Mă călcaţi mânca-v-ar mama

De idioţi taximetrişti?

Sunteţi şoferi de meserie

Sau ucigaşi profesionişti?!

Ce mare har să fi sănătos!

Să ai un trup cu folos...

Dar cel mai mare Har,

Ce-l poate primi omul în dar;

Este, să fie sănătos

În credinţa lui Hristos!

Ce mare har este să vezi!

Din priviri, să radiezi,

Fericirea mulţumitoare

Căci, ai ochii de valoare.

Dar cel mai mare Har

Ce-l poate primi omul în dar;

Să-L vadă pe Domnul

Ce i-a creat lui ochiul,

Să vadă a Lui lucrări

Şi-ale Lui veşnice-ndurări.

Ce mare har este s-auzi!

Să ai urechi, ce nu sunt surzi.

Să ai urechile sănătoase,

Ce prind sunetele frumoase.

Dar cel mai mare Har

Ce-l poate primi omul în dar;

Este să audă

Prin vocea Lui cea Blândă

Cuvinte pline de Har,

De la crucea din Calvar

Pentru cel ce-i păcătos,

Să sentoarcă la Hristos.

Ce mare har e. să miroşi

Parfumul lucrurilor de jos!

Să simţi cu mulţumire

Parfumul ce-ţi dă fericire.

Dar cel mai mare Har

Ce-l poate primi omul în dar;

Să miroase valorile lui Hristos

Ce pentru suflet cu folos.

Să nu miroase gunoaiele drăceşti,

Dăunătoare pentru veci de veci!

Ce mare har e, să glăsuieşti!

Cu gura ta, să poţi să, vorbeşti;

Să stai de vorbă; şi amicii

Prin vorbe bune să-i câştigi.

Dar cel mai mare Har

Ce-L poate primi omul în dar;

Să vorbească despre Dumnezu

Despre Mila Lui, şi Harul Său;

Ce, S-a revelat prin Isus

Prin a Sa Lucrare de nespus,

Ce-a înfăptuit-o aicea jos,

Pentr-a ne duce în Raiul Glorios.

Ce mare har e, să poţi mişca!

Trupul a-l utiliza.

Să poţi mergi şi să vi,

Trupul să-l poţi folosi

Dar cel mai mare Har

Ce-l poate primi omul în dar;

Este să, poată mişca;

Pentru Domnul a lucra,

În veci, a face voia Sa.

Ce mare Har e, să tăieşti!

Pe Dumneze să-L proslăveşti!

Ce mare Har e, să fi sănătos

Şi să fi a Lui Hristos!

Doamne, ce mult Te iubesc!

Căci Harul Tău ceresc,

Peste noi s-a revărsat

Şi din păcate ne-a salvat!

Pe o cruce ai murit,

În locul nostru Te-ai jertfit;

Păcatul nostru ai iertat –

De al moarte ne-ai scăpat.

Cine poate azi să, tacă,

Când a lui haină pătată,

A fost curăţată de Isus?

Ce-a coborât din cer sus

Pe Pământ aicea jos –

Pentru omul păcătos.

Cine poate azi să spună

Despre Dragostea cea bună?

Ce-a fost arătată

La omenirea toată –

Sus pe dealul Golgota

Unde El şi-A dat viaţa. –

Hai să Lăudăm cu toţii

Pe Cel ce-nvie morţii;

Căci şi pe noi ne-a înviat

Din păcatul blestemat!

Dacă tu, nu ai azi parte

De iertarea de păcate;

Te grăbeşte, chiar acum...

Să, n upierzi momentul bun,

Când poţi să fi înviat

Din păcatul-ntunecat!

Dacă, la Hrist azi vi,

Viaţă-n dar, tu vei primi.

Deci, nu amâna momentul,

Când să, fi iertat de Domnul!

După ce iertarea o vei primi,

Vericit veşnic, ai să fi!

Atunci vei putea şi tu spune

Despre această mare minune.

Şi vei spune împreună cu mine:

Doamne, ce mult Te iubesc!

Căci Harul Tău ceresc,

Peste noi s-a revărsat

Şi din păcate ne-a salvat!...

Mi-am baut
prea repede berea,
ii simt bucuria
si toate femeile-s
cu ochii pe mine,
iar iubita
nu-mi vine...

Noi doi. Zburam
De mana. Dar ti-ai dat drumul.
Te-am pierdut. Fara putere
Te caut.

Cu tine de mana
As fi reusit. Acum
Ai plecat. Si renasc
Datorita tie.

Si deodata-mi tuna
ce era sa scap:
orice curva buna
o are in cap.

Ce poţi zgâria cu-albastrul devenirii,

Pe albul suferind de celuloză?

Ce poţi să mai scrii

Din ce nu au scris alţii

Şi ce vei scrie tu

Să fie scris de-a pururi?

Nimic!

Nimic nu-i nou

Pe sfera pământească,

Ci totul e ştiut

De Mintea dumnezeiască!

Doar noi credem că facem

Descoperiri supreme

Cânt tot era ştiut

dincoace de vreme.

Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toţi -
Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume toată-nţelegea -
Tu nu m-ai înţeles.

De câte ori am aşteptat
O şoaptă de răspuns!
O zi din viaţă să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, şi să mor.

Dându-mi din ochiul tău senin
O rază dinadins,
În calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;

Ai fi trăit în veci de veci
Şi rânduri de vieţi,
Cu ale tale braţe reci
Înmărmureai măreţ,

Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce străbat
Din timpurile vechi.

Căci te iubeam cu ochi păgâni
Şi plini de suferinţi,
Ce mi-i lăsară din bătrâni
Părinţii din părinţi.

Azi nici măcar îmi pare rău
Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristeţe capul tău
Se-ntoarce în zadar,

Căci azi le semeni tuturor
La umblet şi la port,
Şi te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.

Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt
Şi noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.

1883, 28 August / 9 Septembrie

Mihai Eminescu

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec!

"Ora / Cand lucrurile obosite de-atata sens / Adorm pe el, / Ca sentinelele / Cu barbia sprijinita / In varful sulitei.

Pereti, tavan, cer si univers, / Nu va lasati totusi prea greu / Pe mine, / Si eu ma tin intr-un gand, / Ba intr-un singur cuvant / Care-a si inceput sa nu mai fie / La un capat."

"Ora" - Marin Sorescu.

am nevoie cu disperare de niste somnifere :[

Şi caii lui Ahil, care proorocea,
Negreşit că au fost, de vreme ce-l trăgea.
Întâmplarea ce ştiu şi voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc
Şi care îmi zicea
Că şi el o ştia
De la strămoşii lui,
Care strămoşi ai lui ziceau şi ei c-o ştiu
De la un alt strămoş, ce nu mai este viu
Şi pe-ai cărui strămoşi, zău, nu pot să vi-i spui.

Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,
Un ţăran se dusese să-şi ia lemne de casă.
Trebuie să ştiţi, însă, şi pot să dau dovadă,
Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.

Astfel se încep toate: vremea desăvârşaşte
Orice inventă omul şi orice duhul naşte.
Aşa ţăranul nostru numai cu fieru-n mână
Începu să sluţească pădurea cea bătrână.

Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte:
"Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte,
Începură să zică, toporul e aproape!
În fundul unei sobe ţăranu-o să ne-ngroape!"

- "E vreunul de-ai noştri cu ei să le ajute?"
Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
Şi care era singur ceva mai la o parte.
"Nu." - "Aşa fiţi în pace: astă dată-avem parte;
Toporul şi ţăranul alt n-o să izbutească,
Decât să ostenească."

Stejaru-avu dreptate:
După multă silinţă, cercări îndelungate,
Dând în dreapta şi-n stânga, cu puţină sporire,
Ţăranul se întoarse fără de izbutire.

Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,
Puteţi judeca singuri ce tristă întâmplare.
Istoria aceasta, de-o fi adevărată,
Îmi pare că arată
Că în fiece ţară
Cele mai multe rele nu vin de pe afară,
Nu le aduc străinii, ci ni le face toate
Un pământean de-ai nostri, o rudă sau un frate.

poezie de Elisabeta Simon

am dat si scrum pe jos,parca ar fi

pt prima oara...

ma uit la fum- o splendoare

cum aluneca agale

si se inalta triumfator

catre cer.

sunt inca o victima

in plus, fara alcool

al tigarilor tratate

nepuse inca in vanzare.

vine el,se tranteste aiurea

fara sarut, fara salut

trage din tigara

apoi isi da seama

ca eu exist,ca ma misc.

ma saruta,imi zice "buna"

si atat.

plec si eu,ma imbrac si ies

aiurea iar prin ploaie

s-au spalat visele

s-au cutremurat amintirile

am plecat de langa el...

niciodata,stiu ca voi reveni

dupa 4-5 ore,fara culoare

doar cu hainele ude,mohorate

el va sti ca si azi am umblat

aiurea,agale,nepasatoare plin ploaie.

Am spus că voi reveni cu o nouă poezie pe o temă pe care eu o consider cea mai grea de până acum. Ei bine am revenit. Tema este poza de mai sus. Iată ce a ieşit :D

Renaşterea Evei

în minte îmi vin o sută de gânduri
toate despre tine şi parcă vrând
care mai de care
să fie scris primul în aceste rânduri.
eşti o Eva născută din mare,
crescută din nisip
şi modelată de vânt,
cu ochi limpezi ca răsăritul de soare
şi zâmbet plin de viaţă
precum zborul unor pescăruşi liniştiţi,
îţi treci mâna prin păr
aşa cum valurile mării se lovesc de ţărm
iar mirosul tău poate să îmbete
pe oricine se apropie de tine.
te-aş sculpta în nisipul mării
aşa cum Dumnezeu a creat-o pe Eva
şi ţi-aş pune nume de stea,
şi în păr curcubeie
te-aş îmbrăca în flori
şi te-aş încălţa în rubine
dar cum nu pot să fac nimic
mă voi bucura pentru cum te-a lăsat El...
un strop de apă în deşert,
o rază de soare în timp friguros,
un zâmbet frumos într-o lume urâtă
o speranţă mereu vie

Cristi Creveniceanu - 2 august 2008

Cand se da cu trotineta

Musca Tete? O omor!

Zice-Azor,

O-nghit, o clampan, ca o barza sau cocor!

Musca Tete pune bete?

Musca Tete?

O omor!

[aproximativ din memorie, dedicata lui Cius!]

Poate vă întrebaţi cine tot îmi dă mie teme pentru poezii. Ei bine pot spune că am intrat într-un grup de poezie unde membrii grupului dau câte o temă. De data asta eu am ales tema şi parcă de data asta a fost cea mai grea temă în sensul că parcă mi-a venit cel mai greu o idee :D O să mai revin şi cu alte poezii pentru că cineva mi-a mai dat o temă pe care încă nu am abordat-o şi sincer mi se pare cea mai grea de până acum :P O să revin, dar până atunci pun poezia de care vorbeam. Tema este o pictură şi anume: Fakir Meets Dali - Jibesh Chakma

P.S: nu are rimă şi măsură, dar sper să daţi atenţie mesajului.

Dilema

fiecare oră care trece
îmi adânceşte nesiguranţa
ce să fac?
să o iau de la capăt sau să fug?
să mai încerc odată?
va fii mai bine sau va fii la fel?
să-mi mai acord o şansă?
sau să rămân în banca mea?
oare îţi voi face rău sau bine?
e greu de ales când nu eşti sigur.
mă împart în două şi mă cert cu mine
să spun da sau să spun nu.
inima îmi spune că îi este dor să iubească
mintea îmi spune să nu mă pedepsesc din nou.
cei din jur îşi dau cu părerea
vor să mă înveţe.
au ajuns profesori,
deşi nu ştiu nimic din trăirile mele.
Ce s-ar întâmpla de aş spune "NU"?
Aş rămâne cum sunt...
Nu! Nu vreau asta!
Am să spun "DA"!
Dar dacă spun "DA" şi se întâmplă ca ultima dată?
Aş ajunge unde sunt acum, poate mai rău.
Ce greu este să aleg!
Oamenii se agită de parcă ar vrea să mă tulbure mai tare.
În agitaţia lor îmi dau seama că am nevoie de tine
pentru a putea păstra linia de plutire
şi să zbor peste tot ce înseamnă invidie, lăcomie şi durere
aşa că m-am hotărât: îţi spun "DA"!
Te aleg să ai grijă de inima mea,
să nu o dezamăgeşti căci ea te-a ales
şi poate data viitoare moare.
Iar dacă mintea nu te-a vrut
am să o educ, nu-ţi face griji
iubeşte-mă şi câştigă-i încrederea...

Cristi Creveniceanu 31 iulie 2008

Să-ţi vadă el fiorul meu,
Să-ţi spună el ce vreau să-ţi spun,
Căci visul nu mai e al meu;
Visul e-al unui nebun...

Acum păşeşte pe-al meu hol.
Pe buze-i stăruie un „nu”
Ai vrea să pleci aşa că-ţi spun
Că îngerul ce ţi-l trimit eşti ...TU!

Şi te privesc iar cum păşeşti
în codrul fără viaţă
Înmormântând iar trei puieţi
Legaţi în vis de-aceeaşi ceaţă.

Şi- acum în ochi ţi se prăvale
ale salcâmului frunze.
Luminând a tale pleoape,
umezind a tale buze.

Cutremură-se-n cer pământul
sub ale sale rădăcini
Şi umbra i-o adie vântul
Atârnând-o-n pomi străini.

Copaci zăresc în ochii mei
şi-o lacrimă furată
şi noapte-i acum făr’de ei
căci eu sunt noaptea toată...