Evenimentele sportive de amploare (care nu pot fi ratate sub nici o forma), nu se mai termina niciodata: daca nu e Campionatul Mondial, e cel european sau Cupa Campionilor, sau alte cupe si campionate mai mult sau mai putin internationale. Si cum sa nu sustii, dupa caz, clubul preferat national, clubul preferat de afara, dar, mai ales, nationala?

Stiu ca nu toti (si nu doar) barbatii sunt microbisti. Dar aceste perioade critice ii afecteaza in special pe barbati. Si aud tot mai multe voci feminine plangandu-se ca sotii/iubitii lor nu stiu decat toata ziua job si seara - meci, astfel nu le mai ramane timp pentru ele. La randul lor, acestea se supara ca nu au parte de atentia cuvenita si ajung sa blesteme fotbalul si pe cine naiba l-o fi inventat :)

Eu nu ma pot abtine sa le intreb: de ce nu se uita la meci impreuna? De ce nu incearca sa inteleaga sportul asta, care este unul frumos? Daca tot a ales "jumatatea lor" sa-si petreaca atat de mult timp urmarind meciurile si daca fotbalul a fost supranumit "sportul-rege", o fi ceva de capul lui, nu?

Cred ca unul dintre motive este ca mai toata comunicarea sportului si a fotbalului, in special, se adreseaza exclusiv barbatilor. Site-uri patratoase si neprietenoase, comentarii greoaie, emisiuni sportive anoste (unele cu prezentatoare sexy - iar pentru barbati). Si e pacat, pentru ca inseamna ca renunta la o groaza de audienta.

Parca-mi vine sa fac un site de genul "Fotbalul pe intelesul femeilor" :) Nu pentru ca ar fi femeile mai grele de cap, ci pentru ca, se stie, cu ele trebuie sa comunici altfel.

Si chiar daca nu vor ajunge mari microbiste, macar sa invete sa nu mai dispretuiasca fotbalul. Sau cel putin sa se bucure de privelistea oferita. E oarecum ciudat ca le lasa indiferente un sport cu atatia barbati bine facuti in actiune :) Ca sa nu mai pomenesc ca unele meciuri din CE semanau mai mult cu niste concursuri de tricouri ude :)

Da, si pentru a face meciurile mai interesante, se poate paria in cuplu, miza constand in anumite favoruri ;) Important e ca, orice echipa ar iesi invingatoare in meciul respectiv, nimeni sa nu ramana in pierdere :)

Sper sa nu considerati ca vorbesc despre franghie in casa spanzuratului, acum ca Romania a fost eliminata. Imi pare rau si mie, dar life goes on :)

P.S.Nu credeam ca voi spune asta, dar chiar imi place sa urmaresc CE la Prime. Cand am aflat ca au drepturi exclusive de difuzare pe teritoriul RM si, implicit, emisia TVR va fi suspendata pe durata meciurilor, eram aproape sigura ca vom fi nevoiti sa ascultam comentariile in rusa (fiind vorba de postul care retransmite rusescul Pervyi canal si care nu exceleaza la capitolul "emisiuni in romana") sau sa inchid sonorul, cum se intampla in timpul transmisiunilor postului "national" - comentariii mai agramate si mai idioate decat la Moldova 1 nu cred ca poti auzi undeva. Dar Prime TV m-a surprins. Au comentatori romani, care comenteaza chiar decent! :)

Este firesc să pui totul sub semnul întrebării dar în momentul în care cântăreşti furnica, ţânţarul şi armăsarul pe acelaşi taler, nu vei obţine răspunsuri ci te vei cufunda mai rău în ceaţă. Întrebările nasc alte întrebări iar incertitudinea crează iritare şi conflicte.

De fapt, căutarea este simplă: vrem adevărul iar atunci când nu-l obţinem suntem nevoiţi să-l inventăm pentru a depăşi anumite situaţii şi pentru a pica de acord cu sinele. Nimănui nu-i convine să descopere peste luni sau ani că s-a înşelat în privinţa anumitor teorii sau oameni.

Ce se întâmplă în momentul în care suspectezi pe toată lumea? Culmea acestei tendinţe poate să ajungă şi expresia: nu mai am încredere nici în mine, apoi în restul... aşa cum am mai auzit pe unii oameni spunînd.

Până unde trebuie să mergi cu neîncrederea şi de ce ar trebui la un moment dat să te opreşti? Conflictele dintre oameni au loc de multe ori din aceste cauze. Când cineva îţi povesteşte o întâmplare şi tu-i spui: tu ştii mai bine cum stau lucrurile, e ca şi cum te faci că nu ai auzit ce-ţi spune şi te îndoieşti pe loc de autenticitatea spuselor lui.

Ca să poţi crede în ceva sau cineva este nevoie de timp. Dacă te iei după aparenţe sau numai după ipoteze, poţi alerga după concluzii mult timp şi să omiţi ceea ce uneori este evident: adevărul e chiar în faţa ta.

Dacă ai pus vreodată un câine sau o pisică în faţa oglinzii vei vedea că se uită în spatele ei, vrea să vadă cine se află în ea şi de unde vine. Cam aşa păţesc unii oameni care nu acceptă ceea ce li se oferă şi despică firul până nu mai ştiu de ce au ajuns acolo.

Cele mai dese ajung cazurile de suspiciune între îndrăgostiţi. Orbit de gelozie sau posesivitate, omul nu mai crede ceea ce i se spune pentru că vrea să aibă dreptate în îndoiala lui. Când fiecare milimetru de cuvânt sau faptă este pus la microscop, tinzi să ratezi frumuseţea întregului.

Poveştile sunt frumoase când urmărim firul lor şi nu detaliile, ca-n filmele poliţiste. Dacă Făt Frumos avea şosete cu dunguliţe şi Ileana Cosânzeana multă mătreaţă, nu interesează pe nimeni.

Ceea ce încerc să spun este faptul că relaţiile se pot deteriora încă din start când în loc să oferi încredere unui om, pierzi şi puţinul care se născuse. A da cuiva credit nu înseamnă că nu-l mai ai. Când interacţionăm ca la competiţii, când umblăm după câştiguri egoiste (propria siguranţă), nu putem oferi ceva, cu atât mai puţin încredere.

Când nu eşti capabil să rişti în numele unui început, nu vei construi niciodată ceva solid ci la primul foc de paie, va arde totul încă din temelii. Dacă terenul mai poate fi roditor, nu ţine decât de cei implicaţi în poveste şi de disponibilitatea celuilalt de a renunţa la suflatul în iaurt.

Dincolo de temeri se află următorul pas, dacă nu este făcut înainte, pentru ce te-ai mai agitat?

]]> http://ciocolatanuingrasa.wordpress.com/?p=8 Tue, 20 May 2008 14:36:46 +0000 ciocolatanuingrasa http://ciocolatanuingrasa.ro.wordpress.com/2008/05/20/despre-a-fia-deveni-matur/ eu intreb, eu raspund

Aventura constiintei mele a inceput intr-o dupa-amiaza cand credeam ca orice bomboana trebuie mancata, ca orice gand trebuie rostit cu voce tare, ca orice tip de ciocolata e dulce. Sau, cum se spune, "orice pasare zboara". Desigur ca nu credeam aceste lucruri doar dupa-amiaza, dar in acel moment (exact calculat printr-o functie complexa de catre un eu necunoscut atotputernic, atotvazator) mi-am dat seama ca sunt protagonist intr-un film care se numea simplu "al meu". Ca avem constiinta, asta o stim cu totii, nu e nevoie sa fim loviti de fulger ca sa realizam acest lucru. Dar ca acea constiinta a noastra e una intr-un milion, ca noi suntem stapanii deplini ai mintii noastre, ca noi ghidam o lume intreaga sa se miste dupe regulile impuse de noi, ca noi ne autostapanim, automodelam, autocream - a fost pentru mine un fel de revelatie. Cred ca e vorba despre o trecere foarte subtila de la o stare la alta, de la un nivel de constientizare al realitatii la altul, fenomen care se asimileaza oarecum cu ceea ce numim "maturizare". E fundamental necesar sa ne maturizam. Nu o cer eu, nu o ceri tu, nu o cere nimni in particular. O cere societatea. Si poate ca, pe undeva pe-acolo, tu singur simti nevoia de asta. Cand? Exact in momentul cand simti ca esti respins, nebagat in seama, marginalizat. De catre cine? De oameni. Care oameni? Cei in mijlocul carora traiesti. Se leaga. Toti am fost copii si stim cat de neplacut e sa ti se spuna sa fii matur, sa fii mai responsabil, sa te gandesti la consecintele faptelor tale asuprea mediului in care iti duci linistit viata si asupra ta insuti. E neplacut, cu atat mai mult cu cat, copil fiind, ii auzi pe cei mari spunand deseori "Ce bine e sa fii copil!" A fi copil e echivalent cu a nu avea griji. Si se pare ca, fara exceptii, cam toti "oamenii mari" isi doresc sa redevina in acea stare a dulcei inocente pure. E fireasca deci intrebarea: de ce atata graba in a ne maturiza? Si iarasi ajungem la acel cuvant pentasilabic pe care l-am mai pomenit in discursul nostru - SO-CI-E-TA-TEA. Ea ne impune mai multe decat vrem si suntem capabili sa inghitim. Societatea sau viata? Si una, si alta zic eu. E vorba, pana la urma, despre marea paine care este lumea si ale carei firimituri suntem. Cine sunt eu, cine esti tu? O boaba de nisip pe o plaja lunga de 100 de metri. O margica intr-un sirag. O carte intr-o biblioteca imensa. O frunza intr-un copac - la un moment dat vom cadea. Impreuna sau pe rand. De ce sa ne maturizam? Pentru ca e imperativ. Nu ai voie sa intrebi de ce, trebuie doar sa urmezi cursul vietii, sa faci ce fac si ceilalti. Poti sa iti pui intrebari, dar ele vor ramane fara raspunzi. Poti sa incerci sa le raspunzi, atunci vei fi considerat filosof. Ai putea ajunge sa tii conferinte internationale pe marginea acestui subiect; la 10 ani dupa moartea ta, un student dornic de cunoastere iti va descoperi lucrarile tale in manuscris, nepublicate probabil din cauza mortii survenite prematur, pe care n-ai putut-o anticipa, de care nu te-ai putut ascunde in coltisorul tau de camera - studentul va descoperi ca erai genial, va scoate la lumina cateva din operele tale, isi va pune amprenta pe ele, iar tu, impreuna cu el, veti deveni faimosi. "Si numele vostru va dainui pentru totdeauna". De ce vrem, de ce trebuie sa ne maturizam? Pentru ca n-avem de ales. Pentru ca un om imatur va fi privit intotdeauna cu ironie, luat in deradere. Oricat de inteligent ar fi, oricat de bun ar fi in ceea ce face. Va fi dat la o parte. De catre societate. Intr-un final, ar putea ajunge sa se nege singur, din cauza marginalizarii la care este supus. E trist, nu? Am aflat deci, ne maturizam pentru ca trebuie. Dar asta nu are oare un ecou negativ asupra noastra, asupra fiintei noastre integre? S-ar putea ca prin acest proces sa ne pierdem partea cea mai frumoasa a noastra, aceea de a vedea lucrurile minunate, chiar si pe cele mai marunte, de a observa labirintul din petalele unei flori, zborul usor al unui fluture, marea de culori care ne inconjoara. Nu s-ar putea, e sigur. A pasi din lumea copilariei spre aceasta lume a oamenilor mari e un act inselator. E ca o trecere printr-o poarta dintr-o parte in alta, dintr-un univers in altul. Se intampla insa ca atunci cand faci acest pas, poarta sa se inchida in urma ta si orice legatura a ta cu eul tau din copilarie se va aliena treptat. Vei ajunge sa uiti, sa te uiti. Daca ramai la mijloc, e posibil sa te simti strain de tine, sa-ti doresti sa ramai copil, dar sa ai insatisfactii pe celalalt plan; ar insemna sa traiesti in trecut si sa-ti ratezi viitorul. Atunci cum sa facem ca sa nu ne pierdem? Nu pretind ca as avea raspunsul exact, corect. Insa cred ca elementul cheie in aceasta transformare e sufletul. De el trebuie avut grija. El trebuie protejat. De ce le cer parintii copiilor sa se maturizeze si totodata ii admira pentru lipsa lor de griji? Din dorinta de a-i proteja de monstrii societatii, care abia asteapta sa sifoneze un spirit pur, sa-i digere orice urma de inocenta, sa-l anuleze pe individ, sa-l reduca. Din regretul ca ei insisi au fost sfasiati. Din dragoste pentru ei. Din dorinta de a-i proteja, de a-i vedea fericiti. Pentru ca ei, copiii, sunt raspunsul pe care parintii il dau lumii, atunci cand aceasta tinde sa ucida inocenta, sunt un fel de reactie impotriva fenomenului de alterare a sufletului. Acesta e raspunsul meu, asa l-am gasit in timpul aventurii constiintei mele...

Da, stiu ca unele persoane utilizeaza atat ICQ, cat si Y!mess (si nu numai, poate chiar aplicatii care integreaza toate IM-urile posibile), dar tot unul are prioritate, iar lista de contacte este mai impunatoare.

Animale sociale fiind, alegerile noastre depind in mare masura de anturaj, de preferintele deja formate ale celor apropiati. Daca toata familia mea si majoritatea prietenilor sunt abonati Orange, nu voi fi dispusa sa imi iau Moldcell, pentru ca vreau sa fac parte din aceeasi retea. Mai nou, daca toti prietenii mei sunt pe Facebook, n-am ce cauta pe Myspace, de exemplu...

Si in cazul acesta ecuatia e simpla (desi marja de eroare ar putea fi destul de mare): cei care isi petrec timpul in compania rusilor, prefera site-urile rusesti si au prieteni in Rusia, folosesc ICQ (utilizat masiv in .ru), iar cei care se simt mai apropiati de Romania, deci comunica in special cu oameni de acolo sau cu persoane care au aceleasi preferinte, vor face shimb de Yahoo ID (Y!Messenger fiind IM client-ul "oficial" al .ro).

Probabil cosmopolitii aleg GTalk :)