* Dracul n-are coarne multe, doar două, însă foloseşte şi coada ca trident, aşa ca o furcă de foc, ori te împunge, ori te aruncă. Unii chiar îl urmează până şi în nume pe Cornilă, de pildă, Corneanu, care e un nume mai rar în limba română, dar parcă predestinat, deşi nu credem în predestinare. Cornilă nu face mănăstire, ci o surpă, dacă poate. La fel şi Corneanu a surpat bisericile ortodoxe, pentru a le dărui greco-catolicilor, iar acum surpă credinţa ortodoxă prin împărtăşire cu ereticii. Dacă-l dădeau afară, rămânea treaba lui, amestecul lui, se judeca el cu Dumnezeu, separat de noi, dar dacă au votat în favoarea lui (cu scorul de 47-1), rezultă că ne-au amestecat pe toţi, Cornilă, prin Corneanu şi cei 47, a intrat şi în treburile noastre, ne-a înşfăcat de ceafă şi ne duce, ca pe tâlhari, la judecată cu Dumnezeu. E grav, e tragic! Şi-n tot tragismul acesta, apare unul de tot râsul, până şi gâştele de la Roma, alea de pe capitoliu, ar râde de el, poate că l-au şi găgăit deja, că de aia s-a dilit aşa de rău, că lumea se miră, uite, bă, dilitul acela, el îşi zice Bă, diliţă, adică diminutivul l-ar face un nebun mai mic, ziceam că apare acesta să-l apere teologic pe Cornilă şi pe Corneanu, şi pe catolici, şi erezia lor numită Filioque, şi alte trăsnăi pe care, sărmanul, le crede înaltă ştiinţă. A avut atâţia maeştri dintre diavolii arhiconi, încât a devenit el însuşi arhicon, adică filosof diavolesc. Acest dilimache, sfericică sau bobiţă, zis dilimiţă, scrie Iisus cu un singur I, scoate capul pe site-uri greco-catolice şi susţine sus şi tare că Filioque e bun, iar ortodocşii sunt răi, fiindcă vor să-i distrugă pe catolici, pe Corneanu, pe struţo-cămilele uniate, pe protestanţi, adică pe celălalt. Păi de aia e dus el cu plutiţa, dilimiţa nu poate merge cu pluta, e prea mare pluta pentru ea, se tooot duce cu plutiţa, fiindcă vede ca orbul spre sine însuşi, vede ale lui din interior şi crede că alea sunt realitatea de afară. Caută argumente istorice, că şi ruşii au luat Basarabia de mai multe ori şi au schilodit-o din toate punctele de vedere, dar asta nu înseamnă că au dreptate. Şi el cu Filioque zice la fel, că dacă latinii au pornit-o pe arătură încă din secolul V şi au oficializat rătăcirea, zidind-o cu turnuri prin secole de istorie, gata, acesta este adevărul, ci tot strâmbătate rămâne. Iar dacă spunem că asta e o erezie, rezultă că îi distrugem pe catolici, că îi facem rău lui Corneanu. Nu, strecheo-diliţă, n-avem nimic cu ei, nici cu ceilalţi tropăitori, nici cu maestrul Corneanu (ducă-se!), cu nici unul, de-a dreptul nimic. Chestia e că ei nu ne lasă o clipă în pace, luptă să ne supună, ei ne tot unesc, ne alipesc, ne cuceresc, ne prostesc, ne afumă, ne aburesc, ne ademenesc, ne mint, ne cumpără, la nevoie ne trag pe roată, ne ucid, cum au făcut la cruciade, pe Muntele Athos, în Ardeal la uniaţie şi în multe alte situaţii. Până şi şuierăturile şi pocniturile lui Bădilitul, dezlegate în seriale prin „Ziua” ori prin publicaţii sectare, au acelaşi scop: să ne lovească în moalele capului, să ne îngenuncheze în faţa catolicilor. Steie cu Filioque al lor încă o mie de ani, cantoneze-se în cutiuţele sectare cât poftesc, nu-i distrugem noi, nu-i bombardăm, nici măcar nu-i clintim prin atingere. Se clatină singuri şi se împleticesc în vorbăraie îndreptăţitoare, ameţesc şi se învârt pe loc de atâta năuceală, fiindcă se dau cu capul de Adevăr, care este Hristos. Nu pot urni Adevărul din loc, acesta îi bagă în criză (vai, ce crize urâte face diliţă, cu spasme şi spume la gură, că fugi fără să te mai uiţi în urmă!). Nu se poate lupta cu Hristos diliţa asta şi se ia de cei mai mici ai Lui şi-i spurcă în numele lui Cornilă. Mă, dilimache, vezi că-ţi croieşte Hristos o vargă pe şira spinării de te miroase Cornilă rece!

* În luna iulie, ziarele din România au creat emoţie în rândul populaţiei prin mediatizarea excesivă a unui caz de violare a unei fetiţe de 11 ani din judeţul Neamţ. Nu-i dăm numele copilei aici, pentru că a rămas însărcinată prin acea siluire pricinuită de un unchi şi pentru că, până la urmă, a devenit şi pruncucigaşă prin voinţa părinţilor. S-a făcut o tevatură supradimensionată, fără nici un rezultat, adică pruncul aflat în cincea săptămână de viaţă a fost avortat într-o clinică din Anglia. Problema care se pune în acest colţ de pagină e de conştiinţă: Ce minte au avut părinţii fetei, că de violator nu mai are rost să întrebăm? Ce conştiinţă are un anume consilier patriarhal care dădea dezlegări la avort în numele Bisericii? Ce mentalitate au judecătorii şi parlamentarii care s-au urnit, în acele zile, cu gândul să schimbe legea avortului, s-o facă şi mai permisivă? Ce conştiinţă au medicii englezi care au tăiat un prunc viu? Întunecate, negre ca smoala, drăceşti, pro-moarte. Văleu! Iar când Mitropolia Moldovei, prin IPS Teofan, şi Asociaţia Pro-Vita din Bucureşti au cerut să fie cruţată viaţa pruncului, obligându-se să-l ia, să-l crească şi să-l educe, oferindu-i şansa vieţii veşnice, ucigaşii s-au pornit în cor împotriva acestor două cereri care veneau în numele lui Hristos. Cred că a lăcrimat şi Dumnezeu în cer, văzând atâta îndârjire necruţătoare împotriva pruncului nenăscut. Câţi şi-au pierdut viaţa în inundaţiile recente din Maramureş şi Moldova, câte mii au rămas fără case, câte mii plâng acum, vai de mama lor, în urma viiturilor, la fel de necruţătoare ca voinţa pruncucigaşilor? Există o balanţă în viaţa noastră, pe care Dumnezeu o ţine dreaptă. A fost o voinţă aproape unanimă împotriva vieţii, apoi, la fel, vine împotriva noastră, o putere necruţătoare şi ne aruncă în vai-uri curăţitoare. Dar, oare, ne-a venit mintea la cap? Aş! Suntem la fel de întunecaţi! Dintr-un rău în şi mai rău, pân’ ne-om prăbuşi în hău! Oare, nu mai suntem capabili să ne revenim?

sursa

Până acum zece ani, nea Ionică era doar un cioban. În '98, spune bătrânul, de la Crăciun şi până la Lăsatul Secului, Maica Domnului i-ar fi apărut neîncetat în casă. I-ar fi cerut să înalţe o troiţă în satul său, în Ioneşti, şi să le vorbească oamenilor despre Dumnezeu. Aşa a şi făcut, iar oamenii îl venerează: unii dau bani buni ca să ajungă la el, pentru că ar fi un făcător de minuni.

Isteria pelerinajului de la Ioneşti începe la biserica din sat. După slujbă şi o binecuvântare lângă altar, oamenii se adună în curte, la masă. Bătrânul le ţine o cuvântare. Toţi îl ascultă muţi de uimire şi îl urmează orbeşte.

Nea Ionică e mereu înconjurat de oameni, însă preoţii nu văd cu ochi buni ceea ce face el. Contactaţi de reporterii Observatorului, reprezentanţii bisericii ortodoxe române au refuzat să comenteze activitatea lui nea Ionică. La Ioneşti, însă pelerinii se înghesuie să fie binecuvântaţi de el. Încolonaţi, pelerinii îl urmează pe nea Ionică la râu, unde chipul lui Iisus li s-ar fi arătat cândva sătenilor. Un firicel de apă îi face pe oameni să se închine pe mal.

Apoi, toată lumea merge la bătrân acasă. Toţi îşi fac cruce şi vorbesc de minunile lui Nea Ionică. Cică ar fi vindecat oameni de boli grele sau i-ar fi făcut pe unii să se căsătorească. Cadourile şi banii vin pe badă rulantă. Din cocioaba mică şi sărăcăcioasă, harul l-a făcut pe tămăduitor posesorul unei vile de invidiat. Vecinii spun că ar fi fost construită în urmă cu puţin timp, de un consătean înstărit, bucuros că soţia i-a rămas însărcinată. Antena parabolică, gazonul, viţa de vie şi pomii fructiferi sunt semne de bunăstare. Casa are etaj, ferestre de termopan şi jaluzele moderne.

SURSA: reportaj filmat de Antena 1.

Citiţi şi Căutători în ape tulburi: “Fenomenul” Ioneşti

La îndemnul duhovnicului meu am pornit la scrierea acestor rânduri cu gândul de a împărtăsi si altora tulburătoarea experienţă trăită de mine prin practicarea de: yoga, tantra-yoga, dianetică, qi-qong, vindecare bioenergetică, vorbire cu supraeul, meditaţie pozitivă, regimuri alimentare-bionaturiste. Aceste rânduri le scriu atât pentru cei ce practică acestea, cât şi pentru cei care nu le practică, în dorinţa de a le arăta unde şi cum se poate greşi, şi mai ales, unde se poate ajunge.

Mai întâi voi prezenta cauzele care m-au condus spre aceste practici: în primul rând a fost vorba de educaţia primită în familie. Trăind în plin comunism, părinţii mi-au orientat formarea mea intelectuală spre normele şi perceptele materialismului ştiinţific.

În al doilea rând a fost vorba de caracteristicile mele sufleteşti. Eu am fost un băiat timid, tăcut, ruşinos, relativ calm, cam fricos, destul de slăbuţt din punct de vedere fizic, cu o fizionomie obişnuită şi având o inteligenţă medie. Eram iertător, înclinat spre a face binele, eram puţin idealist, însă eram orgolios, îmi plăcea să-i judec pe alţii, să mă înalţ, să domin şi îmi plăcea să visez, să las gandurile să-mi zboare.

Alţi factori care au uşurat foarte mult receptivitatea faţă de practicile orientale au fost: lecturarea din abundenţă a literaturii ştiinţifico-fantastice şi a filmelor pe această temă, a literaturii în care sunt descrise mistere ale civilizaţiei omeneşti, cărţi despre OZN-uri, muzica electronică contemporană, filmele cu arte marţiale în care se putea vedea superioritatea spirituală a orientalilor faţă de europeni sau americani.

Toţi factorii enumeraţi mai sus stimulează imaginaţia tânărului, îl duc să viseze şi să creadă că în afară de realitatea pe care o ştie, mai există şi altele neştiute, pline de mister, exotism şi supranatural. În aceste condiţii eu am primit de la un coleg de serviciu o revistă de propagandă a practicilor, exerciţiilor şi universului yoghin. La scurt timp am avut posibilitatea să citesc şi cel de-al doilea număr al revistei.

Când am citit aceste reviste am rămas uimit. Nici măcar în cea mai bună carte ştiinţifico-fantastică nu găsisem un univers, o lume şi o realitate mai uluitoare şi mai fascinantă decât cea pe care o propuneau aceste două reviste. Pentru mine a fost extraordinar să descopăr că în afara lumii obişnuite în care trăim există o alta, că ce este ştiut de mine şi de lume în general este doar o infimă şi mutilată parte a realităţii şi că această realitate este una spirituală.

Dar evenimentul cel mai adânc, cel mai important care s-a petrecut pentru mine, pentru sufletul şi pentru mintea mea, atunci când am citit aceste reviste a fost acela al întâlnirii cu Dumnezeu. Atunci am aflat şi am simţit cu tot sufletul că există Dumnezeu, că el ne-a creat şi ne iubeşte; că adevărata raţiune a vieţii este aceea de progres spiritual, de neîncetată şlefuire spirituală pentru a ajunge sau a ne apropia de eliberare, adică a fi buni şi nu răi, de a fi asemănători cu Dumnezeu şi nu doar nişte creaturi din carne şi oase care se zbuciumă fără nici o raţiune şi scop între momentul naşterii şi cel al morţii.

O viaţă întreagă refuzasem să cred că există Dumnezeu pentru că nimeni nu ştiuse să-mi explice existenţa Lui într-un mod logic şi ştiinţific, într-un mod care să mă scoată din realitatea înconjurătoare care îl nega pe Dumnezeu şi să mă ducă într-una în care existenţa Divinităţii să se descopere de la sine, să fie demonstrată logic, faptic, să se impună intuitiv şi prin dovezi.

Nimeni nu-mi vorbise până atunci că există un univers sufletesc, că trupurile noastre nu sunt decât un suport material pentru suflet, că adevăratul om sunt eu cel sufletesc, sunt eu cel care animă acest trup cu viaţă şi îl foloseşte ca un suport în această lume materială. Dumnezeu există, El a creat lumea cea văzută şi cea nevăzută, El a creat tot ce vietuieste, El a creat omul. Omul este alcătuit din trup si suflet. După moartea pământească sufletul nu moare. Oamenii trebuie să se lupte cu ei însisi pentru a deveni mai buni, mai plini de iubire, mai frumosi sufleteste. Dumnezeu ne iubeste si are grijă de fiecare dintre noi în orice clipă.

Când după o viaţă trăită după fel de fel de modele false, artificiale, pline de rău care te duc până la disperata situaţie de a te întreba ''dar oare ce rost are viaţa aceasta a mea, pentru ce trăiesc?''' îţi sunt prezentate aceste adevăruri, atunci sufletul, strigând de bucurie că a găsit sau regăsit adevăratul sens al vieţii şi adevărul despre Dumnezeu şi realitatea în care trăieşte, fuge şi îmbrăţişează pe cel ce i-a deschis ochii asupra acestora, adică, în cazul meu, asupra sistemului de practici şi credinţe orientale yoghine.

Însă alături de aceste adevăruri de care sufletul meu fusese despărţit atâta amar de vreme şi de care era atât de însetat, adevăruri pe care orice creştin ortodox le învaţă la cel mai elementar nivel, erau multe alte cunoştinţe si lucruri care erau adevărate doar pentru cei care practicau sau învăţau pe alţii să practice yoga, adică: credinţa în reîncarnare, în existenţa corpurilor omeneşti invizibile pentru privirea oamenilor obişnuiţi, credinţa într-un univers fizic, astral, cauzal, credinţa că scopul vieţii este acela de a te elibera de orice dorinţă lumească şi în final să te uneşti cu divinitatea, ca fiind o parte din ea.

Deci, pe lângă adevărurile şi sensurile de viaţă pe care sufletul meu le căuta de mult, eu am îmbrăţişat şi acceptat de bune şi restul de credinţe şi practici care alcătuiesc sistemul filozofico-religios yoghin. Multe din credintele si practicile yoghine erau stranii, contradictorii, greu de înteles si crezut. Multe erau dovedite ca fiind adevărate prin dovezi ce nu puteau fi verificate, sau chiar păreau dubioase. Insă eu mi-am zis că n-am încă nivelul spiritual ca să realizez si să înteleg adâncimea adevărurilor si întelepciunii yoghine.

Pentru că citisem în revistele yoga că universurile invizibile si cel vizibil sunt brăzdate de o mulţime de energii insesizabile pentru oamenii obişnuiti si care nu erau detectabile de către aparatele construite până in prezent, mi-am zis că acestea trebuie să fie energiile cu care lucrează pentru însănătosire bioenergetienii. Si într-adevăr, când am fost să audiez o sedintă tinută de doamna Ana Pricop în cadrul cercului de ''Holoterapie'', am crezut că nu gresisem.

La Casa Tineretului, unde am asistat prima dată la o sedintă de dezengramare hibridă, după o oră si jumătate de privit la cei ce se dezengramau, am crezut că am nimerit într-un salon de la spitalul de nebuni. Care mai de care se tăvălea cuprins de spasme, atunci când retrăia engramele, unii urlau de durere, unii suceau mâinile la altii, în timp ce altii le suceau picioarele pentru a-i face să retrăiască mai din plin engramele, altii răgeau ca niste animale înjunghiate, altii, mai linistiti, vorbeau de ti se înfioarau urechile, altii râdeau ca nebunii sau ca istericii, altii plângeau în cea mai mare disperare. La sfârsit, toti s-au linistit, au făcut meditatie, păreau foarte destinsi si relaxati.

I-am povestit doamnei Ana despre toate experientele avute de mine de când începusem să practic qi-qong si dezengramare dianetică si despre cei trei maestri ai mei, despre faptul că luasem legătura cu supraeul. Mi-a răspuns că este foarte bine, că e posibil, că si ea si altii au maestri în astral si cauzal, că toti marii maestri yoghini, tibetani si de qi-qong au maestri în celelalte universuri, care îi ghidează si îi îndrumă, si deci, să merg înainte până voi deveni propriul meu maestru. Numai să fiu cu băgare de seamă că există si entităti si spirite negative care imită foarte bine supraeul sau pe maestri si pot să-ti trimită niste mesaje care să te ducă să faci prostii. De aceea, înainte de a trece la o actiune, trebuie să analizăm foarte bine orice mesaj sau comunicare si să vedem dacă vine de unde trebuie. Cu privire la rezultatele la care am ajuns mi-a zis că e foarte bine si că pot să-i dau bătaie inainte. (Deci se acceptă prezenta fortelor malefice, satanice, a dracilor, dar măsurile care se iau sunt minime si oricând poti fi înselat n.n.).

Am ajuns până acolo încât puteam să misc obiecte, să ajut pe cei bolnavi. Astfel, o colegă de serviciu mi-a povestit despre fratele ei care era grav bolnav si m-a rugat să o ajut dacă pot.

Ajuns acasă, supraeul a intrat în legătură cu mine si mi-a zis că trebuie să mă duc să-1 vindec pe acel om, cu precizarea că de acum încolo tot ceea ce fac, fac în numele lui Dumnezeu, aceasta fiind o misiune incredintată de Dumnezeu si că voi primi forta si mijloacele necesare împlinirii ei. Am lucrat în ziua aceea aproape 6 ore de exercitii de tip qi-qong si dezengramări, ajungând la un potential energetic deosebit de mare (stiam acum să-1 si măsor).

A doua zi am mers la acel bolnav care era atât de topit de boală încât picioarele sale nu erau mai groase decât mâinile mele. I-am dat foarte multă bioenergie si a putut să-si miste mâna si piciorul care erau paralizate.

Incurajat de astfel de rezultate am repetat sedintele de trei ori în decurs de cinci zile cu aceleasi efecte. Supraeul mă punea să lucrez cât mai mult qi-qong si dezengramări pentru a-mi mări potentialul bioenergetic. De asemenea el mi-a indicat în această perioadă alti oameni cu care trebuie să lucrez si să-i vindec. Aveam mare încredere în supraeul meu pentru că datorită lui realizasem tot ce era bun de când mă apucasem de practicile energetice.

Tot el îmi permise accesul la cunoasterea pură si la puteri paranormale. In acest fel mi s-au relevat alte chakrasuri în configuratia corpurilor energetice care erau stiute în secret numai de marii maestri bioenergeticieni (sapte centri principali despre care află orice începător plus încă patru centri principali si mai multi centri secundari). Apoi am învătat să anihilez entitătile negative.

In acele zile a urmat o avalansă de revelatii în domeniul cunoasterii universului bioenergetic, o avalansă de dezengramări cu pătrunderi în vietile anterioare, chiar si în prima viată trăită de mine pe pământ acum 136786 de ani pe continentul antedilurian Mti.

Intr-o zi de joi supraeul mă avertizase că Dumnezeu îngâduise ca să-mi fie deschisă vederea spirituală a lumilor invizibile si pe măsură ce voi lucra pentru curătirea impuritătilor fizice si spirituale voi vedea din ce în ce mai clar realitătile din lumea astrală, univers energetic invizibil pentru oamenii obisnuiti.

Aceste metode mi le perfectionasem sub asistenta supraeului în sedintele de vindecare ale bolnavului afectat de paralizie, iar rezultatele le văzusem cu ochii mei si eu si cei ce asistau; bolnavul restabilindu-se oarecum, începând să-si miste mâna si piciorul paralizat, desi cu greutate si dureri mari. Ii revenise pofta de mâncare, se mai întărise putin.

Tot atunci supraeul m-a învătat să operez pe corpurile energetice, asa-zisa chirurgie energetică, făcând bolnavului câteva transplanturi energetice. Vă dati seama ce mândru eram de mine că Dumnezeu mă învrednicise cu o asemenea misiune si că îmi dăduse asemenea puteri si cunostinte în domeniul bioenergetic. Tot atunci mi s-a dat un alt nume si era suficient să-l pronunt ca un noian de energie să se reverse asupra mea.

Din când în când mă fulgera un gând de frică cum că ceea ce fac eu nu e bine, că este o nebunie, dar imediat înlăturam acel gând stiind că eu sunt trimisul lui Dumnezeu si că am de îndeplinit misiunea pe care mi-o încredintase, fiind si multe intâmplări care confirmau acest lucru. Ceea ce m-a convins pe deplin că ce fac eu e bine a fost faptul că am reusit să vindec instantaneu o migrenă foarte putemică unei colege de birou. Alt lucru care m-a fâcut să cred că tot ce fac e bine a fost diagnosticarea făcută tot atunci unui coleg care fusese la medic cu o zi înainte si-i spusese acelasi lucru pe care i 1-am spus eu (avea un rinichi căzut si o coastă fisurată). El a recunoscut înmărmurit că asa este.

Până la urmă colegii si-au dat seama că am luat-o razna si au anuntat salvarea pentru a merge la spitalul de psihiatrie. Eu am acceptat aceasta ca pe o misiune de anihilare a entitătilor negative care bântuiau spitalul. Pe drum, supraeul mi-a sugerat să-i pun mâna la ochi soferului ca să le arât celor de fată că nu se întâmplă nimic, pentru că noi suntem acum în lumea astrală unde nu se poate întâmpla nimic rău. Si am fâcut-o. Bine că soferul a oprit repede si nu s-a întâmplat nimic grav. Toti cei din masină s-au uitat stupefiati la mine, dar si-au dat seama că nu e nimic neobisnuit pentru un om care era dus la spitalul de psihiatrie.

Am fost intemat, iar după două zile mama s-a dus la doamna Ana să o roage să mă scoată din starea în care eram. Ea a venit, mi-a ars o palmă si m-a dezengramat o jumătate de oră spunându-mi la sfârsit să nu mai vorbesc cu supraeul si să nu mai primesc nici o revelatie, căci entitătile negative care puteau imita foarte bine vocea supraeului si în genere a oricui, m-au păcălit si m-au adus în starea în care eram. M-a sfâtuit să stau linistit si să mă mai odihnesc, să nu mă mai gândesc absolut de loc la nimic legat de bioenergie si că totul va fi bine. Mi-a zâmbit încurajator si a plecat ( Lipsa aceasta de responsabilitate se manifestă la toti îndrumătorii pseudo-spirituali: G. Bivolaru si D. Bozaru la Yoga, precum si la cei de la Sahadja-Yoga si Elta Universitate n.n.).

Doctorii de la spital, si de altfel din toată lumea, spuneau că nu eram nici primul, nici ultimul care angajându-se în acest fel de practici ajungea la ei la spital. Eu însă nu i-am crezut pe ei, ci pe doamna Ana convins fiind că nu practicile în sine duc spre asa ceva, ci aplicarea lor gresită. Dealtfel convenisem cu doamna Ana ca după o perioadă de relaxare să mă apuc din nou de aceste practici, dar de acum încolo cu experienta si cu lectia căpătată, voi sti să mă feresc de astfel de greseli. Si tot amândoi am tras concluzia că Dumnezeu a vrut să mă încerce în acest fel, ca să-mi arate orgoliile negative care mă stăpâneau.

Când am fost din nou la doamna Ana acasă, rugând-o să mă testeze din punct de vedere bioenergetic, să vadă dacă m-am refăcut si dacă pot să mă apuc iarăsi de qi-qong, mi-a răspuns că pot să încep să lucrez, dar foarte putin, ca să vedem mai întâi reactiile organismului. Am mai întrebat cum voi putea să recunosc dacă este supraeul meu sau nu si ea mi-a răspuns că atunci când supraeul mă va contacta în gând voi sti si voi simti pur si simplu că el este si nu altul. Acestea fiind zise a lucrat asupra mea cu bioenergie cam un sfert de oră după care a cazut într-o transă profundă. Ca să nu o deranjez am rămas alâturi de ea lăsându-mi gândurile la voia întâmplării. Si mi-a venit în minte imaginea mea când eram mic copil, iar la un moment dat, eu, cel de la vârsta de patru ani, s-a întors spre mine, m-a privit si m-a întrebat spunându-mi pe nume: ''Ce mai faci? Sunt eu, supraeul tău! Adevăratul tău supraeu! în sfârsit am reusit să fim fată în fată''. Uimit de cele ce auzisem si vedeam, am exclamat: ''Bine, dar din cauza ta am ajuns la spital!''. ''Nu din cauza mea, mi-a răspuns el, căci de mine nu ai mai ascultat încă de când au început cursurile de vindecare bioenergetică de la clubul CFR''. ''Si de ce nu m-ai tras de urechi, de ce nu m-ai avertizat că ascult de cei râi?''. ''Datorită orgoliilor în care erai blocat nu am mai avut acces la tine si nu ai vrut să mă mai auzi. De acum însă ai să mă recunosti si nu ai să mă mai respingi. Te voi contacta mai târziu. Să stii că mi-a fost dor de tine!''. Zicând acestea, copilul din mintea mea a dispărut si s-a astemut peste mine o liniste cum nu mai fusese în capul meu niciodată!

Nu după mult timp si doamna Ana a iesit din transă si i-am povestit ce s-a întâmplat, la care ea m-a întrebat: ''Si tu ce ai simtit, el e sau nu?''. I-am răspuns că da, e el. ''Atunci el e! a zis ea, întărindu-mi convingerea! Numai să ai grijă ca totdeauna tot ce-ti spune să treci prin filtrul ratiunii, căci oricând spiritele rele pot să se substituie supraeului încercând să ne transmită mesaje si comenzi cu care vor să ne facă rău, sau să ne pună să facem rău. Deci fii foarte atent!''.

Am plecat de la ea bucuros că pot din nou să lucrez si că în sfârsit, de acum înainte, voi sti să vorbesc cu adevăratul meu supraeu. De acum înainte eu urmam să primesc mesajele supraeului sub forma propriilor mele gânduri sau prin imagini ce îmi apăreau în minte; am învătat să recunosc gândurile si imaginile care îmi erau trimise de supraeul meu.

Doamna Ana recomandă tuturor participantilor la curs să lucreze foarte mult qi-qong si dezengramare pentru a ajunge cu nivelul de vibratie în spectrul indigo. Abia după aceea vor avea siguranta că sunt în stare să lucreze asupra altora pentru vindecare sau să vorbească cu supraeul fără a fi bruiati.

Am discutat personal cu ea despre identificarea mea cu supraeul si despre etapele pe care le-am parcurs în comunicare cu el, iar ea m-a încurajat să merg înainte pentru că acum, spunea ea, procedam corect.

Intr-o zi maestrul din astral Sri Yukeshwar mi-a cerut să fac împreună cu doamna Ana o excursie pe Muntele Ceahlău. Era într-o zi de miercuri. Joi am fost la doamna Ana acasă si i-am raportat ce îmi spusese maestrul si supraeul meu, rugându-o să se consulte cu supraeul ei si să vadă dacă mergem sau nu. Răspunsul a fost afirmativ. I-am spus ce-mi ceruse maestrul să facem: să plecăm în lunea următoare pe Ceahlau, să lucrăm impreună exercitii de dezengramare si energizare, după care să ne reîntoarcem miercuri. Alte amănunte ni le va comunica maestrul atunci când vom ajunge pe Ceahlău. A ramas stabilit să plecăm luni.

Cu o săptămână inainte supraeul mi-a făcut cunoscut că de fapt engramele pe care le scoteam noi prin dezengramare erau niste fiinte vii, având fel de fel de forme si că ele parazitau corpurile noastre energetice hrănindu-se cu energia noastră si influentându-ne negativ. Am fost învătat să le simt si să le anihilez. Metoda era foarte putenică si rezultatele spectaculoase; chiar doamna Ana aprobând-o si mirându-se de eficacitatea ei.

Incepând din această perioadă a început să învete doamna Ana de la mine. Era de fapt uimită si ea la ce nivel de cunoastere aveam eu acces si ce cunostinte îmi fuseseră relevate de supraeu. Intr-una din dezengramări îl văzusem cu ochii mintii chiar pe Satana, stăpânul dracilor, dându-mi târcoale, insă maestrii si supraeul îmi puseseră la îndemână arme de lumină spirituală foarte puternice cu care puteam să-1 alung.

Sâmbâtă, cu două zile înainte de plecare, în cursul unei meditatii mi s-a arătat în chip de om Dumnezeu Tatăl Ceresc si a vorbit cu mine numindu-mă fiul Lui si felicitându-mă pentru marele progres spiritual pe care-1 făcusem, spunându-mi că voi fi cel mai mare vânător de diavoli pe care 1-a cunoscut vreodată omenirea. Am căzut la pământ si nu-mi venea să cred ce văzusem si auzisem.

Duminică dimineata, în cadrul altei meditatii, 1-am vâzut pe Iisus Hristos răstignit pe cruce si atunci supraeul meu si întregul meu suflet mi-au spus că eu sunt cel ce am fost atunci pironit pe cruce. De data aceasta am realizat că asa este, ba chiar am simtit în palme durerea provocată de cuiele cu care mă pironiseră atunci.

In tot timpul excursiei de pe Ceahlău eu am fost conducătorul iar doamna Ana m-a urmat pas cu pas.

Smgurul om care a mai stiut de adevărata mea personalitate în această perioadă a fost viitoarea mea sotie căreia i-am povestit toată excursia si tot ce a decurs din ea. Cred că atunci ar fi fost singurul om în stare să înteleagă si să accepte cât de cât că asa ceva ar fi fost posibil. Ea îsi dădea seama de nefirescul si nebunia acestor lucruri, insă realiza si faptul că dacă m-ar fi contrazis nu a-si fi acceptat nici un argument de-al ei si poate ar fi trebuit să ne despărtim. Faptul că doanma Ana acceptase si aprobase tot ce eu îi povestisem despre mine si despre practicile mele bioenergetice au făcut-o pe de altă parte să accepte că, desi ea nu putea să creadă si să facă asa ceva, altii erau în măsură să facă si să simtă acele lucruri.

Era o nebunie plăcută, plină de romantism, de escapade misionare în numele lui Dumnezeu care de fapt toate erau menite să ne facă să ne cunoastem mai bine si să ne iubim mai mult. Sotia mea a intuit că odată si odată mă voi trezi din această nebunie si că atunci vom rămâne împreună doi oameni simpli si obisnuiti.

Avalansa de revelatii si de trăiri care ne asaltau de mai bine de o lună ne epuizaseră. Erau deja câteva nopti în care dormisem foarte putin sau deloc. In aceste conditii, mergând în vizită la mama mea mi s-a revelat că ea ar vrea să-mi facă mult rău. M-am supărat si am plecat. Pe drum, sotia mi-a atras atentia că nu m-am purtat frumos cu mama. Atunci a apărut primul semn de întrebare. Pentru prima dată mi-am dat seama de nebunia comportamentului meu, fiindcă dacă exista vreun lucru pe lumea asta de care să fiu absolut sigur,era acela că mama mea mă iubeste si îmi doreste doar binele. Dându-mi seama de nebunia acestei revelatii am reusit în decursul unei ore să realizez toată nebunia trăită până atunci. Si dintr-o dată tot esafodajul pe care eu îl construisem de atâta amar de timp s-a prăbusit iar eu efectiv nu mai stiam cine sunt; dacă nu eram de fapt Dumnezeu si nici Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci cine eram? Umblam asa prin casă vorbind de unul singur.

Atunci sotia si-a zis că trebuie să am un diavol în mine si a vrut să-1 descopere si să-1 alunge din mine, si într-adevăr, prin gura mea, din mine, a început să vorbească un diavol. A început să înjure, să tipe că el nu pleacă, că el stă de mult timp în mine si că eu 1-am chemat; a început să ne ameninte, ne-a spus că el este supraeul care m-a condus pe mine atâta timp. O ameninta pe sotie că o să o omoare si voia să sară la ea, dar n-avea putere să-mi folosească cum voia trupul, iar eu mă opuneam. Tot timpul căuta să o scuipe si o înjura groaznic, spunând că o urăste si sa-l lase în pace, să nu-1 mai chinuie.

La un moment dat mi-am recăpătat stăpânirea de sine si din clipa aceea am înteles că tot ce făcusem până atunci era foarte rău.

Cu câteva ore înainte de asta, în timp ce eram acasă la mama, si făceam o repriză de exercitii qi-qong, corpul fiindu-mi miscat de supraeu, deodată am început să execut un dans cu adevărat satanic. Sotia s-a uitat îngrozită la mine, la figurile pe care le făceam, la sunetele pe care le scoteam, la respiratia pe care o aveam atunci, la privirile absolut demonice pe care le aruncam în toate părtile. Mi-a spus că îi e frică de mine si că ar fi bine să mă uit în oglindă să mă văd cum arăt, iar când m-am uitat, m-am speriat si eu de privirea mea.

Ne-am gândit amândoi ce să facem si cum să iesim din această stare. Amândoi eram epuizati de tot ce făcusem timp de o lună si nu stiam unde gresisem. Credeam că este vorba de o greseală a noastră. Diavolul încerca iarăsi să vorbească prin mine si să-mi folosească trupul dar reuseam totusi să nu-1 las să facă nimic. Revelatiile îmi asaltau mintea si nu puteam să mă mai concentrez la nimic. Până la urmă, am decis să nu mai facem absolut nimic din domeniul bioenergetic, să încetăm orice relatie intimă pentru o perioadă de timp, să dormim cât mai mult si să mâncăm multă carne si mâncăruri greu digerabile ca să ne îngreuiem mintea si s-o oprim din avalansa nebună în care se pornise.

Abia a doua zi am reusit să adorm putin, să-mi adun si eu oarecum mintea, căci o simteam ca pe o masină dereglată care nu mai putea fi oprită din mers. După ce m-am trezit, m-am rugat lui Dumnezeu să mă ajute să scap din situatia în care intrasem. L-am rugat să mă ierte pentru ce făcusem, pentru că eu crezusem că slujesc binelui. L-am rugat să mă aducă pe calea cea bună si să-mi arate cum trebuie cu adevărat să slujesc binelui. Cand mă rugam mă simteam ca. un copil neascultător, care fugind de acasă se rătăcise într-un pustiu foarte mare, de unde nu mai stia cum să iasă.

De atunci am putut dormi din ce în ce mai bine si mai mult iar mintea mea încetul cu încetul, a început să se oprească din necontenita gândire si reflectie si si-a domolit ritmul. Sotia mea, care nu se implicase atât de mult si-a revenit mult mai repede, singura problemă pentru ea fiind marea oboseală pe care o acumulase. Abia după două săptămâni de zile am revenit la un comportament cât de cât normal.

La o lună de zile după aceste evenimente, niste prieteni care si ei practicaseră yoga mai demult, ne-au dat să citim niste cărti ortodoxe: ''Sfântul Serafim de Sarov'' si ''Pelerinul roman'', apoi, împreună cu ei am fost la un preot si am abordat câteva subiecte pe această temă. După discutia cu preotul si citirea celor două cărti am realizat că religia ortodoxă este mult mai complexă si mai frumoasă decât orice altă cale de eliberare spirituală. Incetul cu încetul am înteles că este singura cale adevărată.

Ne-am dus la o mânăstire si ne-am spovedit din copilărie, duhovnicul de acolo interzicandu-ne să mai practicam exercitii bioenergetice sub orice formă ar fi fost ele. Ne-a spus că nu suntem singurii care au pătit asa ceva si că multi din cei ce apucă pe aceste căi ajung la spitalul de psihiatrie. Am găsit apoi în Iasi un duhovnic, acesta fiind chiar preotul cu care vorbisem prima dată, dusi de prietenii nostri. I-am povestit si lui ce pătisem, iar el ne-a recomandat să împărtăsim si altora din experientele noastre.

Acum, la aproape un an de la încetarea oricărei activităti pe tărâmul bioenergetic cred că putem formula câteva interpretări, concluzii si recomandari în legătură cu ele:

In primul rând am dori să atragem atentia tuturor celor ce vor să urmeze calea acestor practici, fie pentru dobândirea unor puteri paranormale, fie pentru dobândirea sănătătii trupesti sau sufletesti, fie câstigarea întelepciunii si a eliberării spirituale, că absolut toate provin din sânul unor credinte filosofico-religioase păgâne. Este binecunoscut că popoarele păgâne se închină la idoli si că dumnezeul sau zeii care îi venerează nu sunt altceva decât niste închipuiri cu care satana i-a înselat.

Incă de la crearea lumii de către Dumnezeu, diavolul i-a înselat pe primii oameni, iar acestia, crezând în cele spuse de el si nu în cele spuse de Dumnezeu, au fost izgoniti din Rai. De atunci si până la venirea pe pamânt a Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos, care prin jertfa Sa a spălat tot păcatul omenirii si a întemeiat singura credintă adevărată, credinta crestină ortodoxă, oamenii au fost înselati de către diavol să se închine la fel de fel de dumnezei care de fapt nu existau. Fie că acestia se chemau marele spirit universal, sau principiul cosmic universal, sau divinul, sau Baal sau Ra sau fel de fel de zei, de spirite si de forte supranaturale, toti nu au fost altceva decât înselări aduse în mintea omenească de către demoni care au fost apoi adeverite si fundamentate prin intermediul minunilor si faptelor supranaturale făcute cu puterea Satanei.

De la înăltarea la ceruri a Domnului nostru Iisus Hristos si până în ziua de astăzi nenumărate fapte si minuni făcute în numele Său si cu puterea Sa, au dovedit fără putintă de tăgadă că singurul dumnezeu adevărat este

Dumnezeul crestinilor care tin dreapta credintă apostolică ortodoxă.

De aceasta s-au convins multi păgâni, asupra cărora puterea adevăratului Dumnezeu a făcut minuni si a căror idoli au fost sfărâmati de această putere. Niciodată puterea idolilor nu a putut întrece puterea adevăratului Dumnezeu, după cum niciodată puterea Satanei n-a putut depăsi puterea lui Dumnezeu Care 1-a creat. Cu toate acestea diavolii nu au încetat o clipă să încerce înselarea oamenilor prin credinte idolatre sau prin devierea ori ruperea de la dreapta credintă.

Dar se pune întrebarea: De ce se străduie diavolul atât de mult să însele oamenii în această privintă? Răspunsul e simplu: Răsplata celor care cred în idoli si a ereticilor sunt muncile iadului, iar Satana tocmai acest lucru 1-a dorit tuturor oamenilor. Toti oamenii care au trăit înainte de Hristos, după moarte, au fost trimisi în iad. prin jertfa Sa, Fiul lui Dumnezeu, a venit ca să-i scoată de acolo. Unul dintre păcatele care a trimis cei mai multi oameni în iad a fost tocmai această închinare la idoli, iar diavolul se străduie din răsputeri, si în zilele noastre, să cufunde toată omenirea în credintele idolatre.

Toti cei care încearcă să popularizeze la noi în tară si în întreaga lume practicile bioenergetice de provenientă orientală sau cele de magie africană, asiatice, arabe, sud-americane, încearcă să le prezinte desprinse din contextul filosofico-religios din care provin. Ei încearcă să le înfătiseze la început ca pe niste tehnici bioenergetice de vindecare si autovindecare, după care, celor ce se angrenează în practicarea lor, le sunt prezentate ca niste practici al căror scop final este însănătosirea sufletească, căpătarea de puteri paranormale si apoi eliberarea spirituală, subliniindu-se caracterul secret al acestor stiinte oculte. Abia după câtiva ani de practicare adeptului îi este înfătisată adevărata fată a acestor prăctici: puternicul substrat religios si ocult pe care se sprijina, si, că rezultatele apar doar la cei ce încep să se închine la zei.

Ei sunt initiati apoi prin niste ritualuri oculte de către maestrii lor pentru a putea ajunge la realizări deosebite. In această fază totul devine ultrasecret, orice divulgare fiind considerată ca un sacrilegiu si pedepsită ca atare. Ei formează vârful de lance al sistemului filosofico-religios din care provin.

Cei ce vor să se elibereze spiritual, să se mântuiască, pe aceste căi, urmează în realitate niste căi idolatre, iar unirea finală este unirea cu diavolul. Pe tot parcursul acestor practici are loc o îndrăcire treptată a individului până când, ajungând la etapa finală, omul este complet posedat de diavol, ajungând la niste puteri paranormale-supranaturale care impresionează si coplesesc pe oamenii simpli. Pentru ca înselarea să fie completă diavolul îti insuflă o întelepciune si o falsă curătenie sufletească care pot induce în eroare pe orice om neavizat.

Adevărata fată a acestor oameni o cunosc foarte putini, iar câteodată nici ei însisi nu realizează ce se întâmplă în mod real cu ei, însă, după cum spunea Mântuitorul, după roadele lor îi veti cunoaste. Uitati-vă bine la ei, la roadele pe care le aduc, dar nu numai la cele cu care ei se afisează, ci si la cele pe care le ascund.

Cu două săptămâni înainte de a scrie aceste rânduri am fost acasă la doamna Ana si i-am povestit tot ceea ce pătisem, întrebând-o unde crede ea că este greseala. Mai intai i-am cerut să-mi explice unde gresisem când am ajuns prima dată la spital. Ea mi-a spus că atunci m-am grăbit putin si a apărut un dezechilibru între corpurile mele energetice si cel fizic iar personalitătile mele negative din alte vieti au imitat vocea supraeului meu si eu în loc să ascult de vocea lui, am ascultat de o astfel de personalitate, care vrea cu orice pret să stopeze progresul spiritual al individului. Una din metodele pe care le utilizează aceste personalităti este aceea de a te pune să faci niste lucruri care să te dezechilibreze psihic si să ajungi la spital, sau te îndeamnă să faci cine stie ce lucruri rele.

''Dar cu maestrii din astral si cauzal, cum a fost?'', am intrebat-o. ''Pai, toti maestrii în practicile acestea au un maestru în universurile superioare, care îi conduc si îi indrumă, asa că nu e nimic anormal în toate acestea''!

''Dar a doua oară când era să o luăm razna amândoi ce s-a întâmplat?''. ''Păi ce să se întâmple? Iarăsi v-a inselat o asemenea personalitate care s-a substituit supraeului si era să vă ducă să o luati razna. Bine ati făcut ca ati incetat orice activitate pe acest plan. Asa trebuie facut când esti păcălit astfel, iar după ce revii la normal tragi concluziile unde ai gresit si o iei din nou de la capăt''.

''Bine dar de data aceasta am respectat tot ce m-ati invătat dumneavoastră! Eram cu nivelul de vibratii în indigo, m-am identificat cu supraeul, am analizat tot ce-mi spunea si admiteam doar ce mi se părea bun! De altfel, totdeauna am venit la dumneavoastră să mă verificati, iar în excursia făcută pe Ceahlău ati aprobat tot ce vă spusesem si toate erau venite de la supraeul meu. Ori stiti bine că si atunci mă credeam Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că vorbeam cu Dumnezeu Tatăl!'' .

''Da, dar eu atunci tocmai de asta am mers cu tine, pentru că am vrut să-ti arăt că nu erai cine te credeai! Atunci s-a întâmplat cu tine acelasi lucru care se întâmplă cu toti atunci când se aprinde în noi lumina cristică, moment in care simtim că în noi este un sâmbure de dumnezeire. Mai tii minte când te-a piscat un tântar si eu ti-am spus că pe sfinti tântarii nu-i piscă? Dar când ai spus că ai ancorat vortexul de forte care va declansa apocalipsa, nu ti-am spus eu că un maestru nu are nevoie să se teamă că ceva creat de el va fugi sau se va pierde? ti-am dat să întelegi, deci, de două ori că nu erai cine te credeai, dar tu nu ai prins mesajul, si după aceea nu ai mai trecut pe la mine si am crezut că ti-ai dat seama de greseala ta!''.

Eu si sotia mea mea ne-am uitat uimiti unul la altul când am auzit această explicatie, căci amândoi stiam că abia cu o zi înainte de plecarea pe Ceahlău căpătasem certitudinea că sunt Iisus Hristos, abia în acea zi am avut revelatia răstignirii pe cruce si tot atunci arătându-mi-se Dumnezeu Tatăl vorbind cu mine. Doamnei Ana, toate aceste lucruri i le spusesem doar în timpul excursiei, deci ea plecase în excursie cu mine fără să stie aceste lucruri!

''Doamnă Ana, dar spuneti-mi cum putem fi siguri că vorbim cu supraeul nostru cel adevărat, căci iată, eu mi-am luat toate măsurile de protectie si totusi m-a înselat!''

''Când vorbesti cu supraeul, niciodată nu poti fi sigur că vorbesti cu el sau cu altcineva. Totdeauna trebuie să treci prin filtrul ratiunii tot ceea ce îti comunică si să iei numai ce consideri că este bun. Vorbirea cu supraeul e ca mersul pe sârmă, în orice clipă poti să cazi. De altfel si eu, cu câtiva ani în urmă, căpătasem o mare încredere în supraeul meu si mă lăsam condusă de el, iar într-o zi acesta mi-a spus că trebuie să mă sinucid pentru ca monada mea din astral să poată progresa spiritual, căci eu prin ceea ce făceam atunci o tineam în loc. L-am ascultat si am fost la un pas de sinucidere, pregătind si punând în ordine tot ce era necesar pentru a pleca din lumea aceasta. Dar în ultima clipă, mi-a trecut prin cap să trec si pe la o biserică. Numai trecerea acestui gând prin mintea mea a fost suficient pentru a amâna punerea în practică a hotărârii de a mă sinucide. M-am dus acolo si am vorbit cu un popă, un mosulică dulce, care mi-a zis că nu stie ce să-mi spună în legătură cu ceea ce practicam eu, dar că Sfânta Treime este iubire, este credintă si este sperantă si nu cumva să-mi pun capăt zilelor. Mi-a mai zis el ceva, nu mai tin minte ce, mi-a făcut si o rugăciune si am plecat. Si cum mergeam spre casă, brusc mi-a venit în cap ce-mi spusese mosulică: că Dumnezeu este sperantă si atunci deodată am realizat că Dumnezeu nu a creat nimic pentru a distruge, deci nici pe mine. Din clipa aceea am renuntat la gândul sinuciderii.

A doua zi a venit mama la mine si mi-a spus că în noaptea ce trecuse i se arătase un înger care-i spusese să nu mai fac nimic din ce făcusem până atunci, arătându-i tot ce făcusem rău si spunându-i să înlătur din casă si din activitătile mele tot ce rezultase din acele practici''.

''I s-a arătat mamei dumneavoastră un inger în vis? am întrebat-o noi uimiti!''

''Nu în vis, ci chiar fizic, real! A trezit-o spunându-i ce avea de spus si a dispărut, după care mama a stat trează până dimineata, ca să nu uite nimic din ce-i spusese si a venit imediat la mine. Atunci eu am înteles că nu făcusem cum trebuie lucrurile, iar de acum încolo trebuia să le fac altfel. Ei, si de atunci am început să vorbesc cu supraeul trecând prin filtrul ratiunii tot ce-mi spunea!''.

Si eu si sotia am rămas uimiti de felul în care interpretase ea cele spuse de înger. ''Dar teoria aceasta a supraeului, de unde ati luat-o, am insistat noi''?

''Toată lumea vorbeste cu supraeul, unii vorbesc telepatic, altii prin scriere automată (procedeu spiritist de comunicare cu spiritele--în cazul de fată cu supraeul), si eu la început luam legătura cu el prin scriere automată, dar după mesajul pe care 1-am primit de la înger am înteles că trebuie să vorbesc cu el în alt mod, si anume, pe cale telepatică''.

Am insistat să aflăm sursa sau teoria care fundamentează practicarea acestei convorbiri cu supraeul dar ea nu a vrut să ne-o dezvăluie.

Si totusi, am insistat eu, dacă în orice clipă poti fi înselat în această convorbire cu supraeul si el te pune să te sinucizi, te duce la nebunie, poti să ajungi la comiterea de crime si multe alte acte iresponsabile, n-ar fi mai bine să renuntăm la orice comunicare cu el? A, nu! mi-a răspuns ea, fiecare trebuie să-si trăiască experienta lui de viată din care trebuie să învete ceva. Dacă unul se sinucide, este treaba lui, este experienta lui din această viată, chiar dacă ea e negativă; dacă unul dă în cap la altul, e la fel; dacă voi era să o luati razna, a fost o experientă pe care trebuia să o trăiti. Acum v-ati dat seama de tot răul si orgoliul care era în voi! Vedeti ce lectie v-a oferit Bunul Dumnezeu? Si-apoi fiecare mai are înainte alte vieti de trăit, asa că nu trebuie să ne facem probleme!

''Deci, dumneavoastră admiteti că se poate întâmpla orice când vorbim cu supraeul!''. ''De ce nu? Experientele de viată sunt nenumărate''!

Sotia a mai încercat să o convingă pe doamna Ana că totusi este periculos să lasi o multime de oameni nesupravegheati, să vorbească cu supraeul, dar ea a argumentat că nu este asa.

Am plecat în acea seară acasă înmărmuriti de cinismul si nebunia de care dădea dovadă cea pe care o crezusem un om care vrea binele semenilor săi: o vindecătoare prin bioenergie.

Peste câteva zile am revenit la doamna Ana, încercând imposibilul, să-i prezint si ei calea credintei crestine ortodoxe ca pe o altenativă, astfel încât, îmi ziceam eu dacă va adera la ea, îsi va da seama mai târziu de nocivitatea practicilor în care se angajase. Erau de fată si doi ucenici de-ai ei. Abia atunci am văzut adevărata ei fată Reactia la ceea ce-i spuneam eu a fost violentă. Nu a acceptat sub nici o formă că ortodoxia ar fi bună de ceva, din contră i-a făcut în toate felurile pe slujitorii Bisericii; pe mine nici nu mai spun, a încercat să mă lovească în piept, să-mi dea palme, a tipat si s-a enervat cumplit, si asta mai ales când le-am povestit ucenicilor ei întâmplarea cu ''mosulică'' (preotul care a ajutat-o să nu se sinucidă) si ingerul. Cumplită tulburare i-am produs prin acea încercare de a-i prezenta calea credintei ortodoxe.

Dându-si seama că nu se comportă prea civilizat, a simulat apoi, că în principiu ar fi si aceasta o cale pe care oamenii pot merge.

Am plecat si de această dată înmărmurit de adevărul care se ascunde în spatele cuvintelor ei frumoase, care spunea că toate căile spre mântuire sunt bune. Intr-adevăr, pentru doamna Ana erau bune toate în afară de una singură: credinta crestină ortodoxă si chiar dacă ea sustine cu tarie că este crestină, adevărul este cu totul altul. Ea îsi închipuie că e crestină de un nivel spiritual foarte înalt care depăseste manifestările crestine obisnuite. Din aceste motive ea nu are nevoie de duhovnic si interpretează cum vrea Sfintele Scripturi, scrierile si învătăturile Sfintilor Părinti, ajungând la o totală rupere de Sfânta Biserică, la niste erezii ce depăsesc orice închipuire sfidând orice bun simt. Toate acestea sunt argumentate si sustinute de către ea logic, cu lux de amănunte, cu deplină încredere în justetea celor gândite si afirmate.

Aceasta este de fapt adevărata doamnă Ana si dacă ati sti adevărul si despre alti instructori si vindecători prin practici yoghine, qi-qong etc. cred că v-ati cutremura.

Din experienta trăită de mine în universul acesta al practicilor bioenergetice, am văzut că ele duc la o indrăcire treptată a celui ce le practică si că oricând pot apare tulburări mintale si comportamentale, care se finalizează în cele mai sinistre forme de nebunie. Dar cel mai periculos fapt este că această nebunie este logic argumentată si acceptată, ea venind cu acordul si prin vointa noastră, si desi stii că ceilalti te consideră nebun, pentru ceea ce crezi si faci, tu îti argumentezi si demonstrezi că de fapt tu esti cel sănătos, iar ei sunt nebuni, căci nu cunosc si nu înteleg adevărata realitate.

După părerea noastră puterea de a vindeca prin bioenergie sau sănătatea obtinută prin practici de provenientă orientală sunt de natură satanică si de aceea nu vom apela niciodată la ele, oricât de bolnavi am fi si chiar dacă nu am găsi vindecare prin tehnicile medicale clasice. ''Pentru păcatele mele mi se imbolnăveste trupul si slăbeste sufletul meu''. Vindecare prin puterile diavolului noi nu mai vrem! (Gheorghe V.).

după Scumpa noastră Ortodoxie, cartea Ortodoxie şi Yoga?

Misticul se distinge de ceilalţi prin devoţiunea lui, din tot sufletul, către Dumnezeu. El se găseşte într-o convorbire neîntreruptă cu El, prin rugăciune. Şi pe bună dreptate. Pentru că el crede că omul este atât de slab pentru evitarea răului şi pentru săvărşirea binelui, încât diagrama raportului dintre Dumnezeu şi om pe care ne-a dat-o Apostolul Pavel, nu poate decât să producă un simţământ de adâncă smerenie în sufletul oricărui credincios. Într-adevăr Apostolul Pavel zice: ''Nu a celui ce voieşte, nici a celui ce aleargă, ci a lui Dumnezeu, Celui ce miluieşte''. Iar în altă parte: ''Dumnezeu este Cel ce lucrează în noi şi a voi şi a lucra pentru bunăvoire''. Şi Domnul zice: ''Nimic nu puteţi face fără de Mine''.

Acestea nu constituie numai un adevăr zdrobitor împotriva îngâmfării omenesti si nu sunt în măsură de a da numai înfătisarea nimicniciei omului, ci arată în acelasi timp si puterea invincibilă a rugăciunii în viata. Cazul profetului Ilie aduce o adevărată răsturnare atât pe scară axiologică a crestinismului, cât si în ce priveste valorificarea factorilor civilizatiei. Ilie era un om întru totul asemănător nouă în slăbiciune şi s-a rugat cu rugăciune fierbinte, să nu plouă şi nu a plouat pe pământ trei ani şi şase luni. Şi iarăşi s-a rugat "şi cerul a dat ploaie şi pământul a făcut să rodească roada sa''. Rugăciunea neîntreruptă este asadar misticism (adevăratul misticism), fiindcă prin rugăciune se poate lucra cea mai sfântă si cea mai tainică legătură cu Dumnezeu.

*

- Cei care se dedau misticismului trăiesc sub stăpânirea simţământului dispariţiei în divinitate şi trăiesc încă în situatia de inactiune si de stagnare, nefăcând nimic decât rugându-se?

- Nu, inactiunea nu este caracteristică misticismului crestin. Misticismul nu este static, isihastii nu socotesc că sufletul este absorbit în divinitate, după conceptia panteistă, ci ei consideră misticismul lor ca o cale către ceruri nesfârsită a sufletului de a se apropia de Dumnezeu, Cel ce este de altfel cu totul neapropiat. Puterile dumnezeiesti care aleargă către un centru, după cum spune un întelept, si care se găsesc în suflet, împing sufletul către Magnetul lui, către Dumnezeu. Mintea, vointa si sentimentul, într-o unitate demnă de admirat, sunt înrobite de dragostea dumnezeiască si se supun vointei divine, în asa măsură, încât omul nu are si nu voieste să ia cunostintă despre nici un alt lucru, în afară de Dumnezeu. Ei nici nu se uită pe ei însisi într-o fericită inactivitate, ci sunt activi, se întelege, în cadrul tipului de viată pe care o duc.

*

Neoplatonismul cu sistemul lui gnostic-fiziocratic credea că prin introspectie (întoarcerea către sine însusi) putea vedea cineva natura divină întrucât el considera sufletul ca o emanatie din Dumnezeu, punct de vedere care constituie o rătăcire fundamentală. Pe de o parte că sufletul nu provine dintr-o emanatie a lui Dumnezeu, iar pe de altă parte faptul că ''in afară de înnoirea prin Hristos a chipului celui stricat al sufletului, introspectia nu duce la nimic altceva decât la reprezentarea naturii omenesti stricate'', întrucât chipul cel sfânt prin păcatul strămosesc a suferit întunecare. Pentru aceasta si Sfântul Grigorie Palama a numit pe cei din afară de renasterea crestină, care se ocupă cu introspectia privitori de chipuri, în contrast cu cei ai lui Hristos, care, cu adevărat, priveau chipul cel sfânt înconjurat de lumină strălucitoare. Ca atare, deosebirea dintre crestimsm si neoplatonism constă în însăsi baza temei misticismului.

Sfântul Grigorie Palama, si prin el întreaga dogmatică ortodoxă, ne incredintează că pentru omul ''cel nou'' al harului, asemănarea cu Hristos si unirea mistică cu El, constituie un bine făgăduit, obligatoriu, mai presus de întelegere si de demonstratie, de vreme ce prin duhul dat si prin împărtăsirea cu întreg Trupul lui Hristos, omul cel nou se uneste cu Hristos în chip mistic si devine necreat''.

Dar de privirea dumnezeiască a ''luminii necreate'' si de energiile harului nu se învrednicesc decât numai cei curati cu inima, pe care însusi Donmul i-a învrednicit: ''Fericiti cei curati cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu'' în veacul ce va să vină, dar si în cel din fată. Si tocmai sfintenia vietii constituie premisa cea mai necesară a misticismului Bisericii lui Hristos, în contrast cu religiile misterioase, care cu o simplă initiere învrednicesc pe credincios de descoperiri nespuse, sau în contrast cu neoplatonismul, cu Cabbala iudaică si cu misticismul teoretic al filosofilor, care se încred în mâreata lor fantezie. Presupun că ati înteles de acum că omul care este în Hristos Dumnezeu se îndumnezeieste devenind asemenea Lui, prin virtuti, apoi se uneste cu El, prin Harul Sfântului Duh.

Adevărul acesta dogmatic n-a provenit de la mistici, ci el constituie însâsi natura crestinismului. Crestinii mistici, dornici de a ajunge la bunul cel mai înalt, la unirea cu Dumnezeu, pe cât lucrul acesta este cu putintă omului, s-au indepartat de lucrurile cele trecâtoare ale lumii, răstignindu-se pe ei însisi ''împreună cu patimile si poftele''.

Si, ca să mai spun ceva, cunostinta aceasta are ca izvor mai mult inima, decât creierul.

Ea interesează în chip nemijlocit trăirea noastră deosebită, pentru că misticismul este o chestiune de inimă si, în strădania de a ne ajunge tinta, se pot ivi tot felul de rătăciri. Este foarte usor, bună oară, să acceptăm niscaiva idei mincinoase, ca adevărate, în virtutea faimoasei ''evidente'' stabilite a lui Cartesius, ca să mă leg numai de una din rătăcirile fandamentale ale filosofiei din afară. De asemenea este foarte usor să cultivăm sentimente care însală prin aparenta lor plăcută, în timp ce în realitate ele au fost semănate în inimă, cu multă subtilitate, de ''satan, cel transformat în înger de lumină'' (2 Cor. 11, 14). Sau, de asemenea, necunoscând învătătura Părintilor cu privire la energiile Duhului, să cădem în neoplatonism sau în panteism mistic, închipuindu-ne că sufletul nostru este o fărâmă de Dumnezeu, că el caută să se piardă în oceanul divinitătii si, în felul acesta să dorim un amestec cu Divinitatea.

Pentru aceasta, ca regulă a drumului vietuirii noastre mistice ''in Hristos'', noi folosim Sfintele Scripturi, pe Sfintii Părinti, si tinem seama, în principal, de curătia inimii, în care, atunci când este cu desăvârsire curată, nu mai poate încăpea nici o rătăcire, ea fiind luminată cu desăvârsire de lumina dumnezeiască. Vai si amar de cel care s-ar încrede în ideile lui si cu plăcere si-ar purta corabia sufletului pe mările cele primejdioase ale dulcetilor inimii fără un conducător încercat. ''Vai de cel singur'' căci, ''bărbatul cel lipsit de sfătuitor este vrăjmas lui însusi''.

Trebuie să stim că, spre deosebire de ascet, care are ca mod de viată spirituală ascetismul, misticul foloseste asceza numai ca un mijloc de a ajunge la scopul lui.

Stadiile mersului misticismului, în succesiunea progresivă sunt: acela al curătirii, al strălucirii si al unirii, care, la rândul lor se împart în mai multe trepte de suire, pe care trebuie să le urce cineva, ca să ajungă în vârful scării, adică la unirea cu Durrmezeu. ^

Suirile acestea, în limbajul Părintilor sunt următoarele: rugăciunea curată, căldura inimii, energia sfântă, lacrimile inimii, pacea gândurilor, curătirea mintii, contemplarea tainelor, strălucirea minunată, luminarea inimii, desăvârsirea. Aici se realizează porunca Domnului: ''Fiti desăvârsiti precum si Tatăl vostru Cel ceresc, desăvârsit este''. Sufletul ajunge acum la starea aceea de întelepciune pe care dumnezeiescul Apostol Pavel o numeste ''intelepciunea ascunsă în taină'''.

Asadar, folosul individual este că, prin har, sufletul ajunge la desăvârsirea morală la care este îngăduit oamenilor să ajungă. Si deoarece nu se poate întelege desăvârsirea fără iubirea lui Dumnezeu si a aproapelui, cel desăvârsit se roagă si imploră pe Dumnezeu, Căruia i-a devenit bine plăcut, cu care vorbeste acum, ''precum vorbeste cineva cu prietenul său'', pentru fratii lui, pentru ca în ce fel si chip să le vină în ajutor. Iar Domnul satisface toate dorintele sfinte ale aceluia care ''L-a iubit mult'' si care ''s-a facut fiu al lui Dumnezeu'' după har (Teoclit Dionisiatul, ''Intre cer si pământ'').

Pretutindeni misună astăzi acei seducători numiti ''guru'' însotiti de suite de adepti si învătăcei. Altădată, tinerii nostri îi căutau în Himalaia. Astăzi vin ei la noi, amestecandu-se în concurenta cu ofertele exotice.

***

Berger de pildă, consideră că metoda focalizarii reprezintă o optiune clară pentru pasivitate si ca atare, pentru demonia manipulării oculte. Cel ce aplică metoda se pune întâi în stare de pasivitate, eliminând ''capul''. Insul trebuie să înceteze a mai gândi. Concomitent cu această operatie, se deschid portile sufletului si ale spiritului pentru răul ontologic, întrucât acolo nu poate exista un vid, un vacuum neocupat. La întrebarea: unde este manipulatorul, cine de fapt, manipulează, criticii fundamentalisti, arată cu degetul spre satana: reflectia ratională, odată înlăturată, devine posibilă infiltrarea unor forte spirituale sau duhuri incompatibile cu prezenta gândirii rationale. Acestea având acum cale liberă, se instalează comod în spatiul vid creat prin ''focusing'' si începe manipularea ocultă a individului indus astfel in eroare de cel viclean.

Cu alte cuvinte, fortele autovindecătoare si transformatoare nu sunt deloc benefice, ci malefice, sunt duhuri necurate, demoni care câstigă influentă si control neîngrădit asupra omului. Această critică e aplicată si celorlalte, mai ales meditatiei zen, yoga si antrenamentul autogen care, toate prevăd faze de instatare în pasivitate si de eliminare a ''bruiajului'' cârcotas al fluiditătii rationale. Pentru a preîntâmpina vigilenta critică fată de metodele meditative, pentru a preveni acuzatia stigmatizantă de satanism si magie neagră, adeptii vorbesc de ''restructurare cognitivă'', justificând în felul acesta si metoda hipnozei, prin care se documentează credinta anticrestină în reîncarnare.

Fundamentalismul religios sustine, nu fără temei, că vacuumul creat prin meditatia de tip oriental precum si prin alte metode de renuntare, fie si temporară, la controlul volutional si rational, implică primejdia irecuperabilitătii partiale sau totale a personalitătii, primejdia infiltrării oculte si a ''posedării demonice'', bresa spre manipulabilitatea totală a individului, întrucât ulterior cedării, nu mai are loc restaurarea completă a autonomiei, ci doar una aparentă; cel manipulat e încredintat că ceea ce face e voit de el însusi, pe când adevărul este că vointa sa proprie, egoul au fost substituite de către instante heteronome oculte. Fundamentalismul nu e departe de adevăr în această interpretare. Secularizată, dezbrăcată de mit, ea ar putea să ne reveleze servitutiile ''transformării'' indivizilor prin psihotehnici, înainte ca acestia să fi fost antrenati într-un proces ireversibil. In domeniul spiritului nu e ca in cel al exercitiilor fizice, unde performantele musculare decad în absenta antrenamentului continuu.'' Schimbările din creier sunt întotdeauna definitive si practic ireversibile '' (New Age-Bruno Wurtz-Editura de Vest, Timisoara, 1992, Extrase).

***

S.Al.G.: Spre deosebire de Mircea Eliade, n-am fost în India. tara aceasta pe care nu o cunosc o port în inimă si-n minte. O văd scăldată în azurul întelepciunii si rourată de smerenie. Boierii si burghezii nostri spuneau pe la sfârsitul veacului trecut si în prima parte a celui de fată, că Franta le este o a doua patrie. Mie îmi este India.

N.St.: E si tara mizeriei, a unor exagerari...

S.Al.G.: (mânios) Asta-i o judecată în stil ''civilizatoriu'' si yankeu, stilul infam al omului ''luminat'', pentru care canalizarea si gadgaturile trec mult înaintea culturii! Cum de poti pune atât de mercantil si de sanogenetic problema? Nu, a cruta viata animalelor, a refuza să ucizi, a-ti unge tălpile cu miere ca să nu strivesti insectele si vietuitoarele de pe sol nu mi se par a fi ''exagerari'', căci la ele cred că ai binevoit să te referi. Imaginea autovehiculelor care opresc pentru a da prioritate vacilor nu-i deloc caraghioasă. E plină de tâlc si fireste, cu totul străină de mentalitatea monetară si arghirofilă si obsedată de ''practic'' a unor societăti voitoare a trăi numai pentru distractii si capitalizare...

N.St.: Dar vacile acelea sunt scheletice si hămesite, iar bandele de sobolani care circulă în voie...

*

Yoga, tantra, ocultismul si celelalte nu ne scot din maya, din iluzii si părelnicii; ne duc doar la alte iluzii (mai pitoresti, mai rare, mai impresionante), dar nu la esente. Suntem legănati, fermecati cu alte privelisti decât ale realitatii statistice însă nu iesim din cercul de cretă din juru-ne, din omul amăgitor în care ne-a scufundat--de-mi este îngăduit a mă exprima astfel--putemicul Krishna. Budha ne îmboldeste cu neantul. Hristos ne oferă totul.

*

Disting cu precădere două tipuri de cultură:

a) Tipul oriental, caracterizat prin interiorizare, însingurare, meditatie, iesire din vâltoare.

Tip bine conturat de G. Santayana: multumire cu sine, indiferentă totală cât priveste împrejurările exterioare (nu ele fauresc sufletul); averea nu contează, nici situatia (altundeva e centrul de gravitate), nu se dă ascultare celor ce sporovăiesc oamenii, nu se acordă celor ''ce se întâmplă'' mai multă atentie decât schimbărilor vremii; ceilalti sunt lăsati să trăncănească ori să tune în voia lor, înteleptul stă cuminte în coltisorul său, la umbră sau la soare, după cum e cazul, molfăie o bucată de pâine si nu-i pasă de nimic; stă si meditează, sprijinit pe călcâie sau asezat în pozitie de lotus si--uneori, rareori--comunică revelatiile primite de la Spirit. Acesta-i tipul asiatic-oriental-indian-yoghin-zenist.

Cât de ideal, excelent, superior pare! desăvârsit, nobil, întelept. Inatacabil, de fapt, nu-i. Pentru că nu-i complet.

b) Tipul întrupat.

Acesta se opune în adevăr tipului oriental sau mai bine zis îl completează, îl corectează, îl echilibrează.

E perfect evocat în aceste rânduri ale Părintelui Dumitru Stăniloae: ''Corporalitatea e manifestarea necesară a puterii de viată a eului. Ceea ce nu se poate exterioriza, ceea ce e neputincios fată de lumea externă e slab, e nedeplin ca putere de viată''. Iar mai departe: ''în orice om nu există coincidenta dintre esentă si existentă. In om existenta întotdeauna diferă de esentă, de unde si devenirea sa întru o fiintă completă''.

Ce rezultă din cele de mai sus? Că orientalii pierd din vedere materialitatea creatiei, facerea, întruparea. Nu suntem numai spirit. Nici în exclusivitate materie. Usor ne-ar veni să fim numai una din cele două. Iată nu-i asa, nu-i după vrerea noastră, ne aflăm implicati într-o dihotomie antagonistă.

Interiorizarea orientală nu rezolvă pe deplin încalceala. Spiritul îndeamnă către cultură: Materia către civilizatie. Nici aceasta nu se cade să fie defaunată, ocărâtă, măcar că permite libera dezvoltare a spiritului. Nu suntem, precum cred orientalii, spirit; ci spirit întrupat. Conceptiei i se opune--adică nu, i se adaugă spre împlinire conceptia europeană (occidentală, crestină) a întrupării.

Din acest punct de vedere, crestinismul rezumă conceptia europeană. Să ne spiritualizăm, să ne culturalizăm, să ne înduhovnicim, dar să nu uităm că suntem întrupati si că nu dispunem de putinta de a tăgădui corporalitatea si civilizatia. Nu putem nesocoti, desconsidera, înjosi realitatea, ''prezenta noastră în lume''; ne paste mereu riscul recăderii în sălbăticie.

Creatia ( facerea ) nu-i un blestem. Aceasta chiar constituie diferenta dintre cele două sisteme; europenii nu cred că facerea e un blestem, o grea osândă; că viata e si ea o pacoste sau în orice caz un ''neajuns'', cum se exprimă Cioran (Neajuns, zice, dar gândeste: belea, nenorocire). Europenii, ca unii care iau aminte la faptul întrupării, vor să spiritualizeze viata, nu să o neantizeze.

*

Există în cuprinsul lumii europene de astăzi tendinta pe care nu o putem ignora. E vorba de puternica atractie exercitată mai ales asupra tinerilor, de către formele religioase ale Orientului: budhismul, yoga, tantra, hinduismul, zenismul, taoismul. Acestea toate ne îndeamnă să ne punem întrebarea esentială: care este deosebirea caracteristică dintre crestinism si toate aceste mistici care în fapt au o viziune aproape comună asupra marilor probleme finale ale omului?

Mie unuia, marea deosebire mi se pare a fi aceasta: crestinismul iubeste si proslăveste viata, iar budhismul si congenerele lui o dispretuiesc si urmăresc, fiecare în felul ei, să o desfiinteze. Tema aceasta, a deosebirii dintre crestinism si budhism, am discutat-o îndelung cu răposatul meu prieten Sergiu Al. George, foarte interesat si foarte atras si el de misticile Orientului. Crestinismul făgăduieste omului viata vesnică, iar budhismul intrarea in neant si pieirea individualitătii. In crestinism omul mântuit va dobândi la judecata de apoi învierea trupului si viata vesnică pentru sufletul sâu si pentru trupul său induhovnicit. In budhism e cu totul altfel: eul (asa zisul eu) purificat va părăsi valea aceasta a plângerii căreia îi spune samsara, în mod definitiv si se va pierde în nedefinitul nirvanei. Există deci o deosebire totală între cele două sisteme, unul e al preamăririi vietii, celălalt al preamăririi lepădării de viată.

Deosebit de dramatică si de impresionantă mi se pare descifrarea textelor lamaiste a ''stării intermediare'' dintre moarte si o eventuală nouă întrupare a constiintei individuale. In bardo eul rătăceste puternic solicitat si ispitit de numeroase si felurite matrice care i se oferă ca mijloace de reintrare în samsara. Constiintele neevoluate se lasă ispitite si reintră în jalnicul, absurdul, fantasticul ciclu de morti si nasteri al samsarei. Constiintele evoluate resping însă solicitările acestea insidioase si-si caută refugiul si salvarea într-o lume de dincolo, care-i adevărata realitate, adică neantul.

Crestinismul, este cel căruia i se potriveste cel mai bine definitia dată de Unamuno omului: fiinta care tinde spre, si îsi doreste în principal vesnicia. Mistica orientală îi propune omului cu totul altceva: disparitia vesnică, contopirea într-un Tot în care nu mai există constiinta de sine si nu mai pot fi concepute ''persoane diferite''.

Ii mai spuneam lui Sergiu Al-George că budhismul mi se pare lipsit de acea iubire care-i fundamentală in invătătura crestină. Imi răspundea dându-mi exemplul acelui bothisattva care ar putea prin purificare să aibă acces la nirvana si care totusi nu o face si reintră în ,ciclul samsaric numai pentru a fi de ajutor semenilor săi. Da, exemplul este emotionant, insă nu rămâne mai putin adevărată falia dintre cele două viziuni. In crestinism viata este iubită si învesnicită, iar în budhism este considerată ca un blestem, o suferintă si un bucluc de care se cuvine să încercăm să scăpăm cât mai iute... Crestinismul gândeste în mod cu totul contra. Pentru crestinism viata este un dar minunat si Dumnezeu 1-a creat pe om nu atât pentru a fi slăvit de el (căci, fiind desăvârsit, nu are nevoie de preaslăviri), ci pentru a-i da si omului putinta să se învrednicească de incomparabila bucurie a conjugării verbului a fi. Aceasta-i dilema: existenta sau neexistenta, a fi sau a nu fi, cum spune Hamlet. Ce este crestinismul? Este religia lui a fi.

In teologia Părintelui Stăniloaie, întotdeauna plină de idei originale si de observatii profunde, dacă ar fi să mă opresc asupra unui punct anume as alege ideea centrală pentru opera sa, că originalitatea crestinismului vine mai ales din faptul că în crestinism Dumnezeu este persoană. Intreaga teologie a Părintelui Stăniloaie, de altfel, cred că poate fi considerată, mai presus de orice, personalistă. Dumnezeu este persoană. Credinciosul este persoană. Rugăciunea este calea prin care omul-persoană stă de vorbă cu Dumnezeu-persoană. De aici provine si dulceata extraordinară si unică a crestinismului, din această relatie de tip eu-tu, dintre om si Dumnezeul său. Omul nu se află în lume confruntat de o entitate abstractă, de un Tot nenumit si anonim, ci se află fată către fată cu o Persoană, căreia i se poate adresa nemijlocit într-o atmosferă de intimitate, încredere si revărsare a sinei. Suprema dovadă a personalitătii lui Dumnezeu o constituie întruparea Sa. Dumnezeu S-a făcut om. Pentru a ne cunoaste păsurile si necazurile dinlăuntru si direct, El n-a recurs la mijloace informationale intermediare, ci S-a născut din Fecioara si S-a făcut ca unul dintre noi, astfel încât să-i poată fi cunoscută conditia omenească nerestrictiv. De aceea si scria în Sfânta Evanghelie de la Ioan că I S-a dat putere de judecată Fiului Omului.

Nu unui Hristos Fiul lui Dumnezeu, ci Fiului Omului, adică Celui ce S-a făcut om, Care nu S-a informat trimitând pe pământ un referent sau un reporter, ci si-a asumat conditia omenească spre a Se informa de-a dreptul de la izvor.

Budhismul este o ghetărie, o algebră, un sistem... Ca si yoga, ca si taoismul. Eu 1-am cercetat atent: nu numai la Eliade (interpretat foarte serios si pătrunzător), ci si în volumele scrise de Evans-Ventz si latna Kazi Dasa Samdup (în engleză, traduse de-a dreptul din tibetană). Am înteles că dacă-i asa cum ne spune Cartea tibetană a mortilor atunci înseamnă că pământul acesta e iadul vesnic în care mereu revenim din bardo spre a ne întrupa de istov.

Lăsati-mă să cred în Hristos, să mă rog Lui ca Persoană, să-L iubesc, să nădăjduiesc în El care mă face liber (loan 8, 36; 31-32), în persoana Lui--vorba lui Noica--Persoana Lui cuminecabilă si comunicabilă.

Stiu de la fostii mei coreligionari si de la prietenii mei occidentali (si din toată ori mai toată literatura occidentală contemporană) că sunt dispusi să recunoască morala crestină dar că pentru nimic în lume nu se pot învoi cu personalitatea divină a lui Iisus. Iar Stăniloaie asta spune si dovedeste: că esenta ''binevoitoare'' a crestinismului constă în personalitatea lui Hristos, divino-umană! întreaga problemă e de informatică si comunicare. Biruitor si rational rezolvată de Crestinism.

(Rog a lua aminte că eu nu cunosc budhismul din ziare si reviste, ci pe cât se poate unuia care cunoaste sanscrita si tibetana--de la izvoare serioase ajutându-mi mult răposatii mei prieteni Sergiu Al-George si pr. Mihai Avramescu--Extrase din Nicolae Stheinhard).

***

Să fie sănătos cu universul lui ciclic si cu nirvana lui, eu rămân cu Hristos. Smerit, smerit, dar am si eu mândria mea; mă cred a fi o persoană, o făptură cu duh care poate intra în comunicare cu persoana Hristos (Dostoievski).

Calea Părintilor nostri cere credintă tare si îndelungă răbdare, în timp ce contemporanii nostri încearcă să apuce toate darurile spirituale, între care si contemplarea imediată a Dumnezeului absolut, cu sila si grabnic. Se află destul de des la ei o tendintă de a stabili paralele între rugăciunea prin numele lui Iisus si yoga, meditatie transcedentală si alte practici asemănătoare. Trebuie să semnalez aici riscurile unei confuzii; este periculos de a se considera rugăciunea ca o ''tehnică'' dintre cele mai simple si dintre cele mai usoare conducând la unirea imediată cu Dumnezeu. Este indispensabil de a sublinia în mod categoric diferenta radicală care există între rugăciunea lui Iisus si toate celelalte teorii ascetice. Se înseală cei care se străduiesc să se golească mintal de tot ceea ce este trecător, relativ, pentru a ajunge la oarecare prag invizibil, de a dobândi constiinta a ceea ce au fost ei din veac, si de a realiza astfel ''identitatea'' lor cu Principiul întregii existente, pentru a se reintoarce spre Absolutul de dincolo de persoană si ''Fără Nume'' si de a se uni cu El, pentru a dizolva în oceanul suprainteligibil însăsi persoana lor, confundând-o cu forma individuală a existentei naturale.

Eforturile ascetice de acest gen au permis unora să se ridice până la o contemplare supraratională a fiintei, de a încerca un oarecare fior mistic si de a cunoaste starea de tăcere a mintii după ce cineva a străbătut limitele spatiului si timpului. In experientele de acest gen omul poate simti calmul, linistea rezultând din detasarea de fenomenele constant schimbătoare ale lumii vizibile, să descopere în sine libertatea duhului si să contemple frumusetea inteligibilă. El poate avea chiar o oarecare experientă a vesniciei.

Ultimul rezultat al unei astfel de asceze nepersonaliste a condus pe multi să considere că principiul dumnezeiesc este în însâsi natura omului; să tindă spre autoîndumnezeire, ceea ce este la originea marii căderi, să disceamă în ei oarecare ''absoluitate'' care, de fapt, nu este decât reflexul Absoluitătii dumnezeiesti în fiinta creată după chipul Ei; să încerce o oarecare dorintă de a se reîntoarce la starea de calm profund în care se găsea, pretind ei, înainte de venirea Sa în această lume. Această miscare spre profunzimile fiintei proprii nu este nimic altceva decât o atractie spre nefiinta din care au fost adusi prin vointa Creatorului. în tot cazul, când omul a trecut prin experienta golirii, acest fel de deraieri mintale pot apărea în duhul său. Nu este intentia mea de a enumera aici toate întelegerile intelectuale, toate formele posibile de intuitie intelectuală, dar voi spune din propria mea experientă că în toate acestea Dumnezeul Cel Viu, adică Cel Care Este cu adevărat, NU SE AFLĂ. Este vorba de o aptitudine naturală a duhului omenesc în miscarea sa ascendentă spre Absolut. Orice contemplare realizată pe această cale este o contemplare de sine, dar nu o contemplare a lui Dumnezeu. In aceste stări noi descoperim, desigur, o frumusete, dar este încă o frumusete creată, nu Fiinta primă. Si toate acestea nu conduc pe om la mântuire.

Adevărata eliberare începe când se acceptă deplin si fară îndoială revelatia: ''Eu sunt Cel Care este'' (Ies. 3, 14), Eu sunt Alfa si Omega, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Atottiitorul. (Apoc. 1, 18). Dumnezeu este Absolut personal, Treime deofiintă si nedespărtită (Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt). Pe acesta revelatie se zideste întreaga noastră viată crestină. Acest Dnmnezeu ne-a chemat de la nefiintă la această viată. Constiinta Dumnezeului Celui Viu si pătrunderea în taina căilor creatiei Sale ne eliberează de întunericul propriilor noastre idei privind Absolutul. si ne mântuieste, de atractia, desigur neconstientă dar totusi fatală, de a abandona orice existentă..Am fost creati în scopul de a fi asociati Fiintei dumnezeiesti, Celui care este cu adevărat. Hristos ne-a indicat calea: ''Strâmtă este poarta si îngustă este calea care duce la viată''(Matei7,14).

Intelegând profunzimile întelepciunii Creatorului; acceptăm suferintele prin care se dobândeste vesnicia dumnezeiască. Si când Lumina Sa ne acoperă cu umbra Sa, unim în noi contemplarea celor două extremităti ale adâncului: de o parte întunericul iadului, si de alta triumful biruintei. Suntem în mod existential introdusi in domeniul Vietii necreate. Iadul îsi pierde stăpânirea asupra noastră. Ne este dat harul de a trăi starea Cuvântului întrupat, a lui Hristos pogorându-Se în iad ca Biruitor. Atunci, prin puterea dragostei Sale, îmbrătisăm întreaga zidire în rugăciunea noastră: Iisuse, Stăpâne Atotputernice si Bun, miluieste-ne pe noi si lumea ta.

Astfel se petrecură lucrurile pentru mine în tineretea mea. Asceza mea spirituală consta în a mă dezgoli, printr-o concentrare mintală voluntară, de materialitatea trupului meu si de sensibilitatea lui, apoi de a-mi urma mersul spre Fiinta pură transcendentă anulând în mine principiul personal, gândirea si celelalte aspecte ale existentei cosmice. Astfel, în toti acesti ani, eu slujii pe ''dumnezeul filosofilor'' care, în realitate nu există.

In cursul tineretii mele am trăit în aceasta rătăcire, aflându-mă sub influenta cărtilor de mistică orientală si ca urmare a întâlnirii cu persoane venite din tări unde această modă de spiritualitate se cultivă de milenii. Nu este deloc usor a te elibera de această nebunie; în fată vi se poate ivi mereu argumentul potrivit căruia nu ati fi încă în aparentă în mod satisfăcător golit de tot ce este relativ în fiinta cosmică. In avântul spre desăvârsire trebuie, potrivit acestei perspective, sa depăsesti în sine principiul persoanei, căci el nu este decât forma vremelnică a existentei si impune la toate manifestările noastre; pe scurt, este vorba de a se orienta de bună voie spre dizolvarea sau spre distrugerea persoanei omenesti în nemiscatul ocean al Fiintei pure, al Absolutului suprapersonal.

Nu putem trece peste întrebarea: cine deci cunoaste? Cine se hotăreste pe sine însusi? Si încă o altă întrebare: Dacă am iesit din Principiul fără de început, cum deci a putut să se producă o atât de profundă degradare a fiintei mele? Pentru ce îmi trebuie acum să caut cu atâtea eforturi să mă separ de trup, pentru a deveni din nou ceea ce dintotdeauna am fost si ceea ce--în viziunea intelectuală abstractă--n-am încetat niciodată să fiu?

Practica meditatiei mele mă făcu să gust o liniste care mă eliberă de împrăstierile pricinuite de grijile vietii pământesti; ea îmi dâdu ceasuri de o intensă bucurie intelectuală, mă ridică în sfere asa-zise spirituale si mă asează mai presus de mediul care mă înconjura. Experienta mea orientală era sinceră, dar a îmbrăcat mai curând o formă intelectuală, detasată de inimă: asceza consta în a te goli mintal de tot ce este relativ. Incetul cu încetul dobândii convingerea că apucasem pe un drum fals, că mă îndepărtam de Fiinta adevărată, reală, si că mă îndreptam spre ne-fiintă. Dar cunostinta autentică nu apărea incă la orizontul mintii mele.

Am cunoscut în această vreme o tensiune extremă; starea intelectului meu se asemăna aceleia unei bărci subrede plutind într-o noapte adâncă pe o mare tulburată; când se ridica pe creasta unui val, când era aruncată cu mânie în adânc. Dar Cel pe Care îl părăsisem într-un oarecare fel, pe ''motiv de inutilitate'' nu mă lepădase pe de-a-ntregul si căută El însusi un prilej să mi Se arate. El puse deodată înaintea ochilor mei un text din Biblie, acela al revelatiei din Sinai: ''EU SUNT CEL CE SUNT''. Fiinta sunt Eu. Dumnezeu Stăpânul absolut al tuturor spatiilor stelare si al galaxiilor celor mai îndepărtate este personal--EU SUNT.

Acest Dumnezeu personal deveni pentru mine, nu în ordinea gândirii abstracte, ci intr-un mod existential, o evidentă pe care o trăii din întreaga mea fiintă. Toată stuctura vietii mele sprituale fu transformată, chiar dacă nu pe deplin limpede, de acum mintea mea stia totusi în ce directie să se îndrepte: lumina stelei polare stinsese privirea mea si intelectul meu nu putea să se ridice până la ea. Desigur, acest Dumnezeu este grozav de îndepărtat, dar este accesibil duhului nostru. Să pretinzi a fi dumnezeu în afara singurului Dumnezeu adevărat este o nebunie mai rea decât orice altă formă de nebunie. Dar când am dobândît constiinta grozăviei căderii mele, m-am pus pe tânguiri deznădâjduite si am vărsat lacrimi amare si fierbinti. Domnul mi-a dăruit desnădejdea care naste harul. Si atunci când plângeam asupra mea insămi ca asupra unui mort, vărsând lacrimi din belsug, fără a îndrăzni să-mi ridic gândurile spre El, El îmi apăru în lumina Sa. Astfel puse El începutul noii mele vieti, după ce m-a făcut să renasc în lacrimile pocăintei. Tot ceea ce mai înainte era atrăgător în această lume îsi pierdu farmecul si, fără a mă mai gândi la nimic altceva, mă pusei pe rugăciune.

*

In decursul meditatiilor mele--domeniu în care realizasem progrese prin concentrare--vedeam energia mea gânditoare asemănătoare unei lumini de slabă intensitate. Această lumină se afla în interioml cutiei craniene si în jurul ei; totusi inima mea nu participa la această experientă, căci ea trăia separată de creier.

Multi ani mai târziu, după ce am fost cercetat de milostivirea Prea înaltului Dumnezeu, observai că lumina necreată este calmă, unită, regulată; ea actionează asupra mintii, asupra inimii si chiar asupra trupului. Când o contemplă, întreaga fiintă se află într-o stare pe care ''pământul'' nu o cunoaste. Această lumină este lumina dragostei, lumina cunostiintei, lumina nemuririi si a unei păci minunate.

După ce am redescoperit pe Hristos, experienta mea orientală care durase sapte sau opt ani, îmi apăru ca o încălcare din cele mai groaznice fată de dragostea lui Dumnezeu. Fusesem cuprins de un fel de groază sfantă, având constiinta că eram un necredincios si un apostat si la gândul că voi rămâne pentru totdeauna nevrednic de un asemenea Dumnezeu (Arhimandritul Sofronie, ucenicul Sfântului Siluan)

***

după Scumpa noastră Ortodoxie, cartea Ortodoxie şi Yoga?

Parinte, m-am gândit că este mai important să vă scriu despre ceea ce mi s-a întâmplat mie în acesti doi ani decât examenul meu, pentru care si asa nu prea pot să învăt. Consider că este foarte important pentru că ei sunt foarte periculoşi, au deschis centre în aproape toate oraşele din ţară şi s-au infiltrat chiar şi peste hotare, în Danemarca, unde au trimis pe unul de încredere, Narcis I.

Sunt convinsă că mă urmăreau mai dinainte; alegeau anumite persoane, le urmăreau, le făceau anumite vrăji si actionau prin oamenii din jurul acelor persoane. Acest grup dubios s-a pregătit cu câtiva ani înainte de revolutie. Se intâlneau pe ascuns si primeau initierea de la acel dubios profesor. Ceea ce au învătat acolo nu stiu, dar stiu că aveau loc orgii sexuale, făceau amor mai multi între ei, fete şi baieţi împreună, cu anumite consacrări înainte; de obicei consacrau profesorului, acestui Gregorian Bivolaru, care, am înţeles, că de la vârstă destul de mică a început să fie inspirat de duhuri rele şi iniţiat în aceste lucruri. Foloseau foarte mult tehnicile de Tantra-Yoga, o tehnică prin care ei spuneau că ridică nivelul spiritual al omenirii dar nu făceau altceva decât să-l scadă.

Evenimentele se petreceau cu câteva luni înainte de revoluţie. După ce am divorţat, m-am mutat din seria în care eram la facultate într-o altă serie, unde era şi un băiat, Călin, care practica yoga. După ce l-am cunoscut, stările mele au început să se schimbe, să se înrăutăţească. Ei făceau meditaţii la anumite ore; la aceste ore simţeam o exacerbare sexuală şi o diminuare a capacităţilor intelectuale. De asemenea mai erau două fete dintre cele mai periculoase, surorile gemene Mihaela şi Gabriela, care acţionau asupra noastră şi în special a mea; începând să-mi scadă interesul pentru învăţat şi să-mi crească interesul pentru băieţi, fumat... Să revin la Călin. A început să-mi vorbească de profesorul lor, Gregorian Bivolaru, că este un mare eliberat, că deţine forte supranaturale, că este o fiinţă deosebită, că poate să facă orice doreşte, că poate să apară sau să dispară într-un loc... îmi spunea că va fi revoluţie, că profesorul şi ei lucrează pentru acest lucru, că va cădea Ceauşescu şi că Grig era închis de comunişti într-un fel de spital de nebuni, dar că-l vor elibera. A început să-mi dea cărţi, să-mi vorbească despre Tantra-Yoga, să-mi spună că ei aveau anumite întâlniri amoroase în grup, fete şi băieţi la un loc şi că asta îi ajută să evolueze spiritual. Toate aceste lucruri mă speriau dar acţionau atât de mult asupra mea încât eram ca într-un fel de vrajă.

Îmi cumpărasem maşină si acest băiat se oferise să mă înveţe să o conduc. Fratele meu, a sesizat un comportament ciudat la mine şi mi-a spus că aştia sunt sectanţi, că sunt nebuni, să o termin. Eu m-am certat cu el şi am continuat să vorbesc cu Călin.

După un timp a fost vacanţă, perioadă în care mi-am revenit puţin şi am început să mă detaşez de ce-mi spunea băiatul acela, să-i consider şi eu nebuni. La puţin timp a avut loc revoluţia şi acest lucru m-a determinat să-mi recapat încrederea în Călin, pentru că el îmi spusese că va fi revoluţie, şi, deci să cred că ei deţin anumite puteri supranaturale.

Deschiderea cursurilor de yoga a avut loc la Casa de cultură ''Mihai Eminescu''. Eu nu aveam de gând să mă duc dar acest coleg m-a luat pe sus. Acolo era o atmosferă foarte ciudată; toţi cei apropiaţi ai lui Grig erau ca niste roboţi teleghidaţi. Eu m-am aşezat în spate, nici nu l-am văzut bine pe Grig, dar a acţionat asupra întregii săli încât incepusem să simt o dragoste foarte mare si un sentiment de bucurie faţă de o persoană pe care nu o cunosteam. După aceea l-am văzut şi m-a surprins neplăcut înfăţişarea lui hidoasă, dar vraja era atât de mare încât nu am putut să rezist ei.

După aceea am mers la Casa de Cultură a studenţilor şi în continuare acasă la unul Florin, tot coleg de facultate cu noi. Atmosfera era foarte ciudată, eram buimăcită de tot ce se intâmpla acolo, parcă erau cu toţii în transă.

A urmat înscrierea şi au început cursurile şi conferinţele. Am început să simt în jurul capului ca o sferă şi încet, încet să mă golesc de toate gândurile personale, trăirile mele, să uit de părinţi, de copil, de soţ şi totul să fie înlocuit cu o dragoste fanatică faţă de acest ''guru''. Ei susţineau că aceasta este o cale de eliberare Bhakti-Yoga, prin dragoste. Susţineau şi alte mari aberaţii: că Tantra Yoga este de două feluri: Tantra Yoga de mâna stângă, când practici actul sexual şi te închini zeului Shiva şi zeiţei Kali şi Tantra Yoga de mâna dreaptă, când te gândeşti la Domnul Iisus Hristos fără să practici actul sexual. Vă dati seama ce aberaţii!!!

Încet, încet începusem să-mi pierd minţile şi să mă îngraş, să-mi apară tot felul de stări sexuale ciudate şi să trăiesc într-o letargie permanentă. Am început să iau contact cu lucruri foarte ciudate, cu o lume nouă, cu o nebunie completă. La ei totul se împărţea în yin (-) feminin şi yang (+) masculin. Fetele, ne spunea, că simt mai mult yin şi băietii mai mult yang şi prin cuplarea acestor două se ajunge la echilibru; că el, profesorul, era cu totul yang şi că pentru a rezista în planul acesta avea nevoie de atâtea fete.

La cele două surori gemene, Mihaela si Gabriela, era casă de desfrâu. Aici aveau loc întâlnirile amoroase cu diferite fete pe care le agăţau prin oras sau prin împrejurimi. Am înţeles că înainte de revoluţie acest grup format cam din 29-30 de membri ducea o viaţă de desfrâu complet. Avusese întâlniri amoroase în grup, fete cu băieţi, băieţi cu fete la grămadă, cu consacrare înainte, de obicei unui zeu sau direct profesorului. Eu am reuşit să văd anumite poze ale unor fete desfrânate, goale, şi alte lucruri dubioase.

Eram o slugă credincioasă, nu participam la aceste lucruri dar ştiam că se petrec. De câteva ori am fost şi eu păcălită de Călin şi de o fată Luisa. Am dormit la această fată şi ei nu mi-au spus ce aveau de gând. Au făcut un cerc, m-au pus să stau cu o mână în mâna unuia şi cu o mână în mâna celuilalt, au bolborosit ceva, au spus că au făcut o consacrare şi după aceea a întreţinut relaţii sexuale cu amândouă. A fost oribil, nu am simţit nici o plăcere decât dezgust şi o stare de nervi, cum am putut ceda insistenţelor lor. Ei susţineau că circulă anumite energii din centru Shwadisthana spre cap pe care ei vor să le ducă cât mai mult la cap, de aceea după ce făceau dragoste, stăteau în cap. Totul era o tehnică, nu exista nici un sentiment unul faţă de celălalt, ci numai dorinţa de evoluţie spirituală a fiecăruia. Eram un grup care după terminarea cursurilor mai rămâneam şi discutam cu Grig, timp în care nu se discuta mare lucru, dar el ne inducea mai pregnant în stările de iubire şi devoţiune faţă de el. Ţin minte că după primele cursuri eram într-o stare de exaltare foarte mare, simţind şi un minunat parfum de violete. Eram într-o stare de fericire nemaiîntâlnită, aşa o consideram eu, dar de fapt era cea mai ordinară stare de hipnoză, de transă...

A urmat o perioadă în care Grig mă solicita zi de zi cu maşina, sub diferite pretexte. Stările mele erau din ce în ce mai accentuate încât începusem să trăiesc amorată numai de ''guru''. Mă îndepărtasem de părinţi, de copil şi de fratele meu, cu care stăteam după ce m-am despărtit de soţ. Au fost câteva luni din viată în care am avut un program limitat, fiind ca într-o închisoare. Acasă ajungeam din ce în ce mai rar, deoarece erau persoane care mă puteau convinge că ceea ce fac eu nu este yoga, ci doar o nebunie impusă de un mare nebun.

Şi în grup viata decurgea la fel; toti erau preocupati de sex, tantra, devotiunea fată de Grig si cam atât, nimic în plus, cu câteva mici exceptii; persoane pe care Grig le considera ajutoarele lui si care detineau anumite puteri paranormale, cum ar fi Narcis Iancău, Claudiu Trandafir, Catrina Nicolae.

Nu pot să-mi explic ce fel de maestru era el atâta timp cât se întâlnea zi de zi cu mai multe fete, şi erau unele pe care nu le mai vedea niciodată. Cel fel de iniţiere le acorda atâta timp cât nu-l interesa soarta evoluţiei lor. Îşi făcea plăcerea, le folosea energia, apoi, la revedere.

Care îi plăceau mai mult erau imediat introduse în aceste stări de transă şi se îndrăgosteau nebuneşte de el, încercând să mai obţină o nouă intâlnire.

Aşa zisa metodă a evolutiei spirituale se manifesta prin faptul că toţi se sărutau între ei, făceau dragoste indiferent cu cine şi foloseau tot felul de tehnici ciudate. Agăţau fete tinere pe stradă sub pretextul că vor poza pentru revista yoga, erau duse într-un apartament din Berceni unde se întâmplau multe orgii. Practicau diverse perversiuni sexuale sub pretextul evolutiei spirituale--calea lui de a evolua spiritual.

Am uitat să spun că pe mine m-a pus la un regim foarte sever, spunând că am o ''Karmă'' foarte grea, că am multe greşeli din vieţile anterioare şi m-a pus să mănânc nouă luni numai grâu şi orez şi să beau apă, regimul Oshawa, ca să mă vindec. Era să mor datorită lor. În special profesorul Gregorian făcea farmece asupra mea.

Într-o zi am simţit cum îmi iese sufletul din trup si la un moment dat a sunat telefonul. Era o colegă, căreia i-am spus că-mi este foarte rău. Mi-a spus să mă rog; eu nu mă mai gândeam la acest lucru. Am luat Biblia si am citit ''Tatăl nostru'', revenindu-mi ca prin minune. A doua zi când am mers la cursuri Grig mi-a spus că sunt mare. Mi-a sugerat că el mi-a ajutat şi nu Domnul nostru Iisus Hristos, cum gândeam eu.

La mare făceau plajă la nudism, complet dezbrăcaţi, şi fete şi băieţi; Grig făcând poze la fete în diferite poziţii, chiar şi la unii băieţi. A făcut un film cu o fată dormind goală şi am asistat şi eu la aceste filmări. Mai târziu mi-am dat seama că Grig este diavolul pe pământ şi încerca să pozeze în persoană pozitivă.

Mă gândesc cu groază câte lucruri făceau, cât acţionau asupra altora. Atâta tineret, atâta studenţime distrusă de la facultăţile de Drept, ASE, Arhitectură, Matematică şi chiar de la Teologie (Gabriela B.).

***

Rândurile de mai jos ţi se adresează ţie cititorule, pe care va fi vrut Bunul Dumnezeu să le găsesti în cărticica aceasta. Nu stiu dacă avem aceeasi credintă; eu sunt ortodox, mărturisesc pe Hristos Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a pogorât din ceruri si S-a făcut om, asemenea cu noii oameni, ca să ne cheme, prin păzirea poruncilor Lui adunate în Sfânta Scriptură, părtasi si împreună mostenitori ai împărătiei Cerurilor.

Poate dacă tu, cel ce citesti aceste rânduri, esti cât de cât crestin, si poate mai mergi si la biserică si porti grijă de sufletul tău, de ceea ce o să se întâmple cu el după moarte, o să fii cu luare aminte la cuvintele Proorocului împărat David: ''Auziti acestea toate neamurile, ascultati toti cei ce locuiti în lume: pământenii si fiii oamenilor, împreună bogatul si săracul. Gura Mea va grăi întelepciune si cugetul inimii mele pricepere. Pleca-voi spre pildă urechea mea, tâlcui-voi în sunet de psaltire gândul meu. Pentru ce să mă tem în ziua cea rea, când mă va înconjura fărădelegea vrăjmasilor mei? Ei se încred în puterea lor si cu multimea bogătiei lor se laudă. Nimeni însă nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu pret de răscumpărare, că rascumpărarea sufletului este prea scumpă si niciodată nu se va putea face, ca să rămână cineva pe totdeauna viu si să nu vadă niciodată moartea. Fiecare vede că inteleptii mor, cum mor si cei neîntelepti si nebunii, si lasă altora bogătia lor. Mormântul lor va fi casa lor în veac, locasurile lor din neam în neam, desi numit-au cu numele lor pământurile lor. Si omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte si s-a asemănat lor. Această cale le este sminteală lor si celor ce vor găsi de bune spusele lor. Ca niste oi în iad sunt pusi, moartea îi va paste pe ei. Si-i vor stâpâni pe ei cei drepti si ajutoml ce-1 nădăjduiau din slava lor, se va învechi în iad. Dar Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâna iadului, când mă va apuca. Să nu te temi când se îmbogăteste omul si când se înmulteste slava casei lui. Că la moarte el nu va lua nimic, nici nu se va coborî cu el slava lui, chiar dacă sufletul lui se va binecuvânta în viata lui si te va lăuda când îi vei face bine, totusi el va intra până la neamul părintilor lui si în veac nu va vedea lumină. Omul în cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte si s-a asemănat lor''. Si încă: ''Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredinciosilor si în calea păcătosilor nu a stat si pe scaunul hulitorilor n-a sezut; ci în legea Domnului e voia lui si la legea Lui va cugeta ziua si noaptea. Si va fi ca un pom sădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa si frunza lui nu va cădea si toate câte va face vor spori. Nu sunt asa necredinciosii, nu sunt asa! Ci ca praful ce-1 spulbera vântul de pe fata pământului. De aceea nu se vor ridica necredinciosii la judecată, nici păcătosii în sfatul dreptilor. Că stie Domnul calea dreptilor, iar calea necredinciosilor va pieri'' (Psalmul 48, Psalmul 1).

Arătat este că cel ce se abate de la legea lui Dumnezeu, croindu-şi credinţe după placul lui, nu va fi primit la fericirea cea vesnică, făgăduită celor ce cred.

Eşti yoghin si cauti desăvârsirea? Ia calea crucii, cale împărătească spre cer. Desăvârsirea este lucru anevoios si bărbat desăvârsit este cel care se biruie pe sine în tot lucrul. Ce folos ai tu că te închini în fata unei hârtii, a unei ''yantre'' si meditezi asupra sensului continut în ea? Sau stai în cele mai de batjocură pozitii? Oare astea îti tin de foame sau de sete? Oare când esti bolnav, yantra te va vindeca? Trebuie să fii nebun să crezi asta. Rupe-o sau arde-o si vezi dacă îti poate face vreun rău, sau să se apere de tine. Iar dacă ea însăsi nu-si poate face un bine, cum ar putea să ti-l facă tie? Oare când te necăjeste lumea si te dusmăneste, ai dintr-însa vreun folos? Ce lipsiti de minte trebuie să fim ca să ne închinăm unui lucru neînsufletit, care nu are ochi si nu vede, nu aude, nu miscă si este făcut de mâini omenesti, si să nu dăm adevărata cinste Celui Care ne-a zidit pe noi, făcându-ne si ochi, si urechi si mâini si picioare, Celui prin a Cărui poruncă curge ploaia, rodeste pământul, creste grâul si avem ce mânca si noi nemultumitorii!

Iată ce spunea Fericitul Augustin: ''Ingâmfat încă in adâncul nelegiuirii, obosit de mine însumi, mă duceam pe cărări sterpe, presarate cu dureri multe, departe de Tine, Dumnezeul meu!''.

Mincinoasă este stiinta pe care ti-o predă ''maestrul'' tău, yoghinule, si este de la diavol primită, chiar dacă tu nu crezi. Mincinos este si el, care nu a făcut-o din dragoste pentru tine, ci, în adâncul ticălosiei lui, a vrut să se mărească în ochii lumii prin înselarea atâtor suflete nevinovate. Dar mortii nu i se va putea opune, căci tot trupul este muritor. L-ai văzut pe el fericit? Cum poti să-i ceri ceva care nici el nu are si nu poate să dea? Din rodurile lui îl vei cunoaste. Imi vei răspunde poate că ti-a descoperit adevărul. Au fost atâtia oameni întelepti care pretindeau că învată pe altii adevărul, si acum nici nu se mai aude de numele lor, s-au stins ca fumul, pentru că nu erau vietile lor la fel cu învătăturile si ei căutau să fie vesnici aici pe pământ. Si atunci, tu cauti adevărul la oameni? Adevărul este vesnic si nu locuieste împreună cu răutatea. Caută-L pe Domnul si El îti va descoperi întelepciunea.

Citeste din Scriptură Faptele Apostolilor si apoi te întreb: pe cine slăveste acum toată lumea crestină? Pe Petru, pe Pavel, de care nu este lumea vrednică si pe care acum îi pomeneste cu laude, care în vremea lor erau huliti, bătuti, si izgoniti de prin cetăti. Ei nu erau nebuni să se închine pietrelor, lemnelor sau să se creadă reîncarnati din dobitoacele cele mai josnice! Ei se închinau lui Dumnezeu Cel Atotputernic, Căruia când vrea să cutremure pământul, cine îi va putea sta împotrivă? Poate tu, cu meditatiile tale! De ce n-ai făcut-o atunci, de câtiva ani încoace, de când mor oamenii pe sub dărâmăturile caselor? Te uiti la o lumânare si-i contempli flacăra? Dar de ce nu te duci cu gândul la Cel ce a făcut focul? Dacă în flacăra lumânării nu poti tine degetul, ce o să faci în focul cel vesnic?

Tu îti purifici trupul, zici. Nu este o osteneală zadarnică? Când o să mori, ti-1 vor îngropa ceilalti sub pământ, ca să putrezească asa cum putrezeste gunoiul. Dar sufletul tău, cel ce este netrupesc, nu va lua cu el nici bogătie, nici cinste, nici frumuseti, nici desfătări, mâncăruri si băuturi alese. Acestea din pământ sunt si în pământ se vor întoarce.

A practica, si chiar numai a gândi si crede în yoga sau altă filosofie necrestină, este o faptă foarte rea, căci nesocoteste pe adevăratul Dumnezeu. Si când sufletul iese din trup si rămâne cu faptele lui bune si rele si când se judecă sufletul, dacă cele rele trag mai mult, se aruncă amărâtul nostru suflet într-un loc cumplit si întunecat, unde rămâne să se chinuie în vesnicie.

Iar înselătorul care învată pe oameni yoga, în ticălosia lui, n-o să-ti vorbească niciodată de acestea, ci poate de Budha, de Brahma, de Vishnu sau alte zeităti păgâne indiene pe care le adoră el.

Ca să ne încredintăm mai bine de cele spuse, să mergem (duminica si în sărbători la biserică, să ascultăm sfintele slujbe, si să aflăm de acolo, din învătăturile si vietile sfintilor care se citesc, câte minuni înfricosate făcea Dumnezeu prin aceia, încât si muntii îi mutau din loc cu rugăciunea. Să ne închinăm si la sfintele lor moaste, care sunt dovada că ei sunt cinstiti de Dumnezeu, încât le-au fost răsplătite si trupurile cu darul neputrezirii, al vindecărilor si altor faceri de minuni si care sunt dovada că noi vom învia si că sufletele lor sunt în mâna lui Dumnezeu, si nu trimise iar să se chinuie pe pământ, în trupuri de câini, pisici, pesti, fiare sau alte dobitoace necuvântătoare.

Si să nu fim ca evreii cei necredinciosi care nu au crezut în Hristos, ci L-au batjocorit, ci L-au bătut si răstignit pe cruce ca pe un tâlhar de rând, ca să nu avem cumva după moarte plata lor, în chinurile cele vesnice, ci să ne întoarcem către Dumnezeu, ''Care nu oboseste iertând'' si să-I păzim poruncile, ca să ne invrednicim si de fericirea de aici si de cea vesnică, nepovestită (Climent P.).

***

În yoga totul este asa de bine ''calculat'', verificat, demonstrat, argumentat cu tot felul de explicaţii care de care mai ştiinţifice, încât are o mare priză îndeosebi la intelectuali şi studenţi, care sunt efectiv acaparaţi, seduşi complet de toate misterele acestei yoga, mistere care de fapt se transformă în adevărate demonstraţii şi argumentaţii ştiinţifice, ceea ce câştigă foarte multă încredere celor ce au ''ceva carte'', dar care duc lipsă de credinţă.

De fapt, pentru a înţelege yoga, nu este nevoie de credinţă atâta timp cât există n+1 raţionamente şi demonstraţii care vin să facă apel doar la intelectul omului, la raţiune, stimulând încrederea în forţele sale proprii, dar mai ales mândrie şi orgoliu.

În ''Elemente fundamentale în practica yoga'', carte scrisă de Dan Bozaru, intâlnim multe confuzii, idei, din crestinism si păgânism. Astfel, la pag. 10, ''Studiul individual'', găsim o mare confuzie, o mare eroare. Eroarea este a crede că diferentele stau doar în denumirea diferită dată lui Dumnezeu (Brahma, Shiva, Tao, Alah, Dumnezeu-Tatăl), fapt care automat crează si confuzie. De ce? Pentru că acest Dumnezeu nu e înteles în acelasi fel de către toti. De exemplu, intr-un fel îl înteleg pe Dumnezeu taoistii (Dumnezeu este asa numitul principiu unic numit TAO, universal exprimat în complementaritatea yin-yang în care yin este principiul universal feminin iar yang este principiul universal masculin) si in alt fel crestinii (Dumnezeu Cel în trei ipostasuri--Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt). In hinduism Dumnezeu se manifestă sub forma a zece mari puteri cosmice, Maha Vidya, care sunt personificări eterne infinite sau Shaktis-uri ale lui Brahma, adică ale lui Dumnezeu.

Unul din ''marile secrete yoghine'' este tocmai intrarea în rezonantă (chiar telepatică) cu aceste puteri cosmice, cu fiecare din ele, prin asa-zisele MANTRE (Mantra=vers vedic, formulă rituală cu valoare magică, vezi ''Note la Bhagavd-gită''). De mentionat este faptul că atunci când se predau la cursurile de yoga aceste mantre se vorbeste de o prealabilă pregătire a fiecărui yoghin pentru ''implementarea''' mantrei, mantră care nu trebuie divulgată nimănui, nici măcar yoghinilor...

Ideea interesantă care totuşi derivă din afirmaţia că nu există decât o diferenţă de denumiri date lui Dumnezeu, ne poate trimite la Vechiul Testament şi Marele Prooroc Ilie, care în mod demonstrativ a arătat că credinta în Baal este o credintă deşartă, o închinare la idoli, de unde vedem că diferenţa nu stă numai în denumire.

O altă idee interesantă, cel putin pentru mine, este aceea că desi se zice si se scrie: ''yoga este un sistem filosofic traditional...'' si multi dintre instructorii de yoga chiar fac afirmatii intr-una, bătand moneda pe faptul că yoga nu este o religie, ci un sistem filosofic, un mod de a trăi etc... totusi, ciudat, abia acum după studii destul de intense, pline de pasiune chiar, după practică si meditatii repetate cu privire la yoga, as putea afirma pe bună dreptate, zic eu, că ambele afirmatii făcute mai sus sunt adevărate: yoga într-adevăr nu este o religie, insă este o sinteză extraordinar de bine concepută a tuturor religiilor (as putea să o numesc diabolică), diabolic de bine concepută si realizată, o mare capcană, o intensă seductie...

Găsesti în ea tot ceea ce doresti, ceva din fiecare religie, ea putând fi practicată de toti oamenii, indiferent de religia lor. Iată deci ce mare asemănare între asa zisa religie ''New Age'' si yoga!

In aparentă atât yoga cât si isihasmul par doar să aibă ceva comun. In esentă, nu. Aparenta este dată de ''meditatie'' care apare ca mijloc de comunicare cu Dumnezeu. De ce nu si în esentă? Pentru că practica yoga are la baza sa principiul rezonantei care presupune o exteriorizare prin expansiunea câmpului constiintei, a corpurilor subtile în afara celui fizic, printr-o meditatie chiar asupra acestui lucru, adică pacea, linistea pe care încerci să o creezi vine prin constientizarea faptului că fiinta ta creste, creste, se amplifică din ce în ce mai mult în afară, mărirea aurei, a câmpului constiintei cu senzatia că esti peste tot, în întreg universul, că fiinta ta, sufletul (care este microuniversul) intră în rezonantă cu macrouniversul, cu întreg cosmosul, cu însăsi Divinitatea, de unde si ideea arhivehiculată de yoghini: ''Cunoaste-te pe tine însuti si vei cunoaste astfel tot universul împreună cu fortele ascunse ale sale''. Oricum, acesta a devenit deja un exercitiu yoghin foarte utilizat si îmbinat cu tot felul de alte posturi sau forme de meditatie.

In isihasm lucrurile stau cu totul altfel. In Filocalia nr. 7 si 8, se vede că aceste tehnici de meditatie isihastă presupun o interiorizare profundă cu o atentie îndreptată ferm spre inimă si aducerea lui Hristos acolo cu rugăciunea inimii, prin smerenie.

Totul în tehnicile de rugăciune isihastă presupune interiorizare, atentie îndreptată în interior, centrul vital inima, Hristos în inimă, chemarea Lui prin rugăciunea neîncetată a inimii (în timp ce în yoga, mai ales starea de extaz Samadi Nirvana sunt caracterizate de realizarea asa numitului ''vid creator benefic'' fară de care nu poate exista iluminarea, extazul), si bineînteles o stare profundă de smerenie pe care nici o tehnică yoga nu o presupune, ba chiar indirect o exclude tocmai printr-o creare aproape inconstientă dinainte a unei stări de beatitudine, de abandonare totală în voia lui Dumnezeu, prin unirea, contopirea cu El; adică prin mentalizarea aceasta nu se mai poate vorbi nici de smerenie, nici de umilintă, nici de lacrimi, ci doar, bine zis, de ''vid''.

Multi practicanti, sau mai bine zis multi dintre cei care încep practica yoga, întâmpină greutăti si în yoga fizică (Hata-Yoga) si mai ales în tehnicile de meditatie care la un moment dat îti induc o stare de teamă interioară, chiar de frică, bine întemeiată tocmai datorită acestei ''abandonări'' totale în bratele Universului, doar pe temeiul asa numitei rezonante, fară nici o logică, fară nici o ratiune clară, precisă. O abandonare în Necunoscut, fără cuvinte, adică fără rugăciune, fără nimic.

Multi zic că ei practică doar Hatha-Yoga, fară să facă meditatie, pentru sănătate. Dar este o mare eroare, pentru că yoga fizică este nulă fără mental, pentru că ea presupune, implică, în mod automat mentalul prin concentrările care se fac pe anumiti centri de fortă (de energie) din organism. Si iată ce zic chiar yoghinii: ''yoga ca o banală gimnastică este o yoga periculoasă. O yoga fară spiritualitate este o yoga periculoasă. Yoga în ea însăsi este o gigantică fortă neutră ce poate trezi o fortă impersonală (?) extraordinară, asemănătoare, analogic, vorbind, cu soarele sau cu electricitatea...'' (Yoga si Viata, anul 1. nr. 2, cap. Yoga si spiritualitatea).

Aceasta este intr-un fel adevărat, pentru că au fost destui care neluând-o în serios au avut probleme de tot felul, chiar si anumite forme de nebunie. Totodată acest fragment este ca o invitatie seducătoare, indirectă, inconstientă în ceea ce se numeste yoga: ''Jocul în care dacă intri, trebuie să joci până la capăt'' (zic instructorii de yoga). Destul de curioasă afirmatia...

O altă problemă ar fi aceea că asupra Indiei poate să plutească un mare semn de întrebare, la care yoghinii nu prea reusesc să răspundă fără echivoc. Intrebarea este: Cum se face totusi că o tară ca India, în care trăiesc atâtia yoghini si chiar mari întelepti, (cei care au fost plus cei care simt), în care sunt atâtia călugări, mai ales în podişul Tibet (marii yoghini tibetani detinători a tot felul de puteri paranormale), nu au putut si nu au reusit si nici nu reusesc să facă ceva pentru propria lor tară; ţară care nu numai că nu se remarcă a fi vreo putere economică în lume, sau mai stiu eu ce calitate, dar cu atât mai mult e o tară în care bântuie tot felul de boli dubioase, cu un nivel de trai destul de scăzut si, ce să mai vorbim despre spiritualitate sau nivel de gândire, inteligentă, la care sunt destul de jos.

După cum se poate lesne observa în toate aceste teorii, filosofii, idei yoghine, budhiste, taoiste... se pleacă de la căutarea binelui, a face bine, a fi echilibrat, a păstra echilibrul, dar răul este atât de confuz definit că aproape nici nu se aminteste de el, ajungând în cele din urmă să fie identificat cu Dumnezeu, căci, zic ei: ''Totul este Dumnezeu'', iar ''Dumnezeu este iubire''. Iată cum răul se sustrage, se transformă, venind apoi să-ti soptească, ca la început strămosilor nostri în grădina Edenului: ''Veti fi ca Dumnezeu '' . In yoga chiar se merge pe ideea acestei potentialităti.

Dar totusi, cum putem noi, creatia lui Dumnezeu să fim Dumnezeu? Cum s-ar putea oare creatia lui Dumnezeu să se identifice cu El? Cred că noi, creatia sa, niciodată nu putem fi El!

Si iată cum a luat nastere credinta nu în idolul Soare sau in Lună, ca în timpurile străvechi, ci astăzi se naste o nouă credintă având drept idol OMUL, prin credinta lui nemăsurată că ar putea deveni Dumnezeu. (Mirabela C.).

***

Din nevinovata respiratie, de care m-am ocupat, am constatat că se foloseste si se urmăreste acumularea energiei ''prana'' din aer, prin dirijarea mintii si a atentiei la timpii de pauză, inspiratie, pauză, expiratie, prin care dobândim o energie în stare să relaxeze. Nu am avansat prea mult în practică, totusi am obtinut unele rezultate în stările de oboseală accentuată.

Ce pot spune, este că în aparentă nimic grav, ci de mare folos. Ca efecte, de care este aproape imposibil să-ti dai seama în timpul practicii, este mumifierea simtului sacru cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, o împietrire a inimii datorită stăpânirii de sine prin dirijarea psihicului si luarea aminte continuu la el. Mai afectează simturile afective si comportamentul cu cei din jur, devenind printr-o măndrie nebună si iubire de sine, prea plin de sine, mărginindu-i pe toti ceilalti semeni, fiind dumnezeul lui si rob al ''eu-lui'' (Viorel G.).

***

Omul cât trăieste trebuie să-L aibă călăuză pe Iisus, cu toată întelepciunea Sa. El reprezintă un ideal măret ce ne transformă trupul si sufletul. Rătăcirile sunt multe, iar yoga poate fi asemănată cu o sectă care îsi îndreaptă atentia mai întâi asupra trupului, prin Hata Yoga, iar mai apoi asupra mintii, prin Zen Yoga. .

Este o disciplină, un mod de viată ce-ti oferă o curătenie exterioară si interioară care te face să-ti îndrepti atentia doar asupra ta, si în tehnica Zen Yoga, asupra supranumitului guru luciferic, spre a-1 venera, spre a-i urma sfaturile, pentru a-1 diviniza. Aici este rătăcirea!

Yoga are legătură cu Orientul si toate practicile orientale te ajută să te cunosti, să-ti cunosti puterea, dar mai ales îti oferă posibilitatea să o dezvolti, zic ei, dar mai degrabă te amăgesti.

Ce influentă a avut în viata mea? Cred că mai bine nu mă întâlneam niciodată cu cuvântul yoga! (Sandu P.)

după Scumpa noastră Ortodoxie, cartea Ortodoxie şi Yoga

Apoi încet acumulam anumite experiente si anumite cunostinte la care, consideram eu, nu tot profanul are acces. Mă consideram destept. Mă impregna mândria. Eram mai individualist. Mă pândeau toate pericolele rezultate din cultivarea (aproape inconstientă) a propriului ego, hrănindu-l zi de zi, ceas de ceas.

In timpul meditatiilor trebuia ca orice sugestie interioară ce ar veni să o consider ca fiind de la ''întelepti'' (Shambala) si să o urmez. Este ca telefonul fară fir la care, culmea aberatiei, mă chinui să mă conectez singur. Aceasta este valabilă pentru acei din MISA condusă de Gregorian Bivolaru, care se proclamă sus si tare singurul guru din România ajuns la iluminare?!?

Convingerea mea lăuntrică este că se face magie neagră fară nici un fel de scrupul sub masca yoga. Prin yantră pot fi zăpăcite si manevrate mase de oameni. Această MISA având o structură organizatorică bine pusă la punct e un fel de panaceu naţional.

Din constatările mele ulterioare cred că oricine porneste prin yoga, sau karate sau orice altă cale pseudo-spirituală, este prins în niste energii (draci) de care se ancorează în subtil si care, oricât ar crede el că este independent si deplin lucid, îl manevrează mai mult sau mai putin. In momentul în care persoana realizează necesitatea desprinderii, si mai mult, trecerea spre crestinism, apar dificultăti mari, suferinte fizice, neajunsuri de tot felul, întâmplări cel putin stranii, nemultumiri lăuntrice, tensiuni nervoase, sechele fizice (tremurături) etc. deci, in general se constată că atâta timp cât mergi pe o cale pseudospirituală totul merge (sau crezi tu) bine. Dar când vrei să te eliberezi de cale, sau mai mult să te îndrepti spre Dumnezeu, multe îti vor sta împotrivă. Din cauza aceasta multi vor fi deconcentrati. Am constatat că multora din colegii care caută să meargă la biserică, practicând in acelasi timp si yoga sau karate sau altceva, le este rău. Un rău, în general, momentan. Efortul pentru simpla rămânere în biserică este cu mult mai mare în acest caz.

Deci, dacă prin simpla practicare a uneia din căi apare în subconstient si vizibil, tendinta depărtării de Biserică, atunci pentru cei din MISA problemele (cred eu), sunt cu mult mai mari. Cred că prin ''simbolul'' lor, telefonul, sunt usor de sugestionat de către oricine are interesul. Grupul de la centru, din jurul lui Bivolaru stie ce face.

Prin yoga apare supradezvoltarea ego-ului si exacerbarea unor dorinte mai vechi înrădăcinate, obsesii, individualizare, un pic de izolare si pierderea simtului realitătii. Prin această pierdere a realitătii se produc dezordini sociale si în viata fiecăruia. Cunosc câteva cazuri de familii ''respectabile'' pe cale de a se destrăma. In cazul pe care îl cunosc mai bine, mama (practicantă yoga) îsi neglijează total copiii si sotul. Este prinsă nu mai în yoga, în executarea asanelor si, pur si simplu, nu se poate discuta cu ea. Sotul, după ce a îndurat destul timp starea de lucruri, este hotărât să rezolve într-un fel problema; s-a ajuns până acolo încât vrea să dea divort. Aceasta e doar un exemplu din ceea ce ''produce'' yoga chiar la nivel de intelectuali titrati.

Tinând cont de faptul că ''fascinatia'' în yoga apare când e vorba de energii si corpuri subtile, de alte forme de viată sub formă de energii, mi se pare interesant de dezvoltat ideea