Aiureli, poate ti se par. Dar gandeste-te cand a fost ultima data in care iti venea sa zici nu si, la un zambet distanta, la un cuvant distanta, la o privire distanta, ai zis da. Sau, si mai mult, cand ai schimbat "nu stiu" cu "sunt convins". Sau "nu pot" cu "pot mult mai mult de-atat".

Si astfel, vine intrebarea, cand ne-am obisnuit cu gandul ca "nu" e mult mai usor de realizat decat "da"? Si de cand a devenit mai greu sa ne uitam in sus decat in jos? Si de ce nu ne uitam in sus decat cu mult efort (al nostru sau al altora) de a ne convinge ca ne putem indoi capul si mintea nu numai la 45 de grade in jos, ci si la 45 de grade in sus?

Cateodata, singurul lucru care lipseste este un strop de incredere. Si un cer senin. Si, daca ai zburat vreodata cu avionul, vei stii ca, chiar si deasupra celor mai intunecati nori, cerul e tot senin si straluceste. Numai sa treci de stratul des de nori pe care "nu" ti-l pune in cale.

"Villagio" - Primul cartier rezidential. Anume asa este numit acest proiect de catre mass-media. Aici "primul" joaca un rol foarte important in compania publicitara. O spun pentru ca a atras atentia multor oameni, anume prin acest cuvint. Desi este "primul" pot sa aduc argumente ca nu e chiar asa. De exemplu este proiectul "Alpina Village", a celor de la Casa Blanca si InvestPrivatBank. In comparatie cu Villagio, aici procesul s-a inceput. La fel si in "Lunca Europeana".

Acelasi lucru si cu mall-urile. Multi stiu de Shopping MallDova, numit primul mall din Moldova, dar mai putini de Megapolis Mall, desi nu s-a deschis, este demult gata.

Cu acelasi succes, desi nu e asa, pot sa ma numesc si eu primul blogger.

     Cam aşa ceva mi-a spus să vă scriu. O să-l deschidă în septembrie. Am scris şi cu diacritice că aşa m-a rugat. O vară faină!

Profira Gogu

 „Cum sunt gustată.”

Mi-am rafinat frustrarea. Mi-am aruncat aparatul critic şi-am început să sar coarda. Eu nu gândesc, doar creez gânduri. Iar dacă mă vezi mergând pe stradă şi nu te văd, să mă-nţelegi. Sunt şi miop şi-n altă lume, iar dacă mă saluţi e ca şi cum m-ai izbi de la 3 cu dinţii de bordură. Mă arunci în lumea asta comună.  Chiar vrei să mă răneşti?

Lumea asta e condusă de proşti, de constituţii, politici şi dacă înainte îţi punea botniţă, la gât lesă, acum cică am fi liberi dar ne dau pe creier limitare de viteză. Şi cum mulţi sunt lenţi în gândire şi-ncep agitaţi să alerge după nimic, făr-un sens, eu aleg să merg relax după nimic special în sens invers.  „Doctrinuri”, ”politicuri” şi „partiduri” sunt chestii plictisitoare, create de oameni dobi ca să nimic bun. Dar în cinstea lor ridic acum un borcan de compot şi promit solemn că o să-i votez când voi avea stâng de vot.

N-am prieteni mulţi deci nu-s prietenos. Amigo, sunt doar amicos. Îmi număr prietenii pe trei virgulă paişpe degete. Noi nu suntem în gaşcă. Nu suntem mucoşi, nici sănătoşi tun ci sănătoşi dinamită că nu ne facem muci decât atunci când răcim, că ne tratăm răceala cu respect şi căldură, n-o vindecăm cu votcă şi tusin. Suntem eleganţi.Nu după trend, trendu-i după noi şi-am venit c-o nouă modă: Nu mai purtaţi chiloţi de tablă, să vă poată sta puţa comodă! Suntem frumoşi, dar ignorăm vitele, discutăm cu fete smart , ne respectăm  iubitele. Nu aspirăm la nota 10, tindem la una, că-s multe fete dar una din zece, are-n cap material cenuşiu încins, restul doar cenuşă rece. Nu sărbătorim pe 5 mai (trebuie să fi puţin handicapat), că avem ziua bărbatului de când a rămas un prost însărcinat. Nu agăţăm pe mess, în club, noi agăţăm în cârlig peşti , iar fetiţe dulci ca-n Bangladesh, în lume n-o să mai găseşti.

Eu nu cred  deloc ce zic, eu simt ce spun. În lumea asta nebună e bine să fi crezut puţin nebun.

• - Am pus pe blog poezioara cu eroina de la Petruţ Rareş.
• - Vezi, să nu se supere..
• - Eh, nu are voie nimeni să se supere nimeni . Ce jenant, să fii murdărit de noroaiele astea. Cine te mai crede? Rămâi un mormoloc strivit în bălţi care încearcă să se scoată.
• - Nu îmi imaginam să se ajungă la asta.
• - Ne obişnuim cu normalul. Nu le înţeleg distracţiile. Sau le? Mă simt aşa mic, izolat în cămăruţa mea. Şi gândesc, uneori şi la ei. Club, fum, alcool, dans, suc, zgomot. Noi nivele şi noi stăm în cămăruţa asta, nu-i înţelegem. Nici stând lângă ei nu-i pot. Ca cel mai frustrat dintre pământeni, de ce mai vorbesc de ei? S-a ajuns la eroină. Paraziţii spun că de la eroină nu se mai scoală puţa. Grav. Înnebunesc când sunt drogat cu respiraţia adâncă, de femeie injectată fierbinte pe gâtul meu, umplându-mi beregata. Oare cum e să stai bleg lângă o fată? Am văzut ce importantă e imaginea de liceu bun. Elevii mânjiţi sunt iertaţi, dacă în ziare nu apare numele de Rareş. Nu îi bag pe toţi în aceiaşi oală, dar cei buni, sunt chiar buni. Suntem olimpici, Economic la sinucideri, Petru la  iarbă, eroină şi Industrial 3 la avorturi. Sunt dezamăgit profund,că tot rămân corigent la drogheologie.  Şi eu mă droghez cu tine. Dar nu am fost prins. Eu mă droghez cu propria-mi minte. Tot sunt ameninţat pe net.
• - Ai grijă, să nu ai probleme.
• - Eh, tu-i mai crezi? Cum se agită , cum încearcă să devină cunoscuţi. Dar mai rău, cunoscuţi ca periculoşi. Îmi spune „prietene, hai să ne întâlnim mâine la 2, în faţă la liceul tău, să discutăm între patru ochi". M-am lămurit. E poponar. Aş fi vrut să fiu aşteptat de o domnişoară, să mă aştepţi tu. Să mă întâlnesc şi eu cu o domniţă. Dar îmi dau întâlnire gay dinăştia.Uită că se lăbuiesc după search porno pe odc. Ăştia au timp, se screm, sunt populari. Dar nu-i bagă nimeni în seamă, omul uită, omul este uitat. Eu n-am să te uit vreodată. Aş fi spus că-mi eşti sculptată pe inimă, dar n-am inimă de piatră. Tu îmi eşti pictată pe globule, îmi curgi în artere. Citisem că femeia vrea un bărbat puternic. Vrei un puternic ? Recunosc sunt slab. Mă lupt cu mine, cu slăbiciuni şi limite. Mă lupt să-mi stăpânesc corpul, să aplec capul când primesc palme, pumni şi răngi. Mă încaier cu mine să nu le scot dinţii la popularii-poponari dinăştia care vor să fie futuţi în cur şi-mi dau întâlniri în faţa liceului. Mă zbat, lăcrimez de la toxinele astea roşii de sub pleoape, cu bocancii în noroiul ăsta aruncat din atâtea cavităţi bucale. Nu aplec capul să-mi primesc răngi, să mă umilesc, aplec capul ca să mă uit şi la ei că sunt prea jos de nu-mi ajung nici la călcâie să mă lovească. Şi mă lupt să fiu mai bun, chiar dacă aş vrea să-mi satisfac demonul. Mai ţii minte, când mi-ai dat ultima oară pumnul ăla în coaie? M-am mutat un milimetru spre tine, în inerţia de a te lovi. Şi regret şi acum că numai în gând mi-a trecut să-mi permit. Vrei un puternic, să te protejeze, trasă de păr? Sau vrei o privire violent de tandră, de zeu, femeie? Cât mi-ai plâns?
• - De când m-ai trezit cu mesajul şi până acum.
• - 6 ore. Nu trebuie să fi bun în lumea asta, trebuie să fi ca toţi, eşti parazit pentru că nu eşti ca ei, doar diarii.
• - Crede-mă că nu mai pot. Spune-mi unde am greşit? Şi mi-au sărit în cap, i-am ajutat. Şi faţă de alţii care stau degeaba, eu am muncit, mi-am bătut capul, mă străduiesc, mă chinui şi ei mă desconsideră.
• - Nu te înţeleg. De asta te iubesc. Cum poţi fi înger? Stai aici întinsă în cerşaf şi-mi radiezi lacrimi, te-ai consumat pentru nimic. Măcar de-ar fi special. Eu trebuie să mă bat cu mine să fac bine. Domnişoară, dumneata doar să zâmbeşti. Tot îmi spui nu şi nu. Mă refuzi încontinuu. De parcă nu ştiu că tu mă vrei, vrei să-ţi sărut botul ăla.
• - Nu vreau, dar mă supun.
• - Îmi stai întinsă aici în cerşaf şi plapumi, să ce? Nu realizezi, bărbatul ce vede în arcuirea corpului unei femei. Forma şi umbra, fiecare valoraţie, linie şi modelare . De fapt, nu bărbatul, ce văd eu la tine. Când pun mână pe abdomen, gol de fin, când îţi sărut gâtul soptindu-ţi respiraţii ce te gâdilă mărunt. Scriu tone despre tine, dar degeaba. Fiecare linie a trupului îţi este poezie. Doar vorbării, sărută-mă la vorbitor!
• - Nu.

Am furat de aici :)

Mai puteti vedea si aici.

• Am vazut ca Friends.md inca nu a fost lansat
• In sfirsit am primit confirmarea de la J-live, desi m-am inregistrat in prima zi de la lansare. :)
• Am observat schimbari pe blogul lui Alex Pumnea

Fratele lu' Sor-mea: Daa tot... mesajul meu e că poimâine după prânz.

Sor-mea: Următorul mesaj e că eşti prost.

Fratele lu' Sor-mea: Mesajul meu e că eşti la fel că am ieşit prin acelaşi loc.

Nu stiu cum ar fi fost, daca nu era, dar banuiesc....Nu stiu daca iti poti imagina, daca era altcumva, dar ma pot intreba... Nu stiu daca te gandesti atat de intens pe cat mi se pare, dar pot sa-mi inchipui... Nu stiu daca visezi, dar mi-as dori... Nu stiu sa intreb, dar ma stradui... Nu stiu sa vad dincolo de ce-mi prezinti, dar incerc... Nu stiu daca tie iti sunt adresate aceste randuri, dar pot afla... Datoria ta e sa intrebi....daca vrei, daca esti interesat. Nu stiu de ce nu am continuat cu "adevaruri neadevarate", dar sigur voi continua...intr-o alta zi. Nu stiu daca sa am incredere, dar deja e prea tarziu... Nu stiu de ce zambesc in fata unor litere, dar inca sunt in cautarea raspunsului... Nu stiu de ce nu-mi pasa de nimic, dar totusi ma consum... Nu stiu de ce nu rad, cand ar trebui sa fiu bucuroasa, dar am sa aflu... Am carnet de conducere! (acum am zambit). Nu stiu de ce am zambit, dar cred ca sunt mandra de mine... Sunt doua lumi paralele, care nu se pot intersecta, dar ne vom stradui ...nu-i asa? Nu stiu daca intelegi ceva, dar ma vei intreba...cred. Inca ma uit la telefon...astept. Nu stiu ce astept, dar ma vei lamuri... Vreau sa intelegi  fara sa-ti explic, dar ma tem ca nu e posibil, dar totodata e putin probabil. Sunt doua cazuri: nu-ntreba acum! Le tin pentru mine. Nu stiu daca e corect, sau daca e sanatos, dar nu-mi pare rau, desi regretele s-au nascut cu ceva timp in urma... dar am facut un pact cu timpul. In cazul in care nu ne ajuta, ne vom ocupa personal de asta. Nu stiu ce intelegi prin "personal", dar cred ca gandim la fel. Nu stiu de ce faci si tu parte din segmentul de 2%...nu e drept! ~X(

De multe ori nu gasesc nici un rationament in tot ce se intampla, dar nu incetez sa il caut...Nu stiu daca trebuie sa uitam de ratiune, dar cu siguranta vom afla.

In concluzie: nu stiu de ce am scris lucrurile astea, fiind convinsa ca nu voi fi inteleasa, dar nu-ntreba! Incearca sa simti!

     Poţi să fi fotomodel, poţi să fi numai adidas, nike sau cea mai steilmann , fusta să se muleze strâns pe fundul tău, iar sânii din decolteu să-mi facă ochii să-mi transpire. Aluniţa de pe gâtul tău să strige buzelor mele să o sărute. Privirea ta de mister să mă facă frustrat, iar parfumul tău să mă îmbete. Să mă săruţi cu buzele cârnoase şi limba ta dulce să-mi fie lipicios de zmeuri. Să-mi dai corpul tău şi eu pe-al meu în paturi transpirate, ca apoi să-ţi strângi îmbrăcişările din cerşafuri. Să te sărut toată, iar tu tot. Să te simt perfectă şi tot ce îmi dorisem. Dar sunt sigur că în două săptămâni  mă plictisesc de tot ce eşti tu, frumuseţea ta şi afişarea mea cu tine. De ce mă plictisesc repede de frumuseţea uneia pe care am cunoscut-o cu cinci minute mai devreme şi îmi dau seama, în pofida faptului că e "bună rău", că nu e cea ce îmi place? Frumuseţea plictiseşte dacă nu e alimentată. De ce tatăl meu o iubeşte mult pe mămicul meu iubit, chiar dacă au trecut 20 de ani? De ce nu s-ar plictisi şi s-ar duce la curve? Şi un dobitoc va spune "dar de unde ştii că nu s-a dus sau că se va duce?" dar nu răspund mâncătorilor de câcat. Mă uitam în pozele cu mama din liceu. Nu zic pentru că e mama mea, dar chiar era frumoasă şi încă este. Şi totuşi de fete frumoase e plin. Mai aud: "pfai ce bună e aia" şi eu: "daa ..tot e bună", apoi "du-te bă, ţie ce-ţi place?" Fete bune întâlnesc chiar la tot pasul. Ca să mă laud, am o bunăciune în casă, pe sor-mea, aşa că nu mă impresionează foarte mult o ţâţă şi un cur mişcat nu ştiu cum şi o faţă plină de fard şi chimical. Mai greu. Nu că-s tare pe puţa mea, dar m-am lămurit. Sunt lămurit de carnea slabă de femeie.

     Cât de fraier eşti să stai cu una care pleacă o dată cu altul, pleacă şi a doua oara, se linge cu alţii pe la showuri, te-nşeală şi a treia oară şi după fiecare fază naşpa vine la tine, bagă o lacrimă de efect şi-ţi spune că te iubeşte,  normal o s-o crezi ca boul, că băieţii sunt de două ori mai creduli decât credulele, o ierţi ( tu i-ai fost, îi eşti fidel ), uiţi şi trăiţi fericiţi până la adânci bătrâneţuri. Sau nu? O astfel de femeie e prea slabă, prea, prea slabă, materialul din care e făcută e prea prost ca să ajungă din el o haină care să te încălzească. O fată uşoară în minutul 18 ajunge curva din minutul 20.

     În iubirile astea, azi te vezi, mâine te combini ori te împaci şi pui avatar, poimâine îţi faci poze pentru hi5 mă piş tandru ca-n wcu dimineaţa. Mi se plânge că  îi dă doar mesaje mecanice: "te iubesc" de aproape un an. Să mai aud apoi : "vai ce mă plictiseşte pe mess Bobo cel miC, tu nu mă plictiseşti". Mă plictiseşte să  aud că te plictiseşte.

     Sunt penibile rău fazele când stai cu ea în pat, pălăvrăşti şi primeşte mesaj de la  iubitul ei "te iubesc mult". Un prieten stătea cu o ea în pat, prietenul ei o sună, răspunde, îi spune că îl iubeşte, inchide şi s-au futut mult timp după.

     Sunt îndrăgostit de domnişoara cu acea tandreţe dură, care ştie să se abţină, pe care o laşi să meargă singură oriunde că ştii că nu ajunge să se lingă cu alţii din simplu fapt că nu eşti prezent. Gospodină care-ţi frământă aluat şi îţi face un lighean de gogoşi când mergi la ea. Şi se amuză la felul în care mănânci cu ochii benoclaţi concentrat la un documentar pe Discovery. Pe care tu ca un tâmpit ordinar, nu ştii să preţuieşti, o răneşti, că eşti mult prea copil, ea suferă că te iubeşte dar nu pleacă repede la altul să se răzbune. Şi ţi-a dat prin asta o palmă bună şi te-a învăţat o lecţie.

     De ce iubesc femeia? Pentru că are calităţi pe care majoritatea nu le au, nici dacă s-ar screme, n-ar reuşi să le dobândească. Fiindcă un bărbat se va plictisi sigur de frumuseţea ta dacă nu va fi alimentată de felul tău fidel şi cast.

    Sunt îndrăgă de domnişoara care îmi tot spune "ah ce te-aş bate" şi  îmi dă cu pumnii ei mici în fălci dar fără putere şi începe să ţopăie ofticată "dar mi-e milă să dau". Care mă tratează ca pe bebe şi mă îngrijeşte  de parcă aş sta în leagăn. Sunt îndrăgostit de fata la care vin şi târâş şi dacă o văd lovită să mă simt străpuns. Să nu-i spun nimic pe 8 martie şi să nu dea o flegmă pe ziua îndrăgostiţilor dar să ştie că o să-i fac suprize când mai puţin se aşteaptă. Să mă înţeleagă dacă mă comport ca un bădăran şi nu mă compară cu alţii doar ştie că  gentlemani sunt doar  fiare îmbrăcate cu gesturi de muiere proastă.  Sunt fericit să mă îndrăgostesc de fete complicate şi să le sărut buzele simple, fete care mă îmblânzesc, mă educă fără să tocesc şi să scriu teme acasă. Sunt îndrăgostit de fata care nu se regăseşte în tot ce e mai sus, dar ştie să mă facă să o iubesc şi ştie că pot să o fac să mă iubească.

     Iubim să ne hrănim cu ambrozie şi nectar.

Eu: au au au ce vreme!
Amicul x: ce vreme? e frig?
Eu: nu, e chiar foarte fain.
Amicul x: s-au anunţat ploi.
Eu: e chiar foarte tare vremea acum.
Amicul x: uită-te la ştiri, să vezi ce inundaţii sunt.

     Eu nu m-am uitat la ştiri, la meteo, la prognoze, temperaturi, geruri, coduri portocalii, tsunami, uragane, inundaţii. Toate acestea sunt pentru creduli, pentru fricoşi.

     Eu mi-am luat bicicleta, aparatul foto şi am plecat la drum, în rucsac cu o sticlă de apă şi o ciocolată găsită, într-un sertar. 

 Fotografii>La orizont, Şoseaua şi munţii, Şoseaua, Ţoacla, Lacurile , Lacurile 2.

Cu drag,

Ovidiu

2 decembrie 2006 – Pot să zic că e o nouă etapă din viaţa mea. Poate atunci pe 13 noiembrie, când am împlinit vârsta de 17 ani, nu am simţit ceva special, dar pot spune acum că treptat lucrurile s-au schimbat. M-am despărţit de Moaţa, pot spune tot aşa treptat şi a fost greu. Mi-am dat seama ce dreptate avea tata când îmi spunea să nu mă avânt în astfel de lucruri. 

12 decembrie 2006 - Pentru mulţi le parkour este un sport extrem, pentru alţii este o disciplină asemanătoare artelor marţiale, pentru alţii este o artă asemănătoare dansului, un mod de a capta mişcarea umană în cea mai frumoasa formă, pentru mine... e un mod de viaţă.  Sentimentul pe care îl simţi atunci când treci de un obstacol, atunci când te lupţi cu tine, te lupţi cu frica nu se poate descrie în cuvinte. E libertate, emoţie, bucurie, frică, curaj... e ireal 

13 martie 2007 – Îmi este frică să scriu acum în jurnal. Am găsit jurnalul în dulap, jos, cu nu ştiu câte cărţi pe el. Sunt cu Moaţa. Cam banal spus „sunt cu Moaţa”, mai clar spus  o iubăsc pe Moaţa. Simt ceva acolo frumos rău, la inimă la plămâni sau esofag. Sau ce e acolo. Şi arde, asta-i partea frumoasă, şi arde şi explodează, oricum e alimentată cu combustibil dragostea asta. Cum de e alimentată când înainte eram în derivă? 

18 februarie 2008 – Scriu acum sub lampa aceasta chioră. N-am scris de un an în jurnal, dar mi s-a făcut poftă citind Jurnalul lui Mihail Sebastian. A venit diriga după ora de info: „Ovidiu, concurs de diaristică”. Cuvântul „diaristică” îmi sună chiar murdar. Mi-a recomandat să citesc Jurnalul lui Mihail Sebastian şi a lui Mircea Eliade. Am să stau la sala de lectură până citesc toata cartea, dar nu mi-am dat seama pentru ce e nevoie să citesc Jurnalele, dacă în condiţiile concursului spune că trebuie ”o selecţie din jurnalul personal”.Astăzi am fost rănit foarte rău. Ianţe a strâns-o aşa de rău pe Moaţa în braţe, încât i s-a tăiat respiraţia, nu s-a mai putut ţine pe picioare şi a căzut. Parcă eu aş fi fost stâns, mă durea îngrozitor şi eram lângă ei şi ea îl ruga să n-o mai strângă şi  se forţa până a cedat mută. Mi se plângea apoi că o doare. Şi îşi pipăa spatele. Nu am putut să mă revolt, nici  acum în scris. Moartea Ioanei m-a liniştit complet. Cum e când tremuri de nervi dar nu eşti nervos?Am plecat de la şcoală. Am trecut pe la bibliotecă să iau cartea, când am văzut cât de groasă e, am rămas crispat. Am venit acasă, bunicul plecase. Venise aseară la noi, iarna nu are ce face aşa că îşi vizitează rudele. Mi-am amintit de Coţuşca, de Avram Iancu, de furatul cireşelor, de toate întâmplările. Dimineaţa, în ora de info, am scris „ Şi-n scoarţă de cireş”. Am să public articolul şi pe blog. Am mers la Zbanghi pe la 3. Mă simţeam ca şi acum foarte obosit. M-am dus la ea cu gândul ca să-mi facă masaj, dar m-am luat cu altele şi nici ea nu  avea chef să-mi facă. De vineri e cu Bobu. M-a surprins. Am făcut un filmuleţ cum dansam pe hip hop în papuci de casă. Nici ea nu crede că mesajul pe care mi l-a trimis T e din greşeală. Am arătat dimineaţă mesajul şi mamei şi bunicului şi la toată clasa. M-a amuzat teribil.De la Paula m-am dus la bibliotecă şi ea s-a dus să se întâlnească cu Bobu. Jurnalul lui Mihail Sebastian e chiar tare. Nu se cenzurează şi îl foloseşte ca „şantier de lucru”. Acum am aflat istoria scrierii piesei de teatru „Jocul de-a vacanţa” şi obsesia lui pentru productivitate, numărul de pagini scrise pe zi. Ca şi a mea de altfel, numărul de pagini citite pe zi şi în total sunt 573. M-a surprins şi că romanul „Accidentul” care mi-a marcat adolescenţa a fost scris din amintiri, după ce pierduse manuscrisul la Paris. Se vede că nu am scris demult, că vreau să spun toate detaliile la orice lucru făcut azi. Dar sunt obosit. Nu cred că aş putea folosi jurnalul ca „şantier de lucru”, dar am să încerc. 

20 februarie 2008 – T tot se bagă în seamă. Sunt depăşit de subiect, o privesc cu indiferenţă, o ignor fiindcă e naivă şi ajunge penibilă când îmi vorbeşte. S-a scuzat că din greşeală mi-a trimis mie mesajul şi nu lui Bobocel, mi-a filozofat azi pe mess degeaba. Îmi place să mă joc cu mintea ei, caracterul ei e slab, încă. Bineînţeles, eu vorbesc acum din perspectiva frustratului. Dacă m-aş întâlni cu ea sigur l-ar lăsa baltă din nou. Ea e încă în stadiul „dacă nu ai prieten, eşti degeaba”. Penibil. Cred că îi este frică să fie singură, găseşte în iubit protecţie. E pueril să nu fi tu însuţi.Am săpat azi prin dulapuri după jurnalele mele. Cum îmi place să spun „mi-am deshumat amintirile”. Înainte îmi doream să scriu matur, acum vreau să scriu cât mai copilăresc, scrisul să fie o Joacă. N-am scris de două săptămâni un articol pe blog şi am mintea excitată. Am găsit pasaje pentru concurs. Cred că voi face treabă bună.

 21 februarie 2008 – Nu ştiu cum să-mi prezint starea. E ciudat. Nu sunt cel de acum 2 săptămâni, de acum 2 luni. Simt că nu sunt în apa aceea agitată a mea. Sunt calm, aşa calm şi totuşi aş vrea să mă revolt, să strig, să ard, să-njur, să jicnesc, să fac glume proaste. O ascult pe Alexandrina Hristov. Vocea ei e divină, fină, dar simţi cum îţi frige timpanul de dorinţă, de revoltă, de siguranţă şi frustrare, de forţă. Plâng ascultând-o. Zilele acestea am asimilat multă informaţie, am răscolit să-mi caut jurnalele şi am zâmbit că am ce trimite la concurs. Am stat în sala de lectură, m-am pregătit, am citit. Dar eu sunt eu, nu sunt Mihail Sebastian, nici Mircea Eliade. Mi-a dat diriga „modalităţi de creare a subiectivităţii”, dar i-am spus că nu mă uit după regulile acelea.Te simţi extraordinar când nu ai griji, nu ai teme, teste, de învăţat.  M-am detaşat complet de şcoala, măcar săptămâna aceasta. M-am simţit copil. De mult nu am mers zâmbind pe stradă. Un dobitoc s-a uitat lung la mine: „de ce râzi , băi cocostârc?” Mi-am continuat drumul. Am văzut afiş cu Lacul Lebedelor, vreau să merg, neapărat. De luni până azi am mâncat sandvişurile făcute de mama, pe bancă, în parc lângă bibliotecă. M-am gândit, cât de sclav te face rutina. Uiţi că este soare, că poţi zâmbi şi priveşti ciudat pe altul care plimbându-se  în parc vede vegetaţie, flori, verde, păsări şi nu vede ca tine doar ciori care ar putea să te murdărească.M-am întors la şcoală, să stau la mate. Bineînţeles că toată ora mţam gândit în altă parte: la articolul pentru concurs, la părinţi, la copilul din mine. După mate, în pauză, Sorin: „ tu gândeşti bine, se vede că ai tăi te-au pus la punct”. Şi mi-a zis că în oră s-a gândit la respectul pe care l-au indus părinţii lui să-l aibă faţă de ei. Am rămas surprins că ne-am gândit la aceleaşi lucruri. Ce m-aş face fără prietenii mei?

 22 februarie 2008 – Am mintea infestată de oboseala, stres, sictir. Scrisul, cărţile  obosesc. Mă obosesc.