Principiile serioase si sanatoase par invechite. Nu se mai potrivesc cu mentalitatea emancipata sexual care caracterizeaza lumea de azi. Fiecare face ce vrea, pentru ca se crede stapan pe sine. Dar nu exista o  amagire mai mare si mai periculoasa, pentruca, intr-o lume post-moderna, omul nu mai detine controlul - el devine un obiect manipulabil si usor de inselat.

Decalogul "porumbeilor" face partea din categoria principiilor "serioase si sanatoase". Un tanar crestin, interesat de sanatatea lui spirituala si de relatia lui personala cu Dumnezeu, le va trata cu seriozitate. Suntem cheamti sa fim "exemple demne de urmat", in orice domeniu, mai ales in domeniul relatiilor. De ce am scris acest "decalog"? Pentru ca tinerii isi distrug viata spirituala (si nu numai!) datorita unor relatii nesanatoase si neserioase pe care le au. Cred ca pot fi evitate o multime de probleme daca ei vor respecta cateva principii esentiale:

1. Sa nu iubesti pe nimeni mai mult decat pe Domnul Dumnezeul tau.

2. Sa nu te lasi amagit de ceea ce izbeste ochiul, caci frumusetea si slava lumii sunt trecatoare.

3. Cinsteste-ti si respecta-ti aproapele pentru ca el a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

4. Sa nu umbli cu aproapele tau prin locuri dosnice si intunecate, caci in aceste locuri pandeste pacatul, ca un leu gata sa ucida.

5. Tine-ti mainile departe de corpul aproapelui tau. Atingerile, chiar si cele aparent nevinovate, deschid usa pacatului.

6. Sa nu te saruti decat cu cel(cea) care iti va fi sot(ie), caci sarutul te duce in pacat.

7. Sa nu poftesi trupul aproapelui tau.

8. Sa nu ranesti inima aproapelui tau inselandu-l cu altul.

9. Sa nu umbli "din floare in floare" cautandu-ti cu disperare parteneri. Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului si el iti va da o nevasta (sot) buna (bun).

10. Proslaveste-l pe Dumnezeu in tot ceea ce faci, atat in trupul cat si in duhul tau.

6 septembrie - un an de la pasul făcut în Marea Trecere spre Tărâmul Tainic a renumitului tenor, Luciano Pavarotti ...

A muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea. ( Octavian Paler )

Sufletul tenorului Luciano Pavarotti va zâmbi licărind lumii întregi ... numeroase concerte grandioase ce se doresc omagiu, in memoriam Luciano Pavarotti, au fost organizate în : Modena, oraşul natal al regretatului tenor , dar şi în Paris, Roma, New York, Petra în Jordania .

Luciano Pavarotti ar fi împlinit 73 de ani pe 12 octombrie ... dincolo de cuvinte, dincolo de tăceri, rămâne o VOCE - LUCIANO PAVAROTTI ... o fărâmă de suflet a fiecăruia din noi va fi mereu mângâiată de aripile muzicii, invitându-ne la a ne gândi, poate puţin mai altfel, zborul pe Tărâmul Vieţii, inspirându-ne la a fi mai buni cu noi înşine şi a-i iubi pe ceilalţi pentru fiecare picătură de Lumină Divină ce ne înnobilează Trecerea şi Devenirea ...

Pavarotti - Una Furtiva Lagrima -L'Elisir d'Amore, Donizetti :

Moartea pune punct şi iubirilor, şi luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit şi cu cât a luptat. Mai are timp, poate, doar să regrete că n-a iubit şi n-a luptat destul. ( Octavian Paler )

Jon Bon Jovi & Pavarotti - Let it Rain :

Voiam să înţeleg lumea cu inima mea. ( Octavian Paler )

Şi, încă un dar minunat făcut nouă tuturor, de către GABRIEL GARCIA MARQUEZ ... să ne lăsăm inimile atinse de roua fiecărui cuvânt :

"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."

Orice adevăr care nu mă omoară, mă face mai puternic. ( Octavian Paler )

Drumul care duce spre noi înşine duce în mod obligatoriu şi spre ceilalţi. ( Octavian Paler )

Strângând nisipul în pumn, mă gândesc câte încap într-o clipă în care nu mai vrei să spui nimic. ( Octavian Paler )

Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti. ( Octavian Paler )

Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. ( Octavian Paler )

Nu mi-e frică de Dumnezeu, ci de absenţa lui Dumnezeu. ( Octavian Paler )

Lacătele din noi se deschid cu o lacrimă. ( Octavian Paler )

Iubim de fapt ceea ce ne lipseşte. ( Octavian Paler )

Fără a pierde nu învăţăm să preţuim... ( Octavian Paler )

Sibilla Poesis

citate preluate de pe www.citapedia.ro

muzica preluata de pe youtube

imagini preluate de pe google.ro

informaţii preluate de pe : bizcar.ro şi ziare.com

Cum spuneam, avem o problemă! Care se preconizează a fi mare şi periculoasă. Ziarul „Ziua” ne informează că România şi românii sunt ţinta unui atac informativ de amploare pe forumurile presei on-line.

Să fie oare aşa?

Ziarul „Ziua” ne semnalează că: „Personaje obscure, care folosesc „nickname-uri” cât mai originale, reuşesc performanţa să fie active 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână. Explicaţia nu poate fi decât una singură: mai multe persoane care folosesc acelaşi username, lansând mesaje asemănătoare”. Şi că toate, cel puţin cele în discuţie, denigrează poporul român si România !!!

Se poate aşa ceva?

Nu trebuie să ne uităm pe forumuri pentru a observa fenomenul descris. Ajunge să ne uităm în jur. Vom vedea o acută lipsă de discernământ la toate nivelele societăţii „de la cel cu barbă sură pân’ la cel cu ţâţa-n gură” ca să folosesc o vorbă populară, pe care nu sunt sigur, că o mai cunoaşte multă lume.

Să se urmărească distrugerea valorilor morale şi naţionale în mod deliberat?

Posibil, având în vedere că „importăm” de la occidentali, şi de prin alte părţi, tot ce nu-i bun. Cum să numim acest fapt dacă nu lipsă de discernământ?

Homosexualii şi alte anomalii sexuale luptă pentru drepturi, făţiş ! Pentru asta le trebuie susţinere. Cine se ocupă de această susţinere? Nu ştim ! Ceea ce este însă clar, este că ei cer drepturi şi fac demonstraţii, pentru care trebuie (şi primesc !) suport material !

Pe de altă parte, peisajul religios este un dezastru. România este o ţară majoritar ortodoxă. Sau mai degrabă, a fost pentru că actualmente e , să zicem, un „mozaic” de religii. Aceste religii, multe dintre ele apărute peste noapte, după binecunoscuta „revoluţie” din 89, practică un prozelitism acerb.

Mă întreb nu mai e bună ortodoxia, care a fost religia noastră timp de veacuri, şi ne trebuie oarece îmbunătăţiri pentru a reîmprospăta peisajul ? Nu cred !

Am primit infuzii masive de budism tibetan, de psihoreligii de tip yoghinic (yoga în sine este o practica spirituala bună, eu însă mă refer aici la MISA, yoghinii zburători, etc), „secte” neo-protestante. Pentru ce? Avem oare nevoie de ele? Nu suntem şi aşa destul de debusolaţi ne mai trebuie şi credinţe artificiale?

Constituţia României prevede că România este stat indivizibil şi unitar, dar se aud tot mai multe voci iredentiste care cer autonomie.

De ce? La ce le trebuie?

Au drept de exprimare la fel ca şi noi românii, sunt egali cu noi în faţa legii (tot drept prevăzut prin constituţie), au dreptul de a se exprima cultural şi politic (ceea ce nu se poate spune şi despre toţi conaţionalii noştrii trăitori pe străine meleaguri) !

Peisajul politico-cultural este de-a dreptul hilar. Te pufneşte râsul.. un râs amar, când vezi cum dorm politicienii în parlament… sau cum se muşcă între ei, cum se bălăcăresc, pentru interese mărunte, fără nici o tangenţă cu interesele statului sau ale celor care i-au ales ?

Cum să califici oamenii de teapa lui Patapievici care vor să renunţăm la simbolurile naţionale, ba chiar şi la limba româneasca, care ne defineşte printre altele ca naţiune?

Să nu uităm că România încă este capabilă să dea valori, chiar dacă, din varii motive (cu astea e o alta poveste), nu este capabilă să le şi promoveze!

Închei citând un vers al trupei „Sarmalele Reci”, destul de cunoscută cred, în rândul tinerilor: „Nu uita ca ţara te vrea prost !”

Dar nu Ţara ne vrea proşti, ci cineva anume ! Cine ?!?… iar nu ştiu….

Mă întreb de unde toata această vânzoleală în România?

Ce ştiu sigur, e că noi nu o vrem ! Sau aveţi altă părere?

zamolxe

http://ziare.ro/1220362245-Romania_si_romanii_tinta_unui_atac_in

Articol preluat de pe www.quadratus.wordpress.com

Autor : Zamolxe

Suferinţa nu este un rău, este consecinţa şi aproape întotdeauna leacul răului.

Eliphas Levi

Totul vine la timp pentru cel ce ştie să aştepte.

Joseph Villele

Shamanic Princess (Evanescence - Imaginary) :

Dincolo de tăceri ...

şi ce-am să fac, ce am să spun ...

e praf de nouri, sunt deja pe drum,

mă-ndrept spre nu ştiu ce şi cine ştie unde,

dar, m-am urnit din loc, spre tainicul oriunde ...

şi ce-am să spun , ce am să fac ...

e limpede , cu mine-am să mă-mpac ,

m-oi regăsi, acolo-n depărtări zâmbind în toate ,

o ciută hăituită de visări , sorbindu-ţi lin din şoapte ...

Sibilla Poesis

“E fara sens sa-i ceri unui om sa nu gandeasca ci sa creada. E ca si cum i-ai cere sa doarma neincetat” ( Lord Byron )

“Nu exista experienta careia sa nu-i poti supravietui daca ai curajul sa infrunti viata.” ( Octavian Paler )

Timpul e făcut din credinţă nestrămutată şi din îndurare fără margini. ( Friedrich Holderlin )

“Cand viseaza omul e un zeu, cand gandeste, un cersetor.” ( Holderlin )

Evanescence - You :

Dincolo de cuvinte ...

sunt lacrima-ţi ce izvorăşte mâine poate-n două ,

mă iartă , nu mă pot opri , albastrul tău mă plouă ,

de toamna mă cerşeşte , mă simte vie, tremurândă, moale,

şi mă doreşte floarea stâncii , mă smulge din visări amare ...

am să te-aştept , la vămile văzduhului, senină,

de n-ai să vii , preface-m-oi în Izmă de Lumină,

şi-am să te caut în miezul Lunei, şi în taine, şoapte,

te voi răpi din remuşcări şi-am să te-ascund departe ...

Sibilla Poesis

“Acela care nu se iubeste pe sine insusi nu stapaneste nimic pe lumea asta.” ( Boccaccio )

“Nu poti pierde decat ceea ce nu ai avut.” ( Borge )

“Murim cate putin in fiecare zi, trebuie sa ne obisnuim cu asta.” ( Emile Zola )

SIBILLA POESIS

citate preluate de pe www.citapedia.ro

imagini preluate de pe google.ro

muzica preluată de pe youtube

]]> http://mariusmotora.wordpress.com/?p=551 Mon, 01 Sep 2008 11:26:03 +0000 webmaster http://mariusmotora.wordpress.com/?p=551 Am vorbit cu El acum o oră

Un grup de profesori de la o universitate discutau într-o pauză de prânz despre învierea Domnului Isus. Era în preajma sărbătorilor de Paşte, şi subiectul s-a aprins foarte uşor. Unii erau acolo atei, şi au spus de la început că pentru ei învierea este doar o fabulă din antichitate, ceva rămas din mitologie.

Un altul a continuat însă cu o întrebare: "Dar ce ne facem dacă totuşi există înviere, şi după ce murim, avem surpriza să ne întâlnim cu Dumnezeu?". Au sărit imediat ceilalţi cu argumentele lor în legătură cu imposibilitatea învierii, şi aveau gata ideile de atac împotriva învierii Domnului Isus şi împotriva învierii de apoi. Iar alţii au râs doar spunând: "Fleacuri. Aici e totul. Să am un salar bun, o masă bogată, şi sunt mulţumit. După ce mor, nu mă interesează ..."

Între ei era un profesor tăcut, care îi asculta zâmbind. Ceilalţi ştiau că e credincios, şi multe din cele spuse erau tocmai ca să-l irite, să-l agite. Până la urmă, s-au întors spre el şi l-au întrebat ce părere are? Le-a răspuns calm: "Şi eu sunt tot atât de sigur ca şi voi, dar cu o singură diferenţă. Eu sunt sigur că Isus Hristos a înviat din morti, şi că e viu. Sunt multe argumentele mele în privinţa aceasta, dar vă spun doar unul: Am vorbit cu El acum o oră".

Poţi spune şi tu că ai stat de vorbă astăzi cu Domnul?

articol preluat de pe site-ul bisericii baptiste române din Chicago.

Daca in momentul de fata te confrunti cu ispita, iata 7 modalitati de intarire spirituala -folosestele!

a) "Nu v-a ajuns nicio ispita, care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dumnezeu, care este credincios, nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre; ci, impreuna cu ispita a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda" (1 Corinteni 10:13);

b) "lata ca v-am dat putere sa calcati... peste toata puterea vrajmasului si nimic nu va va putea vatama" (Luca 10:19);

c) "Dumnezeul pacii va zdrobi in curand pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos sa fie cu voi!" (Romani 16:20);

d) "...luati toata armatura lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea, si sa ramaneti in picioare, dupa ce veti fi biruit totul" (Efeseni 6:13);

e) "nu te teme, caci Eu sunt cu tine; nu te uita cu ingrijorare, caci Eu sunt Dumnezeul tau; Eu te intaresc, tot Eu iti vin in ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare" (Isaia 41:10);

f) "Caci n-avem un Mare Preot care sa n-aiba mila de slabiciunile noastre, ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat. Sa ne apropiem dar cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie" (Evrei 4:15-16);

g) "Domnul stie sa izbaveasca din incercare pe oamenii cucernici, si sa pastreze pe cei nelegiuiti..." (2 Petru 2:9). Oile sunt intelepte; cand vine lupul, ele se strang mai aproape de pas­torul lor. Sa facem si noi la fel!

Un proverb egiptean spune astfel : ”Cine umblă mereu alături de omul prost se va umple şi el de prostia acestuia. ” . Se simte iz de toamnă , între timp, la renumitele ” şcoli de vară ” , tineret mândria ţării primeşte ” lecţii ” ce se vor ... modele ! Şi-om trăii şi `om vedea, de vor fi lecţii de comportament ” prosocial ” , în anii ce urmează, căci , ” ce semeni culegi ” în cele din urmă ...

Zice-se , că e indicat să fii permanent informat , căci ” omul cât trăieşte invaţă ” , ca tot românul, în aşteptarea alegerilor mă avânt în ideea îmbogăţirii bagajului de cunoştinţe, şi , citesc, şi citesc ... şi citesc ... până la urmă constat că mă aflu într-o mare dilemă: să mă adâncesc în somn profund din care neam să mă mai trezesc, sau să mă scutur de multe şi să iau o hotărâre decisivă , să mă încumet şi să ... intr-un politică . Păi da, ce Doamne iarta-mă, la cât de mare e Grădina , ce mai contează un afon ca mine răsărind pe acolo, printre răzoare şi atâtea specii pe cale de dispariţie ... Aş mai avea o alternativă , să mă retrag undeva în munţi, să nu mai văd să nu mai aud !

Măi fraţilor, sincer, eu n-am nici o vină , recunoaşteţi şi voi, adică dacă intru în politică, eu care am o părere bunicică despre mine, imaginea de sine pozitivă care va să zică, şi cum în trend e promovarea nonvalorii , nu am nici o şansă ... Să dorm pe veci, nici atât, iacăta , m-am încăpăţânat să supravieţuiesc, se pare că Doamne, Doamne mai are ceva treburi pentru mine , de trăncănit , har Domnului, zice lumea prin târg că mi s-a dus buhul ( ... las` că `oi vedea eu şi ce m-o aştepta pe chestia asta, cum altfel , dar vă ţin musai la curent ... ) , excludem şi această variantă, ce să dorm, când eu sunt turbo-tsinami .... bun, varianta trei ar fi să aleg drumul pribegiei, ” să plec pe păduri cântând ... ” . Cei drept, îmi sunt dragi tare şi munţii şi codrii, ceva ” urme ” de partizan poartă venele-mi făloase, dar, şed să cumpănesc şi vă întreb, cam câţi vor pleca la fel ca mine ... la cât de dezgustat e necăjit şi amărât poporul român, plecăm toţi, ne retragem milioane în peşteri, tot trăim vremurile de pe urmă ... Păi de ce nu, inundaţii, lipsă medicamente, preţurile vor exploda in curând, şcolile stau să pice , bieţii pensionari primesc şi ei acolo praf în ochi ce ar fi trebuit să primească pe la începutul anului, dar na, ca înainte de alegeri ” luaţi ceva şi gura mică ”, Scatapievici din degeneraţi nu ne slăbeşte, inculţi şi deformaţi cică, şi câte şi câte .... Ţara nu ne mai aparţine e a lui Vodă, motive berechet să ne tot ducem, să ramână ei, dihorii, şi evident ” valorile ” pe care nu prididesc să le şcolească. Noi românii suntem ... în plus, ei comedie, dar unde ne trezim , mai şi bombănim, hm ? Chiar aşa, noi, ai cui suntem , zău că nimeni nu cunoaşte răspunsul ...

Cică, să-i votezi în toamnă , pe cine ... ? Eu întreb, nu dau cu parul, oameni buni, pe cine votăm căci, iată din ce avem a alege : ” adunăturile ” , ” busturile ” , ” bătuţii în cap de soare ” , ” găştile de interese ”, ” proştii ” , ” pe cei ce se dau în bărci ” ...

” Dacă prostia ar produce suferinţă, sunt oameni care ar trebui să umble urlând de durere. ” ( Mihail Sadoveanu )

Ce ne roade pe noi din toate astea, păi cam asta : ” Un prost găseşte totdeauna unul mai prost, care să-l admire. ” ( Boileau )

Aşa că, fraţilor, `geaba net, `geaba bloguri căci : ” inteligenţa artificială nu va învinge niciodată prostia nativă ” ( anonimus ) ...

Acesta să fie răspunsul :

” Dacă nu o testăm pe voi, nu avem de unde să ştim dacă ducem o politică proastă. ” ( Victor Martin ) ??!!!

Tăriceanu :

"Parerea mea este urmatoare, ca in Romania exista doua partide si o adunatura", a precizat el, in aplauzele tinerilor liberali. "Partidele se constituie in jurul doctrinelor si al ideologiilor si din acest punct de vedere exista PNL si o formatiune care, chiar daca nu-mi place, o respect, pentru ca este realizata la fel, in jurul ideologiei social-democrate.

"Anul trecut, cand a fost facuta majorarea pensiilor PSD a incercat sa spuna "Ba nu, eu am fost". Sigur, fiecare poate sa se lipeasca la o initiativa sau alta. PSD a fost mai istet, aia de la PD au fost mai prosti, pentru ca au spus "Ce prostie, majorati pensiile, n-aveti de unde sa dati banii".

Blaga :

"Noi nu suntem prosti cum ne-a facut ieri Tariceanu ca mizam pe voi. Premirul Romaniei, care s-a chinuit atatia ani sa ne demonstreze ca e bine crescut, ieri, probabil batut de soare in cap, si-a iesit din pepeni si ne-a facut cum nu ne permitem sa facem pe nimeni"
"Ceea ce ii tine inca stransi e ciolanul. Ei au fost intotdeauna si sunt o suma de gasti de interese",
"Aveti grija domnule prim-minisru ca marirea pensiilor ar putea sa fie numai pe hartie. (...) Noi doream ca aceasta crestere sa fie resimtita in puterea de cumparare"

Cireaşa de pe tort :

” Secretarul executiv al PD-L, Elena Udrea, s-a declarat convinsa ca democrat-liberalii au fost mult mai interesati de bustul lui Stolojan decat de declaratiile recente facute de premierul Tariceanu. ” ( Elena Udrea )

"Declaratiile lui Tariceanu nu sunt decat niste notite scrise de Frankenstein si Silberstein la Bucuresti ca sa epateze printre tinerii liberali, ca sa faca impresie si ca sa aiba timp sa se dea in barci cu Mazare", a declarat Elena Udrea, la Realitatea Tv.

Sursa : www.ziare.com

În fond, la noi, fiecare îl suspectează pe celălalt de prostie fără să stea deloc pe gânduri și fără să-și pună întrebarea respectivă și la adresa sa: "Oare nu cumva eu voi fi fiind în realitate cel prost?" ( Dostoievski )

Când prostia va primi aripi, se va întuneca cerul. ( Valeriu Butulescu )

Marea plăcere a prostiei este să se reverse. ( Vasile Ghica )

Sa fii prost, egoist si sa ai o sanatate buna sunt trei cerinte pentru a fi fericit, desi daca prostia lipseste celelalte nu mai conteaza. ( Gustave Flaubert )

Sibilla Poesis

sursa informaţiilor : www.ziare.com

citate preluate de pe : www.citapedia.ro

imagini preluate de pe google

Iata, iti voi impodobi pietrele scumpe cu antimoniu.
(Isaia 54:11)

Pietrele din zid au spus: „Noi am venit din muntii indepartati – din coasta stancilor colturoase. Focul si apa au lucrat asupra noastra timp de veacuri, dar n-au produs decat niste crapaturi. Insa mainile omenesti ca ale voastre ne-au transformat in camine in care copiii rasei voastre nemuritoare se nasc, sufera, se bucura, gasesc odihna si adapost, si invata lectiile pe care Creatorul nostru si al vostru ni le preda. Dar ca sa ajungem sa fim folosite pentru acest scop, am indurat mult. Dinamita ne-a sfasiat inima, si tarnacoapele ne-au spart in bucati. Deseori cand zaceam deformate si sparte in cariera, totul parea sa fie fara forma sau sens. Dar treptat am fost taiate in blocuri, si unele dintre noi am fost cioplite cu instrumente mai ascutite pana am capatat o muchie fina. Acum suntem desavarsite, suntem in locurile noastre potrivite si suntem de folos.

Voi, insa, sunteti inca in cariera voastra. Voi nu sunteti desavarsiti, si din aceasta cauza, asa cum a fost odata cazul cu noi, sunt multe lucruri pe care voi nu le intelegeti. Dar voi sunteti destinati pentru o cladire mai inalta, si intr-o zi veti fi asezati in ea de maini ingeresti, devenind pietre vii intr-un templu ceresc“.

In aerul nemiscat muzica nu se aude;

In marmura bruta se ascunde o frumusete nevazuta;

Ca sa iasa muzica si frumusete e nevoie

De atingerea mesterului, de dalta ascutita a sculptorului.

Marele Mester, ne atinge cu mainile Lui indemanatice;

Nu lasati muzica din noi sa moara!

Marele Sculptor, ciopleste-ne si slefuieste-ne; nu lasa

Sa ramana, ascuns si pierdut, chipul Tau in noi!

Cand însa au umplut baptisterul cu apa, pentru ca n-a fost bine curatat, la suprafata apei s-a adunat un strat gros de pulbere rosiatica. Înaintea începerii serviciului de botez, cand biserica era deja plina, seful de lucrari a mers sa inspecteze daca totul era în ordine. Cand a vazut praful de pe suprafata apei din baptister, acesta s-a plecat repede sa vada care este cauza acestei situatii.

În timp însa ce misca cu mana suprafata apei, ca sa vada cat este de gros stratul de praf, si întreba cine este cel ce nu si-a facut bine treaba si n-a maturat bine baptisterul, s-a dezechilibrat si a cazut în apa!

În acele momente cand cei din biserica au început sa rada, cei din echipa ce au alergat ca sa gaseasca o plasa pentru a aduna praful de la suprafata apei, au trebuit sa se întoarca, pentru a-l scoate din baptister pe seful lor!

Aceasta întamplare ne arata ca pe langa ravna, atunci cand încercam sa facem ceva, avem nevoie si de întelepciune. Iar înainte de a-i acuza pe altii, trebuie noi însine sa fim atenti unde pasim!

Rugaciune: Doamne Dumnezeule; iarta-ma pentru momentele cand lucrand fara întelepciune în loc sa rezolv problemele, am contribuit la accentuarea lor. Amin.

Agonia - lucrare in ghips, realizată de Zamolxe

” Speranţa este visul celui treaz ! ” ( Aristotel )

” Niciodată să nu-ţi pierzi speranţa ! ” ( Jules Verne )

” Speranţa este lucrul cu pene aşezat în suflet şi care cântă melodia fără de cuvinte şi nu se opreşte niciodată . ” ( Emily Dickinson )

- poveste cu tâlc _

Maria, mama lui Iisus, cobora abătută dealul Golgotei. În urma ei venea Ioan, ucenicul cel iubit în grija căruia Iisus cu ultimele puteri îşi încredinţase Mama. Şi el era trist, dar se ţinea tare, încercând s-o aline pe Maria.
Ea, Maria, era sfârşită de osteneală şi de durere. Nu mai putea nici plânge. Se terminaseră lacrimile, rămăse doar durea cruntă, surdă, rece. Ce văzuse ea, era mult prea mult pentru o mamă ! Îşi văzuse fiul hulit, bătut, scuipat, biciuit, condamnat la moarte pe nedrept şi în cele din urmă ucis prin chinurile crucificării. Era prea mult! Din când în când atunci când în mintea ei se faceau auzite urletele mulţimii sau plesniturile biciului, tresărea si icnea. Atât ! Alteori, zâmbea obosită, aducându-şi aminte de învăţăturile Fiului ei iubitor.
Acum totul era întunecat în jurul ei. Vaţa ei nu mai însemna nimic, fiul ei cel iubit si bland pierise si nu se putea mangaia. Ioan, ucenicul cel iubit, încerca în zadar s-o aline. Durerea era prea mare ! Maria nu putea fi mângâiată, ce vazuse ea era dincolo de orice închipuire!
Au ajuns în fata casei. Maria se opri în prag şi întorcându-se spre Ioan spuse, plină de speranţă:
- Îţi aduci aminte, că El ne spunea că va reveni?
Se repezi la el strangându-i în pumni veşmintele:
- El a spus că va învia, va învia după trei zile, îţi aduci aminte?
Se uita la Ioan rugător şi cu un licăr de speranţă în ochi. În ochii ei se citea o rugăciune mută: „Spune da, spune da şi dacă nu crezi! Nu-mi ucide spereanţa!”
Ioan îşi aduse aminte:”Voi învia, după trei zile ! ” şi spuse cu convingere:
-Da Maria va reveni la noi, aşa a spus el. El vorbea adevarul nu se poate să fie altfel.
Şi faţa ucenicului se lumină, speranţa înflori şi în inima lui.
Ochii Mariei licareau de o lumina vie acum şi spuse în sinea ei „Oh!.. de-ar putea fi adevărat”. Ea se agaţa de orice i-ar fi putut menţine vie speranţa.
Sânbata seara. O seara caldă. Ucenici stăteau la un loc, posomorâţi. O seară plină de aşteptări pentru mama care-şi aduse aminte de vorbele fiului plecat de lângă ea. A fost singura dată când Maicuţa şi-a dorit ca soarele să dispară. Doar atunci speranţa ei putea fi împlinita. Din clipa în care Maria şi-a adus aminte de promisiunile facute de Fiul său, acest gand nu i-a mai dat pace.
Sâmbată seara, o seară a aşteptărilor dureroase, a incertitudinilor. Maria nu simţea nici foame, nici somn. Îşi aştepta fiul. De câte ori ucenicul Ioan intra la ea încercând s-o facă să mănânce sau să bea, primea invariabil acelaşi răspuns: „Lasă-mă singură… Îl aştept pe El !”
Ore şi ore de aşteptare chinuitoare trecură, dar Maria spera încă, şi zâmbea la imaginea reântâlnirii cu Fiul ei. Bătu miezul nopţii. Nu se întâmplă nimic. Un fior strânse inima Maicii. Continua însă să se roage şi sa-şi cheme Fiul cu toata puterea ei. Deodată, la puţin timp după ce ultima bătaie se stinse în noapte, odaia ei se lumină şi un glas dulce o striga:
-Mamă!
Maria tresari plina de fericire. Rugăciunile ei fuseseră ascultate. Speranţa ei nu fusese deşartă. Era vocea Fiului ei. Nu se putea înşela. Se întoarse şovaitoare şi zâmbitoare totodată. În mijlocul odaii, era chiar Fiul ei şi-i zâmbea cu dragoste. Încremenită de fericire, Maria nu putea nici râde, nici plânge. Iisus veni lângă ea şi-i îngenunche alături îmbraţisând-o. Simţind îmbraţişarea adevarata, reală a Fiului pierdut şi revenit, Maria dete drumul, în sfârşit , lacrimilor de bucurie. O burie năvalnică, o bucurie care nu cunoştea margini. Fiul ei pierdut se întoarse!
Se liniştise acum şi începuse să priceapă întreaga măreţie a sacrificiului Fiului sau. Pricepea acum învăţăturile lui, pricepea că moartea nu există, pricepea că există o naştere nouă. Toate acestea le-a înţeles în fracţiuni de secundă. Vorbele ei păreau mângâieri, ce împrăştiau dragostea maternă peste Fiul regasit.
Iisus stătu o vreme mângâindu-şi mama, apoi îi spuse:
Eu voi pleca iar în curând, mamă; voi pleca de lângă tine ca om, dar îţi voi rămâne aproape, iar când se va împlini ceasul, voi veni să te duc alături de mine, în Împărăţia Tatalui!
Maria zâmbea. Se liniştise. Uitase aproape, de încordarea şi durerea ultimelor zile
Iisus, o luă în braţe, o puse pe pat şi o binecuvântă zâmbind, apoi dispăru.
Maria fu cuprinsă de un somn liniştitor şi un zâmbet fericit îi flutura pe buze.
Dimneaţa s-a trezit fericită şi vesela. Acum ea ştia sigur: moartea este un somn care o va duce din nou lângă fiul ei în împăraţia tatălui, e o schimbare de stare, o revenire la origini.

Şi mai ştia ceva: Ştia că suferinţa poate fi transformată în bucurie, prin speranţă !.

Autor - Zamolxe

Sunt trei feluri de bunuri: cele mai mari sunt cele ale sufletului, următoarele - acele ale corpului, ultimile - cele din afară. ( Cicero )

După furtunile sufletului, ca şi după ale naturii, învie flori pe care le credeam moarte. ( Nicolae Iorga )

Credinţa este libera consimţire a sufletului. ( Sfântul Antonie cel Mare )

Credinţa este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă. ( Rabindranath Tagore )

Credinţa nu este un act săvârşit o singură dată, ci o neîntreruptă privire aruncată din inimă lui Dumnezeu. ( A. W. Tozer )

citate preluate de de www.citapedia.ro

lucrarea Agonia realizată în ghips de Zamolxe

autorul textului : Zamolxe

Am încercat de multe ori să tac, m-a costat ore de nesomn, spasme intestinale... sunt atât de dureroase; am aflat târziu asta, prea târziu. Ştiam că şi tăcerea costă, ştiam, dar mi-am tot repetat că poate nu am dreptate tot timpul, poate că adevărul e undeva pe la mijloc, poate că nu am înţeles toate ce decurg din ce am tălmăcit eu, poate că e mai bine să evit furtunile, poate că... Am tăcut de atât de multe ori, şi m-a costat, cu fiecare zi de tăcere, am mai murit puţin, m-am îndepărtat de mine, da, m-am trezit atât de departe de mine, încât aproape că nu mă mai recunoşteam, nu mai eram eu, ci o umbră a mea, a ceea ce am fost cândva...

Vedeam, auzeam, intuiam, simţeam... ardeam pe dinăuntru, eram pe multe buze ”naivă”, ”ce proastă e”, ”am tradus-o”, ”nu ştie”, ”clovn”, ”nebuna”, ”paranoia”, ”exagerează tot timpul”, ”periculoasă”, ”zmintită” şi câte altele, ce mai contează ce sau câte ... şi tăceam; şi tăcerea durea şi mă simţeam neputincioasă, inutilă... până într-o zi, o zi în care am spus: ”gata, nu mai tac”, spun adevărul, spun lucrurilor pe nume, mă vreau eu, mă vreau înapoi, eu nu sunt neputincioasă, voi lupta...”. Şi am vorbit, ori de câte ori am avut prilejul ori am considerat că trebuie, am vorbit, am zis lucrurilor pe nume, am răcnit... Nu bănuiam că şi a vorbi, a spune ce ştii, ce vezi, ce auzi, a spune adevărul, doare, şi costă... ore de nesomn, spasme intestinale, şi muream in fiecare zi un strop, şi nu mai eram eu, luptam cu morile de vânt, mă chinuiam, sufeream, mă voiam cu o sabie in mână, să tai răul de la rădăcină, voiam dreptate cu orice preţ. Şi am plătit, eu, nu altul în locul meu. Ce mai contează cum şi în ce fel am plătit, am plătit ...

Au trecut ani, rând pe rând, alte evenimente, experienţe de tot felul, situaţii cu care, voiam au ba, trebuia să mă confrunt, alţi oameni pe care mă străduiam din răsputeri să-i fac să înţeleagă... ce?... ceea ce nu voiau şi nu-i interesa... am continuat, şi am continuat şi am continuat, până într-o zi... am conştientizat că undeva greşeam, că nu toate depind doar de bunele intenţii, că poate nu alegeam cele mai nimerite modalităţi de a spune, că începusem să-mi pierd răbdarea, că eram atat de aproape de Cer şi atat de departe de mine... Am realizat într-un târziu că, tot arzând şi tot îndepărtându-mă de mine, mă îndepărtam şi de cei apropiaţi mie, care plăteau, suferind în tăcere pentru suferinţele şi chinurile mele, oricum cui trebuia să-i pese nu-i păsa.

Am înţeles că planeta se va învârti şi fără mine, dar sunt ”locuri” în inimi în care chiar nu mă poate înlocui nimeni, nu voi detalia, pentru că nu e o mărturisire şi o spovedanie pentru a poza în victimă, e o pildă, din care am învăţat eu, la care să cumpăniţi la timp, să nu plătiţi precum eu. S-a limpezit în mintea mea ceva, a fost de parcă găsisem cheia spre orice şi spre pretutindeni, am început să mă apropii din nou de mine, să-mi recapăt zâmbetul, să construiesc multe, poate mult mai încet decât îmi doream eu înainte, dar mult mai sigur. Întâi, m-am iertat pe mine, pentru multe ”nerăbdări”, apoi, uşor, uşor, am găsit liniştea de care avem atât de multă nevoie, pacea aceea lăuntrică, am căutat să iert, nu încă să şi uit, sunt lucruri care nu trebuie uitate niciodată, ca să nu mai greşim, să nu se mai greşească. Mi-am regăsit echilibrul şi da, nu singură , am cunoscut acei oameni rari, atat de rari, am învăţat de la ei, şi prin ei, multe. Conştientizez acum că e nevoie de control mental, de stăpânire, de multă, multă răbdare... şi mă bucură, am învăţat să am răbdare, ca să răzbească adevărul, să ţineţi minte, e nevoie de echilibru şi multă, multă răbdare, şi lucrurile se vor aşeza pe făgaşul lor, şi se va face ordine şi ne vom mai confrunta cu atât de multe şi atât de diferite, dar, dacă ai redescoperit liniştea lăuntrică, e puţin mai altfel, e mai suportabil, parcă nu e atât de dureros să laşi adevărul să te stăpânescă. Adevărul vine de la Dumnezeu, deci nu ar trebui să doară, şi, de cele mai multe ori, culmea, doare pe cel ce-l rosteşte, şi nu pe cel care-l răstălmăceşte, sau pe cel care-l ”înfruntă” că aşa are chef, sau îi e de folos, sau altceva nu cunoaşte, dar nici dornic a învăţa nu e.

Pilda mea vrea să ”spună” că nu fără echilibru şi răbdare izbândim, nu vă va injunghia nimeni cu vreun cuţit, deşi poate că vi se va arăta cât să ”vă închideţi gura, să nu mai trâmbiţaţi”, ce poate cu adevărat ucide e acea picătura chinezească de care sunt convinsă, cu toţii am auzit... Jignirile, etichetele, sunt cele mai suportabile, la fel situaţiile în care vei fi ademenit şi minţit şi răstălmăcit, trec, le depăşeşti, constaţi însă că preţul a fost scump, prea scump, căci  nimeni nu-ţi poate da înapoi orele de nesomn, orele în care-i privezi pe cei dragi de prezenţa ta, tu fiind mereu ”pe baricade”, că murind încet eşti inutil, că vrei, dar nu mai poţi, că sănătatea are răbdare atât cât poate, vine un moment când nici ea nu mai poate duce povara, n-ai fost atent şi i-ai tot aruncat în ”spate”... acestea toate nu se mai întorc, şi le regreţi...

Cunoşteţi sau nu vorba mea, tot simt nevoia să o mai repet, ca să ţineţi minte: de la toate avem a învăţa, chiar şi de la firul de iarbă, de la copii, de la furnică, de la bătrâni, de la multe... trebuie doar să fim atenţi, căci puterea, răbdarea, echilibrul, forţa, liniştea, Dumnezeu, adevărul, Lumina, pacea, iertarea, controlul... toate sunt in noi, într-un colţişor lăuntric şi la îndemână, numai să vrei, să-ţi doreşti suficient de mult să le găseşti. Nu vrei, nu realizezi, nu-i nimic, mai ai o ”soluţie”: primeşti un şut de la viaţă, sau mai multe, şi te zdruncină din toate încheieturile, oricum, te ”trezeşti”.

În loc de concluzie: am pătruns că nu mai vreau să stăpânesc Adevărul, el e cel care ne stăpâneşte pe noi, şi am înţeles că mereu răzbate, poate nu când ne dorim, poate nu când avem mai mare nevoie, însă sunt acele ”adevăruri” pe care zice-se că le duc unii cu ei în mormânt, şi totuşi, după sute, mii de ani poate, şi tot răsare zâmbetul deasupra prafului de nouri, deasupra a toate... Şi voi continua să spun adevărul, să spun lucrurilor pe nume, dar acum e altfel. Păi ce credeaţi, că voi renunţa, eu, care sunt o luptătoare şi o supravieţuitoare? Nici gând! Acum am răbdare, şi echilibru lăuntric, şi, da, acei Oameni deosebiţi care sunt mereu lângă mine, de multe ori nu-i văd, sau ei cred că eu nu ştiu, dar îi simt, poate că şi ei simt că-i simt aproape şi mă poticnesc, nu ştiu să le arăt recunoştinţa, recunoştinţă pe care ei nu o doresc de la mine şi nu o aşteaptă, de aceea şi sunt ei deosebiţi! Voi învăţa, la rândul meu, că, atunci când primeşti bunătate, să o oferi şi tu la rândul tău, să nu uiţi ce bine ţi-a prins...

Să nu renunţăm la adevăr, la lumina lui, la a lupta pentru ca el să surâdă; însă să o facem cu înţelepciune, cumpătare, diplomaţie, să ne dozăm eforturile, avem nevoie de fiecare strop de energie, vin încercări şi mai grele şi va trebui să le depăşim; să ne păstrăm deci echilibrul. Fie şi numai faptul că v-am spus şi vouă toate acestea, cum mi le-a tot repetat şi mie fiecare din oamenii cu suflet mare, şi mă simt cu încă o fărâmă mai uşoară şi, acum da, pot continua. Voi continua zborul meu, voi continua să zâmbesc, voi continua să surâd adevărului, vreau să fiu eu, nu alta, să învăţ să devin la rându-mi un om cu suflet mare, pentru că a fi un om mare aceasta înseamnă să ai un suflet în care să tot încapă şi din care să tot dăruieşti, nu deşertăciunile, funcţiile te fac mare... ci, să fii OM înainte de orice şi de toate!

Nu am să nominalizez oamenii deosebiţi, ei se ştiu şi mă cunosc, mă simt, ei sunt singurii care ştiu preţul plătit de mine, ei ştiu cine sunt îngeraşii mei care-au plătit nerăbdările mele şi orele de lupte ”pe redute”, şi pe ceilalţi, îngerii pentru care continui, însă le spun: MULŢUMESC!

Sibilla

Întâi te vor înjura. Pe urmă vor râde de tine. Apoi, te vor declara nebun. După aceea, vor încerca să te compromită. Într-un târziu, vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viată din toate astea, vei fi un om mare!” (Mahatma Gandhi)

Adevărul este o flacără atât de luminoasă încât mulţi oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi. (Goethe)

Adevărul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul. (Mihai Eminescu)

Adevăr. Durere şi leac deopotrivă. (Ovidiu Oana)

Adevărul este Dumnezeul omului liber. (Maxim Gorki)

Adevărul este triumful Spiritului. (N A Berdaev)

SIBILLA POESIS

citate preluate de pe www.citapedia.ro

sontata Vivaldi preluată de pe youtube

imagini preluate de pe google

Ei bine, gândindu-ne la noi!!! Nu ar trebui să ne bucurăm de ziua noastră, să nu facem masă, să nu fim cu prietenii noştri şi să nu ne veselim cu ei? Să nu fim noi în centrul atenţiei? Doar e ziua noastră!

Bine este evident că toţi cei care sunt umblaţi la Biserică vor zice: ba da toate acestea dar cu măsură! Cine ar exagera ca şi Irod!? Toţi am zice că este firesc să nu bem peste măsură să nu poftim... ce să zic să nu poftim multe! Şi sunt de acord cu toate astea! Dar... de ziua noastră ce sărbătorim de fapt? Faptul că trăim? Că ne-am născut? Dar nu noi am dus greul, ci mamele noastre! Atunci zic, să ne veselim, doar ca să fie ele fericite că ne este bine! – Da, acesta este un motiv. În cele din urmă le sărbătorim pe ele, foarte bine (numai să fie şi mama invitată, iar dacă nu mai trăieşte nu are rost să mai sărbătorim din acest motiv... nu?).

Care ar fi alt motiv? Că am scăpat morţii şi că încă trăim? Atunci moartea ne râde în faţă, că pe ea o mărim, şi va zice: uite ce se bucură că nu am venit încă, sărbătoreşte... sărbătoreşte ca ultima dată, că nu ştie dacă va mai apuca o serbare!

Bun dar un motiv mai bun!? Să fim oare atât de mulţumiţi de noi, de cât şi de ce am realizat încât să sărbătorim? Cine poate fi atât de satisfăcut? Un narcisist? Şi dacă ar fi acest motiv, tot nu e bine, că dacă am ajuns la deplina mulţumire înseamnă că nu mai trebuie sa aşteptăm decât să murim, doar ne-am împlinit destinul deja!

Veţi zice acum să mă opresc cu modul acesta de a gândi că vă transform în pesimişti, sau vă induc o stare de disconfort. Bine mă opresc!

O iau pe partea ceaalaltă. Ar trebui să fim de ziua noastră trişti? Pesimişti? Îmbufnaţi? Nemulţumiţi? (vă mărturisesc că ştiu un număr de persoane care sunt foarte rezervate, şi abătute în astfel de momente, care trag linie, se uită în spate şi în faţă şi se gandesc cu regret la ce nu au făcut bine, să zic aşa se evaluează critic, şi pe urmă proiectează un viitor fără speranţă; că dacă până acum nu au făcut ce ar fi trebuit... de acum va fi mai greu). Vă las să răspundeţi:

Totuşi unde vreau să vă duc cu gândul, concluzia pe care o insinuez, este următoarea: Fiecare zi din viaţa noastră este ziua noastră! Veţi zice:

- Hei dar este vorba de zile de naştere!

- Da! Despre asta vă vorbesc şi eu despre ziua în care trebuie să ne naştem! În ziua de naştere am fost născuţi, dar de atunci în fiecare zi trebuie să ne naştem noi pentru noi! Ca astfel să reuşim să avem de ce fi mulţumiţi... întru final!

Nu credeţi că prea nu băgăm în seamă celelate 364/365 de zile din viaţa noastră! Şi că sărbătorim doar una? Eu vă propun să sărbătorim bine fiecare zi! Să ne bucurăm de fiecare zi în parte, să fim atenţi cum o trăim. Astfel va avea valoare şi acea, una zi!

Dacă ne pierdem capul (şi nu îl dobîndim, dăruim) nu-l vom avea al nostru atunci când ne sărbătorim!

Tu cu capul tău ce faci!? L-ai pierdut!? Bucură-te! Încă nu-i prea târziu să-l redobândim!

Auzi!? Astăzi e ziua ta!

Sfinte Ioane auzi!? Astăzi e ziua ta!

Scris de ziua Sfântului Ioan Botezătorul, când şi-a pierdut capul de dragul Lui Hristos! Cu gîndul şi la Sfinţii Brâncoveni: Constantin Voievod, Constantin, Radu, Ştefan, Matei şi Ianache (ginerele Sfântului Constantin Brâncoveanu).

Deci, ce vreau să aştern aici e un fel de rezumat(părere) despre perioada în care am studiat la Institutul de Stat de Instruire Continua (prescurtat IIC).

Am frecventat această instituţie pe parcursul unui singur an de studii (2007-2008), facultatea "Programarea Sistemelor Informaţionale".

Ce nu mi-a plăcut:

1. În primul rând faptul că eu şi un coleg de al meu am fost repartizaţi într-o grupă în care ceilalţi au venit pentru a studia 2 ani. Aceasta a însemnat ca noi eram la un nivel mai avansat de pregătire şi a trebuit să mai repetăm câte ceva din care noi deja aveam cunoştinţe. Ca atare, când am depus documentele de admitere erau 2 opţiuni:
   • sâ studiem la un an. Pentru aceasta era nevoie să ai deja careva studii în acest domeniu, adică să fii inţiat. După fininsare, primeşti diplomă ARP, ceea ce înseamnă "diplomă de recalificare profesională". Eu am optat pentru asta.
   • să studiem 2 ani. Pentru aceasta era nevoie doar de o diplomă de studii superoare, indiferent în ce domeniu. După finisare, primeşti diploma ACS, ce înseamna "diplomă de calificare profesională suplimentară", sau cu alte cuvinte diplomă de studii superioare suplimentară.
2. Programa de studii afişată pe site (am copiat-o şi aici în caz că va dispărea de pe site-ul lor), nu este cea reală. De fapt, pe la mijlocul trimestrului I, am aflat că în trimestrul 2 n-o să avem orele cuvenite de JAVA şi ORACLE. Adică o să studiem numai o parte din curs. Asta a fost o mare surpriză pentru că eu am mers acolo în special pentru acest curs, adică el a fost un atu pentru care am ales să merg la învăţătură anume acolo. Plus la aceasta, ni sa spus că informaţia de pe site e doar orientativă şi că programa de studii este dinamică, adică se poate schimba în orice moment. În rezultat am cumpărat "mâţa-n sac".
3. Din cauza punctului 2, am mai studiat şi "Programarea 1C" o chestie care mie nici noaptea în coşmar nu mi-ar fi trebuit. :) o batjocoră de programare... iţi dai seama? să scrii cod în limba rusă... Iar partea de JAVA şi ORACLE care era pentru mine mult mai importantă a ramas pentru anul 2.

Ce mi-a placut:

1. Nivelul de predare a limbajelor de programare JAVA, C/C++ este la un nivel foarte bun, datorită D-lui Rîngaci, profesor cu o maneră de predare foarte bună.
2. Oracle este de asemenea la un nivel destul de înnalt.

Iată cam aşa stau lucrurile. În general nu-mi pare rău de timpul petrecut la studii. Am învăţat multe chestii noi dar şi mi-am clarificat şi adus în ordine cunoştinţele pe care le aveam.

Dar n-aş rezista încă un an de studii seral :).

Ioan 16:7, 13

Capitolul 16 din Ioan incepe mai degraba ca glumele cu veste buna / veste proasta. "Stiti—ii spune doctorul pacientului—vestea proasta este ca trebuie sa va amputez picioarele. Dar vestea buna este ca pacientul din patul de alaturi va da banii pe sosoni."

Isus spune: Vestea proasta este ca va vor da afara din sinagogi, veti fi urati, chiar ucisi, si acei care va vor face aceste lucruri vor crede ca aduc o slujba lui Dumnezeu.

Aproape ca ii auzim pe apostoli intreband, “Dar care este vestea buna?”

“Oh, vestea buna,” raspunde Domnul. “Aproape ca am uitat de asta. Vestea buna este ca Eu plec de la voi.”

Cum? Asta este vestea buna? Nu poate fi asta o veste buna. Vom indura suferinte, vom trece prin foc si vom rabda sa fim macelariti ca oile, dar nu daca pleci Tu. Asta pur si simplu nu poate fi o veste buna.

Oh, iar acel cuvant. Doamne, este minunat felul in care Tu il folosesti, insa de data aceasta n-ai nimerit-o prea grozav. Ne-ai insirat o lista de lucruri teribile care vor veni asupra noastra. OK, OK—suntem pregatiti. Suntem gata sa trecem prin orice alaturi de Tine. Si apoi ne spui, “Totusi.” Suntem inca pe aceeasi pagina, dar cu siguranta parca ai vrea sa ne spui ca...

Totusi, nu veti suferi.

Nu, nu vreau sa spun asa ceva.

Oh, totusi, la fel ca Iov, veti iesi din incercare mai bogati decat inainte. Asta n-ar fi chiar rau. Ne place. Asta vrei sa ne spui?

Nu. Nu asta.

Atunci ce, Doamne? Cred ca nu vrei sa spui ce am auzit noi.

Ba da, totdeauna Eu spun exact ce se aude. Totusi este oportun, va este de folos sa Ma duc.

Cum sa ne fie de folos sa pleci, mai ales cand ne-ai avertizat ca va trebui sa trecem prin atatea? Suntem in stare de orice, vom rabda oricat de mult cata vreme Te putem vedea si suntem cu Tine. Dar daca pleci si vin asupra noastra toate acele rele, nu vom fi in stare sa le purtam.

Ma veti vedea arestat, rastignit, mort si ingropat. Sa continuati a Ma vedea nu va va face mai tari. Slabiciunea si lasitatea voastra vor fi si mai mari. Nu va va fi de folos sa Ma vedeti.

Doamne, niciodata, niciodata nu Te vom trada!

Credeti-Ma, Ma veti trada. Totusi, nu-i nimic. Va voi arata astfel cat de slabi si firesti sunteti. Dupa o astfel de auto-dezamagire veti dori sa primiti Duhul Meu cel Sfant. Aveti atata nevoie de acest Duh, nu exterior, nu extra-personal, ci sa fie inlauntrul vostru, ca suflarea, sa va dea putere si autoritate. Va este deci de folos, chiar daca intelegeti asta sau nu, sa Ma duc de la voi.

Nu suntem de acord. Nimic nu e mai bine decat Tu cu noi, aici.

Totusi.

Ai mai spus odata acest cuvant.

Nu este in ciuda a ceea ce trebuie sa suferim, ci chiar din cauza asta, ca plecarea lui Hristos dintre ucenici era necesara Bisericii, si noua, tuturor celor credinciosi care trebuie sa trecem prin respingeri si moarte, moarte de diferite feluri, dupa cum a prevestit Isus in Ioan 16:1-2. De fapt, nimic, nici un alt cuvant in tot Noul Testament, nu descopera mai bine importanta pe care a dat-o Isus primirii de catre noi si umplerii noastre cu Duhul Sau cel Sfant decat cuvantul...

Isus, omul, persoana istorica, fizica, nelimitat in putere, a fost profund limitat in spatiu si timp. Pe cand era in trup nu putea fi decat intr-un loc odata. Da, era cu apostolii in Ierusalim. Bine de ei, dar ce putem spune despre Britani, care pe acele vremuri se vopseau cu albastru si se inchinau la copaci, sau de poporul Maya care practicau sacrificiile umane? Un Isus fizic in Ierusalim insemna ca nu putea fi nici un Isus in Mazatlan sau in alta parte in lume.

A fost si este de folos pentru intreaga lume pierduta sa se duca Isus si sa trimita Duhul Sau cel Sfant. Oriunde este biserica umpluta de Duhul, este Isus. Soarele nu apune niciodata deasupra trupului lui Hristos. Mai intai lumea avea nevoie de un Mantuitor, Dar odata sfarsita aceasta lucrare, Isus stia ca lumea—intreaga lume, nu doar Ierusalimul sau Betleemul sau Samaria sau un alt loc in care putea El fi la un moment dat—intreaga lume avea nevoie de prezenta Sa, de Trupul Sau, de atingerea Sa, de Cuvant, de Kerygma, de Harul lui Hristos. Asta insemna ca el trebuia sa moara, sa fie semanat in pamant ca o samanta, apoi sa fie ridicat, inviat, sculat ca un trup cu multe madulare.

Niste Greci dintre cei ce se suisera sa se inchine la praznic, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat, si au zis: "Domnule, am vrea sa vedem pe Isus." Filip s-a dus si a spus lui Andrei, apoi Andrei si Filip au spus lui Isus. Drept raspuns, Isus le-a zis: "A sosit ceasul sa fie proslavit Fiul omului. Adevarat, adevarat, va spun, ca daca grauntele de grau, care a cazut pe pamant, nu moare, ramane singur; dar daca moare, aduce multa roada.

—IOAN 12:20-24

Evident, in acest pasaj “roada” inseamna Trupul Sau plin de Duh Sfant, Biserica Sa, care sa slujeasca asa cum El, in trup, n-ar fi putut sluji in toata lumea in acelasi timp. Acum, din pricina Duhului Sfant, nici unul dintre Neamuri, de oriunde de pe pamant, nu trebuie sa stea afara dorind sa-L vada pe Isus.

Insa aici nu este vorba doar de geografie. Implicatia mai importanta, mai profunda, se afla in cuvintele care urmeaza imediat dupa “Totusi.” “Va este de folos.” “Va este” se refera la apostoli, la comunitatea credinciosilor de la momentul rastignirii si la toti credinciosii din decursul veacurilor.

Nu doar pentru cei pacatosi, ci si pentru cei mantuiti, era de folos sa se duca Hristos si sa trimita Duhul Sfant. Pentru doua motive. Primul este ca, la fel ca si in cazul celor pierduti, pe cati credinciosi ar fi putut el sa-i mustre zilnic, sa-i invete, sa-i mangaie sau sa-i incurajeze? Cat de mare ar fi trebuit sa fie incaperea sau cat de mare ar fi trebuit sa fie templul care sa-i cuprinda pe toti care ar fi avut nevoie de invatatura sau atingerea Sa la un moment dat?

Mai mult, si inca mai important, Hristos cu noi, chiar vizibil, prezent fizic cu noi, n-ar fi putut face tot ce poate face duhul in noi. Atat este de mare lucrarea interioara a Duhului Sfant, atat de extraordinara puterea Sa, atat de generoase darurile Sale, atat de sfintitor focul Sau incat era de folos pentru noi ca Hristosul fizic sa se reintoarca in cer.

Asta inseamna ca pentru toti cei care intreaba, “De ce sa ma rog sa fiu umplut cu Duhul Sfant?” raspunsul este mai mult decat evident. Raspunsul scurt este, pentru ca Isus a privit acest lucru ca fiind asa de important incat a socotit de folos ca El Insusi sa plece, chiar daca astfel nu mai putem vorbi cu El gura catre gura, nu-L mai putem vedea si nu-L mai putem atinge.

Doamne, nu ne parasi. Te imploram. Nu putem fara Tine.

Nu veti fi singuri.

Vei fi cu noi? Asa ca acum?

Da.

Promiti?

V-am promis deja.

Dar spuneai ca pleci. Cum poti pleca si sa ramai in acelasi timp cu noi?

Nu este asta grozav?

Doamne, ne va invata Duhul Sfant la fel ca Tine?

Da. Inlauntru, El va va vorbi in voi.

Despre ce ne va vorbi?

Mai intai, despre pacat.

Despre asta?

Da, si despre neprihanire. Si despre judecata care vine. Mai am multe lucruri despre care am vrut sa va invat, dar nu sunteti pregatiti acum. Lucruri asa de mari incat nu le puteti purta, nu le puteti intelege, dar El va va invata.

Am vrea mai bine sa ni le spui Tu acum.

Ah, din nou acest cuvant.

Totusi, cand El, Duhul Adevarului, va veni la voi, va va calauzi in tot adevarul.

O frica excesiva a credinciosilor ca „vor auzi un cuvant” contrar Bibliei, sau care vine din firea lor pamanteasca sau chiar de la cel rau, si ca vor urma acest cuvant, ii face pe multi din ziua de azi sa nu mai asculte deloc soapta Duhului Sfant. Totdeauna vor exista sarlatani si excroci, dar sa nu-i lasam sa ne intimideze astfel incat sa devenim surzi din punct de vedere spiritual. Cazurile de filfizoni super-spirituali care cred ca au acces la telefonul rosu direct cu cerul, nu invalideaza promisiunea Domnului Isus ca Duhul Sfant va fi invatatorul nostru. Duhul Sfant n-a plecat nicaieri si n-a amutit.

In cursul unui zbor recent din Los Angeles, pasagerul de langa mine a fost incantat sa afle ca amandoi suntem lucratori. S-a intunecat insa cand a auzit ca eu fusesem ordinat intr-o adunare penticostala. Intr-un moment a fost in ofensiva si a inceput o serie de interogari.

“Te rog,” l-am rugat, “sa nu ne certam. Nu vreau o dezbatere teologica chiar acum.”

“Nu,” a insistat el, “raspunde-mi doar la o intrebare. Crezi sau nu crezi ca de la incheierea canonului (completarea Bibliei) Duhul Sfant inca vorbeste? Noi credem ca Scripturile sunt intregul echipament pentru calauzire si instruire. Credeti ca oamenii inca pot sa auda astazi glasul lui Dumnezeu?”

“In regula,” am oftat eu. “Daca-mi raspundeti si dumneavoastra la o intrebare va voi raspunde si eu. Sunteti slujitor al Evangheliei. Ati fost chemat sa predicati, sau v-ati luat singur aceasta slujba?”

“Am fost chemat,” mi-a raspuns el.

“Cine v-a chemat?” l-am intrebat.

Raspunsul lui a fost memorabil. Nimic, nici un cuvant. Nada, ar zice spaniolul. Doar si-a intor