Cel mai des mi-a fost dat sa vad in ultimul timp, reimpacari. Persoanele in cauza sunt perfect constiente ca nu va (mai) merge relatia respectiva, cu toate acestea, de dragul de a....nu stiu ce....se impaca si pornesc, iarasi, la drum. Un drum care s-a terminat, la un moment dat. Reconstructia relatiei va fi, evident grea si, in cele mai multe cazuri, dupa cateva luni relatia se va destrama pentru a doua oara lasand fostul cuplu cu un gust poate si mai amar.

Ce este cel mai trist in astfel de situatii, sau, subiectiv, ce ma irita pe mine cel mai mult este ca la cateva saptamani dupa (prima) despartire, ambii oameni care formeaza cuplul neaga vehement ca vor mai fi/ca ar mai putea fi ceva intre ei. Ca mai apoi, cand vad ca starea de anxiozitate nu trece, cand vad ca gandurile negre nu trec, cand vad ca nu pot lega cu succes o alta relatie (mult prea repede de altfel...), sa uite tot ceea ce ziceau, sa uite motivele despartirii, sa se MINTA pe ei insisi si sa se intoarca, sfiosi si spasiti, cu capetele plecate, unul catre celalalt.

Apoi, compromisuri in ceea ce priveste oamenii cu care stam si vorbim, iesim la bere, suc sau cafea. Daca nu

iti place un om, daca te deranjeaza mai mult decat este normal, daca nu ai mari dialoguri cu el/ea...de ce sa insistam? Renunta la el/ea, oricat de greu ar fi la inceput, sau afla printr-un dialog serios daca omul acela poate sa se abtina in a face/zice unele chestiuni de fata cu tine.

Concluziile mele sunt urmatoarele: acesti oameni nu au incredere in primul rand in ei insisi, de aceea ajung

sa faca astfel de compromisuri auto-distructive. Apoi, acesti oameni au ramas inchistati la un anumit nivel, refuza intr-un fel sa se auto-depaseasca, sa iasa dintr-o "carapace", sa scoata capul si sa vada ca in vastul Univers ce ne inconjoara sunt `n` oameni superiori si poate mai interesanti si mai compatibili cu ei. Si nu in ultimul rand, pe langa alienare, frica de singuratate si mintire a sinelui, consider ca mai exista si o doza, uneori mica, uneori mare, de masochism.

Succes, o, voua, ce v-ati regasit aici... veti avea nevoie...

AU!

"Trisezi! Inca nu am dat"

M-a durut cuvantul "vechi"...

Deschide, omule, nasturii ochilor, si lasa lumina ta sa se contopeasca cu lumina vie si curata a lumii! Ca prea mult le-ai tinut despartite, cu fiecare strop de ura si sange, minciuna si lasitate, sclavie si deziluzie!

Ai orbit deja, cautand lumina in fiecare nuca, pe care o iei de pe jos, ca mai apoi sa o ingropi intr-un pamant rece si uscat. Ai ucis raze de lumina si fericire, haituindu-le si vanandu-le, lovindu-le tampla de tampla ta. Ai pierdut sansa de a iubi, a ajuta, a intinde o mana luminii!

Ti-ai tocit deja ghearele tot zgariind si maraind, cateodata urland la raza iubitoare ce venea dupa urmele tale, caci ai invatat doar sa vanezi, sa ranesti, fara sa fii vazut, ascuns in propria-ti umbra, ai invatat doar sa sfasii..Acum,te simti neputincios, omule, in fata semenului tau, caci nu stii sa atingi si sa fii atins..

Si tot sfasii acum cu degetele roase pana la sange, si cu dintii, si cu fiecare geana, sfasii in disperare, in stanga si in dreapta, raze de lumini! Dar ghearele ti s-au tocit; si nu mai poti decat sa astepti pana ce iti vor creste altele, noi, pana ce tampla ta nu va mai sangera, pana cand mainile vor invata sa atinga fara sa sfasie, falcile tale se vor desclesta, iar, buzele…buzele…vor primi lumina fara sa o injunghie, pentru a se infrupta din ea.

Dar tu, nimicule, om orbit de vanitate, lasitate, ura si minciuna, dezgust si amaraciune…tu…inca nu vezi ca nu mai ai gheare, si nici colti si nici gene,nu mai ai puterea de a ura si nici puterea de a minti…Ai ramas doar tu, gol, in fata lumii de lumini, ridicol in goliciunea ta, si acum, cand este deja prea tarziu pentru a-ti ridica nasturii de pe ochi, nu mai poti decat sa zbieri pana ce te vei imprastia in mii si mii de cioburi intr-o noapte nesfarsita tie.Si atunci, poate, abia atunci, cioburile acelea vor realiza ce au pierdut, laminate fiind de luna ce se reflecta in ceva ce odinioara erau colti, si gheare, si gene.

Daca da, atunci esti un om prost, naiv, si imatur.

Asa ca ma imbrac si ma duc la mare, sa rad ca un cretin, beat pe plaja cu o bere intr-o mana si cu o sticla de vin in cealalta, inconjurat de oameni arta.

r fericit, ca ma mananca un om bun.
"Esti intr-o fructiera, singur. Nu te mananca nimeni asa."
Am pofta de un vierme.
"Eu mai am putin din tine. Delirezi."

Zise viermele.

e o dimineata superba. aici si acum ma uit pe fereastra si privesc marea... privesc zborul pescarusilor... ii aud... nu vreau decat sa ma bucur de momentul acesta. o sa am timp destul pentru regrete. atunci cand o sa ma trezesc in zgomotul masinilor si o sa ma "delectez" privind blocuri. da, dar cu el. si asta e tot ce conteaza.

de apartamentul de la malul marii ne vor lega mereu amintirile inceputului nostru. un inceput frumos. armonios. unic. o sa-mi rup o bucata din suflet si o s-o las aici...

dupa aceea, il iau pe el de mana si plecam impreuna spre urmatoarea destinatie.

se preschimba-n ploaie sau zapada

si in doua lacrimi pe obrazul lui Metatron

- daca ingerii plang intr-o lume utopica,

lasa-ma sa fiu abandonata de ganduri negre

ca sa putem salva fericirea Mesagerului,

dar si pe a noastra -

visul meu s-a oprit sa-si traga rasuflarea

chiar pe strada indiferentei tale;

tu ai trecut pe langa el si ai inchis ochii,

iar in momentul acela eu am tresarit in somn.

nu te grabi sa tragi concluzii pripite -

nici macar nu dormeam...

vreau sa ma opresc in Marele Intuneric,

doar sa ma opresc, sa stau nemiscata,

fara sa respir prea des, doar atat cat e nevoie

ca sa inteleg de unde a inceput, dar mai ales,

unde se termina!...

 e liniste aici in mine acum... chipurile regretelor - adevarati monstri- nu ma mai obsedeaza ca inainte... am invatat sa vreau sa iubesc lupta vietii. sau poate asa vreau sa cred... flash-urile amintirilor urate inca nu ma lasa sa-mi pansez sufletul, dar nu ma mai impiedica sa constientizez cine sunt sau cine vreau sa fiu. intr-adevar, am fost un timp un foc stins al carui jar nu mai avea puterea sa reinvie o flacara patimasa... de viata, de lumina, de adevar... dar, mai ales, de iubire... nu credeam vreodata ca o sa am cinismul de-a inmormanta ceva poate inca viu...si totusi, am facut-o...si nu am ucis in mine ceva profan, ci tocmai speranta in ea, in iubire! dar...acum a trecut! acel cosmar, mai negru decat o noapte infricosatoare, nu ma mai ameninta! decat putin...

ah, cat de dor mi-a fost sa respir!...

Everyone I come across, in cages they bought
They think of me and my wandering, but I'm never what they thought
I've got my indignation, but I'm pure in all my thoughts
I'm alive...

 Unde se grabesc tinerii care conduc cu viteza , viteza din cauza careia ajung sa fie vedete la stirile de la ora 5, din pacate in primul si ultimul lor rol?!...Unde se grabesc oamenii care se sinucid, adolescentii care se arunca de la balcon in numele dragostei, unde se grabesc copiii care fug de-acasa de la varste atat de fragede, unde se grabesc parintii care isi abandoneaza odraslele, fugind fara urma din viata, prezentul si viitorul lor?!...

 Am senzatia ca toata viteza asta cu care traim nu face decat sa ne conduca mai repede la moarte...Ori daca moartea nu este scopul vietii, de ce sa ne grabim sa ajungem la ea?!

Ma rog, asa am ajuns sa fac o comparatie cu un articol despre Google (companie care nu a intrat inca in Romania si pentru care inca multi- aviz amatorilor :P - si-ar dori sa lucreze). Se spune ca nici macar Google nu mai este o companie pentru care sa lucrezi si ca zilele bune s-au cam dus.

Cert este ca oricat de minunata ar fi compania, cum se modifica ceva in randul "corporate culture", "processes and procedures" sau mai bine spus este afectat confortul angajatului, cum incep carcotelile. Intotdeauna am avut Manageri drept clienti si imi dau seama ca nu intotdeauna iau deciziile cele mai bune, dar sunt nevoiti sa ia o decizie (mai devreme sau mai tarziu) sau nu stiu sa comunice decizia respectiva pentru a se implementa mai usor schimbarea. Ma intreb "cum ar reactiona si ce ar face?" oricare dintre colegii aflati in subordinea unui manager pus in situatia de a lua o decizie (care afecteaza intreaga echipa sau mai mult intreaga organizatie).

Va las pe voi sa trageti concluziile. ;)

Am evitat situatia de a petrece Pastele intr-o tara musulmana si am ramas in Elvetia. Pentru ca vroiam sa participam la slujba de Paste, am cautat pe internet informatii despre comunitatea de romani din zona si am aflat ca in apropiere, la Biserica catolica St. Michel din Lucerna, in capela, au loc periodic slujbe tinute de Preotul Dan Moldovan, la Parohia ortodoxa romana "Nasterea Maicii Domnului" Lucerna (in curand se vor muta).

Astfel am aflat mai multe despre Biserica ortodoxa romana de dincolo de granitele tarii.

Am fost cu 2 seri inainte in recunoastere si ca sa fim siguri ca o sa se tina am telefonat si mi s-a confirmat ora 21, ora de incepere a slujbei.

La ora 21 eram in fata capelei. Am inceput la 21:10, ca noi suntem romani, nu elvetieni :D si avem sfertul academic. Din doua motive a fost o experienta interesanta: este prima data cand asist la slujba de Paste de la inceput la final (a durat fix 2 ore si jumatate) si este prima data cand sunt departe de casa de Paste. La inceput eram aprox. 25, la finalul slujbei eram peste 50 de persoane.

Multi dintre cei prezenti erau trecuti de prima tinerete si erau de multa vreme stabiliti in zona si se parea ca se cunosc unii cu altii. Drept urmare parti importante din slujba au fost tinute si in romana si in germana. Printre altele exista binual intalniri ale romanilor din Elvetia centrala.

La finalul slujbei a fost organizata o masa pentru toti cei prezenti la slujba cu mancare sfintita in timpul slujbei adusa de cei prezenti.

Cu siguranta imi doresc ca la anul sa fiu acasa, cel putin de Paste.

In ziua de Paste am iesit la picnic pe marginea lacului, asa cum vedeti in poze sunt foarte multi care ies la aer/plimbare pe aici. Am petrecut aproape 3 ore sub razele calde ale soarelui de final de aprilie.

!!!

Ce m-a impresionat foarte mult au fost reactiile profesoarelor (una nascuta, crescuta in Germania, cealalta in Elvetia, amandoua vorbitoare nativ de limba germana) si ale colegilor.

Cand am plecat din Germania, profesoara m-a luat in brate si m-a pupat, cu atat mai putin ma asteptam la aceasta reactie, luand in calcul "raceala" specifica nemtilor. Reflectand la experientele anterioare cu persoane care veneau din Germania, am realizat ca se pot adapta foarte bine stilului pe care il intalnesc in mediile in care isi desfasoara activitatile. Cu colegii am dat mana si am plecat (erau cu cativa ani mai in varsta de cat mine si veneau din Italia, Iran, Filipine, Suedia, Serbia, Butan).

In Elvetia, desi am dat un test, am intrat intr-o grupa cu 1 nivel mai sus decat as fi fost eu, cel putin din punctul meu de vedere, pentru ca nu aveau o grupa pentru nivelul meu (diferenta intre mine si colegii mei se masura prin nivelul de fluenta, nu neaparat si corectitudine). Atat profesoara, cat si colegii erau mai degraba de varsta parintilor mei, insa cu toate astea din cauza lipsei de fluenta, in timpul semi-dezbaterilor, eram ultima care vorbea si dadea peste cap directia discutiilor. Pe mine ma amuza teribil, pentru ca reuseam asta de fiecare data.

Din motive obiective, nu am urmat tot cursul.

La ultimul sedinta, profesoara ne-a citit prima poveste in limba germana, Hänsel si Gretel, de la care din nou a pornit o discutie referitor la stilul violent al povestii vs. stilul violent prin mesaj si limbaj al desenelor animate din ziua de azi. Am tras concluziile si apoi profesoara se opreste si spune ca respectiva carticica de povesti vrea sa mi-o faca cadou. Nu ma asteptam. Inainte de plecare, fiecare coleg s-a semnat in carticica si m-au pupat, toti (cei drept erau mai mult provenienti din tarile latine, decat in prima grupa :) ), venind randul profesoarei m-a luat in brate si nu numai ca ne-am pupat, dar a inceput sa lacrimeze.

Concluzia mea a fost ca pot sa las ceva in urma mea pe oriunde as trece.

Filmul mi se pare foarte intim.
Ce m-a pus pe ganduri?
Felul in care copilul isi "asculta" parintele!
Suntem langa parinti atunci cand au nevoie de noi?
Avem rabdare sa ne explice cu propriile vorbe problemele pe care le au?

Concluzia mea este ca in viata de zi cu zi uitam de parinti, fiind foarte preocupati de problemele, situatiile prin care trebuie sa trecem, de clientii pe care trebuie sa-i multumim, de sefii carora trebuie sa le trimitem rapoarte.
Cat de des ii sunati sa vedeti ce fac, sa le multumiti sau sa le spuneti cat de mult ii iubiti? Eu imi iubesc foarte mult parintii si le spun asta atunci cand ii aud sau cand ii vad, dar parca nu suficient de des.

Cu siguranta, Acasa unde am crescut este Acasa unde imi "incarc bateriile", unde as gasi intelegere si suport, orice mi s-ar intampla.

The report can be considered a tips list that might help you to choose the right job, the right manager, the right company according to your native talents, personality and working style.

If you agree to pay a tax fee, you can receive a complete report; mine is just a short one.

I suggest to take your own assessment, it's fun.

Please find below an example of report.
The main motivational factor is to manage people in their activities, and this is seen as role where the managing is in the interest of those being managed. That includes: associations with others (socially, organizationally and recreationally); strongly beliefs in potential and destiny of humankind; personal recognition, status and prestige; variety in activities (sameness and routine cause loss of interest, drive and energy).

TEMPERAMENT FOR THE JOB (How you prefer to perform tasks): Sorina is strongly motivated to be organizationally active with others, prefers and actually seeks organizational management responsibility. Sorina is open-minded, curious, creative, and innovative, does not prefer or need to be managed by others, does not prefer being tied to or tied down by timed, repetitious sensory/physical activity.

APTITUDE FOR THE JOB (Expression of performing tasks): Sorina's preferences and motivations are derived from understanding the deeper or 'real' meaning of ideas and words and uses them effectively in written or oral communication. Intellectual and/or analytical work, most likely represent somewhat important types of mental activities.

PEOPLE (How you relate to people, in priority order): Sorina feels both privilege and responsibility to use communication (including persuasion) to voluntarily provide beneficial information to others. Self-satisfaction comes almost exclusively from the subjective realization that the information, voluntarily given, has been helpful to other persons. Sorina is further motivated to learn and understand the other person(s) needs wishes and listening preferences.

THINGS (How you relate to things, in priority order): Sorina's preferences and motivations in vocational activity are not oriented toward routine, alert monitoring, recording, and reporting of operational or machine processes

DATA (How you relate to data, in priority order): Sorina is motivated by seeing the big picture so much so that she attempts to see all parts of the picture in that larger context, then sees all parts relative to each other, but still within that larger context. For Sorina, preferences for this sort of synthesis will allow it to get no further toward logic than estimating.

REASONING (How you relate to reasoning, in priority order): Sorina is strongly motivated to apply thinking to the big picture through holistic ideas, concepts, options, and strategies. Considering how pieces of the picture are brought in to the big picture stimulates motivation for the activity.

MATHEMATICAL CAPACITY (How you relate to the applied usage of math): Sorina prefers to consider math extending more toward theory, abstract concepts, experimental applications, etc. Because of the moderate motivational level for this theoretical activity, it is not likely that it would be satisfying as a primary vocation or have too heavy an emphasis. However, it remains a valuable asset that extends normal capability beyond usual activities.

LANGUAGE CAPACITY (How you relate to the usage of language): Sorina is motivated to describe, explain, teach, illustrate, and interpret. Social, leadership, influential, technical, service, and functional traits are involved as well.

d-asta e bine frate de aia saraci cu duhul, acum inteleg!

deci ramai needucat si fara perspectiva si esti mare om. altfel, ce faci? incepi sa te trezesti prin scoala, sa-ti dai seama ca esti condamnat s-o termini "ca sa fii cineva", apoi te duci la facultate unde te mai trezesti umpic, te legi de un credit si-un job pe viata la o multinationala ca sa ti-l platesti, iti planifici concediul in functie de directorul de departament si te-nsori/mariti ca sa ai langa cine sa adormi la un film. iti dai seama in ce tara o sa ajungi la vara in functie de cat ai acum pe card, iti faci o idee cam in ce cartier o sa-ti iei cele 2 camere cu creditul de mai sus - deci o sa stii unde iti vei face piata, ce vecini o sa ai, la ce scoala o sa mearga copilul, unde o sa-ti parchezi masina (daca mai reusesti sa faci un credit) si o sa filezi din timp ciorditorii, daca ai vreo statie de autobuz prin zona.

+

faci un plan financiar deci ai cu ce sa te ingropi daca nu scoti banii pana la 50 de ani, nu mai bei cola, te lasi de fumat si te apuci de fitness, nu-ti mai convine daca te julesti in cot sau daca-ti murdaresti tricoul, te uiti la pahar sa vezi daca e spalat si cumperi din perspectiva investitiei, nu a placerii. in rest, toate bune. probabil ca in functie de ce-ti mai zice medicul de familie o sa stii si cum si cam cand si de ce o sa mori, deci o sa-ti bagi picioarele in planul financiar si-o sa-ti scoti banii, te sui in primul vapor si mori cu nuca de cocos pe piept in Maldive.

V-ati gandit vreodata ce ati face daca ati avea la dispozitie tot timpul din lume, fara alte obstacole?

Pentru mine era foarte simplu: "am un job (tot ce fac imi aduce satisfactie), am bani (nu foarte multi, dar cat sa-mi permit sa stau in Bucuresti cu chirie, de propria casa nu se pune problema), am prieteni (nu sunt foarte mandra sa spun, dar pe unii ii vad doar o data pe luna), am si viata personala (iubesc si imi fac timp sa arat asta)".

Apare intrebarea: "Vrei sa vii cu mine?"

Plecare din tara!

Gandul Daca plec: "... ce fac? Sunt aproape de cel pe care il iubesc. Invat o limba straina. Cunosc oameni noi. Ma plimb, vad locuri noi. Citesc (nu prea mai am timp in ultima vreme). Renunt la job ( activitate care se pliaza foarte bine pe structura mea - HR) la un timp foarte scurt dupa ce am acceptat o noua provocare, timp in care am dovedit cat pot si ce pot (din feedback-ul primit); nu ma simt confortabil sa renunt atat de repede, dar am de ales: job vs viata personala. S-ar putea sa pierd putin ritmul."

Gandul Daca nu merge: "... ma intorc. Sunt suficient de ambitioasa si de puternica sa o iau de la zero (sper sa nu fie cazul). As putea sa fac si altceva (tot HR), adica sa vad cum se lucreaza intr-o agentie de recrutare (am o idee, atat din perspectiva client-companie, cat si din perspectiva unui candidat, nu-s foarte incantata, dar mai sper :D) in pozitie de consultant, cumva sa am acces la organizatia clientului. De fapt jobul in care ma simt confortabil este sa fiu in mijlocul unei organizatii, sa-i simt pulsul, sa pot sustine sau sa directionez"

Gandul Daca merge: "Cat stau? 1 an! Ce fac dupa? Fie imi gasesc un job in HR folosindu-ma de limba germana pe care mi-am propus sa o invat, fie ma intorc in Romania, bineinteles in HR"

Gandul Daca nu plec: "Peste 2-3 ani poate mi-as dori sa fi plecat! Relatia pe care o am s-ar putea sa nu mai fie, de ce sa risc asta? O sa cresc profesional, o sa-mi mai creasca salariul..."

Decizia Plec!: " 'om trai si 'om vedea":)

Si iata-ma-s in situatia in care timpul imi permite sa fac tot ce mi-am dorit vreodata. Uneori nu prea stiu ce-mi place, alteori nu stiu ce sa fac mai intai! Sunt constienta ca la un moment dat nu o sa mai fie la fel... dar hai sa o luam pas cu pas si sa luam in calcul conditiile si factorii cu care ne vom intalni!