Cel mai dăunător produs de frumuseţe semnalat de istorici este ceruzita, pe care femeile din Europa au folosit-o secole de-a rândul, şi care avea ca efect albirea tenului. Acesta era, de fapt, carbonat natural de plumb de culoare albă sau cenuşie, foarte otrăvitor, care cauza inevitabil moartea. Aşa că vorba românească „suferă baba la frumuseţe“ se bazează pe realitate. Crudă, după cum se vede. Un studiu realizat în Marea Britanie arată că, în medie, o femeie foloseşte zilnic cel puţin 12 cosmetice şi produse de îngrijire corporală, agreându-şi pielea cu 175 de chimicale.

Nu inteleg cum ar putea un om care este fumator sa fie cu adevarat ajutat de toate pozele si desenele astea. Dupa mintea mea exista doua posibilitati: un fumator se uita la pachet si sfideaza tacit sau in gura mare imaginile care-l ingrozesc sau un fumator se uita la pachet si isi aduce aminte ca este dependent de tutun, ca se distruge, ca-i distruge pe cei din jur si ca lumea este cu ochii pe el acuzandu-l si amenintandu-l. Se simte incorsetat, captiv, incapabil. 

Mie nu imi plac metodele astea de educare, nu am crezut niciodata in ele. Eram odata la mare si nici eu, nici fetita familiei cu care eram nu voiam sa mancam. Mama fetitei i-a spus ca-i face injectie in limba daca nu mananca, mama m-a dus la un restaurant care imi placea mie pentru ca avea scaune frumoase. Doar eu am mancat. Nu cred ca omul se disciplineaza de frica, nimic nu ma va face sa cred asta. Asa ca singura treaba demna de luat in seama este avertizarea ca fumatul creeaza dependenta dar acest mesaj nu poate atinge decat o mica parte din cumparatorii de tigari si anume pe cei care nu sunt inca dependenti. Si ramanem cu fumatorul inrait care se trezeste singur si pus la zid. Are un pachet de tigari cu o poza sinistra pe el, oamenii se uita stramb pentru ca o sa-i imputa in curand cu fumul, el incepe sa bataie din toate cele pentru ca trebuie sa fumeze, e vai de capul lui. O sa-i cada dintii, o sa-i creasca ceva in gat, o sa devina impotent, sperma lui n-o sa mai fie buna de nimic, o sa aiba niste plamani negri daca nu-i are deja, o sa fie in curand mort pe o targa. Eu mai rau m-as enerva si as incepe sa fumez de doua, de trei ori mai mult ca sa vedem noi care-i mai tare: pictograma asta Nostradamus sau corpul meu? Daca n-au stiut sa imi spuna frumos, ghinion. Acum fumez ca sa le arat cine-i sefu’.

Cartea ne arata ca batranetea si bolile sunt consecinte ale stresului oxidativ si a pierderii de agenti antioxidanti, iar concluzia principala este ca suplimentand acesti antioxidanti, pe care in mod firesc organismul uman incepe sa ii piarda cu trecerea timpului, putem intarzia si imbatranirea si boala.

Autoarea cartii trateaza practic in parte fiecare dintre principalii antioxidanti (agenti antiimbatranire): vitaminele A (de fapt betacarotenul), C, E si complexul de vitamine B, zincul, seleniul, calciul si magneziul, coenzima Q10, glutationul si extractul de ginko. Evaluarea fiecarui antioxidant se bazeaza pe rezultatele unor studii stiintifice, astfel ca afirmatiile sunt argumentate si exemplificate. Sunt facute referiri ata la doze minime necesare, cat si la doze maxime recomandate, astfel incat cititorii sa fie preveniti asupra riscului de supradoza.

Se reitereaza faptul ca este important sa mancam multe fructe si legume, cat mai putin preparate, in defavoarea carnii, numai ca de data aceasta aceste recomandari sunt parca mult mai argumentate.

Daca nu aveti timp sau rabdare sa cititi cartea retineti ca trebuie sa imbunatatiti aportul zilnic de vitamine A, C, E, complexul de B-uri, vitamina D pentru fixarea calciului, de zinc, seleniu, calciu, magneziu, fie prin consum de fructe si legume, fie luand suplimente nutritive. Mai aveti nevoie de glutation, coenzima Q10 si ginko biloba si de usturoiul cel la indemana oricui.

Cartea se afla la editia a doua si face parte din colectia "Fii sanatos" a editurii Curta Veche.

Completam astăzi un formular cu datele personale, când îmi dau seama că mi-a expirat cartea de identitate. Şi nu recent, ci de vreo două luni! Bucata aia de carton laminat a împlinit 10 ani, iar eu nu mai sunt, de tot atâta timp, copilul care mergea cu mămica la secţia de poliţie, să se tragă în poză. Nu, nu mi se pare că "parcă era ieri...", dar "până mai ieri" mă uitam la data când îmi expiră cartea de identitate şi îmi ziceam "mai e destul timp...". Am avut-o la mine aproape zilnic în ultimii ani, mi-a lipsit când aveam, probabil, cea mai mare nevoie de ea, dar am şi recuperat-o miraculos după ce am pierdut-o.

N-o să mă apuc să fac vreun bilanţ al ultimilor 10 ani. Normal că s-au întâmplat multe, s-au întâmplat de toate, dar se întâmplă şi să fiu aici, acum. Şi nu e chiar aşa de rău pe cât putea fi, dar nici atât de bine pe cât aş fi vrut sau ar fi putut să fie.

În ziua din 2008 în care am mai bifat un an de existenţă, n-am conştientizat vârsta la care am ajuns, pe cât am conştientizat-o astăzi. Genul ăsta de evenimente te face să emiţi constatări din alea melancolico-patetice de genul "Ce-a trecut timpul...!". Probabil următorul eveniment va fi identificarea şi confirmarea prezenţei pe suprafaţa capilară a primului fir de păr alb (probabil pe undeva pe la ceafă). Mă aşteaptă prima pereche de ochelari de vedere, primul moştenitor, primul copil care o să-mi cedeze locul în tramvai şi primul pas pe ultimul drum. Aş prefera în ordinea asta.

Înainte de asta, însă, urmează cel puţin două drumuri la poliţie şi plata unei amenzi cuprinse între 40 şi 80 de lei. Doar am întârziat cu mai bine de două luni data când trebuia să scriu postul ăsta.

Acum totul in jur imi pare amortit… plante, animale, oameni, strazi, orase.

Am ajuns sa vorbesc ca parintii nostrii: “pe vremea noastra”, “cand eram noi copii…”, dar ceva se intampla. Chiar erau diferite lucrurile cand eram mai mici. Acum pana si campurile pe care le vad saptamanal in drum spre casa par urate, murdare, sterpe. Inainte erau maci, livezi, era viata. Acum cand pleci undeva vezi numai gunoaie, vile si o iarba care niciodata nu e verde (la noi). Multi deja s-au obisnuit cu uratenia asta din jurul nostru… si incepe deja sa ni se para ciudat atunci cand vedem un gard viu, o parcela cu flori cand totul in jur este atat de urat. M-am obisnuit si eu cu tot ce e urat in jurul meu dar nu pot sa nu tanjesc dupa ce era o data…(poate asta e doar unul dintre semnele imbatranirii).

Mi-ar plăcea să fiu Neghiniţă, foarte Neghiniţă, să mă plimb prin ridurile de pe feţele oamenilor ca prin albii secate de râuri aurifere.

Mi-ar plăcea să cred ca Lumea Cealaltă e ca un acvariu cu apă tropicală. Caldă, doar semiluminată. În care sufletele înoată ca peştişori exotici prin mătase.

LE: Neghiniţă înlocuindu-l pe Tom Degeţel la cererea lui G. şi a Drinei.

Acum, imi amintesc de tata care tot timpul spune ca oamenii pe masura ce imbatranesc se prostesc. Sa fie oare asa? Cei care au cercetat fenomenul spun ca nu e cazul sa ne ingrijoram. De fapt, se pare ca creierul uman ar fi total inutil daca ar pastra toate sinapsele care se formeaza de-a lungul intregii vieti. Pastram doar ce ne intereseaza si pe masura ce ne dezvoltam avem tendinta sa fim mai selectivi si mai specializati. Uitarea este rezultatul distrugerii sinapselor. Ce pastram depinde numai de noi si de mediul in care traim.