• vremuri in care citeam ce ma interesa, nu carti impuse
• vremuri in care seara si ziua ma intalneam cu prietenii (saracii acum nici nu mai au curaj sa treaca pe la mine, caci fata mea exprima o continua oboseala)
• vremuri in care imi permiteam sa ma alint pe un leagan in parc noapte nepasandu-mi ca a doua zi va trebui sa ma trezesc
• vremuri in care imi permiteam "totul"

Aproape totul acum se incadreaza in categoria "intamplari" si asta pentru ca imi spuneti ca sunteti bucurosi ca asa mai aflati ce se mai intampla cu mine. Dar eu nu sunt multumita cu atat, as vrea sa pot exprima mai multe, dar trebbuie sa fac schimbari in viata mea...

Asa ca eu o sa trebuiasca sa fiu cea care sa ma scot din rutina "omului mare". Am ajuns chiar sa ma intreb de ce postarita nu mai era cu geata de scisori la 9 fara un sfert pe Vlad Tepes...?

Acum am unde sa-mi descarc nervii .......

Voua ce vi s-a intamplat ?

Mereu mi-am imaginat viaţa ca un întreg ce nu se termină, indiferent câţi ar gusta din ea, cu sau fără intenţie. Şi chiar de ar fi numai fruct, percepţie naivă sau eternitate, ceea ce apucăm să prindem din mers sunt doar părticele mărunte care imită adevărul.

Priorităţile devin uneori lacăte ce stau în faţa celorlalte dorinţe. Aşa alegi un anumit capitol pe care vrei să-l împlineşti, sau te mulţumeşti să savurezi mostre până când constaţi că originalul este departe. Şi distanţa dintre tine şi el pe măsura aşteptărilor.

Planurile financiar, sentimental, familial şi social pot fi împletite armonios, fără a le privi ca pe nişte utopii. Am întâlnit astfel de oameni deşi aveau o nemulţumire ca numitor comun: lipsa timpului.

Adică, la ce folos ai bani - dacă nu ai când să-i cheltui sau nu-ţi aduc mulţumiri, iubire - dacă nu ai cu cine să o împarţi sau o poziţie înaltă pe scara profesională dacă-ţi lipsesc celelalte?

Ce rămâne de ales şi cu ce te mulţumeşti din fiecare domeniu? Poţi să priveşti, să asculţi, să probezi şi în final să alegi. Evident, ceva o să-ţi lipsească întotdeauna pentru că nu poţi avea întregul.

Trebuie să iei şi să laşi. Totul e să nu te apuce vârsta pensionării, ca să mai ai timp să fii fericit cu adevărat! Şi chiar de ar fi aşa, nu ar merita?

- in loc sa ma bucur de prezenta mamei acasa sunt nemultumita ca nu mai stinge o data becu ca eu vreau sa dorm;

- in loc sa ma bucur ca mami imi face zacusca ma enervez ca se trezeste de dimineata si face zgomot;

- in loc sa ma bucur ca am unde sa stau ma enervez ca nu pot lua dulapul cel mare ca am bolta in camera;

- in loc sa ma bucur ca mi-e casa plina de ziua mea ma enervez ca discuta despre nunta Denisei;

- in loc sa ma bucur ca facem repetitii ma enervez tot timpul ca se intarzie;

si mi-e si rusina sa mai spun pentru cat de multe lucruri ma enervez si sunt nenultumita de ele. Acu nu cred ca asa o mare problema cu nemultumirile (caci sunt surse ale creativitatii), dar chiar asa sa imi sara capacu de la toate...

continuarea

Va să zică, Mary Ann era deja cu un metru înaintea lui Terry  - şi după un timp a strigat de bucurie fiindcă l-a întrecut?! Aşa scrie, sau am început eu să-nţeleg pe dos?

Ce nu inteleg e de ce tu poti sa stai 3 ore peste program sa ajuti pe cineva si el sau ea nu poate sta 5 minute ca sa iti explice ce nu sti sa faci:

- am treaba, sunt aglomerata.

Am si eu treaba, caci am impresia ca fac munca la 3 persoane in acelasi timp. Si cand am stat 3 ore peste program chiar aveam treburi IMPORTANTE de facut.

Mi-a zis la un moment dat un prof: "ai grija ca binele iti va fi rasplatit cu rau". Nu l-am crezut si nici acum nu vreau sa-l cred, sper ca asta e o exceptie.

Drăguţ, nu? O să am ceva modificări de făcut...

Poate aşa o să mă-nvăţ minte şi o să citesc cărţile înainte de a le traduce!!!

Apropo, care e femininul substantivului „monstru"? :P

:D

Realitatea lu' Catavencu, dupa o campanie reusita cu "Realitatea face digu", cand au fost inundatii in Banat, dig de care nu am mai auzit nimic (de ce oare ???), acum vrea sa mai faca un teledon, in care fac pariu ca vor predomina politicienii PDL, in care oamenii care nu au taiat padurile sa mai dea un ban din buzunar pt o cauza la fel de nobila ca si digu ala, de care probabil nu vom mai auzi niciodata. E ceva cu un copac in logo. Ma gandesc ca vor si ca prostii care dau bani sa se duca si sa si planteze copaci drojdierilor defrisatori posesori de 3-4 clase. Ceva in genu sinistratilor care stateau in carciuma in timp ce soldatii se chinuiau sa le scoata apa din case.

Oamenii aia nu au nevoie de ajutor. Eu am. Innebunesc si nu cred ca exista tratament.

Most Active:Team bleeding- 23 views/METALLICA- 8 views.

Nu inteleg de ce. Cum sa aiba "METALLICA" de 3 ori mai putine vizualizari decat "Team bleeding"? Adica un team building e mai interesant decat METALLICA ? Decat concertu METALLICA ? Nu, nu inteleg. Mai ales ca "Team bleeding" incalca regula elementara a blogului si anume, scrisul succint. Pai acolo e o polologhie de te crucesti. Poza e nashpa. Graitoare, da nashpa. Nephotoshopuita, nenimic. A murit rocku' ?

Si mai e ceva ce nu inteleg: din aia 23 doar 2 comentarii. Doar 2 comentarii? Da' de ce? Adica ai avut timp sa citesti tot Shogunu ala, da nu si sa scrii ceva acolo, sa intri un pic in polemica, sa ne tragem un pic de sireturi, etc ? Ca am stat si m-am gandit, daca s-ar comenta pe blog, ar vedea si aia care nu ma stiu ca nu-s singurii care ma viziteaza, ar prinde curaj, ar scrie si ei ceva, si tot asa, din ce in ce mai multi, ar creste distractia pe blogu asta de singuratate, as mai vorbi si io cu niste avatare, ar creste traficu, etc, samd, si as prinde si eu niste publicitate, as scoate niste bani cu blogu asta si as fi un pic mai bogat, mai vesel si poate mai fericit, cine stie (?).

Deci, de ce nu comentati, ca la bere mie nu mi se pare ca ne vedem destul de des, desi daca as avea bani din blog, adica din cauza voastra, v-as scoate chiar eu la bere, asa ca multumire, o mana spala pe alta, etc, samd, si am fi cu totii mai fericiti. Eu, evident, un pic mai fericit decat voi. Deci? NU vreti sa fiti fericiti? Ok! Da nici eu nu vreti sa fiu fericit?

Hmm !!! NU! Nu inteleg !!!

Si tin minte ca ma uitam la emisiunile alea, chiar imi placeau, de fapt, ne uitam la ele in familie, adica toti colocatarii. Gandu mi-a venit de la faptu ca nu am ce face acasa cand ma intorc de la job. Nu prea mai am chef de net, calculator, citit, tv, somn. Zilele trecute, singuru lucru care m-a miscat a fost Criminal Minds. Dupa el n-a mai fost nimic. Am revenit la starea de nimic de dinainte.

Si totusi, concursurile alea earu tare faine, erau si utile, erau niste castiguri frumusele si mi se pare ca aveau si un rol usor moralizator, social, de genu: uite ma, se fac bani si daca ai scoala, si destul de usor !!! Ultimu a fost "Vrei sa fii miliardar?" parca. Avea si un pic de suspans, si variante daca nu stiai despre ce e vorba in propozitie, etc. A murit, odata cu ratingurile, odata cu aparitia Otv, cred, odata cu ultima farama de bun simt din stirile tv.

Si nu cred ca vor aparea asemenea emisiuni prea curand, nu atat timp cat mogulilor media le convine sa le fie masina spalata de aurolaci la intersectie, "pazita" de tigani in parcari in centru, etc. Ca daca nu le convenea faceau ceva, ca bani si influenta au ...

Dar nesimtirea e la mare cautare si cat timp Otv va avea cel mai mare rating, toti vor dori o bucat din felia lor, restul feliilor nu prezinta interes. Cat despre concursuri de cultura generala, au cazut victime acestor criminal minds, miliardari de ...

Dap, Merlin s-a întors, complet distrus, complet fără chef cu nemulţumiri şi vrea somn. Somn, somn şi somn. Acum, dacă Palatul s-a dus sau nu la Ana, rămâne de văzut. Momentan sunt bulversată. Nu pot gândi. Aş răspunde şi eu repede, nu eu, X, la întrebarea cu pricina: Mama, sora şi, momentan, eu. De ce momentan? De ce nu? Doar bine zicea Mana, partenere pot fi mai multe. Cât despre învăţătoare, zice că abia şi-o aminteşte. Deci nu e la fel pentru toţi.

Aşa, că am dat în răspunsuri :D Răspunsul e NU. Şi dacă cineva e cu adevărat curios i se va descrie în particular. Nervi? DA. Despre ce vorbesc. Hai că ştiţi, doar un efort mic de-a citi vreo două posturi mai jos şi vă prindeţi. Nu mă pot destrăbăla în public. Am fost o doamnă până la capăt. Bine, bine, rosul unghiilor a fost pe sistem nervos, dar în rest, dap, am fost o mare doamnă. Mi-am reprimat pornirile. Habar nu am cum. Cred că e prima oară când o fac. Minunat, nu-i aşa? A, da, şi nu îmi mai pot mişca o mână. Şi tot da, acum am ajuns, iar capul îmi e greu ca o bucată de plumb. Şi multe altele. Cum spuneam detaliile se dau în particular, dar nu acum. Nu sunt în stare. Nu îmi mai mişc mâna dreaptă... normal, curentul.

În ultimul timp toate inepţiile se ţin lanţ de mine. Nu vă miraţi că iar sunt obosită, distrusă, terminată. Nu e vina mea. Aşa a fost să fie. Că şi soarta asta când ţi se pune în contră, ţi se pune. Iar mie, mi se pune cam mult în ultima vreme. Şi da, aş vrea să se termine o dată. Vreau un singur lucru momentan de la viaţa asta. Fie, două, dar al doilea e pe locul doi. A, v-aţi prin din exprimare? Ciudat. Vreau să scriu, vreau să fiu scriitor de profesie. Nu inginer, nu profesor, nu altceva. Doar scriitor. Şi, desigur, oarecum, vreau concediu. Dar e doar oarecum. Prima dorinţă o înăbuşe pe a doua. Unde o fi şi oboseala exagerată. Şi lucrurile negative care mi se tot întâmplă. Le ironizez eu, dar parcă nu mai pot. Am impresia că cineva face mişto de mine şi se distrează de minune. Am ajuns la acea limită în care nu mai pot lăsa de la mine. Înţelegeţi? Nervii mei au ajuns la o asemenea intensitate, iar nebunia asta, bătaia asta de joc, pur şi simplu nu mă mai lasă să îmi ţin domnia în frâu. Cât trebuie să strângi din dinţi în viaţa asta, că nu prea mai pricep eu? Nu mai am puterea de-a suporta. Acum, în momentul ăsta, nici măcar pe mine nu mă mai suport. Cred că se cheamă saturaţie, dezamăgire. Urăsc oamenii. Vedeţi? Încep să devin nebună. VREAU SĂ FIU SCRIITOR, ATÂT! Nici nu cred că sunt capabilă de mai multe. Şi încep să cred că îmi era mai bine fără socializare. Şi nu vorbesc despre socializarea virtuală, despre cea a dracului de reală. Îmi plăcea mai mult să stau închisă în casă, să nu vorbesc cu nimeni, desigur, apoi îmi displăcea.

Nu am nici un sens. Da, sunt obosită. V-am spus. Mă întorc mâine seară, vorbim atunci. Poate în toane mai bune, mai optimistă. Acum sunt încă în perioada ironizării excesive. Hai să dau vina pe destin, că nu prea ştiu pe cine altcineva aş putea să mă descarc. Poate mâine aflu dacă sunt bună şi de altceva. Că de pus în vitrină, văd că-mi iese. Partea cu scrisul, nu ştiu, de obicei e la latitudinea cititorului. Dar vă spun eu, sunt bună de ieşit în faţă, de lăudat cu mine şi de aruncat. Nu-i minunat? Aş putea la fel de bine să fiu de porţelan. Doar să nu mă sparg.

Vă las cu bine până mâine seară! Măcar pe voi.

M-am săturat de toate clişeele acceptate de noi, considerând că aşa e bine pentru că toată lumea face asta. A fost la început careva care a făcut într-un anumit fel, prietenul lui a făcut apoi la fel şi tot aşa si uite aşa s-au stabilit "regulile, normele, tradiţiile", considerate bune. Ei bine, atâta timp cât ţi se potrivesc, când se mulează pe propria ta personalitate e ok să le adopţi, să le practici, dar dacă nu îţi cade comod să o faci, nu înţeleg de ce trebuie să te conformezi lor.

E clar că o să se bârfească şi discute pe seama ta o grămadă dacă te trezeşti să fi diferit, da' la urma urmei ce e mai important: să faci că aşa se face şi să rămâi cu frustrări şi să nu te simţi în largul tău sau să ai curajul să spui: eu aleg să fac asta pentru că aşa mă simt eu bine şi împlinit?

Aşa că eu o să continui să iau rochea peste pantaloni, la examene o să mai zic basme, o să îmi mai fac codiţe şi la 35 de ani etc.

Stiţi cum e pe lumea asta, unde e prostie e şi durere sau ar trebui să fie.

Nemulţumirile mele sunt multe, cea mai mare fiind că nu am maşină, da, ştiu, pot merge şi cu un taxi, ce mă vait atât?

Ei bine, privind şi eu pe al meu blog, observ că toată lumea caută chestii cu Magda Ciumac. Acum nu mai e Oana Stoica Mujea în topul căutărilor, ci Magda Ciumac. Cum a dansat, ce a zis, unde e live, cum a dormit sau, desigur, cum a cântat. Dumnezeule, uitaţi-vă la emisiune. Cred că până acum cea mai căutată era Elodia, nu ştiu, eu nu prea am zis nimic despre ea, doar că mi se pare stupid. Vă daţi seama cât de stupid mi se pare partea asta cu Magda Ciumac? Nu cred.

Ei bine, lăsând idioţeniile la o parte şi ratingurile făcute din prostie şi cărţile pe care le-am citit, că oamenilor nu le pasă atâta timp cât nu a scos Magda una, din nou mi s-a confirmat că am ajuns să fiu o persoană controversată.

Îmi place treaba asta. Vreo trei, patru luni, nimeni nu mă bagă în seamă. Nu eu m-aş omorî, apoi, din surse, desigur, aflu că iar am fost în atenţia nu ştiu cărui scriitor. E cu atât mai minunat cu cât eu nu am schimbat nici o vorbă cu respectivul sau, poate că da. Nu ştiu. Dar sigur nu. Cum spuneam eu odinioară, îmi lipsesc multe, dar memorie încă mai am. Şi aşa am ajuns iar pe lista de bârfă a uniunii argeşene. Ce nice. De ce? Habar nu am. Ţinând cont că avem o cucoană care a debutat la şaizeci şi cinci de ani şi nu e oaia neagră din Piteşti, cred că aveau nevoie să se ia de cineva, la modul „Sf-ul ăla sau ce e, nu e literatură”. Ca să vezi, bine că e literatură tanti aia la şaizeci şi cinci de ani, de care nu a auzit nici moartea. Adevărul e că le e ciudă, altfel nu pot să înţeleg. Am scris, am publicat, am ieşit şi le-am dat peste nas fără să stau de vorbă cu ei. Şi am făcut operaţiunea de vreo trei ori. Unii, care mai au reviste, mă mai rugau să scriu pentru ei. Dar eu nu am scris decât pentru Jean Dumitraşcu, pentru că ceilalţi nu m-au interesat. Da, e adevărat, le-am zis că o să scriu, dar am făcut-o ca să scap, acum, ce vină am eu că ei se simt lezaţi. Asta se întâmpla cu vreo doi ani în urmă. Cred că le-am promis tuturor scriituri. Ei da, că eu public aşa peste tot, doar să aibă unii ce vinde. Lasă, mă simt bine aşa. Mulţam.

Astăzi mi se spune că iar nu voi fi invitată la nu ştiu ce gală a nu ştiu căror autori piteşteni, argeşeni sau ce or fi ei. Pentru că sunt un om rău şi promovez un gen ce ar trebui să se sinucidă. Am râs cu poftă. Nu din cauza genului, desigur, ci din pricina neinvitaţiei. De ce şi-or fi închipuit ei că îmi fac vreun rău neinvitându-mă. Oricum nu m-aş fi dus. Sunt doi oameni în oraşul ăsta pe care nu-i refuz: Jean Dumitraşcu şi Ioan Focşa. Aşa că nu prea pricep eu de ce îşi dau unii o aşa importanţă. Că nu au de ce. Pe la alte colţuri se spune că sunt prea încrezută pentru a mă duce în rândul lor. Aici le dau dreptate. Ce să văd: o şleată de ramoliţi beţivi? Mă uit la ştirile de la ora cinci, am rezolvat-o. Ei nu au venit, la invitaţia mea, atunci când au venit Marian şi Răzvan Dolea. Aşa că nu văd de ce m-aş duce eu, la nu ştiu ce sindrofie. Nu, nene. Lor li se pare că sunt cei mai buni după planetă, nu vin la alte lansări, nu fac, nu dreg. Atunci să rămână pe planeta aia a lor. De ce au impresia că fără ei eu sunt nimeni?

Am mai văzut eu un articol scris de Marin Ioniţă, care susţinea că majoritatea scriitorilor piteşteni sunt scriitori datorită lui. Mda... Sper să nu aibă vreodată pretenţia că şi eu aş fi din aceleaşi motive, că iataganul e pregătit. Dar, în fine, eu scriu subcultură, din punctul unora de vedere. Aşa că... bleah.

Şi ca toate să meargă bine, că după atâta distracţie aveam nevoie de o revenire cu picioarele pe pământ, nu am nici maşină. Nu, nu am lovit-o. Pur şi simplu, X, a venit, a luat-o şi a uitat să o mai aducă înapoi. Risc să fac muşchi la picioare sau să îmbogăţesc taximetriştii. La cât e de cald, aleg a doua variantă, nu de alta, dar nu îmi plac muşchii :D

Cam asta e povestea de azi. Mâine nu ştiu ce o să vă mai spun, că s-ar putea să rămân în pană de subiecte, alergând să prind doi iepuri (Sărutul Morţii şi Arkuda), unul dintre ei, fiind trimis urgent către Cella. Mai am vreo zece capitole. Până la întâi august e gata, jur, altfel mă sinucid. În direct, ca doamna Magda =))

Ştiu că am zis că eu vreau să mor cu riduri dar azi pur şi simplu nu am mai putut zâmbi. Bucuroasă că am intrat la bugetat unde mi-am dorit, mi-am amintit că din cauza comodităţii unora nu amavut dosarul complet. Aşa că mă apuc să umblu.

La Rectorat:

- Pentru diploma de BAC.

- Adeverinţa de licenţă şi buletinul.

- Nu am adeverinţa căci este la dosarul de master.

- Ne pare rău nu putem să ţi-o dăm. Mergi la facultate să îţi dea o foaie cum că ţi-ai făcut lichidările.

Bun mă duc la facultate.

- Vă rog frumos să îmi daţi o hârtiuţă cum că...

- Ţi-am dat o dată adeverinţă...

- Da şi nu puteaţi să îmi spuneţi că îmi trebuie şi la.... (în gândul meu). Hai că doar nu vă doare mâna să scrieţi 3 cuvinte...

Mă reîntorc la rectorat. Şi caută, şi caută şi ...

- Ne pare rău, dar nu am primit diplomele de la Sociologie An IV.

Chiar nu înţeleg, e aceaşi facultate. De ce nu puteau să-mi spună măcar într-un loc vezi că nu sunt gata. Ei nu au auzit de sisteme centralizate de date? De ce nu puteau să dea un telefon ca să confirme că mi-am făcut lichidarea? Parcă trăim în epoca în care nu s-ar fi inventat telefonul, ce să mai vorbim de internet.

Bun, mă reîntorc la Facultatea de Medicină să explic de ce dosarul meu nu e complet.

- Ne parere rău dacă până luni nu ai dosarul complet trebuie să te excludem.

- Bine, dar nu e vina mea că nu am primit diploma de BAC şi că cea de licenţă si foaia matricolă ne-o dă doar peste un an. Chiar nu există nici o soluţie?

- Du-te să ceri o adeverinţă cum că îţi dă abea în data cutare diploma de BAC şi apoi revin-o să faci o declaraţie.

Deja cu mari chinuri mai puteam să spun: Ok, mulţumesc, eventual să zâmbesc. Mă duc să văd ce pot rezolva.

Din nou la secretariatul facultăţii.

- Aţi putea să-mi daţi, vă rog frumos, o adeverinţă ...

- Nu, nu puteam...

- Bine, dar eu o sa fiu respinsă de la master din cauză că....

Du-te în rectorat la secretara şef....

Nu, nu am mai avut nervi şi pentru asta...

15, 07

Ştiţi de ce nu pot să am diploma de BAC? Decanul e în concediu şi nu poate semna. Mi se pare NORMAL: unii se distrează, alţii rămân pe dinafară la master, că dacă sunt decan îmi permit să fac orice...

Da, se vorbeşte de postmodernism, de uimitoarea dezvoltare din ultimul timp, de al 4-lea val, de de de etc şi noi nu suntem în stare să rezolvăm o problemă telefonic, nu suntem în stare să avem nişte date centralizate...

Mai bine nu mai zic nimic, că oricum sunt un nimeni, şi la urma urmei cui îi pasă dacă o să intru sau nu la master în afară de mine...

Îmi pare rău, dar azi chiar nu pot să zâmbesc... pot eventual să vă arăt 3 noi fire albe

Dacă mergi să te tunzi la Paris trebuie să ai mare grijă la ce îţi fac în cap pentru că te trezeşti cu breton chiat că i-ai zis că nu vrei asta, sau cu părul scurt în loc de mediu. Cert e că, cu toate astea, la sfârşit ai o freză cool şi "rişti" să ai o freză unicat.

Dacă te tunzi în Bran (cred că se poate extrapola România), tot nu te tunde cum vrei, dar nu mai ieşi cu freză unicat. Mi-am şi scos la imprimantă ca să îi arăt cum vreau. I-am zis că vreau un breton fffffff scurt, şi părul la fel... aşa ca în poză.

- Mie mi-e frică să îţi fac bretonul aşa de scurt că nu mai are nimeni.

- Şi ce daca? Dacă eu aşa vreau.

Şi cu toate insistenţele e un pic deasupra ochilor şi arăt ca un copil de  3 ani.

Sper să reuşesc să respect clinţilor doleanţele când voi munci şi eu ... nu de alta, dar aşa îţi faci clientela

Altfel, nu cred ca o sa apuc sa planteze cretinii astia vreodata vreun copac. Si nici nu va fi atat de vizibil ca asfaltul. Alegatorii tre sa vada miscare. Si, mai mult decat atat, adora praful. Cat despre verdeata, nu trebe, asfaltu produce mai mult oxigen. Termenul de spatiu verde e depasit. Sau poate vopseste asfaltu!

Şi mă mai întreb dacă, în caz că aş fi avut timp să mă preumblu prin târgul cu pricina, bani ca să-mi cumpăr cărţi după pofta inimii şi încă o dată timp - de data asta ca să le citesc pe toate, m-aş mai fi apucat să-mi pun prima întrebare... :P