Cafeaua de Montreal: Cum este perceput un jurnalist în România anului 2007?
Radu Gafta: Cred că jurnalistul la ora actuală în România este perceput în mai multe feluri, toate deformate, dacă luăm drept standard jurnalismul occidental, dar corecte faţă de imaginea pe care jurnaliştii înşişi vor să o transmită şi faţă de felul în care funcţionează în acest moment societatea românească. Gala ,,Zece pentru România'' organizată de Realitatea TV arată un apetit pentru jurnalismul justiţiar, al celor care nu au îndoieli ci doar certitudini mai mult sau mai puţin radicale. Pe de altă parte, este condamnat dar şi temut jurnalistul băgăcios, de scandal, care violează intimitatea şi trăieşte din dispute pe care, uneori, le stârneşte chiar el, minţind dacă e nevoie. Patronii de presă, politicienii şi oamenii de afaceri în general confundă jurnalismul cu PRul. Ei cred că jurnalistul trebuie să scrie sau să spună ceea ce e în interesul patronului. Rezultatul acestor percepţii este că publicul consumă produse jurnalistice care le confirmă opiniile deja formate, în domeniul de interes, condamnă sau este indiferent la celelalte produse jurnalistice, dar îi dispreţuieşte pe jurnalişti în general.

Cafeaua de Montreal: Cat de mari sunt presiunile politicului asupra jurnaliştilor din TVR?
Radu Gafta: Presiunile politicului asupra jurnaliştilor din TVR nu sunt şi nu au fost niciodată directe. În marea majoritate a cazurilor ştirile considerate dezechilibrate politic vin din felul în care reporterul percepe direcţia dorită de conducere şi pe care o respectă în felul în care îşi concepe materialul, deşi nu este asumată niciodată deschis. Conducerea, prin intermediul directorului de ştiri sau uneori a producătorului şi editorului, decide că se filmează anumite subiecte şi nu altele, că în cadrul subiectelor se vorbeşte cu unii politicieni sau analişti şi nu cu alţii, că se dă o anumită declaraţie şi nu alta. Favoriţii apar mai des la televizor şi sunt trataţi mai prietenos de moderatori, cei care trebuie combătuţi apar mai rar şi sunt urcaţi pe pereţi. Mai radical, dacă nu există afinitate între conducere şi executivi (editori şi producători), aceştia din urmă sunt mutaţi pe funcţii în care posibilitatea lor de influenţă şi autoritate este diminuată, respectiv pe jurnale de mică audienţă. În momentul de faţă, echipa care face jurnalul principal, de la ora 19h00, are pâinea şi cuţitul, prioritate pentru folosirea tuturor resurselor. Dacă celelalte emisiuni de ştiri doresc să facă un alt subiect sau să abordeze altfel un subiect, trebuie să găsească diferite subterfugii. Nu e imposibil să transmiţi o idee diferită de cea transmisă la 19h00, dar e dificil şi uneori reuşita te poate trimite într-o poziţie în care ai şi mai puţine posibilităţi să încurci treaba.

Cafeaua de Montreal: Dupa scandalul cu caseta lui Remeş, ai fost acuzat de o parte a presei, inclusiv de Dan Andronic ca ai fi in gaşca pro-Basescu impreună cu Rodica Culcer. Care e raspunsul tau la aceste acuzatii?
Radu Gafta: Depinde cum defineşti noţiunea de gaşcă. De Rodica Culcer mă leagă faptul că am lucrat împreună la BBC şi respectul pe care i-l port ca jurnalist. Nu suntem, însă, întotdeauna de acord cu privire la felul în care trebuie abordată o ştire sau alta sau cu privire la prioritizarea ştirilor. Îi reproşez, de pildă, o prea mare importanţă acordată politicului. Nu mă recunosc nici în definiţia că aş fi pro-Băsescu, aşa cum nu sunt nici anti-Băsescu. Eu am nişte principii şi în spiritul lor acţionez şi judec faptele oamenilor sau ideile lor. Aşa judec şi în ceea ce-l priveşte pe Băsescu. Pot fi de acord cu unele declaraţii sau acţiuni ale lui, nu sunt de acord cu altele. Nu am primit niciodată de la Traian Băsescu nici un favor şi nici nu mă aştept să primesc, ba mai mult, am primit de două ori pe vremea când lucram la Realitatea telefoane furioase de la Adriana Săftoiu pentru că aş fi spus lucruri nefavorabile preşedintelui. Cât despre Dan Andronic şi acea parte a presei, am ascultat cu atenţie argumentele lor, foarte pertinente dealtfel, dar nu am găsit până acum nici o alternativă. Cum aş fi putut explica o eventuală opoziţie a mea la difuzarea acelei casete pe post. Ce verificări suplimentare ar fi făcut ei în locul meu, punând la îndoială atât credibilitatea reporterului cu care lucram şi de care nu avusesem niciodată motive să mă îndoiesc precum şi a sursei pe care o cunosc şi îi cunosc şi motivele. Ar fi fost satisfăcut domnul Andronic cu răspunsul că nu am difuzat materialul pentru că ştiam că îi foloseşte lui Traian Băsescu? Cred că acest fel de a împărţi toţi oamenii în cei care sunt împotriva lui Băsescu şi cei care sunt pentru el este profund greşit şi poate veni numai din partea unora care şi-au răspuns clar la această întrebare. Pentru mine, Dan Andronic şi-a pierdut demult credibilitatea. Îl ascult şi îl citesc cu interes, dar ştiu bine pentru cine lucrează şi că nu o face de dragul unor principii ci pentru onorarii foarte bune. Nu e nimic rău în asta, dar nu cred că e cel mai în măsură să judece prestaţia mea ca jurnalist.

Cafeaua de Montreal: Romanii din Montreal te cunosc ca pe omul care a decis difuzarea casetei care a dus la căderea lui Remes. Cît adevăr este in toate acestea?
Radu Gafta: Nu am decis eu difuzarea, dar am recomandat-o. Ca editor general la acea vreme nu aveam puterea de a introduce sau de a scoate ştirea din jurnal ci doar de a face recomandări cu privire la conţinut şi poziţia în jurnal, de a interveni asupra redactării şi de a asigura respectarea legii şi recomandărilor CNA. Am făcut asta, atât cât am putut de bine. Eu am fost cel care a insistat ca Remeş şi Mureşan să fie anunţaţi că difuzăm materialul şi să-şi spună punctul de vedere. Nu au răspuns la telefon, l-am prins doar pe Mureşan în timpul jurnalului, după ce difuzasem caseta. Decizia difuzării a fost luată de producătorul Anamaria Panait. Desigur, Rodica Culcer a ştiut şi a fost de acord. A ştiut dinainte şi dl. Sassu, dar nu a putut să intervină şi, după reacţia domniei sale de după jurnal cred că nici nu ar fi vrut. Abia a doua zi s-a transformat în cel mai aspru critic al propriilor subordonaţi.

Cafeaua de Montreal: Citim in fiecare zi despre jurnalisti buni care ies din presă. Unii pleaca in PR alţii in companii de media. De ce renunţă jurnalistul roman la meseria lui?
Radu Gafta: Din aceleaşi motive pentru care şi alţii îşi schimbă profesia. Diferenţa e că în jurnalism noţiunea de ,,bun'' şi ,,rău'' sau ,,slab'' e relativă, aşa cum am spus şi mai înainte. Nu putem şti dacă o caracteristică a jurnalistului ,,bun'' nu e cumva şi aceea de a rezista în condiţiile din România, făcând compromisurile necesare. Nu aş putea să spun despre actualele vârfuri ale jurnalismului românesc că nu sunt buni profesionişti. Departe de mine gândul ăsta. Aşa cum nu pot spune nici despre cei care pleacă în PR sau în cu totul alt domeniu că o fac pentru că nu erau suficient de buni jurnalişti. Cred că oamenii îşi schimbă meseria pur şi simplu dintr-un sentiment de inadecvare sau pentru că vor să încerce altceva. Simt sensul întrebării, dar nu vreau să merg pe explicaţia facilă că oamenii nu sunt lăsaţi să îşi facă meseria aşa cum trebuie, deşi ea poate fi invocată de unii dintre cei care pleacă. Toate meseriile îşi au dificultăţile lor şi nu e o scuză să spui că nu ai ştiut dinainte că ele există. În concluzie, decizia de schimbare e una personală şi m-aş feri să generalizez.

Cafeaua de Montreal: Ai fost jurnalist la BBC unde ai lucrat 4 ani si apoi ai lucrat practic in toate redactiile de stiri importante din tara. Cum se raporteaza jurnalistul de stiri din Romania la jurnalismul din occident?
Radu Gafta: Aş începe cu o corectură. Nu am lucrat în toate redacţiile de ştiri importante din ţară. Nu am lucrat, de pildă, la Antene şi simt nevoia să fac această precizare pentru că e locul în care se face poate cel mai greu compromis faţă de principiile care ar trebui să stea la baza meseriei de jurnalist. Tocmai asta e principala problemă, după părerea mea, a jurnalismului românesc. Avem profesionişti dar nu avem principii. Diferenţa faţă de occident este că acolo primul criteriu după care judeci un jurnalist sunt principiile pe care acesta le apără. Un jurnalist e de dreapta sau de stânga, ecologist sau orientat către piaţă, liberal sau conservator. În funcţie de această mare orientare jurnalistul îşi defineşte mai departe poziţia faţă de fapte şi oameni. La noi această definire nu se găseşte nici în politică şi foarte puţini dintre noi ne-am făcut un examen al principiilor pentru ca să vedem unde ne încadrăm. În România cei mai mulţi politicieni, jurnalişti dar şi cetăţeni fac un nume de glorie din capacitatea de a-şi schimba principiile în funcţie de situaţie. Se cheamă pragmatism. E o atitudine scuzabilă, dar nu şi onorabilă iar în privinţa jurnaliştilor justifică bine condescendenţa cu care sunt trataţi. Mai degrabă respecţi pe cineva care are ferm o părere diferită de a ta decât pe cineva care ştii că îşi schimbă părerea în funcţie de interlocutor sau de situaţie. Lucian Mândruţă a invocat cândva, atacat de nişte ONGuri, situaţia sa de cititor de prompter. Mulţi consideră aici foarte normal ca jurnalistul să scrie aşa cum îi cere patronul. Se întâmplă asta şi în occident, numai că acolo jurnalistul ştie, de pildă, dinainte de a se angaja la The Times că Rupert Murdoch nu îi va cere niciodată să pledeze în favoarea Uniunii Europene. Dacă are o părere contrară, dacă e federalist de pildă, merge la un alt ziar. Ştiindu-se asta nimeni nu mai face caz atunci când ziarul X sau comentatorul Y susţin pe faţă un partid politic. Disputele nu merg pe ideea că Y e plătit pe sub mână de echipa de campanie sau X primeşte publicitate guvernamentală ci, eventual, pe diferenţa dintre principiile susţinute anterior şi cele expuse de politician. A fost greu pentru The Sun să explice de ce l-a susţinut pe Tony Blair, dar s-a găsit o explicaţie mult mai convingătoare decât cele pe care jurnaliştii de la Antenă le dau când prezintă ştiri despre Partidul Conservator în prima parte a jurnalului. Obiectiv vorbind nici o ştire despre un partid care obţine 2 la sută la alegeri şi nu a intrat niciodată în Parlament decât ca o căpuşă la PSD nu poate deschide un jurnal. Lor li se pare, însă, foarte normal să promoveze partidul patronului. După mine, însă, asta le afectează grav credibilitatea pentru că pot presupune că ei sunt gata să spună orice, dacă li se oferă preţul corect. Asta nu prea se întâmplă în occident şi de aceea acolo jurnalistul este respectat şi poate deveni lider de opinie atunci când are mijloacele de a fi convingător şi intră în acord cu aşteptările publicului. Dar tot această consecvenţă a principiilor permite jurnaliştilor din occident să meargă şi împotriva curentului fără să se teamă că vor rămâne pe drumuri din cauza asta.

Cafeaua de Montreal: Ce parere ai de faptul ca Concursul National Studentesc de Jurnalism a fost jurizat printre altii de membrii formatiei Hi-Q? Cîtă credibilitate mai are jurnalistul in Romania?
Radu Gafta: Membrii formaţiei Hi-Q au tot atâta cădere să judece un demers jurnalistic cât orice om de pe stradă. Din păcate, însă, în România oricine apare la televizor şi apoi scrie câteva rânduri într-o revistă se defineşte drept jurnalist şi nu e taxat de nimeni pentru asta. O excepţie lăudabilă e Mircea Badea, pe care îl admir doar pentru consecvenţa principială de a nega că este jurnalist chiar dacă diferite comitete şi comiţii se încăpăţânează să îl încadreze în această categorie. Această consecvenţă îi vine, însă, din faptul că îi ştie foarte bine pe ,,jurnaliştii'' din jurul lui şi nu i-o pot lua în nume de rău că are tendinţa de a-i băga pe toţi jurnaliştii în aceeaşi oală. Că într-o ţară civilizată Mircea Badea nu ar rezista nici o lună pe post din cauza proceselor de insultă şi calomnie şi că el la rândul său e mândru că latră la cine îi spune stăpânul e altă treabă, dar măcar nu confundă lucrurile. Lipsa de principii de care suferă societatea românească îşi spune cuvântul şi în privinţa credibilităţii condiţiei de jurnalist. În Occident până şi artiştii apără principii şi nu se feresc să îşi expună atitudinile politice. În România nu fac asta pentru că nu vor să îşi afecteze şansele de a fi plătiţi să cânte la cât mai multe concerte de campanie. Sper să nu fiu nedrept cu membrii formaţiei Hi-Q dar nu am aflat niciodată cu cine au votat la alegeri.

Cafeaua de Montreal: Cum se impaca interesele televiziunilor comerciale cu etica jurnalistului?
Radu Gafta: Foarte prost, aşa cum spuneam. Patronul român are cu angajatul său o relaţie de tip feudal. El îi dă voie să stea la calculatorul cumpărat de el, să vorbească la telefonul plătit de el şi îi dă şi ceva bani pentru asta şi cere în schimb supunere oarbă. Nici vorbă de o relaţie de parteneriat cu un profesionist care execută partea lui dintr-un contract. Jurnalistul e privit şi ajunge până la urmă să se privească la rândul lui ca o ,,anexă'', care lucrează de fapt la PR dar are pretenţia că e obiectiv. Se poate şi altfel. Profesionalismul, echilibrul, principialitatea, consecvenţa, credibilitatea pot fi transformate în bani, dar cu condiţia ca patronul să îşi propună chiar asta, să scoată bani din jurnalism, nu să folosească ziarul, postul de radio sau de televiziune ca pe un vehicul de promovare a altor afaceri sau ca băţ şi morcov pentru autorităţile de la care are nevoie de diferite aprobări.

Cafeaua de Montreal: Cat de jurnalisti se pot considera actualele vedete de televiziune din Romania sau moderatori de talk-show-uri?
Radu Gafta: Am vorbit mai înainte despre cei care îşi spun jurnalişti doar pentru că apar la televizor. În România prezentatorii de ştiri se recrutează dintre absolvenţii Academiei de Teatru şi Film, în occident ajungi prezentator sau moderator de talk-show de ştiri ca o încununare a unei cariere de mulţi ani de zile de jurnalism. Iarăşi nu trebuie, însă, să cădem în păcatul generalizării. Există jurnalişti adevăraţi printre actualele vedete de televiziune şi moderatori de talk-showuri. Rămâne la latitudinea telespectatorului pe cine apreciază.

Cafeaua de Montreal: Momentul cu bradul. Daca vrei sa ne prezinti versiunea ta.
Radu Gafta: Versiunea mea a fost preluată destul de exact atât de Evenimentul Zilei cât şi de Cotidianul. Dl Zamfir a scris o ştire voice-over, adică text citit de prezentator pe imagini doar cu sunet de ambianţă, despre bradul care urma să fie înălţat în Piaţa Unirii şi ar fi trebuit să fie cel mai înalt din Europa. El a simţit nevoia să precizeze în ştire că bradul e un cadou oferit Primăriei Capitalei de banca portugheză Millenium. Temându-mă să nu fim sancţionaţi de CNA pentru reclamă mascată eu am scos numele băncii din text. Văzând ştirea în jurnal, dl Zamfir a cerut socoteală pentru scoaterea numelui firmei şi eu i-am explicat că era posibil ca CNA să considere menţionarea lui drept reclamă mascată. El mi-a spus că reclamă înseamnă doar îndemnul de a cumpăra un anumit produs iar eu am răspuns că şi menţionarea numelui unei firme într-un context pozitiv poate fi considerată reclamă. El mi-a spus atunci că sunt un cretin în timp ce îşi lua geanta şi ieşea pe uşă, iar eu, isterizat la rândul meu de insultă, care se adăuga unor atitudini similare ale lui faţă de mine din trecut, i-am răspuns că el este un şpăgar. Moment în care s-a întors înapoi roşu la faţă, mi-a zis: ,,Nu mă faci tu pe mine şpăgar'', a traversat redacţia şi m-a lovit întâi cu un pumn, apoi cu celălalt. Prins între două birouri şi cu spatele la o fereastră şi neputând să cred că va lovi am recepţionat din plin ambele lovituri şi abia apoi am încercat să îi blochez mâinile. Atunci el m-a mai lovit odată cu capul în figură şi, probabil devenit conştient şi de ţipetele femeilor care asistau la scenă în redacţie, s-a îndepărtat. Eu nu i-am spus decât că de data asta a mers prea departe, iar el a ieşit pe uşă. Asta a fost tot.