Deci e expozitie. Si expun si eu. Informatiile sunt pe afis , dati doar un click. Fotografia care reprezinta afisul e realizata de Radu , care are si el lucrari ce vor fi expuse marti. In total suntem 10. Ei au ceva mai multa experienta ca mine, dar eu sunt si cel mai tanar si incerc sa tin pasul cu dslr-urile lor :D. Ramane sa veniti la vernisaj sau pana pe 30 si sa va dati cu parerea.

Cu calculatoru pe perfuzii am reusit sa deschid photoshopu si sa mai uit prin stockuri sa vad ce ar putea fi valorificat si la ce as putea sa dau un twist , cum zicea o tipa de pe deviant , comentand o fotografie de-a mea.

Cand am facut poza asta a fost pur si simplu un shoot , neavand in cap nici un concept caruia l-as fi putut adapta aici , dar intre timp , datorita starii mele de ceva vreme ... o frustrare generala , i-am creat un scenariu destul de multumitor pentru mine.

O cheama "Different" , si hai sa o explic putin... initial a fost cu susul in jos , un peisaj banal ...niste copaci pe malul unui lac cu balarii dintr-un parc din oras.Banal , da. Aici twistul a fost la propriu si dupa un 180 si putina post-procesare pe la culori , a iesit ...asa. Legatura dintre different si faptul ca apa ia locul cerului si plantele norilor e capacitatea oamenilor de a vedea altfel lucrurile , capacitate care devine calitate intr-un domeniu ca fotografia sau orice altceva implica imaginatia si designul. Capacitate pe care cel putin generatia asta nu o detine si din ce in ce mai putini sunt altfel. Paradoxal am vazut la toti mediocrii pe mess statusuri de genul asta : " Voi radeti de mine ca sunt diferit .Eu rad de voi ca sunteti toti la fel" . Sau la toti insensibilii si incapabili de nimic profund... statusuri cam asa: "Imi place sa ma plimb prin ploaie ca nu ma vede nimeni cand plang" . Astea , clar , sunt replici ieftine copy-paste'uite de pe net , sa puna botu vreo minora si tu sa te dai trist... artistic asa cu miscari lente , cu capu in jos si cu mainile in par. Sa fii diferit, pentru mine , inseamna sa evoluezi oricat de putin intr-un anumit domeniu , sa-ti dezvolti o anumita pasiune , sa-ti dezvolti psihicul intr-o anumita masura si chiar sa intelegi complexitatea simplitatii care ne inconjoara.

Ma rog ... multe din lucrurile in care cred si pe care ma bazez , am impresia ca o sa se schimbe in urma unor chestii la care o sa particip , pentru ca , dupa numai doua conferinte ale unor persoane care s-au asezat in fata mea si au vorbit despre filozofie si stiinta , am fost de acord cu multe din ceea ce s-a vorbit.

Atat.

"Asadar , am dreptul sa fac scandal , sa fiu prost dispusa , sa nu zambesc fericita tot timpul , sa-mi dau cu parerea cand vad lucruri anormale si nedrepte , si chiar sa insult oamenii . E dreptul meu sa protestez . De acord , dar... e obositor. Poate avem ceva mai bun de facut , nu-i asa ? " . Ajuns un principiu de viata , acest citat din "M-am hotarat sa devin prost" de Martin Page, m-a facut sa o las mai moale cu elogierea prostiei  din cauza ca e un motiv de stres si pur si simplu nu ajuta la nimic. Nu ajuta la nimic pentru ca un discurs cu argumente solide nu poate fi citit si inteles decat de cineva care nu se regaseste in text. Daca nu iti pasa in general , nu-ti pasa nici de mine , nici de altii , nici de ce scriu eu despre tine , nici de ce scriu altii despre tine. Pana la urma ... esti fericit.

Ca sa filtrez universul, sa-mi fac viata mai usoara , majoritatea lucrurilor se izbesc frontal de doua intrebari: "Cu ce scop? si De ce ? " . Asta ca sa ameliorez principiul interactiunii fiecarui element cu toate celalalte.

Nu vreau sa fiti de acord cu mine , o sa vedeti ca nici nu ma laud , vreau doar sa va pese un bob mai mult de voi. Patetic si poate penibil ... dar tot din cauza ca-mi pasa.

Voi face din mâzgăleala lor o operă de artă Îmi voi închide între rânduri comoara Cum îşi închide traseul misterul pe hartă.

Şi semne?Ce semne cred ei că pot ţine ascunse zăcămintele lacrimilor din toc ce-şi depun ouăle lor albastre printre ele.Una după alta Zilele stau ţapene-ntre coperţi. Cel mai greu îmi e să-i pun titlu Să-i zic pe nume, Ca să ştiu ce să scriu pe piatra aspră de mormânt.

Aşa numesc eu micul incubator al coperţii Mâzgălit pentru a nu ştiu câta oară cu o ciudată operă de artă Pe dinăuntru Şi afară.

Cînd a început oare? Ieri? Alaltaieri?

Nu pot afirma ca sînt un visator, ancorat puternic în propria-i lume fantasmagorica care vede lumea materiala în nuante de alb si negru.
Nu credeam ca este posibil. Mai ales, ieri, cînd m-am trezit atît de binedispus si dornic, chiar, de a schimba ceva în viata mea. Într-adevar, s-a schimbat.

Total.

Dar nu asa cum mi-am dorit.

Întîi am primit acea bucata nenorocita de hîrtie, înstiintare, cu antetul standard al corporatiei, prin care îmi era comunicata încetarea oricarui fel de colaborare cu ei, deci, concedierea mea, învaluita de cuvintele pompoase si parerile de rau ale stimabilului domn director de la Resurse Umane.

În zeci de ani de cînd lucram la ei nu am primit nici macar o mustrare verbala si, deodata, ma concediaza.
Apoi, vizita reprezentantului editurii care mi-a publicat cele opt romane. Toate trecute pe lista mondiala de best-seller-uri.
Mi-a înmînat o diploma si cu regrete eterne a rupt în fata mea contractul. A plecat grabit în mijlocul tumultului meu de injurii si blesteme.

Nicicînd nu am putut crede ca voi ajunge în situatia de a urî pe toti oamenii. Nici macar cînd iubita mea din liceu mi-a fluturat mîndra prin fata ochilor inelul de logodna... cu antrenorul ei de fitness.

Nu stiu daca îsi poate imagina cineva ce se petrecea în mintea mea aseara. Ma simteam un vulcan pe cale sa erupa ? o tornada ucigasa de gradul cinci ? daca mai exista asa ceva.

Totul s-a dus pe apa sîmbetei.

Si toate acestea din cauza acelui îngîmfat gras si chel de lingau netrebnic al Arhanghelului Mihail. Tot timpul m-a urmarit. Fiecare miscare, fiecare cuvînt, fiecare gînd si sentiment.

Am crezut ca voi gasi liniste aici, pe Terra. Am crezut ca voi reusi sa-mi spal pacatele si sa capat binecuvîntarea Lui.

Nu a fost sa fie.

Dar nu-i nici o problema. Am reusit sa evadez atunci din Infern, voi reusi si de data aceasta, iar în acel moment, al re-întoarcerii mele, toti vor afla ce înseamna sa suferi.

Presedinte vreau sa fiu, data viitoare!

Alerg din ce in ce mai repede. Alerg spre un nu-stiu-ce, inspaimintat, infricosat ca un biet ierbivor haituit de o legiune de fiare infometate. Mirosul propriu de sudoare, de umori corporale vulgare, ce apropie atit de mult omul de animal incit, uneori, ii confunzi, ma impresoara. Alerg continuu, neobosit, hranit de o energie necunoscuta ce-mi da forta sa alerg, sa alerg mai departe, cu energia unui schizofrenic in plina criza.
Somnambul ratacit intr-un labirint de copaci si tufe scunde, de crengi frinte, pe care a crescut nepasator muschiul, ce ranesc, cu dintii ascutiti din lemn, picioarele, miinile, trupul.

Sunt ranit!

Sint ranit, dar nu imi pasa. Alerg mai departe spre negura necunoscutului. Ranile isi deschid usor gurile micute, cu buze insingerate, cersind alinare sau, poate, hrana, asemeni unui pui plapind, parasit in cuib.

Dar nu imi pasa. Alerg, cu toate ca durerea incepe sa-si descarce toxinele; pulsul creste, la fel si concentratia de adrenalina din singe, schimbul de "informatii" intre butonii terminali ai neuronilor se inteteste, intr-un ritm din ce in ce mai alert.

Inspir si expir, hulpav, aerul.

Plaminii imi par neincapatori, hemoglobina incapabila de a transporta oxigenul la viscere, in muschi, muschi ce se contracta spasmodic intr-o ultima fortare.

Salt... si... abis, intuneric.

Sint o umbra care se amageste cu delicatele forme inexistente, refuzind a le abandona in oceanul timpului.

Ma tirasc prin nisipul fierbinte al desertului, fara scop, fara ideal.
Sint un monstru, un monstru insufletit de fanteziile unui copil speriat de intuneric, ce invoaca agonic imbratisarea binecuvintata a mamei, un monstru cu gheare lungi, din mina de creion... un scriitor, alergind dupa o idee in abisul inconstientului.