Dragoş... e atât de scump şi de dulce. Şi când te gândeşti că salvează şi pelicani. E un om complet. Şi iubitor. O iubeşte pe Oana Pelea în fiecare zi, de dimineaţă până seara. Din păcate, nu pe mine.

Am auzit că a fost la Nil. Pentru mine negarea este încă un râu în Egipt. Pentru el nu mai este. A fost acolo. Ce romantic. Am auzit că acolo a salvat păsările flamingo. Şi piramidele.

Am auzit că salvează copacii din faţa blocurilor noastre. E un erou. Şi joacă teatru. Chiar şi cu piciorul în ghips. E un artist.

Şi pe lânga aceasta e cel mai sexi blogăr român în viaţă. Şi are trafic.

Aş vrea să vină şi la noi în Cluj Napoca, să facă o proiecţie la filmu’ ăla cu Al Gore, parcă an irational truth îi spune, ăla despre încălzirea globală. Eu aş fi prima care aş merge. Vreau să ajut planeta.

În final, asta e o poză care e pusă pe perete în camera mea. Mami a zis să îl dau jos că e urât şi strică aspectul camerei. Dar eu nu vreau să o ascult. Simt chemarea. Planeta are nevoie de ajutor.

Uneori când beau vin singură în cameră, mă uit la poza de pe peretele meu şi mă gândesc la Dragoş. Dacă am fi împreună mi-ar plăcea să meargă să îşi schimbe numele. Să îşi adauge şi prenumele de Angelo. Dragoş Angelo Bucurenci. Ce fain ar suna.

În final, am citit pe blogul lui că va răspunde la email-uri în weekend. Abia aştept. Poate când vine în Cluj îmi dă şi un autograf pe poză.

Nu îmi plac situaţiile neclare, provizoratele, aşteptările fără o finalitate limpede şi nesiguranţa. Am ajuns la cincizeci de ani, am o îndelungată experienţă a compromisurilor în numele unor principii, dar gata! Nu îmi mai pot permite să mă joc. Cu atât mai mult cu cât, oricât aş fi eu de optimist şi de "cu bateriile pline", boala îmi propune zi de zi să vad mai lângă lungul nasului şi mai către scurtul vieţii...

De la o vreme mi se propune o astfel de situaţie. Când spun "mi se propune" mă gândesc la situaţie, nu la vreo persoană anume. Fiindcă măcar atâta lucru am observat şi eu, că situaţiile sunt altceva decât persoanele. Situaţiile se încarcă întotdeauna cu noi, se fac una cu noi. Situaţia mea este numai a mea, devine una a mea chiar dacă e generată în exterior. Şi tot ce vine din exterior şi nu duce la o rezolvare, duce la o înrăutăţire a situaţiei.

Tot ce pot face e să mă rog. Când mai binele meu intră în conflict cu binele meu, trebuie să mă rog. Dar ce să spun, că nu-mi doresc mai binele? Aş minţi. Pe Dumnezeu nu-L pot minţi. Lui nu-I pot înşela aşteptările, de aceea nici nu încerc. Dar e bine să nu accept măcar a încerca mai binele?

Şi când îmi puneam problemele astea, Dumnezeu m-a lămurit în felul Lui: fetiţa mea care abia s-a botezat a venit la mine şi m-a rugat să-i explic un verset din Biblie. Nu înţelegea ce vrea Cuvântul să ne înveţe acolo... De ce apare un verset fără legătură aparentă cu contextul?

Păi... şi am tăcut. Nu pricepeam nici eu prea bine. Apoi am înţeles. Era răspunsul aşteptat de mine. 
Fetei i-am spus: "Nu ai de unde să ştii, dar... e ca atunci când te îndrăgosteşti. Când ştii că nu poţi cumpăra iubirea, oricât ai face şi orice ai încerca. Dar ştii că depinzi de iubirea aceasta..."

Cred că m-am îndrăgostit... Dar uneori mă enervează la culme asta !!!! Este foarte des in capul meu, cred că şi în inimă. Îmi întrerupe orice activitate, nu pot să învăţ, nu pot să fac nimic. Parcă aş fi beată sau ameţită. Cum să-l scot din cap?
Dragostea asta poate fi controlată cât de cât? sau ..nu?

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Draga mea fetiţă,
Dragostea pe care o "pătimeşti" acum e o furtună afectivă care stârneşte în tine, ca în orice om, trăiri intense şi senzaţii puternice! E ca o trezire la viaţă a unor zone din fiinţa ta pe care nici nu le bănuiai.

Sfântul Ioan Gură de Aur, cred, consideră că Dumnezeu a îngăduit şi a binecuvântat această stare pentru a-l trezi pe om din somnul unui anumit egoism şi a-l pregăti pentru dragostea jertfelnică necesară întemeierii unei noi familii. În anumite limite, acest egoism i-a fost chiar necesar copilului şi adolescentului pentru se desprinde din dragostea dependentă de părinţi şi a se pregăti, treptat şi sub îndrumarea acestora şi a Bisericii, pentru o viaţă responsabilă în care, cultivându-şi şi înmulţindu-şi talanţii, să-i poată iubi, pe Dumnezeu şi pe aproapele, cu iubirea pe care ne-o porunceşte şi n-o dăruieşte Mântuitorul.

Aşadar, experienţa îndrăgostirii, este un dar prin care ne trezim la o existenţă mai bogată, mai largă, mai adâncă, mai nuanţată şi, ca urmare, mai solicitantă şi chiar dureroasă atunci când ne depăşim limitele prea strâmte în care am trăit înainte de eveniment. E ca o naştere la un alt fel de a fi şi a percepe realitatea.

Încet, încet, această stare se aşează într-o dragoste bazată pe cunoaştere reciprocă şi o asumare nu doar a darurilor celuilalt, sau într-o experienţă de viaţă de care ne vom folosi în relaţiile viitoare. De aceea este vital pentru cei îndrăgostiţi să nu întreprindă gesturi de dăruire de sine care pot provoca răni dureroase şi mari suferinţe după trecerea furtunii. Să nu uităm că este o stare trecătoare şi să nu investim în ea decât ceea ce poate să treacă fără să lase urme dureroase. Apoi, după maturizarea acestei "iubiri" va fi timp şi loc pentru dăruirea jertfelnică pe care se întemeiază orice dragoste adevărată. Şi toate după rânduiala sfântă din Biserică, singura pe care porţile iadului nu o vor birui!

"Această dragoste", cum o numeşti tu, poate fi controlată de dragostea lui Dumnezeu atunci când ne încredinţăm Lui. Ea poate fi trăită pătimaş, egoist şi obsesiv sau duhovniceşte. Putem trăi duhovniceşte această stare când Îi arătăm lui Dumnezeu fiecare gând, fiecare imagine care ne "vine" în cap, fiecare sentiment care ne ţâşneşte în inimă şi Îi cerem protecţie şi ajutor.

Rugăciunea pentru cel de care eşti îndrăgostită va transforma această stare în bucurie, sensibilitate şi responsabilitate. Atunci vei vedea ce frumos e cerul, ce frumoşi sunt norii, ce frumoase sunt păsările şi florile, ce frumoşi sunt oamenii pe lângă care treci! Atunci vei descoperi ce minunat este să fii în Biserică, să te Împărtăşeşti de Domnul ca să nu mori şi să fii nemuritoare şi tu şi iubirea ta!

<> Altfel, ca tot ce e trăit fără Dumnezeu, toate vor fi "pe dos", şi noi vom avea de ce să ne plângem şi să suferim şi ne vom face o adevărată plăcere din a fi victime ca să avem de ce ne plânge, ca să avem dreptul să-i judecăm pe ceilalţi şi să ne dovedim nouă ce rău sunt unii şi ce buni suntem noi!

De tine, suflet drag, depinde calea pe care o alegi!

Acum e post. Posteşte după putere, fă mătănii cu gândul la el, spovedeşte-te, împărtăşeşte-te şi-l vei vedea pe "Făt Frumos" cu ochii Domnului! Curaj şi învaţă să te bucuri de darurile tinereţii din plin! Atât de "din plin" încât să-ţi ajungă până la adânci bătrâneţe fără durere şi fără suspin şi ruşine.

Cu dragoste si încredere,

Siluana