Dacă amână câteva zile să se întâlnească cu tine nu, nu are un proiect extrem de important la care lucrează intens – de fapt te înşeală.

Dacă nu mai face sex cu tine la fel de mult / la fel de des / la de... whatever ca înainte – te înşeală.

Dacă l-ai prins o dată că te-a minţit şi ţi-a spus că să-l ierţi, că nu s-a mai întâmplat niciodată până atunci şi nici n-o să se repete nu e adevărat; de fapt, te-a minţit de zeci de ori până acum. Şi te înşeală.

Dacă îi sună mereu telefonul şi nu răspunde, dacă primeşte des mesaje pe care nu le citeşte de faţă cu tine – e clar, te înşeală.

Dacă i-ai găsit mesaje în telefon de la altă fată nu sunt de la o amică cum spune el – sunt de la tipa cu care te înşeală.

Dacă spune o dată la două zile că iese la meci / bere etc. cu amicii şi tu nu eşti binevenită niciodată – te înşeală.

Dacă te sună să te anunţe că rămâne peste noapte la un prieten, de fapt se duce la ea – e modul lui de a-ţi mărturisi că o să te înşele.

Dacă are un semn pe umăr / gât sau altă zonă de gen nu s-a împiedicat şi n-a căzut nicăieri – de fapt te-a înşelat.

Dacă o prietenă a ta l-a văzut în oraş cu altă fată şi el îţi explică că e o amică cu care a ieşit la un cico – :)) eşti proastă? Te înşeală şi-şi bate şi joc de intelectul tău!

Ajung acasa si de la mine din bloc iese un domn fara sa ma salute, eu il salut zambind, el se intoarce si se uita cu o privire “de unde sa o iau si p-asta… nu, nu o cunosc” si merge mai departe. Pe scara e cuplul ciudat in care ea saluta cand e singura dar nu si cand e cu el, el nu saluta nicicum. Ii salut eu “nominal”: “Buna ziua, doamna. Buna ziua, domnule.” Astia imi raspund amandoi. Ea chiar parca a zambit. Ma binedispun un pic, urc cate doua trepte deodata, m-am pus toata in miscare, ce sa mai. Pe etajul meu iese vecina pe care o cheama Marcela si ma roaga sa semnez ca sunt de acord sa-si faca baiatul ei firma in apartament. Semnez, bucuroasa de participarea la comunitate, fac o intreaga sceneta cu “sigur ca da” si altele din zona asta. Ea isi ia foaia semnata si imi spune “Doamne Ajuta, Doamne Ajuta”.

Intru in casa si ma suna o doamna de la care am inchiriat pentru o saptamana o casa de vacanta. Urmeaza sa mergem acolo. “Buna ziua, mi-ati trimis avansul?”. “Da, doamna, l-am virat online acum trei zile”. “Aaa, pai n-am trecut pe la banca, trebuia sa imi spuneti ca i-ati virat”. Da, asa e, trebuia sa-i spun. “Stiti ce se intampla cu avansul daca nu mai veniti, da?”. Stiu. “Imi cer scuze ca nu v-am sunat dupa ce am virat si de-abia asteptam sa venim” ii zic eu timid. Asta a fost personala, urmeaza deruta. Scurta de data asta. “Veniti sau nu, asta hotarati dumneavoastra, doar sa stiti ca avansul nu-l mai primiti inapoi.” Da. “Bun, doamna, ne vedem acolo si stam pe indelete de vorba atunci” adaug eu, ca sa iesim din registrul asta administrativo-mitocanesc. “Eu nu sunt acolo, am doi oameni care se ocupa de casa, le spuneti dansilor de ce aveti nevoie.” Ii multumesc inca o data, ii spun ca are o casa decorata cu foarte mult bun gust, ma tot agat, se observa cu ochiul liber. Inchid.

“Fii recunoascatoare ca nu esti ca o amica de-a mea din Africa de Sud care doarme cu pistolul sub perna de frica” mi-a spus prietena mea cea mai buna. Inteleg perfect ce mi-a spus. Dar astazi sunt in dispozitia in care mi-as pune un pistol sub perna, as dormi pe el si fara perna daca as avea garantia ca maine ma saluta o vanzatoare si la venire si la plecare. “It’s the little things that make Mitsubishi great”, ca sa nu mai intind discutia.

Ce-ai făcut tu e incalificabil. Cât de josnici pot fi oamenii, tu reuşeşti să-i faci de râs pe toţi. Eşti o dejecţie a societăţii. Mai jos de ultima speţă. O mizerie care se lipeşte de pantof şi de care nu poţi să scapi.

Bucată de carne ambulantă ce eşti! Eşti dintr-un film prost. La care dracu’ m-a pus să mă uit. Eşti ca o boală venerică: chinuitoare şi împuţită. Un puroi, asta eşti.

Nu eşti decât o zdeanţă fără coaie. N-ai curaj în tine nici cât o broască râioasă şi handicapată. Nu valorezi nici cât o flegmă de ţigan pe trotuar. Numa’ gândul că exisţi mă face să vărs. Nu-mi provoci altceva decât o silă fără margini.

asa ca, din toata inima, pentru voi, my beloved:

2. pentru ca se poarta ca niste bestii cu scuze de genul “sunt un barbat puternic” sau “nu sunt un fraier”; agreseaza fizic si psihic pe cei din jur doar pentru ca pot, doar pentru ca ei se duceau la vanatoare in alte vremuri

3. pentru ca sunt cele mai egoiste creaturi din lumea vie cunoscuta umanitatii

4. pentru ca pot sa se foloseasca de cei din jur cat timp au nevoie si apoi sa se dispenseze de ei la fel de usor, fara nici o mustrare de constiinta si apoi sa se mai si distreze pe seama “idiotilor” care le-au intins o mana de ajutor

5. pentru ca sunt in stare sa fie de-a dreptul stupefiati daca li se reproseaza ceva – e cunoscut faptul ca ei nu gresesc niciodata (sau daca intr-adevar recunosc o greseala, in sinea lor le e ciuda ca n-au reusit sa se scoata si de data asta;ei n-au gresit cu adevarat – cei din jurul lor nu pot sa le inteleaga trairile complexe)

6. pentru ca nu sunt in stare sa accepte un sfat, cel putin nu de la o femeie; dar sunt in stare sa faca cele mai idioate chestii daca asa au fost indemnati de fratii lor cei plini de testosteron

7. pentru ca isi inchipuie ca daca au suparat o femeie e suficient sa faca un gest suprem (de genul sa ii cumpere un buchet de flori) ca sa-i treaca; si bineinteles, daca persoana de sex feminin in cauza nu reactioneaza conform asteptarilor, inseamna ori ca e o increzuta careia nu-i ajungi la nas nici cu prajina, ori ca e o tarfa nenorocita care nu se multumeste cu margaretele cumparate de mascul, ci tanjeste probabil la un buchet mare de trandafiri rosii, sau si mai rau, la alte bunuri materiale costisitoare

8. pentru ca au impresia ca li se cuvine tot, din prima clipa

9. pentru ca nu sunt capabili sa fie prieteni cu fete/femei, desi afirma cu tarie ca ei sunt cu trei capete peste barfitoarele alea de prietene ale tale care te si injunghie pe la spate; de fapt ei barfesc mult mai mult si cu mult mai multa rautate si daca nu se intampla sa corespunzi nevoilor lor de moment nu mai contezi pentru ei nici cat negru sub unghie, desi alaltaieri erai numarul unu in top

10. pentru ca sunt urati cu draci: mari, cu mainile groase, parosi, nu se spalape cat e des ar fi cazul, ragaie cat pot de tare la fiecare bere bauta, injura, se uita la fotbal non-stop, mananca seminte si scuipa cojile pe jos, se scarpina in zona slitului in public fara nici o jena, se imbata in ultimul hal cat de des au ocazia si mai ales isi pomenesc obiectul cu care au fost inzestrati cat mai des, ca nu cumva sa uitam, noi cei din jur, vreo clipa ca il detin

(aici a intervenit elementul hiperbolic)

bineinteles ca, asa cum barbatii nu iubesc toate femeile (pentru ca n-au timpul fizic necesar sau din alte motive obiective din acelasi registru), asa nici noi nu uram toti barbatii (dar din motive ceva mai subiective de cele mai multe ori).

Manelisti de toate felurile, in toate sensurile, din toate clasele, paturile sociale si din toate tarile, da, sunteti niste pantofari, asa cum sunt cei care vin la munte cu trening inscriptionat "De puta madre" pe spate si merg numai pe poteci bine batute de tractoru cu remorca al carei preaplin alcoolic se revarsa in barul de la cabana. Sau care-si iau la munte consoartele, pe tocuri cui . Voi, cei care mancati seminte in tramvai, vorbiti numai in "forte", cu glas cavernos, ascultati manele la speakerul mobilului in orice loc unde sunt mai mult de 3 oameni, cei care va bagati organul in orice, oriunde, oricand, voi cititori de "Click", "Libertatea", "Atac" samd. Va rog, muriti!

Voi care mergeti incaltati in casa si calcati inclusiv pe sufletul vostru de kkt, care ati fi fost in stare chiar si la introducerea in cristelnita sa purtati slapi, care urlati si va certati inclusiv cand totul e alb in jur si, daca printr-o minune dumnezeiasca - cum a fost azi - nu circula mai nimic in Bucuresti si e liniste oriunde-pe strada datorita lipsei de motoare si masini -ei bine, voi va certati pe o bucatica de poteca sapata in zapada "cine sa treaca primul". Voi, astia care aveti lanturi de aur mai grele decat creierul si bani in cont mai multi decat numarul spermatozoizilor sau sinapselor, ei bine, voi astia, va rog, MURITI!

Si sa nu uit, va rog, MURITI si voi astia care ne omorati incet dar sigur, rafinati in pupincurism, sapatori de gropi pentru colegii mai buni si mai umani, carieristi fara biblie in casa, fara dex in vocabular dar cu rolex in buzunar, plini de ifose, tehnica si masini mari, isterici fara nici un motiv, oricand, cu de toate in frigider dar nimic in biblioteca, cu tricouri pe care scrie Gigolo dar membrii in clanul lui Onan, voi, care mirositi a parfum dar va pute gura, aveti papion dar va scapinati in cur, aveti nevasta frumoasa dar va duceti la curve sau flirtati cu toate pipitzele subalterne si le dati emailuri de 2 lei, ca-n adolescenta. Va rog, MURITI, MURITI, MURITI!

Aveti o viata, traiti-o si nu ne mai omorati pe noi. Lasati-ne in plata domnului, nu va vrem, nu impartasim aceleasi valori, nu vrem aceleasi femei si titluri, nu ne dorim aceleasi onoruri, nu avem aceiasi prineteni dar, din pacate, vom imparti acelasi pamant primitor. Si asta ma umple de scarba, pentru ca voi veti muri dar nu veti putrezi, nu pentru ca sunteti sfinti ci de la E-urile pe care le-ati bagat in voi ca niste smintiti, caci nici ce anume sa mancati nu stiti desi aveti bani sa hraniti un regiment intreg. Iar cand v-o trageti, schimbati lichide si nimic altceva.

Sa muriti acum, anul asta, pentru ca anul trecut au murit prea multi oameni faini si le-ati fi stricat nemurirea. Daca va grabiti un pic avem timp sa va uitam. Capete-in-cur ce sunteti!

Am zis!

NOTA: Acest text reprezinta doar o stare de spirit, nu incita la violenta, nu doreste nimanui disparitia fizica, ci doar a gretii si disconfortului pe care ne-o provoaca cei ce determina asemenea posturi (cu accent pe "o"), nu indeamna la ura de rasa, la nici un fel de atitudini antisociale sau discriminari, de orice natura ar fi acestea. Si, cel mai important, se refera numai la populatia de pe Marte. Daca demonstrati ca nu exista civilizatie pe Marte atunci voi sterge acest post

E bine, cacanarilor politic-corecti care va agatati de reguli si regulamente uitand ca acestea se aplica si IN SPIRIT, nu doar IN LITERA !?

Joi, ora 10. Intru cu bicicleta în hol. Portăreasa, o femeie nu tocmai amabilă, îmbrăcată mereu în negru, începe să ţipe. Nu reacţionez bine când se strigă la mine. În loc să ies cu bicicleta, îi spun că am de gând s-o leg unde o mai legasem şi altă dată, iar apoi am să merg să vorbesc cu directorul administrativ despre noua decizie de a nu mai permite accesul bicicletelor în facultate.

Leg bicicleta în ţipetele ei isterice. Văduva neagră are ceva din disperarea unei mame căreia i s-a furat copilul. Eu fiind monstrul pe cale să comită un infanticid. O ignor. Apare un profesor. Scund. Amănuntul e important, pentru că e singurul care explică ce-a urmat. De la a doua frază, ridică şi el tonul.

"Ca student, ar fi firesc să am un loc unde să-mi las bicicleta în siguranţă. Pentru că locul nu există, o leg aici, unde nu încurcă pe nimeni. De ce aveţi ceva împotrivă?"
"Măi, da tu nu-nţelegi că poate eu n-am chef să-ţi văd mizeria de bicicletă când intru în şcoală?"
"Vă rog să nu mă tutuiţi şi să vă controlaţi limbajul!"
"Bă, ia termină tu cu obrăzniciile astea, unde te crezi, mă?"

La tutuială am văzut negru, la aia cu "mizeria de bicicletă" am văzut roşu. Dar am răbdat.

Ghandi spune: You must not lose faith in humanity. Humanity is an ocean; if a few drops of the ocean are dirty, the ocean does not become dirty.

În vremea asta Harry Potter ţopăia grotesc în faţa mea, scuipându-şi nervii pe viaţă, pe lume şi pe "mizeria mea de bicicletă".

L-am lăsat să-şi termine circul şi am urcat la seminar să-mi cer scuze că mai întârzii, iar apoi am căutat biroul directorului administrativ. Văduva neagră era deja acolo:

"Uita-ţi-l! Poftim, spune-i şi domnului director ce mi-ai spus mie!"

şi întoarce spre mine un rânjet satisfăcut de parcă ar fi ştiut că va urma o şedinţă sănătoasă de spanking sau poate o formă şi mai desfrânată de disciplinare. Exit văduva neagră.

"Bună ziua, mă numesc etc. am înţeles că etc aş vrea să vă rog etc."
"Hai, lasă şmecheriile astea că nu ţin..."
"?!?"
"Ce nu-nţelegi? E singura ieşire de incendiu din clădire, ia imaginează-ţi puţin, dacă nu-i un efort prea mare pentru tine, ce s-ar întâmpla dacă lumea ar ieşi şi ar da peste bicicleta ta legată acolo?"
"Înţeleg asta, eu vreau să ştiu când aveţi de gând să creaţi un spaţiu păzit pentru biciclete?"
"Asta nu e problema mea, asta e problema ta!"
"Vă rog să nu mă mai tutuiţi. E şi problema dvs, pentru că maşina mea poluează şi aerul pe care-l respiraţi dvs. Ţine de managementul universităţii să vă gândiţi şi la studenţii care aleg să meargă cu bicicleta."
"Auzi, tu să mă laşi cu şmecheriile astea, ţi-am mai zis o dată să te potoleşti, că nu-ţi merge cu mine. Ce, ne facem că strângem câteva sticle şi gata, credem că ne pricepem la management?"

Ies şi de la directorul administrativ. Deja cred că aveam câteva vene umflate şi pupilele injectate. Pe scară, n-am noroc şi dau iar peste Harry Potter. Evident, începe iar circul. Stă tot pe o treaptă mai jos de mine, aşa că iar ţopăie. Câteva trepte mai sus, îi ţine hangul alt cadru didactic, o doamnă de data asta.

"Vă atrag atenţia că vorbiţi cu un student care vă plăteşte salariul.", încerc să-l calmez pe piticot, care mai avea un pic şi sărea la bătaie.
"Măi, mi se adresează doamna deferent, sărind galant în apărarea colegului, vorbeşte civilizat!"
"Cum vine asta, civilizat? Dumneavoastră îmi vorbiţi cu 'măi' şi mă tutuiţi?"
"Lasă că te reclam eu şi cer să fii exmatriculat", urlă piticotul în urma mea.

În fine, ajung în biroul rectorului. Asistenta d-neaei, amabilă şi politicoasă, ascultă mirată relatarea şi-mi propune să vin a doua zi de dimineaţă, când o pot găsi pe d-na rector.

Vineri, la 8 dimineaţa, fac anticameră. D-na rector nu mai ajunge, dar pot vorbi cu ea la telefon. Îmi spune că nici ea nu poate fi de acord cu staţionarea bicicletei în hol şi că o să se gândească la un loc pentru biciclete în curtea interioară. "Nu asta-i problema, problema e cum s-au comportat colegii d-voastră." "Da, ştiu, dar mă tem că nu pot face mare lucru în privinţa asta." "Încercaţi, totuşi, sunt convins că există un Regulament universitar..."

Probabil că Harry Potter o să-şi controleze mai bine comportamentul data viitoare când o să ne vedem, dar sunt convins că el şi atâţia alţii ca el îşi vor şterge şi pe viitor orgoliul, răutăţile şi neîmplinirile de preşul uman oferit de miile de studenţi gata oricând să se lase călcaţi în picioare. Şi pesemne că nici decanul, nici rectorul, nici ministrul nu pot face mare lucru în privinţa asta. E nevoie de o grefă de demnitate, în locul blăniţei de iepure pe care cei 12 ani de şcoală au cultivat-o pe spatele viitorilor studenţi.

Până una alta, mi-am făcut autocritica în oglindă şi mi-am dat singur una după ceafă: cum vine asta, bre, să înghiţi aşa o mizerie pe banii tăi? Adică să rămâi şi cu gura plină şi cu banii luaţi... 1000 de euro te costă distracţia asta pe an. Încă n-am găsit un răspuns...

Cel mai greu mi-a fost s-o împac pe The Black Magic Woman. Ca s-o fac să râdă, i-am luat un claxon în formă de broască ţestoasă. Oricum, sunt convins că mai mult a făcut-o pe supărata şi că, de fapt, a înţeles totul de la bun început.

Ghandi spune: The weak can never forgive. Forgiveness is the attribute of the strong.
Black Magic Woman agrees.

Am ajuns acolo la 6:30.  NU prea erau oameni. ai asteptam cateva cunostinte si ne indreptam spre intrare. O doamna dragutza de scaneaza biletele (s-au modernizat, au cod de bare), si ne indruma catre ce-am mai apropiata intrare de locurile noastre. Localizam locurile si ne asezam. Randul 17.

Era ok, desi un pic in spate, dar macar vedeam tot.

Si acu au inceput intamplarile :1: oamenii au continuat sa vina si cu 15 minute dupa inceperea piesei. Nici nu incepuse bine piesa, ma tolanisem si eu in scaun si se terzeste unu ca vrea sa treaca prin fata mea.Nici t pardon ,sau ma scuzati, ci direct. Ba unu dinter ei, cu un cap mai mic decat mine se si uita in ochii mei urat, mai mai sa il si pocnesc. Ma abtin. Ma asez la loc. Inca 5 minute si din nou altii sa intre mai in lungul randului. Uff........

Pe alt rand aceeasi faza....insa 2 tipe (cam pe la 40 de ani) nu au vrut in ruptul capului sa se ridice sa ii lase pe cei 2 nou-veniti). S-au asezat ceva mai in spate pe niste locuri neocupate.

Eeh.....ma calmasem.  ma tolanesc, pup carcaiacu, si aud fosnet de punga de ceva de rontait. Come on. Cineva are ceva cu mine. Cineva nu ma iubeste indeajuns ca sa ma lase sa vad si eu o piesa de teatru asa cum ar trebui.

2: absolut toata durata piesei (a fost cam 1 ora 45), au sunat, pardon "bipuit" telefoane. Care mai de care. (am numarat nu mai putin de 50 de intreruperi). Si totusi faza a culminat cu un sunet de unda radio pe frecventa telefoanelor interferand cu difuzoarele din sala, moment in care actorul s-a oprit in mijlocul replicii, s-a uitat urat intr-o parte salii, si dupa cateva secunde de asteptare, si-a reluat replica. Am inlemnit.

Asha ceva foarte rar. O singura data Natasa Raab, a criticat audienta la un spectacol la Craiova.

In rest totul bine si frumos.

A cam lipsit barfa, doar la inceput cateva idioate nu se oprisera din trancanit. Dar se iarta.. inertia. Cum sa nu accepti legile fizicii feminine. :)

O piesa super, cu intentii evidente, cu deznodamant iubaret, intriga destul de complexa, situatii destul de neasteptate, cateva situatii comice. O piesa pe care o recomand cu caldura oricui. Deasemenea interpretarea a fost peste nivelul audientei, doar cativa actori avand cateva mici scapari,in sensul ca nu au reusit sa coreleze replicile cu starea de spirit pe care terbuiau sa o arate. Dar putine insa, si total pardonabile.

In alta ordine de idei abia asteptam sa ies, doar ca sa scap de tate si elevi cu pera multe aere. Afara, nici nu ies bine pe usa teatrului, ca ma izbeste un fum greu. Toate oile iesisera la fuma. Suferisera 105 minute fara.

In rest culturalizare placuta.