[Luca 12.47,48]

La un calugar copist din pustia Sketis a venit un frate care l-a rugat sa-i copieze o Biblie. Iar batrinul, avind mintea in contemplatie, a sarit unele rinduri si n-a pus nici un semn de punctuatie. Vrind sa le puna el, fratele a gasit pasaje lipsa si i-a zis batrinului:

"Are parti lipsa, parinte."

Batrinul ii raspunde:

"Mergi, fa mai intii cele scrise si apoi vino sa-ti scriu si restul."

Patericul

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Aşa cum ştiţi, am început un pateric împreună. Probabil îl vom continua, dar în tăcere şi ascundere. În orbire. În ascundere faţă de lume şi în orbire faţă de noi înşine.

Acest text este un început şi un sfîrşit .... Răspunsul meu va veni în ascuns.

........................................................................................

Iată ce scriam în iulie

În urmă cu vreo opt luni luni ne-a mai trecut prin minte o idee. Din mintea mea în mintea lui şi apoi, invers. A trecut dintr-o parte în alta. S-a întors. A trecut din nou şi s-a înţepenit în mintea amîndurora. Gînd tare la cerbice.

Dacă vrei să înţelegi un Pateric, atunci trebuie să copiezi unul. După ce îl vei fi copiat, poate că poţi îngîna, precum pruncii, spusele celor înţelepţi. Nu aşa învaţă copiii noştri să vorbească, ne imită şi îngînă? Aşa să facem şi noi!

Ne-a băgat în cap duşmanul că trebuie să fim originali. Noutatea desenului urmează disciplinatei trasări pe calc.

Aici este o pagină "ruptă" din Pateric.

Nu-i pateric de postmodern, adică nu este nici scris de o minte postmodernizată, sperăm noi, şi nici pentru postmoderni nu este. Este un pateric de post, adică de abstinenţă, dar postul acesta este un post special. O abstragere dintr-un spaţiu mental în care ne-a încercuit şi asediat modernitatea.

Patericul acesta este scris în perioade de post din faţa acelor ispite care ne-au determinat a deveni ceea ce am ajuns.

[Iacov 3.4,5]

Un preot pagin care se grabea in drumul sau intilneste un calugar crestin care ii striga: "Demone, demone, unde alergi?". Preotul se opreste, il bate bine pe calugar si apoi porneste mai departe. Putin mai departe il intilneste pe avva Macarie Egipteanul, care vazindu-l ii striga: "Sa fii mintuit, sa fii mintuit, om obosit." Preotul s-a mirat foarte tare si venind linga el l-a intrebat: "Ce ai vazut bun in mine, ca sa-mi vorbesti?" "Te-am vazut obosit, si nu stii ca te obosesti degeaba." Preotul i-a raspuns: "M-a strapuns pina la lacrimi salutul tau, indata mi-am dat seama ca vii din partea lui Dumnezeu. Mai devreme m-am intilnit cu alt calugar care m-a batjocorit si l-am batut lasindu-l aproape mort. Nu te las sa pleci, daca nu ma faci calugar." Au mers impreuna pina in locul unde zacea celalalt calugar, l-au luat in spate si l-au dus pina la biserica de pe munte. Fratii s-au mirat cind l-au vazut impreuna cu un preot pagin. Dupa dorinta lui, l-au calugarit, si datorita lui multi pagini au devenit crestini.

De atunci avva Macarie obisnuia sa zica: "Un cuvint rau ii poate face rai chiar si pe cei buni, iar un cuvint bun ii face buni chiar si pe cei rai."

Patericul 

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

-Azi nu am văzut nimic despre care să întreb, toate îmi sunt clare. Ceainicul este aici, este vizibil şi clar, nu trebuie privit printre gene ca să îmi fie şi mai clar. Ierburile sînt aici, au miros şi consistenţă. Nu este nimic metafizic legat de ele. Sînt ca un hamburger cînd îmi este foame, ca o farfurie cu spagetti, ca o pizza aburindă. Toate acestea sînt scăldate de concreteţe, nimic metafizic în ele, maestre.

-Dragă Vitalie, pînă în urmă cu 50 de ani, cultura occidentală semăna cu un sandwich uşor de analizat, îl iei pe Platon[1] şi pe Aristotel, suprapui peste ei Augsutin şi Toma şi înţelegi despre ce este vorba, daca mai condimentezi şi cu Kant şi Hegel, aproape că îţi dădeai seama încotro mergea lumea. Cultura generaţiei mele este de tip „spagheti", tragi de una şi nu ştii în cîte şi pe unde este încîlcită. Mulţi din generaţia care îmi urmează sunt cu yoga, arte marţiale, muzică de enya, vangelis, coranul şi derrida.

Sincresmul face din cultura noastră, o cultură greu de analizat, şi dacă ne este greu să formulăm problema, ne este greu să îi dăruim lumii sarea şi lumina unei culturi alternative.

Trăim într-o cultură de tip „pizza", cu de toate, care nu are legătură neapărat cu postmodernismul, nici cu starea noastră de balcanici, probabil, cultură de screensavers, de mozaic, de spaghetti impleticite.

-Nu ştiu, Vitalie. Îl ştiu, dar nu îl cunosc, l-am citit, dar nu l-am văzut.

-Fiule, închide ochii trupului pentru a-ţi disciplina trupul. Nu privi, scrutează. Deschide-ţi sufletul către Domnul cel nevăzut pentru a vedea prin ochii credinţei. Să nu încerci să înţelegi cu mintea şi să simţi cu inima. Inima omului este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea[1]. Mintea nu are lumină nici ea fără Cuvîntul lui Dumnezeu. De aceea spune Scriptura că „păgînii trăiesc în deşertăciunea gîndurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor"[2]. Eşti inteligent, dar nu eşti înţelept. Ochii îţi vor înşela mintea şi mintea întunecată îşi va umbri inima şi izvoarele inimii se vor răci în umbra gîndurilor rele. Priveşte dar lumea printre gene, vei vedea mai clar, închide ochii şi vei vedea mai mult.

[2] Efeseni 4:18

Ei, totul devine serios. Se pare că se transformă într-un fel de roman.

Iată aici continuarea.

Mai bine zis... introducerea.

...............................................................................

Acesta este un pateric. Un pateric este o scriere care consemnează o istorie a uceniciei petrecută între un păstor sufletesc şi un ucenic. Este un pateric de post modern. Nu este un pateric postmodern. Nu este o salată de gînduri, nici o imagine caleidoscopică a lumii după ispitele veacului postmodern în care trăim. Este un pateric de post. Un post al minţii de imagini şi închipuiri. Un post necesar omului modern, însemnat de imagini.

Vitalie vede. Aceasta este problema lui. Vede şi pune întrebări unui păstor spiritual orb. Problema părintelui nu este aceasta pentru că s-a învăţat la post de vedere şi închipuiri de pe vremea cînd vedea lumea aşa cum era. Acum trăieşte în lumea pe care nu o mai vede aşa cum este, ci aşa cum a fost şi cum ar trebui să fie.

Vitalie-văzătorul capătă înţelepciunea cînd începe să zărească lumea nu aşa cum a văzut-o, i se dezveleşte acum prin ochii maestrului orb. Cu timpul, în cele 1001 de zile în care au stat împreună, părintele a văzut lumea prin ochii ucenicului şi ucenicul a văzut lumea prin ochii părintelui Sebastian.

Vitalie a venit pe 3 octombrie 2003 şi a plecat în 30 iunie 2006. A venit la început de toamnă, într-o zi de vineri, de post, la începutul anului bisericesc şi a plecat tot într-o vineri de post. Unele poveşti sînt pentru 1001 de nopţi. Poveştile celor care umblă în lumină sînt pentru 1001 de zile.

Eu, ucenicul Ioiel, împreună cu un alt păstor sufletesc, Luca, am văzut totul şi putem povesti doar o parte. La început, ucenicul Vitalie a apucat să fotografieze ce a văzut. I-am luat pozele drept canon şi pe unele i le-am aşezat aici. Acum, pocăit, nu mai poate recunoaşte lumea aşa cum o văzuse prin deschizătura aparatului ca printr-o gaură de cheie prin care şi-a strecurat privirea de hoţ. Poate orbi pentru că i s-a îmbogăţit sufletul atît de mult încît în lăuntrul său trăieşte o altă lume cu mireasmă cerească.

Părintele Sebastian Orbul ne-a învăţat să scrutăm lumea fără ochi pentru a trăi în ea fără ea, să iubim lumea şi să urîm lucrurile din lume, să trăim în lume, fără a ne ademeni cu ea.

Ieri părintele Sebastian Orbul a închis ochii, a adormit. Ceea ce i-a luat lumina ochilor l-a scos din lume spre Lumină. Ceea ce a văzut este trecător, ceea ce vede acum este veşnic.

Ucenicul Ioiel

Totul a pornit de la o întîmplare care, în alte condiţii, ar fi uşor de trecut cu vederea.

El spune:

"L-am intrebat pe Prietenul meu cel mai apropiat: "Pe unde umbli si cu cine?" Mi-a raspuns cu o voce articulata de un suflu de aroganta: "Calatoresc cu maestrul meu in stanga mea!" Eu l-am infruntat cu dojana si i-am spus: "Nu cred! Poate maestrul tau umbla avandu-te la dreapta sa!"

Cine alaturi de cine sta? Cine este reperul?

copilul la dreapta tatalui,
femeia la dreapta barbatului,
Fiul (Isus Hristos) la dreapta lui Dumnezeu...
ucenicul la dreapta maestrului.

Nu mentorul calatoreste cu ucenicul ci ucenicul merge cu cel care-l calauzeste, urmandu-i directia. Cel care se asociaza este ucenicul, cel mic, nestiutor, cel in formare. Cel care stabileste drumul de mers, cel care stie unde trebuie sa ajunga, cel care are ce sa dea... este maestrul."

N-are dreptate cu totul acest ucenic!

Uneori învăţătorul stă la dreapta ucenicului, lăsîndu-se călăuzi de întrebările acestuia.

Dacă vrei să înţelegi un Pateric, atunci trebuie să copiezi unul. După ce îl vei fi copiat, poate că poţi îngîna, precum pruncii, spusele celor înţelepţi. Nu aşa învaţă copiii noştri să vorbească, ne imită şi îngînă? Aşa să facem şi noi!

Ne-a băgat în cap duşmanul că trebuie să fim originali. Noutatea desenului urmează disciplinatei trasări pe calc.

Aici este o pagină "ruptă" din Pateric.

Nu-i pateric de postmodern, adică nu este nici scris de o minte postmodernizată, sperăm noi, şi nici pentru postmoderni nu este. Este un pateric de post, adică de abstinenţă, dar postul acesta este un post special. O abstragere dintr-un spaţiu mental în care ne-a încercuit şi asediat modernitatea.

Patericul acesta este scris în perioade de post din faţa acelor ispite care ne-au determinat a deveni ceea ce am ajuns.

Iată pagina.