Si pentru cei ce nu se multumesc doar cu atat, gasiti aici tot mixul de la 10 days off 2008:)

Enjoy it!!

(Freelove)

(Enjoy the silence)

(Personal Jesus)

Ultima lui vizita in Romania a fost pe 22 decembrie, anul trecut.

10 octombrie 2008 - Arenele Romane

Super event! Super show!

Voi reveni cu mai multe detalii in curand.

·         MAI  : RUSIA,  Sf Serafim de Sarov, 8-19 mai ( 11 zile, avion, 775 euro), Sf. Muntele ATHOS, 7 – 13 mai ( 7 zile, microbus, 285 euro), TURCIA pe urmele Sf Ap PAVEL, 15 - 28 mai (15 zile, autocar) ; Turul mare al GRECIEI cu hram Sf Ioan Rusul, 20 – 29 mai (10 zile, microbus, 470 euro si 250 lei),  GRECIA, hram Sf IOAN RUSUL, 24 – 28 mai (5 zile, microbus, 350 euro)

·         IUNIE : RUSIA si UCRAINA, 2 - 14 iunie ( 13 zile, avion si autocar, 800 euro), ISRAEL , 15-20 iunie (6 zile, avion, 690 euro), Sf Munte ATHOS, 20 – 27 iunie ( 8 zile, microbuz, 285 euro), RUSIA si FINLANDA - noptile albe ale ortodoxiei, 18 iunie – 2 iulie (16 zile, avion, 1370 euro), UCRAINA 30 iunie – 6 iulie ( 7 zile, autocar, 350 euro)

·         IULIE: Pravoslavnica RUSIE, 5-14 mai ( 10 zile, avion, 1050 euro), ISRAEL, 6-11 iulie ( 6 zile, 690 euro),  RUSIA, Sf Serafim de Sarov, 24 iulie – 3 august ( 11 zile, avion, 775 euro),

·         AUGUST: Crimeea - Sf Luca doctorul fara de arginti 7-13 august ( 7 zile, autocar, 430 euro), Procesiune Sf Spiridon - Corfu 9-16 august ( 8 zile, microbus, 395 euro), ISRAEL-  Schimbarea la Fata , 17-22 august (6 zile, avion, 690 euro), UCRAINA 25-31 august ( 7 zile, autocar, 350 euro)

·         SEPTEMBRIE: Grecia, 7 insule – 7 sfinti 1-14 sept. (14 zile, autocar, croaziere, avion Atena-Rhodos, 590 euro), ISRAEL, 14-19 sept. ( 6 zile, 690 euro), Sf. Muntele ATHOS 18 – 25 sept ( 7 zile, microbus, 285 euro),UCRAINA 22 – 28 sept. ( 7 zile, autocar, 350 euro), ITALIA primilor crestini, 25 sept – 3 oct. (15 zile, autocar)

·         OCTOMBRIE: RUSIA,  Sf Serafim de Sarov 14 – 23 oct. ( 11 zile, avion, 775 euro), ISRAEL si SINAI, 26 oct – 2 nov (8 zile, avion, 880 euro)

·         NOIEMBRIE: EGIPT, pe urmele Sf Familii 30 oct – 16 noiembrie (16 zile, avion, autocar, croaziera, 1095 euro), UCRAINA 10 – 16 nov. ( 7 zile, autocar, 350 euro), ISRAEL si SINAI, 23 - 29 nov (8 zile, avion, 880 euro)

1. Handmadeart - i-am "cunoscut" saptamana trecuta, iar ieri am fost foarte placut surpinsa sa descoper produse de-ale lor acasa la prietena mea. Am fost impresionata de atentia pentru detalii. La ei putem gasi obiecte decorative pictate: vaze, oale, casete de bijuterii, rame foto, cuiere. clopotei, suporti pentru betisoare parfumate. Acel gen de obiecte pe care le poti oferi cadou aproape in orice ocazie, si mod sigur nu vei da gres.

2. Octombrie sau lucruri neobisnuite, cum isi spun ele. Aici am descoperit cercei ciucurasi-bulgarasi, dar si alte forme, materiale si picturi interesante. Tot ieri, si tot la prietenea mea am vazut cercei cu gargarite pictati de catre fetele de la Octombrie. Le-am intrebat de ce Octombrie si iata raspunsul lor "pentru ca octombrie este o luna destul de stearsa care are nevoie de ceva neobisnuit, si de putina culoare sa o scoata din letargie, o sansa sa devenim speciali". Cele 2 fete - Cristiana si Livia-Andreea, primesc comenzi  pe email, si bineinteles, ele pot face si alte culori sau picturi, la cerere.

3. Kitten - tricouri si hanorace pictate manual. Iti poti comanda un tricou exact asa cum vrei, culoare, marime si mai ales desen. Picturile sunt facute cu vopsele speciale si nu se iau la spalat. Mie imi plac mult cum arata, multe sunt un pic copilaroase, dar mie mi se potrivesc, si in mod sigur ies din multime. Ma gandesc sa sparg pusculita si sa imi comand si eu un tricou Kitten.

*Gratie bunavointei exacerbate a Dorei stau, pe raftul "special" amenajat din camera de ex-hostel in care locuiesc de mai bine de 5 luni, toate cele 7 volume din seria povestirilor din Narnia scrise in limba lor "materna"; abia l-am terminat pe al 3-lea, mai am 4, care vor fi gata cam in octombrie anul viitor la stilul in care le citesc - numai sa nu-i ziceti Dorei. Ca orice pamantean mai cu idei, am zis sa imi calc pe inima si sa vizionez filmul, at my peril; bun, am scos ecranizarea, subtitrarile si i-am dat drumul ... "stai linistita, inceputul e intotdeauna neacaparant si mai greu digerabil" .. s-a consumat incipitul, am ajuns in minutul 30 al movie-ului, "nu-i nimic, pana intri in tema, te obisnuiesti cu actiunea, o sa devina palpitant" .. au trecut 60 de minute .. "eh, normal k nu te prea agiti, doar stii what follows" ... la sfarsitul primei parti .. "eu cred ca pun alt film". Deci nu mi-a placut, NU mi-a placut deloc; povestile in sine sunt fascinante cand le citesti -sau macar acaparante, dar filmul te plictiseste cu stil .. oare am crescut?

Rascolit de nesomn sau de o prea adanca odihna m-am trezit, asa cum nu sunt deloc obisnuit, cu noaptea inca luminandu-mi ferestrele dormitorului. Un numar nestiut de lacrimi ceresti, asa cum le vad poetii, sau simple picaturi de ploaie cum le vad toti ceilalti, imi face pervazul sa imi vibreze si sa ma incante cu sunetele lui amortite numarandu-mi parca literele ce le insir pe hartia alba, artificiala de pe monitorul calculatorului. Desi buimac din cauza orei matinale, in cap mi se rasuceste un gand despre cum, in urma cu cateva ore, am reusit sa prind un colt din voalul ce acoperea in mintea omul devenit vedeta Mihai Traistariu. Un om vazut de milioane de oameni, atins de zeci de mii, apropiat catorva sute, cunoscut doar de el si nici asa in intregime. Fiecare om se ascunde sub voalul propriei existente, propriilor fapte, propriei sale firi ce il face sa simta aerul, sa guste pamantul, sa cante cu foc, sa fie premiat cu metale ce vor fi asociate lui atat in viata cat si in nefiinta. Sub voalul lui Mihai se ascunde poate o alta imagine. Traieste in lumea reflectoarelor si camerelor de filmat de multi ani, insa, cu toate acestea, Mihai se plimba timid prin studio, vorbeste atat de incet incat ai zice ca vrea sa-si foloseasca vocea doar pentru cantece grandioase care sa-l poarte mai departe in alte lumi ce nu mai au legatura cu Romania. Un om firav fizic dar inchegat ca personalitate care raspunde la semne de vino-ncoa' facute cu degetul de necunoscuti, un om care la randu-i atunci cunoaste alti, alte persoane ce i-ar putea fi concurenta profesionala dar pe care ii apreciaza asa cum stie el. Este un om al timpului sau. Mihai Traistariu nu s-a nascut mai devreme sau mai tarziu, a crescut si asa cum i-am zis si lui, singura diferenta din spatele culiselor atunci cand cineva ii cere vreun autograf este poate saracia cuvintelor insirate pe foaia de autografe. E drept, simplul sau nume scris acum are mai multa greutate decat toate frumoasele urari pe care le facea candva, demult, pe malul marii cand era mai putin cunoscut. Poate simplitatea e o parte din cheia succesului pe care m-a lasat de asemenea sa o vad acum. Vorbeste sincer, lejer despre cum bate drumul spre Bucuresti si alte locuri unde trebuie sa onoreze diverse invitatii, cu trenul, carnetul sau de conducator auto fiindu-i suspendat temporar pentru depasire de viteza. Vorbeste uitandu-se in ochii mei despre relatia tanara, de doar 8 luni, cu cea careia i-a cucerit natural inima, mintea si trupul. Sunt curios care din acestea 3 conteaza pentru el intr-o relatie; acest lucru am omis sa-l intreb. Mihai vorbeste despre veniturile aduse de "Tornero", despre suma de 2 milioane de euro, care printr-o gluma poate reprezenta nimic altceva decat echivalentul financiar al doua premii Nobel.

O dragoste neinteleasa si neobisnuita pentru ceea ce face sau simpla constiinta ca popularitatea si prezenta pe scena muzicala se face cu munca continua l-a determinat poate sa inregistreze si sa finalizeze deja nu unul ci doua materiale discografice deodata. Doua albume ce vor fi lansate probabil la diferenta de o luna, un album pop si unul cu colinde in romana si engleza, doua albume ce vor deveni prietene ale fanilor sai, vor fi ploi de vara sau focuri imaginative in fata semineului pe fundalul unei ierni ce ne bate la usa. Cantece ce ne vor reda iubire, putere, melancolii, dinamism.

Mihai Traistariu se alatura cititorilor acestui jurnal personal si ne garanteaza prezenta sa periodica prin care, pe viitor, in forma scrisa sau audio-vizuala ne va pune la curent cu ce se intampla in viata lui, va dezminti zvonuri si poate, daca ii scrieti va raspunde si intrebarilor voastre asa cum a facut in cazul meu. Mihai Traistariu, un personaj creat de cei ce il vegheaza de acolo din ceruri, creat de noroc, creat de munca si ambitie, creat de fani, este vers la granite, este ambasador, este frumos, este dependent de viata si muzica, este calator peste tot unde gandul lui si al celor din jurul lui il pot conduce, este explorator, este unic, este nepasator si toti stim la ce e buna uneori nepasarea, este un nor deasupra toturor si totodata mai pamantean si la fel de roman ca noi toti ce avem contact cu numele si vocea lui.

Mihai Traistariu, voal de satin rosu peste verdeata brazilor. In inima mea i-am atribuit voalul rosu Laurei Stoica. Mihai este vocea masculina careia i-am permis sa ocupe putin din locul ramas liber in urma urcarii printre astrii a Laurei. Brazii sunt cei ce isi infig radacinile in piatra tare a muntilor si care rezista multor vitregii. E ceea ce ii urez in continuare lui Mihai.

Bun venit printre noi Mihai. Acum, multumita colaborarii tale, scriu despre tine...

In fata sa se intindea orasul. Un oras mare si strain. In lumina diminetii de octombrie parea atat de ostil incat tanarul facu un pas inapoi. Nu era prima data cand il vedea, dar de data aceasta il privea cu frica. Nu mai era doar un loc in care venea cu tatal sau, un loc in plin de vitrine frumos luminate si lucruri minunate. Acum era viitorul sau. Un viitor atat de nesigur, atat de sumbru.

Era prea devreme pentru a face orice si prea tarziu ca sa caute un loc de dormit.

Incepu sa mearga cu pasi grabiti. Stia ca e acolo. Parca pe aici si apoi stanga. Ba nu. Era dreapta. Sigur dreapta. Zambi cand se vazu in fata protii mari a parcului orasului. Putea simti gustul dulciurilor pe care le vindeau acei batrani cu zambetul bland.Putea auzi suntetul caruselului din partea cealalta a parcului. Se duse la banca preferata a tatalui sau. Spunea ca e singura banca din parc in care mirosul, linistea si privelistea erau in dozele perfecte.

Se aseza pe ea si incepu sa se uite imprejur. Abia acum isi dadu seama cat de mare dreptate avea tatal sau. In fata sa vedea, printre copaci, lacul cu salciile sale plangatoare. Daca privea inainte putea simti mirosul de mare. Inchise ochii si isi aduse aminte de satul bunicilor. Daca intorcea capul simtea mirosul de iarba verde si de flori. Era acelasi miros pe care il simtea cand statea si privea rasaritul in diminetile de octombrie de acasa.

Acum frigul nu il mai deranja. frisoanele date de fiecare adiere il faceau sa se revigoreze. Il facea sa creada ca totul are un sens. I se parea ca acel vant bate pentru el, ca e acolo ca sa-l apere. La rasarit, soarele incepu sa se inalte incet. Isi aduse aminte ca nu pierduse pana atunci nici un rasarit de octombrie. Nimic nu se schimbase, era acelasi soare dintotdeauna. Asta il facea sa simta ca e in siguranta, si ca totul va fi bine. Isi aduse aminte brusc de un btran librar care statea in oras. Stia ca deschidea foarte devreme asa ca se ridica de pe banca rece si se indrepta pasind incet spre acea mica librarie de la marginea orasului.

In ziua aceia tanarului i se paru ca mai vede, in acel spectacol, ceva fatidic, ceva ce nu putuse sa observe pana atunci. De pe fereastra vagonului de tren i se parea ca acea magie a copilariei sale disparuse pentru totdeauna.

Avea 18 ani. 18 ani si o zi dar in acea stare parea de 20 si ceva. O zi de adevar il imbatranise mai mult decat 18 ani de minciuna. In urma cu o zi statea afara si privea rasaritul, fumand o tigara furata de seara de la fratele sau mai mic. Nu fusese niciodata fumator. Nu fumase in toata viata lui decat 31 de tigari pe an. Cate una pentru fiecare dimineata in care privea rasaritul.

In urma cu o zi avusese un nume, o familie, o casa, un viitor clar. Acum nu mai avea decat un rucsac cu cateva haine si banii necesari pentru cateva saptamani in oras. Nu stia ce avea sa faca. Nu stia de unde sa inceapa. Pentru prima data in viata sa incepuse ceva fara sa isi faca un plan inainte. Insa nu se putea gandi la asta acum. Inca ii rasunau in minte vorbele tatalui sau...

- Ce frumos era! spuse tanarul ridicandu-se. Pacat ca a fost doar un vis. Lucrurile astea nu se intampla niciodata in viata reala.

Se intoarse pe partea cealalta, incercand sa adoarma din nou, dar imaginea spatarului tare de lemn al bancii din parc il facu sa-si dea seama ca nu mai era cu putinta. Se ridica cu greu, intanzandu-si oasele suferinde si incepu sa-si faca obisnuitele exerciti de "recuperare". De doua saptamani de cand dormea pe unde apuca isi elaborase o intreaga suita menita sa vindece suferintele provocate de lemnul dur al bancilor din parcurile publice sau de pamantul rece si tare.

Se uita la luna care parea pictata pe cerul senin in speranta ca o sa-si dea seama cat e ceasul. Parea sa fie undeva in jur de 3-4. Se uita, din instinct, la mana sa stanga sa isi confirme banuiala, insa isi aminti ca si-a vandut ceasul acum 3 zile unui vanzator ambulant. Era un ceas rar, primit de la tatal sau in ziua cand implinise 18 ani. Isi aducea aminte si acum acea zi. Era o zi de octombrie ce parea a fi mai degraba de mai. Cerul senin il facuse sa se simta vesnic, puternic, invincibil. Cand tatal sau l-a chemat in biroul sau a crezut ca il chema pentru a-i vorbi iar despre responsabilitatile sale de frate mai mare, precum in fiecare an in de ziua sa. De data asta insa tatal sau nu mai statea in spatele biroului mare ci pe canapea. Nu mai avea aerul degajat ca in fiecare zi de sarbatoare. Avea un chip pe care se citea ingrijorarea sa. Incerca sa o ascunda dar efortul sau nu facea decat sa adanceasca cutele de pe chipul sau. Cand il invita sa ia loc langa el intelese ca vrea sa-i vorbeasca de ceva grav. Se uita prin usa intredeschisa si vazu ca toti fratii sai sunt acolo. Isi incorda auzul si reusii sa-si auda mama in bucatarie. Incerca sa-si aminteasca ce rude in pragul mortii aveau dar isi dadu imediat seama ca mama sa era prea vesela pentru asa ceva. Isi dadu seama ca este vorba despre el asa ca incerca sa-si aduca aminte daca a facut analize in timp util ca rezultatele sa ajunga abia acum. Nu era vorba de asta, era ziua lui, orice ar fi putea sa mai astepte pana maine. Atunci ce era? La scoala era bursier, iar ei o duceau destul de bine pentru a nu fi probleme in a-si urma studiile. Se hotara sa nu mai lungeasca suspansul si se aseza grijuliu alaturi de tatal sau. Discutia aceasta fusese total diferita de cele din ani anteriori. Ii povesti intreaga istorie a familiei. Ii raspunse la toate intrebarile inainte sa le formuleze. Dupa aceia ii daruii ceasul si il batu amical pe umar.

Povestea il soca pe tanar atat de mult incat sa hotarat sa plece la plimbare. A fost ultima data cand si-a vazut familia. Amintirea aceasta ii inducea, intotdeauna, o usoara ameteala. Isi aduse aminte ca era ziua lui. Cati ani au trecut? Pareau o vesnicie desi erau doar doi.

Privi din nou luna de octombrie si isi aduse din nou aminte de visul sau. Ceva din ea parea a fi venit exact din visul sau. Era doar o parere. Isi ridica rucsacul si incepu sa mearga pe aleile parcului. Ciudat toate pareau a fi fost, cumva si in visul sau.

Da. Avea dreptate. Totul aparuse si in visul sau. Era ziua cand a cunoscut-o....

- Ce frumos era! spuse tanarul ridicandu-se. Pacat ca a fost doar un vis. Lucrurile astea nu se intampla niciodata in viata reala.

Se intoarse pe partea cealalta, incercand sa adoarma din nou, dar imaginea spatarului tare de lemn al bancii din parc il facu sa-si dea seama ca nu mai era cu putinta. Se ridica cu greu, intanzandu-si oasele suferinde si incepu sa-si faca obisnuitele exerciti de "recuperare". De doua saptamani de cand dormea pe unde apuca isi elaborase o intreaga suita menita sa vindece suferintele provocate de lemnul dur al bancilor din parcurile publice sau de pamantul rece si tare.

Se uita la luna care parea pictata pe cerul senin in speranta ca o sa-si dea seama cat e ceasul. Parea sa fie undeva in jur de 3-4. Se uita, din instinct, la mana sa stanga sa isi confirme banuiala, insa isi aminti ca si-a vandut ceasul acum 3 zile unui vanzator ambulant. Era un ceas rar, primit de la tatal sau in ziua cand implinise 18 ani. Isi aducea aminte si acum acea zi. Era o zi de octombrie ce parea a fi mai degraba de mai. Cerul senin il facuse sa se simta vesnic, puternic, invincibil. Cand tatal sau l-a chemat in biroul sau a crezut ca il chema pentru a-i vorbi iar despre responsabilitatile sale de frate mai mare, precum in fiecare an in de ziua sa. De data asta insa tatal sau nu mai statea in spatele biroului mare ci pe canapea. Nu mai avea aerul degajat ca in fiecare zi de sarbatoare. Avea un chip pe care se citea ingrijorarea sa. Incerca sa o ascunda dar efortul sau nu facea decat sa adanceasca cutele de pe chipul sau. Cand il invita sa ia loc langa el intelese ca vrea sa-i vorbeasca de ceva grav. Se uita prin usa intredeschisa si vazu ca toti fratii sai sunt acolo. Isi incorda auzul si reusii sa-si auda mama in bucatarie. Incerca sa-si aminteasca ce rude in pragul mortii aveau dar isi dadu imediat seama ca mama sa era prea vesela pentru asa ceva. Isi dadu seama ca este vorba despre el asa ca incerca sa-si aduca aminte daca a facut analize in timp util ca rezultatele sa ajunga abia acum. Nu era vorba de asta, era ziua lui, orice ar fi putea sa mai astepte pana maine. Atunci ce era? La scoala era bursier, iar ei o duceau destul de bine pentru a nu fi probleme in a-si urma studiile. Se hotara sa nu mai lungeasca suspansul si se aseza grijuliu alaturi de tatal sau. Atunci acesta ii povesti intrega istorie a familiei lor. O istorie incredibila, imposibil de crezut, absurda, dar atat de reala. Ii raspundea la toate intrebarile pe care si le puse vreodata. Un secret care il condamna la o viata pe care nu ar fi vrut-o. O profetie atat de absurda. Era o minciuna, trebuia sa fie. Dar tatal sau nu mintise niciodata. Adica niciodata in afara de cand era obligat pentru a tine ascuns secretul. Nu avea de unde sa stie atatea detalii despre viata sa. Ii spunea lucruri pe care nu avea de unde sa stie. In final tatal sau deschise seiful si scoase o carte groasa invelita in piele de vitel.

- Aici sta scris tot ce au vrut stramosii tai sa sti. Ii zise dandu-i cartea. E istoria si viitorul tau.

Cand o atinse simti ca trecutul si prezentul s-au unit pentru un moment. Nu mai era nevoie sa o deschida ca sa stie ca e scrisa intr-o limba pe care nu o intelegea. Nu mai era nevoie sa o citeasca. Cand a atins-o tot ce scria in ea a aflat si el. Stia exact ce trebuie sa faca. Trebuia sa caute un batran care sa-l indrume. Trebuia sa se dezlege de tot trecutul sau. De acum era alcineva.

- Acum trebuie sa pleci! isi spuse tatal sau. Trebuie sa cauti paginile lipsa. Trebuie sa-ti construiesti viitorul.

Atunci isi scoase ceasul de la mana si ii spuse:

- Ceasul acesta valoreaza foarte mult. Strabunicii tai l-au pastrat pentru tine. In drumul tau vei da peste obstacole. Acest ceas e pastrat pentru a te trece peste unul dintre ele.

Ii spuse sa-si ia un singur rucsac care sa nu pare a unui om ce pleaca la drum lung. Dupa aceia ii intinse o cutie din lemn de trandafir:

- Aici ai toti banii de care o sa ai nevoie in drumul tau. Foloseste-i cu grija!

Cand iesi din biroul tatalui sau, tanarul era slabit, ametit si alb. In sufletul sau se ducea o lupta prea puternica pentru inima sa. Dar nimeni nu il observa. Era pentru pirma data in viata sa invizibil...

Amintirea aceasta ii aducea inducea, intotdeauan, o usoara ameteala. Isi aduse aminte ca era ziua lui. Cati ani au trecut. Pareau o vesnicie desi erau doar doi.

Privi din nou luna de octombrie si isi aduse din nou aminte de visul sau. Ceva din ea parea a fi venit exact din visul sau. Era doar o parere. Isi ridica rucsacul si incepu sa mearga pe aleile parcului. Ciudat toate pareau a fi fost, cumva si in visul sau.

Da. Avea dreptate. Totul aparuse si in visul sau. Era ziua cand a cunoscut-o....

Isi reveni repede. Stia exact ce trebuie sa faca. Intra in dormitorul sau de unde lua o cheie din cutiuta metalica cu agrafe de birou dupa care iesii grabit. In timp ce cobora in graba scarile se intreba daca nu trebuia sa cheme politia si sa le spuna tot ce stia. Dupa ce iesi in strada vantul rece al serii de octombrie ii alunga toate indoielile. Incepu sa mearga alene prin  invalmaseala de pe strada cu magazine frumos luminate.

Trebuia sa se gandeasca la ce trebuia sa faca. Planuise totul in detaliu inca cu multe luni in urma dar nu sa gandit de loc ca ar trebuii vreodata sa le urmeze. Tabloul din acea seara ii ridica un val si mai gros peste amintirea deja slaba a acelui plan.

Hoinarii pe strazile orasului pana tarziu cand se trezi singurul om de pe strada.

Cand ajunse in fata micutei gari era trecut de miezul noptii. Trecu de cateva ori prin fata garii inainte sa intre. Observa cu atentie fiecare calator de pe bancile de lemn. Nici unul nu era genul tipic de calator de la acea ora. Era un semn bun. Se prefacu ca se uita la tabla cu orarul trenurilor., atent la cei din jurul sau. Intra fara sa fie vazut printr-o usa pe care scria "Accesul interzis" si ianinta pe coridoarele intortocheate ca si cum ar mai fi fost de multe ori pe acolo desi calatorise doar in schitele batranului bibliotecar. Se mira ca inca isi mai aducea aminte cand ajunse in fata dulapului indicat din vestiarul angajatilor. Lua dinauntru sau rucsacul atent pregatit si se grabi sa iasa din cladire.

In fata garii ii reveni sentimentul de neliniste si spaima care il incerca in cursul plimbarii din acea seara. Aici se oprea planul batranului. De aici era pe cont propriu. Stia doar ca trebuie sa isi piarda urma...

tanarul se ridica in picioare si cerceta plaja pustie. Politistul nu era la locul obisnuit, Era exact cum planuise. Dupa ce a observat ca cel pe care il supraveghea isi petrecea 3 ore in fiecare zi dormind pe plaja, politistul considera ca degeaba asteapta in acel timp si se bucura de cele 2 ore jumatate libere obtinute din rutina strainului. Acum nici nu banuia ca acesta se trezise mai devreme. Tanaru incepu sa alerge in directia opusa satului. Avea 2 ore sa ajunga la casuta de pe plaja si sa se reintoarca ca sa evite intrebarile inutile ale politiei.

Cand ajunse la casa solitara era plin de transpiratia rece mai degraba a asteptarii decat de cea de oboseala. Intra fara sa bata, asa cum ii spuse-se batrana.

- E pe pat. A venit in sfarsit. Nu credeam ca o sa mai vina vreodata, spuse batrana, fara sa se intoarca, mestecand in mica oala de pe foc.

Tanarul deschise pactul cu nerabdare, lua fiecare carte din el, o cerceta atent si o punea apoi alaturi, pe pat. Alese 7 carti pe le puse in rucsacul sau iar pe celalalte le puse inapoi in pachet.

- Pentru restu o sa vin in zilele urmatoare, ii spuse batranei punandu-i pe masa plata obisnuita pentru complicitatea ei.

Apoi pleca in fuga catre locul lui obisnuit de pe plaja.

- Ce om neobisnuit! Face aceleasi lucruri la ceiasi ora in fiecare zi, spuse seful politiei cand primi raportul despre mercenarul strain.

- O fi fost copil de trupa si sa obisnuit cu rutina programului de cazarma, ii raspunse adjunctul sau.

- Poate. Oricum vreau sa fie supravegheat in continuare.

- Dar...

- Poate, candva, isi va schimba rutina...

-Moshule eu nu am venit la tine pentru prognoza meteo. Toti au spus ca ai toata raspunsurile... Deci?

-Exista multe adevaruri dar cel mai important dintre ele este adevarul tau. Acest adevar nu se afla ci se descopera. Te afli in fatza unui mare puzzle. Tu nu ai decat 3 piese. Intoarce-te cand o sa ai toate piesele pe care poti sa le descoperi singur si eu ti le voi da pe restul si te voi ajuta sa refaci imaginea de pe cutie.

-Dar...

-Vei sti singur cand le ai pe toate. Nu te lasa prada lucrurilor simple. Nimic nu mai conteaza. Uita cine erai inainte, uita-ti numele... acel om a murit. Acela era un sclav. Era proprietatea acestei lumi, a lucrurilor pe care credea ca le detine.

-Si acum cine sunt? rase tanarul.

-Asta sa-mi spui tu. spuse mosul apasand cu degetul puternic pe fruntea tanarului.

Acesta se sperie de gestul neasteptat si dand sa se retraga lovi masa care se misca lasand vaza chinezeasca sa alunece pe pardoseala rece.

-De 20 de ani incoace m-am lovit de masa asta in fiecare zi in sperantza ca o sa se sparga si pacostea asta de vaza, rase mosneagul. Am primit-o la moatea soacrei mele. Cred ca e un cadou de la ambasadorul chinei sau japoniei. Toti arata la fel pentru mine. Daca e adevarat ca dumnezeu ia facut pe oameni dupa chipul si asemanarea lui atunci pe ei ia facut dimineata.

Batranul ridica cel mai mare ciob si il admira cu mare interes.

-Vezi tu, vaza asta valoreaza foarte mult. Sunt multi care ar fi preferat sa isi rupa un picior decat sa o piarda. Acesti oameni ii apartin vezei. Sunt sclavii ei. Muncesc pentru a o pastra in perfecta stare, iar cand se sparge simt un gol intens in suflet. Nu mai apartin nimanui asa ca isi aleg alte obiecte si devin sclavii lor. Asa esti tu. Pentru a intelege tu trebuie sa spargi toate vazele care te tin prizonier sa simti golul sufletesc de a nu apartini nimanui si sa-l accepti. Atunci vei fi capabil sa intelegi.

-Ce mos nebun. isi spuse tanarul dupa ce din casa batraneasca. Se inoptase de-a binelea. Inainte de a iesi se uitase la ceas si se bucurase ca o sa poate trece fara sa se ascunda, dar cand ajunse-se in starda isi vazu planurile inabusite. Strada prost asfaltata era insa bine luminata. Daca cand a venit sa putut ascunde cu greu acum era si mai greu. Nu putea sa isi ascunda fata. Acest lucru ar fi facut sa fie reperat si identificat de politie. Desi se indoia ca exista vre-un politist prin preajma nu putea risca, asa ca decise sa merga ca si cum ar fi iesit la o plimbare. Era imposibil sa fi observat asa ca prefera, in lipsa posibilitati sa se ascunda el de privirile indiscrete, sa ascunda motivul veniri sale in acest colt de "rai parasit" cum ii spuse-se odata tatal sau.

Ultima data cand ajunsese pe aceasta strada era cu mult inainte de razboi cand aceasta strada era un adevarat paradis. Avea doar 9 ani dar inca isi amintea perfect acea zi. Era o zi frumoasa de primavara. Putin mai sus de casa batranului se afla un magazin cu portelanuri chinezesti a carui proprietar plantase in fata magazinului 4 ciresi care ca prin minune stateau infloriti jumatate de an. Era considerata o adevarata minune din cauza asta toata lumea il numea Ming "magicianul". Se intoarse pentru o secunda si revazu firma luminoasa a magazinului lui Ming. Inca era luminata. Dar nu mai exista nici o dovada a acelor splendizi ciresi. Tanarul rase aducandu-si aminte de zicala pe care tatal sau o spunea adeseori: "Nici un lucru facut de om nu poate fi mai durabil decat cel facut de dumnezeu". De jur imprejurul erau cladiri cu 2-3 etaje care aveau la parter magazine in a caror vitrine luminate in culori multicolore erau afisate cele mai luxuase obiecte care se gaseau pe cele 5 continente. Blanuri de animale pe care nu a reusit niciodata sa le gaseasca in vre-un atlas. In acea zi il lua-se tatal sau cu el pentru a-i cumpara un cadou mamei sale. Tatal sau reusise sa isi extinda micul magazin de familie si acum isi permiteau un anumit grad de lux. Erau asa de straini fata de cei din jur. Tatal sau imbracat in singurul sau costum cu o croiala traditionala ce ii dadea un aer de batran cu parul negru ca abanosul. El era imbracat in uniforma de vara a scoli religioase unde reusise sa intre la insistentele mamei sale si ea fosta eleva a acelei scoli stricte. Costumul negru, din material asemantaor cu al calugarilor care predau la calsa de baieti din care facea parte, marcat cu emblema albastra a scolii pe umarul stang si cea rosie a bisericii pe umarul drept ii dadeau un aer de militar precoce. Aceasta imagine era intarita si de faptul ca sapca sa impiedica sa i se vada ochii. In freamatul multimi sa simtit strain, singur. Cand a ajuns acasa a jurat ca nu o sa mai calce vreodata pe acea strada. Si totusi acel tanar blond care mergea incet admirand cladirile lasate in ruina nu mai isi aducea aminte de acele sentimente ci doar de supararea de acasa.

- Cine esti? striga fara sa se intoarca.

-Umbra ta. se auzi atunci un glas feminin care-i adusese aminte de prima lor intalnire... 

« Sentimente" - pentru Ioana,,Sentimente" , dar de ce resentimente ?
Durere si` atata tot ... e peste tot

Nu vad nimic, e intuneric
E doar durere !

.... * .... * .... * Continuarea o gasiti mai spre sfarsit ... »

Mesajul are foarte multe intelesuri pentru mine - si poate ca nu este o ordine in ceea ce citesti - aranjeaza - reciteste ori de cate ori este nevoie - leaga cuvintele - nu e codat - nu e cifru` de spart - nu trebuie taiat nimic - nu trebuie adunat - stii foarte bine ceea ce conteaza - ca persoana ! Eram confuz / sunt confuz - cel mai mare gol a fost atunci cand am aflat ca nu pot lucra intr`un program mai bun ... sa fac ceva mult mai frumos... sa lucrez intr-un program in care sa`mi pot pune in practica toate ideile ce pe moment le "gasesc" si daca trece 1 min le uit - dar "vin" altele - ar fi fost idealul - ar fi fost ceva la care m-as fi uitat si la ora 04:00 - m-as fi trezit din somn sa ma uit - dar ghici ? stii ce `mi place... la acesta... imi place simplitatea ... imi place pentru ca e diferit de celelalte... mi-a iesit ce mi-am propus... ca "temelie" - SIMPLITATE - ORIGINALITATE - FRUMUSETE - MESAJ - SUNET <combinatia dintre> VIDEO - ( si ar mai fi - dar acestea sunt printre cele mai importante - sper sa nu fi omis ceva ); tin minte ca am inceput sa lucrez la clip de pe la ora 23:00 ( cu aproximatie ) nu mi-am notat - si`mi pare rau - pentru ca obisnuiesc sa stiu cand? ce? cum? unde? (ordinea nu conteaza :D ) , in acea seara nu am dormit - am baut cafele peste cafele - atunci cand mi se inchideau ochii chiar daca ma fortam sa`i tin deschisi - acest lucru m-a dus la o proasta concentrare ( e firesc ) - pe la 04:59 am terminat de "pus" / "redactat" / "scris" / "simtit" - acele "randuri" , la care nu am stat sa ma gandesc - si de asta sunt foarte multumit (de mine) ; stiu ca va intrebati : "de ce dureaza asa de mult ?" - pai in primul rand e o treaba foarte migaloasa - conteaza foarte mult detaliile - ceea ce mi se potriveste ca o manusa - detalii ce tin de foarte multi factori ... sunet-video , frame / frame si ce tine de "tehnica" aleasa ... bine si multe altele... iar de la 04:59 ... pana pe la 8-9 am stat sa "randuiesc" sa`l fac la propriu ... adic sa combin in final totul si sa rezulte fiserul .avi ... aici trebuie sa stai foarte bine cu nervi ... iar la mine nu e problema... pentru ca cei de la youtube ofera spatiu maxim de upload / fiser 100 mb - iar mie mi-a rezultat prima data 140 mb ... deci nu puteam sa fac upload... am mai randat odata si mi-a iesit 98 mb - la limita - am facut upload ... apoi mi-am dat seama ca am uitat sa mai fac ceva la clip ... dupa o alta ora de batai de cap... de lucrat la el... am randuit iarasi ... am mai stat si acol vreo 20 - 30 min ... ( cam atat dureaza o randuiala ) in final ... mi-a picat fisa... ocupa foarte mult.. 100 si ceva de mb... si CALITATEA LASA DE DORIT ( si logic ca daca as mai fi micsorat ... fiserul .. ar mai fi scazut din calitate ... si mai logic este ca automat ar fi iesit ceva mai rau ... - calitativ vorbind ) in timpul randuieli ... dormeam pe scaun ... eram si sunt .. ( si acum ) foarte obosit.. de Duminica ... nu am dormit decat 6 ore... si astazi e Miercuri ... si nu cred ca am sa dorm nici astazi ... deja e ora 03 dimineata.. :| cu toate ca sunt foarte obosit [...] in ziua respectiva... aveam cursuri de la 12:00 ... si vroiam sa ma duc ... fara "dar si poate" - curs de Mineralogie 2 ... apoi o fereastra de 2 ore.. si apoi Lp de Mineralogie 2... deci am stat pe la facultate 6 ore "de ceas" / 3 ore "de facultate" - astazi - idem - ba dute la curs dimineata de la 08:00 ... ba dute la muzeu ... ba dute si trage la xerox flaiere ... ba dute si joaca rumy ... ba dute si cauta aia.. si tot asa.... acum uite-ma .. ma "prinde" ora 04:00 ... nu mai este mult...

A meritat totul si va merita - pentru ca Ioana nu e decat una - are un ADN pe care nimeni nu`l mai are - acel ADN care nu`l poti "analiza" intr-o ora/zi/ s.a.m.d - Ioana esti "cineva" ce nu mai gasesc orsiunde - si nu te gandi la : "la inceput toti iti spun ca esti asa si asa.. (de bine) iar mai apoi te fac in toate felurile si ti spun toate defectele" - pentru ca nu e asa... nu si la mine !

"Sentimente" - pentru Ioana

-----------------------------------------
,,Sentimente" , dar de ce resentimente ?
Durere si` atata tot ... e peste tot

Nu vad nimic, e intuneric
E doar durere !

Doar eu raman la fel
Acelasi "eu"

Incep mereu ...
Mi`e teama insa sa termin la fel - din nou
-----------------------------------------
Mi`e teama sa mor fara sa sap un pom
"Sentimente" ce cad in gol

Pasesc prin bezna si prin ura
Nu vad "pic" de lumina

E ca un vis, e ca o stare
Sunt "Sentimente" fara scapare

O boala incurabila
Dintr`o viata reala
-----------------------------------------
Trezeste vieti
Din lumi paralele

Doar cateva secunde
Ma mai despart

Minute, Ore, Zile ...
Ani ce varsa toate amintirile

,,Sentimente" puse laolalta
Sa stii Ioana - ca mie`mi pasa
-----------------------------------------
Cu toate greutatile ce ma apasa
Dau `tie toata fericirea mea ramasa

Accepta !
Si sper ca tie`ti pasa

De 31 octombrie
Cel mai launtric sentiment - al meu sa fie

Ce mi`a placut intodeauna,
Fericirea !
-----------------------------------------
Neatinsa`i ea din fire
Fericire putreda - la mine

Accepta ,,La Multi Ani Ioana!"
Parte de fericire - Tu - sa ai

Tot ce`ti lipseste
Si tot ce`ti foloseste -`ti doresc

Doresc asa cum vreau sa te privesc
In fiecare zi cate`o culoare ,,calda"
-----------------------------------------
Galben cand rasare Soarele
Rosu in amiaza mare

Apusul de pe stadion ce culoare are ?
Oranj sa fie oare - tot o culoare calda

Visez colorat precum o ,,piatra" rara
Doar realitatea`i transparenta

In ,,spate"
Resturi intunecate - sunt aruncate [...]
-----------------------------------------
La Multi Ani Ioana ! iti doresc tot ce`mi doresc !

Totul a inceput ciudat, o zi in care nu speram sa "prind" un zambet , sa ma agat de un suras - am plecat doar cu gandul ca am sa joc tenis (catusi de putin) , ca am sa ma murdaresc :) - a fost o chestie de moment - -el- totul a fost aranjat de -el- adic eu nu aveam de gand - nu sunt genul care sa se bage in seama :| - chiar daca in sufletul meu este "intentie" - "eu fac o tura de teren si ma opresc fix acolo si intru in vorba" cam asa a spus el - eu nu am reactionat decat intr`un singur "fel" : - am zambit -> ras - si s-a tinut de cuvant , acolo ... langa voi ... a vrut / a intrat in vorba cu voi ( tu si paula) - sincer - de ce am venit ? - pentru ca ma plictiseam singur - hmmm daca stau bine si ma gandesc a fost cel mai greu dar si cel mai important pas - cu adevarat un mare pas 8-> - m-am si mirat cand paula mi-a spus ce mi-a spus "te stiu" ... si de atunci totul a crescut precum "aluatul" a trecut o zi , 2 ,3 ,4 si uite - astazi 31 Octombrie cand e si ziua ta ... poate ca nu am vorbit (adunat) 1 zi - sunt multumit - dar nu si de mine - de ceea ce am fost in unele momente si de ce sunt - imi este teama de ce va fi - in Noiembrie , Decembrie s.a.m.d - mi`e teama de viitor ... de aceea Ioana nu am jucat badminton - intamplator - [ sau poate ca da ] - a fost si e ceva "interesant" de frumos - dar e bine sa fie asa ... ce farmec ar mai fi avut ... daca am fi stiut ! 0 - farmec , 0 - motive de a spune "astazi ce zi este" ; sa stii ca nu m-am prefacut cu nimic - pentru ca altfel nu as mai fi scris la ora aceasta 03:03 - 31 Octombrie [ o mica paranteza - imi cer scuze ca te-am trezit la 0:38 ... (aproximatie) sa`ti urez La Multi Ani !) stiam ca dormi - stiam ca nu`ti place sa fii deranjata seara.. beep`ri , apeluri - etc ... tot ce te rog e sa ma ierti si sa fi fost singura scuza pe care o accepti - ZIUA TA ! odata pe an promit ca se intampla - s-a intamplat - si abia astept 31 Octombrie 2008 :)) - alt deranj :| ]- pentru ca altfel nu`ti spuneam atat de multe - pentru ca altfel nu m-as fi "deschis" atat de mult - pentru ca altfel nu ma interesa decat ce se cere * astazi ("mileniul 3") - toate acestea poate ca ti se par [ si mie unul daca "privesc" de sus [1 D] ] motive - ciudate si fara o baza solida - pentru mine chiar si un bat de chibrit conteaza intr`o casa... cu sau fara el - iti poate arde casa - poti da foc la casa - poti salva o casa - detaliu conteaza pentru ca daca nu ar mai fi am concepe diferite modele de "oameni" - care nu doar ca uita sa simta si/sau nu pot (chiar daca ar dori) dar care sunt condusi precum o "masina" de tocat carne - si inapoi si inainte - dupa cum i se dicteaza ! Am cunoscut`o pe sorata (Iulia), am cunoscut`o pe sorata (Iasmina)(dictionarul meu :D - spun asta pt ca nici acum nu`mi explic de unde a stiut ca am parul cret (defapt)) ... ce urmeaza ? sincer nu stiu - dar vreau sa stiu - ca vreau ca nu vreau - cu toti aflam / stim - ca e astazi ca e maine ca e peste 10 ani - stim doar atunci - [ puncte de suspensie ]

P.S. Somn de voie cat ma tine "ambitia de a face ceva"

Death metal spectacol. Asa caracterizez eu prestatia KRISIUN. Afirm asta cu mult tupeu, pentru ca nu i-am vazut pe viu, ci doar gratie DVD-ului “Live Armageddon", aparut in 2005, re-editat prin 2006. Ce-am vazut acolo, m-a dat pe spate! Muzica, frate! Metal, sa moara calu’! Nu este prima data cand vad o trupa formata din doar trei membrii, care canta de intepenesti. Insa devotamentul cu care canta KRISIUN e delirant de misto. Nu fac show pentru ca sunt atenti sa nu greseasca si poate ca asta stirbeste din spectaculozitate. Insa alchimia fratilor Kolesne, face din KRISIUN o trupa redutabila.

Chiar si scena dintr-una din locatiile unde s-a filmat DVD-ul nu-i avantajeaza; e prea mare pentru trei oameni. Este atat de mare incat, citez un prieten, ar incapea fara greturi toata formatia Haggard, cu tot cu autocarul din dotare. Insa, repet, brazilieni sunt brici. Chiar daca toti componentii sunt frati – deh, trupa de familie – se inteleg pe scena ca nimeni altii. Sper nu “beneficieze” vreodata de soarta mult mai cunoscutilor conationali de la SEPULTURA, unde fratii s-au certat pentru restul de la paine.

Asa ca astept sa-i revad pe KRISIUN, de data asta live, peste cateva zile, adica marti, 16 octombrie, la Studio Martin, din Bucuresti.

Scriam in titlu de ceva reprosuri. Au legatura si cu KRISIUN. Sa-i dau bice...

Repros 1 - Amicul Pixy, chitarist in trupa DoDIEZ, mi-a “reprosat” astazi pe messenger ca n-am cum sa-l scot din casa la un concert pe al carui afis figureaza ca headlineri KRISIUN si INCANTATION. Pentru ca, zice el [eu citez din memorie], nu sunt niste trupe prea cunoscute in Romania. Corect! "Si nici nu ati facut o reclama agresiva astfel incat sa fiu motivat sa caut muzica acestor trupe, s-o ascult si apoi sa vin la concert", a mai adaugat el. Si mai corect!!! Si sunt absolut convins ca intr-o astfel de situatie sunt multi. Asa ca, imi reprosez faptul ca nu am stiut sa fiu agresiv pentru a promova agresiv un concert cu trupe agresive.

Repros 2 - Cativa metalheads mi-au reprosat faptul ca martea nu e o zi buna pentru concerte. Ei ar vrea sa vada KRISIUN, dar nu martea, ci intr-o frumoasa zi de vineri sau sambata. De data asta am fost agresiv, pentru ca trebuit, a mia oara, sa explic faptul ca atunci cand o trupa se afla in turneu are niste date fixate si care, culmea nerusinarii!, nu pica doar in zile de weekend.

Repros 3 - Tot ca faza de autorepros: nu stiu cati fani death metal sunt in tara. N-am facut niciun recensamant. Mai mult, sunt convins ca in toate localitatile unde se afla fani death metal, sunt concerte dese cu trupe de gen. Ce rost are rost sa se mai deplaseze la Bucuresti cand isi pot afla “moartea” acasa??!! Oricum, in afara de “nucleul dur” [asa-i numesc eu] format din 150-200 de oameni - care vin constant la concertele de metal extrem – nu ne putem astepta la o prezenta mai spectaculoasa. “Ar trebui sa aduceti nume foarte mari” – parca aud, venind din bezna nestiintei, strigatul corului de rockeri de studio*.

* rockeri de studio = asa ii numesc eu pe cei care asculta muzica rock doar acasa si la chefuri, dar nu vin la concerte decat daca ar canta Metallica, Maiden, Judas, etc etc. La M. Mason au fost.

Repros 4 (care izvoraste din Repros 3): Da, am aduce si trupe mari, atat pentru popor, cat si pentru a scoate rockerii de studio din sarite. Insa costa mult. Logic, biletele ar fi scumpe. Dar suntem in Romania si riscam sa murim de inima cu biletele in mana si cu trupa mare pe afis. Cica prezumtivii spectatori ar veni buluc sa vada trupe legendare. Dupa episodul Obituray nu mai cred nimic. Asa ca, nu-mi reprosati ca as fi ateu! :)

Repros 5: Imi mai reprosez ca NU sunt de vina pentru faptul ca in Romania puterea de cumparare este scazuta si ca rockerul romanesc nu are cultura de time-out. Daca eram de vina pentru aceste lucruri, ma lasam de organizat concerte!

P.S. (i)reprosabil: Imi pare rau ca n-am reusit sa le trezesc interesul fanilor Marduk din Romania de a veni la concertul KRISIUN. Dar, fiind consecvent, repet citatul vizavi de KRISIUN, extras din revista Metal Hammer: “...intensity of their material wich seriously challenges Marduk for its pure musical insanity.”

GEORGE BUSH - pentru decizia de a ataca Iranul

UNIUNEA EUROPEANA - pentru interzicerea creationismului si sustinerea evolutionismului

COMPANIA ELECTRICA - pentru ca inca livreaza esalonat curentul

Cu respect, Tzontonel.
Iasi, 19 ani.