Brose: 8 lei fiecare ( 3 cm)

Exista si cercei cu oita verde 9 lei perechea. - Vandut

Cu gand de maritis in cap, doua mioare au hotarat sa fuga de la stapan si sa mearga sambata la hora! Cu mii de planuri in cap si seminte mancate la nervi au ajuns la concluzia sa plece pe timp de noapte, cand e mai intuneric afara.

Oaia Antoaneta si-a pus inainte sa adoarma parul pe bigudiuri, Sulfina si l-a vopsit, si-au dat unghiile cu oja, subratul cu parfum...

Si la patru dimineata, in caruta decapotabila au pornit in cautarea marii iubiri.

Au gasit-o mai repede decat se asteptau, oaia Sulfina se iubeste si acum cu patronul de la Rafo Onesti iar Antoaneta, deh, ea nu e asa de bine. A aparut in Cancan cand isi fura o mama de bataie...

...non avrei parole da aggiungere alla sua partita di ieri in Champions League...vi posto solamente il filmato in modo da poter rivedere il suo goal...dedicato, da me, a tutti "gli onesti" spuntati fuori negli ultimi anni!

Pitesti (vineri 29 august)
Focsani (sambata 30 august)
Onesti (duminica 31 august - dimineata)
Piatra Neamt (duminica 31 august - seara)
Bacau (luni 1 septembrie)
Iasi (marti 2 septembrie)
Botosani (miercuri 3 septembrie)
Cernauti - Ucraina  (joi 4 septembrie )

Intalnirile se vor desfasura la casele de cultura ale oraselor, incepand cu ora 18.
Intalnirea din Onesti va avea loc duminica dimineata de la ora 9 in Biserica Filadelfia.

sursa www.ciresarii.ro 
         www.tanarcrestin.net

Ce pot sa va spun decat faptul ca regiunea cuprinsa intre orasele Sfantu-Gheorghe (jud.Covasna) si Reghin (jud.Mures) sunt parca dintr-o lume atemporala, mirifica, pictoriala (ma rog, mai putin calitatea drumurilor, ce te trezesc frecvent si violent din reverie), impietrita in eternitate, deconectanta si remotivanta in acelasi timp. Zone pitoresti (eu le consider in aceasta categorie mai ales cele virgine, muntoase si cu paduri de conifere) mai gasesti in tara, dar unde caile de acces au fost perfectionate, brusc au fost invadate de turistii autohtoni cu jdemii de autoturisme poluatoare, asa ca ...imi cumpar curand jeep sa evadez din trend-uri.

Cert este ca recomand totusi calduros sa descoperiti aceste locuri, mai ales cu pasul-drumetia. Nu este loc si nevoie aici de fitze, fasoane si beneficii colaterale ale civilizatiei (by the way..pe perioada concediului am fost rupt total de situatia socio-politica nationala-internationala, necitind nici un ziar, in timp ce uzual norma zilnica este de 7-8 bucati, iar televizorul era pus in permanenta pe Jetix-ul copiilor...). Numai in acest mod iti poti real conecta "cablul de alimentare" la energia mediului local inconjurator...

Daca anul trecut am venit prin Odorheiul Secuiesc (am degustat kurtoscolacs original)-Targu Secuiesc (am cumparat cartofi pentru barbecue din "patria cartofului")-Sovata (am facut baie in lacul sarat Ursu)-Praid Sovata (am intrat in mina de sare sanatoriala)-Tg.Mures-Cluj, anul acesta, dorind sa-mi vizitez locurile natale, respectiv singurul bunic ramas in viata din patru, am folosit ruta Sfantu-Gheorghe (desi oras mic si frumos, dar semnele de circulatie indicatoare sunt anapoda puse, facand vreo trei traversari de oras pana am reusit sa ne incadram pe traseul stabilit)-Tusnad (aici am inoptat)-Miercurea Ciuc (un oras mic, curat si cochet, cu secui si maghiari binevoitori...toti vroiau sa ne vanda cate ceva, ori sa se faca folositori... :) )-Ditrau (aici am admirat sculptate celebrele porti secuiesti)-Galautas (comuna bunicilor mei, unde am surprins pozitiv, inclusiv prin cadouri de litoral pe rudele noastre locale)-Toplita (destul de anosta pe masura ce se ...modernizeaza)-Reghin-Tg.Mures (am vizitat parintii si locul unde am crescut si m-am format intre 1970 si 1989)-Cluj-N (finally).

Revenind la Tusnad, eram privit ca si ciudati "negri" (bronzati) intre atatea "albituri" locale... Aerul tare de munte a fost primul care "ne-a lovit peste fatza", alaturi de temperatura scazuta (in zona este polul frigului din Romania-Joseni) cand am debarcat, ulterior "fiind loviti" si de sindicalizarea ofertei-costurilor de cazare indiferent ca vorbeai cu hotelul sau cu pensiunea facut din barne virgine (fara masa inclusa, media era 120-150RON/noapte in format de camera cu doua paturi pentru doi adulti si doi copii). Ma rog, initial am dorit sa nu devenim victime benevole a rapacitatii economiei de piata, propunandu-ne doar sa servim cina si apoi sa ne continuam drumul pana la bunici, dar God era pe faza si cand am coborat din masina la restaurantul de pe malul lacului Ciucas, o doamna mai in varsta a venit la noi si ne-a intrebat daca ...nu dorim cazare. Evident ca raspunsul a fost pozitiv, stabilind prin negociere un pret de 70RON/noapte. E adevarat ca respectiva camera era ca a bunicilor de la tara (cu covoare tesute la razboiul din batatura pe pereti, fara TV-Radio, etc) dar global se incadra in planul nostru de vacanta deci a fost bine, noaptea dormind dusi ca valizele in gara :) . La restaurant evident ca am consumat (si va recomand sa consumati) ...gulas secuiesc...este nemaipomenit... (am luat si eu apoi reteta, am cumparat si un ceaun de zece litri de la tiganii de pe drum si abia astept sa ma apuc sa o reproduc, curand...)

Din discutiile colaterale cu oamenii pur si simpli ca si noi (maghiari-secui) din zona am inteles (acum am sa fac o brusca translatare spre ...politica) ca de fapt lor le este paralel cine ii conduce administrativ-teritorial, atata vreme cat nu sunt santajati sa renunte la obiceiuri, la comoditatea lor, la nivelul lor de trai si ca singurii si adevaratii promotori ai curentului autonomist teritorial sunt cativa exaltati idealisti naivi, ceva oameni ce si-au pierdut in familie privilegiile de pe vremea administratiei ungare sau austro-ungare, politicieni locali dornici de subjugare totale a brumei de economie zonala (mai ales exploatarile forestiere, de sulf din Calimani, sare din Praid, potentialul turistic, ape minerale din Borsec, Tusnad, Sancraieni, Bodoc, etc). Acesta este adevartul motiv si a actiunilor indirecte ale Ungariei in directia refacerii imperiului lor colonial, actualul stat fiind total limitat-delimitat ca potential de dezvoltare, iar o evadare in resursele "tarii secuiesti" ar putea constitui o mana cereasca pentru dansii...

Revenind, am ajuns "intr-un dramatic final" in Cluj, binedispusi, incarcati cu energie, motivati pentru activitatea pentru 3-4 luni...dar de fapt in mijlocul trogloditismului, al rautatii si micimaniei umane de zi cu zi... Am deschis ziare si am aflat de urgii ce ne-a ros tara si lumea in intervalul scurt cat am fost absent; am deschis scrisori, in care una ma anunta fara scrupule ca unii lideri neaveniti din PSD-ul Cluj nu are nevoie de oameni sinceri si principiali ca si mine, punandu-ma just like that pe faras...ca sa ramana doar caducii intre ei, intr-o conspiratie perfecta a mediocritatii si lumpen-florei social-morale. "Welcome back in the hell Platon", cu alte cuvinte...

SorinPLATON

Chiunque può stamparlo liberamente o inviarlo a un amico. Non se ne può fare, ovviamente, uso di lucro. Può essere che tra le tante vittime qualcuna non sia stata citata. Inviate l'informazione e sarà aggiunta. Può essere che il calendario contenga qualche errore. Segnalatelo. Alcune volte le vittime erano più di una nella stessa data, ma solo una è stata citata. Leggendo i nomi dei caduti giorno dopo giorno l'Italia appare un teatro di guerra. Tra onesti e disonesti. Tra servitori dello Stato e criminali, terroristi e politici corrotti. Una guerra aperta a ogni soluzione. Una guerra in corso il cui esito non è scontato. Non è detto che vincano i nostri. Ed è anche difficile capire chi sono i nostri, chi i loro. E se questo Paese può ancora chiamarsi Stato di diritto.

Segnala altre persone o imprecisioni, scrivendo una email. Per scaricare il calendario clicca sull'immagine.
Tratto dal Blog di Beppe Grillo.

UPDATE

Datorita unui proiect foarte ambitios amanam roadshow-ul cu o luna. Vom pastra pentru fiecare oras locul si data zilei in care ne vom intalni cu dumneavoastra. Ne cerem scuze pentru eventualele neplaceri create.

Un giornalista, intervenendo in una trasmissione televisiva sul tema delle intercettazioni, ha detto in maniera molto netta che non gli interessa la privacy di un chirurgo capace di rovinare i suoi pazienti.

Qui sta il vero nodo della vicenda intercettazioni.

Nessuno può pensare, nel momento in cui lede il diritto di un'altra persona, di farsi forte del suo diritto alla privacy.

Nei giorni scorsi ho trovato in rete nei forum e nei blog moltissimi commenti, provenienti sia da destra che da sinistra, il cui leit motiv è il seguente:

" Non mi importa se mi intercettano: non ho nulla da nascondere e nulla di cui vergognarmi!"

Secondo me è come il famoso Comma 22

Nel 1961 uscì un libro che parlava dei piloti degli aerei di guerra americani durante il periodo dei bombardamenti in Italia.

Il libro riportava i regolamenti cui i piloti erano soggetti, e fra questi due articoli contraddittori:

• Articolo 12, Comma 1
  L'unico motivo valido per chiedere il congedo dal fronte è la pazzia.
• Articolo 12, Comma 22
  Chiunque chieda il congedo dal fronte non è pazzo.

Beh, anche per le intercettazioni dobremmo avere una specie di Comma 22.

Che potrebbe suonare più o meno così:

L'unico che ha diritto ad non essere intercettato è la persona onesta.

Chiunque pretenda di non essere intercettato non lo è.

Pe numele lui adevarat, Paul Surugiu, si-a ales din dictionarul spaniol-roman vreo 50 de cuvinte, din care el a ales cu ochii inchisi unul - s-a nimenrit sa fie "Fuego". Desi ar fi dorit sa urmeze Teologia, Fuego a absolvit Facultatea de Teatru din cadrul Universitatii Ecologice. Insa, in paralel cu aceste studii, in particular, Fuego a urmat cursuri de canto. Colaboreaza cu Marius Teicu-compozitor si profesor, Carmen Aldea-Vlad-textier, obtinand trofeul de cristal la festivalul "Slagarul de aur" de la Minsk si impresionand intreaga presa romaneasca si internationala. De asemenea a luat si premiul pentru cel mai bun album de colinde al anului, "Spre rai". Are o activitate artistica prestigioasa fiind omniprezent pe posturile de Radio si Televiziune.

A participat la Festivalul Mamaia -Trei din Zece pentru un Show - editia a VIIIa - trofeul concursului cu piesa - Esti visul meu -Trofeul de Cristal - pentru cea mai buna voce a Facultatii de Music-Hall.

Marele Premiu la Festivalul-Zambete pe portativ, Marele Premiu de Regie pentru punerea in scena a spectacolelor-Reactiune in doi-dupa I.L. Caragiale si Geamantanul cu amintiri, spectacol de revista. DISCOGRAFIE: 1.O viata 2.Amintiri 3.Iubirea mea 4.Confuzie 5.Amintiri II 6.Toata lumea danseaza 7.Cu Fuego spre Rai - un album de colinde lansat in luna decembrie, in colaborare cu formatia Night Loosers. 8.Ole, Ola 9.Mama 10.Poveste de iubire 11.Sfanta Seara de Craciun – decembrie 12.Nemarginire 13.Inima 14.Despre iubire 15. Iubesc si multe altele, DVD-uri etc.

Fuego este invitat peste tot si are fani in toate colturile tarii. Popularitatea lui se datoreaza si energiei si mobilitatii dar in primul rand frumusetii sale sufletesti. Raspunde intotdeauna prezent pentru recitaluri in Romania dar si in strainatate, si este nelipsit fiind oaspetele de onoare la expozitii, spectacole, lansari, campanii electorale, petreceri diverse, manifestari orasenesti, nunti, botezuri si revelioane. Contact impresariat artistic si programari-0722.410.597 sau 0745.503.350 ori trimiteti e-mail la tvbucuresti@yahoo.com

Fuego-un artist pentru inima ta !

Fuego-un artist pentru inima ta !

Irina Loghin & Fuego - Valurile Vietii- contact fanclub telefon – 0722.410.597

http://www.youtube.com/watch?v=XPOQ2l8cVP4

Fuego – Ca Romanul - contact fanclub telefon – 0722.410.597

http://www.youtube.com/watch?v=1npfEzFH5OU

Fuego – Pe Drumul Alb – contact telefon – 0722.410.597

http://www.youtube.com/watch?v=QcT6qUCbapc

Fuego – Cand O Fi Mai Rau - contact fanclub telefon – 0722.410.597

http://www.youtube.com/watch?v=kFXykqA9trw

Fuego – La Multi Ani Cu Sanatate – contact fanclub telefon – 0722.410.597

http://www.youtube.com/watch?v=OxY0ViA3DjY

Fuego – Casa Parinteasca nu Se Vinde – contact telefon – 0722.410.597

http://www.youtube.com/watch?v=px_LMg0lLes

Fuego – Vino Iubito – contact– 0722.410.597

http://www.youtube.com/watch?v=cTfCyzdhUY0

Fuego – Te Voi Iubi La Noapte – contact– 0722.410.597

http://www.youtube.com/watch?v=gUYOcgbdseU

Fuego – La La Lai

http://www.youtube.com/watch?v=-noxNBX2jwU

Misterele Pucioasei (IX)

La Pucioasa se minte “ de îngheaţă apele”. Partea a II-a : Avatarurile celor două pietre vii

Studiu independent despre fenomenul religios NIP

( ”Noul Ierusalim de la Pucioasa” )

Pentru cei care încă mai cred că este de-a dreptul imposibil ca cei doi artişti, Marian şi Victoria Zidaru, după peste douăzeci şi cinci de ani irosiţi pentru o iluzie, să dea semne de răzvrătire şi de revenire la normalitate, există şi o urmare care poate îi va convinge.

Urmarea este că însuşi “Cuvântul lui Dumnezeu”, luat ca etalon al sfinţeniei de la Pucioasa, în care artiştii Marian şi Victoria Zidaru încă mai investesc capital de încredere, mărturiseşte limpede răzvrătirea lor. Şi iată cum:

Există în istoria acestui “Cuvânt”, în afară de unele inexplicabile sincope (perioade de luni de zile de tăcere absolută, în care el n-a mai schiţat nici un “semn de viaţă”- cea mai lungă fiind de circa doi ani, între 1980 şi 1982) şi unele manifestări care ies din tiparele cunoscute. Sunt aşa-numitele “Cuvinte în şoaptă” . Deloc puţine (să tot fie câteva zeci), ele sunt expresia neputinţei “Dumnezeului de la Pucioasa” de a suporta şi a expune în public adevăruri incomode care, drept consecinţă, trebuie tratate pe furiş, cu voce scăzută; cum s-ar spune – “hai să spălăm rufele murdare în familie”. Aceste “Cuvinte în şoaptă” n-au fost date niciodată publicităţii, deoarece tratează de regulă subiecte grave şi dure, vizând mai ales aşa-numitele “neîmpliniri” săvârşite de unii membri marcanţi ai comunităţii. Aici tonul şi maniera de tratare a subiectelor oscilează de la o duritate extremă, incompatibilă cu imaginea unui Dumnezeu bun, milos şi îndelung răbdător, pe care şi-or fi făcut-o mai toţi creştinii pravoslavnici, la patetisme ieftine, languroase, care încearcă să-i aducă “cu vorba bună” la ascultare pe cei “turbulenţi”. Un asemenea specimen de “Cuvânt” mieros a fost rostit pe 12 septembrie 2007, avându-i ca destinatari pe… soţii Zidaru, proaspăt răzvrătiţi împotriva liderilor pucioşi care, drept pedeapsă, i-au expediat în surghiun pe cei doi artişti la atelierul lor din Bucureşti. Dar cum artiştii Zidaru nu sunt tocmai de lepădat, liderii pucioşi s-au răzgândit repede şi au inventat (cu mintea românului de pe urmă ) un “Cuvânt în şoaptă”, care urma să-i convingă pe artişti spre obedienţă şi spre sentimente mai paşnice. Bine ticluit, împănat cu cel puţin patruzeci de acuzaţii solide la adresa celor doi artişti, acest “cuvânt” şi-a făcut imediat efectul: măcar formal, artiştii Zidaru au acceptat să mimeze în continuare armonia dintre ei şi liderii pucioşi, ca să vadă lumea exterioară “cât de mult se iubesc ei între ei”.

Iată că “Dumnezeul de la Pucioasa” are şi ascunzişuri, nu numai taine. Şi, din când în când, mai scrie câte o “scrisoare din cer”. Transcriu aici integral acest “Cuvânt în şoaptă”, deoarece el nu a fost publicat şi probabil nu se va publica niciodată în mod oficial, fiindcă dezvăluie prea limpede o faţă ascunsă a făţărniciei de la Pucioasa. Notele de subsol îmi aparţin.

Epistola Domnului către Marian şi Victoria

Dau să întăresc Duhul Meu peste voi, copii neputincioşi în porţi,(*1) dar mai întâi(*2) caut să întăresc puterea voastră cea pentru Mine şi cea pentru poporul Meu, tată. V-am spus vouă că Îmi las cu multul mângâierea Mea peste voi şi lucrarea ei(*3), dar nu pot, tată să-Mi aduc poporul spre duhul mângâierii(*4) ca să-l aibă el în fire şi să trec şi prin el apoi cu mângâierea Mea spre voi(*5), şi ca să-l am şi pe poporul Meu lucrător al lucrărilor Mele cele de azi şi cele de mâine(*6), tată. O, cât Mă doare că nu sunteţi ajutaţi ca să puteţi pentru Mine atât cât am Eu să pot peste pământ în zilele acestea! (*7) Voi trebuia să fiţi ţinuţi numai în mângâieri(*5), pentru puterea Mea în voi, fiilor copii. Poporul Meu cu care v-am unit pe voi când am pornit prin voi cuvânt peste pământ, trebuia să vă iubească mult pe voi(*8.), nu pe el să se iubească cel pe care Eu, Domnul l-am scris lângă începătura cea nouă de împărăţie a cerului pe pământ cu voi(*9).

Cu toţi voiesc să grăiesc, cu toţi voiesc să Mă întreb(*10), pe toţi voiesc să-i îmbiu spre iubire din cer, căci iubirea din om îl trage spre pământ pe om, şi omul îşi face luişi stare, iar Mie Îmi rămâne suspinul şi dorul meu cel lung după om, tată.

Vă deschid acum urechea ca să puteţi voi auzi cuvântul epistolei Mele(*11) spre cei doi fii ai Mei, Marian şi Victoria, care s-au alăturat vouă la începutul Meu cu voi, şi pe care Eu, apoi, i-am scris cu voi în cartea vremii, tată, şi în cartea Mea cu voi, ca să aibă ei nume mare, numele Meu, nume de fii ai Ierusalimului, a cărui împărăţie(*12) este din ceruri, nu de pe pământ, tată. Mânuţa voastră este acum în mâna Mea(*13), care-Mi scrie cuvântul către aceşti fii ai Mei, şi apoi voi să scoateţi acest cuvânt şi să mergeţi cu el şi cu Duhul Meu în voi spre ei(*14), ca să privesc Eu peste întâlnirea aceasta a Mea cu ei prin voi(*15), căci voi sunteţi solii Mei, tată. Când voi nu puteţi din partea Mea ca soli ai Mei(*16), acolo e de dat cuvântul Meu cel drept(*17), căci cuvintele omului Mă lasă pe Mine fără dreptatea cea peste toate(*18.), pe Mine şi pe voi(*19), copii însărcinaţi cu lucrarea Mea în voi, cu zbaterea Mea(*20) cea duioasă după om ca să-i dau omului iubire din cer, tată, căci iubirea din el Mă părăseşte pe Mine, nu-Mi dă Mie, şi îi dă omului, tată (*21).

Acum îmbrăţişez în cuvânt inimioarele(*22) spre care Mă îndrept ca să stau cu ei în sfat, pentru ei şi pentru Mine sfat, pentru iubirea Mea cea din cer între ei şi Mine, iubire de care-Mi este tare, tare dor, fiilor copii, căci ei dau să-şi ia de lângă Mine şi de lângă voi iubirea(*23) şi vor să Mă iubească aşa cum ştiu ei, aşa cum pot ei(*24).

Vă iau în Duhul Meu, în sânul Meu, căci aceasta înseamnă Duhul Meu(*25), fiilor spre care am venit, şi Mă aplec ca un Dumnezeu(*26) ca să Mă primiţi şi ca să Mă mângâiaţi cu milă(*27), tată. Am voit să-Mi scurg prin voi mila Mea cea din cer către copiii cei de sub sarcina venirii Mele(*28.), cărora nu trebuie să le cerem(*29), ci numai să le dăm, tată. Şi ce să le dăm, tată(*30)? Să la dăm primire, să le dăm nădejde, să le dăm putere ca să poată pentru Mine şi pentru salvarea neamului omenesc de la întuneric la lumină, să le dăm milă şi mângâiere, căci sarcina Mea peste ei este grea şi nu mai pot sub ea(*31) aceşti copii, fiilor. Ei sunt săraci de puteri(*32). Să le dăm noi, tată, şi ca Mine să le dăm, nu ca omul, şi să suflăm cu iubire din cer peste ei şi să le dăm nădejdea că vor putea pentru Mine până la împlinirea împărăţiei cerurilor peste acest pământ sfinţit de cuvântul Meu, pe care, iată, Mi-l lărgesc pic cu pic, şi apoi din loc în loc să poată ei peste omul de pe pământ, peste om din loc în loc, că peste pământ e greu să pătrund Eu să împărăţesc, căci voi ştiţi că omul Mi-a luat pământul şi cerul, ştiţi, tată, că nu mai am unde să-Mi plec capul pe pământ, şi ştiţi că plâng cu Mine sfinţii pentru zdrobirea împărăţiei cerurilor pe pământ peste tot (*33)şi că omul Mi-a luat căsuţa şi hăinuţa şi locul Meu din om, tată (*34). Acest suspin al Meu era mare şi în voi la începutul Meu cu voi lângă copiii cei mai mici (*1) cu care am mai rămas din poporul Meu cel de demult, atât de îndărătnic în el pentru voia Mea cea sfântă în el, voie de care ascultă cel credincios şi se pleacă sub ea, ca să se depărteze de el duhul cel potrivnic lui Dumnezeu, care îl desparte bucăţică cu bucăţică pe om de slava Mea de peste el.

Mi-am învăţat vreme îndelungată(*35) poporul care Îmi auzea glasul cuvântului Meu prin trâmbiţa Mea cea dulce, prin Verginica Mea, tată, iar pentru cei de azi copii ai glăsuirii Mele(*1) ca să-i am Eu azi soli ai cuvântului Meu de peste ei, am folosit umilinţă mare, tată, şi Mi-am făcut o bucăţică de punte (*36) între Mine şi ei pentru trâmbiţarea Mea pe mai departe, după ce Eu Mi-am luat din durere pe trâmbiţa Mea cea douăzeci şi cinci de ani sunătoare peste inima poporului Meu cel de demult al Meu. Am folosit o bucăţică de punte(*36) din acelaşi trunchi de copac(*37) cu trâmbiţa Mea şi am trecut spre ei pe punte şi Mi-am legat firul cu ei, căci au fost sortiţi mai înainte de întemeierea lumii vase purtătoare de Dumnezeu, şi de aceea i-am născut(*38.) şi i-am ridicat.

Dar ce voiesc să grăiesc Eu acum cu voi, tată? Voiesc să vă spun că s-a aşternut între Mine şi voi despărţire(*39), tată, şi voiesc să bat la uşa voastră şi să-Mi deschideţi ca să intru, că Eu sunt Dumnezeu, Eu sunt Cel ce am făcut cerul şi pământul, Eu sunt Cel ce sunt, fiilor. O, nu este bine între voi şi Mine, tată (*40). Primiţi-Mă cu plângerea mea, căci Mă aplec vouă, fiilor. Vă rog din mijlocul cerului de sfinţi şi de îngeri, vă rog să-Mi faceţi dreptate, dar dacă nu puteţi ca şi Mine să vă aplecaţi şi voi cu Mine în sfat acum, aşa cum Eu M-am aplecat ca să Mă primiţi, o, ce voi face Eu(*41) împotriva bucuriei diavolului, bucurie hrănită prin despărţirea dintre voi şi Mine(*42), fiilor?

O, tată, stau aplecaţi sub vină de la voi (*43) copiii (*1) prin care Eu Îmi scriu solia Mea peste pământ, acum, la sfârşit de timp. Hai să iubim dreptatea(*44) şi să vedem ce vină trebuie să-i îngreuieze pe ei (*1) şi ce vină ar trebui să luaţi şi voi de peste ei(*45), căci dacă ei stau prea mult sub vină(*46), nu Mă lasă satana(*47) să pot Eu prin ei cu toată sarcina Mea cea grea de peste ei(*31), cu toată venirea Mea atât cât este ea, tată.

Vă spun fiilor, că răstălmăcirea cuvintelor şi a faptelor(*48.) aduce ură şi despărţire între cei de un nume cu Mine pe pământ. Vă spun, fiilor, că dreptatea de sine (*49) nu este altceva decât iubire de sine, tată, iar cei de pe cale cu Mine trebuie să aibă cruce prin lepădare de sine, fiilor. Vă spun, tată, că iubirea de sine îl duce pe om la credinţă neziditoare între Mine şi om. Credinţa cea neziditoare de Dumnezeu în om, e credinţă moartă (*50), tată. O, fiilor, vă spun vouă că aceşti copii (*1), puşi de Mine sub sarcina venirii Mele, nu au nimic cu cel greşit voilor Mele (*51), ci au cu cele (*52) ce-l despart de Mine (*53) pe cel ce nu caută ca Mine (*54) pe calea lui cu Mine. Inimioara lor e în mâna Mea, e în Duhul Meu. Eu, Domnul, ştiu ca un Dumnezeu inimioara lor, şi nu ca un om, şi am pus în ea dragoste şi dor mare pentru mântuirea neamului omenesc de peste tot, darămite pentru poporul Meu cel apropiat de Mine cu credinţa lui şi cu viaţa lui şi cu fapta lui!

O, fiilor, Mă aplec spre voi, tată. Şi de ce Mă aplec? Ca să Mă iertaţi de vină, fiilor(*55). S-a suit pe îngeri la Mine vină pentru cei ce-mi stau Mie porţi între cer şi pământ acum. (*56) Când văd că ei cad sub vină, numaidecât Eu le-o ridic şi o duc Eu (*57), ca să Mă poată ei duce pe Mine(*58.), tată, căci satana Mă apasă şi Mă umileşte cu duşmănie mare (*59) când aude de pe pământ vină peste cei ce-Mi stau cărare a Mea spre om, şi cad şi Eu când cad ei (*107), şi poporul Meu cel neascultător nu vrea să înţeleagă aceasta, fiilor(*60). O, prin ei am căutat să pot şi pentru voi, căci v-am voit mereu frumoşii Mei(*61), cu care să Mă fălesc(*62) înaintea sfinţilor şi a îngerilor şi înaintea oamenilor de pe pământ, tată, dar Eu să Mă fălesc, şi nu voi(*63), şi tot aşa au dorit mereu şi copiii Mei din porţi(*1) când ei căutau spre voi cu răbdare şi blândeţe, sau cu tărie de cuvânt plin de nerăbdare în el pentru îmbrăţişarea Mea cu voi întru nedespărţire, pentru asemănarea voastră cu Mine, tată.

Vă rog înlăcrimat, vă rog cu Duhul îndurerat, dacă vreţi, dacă puteţi, iubiţi-Mi copiii de sub crucea venirii Mele la voi atât cat Eu vă iubesc pe voi. Iată ce măsură dreaptă vă cer(*64), căci Eu aşa şi nu altfel voiesc să vă am ajutori ai venirii Mele, acum, la sfârşit de timp, căci Mie, şi nu vouă ar fi să vă placă (*65) felul cum staţi voi în bărcuţa Mea de salvare, în poporul Meu cel mic de la sânul Meu, tată, şi care se poate clătina când vă vede vouă răceala de el şi de Mine (*66), dragoste ca a voastră şi nu ca a Mea între voi şi poporul Meu. O, Eu vă vreau ca Mine, tată, şi vă vreau de alinare a ranelor Mele, şi vă vreau până la capătul mersului Meu primitori ai voii Mele în voi, şi ca să-Mi placă Mie şi ca să-Mi fie Mie de sprijin, tată.

O, fiilor, omului îi este uşor să judece pe altul şi îi este greu să se judece pe el ca să-l am Eu pe el înţelept şi drept al Meu. Când voi nu mai suferiţi pentru lucrarea Mea de azi cu voi (*67), ce lucrare mai poate fi aceea care nu vă face să aveţi suferinţă pentru Mine, Cel plin de suferinţă, tată? O, fiilor, noi avem de lucrat pentru veşnicia care vine cu Mine pe pământ la voi, lucrare la care oamenii nu ştiu şi nu pot să lucreze(*68.), tată, căci iată, abia pot Eu (*69) să-l ajut pe poporul Meu să Mă aibă pe Mine de viaţă a lui pe pământ. O, ceea ce-I dăm lui Dumnezeu, numai aceea este agoniseală, tată, dar ceea ce oamenii ne dau, pierdem, fiilor, căci oamenii îşi distrug unii altora puterea de a fi. Dar voi fiţi ai Mei aşa cum Eu v-am născut şi v-am crescut cu cuvânt din sânul Meu, că voi sunteţi bogaţi în ceea ce aveţi cules la Mine(*70), tată, şi nu altfel cules, căci cele ce se văd, sunt numai uscături, dar cele ce vor fi, sunt cele puse bine (*71)la Mine şi nu se văd, precum nici Eu, Domnul, nu Mă văd de către om.

O cum să fac, cum să vă ajut să ştiţi cum să credeţi în cuvântul coborârii Mele(*72) ca să nu Mă mai despărţiţi de cei ce sunt cărare a Mea pe pământ(*1) acum? Căci iată, când Mă despărţiţi de ei(*73), cad vinovaţi cu cele puse de Mine la lucru în ei aceşti copii, căci poporul Meu trebuie cu mult mai mult să trăiască în Mine decât trăieşte el acum, iar Eu când văd ca şi la voi (*74) lipsa Duhului Meu şi a voii Mele, pe care doresc cu dor s-o poarte în el poporul Meu, Îmi arăt atunci durerea Mea de Părinte, ca Unul Care ar fi să am dreptul să-Mi dojenesc, să-Mi opresc fiii de la ceea ce-i smulge pe ei din sânul Meu, şi-Mi folosesc atunci(*75) sculele Mele (*1), tată. Dar iată, nu Mă primesc toţi cu acest bine, cu veghea cea bună a Mea, şi apoi cei ce nu Mă primesc vorbesc de rău mâna Mea întinsă după ei prin fiii coborârii Mele(*1), care dau să-i tragă înapoi pe fii, căci Eu voiesc la fii să le fiu Stăpân (*76), tată, ca să-Mi fie ei pe vecie fii(*77), o, şi mult doresc să am fii cu dor de ascultare de Mine, frumoşi cum sunt Eu, Cel ce ascult întru toate de Tatăl(*78.), şi nimic nu doresc în afară de dorirea Lui, şi Îi sunt Fiu, şi Îi sunt ucenic, căci Îl ascult, fiilor.

O, tată, tată, o, fiilor răciţi de Mine acum (*79)! Lucrarea Mea e usturător de grea pentru cei ce Mă poartă cu ea pe pământ. Aş vrea să înţelegeţi şi să credeţi durerea Mea cea mare, usturimea Duhului Meu în cei atât de neajutoraţi sub sarcina coborârii Mele. Eu n-am voit, tată, să vă pierdeţi voi darul milei de ei (*80). O, dacă voi aţi fi fost mai tari şi mai plini de Mine, Eu aş fi scăpat de multe dureri care apasă pe Mine acum din mijlocul poporului Meu(*81), căci voi ştiţi rana aceasta a Mea, care doare adânc în Mine de la nescultarea, de la întunericul celor ce M-au îndurerat în ultimii ani din mijlocul poporului Meu cel hrănit de Mine cu mântuirea lui, tată. Mi-e rana adâncă şi durută, şi mereu Mi-o deschide (sic!) cei ce Mi-au făcut-o, şi-Mi sângerează pe trup rana, căci Eu am trupul cel de după înviere, şi-Mi sângerează trupul Meu cel înviat din moarte, tată. O, fiilor, locul coborârii Mele e de mult plin de jalea îngerilor şi a sfinţilor Mei. Eu sunt Cel ce am luat pe braţe pe cei ce-Mi sunt porţi, duruţi acolo atâta vreme sub sarcina coborârii Mele, căci ei cădeau mereu sub spaimele durerii şi ale dispreţului(*82) acolo în grădină. Am proorocit încă de la începutul Meu cel nou cu voi că-i voi lua de acolo pe cei ce-Mi sunt cărare(*1) dacă voi vedea că ei nu-Mi mai pot sluji pentru coborârea Mea din pricina nepăsării de Dumnezeu a celor din grădină(*83). Când am văzut ameninţată puterea Mea în ei(*84), am ridicat numaidecât spre vedere legănuţul cel tainic(*85), rostit de Mine să fie pentru ca să-i aşez pe ei în el şi să Mi-i întăresc pe ei prin cei mai mici fii(*86) ai poporului Meu, dacă în grădină ei sunt slăbiţi de puteri şi înspăimântaţi (*87) în faţa ţesăturii ascunse(*88.), care a lucrat şi lucrează spre ameninţarea adevărului coborârii(*89) Mele pe pământ acum. De atunci, tată, numai într-o durere petrec în ei(*90) . De atunci, tată, n-am mai găsit sprijin pentru ei de la cei cu care am pornit la începutul Meu cel de acum, şi în care v-am avut şi pe voi (*91) alăturaţi ca să ajutaţi sarcinii Mele de azi. Aceşti copii Mi-au fost striviţi de defăimarea care a lucrat cu viclenia omenească a duhului cel potrivnic Mie, şi apoi ei au fost dispreţuiţi, şi apoi ei au luptat fără siguranţă prin dureri, străini (*92)şi alungaţi de ameninţări reci, de vina care se pune lor pentru nestatura celor ce s-au ridicat fără de veste(*93) să-Mi răstoarne puterea Mea(*94) în porţi, şi porţile au fost atunci zdruncinate, şi tot mai zdruncinate apoi. O şi cât M-aş fi bucurat să fi fost măcar voi dulci(*95) pentru durerile Mele, drepţi (*96) pentru adevărul lucrurilor, înţelepţi(*97) împotriva minciunii şi a vorbirii de rău peste cei de sub povara Mea, împlinitori(*98.) întru totul a (sic!) doririlor Mele peste fiii poporului Meu, pe care mereu, mereu l-am dorit frumos ca şi Mine pe el. Mi s-a pus mereu sare pe rană(*99), tată, şi n-am găsit credincioşie în cei (*100) cu care la începutul Meu cel nou M-am sprijinit după voia Mea. A crescut prea mult voia omenească, tată, şi Eu Mă temeam (*101) mereu pentru soarta lucrării Mele şi a poporului Meu, care nu mai e de mult liniştit şi cu putere în el(*102). Le arătam mereu celor din porţi(*1) tot ce este rău în popor (*102), le arătam primejdiile care pândeau (*103) gata să lovească peste lucrarea Mea prin ambiţia cea omenească a celor ce nu au iubit ascultarea, iar cei ce-Mi sunt venirea Mea se temeau (*101), tată, căci nu erau primiţi cu vestirile de la Mine şi nu mai erau crezuţi, şi aşa îi despărţeau pe ei de Mine cei ce nu-i primeau de la Mine. Mintea omenească şi vederea care nu vede de la Dumnezeu(*104), n-am putut s-o scot din cei la care M-am umilit ca să-Mi ajut cu ei (*104) lucrarea venirii Mele şi pe cei de sub ea. Duhul minciunii, duhul bârfei, duhul vorbirii de rău şi al căinării(*104), care n-au umilinţa cea mântuitoare în om, acestea toate şi altele ca acestea Mi-au stors vlaga purtătorilor Mei(*1) cei dispreţuiţi, iar inimioarele lor dulci şi duioase după fii de Dumnezeu născuţi şi făcuţi, s-au asprit în ei(*105), căci temerea (*101) care nu i-a mai slobozit pe ei de sub ea, le-a zdrobit înaintea poporului firea lor(*105) cea scumpă şi dulce Mie, şi pentru care Eu i-am ales.

O, fiilor îndureraţi pentru voi, (*106) vă rog cu jale, tată, lăsaţi durerile cele de la nemulţumirile voastre şi luaţi-le pe ale Mele, fiilor, că nu mai am, tată, cu cine să le port, şi cad sub ele (*107), tată. Mă uit după fiul cel pe care l-am atras întâi din lume ca să-Mi fie sprijin lucrării Mele(*108.), pe care Mi-am pregătit-o tainic, Mă uit la el, şi am tot aşteptat să-Mi creadă durerea(*109) şi să-Mi sprijine în chip curat lucrarea Mea din cei striviţi (*1) sub ea şi neajutoraţi din părţi, tată. El însă nu poate, nu mai poate nimic (*110) pentru cei de sub greul meu şi nu Mi-i mai ajută să scape de teamă(*101) sub lucrarea mea cea zdruncinată şi tot zdruncinată de cele ascunse ale celor ascunşi în ei(*111) ai poporului meu, şi care au tot lovit în pacea coborârii Mele. El trebuia să trăiască şi să lucreze numai şi numai pentru ajutor Mie şi lor(*112), sau măcar să nu facă îngreuiere peste umerii cei zdrobiţi sub coborârea Mea la popor şi la om. N-am, tată, ajutor sub greu, n-am, fiilor, iar cei din grădiniţă(*113), de atâtea, de atâtea ori rugaţi de Mine să-Mi primească şi să-Mi ajute venirea Mea mai mult decât orice ar face sau ar fi ei, nu mai M-au sprijinit (*114) şi iată, sunt striviţi(*115) cei ce Mă poartă(*1) Cum să fac, tată, să găsesc milă pentru Mine? (*116). Pentru Mine, nu pentru ei(*117) . Dacă ei nu sunt buni, Eu sunt Cel bun, fiilor, şi cu mare bucurie şi dor i-am aşezat pe ei înaintea Mea porţi ale venirii Mele acum pe pământ, şi îi am pe ei bunii Mei(*118.). I-am aşteptat cu dor până ce i-am avut aici, şi aceştia trebuiau (sic!) primiţi ca şi Mine, şi trebuiau (sic!) înţeleşi, că numai binele cel de la Mine îl vor ei peste poporul Meu, care trebuia să se facă de mult copil, ca să pot să-l am şi să-l cresc şi să-l ocrotesc pe el, după cum văd Eu primejdia când bate să-Mi răstoarne pluta (*119) pe care stau Eu cu poporul Meu.

Vă spun o durere mare a Duhului Meu, fiilor. Când am luat-o pe Verginica la cer, n-am luat-o pănă ce nu Mi-am adus aproape aceşti copii moldoveni(*120), aşteptaţi de Mine ca să ridic din ei rămurică verde(*121), prin care Eu, Domnul, să-Mi leg pe mai departe marea mea lucrare peste neamurile pământului. Cu Verginica şi cu surioara ei(*122), care Mi-a fost între ea şi ei punte, n-am mers cu mers larg pe pământ, ci am mers cu mers strâmt, am mers cu un popor mereu mic, mereu neîmplinit, mereu dădăcit şi mereu greoi la mers, până azi, tată. Dar cu aceşti copii(*1) ai coborârii Mele acum, merg peste pământul tot cu al meu cântec de dor după om, cu multul Meu cuvânt, care-Mi anunţă împărăţia Mea peste om, căci cu ei Mi-am desfundat drumul ca să merg, tată, şi ei îmi stau porţi ca să vin şi ca să merg. Am adus de la Moldova crenguţă verde (*121) şi am pus-o la rodit temelie nouă de nou Ierusalim pe pământ, dar poporul cel de atunci, iubitor de libertate pentru păcat, a pornit cu duh de invidie, cu duh de minciună şi de prigoană, din pizma diavolului, care nu Mă mai voia cu cuvântul Meu peste pământ în urma trâmbiţei Mele, şi poporul cel răzvrătit de la mijloc Mi-a strivit drumul Meu cel tainic atunci, tainic din pricina celor neiubitori de sfinţenie în poporul Meu, şi Mi-a zdrobit puterea Mea în cei aduşi de departe (*120) după planul Meu cel vestit din timp poporului Meu, plan pe care poporul Meu Mi l-a împiedicat atunci, dar aveam pentru cei nou-născuţi atunci proorocie anunţată tainic prin trâmbiţa mea peste păstori (*123) că după zece ani de părăsire a Mea de către poporul Meu, rămas în urma trâmbiţei Mele, Eu, Domnul, voi avea iarăşi (*124) venire la el cuvânt pe pământ şi peste neamurile de pe el (*125), chemate la izvorul Meu. Tot ce răzvrătiţii de atunci din poporul Meu au aruncat cu vină peste cei mai mici veniţi (*120), peste această copilă scumpă Mie (*121) pentru inima ei mare cât Mine în ea(*121 bis), toate câte au fost aruncate peste ea, au fost minciună, tată, minciuna omului mincinos şi a ucenicilor lui, care de dorul vieţii lumeşti Îmi dărâmase de pe temelie poporul Meu de atunci, pe care-l chemam la sfinţenie, şi iată, semn mare, căci trupul minciunii a crescut mare ca şi minciuna ieşită din el, iar Eu abia mai pot să trudesc ca să-Mi ridic la loc poporul cel îmbrâncit atunci de pe cale. Eu am la Mine toată suferinţa îndurată de atunci şi până azi de copiii (*1) cărora le-am dat să-Mi poarte apoi sarcina venirii Mele şi ridicarea unui nou popor, după cum Eu, Domnul, proorocisem că poporul va cădea şi că se va ridica un nou popor, prin care, iată, tată, dau să-l ridic şi pe poporul cel căzut atunci.

O, fiilor, Îmi plâng vouă jalea Mea cea lungă, aşa cum la începutul Meu cu voi lângă ei vă dădeam de lucru peste cei ce-Mi vorbeau de rău noul Meu început, pe care-l iubeam atât de mult, iar cei ce le ridicau lor vină au rămas sub acest greu păcat şi nu s-au mai ridicat din el, şi vă rugam pe voi pe atunci să lucraţi cumva să micşorăm acest păcat de peste cei ce-l făceau aşa, ca să nu rămână până în sfârşit striviţi de piatra aceasta, în care ei loveau şi se loveau lovind. O, mare este păcatul vorbirii de rău peste copiii (*1) cei purtători ai venirii Mele, şi nu ştiu să iasă de sub el cei ce păcătuiesc prin el! Vina pusă peste ei ajunge drept la Mine, căci diavolul este cel ce vine la Mine cu această vină mai mult decât orice ar aduce el de pe pământ, rău înaintea Mea.

O, fiilor, simţiţi-Mi zdrobirea şi îngrijorarea. Nu e bine să staţi despărţiţi de poporul Meu (*126) cel pus deoparte pentru slava Mea. Eu v-am făcut mereu voia, tată (*127); şi Eu, şi poporul Meu. Faceţi-Mi şi voi Mie voia şi nu mai staţi fără poporul Meu (*128.), că-Mi cade poporul (*130), se sminteşte cel plăpând şi se pierde de pe cale, tată. O, nu e bună ameninţarea pusă peste Mine de către diavol pentru statul vostru departe de cei ce-Mi sunt popor(*131), departe de lucrarea celor ce Mă poartă atât de durut cât sunt. Aţi pus vină peste ei că v-au alungat, tată(*132). O, nu e aşa, tată(*133). Socoteala făcută de voi e răutăcioasă(*134) şi nu vă puteţi ascunde sub această ticluire (*135) şi vreau să vă şterg această vină, tată(*136). Nu e bună răstălmăcirea faptelor numai dintr-o singură parte a faptelor(*137) . Nu e bună răstălmăcirea, tată. Nimeni nu poate cunoaşte gândul şi fapta omului cum este, nimeni decât Eu, iar omul este îndrăzneţ pentru el împotriva altui om(*138.) .

Vreau să vă văd că iubiţi dreptatea a toate, dreptatea faptelor, fiilor, dreptatea cea pentru dreptatea Mea, tată. O, nu le cereţi lor (*1) dreptate pentru voi (*139) . Cereţi-Mi Mie, tată(*140). Spuneţi-Mi Mie cu ce v-au nedreptăţit ei(*141), şi vom sta în sfat (*142) şi Mă voi umili şi Mă voi apleca(*143), dar nu mai staţi departe de duhul proorocului meu (*144), căci de pe nicăieri Eu nu vă pot avea ai Mei pe voi, decât din mijlocul poporului Meu, care trebuie iubit şi oblojit de voi(*145), căci vreau să-Mi fiţi alinare şi vreau să semănaţi cu Mine(*146) şi nu cu omul în mijlocul oamenilor(*147), fiilor, şi vreau să ascultaţi de Dumnezeu mai mult decât de oameni, tată, căci omul vă dă de lucru, şi voi lucraţi aşa(*148.), dar ce v-aş da Eu de lucru nu mai vreţi, tată(*149). O, nu vreau să rămân vinovat în purtătorii Mei(*1) spre voi, fiilor. Ei ajung tare, tare plăpânzi în faţa celor tari (*150), şi nu e bine să nu mai pot Eu să călăuzesc cu nădejde prin ei, iar dacă Eu nu călăuzesc de la mijloc tot lucrul Meu şi pe poporul Meu, ajunge pradă clătinării poporul, tată.

O, fiilor, spuneţi-Mi, tată, cât mai sunteţi voi ai Mei din tot ce sunteţi voi(*151)? Mă aplec vouă când vă întreb aceasta, ca să-mi spuneţi voi Mie dacă mai pot Eu să-Mi mai port şi cu voi(*152) greul duhului lucrării venirii Mele pe pământ, tată, căci greul nu e lipsă de pâine sau de haine sau de adăpost, ci e greul lipsei Duhului Meu din cei cu care am pornit (*153) să-Mi împlinesc tot ce am proorocit prin acest cuvânt, de la începutul lui cel de acum(*154) şi până la toate împlinirile, tată.

Descurcaţi-vă neînţelesurile(*155), fiilor, căci pun înaintea voastră pe cei prin care vin spre voi(*156), şi prin ei Eu voi lucra (*157) ca să le descurcăm pe cele ce dor la Mine din pricina neînţelesurilor, tată. Eu nu pot să fac pace ca omul între om şi om, şi nici voi nu e bine să mai voiţi aşa(*158.), căci împărăţia Mea în om nu este trecătoare ca a omului, dacă (*159) Eu pot în om ca Dumnezeu.

Hai să ne îmbrăţişăm după voia cea cerească (*160), tată, căci pentru cele din cer nu se lucrează ca şi pentru cele de pe pământ stări şi lucrări (sic!). Nu cereţi înţelegerea la aceşti copii (*1), de la care tot poporul s-a învăţat să aştepte înţelegere(*161). Cereţi-vă vouă, şi pentru Mine cereţi-vă, căci Eu sunt această lucrare, iar ei doar Mi-o poartă, tată, şi greu de tot Mi-o poartă când poporul aşteaptă de la ei, şi nu de la Mine.

Vă dau înapoi darul milei de ei, darul iubirii sfinte pentru ei. Şi te rog pe tine, fiică Victoria, ajută-l şi nu-l slăbi pe cel ales de Mine, care este lângă tine (*162). Întăreşte-i statornicia cea pentru poporul Meu şi pentru cei ce-Mi stau Mie porţi (*163). Fii veghetoare pentru puterea lui cea din cer pentru lucrarea Mea şi ocroteşte-l pe cât poţi de omul lumii, căci el este suflet plăcut Mie, dar răzvrătirea care iese din el când şi când nu este de la Mine, tată (*164). Învaţă tu o nouă iubire pentru cei (*1) ce sunt iubirea Mea acum pe pământ şi ascultă-i, tată, şi iubeşte lumina, căci întunericul dintre voi şi ei vă acoperă (*165) de la faţa Mea, iar eu nu mai pot să vă ştiu aşa, tată.

Iar tu, fiule iubitor de Dumnezeu, să n-ai iubire mai mare pe pământ ca şi iubirea cea pentru poporul Meu, că mare este poporul Meu între neamuri, şi mare vreau să fii şi tu prin Mine şi prin poporul Meu, şi nu prin tine, căci tu trebuie să ai faţa Mea şi inima Mea, şi în ea să strălucesc Eu, nu tu, tată, şi în inima ta să bată bătaia inimii Mele, căci Eu sunt Cel adevărat, tată, şi Mi s-a şubrezit mersul lucrării Mele şi n-am mângâiere, şi vreau să vă am vindecători pentru jalea Mea cu care-Mi port crucea venirii Mele (*166), fiilor.

Sfârşesc acum acest cuvânt.

Eu sunt Cel ce sunt, Amin,amin,amin.

30 august/12 septembrie 2007

Note

(*1) Este vorba de cei doi lideri supremi şi absoluţi de la Pucioasa, Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu, consideraţi (de ei şi de către acoliţii lor) prooroci, profeţi, soli ai lui Dumnezeu pe pământ, soli ai Cuvântului, “porţi” de coborâre a Cuvântului lui Dumnezeu, “porţi” între cer şi pământ, călăuzele poporului Domnului, călăuzele de la mijloc ale poporului Domnului, “vase” purtătoare de Dumnezeu, copii purtători ai venirii Domnului, copii ai glăsuirii Domnului, copii însărcinaţi cu lucrarea Domnului în ei, copii neputincioşi în porţi, copiii de sub crucea venirii Domnului, copiii cei mai mici, “sculele” Domnului, fiii coborârii Domnului, fiii poporului Domnului, fii-copii, purtătorii Domnului cei dispreţuiţi, cei mai mici fii ai poporului Domnului, “iubirea Domnului de pe pământ”, etc, etc, etc. În plus, Nicuşor mai este şi preot şi totdeodată arhiereu (deşi nu are nici parohie, nici eparhie).

(*2) De fapt, este imposibil de a stabili priorităţi temporale pentru două acţiuni care, practic, se confundă. Nu poate exista aici un “mai întâi” pentru Dumnezeu, deoarece, “a întări Duhul” peste două persoane şi “a întări puterea” aceloraşi persoane sunt două acţiuni care se confundă prin înseşi mijloacele prin care ele se împlinesc. “Întărirea puterii” acestor persoane nu se poate face decât prin însăşi “întărirea Duhului” peste ele, şi altfel nu se face, îndată ce se spune că ea vine de la Dumnezeu.

(*3) Nici mângâierea nu se poate despărţi de lucrarea ei, ca să fie două acţiuni distincte, legate prin conjuncţia “şi”, ci ele sunt o singură acţiune, dacă sunt. Căci lucrarea mângâierii nu poate fi decât însăşi mângâierea. Asistăm aici la un prelungit joc de cuvinte, menit să dea intensitate artificială mesajului, aşa cum boxeurul face un joc de picioare ca să-şi ameţească adversarul.

(*4) O mărturisire spectaculoasă: “Dumnezeu cel Atotputernic de la Pucioasa” se declară neputincios până şi în modelarea propriului Său popor! Zeci de ani pierduţi în zadar, cu o propovăduire sterilă!? Acesta este un eşec de neimaginat, mai ales că este imposibil ca să fi dispărut toţi creştinii autentici de pe faţa pământului (evident, în afară de cei doi “aleşi”, Mihaela & Nicuşor, rămăşiţele ascunse prin dumbrăvile Pucioasei)

(*5) Mângâierea celor doi lideri de la Pucioasa devine obiectivul primordial de pe pământ. Toată suflarea, tot poporul cel “pravoslavnic” de la Pucioasa, avându-L în frunte pe “Însuşi Dumnezeul lor”, trebuie să se preocupe numai ca să le aducă lor mângâiere. Că dacă nu sunt ţinuţi în mângâieri, îndată “scade puterea lui Dumnezeu în ei”. Să fie asta o nouă închinare la idoli? sau cui i se pare aşa, i se pare din duh pizmaş!?

(*6) Lucrări care se reduc la a le aduce mângâieri celor doi lideri de la Pucioasa? Expresia “şi pe poporul Meu” arată că doar neîmplinirea de care tocmai s-a vorbit (lipsa de angajament în corul mângâietorilor celor doi lideri) îl împiedică pe acesta să fie la înălţimea chemării care i s-a făcut, deci îl dă (deocamdată) deoparte.

(*7) Ciudată această pasare a responsabilităţii, de sus în jos şi de la unul la altul! “Dumnezeul de la Pucioasa” nu poate cât ar vrea să facă, pentru că nu pot liderii pucioşi ca “să-I facă Lui treaba”. Liderii nu pot, pentru că nu poate poporul pentru ei, “să-i ajute”, adică “să le facă lor treaba”. Iar poporul nu poate, pentru că el este ocupat, că stă şi îşi face treaba lui. Pe a lui, cine să i-o mai facă? Şi-o face singur, că el n-are servitori.

(*8.) Chiar presupunând că aşa trebuia, n-ar fi fost deloc uşor, căci poporul era extrem de derutat. În 1980 a murit Verginica, pe care o iubea tot poporul. Despărţirea, după 25 de ani de “păstorire”, a fost greu suportată de toţi. Au urmat doi ani de pauză, fără nici un “cuvânt” din cer. După aceea, începând cu 1982, “pogorârea cuvântului” s-a făcut prin lelica Maria, sora Verginicăi. Cei care au mai putut, au iubit-o şi pe Lelica, aşa cum au iubit-o şi pe Verginica. În 1990, altă schimbare: Cuvântul venea şi prin Mihaela (cu o singură noutate practică: Mihaela nu reproducea prin voce cuvântul, ci prin scris, aşa cum pretindea că îl aude). În 1994, Lelicăi i s-a interzis să mai dea cuvânt poporului, şi de atunci a tăcut, până în joia patimilor anului 1998, când şi ea a murit. Poporul nu mai avea acum încotro: trebuia să-şi transfere integral iubirea de la Lelica spre Mihaela, care continua să-i aducă acestuia “cuvântul Domnului”. Unii au putut, alţii nu. Nu-i uşor să iubeşti la comandă, şi mai ales să ai infidelităţi.

(*9) De unde rezultă că odată cu începuturile cele noi (Mihaela – prooroc) s-a instaurat şi “împărăţia cerului pe pământ” (anul 1990)

(*10) Expresia aceasta “cu toţi să Mă-ntreb” seamănă cu surata ei moştenită de la Caragiale: “ori toţi să trăim, ori toţi să muriţi!”. În orice caz, motivul “întrebării” rămâne neexplicat şi inexplicabil: Ce poate să Se mai întrebe Dumnezeu, dacă oricum El le ştie pe toate?

(*11) Ni se dă a înţelege că maniera de comunicare a “Cuvântului” urmează a fi cea clasică, folosită şi până acum: prin auzirea rostirilor lui “Dumnezeu de la Pucioasa”.

(*12) Construcţia frazei este ambiguă. A căruia este Împărăţia, care este din ceruri? A “numelui” sau a “Ierusalimului”? Ambele situaţii conduc însă spre o altă paternitate decât cea a Împărăţiei lui Dumnezeu.

(*13) Aici ni se sugerează o cu totul altă manieră de comunicare: prin scrierea dirijată: mâna scrie cuvintele în mod automat, fără ca obligatoriu să existe o participare cognitivă concomitentă, sau o auzire a cuvintelor. Sunt multe cazuri consemnate de acest gen (exemplu:Vassula Ryden), cazuri de scriere automată specifice şedinţelor de spiritism, care se presupune că sunt dirijate de către duhuri chemate din lumea nevăzută.

(*14) Urmează fazele catehizării celor doi răzvrătiţi, Marian şi Victoria Zidaru, după următorul scenariu: “Cuvântul” este trecut în computer, apoi se listează o copie, pe care Nicuşor o ia şi le-o citeşte la modul imperativ celor doi împricinaţi, căutând să reproducă întocmai presupusa intonaţie înfricoşătoare a lui Dumnezeu (deşi cu alt prilej, într-una din mărturisirile ei de taină, Mihaela pretindea că ea îl aude pe “Dumnezeu” că vorbeşte cu glasul lui Nicuşor, şi nu invers) şi să-i convingă pe cei doi că nu mai pot continua aşa ca până acum. Mihaela este şi ea de faţă, bineînţeles, căci liderii sunt întotdeauna nedespărţiţi, şi amândoi, “cu Duhul Lui în ei”, vor căuta apoi ca să-i “lămurească” pe cei doi Zidari, dacă eventual ar mai rămâne ceva sau careva de “lămurit”. Să reţinem însă esenţialul, acela că Duhul Sfânt nu mai poate lucra astăzi pe pământ decât numai prin ei, prin cei doi lideri pucioşi. Ei sunt “porţile” pentru astăzi, aşa cum odinioară Hristos declama despre Sine pentru atunci: “Eu sunt uşa”(Ioan 10:7,9)

(*15) Nici de întâlnit cu omul nu se mai poate întâlni “Dumnezeu”, decât tot prin cei doi lideri pucioşi, “solii” Lui. Nici de privit nu mai poate “Dumnezeu” privi, decât prin ochii lor. De aceea şi zicea despre ei într-un “cuvânt”: “Voi sunteţi ochii Mei şi mâinile Mele şi picioarele Mele” (citat aproximativ, din memorie)

(*16) Tălmăcire: ‘Când voi nu puteţi să-i convingeţi prin dialog de faptul că n-au dreptate, chiar acoperiţi fiind voi de autoritatea supremă de “soli ai lui Dumnezeu,…’

(*17) Tălmăcire: ‘…atunci veniţi la ei cu un “Cuvânt nou primit din cer” şi aşa veţi fi crezuţi,…’

(*18.) Tălmăcire: ‘… căci aceşti oameni îndrăzneţi vor să-şi facă dreptate singuri, …’

(*19) Tălmăcire: ‘…zicând că Eu prin voi îi nedreptăţesc…’

(*20) Tălmăcire: ‘…dar Eu numai prin voi lucrez din greu, cu zbatere…’

(*21) Tălmăcire: ‘…ca să-l oblig cu forţa pe om ca să Mă iubească, chiar dacă el nu Mă mai vrea şi vrea altă iubire.’

(*22) “Inimioarele” sunt Marian şi Victoria Zidaru. Începutul este voit languros, iar artiştii Zidaru sunt duios “periaţi”, pentru ca “inimioarele” lor să se moaie mai uşor şi mai repede.

(*23) Începe însă de îndată un lung lanţ de acuzaţii la adresa artiştilor Zidaru, unele mai voalate, altele de-a dreptul incisive. Vom încerca să le numărăm, fără pretenţia că vom face o inventariere exhaustivă. Aici trebuie semnalată o primă acuzaţie, voit amestecată, şi tocmai de aceea ea este incorectă: artiştii Zidaru sunt acuzaţi că, în devălmăşie, nu-L mai iubesc nici pe Dumnezeu, nici pe “solii” Lui de la Pucioasa. În realitate, artiştii Zidaru continuă să-L iubească pe Dumnezeu, dar nu prin persoanele controversate ale celor doi intermediari auto-desemnaţi ca “soli ai lui Dumnezeu” (care i-au scârbit adânc, până la refuz, pe Zidari), ci direct şi simplu, aşa cum fac toţi creştinii de pretutindeni. În acelaşi timp, aceasta este şi prima mărturisire că artiştii Zidaru, aceşti “stâlpi ai Noului Ierusalim” (sau, “pietre vii”, cum îi numeşte Maria de la Pucioasa), încep să se clatine zdravăn în “credinţa” în care au crezut în ultimii douăzeci şi opt de ani.

(*24) Adică ei doar aşa pot: să-L iubească pe Dumnezeu direct, de la om la Dumnezeu, şi nu prin intermediari (adică prin cei doi lideri, în sensul că numai dacă îi iubesc pe lideri se cheamă că-L iubesc pe Dumnezeu).

(*25) O definiţie inedită a Duhului Sfânt: Duhul este sânul Fiului.

(*26) “Dumnezeul de la Pucioasa” se umileşte în faţa omului, pentru a-l scoate neumilit pe acesta.

(*27) Acum se pune în mişcare un mecanism sentimental destul de simplu: “Dumnezeul de la Pucioasa” se ploconeşte la omul milos şi-i cerşeşte milă, pentru că ştie că are ascendent nelimitat în faţa lui, şi că o va obţine fără greş; pentru ca apoi, îndată ce o va obţine, s-o transfere direct, pe tavă, “solilor” săi. În acest fel, scopul real al “scrisorii din cer” este atins: artiştii Zidaru să facă bine şi să fie îngăduitori şi mângâietori şi miloşi cu liderii lor, Mihaela & Nicuşor, iar de-acum încolo să-i asculte fără crâcnire.

(*28.) Aici se confirmă cele spuse la punctul precedent: se are în vedere un transfer necondiţionat prin cei doi Zidari, a milei care vine din cer pentru cei doi “prooroci”, Mihaela & Nicuşor. Artiştii Zidaru sunt chemaţi să fie o conductă, sau o curea de transmisie, pentru mila de care “cei mici” (Mihaela & Nicuşor) au atâta nevoie, de parcă ar trăi din mila altora. Şi pe undeva, aşa şi este, căci ei nu muncesc nimic, doar dau “indicăţii” supuşilor lor.

(*29) Aici se dă pe faţă un protecţionism fără limite, prin care “Dumnezeul de la Pucioasa” îi cocoloşeşte pe “proorocii” Lui, Mihaela & Nicuşor. Cei care conduc, prin natura poziţiei lor, ar trebui să fie cât mai atenţi, cât mai drepţi, cât mai corecţi, cât mai activi, cât mai eficienţi, cât mai sobri. Iar supuşii lor să fie în drept să le ceară aceste calităţi. Poate aici este şi cheia conflictelor din această comunitate care se pretinde creştină. Liderii lor nu răspund în faţa nimănui de incompetenţă, de laşitate, de ineficienţă, de diletantism, de aventurism, de tot felul de capricii şi clovnerii, iar supuşii lor n-au nici măcar dreptul să le ceară să se corecteze, ci doar să-i laude şi să-i mângâie neîncetat. Iar când se iveşte câte unul mai colţos, gata şi conflictul! De regulă aceste conflicte se rezolvă simplu, prin “debarcarea” celui în cauză. Când e vorba însă de persoane importante (cei doi Zidari sunt un asemenea caz), problema se complică până la paroxism. Surghiunirea nu mai este o soluţie comodă; pe de altă parte, convieţuirea lor cu liderii pucioşi devine imposibilă, fără o delimitare strictă a (in)competenţelor. Se recurge atunci la “negocieri”, care îmbracă cele mai neobişnuite forme, inclusiv cea a “misivelor căzute din cer”. Adică, aşa ca în cazul de faţă.

(*30) Drept este că mai fericit este a da, decât a lua (Faptele Ap., 20:35). Dacă aici e vorba de “călăuze”, apoi nimic, dar absolut nimic, în afară de ascultare, n-ar fi să le trebuiască acestora de la cei călăuziţi. Dar ce găsim în enumerarea care urmează? Ce mai vor “călăuzele pucioase”de la supuşii lor? În afară de ascultare (numită aici cu cuvântul “primire”), mai găsim pe lista solicitărilor: şi nădejde, şi putere, şi milă şi mângâiere. Nădejdea este una dintre virtuţile fundamentale creştine, alături de credinţă şi de dragoste. Dacă tu, călăuză, nu te poţi călăuzi pe tine pe cale, pentru că n-ai nădejde, oare cum vei călăuzi pe alţii, mai începători, mai şovăitori şi mai slabi? Bărbăţia, sau puterea, este altă virtute creştină. Dacă tu, slab fiind, te încumeţi să călăuzeşti pe alţii, oare nu veţi aluneca cu toţii în prăpastie? Mila şi mângâierea sunt pentru cei neputincioşi şi bolnavi cu sufletul şi cu trupul. Dacă tu eşti vrednic de milă, bolnav fiind la suflet şi la trup, cum îi vei întări pe alţii, cărora le ceri să-ţi dea ţie întărire? Cei încăpăţânaţi în a se agăţa de scaune şi de ranguri, de unde conduc mulţimile, cerându-le lor numai să le dea, dar nimic să le ceară în schimb, să ia aminte că apostolii n-au făcut aşa. Ei s-au dat pe ei înşişi, necerând nimic în schimb, încât apostolul Pavel cu lucrul mâinilor sale îşi câştiga pâinea lui, ca să nu fie judecat pentru lăcomie sau nedreptate. Pavel era bolnav şi la trup, dar nu se lamenta la cei din jur, ci doar se ruga Domnului să-i îndepărteze boala din trup. Dar la suflet, el era mai sănătos decât toţi: pe toţi îi îmbărbăta, pe toţi îi ridica, pe toţi îi vindeca. Iată chipul adevărat al apostolului lui Hristos! El dă în jurul lui, nu cere, şi se bucură când dă, căci mai fericit este a da, decât a lua.

(*31) Aici este creionată o imagine falsă pentru Hristos, Care a fost şi este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, şi Care spunea pe vremea petrecerii Sale în trup pe pământ: “Vai şi vouă, învăţătorilor de Lege! Că împovăraţi pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu atingeţi sarcinile nici cel puţin cu un deget”(Luca 11,46). Nu se putea ca tocmai Cel ce a criticat aşa de aspru obiceiul de a pune sarcini peste puterile celor pe care îi stăpânesc să facă El Însuşi aşa ceva, şi încă unor aleşi ai săi, “soli” şi “prooroci “ ai “cuvântului care vine din cer”. Şi chiar dacă ar fi fost aşa, cel care a împovărat nemilos pe cei neputincioşi ar fi trebuit ca el însuşi să repare ce a greşit, să ridice povara, nu să apeleze la mila altora, prea puţin dispuşi să-l asculte.

(*32) Ce enormitate! De parcă ar trage la jug în fiecare zi. Cine îi cunoaşte ştie bine că mai degrabă “ard gazul de pomană”, iscodind în dreapta şi-n stânga şi pierzând ore în şir la taclale la telefonul mobil, în timp ce supuşii lor muncesc de dimineaţa până-n noapte.

(*33) Nici nu poate fi Împărăţia cerurilor pe pământ, fără Hristos coborât în slavă, împărăţind în mijlocul ei. Până atunci, rămâne valabil ce s-a spus prin Scriptură: “Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici”.(Ioan 18:36)

(*34) Să încercăm să sintetizăm câte ceva din acest pasaj ebrios.

Până acum, despre Împărăţia Cerurilor s-au făcut în această “scrisoare din cer” următoarele aprecieri:

a) “…începătura cea nouă de împărăţie a cerului pe pământ cu voi.” (la care am făcut comentariul nr. *9)

b) “…de fii ai Ierusalimului, a cărui împărăţie este din ceruri, nu de pe pământ… “(la care am făcut comentariul nr. *12)

c) “…până la împlinirea împărăţiei cerurilor peste acest pământ sfinţit de cuvântul Meu…”

d) “…plâng cu Mine sfinţii pentru zdrobirea împărăţiei cerurilor pe pământ peste tot…”

Mai departe în scrisoare mai găsim şi următoarea afirmaţie:

e) “…multul Meu cuvânt, care-Mi anunţă împărăţia Mea peste om…”

Din situaţiile a) şi b) rezultă că împărăţia cerurilor a fost şi este instaurată pe pământ.

Din situaţia c) rezultă că împărăţia cerurilor este, dar nu prea este instaurată cum trebuie pe pământ (inexplicabil, îndată ce tot aici se spune că pământul a fost sfinţit de “cuvânt”), deoarece se afirmă că trebuie împlinită.

Din situaţia d) rezultă că împărăţia cerurilor pe pământ a fost dar nu mai este nicăieri, deoarece a fost zdrobită peste tot.

Din situaţia e) rezultă că împărăţia cerurilor va fi în curând instaurată pe pământ.

Concluzia este hamletiană: “To be, or not to be”

(*35) “vremea îndelungată” a durat 25 de ani. Verginica s-a chinuit timp de 25 de ani, care până la urmă s-au irosit în zadar, deoarece îndată ce a murit, s-a risipit toată “agoniseala” ei: un popor întreg de creştini, pe care acum “cuvântul” îi numeşte ca pe nişte “foşti” care nu mai sunt, ca pe un popor abandonat şi expirat: “poporul Meu cel de demult al Meu”.

(*36) Maria, zisă şi “mama Lelica”, sora Verginicăi.

(*37) Andreiana, mama Verginicăi şi a Lelicăi Maria.

(*38.) Cine se mai poate mândri cu faptul că rivalizează cu Sfântul Ignatie Teoforul, fiind “vas purtător de Dumnezeu”? Cine se mai poate lăuda cu faptul că e “născut din Dumnezeu” decât Hristos, Fiul lui Dumnezeu? Doar dacă liderii pucioşi n-o fi şi ei Hristoşi; or, Hristos cel din istorie să Se fi întrupat a doua oară pe pământ, în persoana lor.

(*39) A doua formulare acuzativă la adresa artiştilor Zidaru. Iată încă o dovadă că “pietrele vii” ale Noului Ierusalim, Victoria şi Marian Zidaru, au ajuns la grea cumpănă în viaţa lor spirituală. “Cuvântul” acesta îi acuză direct de “despărţire de Dumnezeul de la Pucioasa”, deşi ei contestă energic această acuzaţie, afirmând contrariul. Ei afirmă că nu de Dumnezeu s-au despărţit, ci doar de liderii pucioşi. Cine are dreptate? Amândouă părţile au dreptate, depinde însă din ce direcţie vezi lucrurile. Artiştii Zidaru nu vor, sau nu mai pot, să-i identifice pe liderii pucioşi cu Dumnezeu, şi de aceea afirmă cu convingere că ei s-au despărţit doar de lideri, nu şi de Dumnezeu. “Cuvântul”, în schimb, îi identifică pe cei doi lideri cu Dumnezeu (e adevărat, niciodată direct, ci întotdeauna prin aluzii voalate, dar foarte insistente (cum ar fi cea identificată în nota precedentă), şi de aceea el vede despărţirea artiştilor Zidaru de liderii de la Pucioasa ca un afront adus direct şi nemijlocit lui Dumnezeu. Urmarea este această misivă de “prelucrare” a conştiinţelor, menită “să-i dea pe brazdă” pe cei doi răzvrătiţi.

(*40) A treia formulare acuzativă la adresa artiştilor Zidaru: “ relaţie alterată cu Dumnezeu”

(*41) O ameninţare voalată la adresa artiştilor Zidaru, dacă nu vor fi dispuşi să participe la simulacrul de “sfat”. “Sfatul Fraţilor” este de obicei un monolog discreţionar şi monoton, în care , de regulă, Mihaela vorbeşte singură. Iar ceilalţi, ascultă. Şi apoi, după “sfat”, să vină amândoi Zidarii la ordine şi îndreptare. Ce fel de îndreptare? Diavolul nu are trup, deci lui nu i se poate aplica o pedeapsă corporală, aşa cum ar merita, pentru bucuria lui răutăcioasă împotriva lui Dumnezeu. Dar cei care i-au alimentat această bucurie, ei au trup, şi ce va face “Dumnezeul de la Pucioasa” atunci, ca să strice bucuria diavolului? Răspunsul nu se spune, dar se subînţelege.

(*42) Zidarii alimentează bucuriile diavolului.

(*43) A patra formulare acuzativă la adresa artiştilor Zidaru. Ei sunt acuzaţi aici de învinuire nedreaptă adusă liderilor pucioşi. Rezultă că aceştia stau acum cocoşaţi sub vina plăsmuită a artiştilor Zidaru.

(*44) Dreptatea poate fi iubită numai dacă judecarea părţilor se face cu dreptate. Or, acest “proces” denumit “sfat”(parcă în bătaie de joc), este întreţinut şi dirijat de o singură “persoană”, şi aceea transcendentală. Ea este şi procuror, şi acuzator, şi avocat, şi apărător, şi grefier, şi orice altceva mai e nevoie pentru un proces cu uşile închise, în care în afară de acuzat (acuzaţi, că sunt doi, cei doi Zidari) nu se mai vede nimeni. Iar acuzatul e interpelat, dar n-are cum să se apere, căci nu poate să vorbească. El trebuie doar să asculte şi să se supună.

(*45) Încep “negocierile”. Stilul lor este aparte: Mai lăsaţi voi de la voi, mai primesc eu de la voi la mine , şi tot aşa…

(*46) Nuanţa e limpede. Nu se pune problema dacă vina pe care le-o aduc artiştii Zidaru liderilor de la Pucioasa este sau nu întemeiată, ci dacă e suportabilă atunci când este dată pe faţă. Dacă dezvăluirea incomodului adevăr durează prea mult în timp, imaginea publică a învinuiţilor se şifonează prea mult, iar ei devin incapabili să mai reprezinte la înălţime pe cel care i-a desemnat ca reprezentanţi. De aceea, vina liderilor trebuie ridicată cât mai rapid, nu neapărat pe motiv de neîntemeiere, ci pentru ca să nu li se compromită definitiv imaginea, şi implicit, misiunea la care au fost “racolaţi”(unul de altul) cu ani în urmă. Caz în care şi îndrăzneala lor o să se cam mototolească.

(*47) Cam prea îndrăzneţ, satana acesta. Până şi pe Dumnezeu Îl ţine la respect. Să nu se găsească nimeni mai în putere ca să-i dea peste mână, şi să-i spună: “Piei, satano!”?

(*48.) Deşi nu sunt acuzaţi direct, de “răstălmăcirea cuvintelor şi a faptelor” cei doi Zidari trebuie să înţeleagă că nu degeaba li se face aici “teoria chibritului”. Dar, din exterior se vede mai bine întotdeauna. Chiar dacă se face o aluzie indirectă, avem aici a cincea şi a şasea formulare acuzativă la adresa artiştilor Zidaru. Capetele de acuzare sunt aici răstălmăcirea cuvintelor şi răstălmăcirea faptelor. Aşadar, artiştii Zidaru sunt făcuţi, indirect, mincinoşi: tot ce pretind ei că le-ar fi zis sau făcut cei doi lideri sunt pure răstălmăciri. În schimb, sintagma “ură şi despărţire” cuantifică exact dimensiunea rupturii dintre Zidari şi liderii pucioşi. Este inexplicabil cum de n-au observat Zidarii că, dacă despărţirea li se impută lor, apoi ura, întrucât ei pretind că n-o resimt în inima lor, trebuie să vină neapărat din cealaltă parte.

(*49) A şaptea formulare acuzativă la adresa artiştilor Zidaru: indirect, ei sunt acuzaţi de iubire de sine, care vine prin “dreptatea de sine”. Artiştii Zidaru s-au săturat de nedreptăţile înghiţite ani de zile de la cei doi lideri pucioşi şi s-au decis să-şi facă singuri dreptate. Deocamdată declarativ, prin cuvinte tăioase, care spun pe faţă adevărurile care dor (în urechile obişnuite numai cu laude). Dar nici asta n-a fost să fie îngăduit de inflexibilii lideri pucioşi , care se cred infailibili. Pentru că la Pucioasa, nimeni nu are dreptul să-şi declare singur dreptatea. Dreptatea vine (aşa cum vine, şi dacă mai vine) numai de la cei doi lideri pucioşi. Orice altă dreptate este automat şi necondiţionat cotată ca nedreptate.

(*50) Artiştilor Zidaru li se demonstrează, din aproape în aproape, că nu mai au nici credinţă în Dumnezeu ( e vorba, evident, de “Dumnezeul de la Pucioasa”), deşi ei pretind că au. Mai precis, cine nu crede în liderii de la Pucioasa, şi în “dreptatea” pe care o împart ei, nu crede nici în Dumnezeu.

(*51) Tălmăcire: “…liderii de la Pucioasa n-au nici un resentiment faţă de persoanele Victoria şi Marian Zidaru ,… “

(*52) Tălmăcire: “…ci faţă de greşelile lor săvârşite asupra voii lui Dumnezeu…”. O reformulare a unei cunoscute maxime, răstălmăcită însă într-o matriţă nouă: “urăsc păcatul, dar iubesc pe păcătos”.

(*53) Păcatele îl despart pe om de Dumnezeu. Aici se finalizează o exprimare alambicată a maximei creştine “Urăsc păcatul, dar nu şi pe păcătos”. Deci liderii n-au nimic cu artiştii Zidaru, ci doar cu păcatele lor. Pe ei chiar îi iubesc(aşa zic ei).

(*54) A opta formulare acuzativă la adresa artiştilor Zidaru. Cu alte cuvinte, “ei nu caută ca Dumnezeu, pe calea lor cu Dumnezeu, ci caută ca oamenii”

(*55) Aici, “Dumnezeul de la Pucioasa” se prezintă pe sine, în fals, ca fiind victimizat de comportamentul artiştilor Zidaru, lăsând să se înţeleagă că ei l-ar fi învinuit cu ceva, şi mai ales, că nici nu l-au iertat apoi de vină. Este deci a noua formulare acuzativă la adresa artiştilor Zidaru. Nimic mai neadevărat în aceste acuzaţii! Niciodată artiştii Zidaru n-au adus vreo atingere demnităţii lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, s-au arătat devotaţi şi evlavioşi, credincioşi şi curaţi faţă de Dumnezeul cerului şi al pământului. Doar dacă cineva ar putea identifica în mod forţat pe “Dumnezeul de la Pucioasa” cu liderii de la Pucioasa, faţă de care artiştii Zidaru s-au arătat deschis a fi dezamăgiţi şi scârbiţi, abia atunci s-ar putea spune că l-au învinuit şi pe “Dumnezeul” pe care îl încarnează liderii pucioşi.

(*56) Paradoxal, dar chiar imediat şi chiar aici, adevărul se şi dă pe faţă: Vina pe care o văd artiştii Zidaru nu este nicidecum îndreptată spre Dumnezeu, ci spre liderii pucioşi. Deci, aserţiunea precedentă “să Mă iertaţi de vină “ este falsă: nimeni nu L-a învinuit pe Dumnezeu de ceva. Formularea însă este de-a dreptul eretică. Nu îngerii, ci demonii vin la Dumnezeu cu învinuiri asupra oamenilor.

(*57) Păi, e corect aşa? Să le fie ridicată vina numaidecât, fără o cercetare a faptelor? Şi dacă vina e adevărată? Acoperirea vinei se transformă atunci într-o cârdăşie. Cel mai mare şi mai tare îşi trage intenţiont vina asupra lui, ştiind bine că pe el n-o să mai îndrăznească să-l cerceteze mai departe, ba o să bată îndată în retragere. Ciudată această complicitate de gaşcă, această “inversare intenţionată a rolurilor”, numită în limbajul penal “favorizarea infractorului”! Dar eficientă, se pare.

Şi încă ceva: dacă vina celor doi nu este întemeiată (aşa cum se susţine aici sus şi tare) de ce o mai ia “Dumnezeul de la Pucioasa” în cârcă? Nici aşa nu este corect. Şi chiar dacă ar fi ei vinovaţi, Dumnezeu ar trebui să-i descarce de vină în acest fel, adică identificându-Se cu vina lor?

(*58.) Vorba ceea: “O mînă spală pe alta, şi amândouă obrazul”. Merită o aşa combinaţie!?!