M-am chinuit ceva luni bune sa ajung la piesa asta...inca de pe la inceputul anului tot incerc, de fiecare data fara succes...nici anul trecut in laptarie, nici in vara pe motoare...intre timp s-a luat si o scurta vacanta...care s-a terminat saptamana asta...iar luni am reusit si eu sa ajung...din nou cu peripetii...din nou credeam ca o s-o ratez...eu am o ambitie de a nu intra la piese sau filme dupa ce au inceput...la filme nu o respect mereu,dar la teatru incerc pe cat posibil...luni seara am stat prins in trafic...am ajuns greu cu vreo 10 minute inainte sa inceapa...era plin...nu glumesc, era arhiplin...pe jos se pusesera perne pe care lumea statea tolanita...pe culoarul de trecere era plin de bancute pe care stateau cate trei patru oameni...chiar si pe scena, pe jos, stateau cativa...chiar ma intrebam unde o sa se desfasoare actorii...da' s-au descurcat bine...intr-o atmosfera mai mult decat relaxata, cristi iacob a deschis balul cu cateva cuvinte...si apoi au trecut la treaba...teatru non-conformist...dinamica multa ( chiar si in spatiu restrans ), spontaneitate si interactiune cu publicul, muzica buna, mult ras si ( din pacate ) al naibii de mult tutun ( chiar si pe scena )...probabil ca e felul in care isi muta ei ( actorii ) atentia de la audienta...sau poate sunt doar fumatori inraiti...revin la piesa...este pusa in scena de chris simion dupa o carte a lui frederic beigbeder...scriitorul asta este un fost publicitar francez care a scos acum cativa ani o carte misto in care povestea dedesubturile respectivului domeniu...cartea a devenit rapid best-seller, mai ales ca vorbea despre un subiect in continua eruptie si despre care lumea stia prea putin la acea vreme...titlul original era 99 franci...tradusa in engleza, moneda a devenit euro...apoi adaptarea in romana s-a numit initial 199 000 lei...dupa denominare s-a numit 19,9 ron ajungandu-se ca ultima varianta aflata pe piata sa se cheme 29,9 ron...am citit-o, e foarte misto...o sa scriu despre ea in curand...povestea acolo despre droguri, santaj, crime, compromisuri si tot felul de manipulari care se intampla in lumea advertisingului francez...omul chiar a fost arestat pentru posesie de droguri pe la inceputul lui 2008...succesul lui si a cartilor lui a facut ca tot ceea ce s-a preluat de la el sa aiba incredibil succes pe oriunde s-a jucat...

De la Beigbeder citire ( din dragostea...):

'Iubita mea, nu te-am inselat de placere.

Te-am inselat pentru supravietuirea speciei.

Cand nevasta iti devine prietena, e cazul sa propui unei prietene sa iti devina nevasta.

Cand imi place o fata, vreau sa ma indragostesc de ea,vreau s-o sarut.

Cand o sarut, vreau sa ma culc cu ea.

Cand ma culc cu ea, vreau sa traim impreuna intr-un apartament mobila.

Cand traim impreuna intr-un apartament mobilat, vreau sa ma insor cu ea.

Dupa ce ma insor cu ea, intalnesc o alta fata care imi place..." :) :) :)

Dragostea dureaza trei ani s-a jucat cu succes de vreo 300 de ori prin tara incepand din aprilie 2006, in laptarie, la motoare si in vama...se spunea despre ea ca toti oamenii din publicitatea romaneasca au vazut-o pana acum, iar cei care nu au vazut-o ar trebui sa mearga... nu comentez prea mult aceasta afirmatie, cert este ca piesa ridica niste probleme actuale, dezvaluie niste moduri interesante de a gandi, ofera conceptii dubioase asupra lucrurilor dar prezinta si rezolvari concrete. Cristi Iacob, Adriana Trandafir ( efervescenta si dinamica in ciuda varstei), Gabriela Iacob ( Cristi si Gabi nu sunt rude, dar sunt impreuna :) ), si inca un actor caruia, marturisesc cu parere de rau ca nu i-am retinut numele :( , se completeaza perfect si reusesc sa te tina acolo.

Ca de incheiere:

"Aşa e viaţa: cum eşti niţeluş fericit, cum are ea grijă să te cheme la ordine.

Ne-am fost infideli, rând pe rând.

Ne-am lăsat aşa cum ne-am luat: fără să ştim de ce.

Căsătoria este o uriaşă maşinaţie, o escrocherie infernală, o minciună organizată, în care ne-am pierdut ca doi copii. De ce? Cum? Foarte simplu. Un tânăr cere mâna femeii pe care o iubeşte. Lui îi ţâţâie fundul de frică, e înduioşător, transpiră, bâiguie, iar ea, ea are ochii strălucitori, râde nervos, îl pune să repete întrebarea. De îndată ce ea a spus da, pe cap le cade brusc o întreagă listă de obligaţii: cine şi prânzuri în familie, planuri pentru masa festivă, probe pentru rochia de mireasă, ciorovăieli, interdicţia de a râgâi sau pârţâi în faţa socrilor, stai drept, zâmbeşte, zâmbeşte, e un coşmar fără sfârşit şi ăsta nu-i decât începutul. După aceea – o să vedeţi – totul este organizat în aşa fel încât să se deteste reciproc."

mi-am amintit azi că intenţia s-a devalorizat un pic, categoria blogul săptămânii devenind involuntar blogul anotimpului. revenind. citesc câteva fiinţe interesante care postează sub titluri ca walking, waiting, rouroux on the rooftop sau confessive-laetitia. şi artist a day.

de curând o colegă mi-a sugerat facultatea de filosofie, perspectivă care sincer mi se pare periculoasă. de ce. nu ştiu cât de safe să-mi legalizez teoretic rătăcirile în patria metaforelor conceptuale. ar fi ca şi cum a fost odată ca niciodată un râu care debita hiperbolic printr-o pădure. şi cum râul mai că dădea pe afară, autorităţile locale nu angajează constructori pentru consolidarea malului ci pădurari masteranzi să taie copacii. therefore, îmi place şi mi se pare suficient să fi aflat că am intrat la cex. un ajutor pentru alte direcţii, nu o direcţie în sine. se anunţă grandios din ce am văzut azi. direcţiile? trei la număr.

disertaţia lunii septembrie. una din expresiile contradictorii prin definiţie e cea cu cobor la (insert staţie de metrou name here). înţeleg originile dar deranjează lipsa de substanţă. cobori din navă, de pe cal, din trăsură, din căruţă, din ricşă, de pe llama, din tramvai, din troleibuz, din autobuz, din maşină, din avion dar nu şi din metrou. există două interpretări. metroul e mereu la acelaşi nivel cu peronul, deci ieşi pur şi simplu. therefore, la ce staţie ieşi e varianta logică. luând staţia ca reper urban al conversaţiei, e evident că dintr-o sălişoară subterană nu cobori decât în imaginaţia ipotetică a acelor human items care locuiesc la antipozi. vreau să aud pe cineva întrebând la ce staţie urci. sau vorba aia, vespucci, la ce continent cobori?

şi în continuare nu înţeleg dorinţa umană de a nu avea nimic de făcut. cu încăpăţânare repet, nu o înţeleg.

coerenţă, aşa-i?

şi să nu uit: mâine la 3 în lucky schimbăm cărţi. adică restituim ce nu am apucat să citim. sigh.

cu toate că există imagini fără de care povestea ar fi funcţionat la fel, boogie e filmat cu o obiectivitate în care noi, ochii cu afectivitate din sală, suntem liberi să înţelegem sau să judecăm personaje luate de peste tot şi de nicăieri, să recunoaştem, să replicăm mental cu fragmente de memorie. că-n viaţă nu compunem frumos ce vedem, e parţial adevărat şi, de ce nu, şi o scuză bună.

pentru că a cam trecut vremea în care romaniancinema se face remarcat ca defulare antimetaforică de tensiuni socio-istorice, boogie e dovada că şilanoi se poate face film care să umple jumate de sală cu hohote de râs, care să salveze prin entertainment cinematografe cu uşi deschise şi locuri libere. dacă intenţia a fost să echilibreze prin umor uşor o poveste cu caractere prea tragice şi prea reale, la mine nu a mers. am înteles drama în care se bălăcesc nişte suflete, bine povestită, dar sunt sigură că aceleaşi nostalgii şi aduceri aminte iremediabile se găsesc şi la personaje mai complexe, care însă nu ar fi prins publicul în dilemele sau meditaţiile lor un pic mai dezvoltate de atât. m-a deprimat filmul şi resemnarea pe care o emană printr-un happy end ironic şi familist: oamenii de azi merg înainte pentru că înapoi nu pot şi intersecţii nu au.

nu m-a impresionat cotidianul din boogie, dar sunt sigură că peste ceva ani o să câştige în valoare prin uitecumeraatunci. comod, dar de bine. but still, tind să caut mai mult şi să aştept alte filme pe gustul meu. şi dacă în variile opinii citite pe net am observat că se pune la îndoială open-minded-ness celor care nu sunt încântaţi de boogie, eu zic că a recunoaşte un film bun într-unul care nu mi-a plăcut would win the case.

offtopic. articole mai rare. call it an anouncement.

Ei bine fratilor tin sa va anunt ca exista si cazuri deosebite. Saptamana trecuta am intalnit un pusti de 14 ani care m-a lasat la propriu si figurat cu "gura cascata". Dany, cel mai de succes blogger din Iasi (el e modest si spune ca nu este, dar eu sunt de alta parere).

Citind articolele de pe blog-ul lui ai sa imi dai dreptate. Viziteaza Blogu' lu' Dany !

L-am avut invitat la mine in emisiune si sincer..m-a coplesit cu maturitatea gandirii lui , naturaletea de care dadea dovada , raspunsurile concrete si argumentate.. Si uite asa pentru prima data aveam eu emotii in fata camerei..nu el...

"Marele Micut" in actiune! Da click aici sa vezi emisiunea.

Felicitari Dany ! Mult succes pe mai departe !

Iak despre ce e filmul: "O incercare curajoasa de a transpune intr-un film muzical romanesc cea mai cunoscuta poveste de dragoste a tuturor timpurilor. Corespondentii moderni ai clasicilor Romeo si Julieta sunt Vio (Sorinel Copilul de aur) si Ramona (Monica Merisan), doi adolescenti care fac parte din gasti rivale ce isi disputa teritoriul dintr-un cartier marginas al Bucurestiului." Vizionare plăcută!

[caption id="" align="aligncenter" width="444" caption="afiş"][/caption]

Meet you there ;)

Pe lângă design-ul îmbunătăţit şi aerisit, noul site va fi wide, un plus faţă de dimensiunea fixă pe care o are acum, ceea ce face să nu încapă foarte multă informaţie.

Să vedem acum produsul final cum va fi, dacă se va ridica la înălţimea aşteptărilor.

Treaba se intampla sambata, 13 septembrie, de la ora 22 in club Kado ( pe langa cismigiu )...de la snatt citire: " o sa fie multa lume, p*&^% bune...muzica buna... va fac si rezervare daca e..."...cine-ar putea sa reziste asa ceva...aici puteti vedea cum suna mai exact trance-ul asta de care zice snatt...iar aici puteti vedea cum sta treaba cu fenomenul trance de pe la noi...

filmul începe cu trei oameni refugiaţi într-un templu neterminat, cu refren ploios ataşat la dubiile şi amintirile lor. banditul tajōmaru explică motivaţii şi reacţii prin subiectivismul său de vinovat sincer, dar ca spectator primeşti noi versiuni din flashback-uri în timp ce aştepţi să afli adevărul. pentru că a avut loc şi un proces, acesta e înfăşurat în încă un strat de incertitudine, de întrebări şi detalii nelămurite. este şi normal, fiecare participant, victimă sau criminal, trecător sau voce împrumutată, fiind altfel afectat de ce s-a întâmplat. fiecare om vede şi spune altceva, dar ce mai contează cum a fost totul când ei, oamenii, sunt atât de bine construiţi? da, adevărul e alterat şi poate că nu e deloc, dar e alterat de emoţii şi motive pe care le înţelegi şi le recunoşti.

rashomon e unul din filmele alea pe care le poţi discuta şi aprecia replică cu replică, ai pe ce. sau poţi privi întregul, rezultatul final. prin film în general aştepţi să cunoşti măcar un capăt în acelaşi timp muzeal şi viu dintr-o cultură diferită, prinsă în peliculă în alte timpuri şi locuri, şi zâmbeşti când treci de trăsături, limbă şi obiceiuri ca să descoperi esenţa comună. ce rost are să cauţi o versiune corectă? una umană e ce merită urmărit, şi umane sunt toate. de-asta nu merită povestite. filmul le expune cu răbdare pe toate, discret, cu goluri şi tăceri pe care te invită să le completezi cu subiectivitatea ta, cu umbrele din personaj în care poate te regăseşti un pic. imaginea simplă spune uneori mai multe decât cuvintele puţine şi pline de sens, şi lumina jucată în oglinzi completează o idee, o stare, o relaţie din care alegi cu ce rămâi. adevăr? primeşti mental filmul prin vama subiectivă a ochiului legat de reacţie, aşa cum personajele primesc filmul lor neclar. de văzut şi de primit, de urmărit şi de înţeles.

regizat de david slade (care a făcut clipurile muse din perioada origin of symmetry, cu excepţia plug in baby), filmul ăsta serveşte cuvintele amintite mai sus în acelaşi stil. think hyper music meets tensiune psihică digitally-manipulated. un joc deştept şi frumos, asezonat însă cu compromisuri, ca să priceapă şi the average movie-goer

şi pentru că spuneam ceva de definiţia mea de film realist, să o şi exteriorizez. ştiu de la început că un film e o minciună, dar să fie una plauzibilă. să am de ce să mă prefac că cred. asta nu înseamnă că un film pe care nu îl pun în raftul de filme realiste nu îmi place, ar fi nedrept faţă de îmi-place-cum-e-scris şi imaginea-e-superbă şi iupii-m-am-prins-de-metaforele-alea-grele, dar ca să cred trebuie să se lege prea bine. sau să o zic altfel. când mă simt în film, uneori şi după ce se termină, să-i zicem practic. când luat la puricat şi judecat şi interpretat are din partea mea nota zece dar nu cred, e un film teoretic. conceptual să fie un termen mai bun? asta dacă imaginea frumoasă e luată şi ea tot ca un concept. raftul era şi el o metaforă aici, nu-i chiar aşa organizată colecţia mea de filme.

şi pentru că spuneam ceva de muse, să-i răspund lui bloodie la leapşa. o melodie pentru care am o jenă că îmi place nu ştiu. dar hai să improvizez. e jenant că am perioade în care mă blochez în butonul de back după ce se termină acea melodie, acea melodie schimbându-se la câteva luni. dau şi un exemplu. jenant? păreri. mai departe? voluntariii să se prezinte. şi o întrebare. oare dependenţa de ipod pândeşte următorul album muse ca să se întoarcă? a, şi încă ceva. aştept primul film complet nerealist semnat floria sigismondi. să fie supermassive.

Scriu in vacanta...cu laptopul pe genunchi...ma gandesc la ce-am mai facut azi si ma relaxeaza sa astern ganduri...ioanina m-a provocat sa scriu despre dark knight...e convinsa ca nu am ce sa comentez...am fugit cat am putut de net...nici mailurile nu mi le-am verificat....decat foarte rar :) ...(e vineri seara si nu le-am mai deschis de miercuri)...am mai rasfoit ieri revista presei...si ceva site-uri de stiri...ideea e ca nu am mai verificat cum sta ultimul batman in topuri...e clar ca este un urias succes de box office...dar ma refer la imdb...cunoasteti controversa...dupa lansare a urcat pe primul loc in imdb top 250 best films ever...datorita fanilor si a decesului lui heath ledger...parerea mea este ca e doar un omagiu post mortem facut canadianului...omul il merita, fara dubiu....are fani in toata lumea, a facut filme foarte misto....are un oscar pentru brockeback mountain....va aparea cat de curand si in I’m not here,filmul despre viata lui bob dylan .in care il joaca chiar pe bob dylan, alaturi de multi alti actori mari....ecoul mortii lui a dus filmul unde este....si unde va mai ramane ceva timp, dar de unde va cobori incet dar sigur pana acolo unde ii este locul ...n-am crezut niciun moment ca poate fi mai bun decat nasul sau shawshank redemption, doua filme de-a dreputl geniale si greu de depasit...dar toata aceasta controversa mi-a suscitat interesul...asa ca am fost si l-am vazut...am avut dreptate, nu este mai bun decat cele doua...si decat multe din urmatoarele din top...lucrurile se vor aseza si se vor regla de la sine...

Iata ce cred despre el...ca este un film bun....nu foarte bun, ci doar bun....cred ca heath ledger face de departe cel mai bun joker ever ( no doubt about that...in fact, who the hell is jack nicholson?)...mai mult, are sanse mari la oscar pentru suporting...eu chiar cred ca o sa ia,desi mai sunt de aparut multe filme pana la selectie...si daca cred ca va lua, nu-mi ramae decat sa-mi imaginez: kodak theatre, februarie 2009....nominees for best supporting role...ultimul este anuntat heath ledger as the joker...el nu este in sala...prim plan cu parintii...sau poate cu fosta nevasta, tot actrita...sau poate doar o poza de-a lui...and the winner is...heath ledger...se va plange mult...ma gandesc eu...oare cine v-a ridica premiul in numele lui?...picture that :( ...paranteza: am trait un astfel de moment la premiera filmului california dreaming...a fost printre cele mai emotionante momente ever...vreo 35 de oameni de toate varstele erau aliniati pe o scena si niciunul dintre ei nu-si putea stapani plansul...cu gandul la cel care fusese regizorul filmului si care nu era prezent la premiera :( inchid paranteza...inapoi la batman...ce mai e de zis?...aaron eckhart mi s-a parut bun...christian bale nu-mi place de cand l-am vazut in american psycho...vad mereu imaginile cu el indesand oameni in congelator...de fapt, nici nu ma mira ca la doua zile dupa premiera a fost arestat pentru ca si-a batut mama si sora... ce nebun si asta ...aici a fost ok....adica nici prea-prea, nici foarte foarte......pe cand de mult imi displace jake gylehaal.pe atat de mult imi place sor-sa...face exact ce trebuie...fara sa iasa in evidenta...a, si nu tre sa uit de morgan freeman...un fel de father figure, om bun la toate...ce-au ajuns sa faca si astia a batranete...probabil ca numai de dragul artei, vreau sa cred ca nu le e asa de foame...cam atat cu actorii...dspre film per toatal...e cam lung...se putea scurta si ar fi iesit si mai bine...datorita faptului ca este foarte dinamic, sunt sanse mari sa nu-ti dai seama...te tine destul de prins...ceea ce este foarte bine...scenariul mi s-a parut foarte bun....inteligent scris...iar acel “let’s put a smile on that face” va ramane in memoria tuturor...ca si joker-ul heath ledger...cu tot cu oscarul pentru best supporting role...parerea mea...

'tis funny how un examen de sociologie e atât de eye-opening in matters of măsurarea acelui messed-up-quotient al realităţii proprii şi personale. trebuia să fie un post despre cât de antimişto e să creşti mare, dar undeva între mi-e-somn şi iupii-încep-a-doişpea s-a pieredut totul. pagubă-n ciuperci.

acum se scoate frumos zee idee din sertar şi zee g9 din husă şi se merge la plimbare pe meleaguri preaştiute şi preaumblate pentru continuare.

]]>