(Tulburătoarea confesiune a unei actriţe americane convertite la Ortodoxie)

(preluat din cartea "Occidentali convertiţi la Ortodoxie, şase ipostaze mărturisitoare" ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu)

Dacă cineva mi-ar fi spus acum cinci ani că viaţa mea va fi în mod profund schimbată de fiinţele unui loc şi ale unei culturi atât de îndepărtate de sofisticatul, tehnologizatul şi progresivistul mod de viaţă american, fiinţe dintr-un loc total nefamiliar mie, dar îmbrăţişând secole de istorie, aş fi respins această posibilitate, ca pe un non-sens. De altfel, eram foarte

conştientă de diferitele influenţe exercitate asupra vieţii mele; ele erau, aşa

credeam eu, în special cele de aici şi de acum, cu urmări imediate şi vizibile.

Atunci, prin harul Domnului, un glas s-a auzit din înalt şi, în marea tapiserie

Lucrată de Creator, firul meu s-a întreţesut cu firul incandescent numit

România.

La vremea când miracolul a avut loc, nu am realizat imediat chemarea:

la început, urechile mele n-au putut să audă... Misterioase sunt căile

Domnului! Până în acel moment din viaţa mea, după lungi ani de frustrare

spirituală, fusesem sigură că eram, în cele din urmă, pe adevăratul meu drum.

În pragul vârstei de 40 de ani, începusem să cred că, în aceste zile si în acest

secol, nu mai este posibilă existenţa unei tradiţii religioase pure. Am fost

crescută în tradiţia protestantă, ca prezbiteriană. Încercasem sincer în prima

tinereţe, dar şi mai târziu, după 30 de ani, să aflu înţelesul real al învăţăturilor

acestei biserici, dar nu reuşisem să-l găsesc. Aşa că am început să-mi caut

hrana spirituală în altă parte. Totuşi, credeam că ar fi posibil, chiar şi-ntr-o

vreme "fără Dumnezeu" ca a noastră, să se facă o artă sacră, iar sufletul

umanităţii să strălucească, în ciuda întunecării orizontului, pentru sărmanii

descendenţi ai lui Adam. M-am străduit din răsputeri să-mi aduc modesta mea

contribuţie la înălţarea sufletului omenesc.

Ca artistă de teatru, am hotărât să ofer producţii spirituale oamenilor

frământaţi de întrebări reale ţi însetaţi de adevăr. Am pus în scenă o piesă întrun

act, mai puţin cunoscută, a poetului irlandez Yeats, intitulată Învierea, în

turneul cu acest spectacol, la festivalul de teatru din Edinburgh, Scoţia, am

vîzut, în interpretarea unei companii de teatru româneşti, ceea ce eu căutasem

dintotdeauna: o sacralizare a artei teatrale. Talentatul regizor român Andrei

Şerban a conceput şi-a realizat, cu trupa Teatrului Naţional din Bucureşti, acea

Trilogie antică, după Medeea, Troienele şi Electra. Experienţa exceptională la

care am putut lua parte, ca spectator la această piesă, a însemnat o cotitură în

viaţa mea. Mi s-a deschis atunci o poartă necunoscută mie; mă simţeam deacum

pregătită, parcă, să întâlnesc ceva si mai mare, ceva si mai înalt decât

teatrul sacru: Biserica.

La întâlnirea pe care am avut-o, după spectacol, cu artiştii români, am

încercat cu insistenţă sî aflu cum de a fost posibil ca ei sî realizeze o creaţie

teatrală atât de neobişnuită; ce au ei - sau ce ştiu ei - pe care noi, aici în Vest,

nu-l avem şi nu-l ştim? Nimeni n-a dat un răspuns întrebărilor mele repetate.

Unul dintre aceşti străluciţi actori de teatru, Claudiu Bleont, a auzit întrebarea

mea mai adâncă, întrebare pe care nici nu ştiam măcar că mi-o puneam. M-a

auzit întrebând: "Unde să găsesc oare Biserica cea adevărată?". Acea Biserică

pe care o căutasem cu disperare dintotdeauna, de copil încă, aceea pe care

inima mea o presimţea că trebuie să existe pe undeva, în vreun fel! Poate

numai înlăuntrul nostru! Claudiu Bleont mi-a spus emfatic: "Oricât de mulţi

oameni ai întreba, de oricât de multe ori ai întreba, nu vei primi un răspuns în

cuvinte". Apoi a continuat, pe un ton categoric: "Trebuie să vii în România!

Atunci ai să înţelegi!", îmi amintesc exact ce am gândit atunci: "Păi sigur, ce

să zic, iată-mă pe mine, o femeie fără bărbat şi cu doi copii mici, străduindumă

din răsputeri să supravieţuiesc la New York, iar tu-mi spui mie să vin în

România!"...

Incredibil, dar m-am urcat în avion! În primele două zile petrecute la

Bucureşti, am văzut repetiţiile la o minunată punere în scenă a piesei Romeo

şi Julieta, la Teatrul National, în regia talentatei Beatrice Bleont, soţia lui

Claudiu. Încă o dată, munca lor avea un nivel înalt, mai înalt decât tot ceea ce

văzusem în alte părţi. Mi-am muşcat limba din nou, dorind să întreb şi să aflu

cum de era posibilă o artă de acest calibru.

A treia zi, m-am dus cu maşina de la Bucureşti până la trecătorile

muntoase din Nord, străbătând oraşe cenuşii, cu blocuri de locuit din beton,

aproape ruinate, pe drumuri nepavate, alături de căruţe trase de cai, cu ţărani şi

cu familiile lor. În cele din urmă, am ajuns la locurile unde întrebările mele

aveau să primească răspunsurile fără cuvinte... Eram în lumea mănăstirilor

creştine ortodoxe ale Moldovei şi Bucovinei. Stând tăcută în umbra adâncă a

Mănăstirii Văratec, genunchii mei s-au îndoit instinctiv şi m-am trezit

îngenuncheată pe acel pământ binecuvântat. Pe obraji îmi curgeau lacrimile.

După încă cinci zile, totul în mine a început să se schimbe. Stând în faţa

icoanelor Maicii Domnului, vechi de secole, am vărsat lacrimi care erau în

mine de zeci de ani. Niciodată nu mai plânsesem. Nici nu ştiam că pot

plânge... Simţeam cum mi se frânge coşul pieptului ori de câte ori căutam să

pătrund înţelesul acelor mănăstiri pictate; inima mea îşi depăşea limitele,

revărsându-se în afară. Pricina era puterea învăţăturilor lui Hristos revelate în

frescele care acopereau fiecare centimetru pătrat din pereţii bisericilor, atât în

interior, cât şi în exterior. Şi mi-a fost dat să înţeleg! Nu teatrul era ceea ce

căutam, ci acel ceva din care arta sacră nu-i decât o răsfrângere: învăţăturile

originare ale lui Hristos, ale Dumnezeului Cel Viu, intacte, chiar în epoca

noastră coruptă; acestea erau cele către care fusesem adusă, în linişte şi

scăldată de rugăciunile reverberate ale miilor şi miilor de fiinţe care îşi

închinaseră - şi continuau să-şi închine - vieţile lor acestei înalte chemări care

este trăirea monastică, am fost primită înapoi, în turmă, cu prisos de bucurie.

Călătoria mea era totuşi departe de a fi împlinită. Fusesem doar pusă pe cale.

A trebuit s-o iau ca pe un dar binecuvântat.

M-am întors, de atunci, de două ori în România: prima oară, ca să-mi

botez ortodox fiica, avându-i ca naşi pe Beatrice şi Claudiu; a doua oară, mai

recent, cu fiul meu, care şi el a ales să se convertească si să se boteze ortodox.

Acum eu sunt ortodoxă şi am fost binecuvântată să-mi găsesc o biserică adevгrată

în New York - casă pentru familia mea - având un călugăr român de la

Putna, preotul fiind el însuşi de sânge românesc şi cu mulţi enoriaşi români, în

recenta călătorie a preoţilor bisericii noastre în România, s-au legat frumoase

prietenii cu numeroşi monahi români. De asemenea, în vizita pe care eu şi fiul

meu am făcut-o, am fost primiţi cu multă căldură, generozitate şi dragoste de

către călugării şi călugăriţele cu care am avut prilejul să ne întâlnim.

Sunt multe căi prin care noi, americanii, am putea răspunde dragostei lui

Dumnezeu, căi ce ne-au fost constant arătate, prin intermediul celor care şi-au

dedicat lucrarea lor de o viaţă auto-purificării şi ajutorării altor fiinţe umane.

Desigur, le-ar fi şi lor de ajutor dacă noi am deveni conştienţi şi recunoscători

faţă de neprecupeţita lor strădanie în slujba lui Dumnezeu şi a semenilor, fiind

noi înşine incluşi în această strădanie. Monahii români au fost profund

impresionaţi auzind cum credinţa ortodoxă devine cunoscută multor

neortodocşi din America. Ei au fost şi mai surprinşi să afle că unii dintre noi

doresc din toată inima să-i ajute în lucrarea duhovnicească desfăşurată în

mănăstirile din România. Desigur, rugăciunile noastre pentru ei le sunt

folositoare. Avem şi noi multe daruri spirituale, pe care le-am putea împărtăşi

cu această "lume veche", care are atâtea să ne înveţe.

Dumnezeul meu, dă-mi urechi ca să-Ti ascult chemarea, de oriunde mă

aflu şi oriunde mă îndrept!

(în româneşte de Pr. Gheorghe Calciu)

„Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10, 30)

Egalitatea Fiului cu Tatăl

Noi întrebăm astăzi de este Fiul de aceeaşi putere şi slavă ca şi Tatăl şi de aceeaşi fiinţă cu Dânsul. Totuşi, noi practic nu întrebăm, ci prin harul lui Hristos am şi aflat ceea ce căutăm, şi ţinem aceasta tare, şi voim acum a o dovedi şi potrivnicilor.

Dar eu mă ruşinez când trebuie să vorbesc despre aceasta; căci, în adevăr, nu este oare de râs a voi să dovedeşti un lucru aşa de clar? Nu este, oare, lucru nebunesc a întreba de este Fiul de aceeaşi fiinţă cu Tatăl? Căci noi trebuie numai să privim natura, spre a dobândi răspunsul. Atât cei născuţi, cât şi născătorii, cu toţii sunt de aceeaşi fiinţă, atât la oameni, cât şi la dobitoace şi la plante. Voieşti tu, oare, numai la Dumnezeu a face o deosebire de la această lege obştească? Totuşi, ca să nu se pară că egalitatea fiinţei Fiului cu a Tatălui voiesc a o dovedi numai din cele pământeşti, de aceea o vom întemeia acum şi cu dovezi din Biblie.

Şi nu noi, ci necredincioşii, care se împotrivesc unui lucru aşa de dovedit şi adevărului, merită a fi de râs. Ei spun împotrivă: „Ce este oare aşa de dovedit? Dacă Hristos, pentru că S-a numit Fiu al lui Dumnezeu, trebuie să fie de aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu, atunci şi noi trebuie să fim de aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu, căci şi noi ne numim fii ai lui Dumnezeu de către psalmistul, Când zice: «Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt»”(Psalmul 81, 6).

O, nebunie şi cutezare! Când noi vorbim despre slava Celui Unuia-Născut, ei voiesc a-L pogorî la propria lor înjosire şi zic: „Încă şi noi ne numim fii ai lui Dumnezeu”.

Dar noi suntem departe de a fi de aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu. Tu eşti numit numai fiu, dar nu Unul-Născutt, precum se numeşte El. Tu nu te odihneşti în sânul Tatălui, nu eşti strălucirea slavei Lui, nici chipul fiinţei Lui (Evrei 1, 3).

Dacă aceasta nu te convinge, ia aminte ce zice Însuşi Iisus Hristos, spre a arăta că fiinţa Sa întru nimic nu se deosebeşte de a Tatălui Său: „Cel ce M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl” (Ioan 14, 9). Spre a arăta egalitatea puterii, El zice: „Eu şi Tatăl una suntem”, şi: „Precum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte” (Ioan 5, 21). Când voieşte a însemna egalitatea cinstirii, El zice: „Ca toţi să cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe Tatăl” (Ioan 5, 23). Şi aceeaşi putere minunată o rosteşte prin cuvintele: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez” (Ioan 5, 17). Dar necredincioşii nu socotesc aceste lămurite graiuri ale lui Hristos, ci iau vorba Fiului într-un înţeles subiectiv, zicând că şi oamenii se numesc fii ai lui Dumnezeu, şi pogoară pe Hristos la propria lor înjosire.

Dacă tu din graiurile psalmistului: „Dumnezei sunteţi şi fii ai Celui Preaînalt”, nu crezi că Hristos este Fiu al lui Dumnezeu altfel decât tine, pentru ce nu spui că şi tu eşti asemenea cu Dumnezeu, căci psalmistul zice „Dumnezei sunteţi”?
Dar tu răspunzi: „Totuşi, Hristos, adeseori, a spus că El este mai mic decât Tatăl, a rugat pe Tatăl pentru ceva. Dacă El este de aceeaşi fiinţă cu Dânsul şi de aceeaşi stăpânire şi putere, pentru ce roagă pe Tatăl?”.

În adevăr, locurile aduse: „Precum Tatăl scoală morţii şi-i înviază, aşa şi Fiul pe care vrea îi înviază” şi celelalte graiuri pe care le-aţi auzit se par a fi în împotrivire cu faptul că El roagă pe Tatăl; însă când eu voi spune pricina acestei rugăciuni, vi se va ridica toată îndoiala.

Deci, care sunt temeiurile pentru care Hristos însuşi a rostit despre Sine cu înjosire şi, de asemenea, Apostolii au grăit despre El cu înjosire? Cea dintâi şi de căpetenie pricină este că ei voiau a convinge atât pe cei ce trăiau atunci, cât şi pe oamenii cei mai de pe urmă, că El cu adevărat S-a făcut om, şi că ei aveau înaintea lor nu numai umbră şi chip, ci adevărul naturii omeneşti.

Deşi Hristos a grăit multe despre Sine cu înjosire, şi, de asemenea, Apostolii despre Dânsul, totuşi satana a răzvrătit pe unii nenorociţi a tăgădui adevărata întrupare şi a afirma că El n-a luat trup cu adevărat. Ce s-ar fi întâmplat şi cât s-ar fi lăţit această religie, dacă Hristos n-ar fi zis acelea despre Sine?

A doua pricină este slăbiciunea ascultătorilor, pentru că cei ce dintru început L-au văzut şi L-au auzit nu puteau pricepe învăţăturile cele mai înalte. Şi aceasta nu este numai o presupunere a mea, ci o pot dovedi din Scriptură.

Când El zicea despre Sine ceva mare şi înalt, ceva ce era vrednic de slava Sa, ba încă atunci când El declara despre Sine numai ceva mai presus de om, ei se tulburau şi se scandalizau. Dar când El grăia ceva despre Sine cu înjosire şi lucruri omeneşti obişnuite, ei se linişteau şi primeau cuvântul Lui.

Vedem aceasta cu deosebire în Evanghelia lui Ioan. Când El a zis: „Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat”, atunci ei s-au împotrivit: „Tu încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam?” (Ioan 8, 56-57).

Vezi? Ei îl socoteau un simplu om. Dar El ce a făcut? „Iisus le-a zis: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Şi ei au luat pietre ca să arunce asupra Lui” (Ioan 8, 58-59). Şi când El vorbea mai cu de-amănuntul despre Taina Împărtăşirii şi le-a zis: „Iar pâinea pe care Eu voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu” (Ioan 6, 51), atunci ei au răspuns: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (Ioan 6, 60). „Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus de la Dânsul şi nu au mai venit la El” (Ioan 6, 66).

Spune-mi, deci, ce trebuia să facă Domnul? Trebuia, oare, să se ţină de graiuri înalte şi prin aceasta să se depărteze de la oamenii Săi şi să alunge poporul de la propovăduirea Sa? Dragostea lui Dumnezeu către oameni nu a îngăduit aceasta. Când El, altădată, a zis: „De va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac”, ei I-au răspuns: „Acum am cunoscut că ai diavol. Avraam a murit, de asemenea şi proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac” (Ioan 8, 51-52). Şi trebuie, oare, să ne mirăm că mulţimea gândea aşa, când şi cei mai mari ai poporului erau de aceeaşi părere? Nicodim era unul dintre cei mai mari şi foarte aplecat către Domnul, şi totuşi s-a scandalizat de cuvintele lui Hristos: „Cine nu se naşte a doua oară din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 4), şi, de asemenea, cugeta omeneşte, întrebând: „Cum poate omul să se nască, fiind bătrân?” (Ioan 3, 4). Şi ce a făcut Hristos? El i-a răspuns: „Dacă am spus cele pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede de vă voi spune cele cereşti?” (Ioan 3, 12).

Prin aceasta, Mântuitorul arată pricina pentru care nu vorbeşte totdeauna despre naşterea Sa cea înaltă şi veşnică. De asemenea, tot în timpul vieţii Sale, când a făcut mii de minuni şi a dovedit puterea Sa, preotul cel mare s-a scandalizat de cuvintele: „ Veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi… venind pe nori” (Matei 26, 64), şi şi-a rupt hainele sale. Nu este de mirare dacă Hristos, către asemenea oameni, care se târau pe pământ, vorbea despre Sine numai cu înjosire.

Acestea ar fi fost de-ajuns spre a lămuri pentru ce Hristos a vorbit despre Sine cu înjosire. Dar eu voiesc să dovedesc aceasta şi dimpotrivă.

Pe când ei se scandalizau şi se îndepărtau, pentru că Hristos vorbise despre Sine lucruri înalte, dimpotrivă, când El grăia despre Sine ceva înjositor şi mic, îi vedeţi alergând la El şi primind învăţătura Lui. Cei care mai înainte îl părăsiseră, iarăşi au venit când El a zis: „Eu de la Mine însumi nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl, aşa grăiesc” (Ioan 8, 28). Şi Evanghelistul arată că pentru aceste cuvinte de înjosire ei au crezut în El, când zice: „Acestea grăind El, mulţi au crezut în El” (Ioan 8, 30).

La fel s-a întâmplat şi în alte cazuri, şi de aceea Domnul grăia despre Sine când omeneşte, când mai presus de om, adică despre cele care se cuvin numai lui Dumnezeu şi se potrivesc cu obârşia Lui cea înaltă. Aceea o face El ţinând seama de slăbiciunea ascultătorilor, iar aceasta îngrijindu-Se de adevărul dogmei. El nu scapă din vedere pe aceasta din urmă, pentru ca nu cumva printr-o necontenită pogorâre, să se formeze la generaţiile viitoare o socotinţă rătăcită despre vrednicia Sa. Deşi El prevedea că ei se vor scandaliza prin aceasta şi se vor abate, totuşi a vorbit despre Sine înalt, spre a arăta că El numai cu pogorământ a vorbit uneori despre Sine cu înjosire şi omeneşte. Aşadar, când îl auzi vorbind despre Sine cu înjosire, să nu gândeşti că El voieşte a arăta înjosirea fiinţei Sale, ci că El S-a smerit numai pentru slăbiciunea şi socotinţa ascultătorilor Săi.

Nu numai pentru că El a luat trup omenesc (întâia pricină), şi nu numai pentru slăbiciunea ascultătorilor Săi (a doua pricină), ci şi pentru ca să îndemne pe ucenicii Săi la smerenie, pentru aceasta a vorbit Hristos despre Sine cu smerenie şi a lucrat cu smerenie. Cine voieşte să înveţe pe alţii smerenia, trebuie să facă aceasta cu cuvântul şi cu fapta: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11, 29), şi iarăşi: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El” (Matei 20, 28).

Deci El, Care ne-a învăţat să fim smeriţi şi să nu căutăm locurile cele dintâi, ci să suferim a fi număraţi între cei mai mici, El, Care cu cuvântul şi cu fapta ne îndemna la aceasta, negreşit avea un motiv important pentru a vorbi despre Sine cu înjosire.

Se mai poate aduce încă şi a patra pricină, nu mai mică decât cea dinainte. Care? El a voit să ne ferească nu cumva, pentru apropierea cea mare şi negrăită în care stau cele Trei Feţe una către alta, să ajungem la socotinţa că în Dumnezeire ar fi numai o faţă. Într-adevăr, Sabelie şi alţii învăţaseră una ca aceasta printr-o nedreaptă înţelegere a cuvintelor: „Eu şi Tatăl una suntem”, şi: „Cine Mă vede pe Mine vede pe Tatăl”. Hristos a vrut încă să ne ferească să nu socotim că El este faţa cea întâi şi cea nenăscută a Treimii, sau mai mare decât Tatăl. De această rătăcire se pare că şi Pavel s-a temut, de aceea la cuvintele: „Toate sunt supuse Lui” (Fiului), îndată a adăugat: „afară de Cel (Tatăl) Care I-a supus Lui toate” (I Corinteni 15, 27). Pavel, negreşit, n-ar fi adăugat acestea dacă nu s-ar fi temut că putea să se ivească o asemenea socotinţă diavolească.

A cincea pricină se arată în faptul că Hristos, adeseori, spre a îmblânzi neprimirea iudeilor, a părăsit graiurile cele înalte şi a ţinut seama de gândurile cele bănuitoare ale celor către care vorbea. De pildă, când a zis: „Dacă mărturisesc Eu despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată” (Ioan 5, 31), El a zis aceasta spre a birui bănuiala lor, şi nicidecum nu voia să însemne că mărturia Lui n-ar fi adevărată, ci, mai vârtos, El voia numai a zice: „Precum socotiţi şi bănuiţi voi când nu primiţi cele spuse de Mine despre Mine Însumi”.

Noi am putea încă să aducem multe pricini, pentru ce Hristos a vorbit despre Sine cu înjosire, şi încă multe motive pentru care El a făcut aceasta, dar dă acum şi tu o pricină la graiurile cele înalte cu care El a rostit despre Sine. Nu este nici un alt temei decât acela că El, prin aceasta, a voit să arate adevărata Sa înălţime. Cine într-adevăr este înalt, poate să grăiască despre Sine şi lucruri mici, fără ca să fie neadevăr, ba mai ales, acesta este semnul smereniei. Iar dacă cineva care este înjosit spune despre Sine lucruri înalte, aceea este o pretenţie nedreaptă, vrednică de osândit.

Deci, dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi mai mic, nu ar fi putut alege graiuri în care El să Se facă asemenea cu Tatăl, căci aceasta ar fi fost o pretenţie nedreaptă. Dacă El, deşi este asemenea cu Tatăl, grăieşte despre Sine uneori cu înjosire, aceasta nu este de osândit, ci vrednică de mirare.

Spre a face cele zise încă mai lămurit, să cercetăm mai de aproape pricina adusă mai înainte, cum că El pentru firea Sa cea omenească a grăit despre Sine cu înjosire şi să ne întoarcem luarea-aminte la rugăciunea pe care El a adresat-o Tatălui.

Luaţi bine seama, căci eu trebuie să încep aceasta mai dinainte, în acea sfântă noapte, întru care Iisus a fost vândut, a fost şi Cina cea de Taină. Eu o numesc noapte sfântă, căci mântuirea cea nesfârşită a lumii s-a săvârşit prin patima lui Hristos, care acum a început. Atunci a zis Iisus către cei doisprezece: „Unul dintre voi Mă va vinde” (Matei 26, 21). Şi când Iuda a întrebat: „Eu sunt?”, El i-a spus: „Tu ai zis”. Şi după ce Iuda s-a dus, Domnul a zis: „ Voi toţi vă veţi sminti întru Mine” (Matei 26, 31); iar când Petru grăia împotrivă, El a adăugat: „Adevăr zic ţie, în noaptea aceasta, înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine” (Matei 26, 34).

Aşadar, El a prevăzut pe vânzător şi fuga tuturor şi moartea Sa, adăugând: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile” (Matei 26, 31). El a spus înainte cine se va lepăda de Dânsul, şi când, şi de câte ori, toate, desăvârşit, întocmai. Apoi, după ce a dat dovadă îndeajuns despre prevederea Sa, a ieşit în grădina Ghetsimani şi S-a rugat.

Potrivnicii noştri afirmă că aceasta este o rugăciune a firii Lui dumnezeieşti, dar noi o prescriem firii omeneşti. Judecaţi singuri! Mai întâi de toate, nu este lucrul lui Dumnezeu ca El să se roage, ci ca El să fie rugat. Dar şi cuvintele rugăciunii dovedesc că ea se potriveşte tocmai firii Sale omeneşti. El zice: „Părinte, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti” (Matei 26, 39). Eu întreb: Cum putea să Se îndoiască, de este aceasta cu putinţă sau nu, El, care cu puţin mai înainte spusese: „Unul dintre voi are să mă vândă”; El, care spusese: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”, şi: „Voi toţi vă veţi sminti întru Mine”! El, care zicea lui Petru: „Tu te vei lepăda de Mine de trei ori”. Acesta nu putea să ştie acelea? Cine ar putea afirma acestea?

Aceasta o ştiuseră încă cu sute de ani mai înainte robii Săi, oamenii, proorocii. Astfel, David zice: „Străpuns-au mâinile Mele şi picioarele Mele” (Psalmul 21, 18). Ceea ce avea să fie, El vestise mai înainte, ca şi cum ar fi fost, însemnând prin aceasta că precum este cu neputinţă a nu fi ceva din ceea ce a fost, aşa este cu neputinţă ca acestea să nu se întâmple.

Încă şi Isaia, mai înainte vestind aceasta, a zis: „Ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce o tunde” (Isaia 53, 7). Încă şi Ioan Botezătorul a zis: „lată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” (Matei l, 29), adică acel Miel vestit mai înainte. Şi el nu zice simplu mielul, ci: „Mielul lui Dumnezeu”, căci era încă şi un miel evreiesc, şi el voia a deosebi pe acela de Acesta. Mielul evreiesc se jertfea numai pentru poporul evreiesc, iar Acesta pentru toată lumea; acela depărta de la iudei numai suferinţele trupeşti, iar Sângele acestui Miel a adus curăţirea a toată lumea. Şi sângele mielului evreiesc a lucrat ceea ce a lucrat, dar nu prin propria sa putere, ci numai pentru că era o preînchipuire a Acestui Miel.

Şi mai departe, dacă acea rugăciune ar fi fost a dumnezeirii Sale, atunci S-ar fi contrazis El Însuşi şi S-ar fi certat cu Sine. Acelaşi, care prin cuvintele: „Dacă este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta”, ar fi încercat a Se feri de patimă şi de moarte. Acelaşi, altădată, când Petru îl sfătuia să Se cruţe şi să nu meargă la moarte, îi răspunsese: „Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală îmi eşti, că nu cugeţi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci cele ce sunt ale oamenilor” (Matei 16, 23). El numeşte pe Apostol satană, nu pentru a-l batjocori, ci spre a însemna că acele cuvinte nu au venit din sufletul lui Petru.

Altădată El spusese: „Cu dor am dorit să mănânc acest Paşti cu voi” (Luca 22, 15). Pentru ce? Pentru că după Paşti trebuia să urmeze Crucea. Şi aşa, El în multe locuri a presupus moartea Sa, a rostit dorinţa Sa de a muri şi a declarat că El special pentru acesta a venit în lume. Dacă El acum totuşi zice: „De este cu putinţă”, apoi cu aceasta arată slăbiciunea firii omeneşti, care pentru fireasca iubire către viaţă, nu voia a se despărţi de viaţa aceasta. El, prin cuvintele acestea, se roagă ca omul să scape de moarte, pe când în altă parte zice că a venit de bunăvoie spre a pătimi, prin cuvintele: „Putere am să-Mi pun sufletul, şi putere am ca iarăşi să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine însumi îl pun” (Ioan 10, 18). Cum putea El dar să zică: „Însă nu precum voiesc Eu, ci precum voieşti Tu”? Avea oare Fiul o voinţă potrivnică voinţei Tatălui? El zise odată: „Eu şi Tatăl una suntem”. Aceasta din urmă se raporta la firea Sa cea mai înaltă, cea dumnezeiască; după această fire Fiul are o voie asemenea cu a Tatălui. Dimpotrivă, celălalt loc: „Nu precum voiesc Eu”, se raporta la omenirea Sa; şi astfel nu este grăire împotrivă sau contrazicere.

Contrazicere ar fi atunci când cineva, ca ereticii, ar voi să ia acele cuvinte de rugăciune: „Dacă este cu putinţă” şi celelalte ca o rugăciune a dumnezeirii Sale, iar nu a omenirii Sale.

Întrucât El este Dumnezeu, noi să-L adorăm; întrucât El este om, să ne rugăm ca şi Dânsul Tatălui, ca aici şi dincolo să ne facă părtaşi de toate bunătăţile. Fie ca aceasta să o dobândim noi, prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos.

SURSA

Amândouă sunt forme de satanism. E rău şi să rămâi încremenit în proiectul unei idei fixe, ca fanaticul, dar şi să te foloseşti de aceasta, ca securistul.

Acestea sunt cei doi poli, între care vibrează ortodoxismul. Pe de o parte, stupizenia fanatică şi violentă (pe care eu am categorisit-o ca "Ortodoxism de grotă", adică primitiv), şi pe de cealaltă parte, inteligenţa vicleană şi venală a securismului ("Ortodoxismul Dandy").

Atât fanatismul (Pârvu), cât şi securismul (Anania), ar trebui eliminate definitiv din Biserică... Dar pentru asta, e nevoie de altceva: de o reformă profundă a religiei creştine, în particular, dar şi a ideii de religie, în general. Şi, de fapt, de o reformă radicală antropologică, adică a omului.

Se poate.

Favorizati de statutul de minoritari acestia isi permit sa aduca ofense majoritatii numindu-i tarani, redusi mintali, incuiati, barbari, homofobi, habotnici, cretini etc luptand cu dosurile si picioarele paroase de "dama" inainte pentru a-si promova politica bolnava si anormala demna de Balaceanca, oferind favoruri sexuale pe bani sau pe degeaba celor sus pusi ;), facand marsuri obscene, de prost gust si tampite la care se prezinta cel mult 200 de dosnici (plus reprezentantii homalailor din afara ca sa nu para ca-s putini), fiind flancati de 1000 de forte de ordine fiindca altfel risca sa dea de cine nu trebuie si atacati, injurati sau scuipati de cei pe care ii provoaca.

De parca nu e de ajuns ca oricum avem mult mai multe probleme pe cap, hop sar si ei sa scarme in rahat, fiindca vezi domne, daca nu-i accepti nu esti decat un nazist/legionar/comunist, daca razi de vreunul dintre ei nu esti decat un redus, daca ii ignori esti un intolerant, daca nu te apleci sa ii saluti in felul lor esti un nenorocit de homofob, anti-democrat care trebuie dus la inchisoare si reeducat in spiritul "european".

Dar oare cat de toleranti si democrati sunt ei, urmasii lui Freddy Mercury? Cat de educati si pacifisti sunt ei defapt?

Ei bine, haideti sa luam un exemplu, respectiv blogul unui tanar popo- ... pardon, homosexual din Bucuresti, Razvan Postolache, militant pentru "egalitate si drepturi gay", membru ACCEPT, distrugator al urii si nimicitor al prejudecatilor, vajnic razboinic antifascist si impaciutor al lumii. Recent acesta a scris un articol pe blogul lui gretos care merita studiat (... de doctorii de la 9). Si da, a scris in engleza articolul dar el este roman ... cosmopolitism cat cuprinde neica.

Asadar, batjocura incepe odata cu titlul ... sa continuam.

Autorul afirma ca daca ar fi presedinte pentru o zi ar interzice toate religiile, asta desigur in spiritul tolerantei ca doar asa gandesc homosexualii "normali", comparand religiile cu nazismul. Ce legatura are un sistem de credinte cu un sistem socio-politico-economic laic sincer nu imi dau seama, insa aparent acest autor este si dobitoc pe deasupra.

In continuare mentioneaza cateva masuri pe care acestea le-ar lua:

Fara aparitii la televizor (religioase) - De ce? Omul e liber sa faca ce vrea, cu alte cuvinte voi sa apareti cat mai mult iar un preot sa nu apara fiindca ... ?

Fara educatie religioasa in scoli - Iarasi, de ce? Ce te invata rau spre exemplu religia crestina, ca nu e bine sa te dai la fund baiat cu baiat? Ca existi de la "mami si tati" si nu de la "tati si tati" sau "mami si mami"? Va roade rau nu-i asa?

Fara mandrie religioasa - Nu ca as fi sustinatorul mandriei excesive, dar omul face ce vrea, inclusiv sa fie mandru de ceva anume. In cazul asta nu ar trebui sa comentati daca cineva va interzice sa fiti mandrii de boala voastra, ca de, doar si voi vreti sa interziceti asemenea drepturi altor oameni.

Fara lupte religioase - Desi ideea este admirabila mai intai trebuie sa intelegi care este cauza acestor lupte religioase, insa desigur autorul fiind probabil prea preocupat cu alte treburi pe la spatele iubitului lui, nu stie care sunt acestea, fapt care il face dobitoc.

Fara sinucigasi care sa se arunce in aer - Vezi ce am zis mai sus, daca nu sti de ce o fac, taci din gura si afla.

Fara teroristi arabi - Din nou o dovada de crasa stupiditate. Un islamist fanatic, englez pur sange nu se poate arunca in aer sau ce? Trebuie sa fi de-a dreptul tampit sa nu poti sa faci diferenta dintre un grup etnic si un grup religios, altfel ar fi scris "teroristi islamici".

Fara indoctrinare crestina - O sigur, fiindca stiti voi, in scoli si licee te pune directorul sau directoarea sa zici "Tatal nostru" cum intri in clasa, nu te invata ca omul se trage din maimuta, te apostrofeaza daca ai alte credinte, la locul de munca esti dat afara daca nu esti crestin, pe strada esti ucis cu pietre daca nu esti crestin, statul te lasa de izbeliste daca nu esti crestin, esti arestat daca nu esti crestin, nu poti sa-ti iei o casa daca nu esti crestin, nu poti fi tratat intr-un spital daca nu esti crestin. Chestia asta cu "indoctrinarea crestina" din nou este o prostie folosita de incuiati ca sa-si exprime frustrarile anti-religioase.

Fara razboaie civile in Africa si sud-estul europei cauzate de religie - Sigur din cauza religiei, oare nu si din alte cauze? Oare acolo nu exista interese economice si militare din cauza carora pot izbucni usor conflicte mascate cu succes sub forma unor razboaie religioase?

Fara lupte intre israel si Palestina - Cauzate de cine, lansate din ce cauza si care ar fi scopul final al acestor lupte? Din nou, daca vorbesti in necunostinta de cauza taci din gura si afla defapt cauzele.

Fara lupte in Irlanda intre catolici si protestanti - vezi mai sus.

De asemenea acesta afirma ca 50% din conflictele de pe intregul mapamond ar fi eliminate odata cu interzicerea religiilor. Sincer sa fiu cred ca este destul de clar ca acestea s-ar inmultii insutit sau chiar inmiit daca asa ceva ar avea loc, insa cum este un dobitoc nu s-a gandit la asta.

Ideea lui de baza: Religiile sunt rele (... fiindca toate sunt impotriva homosexualitatii N.R.).

El mai afirma ca nu ar trebui sa se vorbeasca despre religie si nici sa fie data ca exemplu, religia nu ar trebui sa insemne nimic pentru nimeni si nici nu ar trebui sa existe in ochii mass mediei.

Asadar dreptul la libera exprimare ar trebui interzis. Mda, foarte democratic si tolerant, ce idei mirobolante sustin acesti indivizi nesanatosi.

Mai spune ca daca religia ar trebui mentionata atunci ar trebui batjocorita sau mentionata drept sursa a conflictelor, diviziunilor, intolerantei, urii, inapoierii, absurditatii, contradictiilor si a stupiditatii asemenea nazismului si nationalismului, ajungand la concluzia ca religia = boala, revenind la ideea ca religiile sunt rele.

Si se mai mira de ce lumea nu ii suporta si ii ataca. Pe langa faptul ca daca ar spune asta cu voca tare in anumite cercuri probabil ar ramane olog sau ar ajunge in lumea de dincolo, iarasi demonstreaza o ura cretina si nefondata fata de sistemele de credinta religioase, comparandu-le din nou cu nazismul sau nationalismul de parca s-ar asemana, insa stiti voi, trebuie sa manjesti numele religiei pentru ca cei prosti si naivi sa cada in plasa. Si cum ramane cu toleranta bai astia, europenilor educati?

Mai afirma ca respectul pentru cel de langa tine, respectul pentru diversitate si respectul pentru legea constinutionala laica trebuie sa ne guverneze viata. Sincer sa fiu nu stiu unde traieste acest individ (probabil in lumea lui plina de falusuri) daca nu observa ca deja traieste intr-o astfel de lume.

De asemenea zice ca toti ar trebui sa avem acelasi dumnezeu: Pe noi insine/cei dragi noua sau un zeu inofensiv precum Elvis sau Maddona, desigur fiind un inapt si uitand ca Maddona studiaza Kabbalah (mistica iudaica) si se ghideaza dupa ea. Defapt, cred ca el il are ca dumnezeu pe Michael Jackson, s-ar intelege de ce. Cat despre ideea cu un singur dumnezeu, ha ha, adica sa ne uniformizam cu totii si sa devenim niste oi? Si atunci cum ramane cu respectul pentru diversitate? Of contradictiile astea.

Primul pasaj al acestui screenshot nu imi permit sa-l traduc din motive lesne de inteles insa daca intelegeti engleza puteti observa cat de bolnav este acest individ. Drepturi? Libertati? Egalitate? Dupa ce spui asa ceva? La revedere! Zi mersi ca inca nu ti-a tras careva vreun glont in cap.

In apararea sa el spune ca nu este rasist, de parca religia ar avea ceva de a face cu rasa, dar cum stupiditatea este a treia constata universala dupa timp si spatiu hai sa trecem cu vederea. Spune ca are prieteni arabi (din nou, a fi arab nu te face automat musulman), prieteni crestini si prieteni evrei care sunt de parere ca religia este de rahat. Atunci asta nu ii face deloc religiosi, nu-i asa? Fapt care inseamna ca si-a batut gura degeaba incercand sa de explicatii, parerea mea, false.

Este de parere ca daca am starpii religiile ne-am dezvolta mult mai repede ca oameni si ca lumea ar fi un loc mai bun si mai sigur fara ele, uitand sau ignorand deliberat faptul ca datorita perceptelor crestine lumea este un loc mai sigur decat cel al epocilor trecute, ca sa nu mai spunem ca multi oameni de stiinta si cultura au fost crestini ori religioasi si ca unele stiinte precum chimia (al-chimia *hint*) s-au format in spatii puternic influentate de o anumita religie. Asadar teoria lui cu dezvoltarea mai rapida a omului fara religie reprezinta din nou un argument stupid.

Continua afirmand ca fara religie nu am mai avea clerici care sa ne avertizeze de pericolul clonarii si imoralitatea avorturilor, sustinand ca avorturile sunt bune, ca oricum suntem prea multi si deci ar fi benefice. Vai, vai, ce bine s-ar intelege cu Mihnea Georgescu. Sau nu?

Pe de o parte sustine clonarea, practica in viziunea multora drept imorala, care ar crea oameni, si pe de alta parte spune ca suntem deja prea multi si ca avortul e necesar si de dorit. Sunt oare singurul care vedea contradictia?

Mai spune ca fara religie nu ar mai exista clerici care sa controleze si sa judece vietile noastre sexuale (care ale noastre? A tuturor sau o homalailor?), de parca clericii intra peste tine in casa si te opresc sa te dai la fund cu vreun potential bolnav de sida, obligandu-te si amenintandu-te cu vreo arma sa intertii relatii carnale cu o femeie, ca homosexualii nu ar mai fi batuti, si tin aici sa zic ca sunt multi atei care ar bate homosexuali fiindca pur si simplu ii percep ca fiind anormali sau scarbosi, nu ar mai fi oameni religiosi care sa se injure, de parca asta nu se intampla de mii de ani si nu are loc numai intre cei care adera la o anumita religie si ca nu ar mai exista batai intre elevi de religii diferite. Sigur ca da, mai tineti minte cum era in generala? Cum era prins vreun ateu, baptist, musulman sau evreu si era batut mar de colegii lui de alta confesiune? Haide las-o-n colo, elevii de azi se bat din cu totul alte motive, din cauza ca unul tine cu vreo echipa si altul tine cu echipa rivala, din cauza ca unul e rocker si altul manelist, din cauza ca nu-stiu-cine i-a furat prietena/prietenul lui nu-stiu-cui, insa nu am auzit la noi de elevi batuti de colegii lor fiindca erau de alta religie ori confesiune, mai degraba in Anglia si Franta. Desigur, se intelege ca el defapt vroia sa zica "nu ar mai exista elevi homo batuti de colegii lor non-homo", pesemne urmare a vreunei cafteli memorabile incasate.

In continuare afirma ca ce spune el acum (facand confuzie intre "know", adica "a sti", si "now", adica "acum") ar trebui sa fie un principiu cunoscut si pus in practica a priori si spera ca se va realiza in urmatoarele decenii. Haha, la anul si la multi ani! In plus, desi am uitat cine a spus-o, imi amintesc ca exista o vorba referitoare la acest secol: "Secolul XXI va fi ori unul al religiilor, ori nu va fi deloc".;)

Continuand autorul incepe cu o tirada impotriva nationalismului, spunand ca este rau, aproape la fel de rau ca religia. Cu alte cuvinte este relativ mai putin rau decat religia, adica oarecum mai bun, sau cum?

In fine, el argumenteaza ca suntem cu totii oameni si traim sub acelasi cer si sub acelasi curcubeu, si ca ar trebui sa ne miscam liberi in jurul lumii, sa ne intelegem unul pe celalalt din punct de vedere cultural si sa cooperam.

Sincer, nu imi dau seama sub care cer sau sub care CURcubeu traieste individul asta, probabil traieste chiar cu capul in nori. O-m trai noi sub acelasi cer, dar de asemenea traim pe pamanturi diferite, de aici si nationalismul care poate fi interpretat in multe feluri, atat bine cat si rau. E logic ca omul sa se simta legat de tara sa, de neamul sau, si de traditia si istoria neamului sau, unii au fost sau sunt dedicati acestora, altfel am fi mers la moschee zilnic iar autorul homosexual al blogului mentionat atarna de vreun copac pe undeva sau se ascundea ca sa nu fie spanzurat. Ce vede tipul asta in neregula cu nationalismul nu-mi dau seama, probabil si-a luat-o pe carca la parada gay de la vreunu care avea un tricou de-al noii drepte pe el. Hehe.

De asemenea, deja ne putem misca liberi in jurul lumii, cu mici exceptii desigur, asa ca nu inteleg ce vrea sa zica, si in mod sigur intelegerea culturala si cooperarea de care vorbeste individul este alta utopie. Ce-i drept exista oameni din diferite spatii de cultura care lucreaza impreuna si se inteleg, insa spune-i tu unui musulman sa-si trateze sotia ca fiind egala cu el si sa nu mai mearga in urma lui ci cu el de brat, spune-i unui crestin ca trebuie sa respecte Sharia si sa-si bata nevasta daca nu gaseste mancarea calda pe masa cand ajunge acasa, mai spune-i unui Hindus sa scape de sobolani fiindca sunt paraziti si purtatori de boli si mai spune-i unui evreu sa manance carne de porc si abia atunci sa vezi tu intelegere culturala de mama focului. Chestia asta cu intelegerea culturala este interpretata gresit de prea multi oameni, cel putin din punctul meu de vedere.

Urmeaza apoi un pasaj veritabil de internationala comunista pe care imi permit sa o traduc:

"LUCRATI IMPREUNA!

Nu putem sta de o parte si sa vedem cum planeta si economia noastra da semne de colaps. Trebuie sa distrugem cat mai multe bariere posibile! Nu trebuie sa lasam religia sa dicteze asupra destinelor noastre si sa ne separe! Trebuie sa lucram impreuna, si nu putem face asta daca sarbii ii urasc pe kosovari, daca crestinii ii urasc pe evrei, daca americanii ii urasc pe arabi si daca arabii ii urasc pe toti.

Intoleranta este intolerabila. Religia si nationalismul SUNT INTOLERANTE".

Parol, sa ne unim toti proletarii, sa inceapa al lumii vechi apus! Proletari din toata lumea uniti-va! Bla, bla, bla!

Unu la mana: Ce legatura are siguranta mediului si economia care dau semne de colaps cu religia? Religia distruge mediul si polueaza atmosfera? Religia determina cresterea pretului barilului de petrol sau genereaza crize economice? Doi la mana: Barierele exista cu un scop, spre exemplu acestea opresc relatiile incestuase sau omuciderea, asa ca de ce sa distrugem cat mai multe bariere posibile? Ca sa traim intr-o lume anarhica? Trei la mana: Daca vrei ca religia sa nu dicteze asupra destinului tau atunci nimeni nu te obliga sa crezi in ea, deci cine esti tu sa militezi pentru distrugerea ei din moment ce fiecare are dreptul sa creada in ce vrea? Patru la mana: sarbii ii urasc pe kosovarii albanezi fiindca cei din urma le-au ocupat pamanturile fara nici un drept si nu pot face nimic in privinta asta, deci e logic sa li se opuna, crestinii nu-i urasc pe evrei, altfel ar fi scos vechiul testament din biblie, daca tipul ar fi citit despre sau chiar ar fi citit Talmudul de-a binelea ar fi vazut ca treburile stau mai degraba taman invers, americanii nu-i urasc pe musulmani fiindca exista si americani-musulmani iar americanii de alte confesiuni ii urasc fiindca sunt prosti si cad in plasa manevrelor guvernului american si sincer sa fiu majoritatea lor nu stiu nimic despre islam.

Cat despre religie si nationalism fiind intolerante, tocmai am demonstrat ca lucruruile nu stau asa. Pe de alta parte intoleranta acestui homosexual este intolerabila sau tolerabila? Daca am fi "corecti politic" ar trebui sa fie tolerabila, dar cum "corectitudinea politica" este o prostie raspunsul este destul clar.

In final autorul spera ca a adus destule argumente ca sa-si sustina teoriile legate de religie si nationalism. Sincer sa fiu, nu, nu a adus, argumentele lui sunt niste tentative idioate si mizerabile de manjire a unui sistem de credinte si a unui sistem politic si de trai, si mai degraba arata ca refularile unui homosexual libidinos si frustrat travestit in femeie cu picioare paroase si voce groasa.

Ce ar mai ramane de spus? Sunt de parere ca screenshoturile sunt destul de convingatoare, la urma urmei el insusi le-a scris. Dar ar mai fi, acest respectiv tanar bucurestean sa mai pus pe alcatuit petitii online, la fel de cretine ca si articolele lui, ale caror linkuri apar pe blogul lui.

Prima petite militeaza pentru legalizarea casatoriilor si parteneriatelor intre homosexuali, fiind intitulata "Parteneriate gay pentru Luca si Matei", batjocorind astfel numele celor doi evanghelisti. Si vai de cata atentie se bucura, doar 22 de persoane au semnat. Haha! Cat de gay!

A doua petite are ca scop scoaterea din legalitate a noii drepte. Nu ca as fi eu mare fan noua dreapta, defapt sunt chiar critic la adresa ei din multe privinte, dar de ce sa fie scoasa din legalitate? Este constituita legal? Incalca vreo lege? Din ce vad eu, nu. Deci nu exista vreo baza legala pentru a scoate ND din legalitate, dar cum homosexualii sunt niste fatalai plangaciosi nu ma mira ca a aparut o astfel de petite. Si ce petite, 7227 semnaturi, dar oare cine a semnat asa ceva? Haideti sa va dau cateva exemple:

Iar exemplele pot continua mult si bine. Cu alte cuvinte, fraierii de maghiari care vor "autonomie la ei" au cazut in plasa si au semnat petita unui gay, iar cand au aflat ca cel care a alcatuit petita e homo n-au mai semnat. :)

Pe de alta parte petitiile online au aceeasi valoare ca si o hartie igienica deja folosita, deci sunt multe semnaturi degeaba. Cum ar zice englezii: Better luck next time.

Si sunt sigur ca unii veti sari pe mine si veti spune ceva de genul: "Esti un homofob, aceasta nu este parerea impartita de toti gay-ii romani discriminati si sarmani, nimeni nu ar accepta asa ceva, e un caz singular".

Ok, poate nu toti gay-ii sunt de aceeasi parere, numai ca din ce vad eu din ce in ce mai multi adera la aceste pareri. Si daca nu este decat un caz singular atunci de ce organizatia ACCEPT sustine acest blog pe care sunt scrise atatea injurii la adresa majoritatii?

Ce? Nu ma credeti? Luati de aici screenshot:

Deci daca ACCEPT-ul nu este de acord cu autorul blogului si cu parerile lui de ce ii mai fac reclama? Adica de ce ii mai promoveaza ideile? Oare fiindca si ei sunt de aceesi parere? Pe deasupra autorul blogului mentionat este si membru ACCEPT, asa ca nu mai ramane nimic de comentat.

Orice om normal realizeaza ca asa ceva nu este normal. Homosexualii cat si aparatorii acestora vor veni mereu cu argumente si contraargumente, care mai de care mai idioate, mai nefondate, mai bizare si mai mizerabile pentru a-si apara pozitia de asa zisa "minoritate discriminata", insa cei care discrimineaza sunt chiar ei, cei carora le pasa numai de ei si ar face orice doar ca se le fie lor bine indiferent de moralitatea actiunilor lor, cei care batjocoresc majoritatea si nu dau doi bani pe ea, cei care sunt finantati din afara si sustinuti de cei sus pusi din diferite motive, o adunatura profitori meschini.

Va place sa vedeti asa ceva in parcurile voastre (colaj de poze facute in parcul operei din Bucuresti, loc de intalnire al homosexualilor):

Ma indoiesc.

Nimeni nu intra peste ei in case sa-i deranjeze ori sa le faca ceva, nimeni nu are nimic cu ei cat timp nu isi fac publice orientarile sexuale bolnave, in schimb ei ies pe strazi sa ne deranjeze, militeaza pentru niste drepturi pe care nu le merita, incearca sa ne indoctrineze si pe deasupra ne mai iau si peste picior. ACESTE fapte sunt defapt adevaratele fapte intolerabile! Daca cineva considera asta normal atunci nu fac altceva decat sa-i sustina!

Pofta buna!

PS Daca ati ajuns aici dupa taguri aflati ca sunteti victima unui experiment :)

http://www.greco-catolica.org/c125-Articole-de-Cristian-Badilita.aspx

Totul e cum îl ştiaţi (care îl ştiaţi, ciobanilor !), şi savantlâcul, şi săriturile peste cal - tot ce face farmecul dubios al acestui personaj controversat.

Mai sunt câteva noutăţi de anul ăsta şi pe site-ul personal al ipochimenului. De exemplu, încă un şut în fundul din ce în ce mai mare al lui Liiceanu :

http://www.cristianbadilita.ro/ianuarie.html#Când

(Şi eu i-am luat în balon lui Humanitas "hamletismul", ridicol la un Polonius ca 'mnealui. Acuma, nici Bădiliţă nu-i mai breaz, dar, cum v-am mai scris, simt o plăcere vinovată văzând cum jigodiile se încaieră-ntre ele, nemaiajungându-le ciolanul ! Măcar atâta lucru...)

Sau o apologie a orgoliului ... bun, căci există şi aşa ceva, urmată de o denunţare a celui rău, atât de prezent în România :

http://www.cristianbadilita.ro/ianuarie.html#Preacuvioasa

(Remarcaţi cum vă dau link-urile, mură-n gură, cât mai explicit, doar-doar v-o duce capul până la urmă să apăsaţi pe ele şi să citiţi articolele, 'telectualilor !)

Sau încă un şut în fundul proastelor obiceiuri băştinaşe în general :

http://www.cristianbadilita.ro/februarie.html#Românul

Încă unul, în fundul politicii băştinaşe, mai precis în cel al celor care se dau oportunist de dreapta :

http://www.cristianbadilita.ro/februarie.html#Nedumeririle

Şi-ncă unul, în fundul "jurnalismului" rrrumânesc :

http://