Astăzi se întruneşte tribunalul inchizitorial, supranumit eufemistic Sfântul Sinod. Pe ordinea de zi se află şi "cazul Corneanu". Vinovat de apostazie - spun legumele bigote care slujesc "cauza" dezbinării în Biserica Ortodoxă Română. De câteva decenii a început un dialog între Bisericile din Răsărit şi Biserica Apuseană. Ioan Paul al II-lea şi Teoctist, cu toate greşelile şi faptele lor condamnabile, au construit o punte interconfesională. O punte fragilă, după cum se observă. Capetele pătrăţoase s-au opus în surdină istoricei vizite a papei în România. În ciuda vârstei înaintate, Teoctist a trasat o deschidere pe care "vajnicii apărători ai dreptei credinţe" o îngrădesc din ce în ce mai mult, zi de zi. Omul de afaceri Daniel Ciobotea, care în timp ce se relaxează după o şedinţă de tranzacţii bursiere se joacă de-a patriarhul, a lăsat conducerea BOR în seama celor mai tembeli slujbaşi. Numai când văd figura lui Stoica de la Patriarhie, cleric cu intelect de limax, exprimându-se cu greşeli grosolane şi scoţând pe gură un număr impresionant de tâmpenii/ secundă, îmi vine să arunc cu toţi dracii după el.

A întinde mâna şi a stabili relaţii amicale sunt gesturi umane. Şi apoi creştineşti. Dar creştineşti numai pe hârtie. În viaţa reală, vrajba provoacă satisfacţii capetelor pătrăţoase. Din 1054 creştinătatea este dezbinată. Dogmele elaborate ulterior schismei au fost concepute şi adoptate astfel încât să nu mai fie posibilă o împăcare. Catolicismul nu vede în ortodoxie un adversar serios. Adversarii serioşi ai catolicismului sunt protestantismul şi neoprotestantismul, cu multitudinea sectară. Romano-catolicii au văzut adevărata faţă a ortodoxiei: un cult artificial, în care ambiţiile estice şi balcanice au creat o multitudine de ayatollahi, fiecare mai ortodox decât celălalt.

Ura viscerală trebuie întreţinută. Fiindcă ostracizarea unui confrate este un prilej pentru fiecare cap pătrăţos să-şi declame retoric iubirea fierbinte pentru credinţă, patriarh şi canoane. Canoane care nu se regăsesc niciunde în Noul Testament. Sunt invenţii care permit identificarea "duşmanilor dreptei credinţe". Sunt convins că mulţi ierarhi ai bigotismului ortodox regretă că nu se mai practică arderea pe rug şi nu-şi pot încânta privirile cu carnea sfârâindă a celui mai cult mitropolit român: Nicolae Corneanu. Un autentic om de cultură, cu o deschidere vizionară. Şi un om al credinţei autentice. În absenţa colaborării dintre bisericile creştine, disoluţia se va resimţi în următorul deceniu. Oare pătrăţoşii împopoţonaţi în straie strălucind orbitor au citit statisticile referitoare la abandonarea creştinismului de către tot mai mulţi europeni?

“25 de Asociaţii ale Laicatului Ortodox Român au alcătuit un memoriu privind tulburările pe care Mitropolitul Nicolae Corneanu şi Episcopul Sofronie Drincec le-au provocat, în ultima vreme, în viaţa Bisericii Ortodoxe Române. Acest memoriu a fost depus astăzi, 2 iulie 2008, la cancelaria Sfântului Sinod al BOR.

Semnatarii apreciază că actele celor doi ierarhi români sunt susţinute de alte confesiuni şi chiar de cei care sistematic s-au manifestat polemic şi batjocoritor la adresa Bisericii, deoarece gesturile episcopilor amintiţi pot provoca dezbinări în cadrul Ortodoxiei, atât la nivelul intern al BOR, cât şi la nivelul relaţiilor acesteia cu celelalte Bisericii Ortodoxe.

Actele celor doi ierarhi români sunt puse în legătură cu strategiile prin care comuniştii urmăreau destabilizarea Bisericii. Nu întâmplător, se arată în memoriu, Nicolae al Banatului este un fost agent comunist strecurat în Biserică, un om care şi-a dedicat cea mai mare parte a vieţii subminării activităţii BOR. De asemenea, din memoriu rezultă că la această oră se desfăşoară o susţinută campanie de intimidare a ierarhilor BOR pentru a nu-i caterisi pe cei doi ierarhi aflaţi în culpă, campanie în care romano-catolicii şi greco-catolicii joacă un rol principal.

Având în vedere toate acestea, Asociaţiile Laicatului Ortodox Român consideră intruziunea catolicilor în treburile interne ale Bisericii Ortodoxe Române venită, în scopul realizării prin forţă a unei uniri sacramentale, prin eludarea dialogului teologic, un mijloc necinstit şi nepermis la nivelul la care a ajuns dialogul ecumenic în zilele noastre.

Semnatarii memoriului afirmă că, în cazul în care constată că strategiile de intimidare au împiedicat Sfântul Sinod al BOR să aplice canoanele Bisericii în judecarea celor doi ierarhi aflaţi în dublă culpă - teologică şi disciplinară -, vor “cere cu stăruinţă tuturor Bisericilor Ortodoxe să întrerupă dialogul cu Biserica Romano-Catolică, până când aceasta nu va renunţa la mişcările din culise, susţinute de servicii şi societăţi secrete, la mijloacele de corupere sau intimidare a ierarhilor ortodocşi“.

Până la momentul de faţă mai multe zeci de mânăstiri şi parohii şi-au manifestat dorinţa de a sprijini Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în păzirea învăţăturii de credinţă a Bisericii prin semnarea acestui memoriu.

Referitor la adeziunea spontană a mânăstirilor şi parohiilor din România la acest memoriu, Cristian Constantinescu, reprezentantul Federaţiei Asociaţiilor Laicatului Ortodox, a declarat că: „Aceasta poate fi privită ca un fenomen firesc în Biserica Ortodoxă, în care cu toţii - laicat, preoţi şi monahi - nu sunt decât mădulare ale aceluiaşi trup - Trupul lui Hristos. Această solidaritate spontană şi de o anvergură unică în istoria Bisericii Ortodoxe Române din ultimii 50 de ani ne confirmă faptul că, într-adevăr, apostazia celor doi ierarhi români şi impunerea prin ameninţări şi teroare psihologică a acestui comportament ca normă canonică pune în mare pericol viaţa şi integritatea Bisericii. Poate că nici în timpul celei mai aspre prigoane comuniste Biserica Ortodoxă Română nu a fost atât de greu încercată ca astăzi. Credem că toate adeziunile pe care le vom strânge până la data începerii Sinodului BOR vor fi mărturie a faptului că poporul drept credincios român este gata astăzi, ca şi în trecut să-şi apere credinţa pentru care s-au jerfit încă din primele secole ale creştinismului strămoşii noştri“.

Semnează:

Asociaţia Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi - Filiala din Bucureşti
Asociaţia Dascălilor din România - Bucureşti
Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului - Bucureşti
Asociaţia ROST - Bucureşti
Fundatia Culturala „Sarmisegetuza” - Cluj
Fundatia Sfinţii Martiri Brâncoveni - Constanta
Fundatia Sfinţii Martiri Brâncoveni - Suceava
Asociaţia „Sfântul Siluan Athonitul” - Alba-Iulia
Asociaţia Troiţa Cetii - Alba-Iulia
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.) - Suceava
Fundaţia Culturală „Memoria” - Suceava
Fundaţia Culturală „Profesor George Manu” - Suceava
Asociaţia Creştin-Ortodoxă „Sfântul Nectarie” - Arad
Asociatia Brancoveanu - Arad
Asociaţia Prietenii Sfântului Munte Athos - Arad
Fundaţia Sfântul Isaac din Ninive - Arad
Fundatia “Renincoor Open Hand” - Arad
Asociatia Pro-Vita pentru nascuti si nenascuti - filiala Craiova
Manastirea Ortodoxa Sf. Grigorie si Sf. Martin - Franta
Asociatia pentru cultura “ALFA” - Dambovita
Fundaţia Umanitară Meridian - Bucureşti
Asociaţia Română Pentru Transporturi Rutiere Internaţionale - Bucureşti
Asociatia Metamorfosis
Asociatia “Ieromonah Arsenie Boca”
Schitul Inaltarea Sfintei Cruci- Aiud
Manastirea Martirii Neamului - Alba Iulia
Manastirea Lupsa - Alba Iulia
Manastirea “Sf. Ilie” - Albac, Alba Iulia
————————–

Mănăstirile, parohiile, asociaţiile sau listele cu mireni care vor subscrie la Memoriu vor trimite adeziunile pe fax la numărul 021 331 7026.

Adeziunile vor conţine: numele organizaţiei, al parohiei sau al mănăstirii, numele şi calitatea reprezentantului ei, ştampila şi semnătura olografă a reprezentanului acesteia.
Mirenii care vor să semneze în nume propriu o pot face pe e-mail-ul meu (al lui Claudiu Tarziu, nota noastra: claudiu.tarziu@gmail.com ) până când se va putea pe www.petitieonline.ro.

Ataşez /Memoriul%20laicatului.pdf şi /semnaturile%20in%20facsimil.pdf.
Preluarea acestor documente este, evident, liberă” (Claudiu Tarziu)

PS (Razboi intru Cuvant):

Adeziune_Memoriul_laicatului_roman_ASOCIATII_080629.doc 28K View as HTML Open as a Google document Download

Adeziune_Memoriul_laicatului_roman_PAROHII_MANASTIRI_080629.doc 28K View as HTML Open as a Google document Download

***

Memoriu referitor la apostazia Mitropolitului Nicolae Corneanu şi a Episcopului Sofronie Drincec

Prea Fericite Părinte Patriarh Daniel, Înalt Prea Sfinţiţi Părinţi Mitropoliţi, Prea Sfinţiţi Părinţi Episcopi şi Episcopi Vicari,

Ca mădulare ale trupului lui Hristos, cu multă mâhnire am fost martori în ul­timele săptămâni la tulburarea care, din pricina mitropolitului Nicolae al Banatului şi a episcopului Sofronie al Oradiei, s-a abătut asupra vieţii Bisericii noastre Ortodoxe. Suntem conştienţi că Sfântul Sinod al BOR trebuie să se pronunţe mai întâi de toate în chestiunile ce privesc păzirea dreptei credinţe în desăvârşita comuniune cu învăţătura Sfintelor Sinoade ale Bisericii. Dar, întârziindu-se discutarea cazurilor până în data de 8 iulie, am constatat cu îngrijorare sminteala şi tulburarea care se răspândesc tot mai mult în poporul ortodox conştient, precum molima atunci când nu este ţinută sub control prin punerea în carantină a celor infestaţi. Ne referim la acele luări de poziţie, manifestaţii, întruniri şi chiar perfide campanii de presă care s-au desfăşurat minuţios în ultimele săptămâni în sensul creării confuziei, intimidării şi influenţării arhiereilor voastre în hotărârea pe care e necesar să o luaţi în viitorul Sinod.

Este vorba de articole de genul scrisorilor deschise scrise de profesori precum Cristian Bădiliţă sau Teodor Baconski, de manifestaţii precum cea care a avut loc la Timişoara în data de 14 iunie, de acţiunea de adeziune organizată de un grup de in­telectuali [1] şi a altor acţiuni care au un caracter preponderent ideologic şi sunt instru­mentate, conform indiciilor, din zona politicului. Ceea ce-i leagă pe toţi aceşti susţinători ai actului de apostazie al mitropolitului Nicolae este înstrăinarea de viaţa Bisericii Ortodoxe, de perspectiva mântuirii prin dreapta credinţă. Unii dintre aceştia, deşi se declară ortodocşi, lăsându-se influenţaţi de mediul spiritual al culturilor occidentale în care trăiesc, se arată solidari mai mult cu viaţa şi cu spiritul Bisericii Catolice, unde se şi împărtăşesc [2], decât cu Maica noastră Biserică Ortodoxă, pe care nu pierd nici un prilej să o împroaşte cu noroi. Alţii aparţin altor culte şi religii [3], iar cei ce-şi zic intelectuali fac parte dintre acei care cu emfaza unei superiorităţi evident superficiale nu ratează nici o ocazie de a se exprima critic la adresa Bisericii, ei înşişi fiind doar nişte vizitatori ocazionali ai sfintelor locaşuri ortodoxe, iar nu mădulare vii ale Bisericii lui Hristos. Spre exemplu, unul dintre principalii „intelectuali” care somează Sfântul Sinod să nu-l pedepsească pe arhiereul Corneanu, este scriitorul Daniel Vighi, semnatar, alături de alţi mari „intelectuali” ai Apelului -pentru eliminarea icoanelor din şcoli.

În faţa acestei campanii susţinute de cei care se erijează în judecători ai Bisericii Ortodoxe a neamului, dintre care mulţi nici măcar nu sunt botezaţi ortodox, am socotit a fi o laşitate şi o trădare a adevărului lui Hristos tăcerea noastră [4], a celor care cu nevrednicie aflăm în Biserica Ortodoxă nădejdea şi mântuirea, acoperământul şi viaţa, într-o lume în care, sistematic, ni se răpeşte aproape totul. Este de nejustificat a păstra o poziţie de neimplicare în războiul pe care vrăşmaşii lui Hristos îl duc împo­triva Bisericii, lăsând ca răspunderea aceasta să apese întreagă numai pe umerii arhieriilor voastre. Ca membri ai trupului lui Hristos, Biserica ne porunceşte prin Sfintele Canoane şi prin Sfinte Sinoade [5] să veghem, după putere, la apărarea adevărului, la păzirea dreptei credinţe.

Având în vedere toate acestea, am gândit această scrisoare ca pe un răspuns la judecata lui Hristos, atunci când va veni să judece toate neamurile şi când, mai cu seamă nouă ortodocşilor, ni se va cere socoteală de păzirea fără de meteahnă a dreptei credinţe revelate, transmisă nouă de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. Întru acestea avem nădejdea că următoarele rânduri nu ni se vor socoti ca necuviincioasă îndrăzneală, ci mai curând vor fi primite de arhieriile voastre după chipul în care păstorul cel bun ia aminte la tulburarea pe care o aduce turmei apropierea amenin­ţătoare a fiarelor sălbatice.

Mult ne-a încurajat la scrierea acestor rânduri epistolele a doi dintre cei mai mari duhovnici români în viaţă (părintele Arsenie Papacioc şi părintele Iustin Pârvu) şi a părinţilor din Sfântul Munte Athos. Este pentru prima oară când părinţii pustiei se adresează Bisericii Ortodoxe Române, şi aceasta nu s-ar fi întâmplat dacă, într-adevăr, momentele pe care le traversează Biserica noastră nu ar fi extrem de grave.

Mitropolitul Nicolae Corneanu în deplină comuniune cu greco-catolicii, elementul de legătură între comunism şi catolicism

Mitropolitul Nicolae al Banatului este cel care, imediat după căderea comu­nismului, a impresionat întreaga lume românească prin pocăinţa publică pe care a făcut-o: „da, am colaborat cu securitatea şi regret aceasta”, afirma, lacrimogen, mitropolitul, lăsând totuşi să se înţeleagă că a fost constrâns la aceasta de vremurile grele prin care a trecut poporul român. Lumea l-a iertat, îndrăgit şi chiar admirat pentru curajul de care a dat dovadă. Astfel, în faţa lumii, Nicolae al Banatului deve­nea brusc modelul după care erau judecaţi toţi ceilalţi ierarhi ortodocşi, mustrarea vie a tuturor ierarhilor care colaboraseră cu securitatea.

Parcurgând însă dosarul de securitate al mitropolitului Nicolae publicat ulte­rior, constatăm că acesta nu a fost deloc un simplu colaborator al securităţii. S-a re­marcat încă din perioada anilor 50 ca un fidel slujitor al regimului comunist. El nu a fost un informator formal, cum se impunea în perioada comunistă aproape tuturor celor care aveau funcţii de răspundere în Biserică, un om care mima fidelitatea faţă de regim în timp ce lupta ca să nu-i vatăme pe ceilalţi, lucru pe care mulţi l-au făcut. Dimpotrivă, s-a dovedit un slugarnic informator, lucru pentru care a fost răsplătit cu sume semnificative de bani şi a fost, după cum se precizează în dosar, „promovat în funcţiile de episcop şi mitropolit“. Ajuns în acest post, în loc să-i acopere pe cei ur­măriţi de poliţia politică, aşa cum se străduia să facă vrednicul de pomenire patriarh Iustinian, el îi persecuta sau îi îndepărta sistematic pe oamenii valoroşi ai Bisericii. Desfiinţa posturi, comasa parohii şi limita propovăduirea dreptei credinţe cu o efica­citate rară[6]. Toate le făcea însă în deplină consecvenţă cu credinţa sau ateismul pe care-l mărturisea în faţa organelor de securitate: „Se manifestă ca unul ce nu crede în preceptele şi dogmele bisericeşti fiind convins că Biserica a fost întotdeauna un mij­loc de înşelare a maselor populare. […] A rezultat că s-a preocupat de studiul ştiinţei marxist-leniniste şi de însuşirea ei ce l-au făcut să fie convins de netemeinicia dog­melor pe care încă mai trebuie să le apere şi în acelaşi timp să-şi dea seama perfect că viitorul nu poate aparţine decât comunismului.” [7]

Aşadar, acest om plătit de comunişti cu sume apreciabile pentru serviciile în­deplinite până la momentul 1989, se arată dintr-o dată, după căderea regimului, „mustrat de conştiinţă“, un model de pocăinţă pentru ceilalţi ierarhi, pentru ţara în­treagă.

Dacă nu am lua în considerare faptul că pocăinţa Mitropolitului Nicolae a in­tervenit abia în clipa în care multora le tremurau scaunele de frica consecinţelor pe care le-ar fi putut avea înlocuirea oamenilor fostului regim, dacă am trece peste de­claraţiile atee pe care le făcuse pe parcursul a 42 de ani de activitate în slujba miliţiei comuniştilor - căci unde este ateism nu încape pocăinţă -, dacă nu am lua în seamă faptul că o pocăinţă sinceră ar fi presupus retragerea din funcţie pentru ca, ascuns de ochii lumii, să aibă timpul să-şi plângă păcatele sau ticăloşiile, am putea crede că, într-adevăr, mitropolitul Nicolae s-a pocăit sincer la începutul anilor 90. Desigur însă că adevărata pocăinţă nu se face în faţa şi de ochii oamenilor, ci în faţa lui Dum­nezeu şi a Bisericii căreia i-a greşit, împotriva căreia a luptat aproape 42 de ani.

Rămânerii în scaunul mitropolitan i se putea găsi o anumită justificare: inten­ţia de a repara răul produs Mitropoliei Banatului de-a lungul timpului. Mai concret, dacă în timpul comuniştilor a comasat parohii şi a lipsit pe credincioşi de preoţi şi Biserică, acum ar fi trebuit să construiască noi biserici; dacă atunci i-a înlocuit pe oamenii competenţi, valoroşi şi cu conştiinţă creştină cu cei fideli regimului şi in­competenţi, acum ar fi trebuit să-i atragă pe oamenii cu viaţă duhovnicească şi dedi­caţi Bisericii; dacă timp de câteva zeci de ani a sabotat propovăduirea cuvântului lui Hristos, acum era cazul să cultive cu toată râvna şi acrivia învăţătura de credinţă, cateheza şi pastoraţia ortodoxă.

Din păcate, faptele mitropolitului Nicolae au dovedit că schimbarea sa nu a fost în sensul unei înnoiri duhovniceşti şi pastorale ortodoxe, ci către o reorientare a vectorului de acţiune ideologică. Adică şi-a schimbat temeiurile ideologice pe care-şi construia politica de subminare a Bisericii din interiorul ei.

1. În primul rând, în loc să ridice locaşuri de cult ortodoxe, mitropolitul Nicolae a cedat cu un sentiment de „uşurare [8]“, după cum singur afirmă, peste 50 de bise­rici şi catedrala din Lugoj greco-catolicilor, de fapt misiunii catolice în România.

2. Ulterior - un fapt extrem de grav - îi reprimea la slujire pe preoţii caterisiţi în eparhiile din mitropolia sa şi din mitropoliile vecine, oferindu-le în mod anticanonic posturi în Arhiepiscopia Timişoarei, parcă pentru a-i răsplăti astfel pentru că, batjocorindu-L pe Hristos prin viaţa şi pastoraţia lor, fuseseră depuşi din treapta preoţească. Ne miră faptul că atâta vreme i s-a trecut cu vederea arhiereului Nicolae această gravă încălcare a canoanelor: a celor apostolice (10, 11, 12), ale Sfintelor Sinoade Ecumenice (5 I, 17 Trulan) şi a celor hotărâte în cadrul Sinoadelor Locale (9 Cartagina). În mod limpede toate aceste canoane hotărăsc: „Clericul care se roagă cu un preot afurisit să se caterisească şi el [9]“, iar: „Dacă vreun cleric afurisit (sau lipsit de scrisoare canonică, 17 Trulan [10]), încă neprimit în comuniune, mergând în altă cetate ar fi primit fără scrisori de recomandare să se afurisească şi cel care l-a primit (epis­copul sau mitropolitul) şi cel primit. [11]”

3. În privinţa apărării dreptei credinţe, mitropolitul Nicolae Corneanu a depă­şit şi cele mai sceptice aşteptări:

a) Devine cel mai mare prieten şi susţinător al greco-catolicilor şi al romano-catolicilor de la noi, afirmând chiar că greco-catolicismul „a fost o necesitate de ordin istoric pentru români[12]“, iar noi va trebui să-l recunoaştem pe „Papa drept cap al Bisericii, ca o concluzie a unităţii creştinismului [13]“.

Oare dintr-o necesitate istorică sute de biserici şi mânăstiri au fost arse sau dă­râmate cu tunul de catolici? Oare masiva emigrare peste munţi în Moldova şi Ţara Românească a unor sate de ortodocşi pentru a-şi putea păstra credinţa ortodoxă a constituit şi ea o necesitate istorică? La fel, distrugerea monahismului în Transilva­nia, torturarea a mii de ţărani ortodocşi, confiscarea pământurilor şi a averilor sunt incluse în aceeaşi necesitate istorică? De asemenea, nu putem înţelege cum concepe mitropolitul Nicolae recunoaşterea primatului papal, atâta timp cât infailibilitatea şi primatul au fost şi sunt considerate învăţături eretice care-l situează pe posesorul lor, Papa, în fruntea apostaţilor istoriei Bisericii.

b) Mitropolitul Nicolae Corneanu se erijează şi în apărător al diverşilor sectanţi pe care-i încurajează în lucrarea lor prozelitistă. Înmulţirea numărului sectarilor în Timişoara şi împrejurimi este un fapt care dovedeşte afecţiunea şi sprijinul pe care Mitropolitul Banatului nu a ezitat să şi le arate făţiş chiar în paginile oficiosului acestei Mitropolii. De altfel, recenta subscriere la invitaţia făcută de Nicolae al Banatului evanghelistului Franklin Graham de a veni în România spre evanghelizarea poporul român [14] este cea mai bună dovadă a lipsei de integritate a cugetării ortodoxe a ierarhului român. Astfel, şi cu concursul Bisericii Ortodoxe a Banatului, reprezentată prin mitropolitul Corneanu, va fi organizat în Timişoara în perioada 2-4 iulie Festivalul Speranţei, anunţat drept cea mai mare acţiune de evanghelizare desfăşurată după 1990 în România. Să considerăm oare a fi un motiv de mândrie deschiderea aceasta fals ecumenică singulară în lumea ortodoxă şi credem şi catolică pe care o dovedeşte mitropolitul, pe care de acum, oricât ar vrea unii, nu mai putem să ni-l revendicăm numai noi ortodocşii?

c) Activitatea de o viaţă a mitropolitului Nicolae Corneanu în slujba celor mai diverse interese a fost încununată la data de 25 mai 2008 cu împărtăşirea din acelaşi potir cu Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj, primind ostia chiar din mâna lui Francisco Javier Lozano, Nunţiul Papal în România. Ca o concluzie a aces­tui eveniment, mitropolitul Corneanu afirmă cu candoare în cadrul interviului luat de asociaţia AZEC că s-a împărtăşit chiar cu Trupul şi Sângele lui Hristos, nesocotind prin aceasta întreaga Tradiţie a Bisericii Ortodoxe care interzice cu desăvârşire împărtăşirea cu schismaticii sau ereticii prin nenumărate Sfinte Canoane (45, 46, 64, Apost. 1, Sin. III Ec.; 32, 33, 37 Laodic.). Sfântul Atanasie cel Mare alături de Sfântul Teodor Studitul şi alţi mari părinţi ai Bisericii descrie în cele mai grele cuvinte actul împărtăşirii cu ereticii: „Împărtăşania de la eretic înstrăinează pe om de Dumnezeu şi-l predă diavolului“. [15]

Până la această dată, mitropolitul Corneanu nu regretă deloc tulburarea pe care a adus-o în întreaga Biserică Ortodoxă Română. Ba mai mult, îşi construieşte cu ajutorul eterodocşilor o apologie lacrimogenă total neîntemeiată teologic. În acest context, ne putem pune întrebarea: dacă la cererea Sfântului Sinod, constatând că nu mai există pentru el nicio ieşire, mitropolitul Corneanu, reactivând gestul din 1990, şi-ar cere iertare, afirmând că regretă cele întâmplate, mai este oare just să credem în sinceritatea pocăinţei sale? Mai poate fi iertat şi lăsat să smintească în continuare po­porul binecredincios, conducându-l fie către actul de apostazie al împărtăşirii cu ereticii, fie către trecerea la sectarism sau stilism?

Cu siguranţă că pentru „intelectualii” ortodocşi, pseudo-ortodocşi şi eterodocşi care au sărit în apărarea mitropolitului, cele 15 canoane care condamnă cu ca­terisirea sau afurisirea acţiunile mitropolitului Corneanu nu au nici o relevanţă. Ne mirăm însă cum admiraţia şi râvna apologetică a acestora nu a fost diminuată deloc de dezvăluirea trecutului comunist al mitropolitului, cel mai important agent secret şi informator infiltrat în ierarhia BOR.

Laslo Tokes, Doina Cornea, Daniel Vighi, Cornel Ungureanu şi alţi campi­oni ai luptei împotriva comunismului şi a foştilor comunişti sunt astăzi principalii apărători ai mitropolitului Corneanu - Popa Vasile, după unul din numele sale conspirative. Tocmai aceia care până mai ieri denigrau Biserica Ortodoxă, acuzând-o de colaboraţionism, care cultivau neîncrederea credincioşilor în proprii ierarhi, care cereau deschiderea dosarelor şi înlăturarea celor compromişi, care se opuneau alegerii patriarhului României dintre cei care au semnat fie şi numai o notă informativă cu caracter formal, acum sunt disperaţi că unul din cei mai fideli slujitori ai comuniştilor este pe cale să fie înlăturat pe drept din „postul” în care fusese numit de comunişti. Acest comportament decriptează foarte bine adevăratul scop al campaniilor de denigrare a BOR desfăşurate după 1990. Nu faptul că se colaborase cu comuniştii era esenţial [16], ci însăşi posibilitatea de a defăima şi lovi Biserica pe baza acestei acuze. Ca urmare a aplicării acestei strategii s-a reuşit provocarea schismei în Biserica Ortodoxă din Estonia, Ucraina şi Bulgaria.

Prin urmare, faptul că aceeaşi oameni care în general atacă Biserica Orto­doxă acuzând-o în special de colaborarea cu comuniştii apără astăzi cu atâta zel pe fostul agent comunist Nicolae Corneanu ne demonstrează că miza conflictului este mult mai mare. Cu ajutorul comunismului nu s-a reuşit ruperea Bisericii Ortodoxe Române precum s-a întâmplat în celelalte ţări din blocul sovietic, acum însă s-a ivit sau s-a creat o nouă posibilitate: intercomuniunea cu greco-catolicii, aceiaşi care, prin glasul unei Doina Cornea, erau recomandaţi după 1990 ca alternativa unui creştinism românesc neîntinat de comunism. Nicolae Corneanu devine astfel simbolul legăturii interioare existente între greco-catolicism şi comunism: lupta împotriva Bisericii Ortodoxe. Va cădea oare de această dată poporul român în noua cursă care i se întinde?

Cât de semnificativ este cazul Corneanu pentru campania murdară dusă îm­potriva neamului şi Bisericii Ortodoxe rezultă din memoriul adresat la data de 25 iu­nie 2008 Parlamentului European de către Tokes Lâszlo, deputat în Parlamentul European, Csury Istvân, episcop în exerciţiu al Eparhiei Reformate de pe lîngă Piatra Craiului, Nicolae Anuşcă, prim consilier al Arhiepiscopiei Greco-Catolice din Româ­nia, Mâthe Denes, prim curator al Bisericii Unitariene din Transilvania, Kovâcs Gyula, vicepreşedintele Comunităţii Baptiste din România [17]. Întorcând totul pe dos şi numind minciuna adevăr, reprezentanţii bisericilor „surori” acuză statul Român de discriminare religioasă şi favorizare a BOR. De ce? Chipurile, pentru că nu li s-ar re­troceda proprietăţile, pentru că nu li s-ar acorda drepturi egale la educaţie, pentru că nu primesc alocaţii de la stat, drepturi de care Biserica Ortodoxă s-ar bucura deplin. Oricine ştie însă că lucrurile stau tocmai invers, precum în anecdota cu hoţul care strigă: „săriţi! hoţii!“ În continuarea memoriului se reclamă reluarea deschiderii do­sarelor ierarhilor şi preoţilor ortodocşi, prin urmare, reactivarea campaniei de deni­grare şi subminare a încrederii credincioşilor Bisericii în propriul cler, campanie care demarează de fiecare dată când trebuie şantajată Biserica [18]. Noua „vânătoare de vrăjitoare” are un scop foarte precis, după cum reiese din ultima parte a memoriului. Este vorba de susţinerea, în mod paradoxal, a comunistului Nicolae Corneanu, care este deplâns la cel mai înalt for al Europei pentru că nu-i este înţeleasă dragostea ecumenică şi este „hărţuit” de ortodocşi. Deşi întotdeauna în conflict, catolicii, pro­testanţii şi neoprotestanţii îşi găsesc în scrisoarea către Parlamentul European un numitor comun care-i uneşte dincolo de orice animozitate: lupta împotriva Orto­doxiei.

Sofronie Drincec, episcop al greco-catolicilor din Bihor?

Pe urmele Mitropolitului Nicolae Corneanu păşeşte îndeaproape şi episcopul Sofronie Drincec. La scurtă vreme de la întronizare, Sofronie al Oradiei se remarcă prin antipatia puternică pe care o trezeşte majorităţii preoţilor şi a poporului drept-credincios al eparhiei păstorite. Motivele?

Din primele luni de arhipăstorire, tânărul episcop a surprins prin comporta­mentul indecent şi umilitor manifestat faţă de vrednicul de pomenire Ioan Mihălţan, fostul episcop al Oradiei. În paralel, a creat o impresie neplăcută prin amestecarea acţiunii politice cu viaţa bisericească [19], dar mai cu seamă prin manifestarea unei atitudini dictatoriale străine de duhul Bisericii Ortodoxe [20]. Cel mai grav este însă faptul că episcopul ortodox Sofronie se comportă ca un avocat al intereselor romano-catolicilor şi ale greco-catolicilor în Biserica Ortodoxă Română, şi în acest mod el contribuie la generarea de conflicte între ortodocşi şi greco-catolici şi, încă mai mult, îi împinge pe păstoriţii săi pe calea apostaziei. Iată cum înţelege Sofronie al Oradiei să-şi păstorească turma:

1. Pedepseşte şi îndepărtează pe preoţii care au o atitudine ferm ortodoxă; „preoţii care au litigii în parohii sau alte divergenţe cu greco-catolicii nu sunt primiţi deloc în audienţă” [21].

2. Pedepseşte pe preoţii ortodocşi care, cu ocazia a diverse întruniri interconfesionale la nivel local, nu acceptă să primească binecuvântarea episcopului greco-catolic, deşi acest act este condamnat de canoane, „căci nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor, care sunt mai mult absurdităţi decât binecuvântări” [22].

3. În cadrul întrunirii de dialog desfăşurat între reprezentanţii episcopiilor ortodoxe şi greco-catolice din Bihor, care a avut loc în data de 31 octombrie 2007 la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea, episcopul Sofronie Drincec hotărăşte ca împre­ună cu episcopul greco-catolic al Oradiei „să ofere un exemplu de slujire împreună de Bobotează şi de Paşti, pentru ca acest exemplu să fie urmat apoi de preoţii şi credincioşii ortodocşi. [23]” Oare Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, a cerut încuviinţarea Sfântului Sinod al BOR înaintea încălcării prin această acţiune a celor mai importante canoane ale Bisericii Ortodoxe?!

4. Într-adevăr, la data de 6 ian. 2008, în cadrul Sfintei Liturghii săvârşite la prăznuirea Botezului Domnului - una dintre cele mai importante sărbători ale Bise­ricii Ortodoxe - episcopul Drincec sfinţeşte aghiazma mare împreună cu episcopul greco-catolic, după care străbate străzile Oradiei împreună cu acesta, producând confuzie şi tulburare între credincioşii ortodocşi. Se pare că acest ierarh se consideră deasupra Sfintelor Sinoade şi a întregii Tradiţii ortodoxe care pedepseşte acest act mai aspru decât uciderea [24] : „Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, numai să se afurisească; Iar de au dat lor voie, ca unor Clerici a lucra ceva, să se caterisească“[25].

5. Ca să completeze registrul actelor eretice condamnate de Sfintele Sinoade, episcopul Sofronie Drincec numeşte pe preotul greco-catolic Vorobciuc Florin, provenit de la parohia greco-catolică Ceica lângă Beiuş, pentru a sluji la o parohie orto­doxă de gradul I (Girişul Negru, lângă Tinca). Numirea în parohie, realizată în urma unei discuţii purtate cu episcopul Sofronie, a avut loc ca şi oricare alt transfer între două parohii ale aceleiaşi Episcopii. Greco-catolicului nu i s-a făcut slujba obişnuită de venire la Ortodoxie, adică minimum lepădările de învăţătura eterodoxă şi mirungerea, iar hirotonirea acestuia ca preot ortodox nici nu s-a mai pus în discuţie.

Prin urmare, parohia ortodoxă Girişul Negru a ajuns astfel să fie păstorită de un preot greco-catolic. Ne întrebăm: în ce măsură tainele săvârşite de acest preot sunt valide, în ce măsură credincioşii pot afirma că se împărtăşesc din mâinile lui cu Trupul şi Sângele Domnului? Dar oare, aflarea în comuniune a acestui preot cu epis­copul Sofronie nu pune sub un mare semn de întrebare continuarea prezenţei şi a lu­crării harului prin mâinile acestui episcop? Căci: „de au dat lor voie, ca unor Clerici a lucra ceva (ereticilor sau schismaticilor), să se caterisească“, spun Sfinţii Părinţi.

Pe de altă parte, cum poate fi receptată numirea unui greco-catolic pe o paro­hie ortodoxă atâta timp cât nenumăraţi absolvenţi ai facultăţilor de teologie ortodoxă din Oradea şi din alte oraşe ale ţării nu găsesc parohii pe seama cărora să poată fi hi­rotoniţi?

6. Nu în ultimul rând, episcopul Sofronie, ca şi Nicolae al Banatului, este un mare partizan al retrocedărilor şi al cedărilor de locaşuri ortodoxe acelora care, în urmă cu câteva sute de ani, le dăduseră foc sau le confiscaseră. Astfel, în cadrul în­trunirii de dialog din data de 31 octombrie 2007, episcopul Sofronie propune a se ceda o biserică acolo unde sunt două chiar dacă această biserică a fost câştigată în in­stanţă de către ortodocşi. De asemenea, Sofronie, ca un adevărat păstor care ve­ghează la mântuirea credincioşilor (greco-catolici!?) impune ortodocşilor retrocedarea locaşurilor de cult în situaţii în care acestea revin unei comunităţi for­mate din doar 4-5 persoane, în timp ce câteva sute de credincioşi ortodocşi rămân în acest fel fără biserică. Soluţia pe care o găseşte ingeniosul episcop este ca ortodocşii să slujească alternativ sau împreună cu greco-catolicii în aceeaşi biserică, adică, să-i împingă pe credincioşii ortodocşi la propria lui apostazie.

Pentru a-şi atinge ţelurile „sfinte”, Sofronie îndeamnă trupele speciale să intre cu forţa în biserică peste credincioşii şi preoţii ortodocşi pentru a-i scoate cu forţa de acolo [26]. Aici se dezvăluie cel mai bine dragostea acestui episcop pentru turma încre­dinţată spre păstorire. Ne întrebăm: dacă astfel s-ar fi comportat un episcop catolic cu cei pe care-i păstorea, câte ore sau zile ar mai fi rămas în respectiva funcţie? Ori­cum aici se probează foarte bine cuvintele Mântuitorului care spune: Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. (Ioan 10, 11) -13. Episcopul Sofronie însă nu numai că nu fuge, ci mai mult, se alătură lupului oferindu-i sprijinul logistic, asumându-şi prin urmare un alt statut: Furul nu vine de­cât ca să fure şi să junghie şi să piardă. (Ioan 10,10) Suntem conştienţi că acestea sunt cuvinte grele, însă inevitabile în cazul de faţă.

Faptul că 45 de preoţi din protopopiatul Beiuşului au semnat un memoriu îm­potriva episcopului Sofronie ne sugerează disperarea la care au ajuns preoţii eparhiei sale. Aceasta în contextul în care ştiu că riscă să rămână pe drumuri, din cauza caracterului răzbunător al tânărului episcop. Ceilalţi, cărora prin manevre care amintesc de campaniile electorale li s-a solicitat semnarea de adeziuni favorabile arhipăstorului lor, nu au făcut-o din proprie iniţiativă, ci la convocarea episcopului Sofronie, intimidaţi de prezenţa acestuia şi ameninţaţi în mod voalat cu represaliile foarte probabile care vor veni din partea acestui episcop care a dovedit cu prisosinţă că nu ezită să se răzbune pe cei care i se împotrivesc.

Persecutarea propriilor preoţi ortodocşi, promovarea în episcopie a unui per­sonal filo-catolic şi numirea unui preot greco-catolic într-o parohie ortodoxă, ca şi actul de apostazie de la ortodoxie prin slujirea sfinţirii apei în comun cu episcopul greco-catolic sunt fapte care ne amintesc de propaganda perfidă a iezuiţilor care la începutul sec. al XVIII-lea, prin viclenie şi înşelăciune, prin hărţuieli şi violenţă, au impus răspândirea uniatismului în Transilvania. Este semnificativ de observat ase­mănarea dintre episcopul Sofronie Drincec şi mitropolitul Atanasie Anghel.

În preajma anului 1700 Atanasie Anghel, mimând cu multă făţărnicie supune­rea şi dragostea faţă de Ortodoxie, a reuşit, după multe ezitări ale patriarhului ecu­menic din acea vreme, să obţină hirotonia în mitropolit al Ardealului. La scurtă vreme însă a călcat cu totul legămintele făcute, trădând Ortodoxia în favoarea catoli­cilor prin semnarea actului uniaţiei. Numai din interiorul ei Biserica Ortodoxă din Transilvania a putut fi surpată. Istoria se vede că se repetă. Sofronie Drincec, după ce a mimat fariseic ascultarea, blândeţea şi credincioşia faţă de Biserică, a ajuns în final să trădeze Ortodoxia.

Cum se poate explica comportamentul ierarhilor căzuţi în apostazie?

În interviul acordat ziarului Făclia de către Florentin Crihălmeanu, episco­pul greco-catolic de Cluj-Gherla, ni se descoperă unul dintre scopurile pe care, foarte probabil, le urmăresc cei doi ierarhi apostaţi. Printre altele acesta sugerează: „eu cred că regula trebuie să o facă şi practica [27]“. Adică, dacă în practică se realizează împreuna-slujire şi intercomuniune, atunci ar trebui ca aceste comportamente să fie tratate ca o nouă regulă şi, prin urmare, să nu mai fie sancţionate de Biserica Ortodoxă. Ideea nu este nouă. Ea a fost condamnată în scrierile tuturor marilor teologi ai secolului trecut luând ca bază Tradiţia ortodoxă (Cuviosul Iustin Popovici, părintele Dumitru Stăniloae, Arhimandritul Epifanie Teodoropulos, etc.)

Orice teolog ortodox poate înţelege perversiunea acestei manevre şi, din pă­cate, cât de bine explică ea comportamentul mitropolitului Nicolae şi a episcopu­lui Sofronie. În viziunea episcopului greco-catolic, aceştia nu fac decât să genereze o practică de intercomuniune, de fapt contribuie esenţial la realizarea unei uniri de facto cu catolicii dincolo de orice dialog teologic, înainte ca aceştia să facă lepă­darea ereziei despre Filioque, a infailibilităţii papale, a imaculatei concepţii şi a celorlalte învăţături eretice introduse de la schismă şi până astăzi.

Dacă această acţiune este dirijată de serviciile specializate ale Vaticanului, avem încă o dată dovada faptului că romano-catolicismul nu a renunţat nici astăzi la perversitatea tehnicilor prozelitiste ale iezuiţilor, încercând să obţină cu orice preţ, fără să-i pese de adevărul de credinţă, stăpânirea asupra Bisericilor Ortodoxe. Dacă catolicii nu au nici o legătură cu actele celor doi ierarhi români, atunci, deşi aceştia merită felicitaţi şi medaliaţi de Papa pentru obedienţa gratuită pe care o dovedesc faţă de Vatican, ei trebuie să fie cât mai repede îndepărtaţi din posturile lor, căci pun într-o lumină foarte proastă chiar Biserica Romano-Catolică care, în cadrul actualului dialog ecumenic, s-a angajat să renunţe la prozelitism în favoarea dialogului.

Comportamentul şi acţiunile mitropolitului Nicolae Corneanu şi ale episcopu­lui Sofronie Drincec demonstrează cu prisosinţă faptul că apostazia de la dreapta credinţă ortodoxă prin împărtăşirea în comun şi slujirea cu cei din afara Bisericii lui Hristos nu este un accident care să poată fi trecut cu vederea nici în cazul în care aceşti ierarhi şi-ar declara regretul pentru cele săvârşite. Cele două acţiuni de intrare în comuniune maximă cu schismaticii sunt, după cum se vede, doar stadii necesare al unui mai vast proces de apostazie de la credinţa ortodoxă, în care cei doi ierarhi atrag şi turma pe care o păstoresc.

Faptul că necredincioşii, ateii, ereticii şi schismaticii se arată a fi astăzi susţi­nătorii fervenţi ai mitropolitului Nicolae ne indică cu claritate care este adevărata turmă a acestui arhiereu. Cât de întâmplător este faptul că Biserica Romano-Catolică şi cea Greco-Catolică cheltuiesc energie, timp şi importante fonduri în campania de apărare a lui Nicolae Corneanu, convocând sute de credincioşi cărora le plăteşte cheltuielile de transport pentru a manifesta în favoarea mitropolitului dezavuat de ortodocşi? Oare din dragoste pentru Biserica Ortodoxă, cei care nu ratează nici o ocazie să o critice, să-i fure credincioşii şi să-i răpească bisericile sunt speriaţi de po­sibilitatea înlocuirii mitropolitului Corneanu cu un adevărat păstor al Bisericii Ba­natului, cu un apărător ferm al dreptei credinţe [28]? Semnarea de către greco-catolici a memoriului antiromânesc şi antiortodox adresat de Tokes parlamentului European este o dovadă în plus a „fidelităţii” acestora faţă de neamul românesc şi a „bunei credinţe” faţă de Biserica Ortodoxă.

Unde s-a mai văzut în istoria Bisericii ca eterodocşii să se considere îndreptă­ţiţi a avea un cuvânt de spus în hotărârile pe care Sfântul Sinod al Bisericii trebuie să le ia pentru apărarea dreptei credinţe? Aceasta sugerează gravele mutaţii produse în mentalitatea oamenilor ce trăiesc într-o societate tot mai secularizată şi, totodată, in­dică naşterea unei noi dictaturi care se insinuează în viaţa societăţii şi a Bisericii: aceea a ideologiilor atee camuflate în spatele aşa-zisei opinii publice, în fond, a du­hului stăpânitorului lumii acesteia.

Având în vedere toate acestea, venim înaintea arhieriilor voastre cu rugămin­tea ca în judecarea celor doi ierarhi apostaţi să aveţi în vedere atât căderea acestora din dreapta credinţă ca păcat personal şi comunitar, cât şi tulburarea pe care o aduc şi pericolul pe care-l reprezintă aceştia pentru viaţa şi acţiunea viitoare a Bisericii. Ştim foarte bine cine pescuieşte în ape tulburi. Eterodocşii, fie ei schismatici stilişti, uniaţi sau alţi eretici, abia aşteaptă să răpească pe credincioşii ortodocşi aflaţi în sta­rea de confuzie şi tulburare pe care au creat-o ierarhii apostaţi.

Probabil că sancţionarea la momentul potrivit a împreună-slujirii cu greco-catolicii a episcopului Sofronie l-ar fi determinat pe mitropolitul Corneanu să fie mult mai precaut în manifestarea liberă a „iubirii” nelimitate faţă de eterodocşi, oprindu-l să se împărtăşească cu greco-catolicii. De asemenea, caterisirea de urgenţă a mitropolitului Corneanu, în prima săptămână după ce s-a lepădat public prin ges­tul său de credinţa şi învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfintelor Sinoade ale Bisericii ar fi împiedicat campania antiortodoxă şi antibisericească desfăşurată în ultimele săp­tămâni. Avem convingerea că orice fel de amânare a soluţionării cazurilor mitropo­litului Corneanu şi a episcopului Drincec este în favoarea duşmanilor Bisericii Ortodoxe. Internarea în spital a lui Nicolae Corneanu poate fi socotită o nouă strate­gie de justificare a amânării judecăţii Sfântului Sinod. Însă lipsa mitropolitului Corneanu de la viitorul sinod nu ar trebui să aibă nici un efect, deoarece în cazul apostaziei prin împărtăşirea cu ereticii nu mai trebuie puse întrebările lămuritoare, faptele vorbind de la sine. De altfel, în ambele cazuri, înregistrările video, fotografiile şi declaraţiile înregistrate audio sunt suficient de elocvente. Dacă totuşi manipulările diplomatice sau presiunile externe ar da sorţi de izbândă vrăşmaşilor lui Hristos, prin muşamalizarea cazurilor în contextul unor amânări succesive, atunci consecin­ţele ar putea fi dintre cele mai grave:

1. Necondamnarea de către Sfântul Sinod al BOR a celor care singuri s-au ex­clus din Biserică prin faptele lor ar putea fi lecturată ca o încuviinţare tacită a atitudinii apostate, ceea ce ar putea atrage consecinţe eclesiologice extrem de grave la nivelul raporturilor cu celelalte Biserici Ortodoxe;

2. Potrivit învăţăturii Bisericii, harul dumnezeiesc se îndepărtează de pe cei care continuă să-i pomenească pe ierarhii căzuţi de la dreapta credinţă, căci părăsirea harului este una dintre consecinţele principale ale apostaziei. Ca atare, ar fi primejduită însăşi slujirea Sfintei Liturghii odată cu a celorlalte Sfinte Taine, deci mântuirea tuturor celor care rămân în comuniune cu ereticii;

3. Creşterea tensiunilor între greco-catolici şi ortodocşi în zonele în care aceştia convieţuiesc, până la escaladarea acestora prin violenţă;

4. Disoluţia completă a conştiinţei ortodoxe la cei care vor găsi un model de urmat în comportamentul celor doi ierarhi;

5. Răspândirea practicii slujirii împreună şi a inter-comuniunii cu eterodocşii cu următoarele rezultate:

a) unii vor invoca această practică pentru a proclama falsa unire cu eterodocşii, fără ca aceştia să se fi lepădat în prealabil de concepţiile eretice pe care le împăr­tăşesc, conform cerinţelor Sfintelor Canoane;

b) aceasta va putea duce la apariţia unor inevitabile tensiuni în interiorul BOR, între cei care acceptă inter-comuniunea şi cei care, potrivit canoanelor, vor invoca excluderea celor care au apostat;

c) inter-comuniunea unor preoţi şi ierarhi cu romano-catolicii va conduce în mod automat la apariţia unor tensiuni inter-bisericeşti cu efecte imprevizibile. Deja Biserica Rusiei a cerut explicaţii, ierarhii Bisericii Greciei au fost informaţi iar cele­lalte Biserici Ortodoxe aşteaptă cu preocupare rezultatul şedinţei sinodului din luna iulie;

d) poziţia reprezentanţilor români în dialogul teologic cu catolicii riscă să fie subminată în relaţia cu celelalte Biserici Ortodoxe participante, întrucât susţinerea pe care greco- şi romano-catolicii o acordă mitropolitului Nicolae nu poate fi lecturată decât ca o încercare de a impune comuniunea pe uşa din dos şi deci unirea, adică de a eluda calea dialogului şi rezolvarea reală a diferendelor;

6) Pe fondul acestor confuzii, tensiuni şi conflicte şi a slabei catehizări, mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre vor pierde complet cârma: cei „de stânga” se vor îndrepta spre diferite confesiuni creştine neoprotestante, iar cei „de dreapta” îşi vor găsi refugiul la stilişti;

7) Din toate acestea, vrăşmaşii Bisericii lui Hristos nu vor avea decât de câşti­gat. Contextul stării de confuzie şi instabilitate create le va înlesni acestora atingerea scopului urmărit: crearea dezbinării în Biserica Ortodoxă Română.

Înainte de aceasta însă, dacă vom constata că în urma presiunilor catolicilor şi a greco-catolicilor, Sfântul Sinod este constrâns să treacă cu vederea apostazia celor doi ierarhi, vom cere cu stăruinţă tuturor Bisericilor Ortodoxe să întrerupă dialogul cu Biserica Romano-Catolică, până când aceasta nu va renunţa la mişcările din cu­lise, susţinute de servicii şi societăţi secrete, la mijloacele de corupere sau intimidare a ierarhilor ortodocşi.

Scriindu-vă aceste rânduri în numele poporului nostru dreptcredincios, atât de împovărat de ispitele şi durerile veacului în care trăim, vă asigurăm că vă suntem alături cu rugăciunile, cu cuvântul şi viaţa întru păzirea fără prihană a dreptei cre­dinţe, nădejdea mântuirii sufletelor noastre. Avem nădejdea că în Duhul Sfânt arhieriile voastre veţi reuşi să curăţaţi cât mai curând rana care ameninţă să cangreneze şi să sfâşie trupul Bisericii noastre.

Având conştiinţa că viaţa noastră păcătoasă împiedică cuvântul mărturiei noastre să dobândească puterea Duhului Sfânt spre luminare şi convingere, îi invo­căm în aceste momente dificile pe Sfinţii Mărturisitori români Nicolae Oprea, Moise Măcinic, Atanasie Tudoran, Constantin Brâncoveanu şi cei dimpreună cu ei, pe martirii ştiuţi şi neştiuţi ai împotrivirii faţă de uniaţie, pe sfinţii ierarhi apărători şi mărturisitori ai dreptei credinţe ortodoxe pe teritoriile româneşti pentru a ne fi sprijin, ştiut fiind că ei sunt acum rugători neîncetaţi la tronul lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului pentru păzirea fără meteahnă a credinţei ortodoxe.

Astăzi 29 iunie, la Prăznuirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

____________________________________________________________________________________

[1] Este vorba despre apelul aşa-zişilor intelectuali români.

[2] A se vedea declaraţiile publice ale lui Cristian Bădiliţă, unul dintre denigratorii susţinuţi ai memoriei Prea Fericitului Patriarh Teoctist şi ai Bisericii Ortodoxe Române în general.

[3] La mitingul de susţinere a lui Corneanu desfăşurat pe 14 Iunie 2008 la Timişoara au participat, alături de aproximativ 300 de catolici şi greco-catolici, 80 de evanghelişti şi câţiva evrei.

[4] In timpul anchetelor, Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că: „Tăcerea asupra acestor cuvinte (ale adevărului) este suprimarea acestor cuvinte. Căci zice Duhul Sfânt, prin Prorocul: Nu sunt graiuri, nici cuvinte ale căror glas să nu se audă [Psalm 18, 3]. Aşadar, cuvântul care nu este rostit, nici nu mai există.” In: Maxim Mărturisitorul şi tovarăşii lui întru martiriu, Deisis, Sibiu, 2004, p. 161.

[5] „La noi n-au putut niciodată nici patriarhul şi nici sinoade să introducă lucruri noi, pentru că apărătorul religiei este însuşi corpul Bisericii, adică poporul dreptcredincios însuşi care vrea ca religia să-i fie veşnic neschimbată.” Enciclica Patriarhilor de la 1848, vezi traducerea făcută de T.M. Popescu în revista Biserica Ortodoxă Română, an LIII, 1935, nr. 11-12.

[6] „In anul 1962, a fost promovat în funcţia de Mitropolit al Banatului în locul lui /…/. /•••/ In această perioadă, agentul POPA VASILE a fost folosit atât pe plan intern cât şi extern. Pe plan intern, în principal, a fost folosit pentru reducerea activităţii religioase în eparhia Banatului, indicându-i-se şi luând o serie de măsuri în acest sens (înlocuirea elementelor prea fanatice şi a celor compromişi care funcţionau în cadrul aparatului de conducere al eparhiei, înlocuirea unor cadre didactice în cadrul seminarului teologic din Caransebeş, reducerea numărului de elevi, /./ comasarea unor parohii şi reducerea numărului de preoţi etc.). Este de menţionat că toate aceste probleme au fost discutate cu el în prealabil, unele măsuri fiind propuse chiar de agent.” Vezi Decizia nr. 2410/28.08.2007 a Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

[7] Idem.

[8] Formula As, anul 2004, nr. 611.

[9] Canoanele Bisericii Ortodoxe, ediţia Floca, 1991, p. 14.

[10] Ibidem, p. 110.

[11] Ibidem, p. 14.

[12] Formula As, anul 2004, nr. 611.

[13] Ibidem,

[14] Mitropolitul Nicolae Corneanu i-a scris lui Franklin Graham: „Acum, când ne-am câştigat libertatea prin sacrificii si sânge vărsat, împreună cu fraţii din bisericile evanghelice, mă alătur creştinilor ortodocşi din ţara noastră şi vă adresez invitaţia să susţineţi o cruciadă evanghelistică în luna iulie 2008.

[15] Şi mai mult, Sfântul Atanasie afirmă că: “În Euharistie pâinea ereticilor nu e trupul lui Hristos… După măsura deosebirii dintre lumină şi întuneric, aşa e deosebirea dintre împărtăşania drept slăvitoare şi cea ereticească: cea drept slăvitoare luminează, cealaltă întunecă…”. Către Serapion, epist. 1, P. G. 26, col 593 CA.

[16] S-a dezvăluit ulterior că mulţi dintre intelectualii contestatari au fost agenţi ai regimului comunist.

[17] Vezi site-ul Parlamentului European.

[18] Ultima acţiune de blamare a Bisericii a avut loc în preajma alegerii noului patriarh al BOR

[19] „Atitudinea sfidătoare faţă de unele autorităţi locale şi judeţene pe care refuză să le primească în audienţă cum a fost şi cazul fostului prefect de Bihor Ilie Bolojan, a primarului Ioan Mocioran de la comuna Curăţele şi exemplele pot continua. Discriminarea pe criterii politice şi în funcţie de interese ale unor autorităţi locale şi judeţene.” Extras din memoriul adresat Mitropolitului Bartolomeu Anania de către 45 de preoţi ai protopopiatului Beiuşului.
[20] Impune o dictatură a monologului, „neacordând preoţilor în şedinţele protopopeşti dreptul la cuvânt, umilindu-i pe cei ce au alte opinii, diferite de ale Preasfinţiei sale.” Ibidem.
[21] Ibidem.
[22] Can. 32 Trul. Vezi şi 46, 64 Ap.; 19 Sin. I Ec.; 7 Sin II Ec. etc.
[23] Extras din memoriul adresat Mitropolitului Bartolomeu Anania de către 45 de preoţi ai protopopiatului
Beiuşului.
[24] „Este oprit ca membrii Bisericii sau clericii să se roage împreună cu ereticii şi este de-a dreptul o infracţiune de gravitatea crimei slujirea celor sfinte împreună cu aceştia, dacă provin dintre clerici… căci ce înseamnă intercomuniunea «in sacris» cu ereticii? Nimic altceva decât a face cauză comună cu aceştia.”, ediţia Floca, p. 31.
[25] Can. 45 Apost. Vezi şi 10, 11, 46, 64, 65 Apost. ; 2, 4 Sin III Ec.; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laodic; etc.

[26] „Conflictul de la Vălani de Beiuş a atins, prin gravitatea evenimentelor desfăşurate, cote inimaginabile si a luat o amploare care depăşeşte imaginaţia oricărui om de bună credinţă, la limita gestului extrem al vărsării de sânge datorită neimplicării PS Sofronie, precum şi a protopopului de Beiuş, pr. Ioan Balint, care nu a fost alături de preoţii şi credincioşii care apărau biserica, preferând să participe la un maslu de obşte în comuna Budureasa. Pe toată perioada acestei zile de asediu (Duminica a treia din Postul Mare), pe buzele oficialităţilor şi a conducerii forţelor de menţinere a ordinii (jandarmerie, trupe speciale, SRI, Poliţie etc.), reprezentate la cel mai înalt nivel din judeţ, era un singur cuvânt: „PS Sofronie, vinovat de acest conflict”. Pentru a argumenta această acuzaţie, redăm mărturia pr. Gabriel Avram din Pocola care a fost mediator împreună cu alţi preoţi prezenţi la faţa locului, între trupele speciale de intervenţie şi reprezentanţii Episcopiei Greco-Catolice, pe de o parte şi credincioşii din sat, pe de altă parte. Pr. Gabriel
a fost martorul unei convorbiri telefonice între şeful de dispozitiv al trupelor speciale, inspector şef Liviu Popa şi PS Sofronie. În această convorbire, inspectorul şef cere un sfat de detensionare a situaţiei, iar ca răspuns PS Sofronie îl îndeamnă să intre în forţă peste preoţii şi credincioşii care se opuneau ocupării cu forţa a bisericii de către greco-catolici”. Extras din memoriul adresat Mitropolitului Bartolomeu Anania de către 45 de preoţi ai protopopiatului Beiuşului.

[27] Ziarul Făclia, 21 iunie 2008.

[28] „«Nu vreau să mă gândesc cu cine am putea să ne trezim aici. Nu aducem presiuni asupra Sfântului Sinod, dar trebuie să se vadă o susţinere», a declarat, la rândul său, preotul greco-catolic Ovidiu Nicolae Teodorescu”. În articolul ÎPS Corneanu susţinut de intelectualii bănăţeni, în Evenimentul Zilei, Luni, 23 Iunie 2008.

Sursa

Si ca sa vedeti cat de bine stapaneste situatia dl. Badilita sa vedem cateva din declaratiile Mitropolitului Corneanu, care, in viziunea acestuia este "curajos si cu frica de Dumnezeu". Iata "cinstea" de care aminteste Cristian Badilita ca i s-ar cuveni acestui om care printr-un concurs de imprejurari a ajuns sa imbrace haina neagra a monahismului. Si domnul Badilita il vede pe acest gunoi, aceasta lepadatura, care este o rusine pentru specia umana in primul rand, apoi pentru Biserica, dumnealui vede un om cinstit, moral, cu frica de Dumnezeu, pus la zid si executat de o "ceata" ortodoxa, de "preoti talibanizati" care in curand vor alcatui "armata" suflarii ortodoxe.

„Nu înteleg campania contra avortului"

Referitor la condamnarea Martorilor lui lehova: într-adevar, doctrinar nu pot fi acceptati. Reprezinta o aIta comunitate decât cea careia îi apartinem noi. Dar a-i condamna e un lucru pe care eu nu l-am înteles si care nu l-am putut accepta. Se produc astazi foarte multe reactii împotriva diferitelor grupuri neoprotestante. Mai deunazi, la Pantelimon , am vazut la televiziune o ma­nifestatie foarte dura la adresa unui grup de cinci sau sase baptisti care voiau sa-si construiasca o casa de rugaciune si noi, ma refer la ortodocsi, n-am fost de acord. Probabil ca ati vazut manifestatia care s-a transmis la televiziune: amenintari cu pumni ridicati, cu cruci în mîini... Nu mai spun de celelalte manifestatii anticatolice, antigreco-catolice, culminînd cu refuzul de a ne alatura invitatiei ce i-a fost adresata papei de a vizita România. Nu înteleg astfel de lucruri. De aseme­nea, poate ca ma veti condamna, nu înteleg condamnarea homosexualilor, desi probabil ca în Parlament se va insista în continuare. Nu înteleg combaterea lor cu Codul Penal. Înteleg sa explicam oamenilor credin­ciosi de ce nu poate fi acceptata homosexualitatea sau de ce e o boala, în fond. Dar boala fizica, si spirituala, n-o tratezi cu închisoarea. Dupa cum, sin­cer va spun, poate parintele Marchis ma va condam­na, nu înteleg aceasta teribila campanie contra avortului. Sigur nu pot accepta crima, dar e o problema atît de intima a femeii, încît daca pot, ca Biserica, ca sluji­tor al bisericii, sa lamuresc pacatul care se savîrseste prin avort, voi face tot ce-mi sta în putinta ca sa explic în ce consta. Dar, sa vin din nou cu condamnari care sa mearga pîna la pedepse penale, nu cred ca e nor­mal. Nu vreau sa-l combat pe parintele Moisin care a propus în Senat un proiect de lege cu pedepsirea avortului. E nevoie de a ne apropia unii de altii si de a ne explica unii altora pozitiile pe care le adoptam. Fara ura, mînie sau porniri belicoase. S-a pomenit mai înainte cuvîntul mondialism. Si ma gîndeam: oare nu vom începe - unii, cel putin, desi vrem sa intram în Europa sau în NATO - sa condamnam europenismul, euro-atlantismul? Atitudinile acestea dure împotriva celor care au alte idei decît ale noastre, personal, si pun aceasta pe seama momentului decembrie 1989, nu le mai consider valabile la ora actuala.

Din punct de vedere teoretic, Bise­rica Romano-Catolica condamna fara drept de apel avortul. însa, curios, Biserica Ortodoxa, care deseori adopta atitudini fundamentaliste, din punct de vedere teologic, în problema avortului, nu a exprimat o doctri­na sau un punct de vedere oficial. Teologic vorbind, nu exista o pozitie oficiala a Bisericii Ortodoxe, care sa condamne avortul în felul în care este condamnat prin mijloace penale. E foarte important sa subliniem acest lucru, si e o calitate a ortodoxiei, nu a ortodoxismului. E dreptul viitoarei mame sau posibilei mame sa hotarasca împreuna cu sotul ei, daca e vorba de o sarcina în cadrul familiei. Dar nu vine un for din afara sa impieteze asupra constiintei mamei.

(FRAGMENTE DIN INTERVENTIA MITROPOLITULUI CORNEANU LA MASA ROTUNDA A GRUPULUI PENTRU DIALOG SOCIAL - GDS - GRUP CARE S-A DORIT CIVIC DAR A SFARSIT PRIN A FI ANTI-CRESTIN. ARTICOL PUBLICAT IN 1998, în revista „22”. DETALII LA VICTOR RONCEA ).

Mai zi ceva, daca mai ai ce! Din securist Badilita il face pe Corneanu om cu frica de Dumnezeu; din recunoasterea colaborarii cu Securitatea, Badilita il scoate om curajos; din acceptarea legalizarii si homosexualitatii, Badilita ni-l infatiseaza un om moral, incalecat pe-un cal alb. Ei bine, fratilor, se pare ca noi suntem prosti. Conform intelectualului Badilita. Si chiar suntem daca il credem. Mitropolitul apostat, tradatorul ortodoxiei, sprijinitorul poponarilor si sustinatorul avorturilor ne este prezentat pozitiv, in timp ce marii duhovncii, mari oameni de caracter cu o traire autentic ortodoxa ne sunt prezentati ca lichele, sau ca pseudocalugari. Cred ca aici dl. Badilita a incurcat paragrafele la tehnoredactare. Ar trebui sa revina cu scuze publice fata de toti care i-a jignit si nu in ultmiul rand si fata de noi, pentru ca ne considera imbecili, de vreme ce crede ca i-am putea accepta ideile caraghioase.

Ba, mai mult, sa vezi spalare pe creier la acest individ, cica "nu exista caz Corneanu, exista caz BOR, scos in evidenta de gestul mitropolitului de Banat". Mai frate, daca n-am trai in 2008 as fi spus ca asta tocmai o fost eliberat din Pitesti si-acuma vrea sa reeduce intreaga suflare ortodoxa. Si tupeu, la un moment dat zice: "Fratilor, va rog sa va treziti macar o clipa si, daca nu va este rusine de voi insiva, de un mitropolit ortodox sau de un patrolog laic, atunci macar aveti frica de Hristos!".

Desigur, "bufonul Badilita" se da in spectacol si cand face afirmatia cum ca "Semnul nebuniei este monopolizarea Duhului Sfant. Unde se va opri explozia aceasta de ura si abjectie? Cum e posibila o asemenea campanie, calificata drept „ortodoxa”, impotriva unui gest pe cat de firesc pe atat de sublim, precum impartasirea laolalta cu fratii crestini de alte confesiuni?". Prin aceasta afirmatie, dar nu numai, Cristian badilita va intra irevocabil in istorie! Pe usa din dos... Semnul nebuniei noastre este fara indoiala dovada prostiei lui. Un mare ZERO la acest capitol, domnule Badilita, nici macar cu virgula... Se pare ca pana si el s-a saturat de propriile baliverne, iar acum incearca sa schimbe un pic placa: "Afirmatiile transante privitoare la „ereziile” catolice denota nu doar fundamentalism (asta ar fi un lucru pozitiv!), ci ignoranta crasa". Ati inteles, nu se mai vorbeste de fundamentalism, acum suntem ignoranti.

"Frati ortodocsi, daca socotiti ca ignoranta, necinstea, ideologia, ura si tampenia agresiva constituie soclul unei discutii teologice, atunci ma vad obligat sa ma distantez categoric de secta voastra multimilenara si sa ma declar pur si simplu „crestin”."

Frate neortodox, iti multumim ca ne lasi. Nichifor Crainic spunea ca Dumnezeu l-a facut pe om liber, iar Biserica il imbratiseaza pe om tocmai fiindca este liber. Daca fratia ta crede ca noi suntem prea inculti pentru tine si ca nu vrei sa te mai identifici cu noi, umilii si smeritii, nu putem decat sa ne bucuram ca ti-ai gasit drumul si ca nu ne tarai si pe noi alaturi de cale. Iti dorim mult succes si te rugam sa nu ne mai deranjezi decat daca ai ceva concret si "de bun simt" de afirmat. Decat sa scrii contra "talibanilor" ortodocsi de ce n-ai scrie elogios la adresa Papei? La urma urmei, fratia ta nu se identifica cu Ortodoxia, asa ca mai bine scrie despre noul tau drum, sa te cunoasca toata lumea cine esti. Iti multumim totusi ca nu ne uiti, chiar daca am vrea sa o faci, trebuie sa-ti multumim, pentru ca datorita tie ne dam seama mai bine si noi cine suntem. Ramai cu bine.

Avertismentul duhovnicului

preluare din ziarul "Ziua", Nr. 4269 de vineri, 27 iunie 2008.

Scandalul impartasirii Mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului la greco-catolici este departe de a se sfarsi. Sfantul Sinod urmeaza sa decida in sedinta din 8-9 iulie asupra cererii de caterisire a Mitropolitului cazut in erezie. In aceasta perioada, persoane si grupuri de alta confesiune decat cea ortodoxa au trimis PF Patriarh Daniel si membrilor Sinodului diverse scrisori de sustinere a lui Corneanu in incercarea de a forta o alta decizie a inaltilor ierarhi ortodocsi. Faradeleagea comisa de Corneanu este clara insa si nu poate fi acceptata, explica intr-un material elocvent publicistul Dan Ciachir. Iar intr-un interviu in exclusivitate - disponibil integral la www.ziua.ro - parintele Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, supranumit "Duhovnicul Neamului", avertizeaza asupra riscurilor de sciziune a Bisericii dreptcrediciosilor in cazul in care Mitropolitul apostatic nu va fi caterisit. (Victor Roncea)

Parintele Parvu: "De nu ne vom pazi ortodoxia, ne vom pierde si neamul"

Preacuvioase Parinte, cum catalogati reactiile unor intelectuali si clerici greco-catolici, care vin in apararea Mitropolitului Nicolae Corneanu, simtindu-se ofensati de atitudinile ortodoxe din presa?

Pai, sigur ca atitudinile noastre ii deranjeaza. Este normal ca ei sa aiba reactia asta fata de toata aceasta tulburare pe care a produs-o Mitropolitul Nicolae Corneanu, pentru ca in felul acesta, ei se descopera din ce in ce mai mult ca potrivnici adevarului acesta ortodox. Nu inteleg atitudinea aceasta a lor prozelita, care ne reaminteste de perfidia si de josnicia lor de altadata, tradatori de neam si de Biserica, ca multe persecutii sufereau bietii tarani ardeleni de pe urma unitilor, nu numai a iezuitilor. Ei vin acum si prezinta acest eveniment ca un moment de mandrie, pentru ca au reusit sa capteze un ierarh ortodox, sa-l faca sa se impartaseasca impreuna cu ei, ceea ce inseamna recunoasterea clara a ereziilor lor. Eu nu am nimic cu greco-catolicii, i-am respectat si ne-am inteles foarte bine in impreuna noastra patimire din inchisoare, i-am apreciat pentru taria lor de a marturisi impotriva ateismului, dar abia dupa '89 s-a vazut care erau de fapt intentiile lor. Gravitatea evenimentului de la Timisoara consta in faptul ca, prin acest gest, Mitropolitul Corneanu nu a luat o atitudine de sine, ci el a angajat Ortodoxia, in fond. El nu este un simplu credincios, ci un mitropolit ortodox, o persoana oficiala a Bisericii care s-a coborat la un asa nivel de sminteala.

Dar cum va explicati ca biserica greco-catolica vrea sa fie recunoscuta si de Roma si de Constantinopol?

Acestia sunt oamenii care se gasesc in doua luntre. Ei nu sunt nici ortodocsi, nu sunt nici catolici. Sunt oameni care la un moment dat nici ei nu stiu ai cui sunt. Pentru ca sunt oameni dubiosi in acelasi timp. Vedeti cum s-au manifestat ei dupa revolutia aceasta a noastra din '89? Cu cata ura si rautate s-au napustit asupra bisericilor ortodoxe! Cat dispret si desconsideratie au manifestat si manifesta pana la ora asta! in numele Vaticanului ei au facut atatea si atatea acte, in sfarsit, de razvratire si de neomenie fata de Biserica Ortodoxa, pe care acum vor sa le ascunda si sa ne faca pe noi sa credem ca ei au adus cele mai mari beneficii culturii romanesti. si-au aratat fata cu care s-au nascut la inceput, in 1700. Dar acestea se intampla si pentru ca viata noastra ortodoxa nu a fost dirijata nici de barbati foarte destoinici si cu verticalitate care sa-si spuna punctul de vedere ortodox. Acest gen de oameni ne-au condus pe noi pana astazi. Noi insa trebuie sa fim cuminti si linistiti, sa nu avem de-a face cu strainii, sa nu tulburam si sa fim in pace! Dar ei au abuzat si abuzeaza si pana astazi de bunatatea noastra, de intelegerea noastra, incat astazi foarte putini din Ardeal iti mai vorbesc limba romana - peste tot limba maghiara. si parca, la un moment dat si romanii nostri se simt altfel daca vorbesc ungureste, parasindu-si limba lor de veacuri.

Dar, ei asta spun, ca miscarea greco-catolicismului a contribuit la formarea limbii si culturii neamului romanesc... Pai, uite cum au contribuit, acum se vede care a fost intentia lor, dupa roadele pe care le vedem cu totii in Ardeal. Asa de mult au contribuit incat abia mai auzi vorbindu-se in Transilvania limba romana, pana vor ajunge sa ne-o ia de tot. Cand au venit ei la noi, in Romania, dragii mei? Biserica noastra era deja organizata in toata splendoarea! Nu erau legaturile noastre cu bisericile ortodoxe? N-aveam noi aicea episcopi, care cu mult inaintea lor au tradus Biblia si celelalte carti de rugaciune si de cult? Pai, primul Nou Testament romanesc nu a aparut in 1648, sub Mitropolitul Transilvaniei, Simion stefan? Cand ei de-abia descalecasera aicea, limba noastra deja curgea ca mierea. Nu se introdusese inca limba romana in cultul liturgic, tocmai pentru a proteja adevarul acesta ortodox, pentru a pastra doctrina sacra, de care ne temeam sa nu ne-o stirbeasca latinii. Dar se stie ca existau multe acte oficiale in limba romana, se folosea in administratie, in corespondenta - de altfel este cunoscuta scrisoarea lui Neacsu din 1521, care dovedeste bogatia si cursivitatea limbii romane la acea data. Academicianul Virgil Candea, intr-un studiu introductiv la Noul Testament din 1648, spune ca "romanii ortodocsi din Transilvania adoptasera limba romana in cult mai inainte de unirea fortata din 1700". si spune mai departe ca era necesara pastrarea traditiei liturgice, intr-un moment in care era atacata ca o corabie in mijlocul valurilor marii, aflandu-se intre mai multe limbi straine. Dar Biserica noastra ortodoxa era foarte bine infipta in traditie si zice Virgil Candea ca traducerea nu "putea fi numai o intreprindere filologica. Actiunea cu atat de profunde consecinte pe plan spiritual si cultural trebuia sa fie realizata in acord cu invatatura Bisericii si cu aprobarea celei mai inalte ierarhii ortodoxe a timpului". Iar ce au tradus ei au fost numai atitudini impuse de calvinizare a cultului nostru ortodox. Recunoastem meritul fruntasilor scolii ardelene, dar sa nu uitam ca tocmai ei au scris impotriva falsei uniri si papistasilor, cand, in cele din urma, au realizat inselatoria. Chiar Petru Maior spune in Procanonul sau foarte limpede: "O, de ar fi aparat Dumnezeu neamul romanesc de acest feliu de oameni invatati si teologi, cari numai cu autentie, cu tiful si cu valva ce o au in haine si in locul locasului sau, vreau sa invinga pe toti; De spun ceva de la Roma, sa taci, sa inlemnesti, sa casti gura. De arati din Sfintii Parinti, din Soboare si din istoria cea veche a Bisearecii asupra parerilor lor, indata esti schismatic, si mai rau decat ereticii... Romei, inca din vremurile cele de demult, incepuse a-i rasari coarnele!" Nu are sens sa mai citam toti marii nostri ganditori care acuza unirea de la 1700. insusi Iorga spune despre Atanasie Anghel ca fiind un suflet josnic, fara demnitate si fara rusine, "un roman fara simt de neamul sau", iar despre actul de la 1700 spune ca este "cel mai injositor act public savarsit pana atunci de vreun vladica ortodox".

Ei ne acuza pe noi ca nu urmarim unirea bisericilor asa cum se lupta ei sa o implineasca.

inca o data ei se dovedesc a fi unelte ale Bisericii catolice si vrajmase ortodoxiei. Noi am stat permanent intr-o postura de a-i primi, insa numai rupandu-se de ereziile in care au cazut: primatul papal si toate celelalte. Desi lumea crestina nu prea constientizeaza toate diferentele acestea de dogma, omul de rand nu stie prea multe, vede lucrurile la suprafata. si ei, greco-catolicii, sunt dispusi sa faca si mai multe lucruri grave in continuare, care nu se potrivesc cu viata noastra crestin-ortodoxa. Iata, de pilda, a venit acum ecumenismul. Poate candva o fost vreo intentie buna, nimic de spus. Dar iata unde a degenerat aceasta intentie! Unde s-a ajuns! A mers pana la a te desfiinta cu totul pe tine, confesiunea ta, adevarul tau de credinta. Dar ei nu vor numai ca religie sa te distruga, ci si ca stat. Nu vedeti toate incercarile maghiare de a forma o zona in inima Ardealului nostru? De a-si extinde mereu hotarele din ce in ce mai mult spre Moldova? Sunt tendinte deopotriva de acaparare religioasa si teritoriala - fenomene de dislocare a populatiei. Sa-l duci pe roman de aici, de pilda, si sa-l transporti din zona Transilvaniei si sa-l trimiti, sa-l duci in Tisa. Toate aceste fenomene actioneaza direct asupra ortodoxiei. Sa ne dam seama deci ca pericolul acesta teritorial este in aceeasi masura de periculos ca si cel religios. Ei cauta sa introduca imperialismul in viata religioasa. Ca papii de astazi, de altfel, nu urmaresc decat suprematia marilor cezari de altadata.

"Sper sa nu se intample o scindare"

Ce drept are Biserica greco-catolica sa ceara Patriarhului ortodox sa nu fie caterisit Nicolae Corneanu, un episcop ortodox?

Sigur, din moment ce sunt oameni care s-au servit unii de altii; neaparat acum va trebui sa-l sustina - probabil ca au si avut ei o intelegere mutuala candva. si, sigur, ca ei nu pot sa se sacrifice asa de usor, ei au pod cu securitatea si nu pot rupe acest pod; acest gen de spionaj a existat tot timpul in sanul Bisericii noastre ortodoxe. Romanii nostri au excelat intotdeauna prin tradare. Da, asa s-a intamplat la 1918, la 1944. Au intrat toate cozile de topor straine, au format guvern la tine acasa si te dirijeaza pe tine, roman. iti desfiinteaza limba, iti desfiinteaza istoria, iti desfiinteaza si traditia si tot ce ai tu mai valoros, ca toate actiunile acestea anticrestine - a nu pune icoanele in scoli, a legaliza prostitutia si homosexualitatea - tot de la ei vin. Se ajunge ca toti strainii sa devina ministrii cultelor si apoi te dirijeaza pe tine. Nu vedeti ca in guvernul nostru functiile cheie sunt in mainile strainilor? Mai rar sa gasesti un ministru de externe roman. Nu! Romanu-i asa, mai pe la subsecretari. Ai cate unul care nu-ti vorbeste bine limba romana si este ministrul Culturii si Cultelor sau al Educatiei!

In cazul in care sinodul nu-l va caterisi pe Corneanu, credinciosii vor sti ce atitudine sa adopte?

Nu-i nevoie sa-l inveti prea mult din legi si din canoane, pentru ca romanul nostru isi cunoaste stapanul. Asa cum cunoaste cainele mirosul stapanului sau, asa si romanul ortodox adevarat isi cunoaste ortodoxia, care merge bine si care nu merge bine. Sunt convins, ca daca va fi o scindare, care sper totusi sa nu se intample, romanii vor sti dupa cine sa mearga; este atata experienta ortodoxa in viata romanului nostru! Romanul s-a identificat foarte bine cu ortodoxia; ortodoxia circula in sangele romanului nostru. Dupa cum spuneau si marii nostri scriitori nationalisti, pe care acum vor sa-i desfiinteze - Eminescu, Iorga, Crainic, Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu - asa spuneau - ca nu exista roman catolic. Asa cum zicea Nae Ionescu ca a fi roman inseamna a fi si ortodox, dupa cum animalul cal este si patruped. Romanii nostri vor fi foarte greu de inselat, de indus in eroare - ma refer la oamenii statornici in credinta, cu o adevarata convingere si care nu au uitat ca sunt romani. Desi conducatorii bisericii noastre si preotii nu si-au facut datoria de a catehiza poporul in dreapta credinta, ca, de, s-au temut; preotii nostri nu vorbesc despre asta - la ei asta face parte din lumea poeziilor. Preotii au datoria sa spuna credinciosilor cu timp si fara timp adevarurile acestea de veacuri ale Bisericii Ortodoxe, sa atraga atentia asupra ereziilor care vin in Biserica noastra, ca sa stie crestinul ce are de facut. Dar credinciosii nostri au constiinta ortodoxa mai dezvoltata decat a multora dintre pastori, si iau o carte, mai citesc un ziar si afla ei cum stau lucrurile - acum sta la dispozitia fiecaruia sa afle adevarul.

Cum putem noi, ca ortodocsi, sa uitam si sa fim nesimtitori fata de atata sange varsat pentru apararea dreptei credinte? Sf. Ioan Gura de Aur spune ca mucenicii sunt mai mari si decat ingerii si ca au dat dovada de dragostea cea mai mare cu putinta fata de Mantuitorul, pentru inflacararea credintei lor, facandu-si si trupurile nemuritoare. Au, oare, mai mare dragoste ecumenistii de azi decat acestia? Vor veni vremuri grele asupra ortodocsilor, dar sa nu ne inspaimantam, sa nu ne uitam la stramtorarile ce le vom suferi vremelnic, ci sa privim cu nadejde la darurile cele vesnice, la dragostea Mantuitorului care ne asteapta sa fim alaturi de El, in ceruri, alaturi de toti sfintii marturisitori ai adevarului Lui. Pentru ca de nu ne vom pazi ortodoxia, ne vom pierde si neamul. Aceasta a fost cheia dainuirii neamului romanesc.

(A consemnat Victor RONCEA)

----------------------

Faradelegea spirituala a mitropolitului Corneanu

Din necunoastere sau deliberat, dar la fel de zgomotos, unii s-au grabit sa minimalizeze fapta mitropolitului Nicolae al Banatului de a se impartasi cu schismaticii greco-catolici, respectiv pe aceea a episcopului Sofronie al Oradiei de a sfinti impreuna cu ei Aghiazma Mare. Pentru a intelege sacrilegiile acestor ierarhi - doar doua exemple. Blandul, milostivul Sfant Nicolae, n-a ezitat sa-i carpeasca o pereche de palme ierarhului eretic Arie la primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Un calugar din Pateric, care accepta din smerenie orice defaimare, a spus: Betiv? Da. Curvar? Da. Eretic? Asta nu!

Biserica lui Hristos a fost una, vreme de aproape un mileniu. Dupa care s-a produs Marea Schisma din anul 1054, cand Apusul s-a rupt de Rasarit din pricina pretentiilor sale neintemeiate de suprematie. In 1965, cele doua Biserici si-au ridicat reciproc anatemele. Dar comuniunea nu s-a restabilit. Un Papa ne-a vizitat, dar nu s-a impartasit din acelasi potir cu ierarhii nostri ortodocsi. Nici Patriarhul Ecumenic nu s-a impartasit cu Papa atunci cand s-a dus la Roma si au spus amandoi Crezul fara adaosul dogmatic ilicit "Filioque". Nu puteau s-o faca. Ne despart inca multe lucruri esentiale. Ortodoxia este soborniceasca; Biserica Romei este primatiala.

Pentru noi, refacerea unitatii crestine, sau macar a intercomu­niunii cu catolicii, presupune revenirea lor la sobornicitate si la ecleziologia primului mileniu crestin a celor Sapte Sinoade Ecumenice. Pentru catolici, refacerea ecumeniei, adica a intregului, echivaleaza cu intrarea Bisericilor Ortodoxe sub ascultarea Papei - ceea ce este impotriva Adevarului Invataturii lui Hristos.

Recent, Papa Benedict XVI a mai rupt o punte care il lega de Biserica Rasaritului, abandonand titlul de "Patriarh al Occidentului". Euharistia catolica nu este nici macar fizic identica cu Sf. Cuminecatura ortodoxa. Ei folosesc azima, noi artosul (painea dospita).

Scriitorul Cristian Badilita a afirmat public ca se impartaseste de la catolici. Comite un sacrilegiu, intrucat nimeni nu se poate impartasi fara spovedanie prealabila si fara consimtamantul duhovni­cului. Iar daca ar exista un asemenea duhovnic ortodox, care sa-i ingaduie comuniunea cu catolicii, acela ar fi imediat caterisit si apoi excomunicat din Biserica Ortodoxa. La catolici numai clericii se impartasesc din potir, laicilor dandu-li-se un fel de anafora - ostia. La noi, impartasirea este "de la vladica pana la opinca" identica, fara discriminare intre clerici si laici.

Schisma romano-catolica contine in ea si samburele ereziei; "Filioque". Adica diminuarea Sfantului Duh. Tot legat de Persoana Sfantului Duh: pentru ortodocsi, harul este de natura necreata. Catolicii il considera "creat". Purgatoriul - o inventie pecuniara. In total dispret fata de adevar, la Conciliul Vatican I (1869-1870), Papa Pius IX a proclamat pretinsa "dogma" a jurisdictiei universale a pontifului si-a infailibilitatii papale. Pentru ortodocsi, infailibila e doar Biserica insasi, condusa de Mantuitor. "Imaculata Conceptie" este alta... inovatie. In 1848, acelasi Pius IX poftise Bisericile Rasaritului sa intre sub ascultarea sa. I s-a raspuns prin celebra Enciclica a Patriarhilor Rasariteni care invedera falsurile si nascocirile Romei in materie dogmatica si canonica. Mult laudatul Conciliu Vatican II (1962-1965) nu a retractat nimic din deciziile Conciliului Vatican I, asa cum arata intr-un text din anul 2000 cardinalul Ratzinger, actualul Papa, sustinand acolo ca celelalte Biserici nu pot fi "surori", ci doar "fiice" ale Bisericii Romane.

Ca ortodocsi, nu ne putem impartasi din acelasi potir nici macar cu Bisericile necalcedoniene, care ne sunt nult mai apropiate decat catolicii. Mitropolitul Nicolae si episcopul Sofronie au comis mari pacate spirituale. Biserica Ortodoxa Universala, din care facem parte, pedepseste aspru faradelegea duhovniceasca. Canonul 46 apostolic prevede: "Poruncim sa se cateriseasca episcopul sau presbiterul care au primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor." Unde-i lege nu-i tocmeala.

(Dan CIACHIR)

sursa> http://www.ziua.net/display.php?data=2008-06-27&id=239422

foto> http://cazania.wikispaces.com/P%C4%83rintele+Iustin

Credincioşii ortodocşi, ca şi cei catolici se pot împărtăşi (în cazuri extreme) la biserica catolică, respectiv ortodoxă. Dacă este aşa, înseamnă că ambele Biserici îşi recunosc reciproc Tainele şi, ceea ce e mai important, recunosc că pâinea şi vinul sau ostia şi vinul sunt Trupul şi Sângele lui Hristos. Întrebarea mea este următoarea: dacă şi la unii şi la alţii e Trupul lui Hristos, atunci unde e problema? Mi se va spune că ortodocşii se pot împărtăşi de la catolici numai în cazuri extreme, adică doar atunci când nu au cum să primească Împărtăşania de la preotul ortodox. Dar cum vine asta fraţilor? La catolici Împărtăşania e autentică doar în cazuri extreme? E autentică numai când nu e un preot ortodox prin prejmă? NU cred că teologii opăriţi de gestul mitropolitului Nicolae ar îndrăzni să spună asta. Ceea ce ar trebui să recunoască toţi este că singura problemă e cea a PUTERII! Atât! Adică, scandalagiii din BOR perpetuează un păcat! Şi instigă la ură!

<img src="http://senzatii.wordpress.com/files/2008/06/nicolae-impartasire-32.jpg?w=300" alt="" title="nicolae-impartasire-32" width="300" height="225" class="alignright size-medium wp-image-55" />

Dosarul a fost publicat in CNSAS in format pdf.

Decizia nr. 2410/28.08.2007 Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

Avînd în vedere:

1. Cererea formulată de către Gabriel ANDREESCU, înregistrată la C.N.S.A.S. cu nr. 457/12.09.2000, prin care s-a solicitat verificarea Înalt Prea Sfinţitului Dr. Nicolae CORNEANU, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, laic - Nicolae Mihail CORNEANU;

2. Cererea formulată de către Forumul Civic Romînesc, înregistrată la C.N.S.A.S. cu nr. P 2982/06/24.07.2006, prin care s-a solicitat verificarea înalt Prea Sfinţitului Dr. Nicolae CORNEANU, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului;

3. Cererea formulată de către Administraţia Prezidenţială, înregistrată la C.N.S.A.S. cu nr. P 5592/06/29.11.2006, prin care s-a solicitat verificarea Înalt Prea Sfinţitului Dr. Nicolae CORNEANU, membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste;

4. Cererea formulată de către domnul Gabriel CATALAN, înregistrată la C.N.S.A.S. cu nr. P 1857/07/23.04.2007, prin care a solicitat verificarea înalt Prea Sfinţitului Dr. Nicolae CORNEANU, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului;

5. Adresele de verificare C.N.S.A.S. nr. S/5195/A,B,L/18.12.2006;

6. Adresele de răspuns S.R.I. nr. S/116987/26.01.2007 şi nr. S/113574/23.03.2007, S.I.E. nr. S/14173/17.01.2007, M.Ap.N. - S.A.M. (Serviciul Arhivistic Militar) nr. A/135/18.01.2007;

7. Dosarul fond reţea nr. R315 (cotă C.N.S.A.S.);

8. Nota Direcţiei Investigaţii nr. S/DI/l/1033/11.12.2006;

9. Audierea Înalt Prea Sfinţitului Dr. Nicolae CORNEANU din data de 16.11.2001; 10. Procesul-verbal al şedinţei Colegiului C.N.S.A.S. din data de 28.08.2007;

În fapt, S.R.I. a predat C.N.S.A.S. dosarul fond reţea R 315 - 10 volume, perioada 1950 -1988, al cărui titular este Înalt Prea Sfinţitul Dr. Nicolae CORNEANU. Potrivit documentelor ce se regăsesc în acest dosar, colaborarea titularului cu organele poliţiei politice comuniste cuprinde perioada 1950 (data semnării Angajamentului) şi 1988 (data celui mai recent document din dosar). Între aceste date, titularul apare cu mai multe nume conspirative de colaborator: „MUNTEANU”, „POPA VASILE”, „POPESCU ION/IOAN”, „MUNTEANU IOAN”. Învederăm că dosarul conţine numeroase documente în care sursa, sub numele conspirative amintite mai sus, redă informaţii despre sine vorbind la persoana a III-a, menţionîndu-se cu numele real, Nicolae CORNEANU.

Astfel, dosarul cuprinde următoarele documente care atestă colaborarea acestuia cu poliţia politică comunistă, pe care le enumerăm în ordine cronologică:

> Angajament, din 03.01.1950, olograf, semnat olograf cu nume real: Subsemnatul Corneanu Nicolae /…/ Îmi iau următorul angajament: de a informa organele securităţii din Timişoara despre eventualele întîmplări cu caracter subversiv îndreptate împotriva regimului de democraţie populară din R.P.R., atît despre cei din Mitropolie, cît şi despre organizaţii subversive legionare. La fel îmi iau angajamentul că nu voi divulga nimănui prezentul angajament dat de subsemnatul organelor securităţii.”

> Caracterizarea informatorului „POPA”, din 15.01.1953: /…/ În decursul activităţii sale de la recrutare şi pînă în prezent a dat dovadă de sinceritate şi voinţă de muncă. Aceasta se poate vedea prin materialul informativ pe care l-a dat într-o cantitate mare şi care a fost în majoritate de o calitate şi importanţă bună. /…/ Ştie şi are posibilităţi de a face legături şi a se strecura în anturajul elementelor care interesează Securitatea Statului pentru a culege informaţii din mediul acestor elemente. Ştie să culeagă informaţiile deosebindu-le pe cele mai bune de cele mai slabe sau mai puţin folositoare. La întîlniri, pînă în prezent a fost întotdeauna punctual, avînd o atitudine corectă, la fel avînd o atitudine serioasă faţă de sarcinile ce i se cer.”

> Adresă, din 10.02.1959: /…/ Menţionăm că organele noastre sunt pentru ca CORNEANU Nicolae să fie numit în funcţia de vicar la Episcopia Aradului, deoarece este cunoscut ca un element ataşat care a sprijinit în diverse probleme organele noastre. Faţă de această situaţie rugăm dacă este posibil să interveniţi pe lîngă Departamentul Cultelor ca acesta să fie numit în funcţia respectivă.” Pe document, ofiţerul a făcut următoarea menţiune: “S-a vorbit cu Departamentul în acest sens şi a promis că va rezolva problema în mod favorabil pentru noi. Bineînţeles că nu ştie că noi avem acest interes.”

> Caracterizare privind pe agentul „POPA VASILE”, din 19.11.1959: /…/ De la data recrutării agentul <POPA VASILE> a fost folosit cu succes în rîndul elementelor duşmănoase din mediul preoţilor ortodocşi şi chiar în jurul Mitropolitului /…/, lucrat în acţiune informativă, furnizînd materiale importante care s-au verificat întocmai /…/. /…/ În perioada anilor 1953-1954 agentul <POPA VASILE> a fost infiltrat în gruparea subversivă antropozofică din TIMIŞOARA ce a fost condusă de /…/. În baza materialelor valoroase furnizate de acest agent organele noastre au documentat activitatea acestora şi arestarea elementelor antropozofice /…/. În timpul colaborării agentul <POPA VASILE> s-a dovedit a fi sincer faţă de organele noastre, s-a prezentat punctual la întîlniri şi bine pregătit, a dovedit principialitate în rezolvarea diferitelor sarcini avute din partea organelor noastre, /…/a dovedit utilitate pentru munca informativă fiind capabil de a se orienta şi a rezolva anumite sarcini complicate. De menţionat este faptul că la data de 16.10.1958 agentul <POPA VASILE> a fost abandonat din reţeaua informativă fără a i se lua angajament de încetare a colaborării datorită faptului că au existat anumite suspiciuni din partea lui /…/ că lucrează cu organele noastre. Însă legătura cu agentul nu a fost întreruptă, întîlnirile efectuîndu-se la intervale mai mari şi în alte localităţi pentru a fi cît mai conspirat, /…/şi în această perioadă agentul <POPA VASILE> a furnizat organelor noastre o serie de materiale privind activitatea duşmănoasă a unor elemente domiciliate în alte localităţi cu care a venit în contact materialele respective fiind trimise spre exploatare organelor M.A.I. /…/ deşi înainte cu cîţiva ani au existat suspiciuni că <POPA VASILE> ar colabora cu organele de securitate, fapt ce în prezent nu se mai comentează, totuşi datorită calităţilor sale personale, a dragostei ce a dovedit-o în munca informativă şi faţă de organele noastre, precum şi ataşamentul ce l-a dovedit prin fapte faţă de regimul democrat popular din R.P.R. , considerăm că va putea să i se încredinţeze anumite sarcini de răspundere mai complicate /…/. Agentul <POPA VASILE> nu cunoaşte faptul că a fost abandonat întrucît dacă i s-ar fi adus la cunoştinţă acest lucru ar fi fost complet dezamăgit pe motivul că organele noastre nu ar mai avea încredere în el.”

> Tabel, întocmit olograf, reprezentînd recompensele acordate informatorului „POPA VASILE” Нn perioada 1951-1957, însumînd o valoare totală de 44.375 lei.

> Caracterizare privind activitatea de colaborator al organelor securităţii statului, desfăşurată de agentul „POPA VASILE”, din 15.01.1963: Agentul <POPA VASILE>, a continuat şi în perioada 1962-1963, să se comporte satisfăcător în colaborarea cu organele noastre. Ca urmare a atitudini sale pozitive atît cu organele securităţii, cît şi cu organele departamentului cultelor, precum şi cele administrative locale (regiunea Banat) în anul 1962, a fost promovat în funcţia de Mitropolit al Banatului în locul lui /…/. /…/ În această perioadă agentul <POPA VASILE> a fost folosit atît pe plan intern cît şi extern. Pe plan intern în principal a fost folosit pentru reducerea activităţii religioase în eparhia Banatului, indicîndu-i-se şi luînd o serie de măsuri în acest sens (înlocuirea elementelor prea fanatice şi a celor compromişi care funcţionau în cadrul aparatului de conducere al eparhiei, înlocuirea unor cadre didactice în cadrul seminarului teologic din Caransebeş, reducerea numărului de elevi, /…/ comasarea unor parohii şi reducerea numărului de preoţi etc). Este de menţionat că toate aceste probleme au fost discutate cu el în prealabil, unele măsuri fiind propuse chiar de agent. /…/ Se manifestă ca unul ce nu crede în preceptele şi dogmele bisericeşti fiind convins că biserica a fost întotdeauna un mijloc de înşelare a maselor populare, /…/a rezultat că s-a preocupat de studiul ştiinţei marxist leniniste şi de însuşirea ei ce l-au făcut să fie convins de netemeinicia dogmelor pe care încă mai trebuie să le <apere> şi în acelaşi timp să îşi dea seama perfect că viitorul nu poate aparţine decît comunismului. Tot pe plan intern agentul a mai fost folosit pentru influenţarea directă a şefului Bisericii ortodoxe în contactele pe care le are cu acesta, aceasta în măsura în care există posibilităţi (avîndu-se în vedere că aceste contacte sunt destul de rare şi în acelaşi timp Patriarhul se poartă destul de distant cu el). Totodată agentul a avut şi sarcina de a ne sesiza toate aspectele ce se desprind din comportarea pe care o are Patriarhul. Pe plan extern agentul a fost folosit pentru cunoaşterea activităţii pe care o desfăşoară membrii unor delegaţii bisericeşti din care a făcut şi el parte, delegaţi care au participat la unele conferinţe religioase internaţionale. /…/ să-şi creeze legături cît mai multe în rîndurile celorlalţi participanţi la aceste conferinţe - în special dintre cei originari din ţările capitaliste, pe care să-i studieze în contactele pe care le aveau şi să ne informeze despre toate trăsăturile lor caracteristice. /…/ Apreciez că agentul <POPA VASILE> este foarte disciplinat, obiectiv în prezentarea diferitelor probleme pe care le sesizează, totdeauna întreabă cum să rezolve anumite probleme ce se ivesc în conducerea eparhiei, se străduieşte să aplice întocmai indicaţiile ce i se dau, este punctual la întîlniri.”

> Notă caracterizare a activităţii agentului „POPA VASILE”, din 16.09.1965 : /…/ În ţară agentul a continuat a fi folosit în direcţia influenţării pozitive a maselor de credincioşi, în care sens i s-a indicat în permanenţă să ceară preoţilor ce aparţin mitropoliei pe care o conduce /…/ să evite excesele privind îndoctrinarea religioasă, să nu admită acţiuni de fanatizare mistică şi să îndrume enoriaşii spre o muncă folositoare în cooperative agricole de producţie şi întreprinderile ori instituţiile unde ei lucrează. /…/ atenţia agentului a fost orientată spre combaterea şi anihilarea sectelor ilegale şi limitarea activităţii celor legale. /…/ agentul ne-a furnizat informaţii despre poziţia şi activitatea unui număr de 32 persoane ce prezintă interes pentru noi. Printre aceştia sunt unii greco-catolici cunoscuţi cu activitate ostilă ca /…/- episcop greco-catolic, hirotonit clandestin, urmărit de Dir. Reg. M.A.I. Banat, /…/, preot greco-catolic, revenit, /…/, fost protopop greco- catolic etc. /…/ va fi îndrumat /…/ astfel încît să influenţeze masele de credincioşi, şi în acelaşi timp să limiteze dezvoltarea activităţii religioase /…/ nu sunt suspiciuni de deconspirare iar sinceritatea sa în informaţiile furnizate a fost verificată şi prin alţi agenţi. Apreciez că agentul este bun şi sunt perspective pentru creşterea aportului acestuia în colaborarea cu organele securităţii statului.”

> Raport, din 26.09.1967: /…/ În calitate de reprezentant al bisericii ortodoxe romîne - mitropolitul NICOLAE CORNEANU (agentul nostru <POPA VASILE> ) /…/. Raportăm că în cei 16 ani de colaborare cu organele noastre, <POPA VASILE> şi-a adus contribuţia la rezolvarea numeroaselor probleme ce s-au ivit mai cu seamă în cadrul diverselor delegaţii peste graniţă din care a făcut parte ca membru sau conducător - dovedind pricepere şi orientare. Agentul este ataşat statului şi regimului din ţara noastră. /…/ Propunem: A se aproba să avizăm pozitiv asupra plecării în Japonia a agentului <POPA VASILE>.”

> Notă informativă , din 02.04.1970, olografă, semnată olograf POPESCU IOAN”: Redacţia revistei <Mitropolia Banatului> a primit recent un material de la /…/ din TIMIŞ OARA /…/ legat de comemorarea a 100 ani de la moartea lui Eftimie MURGU, unul din promotorii revoluţiei din 1848, al cărui strănepot pretinde a fi. El se referă la intenţia mitropoliei de a se alătura comemorării proiectate de autorităţile locale printr-o slujbă de pomenire şi prin publicarea unor articole comemorative în revista proprie. Din materialele lui /…/ se desprind tendinţe naţionaliste şovine (citarea lui Aron COTRUŞ ar putea fi un indiciu elocvent) şi un spirit criticist pronunţat (poezia <Fii binecuvîntată Timişoara…>).” Învederăm că întreg materialul trimis mitropolitului CORNEANU Nicolae de către persoana invocată de acesta în documentul de mai sus, se regăseşte, în original, la dosar (plic, memoriu, poezie).

> Notă informativă, din 13.04.1970, olografă, semnată olograf „POPE