- un subiect de discutii pe forum la 7 ani distanta, pe www.andregheorghe.ro;
- Adriana C. Nedelea, Nicoleta Zaharia reiau tema, la 8 ani distanta, in Adevarul;

acum textul, originalul:

"Moartea citeste manualul
Cristian MUNTEANU

Agonii prelungite, cadavre mutilate, torturi, violenţă şi sadism, asasinate, masacre şi sinucideri, toate nu în mult-blamatele filme sau emisiuni TV, ci în ...manualele de Limba şi literatura română pentru clasele V-VIII. Moartea, în cele mai variate şi înfiorătoare forme, este prezentă în textele menite parcă să-i traumatizeze pe şcolari. Şi cum să nu fii traumatizat cînd, din întreg manualul de Română de clasa a V-a (E.D.P., Buc., 1991), doar în cinci lecţii nu se înregistrează pierderi grele? Iată enumerate aici toate (!) textele din acest manual, în ordinea în care apar:

În care Emil explodează...

Imediat după A. Mureşanu cu Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, la pag. 5 citim imnul funebru al lui Iuliu Roşca Dormidont, acel celebru Presăraţi pe-a lor morminte (...), pe care îl asociem instinctiv cu depunerile oficiale de coroane la mormîntul Soldatului necunoscut. Urmează testamentul din Cîntec sfînt, de Şt. O. Iosif (Mîne, cînd voi fi pămînt,/ Nu uita nici tu şi zi-le,/ Zi-le doina, cîntec sfînt,/ La copiii tăi, copile!), după care Darul lui Moş Miron debutează în trombă: Cît de schimbaţi erau oamenii care se întorceau din faţa morţii! La pag. 28, poezia Ţara mea, de Ioan Neniţescu, a fost aleasă pentru a ilustra definiţia operei literare: O astfel de lucrare, prin care se trezesc emoţii şi sentimente, este o operă literară. Şi cu cît emoţiile şi sentimentele sînt mai puternice (virînd spre groază), cu atît valoarea operei este mai mare, nu? De aceea în ţara mea trăiesc Flăcăi cu piepturile tari/ Ce moartea-n faţă o privesc, de aceea... vezi mii de mormane/ Sub care-adînc s-au îngropat/ Mulţime de oştiri duşmane, în sfîrşit, de aceea Acolo eu să mor aş vrea,/ Acolo vreau eu să trăiesc. Pînă şi exerciţiul de la pagina următoare cere să fie despărţit în silabe textul: Căci nu-i mai scump nimica az/ Pe lumea pămîntească/ Decît un nume de viteaz/ Şi moartea vitejească! Dar toate acestea nu înseamnă nimic pe lîngă sadismul etalat în Puiul lui Ioan Al. Brătescu-Voineşti. Talentul autorului se vede nu atît în descrierea amănunţită a lentei agonii şi a morţii puiului de prepeliţă abandonat de mama lui, cît în uşurinţa cu care şcolarii (11-12 ani) se pot identifica cu victima. Ultimul fragment al tragediei este înălţător: La marginea lăstarului, un pui de prepeliţă, cu aripa ruptă, sta zgribulit de frig.(...) Se clatină într-o parte şi într-alta, şi pică mort, cu degetele ghearei împreunate ca pentru închinăciune. După Fiind băiet păduri cutreieram, la pag. 87, Emil, un băiat cu ochii albaştri ca cerul, sare în aer împreună cu Lila, o gîscă albă şi grasă în Senin de august de D. R. Popescu. Urmează Traian Coşovei cu Pădurea Letea... şi Mihail Sadoveanu cu evocarea memoriei unui învăţător mort: Dar Domnu nu s-a dus nicăieri; a rămas acolo pe pămîntul nostru; şi în pămîntul nostru l-au şi îngropat. (Domnu Trandafir). La pag. 128, Pluguşorul. La pag. 137, într-un scenariu ce se aseamănă teribil cu un anumit gen de filme americane, Baba Novac îl salvează pe Gruie din lagăr printr-o acţiune de comando. Ca şi în filmele amintite, numărul morţilor este impresionant: El (Novac, n.n.) tăia la turci, tăia,/ Pîn' ce bine ostenea (Novac osteneşte greu, n.n.). În paginile următoare ne mai înseninăm cu Vizita lui Caragiale şi cu Pupăza din tei a lui Creangă, dar după acest moment vesel, Arghezi e vibrant în Bade Ioane...: Ţi-ai deşteptat şi morţii, şi cu toţii/ V-aţi dovedit măreţi şi strănepoţii (...). La pag. 220, poezia Mama gravitează în jurul strofei Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,/ Aş mai trăi o viaţă./ E dus şi voi muri dorind/ Să-l văd o dată-n faţă. După aceasta, Greuceanu ­ un basm cu zmei morţi, cu mame de zmei moarte, cu sfetnici trădători morţi etc. Cîteva file mai departe, Oaspeţii primăverii, de Alecsandri şi Povestea Vrancei. Mare noroc că fiii Vrăncioaiei, membri ai unui alt comando, din vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, nu mor în misiune! La pag. 333, Lupta de la Podul Înalt ­ un masacru de N. Iorga. Manualul se încheie cu o serie de lecturi suplimentare, în acelaşi spirit înalt patriotic. Cîteva dintre ele, foarte pe scurt: pag. 356, Balada strămoşilor (Al. Davila): Dormiţi în morminte tăcute (...); pag. 358, Pui de lei (Ioan Neniţescu): Eroi au fost, eroi sînt încă(...); pag. 359, Peneş Curcanul (V. Alecsandri): Priviţi! Din nouă cîţi eram,/ Şi cu sergentul, zece,/ Rămas-am singur eu ...şi am/ În pept inima rece! No comment.

În care apare călăreţul fără cap...

Răsfoind manualul de clasa a VI-a (E.D.P., Buc., 1993), ce întîlnim?

Moromeţii, de Marin Preda, dar nu orice scenă, ci aceea în care bietul copil leşină într-o criză de friguri! La pag. 168, Toma Alimoş ­ baladă sadică: lovit mişeleşte de inamic, T. A. ...Vreme multă nu pierdea/ maţele că-şi aduna,/ cu brîu lat se încingea/ mijlocelul că-şi strîngea/ şi la murgul se ducea ...în scopul de a-l urmări pe ...Manea, slutul/ şi urîtul ...pe care, odată ajuns din urmă ...cu sete mi-l lovea;/ capu-n pulbere-i cădea,/iar cu trupul sus pe şa,/ calu-n lume se ducea. După care decedează şi îl îngroapă ...calul. Obsesia lui Ioan Al. Brătescu-Voineşti pentru păsările moarte o regăsim în Privighetoarea (pag. 231): Lăsasem rîma în cîrligul undiţei; şi biata privighetoare, umblînd după demîncare, a înghiţit cîrligul!... Sărăcuţa! cît trebuie să se fi zbătut, cît trebuie să se fi chinuit!... Acuma sta moartă, cu aripioarele întinse, iar pe ochişorii ei, ca două mărgele negre, năpădiseră furnicile... Isuse Christoase! Pe lîngă grozăvia asta ce mai contează că maiorul Şonţu căzu în Luarea Griviţei, la pagina 300?!

În care Păuniţa n-a zăcut decît vreo două săptămîni

Din manualul de clasa a VII-a (E.D.P., Buc., 1992). Imediat după somnul de moarte din care trebuie să se trezească românul (lucru greu de făcut cu asemenea manuale), în pag. 5, poezia lui Zaharia Bîrsan, Cu toţii una, aduce un aer optimist: Noi nu avem morţi în ţară şi nimenea nu plînge/ Şi nici un suflet încă de jale nu s-a stins!... Lucru infirmat imediat de Fefeleaga (Ion Agârbiceanu), o femeie, mamă a cinci copii, despre care aflăm că i-a murit soţul de o boală de piept şi, în plus: În cinci ani de văduvie a rămas cu doi copii, un băiat şi o fetiţă. Trei au murit. Au murit cu toţi cînd să treacă peste anul al cincisprezecelea. Ca şi cînd acolo, la anul acela, al cincisprezecelea, ar fi fost un prag înalt, de care era sortit să se împiedice copiii ei. Cădeau şi-şi rupeau grumajii. (...) la patru ani, două luni şi unsprezece zile de la cel din urmă mort, i-a adormit şi fetiţa rămasă în viaţă (Păuniţa). Cel din urmă copil. (...) N-a zăcut decît vreo două săptămîni. Cîteva pagini mai departe moare meşterul Manole şi, cu el, cei Nouă meşteri mari,/ Calfe şi zidari. În plus, Ana este zidită de vie în zidul bisericii.

În care Păunaş e mîncat de vulturi

Din manualul de clasa a VIII-a (E.D.P., Buc., 1994). După asasinatul mioritic din pagina 16, în pagina 27 Mai am un singur dor[/i]:/ În liniştea serii/ Să mă lăsaţi să mor/ La marginea mării. Printre alte thanatotexte, în nuvela lui Gala Galaction, [i]La Vulturi!, citim cum Agripina agonizează lîngă un izvor şi Păunaş, un bebeluş, este mîncat de păsări!!! Dar ce ne mai miră pe noi, flăcăii cu piepturile tari dintr-a VIII-a, care privim moartea în faţă de cinci ori pe săptămînă la şcoală, plus temele pentru acasă! Nu e simptomatic faptul că din tot romanul Neamul Şoimăreştilor al lui Sadoveanu, a fost aleasă tocmai scena în care Tudor îl ucide pe Stroie Orheianu şi îi profanează cadavrul în public, într-un act de răzbunare barbară? (...) pe Şoimaru îl priveau neamurile lui cum c-o mînă trage de barbă trupul greu al boierului şi-l leapădă lîngă piatra de mormînt pe care era însemnat numele lui Ionaşcu şi anul cumplit al morţii lui...

Unde nu mai moare nimeni

Nu vreau să mă opresc asupra cauzelor care au determinat selecţia textelor şi actuala structură a manualelor de literatură. Le cunoaştem cu toţii. Am încercat doar să prezint grotescul situaţiei, conştient fiind că dincolo de hazul de necaz stau la pîndă probleme grave, nerezolvate încă. E simptomatic faptul că manualele pentru clasele mici conţin mai multe cadavre decît floricele pe cîmpii şi mai multe morminte, fie ele de eroi sau nu, decît miei care să zburde la soare. Şi atunci, titlul articolului meu se justifică şi se completează: moartea citeşte manualul... după ce mai întîi l-a scris." (Dilema Nr.273, 24-30 aprilie 1998)

ce cre'ca vrea sa zica? ma dau batut; imi aminteste insa de o poveste dintr'o cartulie a lu' Noica, in care era inventata si inventariata rugaciunea pentru iertarea unui pacat inainte de a fi facut.

"dragostea e oarba" - ohoho...

ma dau batut din nou. dar daca o combinam cu alta zicere inteleapta "dragoste la prima vedere", luati'va la revedere de la intentia de a'i descifra sensul;

"in tara orbilor, chiorul e imparat" - cat adevar...

doar ca la noi e presedinte, nu imparat; si nu cred ca la asta se referea organul paremiologic;

"cand un orb calauzeste un alt orb, cad amandoi in groapa" - mdeah

organul paremiologic nu ne spune cine a sapat groapa; nici cum sapa orbii gropi, pentru ca stim ca "cine sapa groapa altuia, cade el in ea";