Aseara in autobuz, doi jmekeri galagiosi, cu lant si sapca invers, cu telefoanele pe afara si vociferari decibelice ce acopereau motorul, m-au facut alaturi de franarile bruste ale soferului ce ma smulgeau din bretelele atarnate de bara la fiecare cotitura, intersectie si statie, sa cobor cu mult inainte, la Facultatea de Medicina si sa o abandonez pe Lux, care se grabea acasa neperturbata. Am luat frumos un taxi din fata Spitalului cu un domn barbos ascultator de povesti lirice acompaniate de muzica clasica de chitara, o Maria si tatal sau, saraci lipiti, in drum spre un loc numit Agua Caliente. Pe langa Dambovita, pe Splai, m-am simtit infinit mai linistita asa.

In sala de cinema ieri, abia incepuse filmul si un gras cu prietenul lui, pesemne pretinzandu-se baieti finuti, daca alesesera un film ca cel a lui Fatih Akin si nu vreun blockbuster la mall, vociferau ineptii, asa ca m-am intors si i-am rugat sa-si coboare vocea.

Azi in pauza de pranz m-a intalnit Babe si am mers la Barka unde un grup mixt romano-nu-stiu-ce-vorbitor-de-engleza latrau unii la altii de buna seama pierzandu-si simtul volumului o data cu transferul in english. Asa ca am sugerat sa ne mutam cateva mese mai incolo, ca sa nu fiu nevoita sa le trantesc in mecle castronul fierbinte cu Sri Lankan Chicken Curry and Coconut Milk.

La consultatia de luni la 18:30, asteptand pe bancute la etajul intai, la CMU, ma plictiseam citind reviste vechi si asteptandu-mi randul meu programat la 18 si un sfert. Cand a iesit medicul alergolog, un tip mic de inaltime cu o fata plictisitoare si a invitat pe alcineva inauntru salutandu-se am inghitit in sec enervata. dar apoi mi-a sarit tandara cand a repetat operatiunea cu alta persoana. Cazzo! Am vociferat. Probabil nu m-a suferit ulterior, dar macar am aflat ca de fapt nu am nici o alergie.

Ma simt intolerabila, tensionata, ursuza, ca un arc doritor sa plesneasca peste orice nesimtire, lipsa de respect si intruziune. Help!?

Ieri m-am dus la un Oficiu Poştal. Ştiam că primisem o sumă de bani, trebuia să o ridic, dar nu aveam înştiinţarea la mine. Deja, tanti poştăriţa, la auzul groaznicei veşti şi-a dat de trei ori ochii peste cap. Păi de ce nu o aveţi? Trebuia să o aveţi? Buletin aveţi? Am tăcut şi i-am dat stresatei buletinul. L-a târâit pe tejghea, a aruncat un ochi pe el, a oftat de parcă urma să meargă la dentist şi a început să-şi belească ochii-n monitor. Cât aşa?  zise fără să-şi îndrepte privirea spre mine. Poftim? o întreb nedumerit. Bani? Ce sumă aveţi de primit?  În fine, i-am spus ce şi cum şi după un alt oftat jalnic, îşi ridică maldărul de osânză de pe scaun şi se deplasează într-o încăpere alăturată. Revine după aproximativ trei minute şi-mi spune că fără înştiinţarea respectivă nu văd niciun ban. Păi şi ce fac? o întreb, încercând să obţin lămurire. Se uită lung la mine şi ridică tonul: ...păi cum ce faceţi? Căutaţi hârtiuţa aia şi veniţi cu ea încoace. Dacă aţi pierdut-o, atunci cred că va trebui să vorbiţi să vă mai trimită banii odată pentru că oricum trebuiau ridicaţi în trei zile lucrătoare şi nu aţi făcut-o. Mă uitam aşa la ea şi încercam să-mi dau seama dacă nu cumva face mişto de mine, pregătindu-mi în acelaşi timp o flegmă srategică. Mai erau alte 11 persoane în spatele meu, nu am vrut să mai fac circ şi am ales varianta de a părăsi incinta. Deduceţi voi ce vreţi de aici. Şi te gândeşti că anu' ăsta, în februarie, funcţionarii ce făceau? Grevă japoneză, plângându-se că au salarii mici în raport cu munca depusă şi stresul acumulat. Încă mai păstrez flegma aia...

Rosul campionilor poate fi considerat un motiv de discriminare in lumea sportului. Astfel, la Olimpiada, chinezii, care au culoarea de concurs rosie, vor fi avantajati de catre arbitrii care sunt influentati de aceasta culoare in evaluarea programului unui sportiv.

Scorul poate fi influentat cu pana la 13% de culoarea echipamentului, demonstreaza studiul realizat pe arbitri de tae kwon. "Punctele acordate au crescut dupa ce atletilor in albastru le-a fost digital transformata culoarea in rosu si au scazut cand culoarea rosie a fost inlocuita cu cea albastra", arata studiul.

Totusi, acesta influenta pare sa nu aiba efect in cazul unui concurent cu aptitudini exceptionale.

Desi ar fi necesare si teste pentru alte culori pentru a dovedi eroarea de arbitraj, la test fiind folosite "in competitie" rosu si albastru, regulile competitiei au nevoie "din start" de modificari.

Arbitrajul electronic este una dintre alternativele viabile. Arbitrii pot sa apeleze la dispozitive electronice mai ales pe terenul sporturilor in care culoarea altereaza evaluarea unui sportiv.

2.Sunt nascuta pe 9 aprilie 1994...adica am vreo 14 anisori :)

3.Locuiesc in Bucuresti :D

4.Culoarea mea preferata este verde...se poate vedea si in aspectul profilului meu ;)

5.Cartile mele preferate sunt: "Quo Vadis" de Henryk Sienkiewicz, "Maini Inzestrate" de Ben Carson si "Obstacole" de Lloyd C. Douglas

6.Filmele mele preferate sunt "A walk to remember", "Pay it forward" si "Once upon a time in mexico"

8. Cel mai mare defect al meu este orgoliul... de obicei renunt destul de greu la parerile mele si cand ma supara cineva trebuie sa ma lase putin timp in pace,sa ma linistesc, altfel explodez :)) Andreea stie! ;)

9.Ce imi place sa fac in timpul liber? Sa ma plimb, sa ascult muzica, sa citesc :) , sa calatoresc si sa vorbesc cu prietenii pe mess.

Cu Andreea, colega mea de banca

si doamna diriginta la serbare

10.Melodiile mele preferate sunt "Could I have this kiss forever" Enrique Iglsias; "Cry" Mandy Moore; "With You" Chris Brown si "Hate that I love you so" Rihanna ft. Neyo

11.Locuri unde as vrea sa merg...

As vrea sa vizitez China , Egipt, Italia si Germania...dar deocamdata vizitez doar Piatra Neamt :))

Pe vaporas in Grecia.

12.Prietenele mele cele mai bune sunt Adelina, Oana si Andreea. Pe Ade am cunoscut-o la biserica acum multi ani. E o fata pe cinste. :) Ne jucam "Soarecele si Pisica" in curtea bisericii, mergeam la colindat. Acum, Oana si Ade sunt in Israel si mi-e tare dor de ele...noroc cu messu. ;) Pe Andreea am cunoscut-o in clasa a 5-a si dintr-a 6-a suntem colege de banca. Ne intelegem super si am hotarat ca peste 20 de ani, eu sa devin psiholog si ea directoare de banca, ca atunci cand face depresie sa vina la mina sa o tratez. :))

Cu Oana si Ade la ziua mea. :))

Sa ai grija de tine si sa iti pastrezi feminitatea este unul dintre sfaturile psihologului Mirela Zivari. O partenera pentru tot restul vietii il poate speria, gandindu-se ca pot interveni rutina si plictiseala.
De aceea, este important sa il surprinzi in fiecare zi, sa comunicati permanent, pentru a-i arata ca laga tine nu se va plictisi prea usor. Provoaca-l zilnic, solicita-i ajutorul, dar fara sa cazi in cealalta extrema. Arata-i ca esti o femeie independenta, care isi poate purta singura de grija, dar fara a-l face sa se simta in plus langa tine.
Sa nu incepi sa il chestionezi in legatura cu programul lui - mai inteligent este sa il atragi acasa folosindu-te de farmecul tau feminin, nu incerca sa il schimbi si ajuta-l sa realizeze faptul ca hartiile nu trebuie sa va schimbe relatia, sunt alte cateva sfaturi ale psihologului Mirela Zivari.

Afla mai multe la pag 56-57 in revista Ideal Mariaj

articol preluat de pe revista www.idealmariaj.ro

Mama unui prieten are cancer. Metastaze peste tot, traieste, probabil, ultimele saptamani. Nimeni nu i-a spus clar ca are cancer ci a trebuit sa priveasca vesnica eschivare, vesnicele ocolisuri, vesnica lipsa de sinceritate si curaj a doctorilor romani care sustin ca “vor sa protejeze pacientul” nespunandu-i adevarul. Semne ridicole prin cabinetele medicale, fraze fara noima, evitarea subiectului si prescrierea unor tratamente care sa te ajute sa te tarasti prin viata si nu sa te vindeci. O treaba familiara mie. Nimeni nu te priveste in ochi si iti spune ca ai cancer, nimeni nu iti spune in ce faza e, care-ti sunt sansele si cat mai ai de trait asa incat sa poti hotari cum sau daca vrei sa-ti mai petreci timpul ramas. Te trimit la chimoterapie si atat. Intelegi tu ca nu ai doar o simpla gripa sau indigestie. Nimeni nu discuta despre asta, nici macar in familie. Nu se pronunta cuvantul “cancer”. Suna lumea, intreaba ce se intampla, familia spune ca e “un necaz”, lumea care tocmai a sunat se prinde, isi ia repede “la revedere” si nu mai suna. Daca un bolnav vrea sa spuna sau sa strige ca are cancer, daca vrea sa discute despre asta, sa se confrunte cu asta, va fi greu sau imposibil. Si nu cred ca este o dovada de consideratie la adresa bolnavului ci mai degraba un spirit macabru de conservare al celor care nu il asculta si prefera sa spuna incurajari false si cretine. Daca nu discuti despre ceva, nu exista. Daca nu constientizezi si nu discuti faptul ca cineva poate sa moara langa tine, moartea nu te va atinge niciodata.

Si ar fi bine sa ne oprim aici dar nu despre ce am scris mai sus voiam sa vorbesc astazi. Mai sus este doar introducerea. Peste toata aceasta minciuna care pluteste in jurul momentului in care un om se imbolnaveste de cancer sau este pe moarte la capatul unui cancer teribil apare ceva si mai oribil decat refuzul de a te confrunta cu adevarul: oameni ca sotia contabilului prietenului meu. Ii da baiatului doua carticele. Doua chestii mici si urate. Si ii spune sa i le duca mamei lui iar mama lui va trebui sa le citeasca de 40 de ori. De 3 ori la biserica. In gand sau cu voce tare, e mai bine cu voce tare, “are mai multa putere”.  Incepe sa-i mai zica si despre nu stiu ce biserici pitite pe strazile Bucurestiului si despre nu stiu ce moaste care sunt mai multe decat de obicei in nu stiu ce biserica pentru ca se renoveaza Mitropolia. Baiatul o asculta scarbit, obosit, ea ii spune ca “stie ca tineretul nu crede in chestiile astea dar ele chiar functioneaza”. Spune ca a avut si ea “un necaz” la vezica dar ca a citit cartuliile astea de cate ori a trebuit si a pupat moastele corespunzatoare iar acum e bine.  “Trebuie, desigur, sa creada si doctorul pe care-l ai in toate astea, trebuie sa fie un bun crestin”. Baiatul imi povesteste ca zambea catre ea, ca sa nu pufneasca intr-un ras isteric. Carticelele (nu ma pot abtine sa nu descriu oroarea si nebunia in intregime) se cheama “Acatistul Sfantului Nectarie Taumaturgul izbavitor de cancer” si “Acatistul Maicii Domnului vindecatoare de cancer Pantanassa". P-astea doua trebuie sa le citesti de 40 de ori si ai scapat, esti sanatos tun. Primul impuls cand vad cartile este le arunc imediat la gunoi, asa cum fac cu toate expresiile astea ale dementei noastre nationale cand vine vorba despre ce cred romanii ca este credinta. Dar asa cum nu iti poti desprinde imediat privirea de pe un accident cumplit de masina, asa fac si eu cu aceste carti. Deschid doar una la intamplare, la a doua nu am mai ajuns. Asta pe care o deschid e ceva cu “condac” si cu “icos”. Asa se cheama capitolele.  Condacul 1, Icosul 1 si asa mai departe. Nu ma pricep, sa zicem ca e vina mea dar de ce ar spune cineva bolnav chestiile astea? Ce legatura au boala, tristetea unui om, gandurile pe care si le face, etapele psihologice prin care trece fiecare om odata ce intelege ca are o boala terminala cu condacul si icosul? Lasam titlurile si citim ce ar trebui sa le spui doamnelor si domnilor astora specializati in vindecarea cancerului cand ii rogi sa te ajute: “Pe nedrept ai fost prigonit in Alexandria din pricina urzelilor diavolesti”. Eu zic sa incercam la alta pagina, poate se mai potoleste si limpezeste treaba. “Bucura-te, pavaza a mirenilor care duc o viata jertfelnica”. Am inteles, nu se limpezeste. Abia acum pot sa le arunc.

Draga Nectarie, draga Maica Domnului despre care am mai auzit sau aia care e doar responsabila cu vindecarea cancerului, eu zic sa faceti ceva ca romanii sa inteleaga ca atunci cand ai cancer trebuie sa tii o dieta ca lumea, sa faci un tratament ca lumea, sa te duci la un grup de sprijin, sa te duci la un psiholog, sa cauti suplimente alimentare facute pentru a sprijini pierderea in greutate a unui om bolnav de cancer. Sau macar va rog sa le spuneti romanilor sa gandeasca frumos, sa se straduiasca sa aiba o energie buna, sa se gandeasca la o forta superioara pe care o respecta atunci cand sunt bolnavi. Sa nu mai fie milogi si prosti facand astfel imposibila orice legatura adevarata cu cineva. Ma rog, cu altcineva pe langa Sfantul Nectarie.

Scurta concluzie: nu e “un necaz”. E cancer. Nu e cu pupat de moaste ci cu lupta inteligenta si constienta. Nu e bine sa citesti ca prostul un text plin de arhaisme si sa te tarasti pe la tot felul de manastiri si biserici in timp ce ar trebui sa te odihnesti. E mai bine sa citesti carti ale supravietuitorilor de cancer sau carti care sa te incante, care sa te linisteasca. E mai bine sa petreci timp cu familia ta si sa discuti despre tot ce a fost si este frumos, despre ce simti. De fapt, s-ar putea sa fie o problema cu asta: romanii nu discuta nici cand sunt sanatosi, nu prea au ce sa-si spuna, in general. Mai bine alergi dupa moaste si citesti un text tampit, ca sa ai o scuza pentru incapacitatea de a comunica si de a evolua cumva pana si atunci cand esti pe moarte.

Iskreno nadao sam se da ću malo da odspavam, jer sam bio jako umoran. Nema problema gospođo. Priča ona meni o porodici, poslu, svemu. Odjednom muka. Nije vam dobro gospođo, oćete malo vode. Joj loše mi je, hoću. Okrećem se ja pitam devojke iza, jel imate malo vode gospoći je loše? Nemamo. I onda kao gluvih telefona, jer bilo je koji su spavali, pitaju dalje. Međutim ništa. Vidim ja moram drugačije.

Ničta ne brinite, za mene kažu da sam dobar psiholog, a ja vidim da vi nešto nosite na duši. Slobodno recite, biće vam lakše. Smeje se ona, i pokazuje šipak. Ali ne odustajem ja tako lako. Pričamo mi dalje, i ona iz tašne izvadi neki talisman sa crnom ogrlicom. Šta vam je to gospođo, jeste li to dobili od nekog astrologa?

Tako nešto. Vidiš zbog ovoga sam ja izgubila 4 kg. Zbog talismana? Ma jok, zbog ogrlice, crna boja mi ne prija, tvrdi ona. Manite se ćorava posla, otarasite se toga, vama ništa ne treba. Ajde ti molim te baci, ja ne mogu. A ne, nije fazon da ja bacim, morate vi toga da se oslobodite. Gde silazite, pitam. U Vrbasu, ali ne želim da to bude u Vrbasu. Onda bacite na sledećoj stanici. Tako i bude, kad je bus stao otrči ona do prve kante, i baci to čudo. Jer vam sad lakše pitam ja? Jeste, odgovara ona, smeje se i plače u isto vreme. Eto vidite. Do Ns samse razbudio, ako i ne bi, pitam ja vas?

Pozdrav dobri ljudi, uskoro se opet javljam,

Am citit o carte incredibila... pe nerasuflate... titlul spune totul despre continutul ei...

Inca de cand am deschis-o (la intamplare, sa o spicuiesc, asa cum fac mereu cand vreau sa vad daca mi-ar placea sa citesc acea carte), am fost de-a dreptul uimita de ceea ce mi-au vazut ochii: esenta intregii cunoasteri a barbatilor, privind natura femeii, este continuta intre filele acestui adevarat roman psihologic...
Iata cum este descrisa cartea:

"Barbatii si femeile si-au tinut companie de milioane de ani deja, dar intrebarea inca persista: ce stiu barbatii cu adevarat despre sexul frumos? Aceasta cutremuratoare opera enciclopedica a celebrului Knott Mutch, specialist in antropologia sexelor, in mod sigur va face sa fie uitate toate prejudecatile exagerate.
Barbatii pot acum sa citeze capitole si randuri intregi din aceasta carte care pune capat disputelor si de asemenea pot respinge atacurile nebunesti si iresponsabile la adresa cunoasterii lor asupra misterului feminin.
"Mama, ce calatorie a ego-ului, sunt cel mai tare!" a exclamat autorul in cadrul unui talk-show transmis pe mai multe canale de televiziune simultan.
Pentru a descoperi adevarul incontestabil despre ce stiu barbatii in aceasta privinta, dl. Mutch a trebuit sa isi formeze o privire de ansamblu: examinand indeaproape secole de istorie universala, el a extras cunoastrea esentiala si eficienta de la persoane dinamice care stiu sa faca diferenta intre succes si infrangere. Prim-ministri si presedinti, oameni de afaceri, monarhi, oameni de stat, soti, fii, bunici si toti acei necunoscuti experti in relatiile cu femeile, politia, armata, terapeutii care trateaza complexul Oedip, cu totii au impartasit cu generozitate ceea ce stiau si - iata! - totul este cuprins aici...
In timp ce adevaratii barbati au aclamat munca inovativa a lui Knott Mutch, ramane totusi o fractiune de opozanti (desculti) care vor cu disperare sa il condamne pe distinsul autor: o adunatura de misoginism prost informat. Brrrr! Asa cum a spus si Juvenal, de mult, in apararea sa: "Difficile est saturam non scribere."
Asa ca, fiti atenti: aceasta nu este o carte destinata emotiilor ieftine. Aici nu sunt nici fantezii inselatoare despre misterele corpului uman, nici ode inaltate bucuriei comunicarii interpersonale si asa mai departe, nici capricii slabute, nici bolboroseli extatice despre uniunea perfecta dintre yin si yang.
La urma urmelor, aceasta este o carte despre barbati. Ochiul calm si detasat al ratiunii guverneaza aceasta alcatuire. Asa ca, nu va panicati baieti !!! Totul este sub control.  Serios! Nu, chiar asa e. Haideti sa ne unim. Nu ne costa mult."

Ascultati-mi sfatul si cautati aceasta carte; rasfoiti-o si minunati-va de intreaga intelepciune pe care o contine, pe care v-o puteti insusi la un pret de nimic... Este una dintre cartile care mi-au placut in mod deosebit, prin ineditul ei... Imi voi aminti de ea intreaga viata, cu mare placere... Cautati-o... si atunci veti intelege de ce!...  ;)

P.S. - La mine nu a functionat...

Totusi, m-am linistit cand am ascultat urmatorul cantecel: