R.B.: Aşadar, părinţii au un rol foarte important.

M.S.: Majoritatea copiilor se ruşinează, mai aud, judecă...

R.B.: Şi chiar se sperie şi-i resping pe părinţi...

M.S.: Exact. Şi atunci ei trebuie să ştie că ce se întâmplă la mami şi tati în dormitor, fără să li se dea amănunte, acolo este rugăciune, că e de la Doamne-Doamne. Uite, acolo la biserică Doamne-Doamne ne-a pus pe cap şi ne-a făcut împărat şi împărăteasă. Şi tu, când ai să fii mare ai să faci nuntă. Şi atunci el ştie că atunci va dormi în pat cu o fată, că va fi împărat, că va avea aceea pe cap. Pare imposibil, dar nu e. Şi asta aduce multă pace în inimioarele copiilor şi încredere în rostul sfânt al vieţii... Şi, slavă Domnului, sunt mulţi tineri care încă trăiesc aşa! Şi sunt încă multe „nunţi de aur" care se sărbătoresc la noi în Sfânta Biserică. E o minune să-i vezi, pe aceşti miri, cât sunt de frumoşi...

R.B.: Sunt cu atât mai preţioase... După 50 de ani se face, nu?

M.S.: Da, da. Aşa că vă doresc să aveţi căsătorii lungi, să ajungeţi la „nunta de argint", şi la „nunta de aur" cu Domnul, în Dumnezeu şi în bucurie.

R.B.: Să dea Dumnezeu!

M.S.: Sigur că greşim. Dar mereu, mereu, mereu să ne spălăm şi să ne împrospătăm sufletul prin Spovedanie, prin împărtăşanie, prin rugăciune...

R.B.: O ultimă întrebare aş mai vrea să vă pun: de ce Apostolul Pavel ne îndeamnă mai degrabă să rămânem singuri, în celibat, decât să ne căsătorim? Este starea de monahism superioară celei de căsătorie?

M.S.: Pe vremea Sfântului Apostol creştinii aşteptau ca Domnul să vină imediat. Ziceau că vine. Şi atunci, dacă ştim că acum e sfârşitul, că vine Domnul şi plecăm, spuneau că e mai bine ca fecioara să rămână necăsătorită sau bărbatul.

R.B.: Să se gândească la Dumnezeu mai mult.

M.S.: Da, da, aşa este, pentru că dacă te căsătoreşti îl iubeşti mai mult pe celălalt, nu? Asta este porunca de la Dumnezeu. Şi eu trebuie să fiu bună şi iubitoare cu soţul meu pentru că aceasta este ascultarea de la Dumnezeu, ca el să se bucure, în Domnul, cu Domnul. Insă, după aceea, Biserica a simţit că Domnul întârzie, pentru că aşteaptă încreştinarea multora şi mântuirea multora şi că socoteala aceasta a anilor e a Lui şi nu a noastră. Şi îndemnul a rămas ca cine doreşte... Ei, şi dacă toţi oamenii s-ar călugări, dacă toţi oamenii ar rămâne feciori, atunci ar veni Domnul mai degrabă. Dar ar veni pentru că oamenii L-ar chema cu dragoste. Aşa, va veni pentru că oamenii II uită pe Dumnezeu Dragoste şi se termină dragostea dintre oameni... E pe sfârşite. S-a răcit din cauza fărădelegilor noastre... Va veni când n-o mai fi dragoste între oameni.

Laurenţiu Dumitru

„Să nu legi gura boului care treieră” (Timotei 5, 18 )

Pe Maica Siluana (Vlad) o cunosc de câţiva ani buni datorită paginii Centrului de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. La început am ţinut constant corespondenţă pe net, iar mai apoi, la nevoie, am contactat-o telefonic. Timpul a trecut, ne-am scris şi ne-am auzit mai rar, dar ştiu că ne purtăm mereu în rugăciuni.

Am fost special la Craiova să o văd şi să o aud conferenţiind, ca mai apoi să fac tot ce-mi stă în putinţă ca să o aduc să conferenţieze şi în faţa piteştenilor. A răspuns cu multă dragoste chemării mele, motiv pentru care întotdeauna m-am simţit cumva, tainic, îndatorat faţă de dânsa… dator de a-i întoarce dragostea şi bucuria.

După conferinţa de la Piteşti a binevoit să ia masa la mine acasă şi s-a întreţinut îndelung cu băieţelul meu, pe atunci de vreo 9 anişori… Acesta i-a arătat jucăriile, cărticelele, roboţeii, lego-urile şi tot ce avea el „mai de preţ”. Am fost discret şi nu am fost martor discuţiilor. La plecare însă, băiatul meu care de felul lui e rezervat în a spune cuvinte mari despre oamenii mari, mi-a zis vădit impresionat: „Tati, e extraordinară Maica Siluana!”…

Nu pot vorbi decât la superlativ despre Maica. Un om realmente luminat de Dumnezeu, o bună povăţuitoare, un genial psiholog, o vorbitoare cu „darul cuvântului” (mărturie stau conferinţele ţinute în toată ţara, miile de răspunsuri la epistolele primite pe net, cărţile scrise)…

Aflu că Maica Siluana trece mai nou printr-o mare încercare… Odată cu plecarea Mitropolitului Teofan la Iaşi, .„Protejatei” IPS Sale, cum au numit-o unii şi alţii, a început să i se întâmple tot felul de lucruri. S-a văzut jignită execrabil într-un ziar de can-can local, s-a văzut alungată din sediul Centrului de formare şi consiliere din Craiova, unde-şi ducea în tihnă activitatea misionară, tocmai la Mănăstirea Jitianu, unde este stareţă, adică „la capătul lumii”, într-un sat aflat la 8 km depărtare de oraş (asta e ca şi cum ai muta sediul TrinitasTv în munţi, la Schitul Sihla).

Maica Siluana era şi este un om al cetăţii, iar lucrarea sa misionară socotesc că nu trebuie ţinută sub obroc, nici minimalizată (căci pomul se cunoaşte după roade). O activitate ca cea a Centrului pe care-l conduce nu se pretează să se desfăşoare departe, peste văi şi dealuri, pentru că tocmai prin asta ea îşi împlineşte menirea – fiind între oameni. Mutarea Centrului la Jitianu înseamnă până la urmă desfiinţarea lui…

Se zvoneşte că Maica ar pleca la Iaşi, la cel ce i-a preţuit şi binecuvântat munca ajutând-o să-şi facă lucrarea, să-şi înmulţească talanţii, însă nu are voie să-şi ia şi maicile colaboratoare, „familia de la Jitianu”…

Smerită şi încredinţându-se Domnului, Maica Siluana nu s-a plâns, ci a îndemnat pe toţi cei care o cercetau constant să se roage. Da, maică dragă, ne rugăm, ne rugăm!

Nădăjduiesc să lucreze în chip tainic mâna lui Dumnezeu şi lucrurile să se aşeze, iar cel care poate în chip vădit să repună lucrurile în făgaşul lor firesc să înţeleagă ceea ce băiatul meu la 9 ani a înţeles, anume că - „E extraordinară Maica Siluana!”.

Avem nevoie de Maica în lume, pentru că are darul de a tămădui suflete! Protejaţi-o! Binecuvântaţi-i lucarea! Dacă e păcat să-ţi îngropi talanţii, oare cum o fi socotită îngroparea talanţilor altora?

***

Am primit pe mail acest text al unui Grup de susţinere. Citiţi şi faceţi cum vă îndeamnă inima, dar fără teamă, iubiţi fraţi şi surori pe care Maica, prin lucrarea lui Dumnezeu, v-a smuls din moartea păcatului şi a neştiinţei, din iadul vieţii fără Hristos. Fără teamă! LD.

Forwarded message ———-
From: Prof C G

Date: 2008/8/8
Subject: rugaminteDragi prieteni,

Dupa cum se stie din interviul acordat de catre IPS Dr. Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei postului de televiziune TVS Craiova, activitatea “Centrului de Formare si Consiliere Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil” din Craiova a incetat, sub directul ordin al noului Mitropolit.
Prin urmare, consideram ca este cazul sa ne mobilizam si sa incercam sa-l determinam pe Inaltpreasfintitul Irineu, Mitropolitul nostru, sa inteleaga faptul ca activitatile acestui Centru sunt benefice si ca multe suflete au fost mangaiate si intrebari lamurite fiecaruia dintre noi.
Uitandu-ne pe site-ul “Centrului de Formare si Consiliere Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” am constat ca sunt 2314 beneficiari numai in anul 2007. Multi dintre noi suntem craioveni.
Avem nevoie de rugaciunile fiecaruia si de sustinerea fiecaruia!

Va rugam sa va exprimati printr-un gand scurt, sa transmiteti ce a insemnat intalnirea cu Maica Siluana pentru fiecare in parte si ce inseamna “exilarea ” Centrului la cativa km distanta de Craiova. Este suficient si un replay la acest mail, cu textul “Inaltpreasfintite Parinte Mitropolit, NU DESFIINTATI CENTRUL DE FORMARE SI CONSILIERE SF. ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIIL-Craiova.”

Tinand cont ca acolo este o Sfanta Manastire, derularea activitatilor Centrului vor fi ingreunate, iar in scurt timp, inexistente.

Haideti sa-L rugam pe Mitropolitul Olteniei, IPS Dr. Irineu Popa sa nu ne lase fara sprijinul acestui Centru. Sa incercam impreuna ca si fratii nostri care nu au avut sansa sa beneficieze de aceste activitati, sa o aiba si sa-L convingem ca in vremurile actuale, Centrul de Consiliere este o necesitate prin tot ceea ce infaptuieste.
Iar daca situatia o va impune, avem nevoie si de participarea dvs. in persoana, la o eventuala intalnire fata catre fata cu Vladica.
Va rugam sa trimiteti mail la procentruconsiliere@yahoo.com, impreuna cu datele dvs. de contact pt o eventuala intalnire. Transmiteti acest mesaj si altor persoane interesate de viata Centrului de Formare si Consiliere Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Multumim! Grupul de Initiativa

“Inaltpreasfintite Parinte Mitropolit Dr. Irineu Popa,

NU DESFIINTATI CENTRUL DE INFORMARE SI CONSILIERE SF. ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIIL-Craiova.”

Nume si prenume:

Date de contact:

Din “Unde-ti este Bucuria, omul lui Dumnezeu”
Monahia Siluana Vlad

R.B.: Asta este mântuirea...

M.S.: Da, aceasta este mântuirea. Şi puterea mea va sta în credinţa că viaţa mea e altoită pe Viaţa lui Dumnezeu şi că nu se termină aici. Şi, doar pe o asemenea stâncă îl voi putea alege pe cel ce-mi va spune: „Femeie, de ţi-o plăcea meciul sau nu ţi-o plăcea, de mi-or trece impulsurile sau nu, dacă sentimentele mi s-or schimba, noi vom trăi împreună în Hristos şi ne vom mântui împreună cu mila Lui. Noi şi copiii noştri şi familiile noastre. Că mama ta o fi nu ştiu cum, că mama mea o fi nu ştiu cum, că tata o fi aşa şi tatăl tău aşa..., dar aceasta este viaţa noastră şi nouă, în această viaţă, ne dă Dumnezeu putere să ne bucurăm de viaţă şi să ne ducem la El când murim, să trecem la El când murim. Eu te ajut pe tine să ajungi sfânt sau să te mântuieşti, tu mă ajuţi pe mine.". Atunci asta nu ne-o mai poate lua nimeni. Şi, de vom avea momente de ură, pentru că vin momente de ură...

R.B.: sau de indiferenţă...

M.S.: Atunci alergăm la Biserică: „Doamne, dă-mi putere!" şi harul e în mine. Că striga cineva la Dumnezeu, un bărbat, şi zicea: „Doamne, cum s-o mai iubesc eu pe asta?". Şi Dumnezeu îi zice: „Aşa cum o iubesc Eu. Eu aşa cum este o iubesc!".

R.B.: De altfel, zicea Părintele Porfirie că soţul sau soţia se pot mântui prin cel care este mai credincios.

M.S.: Dacă e Taina Cununiei... Vedeţi, căsătoria înseamnă, pentru noi creştinii, transformarea cuplului de băiat şi fată, în transformarea unui cuplu care are ceva nou, care devine una în Hristos. Şi prin Cununie se întâmplă o minune. Cei doi sunt aduşi acolo, sunt făcuţi împărat şi împărăteasă, când le pune cununa aceea şi, Sfânta Cununie schimbă, preface, transformă. Un Părinte spunea, repet asta, spunea că deosebirea dintre bărbat şi femeie, dinainte de nuntă şi de după nuntă, e ca deosebirea dintre pâinea şi vinul dinainte de Euharistie şi după. Prin coborârea harului se schimbă pâinea în Trupul Mântuitorului şi vinul în Sângele Lui. Prin Cununie se schimbă bărbatul şi femeia în soţ şi soţie. Nu concepţia despre viaţă, nu impulsurile, ci puterea de a se dărui pe sine, puterea de a-l iubi pe celălalt, puterea de a trăi pentru celălalt. Or oamenii nu exersează asta.

R.B.: Este o putere de care trebuie să fim conştienţi permanent.

M.S.: Sigur, dacă suntem conştienţi o folosim, dacă nu ştim c-o avem... şi strigăm: „Doamne, unde e puterea aia de care ziceai la nuntă?" şi zice: „Iat-o! Aceasta este puterea! Eu sunt puterea ta! îndrăzneşte!".

R.B.: Şi cred că mai este important ceva: de multe ori, sigur, atunci când te îndrăgosteşti, este o nevoie aşa, pe care nu ţi-o explici, este vitală, ai impresia că nu poţi să trăieşti fără persoana respectivă, dar familia este cu totul altceva, înseamnă mai mult, a avea, zic eu, un drum comun. Nu fiecare este pe un drum, ne întâlnim din când în când, e foarte frumos şi mergem mai departe şi avem impresia că totul este în regulă. Şi ar mai fi o problemă: cum ne pregătim. Ştim cu toţii că alergăm după mâncare, după haine, după un băiat frumos şi deştept, fiecare cu criteriile lui, însă - mai spunea iarăşi un Sfânt Părinte, tot îi cităm, pentru că, ei spun adevărul - că trebuie să ne pregătim curăţindu-ne pe noi. Cu cât suntem mai curaţi, cu atât intrăm într-o relaţie autentică cu cel de lângă noi.

M.S.: Maică, dacă vei să bei apă curată şi ai o cană murdară pe dinăuntru, poţi să iei apă de la cel mai curat izvor, că apa va fi murdară pentru că vasul e murdar. Vasul vieţii noastre se murdăreşte, că suntem oameni şi suntem păcătoşi. Minţim... ce ştiu eu... facem tot felul de păcate. Atunci, noi trebuie să curăţim acest vas ca să primim harul Cununiei. Asta se face prin Spovedanie. Normal ar fi ca oamenii să se spovedească măcar în fiecare post, dacă nu în fiecare lună sau săptămână. Fiecare om să-şi spele sufletul, aşa cum toţi îşi spală trupul...

R.B.: ...şihainele...

M.S.: ... şi hainele...

R.B.: Şi ne parfumăm.

M.S.: Mai rar vedem vreunul care mai miroase prea tare a transpiraţie. Literalmente, toată lumea are acest dor de curăţie trupească. Dar trebuie să gustăm şi curăţia sufletească. Spovedania şi lepădarea mizeriei noastre sufleteşti, aceasta ne aduce o puritate, o curăţie, care ne face viaţa mai frumoasă, ne dă putere mai multă.

Aşadar, în primul rând ne pregătim anunţându-L pe Dumnezeu. Ea: „Doamne, eu aş vrea să mă căsătoresc cu băiatul acesta.", el: „Doamne, aş vrea să mă căsătoresc cu fata aceasta. Tu cunoşti adâncul nostru şi ştii dacă... Te rog, deschide-ne ochii, pune-ne la probă în aşa fel încât să nu cumva să descoperim ceva ce nu putem duce, de-abia după nuntă. Să descoperim înainte dacă suntem făcuţi unul pentru altul. Dacă putem să ducem povara vieţii împreună în bucurie şi pace!". Apoi, discuţie cu părintele duhovnic, fiecare cu părintele duhovnic. Apoi Spovedania. Şi rugăciune. Rugăciune... Există acatiste speciale pentru cei care vor să se căsătorească, este Acatistul Sfântului Arhanghel Rafail, care este ocrotitorul cununiilor, Paraclisul Maicii Domnului, care curăţă mult... şi fiecare câte o rugăciune care i se pare mai dragă, ca să poată să facă loc vederii nepătimaşe. Sunt îndrăgostită, dar, în acelaşi timp sunt lucidă pentru că...

R.B.: ...e pe viaţă!

M.S.: Este pe viaţă cu urmări în viaţa veşnică! Apoi, trebuie să ne pregătim fugind de păcat. Să mă iertaţi, ştiu că vi se pare deplasat ce spun... toţi tinerii azi spun că e nevoie de o probă înaintea căsătoriei, ştiţi...

R.B.: Da, căsătoriile „de probă". Sunt la modă.

M.S.: Da, maică, e păcat măicuţă şi „plata păcatului e moartea". Noi nu murim imediat, dar moare dragostea, moare bucuria. E plăcerea, e interesul... dar celălalt descoperă că celălalt nu-l iubeşte pentru sine şi în Hristos, ci-l iubeşte pentru propria plăcere şi pentru propriul confort. Că, la o adică, de ce nu vrea să se căsătorească? îi e frică să devină responsabil pentru viaţa lui. „Atunci nu mă iubeşte!"

R.B.: Dacă nu reuşeşte să aibă iubirea asta mai puternică decât frica, atunci e o problemă.

M.S.: Sigur că da. Şi, dacă am căzut, că suntem oameni păcătoşi şi trăim vremuri stricăcioase, dacă ne-am iubit până la păcat, înainte de căsătorie şi ne-am hotărât să ne căsătorim, atunci, măcar înainte să ne curăţim prin pocăinţă. Prin post. Să zicem: „Gata, de acum şi până la nuntă să trăim în curăţie, să ne ducem să ne spovedim, ca să putem face nunta cât de cât în curăţie...". Pentru că există acest obicei ca oamenii să „se ia" acum şi să facă nunta la toamnă, la anu'...

R.B.: Şi se tot amână uneori...

M.S.: Păi viaţa aceea e în păcat, copilul care se naşte în perioada aceea se naşte în păcat. Pe urmă noi ne mirăm că viaţa noastră nu e plină de bucurie, că pruncii noştri au colici şi plâng şi se zvârcolesc... Să luăm aminte că păcatul nostru îl afectează pe copilaş, afectează toată viaţa noastră. Şi această luare aminte e pregătire... Aşadar...

R.B.: Rugăciune, Spovedanie, încetarea păcatului, renunţarea la păcat, evitarea păcatului înainte de nuntă... nimeni nu moare dacă stă până la 25 de ani fecior sau fecioară. Dimpotrivă, se va bucura de viaţă şi de bucuriile căsătoriei cu mai multă veselie şi bucurie...

R.B.: Şi cred că ţi-ai găsi şi mai uşor un soţ sau o soţie... Spun asta pentru că în ziua de azi sunt foarte mulţi tinerii, cu studii, inteligenţi, frumoşi, care ajung pe la treizeci de ani, mai ales la fete, care nu se căsătoresc şi suferă. Ar exista o explicaţie în plan spiritual?

M.S.: Păcatul, a îngreunat mult lucrurile astea. Apoi dorinţa exacerbată şi frica sunt piedici foarte puternice în calea căsătoriei.

R.B.: Sunt fete disperate care vor să se căsătorească, care vor să întemeieze o familie, care vor să aibă copii şi nu găsesc acea persoană.

M.S.: Da, pentru că, în general, băieţii sunt mai răsfăţaţi de părinţi şi, dacă au unde mânca şi cine să-i spele, dacă mai au şi o iubită care să le împlinească dorinţele trupeşti...

R.B.: .. .devine inutilă familia...

M.S.: Da, dar dacă şi-ar păstra fecioria atunci şi trupul şi-ar cere împlinirea lui după rânduiala sfântă, şi el ar dori să se bucure de dragoste, cum ştie trupul să se bucure. Şi atunci sigur că şi-ar căuta o fată cu care să întemeieze o căsătorie şi nu o fată care să-i asigure plăcerile trecătoare. Şi acesta este un motiv de criză... Apoi, noi ne mirăm, măicuţă, şi ne supărăm pe Dumnezeu, dar nu ne privim viaţa cu atenţie şi responsabilitate. Noi nu ne ducem la Biserică, nu ne spovedim, muncim duminica, blestemăm, înjurăm, umblăm cu farmece şi ne mirăm că se întâmplă catastrofe, că se întâmplă cutremure, că se întâmplă inundaţii sau secete, că n-avem „noroc". Sigur că sunt fete cuminţi şi băieţi cuminţi care doresc să se căsătorească şi nu reuşesc. Ei, ei să nu judece şi să se roage pentru cei care sunt în păcat. Pentru că suntem una.

R.B.: Suntem în legătură.

M.S.: Trebuie să fim atenţi la asta. Dacă suntem atenţi şi trăim în Dumnezeu toate ni se împlinesc, că Dumnezeu împlineşte toate dorinţele cele bune.

R.B.: In mistica noastră creştină sufletul este asemuit cu mireasa care îşi caută Mirele, pe Hristos, pe Dumnezeu. Este foarte interesantă această analogie între relaţia sufletului cu Dumnezeu şi relaţia de dragoste, relaţia conjugală, bineînţeles.

M.S.: Da, şi la Apostolul care se citeşte la cununie se spune: „...aşa cum Hristos iubeşte Biserica...". Hristos -Dumnezeu este Mirele Bisericii. Şi Biserica suntem noi. Noi toţi, şi bărbaţi şi femei, deveniţi una în Biserică, suntem mireasa lui Hristos. Şi sufletul cu adevărat este mireasa lui Dumnezeu. Şi este o relaţie de dragoste, o dragoste în care cei doi se întrepătrund, comuniune, comunicare de Dumnezeu, nu se mai deosebesc. Sfinţii spun: | „Nu ştiu dacă e mâna mea sau e mâna Ta!" Aşa este ,..

R.B.: Aşa este contopirea...

M.S.: nu, nu contopire ca dizolvare în Celălalt, ca dispariţie de sine, ci comuniune, reciprocă dăruire de sine. Aceasta este bucuria prezenţei lui Dumnezeu. Misiunea bărbatului sLaJfemeii în căsătorie este aceea de a transforma dragostea trupească în tandreţe tot mai delicată, până la tandreţea privirii. Această dragoste specifică soţilor are diferite nivele, diferite vârste şi seamănă cumva cu un copil care, la început, când e foarte mic, se joacă şi răstoarnă tot prin casă, apoi creşte şi devine creator de obiecte pe care le spărgea când era mic.

R.B.: Se maturizează.

M.S.: Da. Apoi un lucru aş mai vrea să fie ştiut: Părinţii ar trebui să le vorbească copiilor despre nuntă, că acum toată lumea are filme video cu nunta, şi copiii să privească nunta şi să priceapă că această nuntă nu s-a terminat. Că tati şi mami sunt în permanentă nuntă, că ei trebuie să doarmă împreună, că un bărbat şi o femeie dorm împreună după ce şi pentru că au făcut nuntă, că altfel nu se poate, nu? Şi atunci va şti că în dormitorul lor e nuntă şi nu e voie să intre acolo şi că e ceva sfânt, e binecuvântat de Dumnezeu şi nu „prostii", cum numesc unii copii actul intim dintre bărbat şi femeie. Copiii trebuie să ştie că tati şi mami nu fac prostii, ci îşi trăiesc nunta binecuvântată la Biserică.". înţelegeţi?

Cine suntem si de ce ne-am nascut?

Maica Siluana Vlad

conferinta Fagaras - 10 Iunie 2008

Foarte folositoare: PENTRU PĂRINŢI ŞI SOŢI-SOŢII !!!

De curând a fost reeditat la Arhiepiscopia Craiovei jurnalul ce poartă sugestiv titlul Spovedanie neterminată semnat Gena Geamănu, un pseudonim care ne aduce aminte de Apostolul Toma Geamanul, cel pe nedrept numit Necredinciosul. În avalanşa de literatură confesivă de toate facturile care ne asaltează, jurnalul Spovedanie neterminată poate fi aşezat undeva la întretăierea dintre Jurnalul unei fiinţe greu de mulţumit a lui Jeni Acterian şi inegalabilul Jurnal al fericirii al lui N. Steinhardt. Textul care introduce şi justifică din punct de vedere duhovnicesc demersul de supraveghere, analiză şi descriere a mişcărilor sufletului în cadrul unui proces de curăţire îi aparţine Sfântului Antonie: „...dacă vom privi cu băgare de seamă şi vom descrie fiecare după putinţă, faptele şi mişcările sufletului nostru, ca şi cum ni le-am dezvălui unul altuia, putem fi siguri că din ruşinea de a fi cunoscuţi în întregime, vom înceta de a mai adăposti în inimă ceva necurat”. Probabil că acest text a determinat ca adesea jurnalul să fie socotit unul duhovnicesc. Personal consider că avem de-a face mai degrabă cu o descriere a meandrelor parcursului interior decât cu un jurnal duhovnicesc, mai ales în prima sa jumătate unde însăşi autoarea afirmă că: „Nu este un jurnal. Este poate o parte din mine cu care stau de vorbă când nu mai pot fi singură”.(p.9[1]) Contextul, care nu constituie fondul problemelor existenţiale ale autoarei, este regimul comunist ateu: „...totul e zadarnic, totul rămâne în afară, omul e iremediabil condamnat la singurătate (Şi nu numai în comunism!)”.

Structurat în patru părţi (Presimţiri, Căutări, Marea ocolire, Iluminări şi poticniri) jurnalul debutează deosebit de percutant la 28 iulie 1968 cu întrebarea: „Pentru ce?” o întrebare care dezgoleşte cu luciditate maximă totala zădărnicie a existenţei în afara lui Dumnezeu. Aceaşi primă notă continuă cu alte întrebări dureroase, toate izvorâte din deznădejdea lipsei de sens. De la bun început este surprinsă nevoia fundamental umană de dăruire, de jerfire a sinelui pentru aproapele, nevoie obturată de teama că: „nimeni nu are nevoie de ce fac eu”.(p.7) Singurătatea absolută este marcată mai ales de opoziţia permanentă eu-voi, nici o prietenie şi nici o formă de comuniune nu poate transforma eu-l în noi. Fuga de sine apare combinată mereu cu nevoia de autenticitate şi de adevăr. Şi dacă prima parte a jurnalului este numită Pre-simţiri, ele se regăsesc la tot pasul printre afirmaţii din cele mai şocante: „Sunt disperată. Ştiu că există iubire. Nu ştiu ce este fiindcă nu am trăit-o, dar ştiu precis că nu este din tot ce am trăit. (p.11). Mă detest! Nu voi reuşi niciodată să fiu un om ca toţi oamenii. Am nevoie de o minciună mai puternică.(p.13). Viaţa mea! În general mă port de parcă mi-ar apaţine. Numai că am impresia că eu îi aparţin ei.” (p.17). După 11 ani, în februarie 1979 se încheie prima etapă a jurnalului cu nevoia acută de eliberare: „Aş vrea să ies din plânsul ăsta mut”.(p.18) Însemnările sunt reluate în martie 1981, după doi ani de pauză, sub titlul generic Căutări. Tonul afirmaţiilor din a doua parte a jurnalului nu este radical diferit. Rămân aceleaşi teme fundamentale mereu şi mereu reluate. Singurătatea („suntem atât de înfăşuraţi în singurătate încât ne vom sufoca”) nevoia de sens („Şi cine sunt EU?”), deznădejdea, moartea, viaţa şi din nou singurătatea („Nu-i nimeni în tot universul care să te audă”) (p. 29-30). Căutarea capătă expresia unei dureri ce nu pare a avea ieşire dar care se dovedeşte a fi de fapt o cale de cunoaştere. Odată cu asumarea suferinţei bucuria nu întârzie să apară, chiar dacă pentru început nedesluşit şi tainic: „Ce stranie bucurie vine spre mine?”(p. 36)

O nouă treaptă către Dumnezeu (care rămâne încă distant) o constituie întâlnirea cu scrierile Simonei Weil, cu a cărei gândire se simte identificată până într-acolo încât scrie „Doamne, de unde mă cunoaşte fiinţa asta?”. La fiecare pas este prezentă singurătatea şi durerea („care este un fascinant fel de a fi viu, poate singurul fel” p.48). Căutările spirituale din această etapă se finalizează cu yoga. Acum începe Marea Ocolire. Tentaţia morţii, a neantului, dorinţa puternică de a nu mai fi şi totuşi: „ce-i aia moarte? Cei vii nu ştiu iar cei morţi tac. Tac aşa cum tac cei vii cand îi întreb ce e aia viaţă.” (p. 97) Lecturi imense, variate fiecare rezonând într-un fel oarecare cu propriile căutări ale autoarei. Prietenia fecundă cu Alice Botez. Marea Ocolire se termină în 1985 în pridvorul Bisericii datorită întâlnirii cu părintele Galeriu „în sfârşit am găsit ce căutam, am găsit căutarea cea bună”(p.140). Din acest punct încep Iluminările şi poticnirile, titlu sugerat de părintele Galeriu după cum descoperim în una din scrisorile pe care i le trimite: „Mă mângâie şi faptul că mi-aţi spus să îmi intitulez jurnalul iluminări şi poticniri, deci ştiaţi că mă voi potcni...”(p.156). Atmosfera generală a jurnalului nu mai este înăbuşitoare, ceţoasă ci dimpotrivă aerisită şi plină de lumină. Singurătatea care înainte apărea sfâşietoare pe fiecare pagină este înlocuită de conştientizarea iubirii divine: „Dumnezeu ne iubeşte tot timpul indiferent ce facem. Mântuirea înseamnă să-i răspundem la iubire” (p.150). Din anul 1987 paginile jurnalului încep să fie completate cu fragmente din scrisorile trimise părintelui Galeriu. Monologul jurnalului este din ce în ce mai des înlocuit de dialogul epistolar cu duhovnicul: „Mi-e imposibil să scriu în jurnal deşi îmi vine să vorbesc despre preaplinul din mine. Am ales să scriu Sfinţiei voastre chiar dacă nu voi expedia scrisoarea.” (p. 161) Dacă la început este trăită imposibilitatea stabilirii oricăror punţi de comuniune cu cei din, jur ceea ce crează sentimentul de singurătatea absolută, vedem că împreună cu convertirea soseşte şi conştiinţa intimităţii ontologice cu celălalt: sunt o singură pânză vie cu cei din biserică. Înţelegerea duhovnicească a realităţii se adânceşte la fiecare pas. Iată spre exemplu cum este elucidată problema suferinţei într-una din scrisorile adresate duhovnicului: „Acum ştiu că nu Dumnezeu este autorul (suferinţei, răului) şi nici nu ştiu cum de ştiu, n-aş putea să explic limpede, dar ştiu că noi, eu omul, am făcut şi fac asta, şi mă cutremur de durere că sunt om...m-am simţit una şi cu criminalii şi cu victimele lor.” (p.169) La fiecare pas sunt căutate şi adesea găsite semnificaţiile adânci ale cotidianului. Jurnalul se constituie mereu ca un prilej de regăsire a autenticităţii şi a sincerităţii debordante. Complicaţia sufletească inutilă şi insuportabilă face rugăciunea să ţâşnească: „Doamne simplifică-ne până la a fi oameni.”(p. 244). Bucuria alternează cu momente de întunecare, de tăcere netransparentă, care totuşi capătă sens în clipa unei înţelegeri duhovniceşti a lor: „Şi am primit întunericul ca un dar din care am învăţat mai mult, sau tot atât de mult ca şi din darul de atunci”.(p. 245) Senzaţia de moarte, dorinţa de aneantizare se transformă în viaţă care clocoteşte: „Doamne ce vie sunt! Dacă plânge cineva mă umplu de plâns. E altfel decât plânsul lui dar e răspuns la acest plâns. Dacă se bucură cineva tresar de bucurie.” (p.255) Totul culminează cu descoperirea smereniei: „Absiul nimicniciei. Pe măsură ce ni se dezvăluie, revolta şi deznădejdea se topesc în durere cruntă. Neputinţa iubirii. Strădania îndurării. Lacrimi necurate. Doamne, cum poate cineva ca mine să îndrăznească să te cheme?”(p.272)

Jurnalul se încheie la 1 decembrie 1989 după ce am parcurs Calea timp de 21 de ani împreună cu un suflet zbuciumat, cu vocaţia căutării. Ultimele cuvinte sunt cuvintele pline de nădejde cu care se încheie şi Apocalipsa, Vino, Doamne Iisuse!, poate tocmai pentru că şi acest jurnal este o descoperire treptată a sinelui de către sine în căutarea Luminii.

Maica Siluana va raspunde

Vă îmbrăţişez cu drag, Măicuţă!
Am trei odoare, două fete, de aproape 10 ani şi respectiv, 4 ani şi un băieţel de 2 ani şi două luni. Problema în care doresc să vă consult este că nu prea reuşesc să-mi fac rugăciunile seara. Trebuie să mă feresc de soţul meu, m-a mai prins câteodată şi mă certa. Este un om foarte bun, dar cu treburile astea e mai greu. Când stăteam acasă, în concediile de maternitate şi dormeam cu copiii în camera, îi culcam pe ei, bineînţeles, ca de obicei adormeam şi eu, dar mă sculam noaptea, când puteam, şi mi le spuneam atunci. Acum, că am reînceput serviciul, mi-e foarte greu. Dacă iese el afară cu copiii, mi le mai fac atunci. Dar de obicei nu am timp, ajung foarte târziu acasă, cel mai devreme pe la ora 18, dar mă prinde şi ora 20. Abia de apuc să mă spăl, să mănânc. Ce mai, sunt tot în viteză şi nu ştiu cum să culc copiii mai repede. Şi tot pe la ora 23 îi culc, chiar şi mai târziu câteodată. Rar când reuşesc mai repede. Şi tot aşa, adorm de obicei înaintea lor. Iar când reuşesc să mă trezesc, în toiul nopţii, mă duc în sufragerie, unde dorm cu soţul. Ei, şi o vreme puteam să-mi spun rugăciunile aşa, când mă sculam în miezul nopţii, că nu mă deranja nimeni. Dar acum soţul meu şi-a făcut un obicei şi vine şi mă trezeşte să mă duc în sufragerie. Na! Acum ce mai fac? Că nu mai pot să întârzii, că vine iar şi dacă mă vede, am încurcat-o. Şi când mă gândesc că doar vreo 10 minute îmi trebuie... Tot zic că mi le spun până să culc copiii, foarte rar însă reuşesc. Dar şi când reuşesc, ce bine e! Of, şi nu ştiu cum să fac... Cred că cel mai bine e să-i spun soţului, seara, că am nevoie de 10 minute doar pentru mine. Să nu mă deranjeze. Dar nu prea ştiu de unde să le iau, că-s tot timpul în grabă, nu ştiu ce să fac mai întâi.

M. V.

Draga mea Copilă cu copii !
Îţi mulţumesc pentru mesajul tău şi te rog mult să mă ierţi de întârziere.

Uite ce să faci: să înveţi rugăciunile pe de rost, cât poţi, şi să le spui la cel mai sigur adăpost din casa ta: braţele soţului tău. Să te cuibăreşti lângă el şi să spui rugăciunile în gând, ascultându-i inima cum bate. Să-L rogi pe Domnul în taină să înmoaie această inimă când şi cum va voi El, ca să apucaţi vremea în care să vă faceţi rugăciunile împreună. Dar copiilor neparat să le faci un program de culcare mai devreme şi să le faci rugăciunea de seara şi semnul crucii! Te rog!

Apoi, să-l binecuvântezi mereu pe soţul tău şi să te rogi pentru el şi, când sunteţi în pace, să-i explici cât de importantă e pentru tine relaţia cu Dumnezeu. Eu cred că după ce vei face prima parte a acestui program de rugăciune, toate se vor schimba.

Cu drag şi încredere,

M. Siluana

Adolescenta si prietenie

Maica Siluana Vlad - MP3

conferinta Tg. Jiu - 13 Mai 2008

Conferinta 14 martie 2008, Drobeta Turnu Severin

Maica Siluana

Despre Familia creştină

Video => AICI

Poate fi descarcată de AICI

Mestesugul bucuriei - cum dobandim bucuria deplina, ce nimeni n-o va lua de la noi

Editura    Agaton
2006
290 pagini

Poate fi cumparata de Aici

E bine să fii pretenţios atunci când îţi alegi soţul?

Sigur că da, foarte pretenţioasă. Noi trebuie să fim alese, noi trebuie să ne lăsăm alese. Să alegem din cei care vor să ne aleagă. Trebuie să fim pretenţioase, în sensul că să ştim ce vrem de la viaţă şi să ne cunoaştem neputinţele. Dacă eu sunt emotivă, dacă sunt nervoasă din fire, atunci voi avea grijă ca mama
băiatului meu să fie o femeie cumsecade, că altfel degeaba este el băiat bun, dacă mama soacră este rea.

Trebuie să fiu extrem de puternică ca să fiu fericită într-o căsnicie în care mie mi se pare că mama soacră
nu e cum trebuie.

Trebuie să avem pretenţii: soţul meu pretind să fie creştin, pretind să accepte să năştem
toţi pruncii pe care ni-i dăruieşte Dumnezeu, pretind să nu se consoleze cu băutura când l-oi scoate eu din minţi - să nu se consoleze cu ţuică, ci să se consoleze cu Maica Domnului, cu spovedanie; acestea să-mi fie pretenţiile.

Şi, dacă doi tineri se spovedesc şi se împărtăşesc, nu se poate să nu se iubească! Cele mai
reuşite căsnicii în istoria comunităţilor tradiţionale erau cele făcute de familiile mirilor sau cele făcute din
interes. De ce? Pentru că într-o căsnicie se întâlnesc două neamuri, două seminţii, care trebuie să se
iubească.

Şi părinţii ştiau mai bine: „E de-a lui cutare, n-ai ce să faci cu ei”. Şi se iubeau tinerii şi se luau,
în ciuda sfaturilor părinţilor, şi ieşeau iubiri tragice, pentru că se luau şi se lăsau. Pentru că toată
mentalitatea aceea, tot felul în care crescuse, apărea ca o piedică după ce dispărea spuma sentimentelor.

Nu trebuie să ne căsătorim din interes material sau din sfatul părinţilor, dar din interes duhovnicesc, da.

Mă mântuiesc eu lângă băiatul acesta? Am încredere că atunci când n-o să mai poată, va apela la ajutorul
lui Dumnezeu? Dacă nu, nu pot să am încredere în nimeni, nici în mine. Eu nu pot să am încredere în
mine, dacă nu aştept de la mine să mă duc la Dumnezeu. Acesta să ne fie reperul când suntem pretenţioşi.

AUDIO CU MAICA SILUANA - AICI

FEMEIA ESTE DARUL LUI DUMNEZEU CĂTRE BĂRBAT

Maica Siluana va raspunde

Dragul meu drag, Sergiu,
Nu, Sergiu, nu vei avea o relaţie sexuală normală cu soţia ta, ci una dumnezeiască!

Înţelegi tu? Domnul Se dă nouă ca să fie în noi şi Viaţa Lui să fie a noastră şi cu ea, cu această Viaţă, să trăim, să muncim, să iubim, să îmbrăţişăm, să suferim şi să ne bucurăm! Înţelegi? Da, înţelegi! Deja vezi ce face Numele Lui!

Curaj!

Pe măsură ce vei înainta în devenirea ta întru El, celulele nervoase se vor regenera (e un fapt deja constatat şi de ştiinţă) şi întregul tău organism va sluji bucuriei de a fi fiu în Fiul şi mirele miresei tale!

Dar pentru asta mai avem de luptat: va trebui să biruim frica şi să facem toate poruncile prin care ne vine Viaţa! Curaj!

Te aştept şi eu mereu cu drag şi nădejde.

Nu încetaţi să vă rugaţi unii pentru alţii, copii dragi.

Şi, cei care încă nu aţi biruit pofta de pornografie, citiţi Acatistul Sfântului Ioan Bogosloovul, scris de părintele Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), pe care, cu mila lui Dumnezeu, l-am pus de curând pe site la rugăciuni! Cu drag mult şi respect,

M. Siluana

Maica Siluana va raspunde 

M. Siluana

 Preluat de AICI

Doamne ajută, maică!
Am o întrebare, dacă se poate. Dacă o fată a sărutat un băiat, mai este fecioară? Sau şi-a pierdut-o?

Aştept răspunsul. Vă mulţumesc anticipat.

Maria

Civilizaţiile sunt întemeiate pe violenţă ucigaşă
 De la Cain, omul căzut a zidit cetăţi şi a ridicat civilizaţii numai pe violenţă.
 Lumea aceasta e guvernată de o logică ucigaşă, e fascinată de rău şi antrenată într-o repetare fără de sfârşit a unui trecut „întemeietor” datorită unor mecanisme inconştiente, colective şi individuale, puse în lucrare de fiecare nouă generaţie rănită de vechea generaţie.
 Ieşirea este posibilă numai prin întoarcerea la Dumnezeu, la iubire.
 Dumnezeu a pregătit întoarcerea prin Legea lui Moise şi Însuşi a făcut-o prin Întruparea Fiului Său şi biruinţa asupra morţii prin propria moarte care a făcut posibilă Învierea şi ieşirea de sub legile logicii celei ucigaşe.
Omul este dorinţă infinită
 Omul este o fiinţă însetată, flămândă, plină de dorinţa de pace, de bucurie, de fericire.
 Omul nu doreşte decât să iubească şi să fie iubit, să trăiască fericirea iubiri împărtăşite.
 Dorinţa aceasta face din om un pelerin care nu se poate opri până nu-şi potoleşte setea de iubire. Este o sete infinită, pe care nimic din cele finite nu o poate potoli, pentru că este fundamental, dorinţa de a fi, dorinţa de absolut, dorinţa de Dumnezeu.
 Dorinţa omului este de a deveni dumnezeu, nimic altceva n-o poate satisface. (Sf. Grigorie de Nyssa).

În experienţa existenţială
 Această aspiraţie a omului se loveşte de limitele fiinţei umane. Când un copil vine pe lume, depinde cu totul de părinţii săi, de iubirea şi atenţia lor. Dacă nu primeşte iubirea şi atenţia pe care le aşteaptă, se va simţi rănit şi va reacţiona în consecinţă, declanşând mecanisme de apărare şi învăţând să rănească la rândul său.
 Este important să recunoaştem că în această viaţă nu este cu putinţă să nu fim răniţi şi să nu rănim pe nimeni.
 Ieşirea din legile logicii ucigaşe nu presupune stârpirea răului din lume, ar fi făcut-o Domnul dacă aceasta ar fi fost calea, ci ruperea mea de cel rău şi de lucrarea lui şi intrarea în relaţie ontologică cu Dumnezeu.

Logica ucigaşă
 Nici un om nu poate iubi în mod desăvârşit. În lume şi în oameni răul este în lucrare.
 Cel rănit într-o relaţie, se va teme că va mai fi iarăşi rănit şi că va trăi iarăşi ceea ce l-a durut. De aici, sentimente de angoasă şi nesiguranţă şi apariţia mecanismelor de apărare pentru a evita suferinţa pe care i-o poate declanşa celălalt, devenit potenţial agresor. De cele mai multe ori aceste mecanisme funcţionează inconştient, dar duc la comportamente repetitive legate de rănile care au fost ascunse.
 Întreruperea legăturii bazate pe încredere antrenează după ea logica raporturilor bazate pe forţă, şi fiecare se înarmează pentru a se proteja.
 Agresivitatea este o armă de apărare. Cu cât cineva e mai rănit şi rana este mai profundă, se va simţi mai vulnerabil, mai ameninţat şi va fi mai agresiv şi mai violent.
 În plus, fiinţa rănită va căuta şi-şi va oferi compensaţii în a avea şi dori obiecte care oferă o plăcere imediată, ca o „justificare” pentru lipsa fundamentală de iubire. Şi cu cât va căuta să-şi compenseze lipsa de iubire prin sisteme compensatorii, cu atât va fi mai robit de obiectele pe care le pofteşte şi cu atât va resimţi o insatisfacţie cronică şi se va agrava spirala suferinţei, a angoasei, a anxietăţii şi vinovăţiei.
 Agresivitatea mereu mai mare se va îndrepta
o Fie spre aproapele, considerat vinovat şi răspunzător şi vinovat de această înlănţuire,
o Fie către sine însuşi în deznădejde şi depresie.
 Nesimţindu-se iubită, persoana rănită va căuta să atragă atenţia celorlalţi pentru a simţi că există în ochii lor: fie prin provocări şi agresivitate, fie încercând să fie amabilă.
 Nevoia de a fi recunoscut, acceptat şi preţuit de ceilalţi se află în inima copilului din fiecare dintre noi.
După articolul Părinelui Philippe Dautais, Pour rompre avec le logique meurtrier: Le pardon
Pubicat în revista Le Chemin, no. 39, 1998

conferentiar> Maica Siluana Vlad, stareta Manastirii Jitianu - Craiova
titlu> Taina imbracarii si dezbracarii in Ortodoxie,
eveniment> conferinta din festivalul de conferinte duhovnicesti ASCOR (Asociatia Studentilor Crestin-Ortodocsi Romani) filiala Craiova

titlu festival> "Isvoare Duhovnicesti" editia a XIII-a,
data> 03.12.2007

locatie> Casa de Cultura Studenteasca Craiova, sala mare

stare inregistrare> buna, originala, fara add-uri sau cut-uri,

dimensiune> aprox. 40 mb

durata> 125' (2h:5')

continut> conferinta: 2 parti integrate in aceeasi inregistrare (fara pauza), prima cu expunerea temei, a doua cu intrebari si raspunsuri.

special> la inceput se canta colinde si cantari ale praznicului Nasterii Domnului de catre Corul psaltic al Catedralei Mitropolitane din Craiova condusa de protopsaltul Victor Sapca

disponibilitate> deocamdata doar pentru ascultat on-line, pentru downloadat peste o saptamana.

click pe foto jos pentru a asculta

foto1> http://www.sfintii-arhangheli.ro/activitati-rast-28mai06.php

foto 2> http://tainacasatoriei.wordpress.com/2007/08/25/as-dori-sa-ne-dati-cateva-sfaturi-celor-care-suntem-casatorite-cu-necredinciosi/

Maica Siluana va raspunde

Mă puteţi ajuta?

E o problemă simplă care caută un răspuns de vindecare. Acum ceva timp am întâlnit pe cineva, dar mie de aceea persoană nu mi-a plăcut de la început şi i-am vorbit urât prin mesaje. A tot încercat să mă mai caute şi apoi am început să-i împărtăşesc si eu sentimentele mele, îl cunoşteam câtuşi de puţin şi cred că tocmai de aceea. După un timp îmi trimite un mesaj că vrea să ne despărţim. I-am zis: acum, când te iubesc? Şi i-am zis că nu vreau. Ne-am cunoscut la căminul unde învăţam într-un mod imprevizibil, a fost de ajuns o strângere de braţe ca să simţim foirii. El mă plăcea de mai mult timp, dar mă vedea o fată timidă şi de aceea nu s-a apropiat în perioada când eu îi ziceam cuvinte jignitoare, îmi spunea că mă iubeşte şi oricât de bine mi-ar fi, să nu uit că m-a iubit şi mă va iubi. Mi-era din ce în ce mai mult un dor puternic de el şi nu concepeam ideea să ne despărţim. Apoi a început şcoala, ne-am întâlnit, de fapt m-a căutat el ca să mai vorbim despre noi, în curtea căminului. Îmi spunea că i-a fost dor de mine, dar eram despărţiţi. Apoi a urmat perioada tragică pentru mine, m am operat, o operaţie uşoară, timp de o săptămână am stat în spital şi nici măcar un mesaj de alinare nu am primit de la el. Durerea mare nu a fost cea a cuţitului, cât a faptului că nu s-a gândit la mine. Sunt o fată frumuşică, cu un fizic plăcut, şi pentru vârsta mea de 17 ani, majoritatea îmi spun că gândesc super bine. Cei din jurul lui îi spuneau că sunt o fată drăguţă şi mi se părea că se apropia de mine şi mai mult. După ce am venit din spital ne-am întâlnit la locul nostru din curtea căminului şi se comporta aşa de indiferent de parcă nu aş fi fost bolnavă şi că aveam nevoie de o alinare. Peste ceva timp îmi spune că se va muta cu un coleg într-un apartament închiriat. De când s-a mutat acolo nu mi-a mai dat nici un semn de viaţă; nu avem poftă de mâncare, toţi vedeau că se întâmplă ceva cu mine şi că m-am schimbat în rău. Iubirea pe care i-o purtam mă rănea tare de tot. Într-o zi, prietenul lui cu care stătea în gazdă mă vede pe stradă, şi apoi, după un timp, primesc un apel de la el. Seara mă sună să-mi zică să ne întâlnim a doua zi de dimineaţă, era de Sfântul Nicolae. Mă aşteaptă la cămin, mai stăm de vorba şi după aceea mă întreabă dacă nu aş vrea să merg la el, la apartament. I-am zis că nu ştiu şi că ce impresie îşi va face colegul lui de cameră. Mi-a răspuns că au fiecare camera lor. Am stat de vorbă, apoi mă întreabă dacă nu aş dori să rămân într-o seară la el. I-am răspuns că până aici este iubirea mea pentru el, până la momentul momentului. A rămas un pic şocat. A mai trecut ceva timp şi mă rodea în suflet o întrebare pe care i-am zis-o într-un mesaj, şi anume: de ce mai stă cu mine dacă nu se va întâmpla nimic? Iar el îmi răspunde că de la începutul anului şcolar a ţinut la mine din vrăjeală. Cât de urât m-am simţit! A trecut timpul, mi se mai făcea dor de el, ne-am mai întâlnit şi a ajuns el să mă cunoască mai mult, când nu mai eram împreună, se simţea usturător. În vara aceasta mă sună şi-mi spune că va pleca în Spania la părinţii lui şi ar vrea să ne mai vedem pentru ultima dată. Am simţit o tresărire apăsătoare în suflet că nu-l voi mai vedea. Ne-am întâlnit în parc, în Tecuci, unde învăţam, am stat 2ore împreună, dar a trecut prea repede timpul, a recunoscut şi el lucrul acesta, şi mi-a zis să nu fiu tristă că va pleca şi să merg înainte. Chiar aveam ce vorbi şi puncte în comun. Mi-a zis că nu o să mă uite şi să am grijă de mine. Ce greu mi-a fost atunci pe moment. Am aflat pe urmă că el avea pe cineva. Atunci de ce nu s-a întâlnit cu aceea persoană şi de ce a vrut să se întâlnească cu mine??? Oare?? Între timp mi-a zis că l-a atras fizicul meu, dragostea mea şi sărutul meu dulce, şi că am ceva aparte pe care nimeni nu-l are... aşa mă vedea el. Ajuns acolo, îmi trimitea mesaje, dar pe mine mă chinuia gândul tare: de ce se comporta cu mine ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Întrebare pe care i-am zis-o într-un mesaj. Mi-a răspuns că ce vreau acum, că ce a fost a fost şi acum între noi e prietenie şi mă întreba de ce îmi fac iluzii?? De atunci nu mi-a mai dat nici un semn. săptămâna trecută am vorbit cu el pe messenger şi îmi spunea că are prietenă şi că ea va veni la el peste ceva timp. M-am simţit sfâşiată. Ştiţi ce mă doare? Faptul că o să mă uite şi că nu am avut o semnificaţie mare pentru el. Ce a fost de fapt între noi??? I-am mai zis că nu cred că viaţa ne va face să ne mai întâlnim şi mi-a zis că şi-a dat seama. Acum sunt cu cineva, dar pentru el nu simt nimic. Dar ce e uimitor e faptul că băiatul e prieten cu proprietarul apartamentului unde stătea băiatul din Spania. Deci viaţa m-a făcut iar să ajung acolo. De ce mă chinuie? M-au răscolit nişte amintiri profunde... ce a fost de fapt între noi? Am nevoie de un răspuns, te rog, nu trece cu vederea şi ajută-mă. Îţi mulţumesc pentru timpul acordat şi aştept răspunsul tău, un sfat, o mângâiere. Eu tot mai sper că viaţa ne va mai face să ne întâlnim. Simt acest lucru, dincolo de adâncul sufletului meu.

Georgiana

+++

Georgiana mea dragă,
Da, te pot ajuta, rugându-te să faci seminarul nostru "Să ne vindecam iertând".

În felul acesta vei învăţa să nu te împaci cu cei care se poartă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Iertarea nu este trecere cu vederea, nici uitare, nici scuzare, nici prostie! Ci darul şi lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu în om!

Te îmbrăţişez cu drag mult,

M. Siluana

Ce mă fac, Măicuţă?

Cred că m-am îndrăgostit de colegul meu de la serviciu. E un băiat blând, liniştit şi atent cu fetele. Măicuţă, e un băiat deosebit care ştie să aprecieze o femeie. Ştiu că e mare păcat, sunt căsătorită de 2 ani şi m-am îndrăgostit de altcineva.

Nu ştiu cum să procedez, îl ispitesc prin vorbe, mă simt atât de bine cu el. Vă rog, nu mă judecaţi... , mi se pare atât de firesc ce se întâmplă. Înainte aş fi judecat atât de rău pe cineva aflat în situaţia mea. Ţin şi la soţul meu, dar de multe ori mă face să mă simt inferioară, mă ia peste picior. Şi eu am găsit afecţiune în altă parte. Colegul încă nu ştie că sunt atrasă de el... , şi ca şi mine, stă cu o fată de câţiva ani, cu care nu prea se mai înţelege.

Îmi cer iertare, e ruşinos, dar păcatul mi se pare atât de dulce. Şi totuşi de multe ori mă gândesc curat la acest băiat şi simt că-l iubesc, că el mi-ar putea oferi afecţiune şi aş putea avea un bebeluş cu el. Ştiu că e greşit ceea ce fac, încerc să-mi reprim sentimentele, ispita e mare însă.
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Măi omule, măi! Nu te juca cu focul care este Taina Sfintei Cununii!

Dar nici nu te speria prea tare! Nu-ţi fie milă de tine, dar nici nu te judeca fără milă. Ce ţi se întâmplă e firesc, în firea căzută! Ai nevoie de afecţiune şi o cauţi acolo unde e mai uşor de aflat! Apoi, ce simţi acum nu e decât o inflamare a egoului care îşi imaginează că i se vor împlini închipuirile. Dar să nu-l crezi, om drag! Ce vezi tu acum în acest coleg minunat se poate transforma într-un soţ cumplit de nesuferit! De ce crezi că nu se mai înţelege cu prietena lui? De bun şi minunat ce este? Să fim oameni serioşi! Şi, chiar dacă ar fi minunat, nu e al tău!

Dar, de fapt, altceva vreau eu să-ţi spun: că de tine depinde să descoperi ce minune de bărbat este soţul tău! Da, da! Acest bărbat te ia peste picior acum pentru că se teme de tine şi nu mai ştie cum să te cucerească! Foloseşte arma ruginită, dar încă ucigaşă, a manipulării şi umilirii femeii pentru a-şi masca nişte complexe de inferioritate. Iar tu îl ajuţi din plin cu ale tale! Şi, uite aşa, vrei altul! Chiar ai uitat ce minunat era când l-ai ales de bărbat?

Acum, mă întrebi ce te faci. Bun lucru ai făcut că m-ai întrebat şi minunat lucru vei face de mă vei asculta! Aşadar, iată ce să faci:

1. Să te spovedeşti curat!

2. Să citeşti acatistul Sfântului Arhanghel Rafail (îl găseşti pe site la Rugăciuni).

3. Să te uiţi la soţul tău ca la Domnul Iisus Hristos! Da, da! E acolo cuibărit în adâncul lui şi te aşteaptă să-i dai curajul să se nască şi să crească. DA, e acolo chiar chipul lui Dumnezeu care-ţi surâde şi aşteaptă să te iubească aşa cum tânjeşte inima ta! Ce-i arăţi tu acum e o mască pe care ţi-ai pus-o de frică!

4. Să începem urgent să facem împreună seminarul cu iertarea, ca să descoperi minunea care eşti, ca apoi, să-l descoperi şi pe cel de lângă tine!

O! Ce multe minuni vom trăi noi două împreună, copil zănatec! Acum, să nu cumva să te "spovedeşti" soţului tău, şi nici vreunei prietene. Ajunge că mi-ai spus mie şi la Sfânta Spovedanie. Sper că numele tău de aici e un pseudonim. Pentru mai multă siguranţă te "botez" eu altfel! Şi te aştept urgent.

Cu drag şi încredere,

M.

Am citit undeva că numai Duhul Sfânt face ca două persoane să se înţeleagă, numai Duhul Sfânt poate ţine legătura dragostei între persoane. Restul e... nimicul creaturii şi nimicul omenesc care nu valorează... nimic. Adică nu contează deloc dacă "ne potrivim" acum, câteva săptămâni sau luni. Noi nu suntem egali nici cu noi înşine, ne schimbăm de la o zi la alta. Cum am vrea să ştim dacă cel de lângă noi va mai fi la fel ca acum peste câteva luni sau un an? Cu siguranţă noi vom fi alţii şi el/ea va fi altul/alta.

Dacă ne potrivim acum, astăzi, cine ne poate garanta că ne vom potrivi la fel şi mâine sau toată viaţa?

O relaţie nu merge de la sine. Trebuie să lucrezi asupra ta şi asupra celuilalt şi asupra relaţiei, trebuie să îngrijeşti dragostea ca pe o floare, să îi schimbi pământul, să îi rupi frunzele uscate şi să o uzi la timp cu apă suficientă.

Şi mai am o credinţă: dacă iubeşti pe cineva cu adevărat, nu te interesează dacă te potriveşti, pentru că de obicei nimeni nu se potriveşte cu nimeni, de aceea în slujba Cununiei preoţii se roagă pentru buna înţelegere sufletească şi trupească.

Părintele Arsenie Papacioc a scris foarte frumos despre căsătorie că nu ştii ce anume te atrage la o fată sau la un băiat, e taina lui Dumnezeu, pentru că omul e o persoana şi persoana e taina. Niciodată nu l vei cunoaşte îndeajuns pe celalalt, toată viaţa ti se va mai descoperi câte ceva, ceva nou care să te bucure, dacă va fi Duhul Sfânt între voi. Asta pentru că omul e o taină şi Dumnezeu respectă taina omului. De ce oamenii nu respectă taina semenilor lor şi vor să distrugă taina, încercând să se cunoască? Cunoaşterea nu are sfârşit decât în împărăţia lui Dumnezeu, dacă e Duhul Sfânt între noi.

Eu nu mă potrivesc nici cu mine, de la o zi la alta, darămite să mă potrivesc cu altă persoană?

POTRIVIREA E IMPOSIBILĂ OMENEŞTE, fiecare are neputinţele lui, iar dacă îl iubeşti pe celălalt, astea nu mai contează. DOAR DUHUL SFÂNT NE AJUTĂ SĂ NE POTRIVIM!

Apoi cum zicea Maica Siluana într-o conferinţa, după săptămâna oarbă şi luna de miere, începe anul de fiere, în care abia atunci începi să-l descoperi pe celălalt cu adevărat, pentru că în săptămâna oarbă nu se vedea bine. Toate relaţiile sunt numai miere la început, dar când începi să vezi neputinţele celuilalt, dai înapoi. Şi o iei de la început cu altul/alta, şi vei descoperi alte neputinţe. Dar harul Duhului Sfânt de la Cununie ne ajută să ducem şi neputinţele celuilalt.

Orice "potrivire" fără Duhul Sfânt şi fără harul Sfintei Cununii este înşelătoare.

Steluţa

Mulţumesc, Steluţa mea dragă!
Domnul să lucreze sfânta înţelegere în toţi cei ce vor citi acest mesaj al tău!

M. Siluana