Cory Doctorow a lansat acum două zile în oceanul infinit al internetului versiunea electronică disponibilă sub licenţă Creative Commons a celui mai recent roman al său, LITTLE BROTHER. Puteţi să o citiţi online sau să o descărcaţi în diverse formate de aici. Este, dacă ar fi să judecăm după spusele celor care au avut ocazia să o citească, o carte de excepţie; John Scalzi nu ezită chiar să o declare cea mai bună carte a autorului. Neil Gaiman merge şi mai departe:

„I'd recommend Little Brother over pretty much any book I've read this year, and I'd want to get it into the hands of as many smart 13 year olds, male and female, as I can. Because I think it'll change lives. Because some kids, maybe just a few, won't be the same after they've read it. Maybe they'll change politically, maybe technologically. Maybe it'll just be the first book they loved or that spoke to their inner geek. Maybe they'll want to argue about it and disagree with it. Maybe they'll want to open their computer and see what's in there. I don't know. It made me want to be 13 again right now and reading it for the first time, and then go out and make the world better or stranger or odder. It's a wonderful, important book, in a way that renders its flaws pretty much meaningless.”

Am avut plăcerea să o citesc şi pot să-i dau dreptate fără pic de ezitare. E o carte remarcabilă, iar guvernele tuturor ţărilor în care va fi tradusă (Grecia, Franţa, Rusia şi Norvegia au achiziţionat deja drepturile de publicare!) ar avea tot interesul să-i subvenţioneze apariţia pentru ca ea să ajungă în mîinile cît mai multor cititori care, altminteri, n-ar fi avut acces la ea. Acest lucru nu se va întîmpla, desigur. Dar lansarea ei pe net, free of charge, o va face să ajungă departe, iar acest lucru e în deplină concordanţă cu cele afirmate de Cory de curînd, în cel mai recent număr al revistei Locus, într-un articol despre „strategia păpădiei” (care poate fi citit integral aici).

Dacă vă deranjează să citiţi de pe ecran, am avut grijă să adaug aici şi un link la Amazon.com. Un simplu click pe coperta de mai sus vă va duce direct pe pagina cărţii şi veţi putea să o achiziţionaţi (iar un procent din suma respectivă va ajunge în contul subsemnatului, aşa că vă mulţumesc anticipat). Merită din plin!

fragment (5)

Copyright © Nicola Griffith, 1995. Ediţia originală: Del Rey Books, 1995. Acest fragment, publicat cu acordul reprezentanţilor legali ai autoarei, a fost extras din primul capitol al ediţiei în limba română, publicată în noiembrie 2005 de Millennium Press. Pentru versiunea românească toate drepturile sînt rezervate Millennium Press. Foto: Lucia Ursu.

.

Doctorul nu era aşa cum se aşteptase Lore. Era de vîrstă medie, bine îmbrăcat şi foarte politicos. Şi rapid. Plimbă un scanner pe spatele ei.

— O infecţie. Trebuie curăţată.

Scoase un injector subcutanat ca o nuia.

— Nu, spuse Lore. Sînt alergică.

— Şi la plasturi?

Ea aprobă din cap. El oftă:

— Ei, ăsta e un inconvenient.

Scormoni în geantă. Lore auzi un uşor fîsîit, simţi o ceaţă rece pe spate şi un gust vag de antiseptic. Durerea dispăru într-o amorţeală generală. Ştia că îi curăţa rana, dar ea nu simţea decît o vagă zvîcnitură.

— Deocamdată e destul de curată.

De data asta luă din geantă o rolă de material alb. Se cutremură amintindu-şi plastenul. El făcu o scurtă pauză, apoi desfăşură o bucată şi o tăie. Sclipea. Un fel de ţesătură metalică.

— Ce-i asta?

— N-ai mai văzut aşa ceva? întrebă Spanner.

Lore clătină din cap. Amorţeala începea să-i dispară.

— Ia asta.

Spanner îi dădu o oglindă.

— Uită-te. E interesant.

Doctorul, pe care nu părea să-l supere rolul de vedetă de spectacol, îi unse marginile rănii cu un gel rece şi puse materialul uşor deasupra. Apoi desfăşură un cablu electric şi-l ataşă de material cu cleme.

— Ce...

— Întinde-te cît poţi de mult.

— Doare.

— Fă tot ce poţi. Cînd eşti gata, îi dăm drumul.

Aşa făcu.

Conectă firele la priză. Lore simţi o serie rapidă de furnicături în jurul rănii, iar materialul vaporos tresări pe spatele ei formînd deasupra rănii o cuşcă rigidă, dar flexibilă, ataşată de piele acolo unde doctorul aplicase gelul. El dădu la o parte materialul şi firele, şi luă altceva din geantă, în timp ce ea îl privea cu atenţie în oglindă. Îl ridică.

— Plaskin. Piele artificială.

De data asta spray-ul era mai gros, mai rezistent. Cînd termină, materialul alb, gelul şi o porţiune de doi inci din jurul rănii aveau acea culoare rozalie de bandaj pe care vînzătorii o numesc „de carne“. Arăta ca şi cum ar fi avut un şarpe gras, roz, întins în diagonală pe spinare. Doctorul îl atinse pentru verificare şi aprobă din cap satisfăcut.

— N-o să poţi să te aşezi sau să te sprijini pe spate, dar o să poţi purta haine într-o oră sau două, iar rana respiră. Următoarele zece zile, fă baie normal. Pielea artificială te protejează. O să mă întorc s-o scot şi să mă asigur că totul e în ordine. (Puse două flacoane cu medicamente pe podea în faţa ei.) Asta e tot ce am deocamdată ca antibiotice şi antivirale sub formă de pilule.

Ea simţea cum pielea artificială începea să adere la pielea sănătoasă de pe spate.

— Te doare rău?

— Da.

Îngenunche şi Lore simţi o atingere rece, apoi împunsătura unui ac în muşchiul umărului. Putea să simtă medicamentul răspîndindu-i-se sub piele, ca untul. Doctorul se ridică şi-i spuse lui Spanner:

— Crema asta este pentru cînd pielea artificială o să înceapă să cadă. Se freacă pe cicatrice de trei ori pe zi ca s-o menţină suplă. Nu am calmante pilule.

— Am mai folosit ace.

Lore se întrebă de unde ştia Spanner despre ace, dar doctorul nu părea să-şi facă griji. Îşi scoase agenda.

— Ce nume să folosesc? – privea de la una la cealaltă.

— Lore Smith, spuse Spanner.

El notă.

— Reţeta asta este pentru medicamente şi seringi de unică folosinţă. (Ridică privirea.) De la lanţul de farmacii Shu e bine?

Spanner aprobă, iar el apăsă butonul SEND şi băgă agenda la loc în buzunar.

— Vor păstra comanda şapte zile; după aceea nu mai e valabilă. Foloseşte o doză cît poţi de mică. Şi nu-i da mai des de şase ore.

Lui Lore nu-i plăcea să se vorbească despre ea ca şi cum n-ar fi fost de faţă, dar anestezicul îi acoperea faţa cu gheaţă şi creierul cu pînze de păianjen. Plutea în ceaţă în timp ce ei se îndreptau spre uşă, continuînd să vorbească. Doctorul nu păruse surprins de rana ei. Se întrebă cu ce fel de traumatisme era obişnuit să aibă de-a face şi cum ajung oamenii să aibă astfel de răni pe care nu vor să le facă cunoscute. Răni de cuţit, împuşcături...

Adormi, se trezi ca să înghită două pilule pe care Spanner i se întindea; o înţepătură, de data asta în fesă. Adormi din nou. Cînd se trezi de-a binelea era întuneric şi ea era învelită cu o pătură uşoară. Respira liniştit. Acolo unde pătura atingea pielea artificială care-i acoperea rana, nu simţea durere. Zîmbi în sinea ei. Un lucru atît de simplu, să nu doară.

Spanner lucra la masa ei şi lumina stridentă de halogen se revărsa în faţa ei. Se întinse, luă o agendă dintr-o grămadă aflată în umbră, o agăţă de o cutie mică, cenuşie, citi ceva pe ecran, o aşeză alături, luă altă agendă.

Lore o privi un timp. Femeia asta ştia totul despre ea: nume, vîrstă, familie. Dacă se ostenea să caute, ar fi putut obţine informaţii despre educaţie, hobby-uri, prieteni. Iar Lore nu ştia nimic despre ea, nu ştia nici măcar dacă a urmat vreo şcoală, dacă a fost vreodată bolnavă sau dacă a vizitat vreun medic sub numele ei real. Dacă avea un nume real. Ştia că unii oameni sînt ilegali din naştere – existenţa lor nefiind înregistrată nicăieri. Dar era prea înfricoşător să continue cu astfel de gînduri. Căscă zgomotos.

Spanner se răsuci în scaun.

— Începusem să mă întreb dacă nu ţi-am dat prea multe pilule. Cum te simţi?

— Mi-e sete. Şi am nevoie de haine.

— Amîndouă se rezolvă uşor.

Se ridică şi dispăru în umbră. Ledurile sclipeau în întuneric. Se întoarse cu o cămaşă veche şi moale, nişte lenjerie, pantaloni. Fără pantofi, observă Lore, dar se îndoia că o să plece undeva prea curînd.

— Cred că avem cam aceeaşi măsură.

Spanner se duse la bucătărie.

Lore se ridică, se crispă de durere, dar nu scoase un sunet. Îşi puse hainele.

Spanner se întoarse cu apă şi cafea. Pe ale lui Lore le puse lîngă salteaua de judo, pe ale ei le puse pe masa de lucru.

Lore o privi un timp.

Spanner se întoarse spre ea, neliniştită.

— Ce e?

Faţa îi strălucea ciudat în lumina halogenului alb şi a ledurilor roşii. Ca una dintre acele picturi de la sfîrşitul anilor ’60 care apăreau ca o vază, dar erau două feţe, îşi zise Lore. Scutură din cap. Probabil era din cauza medicamentelor.

— Dacă e aşa uşor să furi de pe agende, nu te temi că cineva o să facă acelaşi lucru cu a ta?

Spanner scoase un sunet dispreţuitor, undeva între amuzament şi cinism.

— Nu prea folosesc. Şi nici telefon.

Singura dată cînd Lore nu avusese agendă fusese la Ratnapida. Chiar şi atunci, se simţise ca dezbrăcată: incapabilă să dea de cineva sau cineva să dea de ea. Imposibil de urmărit. Probabil asta îi plăcea lui Spanner.

— Dar cînd ai nevoie? insistă.

— Atunci folosesc asta. (Trase un sertar şi scoase o agendă obişnuită.) E aproape goală. O curăţ de fiecare dată cînd mă întorc. Uită-te.

Întinse mîna. Lore trebui să se tîrască pe saltea.

O privi pe toate feţele, observînd imediat protuberanţa de metal şi ceramică.

— Ce e asta?

— O încuietoare.

— Dar ai spus că orice cod poate fi...

— Nu e un cod. E o încuietoare de modă veche, în care se bagă cheia şi se răsuceşte. Nimeni nu mai ştie cum funcţionează astea. E mai sigură decît cele mai moderne cifruri. Pentru majoritatea oamenilor.

— Majoritatea?

— Hyn şi Zimmer sînt atît de bătrîni, încît îşi mai amintesc unele lucruri. Şi ei m-au învăţat pe mine. Dar asta e altă poveste. Încuietoarea asta e pentru mine ca un dispozitiv de urmărire. Dacă cineva e destul de isteţ sau de tîmpit ca să fure o agendă care-mi aparţine, vreau să ştiu cine e. După ce vor fi încercat să descifreze monstrul ăsta, vor presupune – desigur, greşit – că aici trebuie să fie cine ştie ce secrete fabuloase, aşa că mai devreme sau mai tîrziu vor începe să pună întrebări despre cine ştie ceva despre astfel de încuietori. Şi o să-i depistez. Apoi vom avea o mică discuţie.

Lore privi bumbul de metal şi ceramică de pe agenda de plastic. O mică discuţie. Se gîndi la doctorul care pansa fără comentarii răni de cuţit.

(va urma)

Traducere din limba engleză: ROXANA BRÎNCEANU

.

Dacă rîndurile citite au reuşit să vă stîrnească apetitul, puteţi comanda RÎUL LINIŞTIT trimiţînd un mesaj pe adresa editurii. Dacă înainte de a vă hotărî să comandaţi vreţi să citiţi mai mult, Moş Berilă v-a oferit în ultimele zile textul integral al primului capitol, rîndurile de mai sus fiind ultima parte a acestuia. Prima parte a „cadoului” poate fi găsită aici, cea de-a doua, aici, cea de-a treia, aici, iar a patra, aici.

Mulţumim, Moş Berilă!

fragment (4)

Copyright © Nicola Griffith, 1995. Ediţia originală: Del Rey Books, 1995. Acest fragment, publicat cu acordul reprezentanţilor legali ai autoarei, a fost extras din primul capitol al ediţiei în limba română, publicată în noiembrie 2005 de Millennium Press. Pentru versiunea românească toate drepturile sînt rezervate Millennium Press. Foto: Kelley Eskridge.

După cum Lore va ajunge să înveţe că-i era obiceiul, Spanner se trezi pe la prînz. Merse din pat direct în baia alăturată, şi circa douăzeci de minute mai tîrziu întră în living prin uşa bucătăriei, aducînd două boluri mari, albe, cu ceai aromat. Halatul de mătase pe care îl purta avusese şi zile mai bune, iar la lumina zilei părul ei era de culoarea alamei vechi.

— Iasomie, spuse, ridicînd un bol.

Lore se întinse după ceai. Cicatricea roşie dintre degetul mare şi arătător se vedea clar pe fondul ceramicii albe. Avea dureri cînd se mişca. Spanner dădu din cap.

— Am chemat doctorul. Vine încoace. Şi nu-ţi face griji. N-o să raporteze asta. Sau despre tine.

Lore simţi că ar trebui să spună totuşi ceva, dar habar n-avea ce. Sorbi din ceai, încercînd să ignore durerea.

— Ştiu cine eşti, zise Spanner cu blîndeţe. Eşti peste tot pe net. (Lore nu spuse nimic.) Nu înţeleg de ce nu plîngi după mami şi tati.

— Nu mă mai întorc niciodată.

— De ce?

Lore rămase tăcută. Avea nevoie de Spanner, dar nu trebuia să-i dea prea multe informaţii.

Spanner oftă.

— Dacă aşa vrei tu... Poţi să faci rost de bani de la ei?

— Nu (Lore spera să sune definitiv, cum simţea).

— Atunci, nu văd cum ai putea să-mi plăteşti. Pentru medic. Pentru îngrijirile de care se pare că vei avea nevoie o perioadă. Te pricepi la ceva?

Da, ar fi vrut să spună Lore, dar văzu din nou cicatricea roşie de pe mîna încleştată pe ceaşcă. Cum ar putea primi o slujbă în designul sistemelor de remediere, cum şi-ar putea demonstra experienţa, fără o identitate?

— Identitatea mea...

— Asta e o altă problemă. Vrei o copie a vechiului tău PIDA?

— Nu.

Durerea era fierbinte şi rotundă şi strîngea. Probabil infecţia se răspîndea. Din nou se gîndi la sîngele lui amestecîndu-se cu al ei.

— Atunci, vei avea nevoie de unul nou. Şi asta costă. Şi cum vrei să-ţi spun? Nu pot să mă plimb peste tot strigîndu-te Frances Lorien van de Oest.

— Lore. Spune-mi Lore.

— Ei bine, Lore, dacă vrei ajutorul meu va trebui să plăteşti pentru el. Va trebui să lucrezi pentru mine.

— Legal?

Spanner rîse.

— Nu. Nici pe departe. Dar n-am fost niciodată prinsă, şi ceea ce fac e la subsolul listei poliţiei – crimă fără victime. Sau cam aşa ceva.

Singurele crime „fără victime“ la care se putea gîndi Lore erau prostituţia şi consumul de droguri.

Spanner se ridică, se duse la masa de lucru, se întoarse cu o agendă.

— Uite.

Mişcîndu-şi braţele încet şi cu grijă, Lore o răsuci, o deschise. Scrise ceva în ea, interogă, o închise. I-o înapoie.

— E o agendă obişnuită.

— Exact. O agendă plină de informaţii. La ce foloseşti o agendă?

Lore se gîndi.

— Să faci însemnări. Să trimiţi mesaje. Coduri de net şi adrese. Să comanzi mărfuri speciale. Întîlniri. Să primeşti mesaje. Să-ţi ţii contabilitatea... (Începea să vadă unde ducea asta.) Dar totul este protejat de codul meu.

— Asta cred cei mai mulţi oameni. Dar nu e dificil de spart. Nu trebuie decît timp şi un program bun. Nimic special. Acesta... (Spanner zîmbi.) Ei, să vedem.

Se aşeză la masă, conectă agenda la cîteva mufe, apăsă cîteva comutatoare.

— Vezi de acolo de jos?

Lore aprobă. Pe monitorul din faţa lui Spanner cifrele începură să alerge mai repede decît putea Lore citi.

— În funcţie de complexitatea codului, durează între o jumătate de minut şi o oră. (Lore privea fascinată.) Mai trebuie să trec peste unul care... (Cifrele se opriră.) Ah, unul uşor.

Atinse un alt buton şi ledul roşu ÎNCĂRCARE al agendei se aprinse.

— Descarcă orice: numere de cont, adresele de net ale oamenilor contactaţi în ultimele luni, nume, adrese, ocupaţii, codul ADN al posesorului... orice. (Zîmbea.)

— La ce-l foloseşti?

— Depinde. Unele agende nu ne sînt de folos. Pur şi simplu le înapoiem posesorilor contra unei sume modeste. Nimeni nu are de suferit. De multe ori negociem pentru recompensă. Fără implicarea poliţiei. Nimic care să provoace îngrijorare.

— Şi în alte cazuri?

Cineva sună la uşă, de două ori scurt, de două ori lung.

— E doctorul. (Dar Spanner nu se ridică să-i deschidă.) Mai bine hotărăşte acum.

— Ce?

— Vrei să lucrezi cu mine sau nu? Chiar dacă nu-l las să intre, o să fie o mică taxă pentru că l-am chemat. O s-o poţi plăti cînd o să fii în stare. Dar dacă intră şi te tratează îmi eşti datoare.

Doctorul sună din nou la uşă, de data asta mai repede.

— Pare nerăbdător.

Lore nu avea nici haine, nici identitate; se îndoia că putea să stea în picioare.

— O s-o fac.

Spanner se duse la uşă.

(va urma)

Traducere din limba engleză: ROXANA BRÎNCEANU

.

Dacă rîndurile citite au reuşit să vă stîrnească apetitul, puteţi comanda RÎUL LINIŞTIT trimiţînd un mesaj pe adresa editurii. Dacă înainte de a vă hotărî să comandaţi vreţi să citiţi mai mult, treceţi pe-aici mîine, pe la aceeaşi oră. Moş Berilă se va ţine de promisiune şi vă va oferi continuarea. Prima parte a „cadoului” poate fi găsită aici, cea de-a doua, aici, iar cea de-a treia, aici.

Nicola Griffith: RÎUL LINIŞTIT

• Kelly Link - Stranger Things Happen - 2002
• Mike Brotherton - Star Dragon - 2003
• Cory Doctorow - Down and Out in the Magic Kingdom - 2003
• Cory Doctorow - Eastern Standard Tribe - 2004
• Cory Doctorow - Someone Comes to Town, Someone Leaves Town - 2005
• Peter Watts - Starfish - 1999
• Peter Watts - Maelstrom - 2002
• Peter Watts - Blindsight - 2006

Toate aceste titluri sînt disponibile în formate multiple; în ce mă priveşte, am preferat să vă dau linkurile către formatul PDF, pe care îl puteţi, în mod sigur, citi cu toţii.