. Parinte Episcop Damaschin...

A fost si este o incercare pentru noua mea misiune pe care cu dragoste am imbratisat-o. Sa gasesc oameni iubitori de Hristos si iubitori de locasul Domnului care sa ne ajute la refacerea bisericii. Spun aceasta deoarece Parohia Bitina este misionara si are pana in 80 de familii. Majoriatea batrani cu pensii mici care abia isi duc traiul zilnic si pentru care singura bucurie este Biserica lor stramoseasca.

Sa va marturisesc drept ideea de icoana facatoare de minuni ma rastalmacea cand vedeam si auzeam despre cum plang unele sau izvorasc mir s.a.m.d. Din scoala am invatat ca toate icoanele sunt facatoare de minuni pt ca nu lemnul, nu materia face minuni ci Dumnezeu prin mijlocirea Sfantului pe care il reprezinta. Insa aici, la Bitina, Sfantul Nicolae mi-a aratat ca icoana lui este cu adevarat facatoare de minuni... Incepuse Postul Mare si intr-o duminica, dupa ce cu cateva zile inainte ma intalnisem cu cativa credinciosi si fiecare imi povestise despre minunile pe care le-a facut sfantul, cum i-a ferit de seceta si cum i-a izbavit de furia comunistilor care vroiau sa le distruga satul, savarseam Sf. Liturghie. Am ajuns la momentul Heruvicului dupa care am iesit cu Sfintele Daruri. Dupa ce am rostit si ultima cerere am simtit cum CINEVA ma ia de mana si ma intoarce cu fata spre Altar. Am crezut ca era Nea Ion, paraclisierul. Insa nu... era o putere care m-a intors exact cu fata spre icoana Sfantului Nicolae. Am intrat in Sf. Altar inmarmurit.

Am cazut in genunchi in fata Sfintei Mese si am cerut iertare pentru necredinta mea.

In ziua de Buna Vestire Dumnezeu ne-a trimis vestea cea buna ca raspuns la rugaciunile noastre mijlocite de Sfantul Nicolae: Biserica Sfantului Nicolae va fii restaurata! Un om bun cu dragoste de acest sat si mai ales cu dragoste de biserica unde s-a nascut a doua oara a venit si m-a instiintata ca doreste sa refaca tot exteriorul bisericii. L-am privit cu lacrimi in ochi si i-am multumit Cerului pentru arhanghelul pe care ni l-a trimis. La cateva zile Sfantul Nicolae mi-a adus in cale un alt om deosebit care si-a manifestata dorinta sa ne aduca un pictor care sa restaureze biserica. Toate aceste promisiuni s-au materilaizat si biserica se face mai frumoasa pe zii ce trece.

De aceea spun ca Sfantul Nicolae din Bitina face minuni!

DE DRAGUL LUI MOS NICOLAE

Biserica Sf Nicolae din Bitina, Ialomita (DN2 km 38) este un loc binecuvantat de Dumnezeu. Ea dateaza de aproape doua secole insa ultimele decenii au trecut cu mare amaraciune peste sfantul lacas din cauza degradarilor avansate.

Dupa aproximativ o jumatate de veac prin milostivirea Bunului Dumnezeu si prin stradaniile unor crestini binevoitori a fost restaurata si resfintita in toamna anului 2006. Vezi link-urile:

http://www.crestinortodox.ro/Sfantul_Nicolae_din_Bitina_face_minuni-21-6329.html

http://www.crestinortodox.ro/Slujba_de_resfintire_a_Bisericii_Sf_Nicolae_din_Bitina_Ialomita_-21-10899.html

http://www.crestinortodox.ro/Resfintire_la_Biserica_din_Bitina_-21-10981.html

Acum oamenii vin cu mare dragoste in casa Domnului, tineri si batrani, femei si barbati, dand slava neincetat Tatalui Ceresc pentru grija pe care si-a aratat-o din belsug fata de micuta parohie. Pentru ca trebuie sa spunem ca Parohia are mai putin de 100 de familii. Deci puterea ei financiara este foarte redusa.

Avand binecuvantarea P.S. Damaschin Ep. Sloboziei si Calarasilor facem un apel catre binevoitorii crestini "DE DRAGUL LUI MOS NICOLAE" pentru a ne sprijini in demersurile noastre de a instala o centrala termica in sfantul lacas. Ca oamenii sa nu mai tremure iarna la Sfanta Liturghie - singurul eveniment saptamanal al comunitatii - care are loc in singura institutie a satului, Biserica. Si totodata copiii care vin, chemati de glasul Domnului Hristos prin cuvintele "lasa-ti copiii sa vina la mine..." sa-l poata intampina anul acesta pe Mos Nicolae - care an de an vine in parohia noastra cu daruri - in conditii mai omenesti.

Exista o vorba in graiul nostru stramosesc "dar din dar se face raiul" si binecuvantata este!

Sfantul Ierarh Nicolae sa va ocrotesca si sa va calauzeasca rugaciunile la Altarul Ceresc al Tatalui.

Adresa parohiei:
Biserica Sf. Nicolae, Sat Bitina, Comuna Movilita, jud Ialomita.
Cale de acces: DN 2 Bucuresti-Urziceni - dupa km 38, pe parte dreapta in sensul de mers spre Urziceni, la aproximativ 3-400 m se gaseste o troita si se intra pe un drum pietruit pe care se merge 2 km (pe camp) pana se ajunge in localitatea Bitina.

Cont bancar:
Parohia Bitina - Protoieria Urziceni
Cod Iban RO75 BRMA 0740 0740 4060 0000
Cod fiscal 6515278
Banca Romaneasca
Sucursala Pantelimon Bucuresti
tel : 0722404273
e-mail: pr_stancubogdan@yahoo.com

Din mila lui Hristos, preot Stancu Bogdan