In tara asta gandim doar pe termen scurt si uitam de perspectiva pe termen lung. Daca azi am si mie imi e ok ce imi mai pasa de ceilalti? Ma uit in jur si nu-mi vine sa cred langa ce fel de oameni traiesc. Dar oare nu traim toti la fel insa la alt nivel? Nu avem aceleasi griji..doar ca la alt nivel?

Imi e foame, tu omule cu fite si bani..nu iti e foame? Nu te doare capu? Nu ai problemele tale? Da, le avem exact pe aceleasi, doar ca la alt nivel.O sa ai nevoie de dragoste in orice situatie, indiferent de nivel, o sa ai nevoie de somn, de mancare, de masina... Problemele vietii raman aceleasi, ma repet..la alt nivel.

"Cum sa fac sa fiu eu cel mai tare?" "Pe cine sa mai spun ca a facut x lucru ca sa ies eu in evidenta?", cum sa fac sa castig eu?" Gandim pe termen scurt. Scurt si prost. Pentru azi, dar azi se duce si apare maine. Din ce in ce avem mai multe datorii catre banca si din ce in ce mai putine economii? De ce? Nu ne pasa de maine, daca azi suntem fericiti atunci nu mai avem nevoie de nimic.

O sa murim de invidie. De priviri care ard si strapung orice trup. O sa murim pentru ziua de azi uitand de maine si regretand-o pe cea de ieri.

O sa murim din rautate si razbunare. E prea usor si frumos sa fii bun pentru a ne permite cu totii sa fim asa.

O sa murim de singuratate. Ne calcam in picioare, calcam pe cadavre pentru a ne fi noua bine si ajungem sa ramanem singuri.

O sa murim cand ne asteptam mai putin.traieste-ti viata ca si cum azi ar fi ultima...de unde stii ca nu e ultima sansa de a zambi si a oferi o imbratisare?

Apoi, mult mai târziu,
când am ajuns acasă şi m-ai luat în braţe,
mi-am dat seama că zâmbetul ţi se potrivea doar ţie.

totushi, e senin-innorat shi gandul imi zboara la o alta noapte... o noapte de nebunie navalnica impartashita reciproc. cat doare cuvantul asta acum. reciprocitate...

s-a apropiat domol, cu mishcari de felina lenesha. s-a intins pe spate, relaxat, multzumit de viatza shi de sine. o alta noapte de vagabondaj de la domiciliu... shi de la sfantul WoW.

s-a lasat in voia mainilor mele... cotrobaind pe tot trupul frematand la gandul atingerilor voit lente shi cuprinzatoare. cobor incet masand masa de mushki incordatzi de rutina unei alte zile, urland dupa eliberare. se relaxeaza incetul cu incetul. serios?

il shfikuiesc cu limba tensionand ce relaxasem mai devreme, cand chinuitor de incet, cand repede precum tumultum intern imi dicta s-o fac. cobor pe fesele bine conturate shi aprige de dorintza nerostita. nu mai rezista. se intoarce.

in plin avant frenetic, pe care nu-l pot domina, ii sarut apasat sfarcurile shi pieptul... saruturile coboara lin... shi il aud... urlandu-shi satisfactzia de moment cu intensitate joasa.

continuu... incet, voit mai repede, in spirala, cand dulce-pios, cand cu violentza unei lady-n saptamana branzei, in plin delir senzorial...

ma prinde violent shi ma tranteshte apasat pe cuvertura moale. the master takes control over... shi incep sa urlu dezlantzuita sub apasarea chibzuita shi ritmul voit draconic, in crescendo... domina cu fortza shi cu meshteshug pervers. ma implineshte viguros, fara excese shi fara mila... ma chinuie cu shtiintza shi dorintza ardenta. ma fute dezlantzuit shi uit de tot shi toate. inca mai palpaie o doza de ratziune infiorata de sfarshitul inevitabil.

imi chinuie trupul cu imbratzishari tari shi prelungi, din ce in ce mai scurte shi mai adanci, mai pline, mai profunde... freamat prelung, neostoit, sacadat... mai tare, mai adanc, mai repede, mai intens, doua trupuri devenind unul...

efervescentza virulenta shi neintrerupta de scancetele necontrolate, neinterupte pana cand buzele flamande de aer, crapate de tumultul impreunarii nu ishi impartashesc suferintza. 

ritm dracesc, proteste sonore ale patului, violenta impreunare a simtzurilor. ma doare trupul. nervii urla innebunitzi shi fluidele au luat-o razna. ma strang incercand sa redevin o fiintza ratzional-umana. nu pot. inca imi tremura genunchii shi ma-ncovrig de plenitutidinea unirii ce v-a fi fost uitata. inca un ceas-poate doua...

              Si la telefon? Sau cu microfon si camera web? Auzi vocea, vezi, dar incomplet, simti emotiile altfel, dar afectiunea exprimata fizic? Limbajul corpului? Lumina din ochi? De-aia imi place sa vorbesc cu oamenii fata-n fata. In special lucruri importante si profunde. Se pierde mult "pe fir" prin mijloacele moderne. Nu contest avantajele in ceea ce priveste distanta, finantele, timpul economisit... Da, spun "multumesc" tehnologiei.

              Si totusi: daca se poate, prefer sa am omul langa mine.

As vrea sa stiu si eu ca o chestie oarecare, cand a intervenit distanta asta intre noi...cand s-a schimbat totul intr-atat incat eu nu mai pot ajunge la tine, oricat as incerca... Nici o imbratisare nu mai are acelasi farmec, totul e lipsit de viata si de sentiment...parca oricat as incerca, incerc degeaba...

De ce nu poate  fi la fel ca la inceput cand simteam cum arde ceea ce e ERA intre noi...acum totul e doar o obisnuinta de care nu  te poti debarasa...e o distanta prea mare pe care eu nu stiu cum  sa o acopar si pe care de altfel nici nu imi dai voie sa incerc sa o fac mai mica....

simt cum asa se termina totul intre noi si nu vrei sa faci nimic ca sa impiedici asta...imi fuge totul printre degete, si ma apuca si un fel de disperare...incerc sa nu disper pentru ca nu ma ajuta cu nimic, dar nu pot spune ca ma pot abtine....nimic...nimic...raspunsul care face ca totul in jurul meu sa se prabuseasca si nimic (sic) sa nu mai conteze..

oare e plictiseala? oi fi reusit sa te fac sa te plictisesti atat de repede de mine? oare e o rutina nesimitita care a intervenit intre noi incat nu mai vedem ce putem pierde? sau oare sentimentele tale s-au evaporat intr-o clipita, lasandu-ma pe mine sa sper ca totul va fie bine, la un moment dat?

as vrea sa ma tii in brate si in acel moment sa stiu ca e bine, ca totul e ca la inceput, ca de fapt a fost doar un moment si ca nimic nu s-a schimbat..dar nu vei face asta si eu stiu ca totul se farama in fata mea si nu mai pot incerca sa opresc dezastrul...e prea tarziu pentru asta si e prea tarziu pentru noi...

imi doresc atat de tare ca totul sa se intoarca la acele momente frumoase pe care tot mai des mi le aduc aminte, dar stiu ca e imposibil....

s-a terminat...

acum stiu ce inseamna fericirea, stiu ca ceea ce credeam pe atunci ca fiind iubire, era iluzia unei varste fragede si a unui romantism exacerbat, dar totusi...

unde raman planurile, visele de fericire?

raman in neant, pentru ca acele planuri trecute si nicicand implinite ma fac pe mine neincrezatoare in pasii pe care ii fac.simt frica si neputinta ca facand parte din viata mea.

pe atunci nu era asa, poate pentru ca simteam ca datorita acelei iubiri, nimic nu ma poate atinge.pe atunci nu stiam ca doar un simplu cuvant poate face din ceva frumos, un cosmar care sa te chinuie intreaga viata.pe atunci...

nu stiam rautatea celor din jur, nu stiam slabiciunile, vanitatea omului, dar nu stiam ce inseamna fericirea si implinirea unei imbratisari, a unui zambet pe fata persoanei iubite.

acum stiu si , desi greselile trecutului ma urmaresc si chinuie in continuare, simt fericire si implinire cand stiu ca el este langa mine si ca pasii pe care ii facem impreuna, raman impietriti in inimile noastre si in prezent.

mi-e frica de planuri si de pasi gresiti, dar asta pentru ca nu vreau sa pierd ceva ce am construit din iubire.

am iubit, amintirea acelei iubiri ramane in mine, doar ca ea este inlaturata cu fiecare sarut si zi pe care le petrec in bratele iubitului meu.amintirile dureroase sunt inlocuite de fericire.ce altceva mi-as putea dori???

poate...

Esti mult prea trist, mult prea tacut,
Te-ascunzi cu grija-n umbrele durerii,
In marginile fara rost a neplacerii,
Nu pot sa inteleg, esti greu de descusut.

Te vad zambind, c-un aer de satisfacut,
Dar esti acelasi, grav, copil… Adierii
Raspunzi, relaxandu-ti trupul, acut
Te-nchizi la loc, smulgand refugierii

Si ultimul cuvant, noaptea tine, trist,
Cu tine… Destins, privesti acum cuprins
De teama, palpitatiile-ti vagi, egoist
Se rasfrang pe corpul dinadins desprins

Din gandurile mele… Hotarat nudist,
Sufletul ti-e acum un gol intins,
Un camp deschis, plin de verdele ce, realist
Se-nfinge-n gandul vag, ce te pazeste stins.

Dar inlauntrul meu se-aprinde insipid
Un singur gand, ca in zadar traiesc, exist
Doar pentru tine… Privesc uimit, stupid
M-opresc aiurea, realitatea zguduind, insist

A te striga, dar ai plecat demult, dorul fluid
Ce-l simt adanc in mine, cu greu si idealist
Incearca a te imagina… Ai plecat, perfid
M-ascund si-mi spun ca va fi bine, persist

Ca si-o speriata umbra, prin viitorul vag, de lut,
Palmele mi-s frante, gandul, rau cazut pe-un drum abrupt.
Buzele-mi soptesc arzand, intr-o dulce nebunie, ce-am avut
Si ce-am pierdut, mintea-mi lupta doar cu tine, ne-ntrerupt,

Ascund adanc in mine, vantul ce, taios, m-a strabatut…
Dar te uiti ciudat la mine, intr-o falsa stralucire, suav,
Verdele din ochii tai a decazut… Te-nteleg acum si caut
Luminoasa armonie, speranta vag o parasesc, ca si-un sclav,

Tiranica robie… Esti acolo, inca trist, adancit
In propria cadere, vantu-ti antreneaza iscusit
Aripile mari, nascute din durere… Visul m-a cuprins,
Ca-ntr-o-mbratisare, dar m-am zbatut, cazand invins.

Atingere înseamnă cuvânt, fir de păpădie, uitare în secundă.

Atingere înseamnă doi, unul în căutarea celuilalt, aproape chiar şi-atunci când nu sunt în acelaşi loc.

Atingerea înseamnă zâmbete adunate-n priviri.

Când ai dăruit ultima oară o îmbrăţişare...

unei bucurii?

inconjurandu-ma de cladiri, de nou si vechi, am uitat ca exista si lucruri noi care te pot uimi, alaturi de forturi si obiecte arhitecturale vechi...am facut drumul de sus de la monumentul ostasului necunoscut pana la palatul poporului cu privirea de zeci de ori, insa niciodata nu a fost suficient!parcul este superb seara, lacul parca luase foc prin reflectarea felinarelor...

acolo sus m-am simtit deasupra lumii, ma amuzam singura de cei care erau jos, la baza scarilor si care pareau niste furnici...eram stapana lumii, a lumii mele!am simtit atunci puterea de a-mi indrepta pasii spre necunoscut, ochii spre incantare si inima spre un inger zambitor!

inima mi-a fost inundata de fericire, in timp ce stateam pe malul lacului in bratele tale si iti auzeam soaptele in minte.acolo totul e altfel, acolo suntem noi doi si lumea noastra, uitam de probleme, uitam de audienta si devenim noi doi, desi acest lucru se intampla o data in viata, desi a durat doar doua ore.

a fost suficient sa gust o singura data din fericire!stiu ca este ceea ce vreau, dar momentan suntem eu si tu intr-un parc, pe marginea unei ape inflacarate, plimbandu-ne de mana.suntem eu si tu pierduti intr-o imbratisare calda, intr-un sarut!

...a fost magia parcului, a fost magia unui nou contopit in vechi, a unui cer plin de luminite de foc...a fost si va ramane o amintire frumoasa, alaturi de cele vechi si de cele noi care vor veni...

Nu ca asta ar fi ceva nou... dar azi dorinta asta e atat de stringenta incat imi vine sa las balta proiectele, sa uit de deadline-uri si teleconferinte, sa nu mai aud chestii gen "clientul nostru, stapanul nostru", sa nu mai am de-a face cu bugurile din Office 2007, sa nu mai fiu nevoita sa explic chestii elementare unor oameni incuiati, inceti, imposibili.

Nu mai vreau sa-mi pese. Nu azi. Am dormit 2 ore, de la 03:30 la 05:30. Am cearcane, nu mai tin minte ce am mancat ultima oara (mai grav e ca nu mai tin minte nici cand a fost asta...), de 2 saptamani vad numai cate 4 pereti (e totusi reconfortant ca ii schimb din cand in cand si nu sunt mereu aceiasi) si cate un monitor (bine macar ca nu sunt CRT-uri...).

Viata mea din ultimul timp este formata din liste, planning-uri, post-it-uri lipite peste tot. Insa azi am voie sa uit, nu mai tai nimic de pe lista, nu mai deschid agenda, nu mai vreau sa stiu ce trebuia sa fac si nu am facut, nu ma uit in cutia postala, nu citesc mailuri, nu deschid televizorul. Azi sunt libera, arunc totul intr-un colt. Te iau doar pe tine in gand: cuvintele tale, momentele in care ma faci sa rad (si nu sunt deloc putine...), noptile in care te simt aproape desi ne despart atat de multe lucruri si clipe, sarutul tau de care ma voi bucura in curand. Tu si atat. O imbratisare, ochii tai dimineata, mana ta calda. Lucruri simple, nimic exagerat, fara pereti (stii tu despre ce e vorba...).

Si te voi fura intr-o zi si vom pleca. Insa nu azi, nu acum.

stateam si citeam primele noastre mailuri, chiar si primul nostru dialog si lacrimile au inceput sa curga necontenit...doar din vina ta!

ma uit in jur si totul imi aminteste de tine, as vrea sa scap de aceste amintiri, sa le pun intr-o cutie sa le las acolo si sa le scot doar atunci cand as sti ca ele imi fac bine, cand stiu ca ne-am bucura impreuna de ele.cred ca am incepe sa radem si sa nu putem sa ne oprim daca am citi acele mailuri si acel pact cu diavolul pe care eram gata sa il semnam.

sunt clipe minunate, au fost si vor fi in continuare in viata noastra!cel putin, pe mine ma vor bantui mereu, nu imi vor da pace, dar nici nu vreau asta.

suflul de primavara de afara este ca si sarutul tau...puternic, dar si suav.impreuna cu acele buze hazlii si imbratisarea ce nu ma lasa singura in miez de noapte, nu pot sa iti simt lipsa...

astept momentul cand ne vom regasi in lungile plimbari prin parcurile din Bucuresti, desi in suflet imi va ramane o plimbare printre fulgii de zapada, in plina iarna!te astept langa mine si stiu ca nu voi astepta in van!

vei veni, vei pleca, dar raman amintirile si cuvintele tale!ramai tu cu ai tai ochi verzi si eu care ma pierd in tine!!!mi-e dor de tine!!!

Inca iti mai simt buzele topindu-se in rasuflarea mea si ma cuprind fiori dulci pe sira spinarii. Sarutul nostru este o unire a trupurilor nostre, a inocentei ce zace in noi; as fugi de durerea ce mi-o provoci doar printr-o simpla atingere,dar imi este imposibil. Imi inchid ochii si-ti simt inima cum imi sculpteaza buzele; e dulce, e moale.

O clipire de gene e suficienta ca sa-mi simt moartea aproape.Gura ta e cea mai cumplita rana, as vrea sa o vindec si parca nu ma mai satur de sangele pe care-l sorb pe varful limbii. Iubesc o amintire pe care mi-am promis ca o voi distruge, ca o voi ingropa cu dintii in trecut. Dar nu te pot indeparta de mine, imi esti inca o neputinta.

Sarutul... o atingere calda de buze, un schimb de trairi interioare, o moarte subita,o oprire a timpului, o contopire a unui spirit masculin cu unul feminin, o atingere sfasietoare... cum sa-i faci fata, cum sa fugi de ispita sa?!

Vreau sa deschid ochii si sa ma trezesc la realitate, sa nu mai pot simti gustul buzelor tale... inca... ma ranesc, ma duc la disperare. Cu cat as incerca sa le inlocuiesc, cu atat imi amintesc de tine, de savoarea ce mi-o lasa lipita de trup. Nu stiu exact ce vreau, dar cert e faptul ca nu vreau sa mi te fure altcineva,sa-mi fure sarutul ce-mi vindeca ranile sufletesti. Nu vreau ca sa te iubeasca o alta inima, vreau doar ca inima mea sa-ti fie altar.

Eu ti-am tinut mana atunci cand erai in pragul disperarii si acum ma doare, de fapt ma doare caldura degetelor tale. Mereu imi reamintesc de ceea ce am pierdut candva...Te privesc din departari si parca te simt din ce in ce mai aproape de mine. Esti o lumina pe care nu o pot stinge oricat as incerca; poate doar prin moarte, dar nu vreau. Cu tine uit ca sunt om, uit ca sunt pamanteanca si ca sunt doar o prada in calea pierzaciunii.

De cate ori nu am vrut sa mor, sa uit de tine si de sarutul tau salbatic, dar de fiecare data am dat gres. M-am amagit cu simple iluzii, cu simple clipe atemporale, cu o luna care nu mi-a apartinut niciodata, cu stelele care nu au lucit niciodata pe cerul meu, ci pe un cer al tuturor oamenilor.

Ma simt schingiuita in propriile tale buze si nu gasesc cutitul care sa taie franghiile ce ma sufoca. Ma afund pe zi ce trece mai tare intr-o pata ce niciodata nu a fost a mea; m-am adancit si m-am oprit din pornirile mele ce ma duceau spre o poteca gresita.

Nu am nevoie de nimeni, nici macar de tine, dar uneori sunt atat de singura incat cum pot sa-mi infrang strigatele si dorintele?! Doar asteptandu-te si adulmecandu-ti pasii de la mile distanta. In acele clipe de singuratate iti vreau inima, vreau sa-ti devorez tot sangele si toate emotiile ce-ti strabat prin buze. Gust tot ceea ce nu e al meu... chiar si un simplu chip barbatesc, o simpla privire de razboinic. Sunt o farama din ziua de ieri,dar cine oare ma poate reintregi? O bucata de piele sau o lasitate?

Ma doare crunt al tau sarut... inca nu-l pot uita, daramite sa-l inlocuiesc! E un venin ce ma distruge incetul cu incetul, un venin pe care nu-l pot dezvalui nimanui si caruia totusi i-am dat viata pe o simpla coala de hartie...

Si ce inseamna, totusi, a saruta? A uita ca esti om si ca esti o bucata de materialitate in acest spatiu.

Doar o simplă strângere de mână şi nimic nu mai contează decât că sunt alături de tine, că ne plimbăm alături în acest univers feeric pe care singuri ni l-am clădit pentru a ne adăposti de privirile şi prezenţa altora. Şi ne cuprindem într-un prim sărut... Prin pleoapele închise nu simţim decât trupul celuilalt zvâcnind într-un dans pulsant al pasiunii. Bătăile inimii răsună în liniştea nopţii, iar lumina a două stele împreunate străfulgeră întunericul.

Într-o frenetică îmbrăţişare totul se pierde şi totul e al nostru. Din braţele încleştate pe trupul celuilalt se nasc căldura si fiorul. Si fiecare atingere reverberează înzecit pe trupurile noastre şi într-un tremur asurzit ne lăsăm iarăşi pradă unul celuilalt. Şi fiecare clipă pare o eternitate şi ne dorim ca acel moment să nu se sfârşească niciodată. Ce se poate compara cu privirea ta? Cu ochii tăi întredeschişi privindu-mă fără cuvânt? Cu tăcerea care povesteşte mai mult decât o sumă de cuvinte?

Prinşi între vis şi realitate, suntem subjugaţi universului îmbrăţişării noastre. Şi de ar fi ca după această seară să nu te mai văd vreodată, aş păstra în amintire aceste clipe de neuitat... Aceste clipe în care nimic nu a contat mai mult decât privirea ta, buzele tale, trupul tău, sufletul tau, totul tău...

"pentru o persoana speciala"

asta mi-a dat peste cap necredinta in suflete pereche.
frumos!

---------------------------------------------------------------

si pentru ca am prieteni sceptici(sau pur si simplu obiditi de nereusitele in plan personal) care sunt de parere ca cele doua schelete nu sunt dovada vie ca exista dragoste, va rog sa luati parte la acest sondaj. in numele dragostei!

SOndajul DRagostei

aici e dovada clara: un extract intermediar al rezultatelor. inca mai aveti timp pana maine la ora 14.

long live love

pe curand...

--------------------------------------------------------------------

voturile curg. este abia ora 22.48 si mai avem inca doua voturi! situatia se poate rasturna oricand. as minti daca as zica ca nu am emotii. (adica am).

pe curand...

de la Domnul Laurentiu Dumitru ... un video ce te uimeste

O femeie a gasit in jungla un leu ranit de moarte. L-a luat cu ea, l-a ingrijit si l-a facut bine. Apoi a vorbit la o gradina zoologica sa ia leul si sa aiba grija de el, si astfel i-a dat leului o noua viata si o noua locuinta. Acest video este luat dupa ceva vreme, cind femeia s-a hotarit sa mearga la gradina zoologica si sa vada ce mai face leul. Urmariti reactia leului cind a vazut-o!!! Uimitor!!! De necrezut!!!

un video interesant ... ce-mi aduce aminte de pateric .... de imblanzirea leului de catre un parinte. Ce-i drept, atunci leul nu era crescut sau cunoscut de parintele in cauza ci-l imblanzea pe loc prin blandetea parintelui, insa acea imblanzire finala a leului e de fapt asemanatoare reactiei acestui leu din video ... desi acesta isi recunoaste stapana care l-a crescut.

un alt aspect e de fapt "bucuria de nedescris" a leului care desi stia ca stapana l-a ajutat cand a fost mic, l-a crescut ... ca apoi sa-l dea la o gradina zoologica, oarecum sa-l si abandoneze, sa uite de el ...

Vorbeste mult si despre "reactia" (macar) pe care ar trebui sa o aiba copiii abandonati de mici care apoi isi regasesc parintii. Nu stiu ce simtaminte au atunci cand isi reintalnesc parintii naturali, e clar... unii de apropiere, de cunoastere mai de aproape, altii de respingere a parintilor naturali insa multi de judecata, judecand greseala parintilor naturali de a-i fi abandonat.

Iata ca leul nu stie sa judece pe 'mama sa adoptiva' ci are o bucurie de nedescris, desi mama adoptiva nu a fost nici leoaica, oarecum a si uitat de el, nu i-a redat jungla ci o gradina zoologica, etc., etc.

O astfel de bucurie, ca s-o spun mai clar nu am vazut-o pana acum nici intre oameni, mai ales intre crestini ...

cred ca daca nu ar fi fost gratiile acelea, leul nu s-ar fi oprit din a o imbratisa pe "mama" sa adoptiva.

dan.camen.

sursa

M-ai imbratisat strans si prin acea imbratisare, am simtit totul. Am revazut clipe, am rememorat senzatii, m-am simtit in siguranta. Acum stiu ca vei fi mereu langa mine, orice s-ar intampla. Indiferent la ce ora te sun sau oriunde vei fi, vei veni. Cand ma vei ruga ceva, nu voi ezita nici o clipa.

Mi-ai spus ca Mos Craciun va veni si anul asta la mine. But guess what? A venit deja, in acea noapte.