Singura problema cu el e ca nu ne potrivim. Suntem din doua lumi si din doua generatii asa de diferite, incat ma indoiesc ca am putea vreodata sa gasim ceva mai mult in comun. Mai mult decat acel wow. Poate ca asta e important, insa in fond wow trece repede. Si ramanem cu senzatia ca nu mai avem ce sa ne spunem. Nu cred ca am putea comunica prea adanc. Cred ca e orgolios din fire si uneori asa sunt si eu. Posibil sa fie prea egoist. Si simt ca nu e genul caruia as putea sa-i spun "dear, in seara asta am chef sa ma tii in brate si atat". Insa poate ma grabesc sa judec, il cunosc de prea.... aaa, hold on ca tocmai ce m-a sunat. Mda, poate totusi ma insel in privinta lui.

Anyway, bottom line, cred ca this affair imi ridica nitel moralul si ma face sa ma simt mai bine, sa uit de nebunia zilnica de la munca, sa ma destind, sa imi dau seama ca totusi inca am o viata a mea, controlata doar de mine.

Problema e ca am o mega retinere, nu stiu de ce. Parca mi-e frica sa go with the flow, sa ma las iubita (atata vreme cat asta se intampla, nu mai mult, nici mai putin), am senzatia ca totul se interpreteaza, ca el vrea de la mine mai mult decat un fel de relatie. Sau poate ca esecurile din ultima vreme isi spun cuvantul. In orice caz e funny, pentru prima data in viata am senzatia ca eu sunt aia care se joaca, aia care detine puterea, cel putin la inceput. Sunt constienta ca ma vrea si refuz pe jumatate orice. Dar pe jumatate nu:). Oricum n-o sa ma dureze mult asta, parca vad.

Am vrut sa scriu despre asta de cand m-am intors, insa n-am stiut cum. Pentru ca a fost o stare asa de... nemaitraita de mine, poate de muuuulta vreme, incat am vrut sa o mai tin pentru mine o vreme. Sa fie secretul meu.

Acum, ca s-a decantat, cred ca pot sa o rostesc. A fost asa: o zi ploioasa intr-un oras venerabil. Ploua mocaneste, insa nu era chiar frig. De la geam vedeam cumva in casa de vis-a-vis, in apartamentul cuiva care avea, cu o seara inainte, o lumina rosiatica ce impanzea peretii. Eram cumva amortiti de vreme, adica eu. El era fascinat de ploaie. S-ar fi uitat la ea ore-n sir. Statea lungit in pat si privea pierdut pe fereastra. Imi zicea ca e frumos. A pus muzica si s-a trantit la loc in pat. Ma intind langa el cu o carte in mana. Stateam amandoi tacuti, se auzea muzica si se simtea ploaia. Si nimeni nu zicea nimic. Eu ma mai foiam din cand in cand, incercam sa ma apropii subtil de lumea lui, dar nici nu voiam sa o tulbur prea tare. La un moment dat am lasat cartea si m-am incovrigat langa el. Statea intins, relaxat, cu fata spre geam. Fruntea mea ii atingea incet, aproape imperceptibil, umarul. Si am stat asa amandoi o vreme. Am inchis ochii, credeam ca o sa dorm, insa nu puteam, era prea frumos. Prea linistit. Prea in acelasi loc cumva, insa separati fiecare de gandurile lui. Mi-a parut o vesnicie ora aia (sau orele alea, ca nu-mi dau seama). 

Nu tin minte sa mi se fi intamplat vreodata sa stau langa un baiat care-mi place, barely touching each other, vreme indelungata, si sa ma simt atat de ... frumos. Yes, this is the word. And this is why I came to like him. For this unique moment.

Eram acolo cand a venit si ne-am ignorat o vreme. Apoi s-a imbatat si a venit pe la masa mea. Apoi am inceput sa vorbim despre diverse. Am zis ca e sansa mea sa am the talk asa ca am incercat. I-am spus tot ce aveam de spus, ca e las, ca ma tine atarnata de el fara sa-mi dea drumu', ca vreau sa-mi spuna ce naiba se intampla, chiar daca e rau si chiar daca ma doare pentru ca am nevoie de cuvintele astea vorbite ca sa ma rup naibii de el. Insa toate vorbele astea au fost presarate cu alte vorbe d-ale lui, abstracte si vagi, filosofice aproape, ca un cod. Incercam sa-i patrund intelesurile ascunse si-mi parea mereu ca-mi scapa ceva. 

Nu mi-a dat drumul de tot nici de data asta. Era sansa lui. Dar n-a facut-o. Din nefericire pentru mine insa m-a lovit in profunzime, acolo unde ma durea cel mai tare. O sa explic imediat. A inceput cu discutii de genul ca a crezut ca sunt "fulgeratoare" (asa cum banuiam) dar n-am fost, insa potential exista. Vorbim acum de un om extrem de ... spiritualizat. Traieste mult in el, lumea lui se intampla in interior. Si-mi zicea ca sunt "un copil frumos" (a spus la un moment dat in nu mai stiu ce context "da, te iubesc, dar trebuie sa evoluezi cu mine... cumva impotriva mea" or smth) dar ca acum nu dau ce e mai bun din mine. Si ca voi ajunge, atunci cand voi fi "evoluat", sa nu mai am nevoie de el. Si inteleg la ce se refera cu nu-mai-am-nevoie-de-el bullshit. Dar asa de tare m-a enervat toata faza cu evolutia, incat am plecat trantind usa.

Am ajuns acasa si am plans, pe bune. Pentru ca stiu, deep down inside me, despre ce vorbeste. Eram genul de om ne-tabloidizat, care era in stare sa citeasca pana la epuizare si sa se piarda cu totul intr-o carte buna. Eram genul de fata care privea cu detasare si relaxare, inteligent, orice fel de prejudecata feminina. Asta inca o am cumva. Insa simt, sincer, ca m-am prostit... rau de tot. Ca nu mai sunt in stare sa gandesc clar. Ca nu mai pot sa progresez. Simt cum mi se uniformizeaza creierul pe zi ce trece. Muncesc si ies in oras, vin acasa si stau pe net. Cam atat. Viata mea cu mine nu mai exista. Cred ca am mai scris despre asta si tot n-am facut nimic. Se pare ca eu nu prea contez pentru mine. Se pare ca eu, ca om, sunt facuta sa traiesc pentru altii. Iar asta a ajuns sa ma sece cu totul. Traiesc interior din ce am acumulat in trecut.

Si acum am inteles... oarecum... esecurile cu big guy si cu blue eyes. Am inteles de ce au simtit potentialul, dar nu au continuat (bine, erau si sunt fucked up amandoi oricum). Pentru ca impresia pe care o dau nu are substanta. Deloc. E ceea ce am construit pana la un moment dat. Iar apoi am uitat de mine. Am uitat ce vreau, ce gandesc, ce doresc, ce visez, ce planuri am. 

Si big guy are dreptate: am o viata, iar in viata asta a mea eu sunt singura persoana pe care ma pot baza. Asa ca as face bine sa ma inteleg bine cu mine, sa nu raman incremenita in proiect, sa-mi fac un bine si sa mai evoluez din cand in cand. Si poate ca si-a asumat rolul asta de "ala rau" ca sa ma scuture. Sa ma faca sa vad ca trebuie sa fac ceva. Cu impresia asta am ramas de aseara. Si cred ca nu e asa de rau pana la urma, e o experienta prin care trebuie sa trec, chit ca nu mai e asa de usor, nu mai am 20 de ani. Ar fi fost bine. Dar nu. 

Nu stiu ce o sa fac mai incolo. Nu stiu cum o sa imi construiesc viitorul pana la urma. Insa stiu ca trebuie sa schimb multe lucruri. Pentru ca nu sunt ceea ce as fi vrut sa fiu acum. 

Seara trecuta a fost absolut horror. Nu am cuvinte sa descriu cat de nasol a putut sa fie. Desi nu s-a intamplat nimic. Meci... El statea cu una langa el. Care-si mai sprijinea bratul pe spatele lui din cand in cand.. asa familiar. El pleaca si sa intoarce. Tot cu fata langa el. La un moment dat ajung in spatele lui, ii priveam cum rad si cum ea il mangaie pe cap. Am vrut sa plec. Insa am decis sa stau inauntru, ca eram la terasa si era cam rece. El a intrat, m-a salutat si a plecat. De tot. La masa a ramas un prieten si am indraznit sa spun ca sunt suparata. Si mi-a spus asa: "tu mai bine vezi-ti de drumul tau. In orice caz, nu cu mine trebuie sa vorbesti, ci cu el". Si atunci am inteles de-a dreptul ca nu mai are sens.

De fapt, m-am intors la ce spuneam... ca daca ti se spune ca e gata, nu conteaza de ce e gata, pur si simplu motivul e absolut secundar. Chestia e ca nu mai vrea. Si azi am incetat de fapt sa mai sper. Am incetat sa ma gandesc ca dupa mesaj, s-a intors, ca vinerea trecuta a existat....

Problema e de fapt ca sunt total singura acum. Nu-mi place nimeni, nu vreau sa stiu de nimeni. Probabil ca pentru o vreme o sa-mi plang mizeria aici si apoi o sa apara alt cui. Insa important ar fi sa evit sa-l mai vad. Asa cum mi-a iesit cu blue eyes (si cu el era si mai greu, ma ciocneam de el peste tot), asa trebuie sa iasa si acum. Mai ales ca e mult mai usor. Ma incurajez singura, insa alta solutie nu vad.

PS - in timpul meciului i-am sters numarul din telefon. Si mesajul ala nenorocit.

Oh well, hai sa nu mai facem scenarii d-astea, bine? Ce rost are, in fond? Cum spuneam, o sa-l vad vineri la meci. Maine iar o sa fiu muta. Si acum se va alege, am impresia, ce naiba se intampla si cu situatia asta. Poate ca o sa intalnesc pe altcineva, ca doar nah, cui pe cui se scoate. Problema e ca nu-mi place nimeni. But you never know.

Mie-mi miroase a vara. Azi de dimineata cand am iesit din bloc am dat cu nasul de caldura aia din diminetile de vara (si apoi de imbacseala din autobuz) si am zambit. Mi se parea ca niciodata nu am observat asa, dintr-o data, ca a venit vara. Quite a summer, I might add. Pentru ca o sa am prea putine zile de vacanta fata de cate mi-as dori. Insa sper sa ajung la mare mai des ca vara trecuta, desi asa zic in fiecare vara ca o sa fac. Problema e ca ma tine legata aici this big guy with his big hands and cuddling arms. Vineri seara a devenit apogeul saptamanii pentru mine. Stiu ca atunci il vad. Probabil ca daca intr-o vineri nu va aparea, o sa fie dezastru. Si voi plange pe blog cu lacrimi virtuale de crocodil. Dar poate ca va trebui sa previn eu chestia asta cumva si sa plec cat mai des, sa nu ma mai vada, sa nu-l mai vad, sa ne rupem odata, desi nu-mi doresc.

Insa alta solutie sincer nu vad. E clar ca daca ma voia, facea ceva chiar si dupa gunoiul ala de sms de despartire. E clar ca ar fi vrut sa stie de mine. M-ar fi sunat. M-ar fi gasit cumva, mai ales ca eu am fost si inca sunt mereu aici. Asa ca acum, lucida, imi dau seama ca toata nebunia asta nu are sens. Ca desi ma atrage ca un magnet, trebuie sa ma rup, asa cum am facut si cu blue eyes. Cu el a fost si mai greu ca-l vedeam mereu la munca and I still do, dar a trecut. Nici nu-mi pot aminti cum a fost cu el, mai citesc pe blogul asta pe la inceput, rational stiu, insa sentimental nu. L-am scos de tot din mine.

Asa ca, dragele mele, cred ca happy ending o sa fie doar in melodia lui Mika si poate mai incolo, cu un alt baiat. Thing is... mie-mi place cand lucrurile nu sunt usoare la inceput. Face relatia mai misto dupa aceea, ii da mai muta greutate. Dar nici chiar in halul asta!

Mda.. poate maine o sa-mi iasa chestia asta cu nevorbitu'. Insa sunt convinsa ca voi veni acasa mega suparata ca nu am vorbit, ca ar fi trebuit sa zic ceva totusi.. d-astea. Damn, I'm weak sometimes!

PS - cred ca daca m-as detasa putin de toata povestea asta, as putea sa privesc situatia mult mai obiectiv si mi-ar veni mai usor sa iau o decizie. Sau sa am o atitudine. Sau... ceva. Insa am impresia ca asta e mai rau decat blue eyes, pe asta nu poti sa-l ocolesti si sa-l ignori odata ce l-ai observat o data (si bine!)

Insa de dimineata m-am trezit destul de devreme si-l priveam cum doarme. I-am masurat trupul relaxat, picioarele si bratele musculoase, cum se inghesuia cu capul in mine ca un copil. Imi venea sa-l ating, dar mi-era teama sa nu-l trezesc. Si ma tot gandeam ca poate fac o greseala, ca nu ar trebui sa fac ce simt. Poate numai pentru ca el sa nu creada ca sunt acolo atunci cand vrea el sa fiu acolo. Insa imi doream asa de mult sa dorm din nou cu el incat n-am putut sa ma abtin. Iar de data asta a fost misto ca nu mai paream deloc straini. M-a luat in brate by default:).

N-am idee deci cum suntem. N-am idee ce e in capul lui. De ce a fost nevoie de mesajul ala oribil si de saptamana groazei prin care am trecut. De ce a trebuit sa il exorcizez din mine, mai ales ca acum sunt mult mai lucida si fara asteptari. Sau poate ca de asta aveam nevoie ca sa tin lucrurile sub control. Insa nu e corect! E frumoasa indragosteala. E frumos sa-ti pierzi capul si sa acorzi credit 100% celuilalt, cel putin la inceput cand nu-l cunosti si-i dai toata increderea. Asta a facut mesajul ala, m-a scos din starea misto in care ma aflam si m-a adus cu picioarele pe pamant, acolo unde sunt mereu. Boring pe pamant. 

Oh well, om trai si-om vedea.

Azi cred ca am facut o tampenie: am cerut cuiva apropiat mie sa se informeze despre el. Sa stiu si eu ce e cu omul asta. Tampenia vine din faptul ca amicul nu e deloc discret si am mai patit-o cu el, insa acum chiar nu-mi pasa. Sunt curioasa, pur si simplu. Desi, cum ziceam si ieri, mi s-a cam luat. Am aflat cu cine s-a pupat asta-iarna, cu cine a avut o relatie lunga, ca nu e cel mai cuminte om posibil. Sa vedem acu ce pocinog o mai iesi si din treaba asta. Sincer, nu ma puteam abtine sa nu intreb. Pisica din mine nu se lasa:).

Nu pot sa zic, totusi, ca nu ma incanta faptul ca am o oarecare comunicare cu el. Ca nu m-a izolat cu totul. Am impresia ca vrea sa ma tina de rezerva, pentru cand isi termina proiectu, pentru cand isi doreste ceva mai multa complicatie in viata lui. Insa problema e a mea, ar trebui sa stiu ce vreau. Vreau niste nopti cu el? Vreau relatie cu el? Vreau niste momente cu el? Ca probabil in functie de asta mi-as conduce strategia:)). Bine, strategia mea poate fi =0 daca el nu coopereaza. O sa vedem ce cacat o mai fi.

Sunt tare aiurea azi. No reason

Insa ma simt bine acum. Am un prograaaam, mama mama. Ma duc in weekend la mare, apoi ma duc cu fetele la premiera "Sex and the city", apoi avem o cantare:P, apoi imi vine o prietena din America:). Toate astea presarate cu seri la bere cu fetele si baietii pe la terase ca a venit caldura si nu se mai poate sta in casa:). So, it's not like I don't have a busy life or anything.

Problema ramane cu omul de departe. Care inca nu stiu ce va face. Si cu care inca nu stiu cum sa procedez. Pentru ca niciodata nu pare a fi momentul potrivit. Si urasc sa dau vesti proaste oamenilor cumsecade (da, eu si Oracolul din Matrix:D). Insa nici sa am o vara ratata, in care nu voi auzi decat probleme peste probleme, nu prea mi-as dori. Sper totusi ca timpul sa le rezolve pe toate, in favoarea mea daca s-ar putea, multumesc frumos. Si o sa mai vedem ce se mai intampla. 

Acum am senzatia ca si relatia asta s-a dus naibii si iar o sa am nevoie de o perioada de recovery, iar o sa ma ia tot felul de ganduri, iar o sa sufar ca un caine cand o sa-l vad din greseala (pentru ca stiu sigur c-o sa-l vad din nou mai devreme sau mai tarziu) si o sa ma intreb continuu, o vreme, "de ce?". Pentru ca inca nu gasesc o explicatie logica pentru toate astea. Si daca e vreuna, as fi vrut sa o stiu si eu, buna, rea (mai degraba) decat sa-mi fac miile de ganduri care-mi viermuie in cap acum. Nu am liniste deloc, nu pot sa fac nimic. Cel mai nasol e ca il vad online si nu-mi raspunde, asta chiar nu pot sa pricep. Or maybed I've been put on Ignore.

later edit: da, am avut dreptate. I've been put on ignore. Ca d-aia nu-mi raspundea pe mess. Si apoi am primit un sms ca s-a terminat. Eu una, daca o iau logic, nu prea cred ce-mi zicea acolo. Suna ciudat, unlike him, nu ca as fi avut timp sa-l cunosc foarte bine. Cred sincer ca exista o alta. "titulara de post" cum s-a exprimat cineva in seara in care l-am cunoscut. Daca e sa ma gandesc rational, e simplu: fata a fost putin plecata, el m-a cunoscut pe mine, tralala pe strazi, fata s-a intors, eu l-am zapacit cu telefoane, el s-a speriat si mi-a trimis acest mesaj. Nu e mare filosofie. E crud si simplu. QED

Am mai povestit p-aci de un om (ultimul:P) cu care nu stiam cum se va intampla treaba cand ne vedeam luni la munca, cum vom reactiona unul la altul. Pai... am reactionat bine. Adica ne-am vazut amandoi de treaba, am lucrat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cred ca se astepta la o criza, dar se pare ca nu prea ma cunoaste. Apoi am fost nevoiti sa plecam o zi impreuna intr-un schimb de experinta. Si totul a fost ok, chiar m-am simtit normal cu el. Apoi a venit o petrecere. Well, la petrecere omul a venit cu fata. Era cam tumentat si mi-a zis ca nu prea e ok. M-a mangaiat si m-a luat de mana. Si atunci mi-am dat seama ca poate nici in el lucrurile nu sunt asa de calme cum credeam. Ca nu a luat totul ca pe ceva trecator. Nici ca pe ceva foarte grav, insa am simtit ca ceva acolo exista. 

Well, veti spune, si cum se impaca toate astea cu... restul? Pai nu se impaca. D-aia le scriu. Poate ma lamuresc si eu. Insa simt ca am muuuuuult de asteptat ca toate lucrurile sa-mi devina clare in viata. Cel putin pe partea asta... non-economica.

Nu, n-am uitat de blog. N-am mai scris ca nu am avut net acasa. Adica nu am avut calculator, apoi nu am avut net, si tot asa. Dar acum m-am intors cu povesti noi. Am pus melodia asta desi postul asta nu are mare legatura cu ea. Imi place mie foarte mult. Mi se pare o declaratie de iubire foarte romantica, fara sa fie gretoasa si siropoasa. Ma incanta. Si probabil ca o ascult cu speranta ca se va gasi cineva in lumea asta care sa ma gandeasca in felul asta. Si la care eu sa reactionez, sa fiu happy about it.

Blue-eyes isi continua intre timp evolutia SF in viata mea. Continua cu complimentele la telefon, chiar m-a invitat la ceai intr-o seara, lucru care nu s-a intamplat, desigur, ca asa e la el, trec cam vreo doua-trei luni pana pune in aplicare planul diabolic pe care-l cocleste in mintea aia. Prietena mea concurenta isi doreste inca sa fie cu el, dar totul e la nivel de dorinta general probabil si de faptul ca acum colaboreaza indeaproape. Ma rog.... sa fie la ei acolo.

Eu... sunt in deriva. Aseara cred ca am facut o greseala. Nu stiu sigur daca e o greseala pana luni cand ma duc la munca si vad cu reactioneaza el la mine. Da, pai mereu e un el implicat... ce naiba. Cu care s-au intamplat niste treburi. Misto. Mi-a placut. Mi-a facut bine (fizic si psihic). Insa nu sunt aaaaabsolut deloc implicata emotional. Zici ca sunt de piatra. De gheata. Undeva in mine cred ca am incercat sa domolesc pasiunea ca sa nu cad singura in propria capcana. Si acum m-am "racit" de tot. Dar asta e de bine, nu e de rau. Adica... nici eu nici el nu vrem complicatii. Iar ceea ce mi-a placut a fost faptul ca am putut, fara oprelisti, sa fiu tandra, si el la fel, chiar daca nu ne iubim. Am vrut asta, pentru ca imi lipseste: sa daruiesc din mine.

Sper totusi sa fie totul ok. Si sper, pana la urma, sa gasesc putina liniste in viata asta. Cam atat.

Am I falling back in love? de fapt, into passion. Nu stiu. Stiu doar ca efectul e acolo, inca exista. Inca imi provoaca un gol in stomac, inca ma face sa-mi pierd firea si sa incerc din rasputeri sa fiu coerenta.

Vorbeam deunazi cu cineva despre el, erau chestii de munca mai ales, dar omul asta (de fapt, Mr Kiss) mi-a zis despre blue eyes ca "si-a construit ziduri inalte intre viata lui privata si restul". Poate d-aia are o problema cu femeile, continua el, n-are timp de ele sau poate inca nu si-a gasit egalul. Speranta tot de la el a venit: chiar daca si-a facut o parere gresita despre tine, intotdeauna este loc de intors. E mai greu, dar exista. Trebuie doar sa vrei.

Era ciudat sa vorbesc chiar cu omul asta care ma vrea despre un altul pe care il vreau. Simteam ca e unfair si ca nu are sens sa intru in detalii. Oricum nu stie mai nimic despre mine, nici nu avem cand sa vorbim pentru ca niciodata nu suntem singuri, cred ca se teme de asta.

Sunt curioasa totusi despre aceste doua saptamani. Sunt convinsa ca nu il voi vedea asa de des, dar nu sunt convinsa ca nu voi umple noi pagini in acest blog cu diverse lamentari, Pentru ca de data asta ma astept sa fiu dezamagita. Din nou.

Prostia e ca in seara asta am iesit la o bere linstita cu prietenii. E sambata, erau doua cupluri si eu, cam a cincea roata la caruta, dar hai, treaca, prefer sa ies decat sa lancezesc in casa. Si fix cand am intrat, pe hol, cautand o masa libera, dau nas in nas cu el. Din nou nod in stomac. Din nou stare aia parca de lesin din care nu-mi amintesc prea multe dupa. Nici acum nu-mi dau seama exact cum am reactionat, ce i-am zis, cum l-am privit sau nu (am impresia ca atunci cand am dat cu ochii de el l-am evitat, i-am evitat privirea). Stiu doar ca era vesel iar mie imi venea sa-i scot ochii cu o fraza gen "si zici ca nu iesi sambata in oras, hmmm?". Iar m-au atacat sentimentele contradictorii ("omg, cat e de misto!" si "frate, ce proasta am putut sa fiu!") si pentru jumatate de ora n-am mai fost eu. Cineva din grup a observat ca m-am cam inrosit. Si apoi am vrut sa stiu cu cine era, daca era cu concurenta sau nu, daca nu cumva a plecat la scurt timp dupa ce am venit eu... Urmaream cine intra la baie la fete, poate recunosc vreo silueta, sa ma lamuresc si eu. Dar nu... so am ajuns acasa tot cu gandul la el.

Cam trista sunt acum. Probabil ca, intr-un fel sau altul, mi se parea imposibil esecul acestei relatii. Mi se parea ca we're meant to be together si ca pur si simplu nu aveam cum sa ratez chestia asta. Am luat-o ca pe o infrangere personala, insa nu pot totusi, rational, sa nu gandesc si ca it takes two to tango. Si daca omu nu a vrut, eu ce sa mai fac.  Dar tot imi pare rau. Chiar cred ca ar fi fost misto pentru amandoi. Presupun ca aici intervine si hiba lui de a-si face o parere prea repede despre un om si de a nu renunta la ea foarte usor. Cred ca pe mine m-a categorisit gresit si oricum nu am avut ocazia sau tupeul sa il las sa vada altceva.

Well, oricum nu mai conteaza. Ma duc sa mai citesc si eu ceva. Gen "Femeia care asteapta" - misto carte, inca nu am terminat-o. A fost cu dedicatie pentru mine:).

Si ma urasc si pe mine ca inca imi pasa. De fapt cred ca doar de declicul asta mai aveam nevoie, sa-i vad intr-un fel impreuna. Sa vizualizez chestia asta. Probabil ca de acum incolo tot ce urmeaza va fi mult mai usor. Insa pe drum nu pot sa spun cate ganduri si imagini mi-au trecut prin cap. Imi aminteam, ca intr-un tavalug, de noi doi, de faptul ca aproape imediat dupa a aparut ea.. Nu-mi puteam stapani ciuda, furia, lacrimile de nervi, sentimentul ca nu am fost good enough, destul de interesanta, desteapta, cunoscuta, whatever... pentru el. Ma simt neputincioasa. Si ma enerveaza ca de fapt am fost lovita in ce e mai sensibil cred, in afara orgoliului meu de femeie: faptul ca ea scrie mai bine. Cel putin in opinia lui. Nu o cunosc foarte bine, nu stiu ce fel de om e, insa asta stiu ca a fost plusul ei fata de mine, faptul ca "scrie bine". Fucking shit. Adica exact ce mi-am dorit eu toata viata, sa "scriu bine", mai precis "sa scriu", are ea acum. Pentru ca eu nu scriu bine, scriu atunci cand ma descarc si am nevoie, scriu pentru mine, nu scriu despre probleme jurnalistice, nu ridic semne de intrebare prin posturile mele, nu disec ce vad la tv. Nu in scris. Fac asta cu prietenii mei, ma distrez pe seama altor treburi, insa nu in scris.

"Scrie bine"! Pfuuuuuiiiii! Sincer, in drum spre casa incercam cu disperare sa gasesc vreo metoda prin care sa plec, sa nu-l mai vad multa vreme, sa nu mai fiu tentata sa-l vad. Poate imi schimb jobul. Da' unde naiba sa ma duc? Imi place munca mea si-mi plac oamenii care ma inconjoara acolo... mai putin el. Bad idea relatia cu un coleg.

Imi aminteam in autobus si de episodul ala din Sex&the city in care Carrie se duce la logodna lui Big, si care se termina cu imaginea aia misto cu ea mergand alternata cu imaginea unui cal, la fel de liber ca ea. Si poate ca avea dreptate: nu eu nu l-am putut domestici pe el, ci el nu m-a putut domestici pe mine. Dar acum nici serialul asta nu mi-a mai ramas, ca-i place ei... suna deja a cliseu sa fii fata si sa-ti placa sex&the city, eventual sa te identifici cu Carrie.

Pana la urma chiar nu stiu ce se va alege si de toata treaba asta. Ma tot intreb ce voi face in momentul in care chiar va aparea cineva. Un baiat concret, real, palbabil, cu care sa vreau/pot sa am o relatie. E posibil ca atunci sa simta si sa revina si sa ma zapaceasca din nou. Si sa trebuiasca sa aleg sau sa ma complac in flirtul asta ciudat. De fapt, zilele astea nu mai flirtam deloc, abia daca ma vede cand vin sau cand plec, si nici nu conteaza, am atata treaba incat nu e nevoie (zise ea cu jumatate de gura).

M-am vazut pe rand cu vreo doi baieti, cu unul dintre ei nu se va intampla nimic, e un prieten bun. Cu al doilea s-au cam intamplat lucruri, insa situatia e oarecum ambigua, asa incat prefer sa nu vorbesc despre asta. Plus ca a aparut al treilea aseara. "A aparut" inseamna ca pur si simplu mi-am dat seama cu suprindere ca un om despre care nu stiam mare lucru mi-a dat genul ala de atentie.

Cu toate astea, de dimineata la mancatorie, cand am dat cu ochii de blue eyes (care n-a avut ochi pentru mine azi), nu mi-am putut abtine privirile fixe. Si mi-am dat seama ca inca sunt agatata de el. Tare aiurea.

Insa acum (si amicul are dreptate) e nevoie ca eu sa ma afund in mine, sa fac lucruri care mie imi plac, sau la care nu m-am gandit niciodata, sau despre care doar am zis ca o sa le fac pentru a-mi redobandi acel echilibru pierdut... Si nu, nu l-am pierdut din cauza unor ochi albastri. Cred ca l-am pierdut in dimineata de 6 august, cand m-am trezit total si complet singura. Da, am familia cu mine, am prietene, stau destul la serviciu oricum, insa atunci cand ajung acasa...mereu am gasit pe cineva. Sau mereu am asteptat pe cineva. Sau am avut pe cine sa sun si sa indrug verzi si uscate. Acum nu. Si cred ca de asta ma tem cel mai mult in viata, sa nu raman singura.

Cred ca din cauza asta s-a intamplat sa existe, in felul in care a existat, relatia mea cu 'mnealui. Presupun ca daca nu aveam o problema cu singuratatea sau cu nevoia constanta de afectiune, nu as fi fost nici atat de afectata de el, nici atat de disperata sa-l am, nici atat de distrusa ca apoi nu m-a bagat in seama. Cred ca as fi fost mult mai detasata si mai lucida.

Asa ca am de gand sa urmez acest sfat si sa-mi vad de viata mea cu mine. Presupun ca ma asteapta niste suprize pe drum, sper sa fie totusi placute:)). Si da, am de gand sa fac multe, acum in noua mea viata singura. Am de gand sa invat sa inot, sa invat intr-un final sa conduc (cred ca as fi mega-happy sa am masina), sa citesc mai mult de o carte pe luna. Sa fac lucruri de care inainte ma plangeam ca nu am timp sa le fac.

A, si sa invat harta Barcelonei pe de rost, pentru ca acolo imi voi petrece niste zile absolut dementiale:).

Chiar ma gandeam de dimineata ca nu ma asteptam la asa o supriza neplacuta. Imi parea cu totul altfel inainte sa iesim prima data in oras. Parea un tip destul de constant, un om care se tine de cuvant, ba chiar un om care se enerveaza foarte tare atunci cand altii nu se tin de cuvant (iar asta nu e o parere, it's a fact). Cu mine in schimb a fost tot ceea ce el pare sa urasca la munca. Un om care nu se tine niciodata de cuvant, deceiving, nepasator, crud. Mi se pare fantastica dualitatea asta asa de antagonica. Poate ca adevarul e undeva la mijloc totusi.

Asa ca incerc sa ma indrept spre zile mai bune. Problema e ca am ramas cumva agatata de el si mi-e greu sa ma declar deschisa spre orice alta posibilitate. Se citeste pe mine, se simte cred, ca nu sunt inca pregatita pentru nimic nou. Pentru ca pe fundal exista un proces in derulare. Un render care dureaza cam mult, ar trebui schimbat naibii procesoru, poate asa ajung undeva si eu. Dar asta tot incerc sa fac zilele astea. Sa ma obisnuiesc cu alti oameni. Din pacate nu prea-mi iese. Vineri seara am ajuns intr-un club unde nu-mi placea nimeni, toti erau niste pustani, aia cu care eram erau niste penibili (desi era un baiat de parea ca ma placea) asa ca am fugit acasa putin dupa miezul noptii ca sa nu mai zica mama ca sunt "distrusa". Cum sa gasesc pe cineva in conditiile astea? Si chiar pe cineva semnificativ.... In fine, ma duc sa mananc ceva, poate-mi vine mintea la cap.

- Qu'est-ce que signifie "apprivoiser"?

- C'est une chose trop oubliée, dit le renard. Ça signifie "créer des liens..."

- Créer des liens ?

 - Bien sûr, dit le renard. Tu n'es encore pour moi qu'un petit garçon tout semblable à cent mille petits garçons. Et je n'ai pas besoin de toi. Et tu n'as pas besoin de moi non plus. Je ne suis pour toi qu'un renard semblable à cent mille renards. Mais, si tu m'apprivoises, nous aurons besoin l'un de l'autre. Tu seras pour moi unique au monde. Je serai pour toi unique au monde.. (...) Ma vie est monotone. Je chasse les poules, les hommes me chassent. Toutes les poules se ressemblent, et tous les hommes se ressemblent. Je m'ennuie donc un peu. Mais, si tu m'apprivoises, ma vie sera comme ensoleillée. Je connaîtrai un bruit de pas qui sera différent de tous les autres. Les autres pas me font rentrer sous terre. Le tien m'appellera hors du terrier, comme une musique. Et puis regarde ! Tu vois, là-bas, les champs de blé ? Je ne mange pas de pain. Le blé pour moi est inutile. Les champs de blé ne me rappellent rien. Et ça, c'est triste ! Mais tu as des cheveux couleur d'or. Alors ce sera merveilleux quand tu m'auras apprivoisé ! Le blé, qui est doré, me fera souvenir de toi. Et j'aimerai le bruit du vent dans le blé...

Si de fapt cred ca baza oricarei relatii sta in acest gen de domesticire pe care multi nu cred ca o constientizeaza, doar o traiesc fara sa se intrebe "da' de ce?". Well, eu stiu, insa asta nu ma face cu nimic mai fericita. Cand ajung acasa, tot singura sunt. Fac aceleasi gesturi mereu, pisica e mereu la fel de incantata sa ma vada, stie ca primeste de mancare, fiecare seara e aproape la fel. Tocmai d-aia nu sufar sa fiu singura. Am nevoie de cineva to shake my world, iar acel cineva, desi a fost ca o cometa in viata mea, cel putin pana acum, a dus "domesticirea" pana la capat. Insa eu nu am reusit sa fac acelasi lucru. Totusi, adevarul sta in cuvintele de mai jos, presupun ca din cauza asta el e El pentru mine. Din cauza timpului pierdut pentru el, aproape un an. Si mai ales, il est responsable de ce qu'il a apprivoise:). Dar cred ca inca nu o stie.

- Adieu, dit le renard. Voici mon secret. Il est très simple: on ne voit bien qu'avec le cœur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

- L'essentiel est invisible pour les yeux, répéta le petit prince, afin de se souvenir.

- C'est le temps que tu as perdu pour ta rose qui fait ta rose si importante.

- C'est le temps que j'ai perdu pour ma rose... fit le petit prince, afin de se souvenir.

- Les hommes ont oublié cette vérité, dit le renard. Mais tu ne dois pas l'oublier. Tu deviens responsable pour toujours de ce que tu as apprivoisé. Tu es responsable de ta rose...

- Je suis responsable de ma rose... répéta le petit prince, afin de se souvenir.

Sau poate ca am facut un fel de tabula rasa, iar acum o luam de la capat, de unde s-a rupt. Ne revenim mai greu, insa ai zice ca ne revenim. Desi, dupa parerea mea, e doar o impresie falsa, fara fond, fara substrat, fara consistenta. E si el acolo, pe undeva, tipul ala misto pe care mi-l doream dar pe care nu l-am putut avea. Sau nu l-am putut avea cand am vrut eu. Ca tot mi-a zis el ca face numai ce vrea.

Cred ca o sa ma apuc sa recitesc "Bagau'. Pe cuvant. E o carte care se potriveste foarte bine situatiei:). Si ma refer mai ales la partea poetica a textului.

In alta ordine de idei, calatoria la Barcelona se dovedeste a fi cam tricky, asta pentru ca nu gasim niste bilete de avion care sa coste normal pentru unele low-cost. Am gasit ceva e genul 250/persoana dus - intors! Pai asa, mai bine iau Tarom sau altele si am rezolvat. Dar check this out: nebuna de colega de calatorie a intrebat la CFR daca exista tren pana la Barcelona! Well, in caz ca nu stiati, nu exista. Exista doar pana la Venetia si costa doar dus 5 700 000/persoana:))! N-a mai intrebat in cate zile ajunge la Venetia acest tren, ca era prea socata de pret. Dar eu ma gandesc ca daca schimbam la Budapesta, e posibil sa gasim ceva mai ieftin totusi, hmm?

In afara de asta, am mai zis cuiva ca vreau sa merg la Barca, un baiat care stiu ca ma place foarte tare, dar pe care din pacate eu nu-l plac deloc. Si ma pomenesc ca zice ca vine si el. Nuuuu, nu as vrea. Honestly! Vreau sau fiu doar eu si fata asta si sa ne facem de cap, sa vin de 5 ori mai descompusa dupa niste zile acolo, si probabil ca as veni descompusa de fericire. Si cu niste kile in plus de toale (adica, nu ma intelegeti gresit, imi place Gaudi, vreau sa vad Sagrada, dar nene, nimic nu se compara cu vartejul de H&M, Zara, Mango si altele, la preturi de IDM Bucuresti:)).

Well, ca dedicatie, in seara asta, fara numar fara numar, pentru iubitul meu imaginar-virtual-de neatins aka "blue-eyes": Dazed and Confused, Led Zeppelin (aplauze).