Oradea, 8 oct /Agerpres - Un jurnalist orădean susţine că a descoperit, din întâmplare, originea turcească a numelui municipiului Oradea, apărut şi dezvăluit dintr-un context istoric favorabil.
O coincidenţă fericită face ca, în acest an, să se împlinească 350 de ani de când a fost cunoscută forma denumirii româneşti Oradea, consemnată de cărturarul Miron Costin în 'Letopiseţul Ţării Moldovei' şi redescoperită de Nicolae Iorga. În fiecare an, pe 12 octombrie, orădenii sărbătoresc Ziua Oraşului.
Pasionat de istoria oraşului în care s-a născut şi colecţionar de fotografii şi ilustrate vechi, Doru Sicoe a găsit, într-o documentare pe care o făcea pe Internet despre Michael Schumacher şi un şofer turc, mai multe cuvinte turceşti care semănau foarte mult cu numele de acum, Oradea. L-au frapat trei cuvinte întâlnite mai des pe site-urile turce: Orad, Orada şi Oraya.
Conform dicţionarelor studiate, toate cele trei cuvinte indică o poziţionare, o ţintă, o direcţie de înaintare: 'orad' - 'în faţa gurii' (destul de rar în dicţionare, des în paginile de Internet turceşti), 'orada' - 'acolo', 'în acel loc', 'oraya' - sinonim cu orada sau varianta 'de-a lungul'. 'Orad' seamănă foarte mult cu 'Varad', denumirea ungurească originală. După expediţia turco-tătaro-moldo-valahă din 1658, soldaţii turci i-au auzit pe localnici că rostesc 'Varad' şi au preluat sunetul ca familiarul 'orad', prin ceea ce numim 'etimologie populară'. Numele unguresc Varad împreună cu 'orad', 'orada' şi 'oraya' a dat forma 'Oradia', pătrunsă apoi şi în limba română ca urmare a cooperării româno-turce din acea perioadă, trupele auxiliare moldo-valahe însoţind pe turci cel puţin în expediţia din 1658. Acesta ar fi momentul istoric de referinţă consemnat de cronicarul Miron Costin, în dreptul anului 1658, în Letopiseţul Ţării Moldovei, fiind prima atestare a formei româneşti a numelui oraşului, Oradia, la pagina 211, şi de două ori Oradia, la paginile 212 şi 227. El a trecut prin oraş însoţind trupele moldo-valahe, stând probabil de vorbă cu românii de aici, scriind mai apoi şi o relatare a asediului cuceritor din 1660 asupra cetăţii.
'Cum ştiam foarte bine de asediul din 1660, soldat cu transformarea Oradiei în paşalâc turcesc, am putut face toate aceste legături. Important este că turcii au impus atunci toleranţa religioasă în oraş, astfel că românii vor pătrunde în sfârşit în Oradea şi-şi vor dezvolta o comunitate ortodoxă. Prin urmare, o simbioză româno-turcă pentru unele cuvinte a fost posibilă', a declarat, pentru AGERPRES, Doru Sicoe. Cele trei cuvinte turceşti, orad, orada şi oraya, pentru care 'nu trebuie să fii mare lingvist ca să vezi asemănarea', după cum spune jurnalistul, au dus aşadar prin suprapunere la numele 'Oradia', fiind o denumire populară, de moment, dovadă că nu s-a păstrat în izvoare şi nici în vorbirea curentă a localnicilor. Studiul lingvistic şi istoric pe care l-a făcut orădeanul Doru Sicoe reprezintă observaţii preliminare şi pertinente, agreate de istorici locali şi care pot constitui tema unei cercetări valoroase pe care doreşte să o întreprindă în continuare, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre istoricii din Oradea consultaţi nu ştia să explice cum s-a făcut trecerea de la numele unguresc 'Varad' (Nagy-varad) sau latinescul de cult al bisericii catolice 'Varadinum' (Magnum Varadinum) la forma românească 'Oradea'.
Denumirea originală 'Oradia' s-a pierdut apoi în negura timpului, stăpânirea turcilor asupra Oradiei durând doar trei decenii. Turcii au fost alungaţi de către austrieci - care numeau oraşul Wardein - după ce au distrus tot oraşul. În secolul al XIX-lea, de exemplu, denumirea 'Oradia' nu mai exista. Prima carte tipărită la Oradea în limba română - cert atestată - figurează ca fiind tipărită în 'Urbea Mare', nu Oradia Mare! E vorba de volumul 'Biografiile celor vestiţi romani şi romane' de preotul Ioan Munteanu, din 1859. Cea mai veche hartă în care oraşele transilvane au nume româneşti consemnează 'Varadia Mare', nu 'Oradea Mare'! Varadia fiind un nume de localitate mai comun, existent şi în alte regiuni. Şi Urbea Mare şi Varadia Mare sunt etimologii populare după Nagy-Varad, adică după denumirea maghiară, dominantă. Alte exemple de etimologie populară ar fi 'Szatmár' ajuns 'Satu Mare' în româneşte ('traducere' care n-are nimic cu originalul unguresc decât fonetica), cuvântul 'autobahn' ('autostrada' în germană) ajuns 'autobandă' în vorbirea românilor călători pe acolo sau cuvântul 'constipat' (neologism din franceză) ajuns în vorbirea românilor de la ţară 'constupat', nu de alta, dar 'astupat' dă un sens mai logic în mintea lor... Probabil, marele istoric Nicolae Iorga redescoperă vechea formă 'Oradia' în opera lui Costin şi aşa se face că, după primul război mondial, în 1919, când românii preiau acest oraş - majoritar de limba maghiară pe atunci - forma Oradia Mare devine denumire oficială românească. Aşa apare şi pe primele cărţi poştale din 1921. În câţiva ani devine 'Oradea Mare' şi apoi doar 'Oradea'.

Evenimentul s-a desfăşurat în Sala Antonio Alexe din Oradea, fosta Sala Sporturilor, unde s-au înghesuit mii de simpatizanţi ai partidului. Mass-media a fost şi ea prezentă, atât cea locală, cât şi cea naţională. Dintre presarii locali, nu am putut să nu îi remarc pe: Andrea Crişan de la Antena 1, Florin Ciucaş, redactor-şef la Bihoreanul, Daniel Meze de la Gazeta de Oradea, Valentin Teuca de la Jurnalul Bihorean şi alţii. Nici Horea Vuşcan nu a lipsit de la eveniment. Ciudat că fostul vicepreşedinte al TSD Bihor, şi-a făcut apariţia aici. Desigur, şi alţi oameni locali cunoscuţi nu au lipsit de la întâlnirea cu premierul.

Adevărul e că premierul s-a cam lăsat aşteptat. Programat să ajungă în jurul orei 13:00 în faţa susţinătorilor, Tăriceanu alături de stuff-ul său şi-au făcut apariţia o oră mai târziu, în tot acest timp, publicul a fost încântat cu o muzică de discotecă, pe fundal.

"Spectacolul" avea să înceapă. Moderator a fost nimeni altul decât actorul Daniel Vulcu, şi el membru al partidului. Apoi, s-a intonat imnul României, de către Nicolae Furdui Iancu, el însuşi candidat la alegerile parlamentare. Pe rând a urmat să ia cuvântul Cornel Popa, apoi premierul. Sincer, nu am mai rezistat până la finalul discursului lui Tăriceanu. Am simţit acea atmosferă cum presupun că se regăsea pe vremea lui Ceauşescu şi a PCR-ului. Pe scurt: Trăiască şi înflorească Ţara Românească!

Pentru o zi, în opinia liderilor PNL, Oradea a devenit punctul de atracţie al ţării. Acesta să fie cadoul pe care îl face primarul, oraşului în care locuim ? Să nu uităm că mâine Oradea este din nou în sărbătoare. E ziua ei!

În sfârşit, părăsind sala, mi-am amintit că acesta nu a fost primul eveniment de acest fel la care am luat parte. În urmă cu 4 ani, Sala Teatrului de Stat a devenit neîncăpătoare, după ce simpatizanţii PSD s-au înghesuit pentru a-l vedea pe Adrian Năstase, ce venise în vizită în Oradea. An electoral ...

Cu toate că regimul Ceauşescu e mort de mult, spiritul PCR-ist îi domină încă pe foarte mulţi dintre români. Sau cel puţin asta am simţit eu în sală ... Poate greşesc, nu spun că adevărul îl deţin eu. Cert este că am simţit că acest eveniment nu poate trece pe lângă mine, fără să nu îl observ.

Să fie cum spun ei: "Promovăm o Românie mândră şi prosperă".

Mai multe despre ce s-a întâmplat acolo, găsiţi aici, un material semnat Florin Ciucaş.

I wish it would rain down, pentru că nu sunt în apele mele, nu am mai fost demult atât de tristă. Să fie oboseala de vină ?

Până în una-alta, să fie Phil Collins cu "I wish it would rain down".

De Alina Gâdoiu

„Eu am capacitatea să văd prin oameni ca prin sticlă” este una din replicile care încheie o nouă premieră a Teatrului de Stat din Oradea. Date fiind lucrările de reamenajare care au loc la teatrul orădean, şi de această dată, Casa de Cultură a Sindicatelor a fost gazda unei noi piese de succes, în premieră pentru publicul orădean, atât joi, cât şi sâmbătă (piesa are o dublă premieră, pe motiv că unul dintre personaje a fost jucat de două actriţe). Trupa orădeană “Iosif Vulcan” a cucerit, din nou publicul, cu piesă „Menajeria de sticlă”. Semnată de dramaturgul american Tennessee Williams (1911 – 1983), autorul a fost laureat al Premiului Pulitzer pentru "Un tramvai numit dorinţa" şi "Pisica pe acoperişul fierbinte", fiind cunoscut publicului român în special datorită ecranizării piesei „Un tramvai numit dorinţă”, cu Marlon Brando şi Vivien Leigh în rolurile principale.

„Menajeria de sticlă” este un spectacol pe scenă, despre o lume care trăieşte la graniţa dintre realitate şi fantezie. Richard Balint este atât naratorul piesei, cât şi unul dintre personaje (Tom Wingfield). Ca un preambul, el descrie pe scurt piesa „nu e o piesă social-istorică, ci a memoriei. Este confuză şi poate lipsită de realism”. Pe rând sunt prezentaţi şi ceilalţi protagonişti: mama, Amanda Wingfield (Suzana Macovei), sora, Laura Wingfield (rol interpretat de două actriţe orădene Alina Leonte, în ziua de joi, respectiv Anca Sigmirean, sâmbătă) şi Jim O’Conner (Sorin Ionescu), el fiind ca un simbol: „acel ceva, cineva pe care îl visăm, trăim, adică viaţa însăşi”. Cel de-al cincelea personaj nu apare niciodată în piesă, ci doar fotografia acestuia, realizată la dimensiuni mari, ce îl reprezintă pe fostul cap al familie Wingfield, tatăl copiilor, care i-a părăsit pe când aceştia erau foarte mici. Le-a trimis doar o vedere din Mexic, pe care a scris doar două cuvinte: „Hello” şi „Goodbye”, nelăsându-le însă nicio posibilitate de a-l găsi. „Menajeria de sticlă” este povestea unei familii conduse doar de o mamă autoritară, ce a fost nevoită să îşi întreţină singură copii, după ce a fost părăsită de soţul ei. Ambiţiile ei încearcă din răsputeri să i le transmită şi fiicei sale, Laura, „o fată de interior”, cum este numită. Aceasta infirmă fiind, a fost complexată întreaga ei copilărie, iar acum, la cei 26 de ani, este prea timidă şi prea retrasă într-o altă lume creată de ea, cu personaje dintr-o colecţie de jucării din sticlă. În timpul liceului, Laura a fost îndrăgostită de cel mai chipeş băiat, care îi spunea „Trandafirul albastru”, dar care nu o plăcea, căci la rândul său era iubitul celei mai cochete fete din liceu.

De fapt, întreaga acţiune a piesei se învârte în jurul dorinţei disperate a mamei, de a găsi un peţitor pentru fiica sa. Folosindu-se de ajutorul fiului său, în casa lor, apare într-o seară un coleg de firmă de al lui Tom, care nu este nimeni altul decât fosta iubire din liceu a fiicei sale. Ce urmează merită văzut. Un final trist, peste aşteptările publicului: “Cerul se prăbuşeşte, iar lumea e luminată de fulgere” … Realitatea ne dovedeşte încă o dată, că visele sunt la fel de fragile, precum bibelourile colecţionate de Laura: „În viaţă, totul se sfârşeşte atât de trist” ...

[articol punblicat în revista 24FUN, săptămâna 3-9 octombrie 2008]

De Alina Gâdoiu

„Nistorescu e un pic impostor. Adică se dă drept coneseur. Este suficient să priveşti o fotografie a acestui scriitor - jurnalist - ca să-ţi dai seama că suferă de complexul omului care n-a prea reuşit să iasă din tenişi şi din pantofi turceşti. Cornel Nistorescu nu ştie ce-i acela un costum de firmă. După cum se îmbracă şi se poartă, ai zice că n-a intrat niciodată într-un magazin de haine şi nici n-a trecut decât saptamâni pe la baia orăşenească. Un om care în viaţa lui s-a tuns rar, dar şi mai rar a încercat o cravată, şi n-a îmbracat un costum decât la cine ştie ce ceremonie. Vă place descrierea? De fapt, este descrierea mirlanească făcută de Nistorescu unei persoane”. Realitatea este de fapt mai apropiată de Nistorescu, decât de orice alt personaj despre care vorbeşte. L-am cunoscut şi pot confirma citatul pe care l-am dat ca exemplu. „Din păcate, după ce s-a imbogăţit, comportamentul său s-a acrit tot mai mult. Sigur, viaţa personală l-a marcat şi ea. Acum îl enervează totul. Se vede ca este un nefericit, dar asta nu ar fi nimic, daca nu l-ar enerva la culme fericirea altora. Asta îl face verde de tot. E  un biet avar care merge (singur!) la petreceri ca să nu mai cheltuiască bani cu mincarea. Nistorescu, “având o faţă de om căutat de poliţie”  (tot formularea lui!) ştie ce e un costum de firmă. Se laudă cu tot ceea ce îmbrăcă, celor care stau să-l asculte, pe la vreo sindrofie, că prieteni nu prea are. E fudul cu mărcile de pe el. Numai că, din păcate, mărcile nu-i aduc fericirea. Şi el tot cu unghiile netăiate pare!”. Nu este o descriere făcută de vreun frustrat lui Nistorescu, sunt nişte idei, fraze, gânduri ale lui Ioan T. Morar, care nu fac altceva decât să scoată la iveală adevărata faţă a acestui ziarist. Cornel Nistorescu a şi demonstrat asta, prin prezenţa sa în cadrul Şcolii Naţionale de Jurnalism pentru Tineret. În cea de-a doua zi a şcolii, jurnalistul a susţinut conferinţa „Jurnalism on-line. Perspective – reglementarea Internetului. Condiţiile de adoptare în România a Directivei Europene de Reglementare a Internetului”, loc în care şi-a exprimat pesimismul vizavi de viitorul presei, scoţând la iveală o parte din frustrările sale şi considerând că presa este cel mai concret exemplu de non-profesionalism într-un domeniu.

·          Scurtă istorie a unui ziarist comunist

Originar din Orăştie, absolvent al Facultăţii de Filologie din Cluj-Napoca, Cornel Nistorescu a fost redactor şi redactor-şef adjunct, între 1974 şi 1980 la revistele „Viata Studenţească" şi „Amfiteatru". Apoi a lucrat ca redactor la „Scânteia Tineretului" şi la „Flacăra". După 1990 a fondat, împreună cu Mihail Cârciog, trustul de presă Expres, fiind directorul revistei cu acelaşi nume până la desfiinţarea acesteia, iar din 1997 a devenit directorul ziarului „Evenimentul zilei", după demisia lui Ion Cristoiu. S-a numărat printre fondatorii primului post naţional privat de radio, Europa FM, şi al postului local de radio Total FM. De precizat este faptul că jurnalistul este recunoscut şi în presa internaţională prin publicarea unui editorial cu numele “Cîntarea Americii” (Ode to America), referitor la răspunsul dat de Statele Unite ale Americii, atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.  În prezent, deţine diverse proprietăţi imobiliare, autovehicule şi societăţi comerciale, a căror valoare este estimată de ordinul milioanelor de euro. Probabil acesta este şi răspunsul la întrebarea pe care ne-a adresat-o „aţi auzit că lucrez undeva? Că aş fi un angajat al vreunui ziar?”. Oricum dacă n-am auzit, înseamnă că notorietatea i-a fost dată numai de presă, atât de cea scrisă, cât şi de cea vizuală. Aşa a ajuns să câştige bani şi femei – împlonirea unei glorii de „presar”. Presa, pentru Nistorescu, pare a fi însă o suferinţă „Dureros de dulce”.  

·          „Există o invazie de non-profesionalism, cum nu există în niciun alt domeniu”

În cadrul discursului său, Nistorescu a precizat că presa de azi a devenit doar un mijloc de a face bani, o aterizare a societăţii la cote mici. Presa, în opinia sa, nu are niciun ideal, are doar un limbaj vulgar, lipsit de atitudine culturală, fără repere morale: “Presa de acum este într-o situaţie extrem de nefericită. Cea mai proastă presă de după 1990.” Cei mai mulţi dintre cei care cred că fac presă sau televiziune, au ales această meserie doar pentru notorietate, bani şi să apară la televizor. Din acest motiv, consideră că „există o invazie de non-profesionalism, cum nu există în niciun alt domeniu”, el însuşi contribuind la acest non-profesionalism, prin infiltrarea unor „impostori” în presa românească. Astfel, ziarele au ajuns o aglomerare de opinii şi de informaţii preluate de pe Internet, limitându-se doar la curiozităţi şi divertisment. Drept urmare, jurnalistica devine mai degrabă o deplasare a informaţiilor dintr-un calculator într-altul. Totuşi, Cornel Nistorescu consideră că Internetul nu ucide un ziar. Cel mai important lucru este calitatea textului, căci un ziar prost în tipar, este la fel şi în varianta on-line. E drept că presa online face tot mai multe presiuni asupra celei scrise, dar este de părere că acestea două vor coabita în viitor foarte bine.

·          Fără genii în jurnalism...

Povestind puţin despre trecutul său, a dorit să remarce că prin Evenimentul Zilei a creat presa bulevardieră, dar care a avut un rol nefericit, devenind o caricatură de presă. Totuşi, mândria cea mai mare este aceea că a reuşit să transforme Evenimentul Zilei într-un ziar de referinţă. Nistorescu s-a arătat nostalgic faţă de presă de dinainte de ’89, considerând-o de calitate, pentru că pe atunci “trebuia să te zbaţi să ajungi cineva”. Ziaristul şi-a exprimat toate gândurile sale pesimiste referitoare la viitorul presei româneşti şI a celor care vor deveni jurnalişti. Consideră că o facultate de jurnalism nu este producătoare de jurnalişti, ci un adevărat ziarist devine ziarist doar profesând şI exersând. Va deveni bun, abia atunci când zi de zi va scrie câte un articol bun, apreciind că „în jurnalistică nu eşti în eternitate, ci eşti AZI!”. Notabilă a fost replica sa privind perspectiva sa asupra jurnaliştilor „nu există genii în jurnalism. Daca eraţi genii, nu eraţi jurnalişti!”. Cornel Nistorescu a vorbit şi despre tendinţa tinerilor de a-şi justifica ezitarea intrării în profesie prin lipsa relaţiilor din domeniu: “Vreau să vă scot din cap iluzia că meritaţi să fiţi angajaţi doar pentru că sunteţi studenţi la jurnalism. Meritaţi să vi se dea şansa să demonstraţi de ce sunteţi în stare.” Potrivit opiniei sale, Nistorescu susţine ideea cum că adevăratul jurnalism se produse în Bucureşti, ba mai mult, crede că un tânăr din provincie poate devansa un „capitalist” , prin prisma ambiţiei de a reuşi, de a răzbate în acest domeniu pentru a putea să se întreţină. Consideră că sistemul are nevoie de performanţe noi, de „foame de putere, de glorie şi succes”.

Iar noi completăm: departe de a fi unul dintre cei mai pregătiţi şi fascinanţi invitaţi ai Şcolii de Jurnalism, Cornel Nistorescu a dat dovada nu doar de infatuare, pesimism şi frustrare, ci şi de o lipsă acută comunicare cu cei prezenţi în sală. Ne-a lăsat reci, ca şi perioada care l-a creat ...

La ce vă duce cu gândul melodia asta ? Pe mine, în primă instanţă la Beatles, şi apoi la Mircea Radu, dar nu pentru că mi-ar plăcea el sau pentru că i-aş urmări emisiunea.

Inevitabil însă, conexiunile se produc repede şi "All we need is love" (Beatles) îţi aminteşte de emisiunea "Din Dragoste" a Don Juan-ului de România (oare?).

Am avut "inspiraţia" să scriu despre această melodie, doar pentru că azi am văzut rulota emisiunii circulând pe străzile noastre. Era imposbil să nu o remarci şi nu doar prin prisma faptului că este imensă şi este personalizată cu sigla "Din dragoste", ci şi din cauza şoferului care o conducea ...

Oricât de puţin ai vizita un oraş şi evident necunoscând străzile, totuşi, ca şofer cu minim de experienţă poţi face distincţie între o stradă cu sens unic şi una cu dublu sens.

Şoferul "Din dragoste" nu a auzit de regula sensului unic, încercând cu orice preţ să intre pe strada Petofi Sandor, venind dinspre Crişul, când era atât de evident că pe aceasta se circulă doar într-un singur sens (venind dinspre Bulverdul Dacia). Ce a urmat nu e greu de bănuit: ambuteiaj şi lume ce se uita ca la spectacol, pesemne a venit Mircea Radu în Oradea ...

Iniţial, am stat mult pe gânduri dacă să particip sau nu. La fel de mult m-am gândit dacă voi scrie un post despre această întâmplare, dacă o pot numi aşa, pe blogul meu.

Şi iată că am ajuns să fiu şi în ipostaza de a vorbi în direct la o emisiune. Romana a aflat despre participarea mea la Şcoala Naţională de Jurnalism pentru Tineret şi m-a chemat să povestim puţin în emisiunea ei. Şi aşa au trecut cele 15 minute de emisiune ...

La început, m-a întrebat despre ASUO (înfiinţarea asociaţiei alături de Claudia Mang, prima preşedintă ASUO, Ovidiu Coman, actualul preşedinte, Emilian Pavel, liderul TSD BIhor şi alţi colegi dragi) şi experienţa mea de acolo, apoi de colaborarea mea cu 24FUN (cu mulţumirile de rigoare redactorului şef Doru Dicoe şi lui Ovidiu Pop, directorul Duran's) şi în final am povestit mai pe larg despre jurnalismul de la Costineşti: Dan Diaconescu, Cornel Nistorescu, Cristian Tudor Popescu, Mihai Tatulici şi Lucian Mândruţă. 

Lumea zice că m-am descurcat bine, însă doar eu ştiu ce emoţii am avut ... Probabil le-am ascuns bine :-). Mulţumiri celor care m-au felicitat :-).

Cu toate acestea, a fost o experienţă interesantă, dar nu pot spune că mi-aş dori să o repet. Prefer presa scrisă, în locul radioului sau a televiziunii. 

M-am întors înapoi la firmă, pe la 16:30, şi mi-am terminat treburile abia pe la 18:00. Am simţit din nou că locul meu este mult mai în umbră, departe de luminile reflectoarelor ...

Până la urmă tot la DEC m-am întors :-)!

Marti 30 septembrie a avut loc prima intalnire business networking pentru Membrii RoREN axata pe promovarea proiectelor rezidentiale noi prin SellWell.  Conceptul e simplu, dar neobisnuit pentru Romania.  Din cand in cand, dupa serviciu te relaxezi cu colegi de breasla la un pahar de ceva si la o vorba despre cum merg lucrurile in afaceri.  Este un prilej nu numai sa aflii lucruri noi, dar si sa intalnesti oamenii noi, sa schimbi opinii care in multe cazuri se transforma in viitoare relatii de afaceri.

Conceptul nu trebuie sa ramana doar in zona directorilor de mari firme si a receptiilor formale.  Pentru noi a fost important sa replicam beneficiile "barfei de afaceri" daca-mi permiteti o astfel de traducere intr-un cadru informal si cu costuri mici, ambele accesibile oricui.  Dupa cum puteti vedea in fotografiile de mai jos am reusit!

...stateam de vorba pe “bisericute” incercand sa ne cunoastem mai bine: in stanga Nicoleta (Adama) in grup cu Roxana (Manopoly) , dl. Stanciu cu Tina (Remax Super Center) + Iulian colegul nostru cu ideea cu mustul; in dreapta: Robert Dobrescu (Nobila Casa), Andreea Manea (Imobiliar Expert Group), Adriana Pop (Ady Intermed), Macrina (experta noastra in marketing!), Anne-Marie (Hoffman), Elena (experta aplicatiei SellWell si nu numai!) + Dana (pe mine ma stiu deja toti, la cat i-am “pisat” cu telefoanele, scuze ca stau cu spatele!)

...Stefan facand ultimele aranjari pentru "sesiunea de lucru".  Ne-am gandim ca este un prilej bun sa imbinam utilul cu placutul.  In SellWell agentii imobiliari nu sunt parteneri in vanzari pentru dezvoltatori doar de forma.  Chiar au oportunitatea sa stea de vorba cu specialistii in marketing si vanzari ai dezvoltatorului si sa-nvete sa vanda mai bine proiectul respectiv chiar de la botul calului.  Asfel de sesiuni de lucru informale sunt locul unde agentii imobiliari au ocazia sa ofere feedback pe strategia de vanzari si marketing, iar dezvoltatorii sa identifice parteneri in vanzari care sunt mai apropiati de cumparatorii finali decat pot ei sa fie prin metodele traditionale de promovare.

De data asta Adama au fost cei care au sustinut o scurta prezentare despre vanzarea proiectelor din linia "evo". Nicoleta dupa parerea mea ea chiar este imaginea Adama: serioasa, sigura pe ea, profesionista si totusi apropiata, placuta cu cei din jur, amabila, pe scurt DE INCREDERE! (sa nu ziceti c-o periez ca ati vazut-o si voi “pe viu”)

...suntem in toiul prezentarii, toata lumea e concentrata, atenta….ce pacat ca am scapat din vedere sa punem si niste scaune... stim, nu dati cu pietre, data viitoare n-o sa va mai tinem “la perete”, promitem! A, inca ceva: imi place cu cat drag strangeti la piept mapele noastre (sper ca va folosesc: v-am pus acolo copii ale proiectelor Adama dar si cateva “povete” despre cum sa fii un Agent imobiliar mai bun si o poveste despre  “O zi din viata Agentului SellWell” care sper ca v-a distrat! Si vedeti ca aveti si cateva instructiuni despre cum sa cautati proprietati in SellWell si pe urma sa le trimiteti direct pe mail la un Client de-al vostru).

...s-a terminat prezentarea si avem de schimbat impresii;  a ajuns si d-na Irimia de la agentia din Ploiesti, discuta cu Nicoleta despre proiectele lor din zona, poate se leaga ceva….d-na Negoita de la Adm Group si Constanta Iov de la Party Media imi mai cer detalii; mustul asteapta cuminte in butoias, dar lumea are treaba deocamdata

...Magda (omul de legatura in SellWell pentru proiectele Adama) se intelege bine cu Mihaita Moldovan de la Alexas Intermed,  amandoi sunt “pusi pe vanzari”

...Nicoleta si cu Dana (adica cu mine) - isi amintea cat de perseverenta (a se citi pisaloaga) am fost cu ea; ii multumesc pe aceasta cale pentru rabdare!

Va asteptam cu drag, cu multa intelegere si sinceritate si cu dorinta ca impreuna sa schimbam macar un pic lumea imobiliara. Ne vedem pe 22 octombrie la o noua intalnire!

Stay tune pentru că, în continuare, urmează materiale foarte interesante :-)

Videoclipul de mai sus a fost creat special pentru Premiile lui Bihorel, ce au avut loc săptămâna trecută, la care DEC a fost unul dintre sponsorii evenimentului.

După mai bine de un an de când sunt angajata companiei DEC, ieri am avut din nou posibilitatea de a fi coordonatorul unui proiect. A fost vorba de Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, ce s-a desfăşurat în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea. A fost din nou o experienţă interesantă, unde i-am revăzut pe o mare parte a foştilor colegi din anii mai mici de la Calculatoare. M-am simţit ca pe vremurile când eram în ASUO. :-).

DEC a pus la dispoziţia celor în căutarea unui loc de muncă, următoarele posturi vacante:

 1. ELECTRONIST - 2 posturi

2. ELECTRICIAN - 1 post

3. HARDIŞTI -  2 posturi

4. ADMINISTRATOR REŢEA - 2 posturi

 -  in cadrul Tipografiei GrafX

 5. TEHNOREDACTOR - 2 posturi

6. AGENT MARKETING - 2 posturi

 Oricum cei interesaţi, îşi pot trimite CV-urile, în continuare, şi pe următoarele două adrese de email: agadoiu@dec-it.eu sau job@dec-it.eu.

 DEC - soluţii inteligente pentru oameni inteligenţi!

de Alina Gâdoiu

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 19-25 septembrie 2008]

„O nouă ediţie Dan Senzaţionescu în Direct realizată în reluare şi redifuzată la Dan Senzaţionescu TV“- cam

aşa începe fiecare dintre scenetele „cârcotaşilor“ de la Prima TV, Huidu şi Găinuşă, ce-l au ca subiect pe Dan

Diaconescu. Inevitabil, Dan este interpretat de Huidu, care stă în spatele unui birou simplist, vânăt la ochi de

nesomn, cu pantalonii în vine şi o hârtie igienică desfăcută printre cracii pantalonilor (probabil pentru a ilustra

dimensiunea emisiunii maraton...). Prezent în prima zi a Şcolii Naţionale de Jurnalism pentru TIneret, desfăşurată la Costineşti, Dan Diaconescu nu s-a arătat supărat de parodieri, susţinând că se simte cel mai bine atunci când se întâmplă acest lucru. Răzbunarea ar fi că „victimizatul câştigă tot timpul“! Rating şi notorietate, desigur. Deşi programat a-şi face apariţia în faţa tinerilor în jurul orei 12:00, Dan Diaconescu a avut o „mică“ întârziere (de patru ore)... Pesemne „i s-a defectat elicopterul“, argumentau spiritual organizatorii. Manager a două televiziuni, OTV şI DDTV, Dan Diaconescu a susţinut conferinţa „Jurnalism de investigaţie, jurnalist-patronpolitician, campanii de presă împotriva corupţiei“.

De la Caracal la Bucureşti, fără studii de jurnalism

Diaconescu a povestit despre ascensiunea sa, de la tânărul din Caracal, cu mari vise de om de televiziune şi până la a fi unul dintre cei mai controversaţi şi bogaţi ziarişti din România, la numai 40 de ani. Încă dinainte de anii ‘90, îşi dorea să devină ziarist, să deţină propria televiziune şi propriul ziar. S-a mutat în Bucureşti,

unde a urmat Politehnica (1987-1993). În ianuarie 1990 s-a angajat la primul ziar care i-a ieşit în cale. Se numea Dimineaţa (cotidian de mare tiraj pe atunci, pro Iliescu - n.n.), unde n-a zăbovit prea mult. A plecat la Gazeta de Bucureşti, un săptămânal, unde l-a cunoscut pe Ralu Filip. Între 1990-1992 este şef de secţie la

Curierul Naţional (al fraţilor Păunescu), unde l-a dus şi pe regretatul Ralu Filip. A hotărât însă că a venit vremea să fie propriul său patron. Astfel, a înfiinţat în oraşul său natal Jurnalul de Caracal, în care scria despre nunţi şi meniuri sau bătăile din oraş. Toţi banii care îi făcea erau „la negru“. Cu primii bani şi-a achiziţionat primii

blugi, o bicicletă şi un televizor. Povesteşte că avea un venit cuprins între 10.000 - 20.000 lei. Deşi nu a urmat vreo şcoală de jurnalism, Diaconescu susţine că a învăţat doar de la „cei mari“, dându-l ca exemplu pe regretatul Aristide Buhoiu (realizatorul „Drumurilor europene“ de odinioară, întors în ţară după 1989).

Imperiul unui vizionar

La scurt timp, l-a cunoscut şi pe Voiculescu-Felix, pe care l-a convins să-şi tragă „un imperiu într-o republică“, adică un cotidian central cu „pui“ în toate judeţele, o televiziune şi un radio. Aşa apare Jurnalul naţional, în celebrul format mic A4. La acest cotidian şi-a adus şi prietenul din copilărie, pe caracaleanul Marius

Tucă. Dan a fost director general la Jurnalul naţional între 1992-1995. Tot el pune pe picioare postul TV Antena 1. Dar, după neînţelegerile cu Voiculescu şi Tucă, a plecat, Tucă luându-i locul. Şi-a înfiinţat ziarul propriu, „Oglinda“, în 1995, care apare şi azi. Între 1997 - 1998 este realizator la TV Supernova. Pentru o bună perioadă (1998-2000), a lucrat şi la Tele7abc - ne amintim din acea perioadă vestitul scandal Constantinescu - Rona Hartner (când Vadim Tudor a popularizat „celebrul“ jurnal). În aceeaşi perioadă

era şi director la Cotidianul regretatului Ion Raţiu. Cel mai mare succes l-a avut însă cu postul de televiziune OTV, pe care l-a demarat cu greu, după ce a fost dat afară de la Tele 7abc în anul 2000. Numele vine de la Oglinda Television, post pe care caracaleanul îl dorea o oglindă a societăţii româneşti. Dan Diaconescu susţine că scopul televiziunii OTV a fost acela de îa-şi face de fapt propria emisiune. Toate celelalte emisiuni difuzate

pe post nu îi inspiră interes, pentru că atrag o audienţă foarte mică, dar îi convine să le aibă aproape, pentru că sunt aducătoare de venit. Într-o goană continuă după audienţă şi bani, Diaconescu a sfidat toate legile jurnalismului, ghidându-se doar „după instict“. Emisiunea sa a devenit atât de renumită încât Silviu Prigoană i se adresează cu „domnul Dan Diconescu Direct“...

Megaserialul Elodia, fenomenul Magda şi dispariţia lui Diaconescu

Iniţiator al serialului-telenovelă „Elodia“, controversatul jurnalist crede că tot ce se învaţă în şcolile de jurnalism nu l-ar fi ajutat să obţină cotele de audienţă atât de ridicate ale emisiunilor sale. Potrivit statisticilor, poveştile oamenilor care îi trec prin studio îi aduc audienţe de până la 10%, în condiţiile în care o emisiune de ştiri deţine un rating de cel mult 6%. Un caz concret este cel al Magdei Ciumac, care i-a adus un procent de 10%, dar i-a adus şi cele mai mari probleme cu firmele cu care colabora. Conform contractelor de publicitate, firmele care îşi făceau reclamă pe post, plăteau 300 de euro x procentul de audienţă, astfel că se ajungea şi la sume de 3000 de euro pe o singură seară. Pentru că bugetul alocat pe lună de aceste firme pentru reclamele la OTV

era de cel mult 10.000 de euro, epuizat în aproape patru seri, companiile i-au cerut lui Dan Diaconescu s-o scoată pe Magda Ciumac din celebrul serial „Elodia“. Fiind constrâns de situaţie, Dan Diaconescu a fost nevoit să accepte. Cel puţin aceasta este varianta jurnalistului-patron, însă noi nu uităm că Magda lui Tolea

Ciumac a intrat în conflict cu toţi cei de la OTV, inclusiv şeful mare... Memorabilă rămâne scena în care Magda Ciumac urcă şi dansează pe masa din studio, pe ritmuri de manele, încurajată de Ogică. Asta pentru ca telespectatorii libidinoşi să-i poată admira picioarele... Totuşi, Diaconescu susţine că cea mai mare cotă de audienţă din istoria OTV s-a obţinut timp de o săptămână, cât a fost el plecat, iar „publicul se întreba unde a dispărut Diaconescu“!

Şoricelul roade CNA

Din cauza incisivităţii de care a dat dovadă de multe ori, mai ales în domeniul politicii, în septembrie 2002 Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a ridicat licenţa de emisie postului de televiziune OTV, la solicitarea lui Ion Iliescu, preşedintele de atunci al ţării. Cauza a fost tot Vadim Tudor, cel care la alegerile din 2000

ajunsese „la baraj“ cu Ion Iliescu. Tot lui Vadim i se datorează numele de „alint“ dat lui Diaconescu: şoricelul. Astfel, „singurul post de televiziune din România la care românul de rând putea spune ce are pe suflet“ dispărea pentru o vreme. Nu ştim precis care a fost rolul lui Ralu Filip în această decizie, cert este că el ajunge

preşedintele CNA după această întâmplare. Încolţit, Dan Diaconescu a pus de un nou post de televiziune, numit DDTV, încercând să „înveţe“ din „greşelile“ trecutului. După 600 de zile de bătălii în instanţă cu autorităţile statului, fără ajutor din partea colegilor de breaslă, Diaconescu a reuşit să re-emită cu OTV şi să

bată recordurile de rating. Probabil că „purgatoriul“ i-a prins bine la notorietate. Ofertele de cumpărare au început să curgă lanţ, încă o dovadă că mulţi l-ar fi dorit redus la tăcere definitiv. Ne amintim şi de celebra

fază când Gigi Becali i-a oferit în direct două milioane de euro pe televiziunea sa, cu mult timp în urmă, sperând ca Diaconescu să-i devină angajat. Marile trusturi de televiziune, precum Realitatea

sau Media Pro, au ajuns să-i ofere între 30 şi 40 de milioane de euro, aflăm. Spre deosebire de ele, Dan Diaconescu susţine adesea în direct că este singura televiziune cu taxele la zi. Ar fi, totuşi, peste un milion de euro amenzi ale CNA, neplătite, însă patronul-jurnalist consideră OTV o afacere prea profitabilă şi nu

se gândeşte să o cedeze. Sancţiunile date de CNA, printre care şi celebrele texte citite ore întregi, cresc rating-ul.

Cherchez la femme!

Nu, nu-i vorba de soţia sa Emi, bine ascunsă, cu care are un copil! „Căutaţi femeia!“ a celebrului Alexandre Dumas-tatăl are altă semnificaţie pentru Diaconescu. Pentru a avea succes, adică o audienţă cât mai mare, el îi sfătuieşte pe viitorii oameni de televiziune să îşi aleagă cu mare atenţie invitaţii. Crede că o femeie, care vorbeşte tare şi mult, care este capabilă să şi gesticuleze, poate aduce o audienţă de circa 7-8 procente. De asemenea, ca moderator este foarte important să vorbească cât mai puţin, circa 3% din emisiune. Totodată, reportajele de investigaţii filmate cu camera ascunsă pot aduce ratinguri mari.

Dan Diaconescu vrea în Cartea Recordurilor!

N-o să vorbim acum de celebrele rating-uri, arătate tot timpul în emisiune de către şeful OTV. Încercând o profeţie, Diaconescu susţine că peste cel mult trei ani, toate televiziunile din România se vor apropia tot mai mult de OTV-ul de astăzi, căci vor încerca să difuzeze ştiri de senzaţie din oră în oră, susţine patronul OTV. Publicul îşi va crea o grilă de programe de pe posturi diferite, iar reclamele vor rula din plin. Una dintre marile dorinţe ale sale este aceea de a intra în Cartea Recordurilor, prin realizarea unei emisiuni cu o durată de aproximativ 30 de ore (apropo de acea hârtie igienică...)! În încheierea discursului său, Diaconescu a transmis şi un mesaj: „Să mă urmaţi pe mine, să învăţăţi din greşelile mele sau din ghinioane, să observaţi piedicile care mi-au fost puse şi să aveţi o carieră mult mai frumoasă decât a mea!“. Un ideal greu de atins...

Ma uitam la TVS la o emisiune culturala, in care invitat era Mircea Bradu. Prezenta o carte care va fi lansata maine, de la ora 18:00 in Sala Mare a Primariei - Traian Mosoiu. Am sa merg acolo. Se anunta a fi o carte foarte interesanta "care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca nimanui".

Din cate stiam eu, aceasta carte urma sa fie lansata alaturi de alte doua carti, printre care si "Dintotdeauna pentru totdeauna" a lui Florin Budea (La multi ani :-) ).  

Imediat dupa ce emisiunea a luat sfarsit, pe post a aparut un videoclip al lui AG Weinberger. Mi-a adus aminte de o cina de pe vremea cand eram in ASUO (prin 2004), la care am participat alaturi de Claudia Mang, Harry Tavitian, Lucian Silaghi (directorul Teatrului de Stat Oradea) si el. A fost o seara de neuitat!

Am gasit si piesa lui AG Weinberger. Superba! Ce valori avem si nu le stim aprecia decat atunci cand nu mai sunt printre noi.

Totusi, sper ca fanii muzicii de calitate sa il stimeze asa cum se cuvine in fiecare zi, nu doar postmortem!

AG Weinberger, o legenda vie ...

De mai multi ani incoace sunt un vesnic calator. "Here I go again on my own" pentru ca joi seara plec la Praga, in Cehia. E una dintre primele tari pe care parintii mei le-au vizitat (prin 1986) si care mi-au recomandat-o de atatia ani.

Imi pare rau, insa, ca nu apuc sa urmaresc:

• Premiile lui Bihorel de pe Televiziunea Transilvania (TTV), pentru ca BIHOREANUL implineste 8 ani de existenta! La multi ani intregii redactii, si felicitari in special urmatorilor ziaristi ai Bihoreanului:  Raluca Avram, Ioana Iuhas si Mircea Chirila, pentru profesionalismul de care dau dovada. Gala se va difuza vineri, de la ora 20:00 la TTV.
• o emisiune politica la Antena 1
• Concertul lui Goran Bregovic din Parcarea Independentei, de sambata seara

Acesta este un post aniversar. Nu, nu este dedicat celor 7000 de vizualizari.

Este un post special pentru o persoana, care azi isi serbeaza ziua de nastere. Nu obisnuiesc sa scriu astfel de posturi, decat in cazuri speciale. Acum am considerat de cuviinta.

La multi ani FLORIN! :-)

E ziua TA, ziua TA ...

Oana fiind medic si dorind sa-si demonstreze ca poate, a trimis CV-ul pe adresa de mail a postului local de televiziune Antena 1 si abia la o luna a fost chemata la interviu. Mai exact, azi.

Alaturi de ea, candidate mai erau si alte circa 15 tinere. O parte dintre ele ar putea candida cu succes la titlul "Pitzipoanca anului" si inscrise pe binecunoscutul http://pitzipoanca.org/. Desi imi displace sa cred ca exista astfel de fete care isi doresc sa apara pe micul ecran, totusi azi le-am vazut.

Cea mai draguta scena a fost cand una dintre ele "suna o prietena". Discutie: "Buna. Auzi, draga, nu putem reprograma aparitia mea la Razvan si Dani pe joi dimineata ? Nu am mai gasit bilete spre Bucuresti pentru seara asta si sunt la un interviu la Antena 1". Discutia este cu atat mai comica, cu cat si-a gasit sa sune tocmai cand se lasase o liniste deplina. Mai avea un pic si ne sufoca cu aerul acela sfidator ... In plus, la un compleu negru format din sacou si pantaloni lungi, extrem de elegant, a asortat o pereche de pantofi de lac cu toc cui de circa 10 cm (extrem de vulgari). "Bun-gust" intr-o singura persoana!

Era mai ceva ca in scenele cu manechine cand se studiaza una pe alta, fiecare incercand sa epateze cu ceva. Satui de toate aceste "arfe", si amuzati deopotriva, organizatorii au iesit la o tigara in semn de protest! Doar Mihai Banes, ramas in biroul in care avea loc interviul, mai incerca sa scoata cate ceva de la ele ...

Noroc cu Oana , care a fost de departe cea mai descurcareata dintre toate. Si daca e asa cum credem, o vom vedea curand la Antena 1, prezentand stiri medicale.  Doar e medic rezident :).

Antena 1 Oradea revine in forta. In curand vor avea si o emisiune politica, daca tot incepe din nou campania ...  Detalii cat de curand!

Si stii care e cea mai tare faza? ca UnRevoltat va fi si mai revoltat ( a se citi ELU).

 Maine, 16 septembrie, avem un post aniversar. Surpriza! :)

Nu e doar o zi obisnuita de septembrie,  e 15 septembrie, ziua care imi aminteste de anii copilariei, de prima zi de scoala, de primele emotii pe care le aveam cand treceam intr-un alt nivel.

Nu o sa uit niciodata emotiile primului clopotel, in 1990 cand am intrat in clasa I, dar nici celelalte, pentru ca fiecare era deosebita in felul ei, nici prima zi de liceu, la Gojdu.

Fiecare era deosebita si totusi atat de asemanatoare. Le leaga un lucru: vremea posomorata. In 12 ani de scoala, cand o incepeam pe 15 septembrie, pot numara de cate ori soarele a rasarit pe cer vestind un nou inceput. Sunt prea putine acele dati. De fiecare ne intrebam de ce se intampla asa. Pentru ca de fapt, soarelui ii era mult prea greu si prea lene sa se arate, atunci cand incepea scoala. Pentru el, acesta nu era un motiv de bucurie. In schimb, la fiecare sfarsit de an scolar, prindeam vreme frumoasa, asta si pentru ca totul se intampla in iunie.

Azi, 15 septembrie, peste 3 milioane de elevi de scoala primara si gimnaziala, liceeni din Romania s-au intors in bancile lor. Pentru unii este mai mult decat un nou nivel, pentru unii este chiar un alt inceput: clasa I, a V-a sau a IX-a.

Pentru mine, 15 septembrie este de mai bine de 6 ani, doar o amintire frumoasa.

In prezent, totul se invarte in jurul datei de 1 octombrie. Probabil si sper, ca acest 1 octombrie ce urmeaza sa vina sa fie ultimul care sa ma regaseasca in bancile facultatii.

Celor care totusi incep un an nou scolar le doresc bafta multa, si aici ma refer si la Alexandra, verisoara mea, care a intrat in clasa a V-a, dar si Andrei, care este licean in toata firea (clasa a IX-a).

Celorlalti inca le mai doresc vacanta placuta!

Am văzut în sfârşit şi filmul acesta: "Diavolul se îmbracă de la PRADA!"

Pentru cei care inca nu l-ati vazut, vi-l recomand din suflet. Pe HBO, filmul a avut azi premiera.

Iar pe cinemagia.ro, am gasit si o descriere a filmului.

"In lumea ametitoare a modei newyork-eze, in care faptul de a ajunge la servici cu parul în dezordine iti poate ruina cariera, revista Runway Magazine este Sfântul Graal.

Condus cu o mânã de fier, dar cu o manicurã impecabilã, de Miranda Priestly – puterea absolutã în lumea modei – Runway reprezintã furcile caudine pentru oricine vrea sã reuseascã în industria modei. Miranda ( interpretatã de Meryl Streep) nu admite ca ceva sã-i stea în cale în ambitia sa de a face din revista condusã de ea Biblia modei internationale. De aceea, pretinde ca asistenta sa personalã sã fie fãrã defect. Este un post în care nici o fiintã umanã care se respectã nu poate supravietui dar, în acelasi timp, o sansã pentru care un milion de fete din New York ar face moarte de om.

Andy Sachs (interpretatã de Anne Hathaway), este o tânãrã din provincie, proaspatã absolventã a uneia dintre marile universitãti de pe Coasta de Est, obtine într-un mod nesperat slujba de asistentã a Mirandei. Desi, initial, este încântatã cã a ajuns în raiul celebritãtilor, printre pantofi si posete Prada, Armani si Versace, Andy îsi dã repede seama cã sefa ei este... diavolul în persoanã.

Pentru a deveni asistenta perfectã, Andy va trebui sã se conformeze tuturor pretentiilor Mirandei si sã se supunã regimului draconic impus de aceasta. În scurtã vreme, spre disperarea iubitului sãu Nate (interpretat de Adrian Grenier), Andy învatã sã vorbeascã în jargonul modei, sã alerge în pantofi cu toc cui marca Manolo Blahnik si sã facã deosebirea între Domenico Dolce si Stefano Gabbana. Dar, pe mãsurã ce pãtrunde mai adânc în lumea Mirandei, Andy începe sã se întrebe dacã meritã sã faci asemenea sacrificii pentru a ajunge celebra. "

"Va propun o calatorie prin diferite stiluri muzicale si culturi, aduse impreuna de PROMS un concert pentru inima, minte si suflet prezentat intr-un stil urban, rafinat" declara Luigi Gageos, Director jmEvents.ro.

Concertele marca jmEvents.ro sunt o certitudine a calitatii.

De-a lungul a 18 ani de organizare concerte si evenimente speciale, am oferit publicului roman si partenerilor alternativa muzicii live de calitate - jazz, blues, pop, rock, clasic, folk sau orice alt gen muzical.

Tipuri de concerte organizate de jmEvents.ro

• concerte din evenimentele proprii
  • EUROPAfest - blues, jazz, pop & clasic
  • Bucharest International Jazz Competition
  • Caffe Festival
  • PROMS - jazz & classic
  • Turneul Laureatilor
• concerte - eveniment pentru companii
  • servicii specializate de entertainment
  • show-uri personalizate
• concerte live
  • diferite genuri muzicale
  • artisti din tara si din strainatate

Artistii romani sau de peste hotare canta live.
Intotdeauna am ales profesionalismul si daruirea pentru muzica, pentru ca acestea sunt tocmai lucrurile care conteaza in domeniul nostru, ne reprezinta si ne conecteaza cu beneficiarii nostri - publicul larg sau companiile partenere.

Azi, i-am vazut si eu live, un concert de Jazz & Classic, sustinut la parterul Hotelului Continental.  II multumesc Claudiei Mang pentru invitatia pe care mi-a daruit-o, bucuria de a participa la acest eveniment a fost de dubla, atat a mea, cat si a tatalui meu.

A fost un concert extraordinar. Una dintre piesele care mi-au ramas intiparite in minte a fost " Just Perfect Day"  a lui Lou Reed...

de Dan POP Jurnalistul

Dupa cum bine stiti, experimentul de la Geneva care implica un accelerator de particule de o dimensine nemaintalnita, isi va avea punctul culminant in data de 21 octombrie. Atunci primele fascicule de protoni accelerati magnetic se vor ciocni la viteze apropiate de viteza luminii. Multi spun ca procesul va determina apartitia unor gauri negre, care avand masa apropiata de zero dar energie aproape de infinit vor atrage in timp toata materia de pe Pamant, ducand astfel la sfarsitul lumii. Noi am dorit sa stim care este ultimul lucru pe care vedetele autohtone il doresc inainte de apocalipticul sfarsit:

Adrian Mutu, fotbalist: -Vreau sa "mai trag" inca o data!!!!

Traian Basescu, presedinte: -Oh, Elena, tu esti consiliera mea prezidentiala preferata. Haide sa facem "o primire protocolara" inainte de sfarsitul lumii

Adrian Copilul Minune, cantaret: - Oooooooooooooooooooooooooooooooooooo, viataaaaaaaaaaaaaaaaaaa meaaaaaaaaaaaaaaaaa, vine sfarsitul :((. Vreau sa-mi iau X5-uri, fara numar, fara numar, fara numar.

Mircea Radu, prezentator: -Bre, eu zic asa: Mak3 l0v3 n0t war!!!. Because All U need is love, love, love ... love is all U need ... binenteles, eu inainte de sfarsitul lumii vreau sa-i prind pe carcotasii aia nenorocitii, mama lor de bagareti, bre.

Horea Vuscan, politician: Dahhhhhhhh

Dan Diaconescu, prezentator tv: senzational, la otv, live "Sfarsitul Lumii" comentat de Prigoana, Laura Andresan, Magda lui Tolea si un invitat surprizaaaa. Fondul sonor va fi asigurat de tanara speranta a muzicii romanesti, Florin Salam.

Dan Pop, inginer: Eu vreau sa dau fetelor >:D<

Asa cum ne-a obisnuit de aproape un an incoace, clubul Blue Monday este locul ideal in care muzica adevarata este la ea acasa.

Formatia A-Live, rezidenta clubului, a carei solist, Andras Dutka este si managerul clubului, aduce in fiecare vineri si sambata muzica buna, muzica de calitate, si toate acestea live.

De curand, trupa a cooptat doi colaboratori: Lucian Oros, cunoscut om de radio, dar si o tanara speranta, o femeie frumoasa, a carei nume de scena este Allyssa.

Allyssa ne incanta de fiecare data cu doua piese, care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Ma refer la: "Smooth Operator', de la Sade, pe care o regasiti si in videoclipul atasat, precum si "Simply the best" apartinand Tinei Turner.

Si in aceasta seara, atat Lucian, cat si Allyssa vor fi prezenti alaturi de A-Live, la un nou concert in localul deja binecunoscut, Blue Monday, situat in Pasajul Vulturul Negru, in locul fostului Mirage.

Probabil veţi citi multe articole cu referire la Şcoala Naţională de Jurnalism pentru Tineret la care am participat până nu demult. Pentru că a fost o săptămână care m-a marcat profund.

Îmi trec prin minte cuvintele lui Cornel Nistorescu, la sfârşitul conferinţei sale, din a doua zi de şcoală. "Ziaristică e o meserie jegoasă!". Încet-încet, am înţeles că nu ziaristică ca meserie este jegoasă, ci oamenii care ajung să fie parte a acestui domeniu.

Oricine intră "curat" în presă, dacă vrea să fie pe poziţii şi mereu pe primul loc în piramidă trebuie să renunţe la partea umană şi să devină tot mai "inuman". Acest fapt ni l-a subliniat şi Lucian Mândruţă în discursul său. De fapt, cred că este o părere generală a tuturor marile jurnalişti, acum, când se află în vârful piramidei. Şi dacă ziariştii naţionali fac astfel de afirmaţii, la ce ne mai putem aştepta la cei din presa locală ?

Nu aş vrea să ofer nume de ziarişti orădeni, pentru că exista acum circa doi ani, un comunicat de presă, pe care l-am regăsit de curând şi în varianta OLD BIHOREANUL, în care erau enumeraţi cei mai corupţi, respectiv cei mai cinstiţi presari din Oradea.

Totuşi, înclin să cred că de atunci lista s-a îmbogăţit semnificativ. Chiar şi cei care păreau "curaţi" au devenit ... jegoşi! Chiar şi cei care păreau romantici, au pierdut şi acest atu. La fel şi cu iubirile lor vechi şi noi ... Pentru că cea mai mare parte a ziariştilor locali (mă refer acum la bărbaţii jurnalişti) au căutat mereu femei din subiectele lor, care mai apoi, în timp, le-au devenit partenere. Curios, cele mai multe deţin diverse funcţii, sunt femei frumoase, femei de carieră ...

De fapt, şi jurnaliştii sunt bărbaţi nu ?

Pe aceia dintre voi, care veţi citi aceste rânduri şi veţi înţelege dincolo de cuvinte, vă felicit! Am evitat să pun punctul pe "i" cum poate era firesc, însă nu îmi stă în fire. Nu am acea stofă de ziarist, nu vreau să îmbrăţişez o meserie pe care alţii o numesc "jegoasă". Nu vreau să ascult sfatul Ruxandrei Predescu, director PR de la Jurnalul Naţional, cum că pentru o femeie, jurnalismul e mai simplu decât pentru un bărbat, pentru că femeia îşi poate folosi şi alte atuuri pentru a obţine ce îşi doreşte.

NU! Refuz să cred asta. 

Mai bine aşa, un simplu observator, poate un scriitor decât un om lipsit de scrupule. Mai bine un inginer în marketing, decât un jurnalist "fără pic de rezerve" ...

În fond, e o meserie jegoasă!

Dacă aţi simţit tristeţe în cuvintele mele, nu v-aţi înşelat. De fapt, e un dezgust total. O dezamăgire! O iluzie cum că în presa locală sau naţională chiar există elite. Chiar nu sunt. Zicea şi Nistorescu "dacă eraţi genii, nu eraţi jurnalişti". Cel mai rău este să pui pe un om pe un piedestal şi să descoperi treptat că nu este nici pe departe ceea ce credeai că este ...

În altă ordine de idei, în curând, voi relua şirul poveştilor de succes ale invitaţilor de la Şcoala Naţională de Jurnalism pentru Tineret.

Rămâneţi pe "frecvenţă" ...